Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

68
Constantin Romulus Preda Mii de baionete îmi decorează inima

description

Poezii

Transcript of Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

Page 1: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

Constantin Romulus PredaMii de baionete îmi decorează inima

Page 2: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

Coperta 1: Reproducere după Marc Chagall

Machetare grafică: Laurian Troncuţă

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a RomânieiPREDA, CONSTANTIN ROMULUS Mii de baionete îmi decorează inima / Constantin Romulus Preda. - Craiova : Autograf MJM, 2013 ISBN 978-606-8039-90-9

821.135.1-92

Page 3: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

Constantin Romulus Preda

Mii de baionete îmi

decorează inima

Craiova, 2013

Page 4: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda
Page 5: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

5

În loc de Prefaţă

„Nu te lasă să-i bănuiești cruda tinerețe. Dacă nu ai ști – dar nici nu trebuie să știi! – că este nepermis de tânăr, poezia lui Constantin Romulus Preda te-ar putea lovi drept în moalele inimii prin profunzime, prin rotunjime, prin versul care cade înțelept peste uimirile tale, îmblânzindu-ți-le.

Nu te lasă să bănuiești nici că este fiul poetului drag care l-a zămislit, decât, firește, după numele care își țese silabele peste genele de poet crescut întru curățenie, în lumea tot mai împuținată a oamenilor cu suflet nobil, căutători de măreție, pentru că el scrie altfel decât au scris predecesorii lui întru poem și amor.

Nu te lasă să crezi nici că nu l-ai mai citit până acum, pen-tru că toate versurile sale se cuibăresc atât de firesc în sufletul tău, încât le simți întorcându-se acasă, acolo unde tu însuți le-ai gândit și le-ai tăcut pe toate, așteptându-l pe el, Constantin Rom-ulus Preda, să descopere cea mai desăvârșită formă pentru ele.

Iar la sfârșit de volum, după o tulburătoare călătorie prin tine însuți și prin univers, nu îți îngăduie nici să decazi la cel care ai fost înainte de a deschide cartea.

Mie așa mi s-a întâmplat. Așa că îndrăznesc să mărturisesc: am crezut că îi fac o favoare tânărului, frumosului poet Constantin Romulus Preda, acceptând misiunea de a-i citi cartea înainte ca ea să dea peste lumina ochilor noștri și de a o recomada mai departe. După ce am străbătut volumul filă cu filă, într-un vărtej de revelații și emoții, am știut că el mi-a făcut un dar de preț, luându-mă de mână pentru a păși alături de el pe un drum de cuvânt și mare dra-goste, un drum care duce drept în miezul literaturii române.”

Alice Năstase Buciuta

Page 6: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda
Page 7: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

mii de baionete îmi decorează inima

inimă crestată pe marginea unui pian fără clapecurge lumina din perete

clopotari cu ochi verzi îmi fumează teama de rugăciunesinuciderea unui zarzăr înflorit îmi prezice ziua de mâine

din anotimp în anotimp mai port câte-un războimii de baionete îmi decorează inimaclapele pianului îmi cântă acum moartea

Page 8: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

8

Constantin Romulus Preda

strigătăt

alerg pe-o uliță pustiesecundele îmi cad din buzunaredoi câini îmi devorează sufletulînsetați de revanşăasist nepăsător la propria-mi execuțieşi încep să alerg din nou

Page 9: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

9

Mii de baionete îmi decorează inima

himeră

vine o vreme când vrei să plecisă iei stelele cu tine pe post de călăuzăsă te îmbraci în umbrăşi luna s-o faci oglinda ta

vine o vreme când vrei să plecisă răpeşti marea şi s-o ascunzi în sufletsă te arunci în cerşi să-ți ucizi destinul

vine o vreme când vrei să plecisă-ți uiți şi numele şi viațasă fii strivit de poezie şi să visezi că poți pleca

Page 10: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

10

Constantin Romulus Preda

portret

timpul îmi împietreşte sub picioareiar nebunia-mi curge acum prin venemunții se-ascund după copaci de lutcerul se prăbuşeşte peste stele

e un infern ce-mi joacă azi în mintesi biete versuri pierdute-n veşniciee-o lume deocheată curată blasfemiedoar umbre ale sufletelor ce erau să fie

