Al doilea val al invaziilor

Al doilea val al invaziilor corespunde cronologic populaţiilor care prin aproximativ secolele V-VI se insinuează în anumite provincii sau foste provincii ale IR de Apus. Caracteristic acestui val sunt populaţiile mai obscure şi (poate) mai puţin numeroase care nu fac incursiuni spectaculoase şi nu rup relaţia cu bazele lor de expansiune. De asemenea, aproape toate sunt de sorginte germanică, fiind deci mult mai omogeni. Majoritatea au reuşit să constituie formaţiuni statale durabile, sedentarizându-se, spre deosebire de primul val,, în regiuni slab romanizate, unde, dintr-o minoritate dominantă inițial, după ce aderă la catolicism, și în urma unui proces de asimilare nu foarte îndelungat, pot deveni o majoritate stăpânitoare. Regatele pe care le întemeiază se dovedesc a fi durabile, deoarece sunt articulate pe un aparat statal coerent, personalizat, adaptat schimbărilor politice, sociale și economice survenite în perioada de după declinul Imperiului Roman de Apus.

FRANCII

Francii au origine obscură. Până în Epoca Renaşterii s-au construit tot felul de legende legate de genealogia lor, însă nu se știe exact și nici originea numelui nu este precis cunoscută. Există poteze cum că ar veni de la termen germanic – frekkr care înseamnă curajos, sau de la frakka – un anumit tip de lance, dar poate fi și de la termenul francus – liber

Înainte de contactul lor cu Imperiul Roman există puține informații despre trecutul francilor deoarece ei sunt rezultatul unei sinteze tribale între mai multe neamuri germanice: sicambrii, batavii, chamavii, rupterii (apar în De bello gallico - Caesar).

Francii sunt evocaţi prima oară pe la mijlocul secolului al III-lea, într-o sursă latină mediocră, Historia Augusta – o culegere de mai multe surse istoriografice.

Ammianus Marcellinus spune că francii sunt localizaţi în Toxandria, o regiune din Belgia de azi. Aşadar, nu erau foarte numeroşi. De la autorul bizantin Procopius din Caesare aflăm că din punct de vedere al fizionomiei locatorice existau două uniuni tribale: salienii – lex salica – s-a păstrat aproape integral, deşi poate cu unele deformări, a fost elaborată în latină, și ripuarii – lex ripuaria – doar fragmente s-au păstrat din ea. Avea legislații disticte.

Începutul pătrunderii francilor în istorie se face prin legendarul Meroveu (Merowed) care dă numele primei dinastii a regilor franci merovingieni. Primul menţionat de surse latine este Childeric care conlucrase cu generalul roman Aegidius și avea probabil reşedinţa la Tournai sau la Cambrai. După moartea sa, fiul său Clovis (Chlodovech) preia puterea. Ajunge comandant-rege al francilor salieni la 16 ani. Profită de anarhia din Imperiul Roman și îi aduce sub autoritatea sa pe francii ripuari. În 486 atacă statul lui Syagrius din N Galiei – un mic stat privat, după 476 cu reşedinţa la Soissons. Syagrius cere protecţia lu Alaric II (regele vizigoţilor ce avea reşedinţa la Toulouse), dar Alaric II îl extrădează pe Syagrius şi Clovis îl execută rapid. Pe la aproximativ 493, Clovis se căsătoreşte cu o principesă burgundă, creştină catolică, numită Clothilda, fapt ce a avut un rol major în convertirea lui Clovis la creştinism.

În jurul anilor 496-497 – Clovis se războieşte cu alamanii şi thuringii, obținând succese uimitoare. Înainte de luptă s-a rugat la mormântul Sfântului Martin. Astfel că, după ce învinge, se convertește la creștinism în jurul zilei de Crăciun. A fost botezat la Reims. Cronicile spun că încă 2000 de războinici franci s-au creştinat cu odată cu regele lor.

Francii, treptat, începând cu ultima parte a secolului al V-lea și până pe la începutul secolului al VI-lea, s-au creştinat în masă la catolicism, spre deosebire de ceilalţi barbari, ce se convertiseră la Arianism.

