Mozaic… de primăvară - samuilisopescu.ro de... · Mozaic… de primăvară 2 Cuprins Pag....

Mozaic… de primăvară


2

Cuprins

Pag. Emoţiile şi cunoaşterea 3 Emoţii la început de drum, cu proiectul “Ajutor la teme “ 6 Misterul ascunde mister 7 Partage, renouvellement et actualisation des pratiques pédagogiques - Stagiu Comenius, 25-29 octombrie 2010, Lyon, Franţa

9

Eterna reîntoarcere 11 Grow -BE A SUPERHERO- 13 Fericirea 15 Mitul Babei Dochia 16 De la pârghie si roată, la roboţi 18 Drumul spre cunoaştere 20 Emoţii vs. Raţionament 21 Cunoaşterea de sine 23 Falling in love 24 One step inside 25 About emotions 26 Emotion and Cognition 27 The Cultural Theory of Emotions 28 Almost everything about love 28 Civilizaţia greacă 30 Ora de poezie 31 Inteligenţa emoţională comparativ cu inteligenţa generală 35 Bucurie de primăvară 38 Eclipsele de Soare…între spectacol, emoție și cunoaștere 39 Cât de mult este destul? 42 Leopardul alb sau irbisul 44 Influenta substanţelor chimice asupra vieţii cotidiene 46 O sursă inepuizabilă de energie – soarele 47 Misterul oraşelor subterane 49 Exerciţiu avangardist 51 Învingerea groazei 51 Le rêve 51 Încurcătură 53 Parfum 53 România zilelor noastre 54 Primăvară 54 Manevre 55 Tânărul îndrăgostit 55 Emoţia lecturii Liceanului 55


3

Emoţiile şi cunoaşterea

„Primăvară…

O pictură parfumată cu vibrări de violet. ” ( G. Bacovia)

Trăim într-o lume în care cunoaşterea a atins cote pe care omul modern şi emancipat, de la

începutul sec. XX, nu le-a visat, nu şi le-ar fi putut imagina. Tehnica progresează, omul este tot

mai preocupat de ,,altceva” , ceva care să-i ofere confort şi bunăstare, iar informaţiile depăşesc

orice capacitate umană de asimilare şi de stocare. De aceea, a inventat mai întîi-plin de emoţie,

biblioteca, apoi, graţie depăşirii limitelor cunoaşterii, computerul. ,,Setea” de cunoaştere a

crescut proporţional cu dorinţa de putere, de expansiune, de stăpînire a spaţiului terestru şi

extraterestru. Treptat, emoţiile au fost neglijate, trăirile în planul afectiv s-au diminuat lăsînd loc

explorărilor exteriorului. Dar, fără a conştientiza, fiecare descoperire ştiinţifică generează un set

de emoţii .Conform tuturor cercetărilor de specialitate, fără nici o îndoială, emoţiile şi

cunoaşterea au un numitor comun: educaţia, care îl face pe om şi înţelept, şi descoperitor de noi

tărîmuri, şi inventator. Emoţiile au un rol semnificativ în procesul de cunoaştere a Universului,

căci prin intermediul lor evaluăm ceea ce se află în jurul nostru, apreciem lumea ca fiind plăcută

sau neplăcută, bună sau rea, importantă sau nesemnificativă. În funcţie de ceea ce ne

impresioneză sau ne lasă indiferenţi, ne facem un sistem de valori.

De exemplu, un ,,act” de cunoaştere îl

reprezintă percepţia culorilor, care face parte

din existenţa noastră mai mult decît ştim sau

decît credem şi care este deosebită la diferiţi

indivizi, la diferite grupuri de indivizi şi la

diferite popoare. Există persoane care nu dau

importanţă culorii, fără să realizeze că aceasta

are un mare impact asupra stării lor emoţionale

şi, implicit, asupra comunicării cu societatea în

care trăiesc. Am scris şi cu altă ocazie despre

influenţa cromaticii asupra creierului, asupra

sistemului nervos central al fiecărui om. Vom

readuce în discuţie doar culoarea violet ,

plecînd de la o recentă analiză a importanţei pe

care a avut-o, în cultura universală, pentru

reprezentanţii simbolismului. Considerată

culoarea rafinamentului şi a subtilităţii, este un foarte bun eliberator mental şi un factor ce

permite controlul profund la nivelul psihic. Se spune că ne hrăneşte partea cea mai ,,înaltă” a


4

creierului şi ajută la extinderea orizontului înţelegerii.

Stimulează idealurile, generează inspiraţia, de aceea a

condus la naşterea celor mai frumoase opere în

literatură, în muzică, în pictură şi sculptură. Este

foarte cunoscută afirmaţia lui Leonardo Da Vinci că

puterea de meditaţie a omului creşte dacă aceasta se

realizează într-o încăpere cu geamuri violet, atunci

cînd soarele este la amiază. Compozitorul Richard

Wagner obişnuia să creeze într-o cameră cu draperii

de culoare violet. Filosofii spun că această culoare dă

impresia de apropiere în spaţiu şi timp, de cuprindere

a infinitului şi a eternităţii în propria fiinţă. Generează

senzaţia că totul este în fiinţă şi, simultan, că fiinţa se

află în tot ce ne înconjoară. Rezultată din combinarea

de roşu cu albastru în proporţii egale, culoarea violet

reprezintă un echilibru perfect între pămînt şi cer, între

simţuri şi materie, între emoţie şi înţelepciune. Atrage armonia şi o stare bună de sănătate.

Pentru diferite culturi, din momente diferite ale evoluţiei sociale, violetul a căpătat diferite

conotaţii. Deoarece se situează la opusul verdelui - care înseamnă renaştere, regenerare a naturii

în primăvară, această culoare a reprezentat, în primul rînd, trecerea autumnală de la viaţă la

moarte. Pentru episcopii catolici, reverenda violet îşi are originea în Evul Mediu. În anumite

reprezentări picturale din această perioadă, Iisus Hristos purta veşminte violet, în timpul patimilor

sale. La unele popoare este culoare de doliu, dar nu în sensul de jelire a persoanei dispărute, ci în

sensul recunoaşterii trecerii acelei fiinţe într-o altă dimensiune. Dacă fericirea ar avea culoare, am

putea spune că violet este culoarea fericirii.

Creatorii simbolişti au avut o preferinţă

deosebită pentru această culoare, căci ea

favorizează reveria, visarea transfiguratoare.

Stimulînd sistemul nervos, anihilează frica,

anulează agitaţia şi stările nevrotice, elimină

agresivitatea, dă clarviziune şi sentimentul

eternităţii. Aşadar, să accedem la

cunoaştere prin emoţie, să ne însuşim

realitatea din jurul nostru prin frumos!

Prof. Niculina Pauliuc

* Picturi de Odilon Redon


5

foto OCHIUL

Preocupări…


6

Emoţii la început de drum, cu proiectul “Ajutor la teme “

Comisia Europeană a inaugurat anul 2011 ca fiind Anul European al Voluntariatului, pentru

a încuraja cât mai mulţi cetăţeni să se alăture celor care deja fac acţiuni de voluntariat. În acest spirit

100 de milioane de europeni îşi dedică timpul şi experienţa pentru a-i ajuta pe cei care se află în

dificultate, contribuind la dezvoltarea comunităţilor în care trăiesc. Sloganul anului este: ”Oferă-te

voluntar! Schimbă ceva!” Anul 2011 va marca aniversarea a 10 ani de la Anul Internaţional al

Voluntariatului, inaugurat în 2001, la iniţiativa Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Săptămâna 19-25 aprilie este Săptămâna Naţională a Voluntariatului. Oricine poate fi voluntar:

elevii care îşi ajută colegii cu dificultăţi la învăţătură, cei care fac diverse concerte în casele de

bătrâni, tinerii care se implică pentru protecţia mediului sau împotriva discriminării. Toţi pot

desfăşura activităţi în folosul altora fără a primi contraprestaţie materială.

Ceea ce am făcut eu împreună cu alte trei profesoare

din şcoală (cam mic mi s-a părut numărul) m-a emoţionat de

la prima întâlnire. Era vorba de Proiectul

Educaţional“Ajutor la teme” iniţiat de Biblioteca Bucovinei

“I. G. Sbiera” Suceava. Este un alt gen de bibliotecă,

urmărindu-se un ajutor dat unor copii cărora le-a fost răpită

căldura sufletească şi îndrumarea părintească. Mi-am zis că

aceste suflete merită un ajutor şi din partea mea. Primul gând

care mi-a trecut prin minte a fost acela de “Ajutor“ la temele

pentru acasă. Fiind mamă de doi şcolari şi cunoscând faptul

că aceşti copii au nevoie de meditaţii, mi-am zis că sigur o

voi face. Rugăminţile copiilor mei, atunci când se află la birou, pentru a-si rezolva temele :”Poţi să-mi

arăţi aici?” sau “Nu înţeleg ce-mi cere întrebarea aceasta “ sau “Îmi verifici, te rog, temele !” m-au

pus în situaţia de a mă gândi oare cine le răspunde la întrebări copiilor instituţionalizaţi? Pasul l-am

făcut fără să stau prea mult pe gânduri, chiar dacă nu stau prea bine cu timpul liber, dar am multă

răbdare cu copiii.

Am început, de câteva săptămâni, să acord meditaţii unor copii din Centrele de Plasament. Unii

au neclarităţi de la şcoală, alţii vor doar să fie îndrumaţi sau să li se acorde un mic ajutor. Toate

acestea le facem pentru a le îmbunătăţi situaţia şcolară, pentru a reduce diferenţele de şanse faţă de

colegii lor proveniţi din familii normal constituite, dar şi pentru ridicarea gradului de încredere în

forţele proprii. În sala de studiu dintr-un centru mă cuprind emoţiile, atunci când sunt privită şi

ascultată de aceşti copii, dar îmi trece imediat, când mă gândesc că efortul îmi va fi răsplătit atunci

când elevii vor realiza un progres şcolar vizibil şi, de ce nu, chiar le voi stimula acestora potenţialul

intelectual.

Prof. Mihaela Catargiu


7

Misterul ascunde mister

Emoțiile cunoașterii sunt vitale evoluției noastre, deși deplina descoperire anulează în oarecare măsură principalul motiv de a ne continua existența. Negativismul scepticilor îngreunează procesul minuțios de tranziție între vechile și noile teorii ale științei. Totodată, avansarea tehnologică depinde de cât mai multe infirmări, iar euforia momentului de reușită crește odată cu numărul eșecurilor.

La şcoală fiecare materie în parte exprimă, de fapt, aceeaşi realitate din ipostaze diferite, mai mult sau mai puțin agreate de noi, elevii. Însă, o analiză mai atentă a efectelor pe termen lung produse de învăţarea propriu-zisă, ne poate modifica percepția despre şcoală, în general. Obediența aparent necesară orelor de curs se poate metamorfoza în interes, dacă obiectele de studiu devin o pasiune sau măcar o prioritate în programul nostru. Voi încerca să vă stârnesc interesul sau, de ce nu, pasiunea pentru tainele fizicii cu ajutorul subiectului meu preferat, fractalul.

Un fractal este „o figură geometrică fragmentată sau frântă care poate fi divizată în părți, astfel încât fiecare dintre acestea să fie - cel puțin aproximativ - o copie miniaturală a întregului”. Termenul a fost introdus de Benoît Mandelbrot, în 1975, și este derivat din latinescul fractus, însemnând "spart" sau "fracturat". Altfel spus fractalul este o figură geometrică neregulată la care părţile, atunci când sunt mărite, prezintă tot atâtea detalii ca şi întregul. Fractalul, ca obiect geometric, se caracterizează

prin aceea că are o structură fină la scări infinit de mici, este prea neregulat pentru a fi descris în limbaj geometric euclidian tradițional, este autosimilar, are dimensiunea Hausdorff mai mare decât dimensiunea topologică, având o definiție simplă și recursivă.

Deoarece par identici la orice nivel de magnificare, fractalii sunt de obicei considerați ca fiind infinit complecși. Matematica din spatele fractalilor a apărut în secolul XVII, când filosoful Gottfried Leibniz a considerat autosimilaritatea recursivă (deși greșise gândindu-se că numai liniile drepte sunt autosimilare în acest sens). Abia în 1872 a apărut o funcție al cărei grafic este considerat azi fractal, când Karl Weierstrass a dat un exemplu de funcție cu proprietatea că este continuă, dar nediferențiabilă. În 1904 Helge von Koch, nesatisfăcut de definiția abstractă și analitică a lui Weierstrass, a dat o definiție geometrică a unei funcții similare, care se numește astăzi fulgul lui Koch. În 1915, Waclaw Sierpinski a construit triunghiul și, un an mai târziu, covorul lui Sierpinski. La origine, acești fractali geometrici au fost descriși drept curbe în loc de forme bidimensionale, așa cum sunt cunoscute astăzi. Ideea de curbe autosimilare a fost preluată de Paul Pierre Lévy care, în lucrarea sa Curbe și suprafețe în plan sau spațiu formate din părți similare întregului din 1938, a descris o nouă curbă fractal, curba C a lui Lévy. Georg Cantor a dat, de asemenea, exemple de submulțimi ale axei reale cu proprietăți neobișnuite —mulțimi


8

Cantor care sunt numite astăzi fractali. Funcțiile iterate în planul complex au fost investigate la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX de Henri Poincaré, Felix Klein, Pierre Fatou și Gaston Julia. Totuși, fără ajutorul graficii pe calculatoare moderne, ei nu puteau vizualiza frumusețea numeroaselor obiecte pe care le descoepriseră.

În 1975, Benoît Mandelbrot a inventat termenul "fractal" pentru a denumi un obiect a cărei dimensiune Hausdorff-Besicovitch este mai mare decât dimensiunea sa topologică. A ilustrat această definiție matematică cu imagini construite pe calculator.

În 1999 s-a demonstrat, pe baza ecuațiilor lui Maxwell, despre anumite forme de fractali auto-similari că au o proprietate de "frequency invariance", adică au aceleași proprietăți electromagnetice indiferent de frecvență.

