1

Alchimia vindecării prin gândurile şi emoţiile noastre

Îmi amintesc metafora minţii ca o grădină, povestită de vindecătorii

tradiţionali Kahuna din insulele Hawaii. Consider că este foarte potrivită pentru o

înţelegere cît mai corectă a fenomenelor care se petrec în mintea noastră.

„Putem asemăna mintea cu o grădină. Voi sunteţi grădinarul, cel care plantează în tot cursul zilei diferite seminţe ... Ceea ce acum semănaţi în solul minţii veţi recolta ca efecte mai tîrziu, în corpul şi destinul vostru! Seminţele sunt, desigur, gândurile pe care le avem zi de zi, fie că le conştientizăm sau nu, fie că le

exprimăm sau nu... şi pe care le udăm cu apa emoţiilor... Subconştientul nostru – adică partea psihică substanţială, de care nu

suntem conştienti într-un anumit moment, este solul care hrăneşte seminţele

gândurilor, pentru ca noi, grădinarii, să ne bucurăm de roade... Dar, e bine să ştim

că subconştientul hrăneşte orice fel de seminţe, fie ele bune sau rele. Orice

gând sădit este o cauză şi orice acţiune este un efect. De aceea, este esenţial să

ne semănăm gândurile cu responsabilitate, astfel încît să ne construim acţiunile,

obişnuinţele, atitudinile, caracterul, într-un cuvânt-destinul aşa cum noi îl dorim. Fiecare putem observa că, atunci când ne îmbolnăvim

încercăm să găsim doar cauza fizică, imediat observabilă, a

bolilor noastre, iar apoi să o combatem rapid prin

medicamente prescrise de doctor sau alte remedii despre

care am aflat că „ajută ”. Şi deseori vedem că, de fapt, nu ne

ajută, decât, poate, pe termen scurt, apoi simptomele revin.

Trebuie să recunoastem că aceste obiceiuri, fie ele şi

practici medicale, nu sunt cu adevărat eficiente... Dar e incredibil cât de mult

persistă omul în ineficienţă!

Suntem cu toţii de acord că sănătatea este o stare generală de bine, de echilibru, de armonie între ceea ce gândim, simţim, credem şi facem.

Cu toţii vrem să fim sănătoşi, dar oare facem ceea ce este necesar pentru a menţine acest echilibru?

Am auzit mulţi dintre noi de forţa nemărginită a minţii, de virtuţile

gândirii pozitive, de importanţa atitudinii optimiste în viaţă. Legea universală a atracţiei spune că lucrurile asemănătoare se atrag, prin rezonanţă. Gândurile

noastre sunt vibraţii energetice care tind să se materializeze şi care atrag

„magnetic” spre sursa emiţătoare vibraţii asemănătoare, adică lucrurile care sunt

pe aceeaşi frecvenţă. Dacă emitem gânduri de natură pozitivă, combinate cu

emoţii pozitive, se manifestă experienţe dorite în viaţa noastră, în schimb dacă

emitem negativ, atragem experienţe nedorite.

Deseori problemele noastre de sănătate, de la tulburările sufleteşti la

bolile trupului, sunt mesaje pe care subconştientul le transmite prin intermediul

corpului pentru ca noi să devenim conştienţi de stadiul în care ne aflăm pe drumul

evoluţiei noastre. Specialişti din domeniul psihosomaticii, al bioenergeticii, al

fizicii cuantice, dar nu numai ei, consideră boala - un dezechilibru energetic,

2

efectul anumitor gânduri negative din trecut, generalizate şi sedimentate în

mentalul nostru subconştient.

Astfel că vindecarea trebuie să ia în considerare cauzele reale ale

tulburărilor organice, fiziologice, psihice, cauzele subtile, ascunse procesării

conştiente a minţii, cauze care sunt grefate pe modalităţi eronate de gândire, pe

obiceiuri, tipare de acţiune greşite, dar bine înradăcinate în subconstient, poate

de zeci de ani de zile!

Şi atunci...ce este de făcut?

Simplu: să privim mai mult şi cu atenţie în noi înşine.

Depistând şi renunţând la aceste vechi tipare de gândire negativă

sau distorsionantă, vom reuşi să intrăm într-o atmosferă mentală

nouă, pozitivă, iar odată cu această reprogramare a energiei

gândurilor şi emoţiilor, se va modifica şi structura moleculară a organismului, se

va reechilibra, vindecându-ne!

Să schimbăm modul greşit de a percepe şi gândi, deci implicit atitudinea

noastră de viaţă într-una pozitivă, orientată spre iubire, armonie, echilibru, spre soluţii şi nu spre îngrijorare, teamă, obstacole, pericole sau ceea ce nu dorim să

se întâmple. Astfel ne vom influenţa benefic emoţiile, acţiunile, comportamentul,

consolidând sănătatea trupului, dar şi a minţii şi a sufletului, pentru că toate

acestea sunt într-o profundă interconexiune.

Să luăm exemplul unui simptom foarte răspândit: durerea de cap. Toţi îl

cunoaştem, nu-i aşa? Şi îl explicăm în termeni de tipul “Mă doare capul pentru că

sunt obosit, stresat, am învăţat/lucrat prea mult... ori poate m-a prins vreo

raceală...” Şi luăm rapid o aspirină sau un algocalmin. Hmm...aşa ne-am obişnuit.

Dar nu ne întrebăm “dar oare de ce sunt obosit, stresat... ori mă prinde răceala

aşa usor? “ Răspunsurile la aceste întrebări ne-ar ajuta mult. Se pare că durerea

de cap are ca şi cauze ascunse: frica, teama de eşec, nesiguranţa, autocriticismul exagerat, neacceptarea propriei fiinţe... Te pune pe gânduri, nu-i

aşa? Ar fi bine!

Şi cum ar fi de dorit să gândeşti pentru ca

durerea de cap să nu revină? Un nou model de gândire –

spus ca o afirmaţie vindecãtoare, o autosugestie ar fi cam

aşa: “Mă iubesc şi mă accept necondiţionat. Mă văd aşa cum sunt într-adevăr, cu calităţi şi cu puncte slabe, pe care le pot dezvolta. Sunt mulţumit de mine. Am grijă de mine şi mă simt în siguranţă.”

În general, cauzele ascunse ale durerilor trebuie căutate în nevoia de iubire- nevoie care nu e satisfăcută destul - (mai ales a iubirii de sine- care stă

la bază), în dorinţa de a fi protejat. Conflictele sufleteşti nerezolvate, reţinerile

emoţionale duc la apariţia inflamaţiilor, a edemelor şi a erupţiilor pe piele, adică

ceva până atunci reţinut se vrea foarte mult a deveni vizibil, adică conştientizat.

Atunci când partea afectată din corp este faţa, semnificaţiile merg în direcţia

imaginii pe care o avem despre noi înşine, dar şi de o ingrijorare, chiar teamă,

privind imaginea noastră în ochii celorlalţi.

3

Afirmaţiile vindecătoare cu care am putea să ne autoprogramăm

subconştientul în astfel de situaţii ar fi: „Îmi eliberez calm toate emoţiile reţinute... Mă iubesc, mă accept şi mă apreciez la adevărata mea valoare... Mă simt în siguranţă să fiu eu însumi... Cu gânduri de iubire mă protejez...” Fiecare îşi

poate formula afirmaţiile vindecătoare în cuvinte care-i rezonează plăcut, cu

condiţia ca ele să fie în termeni pozitivi, la persoana întâi, prezent.

Se pot utiliza şi cardurile terapeutice cu astfel de afirmaţii şi cu

simboluri sugestive, ele funcţionând şi ca un fel de „ancore”

pentru starea de bine...

In concluzie, să reţinem că puterea vindecătoare a

minţii este infinită şi ea îşi are rădăcinile în subconştientul

nostru. Este esenţial să învăţăm să comunicăm cu el,

ascultându-i mesajele. Subconştientul ştie cum să ne asigure

echilibrul interior şi ne oferă toate resursele de care avem nevoie pentru asta!

Subconştientul nu este interesat dacă gândurile noastre sunt bune sau rele, adevarate sau false... ci pur şi simplu răspunde în conformitate cu natura

vibraţională a acestor gânduri. El nu ne va contrazice niciodată, ci va accepta

mereu ceea ce noi gândim, afirmăm, fie că ştim sau nu, fie că vrem sau nu...

Ceea ce gândim despre noi înşine devine adevărat pentru noi. Este în beneficiul nostru din toate punctele de vedere să renunţăm la a

privi bolile corpului sau ale sufletului ca pe ceva rău, cu care noi trebuie să ne luptăm.

Toate simptomele care se manifestă la nivel corporal- şi pe care

medicina zilelor noastre vrea să le elimine prin intervenţiile ei artificiale la nivel

fiziologic- ca şi cum fiinţa umană doar la asta se reduce! - sunt semnale care ne

atrag atenţia asupra unui dezechilibru interior ivit în energiile noastre

sufleteşti, ne informează că ceva anume ne lipseste... şi asta ne face să fim “ne-

întregi” adică “bolnavi”... Vindecarea înseamnă mai mult decat ceea ce ne-am

obişnuit să numim ”însănătoşire”. Dacă vrem să ne vindecăm cu adevărat, în

profunzimea fiinţei noastre, e necesar să ascultăm aceste mesaje care ne indică

nevoia de “întregire’’ - adică de sănătate - şi să integrăm ceea ce e necesar,

pentru a ne vindeca cu adevărat.

Eu consider că VINDECAREA ESTE O ALCHIMIE... o transmutare a bolii

şi nu simpla eliminare a unui semnal neplăcut – care este simptomul bolii. Este o

muncă interioară de durată, prin care noi, alchimiştii, ne transformăm problemele

– acele metale ordinare, grele, plumburii... în AUR VERITABIL – care înseamnă

regăsirea stării de armonie a fiinţei noastre.

Prof. Gabriela Căian

consilier psihopedagogic

4

Creativitate şi originalitate

Creativitatea reprezintă miraculoasa întâlnire

dintre energia neinhibată a copilului cu ceea ce pare a fi opusul şi duşmanul ei, simţul ordinii, impus de

disciplinata inteligenţă a adultului. (Norman

Podhoretz)

Creativitatea este un proces de învăţare

aparte, la care elevul şi profesorul sunt una şi

aceeaşi persoană. (Arthur Koestler)

Originalitatea, independenţa gândirii noastre, cere în

primul rând existenţa unei gândiri unitare, conştiente şi puternice. (Grigore Moisil)

Unul dintre cele mai mari foloase ale

originalitatii este sa spui lucruri obişnuite

într-un mod neobişnuit.

Originalitatea nu constă în a spune ce nu a mai spus

nimeni, ci în a spune exact ceea ce gândeşti tu însuţi.

(James Stephens)

Originalitatea este suma totală a gândirii unui om

sau a scrierilor sale. (Isaac Singer)

Creativitatea poate fi descrisă ca descotorosirea

de certitudini. (Gail Sheely)

Creativitatea nu înseamnă să găseşti un lucru, ci să faci ceva

din el după ce l-ai găsit. (James Russell

Lowell)

Creativitatea este extinderea naturală a

entuziasmului nostru. (Earl Nightingale)

Suntem creativi când alegem alte

comportamente decât cele pe care le-am folosit pânã atunci (în relaţia cu noi înşine, cu alţii) şi au

dat greş.

5

Lectura-confortul eului regăsit

Cuvintele posedă o putere

miraculoasă de a ţese cele mai

extraordinare imagini,

transpunându-le din lumea hârtiei

în lumea interioară, a imaginaţiei

cititorului, astfel sufletul

acestuia este muiat în cea mai

dulce cerneală a vieţii, capabilă

de a reda un contur, un miros, o

culoare specifică modului de a

gândi, de a interpreta cele citite

de către el.

Astfel, lectura nu reprezintă altceva decât sensibilizarea simţurilor eului,

teleportându-l într-o lume complet nouă sau deseori puţin diferită de realitatea

în care există cititorul. După părerea mea, acea lume pe care o creează eul în

timpul lecturii reprezintă un mediu propriu unde guvernează legile acestuia,

astfel realizându-se existenţa imaginară efemeră (existentă pe parcursul

lecturii) a unui mediu confortabil în care eul se regăseşte.

Lectura reprezintă o interpretare a lumii cuvintelor, un joc tridimensional al

formelor şi esenţei inspirate de fiecare cuvânt, transpuse prin imaginaţie.

Interpretarea celor citite se realizează inconştient şi/sau conştient la nivelul

psihologic, chiar şi la nivelul patrimoniului emoţional al cititorului. Astfel,

realitatea nouă se formează în imaginaţie, creează condiţii emoţionale,

psihologice favorabile stării cititorului, în acelaşi timp materializându-se puncte

de tangenţă între eu şi cele lecturate de către acesta.

Pentru mine, lectura înseamnă contopirea cu universul în care are loc

transferul sentimentelor autorului operei către mine. Lectura este universul în

care încerc să văd lumea din perspectiva autorului, încerc să simt şi să înţeleg

toate imaginile pe care le propune acesta. În momentul în care mă contopesc cu

conţinutul operei, se aşterne o pace interioară, care face ca lumea mea să

absoarbă ca un burete seva ce curge prin venele operei, extrăgând esenţialul,

constatările privind experienţele mele proprii diluându-se în seninul, pacea eului

regăsit, ca şi cum ar exista o compatibilitate maximă între latura mea spirituală

şi sufletul eului narator.

Lectura este o formă a fericirii, o călătorie interioară şi muzica gândurilor

scrise care circulã între creator şi cititor, pe care le regăsesc în conţinutul

operelor.

Cravcenco Dina

Clasa a X-a B

6

Clubul de lectură: Cititul dăunează grav inculturii

La începutul anului şcolar am gândit organizarea, nu atât a unui club de lectură cu

elevi voluntari din fiecare clasă, cât o altă variantă de verificare a lecturii suplimentare.

Sub deviza Cititul dăunează grav inculturii, am propus tuturor elevilor fiecărei clase a

IX-a o oră suplimentarã lunară de dezbatere a unei cărţi propuse, citită de cãtre tot

colectivul.

Selecţia cãrţilor care urmau a fi propuse a constituit un punct important de

plecare, care purta şi el responsabilitatea succesului acestei acţiuni. Ţinând cont în

primul rând de tematica programei clasei a IX-a, lista mea avea în vedere următoarele

teme: adolescenţa, familia, iubirea, lumi fantastice, care se regăseau în următoarele

titluri: Romanul adolescentului miop, de M. Eliade, De veghe în lanul de secară, de J. D.

Salinger, Moromeţii, de M. Preda, Cartea nunţii, de G. Călinescu, Romeo şiJulieta, de W.

Shakespeare, Adela, de G. Ibrăileanu, Don Quijote de La Mancha, M. de Cervantes,

JurnalulAnnei Frank, Procesul, de F. Kafka, Micul prinţ, de Antoine de Saint-Exupéry,

Domnișoara Cristina, de Mircea Eliade.

Primele reacţii la faptul că fiecare are de parcurs un roman de-a lungul fiecărei

luni a anului şcolar, au fost rezervate, în cel mai bun caz, uşor dezaprobatoare în unele

situaţii. Dar întocmirea fişelor de lecturã la plic, nu le-a sunat bine deloc. De ce în plic?

De ce trebuie să respectăm exact pattern-ul cerut? N-ar fi mai bine să aducem un

rezumat, chiar tehnoredactat? De ce să pregătim şi câte trei întrebări? Câtă muncă!

Dar lucrurile s-au construit pas cu pas spre convingerea tuturor părţilor că nimic

nu avea să fie de prisos. Dacă prima întâlnire m-a lasat să descopăr doar doi-trei elevi

gata de a se lăsa conduşi de tensiunile personajului principal al Romanului adolescentului

miop, iar punctele majore ridicate s-au învârtit în jurul problematicilor de teorie literară

(relaţia autor-personaj-narator, perspectivã narativă subiectivă-obiectivă,

autobiografie-memorialistică, ficţiune-nonficţiune), interpretările următoarelor texte

supuse dezbaterii au devenit tot mai surprinzatoare şi au câştigat adepţi. De veghe în

lanul de secară cred că a stârnit cele mai multe controverse şi a angrenat în discuţie pe

cei mai mulţi dintre cititori. Mărturisirile lor de a se fi recunoscut pe ici pe colo în

Holden, dilema între ceea ce este şi ceea ce nu este creditabil la acest personaj, rolul

său alegoric, de a-i proteja pe copiii asemenea lui, Phoebe, de a nu cădea în prăpastie

7

(cea a adulţilor), pentru a se putea bucura de jocul lor, nemulţumirea faţă de

negativismul excesiv al lui Holden, iată o mică parte a problemelor care au încins

spiritele.

Următoarele întruniri, pot spune că, mi-au produs revelaţii; revelaţia a ceea ce

înseamnă să discuţi cu 30 de elevi din care 28 au citit integral romanul propus;

plenitudinea sentimentului cã textul a bătut ecranul pentru o parte din viaţa acestor

elevi; satisfacţia de a urmări elevi gata să-şi argumenteze un punct de vedere pertinent

asupra unui text lecturat şi frământat în minte de unul singur; mulţumirea de a vedea

elevi care au dobândit suficientă încredere în sine pentru a demonta justificat o anume

interpretare şi pentru a construi o alta; surprinderea de a vedea notaţiile personale pe

fişele de lectură riguros întocmite; convingerea că arta literară are ceva de spus în

evoluţia fiecăruia.

Raportarea mea nu ar fi completă dacă nu aş adăuga aici bucuria pe care elevii cu

care lucrez mi-o oferă cu prilejul fiecărei întâlniri cu ei, a fiecărei lupte de idei care

începe să se lege în timpul dezbaterilor noastre, care a devenit pentru mine un soi de

împărtăşire personală cu gânduri de copil trecut spre pragul adolescenţei, cu revolta

dezaprobatoare a vârstei, cu puterea de a merge înainte fără a te uita prea adesea

înapoi, cu întrebările cu care mă opresc pe coridoarele şcolii. Într-una dintre zile, unul

dintre aceşti cititori pe care-l apostrofasem vehement că trece limita semnificaţiilor pe

care textul le oferă, căzând în suprainterpretare, mi-a mărturisit despre felul în care el

e incapabil să rămână în interiorul graniţelor textului, deoarece acesta continua cât se

poate de real să se compună dincolo de el, în lumea sa ficţională. M-am apostrofat apoi

sever în gând şi mi-am amintit de felul în care personajele lui Dickens, Alphonse Daudet

sau ale lui Daniel Defoe deveniserã prietenele mele dincolo de lumea lor livrescã din care

se născuseră, depăşind-o şi reconstruindu-se liber în mintea mea de proaspăt iniţiat în

ale lecturii.

Le mulţumesc astfel lor, elevilor mei, pentru acest prilej. Şi mi-ar plãcea să cred,

deşi riscul de a o face nu e mic, că măcar pentru o parte dintre ei, cărţile întoarse pe

toate părţile împreună se vor constitui într-o primă treaptă în evoluţia lor spre lecturã,

prin care se vor construi pe ei înşişi. Pentru că cred că elevii din faţa mea nu sunt

butoaie ce trebuie umplute, ci flăcări ce trebuie aprinse!

