„Iată spre cine Îmi voi îndrepta privirile: spre cel ce suferăși are duhul mâhnit, spre cel ce se teme

de cuvântul Meu.”(Isaia 66:2)

1

FRUMUSEȚEA lui

HRISTOSprin

ZDROBIRE

K.P. Yohannan

o divizie a Gospel for Asiawww.gfa.org

2

Frumusețea lui Hristos prin zdrobire

© 2004 de K.P. Yohannan

Toate drepturile rezervate.

Nicio porțiune din această cărticică nu poate fi reprodusă, sub nicio formă, fără permisiunea scrisă a editurii care a publicat-o.

Pentru traducerea versetelor s-a folosit Biblia în traducerea lui Dumitru Cornilescu, anul 1924

ISBN: 1-59589-016-5

Publicată de gfa books, o divizie a Gospel for Asia1800 Golden Trail Court, Carrollton, TX 75010 USA

telefon: (972) 300-7777fax: (972) 300-7778

Imprimată în Statele Unite ale AmericiiTradusă în România de Vestitorul

Pentru informații legate de alte materiale similare, vizitați site-ul: www.gfa.org.

3

CUPRINS

Introducere 5

1. Privit de Dumnezeu 6

2. De ce avem nevoie 9

3. Cum o face El 15

4. Calea spre desăvârșire 23

5. Frumusețea care urmează 28

Concluzii de final 33

4

Introducere

Motivul pentru care împărtășesc gândurile mele despre acest subiect care, cred eu, este aproape de inima lui Dumnezeu, este ca noi, în calitate de Trup al lui Hristos, să înțelegem cel mai fundamental element din viața creștină – zdrobirea.

Ca Trup al lui Hristos, suntem chemați să fim un popor care trăiește împreună, se străduiește împreună, se roagă împreună, suferă împreună, agonizează împreună și – dacă e nevoie – moare împreună, în scopul proclamării mântuirii prin mila Lui unei lumi pierdute, aflate pe calea pierzării.

Și ce fel de persoane trebuie să fim ca să îndeplinim această chemare? Scopul lui Dumnezeu nu a fost să ne creeze ca muncitori ai Săi. Dacă ar fi

avut nevoie de muncitori, atunci ar fi produs 10 miliarde de trilioane de îngeri în plus ca să facă treaba necesară.

El a creat omul nu pentru a îngriji grădina și pentru alte munci asemănătoare, ci pentru a manifesta chipul Lui, după asemănarea Lui.

Cum facem noi, în fiecare zi, situație și anotimp al vieții noastre, să reflectăm imaginea Lui? Asta este întrebarea.

Una dintre lucrările majore ale Domnului în viețile noastre, pe măsură ce căutăm să împlinim voia Lui și să manifestăm chipul Său, este lucrarea zdrobirii.

5

CAPITOLUL I

Privit de Dumnezeu

În cartea Isaia, întrezărim o parte din inima lui Dumnezeu pentru cei zdrobiți. În Isaia 66:2, Domnul spune: „Iată spre cine Îmi voi îndrepta privirile: spre cel ce suferă și are duhul mâhnit, spre cel ce se teme de cuvântul Meu.”

Dar, avem o problemă. Prin firea noastră, toți suntem opusul celor spre care Dumnezeu își

îndreaptă privirea. Toți suntem lipsiți de smerenie, de umilință, adică... nezdrobiți. Suntem tari ca cea mai dură substanță pe care o poți găsi – intransigenți, egocentriști, ambițioși pentru binele propriu și niciodată dispuși să cedăm. Facem parte dintr-o lume care ne spune, direct sau indirect, „Luptă pentru drepturile tale! Fii propria ta persoană! Contează doar succesul, abilitățile, personalitatea, poziția socială, să fii important și să ocupi locul întâi în toate”. Toate acestea sunt întipărite în noi.

Îmi amintesc că, acum câțiva ani, un bărbat a vrut să facă parte din echipa GFA. Era un expert în calculatoare, un om extraordinar ale cărui abilități și talent ar fi ajutat lucrarea noastră misionară într-un mod semnificativ.

Pe măsură ce se pregătea să ni se alăture, l-a sunat pe șeful departamentului nostru să îl întrebe ceva important. Spunea că va părăsi o funcție importantă, pe care o ocupă la actualul loc de muncă, apoi i-a relatat colegului nostru următorul lucru: „Prietenii mei mă întreabă care va fi noua mea funcție. Mă întrebam dacă îmi puteți spune, ca să o trec în noua carte de vizită, astfel încât toată lumea să afle.”

Am fost debusolați de cererea lui. Asta nu înseamnă neapărat că o carte de vizită sau o funcție anume sunt lucruri rele – nu sunt. Căutarea unui statut special și o titulatură ne-a dat înapoi.

Nu am uitat niciodată acea zi. În timp ce discutam cu șeful departamentului nostru, amândoi am căzut de acord asupra răspunsului pe care trebuia să-l oferim. Am spus: „Nu cred că îi putem oferi nimic.

6

Dacă vrea să vină și să curețe toalete, să fie un nimeni, atunci să vină. Dar, având în vedere că deja cere o poziție și o funcție importantă, ar fi mai bine să rămână unde e acum. Te rog, spune-i să nu vină”.

Această situație îmi amintește de ce spunea A.W. Tozer: „Mă îndoiesc că Dumnezeu poate binecuvânta puternic un om până nu îl rănește puternic”.

Vezi tu, în lucrarea pe care Dumnezeu o face în viețile noastre, salvarea de la pedeapsa viitoare e doar începutul; rămâne restul lucrării de făcut – lucrarea crucii. Prin cruce, Dumnezeu încearcă, în mod continuu, să ne zdrobească eul propriu. În aceeași măsură în care ne lăsăm zdrobiți, vom experimenta și învierea și râurile de apă vie care curg nestăvilite.

Cum ne putem da seama dacă suntem zdrobiți sau nu? Când am acceptat cu adevărat lucrarea crucii, viețile noastre vor reflecta frumusețea Mântuitorului nostru. Dar dacă rămânem nezdrobiți, viețile noastre vor arăta cu totul altfel.

Vreau să îți pun niște întrebări care, sper eu, îți vor lumina mintea, astfel încât să vezi starea în care te afli.

Te concentrezi asupra eșecurilor celor din jurul tău? Ești gata să arunci vina pe alții când lucrurile iau o turnură nefastă? Devii defensiv când cineva ori te critică pe tine, ori munca ta, ori spusele tale? Când suntem nezdrobiți, tindem să avem un spirit autoprotector, care privește viața noastră ca pe ceva extrem de prețios – ești cumva așa, îți protejezi timpul, drepturile și reputația?

Te compari cu alții și simți că meriți onoruri? Îți place să ți se recunoască meritele și te strădui din răsputeri să faci lucruri – chiar spirituale – pentru a fi apreciat de alții? Te simți repede rănit când alții sunt promovați, în timp ce tu ești trecut cu vederea?

Din cauza lipsei de zdrobire, ne va fi foarte dificil să ne expunem nevoile spirituale celor din jur. Te asiguri că nimeni nu va afla nimic de păcatele tale?

Uneori, lipsa de zdrobire ne face orbi față de starea reală a inimii noastre și ne dă impresia că nu avem nevoie de pocăință. Îți este greu să spui: „Am greșit. Mă ierți?”

În urmă cu ceva timp, am primit un telefon de la unul din liderii noștri din India. Un om foarte inteligent, educat, pe care-l cunosc destul de bine, se gândea să vină să lucreze alături de noi. Conducerea vroia să știe părerea mea despre asta.

Pe măsură ce vorbeam la telefon, am spus: „În primul rând, ar fi una dintre cele mai bune achiziții pe care le-am face, din punct de vedere al abilităților. Nu veți găsi un om mai talentat. Ca și comunicator, omul este superb.

7

„Dar în al doilea rând”, am continuat, „ar fi foarte periculos pentru misiunea noastră dacă ni s-ar alătura. Omul nu este zdrobit. Este plafonat, sigur pe el, dur. Puteți fi siguri că va lupta și va câștiga în a-și apăra punctul de vedere cu orice argumente. Chiar dacă ne-ar plăti să-l integrăm în echipă, tot nu l-aș coopta. Nu, pentru că ar produce doar oameni duri, lipsiți de smerenie. Noi vrem oameni smeriți, cu inima zdrobită. Dumnezeu caută oameni umili, nu oameni capabili. El locuiește în cei săraci cu duhul.”

De fapt, chiar asta spune și în Isaia 57:15: „Căci așa vorbește Cel Preaînalt, a cărui locuință este veșnică și al cărui Nume este sfânt: «Eu locuiesc în locuri înalte și în sfințenie; dar sunt cu omul zdrobit și smerit, ca să înviorez duhurile smerite și să îmbărbătez inimile zdrobite.»”