Fractali aproximativi sunt ușor de observat în natură. Aceste obiecte afișează o structură auto-similară la o scară mare, dar finită. Printre obiectele naturale care aproximează fractalii până la un anumit nivel se numără norii, fulgii de zăpadă, cristalele, lanțurile montane, liniile de coastă, fulgerele, rețelele de râuri, conopida sau broccoli și sistemul de vase sanguine și vase pulmonare. Arborii și ferigile sunt fractali naturali și pot fi modelați pe calculator folosind un algoritm recursiv. Natura recursivă este evidentă în aceste exemple — o ramură a unui arbore sau o frunză a unei ferigi este o copie în miniatură a întregului: nu identice, dar similare. Tipare de fractali au fost descoperite şi în picturile artistului american Jackson Pollock. Deși picturile lui Pollock par a fi doar stropi haotici, analiza computerizată a descoperit tipare de fractali în opera sa. În

imaginea alăturată putem admira Un bărbat și o femeie în viziunea lui Jackson Pollock. Fractalii sunt de asemenea predominanți în arta și

arhitectura africană. Casele circulare apar în cercuri de cercuri, casele dreptunghiulare în dreptunghiuri de dreptunghiuri și așa mai departe. Astfel de tipare se găsesc și în textilele și sculpturile africane, precum și în părul împletit în codițe. Exemple de fractali includ şi molecula ADN/DNA şi apa şi vântul, muzica, poezia şi emoţiile - totul este de fapt o repetare a unor motive, după un anume algoritm şi anumite reguli ce guvernează Universul.

Dând frâu liber imaginaţiei, priviţi imaginea


9

alăturată şi meditaţi o clipă la ceea ce vă sugerează. Ar putea fi Soarele sau ar putea fi planeta noastră - o picătură de lumină într-o mare de întuneric, si totuși, aparent, singura ce găzduiește viață. Eu cred că e un „simplu” fractal complex, ce admite orice comparație...

BIBLIOGRAFIE:

1. Mandelbrot, B. B. (1982), Geometria fractală a naturii;

2. Falconer, Kenneth (2003)- Geometria fractală: Fundamente și aplicații matematice;

3. Taylor, Richard; Micolich, Adam P. ; Jonas, David- Expresivitate fractalică: Poate

știința să fie folosită pentru a ne extinde înțelegerea artei?

4. http://www. coolmath4kids. com/fractals/index. html

Rareș Găinariu - Clasa a X-a A

Prof. Irina Horga

Partage, renouvellement et actualisation

des pratiques pédagogiques

Stagiu Comenius, 25-29 octombrie 2010, Lyon, Franţa

În noul context european, profesorii de limbi

străine joacă un rol foarte important în sistemul de

învăţământ al ţărilor comunitare, fiind mereu pregătiţi să

facă faţă noilor provocări ale societăţii moderne şi a

redefinirii rolului lor în educaţie. Agenţia Naţională

pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi a

Formării Profesionale din România vine în întâmpinarea

acestor exigenţe actuale oferind posibilitatea de a urma

stagii de pregătire profesională în ţările europene. Astfel

Comenius face parte din Programul pentru educaţia şi

formarea de-a lungul vieţii şi propune profesorilor de

limbi străine cursuri practice cu durata de o săptămână

sau două organizate de diferite instituţii europene.

Pedagogia stagiului pentru profesori şi formatori de

limba franceză organizat de Institutul Lyon Bleu International a fost axată în jurul celor patru

competenţe de comunicare şi înţelegere, insistându-se pe utilizarea metodelor pedagogice

moderne în corespondenţă cu Cadrul European Comun de Referinţă. Obiectivul general al

cursului a fost acela de a oferi adulţilor modele şi soluţii de ameliorare a cunoştinţelor şi

competenţelor lor, de dobândire de aptitudini, tehnici şi metode pedagogice sau competenţe de


10

gestionare a învăţării, de a încuraja schimbul de bune practici. Printre obiectivele specifice

punctăm : dezvoltarea, înnoirea şi îmbogăţirea practicilor şi a reflecţiei pedagogice a profesorilor

de limba franceză de-a lungul unor module şi ateliere practice, creative şi innovatoare;

dezvoltarea schimbului intercultural între părţile participante; dezvoltarea la participanţi a

competenţelor de predare a limbii franceze prin obiective pedagogice organizate în jurul a ceea ce

limba franceză numeşte les savoirs (savoir faire, savoir être şi savoir apprendre)1, precum şi

evaluarea acestor obiective; diversificarea şi actualizarea competenţelor de concepere pedagogică

la profesori pentru dezvoltarea creativităţii şi a competenţelor de comunicare.

Cursul a fost construit într-o perspectivă

comunicativă, plecând de la teme actuale în

Franţa, dar şi pe plan mondial. Toate aspectele

limbii (lingvistice, gramaticale, socioculturale

etc.) au fost luate în considerare. Suporturile de

curs au fost foarte variate (manuale şi

numeroase documente autentice), permiţând o

foarte bună dobândire a informaţiilor de tip

pedagogic, cât şi o foarte bună exersare a

limbii franceze.

Dincolo de experienţa propriu-zisă dată

de lucrul direct cu profesori dintr-un sistem de

învăţământ total diferit de cel românesc, stagiul a permis un contact direct cu profesori din

Germania şi Norvegia. S-a încercat permanent o paralelă a diferitelor sisteme de învăţământ din

care făceau parte participanţii la stagiu, prin scoaterea în evidenţă a asemănărilor şi deosebirilor

care îmbogăţesc fiecare sistem şi asigură reuşita parcursului şcolar al elevului. Participarea la

acest stagiu ne-a permis tuturor înţelegerea

mai bună a dimensiunii europene a

învăţământului, o mai bună acceptare a

diversităţii culturilor şi limbilor europene.

Am înţeles că sesizarea nevoilor specifice

a elevilor favorizează, în fapt, integrarea

lor mai rapidă şi mai eficientă în sistemul

european.

Nu în ultimul rând, un stagiu

Comenius reprezintă şi o experienţă

civilizaţională. De la experienţele

gastronomice (degustări de brânză) şi până

1 În traducere : a şti să faci, a şti să fii, a şti să înveţi


11

la vizitele în muzee (Muzeul fraţilor Lumière), plimbări

pe podurile de peste Rhône şi Saône sau prin traboulele

medievale ( pasaj prin curţi interioare), oraşul mătăsii

Lyon oferă o panoramă excepţională, cosmopolită, a

îmbinării trecutului cu modernul.

Un stagiu Comenius oferă deci o experienţă de

viaţă înainte de toate, o deschidere spre Celălalt, o

acceptare a acestuia prin diversitatea schimburilor şi a

practicilor de educaţie, o îmbogăţire profesională, un

contact direct cu alte moduri de gândire şi de viaţă, o

ameliorare a propriei abordări a muncii în clasă cu

elevii.

Prof. Loredana Mititiuc

Eterna reîntoarcere

Pentru noi, caracteristica definitorie a timpului este scurgerea lui implacabilă. ”Săgeata

timpului” îşi urmează zborul întrerupt, timpul fiind considerat omogen. Ştiinţa contemporană

întăreşte această imagine asupra timpului.

Însă, la o analiză mai atentă, descoperim

atât contemporanii noştri, cât şi în concepţiile

celor care au trăit alte vremuri şi alte culturi,

atitudini cu totul diferite faţă de timp. Să ne

gândim, de pildă, la acea experienţă a timpului

care este caracteristică omului religios. După

Mircea Eliade, pentru omul religios timpul nu

este omogen; el se împarte într-un timp “sacru” şi

unul “profan”. Timpul profan, al experienţei

cotidiene, este „împănat”cu un timp sacru, marcat

de manifestarea divinităţii –teofanic - care are

propriile lui dimensiuni, semnificaţii ori cadenţe.

Astfel, pentru creştin, istoria lumii nu este o

succesiune de momente de egală valoare: timpul

în care a trăit Iisus Christos împarte istoria în două etape distincte. Zilele unui an nu sunt nici ele

omogene valoric: sărbători precum Paştele, Crăciunul reprezintă o invazie a timpului sacru în cel

profan. Să ne gândim, de pildă, la sărbătoarea Crăciunului. Când ne sărbătorim ziua de naştere,


12

serbăm împlinirea unui număr de an de la producerea

acelui eveniment. Dar de Crăciun, nu comemorăm un

număr de ani de la naşterea Domnului. Pentru creştin,

Iisus se naşte în fiecare an: o dată cu naşterea sa,

timpul vechi este anihilat şi se deschide un nou ciclu

temporal, se produce o regenerare totală a timpului;

fiecare devine contemporan cu evenimentele biblice,

nu mai este despărţit de ele prin două mii de ani.

Şi ţăranul integrat ritmurilor şi ciclurilor

naturale trăieşte altfel timpul. Experienţe diferite

induc imagini, concepţii diferite despre natura

timpului şi a raporturilor noastre cu el.

Mircea Eliade consideră că, în religie, ca şi în

magie, periodicitatea înseamnă utilizarea la infinit a

unui timp mitic readus în prezent. Toate ritualurile

posedă proprietatea de a se petrece acum, în acest moment. Timpul care a caracterizat un

eveniment repetat de un ritual este făcut prezent, “re-prezentat”, oricât de îndepărtat ar fi în timp.

Patimile lui Christos, moartea şi învierea sa nu sunt

doar comemorate în timpul slujbelor din Săptămâna

Mare, ci ele se petrec aievea, sub ochii credincioşilor.

Un creştin autentic se simte contemporan de acele

evenimente transistorice, deoarece repetându-se,

timpul teofanic îi devine prezent.

Această regenerare a timpului se exprimă şi în

miturile şi doctrinele timpului ciclic, al eternei de

reîntoarceri. Credinţa în ciclicitate, în distrugerea

periodică a Universului şi a umanităţii atestă, înainte

de toate, speranţa unei regenerări periodice a timpului

scurs, a istoriei. Pentru M. Eliade, ciclul respectiv este

un Mare An – un termen foarte cunoscut şi în cultura

greco-orientală. Marele An începe printr-o Creaţie şi

se încheie printr-un Haos(o fuziune completă a tuturor

elementelor). Un ciclu cosmic conţine o Creaţie, o

existenţă(=istorie, epuizare, degenerescenţă) şi o întoarcere în Haos (Apocalipsa). Ceea ce ne

interesează este nădejdea într-o regenerare totală a timpului, evidentă în toate miturile şi

doctrinele care implică cicluri cosmice. Este prezentă dorinţa de a suprima timpul profan şi de a

trăi în timpul sacru, pentru a trăi în eternitate, prin transfigurarea duratei în clipa eternă. Această


13

nostalgie a eternităţii este, într-un fel,

simetrică nostalgiei paradisului;

dorinţei de a ne afla permanent şi

spontan într-un spaţiu sacru îi

corespunde dorinţa de a trăi

permanent, graţie repetării gesturilor

arhetipale, în eternitate. Repetarea

arhetipurilor trădează dorinţa de a

realiza o formă ideală (arhetipul) în

însăşi condiţia existenţei umane, de ne

afla îndurată fără a-i purta povara,

adică fără a-i îndura ireversibilitatea.

Bibliografie:

Mircea Eliade – “Mitul eternei reîntoarceri”

Mircea Eliade – “Tratat de istorie a religiilor”

Prof. Gica Peiu

Grow

-BE A SUPERHERO-

GROW este un program educaţional inovativ, ce oferă experienţe de dezvoltare prin

metode inedite, diferite de şcoală. AIESEC şi Şcoala de Valori s-au gândit la nevoile liceanului

împreuna cu traineri, psihologi, pedagogi, dar şi cu mediul de

afaceri.

Gândit pe termen lung, GROW conţine 4 module

pentru fiecare an şcolar. Aducem peste 107 ţări, chiar aici. Nu

suntem la şcoală, deci nu avem profesori. Dar avem 2

facilitatori internaţionali, studenţi voluntari, pregătiţi pentru a fi formatori GROW. Trainerii merg

la o conferinţă de 6 zile, în care sunt evaluaţi de psihopedagogi şi psihologi ca să fie 100%

pregătiţi ca, atunci când vin în faţa voastră, să fie apţi să vă furnizeze informaţii precise într-un

mod neconvenţional. Totul este learn by doing (învaţă în timp ce faci). Trainerii joacă rolul

educatorului, dar vor fi cu siguranţă prieteni de nădejde care vă vor putea oferi vouă,

participanţilor, o perspectivă internaţională.

În fiecare an şcolar, se asigură o serie de 10 ateliere, timp de 2 ore, pe parcursul a 6

săptămâni, dar şi câteva evenimente speciale: un program de construire a echipei(Team


14

Building), o activitate de implicare în comunitatea locală, un târg cultural internaţional şi o

ceremonie specială de închidere la care sunt invitaţi profesorii, părinţii şi prietenii participanţilor.

Ce facilitează, mai exact, GROW :

1) înţelegerea oportunităţilor de carieră şi a nevoilor de pregătire pentru calea profesională

dorită;

2) cunoaşterea de sine: valori, misiune şi viziune personală;

3) dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi a muncii în echipă;

4) construirea unei atitudini independente ce poate face faţă presiunilor sociale.

Organizatorii acestui program sunt :

-AIESEC (www. aiesec. ro); este cea mai mare organizație studențească internațională.

Peste 1700 de universități din peste 107 țări și teritorii găzduiesc platforma internațională

AIESEC ce pune la dispoziția tinerilor posibilitatea de a-și explora și de a-și dezvoltă potențialul

de a avea un impact pozitiv în societate. În parteneriat cu mediul de afaceri și cel universitar, de

peste 60 de ani le ofera studenților cu potențial posibilitatea de a se transforma în lideri

responsabili, cu o viziune globală.

- Școala de Valori (www. scoaladevalori. ro); această organizație pune sub semnul

întrebării granițele educației tradiționale și creează oportunitatea indivizilor de a accesa informații

valoroase, experiențe de formare a caracterului, de a interacționa cu modele pozitive și de a avea

expunere internațională, cu scopul de a crește responsabilitatea personală și controlul fiecăruia

asupra alegerilor personale.

Programul grow este 100% românesc. Pentru că în acest fel se urmărește stoparea

importului de idei și de programe (chiar TV) de pe piața românească, grow nu încearcă să educe o

masă de oameni, încearcă să educe tinerii, pentru că ei sunt viitorul. Ca fost participant grow pot

să vă spun că programul a fost mult peste așteptările mele. Mă așteptăm la ceva gen tabără de

vară, dar nu a fost așa. După grow am fost mult mai încrezător, am început să mă bazez pe forțele

proprii și să-mi formez convingerea că pot reuși în orice. În mare parte am avut succes, dar știți

cum este: nu ești învingător, până nu simţi și agonia înfrângerii. Ce m-a atras la grow a fost ideea

de internaționalism, faptul că o să cunosc persoane de altă naționalitate care îmi vor da ocazia să

le arăt România prin ochii mei. Am cunoscut persoane din Turcia, Polonia, Germania, Franța,

care mi-au împărtășit din cultura lor. Faptul că grow este un program ce se desfășoară în limba

engleză, a fost iarăși unul dintre lucrurile care m-au atras și vă pot spune sincer că mi-am

îmbunătățit engleza. După ce am parcurs 2 programe grow (GROW 1. 1si GROW1. 2), pot spune

că vorbesc fluent limba engleză. Grow vine cu o educație menită să suplinească ceea ce primim la

școală, doar că într-un mod distractiv. Temele tratate în cele 10 ateliere de lucru sunt extrem de

variate: de la "Cine sunt eu” până la "Managementul Timpului”. Grow este un program care te

întărește, ca om și ca lider. Înveți să lucrezi în echipă, înveți să lucrezi singur, îți formezi

caracterul, te ajută să ai idei proprii, să ți le consolidezi, să fii mai puțin influențabil.