Prof. Laodamia Oros

8

Ora de lectură… Începând cu clasa a IX-a, la orele de

limba română, pe lângă lecţiile din programă,

doamna profesoară ne-a propus o oră de

dezbatere lunară în cadrul clubului de

lectură Cititul dăuneaza grav inculturii. Cărţile suntpropuse ca lectură suplimentară

de către profesoară, dar dânsa acceptă

propuneri şi de la elevi.

Pe lângă rolul de a mă stimula să

discut pe o temă literară cât mai coerent, de

a-mi forma propria opinie faţă de cărţile

citite, am intrat pe nesimţite într-o lume pe

care am descoperit-o destul de târziu,

deoarece în şcoala generală nu am citit nicio

carte până la sfârşit şi nici nu aveam de gând

să o fac.

Am început astfel să citesc cărţi

pentru că mi s-a cerut să o fac! Una dintre

experienţele de lectură din cadrul acestui

club m-a marcat la modul fascinant: “De

veghe în lanul de secară” de J.D. Salinger,

datorită manierei în care este prezentată

viaţa unui adolescent cu care am anumite

puncte comune.

Mi-a plăcut şi romanul”Morometii” de

Marin Preda, despre care nu credeam când

am început să-l parcurg că poate avea

surprize pentru mine. Familia rurală, prin

excelenţă, patriarhală, aşa cum bine ştiţi,

figura lui Ilie Moromete, a Polinei, a lui

Niculae Moromete au prins chip în mintea

mea.

Cartea care nu mi-a plăcut a fost:

”Adela” de GarabetIbrăileanu. Tema

romanului: o iubire neîmplinită şi nici măcar

împărtăşită între doctorul Emil Codrescu şi

personajul feminin, Adela. Deşi profesoara

de limba română ne-a atras atenţia asupra

valorii literare a textului, nu m-a convins.

Lipsa naraţiunii, probabil, obsesia

personajului principal faţă de această

femeie, prea multă introspecţie … m-au

plictisit!

Azi citesc “Procesul” de Franz

Kafka… este o carte pe care o citesc cu drag

cu toate că nu se prea leagă cu celelalte

cărţi citite până acum. Am ajuns la

jumătatea romanului şi de-abia aştept să

aflu deznodământul, deoarece am impresia

că toată acţiunea se petrece în mintea

personajului principal şi nu în realitate.

Dezbaterile de la clubul de lectură

sunt o plăcere şi au iniţiat în mine o nouă

bucurie, aceea de a petrece un timp cu

cartea în mână, provocarea de a parcurge

cărţi necunoscute mie până acum din

literatura universală. Am şi o recomandare a

doamnei profesoare: să citim cărţi care sunt

nou apărute şi care ar putea să ne

stârnească mai mult plăcerea de a citi.

BaciuAnda

Clasa a IX-a C

Aventura mea printre cărţi

Odată ce a început clasa a IX-a, am

înţeles câtă dreptate aveau părintii,

prietenii şi profesorii din şcoala generală,

îndemnându-mă să fac din lectură un obicei

constant. Profesoara de limba româna ne-a

propus să organizăm un club de lectură în

care aveam datoria de a citi lunar o carte,

aceeaşi, fiecare dintre noi, pe care să o

fişăm, şi pe care să o dezbatem în ultima zi

de joi a fiecărei luni. Ar fi corect să

recunosc că nu am întâmpinat cu prea mult

entuziasm propunerea dânsei.

Pentru luna octombrie am avut de

citit “Romanul adolescentului miop” al lui

Mircea Eliade. M-a atras foarte mult

maniera în care am discutat cartea, deschis,

fiecare şi-a spus opinia şi a comentat

paragrafe din text, puţin altfel decât la

orele de limba română. Iar acest fapt m-a

ajutat să înteleg mai bine textul. După

această primă oră de lectură, atât eu cât şi

o parte dintre colegii mei, înţelegând cartea

şi fixându-ne anumite idei, am fost chiar

entuziasmaţi să mai primim cărţi de citit. În

următoarele ore de lectură ne-au trecut prin

mâini şi cărti foarte interesante, dar si cărţi

plictisitoare, ceea ce pe mine, şi cred că şi

pe alţi colegi nu ne-a determinat să nu mai

citim, mai ales de dragul dezbaterilor de la

clubul de lectură.

Aş putea adăuga aici că, descoperind

în a citi o placere, am “pus mâna” şi pe alte

cărţi, nu doar pe cele propuse de doamna

profesoară. Mai mult decât atât, am deprins

o nouă placere: aceea de a-mi cumpăra cărţi!

Azi pregătesc pentru viitoarea oră

de lectura Cervantes: Don Quijote de la Mancha. Am citit până acum doar câteva

9

capitole care mi s-au părut destul de

interesante, aşa că aştept cu nerăbdare să-i

descopăr esenţa acestei cărţi, despre care

cred că e una particulară.

Maja Andreea

Clasa a IX-a B

Taina lecturii

Cititul… o activitate pe care unii o

practicăm, dar căruia cred că nu toţi îi

înţelegem funcţia în acelaşi mod. Dacă

pentru unii lectura oferă doar posibilitatea

de a afla noutăţi sau a parcurge nişte semne

care umplu pagini care fuseseră goale, eu am

descoperit însă, cum probabil au făcut-o şi

alţii, că contactul cu cartea dezlănţuie în

mintea mea un exerciţiu de imaginaţie şi de

trăire inedit.

Nu mă pot lăuda că am citit foarte

multe cărţi, sunt încă la început de drum.

Însă pot spune că acest prim an de liceu m-a

făcut să lungesc mult lista cărţilor citite,

datorită participarii mele la clubul de lectură

organizat de profesoara mea de română în

care ne vedem o dată pe lună la o masă

rotundă, în urma lecturării unui roman,

acelaşi roman pentru toţi participanţii.

Am început cu un roman pe care nu

credeam nici măcar că-l voi termina,

“Romanul adolescentului miop” de Mircea

Eliade; îmi părea că nu are nimic interesant,

în care naraţiunea e aproape inexistentă. Am

reuşit totuşi să-l parcurg până la capăt. După

ce l-am întors pe toate părtile la clubul de

lectură, a devenit brusc interesant şi pentru

mine. L-aş recomanda oricui, mai ales celor

de vârsta mea, liceeni, deoarece, după cum o

spune şi titlul, cartea este mărturisirea unui

adolescent în care te regăseşti pe ici pe

colo, cu frici şi bucurii.

Următorul pas: Salinger cu “De

veghe în lanul de secară” care m-a câştigat

de la primele pagini, din care consider că am

învăţat multe. Pe parcursul lecturării aveam

o nelămurire: legătura dintre titlu şi

conţinutul cărţii? Asta am înţeles doar după

dezbaterea lui în ora de lectură, iar alegoria

titlului m-a fascinat!

Experienţa lecturii celui de-al treilea

roman propus, “Moromeţii” de Marin Preda,

n-a fost nici ea una fără greutăţi. Îmi aduc

aminte cum săream peste paginile cu

descrieri plicticoase ale vieţii rurale pentru

a putea să mă încadrez în timp. Nu prea m-a

convins, m-a plictisit în parte, universul rural

nu avea nimic atrăgător pentru mine. Totuşi,

în timpul dezbaterii lui la ora de lectură, m-a

interesat problematica familiilor de acolo şi

personajul central al cărţii: Ilie Moromete.

Următoarea carte: “Maitreyi”,

aparţinându-i tot lui Eliade. Romanul acesta,

fără să mă laud că l-am citit într-o

săptămână, m-a acaparat hotărât. Poate că

tema iubirii e cea care a avut multe de spus

în reacţia mea, dar cred că şi modul în care e

scris.

Apoi, aceeaşi temă tratată de

această dată de Shakespeare: “Romeo si

Julieta”, într-o piesă de teatru cu final

dramatic, cauzat de moartea protagoniştilor.

Ţin să adaug aici doar că modul în care

autorul îl împiedică pe părintele Lorenzo de

a-l informa pe Romeo despre otrava cu efect

temporar dată Julietei, e cam gratuit şi e

introdus doar pentru a crea finalul tragic.

Seria cărţilor citite în clasa a IX-a a

continuat cu “Adela” de Ibrălieanu, care nu

m-a atras, nu m-am împăcat cu gândul că

naratorul nu-i mărturiseşte Adelei

sentimentele ce le nutreşte faţă de ea, deşi

e fascinat de prezenţa acesteia.

Azi citesc: Cervantes! Visătorul Don Quijote de la Mancha, cavaler rătăcitor. Cam

greoaie, cam idealistă, dar să vedem cum

funcţionează până la capăt.

Înaintea fiecărei scadenţe, ultima zi

de joi din lună, în care romanul trebuie să fie

citit, iar fişele “la plic”, puse la punct, mă

strădui să mă apropiu de sfârşit.

Cam acestea sunt experienţele mele

“serioase” de lectură. Cred că sunt pe cale

să dobândesc un nou hobby pe care să-l

dezvolt în timp, adunând cât mai multă

experienţă livrescă.

Maja Catalina-Maria

Clasa a IX-a B

10

Primul meu cerc de lectură

Prima mea participare la cercul de

lectură a fost într-o ploioasă zi de

octombrie, o zi pentru care fiecare dintre

colegii mei era gata să-şi arate abilităţile

sale de a citi un roman. Ora de la unu la două

e întotdeauna una obositoare, însă mi-a

părut mie că de data asta fiecare dintre noi

îşi conservase mai multă energie. Doamna

profesoară ne atrăsese atenţia să renunţăm

la forma clasică a aranjării băncilor şi să

aranjăm scaunele şi mesele într-o formă

circulară. Soneria anunţă începutul

dezbaterii Romanului adolescentului miop, al

lui Mircea Eliade. Discuţia s-a rezumat la

început la întrebări adresate nouă de

doamna profesoară. Îmi amintesc azi cât de

dezorientat mă simţeam. Aveam în minte

doar un traseu narativ parcurs de personajul

romanului, nu mă gândisem la interpretări,

comparaţii şi asociaţii. M-a făcut atent felul

în care doamna profesoară conducea mintea

noastră spre semnificaţiile mai adânci ale

textului. Apoi, la fiecare dintre colegii mei.

Şi mi-am dat seama că lecturile şi

dezbaterile acestea mă vor implica şi

emoţional, şi toate în scopul înţelegerii

textelor puse la bătaie.

Au venit alte şase–şapte astfel de

întâlniri. Nu am lipsit la niciuna dintre ele.

Lună de lună ele îmi păreau din ce înce mai

interesante. Şi ştiţi ce mi-a părut cel mai

atrăgător fapt? Că fiecare începuse să-şi

spună deschis părerea despre legătura sa

emoţională cu personajele, despre relaţiile

dintre personaje, fără însă ca ei, colegii mei,

să-şi fi dat seama de confesiunea lor, într-un

mod natural, deschis.

Cărţile lecturate pe tema iubirii,

temă pe care o studiam şi la orele obişnuite

de limba română, am observat cum fiecare

coleg de-al meu era capabil să-şi expună

sensibilităţi pe care nu le-aş fi recunoascut

altfel. Chiar dacă adesea nouă, băieţilor, nu

ne e prea simplu să spunem că am fost

marcaţi de vreun personaj feminin, pe

parcursul dezbaterilor literare, discuţiile se

învârteau în jurul acestor aspecte.

Aş spune astfel că dincolo de rolul lecturii

acestor romane într-un timp limitat, pretins

de scadenţa dezbaterii, întălnirile acestea

mi-au dezvolatat spiritul critic şi analitic

asupra unor aspecte literare şi sociale

importante.

Mocan Vasile

Clasa a IX-a B

Puterea cărţilor

Cititul a devenit o activitate

destul de rar întâlnită în rândul copiilor şi

al tinerelor generaţii. Mulţi renunţă cu

facilitate la cărţi în favoarea internetului,

a filmelor sau a jocurilor pe calculator. O

carte bună are darul de a-şi trece cititorii

printr-o serie de trăiri şi emoţii care

culminează cu o stare generală de

satisfacţie. Dacă cu ceva timp în urmă

aceste consideraţii nu ni se păreau

verosimile, azi putem spune că lucrurile

stau altfel. Iată de ce!

Întâlnirile din cadrul clubului de

lectură organizat de doamna profesoară de

limba şi literatura română, au reuşit să

aducă cititul în viaţa noastră, despre care

am uitat sau nu am ştiut niciodată că nu

doar ne îmbogăţeste cunoştinţele care, mai

devreme sau mai târziu, ne vor fi

folositoare, dar ne oferă prilejuri

nesfârşite să trăim experienţe, emoţii,

vieţi paralele celor reale, alături de

personajele cărţilor. Fiecare carte

parcursă a lăsat o amprentă vie asupra

noastră, chiar şi cele care nu ne-au atras

în mod deosebit şi nu s-au ridicat la nivelul

aşteptărilor noastre. Unele cărţi au reuşit

chiar să ne facă să ne identificăm cu

anumite personaje.

Prima provocare a fost ,,Romanul

adolescentului miop’’ al lui Mircea Eliade,

carte care la prima citire nu a reuşit să

facă în aşa fel încât bariera sufletului

nostru să cedeze, dar după ce am discutat-

o la clubul de lectură, această barieră a

fost sfâşiată, lasând adevăratele înţelesuri

să se infiltreze în sufletul nostru.

Cea mai plăcută lectură a fost

experienţa citirii cărţii ,,Micul Prinţ’’ de

Antoine de Saint-Exupéry, carte publicată

în America în 1943 şi care s-a bucurat în

epoca de după război de o imensă

popularitate. În această operă este readus

la viaţă universul copilăriei inocente,

printr-o suită de parabole a căror unitate

11

este asigurată de povestirile personajului

principal care, în călătoria lui pe pământ,

îşi spune povestea unui aviator aflat în

pană în mijlocul deşertului. Micul prinţ

pleacă de pe mica sa planetă în căutarea

adevăratului sens al vieţii. În călătoria sa

palpitantă, personajul întâlneşte tot felul

de planete şi personaje care i se par în

,,mod clar bizare”, dar care reprezintă

diferitele caractere umane general-

valabile şi care îi sprijină drumul său spre

cunoaşterea şi înţelegerea universului.

Ajuns pe Pământ, îşi caută prieteni, dar nu

găseşte niciunul. Întâlneşte, în schimb, un

şarpe, o floare şi mai apoi o vulpe. Din

discuţiile cu vulpea, înţelege că are o

responsabilitate faţă de floarea mândră şi

capricioasă pe care a lăsat-o acasă şi din

cauza căreia a început să se îndoiască de

propria sa valoare. Întâlnirea cu şarpele

este plină de învăţăminte, personajul

aflând că oamenii pot fi singuri chiar şi în

mulţime. Micul prinţ este un personaj

extraordinar, avid de cunoştere, pur ca un

copil, dar nu naiv, pentru că poate să

sesizeze esenţa lucrurilor.

Mai ales după masa rotundă pe

acesta temă de la club am înţeles că

oamenii mari sunt veşnic grăbiţi, veşnic

preocupaţi de lucruri superficiale,

neputincioşi să vadă lucrurile cu adevărat

importante. Adevăratele lor griji sunt

legate de viaţa materială, de stresul

instigat de gândurile negre, uneori

nefondate. Din aceste motive sunt

incapabili să retrăiască măcar pentru o zi

momentele în care totul părea desprins

dintr-un basm, iar fiecare zi era o nouă

descoperire. Este o prăpastie între lumea

inocenţilor (nu doar copii) şi cea a

adulţilor, conduşi doar de gânduri şi sarcini

absurde, care-i fac incapabili şi de a

înţelege desenele făcute de un copil.

Holden din ,,De veghe în lanul de

secară’’ a lui Salinger, adolescentul

frustrat şi cu grave probleme de atitudine

ne-a surprins în multe privinţe. Problemele

prin care majoritatea adolescenţilor trec

au însemnat pentru el obstacole imposibil

de deşit, răpus fiind de crize de

indentitate şi sfârşind într-un spital de

boli mintale.

Azi citim Kafka: ”Procesu”.

Discuţia pe tema cărţii va fi la Biblioteca

judeţeană ”Octavian Goga” într-o ambianţă

plăcută, unde vom urmări şi filmul.

Prin discuţiile pe care le avem în

cadrul acestui club de lectură reuşim de

fiecare dată să aflăm opiniile colegiilor şi

ale d-nei profesoare, care aduce adesea

lumină asupra unor lucruri pe care nu le-am

putut desluşi, pe care le juxtapunem

cunoştiinţelor dobândite pe parcursul

orelor petrecute împreună. Unii dintre

colegi sunt mai receptivi, pe când altora,

discuţiile li se par plicticoase, lăsându-se

pradă leneviei minţii. De multe ori, după ce

dezbatem un roman, îl privim cu alţi ochi şi

suntem mai atenţi la detalii, care par

nesemnificative, dar care se dovedesc

cruciale în logica autorului.

Credem că am dobândit o deprindere

importantă: aceea de a căuta mesajele

ascunse ale cărţilor pe care autorul nu le

serveşte pe tavă, ci le tăinuieşte bine

pentru a lăsa cititorului revelaţia

descoperirii lor. Suntem recunoascători

doamnei profesoare pentru sprijinul dânsei

în descoperirea valorii lecturii şi a atâtor

sensuri ale unor lucruri care pentru

început le-am considerat banale.

Purcel Oana

Neag Emilia

Clasa a IX-a C

Clubul de lectură

Experienţa mea de lectură a

însemnat, în primul rând, un proces de

comunicare cu colegii primului an de liceu şi,

de asemenea, cu profesoara mea de limba

română.

Adolescenţii din jurul meu sunt

furaţi de fascinantul internet, şi, adesea,

cărţile pentru ei sunt doar biete obiecte de

muzeu. Un film care este mult mai uşor de

parcurs şi de înţeles este mult mai atrăgător

şi mai repede ales decât o carte pentru a fi

citită. Eu am descoperit puterea lecturii, pe

care nu o compar cu internetul, deoarece

citind, mi-am putut imagina adesea singur

locuri, peisaje, personaje. Faci scenariul cum

vrei tu, eşti emoţionat de fiecare dată când

întorci pagina, râzi şi plângi odată cu

12

personajele şi mi se leagă în minte o lume pe

care o construiesc eu.

Încă de la începutulclasei a-IX-a am

discutat împreună cu profesoara de limba

română despre un club de lectură pe care să-

l numim: Cititul dăunează grav inculturii, prin

care ni se propunea citirea unui roman pe

lună, în urma căreia eram datori să întocmim

fişe de lectură şi care se finaliza cu o

dezbatere comună. În primelezile nu am fost

atras deloc de acest lucru, mi-am zis:,,O altă

plicticoasă variantă şcolară. În fiecare lună

un roman.” Fără chef, am luat în mână primul

roman şi am reuşit cu puţin efort să-l duc

până la capăt. Fişele de lectură, recunosc,

mi-au dat ceva bătăi de cap. Nu le făcusem

aşa cum ne sugerarse doamna profesoară,

paralele cu citirea textului, ci doar la

finalizarea lecturii. Dar asociaţiile care s-au

făcut în timpul dezbaterii, atât de către

dânsa, cât şi de către colegii mei,

interpretările care s-au conturat aici mi-au

stârnit dorinţa de a face paşi spre lectură.