Acordă-ți un moment și roagă-L pe Domnul să-ți arate zonele din viața ta care au rămas nezdrobite. Ești dispus să te smerești și să-I lași Lui acele părți, pentru a lucra la ele?

8

CAPITOLUL II

De ce avem nevoie

Lipsa de zdrobire este un lucru de care trebuie să ne temem. Este duhul satanei, o fire veșnic mândră împotriva lui Dumnezeu. Problema cea mai mare a Domnului nu este păcatul nostru (căci pe asta a rezolvat-o la Cruce), ci împietrirea inimii și lipsa de zdrobire a eului. Asta este problema cea mai mare a lui Dumnezeu, rădăcina tuturor necazurilor noastre.

Biblia are o listă întreagă de oameni nezdrobiți. Ia-l pe Faraon ca exemplu.

Faraon putea să fie Moise. Ce ocazie incredibilă! Putea să devină ca Rut din Moab sau ca prostituata Rahav. Putea fi cel mai incredibil om din istorie care să i se alăture lui Moise la conducerea copiilor lui Israel. Putea spune: „Moise, am crescut împreună. Tu ai părăsit Egiptul, iar eu am crezut că ai fost un idiot să lași tot ce ai avut în urmă. Dar iată, că stau pe acest tron de fildeș, cu toată puterea din lume, și totuși sunt atât de gol, pierdut și fără speranță. Puterea și averile mele sunt doar o spoială. Sunt un nimic. Dar Moise, văd în ochii tăi atâta autoritate. Chiar și gângav, tu spui simplu „Lasă-mi poporul să plece”, iar Cerurile sunt cu tine. Tremur la cuvintele tale. Moise, renunț. Fii tu agentul meu de împăcare cu Domnul. Lasă-mă să te urmez – ce vrei să fac?”

Faraon putea să facă asta. Dar n-a făcut-o. A refuzat să se lase zdrobit. Cu fiecare ocazie, cu fiecare plagă, inima lui s-a împietrit mai mult și mai mult.

Regele Saul e un alt exemplu. Ce posibilități incredibile a avut omul ăsta! Dumnezeu l-a ales să fie chiar primul rege din istoria Israelului. Ce onoare! A început ca un lider umil, dar cu trecerea anilor, încet-încet, a început și el să-și împietrească inima. A refuzat să fie smerit și întors din căile lui. Și, în final, asta a fost ceea ce i-a adus sfârșitul.

În cartea Numerii, citim una dintre cele mai înfricoșătoare povești din Biblie – povestea lui Core. La fel ca ceilalți, și-a împietrit inima și a afectat toată tabăra israeliților cu aroganța lui.

9

Dar, în ciuda celorlalți, în cazul lui nu a existat nicio circumstanță exterioară care să-i provoace căderea. Nu a venit vreun șarpe să-l muște și să-i aducă moartea. Nu a existat niciun infarct. Nu l-a ucis nimeni și nici nu s-a sinucis. Nicidecum! Dumnezeu Însuși a deschis pământul în două și acesta l-a înghițit (vezi Numerii 16:32).

Fiecare din acești bărbați a plătit un preț mare din cauza lipsei de zdrobire interioară. Și te rog să observi cum asta nu i-a afectat doar pe ei, ci și pe toți oamenii pe care i-au condus, iubit și trăit împreună cu ei.

Același lucru se întâmplă și în viețile noastre, când refuzăm să ne smerim. Împotrivirea noastră nu doar prelungește sau întârzie lucrarea Domnului în viețile noastre, ci îi afectează și pe cei din jur. Deseori, când ne împotrivim lucrării lui Dumnezeu, familia și cei dragi nouă suferă. Relațiile noastre și locurile noastre de muncă au de suferit, deoarece devenim oameni dificili, greu de suportat, care trăiesc cu tensiuni interne ce se vor manifesta rapid și în exterior.

Lipsa de zdrobire este un lucru de care trebuie să ne temem. De ce? Este de temut pentru că fiecare dintre noi are capacitatea de a își împietri inima în aceeași manieră în care au făcut-o Faraon, regele Saul sau Core. Iar prin asta ne vom transforma în dușmanii lui Dumnezeu.

Smerește-te!

Sfânta Scriptură ne spune că „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriți.” (Iacov 4:6).

Acesta e un verset puternic. Poți să transformi pe oricine într-un dușman și, totuși, poți supraviețui

undeva. Dar nu vrei să-L transformi pe Dumnezeu în dușmanul tău. Noi facem asta când avem o inimă plină de mândrie.

Cuvântul grec aflat la baza expresiei „a sta împotrivă” este antitassomai, care s-ar traduce direct „a lupta cu furie împotriva”. Sunt sigur că ești de acord – asta e clar ceva de evitat! Dacă pentru oarecare motiv eu m-aș supăra pe tine, tu mi-au putea trage un pumn. Dar dacă Dumnezeu se supără pe tine și s-ar pune cu tine, n-ai avea nicio șansă. Aducem dezastru asupra noastră atunci când trăim în mândrie și, într-o ultimă instanță, ne tăiem craca harului lui Dumnezeu de sub picioare.

Singura cale de a primi harul Lui și binecuvântările este să ne smerim. Iar de asta, spune Scriptura, suntem direct responsabili. Biblia nu spune că Dumnezeu ne va smeri, implicit.

10

Singurul caz în care Dumnezeu a smerit oamenii este cel a lui Nebucadnețar sau Belșațar sau în situațiile în care El a spus: „Ori cazi tu pe piatra asta și ești salvat, ori va cădea piatra pe tine și te va acoperi” (parafrazare, vezi Daniel 2:34-35).

Trebuie să ne smerim singuri (vezi Iacov 4:10). Trebuie să alegem să mergem pe drumul smereniei, al zdrobirii de sine. Ni s-a spus să ne îmbrăcăm cu haina umilinței.

Această zdrobire de sine nu este doar un veștmânt exterior. Nu trebuie doar să arătăm foarte umili și pioși în fața lumii, așa cum făceau fariseii. Atitudinea inimilor noastre trebuie să fie una umilă.

Dar cum ne putem da seama de starea inimii noastre, astfel încât să știm dacă e umilă și zdrobită sau țapănă și rigidă? Ieremia 17:9 ne spune că „Inima este nespus de înșelătoare și de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?”

Și totuși, acest pasaj biblic ne spune în continuare: „Eu, Domnul, cercetez inima și încerc rărunchii.” (versetul 10). Când Domnul, în mila și prin harul Lui, ne descoperă mândria, încăpățânarea și împotrivirea din inimile noastre, trebuie să fim dispuși să Îi spunem: „Doamne, asta e partea pe care Tu mi-o descoperi. Mă smeresc înaintea ta și mă pocăiesc de păcatele mele”. Dacă refuzăm să facem asta, Îl transformăm pe Dumnezeu în dușmanul nostru. El ni se va opune. Harul nu ne va mai fi acordat.

Un dușman apropiat

Refuzul nostru de a deveni maleabili și de a ne smeri ne pune în postura de dușmani ai lui Dumnezeu. Totuși, putem avea un alt dușman în acest proces al smeririi – noi înșine. Deseori ne suntem proprii dușmani când vedem lucrarea crucii pe primul loc în viețile noastre.

Watchman Nee spunea așa:

„Oricine Îi slujește lui Dumnezeu va descoperi, mai devreme sau mai târziu, că obstacolul cel mai mare de care se lovește în lucrarea Domnului nu constă în ceilalți, ci în sine însuși. Își va da seama că omul exterior (persoana) nu este în armonie cu omul interior (duhul). Ambii tind să meargă în două direcții opuse. De asemenea, va simți incapacitatea omului exterior de a se supune controlului omului interior...

11

Prin urmare, este incapabil să îndeplinească cele mai importante porunci ale lui Dumnezeu.”

Vezi tu, Scriptura vorbește despre o luptă interioară care are loc în fiecare dintre noi. Merge chiar până într-atât încât o numește „război”, unul care se dă cu putere între omul nostru interior și cel exterior. Iată ce scrie apostolul Pavel în Romani 7:22-23: „Fiindcă, după omul dinăuntru, îmi place Legea lui Dumnezeu; dar văd în mădularele mele o altă lege care se luptă împotriva legii primite de mintea mea și mă ține rob legii păcatului care este în mădularele mele.”

Există o diferență clară între omul lăuntric și omul exterior. Între ei există o luptă, care poate avea doar un singur câștigător. Dacă omul exterior poate fi zdrobit, omul lăuntric poate străluci, iar frumusețea lui Hristos va ieși la iveală.

Te rog să înțelegi. „Omul lăuntric nu poate ieși la suprafață, pentru că este blocat de omul exterior obosit de păcat. De asta am subliniat, în mod repetat, că omul exterior trebuie zdrobit.”

Fondatorul Alianței Creștine și Misionare, A.B. Simpson, a scris cândva un imn intitulat „Nu eu, ci Hristos”, în care a surprins perfect nevoia fiecărei vieți:

„O, să fiu salvat de mine însumi, Doamne O, să mă pierd în Tine; O, să nu mai fiu doar eu, Ci Hristos care trăiește-n mine”.