15

La adresa www. growedu. ro veți găsi mai multe detalii. GROW 0. 9 se desfășoară în luna

martie a acestui an și se adresează exclusiv elevilor de clasă a noua. Pentru orice nelămurire

adăugați grow0. 9suceava în lista de messenger. Vă invit să descoperiți soluția special gândită

pentru nevoile elevului de liceu! Citind aceste rânduri, deja, liceanule, profesorule și tu, părinte,

ai ales să pornești cu dreptul spre viitor!

Adrian Ciornei, clasa a XII-a A

Fericirea

Adesea, m-am întrebat ce este fericirea. După ce am studiat psihologia, am aflat câte ceva.

Fericirea e condiţionată de stările afective, de idei, de valorile la care ne raportăm, de cei “şapte

ani de acasă" şi, nu în ultimul rând,

de puterea fiecăruia de a-şi crea o

dispoziţie necesară acestei stări de

spirit.

De când ne naştem şi până

murim, suntem supuşi cunoaşterii

sub toate formele. În continua

noastră goană după putere şi

afirmare nu dăm importanţă

lucrurilor mărunte, fie ele cât de

valoaroase. Oare trebuie să existe

ocazii speciale ca să ne bucurăm

din plin de o zi? Ce ar trebui să facem ca să adormim cu gândul, în fiecare seară, că Mâine

sufletul ne va radia de fericire? Ei bine, răspunsul cere o mai adâncă cercetare în sufletele noastre.

Ce frumos ar fi dacă toată lumea, precum bobocii inocenţi ai crinilor, ar transmite dulcele parfum

al profundelor sentimente. Nici cel mai puternic vânt nu le-ar putea muta, nici cea mai grea ploaie

nu le-ar putea şterge, nici cel mai fierbinte soare nu le-ar putea arde. Aici intervine cunoaşterea.

Aici putem vorbi despre însemnătatea celebrului dicton “Nosce te ipsum Pentru a se dezvoltă şi

pentru a înţelege, oamenii au nevoie de bine şi de rău, au nevoie ca în viaţă să experimenteze

toată paleta de emoţii posibile. Prin urmare, nu este important ceea ce ni se întâmplă, pe cât este

de important modul în care se întâmplă şi modul în care ne raportăm la întâmplarea respectivă;

importante sunt percepţia, puterea fiecăruia de a o trăi, emoţia de a "simţi" întâmplarea şi de a şi-

o însuşi.

Emoţia este umbra noastră, este proiecţia eului nostru în exterior. Se spune că fiecare este

ceea ce iubeşte; iubim marea cu ale ei spumoase valuri, iubim căldură soarelui cu ale ei fierbinţi


16

scântei, iubim cafeaua ce ne agită spiritul cu al ei înţepător miros. Dar oare toate acestea nu sunt,

de fapt, emoţii ce se traduc în plăceri? Se spune că orice emoţie, dacă este sinceră, este

involuntară. Dacă ar fi să dăm o definiţie ştiinţifică, emoţiile sunt de fapt reacţii afective de

intensitate mijlocie şi cu o durată relativ scurtă. Această reacţie a organismului, uneori

neaşteptată, oglindeşte atitudinea cuiva faţă de ceea ce-l înconjoară. (conform DEX )

Dacă nu ar exista emoţiile, cu siguranţă nu am fi oameni, ne-am transforma în roboţi;

implicit cunoaşterea ar fi condiţionată şi limitată, iar fericirea ar fi iluzorie. Nu ne-am recunoaşte,

nu ar exista prietenie şi nici nu am împărtăşi experienţele semenilor, am fi "setaţi" pe anumite

reacţii şi activităţi. Chiar dacă emoţiile ne „consumă”, avem nevoie de ele!

Alexandra Goraş, cl. a X-a A

Mitul Babei Dochia

În România, prima zi a primăverii este de neconceput fără imaginea Babei Dochia.

Conform legendei, bătrâna purta douăsprezece sau nouă cojoace, pe care a început să şi le scoată

la începutul lunii martie, fapt ce a provocat schimbări ale vremii. Baba Dochia a avut trei

momente speciale, marcate astfel: 1 martie, timpul dedicat însămânţării de primăvară; 2 martie,

ziua muncii de vară şi 3 martie reprezentând secerişul de toamnă. În funcţie de modul în care

evoluează vremea în aceste trei zile, putem şti cu certitudine cum va fi timpul în cele trei

anotimpuri amintite.

Puţini, desigur, rezistă tentaţiei de a nu îşi

alege o “babă” în timpul primelor nouă zile din

martie, pentru că, dacă ziua aleasă este însorită,

aceasta înseamnă că cel ce şi-a ales-o este

binecuvântat cu un suflet blând şi pur şi totul îi va

merge bine, tot anul. Din contră, dacă vremea este

friguroasă şi geroasă, cu vânt şi cu un cer înnorat,

atunci persoana în cauză va fi cu inima “rece, neagră

şi îngheţată”.

Există numeroase variante ale mitului Baba

Dochia, toate interesante şi toate la fel de frumoase.

Astfel, se spune că Baba Dochia a avut un fiu care s-

a căsătorit împotriva dorinţei ei. Pentru a-şi necăji

nora, într-o zi rece de iarnă, i-a dat acesteia un ghem

de lână neagră şi a trimis-o la râu să-l spele,

spunându-i să nu se întoarcă, până când lâna nu devine albă. Fata a încercat să spele lâna, dar


17

chiar dacă degetele sale au început să sângereze, culoarea acesteia rămânea tot neagră. De

disperare, pentru că nu se putea întoarce acasă la soţul său iubit, a început să plângă. Impresionat

de durerea fetei, Domnul Iisus Christos i-a apărut în cale şi i-a dat o floare roşie, spunându-i să

spele lâna cu ea. Acesta nu este un fapt neobişnuit, pentru că, în legendele românilor, Iisus însoţit

de Sfântul Petre apar des în vieţile oamenilor pentru a-i ajuta la nevoie. Mulţumindu-i, fata a pus

floarea în apă, a spălat-o şi a constatat cu uimire că lâna s-a albit. Fericită că a reuşit să ducă la

bun sfârşit această sarcină grea, şi-a îndreptat paşii spre casă, unde nu a fost primită cu bucurie de

soacra sa. Dimpotrivă, auzind povestea fetei a acuzat-o că Mărţişor (aşa îi spunea fata celui ce-i

oferise floarea deoarece nu-l recunoscuse

pe Iisus) era iubitul ei. După această

întâmplare, Dochia a pornit împreună cu

turma sa spre munte, fiind convinsă că

primăvara venise deja, altfel de unde ar fi

putut Măţişor să aibă acea floare? Pe

parcursul călătoriei sale, şi-a scos, rând

pe rând, cele douăsprezece cojoace pe

care le purta, până a rămas fără nici unul.

Dar vremea s-a schimbat. Pe cât de

frumos fusese la începutul zilei, pe atât de

urât se făcuse spre seară. Ningea şi totul

începuse să îngheţe. Fără alte veşminte cu

care să se încălzească, Dochia a îngheţat

împreună cu oile sale, transformându-se,

cum spune legenda, în stană de piatră.

Rocile se pot observa şi astăzi pe muntele

Ceahlău şi sunt o mărturie vie a acestui

mit românesc. Această legendă

reprezintă, de fapt, lupta dintre bine şi

rău, dintre primăvară şi iarnă. Cele

douăsprezece cojoace ale Dochiei

reprezintă lunile anului, iar moartea ei - sfârşitul anului vechi.

Mitul ,,Dochia şi Traian” reprezintă o altă variantă a legendei legate de numele Dochiei.

După cum spunea renumitul critic literar G. Călinescu, acest mit este ,,rezultatul unei întregi

experienţe de viaţă a poporului român”. ,,Dochia şi Traian” povesteşte despre formarea poporului

roman prin unirea dacilor cu romanii. În această legendă, Dochia este fată a conducătorului

dacilor, Decebal. După ce romanii au cucerit Dacia, Traian a dorit să o ia de soţie pe fata regelui

dac pentru ca exemplul său să fie urmat de cât mai mulţi romani, asigurându-se în felul acesta

Aurelian Cătălin Roşu, clasa a XI-a C


18

asimilarea populaţiei dacice. Nefiind de acord cu această căsătorie, Dochia s-a refugiat în munţi.

Pentru că Traian nu s-a resemnat şi a urmărit-o, fata a cerut zeului dacilor, Zamolxis, să o

transforme mai degrabă în stană de piatră decât să ajungă pe mâna cotropitorilor. Zeul i-a

îndeplinit dorinţa şi a transformat-o în stană împreună cu turma de oi care o însoţea.

Oricare ar fi varianta legendei, ea oferă o explicaţie a obiceiului românilor de a serba

începutul de martie cu şnurul împletit în două culori - alb şi roşu. El împleteşte puritatea zăpezilor

tîrzii cu dorinţa de schimbare a anotimpului, cu nerăbdarea cu care aşteptăm sosirea primăverii,

cu emoţia ce ne cuprinde la gândul că ne vom da cojoacele jos.

Bivol Simona Mihaela, clasa a XII-a F

De la pârghie şi roată, la roboţi

În urmă cu douăzeci de ani, s-a descoperit un papirus egiptean lângă coastele Insulelor

Bahamas. Acesta conţinea previziuni interesante, iar unele coincideau cu evenimente care

avuseseră deja loc. Unul din mesajele către viitor spunea: ca in anul 2020 “ oamenii nu vor mai fi

nevoiţi sa lucreze mult”. Cercetătorii documentului interpretează surprinzătoarea previziune drept

“ robotizarea si automatizarea activităţilor umane”

Omul, ca fiinţa superioara, a fost preocupat dintotdeauna să dirijeze fenomene ale naturii in

scopul îmbunătăţirii condiţiilor sale de viaţa, al reducerii eforturilor fizice şi intelectuale, al

uşurării existenţei sale.

După etapa mecanizării, în care s-au creat

pârghia, roata etc., cu care omul şi-a uşurat

eforturile fizice pentru producerea de bunuri

materiale, a urmat etapa automatizării. Aceasta a

însemnat crearea de mijloace materiale care sa

reducă sau sa elimine complet intervenţia sa

directă in procesul de producţie. In aceasta etapă,

omul desfăşoară o activitate intelectuală de

analiză, control si conducere. Departe de a fi un

sinonim al conştiinţei inteligente, automatizarea

complexă înseamnă înlocuirea muncii omului cu

un ansamblu de aparate create de om si dirijate

în sensul dorit de el: supravegherea, conducerea

proceselor industriale. Astfel se va putea

interveni in procese industriale cu un grad mare


19

de pericol, de o mare complexitate funcţională, aflate in locuri greu accesibile sau care se

desfăşoară în medii toxice. Pentru industrie, automatizarea înseamnă producţie mărită,

introducerea consumurilor specifice, economie de energie, creşterea calităţii produselor.

A urmat o etapă strâns legată de celelalte două si anume etapa cibernetizării şi automatizării

în care omul este preocupat de crearea unor asemenea obiecte materiale care sa reducă funcţia de

conducere generală a omului si sa dezvolte sisteme de informare. Au apărut astfel calculatoarele

si sistemele automate de calcul cu ajutorul cărora pot fi stabilite strategii de conducere a

proceselor de producţie si sisteme de informatizare globală. S-au creat roboţii, elemente

importante ale instalaţiilor de automatizare. Atâta timp cât aceste maşini create de om nu vor

căpăta raţiune, nu îşi vor putea îndrepta acţiunile împotriva omului, iar omul le va putea stăpâni şi

conduce în folosul lui. Dar atâta timp cât omul nu va înţelege tot ce este in jurul lui, se va

dezvolta inteligenţa în vederea de noi descoperiri. Omul rămâne cel ce va studia echipamentele

de automatizare, cu supravegherea generală a funcţionării instalaţiilor de automatizare si cu

adoptarea deciziilor si soluţiilor de perfecţionare şi optimizare. Absolvenţii acestei specializări

vor avea un drum lung de parcurs pentru a stăpâni acest domeniu vast: cunoştinţele necesare vor

fi din domeniul electric in general, al electronicii, automatizărilor, calculatoarelor, roboţilor.

Aceste noţiuni vor fi studiate teoretic si practic în ateliere şi laboratoare de specialitate cu dotare

necesară. În urma obţinerii certificatului de

competenţe profesionale, absolventul, viitorul

tehnician în automatizări, va trebui să ştie:

1. Să execute lucrări de electronică şi

automatizări (montare / demontare, asamblare

/ dezasamblare, măsurare, reglare, verificare a

aparatelor din sistemele de automatizare)

2. Să coreleze activităţile de măsurare si

verificare cu documentaţia tehnica a

echipamentelor de automatizare cu respectarea

normelor metrologice la verificarea acestora.

3. Sa interpreteze rezultatele măsurării in

vederea aprecierii performantelor de calitate

(ex.: utilizarea corectă a echipamentelor de

automatizare, conform cerinţelor metrologice

si tehnice, consemnarea si interpretarea

rezultatelor măsurării)

Este foarte important ca absolventul să fie convins de necesitatea dezvoltării unei gândiri

tehnice, a creativităţii, de formarea competentelor sociale privind lucrul in echipă, şi asumarea de

roluri, de conştientizarea importantă a respectării normelor de electrosecuritate, de formarea a


20

unui comportament ecologic şi conştientizarea necesitaţii de formare continua in concordantă cu

dinamica pieţei muncii.

În concluzie, un absolvent al specializării electronică si automatizări, pasionat de meserie si

pregătit pe măsură, teoretic si practic, îşi va putea exercita meseria în nenumărate domenii, de la

proiectarea, întreţinerea, verificarea instalaţiilor de automatizare la supravegherea acestora şi

până la optimizarea, perfecţionarea si folosirea lor in cele mai actuale domenii.

