Albatrosul.docx
1
Albatrosul - Charles Baudelaire Din joacă, marinarii pe bord, din când în când Prind albatroşi, mari păsări călătorind pe mare Care-nsoţesc, tovarăşi de drum cu zborul blând Corabia pornită pe valurile-amare. Pe punte jos ei care sus în azur sunt regi Acuma par fiinţe stângace şi sfiioase Şi-aripile lor albe şi mari le lasă, blegi Ca nişte vâsle grele s-atârne caraghioase Cât de greoi se mişcă drumeţul cu aripe! Frumos cândva, acuma ce slut e şi plăpând Unu-i loveşte pliscul cu gâtul unei pipe Şi altul fără milă îl strâmbă şchiopătând. Poetul e asemeni cu prinţul vastei zări Ce-şi râde de săgeată şi prin furtuni aleargă Jos pe pământ şi printre batjocuri şi ocări Aripele-i imense l-împiedică să meargă. L'Albatros Souvent, pour s'amuser, les hommes d'équipage Prennent des albatros, vastes oiseaux des mers, Qui suivent, indolents compagnons de voyage, Le navire glissant sur les gouffres amers. A peine les ont-ils déposés sur les planches, Que ces rois de l'azur, maladroits et honteux, Laissent piteusement leurs grandes ailes blanches Comme des avirons traîner à coté d'eux. Ce voyageur ailé, comme il est gauche et veule! Lui, naguère si beau, qu'il est comique et laid! L'un agace son bec avec un brûle-gueule, L'autre mime, en boitant, l'infirme qui volait! Le Poète est semblable au prince des nuées Qui hante la tempête et se rit de l'archer; Exilé sur le sol au milieu des huées, Ses ailes de géant l'empêchent de marcher. Din volumul "Charles Baudelaire - Les fleurs du mal", Larousse, 1993
-
Upload
happytweety -
Category
Documents
-
view
2 -
download
0
Transcript of Albatrosul.docx
Albatrosul - Charles Baudelaire
Din joacă, marinarii pe bord, din când în cândPrind albatroşi, mari păsări călătorind pe mareCare-nsoţesc, tovarăşi de drum cu zborul blândCorabia pornită pe valurile-amare.
Pe punte jos ei care sus în azur sunt regiAcuma par fiinţe stângace şi sfiioaseŞi-aripile lor albe şi mari le lasă, blegiCa nişte vâsle grele s-atârne caraghioase
Cât de greoi se mişcă drumeţul cu aripe!Frumos cândva, acuma ce slut e şi plăpândUnu-i loveşte pliscul cu gâtul unei pipeŞi altul fără milă îl strâmbă şchiopătând.
Poetul e asemeni cu prinţul vastei zăriCe-şi râde de săgeată şi prin furtuni aleargăJos pe pământ şi printre batjocuri şi ocăriAripele-i imense l-împiedică să meargă.
L'Albatros
Souvent, pour s'amuser, les hommes d'équipagePrennent des albatros, vastes oiseaux des mers,Qui suivent, indolents compagnons de voyage,Le navire glissant sur les gouffres amers.
A peine les ont-ils déposés sur les planches,Que ces rois de l'azur, maladroits et honteux,Laissent piteusement leurs grandes ailes blanchesComme des avirons traîner à coté d'eux.
Ce voyageur ailé, comme il est gauche et veule!Lui, naguère si beau, qu'il est comique et laid!L'un agace son bec avec un brûle-gueule,L'autre mime, en boitant, l'infirme qui volait!
Le Poète est semblable au prince des nuéesQui hante la tempête et se rit de l'archer;Exilé sur le sol au milieu des huées,Ses ailes de géant l'empêchent de marcher.
Din volumul "Charles Baudelaire - Les fleurs du mal", Larousse, 1993