Page 11: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

11

Mii de baionete îmi decorează inima

aripă însângerată

se spune c-a existat cândva un zeuce a creat un cer şi un pământacum copiii plâng şi e-atâta răutateîn cer şi pe pământdeasupra noastră stelele danseazămormintele zac pline-n cimitireiar zeul nu se-aratăse-ascunde în neştirene porunceşte-ntruna să îl iubim orbeştedar cum să fim în starecând mama copilul îşi boceştecând sărăcia ne-a intrat în oasecând preoții-şi trădează şi icoanaşi moartea ne-a intrat şi-n casepurtați de vorbe ne îmbătăm întrunacum că ar fi mai bine acolo suscă pentru noi s-a răstignit isusdar îngerii încep să plângăşi noi ne ducem în pământşi-i auzim spunând: nu-i viață-n cer nici pe pământ: nu-i viață-n cer nici pe pământ nu-i viață-n cer nici pe pământ

Page 12: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

12

Constantin Romulus Preda

deodată zeul se aratăîn mână c-un creion şi cu o daltăpe cer el desenează steleiar pe pământ ciopleşte crucişi moarte printre ele

Page 13: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

13

Mii de baionete îmi decorează inima

şoapte de humă

ți-am zidit chipul de mii de oriîn zborul fluturilorce-şi căutau nemărginireate-am strigat cu propriul meu ecouo veşnicie-ntreagăți-am scris versuri de crizantemăpe scoarța copaciloram prefăcut stropii de ploaieîn şoapte de humăți-am cântat ode de plumbîn fiecare noapteți-am furat viduldin priviren-ai ştiutte-am blestematsă-ți crească aripi în loc de umerin-ai simțitți-am pictat umbrape şevaletm-ai crezut poet

Page 14: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

14

Constantin Romulus Preda

viaţa în trei acte

copil fiind credeam în cer şi în pământîn măreția brazilor din munțicopil fiind cireşe mi-ascundeam în gândşi zei vedeam în bieții mei părinți

sunt tânăr şi-mi văd moartea alergândpeste macii de pe calea feratăsunt tânăr mă visez plângândmoartea se-ascunde între sâni rotunzi de fată

bătrân voi fi în propria-mi veşniciedoar lupii îmi vor mai striga sufletulultimele secunde aruncate pe hârtieşi moartea desenându-mi urletul

Page 15: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

15

Mii de baionete îmi decorează inima

alter ego

iubesc salcâmii-n prag de iarnăşi ploaia ce-mi sărută tâmplaiubesc femeia nemachiatăce îmi recită din khayyam

iubesc tristețea ascunsă-n firul ierbiişi gândurile lui cioraniubesc poezia nescrisăşi vinul vechi din bărăgan

iubesc fiecare clipă care treceşi fiecare suspin al diminețiiiubesc spicul de grâu din părul tăuşi muntele ce-l port în spate

Page 16: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

16

Constantin Romulus Preda

propria-mi cenuşă

simt pământulpână în adâncul sufletuluițărâna din care suntzămislitîmi dă aripipentru un ultimzbor

domnului Gică Ionele

Page 17: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

1�

Mii de baionete îmi decorează inima

vers alb

vers albfemei ce-şi fumează frumusețeavorbind despre norilacrima de câinece-mi umple paharuloraşul dansează pe muchie de cuțitîntre două sunete de clopotding dang

Page 18: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

18

Constantin Romulus Preda

lacrima

tatănu spuneai tu că moartea nu existăcă tristețea mea a fost ascunsă-n munțişi e păzită de câini fără stăpânce viseazăviori zburând prin cântec de prigoriite-am crezutcând îmi spuneaică veşnicia e în chipul meucă spicul de grâumi-a fost fratetimp de zece mileniice mă fac acumlovit din toate părțilede trenurile fără călătoricare-mi strivesc fericireamă doare iubirea din lanul de secară

Page 19: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

19

Mii de baionete îmi decorează inima

mă strigă femei cu chip de copilîmbrăcate-n roua celei mai călduroase veridin ultimul secolam fost fericito singură clipităatuncicândmi-ai spuscă moartea nu există

Page 20: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

20

Constantin Romulus Preda

ambrozie

ulițele satului în care m-am născutau fost ocupate azi-noaptede soldații fără armecare şi-au pierdut viațaîn ultimul război cu câmpiaau dat foc cireşului din fața caseicu privireadropiile de pe umerii lorau muşcat din sufletele copiilornenăscuțicasele au fost inundatede lacrimile mamelorce-i plângeaumitropolitul bucovineicare venise să judece cazula fost răpit de femeia cu sânii de focistoria satului în care m-am născuta fost scrisă de soldațiicare şi-au pierdut viațaîn ultimul război cu câmpia