Prof. Ionela Grădinaru

Drumul spre cunoaştere

Adolescenţa este vârsta la care ne

lăsăm purtaţi de sentimente, iar unica

noastră preocupare este să visăm. La

această vârstă, nu descoperim doar lumea

din jurul nostru, ci şi pe noi. Adolescenţa

este considerată ultima treaptă (şi cea mai

grea) spre o viaţă de adult responsabil şi

muncitor. În momentul acesta existenţial,

ne pregătim cu adevărat „să dăm piept cu

viaţa” din toate punctele de vedere. Este

ultima treaptă spre alegerea unei profesii

potrivite cu posibilităţile noastre, spre

obişnuinţa de a ne asuma, încetul cu

încetul, responsabilităţi din ce în ce mai

mari.

Considerându-ne pierduţi în cea mai frumoasă perioadă a vieţii, adolescenţa, aceasta trece

pe neaşteptate şi, fără să realizăm, simplele vise devin realitate şi sentimentele nesigure devin

profunde. Astfel, cu paşi mari spre împlinire pe drumul vieţii, ne lovim de multe obstacole; unul

dintre acestea este neştiinţa, naivitatea despre care Ion Creangă sugera în opera “Povestea lui

Harap-Alb că este principalul duşman al unui tânăr.

Cunoaşterea ţine de capacitatea interioară a fiecărei persoane, de atitudine, de valorile

morale şi sociale la care se raportează individul, dar şi de preocuparea familiei manifestată în

această privinţă. Nevoia de a cunoaşte apare doar dacă există deprinderi înnăscute spre o anumită

disciplină? Nu! Nevoia de cunoaştere se naşte din dorinţa de supravieţuire, apoi din dorinţa de a

cuceri, apoi din dorinţa de a stăpâni. Omul care ştie mai multe, este mai puternic!

Aptitudinile pe care le posedă fiecare om se pot completa, cizela şi evolua sub influenţa


21

educaţiei. Aceasta reprezintă doar un pas spre perfecţionarea profesională sau personală a fiecărui

individ datorită faptului că şcoala este numai o rampă de lansare în viaţă.

„Perfecţiunea ” este un cuvânt pe care fiecare om îl poate defini într-un mod original; ea nu

poate fi atinsă de un singur individ în toate domeniile. O persoană care tinde spre perfecţiune,

dispune de caracteristici intelectuale, afective, motivaţionale şi de reglare a comportamentului

deosebite. Pentru a urca această imensă treaptă într-un anumit domeniu este necesar să vezi

dincolo de ceea ce văd alţii, să speri în idealuri în care alţii nu cred şi să deschizi uşi pe care alţii

nu au intrat.

În concluzie adolescenţa, la fel ca întreaga viaţă, este un drum infinit spre cunoaştere.

Andreea Elena Căldăruş, Clasa a X-a A

Emoţii vs. raţionament

„Gândesc, deci exist” - René Descartes

Citatul de mai sus, publicat pentru prima dată

în 1637, a devenit una dintre cele mai renumite şi

cele mai influente declaraţii filosofice făcute

vreodată. Timp de peste trei secole, elevii au fost

învăţaţi că mintea este separată de corp şi îi este

superioară. De asemenea, au fost învăţaţi că o gândire

superioară se desfăşoară complet separat de emoţii.

Oamenii de ştiinţă au descoperit, totuşi, că Descartes

a greşit. După decenii de cercetare, oamenii de ştiinţă

au început să realizeze că mintea, corpul si emoţiile

constituie un ansamblu complex care nu poate fi împărţit în părţi separate.

Emoţiile sunt o resursă extrem de puternică. Emoţiile definesc relaţia noastră cu lumea şi ne

caracterizează ca şi personalitate. Emoţiile ne influenţează sănătatea, determină direcţiile de

acţiune, ne influenţează sistemul de valori şi definesc relaţiile cu societatea. Emoţiile sunt însăşi

esenţa vieţii noastre. Poate că nu suntem fiinţe umane care au o experienţă emoţională, ci fiinţe

emoţionale având experienţe spirituale şi intelectuale. Am fost fiinţe emoţionale înainte de a fi

fiinţe raţionale. În copilărie, primul răspuns la lumea ce ne înconjoară a fost emoţional, gândirea

şi capacităţile cognitive au venit mai târziu.


22

Joseph LaDoux, profesor la Universitatea din New York, a descoperit că mesajele provenite

de la simţuri sunt mai întâi receptate de partea emoţională a creierului, înainte de a ajunge la

partea raţională. Concluzia lui a fost că inteligenţa noastră emoţională de fapt contribuie la

procesul cognitiv. În loc să argumentăm

inutil care parte a creierului nostru este

mai bună, care este dominantă sau care

funcţionează la cel mai înalt nivel, ar

trebui să privim funcţionarea cognitivă şi

inteligenţa emoţională ca resurse

interdependente şi sinergice.

Emoţiile sunt staţiile de releu între

datele senzoriale şi gândire. Când datele

de intrare sunt interpretate pozitiv,

suntem motivaţi să acţionăm pentru a

atinge un obiectiv. Când datele de intrare

sunt interpretate negativ, nu vom acţiona

şi nu învăţăm. Emoţiile negative pot fi

cauza sau efectul unei probleme de

învăţare. Anxietatea, depresia şi furia sau

frustrarea pot interfera cu învăţarea şi pot

duce la probleme de învăţare şi la auto-înfrângere, care împiedică dezvoltarea din punct de vedere

emoţional.

Ne alegem activităţile pe baza emoţiilor pe care vrem să le experimentăm sau a celor pe

care vrem să le evităm. De exemplu, ce îi determină pe elevi să răspundă la întrebarea

profesorului? Aceasta depinde de ceea ce doresc mai mult: să obţină recunoaştere şi stimă în

urma unui răspuns corect sau să evite jena în urma unui răspuns greşit.

Inteligenţa ne ajută în rezolvarea problemelor, dar emoţiile ne ajută să avem grijă de alţii şi

de noi înşine. Inteligenţa ne ajută să ne dezvoltăm abilităţile şi competenţele, dar emoţiile ne

formează caracterul şi definesc propriile valori.

Emoţiile şi motivaţia se combină armonios. Emoţiile joacă un rol important în vieţile

noastre şi cu atât mai mult în autodezvoltare. De multe ori, oamenii de succes sunt cei care ştiu

cum să preia controlul asupra emoţiilor lor şi să le utilizeze în propriul beneficiu. Sportivii de

performanţă pot rămâne calmi în toiul competiţiei. Însă, ori de câte ori au un eşec, revin imediat,

cu o performanţă uimitoare şi un set de victorii.

Prof. Georgeta Hudici


23

Cunoaşterea de sine

„Speciile care vor supravieţui nu sunt nici cele mai puternice, nici cele mai inteligente, ci

acelea care vor fi ştiut să se adapteze la mediul lor”. ( Charles Darwin )

Dragă Cititorule, cine te face să te simţi fericit? Parcă te văd încordându-te sub această

întrebare şi trecându-ţi prin imaginaţie persoanele dragi ţie... dar, mai mult ca sigur, imaginea ta

nu face parte din film... Dacă te-ai văzut pe tine însuţi răspunzător de fericirea ta, te felicit din

toată inima! Dacă nu faci parte dintre persoanele care îţi luminează viaţa, depinde propria ta

fericire de ceilalţi, de atitudinile, emoţiile şi comportamentele lor, de prezenţa lor, ceea ce va

duce la anxietate, depresie, furie.

Fericirea ta depinde doar de tine! Stările de fericire

trăite cu alte persoane nu au fost determinate direct de

acestea. Tu ai creat sentimente pozitive prin gândurile

pozitive, tu ai evaluat situaţiile şi persoanele într-un mod

pozitiv ceea ce a avut ca efect direct emoţiile pozitive,

sentimente pozitive. Tot aşa te faci să te simţi nefericit, nu

alţii te enervează, nu alţii te fac să te simţi vinovat sau fără

valoare! Va veni un alt an, o altă zi, întoarce-te spre

sufletul tău cu respect, bunătate, apreciere şi luminează-ţi

viaţa de care doar tu eşti răspunzător! Copii vor învăţa,

astfel, de la tine ce înseamnă să fii responsabil de modul în

care te simţi, modul în care vorbeşti despre tine, modul în

care te accepţi când greşeşti, ştiind că o faptă rea sau o greşeală, nu îţi dau valoarea ca om.

Copilul şi alte persoane vor vedea în tine un om echilibrat, un om care în momente foarte dificile,

chiar de e supărat sau trist, ştie că are resurse să trăiască, viaţa merită trăită şi de el depinde să-şi

facă viaţa „rai sau iad”.

Nu depinde fericirea altora de noi! Dacă cei dragi aleg să fie supăraţi, să se simtă nefericiţi,

nu le urmaţi exemplul şi nu vă lăsaţi şantajaţi emoţional de ei! Eu nu pot trăi viaţa copilului meu

şi nici el nu poate trăi în locul meu, aşa că fiecare răspundem în faţa noastră de sentimentele şi

comportamentele proprii! Nu luăm locul nimănui sub soare sau în inima cuiva, avem un destin

unic, iar dacă alţii ne cer să trăim cum vor ei, va trebui să fim conştienţi că facem o eroare ce ne

costă demnitatea, fericirea dacă le cedăm şi le facem pe plac. Fii tu un model de om echilibrat şi

fericit pentru copiii tăi, pentru cei din jurul tău! Descoperă lumina din sufletul tău şi vei fi ocrotit!

"Nu înceta niciodată sa zâmbeşti, nici chiar atunci când eşti trist, pentru că nu se ştie cine

se poate îndrăgosti de zâmbetul tău”. (Gabriel José) Preluat de pe site www. premoniţii. ro

Ing. Maria Gafiţescu


24

Falling in love

Falling in love. BUM-BUM! That's the sound of your heart when you see her. But the real

magic happens when your eyesight meet, you feel that fire runs through your veins, not blood,

you feel that your entire body is going to burst into flames. You see purity in her eyes, you see

something different and in that moment you feel that you don’t need anything else, you’d like this

moment to be endless, without noticing you have immortalized that moment in your heart. You’re

fascinated about everything about her. Sadly, the moment ends as she turns her head into another

direction, but caching a small smile on her lips gives you hope that she might like you as well.

Sitting in bed, at night,

thinking and dreaming about her

you feel that you are flying even

though your body is still on the

bed. Her gorgeous eyes and her

amazing smile have been hauting

you ever since you’ve seen them.

And after countless hours of

thinking about her you fall asleep.

Even sleeping you don’t forget her

as she appears in your dreams.

Waking up the next day you realize that the dream is over and you’d like to go back in it.

Knowing that’s impossible you want to do the second best thing after that, getting to know her

the next time you see her, but only the mere thought about doing that really scares you. You’re

scared that she might not like you or your personality, you’re scared that words won’t come out

of your mouth when you want to say

something to her. After minutes of thinking

you realize that it’s best to be optimistic so

you make a promise to yourself, the next

time you see her you’ll try to talk to her.

In a few days you see her again, and

now she’s even more beautiful than the last

time you saw her, her eyes have the colour

of a shooting star, her lips are so graceful

and her hair is like a field of wheat, your

hearth goes crazy again. Knowing what


25

you promised to yourself your hands start trembling and you feel that your feet are gone. But you

realize that fear isn’t going to help you here and you walk straight up to her. As you’re a few

meters from her, she turns her eyes to you. At that moment you feel you see her in slow motion,

you are fascinated by her eyes, lips, everything about her. Next to her, you open your mouth and

amazing words do come out through your mouth, but it isn’t the brain the one which is talking,

but your hearth. Her voice, oh, her voice it’s even more beautiful that you imagine, it is the most

beautiful sound you’ve ever heard, it touches your hearth and soul. You continue the conversation

with her fascinated by her being. In that moment you realize that she’s perfect.

Sixty years later you still remember the first day when you saw her, you remember every

detail like it was a few minutes ago. A feeling more powerful than happiness flows through your

body knowing that you spent your life with such a beautiful woman, and above all knowing that

true love connects two souls for eternity…

Some say that love it’s a chemical process in your brain, I say it’s a process that happens in

your hearth and soul.

Andrei Alin Aniţă, clasa a XII-a A R.P.

One step inside

The best thing we, the humans, have is definitively our way of thinking, our consciousness.

This is the main fact that makes us special and different from all creatures on Earth.

An important part of our way of thinking is influenced by emotions. Emotions are feelings

like joy, sadness, love, hate, mercy etc. that increase our heartbeat or respiration. Through

emotions we actually see the world. When we are happy everything is great and wonderful

around us, when we are sad everything is grey and lifeless. What I want to say is that emotions

influence our life in a very important way and we usually

act considering our emotions.

An emotion that obsesses everybody is happiness.

If we pick up a random person from Earth and ask him/her

if s/he wants to be happy his/her answer is definitely:

“Yes, I do”. As a great psychologist said “Happiness

doesn't depend on any external conditions, it is governed

by our mental attitude. ” We have the power to choose

what and how to feel, we just don’t realize that. We are

used to be happy only when we have a reason, but it

doesn’t have to be like this like, we can control the


26

direction of our life and feelings, we just need is a bit of confidence.

So, next time when you are inclined to feel or act just according to the external conditions,

stop for a second and remember that you are a human being; you have the control!

Emanuel Croitor, clasa a XI- a A

About emotions

Emotions are a full-system response containing a variety of factors and experiences. They

include bodily sensations and our thoughts. Emotions are part of us because they bring movement or action. Emotions are usually followed by tears, sweat or shaking.

Emotions have a reason to be, they motivate and help us to communicate with others, they express a human mood and make us understand the other people’s moods.

Emotions come from inside and can be easily manipulated by the outside world. Largely, they depend on our thoughts, feelings and how we react to different situations, they make us feel what is really going on.

All our life is marked by emotions because they represent the image of our soul and without them we would lead a different life.

“Any emotion, if it is sincere, is involuntary. ” Alexandra Goraş, clasa a X-a A


27

Emotion and Cognition

“The heart has its reasons” stated Blaise

Pascal “of which reason knows nothing ”. When

people speak of cognition and emotion or reason

and passion, they are usually referring to two

distinct mental faculties. One of them is calm,

cool and collected and works towards

conclusions slowly by means of explicit logical

rules. The other is hot and colorful and jumps to

conclusions instinctively. However, just because

the heart works independently of reason it does

not mean it lacks reasons. Emotions urge us to

run away from dangers, make us focus, influence

our judgments, they have their reasons, and

sometimes these reasons are very solid.