1

aprox 500-501 – francii vs burgunzi (conduşi de Gundovald), pentru ca apoi, în 507, francii să încheie o alianţă cu Gundovald vs Alaric II

507 – victoria de la Vouille (la N de Poitiers); Alaric II moare pe câmpul de luptă; chiar şi Anastasios (IB) l-a felicitat pe Clovis pentru victorie

Clovis dublase suprafaţa de dinainte; îşi extindea autoritatea asupra unei numeroase populaţii gallo-romane (creştină, de rit catolic, persecutată sub vizigoţi)

H.Pirenne: aceşti franci reprezentau aprox 5% din populaţia Galiei – minoritate, peste o masă compactă de gallo-romani.- francii creştini vor fi uşor acceptaţi ca şi pătură conducătoare; osmoza între cele două

populaţii (franci şi gallo-romani) realizându-se mult mai repede decât în alte zone, unde diversitatea religioasă a dus la relaţii foarte reci (eg: statul vizigot din Spania sau cel vandal din Africa de Nord)

- Clovis mută reşedinţa la Paris, unde va fi şi îngropat după moartea sa din 518- problema după moartea lui Clovis: succesiunea; pentru regii merovingieni regatul

reprezenta o proprietate privată – aşadar, statul franc se împarte între fiii lui Clovis, acest obicei menţinându-se pentru aprox 250 de ani

- în secolele de după moartea lui Clovis, doar incidental există un stat franc unitar, care să acopere o bună parte din fostul stat al lui Clovis

- conturarea în patru regiuni: Austrasia – NE Neustria – SV Aquitania – centru-V Narbonne – S

- existau şanse foarte mari de erodare a statului, însă mulţi dintre aceşti fraţi mor fără să aibă urmaşi pe linie masculină sau se războiesc între ei – procese de reagregare

- doar spre începutul sec VIII – pericol f serios: sarazinii- două surse: Istoria lui Grigore din Tours + Cronica lui Fredegard- printre succesorii mai importanţi ai lui Clovis:

Theuderich – îi combate pe thuringi (531) Theudebert – recucereşte Provence (537) de la ostrogoţi; 534 – lichidează regatul

burgund; îi asimilează pe alanii ce se aflau cantonaţi lângă Loara; supun pe britonii celţi din Peninsula Armoricană; se confruntă cu saxonii germanici (NV); organizează chiar un raid prădalnic până în Pannonia

Childeric din Aquitania – aprox 542: expediţie dincolo de Pirinei – îi pune în alertă pe vizigoţi

- urmează o generaţie mai puţin iscusită în domeniul militar – în a doua jumătate a secolului VI, francii pierd avantajele militare şi dominaţia în zonele periferice ale stăpânirii lor: vasconii (gasconii) ocupă S Aquitaniei bretonii din Peninsula Armoricană se emancipează

- pe de altă parte, regii franci din Austrasia (unde intra şi Burgundia) încheie cu pact cu IB vs longobarzi – aprox 584; aşadar, regii franci vor organiza numeroase expediţii vs longobarzi, până în 591, majoritatea dovedindu-se insuccese

- la începutul sec VII – există două tentative reuşite de reunificare a statului franc: Chlotar şi Dagobert Chlotar ajunge în 584 regele al Neustriei, iar din 613, până în 629, rege al tuturor

francilor Dagobert – între 629-639 aduce sub autoritatea sa Austrasia, Neustria, Aquitania şi

Burgundia; încheie o alianţă cu IB, de la care primeşte subsidii

2

- în 638 îi supune pe gasconi, intervine în N Spaniei şi în Italia longobardă, fără succese decisive

- are două eşecuri politice remarcabile:(1) respins de locuitorii statului slav din Boemia – statul lui Samo (=negustor franc, propulsat

rege efemer)(2) pierde de sub control triburile saxone – în sec VI plătiseră tribut francilor- după moartea lui Dagobert (639)=ultimul mare suveran merovingian – urmează o

perioadă de haos în Galia francă, timp de un secol- conflictul se manifestă pe patru direcţii:

între moştenitorii la succesiune confruntări între Austrasia şi Neustria confruntări între puterile regale centripete şi aristocraţiile locale sau regionale

centrifuge între monarh şi majordomi (maior domus)

- nu există un singur majordom:1 pt Neustria, 1 pentru Austrasia etc Asemenea unor prim-miniştri

- aveau în subordine pe înalţii funcţionari ai palatelor regale şi acumulează treptat o autoritate majoră, în detrimentul regilor=prezenţe fantomatice, numite de cronicarii francii: regii leneşi/trândavi

- ascensiunea majordomilor este similară cu fenomenul ce are loc în Japonia sec XII: shogunatul

- la începutul sec VII, sarazinii – destrămarea regatului vizigot 720 – la N de Pirinei 721 – asediul Toulouseului (apărat de comitele Eudes) – raidurile următoare au

succes; se cere ajutorul majordomului Austrasiei, Carol Martel- Martel provenea dintr-o familie de majordomi; tată său a fost Pepin Herstahl; Martel

ajunge majordom în 716 717-719 – supune regatul Neustriei şi aduce sub autoritatea Autrasiei o bună parte din