Page 21: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

21

Mii de baionete îmi decorează inima

fluturii îmi cântă jazz

mai ții minte zborul nostruce mai noaptece infernmai ții minte primăvaraîți prindeam flori de cireş în părte mințeam că pot pictadin dali şi din chagalleram boemeram rivalal ultimilor conquistadorimă priveaicând îți şopteamcă te pot iubi în miez de noaptecu dragoste de zeu flămândnu credeaică fluturii îmi cântă jazzîn fiecare dimineațăcă trandafirul din buzunarul meu înfloreşte în miez de noaptețipai

Page 22: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

22

Constantin Romulus Preda

când îți sărutam umbletulde frica zilei de mâineai fostam fosttangoul dansat pe muchia ultimei secunde

Page 23: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

23

Mii de baionete îmi decorează inima

icoană de sânge

în ultima iarnă din mileniul acestanevăstuicile din transilvaniaîşi vor turna vin în cupe de argintîn amintirea domnitorilorîndrăgostiți de sângele ce curge din icoane

Page 24: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

24

Constantin Romulus Preda

hiene de lumină

mai ții minte pumnalul care a străpuns spaima actorului ce-şi juca rolulde sfânt batjocorit de cioburile cu miros de bradaruncate de amanta primului regrethiene de lumină sfâşie rochia purtată în buzunarul de la paltonde vatmanul cu privire de prinț al siberieiceață de noiembrieşi praful de puşcă de pe clapele pianuluila care a cântat ultima datăpetru cel mare

Page 25: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

25

Mii de baionete îmi decorează inima

noiembrie în doliu

bătrânul noiembrie se va sinucidezvonurile spun că a rămas orbdupă ultima cină la care te-a invitato luase razna în ultimul timpcoapsa ta îi sugrumase privireafăcuse o obsesie pentru femeile divorțateîți jelea în fiecare noapte sărutul de țărânădeşertul ascuns între sânii tăinoiembrie se va sinucideîn hohotele de râs ale femeilor divorțate

Page 26: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

26

Constantin Romulus Preda

lalea albastră

duce-te-ai în vis de lup bătrân pe câmpiile din palma measă te plângă albineledin întâia poezie scrisă pe zăpada căzută în olteniaduce-te-ai îmbrăcatăîn dangătul clopotelor de la cişmeapână la capătul celălalt al inimii melesă-ți frâng şoldul stâng cu fumul de pipădin care a fumat ultima oară vasile morarduce-te-ai să nu-ți mai vădsânul gol pe coji de nucăduce-te-ai să nu-ți mai plângtrupul tău damnat de sfinți

Page 27: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

2�

Mii de baionete îmi decorează inima

scrisoare

îți mulțumesc mamă cu sfiala dunei de nisip ce suntcă mi-ai dat zile rostite de vulturi pe cerîți mulțumesc mamăcu dorul brazilor din vârf de muntecă mi-ai şters lacrima din sufletîți mulțumesc mamăcu veşnicia din ochii lui dumnezeucă mi-ai şoptit păcatele fluturilorîți mulțumesc mamăcu nebunia fiecărui fulg de neacă mi-ai desenat minuniîți mulțumesc mamăcu secretul clipelor de plumbcă mi-ai scris numele pe firul de iarbă

îți mulțumesc mamăcu melancolia gutuilor din livadăcă mi-ai condamnat la viață moartea

Page 28: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

28

Constantin Romulus Preda

peronul macilor

îmi aşez tâmpla lângă calea feratăşi ascult cum este spânzurat macul care provocase la dueltrenul soldaților ce ascultau bachtocmai îi fusese îndeplinită ultima dorințăi s-a citit din kafka şi ciorancurioşii erau trimişi în exilîn vagoanele cu îngeri morțice veneau din transilvaniaîmi lipesc tâmpla de calea feratăşi aud sângelecare începe să dansezepe mâinile călăilor

Page 29: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

29

Mii de baionete îmi decorează inima

ca un sfânt ce plânge vinul

cu privire de tâlhar te-am făcut să-mi spui poveştiîn costum de liliac te-am făcut să mă doreşti

cu o mână pe pumnal şi cu alta-n sânul tăucântam bluess-uri la pian îl cântam pe dumnezeu

pe sub rochie îți pictam ce-nvățasem din chagallte iubeam şi te iubeam ah ce strigăt infernal

cu săruturi pe sub coapse îți furam fiori cu pumnulte mințeam şi te mințeam când îmi descheiai costumul

peste umeri îți scriam că ți-am jefuit iubireade obraz tu mă muşcai şi îți ascundeai privirea

te-am făcut să mă iubeşti ți-am băut din sân veninulm-ai făcut să te iubesc ca un sfânt ce plânge vinul