A research made by two German

psychologists, Gerd Gigerenzer and Dan

Golstein shows that in many situations in which people have to choose between different

alternatives, the ones who simply choose the most

familiar alternative handle better than those who take

decisions based on more sophisticated reasons. For

example, when Gigerenzer and Golstein asked some

Americans which of two German cities is bigger, those

who simply made a supposition choosing the town

whose name they have heard before got higher scores

than those who tried to find the answer based on an

explicit cognition.

If human mind has its own reasons it is because

the natural selection molded our emotions the same it

did with the other mental faculties: to help us survive

in this dangerous and fascinating world.

Bibliografie:

- Evans, Dylan, Emoţia – Foarte scurtă introducere, Ed. Bic All, Bucureşti, 2005, p. 5-20


28

Almost everything about love

“Love me and the world is mine” (David Reed)

Feelings are those that have a constant

fight with reason and most of the time they win.

Feelings are emotional states that we can’t

control. Feelings are of different types, but I’m

particularly referring to love. In my opinion it is

the most extended and important feeling that we

can sense. It is considerate an emotion of strong

affection and personal attachments. Love is a

deep feeling that develops step by step, but most

of the time we confuse it with attraction, it is a

spontaneous state that provokes us a state of

tension and deceit. And then when you’re falling

in love is like you would be picked up by a

tornado which shakes you well and goes with

you miles away from the real life, but not every time you can escape without “scars” or broken

heart.

Because of that I think love is the most interesting feeling. And take care if you are falling

in love, wake up before it’s too late…

Andreea Căldăruş, Clasa a X-a A

The Cultural Theory of Emotions

Emotions are defined as feelings that people experience such as love, fear, sadness, anger

etc. Dylan Evans, a researcher in evolutionistic robotics, divides emotions into elementary and

higher cognitive.

Elementary emotions are universal and innate. They come fast and last a few seconds

every time. The researchers haven’t reached a consensus yet about the number of elementary

emotions, but most of them would include on their list the following: joy, sadness, amazement,

anger, disgust. Frequently on their list there is “happiness” and “sadness” though some consider

them to rather designate moods than emotions. Elementary emotions are not taught, they are


29

ordained by the human brain. This is obvious when we speak about the babies who were born

blind and yet they have typical facial expressions of this type of emotions: they smile, make

grimaces etc. Elementary emotions are not like words that differ from one culture to another, but

resemble more with breathing, which is simply part of the human being.

Our common emotional heritage joins the entire humanity in a way that transcends cultural

differences. Everywhere and every time human beings had the same elementary emotional

repertoire.

Higher cognitive emotions are universal, as elementary emotions are, but they prove

greater cultural variations. Higher cognitive emotions’ molding lasts more than that of the

elementary emotions. Among them we could count love, guilt, shame, embarrassment, pride,

envy, jealousy. Higher cognitive emotions seem to have been created by the natural selection just

for helping our ancestors to handle in a more complex environment and they could be the

“binder” that keeps the whole society altogether.

Bibliografie:

- Evans, Dylan, Emoţia – Foarte scurtă introducere, Ed. Bic All, Bucureşti, 2005, p. 121-122

Prof. Ramona Chiricheş

* Picturi de Odilon Redon


30

Civilizaţia greacă

Lecţiile de istorie despre civilizaţiile dispărute mă fascinează şi mă determină să îmi pun o

întrebare: ce se va întâmpla cu tot ce s-a realizat la ora actuală; este lumea noastră pe cale să

dispară? De exemplu, civilizaţia greacă a fost una dintre cele mai răspândite civilizaţii vechi, cu

elemente preluate şi de alte popoare. Nu ştiu dacă popoarele au preluat conştient aceste elemente,

fiindcă au vrut, sau le-au preluat deoarece le-au fost impuse prin colonizare. Oricum s-ar fi

întâmplat, ele impresionează şi astăzi. Am citit cu mare plăcere despre Grecia antică şi iată un

scurt istoric al evoluţiei acestei civilizaţii, înainte de Christos, pentru o imagine de ansamblu.

Începând cu secolul IX î.d.Ch., s-au dezvoltat ramuri ale culturii despre care alţi locuitori

ai Europei nici nu îşi imaginau că ar putea exista: sculptura, arta ceramicii, arhitectura, pictura,

muzica. Idolii reprezentaţi în statuete de marmură, datând din mileniul III, descoperiţi în Insulele

Egee sunt dovezi ale unei evoluate creaţii plastice. Secolele IX si VIII reprezintă epoca

geometrică în ceramică. Decoraţiunile geometrice de pe vasele de la Dipylon prezintă motive

variate: cercuri, semicercuri, linii frânte, benzi de romburi si triunghiuri. Modelele cu păsări şi

animale, dar şi siluete umane, sunt reprezentate mai mult prin semne geometrice. Siluetele umane

sunt ilustrate prin triunghiuri care se întâlnesc în vârfuri, unul având baza în sus şi celălalt cu baza

în jos, completate cu două linii verticale şi un punct, semnificând picioarele, respectiv capul.

În secolele VII şi VI a avut loc marea colonizare greacă. Dorienii si ionienii devin stăpâni

în Mediterana. În acest timp, se remarcă în arhitectura conceperea planurilor de temple în stilurile

doric si ionic. În ceramică apar tipurile de pictură reprezentate prin figuri roşii pe fond negru si

figuri negre pe fond roşu cu o varietate însemnată de forme.

Secolul V este “secolul de aur" sau “secolul lui Pericle", adică perioada clasică. În

arhitectură apar ansamblurile Olimpia si Delphi. În sculptură se evidenţiază opere cum ar fi:

statuia din bronz "Poseidon", grupul statuar "Tiranoctonii" si sculpturi aflate în frontoanele

templelor de la Olompia, Delphi, Egina. Templul lui Zeus din Olimpia a fost proiectat de un


31

renumit arhitect, Libon. Statuetele frontoanelor şi reliefurile faţadei au fost sculptate din marmură

de Paros. Acropolea Atenei (însemnând “oraşul de sus) trezeşte admiraţia tuturor. În anul 447,

Fidias a fost însărcinat de Pericle să coordoneze un mare număr de arhitecţi, sculptori,

meşteşugari, în calitate de arhitect-sef. Într-o perioadă de 40 de ani s-au construit: Parthenonul,

Propileele si Erehteionul. Propileele marcau delimitarea lumii profane de lumea sacră.

Parthenonul, dedicat zeiţei Atena, este capodopera arhitecturii clasice. Policlet a înnoit sculptura

si a creat tipul de frumuseţe ideală (Dorifonul). Miron a completat concepţia artistică a "secolului

de aur" prin operele: “Athena şi Marsyas" - grup statuar ce reprezintă două tipuri

comportamentale, şi “Discobolul"- simbolul victoriilor în competiţii sportive. Polignot a

influenţat pictura, la începutul clasicismului, si a excelat în ceea ce priveşte sugerarea noţiunii de

spaţiu.

În secolul IV, se schimbă arhitectura: se remarcă aspectul diferit al oraşelor-state faţa de

cel al epocii precedente. Locuinţele sunt luxoase, se dezvoltă artele decorative şi asfel interioarele

şi exterioarele sunt împodobite cu picturi, mozaicuri, statui din marmură.

În Asia Mică s-au construit în această perioadă Templul din Efes şi Mausoleul din

Halicarnas. În sculptură, operele subliniază stări sufleteşti, pasiuni şi emoţii. Se sculptează în

marmură, dar şi în bronz. La sfârşitul secolului IV, formele arhitecturale evoluează. Alexandria a

devenit centrul cultural cel mai important al lumii elenistice, Atena păstrând un rol primordial în

filozofie. Pergam era capitala Ioniei, unul dintre cele mai importante regate elene. Rodos - a fost

un important centru artistic. Artiştii de aici au realizat “Colosul din Rodos" şi statuia “Victoria

din Samotrace". Sculptura a evoluat diferit, în funcţie de şcolile din regatele elenistice. Câteva

teme definitorii sunt: tema vârstelor, tema eroicului, subiectele mitologice. Pictura greacă din

perioada elenistică, păstrată în Egipt, la Faiun, reprezintă individualităţi umane, tipologii şi

caracteristici psihologice.

“Călătoria ar putea continua, dar vă las plăcerea de a descoperi singuri aceste adevărate

minuni ale lumii vechi.

Hristina Tifiniuc, cl. a X-a A


32

Ora de poezie

- Mihai Eminescu -

Născut la 15 ianuarie 1850 la Botoșani, M. Eminescu s-

a stins din viață în zorii zilei de 15 iunie 1889, la București,

fiind înmormântat la cimitirul Belu. Copilăria și-a petrecut-o la

Ipoteşti, unde a cunoscut, timpuriu, frumusețile naturii, așa

cum va mărturisi, mai târziu, în poezia "Fiind băiet păduri

cutreieram". Al șaptelea dintre cei unsprezece copii ai familiei

Eminovici, Mihai lipsea adesea de acasă, petrecându-și timpul

hoinărind prin pădurile din jurul Ipoteştiului. Codrul își va

pune amprenta pe creațiile poetului fiind prezent în poeziile

“Dorinţa”, „Povestea codrului”, „Revedere”, „O, rămâi... ”, dar

şi în multe altele.

Pentru a elogia trecerea a 161 de ani de la nașterea sa, elevii școlii noastre, sub atenta

îndrumare a profesoarei Niculina Pauliuc, au organizat în aulă un remember citind poezii ale

marelui poet. Un grup de elevi a cântat ”Pe lângă plopii fără soţ” și „Sara pe deal”. Spectatorii au

fost încântați de această iniţiativă a profesorilor și a elevilor, aplaudând îndelung, după

terminarea recitalului.

Privind spectacolul mă gândeam că Eminescu este viu în conștiința poporului nostru; este

studiat, interpretat, omagiat, învățat cu plăcere sau defăimat și toate acestea la un loc dovedesc

rolul pe care îl joacă în existenţa românilor. Pe Eminescu nimeni nu-l poate uita, nu-l poate

tăgădui. Atât timp cât pe aceste pământuri vor trăi români iubitori de codru, de mare, de tei, de

plopi, iubitori de dreptate și de adevăr, doritori de bine pentru țară, Eminescu ne va fi simbol și


33

ideal. Îi citim poezia și vedem ce are mai

frumos țara noastră; auzim glasul izvoarelor

sau al turmelor şi foșnetul frunzelor. Privim

cu dragoste iubita și învățăm să-i spunem

șoapte de dor și, atunci când cuvintele nu ne

ajung, îi

șoptim versuri

din Eminescu

pentru că le

simţim rupte

din sufletul nostru. Ne aducem aminte de strămoși, învățăm să îi

cinstim și să înțelegem că “patria” nu e un cuvânt deșert. Privind

în jur la România începutului de mileniu, ne dăm seama cât de

contemporan este Eminescu. Geniul neînțeles și neapreciat trăiește

și astăzi în sărăcie, proletarul se zbate pentru o bucată de pâine,

mersul înainte este şovăielnic, valorile pleacă să își împlinească

destinul în alte părți.

S-au scris mii de pagini despre Eminescu, nume de referință în critica literară i-au dedicat

volume, au publicat studii despre teatrul său, despre proza sa, despre publicistică, despre viață,

despre poezie. S-au publicat volume cu poeziile care i-au fost închinate atât când era în viață, cât

și după ce a trecut în neființă. Astăzi, la 161 de ani de la nașterea sa, aproape că nu se mai poate

Casa memorială Mihai Eminescu


34

adăuga nimic la cele spuse. Tudor Vianu afirma că: “Eminescu este marele subiect al literaturii

românești. Opera lui poate fi comparată cu o cetate puternică a cărei cuceriri cere pregătiri

numeroase. ” Contemporanul nostru, poetul Marin Sorescu, a exprimat cel mai frumos ideea că

Eminescu este sinteza spiritului românesc, în poezia “Trebuiau să poarte un nume”.

Așa cum s-a subliniat la sfârșitul spectacolului, prin acest tip de activități se dorește

insuflarea spiritului patriotic și a cunoaşterii valorilor naționale în rândul tinerilor. Sperăm că și la

anul va fi organizat un eveniment similar pentru elogierea poetului nostru național căci, aşa cum

spuneam, Eminescu nu trebuie uitat.

Adrian Ciornei, clasa a XII-a A


35

Inteligenţa emoţională comparativ cu

inteligenţa generală

Plecând de la rolul adaptiv al afectivităţii, s-a constatat că persoanele care au un coeficient intelectual (IQ - indice al nivelului de dezvoltare a inteligenţei, stabilit prin raportarea vârstei mentale la vârsta cronologică) înalt sau o inteligenţă academică foarte bine dezvoltată se descurca mult mai puţin în viaţa de zi cu zi, în timp ce altă categorie de subiecţi, deşi au un IQ mai redus în comparaţie cu primii, au rezultate deosebite în practică. De unde a apărut întrebarea: "Cum reuşesc aceştia să aibă succese în situaţii critice, să facă faţă oricând în împrejurări de viaţă?''. Sternberg (1988) a rugat oamenii de pe stradă să arate ce înţeleg ei printr-o persoană inteligentă. In urma analizei răspunsurilor la acest sondaj, a ajuns la concluzia că ei dispun de o altă abilitate decât inteligenţa academică, datorită căreia reuşesc să depăşească obstacolele vieţii de zi cu zi. Această abilitate a fost raportată iniţial la inteligenţa socială, care desemnează capacitatea de a înţelege şi de a stabili relaţii cu oamenii. (Williams, W. M. , Sternberg. R. J. 1988 - Group Intelligence. How

Some Groups are Better than Others).

Thorndike definea inteligenţa emoţională ca fiind capacitatea de a înţelege şi de a acţiona

inteligent în cadrul relaţiilor interumane. , H. Gardner rezervă un loc foarte important acelor forme de inteligenţă care permit omului o adaptare superioară la mediul social - inteligenţa interpersonală şi inteligenţa intrapersonală -Gardner, Howard 1993 - Frames of Mind: The Theory

of Multiple Intelligences. Spre deosebire de IQ, care se schimba destul de puţin după adolescenţă, inteligenţa

emoţională pare să fie, în mare parte, învăţată şi continuă, să se dezvolte pe măsură ce trecem prin viaţă şi învăţăm din experienţă. Competenţa noastră în acest domeniu poate continua să crească, iar pentru aceasta există un cuvânt popular: maturizare. Spre deosebire de IQ, inteligenţa emoţională (IE) s-a dovedit a fi un predictor mai de încredere al succesului în viaţa personală şi profesională.


36

IQ şi IE nu reprezintă competenţe opuse ci, mai degrabă, separate, dar prima nu poate funcţiona la potenţialul ei maxim fără cea de-a doua.