Germania nordică 738 – numeroase campanii militare vs saxoni: cucereşte Frizia (N Olandei de azi) suprimă tendinţele de independenţă ale ducatului Bavariei obţine victoria de la Poitiers – 732 vs arabi

Cum de a reuşit să îi oprească pe arabi?Ip: Carol Martel a organizat un corp de cavalerie şi ar fi unul dintre primii suverani occidentali care a folosit scările aplicate la şa (poate, preluate de la avari) – f puţin probabil: Carol Martel – probabil – corp masiv de călăreţi- sigur: Martel a realizat o importantă reformă pe plan social şi funciar, recurzând la o primă

secularizare a averilor bisericeşti şi mănăstireşti (aprox 2/3 din teritoriul funciar al statului) – acordă donaţii funciare unor fideli ai săi, asigurându-se de sprijinul lor – cristalizarea unui nucleu de militari motivaţi şi fideli

- francii salvează astfel Europa Occidentală de o eventuală robie

- urmaşul lui Martel: Pepin cel Scurt (le Bref) – îi trimite la mănăstire pe ultimii regi merovingieni 747 – ales de Adunarea războinicilor franci ca şi noul suveran al lor DAR pentru că

Pepin şi-a dat seama că gestul său va putea fi privit ca ilegitim – efort pentru legitimare: îi cere episcopului Bonifaciu să îl sfinţească ca şi rege şi cere investitura papală de la Papa Zaharia şi Ştefan II

3

Ştefan II îl va sacraliza pe Pepin la Saint Dennis: 753; odată cu Pepin cel Scurt – o nouă dinastie: a Carolingienilor

ALAMANII- o populaţie germanică care începe să fie menţionată de izvoarele latine incidental în sec

III şi mai frecvent în sec IV- alamanii=rezultatul unui proces de regrupare a unor triburi germanice dispersate;

denumirea lor: alamanni=”toţi oamenii” (structura compozită)- atu-ul lor militar: cavaleria cu săbii lungi- se infiltrează în IR de Apus – aprox 406: ruperea Rinului- aproximativ un secol trăiesc în regiunea Alsaciei de azi – E Franţei- 506 – în urma atacurilor france se repliauă în fosta provincie romană Raetia (Elveţia, o

vreme aflându-se sub protectorat ostrogot- după 536, ajung sub controlul regilor merovingieni ai Austrasiei - îşi extindeau autoritatea

şi în Burgundia- se creştinează pe la înc sec VI; pe la aprox 590 – episcopie creştină la Konstanz- ip: convertire globală în perioada care urmează, mai ales în timpul misiunii de

evanghelizare a Sf. Columban- sec VII – îşi recâştigă independenţa, profitând în bună măsură de anarhia ce se

instaurase în statele france, inclusiv în Austrasia- francii revin în forţă la începutul sec VII şi îi împing pe alamani – 709-712- sec IX – regiunea locuită de alamani devine un comitat al Imperiului franc, iar istoria lor

începe să se confunde cu cea germană- în regiunea locuită de alamani – confederaţia cantoanelor elveţiene

ANGLII, SAXONII, IUŢII- iuţii – la începutul sec V: în Peninsula Iutlanda (~Danemarca de azi)- saxonii şi anglii: regiunea NV a Germaniei şi azi şi orizont maritim spre M Nordului- aceste populaţii germanice (ip.) – prima jumătate a sec V, profită de abandonarea

Britanniei de către IR de Apus (406-410): 406 – dislocate nişte legiuni în Galia vs vandali, suevi etc 410 – renunţarea la provincie, în mod oficial

- după 410 – surse scrise medievale destul de puţine şi foarte obscure: de natură hageografică – Viaţa Sfântului Germanius din Auxerre

- erezie: pelagianism – se conturează acum pe continent şi devine f populară mai ales în Arhipeleagul Britanic; Germanius primeşte misiunea de a se deplasa aici şi de a combate aceste devieri ale localnicilor – el vine de două ori în Britannia: 429 şi 440-444

(1) 429 – susţine că în localitatea Verulamium, conducerea o avea un tribun; stilul de viaţă roman persista; pe la aprox 430, populaţia celto-romană=un fel de federaţie de foste oraşe romane, conduse atât de episcopi, cât şi de decurioni pe plan administrativGermanius s-a pus la un moment dat în fruntea unor asemenea locuitori şi a respins atacurile picţilor şi scoţilor(2) 440-444 – Germanius constată că respectiva societate celto-romană atrăsese un grad avansat de descompunere; instituţiile romane fuseseră abandonate, iar populaţia se angregase în triburi conduse de tirani- ceva similar este relatat şi se celelalte surse scrise referitoare la istoria Britanniei în sec V:

o istorie a unui autor medieval – Gildas – concepută doar în sec VI: “Despre cucerirea şi distrugerea Britanniei”