O, să fiu salvat, nu doar din adulter și hoție, minciună și înșelăciune și toate păcatele dezgustătoare și vizibile, ci și de mine însumi. O, să fiu pierdut în Tine, ca să nu mai fiu doar eu, ci Hristos în mine. Asta este zdrobirea pe care mi-o doresc pentru mine însumi și pentru toți.

Zdrobirea pentru astăzi

Uneori, s-ar putea nici să nu realizăm cât de mult avem nevoie să fim zdrobiți. Din cauza societății în care am crescut, unii dintre noi – fără să-și dea seama măcar – pot avea o atitudine plină de mândrie și lipsită de smerenie. Se poate să fi fost învățați încă de la naștere să nu permitem nimănui să intre în zona noastră de confort. Ne creștem copiii, astfel încât toți au camera lor, jucăriile lor, fiecare are ceva personal, doar al lui. Cât despre folosirea unui lucru de-al altuia, acest lucru nu se permite.

12

Cât de atenți suntem când vine vorba de viețile noastre. Suntem frați și surori în Hristos până când cineva depășește acea linie subțire care delimitează spațiul personal. Iar dacă cineva are curajul să facă asta, replica scurtă și la obiect pe care o va auzi este: „Hei, ia ascultă! Te iubesc și te respect, dar asta nu e treaba ta!” Chiar dacă ne dăm seama sau nu, asta este lipsă de zdrobire interioară.

Nu așa ar trebui să stea lucrurile. În familia lui Dumnezeu nu există cortine. Nu sunt bariere, ziduri de protecție, nimic de genul ăsta. Am fost răstigniți împreună cu Hristos, iar lucruri ca vârsta, aspectul fizic și averea nu mai contează. În Împărăție, nimeni nu se calcă în picioare pentru primul loc; nu militează nimeni pentru drepturile proprii. În Împărăție, cel dintâi e cel din urmă, iar cel din urmă e cel dintâi, iar cel care slujește e cel mai mare dintre toți.

Ca lider, sunt în cea mai periculoasă postură de a nu îmi recunoaște părțile rele care au rămas nezdrobite în viața mea. Domnul îmi amintește deseori să fiu foarte atent la acest lucru, deoarece, mai ales în societatea asiatică, foarte puțini oameni ar merge la un lider, s-ar uita în ochii lui și i-ar spune: „Greșești! Ai făcut-o de oaie!”

Din cauza asta, am încercat să-mi ordonez viața, astfel încât să fiu înconjurat de oameni foarte atenți la ce fac și la ce spun. Am stat de vorbă cu câțiva dintre ei și le-am spus: „Dacă ții la mine și mă iubești, te rog să mă atenționezi de fiecare dată când vezi ceva greșit la mine.” Nu sunt infailibil. Sunt capabil de orice grozăvie pe care ți-o poți imagina. Sunt un bărbat care trăiește într-un trup muritor cu orice viciu sau ispită de care se poate lovi oricine.

Chiar au fost momente când a trebuit să stau înaintea unor oameni și să le cer scuze după ce i-am rănit în mod public. Pot aluneca foarte ușor de la calea cea dreaptă. Pot prinde ușor atitudini de genul: „Știu cine sunt. Știu cât de mult am studiat. Cunosc ce înseamnă să fii un lider bun. Știu ce fac.”

În timpul unei vizite recente în India, un incident mi-a reamintit câtă nevoie am de a fi mereu în gardă și de a-L ruga constant pe Dumnezeu să-mi cerceteze inima, astfel încât să fiu mereu smerit în fața Lui.

În timp ce stăteam lângă un cocotier în fața bibliotecii seminarului nostru, am fost absolut vrăjit de aspectul și eleganța clădirii. M-am gândit în sinea mea: „Aș vrea să fiu tânăr din nou, ca să pot studia aici. Uite ce de cărți!”

Și, deodată, mi-au venit în minte următoarele cuvinte: „Privește această uriașă clădire minunată”, ca și când eu aș fi ridicat-o. Sincer, n-am avut nicio treabă cu biblioteca respectivă.

13

Dar dacă îmi lăsam gândurile în voie, probabil că ar fi ajuns la ceva asemănător cu situația lui Nebucadnețar, care spunea: „Uau! Am făcut ceva incredibil de minunat și de semnificativ!”

Nu am să uit cum mă sprijineam de acel cocotier, singur singurel, privind la bibliotecă. Mi-am spus cu voce tare: „Omul! Zilele lui sunt ca iarba, și înflorește ca floarea de pe câmp. Când trece un vânt peste ea, nu mai este, și locul pe care-l cuprindea n-o mai cunoaște.” (Psalmi 103:15-16).

„Doamne”, am spus, „asta sunt. Sunt ca iarba și ca floarea”. Apoi mi-am spus: „Privește, trup muritor! Acum înțelegi cum stau lucrurile. Poți face toate aceste lucruri, dar va veni o zi când acest loc în care le-ai făcut nu va mai fi. Depărtează-te. Nu te lipi de nimic atât de mult. Chiar și dacă e parte a lucrării făcute pentru Domnul, nu are nicio valoare.”

Aveam doar 16 ani când Domnul m-a chemat prima dată să-I slujesc. Acum sunt mult mai în vârstă. În călătoria asta, de-a lungul anilor, am întâlnit, trăit, învățat și slujit pentru mulți oameni ale căror vieți au fost distruse de mândrie. Pur și simplu, ei nu vroiau să renunțe la ea. Dumnezeu nu le-a luat viețile, așa cum s-a întâmplat în Vechiul Testament. În schimb, din cauza împotrivirii lor constante, au fost „puși pe raft” - adică departe de lucrarea Domnului – în timp ce alții, mai puțini talentați, tineri dar smeriți, au mers înainte cu Dumnezeu.

Ne lipsim de cele mai mari binecuvântări ale lui Dumnezeu când ne împietrim inimile. Devenim cel mai mare dușman al nostru când îi permitem omului exterior să rămână intact, nezdrobit. Proverbe 29:1 ne avertizează că: „Un om care se împotrivește tuturor mustrărilor va fi zdrobit deodată și fără leac.”

Din nou și din nou și din nou El ne spune: „Astăzi, dacă auziți glasul [Meu], nu vă împietriți inimile!” (Evrei 4:7).

14

CAPITOLUL III

Cum o face El

„Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă și mântuiește pe cei cu duhul zdrobit.” (Psalmi 34:18).

Este foarte interesant de observat cum acest verset spune „Domnul este aproape”. Deci, care este opusul? Domnul este departe. Este distant față de cineva care nu este smerit. Ca să-l ai pe Dumnezeu aproape de tine trebuie să fii umil și smerit. Atâta timp cât suntem încăpățânați, duri și rigizi, El va sta departe de noi.

Dar oamenii pe care Domnul nu îi va disprețui niciodată și nu se va depărta de ei sunt aceia smeriți, cu duhul umilit. „Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu disprețuiești o inimă zdrobită și mâhnită.” (Psalmul 51:17).

Imaginează-ți un om care moare de foame. E mâncare așezată în fața lui, dar indiferent cât de mult încearcă, nu poate mânca. Problema e că gura lui este încleștată puternic, iar mâinile îi sunt legate la spate. Chiar de ar încerca cineva să îl hrănească, nu ar putea primi mâncarea respectivă.

În viața noastră duhovnicească, se poate întâmpla același lucru. Indiferent cât de mult ne iubește Dumnezeu, indiferent ce ar vrea să facă pentru noi sau cât de mult caută să ne binecuvânteze, nu poate face nimic cu o persoană care își închide inima în mândrie, refuzând să se smerească. Și, cât timp va trăi acest credincios pe pământ, lucrarea lui Dumnezeu va fi aceeași mereu: să îl aducă la locul zdrobirii. Domnul nu renunță la noi până nu avem inima înfrântă. În mod constant, El lucrează la asta cu noi.

Și folosește tot felul de metode. Fie zdrobește omul exterior treptat, așa cum un sculptor cioplește fin o piatră mare, fie zdrobește subit, printr-un eveniment major. Uneori, se întâmplă brusc ceva puternic, apoi continuă treptat.

15

Pentru alții, Domnul aranjează încercări zilnice, dificultăți, oameni dificili, circumstanțe grele, probleme fizice și tot felul de greutăți – poți să-ți faci singur o listă – pentru a ne aduce la locul umilinței și al smereniei.

Dumnezeu lucrează cu fiecare dintre noi în felul Său. Felul în care te zdrobește pe tine poate fi diferit de modul în care mă va zdrobi pe mine. Iar timpul în care face asta e în mâinile Lui. Cu toate astea, cu siguranță putem prelungi procesul transformării. În unele cazuri, Dumnezeu poate aduce omul la locul smereniei în șase luni, un an sau trei ani. În altele, procesul poate dura toată viața – 10, 20, 30 de ani. Cel mai trist e să pierzi atâția ani prețioși, din cauza încăpățânării.