Analizând lista de competenţe necesare pentru 181 de posturi din 121 de mari companii si organizaţii din lume, inclusiv companii ca Lucent Technologies, British Airways si Credit Suisse, Daniel Goleman a aflat ca 67% - doua din trei - din abilităţile considerate esenţiale pentru performanţă erau competenţe emoţionale. Deci faţa de IQ şi experienţă, competenţa emoţională conta de două ori mai mult. Un studiu independent i-a confirmat concluziile. Când a făcut o comparaţie, la nivelul poziţiilor de senior leadership, între cei care erau staruri din punct de vedere al performanţelor şi cei cu performanţe medii, a constatat că aproape 90% din diferenţa dintre profilele lor putea fi atribuită mai degrabă factorilor inteligenţei emoţionale

decât abilităţilor cognitive. Alţi cercetători au confirmat că inteligenţa emoţională nu numai că îi distinge pe liderii remarcabili, dar poate fi legată şi de performanţele economice ridicate. “Pe scurt, cifrele încep să arate legătura dintre succesul unei companii şi inteligenţa emoţională a liderilor săi’, spune Goleman.

Se pare că tot mai mulţi specialişti recunosc importanţa inteligenţei emoţionale, atât în viaţa socială, cât şi la locul de muncă. Iată motivul pentru care multe dintre cercetările în domeniu se concentrează pe identificarea unor modalităţi de măsurare a nivelului acestei inteligenţe.

Conceptul de emoţie este asemănător celui de timp; dacă nu ne întreabă nimeni, ştim ce este, dacă suntem însă întrebaţi, nu ne găsim cuvintele... Problema este atât de obscură, încât nu există definiţii şi clasificări definitive, deşi atât filozofii, cât şi psihologii s-au aplecat asupra acestui subiect interesant.

Bibliografie: 1. Goleman, Daniel, Inteligenţa emotională, Ed. Curtea-Veche, Bucureşti, 2005 2. Many, Charles, Disciplinarea emoţională, Editura Curtea-Veche, Bucureşti, 2005 3. Montessori, Maria, Mintea absorbantă, Editura APA, Drobeta Turnu Severin, 2006

Prof. înv. primar Oana Lucreţia Lăzurcă, Şcoala cu clasele I-VIII Calafindeşti


37

FOTO Fluturele

Lumini si umbre


38

Bucurie de primăvară

Cândva, nu mai ştiu câtă vreme a trecut de atunci, am văzut un copac plângând. Era

undeva, în mijlocul pădurii, pe o coastă, în bătaia vântului. Un stejar bătrân, falnic, fusese doborât

de furia furtunii. Refuzând parcă să-şi accepte destinul, arborele uriaş părea că vrea sa se agaţe cu

orice preţ de viaţa ce urma să-l părăsească, sprijinindu-şi coroana uriaşă pe trupul tânăr al unui

vecin verde. Nu vroia să cadă. Nu vroia să îngenuncheze. Nu vroia să se târască în umezeala

întunecată a pământului mocirlos de la picioarele sale. El era un luptător. Era îndrăgostit de cerul

senin şi de lumina soarelui. Era mândru că în frunzişul lui îşi găseau adăpost fel de fel de păsări şi

insecte; ba chiar intr-o scorbură de sub primele ramuri, şi o familie de veveriţe îi devenise

chiriaşă.

El, stejarul, era fericit atunci când, în zilele frumoase de vară, prin miile de urechi ale

frunzelor sale auzea cântecul păsărelelor şi, cu miile de ochi ai nodurilor, privea jocurile

veveriţelor. Era fericit şi atunci când ploua, oricât de puternic, pentru că ramurile sale înfrunzite

ofereau adăpost păsărilor zgribulite, iar sub coaja sa bătrână se încălzeau o sumedenie de insecte.

Era fericit şi iarna, când crengile lui groase erau acoperite de fuioare pufoase de zăpadă ce-l

protejau de ger.

Trecuseră peste el, înşirându-se

ca mărgelele pe aţă, sute de ani şi de

anotimpuri. Văzuse multe şi auzise şi

mai multe şi învăţase să iubească toate

vieţuitoarele din jur. Chiar şi pe cele

care veneau uneori şi, cu lovituri dure,

îi dărâmau tovarăşii rămuroşi. A înţeles

că aceştia aveau nevoie de adăpost şi se

bucura că vecinii lui, cu trupurile lor

puternice, aveau să dea naştere acestor

adăposturi, aveau să vadă poveşti de

dragoste şi să audă gânduri de copii.

Şi-ar fi dorit şi el ca, vreodată, să-şi prelungească viaţa, ocrotind oamenii, ferindu-i de

geruri sau călduri toride. Aşa sufletul lui viu ar fi fost de folos încă multor generaţii de oameni şi

ar fi simţit căldura palmelor lor şi mândria din glas spunând “bun lemn. Însă oamenii l-au ocolit,

ocrotind-ul. Coroana lui uriaşă era atât de frumoasă, încât nu s-au îndurat să-l lovească. A

îmbătrânit, dar pe dinafară nu părea altfel decât fraţii săi. Pe dinăuntru, însă slăbise şi, de multe

ori, la vânturi mai puternice, se auzea scârţâind şi ofta dureros la gândul unui sfârşit atât de puţin

falnic. Şi iată că furtuna îl doborâse! Trunchiul lui bătrân, sfâşiat, plângea cu picături de sevă,

atunci când l-am văzut. Toată rana provocata de ruptură era umedă, mi s-au umezit şi mie ochii

şi, la întoarcerea acasă, mama s-a speriat crezând că sunt bolnav. Şi eram bolnav, dar nu trupul


39

meu era bolnav, ci sufletul mă durea.

Zilele trecute, zburdând prin pădure am ajuns în acelaşi loc. Şi m-am bucurat enorm, când

am văzut stejarul. Trunchiul lui bătrân, înnegrit de vreme, era aproape putred, dar din rădăcina lui

noduroasă crescuse un stejărel nou. Era un pui firav, cu trupuşorul drept şi câte un moţ de frunze

pe fiecare ramură. Am înţeles că bătrânul arbore nu s-a despărţit de lume. Trăia în continuare prin

seva mlădiţei lui, căreia i se deschidea o viaţă de sute de ani şi care avea să bucure ochii a zeci de

generaţii de oameni, de acum înainte. Frunzişul lui avea să dea naştere la imense cantităţi de

oxigen, iar pe crengile lui aveau să se zbenguie iar veveriţe şi să se odihnească păsări. Mi-a

înflorit privirea şi am simţit binecuvântarea lui Dumnezeu trimisă spre omenire. Dar dintr-o data

mă trecu un fior şi un gând negru îmi veni în minte: vei fi, lume, vrednică de această

binecuvântare? Te vei opune pornirii tale către autodistrugere? Vei putea asigura stejărelului meu

o viaţă de peste o mie de anotimpuri?

Denis David, Cl. a XI-a A

Eclipsele de Soare…

între spectacol, emoție şi cunoaştere

Cele mai spectaculoase fenomene cereşti pe care le poate vedea un pământean - în afara

cometelor - sunt, fără îndoială, eclipsele de Soare şi cele de Lună.

Eclipsele totale de Soare sunt fenomene de o mare frumusețe și fascinație și de aceea au

atras și atrag atenția astronomilor profesioniști și amatori. Astronomii organizează expediții în

cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, iar rezultatele nu s-au lăsat așteptate: cunoașterea structurii

atmosferei solare și a compoziției chimice a Soarelui se datorează acestor observații.

Dătător de viață pe Pământ, Soarele a fost venerat dintotdeauna la toate popoarele. Cu peste

șase milenii în urmă, chaldeenii cunoșteau deja mișcările generale ale Soarelui și Lunii față de

stele, ca și relația acestora cu anotimpurile; observațiile lor au permis stabilirea regulilor după

care aveau loc eclipsele și prezicerea lor. Evoluția științei la greci a permis construcția de aparate

și punerea la punct a calculului necesar măsurării cât mai exacte a unghiurilor. Numai că în acea

epocă, ca dealtfel multe secole mai târziu, trona sistemul geocentric, conform căruia Soarele și

Luna erau sateliți ai Pământului. S-au scurs 14 secole până s-a impus adevărul și anume că

Pământul se rotește atât în jurul său cât și în jurul Soarelui. Este sistemul heliocentric descris de

N. Copernic.

Eclipsele au constituit, dintotdeauna, un eveniment impresionant în viața popoarelor. Dacă

Soarele era Zeul vieții, ce dramatic devenea momentul întunecării sale în plină zi! Cei mai mulți

credeau că Soarele și Luna au fost atacați de monștrii cerești – dragoni, în China, șerpi în

Indonezia, jaguari sau lupi în America, vârcolaci în România. Alții, de pildă eschimoșii, credeau

pur și simplu că astrul eclipsat a părăsit pentru o vreme „locul de pe cer” pentru a rezolva unele


40

probleme pe Pământ. Dacă se întâmpla ca un eveniment cosmic, atît de rar și spectaculos, să

coincidă cu altul terestru, la fel de remarcabil, asocierea era imediat făcută. Apariția unei eclipse

în anul morții unui conducător era interpretată ca un semn divin. Eclipsele au fost asociate cu

multe evenimente sau personalități din istorie; este suficient să amintim că atât creștinii cât și

musulmanii au asociat, în Sfânta Scriptură, Ziua Judecății cu o eclipsă.

Din punct de vedere istoric, prima eclipsă totală de Soare consemnată de cronici datează din

anul 2137 înainte de Hristos şi a avut loc în China, cu urmări neplăcute pentru observatorii

imperiali. Aceştia au fost ucişi din cauză că nu au prevăzut la timp fenomenul despre care se

credea că soarele este mâncat de un dragon. În spaţiul românesc, prima consemnare a unei eclipse

de soare apare în Cronica lui Azarie şi a avut loc în 1386.

Eclipsa parțială de Soare din 4.01.2011

Revenind, ne punem întrebarea: de ce eclipsele sunt fenomene atât de rare? Explicația e

simplă: Luna, Soarele și planetele „călătoresc” pe cer aproape pe aceeași traiectorie – eliptica. Cel

mai apropiat corp ceresc trece prin fața celui mai îndepărtat acoperind astrul complet sau parțial.

Se spune că îl ocultează. Luna „acoperă” adesea planetele sau stelele care se află pe eliptică. Cele

mai impresionante ocultații sunt însă eclipsele de Soare. Orbita lunară este înclinată față de cea

terestră cu aproximativ 5 grade. Luna „petrece” astfel două săptămâni deasupra planului eclipticii

și două săptămâni dedesubt. Astfel, Luna Nouă trece de obicei pe deasupra sau sub Soare și nu îl

poate eclipsa, iar Luna Plină trece deasupra sau sub umbra Pământului și nu poate fi eclipsată.

Totuși orbita lunară intersectează planul orbitei terestre în două puncte, numite nodurile orbitei

lunare. În momentul când Luna trece prin unul din noduri și se află pe direcția Pământ – Soarea

are loc o eclipsă. Deci, eclipsele de Soare se produc atunci când Luna se află între Pământ și

Soare (Luna fiind în conjuncție cu Soarele) în faza Lunii numită „Lună Nouă”. Astronomii spun

că avem practic de-a face cu o aliniere fericită. Mai pe înţelesul nostru, e vorba de o iluzie optică.


41

Şi asta pentru că noi, de pe Pământ, vedem Soarele şi Luna la aceleaşi dimensiuni. În realitate

însă, Luna este de 400 de ori mai mică decât Soarele.

Ultima eclipsă de Soare vizibilă din România a avut loc acum 12 ani, pe 11 august 1999.

Aceasta a străbătut Europa de la nord-vest până la sud-est, dar a fost vizibilă și în Turcia, Iran,

Pakistan și India, fiind considerată de către cei mai mulţi dintre astronomi „eclipsa secolului”

XX. Teritoriul ţării noastre a fost cuprins de eclipsă totală, Bucureşti a fost capitala de unde s-a

văzut cel mai bine fenomenul, cu grad de acoperire maxim.

Pentru prima data în ultimii 12 ani,

în ziua de 4 ianuarie 2011 a avut loc o

eclipsă parțială de Soare. Aceasta a putut fi

urmărită din mai multe ţări ale Europei,

inclusiv din țara noastră. Fenomenul a

debutat în nordul Algeriei, unde penumbra

Lunii a acoperit vestul Europei.

Maximul eclipsei de Soare s-a

produs în nordul Suediei, la ora 8:50

GMT, soarele fiind acoperit în proporţie de

85%. Treptat, toată Europa şi apoi şi

Orientul Mijlociu a putut urmări

fenomenul. Eclipsa s-a terminat odată cu apusul Soarelui în nord-vestul Chinei. Evenimentul

astronomic a fost vizibil și în România timp de trei ore, Soarele fiind acoperit de Lună (Fig. 1).

Eclipsa a putut fi vizibilă începând cu ora 9:05 în estul ţării. Bucureştenii au putut observa

eclipsa începând cu ora 9:08. În Capitală, fenomenul a avut faza maximă la ora 10:35, însă acesta

a mai putut fi văzut până la ora 12:08. La Suceava eclipsa a debutat la ora 09:12 45, a înregistrat

maximul la ora 10:39 14, s-a terminat la ora 12:11 11 și a avut un grad de acoperire de 78%.

Eclipsa a putut fi observată fără instrumente astronomice, însă medicii au recomandat utilizarea

ochelarilor speciali.

Următoarea eclipsă de soare pe care românii o pot vedea se va înregistra abia în 2027.

Specialiştii au calculat că, într-un an, se pot produce 7 eclipse totale sau parţiale de lună şi soare.

În 2011, în România vor fi vizibile trei astfel de fenomene astronomice: după eclipsa parţială de

soare din 4 ianuarie vor urma două eclipse totale de lună, pe 15 iunie şi 10 decembrie.

Bibliografie:

1. Airinei, Șt. , (1982), Pământul ca planetă, Editura Albatros, București;

2. Gamow, G. , (1969), O stea numită Soare, Editura Știinșifică, București.

Prof. Drd. Constantin Cocerhan

Prof. Tiberiu Ambrozie


42

Cât de mult este destul?