A fost mai greu la început, însă relaţia mea

cu cartea s-a schimbat de câteva luni

încoace. De la cel pe care îl înspăimânta

cititul, am ajuns să mă simt azi un fel de

prieten al cărţii.

Experienţa mea de lectură cu

romanul ,,Adela” de Garabet Ibrăileanu nu aş

cataloga-o chiar ca una fericită, deoarece

acest roman mi-a părut prea trist, prea

lipsit de vivacitate. Cartea pe care o citesc

acum este una interesantă, ciudată şi

aberantă, chiar, pe alocuri; e vorba despre

Procesul lui F.Kafka. Mă pune în dificultate,

însă de fiecare dată când am o piedică, mă

ambiţionez şi recitesc şi până la urmă

reuşesc. Cărţile care mi-au plăcut cu

adevărat sunt însă: ,,Romanul adolescentului

miop”, de MirceaEliade; ,,Moromeţii”, de

Marin Preda; dar şi cărţi care m-au făcut să

îmi imaginez spaţii fantastice, ca planeta cu

vulcani a Micului Prinţ şi floarea sau baobabii

săi. Am îndrăgit cel mai mult personajele:

preotul Tonea din nuvela ,,De la noi la

Cladova” şi Ilie Moromete din ,,Moromeţii”,

deoarece au fost personaje exemplare şi

unice. Calităţile preotului Tonea şi credinţa

lui neclintită în Dumnezeu, la fel şi dăruirea

totală a acestuia către biserică, m-au

impresionat nespus de mult. Iar Ilie

Moromete, un personaj care întâmpină o

gramadă de greutăţi şi care ajunge să fie

părăsit de copii, la fel, îmi este un personaj

întipărit în minte.

La clubul de lectură discutăm despre

cartea pe care am citit-o pe parcursul lunii

scurse. Fiecare vine cu păreri proprii, unii

sunt foarte implicaţi, alţii, deloc. Aceştia din

urmă sunt cei care nu îţi dau interesul şi

citesc din obligaţie. Mai sunt şi cei care nu

termină de citit cărţile, lucru care se

întâmplă mai rar şi pe care eu îl explic prin

faptul că ei nu sunt pasionaţi încă de lumea

cărţii, sau că nu au încă acea capacitate de a

trăi ceea ce citesc.

În timpul orei de lectură, eu îmi

aprofundez cunoştinţele pentru că adun din

părerile fiecăruia şi sintetizez concluzia

atunci când profesoara este de acord cu

ceea ce spun colegii. Metoda mea este aceea

de a fura de la fiecare câte puţin. Atunci

când ajung acasă, reiau partial lectura şi,în

urma informaţiilor din clasă, îmi este mult

mai uşor să o parcurg.

Mă bucură participarea la acest club

de lectură, deoarece în tot acest timp am

învăţat să îndrăgesc cartea, un fapt

important pentru dezvoltarea mea

intelectuală, dar, dincolo de asta, lecturile

de până acum mi-au oferit adevărate bucurii

livreşti.

Oşan Răzvan Emanuel

Clasa a IX-a C

13

Chipul din spatele unei măşti de porţelan

Micile discuţii dintre bărbaţii euforici care repetau acelaşi lucru de fiecare dată când ne

întâlneam în această casă de ceai deja erau aberante şi plictisitoare. De fiecare dată ceva era

adăugat la povestea anterioară, făcându-mă să mă întreb cât de departe poate ajunge mintea

umană.

Eram o gheişă de mare succes, o gheişă de înaltă clasă, trebuia să fiu mulţumită şi

fericită că am ajuns în vârful piramidei, pe care multe încearcă să urce, însă doar o puţină parte

dintre ele reuşesc. Fiecare persoană pe care o întâlneam nu mă uita, fiecare persoană de pe

stradă se oprea să mă vadă cum păşesc şi să-mi urmeze mişcările pline de graţie, după cum mama

mi-a spus. Încă îmi amintesc perfect vorbele ei. „Chiyo-chan, eşti mândria acestei case de ceai din Gion, datorită ţie şi graţiei tale, clienţii noştri sunt foarte mulţumiţi de serviciile tale.”

Partea rea e că nu mă simt deloc completă, nici mulţumită.

-Chiyo-chan, încântă-ne seara cu o poveste! a spus Izuko cu un zâmbet care trebuia să

pară fericit şi plin de bunătate.

Mi-am înghiţit propia salivă la gestui ei forţat, ştia că trebuie să mă includă în discuţii

doar pentru că sunt cu mult mai presus decât toate cele aflate în cameră, iar ea era una dintre

ele.

-Ce ar trebui să vă povestesc? am întrebat zâmbind larg, vânzând exact ceea ce vroiau să

vadă, un surâs perfect. Ce ar fi dacă v-aş povesti despre fata unui pescar din zonă... , am

continuat povestea, am continuat să vând minciuni.

*~*~*

Încercam cu disperare să fiu atentă la poveştile spuse de o altă gheişă aflată în încăpere,

dar uşa s-a deschis zgomotos, intrând două persoane noi. Mi-am îndreptat atenţia spre noii veniţi,

având o mare surpriză la vederea lor. Erau străini, nu necunoscuţi, erau din altă ţară, nu erau

tipici japoezi şi nicidecum bătrâni. Niciodată nu m-am simţit atrasă de niciun client, deoarece

majoritatea erau bărbaţi căsătoriţi sau care nu îmi stârneau interesul. Străinii s-au aşezat pe

partea mesei care dădea faţă în faţă cu mine.

Fetele din încăpere s-au băgat în seamă subtil, adresându-le mici întrebări despre viaţa

lor. Eu am ales să îmi fac treaba ocupându-mă de restul clienţilor. Unul dintre ei mi-a cerut să

cânt la shamisen, iar eu am pălit, a trecut ceva timp de când am mai cântat în faţa clienţilor la un

instrument. Mi-am ridicat privirea şi automat mi-a fost prinsă de ochii ciocolatii a unuia dintre

străini. Eram pierdută în observarea trăsăturilor bărbatului şi a fost nevoie ca una dintre gheişe

să mă aducă la realitate.

După ce am terminat unul dintre ei m-a felicitat, numele fiindu-i Changmin, iar eu i-am

zâmbit seducător şi m-am mutat lângă cei doi pentru a-i servi în calitate de una dintre cele mai

cunoscute gheişe, făcându-le pe celelalte să se dea la o parte. Le-am turnat celor doi sake în

pahare şi m-am uitat spre ei fluturându-mi genele uşor.

-Ai un simţ al muzicii ascuţit, a spus celălalt bărbat, iar eu m-am uitat atentă spre el,

zâmbind uşor, deschizându-mi ochii largi. Şi o frumuseţe aparte deasemenea, a continuat, iar apoi

şi-a băut sake-ul.

-Cred că astăzi este ziua mea norocoasă, am spus râzând, nu de fiecare dată ţi se fac

două complimente la rând de la doi oameni atât de importanţi.

-Ador ca persoanele speciale să-mi spună pe nume, care este Kyuhyun, aşa că sper că şi

tu, în calitate de persoană specială să mi te adresezi în acest fel.

Mi-am înclinat capul uşor în semn de respect şi nu am putut să trec neobservată privirea

aruncată mie de către Changmin.

*~*~*

Cei doi au devenit clienţi fideli mie, căci în fiecare seara sau dacă nu, o dată la două zile

îmi solicitau serviciile, de obicei eram doar noi trei, fără să facem mare lucru, doar dezbăteam

tot felul de teme, savuram ceaiuri diverse şi eram tot mai apropiaţi, aş putea îndrăzni să spun că

14

eram chiar prieteni. Changmin este destul de tăcut, în timp ce Kyuhyun era opusul lui. Sunt seri,

precum aceasta, în care eram rezervată doar pentru Changmin.

Eram puţin agitată din cauză că nu mai ajungea Changmin. Mi-am băut pe nerăsuflate

ceaiul în timp ce am luat o îmbucătură din biscuiţii pe care mi i-a dat mama pentru el. Uşa s-a

deschis dintr-o dată, făcându-şi apariţia Kyuhyun. Parcă azi nu trebuia să vină el. Privirile care mi

le-a aruncat au fost atât de intimidante şi pline de un sentiment pe care nu l-am putut descifra,

în schimb, cu Changmin, mă simt agitată şi emoţionată de fiecare dată când îl văd. Poate fizicul lui

este cel care m-a atras de prima dată, figura lui înaltă şi suplă iese în evidenţă din mulţimea

obişnuită. Hainele delicate pe care le poartă, culorile sumbre care îi vin atât de bine şi pălăriile se

potriveau perfect cu ţinuta pe care o adopta. Zâmbetul lui mă făcea să simt o mare căldură în

interiorul meu, spre deosebire de Kyuhyun, a cărui zâmbet nu părea sincer.

-Kyuhyun-kun, la ce se datorează plăcerea de a te avea în seara aceasta în compania mea?

l-am întrebat zâmbind uşor.

-Changmin a avut ceva de rezolvat şi m-a trimis în locul lui, a spus simplu şi mi-a întins

ceaşca de ceai pentru a o umple.

Am făcut ceea ce mi-a cerut, iar apoi mi-am pus şi mie, începând să beau, încercând să par

cât mai naturală.

*~*~*

Trei zile au trecut precum trei ani. Niciunul dintre ei nu mă mai rezervase, iar eu

începeam să devin neliniştită din cauza aceasta. Dacă chiar nu mai aveau nevoie de serviciile mele,

presupun că aveau măcar delicateţea să îi transmită mamei acest lucru.

Când Setsumi, servitoarea mea, a venit să mă anunţe că mama vroia să mă vadă în salonul

de oaspeţi, mi s-a pus un nod în stomac. M-am aranjat repede, iar cu paşi repezi m-am întredptat

spre salonul de oaspeţi, din care se auzeau nişte voci care-mi păreau atât de cunoscute. Fără a mă

uita cine e înauntru, am făcut o plecăciune, iar abia apoi i-am observat pe cei doi coreeni, stând în

centrul camerei, în faţa mamei, Changmin ferindu-se de privirea mea, în timp ce Kyuhyun îmi

zâmbea.

-Chiyo-chan, a grăit mama, iar eu mi-am ridicat privirea spre ea, discutam cu aceşti doi

domni despre nevoia ta de un danna, deja ai ajuns la o anumită treaptă în lumea gheişelor şi cred

că eşti pregătită să ai unul, a spus zâmbind uşor către mine.

-Dar ... , am vrut să spun ceva, dar nu aveam cuvinte, de ce îmi făcea asta chiar acum? M-

am uitat îndată spre Changmin care părea posomorât, asta însemnând un singur lucru: el nu era

danna al meu.

-Chiyo-chan, l-am auzit pe Kyuhyun adresându-mi-se, nu pari prea entuziasmată! a

remarcat acesta, iar eu m-am silit să nu încep să strig.

-Este ... este o surpriză pentru mine, domnule Kyuhyun, că doriţi să fiţi danna-ul unei

fiinţe atât de neînsemnante ca şi mine.

Desigur că minţeam, nu eram nesemnificativă şi nici surprisă nu eram, adică eram, dar nu

într-un mod plăcut, parcă surprizele trebuiesc să fie plăcute şi să te bucuri de le, nu să ţi se pară

sfârşitul lumii, sau măcar al meu. Ce se va întâmpla dacă eu refuz ca el să-mi fie danna sau măcar

să mă atingă? Şi ce mai important, ce se va întâmpla cu aceste sentimente care înfloresc în inima

mea pentru Changmin? Nu voi mai putea să fiu aproape de el? Să-i văd ochii şi zâmbetul cald?

-Draga mea, cred că nu te simţi destul de bine, eşti cam palidă, cred că cel mai bine ar fi

să te retragi în camera ta, am căzut de acord comun că vom susţine ceremonia în exact o

săptămână.

*~*~*

În aceste şase zile nu am auzit de niciunul dintre cei doi. Mama se ocupa de tot

ceremonialul, fără să se consulte cu Kyuhyun sau cu mine. Doar gândul că-l voi avea ca danna mă

făcea să mă înspăimânt, mereu am crezut, de puţinele dăţi în care m-am gândit că voi avea un

danna, că o să ajung să ţin la el, cât de cât, însă nu mă aşteptam să mă simt înfiorată, chiar dacă

era Kyuhyun. E o persoană care nu îmi inspira încredere.

15

Pe la miezul nopţii, când încercam cu disperare să nu mă mai gândesc de ce Changmin nu

m-a cumpărat, am auzit nişte zgomote pe hol.

Cu mare grijă uşa a început să se deschidă, iar inima mea s-o oprit din bătut, ţinându-mi

respiraţia, am stat atentă să aud restul zgomotelor din cameră. Pe podeaua din cireş fin se

auzeau nişte paşi înceţi, încercând să fie tăcuţi. Am simţit o prezenţă în spatele meu şi am

început să-mi bag mâna sub pernă, unde aveam o mică katana, un cadou de la un client. M-am

întors abrupt pentru a-l ataca pe cel sau cea care a intrat în camera mea fără să mă gândesc de

două ori, dar atacul mi-a fost oprit, eram gata să strig însă acel bărbat, judecând după puterea

pe care o avea, mi-a pus mâna lui la gură făcând ca strigătul să-mi fie înăbuşit. Am început să mă

zbat din strânsoarea lui, încercând cu disperare să mă eliberez.

-Shhhh, stai liniştită, sunt Changmin, mi-a rostit vocea persoanei, iar eu m-am oprit brusc

din zbătut. O să îţi dau drumul doar dacă promiţi că nu o să strigi.

Cu o mică aprobare din cap din partea mea, şi-a retras mâna de la gura mea, însă cu

cealaltă tot o ţinea pe a mea în a lui.

-Ce cauţi aici? am rostit pe un ton puţin rece.

-Ai încredere în mine? m-a întrebat uşor, iar eu mi-am luat câteva moment de gândire,

după care am aprobat uşor din cap. Bun, vrei ca Kyuhyun să-ţi devină danna? a întrebat, iar iar eu

m-am încruntat, scuturându-mi capul uşor ca semn de negaţie.

Respiraţia mi s-a tăiat în momentul în care l-am auzit chicotind, pot să jur că era unul

dintre cele mai speciale sunete pe care le-am auzit vreodată, nici ciripitul păsărilor sau clichetul

clopoţelelor nu făceau să curgă atâtea sentimente în interiorul meu...

-Atunci... atunci, ţii la mine? Mai mult ca la un client? mi-am muşcat buza uşor simţindu-mi

obrajii luând foc, mi-am ridicat privirea din pământ şi m-am uitat direct la chipul lui,

recunoscându-i trăsăturile în întunericul din cameră, i-am luat mâna care o ţinea pe a mea şi i-am

dus-o spre inima mea.

-Ea bate pentru tine precum nu a mai bătut pentru altcineva vreodată, am spus în timp ce

mi-am plecat capul ruşinată, cine ar zice că o gheişă ar fi în stare să spună aşa ceva tare.

Mi-am simţit faţa cuprinsă de mâna lui liberă şi m-a tras uşor spre el, fără ca să pot

reacţiona de la micul şoc, i-am simţit buzele peste ale mele. Am putut simţi fluturaşi în stomac şi

mintea mea nu mai judeca concret.

-Peste cinci ore o să vin după tine, a spus, fă-ţi un mic bagaj şi ne vedem atunci. Cu asta a

plecat fără să mai spună nimic.

*~*~*

Bagajul meu a fost gata îndată ce m-am trezit din transă, nu a fost greu ce să aleg de

prin camera mea. Şi în acest moment, ştiam că îmi plăcea Changmin şi îl detestam pe Kyuhyun. Am

auzit o bătaie venind dinspre uşa de la curtea interioară casei, care avea o fântână arteziană cu

peşti aurii, iar eu mi-am luat bagajul şi m-am îndreptat spre ea, ştiind cine era. Deschizând-o cu

mare grijă, m-am încălţat cu sandalele şi am păşit în afara camerei, întâlnindu-mă cu bărbatul

viselor mele.

Eram la jumătatea podului din apropiere, când, în capătul la care trebuia să ajungem, ne

aşteptau un grup de oameni îmbrăcaţi în haine negre, blocându-ne calea. L-am simţit pe Changmin

tensionându-se şi mi-a strâns mâna foarte tare în a lui, atunci am ştiut că acele persoane nu ne

vor lăsa cu siguranţă să trecem. M-a tras după el în partea opusă a podului, de unde am venit, dar

şi acolo era un alt grup de oameni, din care unul îmi era foarte cunoscut, Kyuhyun.

-Ţi-am spus că de data aceasta eu aveam să câştig, Changmin, a spus bărbatul în timp ce

s-a oprit la zece paşi de noi.

-Nu te vrea, Kyuhyun, a răspuns Changmin strângându-mă mai tare de mâna, de ce crezi că

a venit cu mine?

-Nu contează că te însoţeşte, este a mea, am cumpărat-o. Şah mat, a spus acesta în timp

ce a făcut un semn cu capul, iar îndată am simţit pe cineva cum mă smulge din strânsoarea lui

Changmin, am încercat să mă zbar încercând să mă eliberez, dar fără rost.

16

-Nicio femeie care ţi-a plăcut cu adevărat nu te-a vrut, Kyuhyun, eşti prea rece şi fals cu

ele, nu ştii să-ţi arăţi adevărata faţă, a spus Changmin calm.

-Taci! Ce ştii tu despre femeile pe care le-am iubit eu? a întrebat acesta revoltat.

-Ce ştiu despre ele? Totul! Sau au uitat că toate m-au preferat pe mine? Seohyun şi Chyio

sunt doar două exemple, dar diferenţa este că eu chiar o vreau pe Chyio.

-Şi vrei să spui că pentru Seohyun nu ai simțit nimic? a întrebat Kyuhyun uitându-se

direct la Changmin.

-Nu, ea s-a aruncat în brațele mele fără să îi pese de iubirea ta pentru ea, ea a fost cea

vinovată de toate!

-Să nu îndrăzneşti să vorbeşti aşa despre ea! A fost o fată sfântă! a strigat Kyuhyun

precum un posedat.

-A fost o uşuratică! Aşa că, dacă îmi permiți, te rog să mă lași să plec cu femeia mea, o să-

ţi dau banii pe urmă, în Coreea, a spus Changmin întorcându-se cu fața spre mine începând să

pălească pentru a mă prinde de braţ.

Între timp bărbatul care mă ţinea m-a lăsat liberă şi am fugit spre el, luându-l în braţe.

Changmin m-a luat de mână întorcându-mă spre partea de sfârşit a podului când, instinctiv, m-am

întors pentru a-l vedea pentru ultima dată pe bărbatul care trebuia să-mi fie danna. Îmi părea

rău de el, îl judecasem greşit, era o persoană bună care a suferit foarte mult din cauza unei

femei. Am zâmbit trist, spunându-mi în sinea mea că nu trebuie să judec oamenii în modul în care

se comportă.

Împreună cu Changmin am păşit dincolo de pod, mergând încet, fără grabă, spre port, care

avea să ne ducă în Coreea de Sud. Îmi părea rău într-un fel că aveam să plec în aşa fel, fără să

spun nimănui, lăsând-o pe mama singură, fără o gheişă de top, însă sunt un om egoist, care vrea

să-şi găsească fericirea şi să se simtă complet.