Experiența mea personală

Prima dată, când îmi amintesc că am fost zdrobit, aveam 18 ani. La acea vreme, nu am înțeles ce se întâmplă, în afara faptului că era dureros și sufeream.

De când aveam 16 ani, am fost implicat într-o mișcare de tineri evangheliști. Domnul mi-a dat darul predicii, dar nu am înțeles atunci că El mi-a dat acest dar și nu era ceva de la mine.

După câțiva ani petrecuți în mișcarea respectivă, am fost cunoscut și recunoscut pentru abilitățile mele de comunicator și predicator eficient. Eram foarte solicitat. Toată lumea mă chema, deoarece aveau nevoie de cineva care să predice așa cum făceam eu. Nu era vorba că nu ar fi fost și alți predicatori în zonă. Era o mișcare de tineri – eram vreo 300-400. O zicală spune că: „În țara orbilor, chiorul este împărat”. În lumea mea de acolo, eu eram chiorul. Și mă simțeam foarte bine în postura asta! Toată lumea mă vroia și eram pe val.

Se întâmpla în timpul conferinței de 30 de zile din Ajmar, Rajasthan,când am început să experimentez ce înseamnă să ai inima zdrobită.

La sfârșitul conferinței, fiecare coordonator și-a ales oamenii pe care îi dorea în echipă, pentru următoarele evenimente din lucrare. Pe parcursul întregii conferințe, umblam ca un cocoș țanțoș cu penele la vedere. Mă gândeam: „Dumnezeule, ce o să fac la sfârșitul conferinței? Toată lumea o să mă dorească. Cum voi spune «Nu!» atâtor oameni? O să fiu atât de solicitat. Ce o să fac?”

Dar când conferința a ajuns la final, nu am fost ales în echipa nimănui. Nimeni nu m-a vrut. Alegerile au fost făcute, iar eu m-am trezit singur. Mă uitam cum echipele plecau una câte una.

În acea seară, unul dintre liderii de închinare a venit să-mi vorbească.

16

M-a condus în afara spațiului conferinței, am ieșit pe o ușă dărăpănată cu o lampă pe jumătate stricată, ce atârna în afară. Ne-am plimbat în noapte până ne-am așezat pe o piatră mare dincolo de spațiul unde a avut loc conferința. El s-a întors spre mine și mi-a spus: „Frate K.P., toate echipele au plecat. Doar cinci sau șase persoane au mai rămas. Tu ești una dintre ele. Nimeni nu te vrea.”

Am fost zguduit puternic de aceste vorbe. Nu mai aveam cuvinte. Nu mi le-a spus într-o sufragerie frumoasă și călduroasă, în timp ce eram așezați pe niște fotolii confortabile. Nu erau stele care să strălucească pe cer, era o noapte mohorâtă, iar noi stăteam pe o piatră afară. Nu m-a îmbrățișat ca să mă consoleze. Doar a spus, pe scurt: „Mândria ta, aroganța ta este motivul.” Apoi s-a ridicat și a plecat.

Am stat acolo ceva vreme. Toată lumea mea s-a prăbușit. În următoarele zile, mi-am tot spus mereu: „Nu voi mai predica niciodată.

Nu voi mai învăța pe nimeni nimic. Nu vreau să mai fiu implicat în nicio lucrare. Nimeni nu mă vrea. Ei nu înțeleg cât de mult am făcut pentru ei. Ei nu știu cât de mult am muncit.” Așa am ținut-o zile întregi.

Apoi Dumnezeu, în mila și harul Lui, mi-a șoptit „Ce ți-a spus el e adevărat. E mândria ta, inima ta împietrită și încăpățânarea ta în a nu te lăsa smerit.”

Prin harul Său, am avut curajul de a mă uita înapoi la echipele din care am făcut parte în ultimele luni și ani și am realizat cât de greu de suportat devenisem – rigid, plin de argumente și întotdeauna gata să îmi impun punctul de vedere. Indiferent de sugestiile liderilor de închinare, eu aveam altă abordare. Aveam mereu idei diferite. În ciuda argumentelor oferite de ceilalți, întotdeauna vroiam să am eu ultimul cuvânt. Și, de cele mai multe ori, făceam cum vroiam eu.

Atunci a fost prima dată când îmi aduc aminte cu exactitate nevoia de a îmbrățișa crucea. Am început să înțeleg abia atunci că cel mai mare dușman al meu era chiar propria-mi încăpățânare și lipsă de zdrobire a inimii.

De atunci, am trecut de mai multe ori prin experiențe similare. Nu a fost atunci prima și ultima.

Indiferent unde ne aflăm, unde ne-a pus Domnul, trebuie să fim foarte atenți să nu ne împotrivim zdrobirii realizate de Dumnezeu în viața noastră, întârziind astfel lucrarea bună pe care El încearcă să o ducă la bun sfârșit în noi. Singura persoană care poate amâna împlinirea promisiunii Domnului în viața ta ești chiar tu – și o faci prin împotrivire.

Viața lui Iacov este un exemplu clasic de împotrivire.

17

Nu amâna!

În Geneza 25:23, Dumnezeu face o promisiune legată de Iacov și fratele său mai mare, Isav, încă dinainte ca cei doi să se fi născut: „Cel mai mare va sluji celui mai mic!” Promisiunea Domnului a fost făcută încă de la început.

Dar în ciuda acestui fapt, Iacov și-a trăit viața încercând să împlinească promisiunea prin planurile sale viclene. Ce om era! A fost destul de curajos și de inteligent încât să îi fure fratelui său dreptul de întâi-născut, și apoi să-l păcălească pe tatăl său, astfel încât să-l binecuvânteze pe el în schimbul lui Isav.

Din cauza tensiunii existente acum între el și fratele său, Iacov a fugit în casa unchiului său Laban, unde era în siguranță. Pe drum, a avut un vis în care a văzut îngeri urcând și coborând pe o scară ce ducea către cer. Dumnezeu i-a promis lui Iacov că îi va face copiii un neam puternic, îl va binecuvânta și îl va întoarce în țara sa. Dar, chiar și așa, Iacov a vrut să trăiască după voia lui. El s-a târguit cu Dumnezeu, spunându-I: „Dacă mă vei lăsa să-mi văd de viață, mă vei ține în siguranță și mă vei hrăni, când mă voi întoarce voi construi un templu pentru Tine. Voi da zeciuală” (parafrazare, vezi Geneza 28:20-22).

Tot nu vroia să renunțe la căile sale. Tot refuza să fie zdrobit. Când a ajuns la casa unchiului său Laban, a descoperit curând că acesta

era de două ori mai perfid decât el. Tratamentul pe care Iacov i l-a administrat fratelui și tatălui său se întorcea acum asupra lui însutit. Timp de 14 ani, i-a slujit unchiului, timp în care a continuat să facă planuri viclene de a-și spori averea în felul său. Dumnezeu încerca să-l smerească pe Iacov prin Laban, dar Iacov se împotrivea.

Sătul până peste cap de Laban, Iacov a decis că era timpul să plece. Așa că, alături de șeptel, nevastă și copii, a părăsit locuința unchiului său pentru a se întoarce acasă.

Pe drum, a auzit că Isav urma să le iasă în cale. De teama unei reacții dure din partea lui Isav, Iacov, bazându-se tot pe mintea și pe schemele lui viclene, a trimis înaintea lui slugile, animalele, soția și copiii să se întâlnească cu Isav. S-a gândit că dacă îi ucide pe ei, măcar el scăpa cu viață. În continuare, își vedea doar interesul propriu. Încă nu vroia să se abandoneze voii lui Dumnezeu, pentru a-L lăsa pe El să lucreze totul. Tot nu se lăsa smerit.

Într-un final, după 20 de ani trăiți după capul lui, după ideile lui șirete, singur singurel, L-a întâlnit pe Dumnezeu, în mijlocul deșertului.

18

„Iacov însă a rămas singur. Atunci un om s-a luptat cu el până în revărsatul zorilor. Văzând că nu-l poate birui, omul acesta l-a lovit la încheietura coapsei, așa că i s-a scrântit încheietura coapsei lui Iacov pe când se lupta cu el. Omul acela a zis: «Lasă-Mă să plec, căci se revarsă zorile.» Dar Iacov a răspuns: «Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta.» Omul acela i-a zis: «Cum îți este numele?» «Iacov», a răspuns el. Apoi a zis: «Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel; căci ai luptat cu Dumnezeu și cu oameni și ai fost biruitor.” (Geneza 32:24-28)

Cum se poate lupta cineva cu Dumnezeu și să iasă biruitor? Asta îmi aduce aminte de fiul meu, Daniel, când era mic. Obișnuiam să mă iau la trântă cu el și câștiga fiecare luptă.