Trăim în secolul vitezei, uitând de prea multe ori de simţul măsurii, deci vrem MULT ŞI

REPEDE. Ca urmare: pădurea nu se mai taie cu toporul, se defrişează; legumele şi fructele ajung

la maturitate în “în trei zile“, nerespectând ciclul lor biologic; poluăm în jurul nostru natura,

implicit viaţa noastră, într-un mod inconştient. Simţim nevoia să consumăm bunuri, să le ardem,

să le purtăm până la uzura lor morală, să le înlocuim şi să le aruncăm într-un ritm din ce în ce mai

mare. Consumul devine un mod specific de viaţă prin transformarea activităţilor de cumpărare şi

de folosire a bunurilor în adevărate ritualuri; căutăm satisfacerea noastră spirituală şi împlinirea

fiecărui ego prin consum. Creşterea în mod alert a consumului constituie pecetea societăţii

noastre. Progresul tehnologic, creşterea veniturilor şi, în consecinţă, producerea bunurilor

materiale la preţuri scăzute au făcut să crească consumul la niveluri care nici măcar nu puteau fi

visate, cu un secol în urmă. Se apreciază că, în întreaga lume, consumul de cupru, energie, carne,

oţel şi lemn s-a dublat; consumul de ciment şi numărul de automobile personale au crescut de

patru ori; consumul de aluminiu a crescut de şapte ori; numărul călătoriilor cu avionul s-a

multiplicat de 32 ori. Supraconsumul celor din ţările puternic industrializate de pe glob constituie

o problemă a mediului care nu a fost egalată în gravitatea ei decât, poate, de fenomenul creşterii

populaţiei globului. Exploatarea fără precedent a resurselor ameninţă să epuizeze sau să distrugă

definitiv pădurile, solul, apele, aerul şi climatul. În mod paradoxal, consumul ridicat poate fi

considerat o binecuvântare şi un blestem în acelaşi timp. Valorile umane respectate atât de mult

odinioară - integralitatea caracterului, munca bine făcută, prietenia, familia şi participarea la viaţa

comunităţii - au fost deseori sacrificate în goana după îmbogăţire. Astfel, mulţi dintre locuitorii

ţărilor puternic dezvoltate industrial trăiesc cu sentimentul unui gol în această lume a bogăţiei -

furaţi de cultura vieţii de consum, ei au încercat fără succes să-şi satisfacă nevoile spirituale,

psihologice şi sociale cu bunuri materiale.

Bineînţeles că opusul supraconsumului – sărăcia - nu poate fi o soluţie nici pentru mediu şi

nici pentru viaţă. Dacă distrugerea mediului se poate produce atunci când oamenii au prea mult,

dar şi prea puţin, nu ne rămâne decât să ne întrebăm cât de mult este destul. Care este nivelul de

consum pe care pământul îl poate suporta? Când a avea mai mult încetează de a mai adăuga ceva

la satisfacerea cerinţelor umane? A răspunde la aceste întrebări este, în mod cert, imposibil. Cu

toate acestea, pentru fiecare dintre noi, consumatorii, este important să ne frământe astfel de

întrebări. Numai atunci când vom înţelege că a avea prea mult nu înseamnă întotdeauna a fi mai

bine, eforturile noastre de a stopa declinul ecologic nu vor mai fi înăbuşite de poftele noastre.

Valoarea fundamentală pentru o societate viabilă, deci echivalentul ecologic al „regulii de aur”,

este simplă: fiecare generaţie să-şi satisfacă propriile cerinţe, fără a periclita şansele generaţiei

viitoare de a-şi satisface nevoile. Etica există numai în practică şi se manifestă prin micile decizii

care se iau în fiecare zi. După cum a spus şi Aristotel: “în etică deciziile sunt o consecinţă a


43

percepţiilor”. Atunci când cea mai mare parte a oamenilor, văzând un automobil de lux, se va

gândi la poluarea pe care o generează şi nu la statutul pe care îl semnifică, vom putea vorbi

despre un comportament etic, ecologic. Într-o biosferă fragilă, soarta ultimă a umanităţii poate să

depindă de modul în care vom reuşi să cultivăm surse de împlinire şi fericire bazate pe o etică

suficient răspândită a consumului limitat şi, respectiv, pe o îmbogăţire spirituală nu materială. O

etică devine suficient de răspândită atunci când ea constituie o forţă reală în stăvilirea

comportamentului antisocial, când este codificată în cultură, în memoria colectivă a societăţii, în

experienţa şi înţelepciunea ei.

Pentru indivizi, decizia de a trăi o viaţă a suficienţei, de a găsi răspuns la întrebarea: “Cât

de mult este destul? “- înseamnă să înceapă un profund proces de schimbare. Scopul este de a

pune consumul la locul cuvenit printre alte multe forme de împlinire şi de fericire personală şi de

a găsi modalităţi de viaţă în deplină concordanţă cu posibilităţile oferite de Pământ.

Preţuieşte atmosfera caci tot ceea ce înseamnă viaţă pe Pământ depinde de stratul acesta

subţire de gaze care o compun! De la cooperarea internaţională până la eforturile individuale,

trebuie să conlucrăm pentru reducerea cantităţii de gaze cu efect de seră. Putem hotărî să

aşteptăm şi să nu acţionăm sau putem să facem ceva acum şi să protejăm viitorul Pământului. O

sursă importantă de inspiraţie în acest sens o constituie înţelepciunea umană care s-a transmis din

generaţie în generaţie de-a lungul secolelor şi pe care mulţi au abandonat-o. Cu toţii au zis, la

unison, că dacă noi facem din bogăţiile materiale scopul fundamental al vieţii, aceasta ar conduce

la dezastru. Ar fi naiv să se creadă că întreaga populaţie va experimenta, dintr-o dată, o trezire

morală, renunţând la lăcomie, invidie şi avariţie. Ceea ce s-ar putea spera însă, pentru viitor, ar fi

o slăbire graduală a comportamentului de consum specific societăţilor afluente. Problema cea mai

dificilă ce stă în faţa umanităţii este de aducere a aspectelor ecologice ale vieţii sub controlul

cultural şi crearea unei culturi durabile - o cultură a performanţei, care să constituie sarcina

câtorva generaţii. Din multe puncte de vedere, noi ar trebui să fim fericiţi cu mai puţin.

Într-o analiză finală, acceptând sa trăim într-un climat al suficienţei şi nu al excesului de

consum, vom reveni la ceea ce, cultural vorbind, am putea denumi casa umană: la ordinea

străveche a familiei şi a comunităţii, a lucrului bine făcut şi a vieţii îndeplinite; la o viziune cu

adevărat materialistă a vieţii, în sensul că ne interesează nu numai să dispunem de lucruri, dar să

avem grijă pentru ele; la comunităţi în care să petreci întreaga viaţă. Pentru cel mai norocos dintre

noi viaţa umană pe Pământ cuprinde, poate, o sută de călătorii în jurul Soarelui. Sentimentul de

fericire şi împlinire trăit în cursul unei astfel de călătorii provine din veşnicile virtuţi ale

disciplinei, speranţei, loialităţii faţă de principii şi respectiv, al caracterului.

Consumul în sine joacă un rol minor în prietenie, dragoste şi în frumoasele amintiri ale

celor în vârstă. Lucrurile care fac într-adevăr ca viaţa să merite să fie trăită, care dau profunzime

şi exuberanţă existenţei noastre, sunt viabile prin natura lor şi perene în timp. Am uitat mirosul

răşinii brazilor care nu mai există, gustul roşiei cu boabe de rouă din grădina bunicii, aerul tare şi


44

curat al dimineţilor de vară... Am uitat chiar să ne zâmbim cu adevărat unul altuia... Şi atunci

OMULE, te întreb: CÂT DE MULT ESTE DESTUL?

Prof. Genoveva Siminel

Leopardul alb sau irbisul

Irbisul este o frumoasă felină

ce trăieşte, de regulă, în pădurile de

conifere de la altitudine din munţii

Altai si Himalaya. Culoarea blănii

este argintiu cu pate maro- închis.

Este singuratic, vânează capre, oi

sălbatice şi cerbi. A fost întâlnit şi la

altitudini de 6000 de metri, în

timpul verii.

Labele sale acoperite cu blană

îl ajuta în zonele înzăpezite.

Leopardul este o specie în pericol

de dispariţie. Are o blană lungă, groasă, de culoare deschisă pentru a-l încalzi şi a-l camufla in

zăpadă.

Şi subcontinentul indian este căminul leopardului de zăpadă, una dintre felinele cele mai

ameninţate cu dispariţia; la ora actuală, se estimează că mai există în lume numai 4500-7000 de

exemplare. Pe Lista Roşie a speciilor ameninţate, întocmită de World Conservation Union,

leopardul de zăpadă este de fapt pe acelaşi loc cu tigrul şi cu ursul panda. În prezent,

supravieţuirea acestei frumoase

feline este serios ameninţată de

braconaj şi contrabandă. Leopardul

de zăpadă poate face salturi de

peste nouă metri, poate ucide o

pradă cântărind de trei ori propria

lui greutate şi se poate furişa atât

de uşor, încât este aproape de

neobservat. Din păcate, blana lui

frumoasă cu pete şi rozete de

culoare brun - închis îl transformă


45

în prada ideală pentru comerţul ilegal cu blănuri. Cu fiecare blană vândută însă, se mai bate un

cui în coşciugul acestei specii pe cale de dispariţie. Un raport realizat de TRAFFIC – reţeaua de

monitorizare a comerţului cu animale sălbatice – arată că, deşi şi alte părţi ale corpului animalului

(dinţi, gheare, oase) sunt folosite pentru prepararea de medicamente tradiţionale asiatice, acestea

au o pondere mult mai mică. Astfel, ca substitut al oaselor de tigru, comercianţii din Tibet plătesc

până la 190 dolari americani pentru scheletul unui leopard de zăpadă. În regiunea munţilor

Himalaya, cea mai mare ameninţare pentru supravieţuirea leopardului de zăpadă este conflictul

dintre aceste animale şi păstori. Aceştia din urmă pătrund cu turmele lor din ce în ce mai adânc în

teritoriul de vânătoare al leopardului, creând astfel o competiţie între turmele domestice şi oile

sau caprele sălbatice, pentru hrana animalului, care oricum există în cantităţi mici.

Când ierbivorele sălbatice părăsesc aceste teritorii în căutarea de noi păşuni, leopardul de

zăpadă se vede silit să atace animalele domestice; păstorii, la rândul lor, reacţionează şi prind

leoparzii în capcane sau îi otrăvesc. Din cauza acestui conflict, ciobanii nu vor sprijini cu uşurinţă

proiectul de salvare a leopardului. Din fericire, Strategia pentru Supravieţuirea Leopardului de

Zăpada, lansată în august 2003, pare să facă faţă crizei. “Peste 70 de specialişti în probleme de

protecţie din 18 ţări au ajutat la dezvoltarea acestei strategii, furnizând un plan clar, care să

asigure salvarea leopardului de zăpadă, afirmă Brad Rutherford, Director Executiv al

International Snow Leopard Trust. “Spiritul de cooperare între cercetătorii care studiază acest

leopard şi specialiştii în protecţia mediului mă face să sper că vom putea salva aceste uimitoare

feline”. Să le ţinem pumnii strânşi, sperând că şi comunităţile locale din Asia centrală pot fi, la

rândul lor, convinse să coopereze şi că, astfel, vom putea asigura un viitor pe termen lung acestor

animale deosebite.

Lucian Iancu, clasa a X-a A


46

Influenta substanţelor chimice asupra vieţii cotidiene

Mediul înconjurător

presupune un demers îndrăzneţ şi de

mare responsabilitate pentru că

existenta lui este rezultatul propriilor

noastre eforturi fizice. Ca urmare,

starea mediului înconjurător depinde

numai de fiecare dintre noi. Noi

decidem dacă ne afectează sau nu în

mod direct viaţă şi sănătatea.

Tratarea acestei probleme cu

indiferenţă duce la agravarea

procesului de poluare, la distrugerea

ambientului şi a sănătăţii.

Prin poluare înţelegem modificarea componentelor naturale în prezenţa unor componente

străine, ca urmare a activităţii omului. O formă de poluare dintre cele mai frecvente este cea

chimică. Aceasta constă în eliminarea şi răspândirea diverselor substanţe chimice în mediu.

Pericolul principal al poluării îl reprezintă potenţialul toxic ridicat al acestor substanţe.

Poluarea urbană a aerului, cunoscută şi sub numele de "smog", este un amestec de

monoxid de carbon şi compuşi organici. Acest tip de poluare reduce din calitatea aerului.

"Smogul" este rezultatul arderii combustibilului în motoarelor autovehiculelor şi ale avioanelor.

Această ardere produce oxizi de azot şi

eliberează hidrocarburi din combustibilii

“nearşi". Mai apoi, razele soarelui “ajută”

aceste substanţe să se combine între ele şi se

transformă în azot, agent chimic care

deteriorează cauciucul, răneşte plantele şi irită

plămânii. Hidrocarburile sunt oxidate în

substanţe care se condensează şi formează o

ceaţă vizibilă şi pătrunzătoare.

Poluarea aerului poate să afecteze

regiunea superioară a atmosferei numită

stratosferă.

Atât timp cât populaţia globului este în

creştere, cererile acesteia de apa potabilă vor


47

creşte şi ele la rândul lor. Apa menajeră, apa industrială şi produsele chimice folosite în

agricultura, cum ar fi îngrăşămintele şi pesticidele sunt principala cauza a poluării apelor şi a

solului. Îngrăşămintele chimice folosite în agricultura (fosfaţi, nitraţi) sunt vărsate în lacuri şi

râuri, acestea se amestecă cu substanţele din apa menajeră mărind viteză de dezvoltare a algelor

care sunt un adevărat pericol. Algele epuizează oxigenul din apa şi se descompun, distrugând

astfel orice formă de viaţă acvatică.

Solul este locul necesar pentru creşterea majorităţii plantelor şi este esenţial pentru toată

producţia agricolă. Din nefericire este şi el poluat prin acumularea tuturor compuşilor chimici

toxici, a sărurilor, a patogenilor sau a materialelor radioactive care efectuează viaţă organismelor

vii. Acum, cînd a avut loc marele cutremur din Japonia, am aflat că pe Terra sunt numeroase

centrale nucleare, care produc o cantitate mare de cenuşă radioactivă pe care specialiştii nu ştiu

unde să o depoziteze pentru a nu mai afecta existenţa noastră. Poate pe o altă planetă??! Orice

produs şi orice intervenţie necorespunzătoare din partea omului duce la moartea tuturor

organismelor benefice din sol, lăsându-l steril şi dependent de îngrăşăminte pentru a suporta

creşterea plantelor.

Prin urmare “, arhitecţii” acestor distrugeri treptate suntem noi, oamenii, iar felul în care

vom proteja mediul ce ne înconjoară va fi decisiv pentru supravieţuirea noastră, în următoarele

decenii.