-Changmin! un urlet a răsunat în urma noastră făcându-ne să ne întoarcem.

Kyuhyun venea fugind spre noi purtând o armă în mână îndreptând-o spre mine, corpul mi-

a rămas blocat fără să mai pot face nicio mişcare, silidndu-l pe Changmin să mă tragă în spatele

lui pentru a mă feri de pistol.

Sunetul asurzitor al focului de armă s-a auzit, iar eu am închis ochii instinctiv, uitând că

am un scut uman în fața mea, lăsându-l pe bărbatul care mi-a arătat ce înseamnă dragostea, să

cadă la pământ cu stomacul plin de sânge. Nu mai ştiu sigur dacă am strigat sau dacă măcar am

putut să-i ating trupul neînsufleţit, căci Kyuhyun m-a prins de braţ, trăgându-mă cu putere de

lângă corpul bărbatului pe care îl iubeam. În timp ce mă trăgea după el m-am uitat în urmă doar

pentru a-mi simţi inima făcându-se bucăţele din cauza imaginii lui, culcat la pământ într-o baltă de

sânge.

Am ajuns la o casă, presupun ca era a lui şi am fost aruncată pe jos în una dintre camere.

Doar în acel moment am observat că lacrimile sărate au fost de fapt tot timpul pe chipul meu, nici

un moment uitând să-l jelesc pe bărbatul cu ochi ciocolatii.

L-am simțit pe Kyuhyun apropiindu-se de mine, în timp ce-mi atingea cu mâna lui murdară

de sânge chipul.

-În sfârşit eşti lângă mine, Seohyun, vom putea fi împreună, aşa cum am visat, a rostit

printre chicotele bolnave care îmi făceau pielea de găină.

Speram ca totul să fie un vis, să fie totul o minciună, să mă trezesc din nou la casa de ceai

fără să-i fi cunoscut pe cei doi, fără să îl fi iubit pe unul dintre ei, fără să simt această durere în

sufletul meu. Şi totuşi, când mi-am simţit kimono-ul căzând de pe umeri, am ştiut că totul era

real.

Moldovan Denisa

Clasa a X-a D

17

O mare de dor

Ţi-e dor de mare, vrei să te

joci în nisip, să stai la plajă şi să faci

diferite lucruri care îţi aduc

zâmbetul pe buze. Şi totuşi eşti

tristă pentru că ştii că ai pierdut o

vară superbă şi te gandeşti că

următoarea nu o să mai fie la fel.

Pleci la mare, pleci cu gândul acolo.

Priveşti valurile care se sparg în mii

de bucăţi şi revin la forma anterioară

în următoarele secunde. Vântul bate

cu putere. Firele de păr îţi acoperă

faţa, iar tu le înlături şi constaţi că

din nou ele vin pe chipul tău. Vrei ca

mâinile lui calde să îţi mângâie faţa,

dar nu reuşesti să le găseşti.

Marea te cheamă la ea.

Nisipul rece de sub picioarele goale

îţi transmite un fior, pare a fi unul

de frică, însă te înşeli. Chiar dacă

încerci să călătoreşti cu mintea în

altă parte, tot la subiectul care te

leagă de mare ajungi. Te captivează

imaginea tristă a mării, în spatele

ceţii groase observi o barcă părăsită.

Vrei să imortalizezi acest moment,

crezând că în imagine totul ar putea

arăta diferit. Încerci să îţi închipui

soarele imens şi palmierii uriaşi. Vrei

să simţi parfumul fermecător al

florilor orientale. Dar, din păcate,

constaţi că nu ai aparatul de

fotografiat la îndemână. Te uiţi în

spate şi observi că tot ceea ce a fost

urât a dispărut. O mână caldă îţi

atinge umărul şi îţi zâmbeşte. Eşti

doar tu, el şi marea.

Te trezeşti la realitate,

constaţi că totul a fost doar un vis.

El îţi spune bună dimineaţa şi

te sărută. Ochiș Diana

Clasa a X-a B

Pigment de fericire

Pigment de fericire,

colorează-mi ochii. Aminteşte-ţi de

mine. Sunt o carte deschisă, dornică

să o răsfoieşti, să o citeşti şi nu în

ultimul rând să o iubeşti. Care te

veghează în tăcere întreaga noapte.

Tu, ea şi luna. Univers complex şi

deplin.

Adormi cu ea în braţe.

Dimineaţa este tot acolo, lângă tine.

Te urmăreşte cu ochii inexistenţi. Îi

zâmbeşti, o pui pe noptieră şi pleci.

Obsesivi, aştepţi să o deschizi din

nou.

Seara o întâlneşti. Este

minunată. Este a ta.

Ochiș Diana

Clasa a X-a B

Tu

Iubitule, văd în ochii tăi ce

nu am mai văzut niciodată. Stele,

sute se sparg în albastrul orbitor al

ochilor tăi care reuşesc de fiecare

dată să mă hipnotizeze şi să mă ţină

captivă în eternul necunoscut al

gândurilor mute. Noaptea albastră

împreună cu tine. Ce n-aş da să fie

astfel mereu. Cât despre stelele

năucitoare presărate cu o nuanţă

aurie de pulbere magică, întind mâna

în speranţa că aş putea să le culeg pe

18

toate. Dar nu pot, fericirea pe care o

transmit acestea este datorată

prezenţei tale. O simplă confuzie, o

iluzie vizuală mai exact.

Stelele, totul va disparea în

curând. Strange-mă în braţe, prinde-

mă de mână şi nu îmi da drumul

niciodată, este tot ce îmi doresc.

Vino, să dansăm împreună în

încăperea obscură. Dorinţa colosală

din piept pâlpâie din ce în ce mai

tare. Sângele îmi străbate agil

venele, în timp ce tu îmi devorezi o

ultimă fărâmă de euforie. Ne

avântăm în zefirul deplin al

primăverii.Şi iată, pulberea de cristal

se pierde pas cu pas în neantul uitat

de lume. Suntem pierduţi. Nu mai

simţi nimic, decât mirosul florilor de

cireş.

Ochiș Diana

Clasa a X-a B

Ceainăria Sakura

Prin combinarea elegantului şi a

simplităţii rezultă Ceainăria Sakura,

ceainărie cu specific japonez, care

îmbină elementele culturii japoneze cu

modernitatea. E un loc cochet, liniştit,

plin de cultură şi nuanţe. Pe lângă

servirea ceaiului pe parcursul unui ritual

specific japonez, Ceainăria Sakura îţi

oferă posibilitatea să te cultivezi

participând la diverse activităţi precum:

Arta împăturirii hârtiei (origami),

Atelier de desen, Club de şah japonez-

Shogi şi ‘Tea party’ pe diverse teme

legate de cultura japoneză. Toate

acestea fiind acompaniate de melodii

plăcute, inspirate din spaţiul nipon.

Ochiş Diana,

Clasa a X-a B

19

Comunitate umană

A

1

2

3

4

5

6

7

B

A-B – Celula de bază a societăţii

1. Scenă semnificativă din

"Moromeţii" de Marin Preda.

2. Basm scris de Ion Creangă.

3. Satul natal al lui Ion Creangă.

4. Stă la baza familiei.

5. Personajul principal din

romanul "Moromeţii" de Marin

Preda.

6. Personajul principal din

"Amintiri din copilărie" de Ion

Creangă.

7. Calitate a timpului de la

sfarşitul primul volum al

romanului "Moromeţii" de

Marin Preda.

Bolboacă Ramona Clasa a IX-a E

Cel mai frumos sentiment

A

1

2

3

5

6

7

B

A-B – Sentiment

1. Autorul poeziei’’Sara pe deal”

2. Fiul lui Ilie Moromete

3. Descriere facută de autor Ilenei,

din opera ”Lostriţa” de V. Voiculescu

4. Captivant, fermecător

5. Soţia jupînului Traică, din nuvela

”De la noi, la Cladova” de Gala

Galaction.

6. Referitor la apartenenţă, la un

popor

7. Fiica cea mare a preotului Tonea,

din nuvela ”De la noi, la Cladova” de

Gala Galaction.

Ungur Dacian

Clasa a IX-a E

20

În lumea poveştilor copilăriei

A

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

14

15

16

17

18

19

20

B

A-B Operă care prezintă ”copilăria copilului universal”

1. Autorul romanului ,,Amintiri din copilărie"

2. Cel mai mare poet român

3. Nică fură pupăza din ...

4. Fata popii, ...

5. Satul în care s-a născut Nică

6. Personajul principal al ”Amintirilor din copilărie”

7. Nică fură ... de la mătuşa Mărioara

8. Tatăl lui Nică, Ștefan a ...

9. Și pupaza-zbrrr pe-o ...

10. Nică stă în gazdă în casa ...

11. Bădiţa Vasile este luat şi dus la ...

12. Nică pleacă la studii la ...

13. Preotul satului era Popa ...

14. Glumele făcute în gazdă la Pavel

15. Bunicul lui Nică locuia în...

16. Pedeapsa de pe ... bălan

17. Râul îngheţat în care cade Nică

18. Nică ia ... de la oile Irinucăi

19. Nică şi vărul său Dumitru merg la şcoală la...

20. Prietenul lui Nică, Nică a lui ...

Seiche Niculina-Ștefania

Clasa a IX-a E

21

Gârbău - Lumea de ieri şi de azi

Reşedinţa de comună - Gârbău este

atestată încă din anul 1437 fiind menţionată

cu diferite denumiri de-a lungul timpului:

plebanus de Garbo în 1446, Magyar Garbo în

1733, Gârbău din 1854.

Populaţia Gârbăului a păstrat

în timp o mărime relativ

constantă cu o creştere

modereată la începutul

secolului al XX-lea. Pe

teritoriul localităţii Gârbău

pe dealul Boboara s-au găsit

resturi ale unui punct

înaintat de observaţie care

se presupune că aparţinea

castrului roman de la Gilău,

subordonat oraşului Napoca, în urma unor

săpături făcute pe la 1830 (menţiunea este

făcută de istoricul maghiar Torma Karoly în

anul 1880). Şi în vatra satului Gârbău s-au

găsit urme ale prezenţei romanilor (ruine cu

inscripţii) în grădinile a doi gospodari, Perici

Indrei şi Paşc Ionaş

Primele atestări de sate pe valea

Nădăşului sunt din sec XIII –lea, acestea

aflându-se încă din 1270 în stăpânirea

Episcopiei Romano-Catolice de Alba-Iulia. De

altfel, comitatul Cluj este atestat pentru

prima dată în 1176 ca parte a voievodatului

Transilvania, Gârbăul făcând parte

integrantă din acest comitat.

Majoritatea locuitorilor din spaţiul rural

lucrează pe cont propriu, în special în

agricultură, unde productivitatea şi

veniturile medii continuă să rămână scăzute.

În trecut văile de pe raza comunei

Gârbău aveau un debit mult mai mare şi

puteau pune în funcţiune mori de apă, în

afara lunilor de vară.

Reţeaua hidrografică este formată din

râul Nădăş, în bazinul mijlociu al comunei şi

cei patru afluenţi ai săi: Văile Turea, Gârbău,

Viştea şi Nădăşel.

Teritoriul satului este o zonă care

adăposteşte numeroase specii de păsări cum

sunt: potârnichea, prepeliţa, ţarca, gaiţa,

piţigoii, mierla, privighetoarea, vrabia,

pupaza, ciocănitoarea cea mică,

ciocănitoarea cea mare. Dintre răpitoarele

de noapte fac parte cucuveaua, iar dintre

răpitoarele de zi, uliul. Dintre păsările

migratoare pot fi întalnite în zonă: rândunica

de casă, cucul, barza şi graurul.

În pădurile de pe teritoriul comunei

trăiesc: lupul, căpriorul, fazanul ,vulpea,

bursucul, dihorul, nevăstuica,

căprioara, ţapul, mistreţul,

liliecii, cârtiţa, ariciul,

iepurele, veveriţa, şoarecii

de câmp, popândaul şi

hârciogul. În trecut, pădurile

GÂRBĂULUI ocupau o

suprafaţă mult mai mare

decât în prezent. Vegetaţia

este variată. Asociaţiile

lemnoase sunt formate din

păduri compacte sau pâlcuri

de stejar, fag, carpen, alun, conifere şi alte

plantaţii. Asociaţiile ierboase de pe păşuni,

fânaţe sau terenuri cultivate sunt formate

din ierburi şi buruieni. În terenurile umede

creşte trestia, pipirigul , mătasea broaştei.

Evenimente deosebite care au loc în

comună:„Fiii satului” la Gârbău – sfârşitul

lunii iunie; „Fiii satului” la Viştea - sfârşitul

lunii iulie şi „Balul Strugurilor” la Turea - 5

octombrie.

Conservarea tradiţiilor, a culturii, a

specialităţilor culinare şi a băuturilor

precum şi diversitatea resurselor turistice

rurale oferă potenţial pentru dezvoltarea

acestui sector.

Comuna GÂRBĂU deţine în acest

domeniu un bun potenţial natural, însă

insuficient valorificat.

Monumentele istorice din zonă sunt:

Biserica de lemn din Gârbău, Castelul Bànfi

din Turea, Conacul Boieresc din Nădăşel;

Conacul Bànfi din secolul al XVII-lea din

satul Turea; Conacul Laszay din 1791 din

satul Gârbău; Conacul Laszay-Filip din

secolele al XVIII-lea- al XIX-lea din satul

Nădăşelu; Biserica de lemn din secolul al

XIX-lea din satul Gârbău; Biserica din

secolul al XVI-lea din satul Viştea.

Coldea Radu

Clasa a IX-aA

22

Comuna Ileanda

Comuna Ileanda este situată în

partea de nord-vest a judeţului Sălaj, pe

şoseaua naţională Dej-Baia Mare. Este

încadrată de comunele Poiana Blenchii la est,

Rus la sud, Letca la vest şi Boiu Mare la

nord. Comuna se întinde pe o suprafaţă de

87 km pătraţi şi cuprinde 13 sate.

Zona Ileanda se încadrează în marea

unitate a Podişului Someşan,care are

înfăţişarea unei platforme vălurite. Clima

este temperat-continentală sub influenţa

maselor de aer vestice, care, în deplasarea

lor, creează vreme instabilă cu precipitaţii

dese primăvara şi toamna. Reţeaua

hidrografică este drenată de râul Someş,

care străbate comuna Ileanda, însoţit de

lunci şi terase primind o serie de afluenţi.

Zona Ileanda, fiind situată într-un

spaţiu de dealuri, are o vegetaţie de dealuri

şi podiş: făget, goroneţe şi uneori plantaţii

de conifere. O notă aparte o constituie

pădurea de castan comestibil. Fauna este

variată şi bogată: jder, dihor ,mai rar pisica

sălbatică şi căprioara, pârşul de alun.

Tradiţiile şi obiceiurile sunt păstrate

din moşi strămoşi. În Ajun de Crăciun, copiii

obişnuiesc să umble la colindat, în cete, pe la

casele gospodarilor, unde primesc bani,

colaci, mere şi nuci. Cei mai mari umblă cu

“Steaua”, în grupuri de câte trei, iar tinerii

merg cu Irozii, este o mică piesă de teatru.

Rromii umbă cu turca împodobită cu ţoale şi

betele.

În Ajunul Paştelui, în toate

gospodăriile se vopsesc ouăle roşii care sunt

puse în ciorapi, unul câte unul şi se fierb cu

coji de ceapă roşie pentru a avea o culoare

cât mai frumoasă, iar pe oul fiert şi vopsit

se lipesc diferite frunzuliţe pentru un

aspect aparte. În noaptea Învierii, din

fiecare casă, oamenii se îndreaptă spre

biserică pentru a sărbători Învierea

Domnului şi pentru a lua “Paştele” sfinţit,

donat de către unul dintre locuitorii satului.

A doua zi bărbţii tineri şi bătâni merg să ude

“florile” satului.

Întâmplări hazlii şi poveşti spuse la

gura sobei în serile lungi de iarnă, când

oamenii se adunau la câte o casă pentru ca

timpul să le treacă mai uşor, au rămas

aceleaşi şi azi.

Într-una din seri, una dintre mătuşi

povestea că atunci când a trecut podul, un

pod de lemn pe lângă care creştea răchita şi

sub care se auzea susurul apei, a început să

se audă un tropot de cai nechezând care

coborau pe vale. Atunci, speriată, cu inima

bătând atât de puternic încât aproape să-i

sară din piept şi-a făcut cruci şi a început să

spună rugăciuni pentru ca cel necurat să

dispară. La auzul acestora, în casă se lăsă o

linişte, pe când de -afară se auzea mersul

unui car tras de boi şi cineva care cânta a

îngropăciune. După un moment de uimire şi

spaimă, toţi au ieşit buluc afară să vadă

minunea, când au descoperit că era vecinul

lor, om pus pe şotii, care a înhămat boii la

car şi mergea în faţa lor de-a lungul satului,

cântând popeşte pentru a înspăimânta

sătenii. Tot satul a auzit povestea şi omul a

rămas de pomină şi în satele vecine. Tot el,

apărea seara târziu la ferestre, îmbrăcat în

negru şi cu dinţi făcuţi din cartofi. Scotea

un râs sinistru care-i făcea pe copii şi părinţi

să încremenească de frică. Aceste

întâmplări reale şi acum sunt povestite de

către bătrânii din sat.

Mureşan Iulia,

Clasa a XI-a C

23

Împănatul boului

Tradiţia “Împănatul Boului” este respectată cu sfinţenie în fiecare an de către sătenii din

localitatea Batin, situata lângă Dej, judeţul Cluj. În ziua de Rusalii, boii sunt “împănati” şi plimbaţi

prin sat.

“Boul se împănează în capătul satului de către femeile mai bătrâne care ştiu cum se

realizează şi cununa. Pe capul primului bou se pune cununa care este compusă din flori de câmp,

iar apoi vine alaiul care se opreşte în centrul satului. Acolo se face un cerc mare din oameni şi

fata care prinde boul la anul se va mărita. Unul dintre boi, având pe cap o cunună împletită din

flori de câmp, trebuie sa fie prins de fata aleasă de bătrânii satului. Tânăra a avut sarcina de a

plimba boul de coarne, pentru a arăta că este vrednică să se mărite, iar după spusele bătrânilor

“fata ce poate conduce boul, poate conduce şi un bărbat”.

Cei doi boi sunt purtaţi prin tot satul de un alai de cântăreţi şi chiuitoare, care o

acompaniază pe fata aleasă, iar în centrul localităţii are loc punctul culminant al evenimentului. Pe

drum alaiul este oprit de mai multe ori de către sătenii care îi “omenesc” pe cântăreţi cu un pahar

de ţuică şi prăjituri.

Odată ajunsă în centrul satului, fata, care speră să fie urmatoarea din sat care se mărită,

înconjoară masa de 3 ori. Acesta este testul pe care îl urmează în fiecare an fetele ce vor să se

mărite.

Sărbătoarea se încheie cu “jocul românesc”, un dans tradiţional în care se prinde tot satul

şi care este deschis de fata care a trecut testul.