Așa pare să fie și în cazul lui Dumnezeu. Ne lasă să câștigăm, dar nu cum vrem noi. După ce s-a luptat cu Dumnezeu, Iacov nu mai era același om. A devenit infirm; de atunci înainte a umblat șchiopătând. Dar a câștigat în noaptea aia pentru că a recunoscut cine era – Iacov, care înseamnă a înșela, a înlocui – și, în sfârșit, L-a lăsat pe Domnul să-l zdrobească.

Odată, un prieten m-a sunat de peste Ocean, să-mi spună că vrea să rezolve o situație după mintea și cu puterile lui, fără să își dea seama că Dumnezeu încerca să-l smerească.

Deranjat că cineva profita de el, prietenul meu, potrivit legii, putea să depună acuzații și să ceară justiției să facă dreptate în cazul lui.

Când am auzit că vrea să meargă pe calea asta, răspunsul meu a fost șocant pentru el: „Sunt uimit că a putut să-ți treacă prin minte așa ceva!” i-am spus. „Siguranța ta nu se află în aceste lucruri. Ea este în Domnul. De ce trebuie neapărat să te lupți pentru drepturile tale? Biblia ne povestește că atunci când li se luau drepturile leviților, li se luau proprietățile, locuințele, pământurile, iar ei le dădeau fără regrete și niciodată nu se uitau înapoi după ele. Asta este calea pe care trebuie s-o urmezi și tu.”

Acesta este un exemplu din lumea de azi în care vedem cum putem întârzia cu planurile și schemele noastre lucrarea de smerenie pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru noi. Slavă Domnului că prietenul meu a văzut că acesta e răspunsul corect și l-a folosit ca oportunitate pentru a umbla în umilință și a-L lăsa pe Domnul să fie apărătorul lui.

19

În viața fiecăruia dintre noi, Domnul ne aduce persoane ca Laban și greutăți - probleme cu banii, eșecuri, boli și altele - pentru a ne smeri. Prin aceste situații, Dumnezeu încearcă în mod constant să ne zdrobească – nu pentru a ne distruge, ci pentru a ne binecuvânta. Numai după cruce urmează învierea. Numai după cruce vine slava.

Alte obstacole

Lucrarea zdrobirii este un lucru frumos. Face ca viețile noastre să devină o bună mireasmă înaintea lui Dumnezeu, așa cum El a intenționat să fie. Dar, în același timp, noi o putem întârzia când nu înțelegem că Dumnezeu este Cel care lucrează în spatele momentelor dificile din viața noastră.

Când Domnul aduce greutăți prin diverse circumstanțe, oameni sau altceva, mulți se cufundă într-un întuneric total, fără să recunoască mâna Domnului la lucru. Dăm vina pe conjunctură, oameni, trecut și pe tot ce avem în jur. Nu vedem că Dumnezeu îngăduie aceste lucruri.

Așa a fost și în cazul lui Iona, un om inteligent. El a fugit de Dumnezeu, refuzând să predice oamenilor care îi ucideau poporul. Dar când furtuna a venit și l-a aruncat în burta peștelui, a început să vadă mâna Domnului la lucru prin acea situație. Stând în burta peștelui, Iona și-a dat seama că Domnul avea un rol important în situația lui - „Și totuși [Tu] mă aruncaseși în adânc, în inima mării, și râurile de apă mă înconjuraseră; toate valurile și toate talazurile Tale au trecut peste mine.” (Iona 2:3, sublinierile îmi aparțin).

Dar ce putem spune despre tine și despre problemele cu care te confrunți? Cred că ar fi bine să încetezi a mai da vina pe circumstanțe și pe oameni și să spui „Doamne, Tu îngădui asta pentru un scop.” Toate lucrează spre binele nostru, astfel încât să ne asemănăm cu Isus (vezi Romani 8:28-29). Când credem cu adevărat asta, ne putem odihni, știind că Dumnezeu rânduiește evenimentele din viața noastră. Este planul Său, iar noi învățăm să ne plecăm grumazul și să primim povara Lui.

Asta ne ajută să devenim mai puțin frustrați în privința circumstanțelor, oamenilor și altor lucruri. Când privim în sus și recunoaștem că El este în spatele a tot, harul și pacea Lui intră în viața noastră.

Cu toate deciziile pe care le iau, deseori trebuie să iau o pauză, să privesc către cer și să îmi amintesc că Dumnezeu lucrează în spatele scenei. Îmi spun: „El e capabil să lucreze totul spre bine. Trebuie doar să mă supun Lui și căilor Lui. Mă pot odihni.”

20

Un alt mod în care putem întârzia lucrarea zdrobirii în viața noastră este prin iubirea de sine.

Putem ști că Dumnezeu lucrează prin greutățile noastre, dar tot vrem să facă precum ne dorim noi. Iubirea de sine întotdeauna întârzie procesul zdrobirii.

Sunt multe motive pentru care ne dorim să facem precum vrem noi, chiar și după ce recunoaștem cam ce ar vrea să lucreze Dumnezeu în sufletele noastre. Poți spune: „Am mai suferit în trecut și mi-am învățat lecția. Trebuie să mă protejez. Nu o să-mi deschid inima către nimeni.”

Poate vei spune ca Iona: „Nu o să predic unui ninivitean! Nu o să mă întorc într-un loc în care m-au bătut și au blasfemiat numele Tău!”

Sau poate că ești mai mult ca fratele fiului risipitor și vei spune: „Nu o să fiu de acord cu dragostea și iertarea Tatălui meu și nu voi sărbători cu fratele acela risipitor care nu merită. Nu am de gând să mai iubesc, să mă rog și să sufăr pentru biserica mea, dacă oamenii ei nu mă apreciază.”

Poți spune și acționa în toate aceste moduri. Poți să te pui pe primul plan în toate, să te iubești și să te protejezi. Și vei rămâne neatins și oribil de nezdrobit.

C.S. Lewis spunea:

„Să iubești cu adevărat înseamnă să fii vulnerabil. Iubește orice, iar inima ta va fi cu siguranță frântă și, posibil chiar zdrobită. Dacă vrei să te asiguri că va rămâne intactă, trebuie să nu o dai nimănui, nici măcar unui animal. Înfășoar-o cu atenție în pasiuni și luxuri mărunte; evită orice încurcături; închide-o în siguranță în sicriul egoismului tău. Dar în acel coșciug – sigur, întunecat, lipsit de mișcare, de aer - ea se va schimba. Nu va fi zdrobită; va deveni inca- sabilă, impenetrabilă, nemântuibilă... Singurul loc în afara Raiului unde ești în perfectă siguranță față de toate pericolele iubirii... este iadul.”

Sunt multe alte lucruri care ne pot fi obstacole – mândria, autosuficiența, lipsa de credință și teama. Putem fi atât de obsedați de ce cred alții despre noi când ne smerim, încât uităm de roadele rezultate, cele care întrec orice lucru de care ne-am putea teme.

21

Ne poate fi frică să ne abandonăm total în brațele lui Dumnezeu, din cauză că ne-am teme că nu își va ține promisiunile și ne va lăsa pe cont propriu. Dar trebuie să credem în bunătatea Domnului. Dumnezeu este bun. El este întotdeauna credincios. Planurile și lucrarea Lui în noi sunt întotdeauna spre beneficiul nostru. El este Păstorul Cel Bun și știe cel mai bine de ce avem nevoie. Inima lui către noi este întotdeauna bună. Putem avea încredere în El.

Ce situații din viața ta încearcă Dumnezeu să folosească pentru a te smeri? Ești conștient de lucrarea pe care El o face în tine, prin circumstanțe zilnice?

Ești dispus să cedezi și să-L lași să-și împlinească voia Lui perfectă în viața ta?

22

CAPITOLUL IV

Calea spre desăvârșire

Dacă există un verset în toată Biblia care vorbește pe larg despre ce înseamnă să fii plin de Duh Sfânt sau să trăiești plinătatea Domnului și să îți curgă din inimă râurile lui de apă vie nestăvilite de nimic, acela este Galateni 2:20 -

„Am fost răstignit împreună cu Hristos, și trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru mine”.

Este un verset cunoscut pentru mulți dintre noi. Dar te rog să iei un moment de pauză și să te gândești la ce spune.

Acest „Eu”, acest „mine” care e atât de important, a fost „răstignit, nu eu mai trăiesc...”

Cineva a spus cândva: „Există o cruce și un tron în viața fiecăruia dintre noi. Dacă «Eu» este pe tron, atunci Hristos este pe cruce. Dacă Hristos este pe tron, atunci «Eu» este pe cruce.”

Măsura în care vom permite crucii să lucreze în viețile noastre, să aducă moarte ambițiilor noastre egoiste, căilor noastre, drepturilor noastre, reputațiilor noastre, intereselor noastre, este aceeași în care Hristos va manifesta viața Lui în noi.