"Există suficiente resurse în lume pentru a satisface nevoile oamenilor, dar nu şi lăcomia

acestora. " - Mohandas K. Gandhi

Alexandra Goraş, clasa a X-a A

O sursă inepuizabilă de energie — soarele

O problemă acută a cunoaşterii, în mileniul

III, o reprezintă criza energetică. Dincolo de faptul

că rezolvarea acestei crize are puternice accente

politice şi ţine, în realitate, de rezolvarea marilor

inechităţi ale lumii contemporane, în primul rând

de eliminarea uriaşelor decalaje dintre statele

dezvoltate si cele în curs de dezvoltare, în zilele

noastre se evidenţiază cu pregnanţă căutarea unor

răspunsuri ştiinţifice cât mai adecvate la această

problemă. Sunt notorii căutările de surse noi de

energie. Se încearcă, alături de folosirea în

continuare a resurselor aşa-zise clasice, găsirea


48

unor surse alternative: energia eoliana, geotermică, bioenergia sub diferitele sale forme şi multe

altele. La “multe altele” intră şi centralele nucleare, dar iată, cutremurul din Japonia, de la

începutul lunii martie 2011, a demonstrat că această alternativă nu e tocmai benefică pentru

omenire, oriunde ar locui ea. Japonia, ţara în care ştiinţa, tehnica şi lucrul bine făcut erau de prim-

ordin, a ajuns să nu poată gestiona o catastrofă naturală-un tzunami, să fie înfrântă de un cutremur

şi să retrăiască explozia atomică de la Hiroshima şi Nagasachi, de la sfârşitul celui de al doilea

război mondial. E clar că ceea ce s-a numit, până de curând “, renaşterea nucleară” s-a terminat

şi că preocuparea pentru energia verde va lua o amploare fără precedent. Catastrofa deschide

“uşa” spre căutări în alte “zone” ale Universului, pentru depistarea altor surse de energie.

Lăsând deci deoparte

energia atomică, trece din ce în ce

mai mult pe primul plan al

preocupărilor, în întreaga lume,

energia solară. După cum

apreciază specialiştii, Terra

primeşte în fiecare oră de la soare

circa 2 calorii pe centimetru

pătrat, sau 170 de miliarde de

megawaţi, ceea ce echivalează cu

o putere de peste 100. 000 de ori

mai mare decât în centralele electrice din întreaga lume. Din păcate, în procesele biochimice care

se produc pe Pământ nu este folosită decât a 10. 000-a parte din uriaşa cantitate de energie solară,

iar omul exploatează abia o miliardime din aceasta cantitate. Pe 24 martie, la New York, o

asociaţie a oamenilor de ştiinţă numită SEIA (Solar Energy Industries Association) a afirmat că

anul 2011 va fi anul energiei solare. Sigur e că alternativa la energia nucleară, care a dovedit cât

de periculoasă este, o reprezintă energia solară şi cea eoliană. Actualmente, China este ţara care

conduce industria producerii echipamentelor necesare captării energiei solare (25%), în timp ce

Japonia produce doar 10% din acest echipament.

Fără a explica, acum, care sunt metodele de captare şi utilizare a acestei forme de energie,

ce se dovedesc, pe zi ce trece, tot mai multe, mai perfecţionate şi mai eficiente, trebuie arătat că

în lume funcţionează deja câteva sute de mii de încălzitoare simple, montate pe acoperişurile

caselor din zonele calde şi chiar din cele temperate. Surprinzător, ţara în care se produce şi se

foloseşte, astăzi, cea mai mare cantitate de energie solară este India, ţară care şi-a propus să

investească în această formă de energie verde 2 miliarde de dolari, în următorii cinci ani.

Denis David, clasa a XI-a A


49

Misterul oraşelor subterane

Citind, zilele trecute, despre misterele

de la Machu Picchu, mă gândeam că şi acum,

în al doilea deceniu al mileniului III,

cunoaşterea umană este limitată. Descoperit

în Anzii din Peru, la 2700 m. altitudine, abia

cu un secol în urmă( în 1911), din

întâmplare, de către arheologul Hiram

Bingham, rămâne, în continuare, o enigmă.

Fost un adevărat oraş, cu clădiri ce puteau

adăposti 500-1000 de persoane, nu se ştie

nici când, nici cine, nici cum l-a construit. Se

presupune că ar fi fost un oraş sacru al incaşilor, de pe la 1400 d. Cr., fără a se cunoaşte numele

lui adevărat; i s-a spus Machu Picchu- asta însemnând ,,Vechiul Pisc în limba quechua- atunci

când a fost descoperit. Misterul pietrelor de la Stonehenge, monument preistoric aflat în

Wiltshire, Anglia, şi datând probabil din anii 3000-2500 î. d. Cr., despre care nu se ştie, încă, în

ce scop a fost ridicat, îi frământă în continuare pe istorici şi arheologi.

Cea mai recentă descoperire, absolut fascinantă, s-a făcut, în a doua jumătate a secolului

XX, în Turcia: oraşele subterane. În 1963, în regiunea Capadocia din Anatolia centrală, un


50

locuitor dărâma un perete al casei sale şi a descoperit că

în spatele acestuia se ascundea o cameră misterioasă din

care a trecut în alta şi apoi în alta… Aşa a fost scos la

lumină oraşul subteran de la Derinkuyu. Se presupune

că a fost săpat prin anul 1400 î. d. Cr., cu scop de

apărare, şi se crede că are 20 de niveluri în subteran,

săpate 85 de metri în adâncime. Sunt deschise opt

niveluri care pot fi vizitate de către turişti, celelalte fiind

parţial surpate sau încă în curs de cercetare. Probabil că

aceste oraşe au fost construite de locuitorii din vechime

pentru a se apăra de invadatori, iar mai târziu, au

devenit loc de refugiu pentru creştinii prigoniţi.

Încăpeau la Derinkuyu lejer 10000 de persoane cu

animalele lor şi cu provizii. Intrările în subteran puteau

fi blocate din interior cu mari uşi circulare din piatră, ce

nu puteau fi urnite din exterior; aveau 500 kg., 50 cm. grosime şi un diametru de 1,5 metri.

Amenajarea spaţiului a avut în vedere toate utilităţile: avea grajduri pentru animale, cantine, o

biserică având baza în formă de cruce, bucătării, prese pentru vin şi ulei, magazii, magazin

alimentar, şcoală, bar şi camere de locuit. Era situat deasupra unui râu subteran, avea fântâni şi un

extraordinar sistem de ventilaţie, care îi uimeşte şi azi pe ingineri, neputând fi explicat modul de

construcţie. Printr-un tunel de 8 km. acest oraş are cale de comunicare cu un altul - oraşul

subteran de la Kaymakl. Au fost descoperite, până acum, opt oraşe subterane în Turcia.

Trăim într-o lume a misterelor, totul în jurul nostru este o provocare.

Bogdan Răul, cl. a XII-a A


51

Foto Cărţile

Cuvinte….


52

Învingerea groazei

Am scris pe o hârtie

Despre o familie de rromi

Cercetez în fiecare zi

Viaţa lor zgomotoasă

Ei fac divertisment şi concerte

În fiecare gară

Şi cursează cu mercedesurile tunate

De la Iaşi la Salcea

Au cheltuieli la primărie

Dar nu le plătesc

Au copii ca nişte inamici

Bacu li se pare un meci

Cînd au greutăţi

Vînd morcovi online

Înving timpul cu un poker

Ochii-s goi de visuri

Pleşu zboară pînă la medici.

Şansă la viaţă!

Mihaela Sitaru, cl. a XII-a A

Le rêve

Quelqu’un me dit si franchement

Que tout il va détruire …

Recouvert d’un noir vêtement

Tout de suite il nous porte …

De courir, j’essaie

Mais je ne trouve pas la clé

Suis-je en danger ?

J’espère que ce n’est pas la réalité …

Et je me réveille …

Andreea Căldăruş, cl. a X-a A


Exerciţiu avangardist…


53

Încurcătură

Familiile încearcă să uite de greutăţi

Când viaţa învinge timpul

Cheltuielile lasă un gol

Groaza nu întârzie să apară

Medicii atrag un concert de reproşuri

Zilnic facturile cresc

Primăria promite că decontează tichetele

Dar face divertisment on-line

La bac toţi vor un şase

Romii merg in Mercedes-uri tunate

Aducând divertisment

Prin cursele ilegale de la Iaşi la Salcea

Amenzile sunt doar pe hârtie

Inamicii merg în Italia la meci

Pleşu zgomotos face manevre.

Gabriel Oroşanu, cl. a XII-a A

Parfum

La marginea iazului,

În parfum de vară,

Oamenii aleargă spre aventură.

Prin mizerie merg pe drumuri desfundate

Spre locuri modernizate.

In grădina iubirii,

Viaţa e ca un măr

Luat din magazinul discordiei

controlat de moarte.

Existenţa miroase a fum.

Elena Vieriu, cl. a XII-a C


54

România zilelor noastre

Familiile au greutăţile lor.

Viţa lor în taină

Fără decontări de la primărie

E doar un meci.

Rromi cu Mercedes-uri tunate

Fac curse de la Iaşi la Salcea

Fac manevre, iau amenzi,

Înving timpul până la bac.

Medici zi de zi merg

La concerte zgomotoase

Pleşu e cu divertismentul

Fără hârtii,

Totul online.

Ochii inamicilor s-au mărit de groază

Zboară un zimbru.

Totu-i gol.

Alexandru Hriţac, cl. a XII-a A

Primăvară

Mergând pe dealul de lângă casă

Printre copacii din livadă privesc

Cum o furtună de vară

Ia florile fără culoare... și gardul e nevopsit.

Un tânăr cântă muzica iubirii la fereastră,

Iar iarba se leagănă înspre orizont

Unde izvorul visează să devină fântână.

Iuliana Langa, cl. a XII-a C



Manevre

Pleşu ne-a dat un avertisment

Să nu plătim amenzi la concert

Să mergem cu Mercedesul tunat până la

Salcea

Cu toată familia de rromi la meci.

Să nu ne trebuiască medici,

Să uităm de bac.

Şansele sunt mici,

Peste tot sunt inamici.

Ne îmbrăcăm cu haine cumpărate de la Iaşi

Uităm de greutăţi, de cheltuieli.

Ne îndreptăm spre primărie...

Maşini de curse sunt peste tot

Groaza ne cuprinde.

Iau hârtia zi de zi

O pun la ochi, şi...

Am învins!

Sunt un morcov portocaliu şi plin de viaţă.

Mă îndrept spre cer,

Un zgomot se aude... e... zboruri de avioane.

Şansele sunt mici,

Peste tot sunt inamici.

Alexandru Munteanu, cl. a XII-a A

Tânărul îndrăgostit

Mergând spre fântână

Un crivăț de peste deal mă vânează

Şi un copac din livadă se leagănă,

Voi ajunge la îndeplinirea unui vis.

Tânărul privind spre casă

Cântă muzica iubirii la fereastră

Mirosind, din când în când, câte o floare

Gândul îi este la o vară furtunoasă.

Mașina se vinde ca o tablă,

tabloul orizontului e vopsit cu o singură

culoare,

dincoace de gard, ca în vis

un dulap drăguț se face lângă prispă.

Iuliana Langa, cl. a XII-a

Emoţia lecturii Liceanului

Dorul nespus de lectură al Liceanului vine din credinţa (îndreptăţită, de altfel) că nici un

sacrificiu – de o oră, chiar două! – nu va rămâne nerăsplătit. Scopul este nobil – învingerea sau măcar

atenuarea materialităţii imediate printr-un joc de imagini estetice traduse într-un limbaj adeseori

inaccesibil Liceanului obişnuit să citească mai rar…

Adeseori, emoţiile Liceanului sunt mai mult inconştiente pe parcursul lecturii. Dar comunicarea

verbală – şi, mai ales, cea non- verbală –, din timpul orei de curs, poate trezi conştientizarea lor,

putându-se observa reacţii bine definite vizavi de componentele unei analize literare sau ale unei

dezbateri. Extaziat de reuşita parcurgerii în totalitate a unei cărţi, Liceanul adoptă, imediat, orgolios, o

atitudine de superioritate faţă de cei care nu „au putut ” citi, aliindu-se, cu mândrie, grupului

învingătorilor. Aflat într-o stare de elevaţie intelectuală, se trezeşte surprins de ratarea celorlalţi. De

55


56

ce nu au putut? Doar este atât de

simplu!? Surprindere, uimire, uluire,

satisfacţie, amuzament, încântare – iar

lista emoţiilor poate continua… El nu a

acceptat eşecul; s-a străduit să pătrundă

tainele firii şi ale legii intrinseci pe care

discursul operei l-a oferit ca suport

spiritului său analitic şi resorturilor sale

imaginative.

Incongruenţa schemelor de

interpretare din timpul lecturii a fost

parţial anulată de încrederea în finalul

actului său eroic. A lectura nu

presupune, în mod obligatoriu, pentru Licean, a trăi conştient o sumă de emoţii diverse, ci – mai

curând – (s)cufundarea într-un timp special, care îl abstrage din permanenţa unei lumi bine cunoscute.

Dezamăgit, contrariat sau fericit la finalul lecturii, elevul trăieşte stări emoţionale puternice,

relevante, de altfel, pentru nivelul de conştiinţă atins în timpul parcurgerii cărţii.

La oră, Liceanul retrăieşte mult mai acut, apăsător şi ireversibil, decodarea unei substanţe

estetice superioare, conştientizând (de multe ori, abia acum) răspunsul său direcţionat de evaluare a

cărţii printr-o matrice afectivă intensă. Modelul analitic de interpretare a unei opere literare poate

provoca frică Liceanului, care nu întotdeauna este ajutat – în mod corespunzător – să aprecieze, rapid

şi obiectiv, situaţia. Ca efect al

instinctului de conservare, frica este

autentică, normală, corectă.

Reîntâlnită, însă, la acelaşi elev, ea

presupune o persistenţă negativă,

reziduală, pe care noi – profesorii – o

putem anula prin învăţarea elevului în

legătură cu modalitate de controlare a

acesteia. Procesele cognitive au forţa

necesară pentru a distruge definitiv

un sentiment inautentic şi frustrant.

Lectura trebuie să fie o sursă de

înfrumuseţare interioară şi nu de abuz

asupra fiinţei. Dirijată, programată sau spontană, lectura trebuie să fie calea către un Altul mai bun,

mai tolerant, mai deschis emoţiilor necontaminate, nepervertite, sănătoase.

Prof. Camelia Hreban

Mozaic… de primăvară - samuilisopescu.ro de... · Mozaic… de primăvară 2 Cuprins Pag....

Documents

Transcript of Mozaic… de primăvară - samuilisopescu.ro de... · Mozaic… de primăvară 2 Cuprins Pag....