Versurile de la chiuitură

Măghiran aminos bun

Doamne ajută-ne la drum

La drumul ce l-am pornit

La gândul ce l-am gândit

Înainte să pornim

La un gând bun să ne gândim

Să facem o sfântă cruce

Dumnezeu să ne ajute

Din capătulul satului

Îi pornitul boului

Să venim pe drum în jos

Cu boul gătat frumos

În capătul satului

Îi gătatul boului

Îi gătat de femei bune

Ca să nu fim de ruşine

Se face mare alai

După boi şi după cai

După fete-s ceteraşi

Şi apoi îs bătinaşi.

În tot anul de Rusale

Este o sărbătoare mare

Se ţin Fii Satului

Şi- Împănatul Boului

La tătă casa se ştie

Este mare bucurie

Vin acas’ cu mic cu mare

Că e mare sărbătoare

Împănatul boului

Obiceiul satului

Obiceiul strămoşeşc

Bătinaşii-l folosesc

C-ar fi mare supărare

Ca să îl dăm în uitare

Că-i de la bunici lăsat

Să-l lăsăm ar fi păcat

Ceteraşule vestit

Zi-ne un pic de chiuit

Că se uită oamenii

Să vadă ce-om chiui.

Să se uite cât de tare

Noi suntem chiuitoare

În tot anul chiuim

Lumea o înveselim

Să se mire oamenii

Câte noi om chiui

Hai ieşiţi şi ne vedeţi

Numa’ nu ne deocheţi

24

Toate fetele-s gătate

Cu poale frumos gătate

Cu rochii şi şorţuri noi

Cum se poartă pe la noi

Au cămăşile-nflorate

Cu clopurile - asortate

Şi mărgele colorate

Tare mândru îs gătate

Nici feciorii nu-s prejos

Şi ei îs gătaţi frumos

Au pană în pălărie

Aşa cum îmi place mie

Amândoi boii-s gătaţi

Şi de feciori îs purtaţi

Îs purtaţi de sus în jos

Că boii noştri-s frumoşi

Dintre noi mândru gătate

Este una mai aparte

Că-i fată de omenie

Şi-i aleasă dintr-o mie.

Fata ce prinde bou

O cunoaşte tot satu’

Că-i fata laudată

Şi de feciori căutată

Boul nostru, muşcată creaţă

Fata ce-l prinde-i măreaţă

Îi măreaţă şi-i stă bine

Nu ne face de ruşine

Drag-mi-e astă sarbatoare

Că-s gătată ca o floare

Şi mi-i drag să chiuiesc

Cu badea să mă-nvârtesc

Badea ce mi-i mie drag

Îi calare p-un cal alb

Numa atât eu i-oi zice

Badea de pe cal să pice

Pice da nu se lovească

Nici calu’ nu s-opintească

Că trebuie să vestească

Că-i venitu boului în mijlocul satului.

Chiuitură către Domnul Părinte

Noi mergem tot chiuind

La părinte ne oprim

Ne-om opri, da nu om sta

Să nu ne prindă ploaia

Domnule Părinte bun

Ieşi, te rugăm până-n drum

Ca să vezi mulţimea mare

Să-i dai binecuvântare.

Preotul şi Preoteasa

Uite c-au gătat şi masa

Cu prăjituri şi cu vin

C-o ştiut că noi venim

Îs darnici, dar noi n-om sta

Că drum lung om mai avea

Am trecut cu mic cu mare

Să luăm binecuvantare.

Noi acum vă mulţumim

Şi la anu’ o să venim

Vă mulţumim de tratare

Şi de binecuvantare

De la părinte noi plecăm

Spre centru ne îndreptăm

Că acolo s-o adunat

Toată lumea din ăst sat.

Aşteptând cu nerăbdare

Pe noi, pe chiuitoare

Corul cu ceteraşi

Şi boii cu fecioraşi.

Dolha Alexandra

Clasa a X-a D

25

Băișoara, locul sufletelor noastre

Vreau să vă vorbesc despre un loc plin de istorie, meșteșug şi tradiție. Acest loc

se situează la circa 35 de km de oraşul Cluj-Napoca, la poalele munților Carpaţi, cei

Occidentali, unde aerul priește omului ca să trăiască alături de natura sălbatică, dar în

pas cu ce aduce modernizarea.

Comuna Băişoara mustește de istorie, poezie, visare şi legendă.Tot ceea ce

oamenii n-au uitat se înalță, se menține şi se luminează sub aureola creației populare.

Adevăr şi legendă întâlnim în toate satele comunei pentru că, de la primul scâncet până la

ultima suflare, fiecare moment important al vieții este punctat în obiceiuri şi datini

împănate de creația populară. S-au cântat și se cântă bucuriile, necazurile, geografia

locurilor, oamenii de seamă, eroii neamului, faptele şi evenimentele, îmbrăcate într-o

coloratură artistică din care reiese mai bine, mai clar viața sufletească în spațiu și în

timp.

Și pentru că suntem la începutul secolului al XXI-lea, trebuie să facem o

constatare, că tot mai multe obiceiuri ilustrate prin folclor se restrâng, rămânând în

memoria pasivă a bătrânilor satului. De aceea, este firesc și necesar să consemnăm

câteva dintre aceste nestemate ca să rămână drept punct de reazăm pentru minte și

inimă.

Azi întâlnim tineri îmbrăcați în haine cu “inscripții” străine, multe dintre ele

jenante, iar la unele petreceri, îi vedem înlocuind jocul popular românesc cu “jocul din

buric”, cu gesturi și țipete, nu cu strigăturile de altă dată, pline de umor şi

moralizatoare.

Un alt flagel care înlocuiește doina străbună este importul de melodii străine, ori

utilizarea improvizațiilor groteşti, aşa-numitele “manele”. Din asemenea considerente,

prezentarea câtorva tradiții, datini, obiceiuri şi creații literare o consider necesară și

bine venită.

Unele creații se referă la diferite ocupații: seceriș (“Cântecul curunii”), tors

(“Găzduța, găzduța) claca. Cele mai multe ne relatează aspect legate de sărbătorile de

peste an (Crăciun, Anul Nou, Paști), dar prezintă interes şi cele despre momentele

însemnate din viaţa omului (nașterea, botezul, cununia, moartea). Altele redau zbuciumul

provocat de invadatori (“Munte, munte, brad frumos”).

Țăranii cred că datina colindelor (pe care ei le numesc și azi corinde) are harul şi

forța miraculoasă de a purifica. Prin multe dintre colinde se exprimă urări

generalizatoare ce vizează sănătatea, bunăstarea şi fericirea familiei, dorinţa de a avea

belşugul holdelor şi al turmelor.

Și nunta ocazionează o reală sărbătoare a întregului sat, ceremonialul ei fiind o

mare bucurie colectivă, așa cum însuși sentimental iubirii ce îl generează stă la temelia

lumii. Prin iertăciunea mirelui, a miresei, strigături şi descântece se scot în evidenţă

hărnicia, omenia, bunele moravuri.

Creațiile folclorice păstrate până azi sunt sedimente culturale de-a lungul

veacurilor și exprimă aspecte sociale, dar și trăiri sufletești. Acestea, însă, n-au rămas

neschimbate, au fost reluate, unele adaptate condiţiilor noi în care au loc evenimentele

de peste an.

Crăciunul. Locuitorii din comuna Băişoara consideră că evenimentele cele mai

complexe şi bogate în manifestări au fost și au rămas până azi cele legate de Crăciun. În

fiecare an, înaintea și în timpul sărbătorilor Crăciunului, în toate casele este invocat

26

Dumnezeu prin gesturi, cântece şi ofrande, manifestări ce se încheie cu festinuri

sărbătorești. Mai ales prin colinde, sătenii se pătrund de bucuria dumnezeirii. Sătenii

recurg la multe și variate pregătiri pentru a putea sărbători Crăciunul, respectă postul

cu scopul de a se purifica trupeşte, iar grupurile de colindători (copii, tineri și bătrâni)

își stabilesc repertoriul. Gazdele pregătesc totul, bărbaţii taie lemne, îngrijesc

animalele, curăţă ocolul, femeile aranjează interiorul caselor ca sa fie “curate ca

paharul”, “cu lumini aprinse” și “mese întinse”, cu sarmale, cârnaț fript, cozonaci şi acel

“colac mândru, frumos/peliţa lui Hristos”. Colindatul îl încep copiii cu “Moș Crăciun cu

plete dalbe”, alții umblă cu “Viflaimul” ori cu “Steaua”. Cei mai măricei știu mai multe ,

reamintesc gazdelor că într-o peşteră modestă din Bethleem s-au împlinit strigătele

proorocilor, “Fecioara Maria/ Naște pe Mesia”, eveniment atât de mare încât porţile

cerului s-au ridicat, revărsând lumina bucuriei, împreună cu uimirea lumii îngereşti.

În cele trei zile de Crăciun, sătenii, cu mic, cu mare, se duc la biserică. Începând

cu a doua zi, după amiază merg la joc. Muzicanții sunt angajați pe durata unui an, de la

Paşti și până la prinderea postului Paştilor din anul viitor, cum se obișnuieşte la Săcel. Se

joacă: Româneasca, Mureşana, Ungureasca și varianta jocului românesc numit Roata. Cel

care începe jocul strigă:

“Foaie verde de cicoare

Hai să facem roate mare,

Frunză verde castravete

Luați-vă, ficiori, fete”.

Băieții iau fetele pe care le-au ochit dinainte. Fac câteva mişcări, le învârt pe sub

mână pe la spate până sparg roata, când aud strigăturile pentru a le schimba:

“Meargă asta că-i micuţă Sau: Meargă asta, ducă-să

Vie alta mai năltuţă Vie alta, puie-să”.

După alte câteva figuri de joc, iar “se sparge” roata, se schimbă locurile, când

feciorii aud:

“Foaie verde de secară

Cei din lontru ias-afară”

Alte strigături cer schimbarea perechilor:

“Treacă asta, că mi-i soră, Ori “Foaie verde baraboi

Vie alta, a maichii noră”. Roata se-ntoarce-napoi”.

Anul Nou. Această primă mare sărbătoare din ciclul calendaristic, prin care se

invocă fertilitate, prosperitate, un an cu multă sănătate, o găsim şi în comuna noastră. În

ajunul Anului Nou s-a practicat obiceiul că, dacă cineva era supărat, ori certat cu careva,

căuta să se împace, ca să nu intre în noul an cu supărări, trăind cu credinţa că așa îi va

merge tot anul. La fel este şi azi. În noaptea Anului Nou mai multe femei fac calendarul

de ceapă, numit și calendarul ploilor. Ele aleg 12 foi dintr-o ceapă, câte una pentru

fiecare lună a anului și pun sare peste ele. Cele care se înmoaie mai mult arată lunile mai

ploioase, iar cele mai tari, lunile mai secetoase. Un alt obicei constă în aşezarea sub

patru blide răsturnate a unor obiecte: pieptene, cărbune, grâu, busuioc și la miezul nopţii,

fetele de măritat sunt chemate să aleagă câte o farfurie, pe care întorcând-o, potrivit

obiectului ce-l descoperă sub ea, află dacă viitorul soț este îngrijit, brunet, bogat sau

mândru.

Boboteaza.Este cea care încheie marile sărbători de iarnă. La slujba de la

biserică, potrivit tradiţiei, este bine să participe “toată suflarea satului”, după care se

27

iese cu praporii în frunte la sfinţirea apei. De acolo fiecare familie duce apă sfințită, din

care iau toți, ba se dă și la animale ca să fie scutite de boli.

În această zi, cu ani în urmă se umbla “Cu Țurca”, numită și Măriuţa. Un bărbat

mascat cu cojoace sau cuverturi, purtând un cap de capră cu maxilarul de jos legat cu o

sfoară, de care trăgea într-un anumit ritm, în acord cu melodia cântată la vioară de

muzicantul tocmit de cu vara, juca, apoi capra se prefăcea bolnavă, cădea şi nu se ridica

până când nu i se dădea mâncare şi băutură. Lângă capră se afla muroiu, un individ

dubios, îmbrăcat în zdrenţe ce apăra Țurca, dar care profita de neatenţia gazdei și lua

obiecte din apropiere, un picior de carne afumată de porc, ori altceva și le vâra în

straiță. După ce gazda plătea jocul caprei, aceasta se ridica, se prefăcea că mușcă pe

cei ce se apropie de ea, muroiul lua ceea ce primea și ceata pleca la alta casă.

În Sâmbăta Floriilor și în zilele noastre creştinii merg la cimitir, unde se face

“părăstas” în memoria celor duși de pe această lume, se fac pomene, dându-se celor

săraci și copiilor colăcei și, mai nou, produse luate din comerţ. Duminica Floriilor a

devenit o frumoasă sărbătoare. Creștinii duc la biserică rămurele de salcie înflorită,

despre care se crede că prin sfinţire capătă puteri miraculoase.

Paştile sunt considerate sărbători tot atât de mari ca și Crăciunul. Ele sunt

așteptate cu post și rugăciune, pentru purificarea atât fizică cât şi sufletească. Mitul

pascal cuprinde trei mari elemente: Pătimirea, Moartea şi Învierea. În Joia Patimilor,

credincioșii participă cu mic, cu mare la Liturghia la care se comemorează Cina cea de taină. În Vinerea Mare, ziua celebrării crucii, se ţine marele post și pe cât se poate și

ajun și cu rugăciuni multe. Sâmbăta este altă zi de îndemn la rugă și veghe, iar spre

miezul nopții toată suflarea satului se duce să participe la Înviere. De Paști se adună

membrii familiei, toţi caută să fie buni, iertători încercând să pună mai presus de toate

binele aproapelui. În cele trei zile de sărbătoare credincioșii se duc la biserică, iar a

doua şi a treia zi, după masa, cei ce pot juca , se duc la joc.

Înălţarea Domnului-Ispasul. În satele comunei Băişoara se ține praznic și la

această sărbătoare.

De Rusalii, după slujbă, credincioşii cu prapori în frunte, ies la locul numit

Felioara și participă la sfințirea holdelor. Un grup de femei pregătesc și pun cununi pe

prapori.

În satele noastre se sărbătoresc şi alte praznice: Naşterea Sfântului Ioan

Botezătorul, Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Schimbarea la Față a Domnului, Tăierea

Capului Sfântului Ioan Botezătorul, Inălțarea Sfintei Cruci, Sfinții Arhangheli

Mihail și Gavril, Sfântul Ierarh Nicolae.

Datini, obiceiuri și tradiţii interesante s-au statornicit și în legatură cu anumite

îndeletniciri: aratul devreme, împreunatul oilor, claca de la secerat, şezătorile din timpul

torsului.

După întrebări adresate oamenilor mai în vârstă din localitate, am adunat acest

material prin care am dorit să evidenţiez şi să reamintesc datini şi obiceiuri atât de

valoroase.

Borzași Mihai

Clasa a XI-a A

28

România interbelică

O frântură de istorie

Pe parcursul istoriei interbelice, România este marcată de o gamă largă de

modificări şi răsturnări de situaţie, atât din punct de vedere economico-social

cât şi geografic. Un mare pas înainte, la începutul perioadei interbelice a fost

„Marea Unire” din 1918.

Profitînd de pe urma haosului creat de revoluţia bolşevică, Basarabia a

reuşit să se desprindă de ansamblul rusesc, iar apoi Sfatul Ţării de la Chişinău să

voteze, la 27 martie (9 aprilie) 1918, unirea cu România.

După prăbuşirea Imperiului Austro-Ungar, Marea Adunare Naţională a

Românilor din Transilvania, Banat şi Crişana votează la 18 noiembrie (1

decembrie) unirea cu România. Consiliul Naţional din Bucovina face acelaşi lucru

cu trei zile înainte, astfel împlinindu-se visul secular al românilor de a fi cu toţii

cuprinşi în braţele aceleiaşi patrii şi de a vorbi aceeaşi limbă. Putem spune chiar

că „cimentul” noii naţiuni este limba, ea reprezentând sentimentul de apartenenţă

a tuturor românilor la aceeaşi ţară, numită România.

Ion Brătianu, mare om politic al epocii, (care se bucura de un prestigiu

enorm şi de totala încredere a regelui Ferdinand) înţelege că numai un ardelean

ar putea întări unirea. Ca atare, îl trimite pe Vaida-Voevod la negocierile de la

Paris, unde existau dificultăţi din cauza păcii separate de la Bucureşti. Din acest

punct de vedere, România dovedeşte a fi o ţară foarte liberală, reuşind să-şi

atingă scopurile (unirea celor cinci provincii).

Situaţia internă la începuturile României Mari şi Reforma Agrară merită

atenţie. În primul rând, trebuie menţionată o problemă principală a României

Mari, aceea a minorităţilor naţionale, care reprezentau peste 28% din populaţie.

Conform negocierilor de la Versailles, noul stat român trebuie să acorde anumite

garanţii şi drepturi minorităţilor, problemă care nici la ora actuală nu a fost pe

deplin rezolvată. În ceea ce priveşte reforma agrară, aceasta se afla în

programul Partidului Liberal dinaintea începerii războiului.

Conform proclamaţiei regelui Ferdinand din aprilie 1917, după câştigarea

războiului, se vor împărţi pămînturile marilor moşii, astfel guvernele postbelice

au avut obligaţia solemnă să pună în aplicare cuvântul regelui.

29

Trebuie subliniat faptul ca această reformă agrară, începută în 1918 şi

terminată în 1922, este cea mai marerefrmă făcută vreodată în lume de un

guvern burghez. Totuşi, rezultatele din punct de vedere economic n-au fost cele

scontate. Pe de o parte reforma nu a beneficiat de timpul necesar pentru a-şi

arăta roadele. Pe de alta, România, mare exportatoare de cereale, după război,

abia mai putea exporta. Cantitativ, producţia a scăzut din cauza lipsei de mijloace

a micilor producători, plus fărâmiţarea loturilor de pământ de la o generaţie la

alta. Acestor factori li se adaugă marea criză economică mondială dintre anii

1929-1931, care a sărăcit şi mai mult populaţia, provocată, paradoxal, de

supraproducţie.

Nici una dintre reformele pregătite de liberali sau Partidul Naţional

Ţărănesc nu a putut fi pusă la timp în practică înaintea începerii celui de-al doilea

război mondial.

Viaţa politică in perioada interbelică este reprezentată de partide noi şi

vechi. În ultimii ani de după război, cele mai importante partide politice sunt cele

ale liberalilor şi avereştilor, ultimul, format în jurul mareşalului Averescu,

partidul consevator dispărând treptat de pe scena politică.

Nu după mult timp apare P.N.Ţ., din colaborare dintre Partidul Naţional

Transilvănean, condus de Iuliu Maniu şi Partidul Ţărănesc, condus de Ion

Mihalache.

Moartea aproape concomitentă a regelui Ferdinand şi a lui Ionel Brătianu

semnifică începutul nenorocirilor ţării. Ilegal din punct de vedere dinastic, Carol

se căsătoreşte cu Zizi Lambrino în Rusia, la Odessa, în 1918. Considerându-l

nevrednic de tron, Ferdinand îl dezmoşteneşte. Ca atare, în 1927, la moartea lui

Ferdinand, devine rege, Mihai I, fiul lui Carol, în vârstă de 6 ani. Îşi intră în

drepturi regenţa formată din Patriarhul Miron Cristea, principele Nicolae şi

preşedintele Curţii de Casaţie, 3 persoane nepregătite politic pentru o aşa

răspundere.