Isus a vorbit despre asta în Ioan 12:24-25. „Adevărat, adevărat vă spun că dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce mult rod. Cine își iubește viața o va pierde; și cine își urăște viața în lumea aceasta o va păstra pentru viața veșnică.”

23

Contemporan cu Isus, Eusebiu a scris despre un rege care, după ce a auzit că liderii iudei vor să-l omoare pe Isus, a trimis câțiva oameni să-i dea o scrisoare în care Îl invită să locuiască în regatul său. Conținutul scrisorii respective spunea cam așa: „Am auzit că iudeii complotează să Te ucidă. Din tot ce am învățat despre Tine, cred că ești un om și un învățător bun. Te rog, vino și fă parte din regatul meu și împărățește cu mine. Vom avea noi grijă de Tine.”

Ioan 12:20-21 relatează această întâmplare: „Niște greci, dintre cei ce se suiseră să se închine la praznic, s-au apropiat de Filip, l-au rugat și au zis: «Domnule, am vrea să vedem pe Isus».”

Potrivit lui Eusebiu, răspunsul pe care L-a dat Isus a fost similar cu cel din Ioan 12:24-25. În esență, Isus a spus „Vreți să Mă vedeți? Dacă într-adevăr asta vă doriți, atunci trebuie să muriți. Numai prin moarte Mă veți găsi.”

Răspunsul lui Isus este același și astăzi. Dacă vrem să-L vedem și să avem frumusețea și iubirea Lui vizibilă în noi, trebuie să murim. Trebuie să fim acel grăunte de grâu care cade pe pământ, zdrobit și îngropat, pentru a vedea cum se naște o viață minunată.

O, dar cum încercăm noi din răsputeri, chiar și în misiunea de creștin, să ne păstrăm viețile neschimbate, în condițiile în care Isus a spus clar că dacă ținem la viețile noastre le vom pierde. Vom rămâne așa cum suntem. Cincizeci de ani putem trăi, studia Biblia și deveni experți, și totuși nu-L vom vedea.

În paginile Bibliei, îl poți vedea pe Isus – Cel care sălășluiește în atâta lumină, încât când Îl privești te transformi fără să încerci. Epistola a doua către Corinteni a Apostolului Pavel, capitolul 3, versetul 18, ne spune: „Noi toți privim cu fața descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, și suntem schimbați în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.” Acea transformare, acea schimbare poate avea loc doar când inimile noastre sunt curate. Într-una din primele Sale predici, Isus a spus mulțimilor adunate: „Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!” (Matei 5:8)

Dar ce înseamnă să fii curat cu inima? O inimă curată nu aparține unui om firesc, nu are nicio ambiție egoistă în

ea, pentru că „Eu” a fost răstignit. O inimă curată nu are obstacole în calea către Hristos, deoarece nu există contaminare cu ceva de natură egoistă.

De-a lungul anilor mei de misionar creștin, Domnul a trebuit să mă mustre de câteva ori, după ce am vorbit și predicat din Cuvântul Său. Mi-a părut rău pentru acele situații. Deși discursul meu era absolut elocvent, iar oamenii erau mișcați de cuvintele mele, după ce terminam, Domnul îmi șoptea: „M-ai dezamăgit cu desăvârșire!”

24

„Cum, Doamne?” „Totul era contaminat. Vorbeai despre adevăr, dar era amestecat cu viața

ta firească. Puțină mizerie murdărește toată apa. Oamenii au fost puternic mișcați, atât emoțional, cât și intelectual, dar nicio viață nu iese din asta.”

În Matei 11:29-30, citim una dintre cele mai frumoase scripturi păstrate vreodată. Este invitația lui Hristos: „Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, și sarcina Mea este ușoară.”

Când Isus a spus: „Luați jugul Meu asupra voastră...” trebuie să fim conștienți că doar un animal rănit își va apleca gâtul și va lua jugul asupra lui.

De exemplu, eu am crescut într-o regiune unde părinții mei erau fermieri de orez și nu aveam nici atunci și nici acum utilaje agricole pentru aratul câmpurilor. Știți cum facem? Folosim doi bivoli.

Îmi aduc aminte când eram mic, cum mă uitam la porțiunile unde erau puși să are. An după an, de sute de ori am văzut același lucru – bivolii stăteau acolo, liniștiți, fără să scoată un sunet. Niciodată nu fugeau. Doar stăteau acolo cuminți. Și chiar acolo pe câmp, lângă ei, era un băiețel slăbuț aproape dezbrăcat cu un mic băț în mână. Bivolul își apleca grumazul când i se aducea jugul – nu se lupta, nu opunea rezistență, nu provoca gâlceavă, nimic. Bivolul, pur și simplu renunța la drepturile lui.

Dar dacă te-ai fi uitat cu atenție, ai fi observat vreo două-trei cicatrici adânci pe spatele animalului. Acele cicatrici au fost făcute când animalul a fost rănit, în urma dresajului. Bivolii sunt animale cu o voință de fier. Cu coarnele lor masive, ei sunt capabili să ucidă un om cu o singură întorsătură de cap. Dar acum sunt altfel. Sunt supuși.

Fiecare slujitor al lui Dumnezeu trebuie să treacă printr-un proces asemănător. Apostolul Pavel vorbește de purtarea în trupul său a „semnelor Domnului Isus Hristos” (vezi Galateni 6:17). Hristos a fost zdrobit pe cruce. Loviturile de bici de pe spatele Său, coroana de spini de pe capul Lui, găurile făcute de piroane în mâinile și picioarele Sale sunt semnele care L-au consacrat. Ele vorbesc veșnic despre umilința în care a ales să trăiască pe acest pământ.

Încă o dată, trebuie să auzim invitația lui Hristos - „Veniți, renunțați la drepturile voastre, la voia voastră și luați jugul Meu. E simplu. E ușor. Veniți, învățați de la Mine, căci sunt blând și smerit, și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre.”

Ce să învățăm noi din viața Lui? Ia în considerare ce spune Psalmul 22:6 - „Dar eu sunt vierme, nu om.”

25

Vorbește de Isus, Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul lumii, ce trebuie El să spună despre Sine.

A fost Vorbește de Isus, Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul lumii, ce trebuie El să spună despre Sine. A fost lovit și înjosit astfel încât nimeni să nu-L dorească, nimeni să nu aibă niciun fel de atracție față de El. A fost disprețuit și părăsit. Precum un miel care tace înaintea celui care o tunde, El nu și-a deschis gura pentru a protesta față de cruzimea primită din partea celor pe care venise să-i salveze. El s-a supus și a ales să fie zdrobit (vezi Isaia 53).

Și noi, de asemenea, trebuie să alegem să fim supuși. Filipeni 2:5-8 ne spune:

„Să aveți în voi gândul acesta care era și în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuși și a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfățișare a fost găsit ca un om, S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce.”

O persoană poate fi plină de Duhul Sfânt, botezată în Duhul Sfânt, poate sta în cap sau face orice altceva, și totuși se poate întoarce la o viață trupească, la atitudini și acțiuni rigide și diavolești față de ceilalți.

De ce? Pentru că a fi blând și delicat asemenea lui Hristos nu vine din darul Duhului Sfânt sau prin umplerea cu Duhul Sfânt. Vine doar în urma purtării crucii și alegerii noastre de a îmbrățișa înfrângerea, așa cum a făcut-o și Isus. Isus a spus: „Acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi” (1 Corinteni 11:24). El a ales înfrângerea. El a ales să îmbrățișeze crucea. El nu le-a spus lui Petru sau lui Ioan: „Acesta este trupul Meu. Luați-l și frângeți-l!” El nu a spus: „Acesta este trupul Meu pe care Tatăl îl face bucăți pentru voi.” Nu. El este Cel care S-a smerit pe Sine și a acceptat să fie înfrânt.

Vreau să îți dau această umilă sugestie: Nu căuta un eveniment din exterior, ceva supranatural care să îți schimbe circumstanțele vieții. Lasă-L pe Domnul să îți arate stricăciunea din inima ta și fii dispus să mergi către cruce prin smerenie. Fii dispus să fii înfrânt din nou și din nou și din nou. Acesta este singurul mod prin care poți dobândi viața. Atâta timp cât vei ține cu dinții de ea, o vei pierde. Dar de îndată ce vei alege să fii înfrânt, vei începe să trăiești viața în Hristos în toată deplinătatea ei.

26

Deseori, când consiliez, simt că asta încearcă Domnul să obțină de la oameni prin situațiile cu care ei se confruntă. Îi ascult povestindu-mi despre durerea din suflet, din trup și frustrările cu care trăiesc. Dar, cel mai important, ascult ceea ce nu îmi spun prin cuvinte. La final, răspunsul meu este deseori același: „Frate, nu e vorba de ce ți s-a întâmplat. Nu e vorba de ce ți s-a spus sau altele. E vorba de reacția ta la aceste lucruri. Simt tensiune. Simt neliniște. Simt că vrei să fii justificat. Simt agonia din tine, durerea din tine, ca și când ai fi închis într-un penitenciar. Problema ta nu e în exterior, ci este aici, în inima ta.”