4

sf sec VII-înc sec VIII – călugărul Beda Venerabilul: “Istoria ecleziastică a Britanniei pentru sec VII-VIII”

începutul sec IX – o “istorie a britonilor” concepută după anul 800, de un oarecare Nennius

- alte surse literare Beowulf – în grai germanic târziu – sec XII-XV – surse care abordează subiectul istorico-literar legendar al regelui

Arthur şi al cavalerilor mesei rotunde(1)Chretien de Troyes – sec XII – romane în versuri(2)Robert Mace – Gestele britonilor(3)Geoffrey of Mommauth – Istoria regilor Britaniei – sec XII(4)Thomas Malory –Moartea lui Arthur

- toate aceste surse confirmă faptul că populaţia celto-romană din Britania a susţinut pe la mijlocul sec V o suită de atacuri efectuate atât de celţii de dincolo de limes, cât şi de invadatori germanici (eg: anglii, saxonii, iuţii; unii susţin că li se adaugă şi frizonii); aceşti invadatori au profitat de vidul de putere

- se pare că populaţia – apeluri la armata romană, generalului Aetius (446), dar romanii nu au furnizat nici un ajutor militar

- 449 – au debarcat în regiunea comitatului Kent doi fraţi: Hancist şi Horsa +~1000 luptători, chemaţi de un lider local: Vortigern; aveau rol de mercenari vs picţi şi scoţi (celţii din N )

- populaţia locală mai avea lider – Ambrosius Aurelianus (ip: descindea dintr-o fostă familie consulară romană)

- cronicile: invadatorii germanici refuză să plece – Hancist o cere de soţie pe Rowena, fiica lui Vortigern

- ce poate fi atestat: o campanie de ocupare a regiunilor din S, E, N Britaniei de valuri succesive de invadatori germanici (anglii, saxonii, iuţii)

ip: celţii romanizaţi să se ralieze în jurul unui potentat local şi victorie la Mons Baudonicus (cronici)+ material arheologic – care atestă faptul că invaziile au fost pentru un moment stopate- sec VII: invadatorii revin – celţii împinişi în Ţara Galilor şi Peninsula Cornwall- tot o parte a populaţiei celtice – independenţa în Scoţia de azi- alte grupuri – refugiate în Irlanda şi Peninsula Armoricană=Bretagne (azi)- invadatorii anglo-saxoni – structuri statale; ip: iniţial 16 mici regate- se vor agrega aprox 7 regate – formaţiunile statale se vor numi generalizat Heptarhia

anglo-saxonă (7 state)- cele mai importante:

Northumbria=Bernice şi Deira East England Kent Wessex Essex Mercia Sussex

- până la năvălirea vikingilor (sf sec VII-înc sec VIII) – aceste state se vor confrunta între ele, luptând mai ales pentru hegemonie

- în prima jumătate a sec VII – în timpul lui Edwin – Northumbria a jucat rolul principal- sfârşitul sec VII – mai ales în timpul lui Penda şi Offa – Mercia profită şi de resursele

aurifere din Ţara Galilor – instaurase hegemonia şi aici

5

- puţin înainte de invaziile normande, Wessex-ul devine predominant, mai ales în timpul Egbert – petrecuse 14 ani pe continent, la curtea lui Carol cel Mare

- în a doua jumătate a sec IX, cele mai multe dintre statele anglo-saxone:(1) sunt ocupate de vikingi (eg: Northumbria) SAU(2) acceptă un statut de vasalitate – mari contribuţii financiare

- lupta vs invadatorii este condusă de Alfred cel Mare (aprox 871-901) copilărit la Roma; se opune cu succes invadatorilor începutul anului 878 – învins de danezi (se aflau la gurile Tamisei) Alfred se retrage strategic în regiunea mlăştinoasă Somerset, unde reorganizează

resursele militare – toamna 878 – victorie zdrobitoare vs invadatori, la Ethandune tratat cu danezii – le recunoaşte stăpânirea asupra GB de Est (Essex) şi asupra unei

părţi din Mercia; celelalte teritorii ale anglo-saxonilor (S şi centru) – sub autoritatea lui Alfred

901 – Alfred=întemeietorul regatului englez medieval organizează miliţii locale vs danezi şi construieşte castele întărite

- după moartea sa – o suită de 7 regi ai Angliei: Edward, Athelstam, Edmund, Edwid, Edwig, Edgar, Edward Martirul; Ethelbert=al 8-lea, uzurpator, accede la putere cu sprijinul mamei sale vs Edward Martirul

6