În 1930, având în vedere dificultăţile economice în care se zbate ţara,

marele public şi partidele politice cer întoarcerea lui Carol. Acesta revine în ţară

la data de 6 iunie 1930, preşedinte al Parlamentului fiind Iuliu Maniu. Parlamentul

îl recunoaşte pe Carol ca rege al ţării, Mihai cedându-i locul tatălui său.

În ceea ce-l priveşte pe Carol al II-a, e greu de spus ce a fost bun şi ce a

fost rău în domnia acestuia. Pe de-o parte era un om cult, cu orientări spre

politica externă, care s-au dovedit a fi bune, în final. Pe de altă parte, era lipsit

de moralitate, incapabil să-şi înfrâneze pasiunile, aşa încât s-a lăsat înconjurat

de un grup de profitori şi afacerişti, căruia opinia publică i-a dat numele

(provenit din istoria Spaniei) de ,,camarilla” regală.

Bulboacă Daniel

Clasa a X-a B

30

Aurora Polară

Aurora polară este un fenomen optic ce constă într-o strălucire intensă

observată pe cerul nocturn în regiunile din proximitatea zonelor polare, ca

rezultat al impactului particulelor de vânt solar în câmpul magnetic terestru.

Când apare în emisfera nordică, fenomenul e cunoscut sub numele de aurora

boreală, termen folosit iniţial de Galileo Galilei, cu referire la zeiţa romană a

zorilor, Aurora, şi la titanul care reprezenta vânturile, Boreas. Apare în mod

normal în intervalele septembrie-octombrie şi martie-aprilie. În emisfera sudică,

fenomenul poartă numele de auroră australă, după James Cook, o referinţă

directă la faptul că apare în sud.

Fenomenul nu este exclusiv terestru, fiind observat şi pe alte planete din

sistemul solar, precum Jupiter, Saturn, Marte şi Venus. Totodată, fenomenul

este de origine naturală, deşi poate fi reprodus artificial prin explozii nucleare

sau în laborator.

Aurora polară terestră e provocată de ciocnirea unor particule încărcate

electric (de exemplu electroni) din magnetosferă cu atomi din straturile

superioare ale atmosferei terestre, aflate la altitudini de peste 80 km. În

general, efectul luminos este dominat de emisia de atomi de oxigen în straturile

superioare ale atmosferei (aproximativ 200 de kilometri de altitudine), care

produce tonalitatea verde. Când se produc furtuni puternice, straturile

inferioare ale atmosferei sunt atinse de vântul solar (la aproximativ 100 de

kilometri altitudine), producând tonalitatea roşu închis prin emisia de atomi de

azot (predominantă) şi oxigen. Atomii de oxigen emit tonalităţi de culori variate,

deşi, de cele mai multe ori, se întâlnesc roşul sau verdele.

Aurorele se pot forma de asemenea prin explozii nucleare în straturile

superioare ale atmosferei (la 400 km). Acest fenomen a fost demonstrat prin

aurora artificială creată în urma testului nuclear american Starfish Prime la 9

iulie 1962. Atunci, cerul din regiunea Oceanului Pacific a fost iluminat de către

auroră pentru mai mult de şapte minute. Acest efect a fost anticipat de omul de

ştiinţă Nicholas Christofilos, care lucrase la alte proiecte referitoare la

exploziile nucleare

Ovalul auroral reprezintă zonele în care aurorele pot fi observate cel mai

bine. În timpul erupţiilor solare puternice, aurorele sunt vizibile sub latitudinile

joase (latitudini magnetice în raport cu polul magnetic), fapt care permite

observarea lor din mai multe puncte de pe Glob. Cei mai familiarizaţi cu acest

spectacol unic sunt locuitorii din aşa-zisul oval auroral. Regiunile din lume în care

aurorele pot fi observate cel mai bine sunt: Norvegia, Suedia, Finlanda, nordul

Rusiei, Alaska si nordul Canadei.

Socaciu Alexa

Clasa a X-a C

31

Plasma

În fizică, plasma reprezintă o stare a

materiei, fiind constituită din ioni, electroni

şi particule neutre (atomi sau molecule).

Poate fi considerată ca fiind un gaz total sau

parţial ionizat, pe ansamblu neutru din punct

de vedere electric.

Temperatura plasmei obişnuite în

laborator poate lua diferite valori pentru

fiecare tip de particulă constituentă. De

asemenea, aprinderea plasmei depinde de

numeroşi parametri fiind imposibilă

stabilirea unei temperaturi la care are loc

trecerea materiei din stare gazoasă în

plasmă.

Datorită sarcinilor electrice libere

plasma conduce curentul electric şi este

puternic inflenţată de prezenţa câmpurilor

magnetice externe. În urma ciocnirilor

dintre electroni şi atomi pot apărea

fenomene de excitare a atomilor, urmate de

emisie de radiaţie electromagnetică. Dacă

frecvenţa radiaţiei emise are valori în

domeniul vizibil, se pot observa fenomene

luminoase. Atunci când energia electronilor

este suficient de mare, atomii sunt ionizați,

creându-se noi sarcini, pozitive și negative.

În natură se estimează că

aproximativ 99% din materialul Universului

este plasmă. Stelele sunt alcătuite din

plasmă densă, fierbinte, în timp ce materia

interstelară este o plasmă rarefiată şi rece.

Temperaturile ridicate din interiorul

stelelor permit formarea reacţiilor de

fuziune nucleară ce asigură eliberarea unor

cantităţi imense de energie. Fenomenele

care au loc în plasmă determină emisia de

radiaţie electromagnetică în domeniul vizibil.

De aici şi strălucirea caracteristică stelelor.

În condițiile de la suprafața

Pământului, însă, (presiuni de aproximativ 10 5 N/m2, temperaturi de 300 K), plasma nu

există în mod obişnuit. Ea se formează în

timpul fulgerelor sau trăsnetelor, pentru

scurt timp. Diferențele mari de potențial

între nori sau nori şi pământ determină

ionizarea moleculelor din aer şi apariţia unui

curent electric. Atomii excitați emit radiație

vizibilă.

O cantitate importantă de plasmă

este prezentă în ionosferă. Aici radiațiile UV

și X provenite de la Soare determină

disocierea și ionizarea moleculelor din

atmosferă. Au loc numeroase descărcări

electrice și deplasări ale sarcinilor datorită

câmpului magnetic terestru. Plasma

rezultată se extinde în spațiu, în zona

inferioară a magnetosferei, alcătuind

plasmasfera. Un fenomen spectaculos ce are

loc în ionosferă îl reprezintă aurorele polare.

La temperaturi joase se poate

obţine plasmă în gaze rarefiate. Acestea

devin bune conducătoare dacă li se aplică o

tensiune electrică suficient de mare.

Pe scurt, plasma este un sistem

fizic format dintr-un număr foarte mare de

particule neutre şi particule încărcate

electric, ale căror proprietăţi sunt

determinate de interacţiunile colective şi

care, macroscopic, apare neutră din punct de

vedere electric.

Deși s-ar putea crede, focul nu

este o plasmă. Strălucirea sa intensă este

datorată substanței aduse la incandescență.

Atomii excitați emit lumină de culoare

galbenă, fără a se produce fenomene de

ionizare. Temperaturile sunt mult mai mici

decât ale unei plasme, iar focul nu conduce

curentul electric. Plasma se întâlnește în

cazul foculului Sfântului Elmo, impropriu

denumit astfel. Fenomenul este cunoscut

încă din Antichitate și constă în apariția unei

străluciri intense, asemănătoare focului, în

jurul obiectelor înalte și ascuțite. Era

observat deseori de marinari în timpul

furtunilor. Reprezintă, de fapt, o descărcare

corona.

Criste Daniela

Clasa a X-a A

32

Schimbarea polilor

Tot mai mulţi fizicieni cred că

inversarea polilor va avea loc în 2012. Ultima

dată, fenomenul a avut loc în urmă cu

780.000 de ani, însă a existat o perioadă în

istoria Pământului când câmpul magnetic nu a

suferit nicio modificare timp de 30 milioane

de ani, spun cercetătorii. Deşi existenţa

acestui fenomen ciudat a fost sesizată încă

de acum un secol, până în prezent motivele

inversării polilor au rămas un mister.

O nouă ipoteză asupra originilor

câmpului magnetic, elaborata de o echipă de

cercetatori americani, oferă o explicaţie

posibilă asupra a ceea ce pare, la prima

vedere, o anomalie. “Câmpul magntic al

Pământului este alcătuit, de fapt, din două

câmpuri cu două surse separate”, susţine

Kenneth Hoffman din cadrul Universităţii

din California.

Partea puternică este reprezentată

de direcţia axului nord-sud şi poate fi

imaginată ca un magnet gigantic aflat în

inima Pământului. Partea slabă este cea care

se află mai aproape de suprafaţă.

“Câmpul nu este întotdeauna stabil, direcţia şi natura curgerii se schimbă, cauzând inversarea polilor. În momentul în care puterea acestuia slabeşte, devine mai puţin capabil să ajungă la suprafaţa Pământului, iar ceea ce vedem noi este acţiunea părţii mai slabe a câmpului”, explică

Brad Singer, unul din geologii care au

participat la studiu.

Cu ce ne afectează o astfel de eventuală

schimbare?

"Odată cu inversarea polilor magnetici ai planetei, anotimpurile şi toate ciclurile naturale care depind de poziţia

planetei faţă de Soare suferă schimbări semnificative. În telecomunicaţii, transmisii radio şi aviaţie va fi haos," citând surse

academice. „Animalele care migrează vor fi bulversate şi nu vor mai putea să se orienteze. Cea mai importantă schimbare pentru om va fi cea a climei pentru că zonele fertile s-ar putea deşertiza în următorii ani, iar nivelul oceanului va creşte." Pe de altă

parte, odată cu acest pericol, ne mai

pândeşte unul. Fizicienii spun că, ipotetic, în

momentul inversării polilor magnetici, scutul

magnetic din jurul Pământului dispare pentru

o perioadă de timp. Asta înseamnă că suntem

“dezveliţi” în faţa radiaţiilor cosmice.

Se accelerează inversarea polilor

magnetici ai Terrei?

Prima oară când un indiciu al

interschimbării rapide a polilor geomagnetici

a fost descoperit era în anul 1995, atunci

când prelingeri de lavă bine rezervate au

fost găsite la Muntele Steens, din Oregon,

SUA. Cercetările efectuate asupra rocilor

de aici de către o echipă condusă de geologul

Scott Bogue de la Colegiul Occidental din

Los Angeles au dezvăluit că scurgerile de

lavă aveau un tipar magnetic neobişnuit.

Conform acestui tipar, câmpul magnetic se

deplasase de peste 10.000 de ori mai repede

decât normal, cu şase grade pe zi. Tiparele

magnetice s-au păstrat în cristalele

magnetice ale lavei, formate pe măsură ce

aceasta s-a răcit.

Potrivit informaţiilor conţinute de

o anumită prelingere de lavă din Nevada,

câmpul magnetic s-a deplasat cu 53 de grade

într-un singur an. Lava a început să se

răcească, dar a fost apoi din nou încinsă, în

intervalul aceluiaşi an, deoarece un val de

lavă proaspătă s-a revărsat peste ea.

Cristalele din rocile rezultate au fost

remagnetizate de aceasta nouă lavă, indicând

o deplasare de 53 de grade. Descoperirea

poate însemna că polii s-au inversat complet

într-o perioadă de numai patru ani.

Inversarea polilor datorită lui Nibiru

Mai exista o teorie conform căreia

inversarea polilor se produce datorită

intrării în Sistemul solar a planetei Nibiru,

sau Eris, sau Planeta Zeilor, ori Planeta X,

cum mai este ea cunoscută.

33

Immanuel Velikovsky, în lucrarea

Ciocnirea Lumilor (Ed. Lucman, Bucureşti), a

demonstrat prin numeroase argumente că

polii magnetici au fost inversaţi de mai multe

ori, ultima dată în timpul Exodului evreilor.

Referindu-se la trecerea unei comete (unul

din sateliţii lui Eris/Nibiru) prin vecinătatea

Terrei, scria: „Mişcarea Pământului a fost schimbată de o oprire totală a cursei sale, a suferit o tulburare a revoluţiei sale şi rupturi de tot felul, astfel încât poziţia Pământului a fost încă o dată inversată, încă o dată oblică şi din nou cu susul în jos şi că a rătăcit în toate sensurile...”

Talmudul şi alte surse rabinice

vechi vorbesc despre perturbări mari în

mişcarea solară în perioada Exodului,

Trecerii Mării Roşii... Papirusul Ipuwer, unde

citim că lumea s-a întors invers ca roata unui

olar şi că Pământul s-a întors cu capul în jos

a fost scris de un martor ocular. Papirusul

Harris... descrie şi el schimbarea: sudul a

devenit nord, şi pământul s-a răsturnat...

Kalevala (epopee finlandeză - n. a) spune că...

Soarele uneori se îndepărtează de la calea

sa obişnuită... a început o altă epocă a lumii.

În Volusa (Edda poetică) a islandezilor,

citim: El (Soarele) nu ştia unde putea fi

locuinţa sa... După Compendium-ul lui Wong-

shi-Shing... cerul şi-a arătat faţa în timpul

epocii care a urmat haosului... grecii, ca şi

celelalte popoare, vorbeau de răsturnarea

polilor tereştri... la fel Visuddhi-Magga, text

budist... tradiţia tribului brazilian Cashinaua,

tradiţiile popoarelor şi triburilor de pe cinci

continente... indigenii din insulele Andaman

se tem ca nu cumva un cataclism natural să

întoarcă lumea invers. În Groenlanda,

eschimoşii se tem ca nu cumva Pământul să

se răstoarne. În mod ciudat, cauza acestor

perturbări, ne este dezvăluită de credinţele

locuitorilor flamanzi din Belgia. Astfel,

citim: La Menin (Flandra), văzând o cometă,

ţăranii spun: «Va cădea cerul. Pământul se întoarce invers»".

Buna Anda Paula

Coşarcă Sorin

Oşan Răzvan

Clasa a IX-aC

Viaţa în spaţiu

Mai mult decâ o aventură sau

curiozitate, atracţia faţă de viaţa de dincolo

de Pământ e o provocare. Cine ajunge acolo?

Cu toţii am auzit despre astronauţi şi

misiunile lor în Spaţiu, însă mulţi sunt aceia

care nu au nici cea mai mică idee despre cum

trăiesc aceştia câteva zile, săptămâni sau

chiar luni în afara Pământului. În primul rând,

viaţa în Spaţiu este diferită de cea de pe

Pământ. Corpul astronauţilor se schimbă, aşa

că aceştia au nevoie de multe exerciţii fizice

pentru a-şi menţine corpul în formă maximă.

Inima şi sângele suferă şi ele

schimbări în timpul şederii în spaţiu. În mod

normal, datorită gravitaţiei, sângele coboară

spre picioare. În Spaţiu, inima trebuie să

facă mult mai mult efort pentru a putea

transporta sângele în tot corpul.

Primele misiuni în spaţiu au durat

doar câteva minute, deci astronauţii nu

aveau nevoie de mâncare. Totuşi, odată cu

prelungirea misiunilor, aceştia au avut nevoie

şi de mâncare. Primele mâncăruri în Spaţiu

erau moi, precum mâncarea pentru bebeluşi

şi erau împachetate în tuburi, precum pasta

de dinţi. În zilele acestea, mâncarea

astronauţilor constă în alimente gătite,

uscate, îngheţate rapid, iar apoi apa este

extrasă într-o cameră vidată. Deşi fructele

pot fi consumate uscate, mâncarea gătită

trebuie amestecată cu apă.

Pentru a-şi putea menţine corpul

curat, astronauţii folosesc aceeaşi pastă şi

periuţă de dinţi precum pe Pământ. Cu toate

acestea, săpunul şi şamponul folosit este

unul special, care nu are nevoie de apă (de

obicei, pe Pământ, aceste produse se

folosesc în spitale, pentru pacienţii care nu

pot face duş).

De asemenea, curăţenia se face într-

un mod mai neobişnuit: astronauţii folosesc

un săpun special care omoară bacteriile,

pentru a curăţa pereţii navetei. Pentru a

spăla furculiţe, linguri şi cutii pentru

mâncare, aceştia folosesc şerveţele umede.

Deşi în Spaţiu nu există noţiunea de

zi sau noapte, astronauţii îşi fac un program

fix pe care îl urmează şi dorm în saci de

dormit ataşaţi de pereţii navetei.

Raul Mireşan

Clasa a IX-a E

34

Declaraţie de Dragoste

Se oglindeşte-n bule transparente un întreg paşnic univers.. Se lasă trist

pe ape un acru dor, îmi bate-n suflet un amestec de amintiri..Cât de mult

străpung în durerea plină de ziduri corectate-n gheaţa aspră..

Simt că pulsul se măreşte, odata cu picăturile de vopsea ce se preling pe

suprafaţa inimii ce-mi plânge.....

Se zbate-n prag de pierdere un

sentiment ce se cere uitat, nu-l voi lăsa

să plece pentru că iubesc!

Şi oscilez între cedare,uitare si

risc, un risc de a-ţi atinge cu vârful

degetelor reci buzele şi să te fac să mă

auzi...

Lasă-mă să intru în al tău suflet,

lasă-mă să pot inspira fericirea de a te

putea simţi..

Lasă-mă! Lasă-mă aproape, ascultă-mi vorbele ce din sufletu-mi vin.

Un val de zbucium croieşte-un larg drum spre a-mi împărţi fericirea cu cel ce-l

iubesc... Pătrund în al tău suflet când farmecul privirilor se intersectează pe o

traiectorie tulbură-n zig-zag şi văd o fiinţă atât de perfectă, deschisă spre a

orienta plăcile de puzzle spre amor.

Mă las purtată de un gingaş nor îmbogăţit de culori arzătoare, atunci când te

ating-atât de sprecial, emani căldură şi un talaz de pericol palatalizat în

amoniac...

Stropesc cu lacrimi filele uscate şi rupte de tăcere... stropesc cu tot ce a

fost constipat într-al meu întreg spirit, îmi vine să-mi arunc tot ce e mai scump în

ale tale braţe şi să-ţi admir pentru o eternitate hatârul de a savura din ele.

Îmi doresc ca, măcar pentru o clipă, a ta privire să se prăbuşească-n chipul

meu şi să-l iubească, aşa cum îl iubesc pe al tău.

Sfâşiat rămâne întregu-mi macrocosmos atunci când eşti departe, pusteit

îmi e ochiul când nu te mai pot vedea, trist se surpă în tăcere inima când licuricii

dorului de a fi alături mă cuprind.

Amorezată de toate evenimentele ce una după una vin şi se tot răstoarnă-n

curbele adânci, unde aspiră prin vene şi nu se las uitate.

Te iubesc! ... Ascultă-mi cuvintele ce ghidează spre tine...