De fiecare dată când ești descurajat(ă), de fiecare dată când vrei să renunți, de fiecare dată când ești într-un conflict cu cineva, de fiecare dată când nu ai pace în suflet, ești necăjit(ă) și stresat(ă), ai neliniște și toate aceste lucruri – trebuie să înțelegi – sunt folosite de Domnul pentru a te aduce în locul zdrobirii (al înfrângerii). Devenim frustrați și supărați pe situațiile din viața noastră pentru că nu am ajuns încă să experimentăm cu adevărat ce înseamnă să cedăm, să devenim ca Hristos, ca un vierme, și să renunțăm total la „drepturile noastre”. Crucea lui Hristos continuă să lucreze, dar tu faci tot posibilul să-i reziști.

Calea către pace, către o viață fără lupte în zadar, din care curg râuri de apă vie, o aflăm doar prin zdrobire (înfrângere, supunere).

27

CAPITOLUL V

Frumusețea care urmează

În orașul antic Betania, trăia o femeie a cărei poveste o citim în Marcu 14:3-9. Într-o seară a mers la casa lui Simon Leprosul, deoarece auzise că Isus e acolo. Ea venise să facă un singur lucru – să toarne mirul său scump pe Isus. „A venit o femeie care avea un vas de alabastru cu mir de nard curat, foarte scump; și, după ce a spart vasul, a turnat mirul pe capul lui Isus.” (versetul 3).

Te rog să observi că Scriptura nu spune că a venit și a turnat două sau trei picături, apoi a închis vasul și a plecat acasă. Ea nu a turnat jumătate din conținutul alabastrului și a decis că e suficient. Nu. Ea l-a spart. Întreg conținutul a fost turnat, dat fiind că vasul era spart, iar toată încăperea a fost cuprinsă de buna mireasmă.

Frați și surori, Domnul dorește același lucru pentru noi, pentru aceste vase pământești, aceste borcane de lut, să fie sparte înaintea Lui, astfel încât Hristos din ele să poată ieși în toată frumusețea Lui, făcându-ne viețile o binecuvântare pentru toți cei din jur.

Transformarea interioară

Când ajungem în locul în care experimentăm zdrobirea, începem să ne schimbăm în interior, în caracterul nostru. Atitudinea inimii noastre se schimbă și începem să trăim zilnic în pocăință. Nu ne mai apărăm și nu ne mai justificăm pentru ce am făcut. Nu mai dăm vina pe alții și nu mai spunem: „Sunt nervos, uite în ce situație sunt. Tu nu știi cu ce am eu de-a face! A fost doar o reacție de moment. Sunt slab. Îl moștenesc pe străbunicul meu.” Niciunul din acest obiceiuri nu mai rămâne. Spunem simplu, ca fiul risipitor, „Am greșit. Am păcătuit.”

28

Răspunsul fiului risipitor către tatăl lui nu a fost: „Tată, nu aș fi plecat niciodată de acasă dacă monstrul ăsta de frati-miu nu m-ar fi tratat atât de urât toată viața mea. Tată, m-aș mai fi gândit înainte să te părăsesc, dacă ți-ar fi păsat de mine și ai fi dat petreceri ca aceasta, din când în când, în cinstea mea. Aș fi fost mai mulțumit dacă mi-ai fi dat niște bani de buzunar să-i cheltui după bunul meu plac. Tu ești de vină, Tată!”

Mii de scuze ar fi putut găsi pentru plecatul de acasă și risipirea averii tatălui. Dar nu le-a folosit. A fost zdrobit. A fost umil. Și a spus, pur și simplu: „Am păcătuit” (vezi Luca 15:18).

Nu doar că trăim în pocăință pentru păcatele noastre, dar ne pocăim și pentru alții, de asemenea. Biblia este plină de oameni zdrobiți, care plângeau și păcatele aproapelui lor. De exemplu, Daniel sau Ieremia, cunoscut și ca profetul plângăreț. Precum era Hristos, și noi suntem mișcați de compasiune pentru cei care au deviat de la calea dreptății.

Zdrobiți de propriul păcat, noi nu ne mai judecăm frații și surorile, ci inimile noastre sunt suficient de sensibile încât să fie zdrobite și de păcatul lor. Intrăm în viețile lor și devenim împreună-luptători, plângând împreună cu ei și purtându-le povara. Întocmai ca Neemia, strigăm către Dumnezeu pentru ei (vezi Neemia 1:4-11).

Când ajungem în starea de zdrobire autentică, ajungem și la capătul propriilor noastre puteri. Puterea noastră este deseori cel mai mare dușman pe care-l avem. Dar când suntem înfrânți, realizăm că, de fapt, nu avem nicio putere în afară de cea dată de Dumnezeu. Trupul nu are nicio putere în a face binele. Apostolul Pavel spune: „Nimic bun nu locuiește în mine, adică în firea mea pământească” (Romani 7:18).

Te-ai întrebat vreodată de ce Dumnezeu îi alege pe cei neînsemnați, pe cei din urmă, pe „nimenii” acestei vieți să facă lucrarea Lui? În afară de Iuda, care L-a trădat, toți apostolii lui Hristos au fost oameni obișnuiți, lipsiți de educație. Dumnezeu nu i-a ales pe cei 12 apostoli dintre cei mai buni și cei mai puternici.

În Sfânta Scriptură, vedem cum adesea Dumnezeu face lucrurile cele mai mari prin cei care recunosc că nu au nicio putere proprie. Ia-l pe Moise drept exemplu. Era cândva un bun orator și lider, dar când Dumnezeu i-a zdrobit firea în drumul de 40 de ani prin deșert, a ajuns la capătul puterilor și abilităților. Rămas cu nimic altceva în afară de puterea și abilitățile lui Dumnezeu, Moise i-a scos pe copiii Israelului din Egipt.

29

Când trupul nostru încetează a se mai lupta, când este zdrobit și supus, scopurile Lui pentru viețile noastre nu mai au obstacole și aducem, astfel, o adevărată slavă Numelui Său.

Întâia Epistolă Sobornicească a Apostolului Petru, capitolul 2, versetul 23, ne spune: „Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; și, când era chinuit, nu amenința, ci Se supunea dreptului Judecător.”

Când suntem zdrobiți, așa cum a fost și Isus, suntem capabili să iertăm oamenii cu adevărat și să nu mai dorim răzbunare. Un bun exemplu în această privință găsim în viața lui Iosif. Când frații săi au venit la el disperați pe timpul foametei, el avea toate motivele să-i respingă și să-i lase să moară. Dar n-a făcut asta. El le-a spus: „Frații mei, nu vă temeți, Domnul m-a trimis înaintea voastră” (vezi Geneza 45:5).

Ce inimă incredibil de plină de iertare! Nu a fost nicio dorință de răzbunare, nimic malefic. Asta rezultă numai dintr-o viață care a fost cu adevărat zdrobită. Toți acei ani petrecuți în sclavie și în temniță, toate situațiile grele și drumul plin de spini din viața lui Iosif au fost folosite pentru a-l zdrobi, astfel ca într-o bună zi să devină o binecuvântare pentru mulți, chiar și pentru cei care l-au rănit cel mai tare.

Iar Iosif nu s-a mândrit că i-a putut ajuta pe cei care l-au rănit. Asta deoarece atunci când suntem cu adevărat zdrobiți, viețile noastre sunt prinse în rădăcini ale umilinței. Trăim în realitatea descrisă în Filipeni 2:3, și nu facem „nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă; ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuși.” Nu există loc de lăudăroșenie.

Privește la viața lui Iacov și vei vedea că, de îndată de a fost zdrobit, nu mai exista „Eu sunt asta...” și „Eu sunt aia...” În schimb, în Geneza 47, îl găsim pe Iacov sprijinindu-se de toiagul său la sfârșitul vieții sale și închinându-se la Dumnezeu pentru cine este El și ce a făcut El.

Când ne este înfrântă firea noastră, trăim așa cum a trăit Isus, în supunere adevărată. Acesta nu este doar un aspect exterior, ci o atitudine a inimilor noastre. Nu e întotdeauna ușor să te supui, fie către Dumnezeu sau către alții. Cu siguranță, acest lucru este imposibil pentru un om care nu a fost zdrobit. Dar când privim la Hristos și cum a îmbrățișat el zdrobirea, nu mai avem motive să ne împotrivim, pentru a face lucrurile așa cum vrem noi.

Isus nu a acționat niciodată indepedent. El a vorbit și a făcut doar ce I-a dat Tatăl (vezi Ioan 14:10). Niciodată nu a căutat să facă doar voia proprie. El a făcut doar ce a dorit Tatăl. În toate, El S-a supus Tatălui. Și noi trebuie să trăim la fel, în supunere față de Domnul și față de frații și surorile în Hristos.

