Albert Camus

3
Albert Camus. Viaţa şi opera La doar un an după naşterea lui Camus, tatăl lui, un muncitor sărac de origine alsaciană, a fost răpus în prima bătălie de pe Marna, în Primul Război Mondial. Mama sa, de origine spaniolă, muncea ca îngrijitoare pentru a-şi sprijini familia. Albert, fratele său mai mare, Lucien şi mama lor s-au mutat într-un cartier muncitoresc din Alger, unde au locuit, împreună cu bunica din partea mamei şi un unchi paralizat, într-un apartament cu două camere. Prima colecţie de eseuri publicate de Camus, Faţa şi reversul (L’Envers et l’endroit, 1937), descrie decorul acestor primi ani de viaţă şi include portrete ale mamei, bunicii şi unchiului. O a doua colecţie de eseuri, Nunta (Noces, 1938), conţine meditaţii profund lirice despre zona rurală din Algeria şi prezintă frumuseţea naturală ca o formă de bogăţie de care se pot bucura până şi cei foarte săraci. În ambele colecţii, caracterul muritor şi fragil al oamenilor contrastează cu natura durabilă a lumii materiale. În 1918, Camus a început şcoala şi a avut norocul să aibă un profesor remarcabil, Louis Germain, care l-a ajutat să obţină o bursă la liceul din Alger în 1923. (În mod tipic pentru simţul de loialitate al scriitorului, după 34 de ani, discursul ţinut de acesta la primirea Premiului Nobel i-a fost dedicat lui Germain.) A urmat o perioadă de efervescenţă intelectuală, combinată cu o pasiune puternică pentru sport, în special fotbal, înot şi box. Dar, în 1930, primele crize serioase de tuberculoză au pus capăt carierei sale sportive şi l-au forţat să-şi întrerupă studiile. Camus a trebuit să părăsească

description

camus

Transcript of Albert Camus

Albert Camus. Viaa i opera

La doar un an dup naterea lui Camus, tatl lui, un muncitor srac de origine alsacian, a fost rpus n prima btlie de pe Marna, n Primul Rzboi Mondial. Mama sa, de origine spaniol, muncea ca ngrijitoare pentru a-i sprijini familia. Albert, fratele su mai mare, Lucien i mama lor s-au mutat ntr-un cartier muncitoresc din Alger, unde au locuit, mpreun cu bunica din partea mamei i un unchi paralizat, ntr-un apartament cu dou camere.Prima colecie de eseuri publicate de Camus,Faa i reversul(LEnvers et lendroit, 1937), descrie decorul acestor primi ani de via i include portrete ale mamei, bunicii i unchiului. O a doua colecie de eseuri,Nunta(Noces, 1938), conine meditaii profund lirice despre zona rural din Algeria i prezint frumuseea natural ca o form de bogie de care se pot bucura pn i cei foarte sraci. n ambele colecii, caracterul muritor i fragil al oamenilor contrasteaz cu natura durabil a lumii materiale.n 1918, Camus a nceput coala i a avut norocul s aib un profesor remarcabil, Louis Germain, care l-a ajutat s obin o burs la liceul din Alger n 1923. (n mod tipic pentru simul de loialitate al scriitorului, dup 34 de ani, discursul inut de acesta la primirea Premiului Nobel i-a fost dedicat lui Germain.) A urmat o perioad de efervescen intelectual, combinat cu o pasiune puternic pentru sport, n special fotbal, not i box. Dar, n 1930, primele crize serioase de tuberculoz au pus capt carierei sale sportive i l-au forat s-i ntrerup studiile. Camus a trebuit s prseasc apartamentul insalubru unde trise 15 ani i, dup ce a locuit scurt timp cu un unchi, s-a hotrt s triasc singur, lundu-i diferite slujbe, n timp ce studia filozofia n cadrul Universitii din Alger.La universitate, Camus a fost influenat n mod deosebit de unul dintre profesorii si, Jean Grenier, care l-a ajutat s-i dezvolte ideile literare i filozofice i care era la fel de pasionat de fotbal ca i el. A obinut licena n 1936 cu o tez despre relaia dintre gndirea elen i cea cretin n scrierile lui Plotinus i ale Sf. Augustin. Candidatura sa laagrgation(calificare care i-ar fi putut aduce o carier universitar) a fost ntrerupt de un nou atac de tuberculoz. Pentru a-i reveni, a plecat ntr-o staiune din Alpii francezi prima sa vizit n Europa -, dup care s-a ntors n Alger, trecnd prin Florena, Pisa i Genova.Cariera literarntre 1930 i 1940, Camus i-a mrit aria de interese. A citit att clasicii francezi, ct i scriitorii contemporani lui printre care Andr Gide, Henry de Montherlant, Andr Malraux. Pentru scurt vreme, ntre 1934 i 1935, a fost i membru al Partidului Comunist Algerian. n plus, a scris, produs, adaptat i jucat pentru Thtre du Travail (denumit mai trziu Thtre de lquipe), al crui program era s prezinte piese excepionale unui public format din muncitori. A nutrit o dragoste profund pentru teatru pn la moarte. ns, din ntreaga sa oper literar, dramaturgia este cel mai puin apreciat, cu toate cNenelegerea(Le Malentendu) iCaligula, scrise n 1944 i respectiv 1945, sunt piese reprezentative ale teatrului absurdului. Dou dintre cele mai trainice contribuii dramatice ale sale ar putea fi considerate adaptrile dupRecviem pentru o clugri(Requiem pour une nonne, 1956) a lui William Faulkner i dupDemonii(Les Possds, 1959) lui Feodor Dostoievski.Cu doi ani nainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Rzboi Mondial, Camus i-a fcut ucenicia ca jurnalist la cotidianulAlger-Republicain, ndeplinind multe sarcini, printre care pe cele de editorialist principal, redactor, ziarist politic i scriitor de recenzii literare. A revizuit cteva dintre lucrrile literare de nceput ale lui Jean-Paul Sartre i a scris cteva articole importante despre condiia social a musulmanilor din regiunea Kabylira. Aceste articole, republicate n form prescurtat nActuelles III(1958), aduceau n atenia publicului (cu 15 ani nainte) multe dintre nedreptile care au dus la izbucnirea rzboiului algerian de independen n 1954. Camus i-a susinut poziia mai degrab din motive umanitare dect ideologice i a continuat s vad un rol viitor al Franei n istoria Algeriei, cu toate c nu a ignorat nedreptile colonizatorilor.