Te iubesc.. pentru că tu mi-ai lăsat fericirea de a fi, pentru că tu eşti cel

ce-mi exclami norocul de a avea şi de a putea iubi, pentru că doar tu-mi poţi citi

privirea, doar tu-mi poţi ghici dorinţele.

Eşti un înger al cărui aripi rămân vizibile doar pentru mine, un apus pentru

toţi şi-n fiecare minut un răsărit pentru mine.

Cravcenco Dina

Clasa a X-a B

35

Cântecul dorului

Cântecul dorului descrie acele fapte,

Care au lăsat compozitorului iluzii deșarte!

Fiecare cuvânt, frază sau nostalgic vers

E urmat de refrenul inimii ,greu de înțeles

Lipsit de orice vibrație, de orice sunet

Se regăsește doar un ritm, plin de cuget!

Într-un duet sincer și profund al iubirii

Arta poeziei acompaniază vocea despărțirii !

Melodia unui sentiment, fără urmă pierdut

Răsună în albumul întâmplărilor de demult.

Nici cel mai priceput instrument muzical

Nu va putea reda amintirilor nota din final!

Gândurile puse pe corzile unei viori,

Sunt asemenea unui ecou plin de fiori

Ecou care nu se lasă să fie auzit

Decât pe muzica sufletului care a iubit!

Oneţ Liana

Clasa a XI-a A

Sufletul, mesajer al iubirii

Sufletul, mesager al iubirii, călătorește zi de

zi hoinar

Rătăcit, speră ca într-o zi să ajungă la

destinatar!

Expeditorul așterne o misterioasă inițială

În coltultul scriisorii care, apparent, e

banală …

Fără adresă, nici măcar o semnătură

De teamă că răspunsul va fi plin de ură !

Inima devine un colet al speranțelor

Livrat într-un sens al amintirilor …

Imaginea unui trecut ocupă locul timbrului

Iar timbrul devine tovarăș al timpului!

Lipsește până și forma de salut

Nici măcar un "bună!", nici măcar atât …

Numele celui ce nu e de găsit

Pe plicul gândurilor nu e întipărit

Mesajul doar de sentimente purtat

Nimeni ,niciodată de urmă nu i-a dat !

Din cele mai adânci suspine se aștern câteva

rânduri

Ascund lacrimi, dezamăgiri, mii și mii de

lucruri …

Oneţ Liana

Clasa a XI-a A

Jurnalul anonim

Noțiunea timpului nu mai e, s-a pierdut

Printre însemnările unui absent trecut!

Răsfoiesc trăirile inimii, deja prăfuite

Numai pe cenușa unui suflet stins iscălite.

Fiecare lacrimă secată, devine o mărturisire,

Rătăcită în melancolia unui poem de iubire...

Taină unui legământ plin de mister

Privește în etern, amintirile cum pier...

Sentimente, îndrumate către pustietate

Înconjurate de regret, rămân în singurătate!

Azi, pasageri ai unui tren accelerat

Sunt iluziile care ieri, s-au spulberat....

Vor să alunge toate întrebările

neîmpărtășite

Pentru a evita răspunsurile doar de tine

știute.

Neştiutele cărării, spre al nostru destin

Se regăsesc într-un jurnal… anonim!

Oneţ Liana

Clasa a XI-a A

Inima, călător naufragiat

Inima devine un călător naufragiat

Pe care, fără regret, l-ai abandonat.

Îl îndrumă sufletul, de sentimente întipărit

Să se îndrepte spre o destinație fără sfârșit!

Pierdut printre valurile trădării,

Se scufundă în adâncul uitării!

Harta amintirilor e lipsită de orice final,

Ambarcațiunea iubirii n-are să ajungă la mal!

Ecoul tăcut al mării călăuzește spre un

infinit

Vise ce rătăcesc plutind, fără a se fi

împlinit!

Pe plaja jurămintelor sincere de altădată,

Se simte prezența dezamăgirii, de vânt

purtată.

Pe nisipul rece găsește vechiul înscris:

"Pescărușii sunt martori la tot ce ne-am

promis”!

Călătorul își vede de drum, dar lasă un bilet

rătăcit

“Pescăruşii sunt aici, dar pe noi nu ne-am

găsit!

Oneţ Liana

Clasa a XI-a A

36

Acelaşi pasager

În gara inimii părăsite. răsună vocea tăcerii,

Sufletul se află pe un peron întunecat al

uitării!

Ieri,vagonul amintirilor găzduia doi călători,

Azi,doar unul grăbeşte spre ziua de ieri ...

În stația plecării călătorului, cândva iubit

Biletul iubirii promise, nu poate fi găsit .

Calendarul eternului devine un timp trecut

La fel ca trenul clipelor fără urmă pierdut …

La capătul necunoscutului e vremea opririi,

Trecutul şi viitorul sunt bariera despărţirii !

Iluziile dragostei apar precum o cale ferată

La marginea căreia, sentimentele aşteaptă

Îmbarcarea unor nostalgici controlori

Care să-i şoptească dezamăgirii “Cobori!”

Valiza viselor ce nu s-au împlinit, se află în

aceeaşi gară

Dar nu mai aşteaptă acelaşi pasager, la fel

ca prima oară!

Oneţ Liana

Clasa a XI-a A

Tabloul incolor

Pe o pânză a sorții, pictorul schițează

Muza tăcută la care inima visează!

De pe paleta clipelor devenite culori cenușii

Se conturează toate momentele, încă vii..

Chipul ființei iubite reflectă numai speranță

Într-un portret, din păcate, lipsit de viață.

Pictura iubirii descrie amintiri pastelate

Numai în galeria sufletului arhivate!

Acuarela uitării pare a fi abstractă,

De o pensulă a revederii se lasă căutată.

Într-o expoziție a timpului, aparent

încătuşată

Vizitatorul admiră singura creație

nesemnată!

Cheia care duce spre figura umbrită a

pictorului

E ascunsă în regretul lipsit de culore al

vizitatorului.

“Tabloul incolor” e scos la licitaţie

Niciun preț nu-i va egala a sa insipiraţie!

Oneţ Liana

Clasa a XI-a A

Al regăsirii manuscris

Sufletul e lipsit de a inimii bătaie

Asemeni unui felinar, fără urmă de văpaie!

Nicicând nu se va înălța la cer

Precum privirea unui înger...

Iubirea este cristalina întruchipare

A unui strigăt fără chemare!

Sentimente ce se oglindesc în amintiri

Devenind manuscris al unei regăsiri...

Suspinul nostalgiei conturează a fericirii

umbră,

Surâsul gândurilor pierzându-şi, în cenușă,

orice urmă..

Idila unor trăiri, de trecut pastelate

Ia forma unor stele, de prezent întunecate!

Visele încătușate în a destinului ruină

Au doar lipsa speranței drept vină...

A speranței că în al regăsirii manuscris

Rostul iertării va putea fi scris!

Oneţ Liana

Clasa a XI-a A

Suflet pe pământ

Curcubeul amintirii e stăpânit de frământare

Zbuciumul îndrăgostirii veghează a ploii

sărutare !

Furtuna sufletului umbrește mângâierea

inimii

Iar magia trăirilor e străbătută de fulgerul

distanțării…

Povara neîmplinirii, adierea vântului de dor

întunecat

Sunt vise, stele care a străluci, n-au mai

apucat...

Stele căzătoare ce vor prinde aripi

Atunci când privirea uitării va aţipi !

Dragostea, serenada ce răsună în a cerului

depărtare,

Căruia doar vocea rugăminții îi este aripă

purtătoare …

Se lasă acoperită de picurii ploii căzute la

prima sărutare,

Predestinată a fi întunericul trecutului, ce

se ascunde de Soare !

Îngerii iau urma aștrilor, ecoul suspinelor

fără grai

Pentru a călăuzi iubirea spre o parte din

Rai…

37

Iubire care nu poate fi descrisă cu niciun

cuvânt

Nici de îngeri în cer, nici de suflet pe

pământ!

Oneţ Liana

Clasa a XI-a A

Dragostea întemnițată

Închis într-o carceră sumbră şi pustie a

inimii,

Sufletul prizonier ispăşeşte pedeapsa fără

vină, ştii!

Judecat de destin și condamnat de iubire,

fără apărare

Devine deținutul sorții fără a avea drept de

eliberare!

În celula amintirii, locul celui mai sever

gardian

Îl ocupă dragostea întemnițată an după an….

Între pereții zidiţi până-n înaltul cerului

Printre gratiile vinovăţiei, e vremea

verdictului!

Verdict ce încătuşează rănile înfipte adânc

în piept,

Transformate în sentimente ucise pe

nedrept…

Cheia lacătului ce ţine sufletul în timp

sechestrat

E destinul hain care, de dorul revederii, e

capturat!

Trăirile sunt refugiate în al uitării

penitenciar,

Sunetul ceasornicului este al timpului

judiciar.

Pentru un suflet puşcăriaş, evadarea e doar

aparentă

Când iubirea şi-a lăsat întipărită a sa

amprentă!

Oneţ Liana

Clasa a XI-a A

Dintre toate florile din lume

Să ne uităm puţin în trecut. Îl vedem

pe micul Tudor cum se plimba singur printr-

un camp de maci. Natura este unul dintre

puţinele lucruri care îl sensibilizează pe

acest băiat. Nu se poate spune despre el că

este una dintre fiinţele cuminţi. A făcut

multe lucruri urâte şi totuşi nu regretă

nimic. Dar aceasta este cauza pentru care,

dinte toate florile din lume, el a ales macii.

Pe lângă maci, băiatului îi mai face plăcere să

picteze natură moartă.

Tudor credea că el este singurul

care umbla prin acest câmp de maci. Nu ştie

nici acum că se înşală. Pe lângă el, mai este

încă o fată care merge în fiecare zi prin

acest câmp. Fata l-a observat pe Tudor, dar

îi este ruşine de acesta şi se fereşte de el.

Niciodată cei doi nu au putut să vorbească

între ei, deoarece ambii erau hipnotizaţi de

culoare.

Acum ne întoarcem în prezent şi îl

vedem pe Tudor pe patul de moarte. Dar nu

îl vedem numai pe Tudor, o vedem şi pe fata

aceea langă el. Fata este singura persoană

care a ajuns la el înainte cu puţin timp ca

acesta să plece de pe această lume. A fost

singura care a ştiut de acest lucru, în afară

de Tudor, deoarece într-o zi, din senin, i-a

apărut o scrisoare şi o floare de mac în faţă.

Ea a ştiut din prima clipă de la cine este

scrisoarea. În scrisoare scria că Tudor a

pictat un tablou în care el, împreună cu ea se

plimbă prin câmpul de maci, ţinându-se de

mână. Dar Tudor a mai atenţionat-o să nu se

uite la tablou în această lume, deoarece viaţa

i se va lua. Fata s-a gândit foarte mult la ce

va face şi, hipnotizată de dorul lui Tudor, la

fel cum cei doi au fost hipnotizaţi de roşul

pasional al trandafirilor, nu a mai suportat

fără să-l vadă pe băiat în câmpul de maci şi a

fugit la casa lui pentru a vedea pictura. Din

prima clipă în care a văzut tabloul, ea a căzut

la pământ şi a plecat pe drumul spre Tudor.

Lumea a găsit-o pe fată lângă tabloul

superb. Atunci toţi şi-au dat seama că în

final Tudor şi-a găsit floarea aleasă.

Tabloul a primit denumirea “Dintre

toate florile din lume, doar pe tine te- am

ales”.

Moca Dragos-Dorin

Clasa a IX-a E

38

Iubirea, arhitectul Universului

Ce este iubirea? Cum se manifestă adevarata iubire? Când şi pe cine trebuie să iubim cu

adevărat? Aceste întrebări mă chinuie deja de mult timp şi încerc să găsesc răspunsul, încerc...

dar nu prea reuşesc.

Nici măcar marii scriitori nu au dat un răspuns concret la acele întrebări, pentru că

fiecare are propria sa părere, propriile sentimente trăite sau doar bănuite. Iar eu, fiind doar o

simplă adolescentă care nici măcar nu-şi ştie bine rostul în viaţă, încerc să definesc cel mai

frumos şi unic sentiment. Acesta pare a fi un scop potrivit pentru a încerca să-mi trăiesc viaţa

altfel, fără durere şi suferinţă şi poate chiar să fiu cu adevărat fericită!

Îndrăgostindu-te, tu îţi inventezi propria definiţie în dependenţă de povestea trăită.

Dacă m-ar întreba cineva ce înţeleg eu prin iubire, aş spune că EA - DRAGOSTEA, e cea mai

frumoasă şi fermecătoare floare, dar trebuie să ai curajul să mergi s-o culegi de pe marginile

unei prăpăstii înfricoşătoare.... şi doar un mic pas... şi poţi pierde adevărata dragoste pentru

totdeauna, şi de aceea mulţi renunţă, fără să vadă acea prăpastie. Ea, dragostea, este singurul

etalon cu care trebuie măsurat totul. Fără iubire, lumea ar fi un mecanism lipsit de gândire,

soarele- bun doar sa coacă dovlecii, florile- hrană pentru măgari, izvoarele- apă de spălat. Dar...

oameni ! Să încercăm să privim lumea cu alţi ochi, să încercăm s-o privim cu dragoste, cu gingaşie,

să întelegem că tot ce există pe lume a fost creat doar din dragoste, din iubire faţă de frumos,

faţă de lume, natură, soare, chiar şi acea ploaie rece. Lumea poate fi simţită prin intermediul

iubirii, cu instinctul iubirii. Iubeşti – simţi lumea, nu iubeşti – n-o simţi! Să vă zspun un lucru pe

care cu timpul l-am înteles, dar din păcate, prea târziu mi-am dat seama că în iubire nimeni nu-i

mic, chiar şi un fir de iarbă devine punctul de sprijin al codrului.

Iubirea adevarată o descoperi o singură dată în viaţă şi din păcate mulţi dintre noi nu ne

dăm seama şi dăm cu piciorul, lovind în cel mai dureros punct al iubirii... INIMA. Iubeşti cu

adevărat atunci când simţi că pluteşti asemeni unui nor, care vrea să reverse peste lume stropi

calzi de ploaie de primăvară, când fiinţa mult iubită e lângă tine. Parcă ai fi un vânt gata să

învăluiască lumea şi să o ducă într-o grădină plină cu flori. Parcă ai fi o mare nemărginită care ar

duce pe valurile ei lumea spre tărâmurile iubirii.

Şi credeţi-mă, nu vă spun toate astea ca să încerc să vă impresionez. Nu, nu! Chiar deloc,

spun ceea ce simt, din toată inima, fiindcă dragostea e chiar ceea ce simţi. E atunci când faci tot

posibilul pentru a-i fi pe plac fiinţei pe care o iubeşti, când o visezi, când toate gândurile îţi sunt

cucerite doar de imaginea ei, când vorbeşti cu ea nopţi întregi la telefon, simţind-o astfel mai

aproape de sufletul tău. Iubirea e şi atunci când o vezi şi îţi tremură până picioarele, mâinele, iar

inima... inima este în al nouălea cer de fericire, fericire pentru că iar îi vezi chipul şi toate astea

sunt pentru că iubeşti cu adevărat! Iubeşti şi poate nu-ţi dai seama că lângă tine e destinul tău, e

iubirea vieţii tale, e acea fiinţă care, chiar când lipseşti îţi duce dorul, simte că fără tine nu poate

respira, nu poate dormi, mânca, parcă ar fi un copilaş care plânge dupa sânul mamei sale.

Doamne, atât de multe poţi să spui despre acest sentiment minunat care îţi învăluie lumea

interioară. Dar orice ar fi, ţine minte: “Iubirea este ca febra, ea se naşte şi se stinge fără ca

voinţa să aibă cea mai mică contribuţie”. Iubeşte şi vei fi iubit!

Gavril Ana-Maria

Clasa a IX-a E

39

Importanţa plantelor medicinale în tratarea diabetului zaharat

Omul, din necesitatea de a-şi lecui durerile, a încercat în decursul

veacurilor diferite plante din habitatul său natural. Pe cele bănuite a-i fi alinat

suferinţele le-a păstrat, din „tată în fiu” pînă în zilele noastre. Omul a constatat

că substanţele provenite din plante se asimilează mai uşor în organism şi efectul

lor este benefic fără să vătămeze alte organe sau sisteme . Astfel s-a recurs la

utilizarea „farmaciei verzi” bazată pe folosirea plantelor, industrie fără fum,

foarte ieftină, accesibilă oricărei persoane.

Deşi este o boală veche, diabetul a depăşit în anul 2006 peste 700.000

cazuri, estimându-se că numărul celor care sunt bolnavi în stare latentă este mai

mare de 1,5 milioane. Dintre cauzele care determină apariţia diabetului amintim:

factorii genetici, factorii de mediu (alimentaţia nesănătoasă, stresul, starea

depresivă, alcoolul, tabagismul, diferite tipuri de poluare a mediului

înconjurător).

Sursa principală de viaţă organismelor vii o reprezintă glucoza (zahăr

rezultat din digestia alimentelor bogate în amidon şi în zahăr). Valorificarea

glucozei este baza şi condiţia vieţii, care are loc în prezenţa unui anumit echilibru

între secreţiile unor glande endocrine. Insulina secretată de pancreasul endocrin

şi secreţiile hipofizei anterioare, ale corticosuprarenalei şi ale tiroidei,

influenţează valoarea glucozei în organism. Tulburările caracteristice diabetului

sunt consecinţa directă a insuficienţei glucozei în organism (hiperglicemie) şi

apariţia ei în urină (glucozurie). Pe lângă acestea, mai apar şi dereglări ale

metabolismului. Echilibrarea bolnavului de diabet impune în primul rînd

respectarea terapiei medicamentoase, cu completarea unui regim alimentar

corespunzător (recomandat de medicul dietetician).

Principalele plante care scad nivelul glucozei din singe sunt:

a) Afinul (Vaccinium myrtillus), întîlnit în pădurile montane, rărite, tufişuri de

jneapăn, ienupăr, pajişti montane, subalpine, în întreg lanţul subcarpatic, pe

versanţi umbriţi şi umezi.

Răspîndit în zona montană în Europa, asia , America de Nord. Subarbust scund.

Utilizare:

industria alimentară în stare proapătă, sau conservată(gem, dulceaţă);

industria farmaceutică sub formă de materie primă pentru diferite

preparate

Principiile active din frunze au rol astringent,hipoglicemiant, antiseptic

(infecţiile tractului urinar). Principiile active din fructe au rol diuretic,

antiinflamator, adjuvant în tratamentul diabetului zaharat, protejează pereţii

vaselor sanguine. Totodată mirtilina din fructe are efect hipoglicemiant şi se

asociază cu insulina.

b) Topinamburul (Helianthus tuberosus)-face parte din familia Asteraceae.

Plantă erbacee, perenă , cultivată în America.

Sinomine: cartofi porceşti, măr de pământ, mere de iarnă

40

Indienii din America de Nord îl foloseau ca plantă alimentară. În Romania a

fost adus în secolul al XV lea. Temperatura ridicată şi arşiţa nu îi dăunează,

rezistă la secetă, datorită sistemului radicular profund . Are pretenţii mici faţă

de sol, rădăcini fibroase, rizom tuberizat, tulpină cilindrică, frunzele lung

peţiolate, fructul este o achenă. Recoltarea tuberculilor se face primăvara, iar a

tulpinilor toamna.