30

Acest mod de viață nu caută altceva decât să fie pe placul Tatălui. Nu mai contează ce cred alții despre noi sau ce am reușit. „ne silim să-I fim plăcuți” (2 Corinteni 5:9).

Toată această frumusețe vine din zdrobirea noastră. Nu mai avem pentru ce ne lupta, deoarece viețile noastre au fost răstignite împreună cu Hristos. Nu mai avem cu ce ne lăuda, deoarece omul firesc din noi a fost zdrobit, puterea noastră nu mai există, reputația noastră a devenit insignifiantă. Contează numai Hristos din noi. Și doar Hristos din noi mai poate fi văzut acum, în toată frumusețea și harul Lui. Apa Lui vie curge liberă din noi pentru a-i binecuvânta pe cei din jur.

Roada zdrobirii

Când trăim o viață zdrobită, nu devenim doar o binecuvântare pentru alții, dar trăim și noi în victorie asupra dușmanului. Scriptura ne spune că Isus l-a surpat pe cel care avea stăpânirea morții, prin moartea Sa pe cruce (vezi Evrei 2:14).

Nu l-a învins pe Satana prin minuni, prin mersul de apă, prin învierea lui Lazăr sau prin hrănirea celor cinci mii de bărbați. Ci prin suferința Sa. Zdrobirea și renunțarea la propria viață I-a adus victoria.

Și noi obținem victoria asupra dușmanului când alegem zdrobirea. Victoria asupra celui care creează mânia, gelozia, descurajarea, amărăciunea și conflictul, lupta pentru drepturile noastre și restul problemelor cu care ne mai confruntăm. Obținem victoria doar prin renunțarea la voia proprie și, la fel ca Isus, prin renunțarea la viețile noastre.

Când trăim o viață plăcută lui Isus, zdrobită înaintea Sa, El este capabil să rezolve eșecurile din viețile noastre. El, Marele Olar, poate lua un vas spart și-l poate reface într-unul prețios. El este Cel care a promis că nu va frânge trestia strivită (vezi Matei 12:20).

Toate acestea ne fac să devenim o binecuvântare pentru ceilalți, plini cu aceeași umilință ca a lui Hristos. Prin zdrobire, devenim asemenea Lui – accesibili, foarte atenți la nevoile, durerea altora și ne pasă de ei cu adevărat.

Gândește-te numai. Nimănui nu îi era frică să vină la Isus. Toți, de la vameși la prostituate, se simțeau bine în compania Lui. Avea o dragoste în El neîntrecută de nimic, pentru că El, Pâinea Vieții, a acceptat să fie frânt. Zdrobirea Lui a devenit binecuvântarea noastră.

Scumpii mei frați și surori, vă recomand să învățați de la El, Cel care a renunțat la tot. Isus a fost atât de frânt pe cruce. Nu a ținut cu dinții de nimic.

31

Învățați din umilința și zdrobirea Sa. Numai pe această bază, vom putea să reflectăm Chipul Său și să facem ce ne cheamă să facem. Eu îmi doresc acest lucru și cred că și voi de asemenea.

32

Concluzii de final

Se pare că există mii de librării creștine astăzi, pline de cărți de genul „Cum să...” - „Cum să trăiești o viață fericită”, „Cum să ai o căsnicie fericită”, „Cum să-ți crești copiii”, „Cum să fii solvabil financiar”. Ne plac metodele de rezolvare simple și rapide. E ca și când ai pune mâncarea la microunde, apeși butonul și... masa e gata. Creștinism instantaneu!

Dar zdrobirea din viețile noastre este un proces, unul în care învățăm și creștem permanent. Să ne ajute Bunul Dumnezeu pe tot parcursul acestei vieți. Încet, dar sigur, învățăm. Domnul nu renunță niciodată la noi. În mod constant, El lucrează împreună cu noi. El nu spune niciodată: „Nu mai pot lucra cu tine. Ești un caz pierdut.” Chiar și când suntem necredincioși, El rămâne credincios. Putem avea încredere în El totdeauna, chiar și când greșim. El este în toate bun, perfect și iubitor.

Rugăciune

Doamne, ajută-ne să alegem acele ocazii de supunere, pentru a abandona voia noastră, a ne smeri și a trăi în umilință alături de Tine și de frații și surorile noastre. Îți mulțumim pentru exemplul pe care ni l-ai dat. Noi suntem învățăcei, Doamne, și ne aplecăm grumazurile și îți spunem: „Doamne, te rugăm, pune jugul tău asupra noastră.”

Îți mulțumim pentru Cuvântul Tău care vine asupra inimilor noastre ca o încurajare. Tu lucrezi cu noi, ne transformi, zi de zi, pentru a ne pregăti de eternitate și pentru a ne reda ceea ce era pierdut. Dorința ta este să ne asemeni cu Fiul Tău. Doamne, îți mulțumim că lucrezi cu noi. Fă-ne să învățăm bine, asemenea unor copilași. Dă-ne harul Tău ca să rămânem blânzi și smeriți. În numele lui Isus mă rog. Amin.

33

Notițe

Capitolul I

¹ A.W. Tozer, Rădăcina celor drepți (Christian Publications, Inc., 1955), p. 137.

Capitolul II

¹ James Strong, LL.D., ST.T.D. The Strongest Strong’s Exhaustive Concordance of the Bible (Grand Rapids, Michigan: Zondervan, 2001).

² Watchman Nee, Release of the Spirit (New York: Christian Fellowship Publishers, Inc., 2000), p. 11.

³ Ibid., p. 38.

Capitolul III

¹ C.S. Lewis, Cele patru iubiri (Florida: Harcourt Brace & Company, 1988), p. 121.

If this booklet has been a blessing to you, I would really like to hear from you. You may write to Gospel for Asia, 1800 Golden Trail Court, Carrollton, TX 75010. Or send an email to kp@gfa.org.

34

Alte cărticele scrise de K.P. Yohannan

A Life of Balance (O viață echilibrată)Îți amintești cum era mersul pe bicicletă? Totul era să ai echilibru. Același lucru e valabil și pentru viețile noastre. Învață cum să dezvolți acel echilibru, care îți va păstra viața și lucrarea pentru Dumnezeu în sănătate și Îl va onora. (80 pages)

Dependence upon the Lord (Dependența de Dumnezeu)Nu construi nimic în zadar. Învață cum să depinzi zilnic de Domnul – fie în lucrurile imposibile, fie în cele posibile – și vezi cum viața ta dă roade veșnice. (48 pages)

Journey with Jesus (Călătorește cu Isus)Primește această invitație de a păși pe drumul vieții în intimitate cu Domnul Isus. Alătură-te apostolilor și învață din exemplul dat de Isus în privința iubirii, umilinței, puterii și supunerii. (56 pages)

Living by Faith, Not by Sight (Trăind prin credință, nu prin vedere)Promisiunile lui Dumnezeu sunt valabile și astăzi: „Totul e cu putință celui ce crede!” Această învățătură echilibrată îți va reaminti de puterea lui Dumnezeu și te va încuraja să pășești cu credința unui copil. (56 pages)

Principles in Maintaining a Godly Organization (Principii de întreținere a unei lucrări dumnezeiești)Îți amintești „vremurile bune” din lucrarea ta pentru Dumnezeu? Această cărticică îți formează o bază biblică pentru menținerea acelui elan și devotament ce acompaniază orice nouă acțiune făcută pentru Dumnezeu. (48pages)

Seeing Him (Văzându-L)Trăiești adesea de o zi pe alta, trecând prin aceeași rutină a vieții? Atât de ușor Îl scăpăm din vedere pe El, Cel care este totul pentru noi. Prin această cărticică, lasă-L pe Domnul Isus să-ți refacă inima și vederea, pentru a-L vedea din nou (48 pages)

35

That They All May Be One (Ca toți să fie una)În această cărticică, K.P. Yohannan își deschide inima și împărtășește luptele lui din trecut și exemple reale despre cum să menținem unitatea cu cei din viețile noastre. Trebuie cicită! (56 pages)

The Lord's Work Done in the Lord's Way (Lucrarea Domnului făcută după voia Domnului)Ești obosit? Epuizat? Extenuat? Lucrarea Domnului, făcută după voia Lui nu te va distruge niciodată. Învață ce înseamnă să Îi slujești și să păstrezi dragostea sfântă pentru El arzând puternic, chiar și în momentele intense ale lucrării tale. Orice credincios trebuie s-o citească! (72 pages)

The Way of True Blessing (Calea spre adevărata binecuvântare)Ce valorează cel mai mult în ochii lui Dumnezeu? Află din această cărticică, în care K.P. Yohannan descoperă adevăruri din viața lui Avraam, un bărbat obișnuit care a devenit prietenul lui Dumnezeu. (56 pages)

Comandați cărticele la Adresa: Gospel for Asia, 1800 Golden Trail Court, Carrollton, TX 75010Telefon gratuit: 1-800-946-2742Online: www.gfa.org

36