Utilizare:

alimentaţie-b fierţi, copţi (se curăţă de coajă, se taie felii, se adaugă

pătrunjel deasupra, se amestecă cu oţet şi ulei) se serveşte rece sau cald

după preferinţe;

medicină- prevenirea îmbătrânirii, reumatism, boli de metabolism (mai ales

în diabetul zaharat);

bioterapie– utilizat în dieta diabeticilor, deoarece conţine o substanţă

numită inulină (conţinut în fructoză)care are efect hipoglicemiant;

c) Păpădia (Taraxacum officinalis)-face parte din familia Asteracee.

Este o plantă erbacee, perenă, prezentă în toată ţara, în locuri însorite,

semiumbrite, păşuni, fîneţe, pe marginile dealurilor, la cîmpie, pînă în zona

subalpină. Rădăcina este pivotantă, puţin ramificată, poate ajunge pînă la 20cm

lungime, tulpina este aeriană, cilindrică, fermă, terminată cu o inflorescenţă,

frunze lanceolate , flori galbene, mari.

d) Schinduful (Trigonella foenum) face parte din familia Fabacee. Este o plantă

erbacee, anuală, cultivată în Brăila, dar şi Constanţa. Tulpina este cilindrică,

radăcina pivotantă, frunzele peţiolate, trifoliate, cu foliolele uşor dinţate, florile

galbene, sau pal liliachii, grupate cîte 1-2 la subsioara frunzelor. Fructele- păstăi

alungite, drepte sau curbate, cu 10-20 de seminţe comprimate.

Recoltare – seminţele se recoltează cînd păstăile au început să se usuce..

Utilizări – medicină umană

pentru tratarea diabetului se recomandă utilizarea unui macerat din 50

grame de seminţe la 500 ml de apă, se lasă 24 de ore, apoi se beau 1-2 căni

pe zi, de circa 200ml;

medicină veterinară - pentru ameliorarea stării de nutriţie (la cai);

cosmetică - pentru combaterea mătreţii ;

Aplicaţii practice – realizarea unor amestecuri de ceaiuri în tratamentul

adjuvant al diabetului zaharat

Menţionăm că diabetul zaharat, odată depistat, trebuie controlat periodic,

respectat regimul igieno–dietetic, respectat tratamentul medicamentos,

exerciţiile fizice, regimul de odihnă, precum şi cel fitoterapeutic (cu controlul

periodic al variaţiei glicemiei sanguine). Pe lângă tratamentul cu ceaiuri

medicinale, se pot utiliza unele preparate pe bază de afine. Tratamentul

adjuvant cu plante medicinale, pentru a fi eficient, durează cel puţin o lună.

Prof. Rusu Mircea

41

Marketingul de Guerillă

Conceptul de guerilla marketing a fost introdus de către Jay Conrad Levinson în 1984

şi reprezintă un tip de marketing neconvenţional, inedit, care urmăreşte să atragă

atenţia, adeseori să şocheze şi care se bazează pe imaginaţie, energie şi timp, mai

degrabă decât pe un buget mare.

Guerilla marketing urmăreşte să obţină beneficii mari cu resurse puţine, precum şi să

stabilească o relaţie de încredere şi respect faţă de clienţii săi, transformând

consumatorii în promotori ai brandului. Analogia cu tacticile de război se referă tocmai

la acest lucru: «atacarea» consumatorului în cele mai neaşteptate locuri şi în cele mai

surprinzătoare modalităţi. Guerrilla marketing implică abordări neobişnuite, cum ar fi

întâlniri interceptate în locuri publice, produse oferite ca premii pe stradă sau orice

activitate de comercializare neconvenţională.

Ideea este de a genera un concept unic şi interesant, care să provoace oamenii să

cumpere produsul sau serviciul respectiv, folosind însă resurse limitate. Acest gen de

marketing poate fi abordat în multe moduri neconvenţionale şi ciudate şi trebuie să aibă

loc acolo unde consumatorul se aşteaptă cel mai puţin.

Marketingul de gherilă a fost pus în aplicare cu succes de firmele mici. Însă, de-a

lungul timpului, marile companii au folosit, de asemenea, tehnicile de gherilă, cheltuind

sume imense pentru campaniile lor.

Vă prezentăm în continuare câteva reclame ingenioase de acest fel, care sunt nu

doar originale, dar si haioase.

1.Un director de marketing de la

compania Nike a ştiut că o minge

uriasă amplasată pe o clădire va avea

un impact mare asupra populaţiei,

lăsând impresia că mingea a fost

lovită de un jucător de fotbal.

2. Această reclamă a fost pusă în mai

multe orase din America arătând că

mirosul spray-ului Axe acţionează ca

un magnet asupra femeilor.

42

3. Reclamă la Mr. Proper

4. Reclamă la sala de fitness în

autobus

5. Reclama la KitKat

6. Reclamă la cremă anticelulitică de

la Nivea

Chifor Andreea

Clasa a XI-a C

43

Asigurarea animalelor

Asigurarea animalelor a apărut pe piaţă de câţva ani. Animale de

companie, şi nu numai, sunt supuse aceloraşi riscuri ca şi oamenii. Mai nou,

asigurătorul primeşte în asigurare animale care aparţin persoanelor fizice şi

juridice, precum şi animale luate în îngrijire de către persoanele fizice şi

juridice, pe bază de contracte încheiate. Sunt primite în asigurare numai acele

animale care îndeplinesc condiţiile de vârstă, greutate şi sănătate impuse de

asigurător.

Nu pot fi asigurate animalele bolnave, subnutrite sau cu infirmităţi,

precum şi cele aflate în carantină. Animalele se asigură pentru sumele propuse de

asigurant şi agreate de asiguraător.

La animalele de reproducţie, procurate din import şi la cele de rasă, de

provenienţă indigenă, asigurarea se încheie la valoarea de achiziţie sau la cea de

inventar. Animalele dintr-o gospodărie se

primesc în asigurare la aceeaşi sumă pentru

fiecare animal, din aceeaşi grupă de vârsta şi de

rasă.

Animale ce pot fi asigurate: ovinele şi

caprinele, bovinele şi bubalinele, porcinele,

cabalinele, stupii de albine, iepurii, melcii,

păsările de toate categoriile.

Riscurile acoperite: boli obstetricale, boli chirurgicale, boli interne şi

infecţioase, sacrificarea de necesitate, accidente provocate de meteorizarea

acută, accidente provocate de atacul animalelor sălbatice, intoxicarea subită cu

ierburi, substanţe toxice sau medicamentoase, accidente provocate de inundaţii

din ploi torenţiale, incendiu provocat de descărcări electrice naturale şi avarii

accidentale ale instalaţiei electrice din adăposturi, accidente provocate de

furtună, cutremur, avalanşe de zăpadă, alunecări de teren, trăsnet.

Primele de asigurare anuale sunt stabilite de către asigurător în cote

procentuale aplicate la sumele asigurate în funcţie de specie, rasă şi grupa de

vârstă.

Răspunderea asigurătorului începe la un

interval de cinci zile de la încheierea

contractului de asigurare şi plata primelor

aferente şi încetează la ora 24 a ultimei zile din

perioada pentru care s-a încheiat asigurarea.

Aceste asigurări se adresează

posesorilor de animale, în special iubitorilor,

celor care consideră că şi de ele trebuie să

avem grijă.

Kalman Raul

Clasa a XI-a A

44

Mall-ul,o nouă casă pentru mulţi

Mall-ul... un cuvânt scurt, dar totuşi cunoscut de toată lumea. V-aţi

imaginat vreodată că o simplă clădire va deveni pentru mulţi o „a doua casă”? Eu

cred că nu.

În ziua de astăzi, chiar şi pentru persoanele mai în vârstă pe care te

aşteptai să le vezi plimbându-se prin parc sau şezând pe o bancă, depănând

amintiri, mersul sau pur şi simplu pierderea timpului prin mall a devenit o

obişnuinţă. Iarna, pentru a ieşi din rutina vieţii de zi cu zi, unde altundeva s-ar

putea duce cetăţenii, dacă nu la mall, la o ciocolată sau la un ceai cald, privind la

tinerii îndrăgostiţi şi amintindu-şi cum erau şi ei odată? Este un lucru frumos şi

de apreciat să vezi doamnele mai în vârstă aranjate şi cochete plimbându-se prin

mall alături de domnii lor, care, nici ei nu se lasă mai prejos. De aici putem

înţelege că sunt oameni care au respect faţă de sine, ceea ce cred că este un

lucru important în viaţa noastră.

Şi dacă tot am început cu persoanele mai înantate în vârstă, să trecem şi la

adolescenţi. Hmmm...pentru noi, adolescenţii, nu mersul la mall este o obsesie, ci

hainele pe care le găsim în mulţimea de magazine. Nu-i aşa că e fantastic să

mergi să îţi cauţi o rochiţă cu cea mai bună prietenă sau să îţi cauţi ghete de

fotbal cu cel mai bun camarad? Cred că nimic nu este mai interesant şi mai

distractiv de-atât. Ştim cu toţii că dintr-o sesiune de shopping nu pot lipsi micile

bârfe sau glumele făcute pe diferite teme. Dar asta nu e tot, după studierea în

amănunt a bluzelor, tricourilor, blugilor şi a rochiţelor din atâtea magazine care

ne sunt puse la dispoziţie pe toată durata zilei, un meniu copios de la Mc Donald’s

este nelipsit. Celebra Coca Cola ne redă energia risipită în cele două, trei sau

poate chiar mai multe ore de shopping. Bineînţeles că nu de fiecare dată sunt

situaţii fericite în care mergem şi probăm cinci tricouri şi ne cumpărăm patru.

Mai sunt şi situaţii când probăm, probăm şi iar probăm şi nu suntem multumiţi

cum stau blugii pe noi sau tricoul roşu, dar, poate după o astfel de situaţie, cea

mai bună soluţie este să ne relaxam la un film sau chiar la sala de fitness, care

este cea mai luxoasă sală de fitness din Cluj, punând la dispoziţia noastră o gamă

largă de aparate, de cea mai bună calitate, la care ne putem lucra toţi muşchii

corpului. De asemenea, pe timp de iarnă, patinoarul IceDream ne ademeneşte să

chiulim de la ore pentru a ne simţi bine în compania prietenilor.

Ei bine, sunt o mulţime de lucruri pe care ai putea să le faci împreună cu

fiinţa iubită, familia sau prietenii la mall, însă, ca toate acestea să fie complete,

nu trebuie să lipsească checkin-ul pe Facebook, unde ne etichetăm prietenii cu

care ne-am băut cafeaua de dimineaţă sau ne-am răcorit cu o Coca Cola.

Răcean Denisa

Clasa a XI-a C

45

Proiectul "România pitorească"

Secţia de turism a Liceului Economic din Baia Mare a organizat un concurs

din cadrul Proiectului România pitorească, la care am participat şi noi, un echipaj

format din patru elevi şi un susţinător, din clasa a IX-a E, însoţiţi de doamnele

profesoare de specialitate Buburuz Rodica și Stoica Ioana cu un proiect numit:

”Circuit turistic Cluj-Napoca- Baia Mare- Suceava- Neamţ- Sighişoara- Cluj-

Napoca”. Eu am fost la Baia Mare în calitate de susţinător al echipei din Cluj, aşa

că vă voi spune povestea "din culise".

După o călătorie de patru ore cu trenul, ajunşi în Baia Mare, în cea mai

mare grabă, colegii mei s-au îmbrăcat în costume naţionale, era chiar ziua

concursului.

Dintre cele douăsprezece echipe concurente, colegii mei au impresionat

auditoriul şi juriul de la prezentarea proiectelor, prin costume, muzică şi dans,

elemente care au făcut parte din proiectul nostru. La partea de „organizarea

unităţilor de turism şi alimentaţie publică”, magnificii Clujului au dominat

concursul. La partea de ”bazele restauraţiei” au avut mici emotii. Dar colegii mei

au depăşit orice aşteptare a juriului, prezentând preparatele, nu doar teoretic,

aşa cum au procedat majoritatea concurenţilor. Echipajul s-a bucurat de cel mai

mare succes. Astfel, Colegiul Economic "Iulian Pop" din Cluj-Napoca a câştigat

locul I atât la „organizare”, cât şi la „bazele restauraţiei” şi marele priemiu, mult

dorit. Am adus acasă trei trofee, dar niciunul nu se compară cu satisfacţia de pe

chipul camarazilor mei şi a profesorilor coordonatori. Cred că pentru noi este

doar începutul!

Seiche Ştefania Niculina

Clasa a IX-a E

46

Horoscopul doctoriţelor R-OZ

Berbec (Corniţa ascuţită):

Îţi vom prezenta meniul pe care îl vei savura

azi împreună cu prietenii tăi: Dimineaţa:

răcitură cu sare. La prânz: răcitură picantă.

Seara: boia cu răcitură (mai puţină răcitură, că

are calorii). Aceasta este recomandarea

noastră, deoarece ai probleme cu ficatul.

Balanţă (Echilibrul magic):

Îţi recomandăm să nu faci excese de alcool,

deoarece s-ar putea să te balansezi prea tare.

Fii precaut pe drumul către şcoală, deoarece s-

ar putea să te trezeşti cu un ghiveci în cap.

Taur (Încăpăţânatul):

Încearcă să-ţi schimbi vaca, deoarece relaţia

voastră a început să nu mai meargă şi te vei

trezi cu o copită marca Joiana, în bot. Dacă vei

renunţa la Joiana, vei avea muuuuult mai multă

verdeaţă pentru tine !

Scorpion (Afurisitul):

Dacă în drum spre şcoală va cădea pe gheaţă în

faţa ta o fosilă… ăăă… un bătrân, ajută-l să se

ridice! Vei fi răsplătit!

Gemeni (Oglinda fermecată):

Încearcă să nu mai spargi oglinda, de nervi.

Degeaba îl cerţi pe cel din oglindă … eşti chiar

tu !

Săgetător (Arcaşul naiv):

Nu mai fi aşa aspru! Nu mai arunca săgeţile cu

atâta ură! Încearcă să fii mai bun şi totul va fi

bine!

Rac (Picioruşul prinde-tot):

Te sfătuim să nu îţi mai bagi în ghiozdan tot ce

e în jurul tău, deoarece nu eşti posesorul

tuturor lucrurilor.

Capricorn (Cornul mistic):

Dragă Capricornule, astăzi va fi ziua care-ţi va

decide viitorul! S-ar putea să-ţi iasă mai mulţi

ţapi în cale … ai grijă să nu îl alegi pe cel greşit!

Leu (Regele auriu):

Începi să năpârleşti!

Îţi recomandăm să foloseşti un balsam mai de

calitate.

Vărsător (Băutorul înrăit):

Combină băuturile într-un stil aparte, dându-le

afară pe toate! Stai liniştit, aşa se întamplă

când bei!

Fecioară (Cristalul fermecat):

Azi vei fi mai pură decât oricând. De ce ?!

Răspunsul este foarte simplu: în drum spre

şcoală vor ieşi în drumul tău trei barosani cu

X5- uri, care vor trece nepăsători cu bolidurile

lor prin bălţi, făcându-te albă ca noaptea. Îți

recomandăm să-ţi achiziţionezi un Vanish

Extrastrong.

Peşti (Piranha):

Astăzi este o zi perfectă pentru pescuit! Fii

precaut şi fereşte-te!

Matei Roxana

Şaitiş Denisa

Clasa a IX-a A

47

Întrebări - Răspunde dr. Love

Vereşezan Marian

Baci Ionuţ

Clasa a IX-a A

- Ce să fac dacă iubitul

meu mă cheamă în oraş,

iar eu nu pot să ies?

-La ce etaj stai?, pentru

că, dacă nu poţi ieşi,

trebuie să sari pe geam.

De ce contează vârsta

într-o relaţie?

-Într-o relaţie,

bărbatul trebuie să fie

mai mare, deoarece el

este cocoşul în curte!!...

- Ce să fac dacă nu

are bani de ieşit în

oraş?

- Cumpără-i un bilet

la LOTO, poate

câştigă ceva!

- Ce sa fac dacă atunci

când mergem la un film

de groază, el se apucă să

plângă?

-Ţi-ai pregătit pachetul

de şerveţele?!?

- Cum să-l fac să nu

mai întârzie la

întâlnire?

-Cumpără-i un ceas,

dar vezi să nu îl ia ca

pe o amintire!.

- Ce să fac dacă

prietenul meu mă înşală

şi l-am văzut chiar cu

ochii mei?

-Cred că ai o problema!

Eşti prea curioasă!

De ce nu îţi

împărtăşeşte

fata dragostea?

-Împărtăşania e

la Biserică [:))]

- Ce să-i zic dacă a

comandat un singur

Frappe, pentru că nu avea

bani de două şi ar trebui

să bem din acelaşi pahar?

-Ai analizele la zi?

.

48

BANCURI

Cîmpean Bogdan-Ionuţ

Marc Alexandru

Clasa a XI-a C

Un pictor trece pe un câmp şi vede un cioban cu

oile la păscut. Merge la el şi îl întreabă:

- Bade, îmi dai voie să-ţi pictez oile? Iar ciobanul

zice:

- Ba deloc, că mie îmi plac aşa cum sunt!

Într-o zi, Pancea

Gherasim, se plimba pe

stradă, întâlnindu-se la

un moment dat cu soacra

sa.

-Unde mergi cu bicicleta,

mamă soacră?

-La cimitir, maică.

-Da cine aduce bicicleta

înapoi?

-Fi-fi-fiţi bun, u-u-u-unde

se află ş-ş-şcoala de-de-de

bâl-bâl-bâlbâiţi?

-La ce vă mai trebuie,

observ că vă bâlbâiţi foarte

bine!

Toţi elevii clasei 11 C scriu la lucrarea

„Ce aş face dacă aş fi patron?” Unul

singur stă cu mâinile pe piept, iar profa’

îl întreabă:

-Ionuţ, tu nu scrii?

-Nu, doamna profesoară, îmi aştept

secretara!

-Doamna profesoară, aţi pedepsi pe cineva

dacă nu a făcut nimic?

-Sigur că nu!

-Bine, eu nu mi-am făcut tema!

George o întreabă pe profa’ de mate:

-Chiar credeţi că meritam nota 1?

-Ce să fac măi George, dacă alta mai mică nu

există!

Clasă de copii la ora de limba română:

-Gigele, spune, te rog, o propoziţie!

-Duminică mă duc la pedure.

- Gigele, dragă, nu-i bine!

-Atuncea nu mă duc!

-Hai fiule, încă un pas, încă un pas,

încă unu, aşa, aşa micuţ, încet, încet!

-Nevastă, adu repede camera video

să îl filmăm pe fecioraşul nostru....a

venit de la balul de absolvire!

Viaţa-i scurtă. Dacă tot n-o putem

lungi, hai să o facem lată

Directorul unui internat îi previne pe băieţi :

- Dacă dă dracu' şi-l prind pe unul dintre voi în

dormitorul fetelor, îl amendez cu 10 Euro, a doua

oară îl ard cu 20 de Euro şi a treia oară cu 40 Euro !

Din spate, o voce timidă :

- Domn' director, dar un abonament cât costă ?