Page 30: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

30

Constantin Romulus Preda

crima cu viitorul în spate

crima de pe malurile seneiîngrozise până şi felinarele albastrece-şi căutau acum strălucireaprintr-o mahala de la sfârşitul veacului în fracprințul moştenitor al parisuluia fost găsit în rugăciuneafetiței ce-şi căra viitorul în spatemartorii şi-au îmbrăcat pe dos umbrelede frica poeților din cartierul latince alergau în căutarea lacrimilorrămase la locul fapteimarele patriarh al avignonului însuşişi-a zburat creieriivăzând cum fetița ce-şi căra viitorul în spateîncepuse să deseneze viața prințuluipe paginile nescrise ale bibliei

Page 31: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

31

Mii de baionete îmi decorează inima

să îmi juri

să îmi juri că nu mai fugi când îți răsucesc sărutulsă îmi juri că nu mai spui unde se ascunde lutulsă îmi juri că nu mai zbori când îți frâng coapsa cu gurasă îmi juri că nu te-ascunzi când îți scriu stihuri cu ura

să îmi juri că nu te pierzi când te voi iubi în trenul de sinaiasă îmi juri că nu mai strigi când pe sâni îți plânge ploaiasă îmi juri că mă iubeşti când îmi uit mâna sub rochiesă îmi juri că nu te doare când îți fur priviri de dropie

Page 32: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

32

Constantin Romulus Preda

cine te mai răstigneşte în strigătul de disperare al lui dumnezeu

cin�� te strigă de la capătul ştreangului uitat în cui�� te strigă de la capătul ştreangului uitat în cui te strigă de la capătul ştreangului uitat în cuicin�� te soarbe pe sub uşa cu şolduri de sirenă cin�� te minte că motanul din poala ta se crede faraon al egiptuluicin�� te unge pe spate cu mierea furată din regatul cameleonilorcin�� te mai vede goală în zăpada ce-mi decapitează sărutulcin�� te crede când te minți că vânezi stele cu rochiacin�� te plânge când dispari în miresme de grâu coptcin�� te suie în decembrie peste portul din brăilacine te mai răstigneşte în strigătul de disperare al lui dumnezeu

Page 33: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

33

Mii de baionete îmi decorează inima

carnea îţi miroase a strugure necopt

lovesc clepsidra de pe umărul tăuşi ascult cum îți curge timpul peste coapseflămând de carnea ce-ți miroase a strugure necoptîți leg cravata mov de încheietura mâiniicu care ai mângâiat liliecii din sankt petersburgşi te proclam prima țarină cu sărut de viperăcare mi-a sculptat portretulîntr-un măr ionatan

Page 34: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

34

Constantin Romulus Preda

noapte vânată de sfinţi păcătoşi

noapte vânată de sfinți păcătoşiîți sărut pântecul ce-ți miroase a liliacțărâna din clepsidra lui dumnezeu nu mai curgeîți escaladez sânii cu guraimperiile pe care le-ai cucerit mileniul acestase lasă stăpânite de voievodul bucovinei

copiii din povestirile lui fănuş neaguscot fluturi cu ciutura din fântâna poeziei

îți scriu pe şira spinării istoria dacilor liberite iubesc în trenurile ce deraiază tocmai în siberia

îți sunt toreador în groapa cu leite iubesc în toate mănăstirile ctitorite de constantin cel mare

noapte vânată de sfinți păcătoşite cânt goală la vioarăîmi dansezi o primăvară

Page 35: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

35

Mii de baionete îmi decorează inima

constantin

la damian în sudul țăriis-a născut în toiul iernii

dintr-o lacrimă de lupşi din zbor de înger mut

poetul ce poartă-n spateo câmpie jumătate

în palton de iasomieplânge numai poezie

cu salcâmul ține postştie moartea pe de rost

cu prigoriile danseazăfirul ierbii îl pictează

nu-i ajunge muntelesă îi strige numele

Page 36: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

36

Constantin Romulus Preda

călugări cu chip de bradîi pun viața rămăşag

dumnezei cu vin în canăpoezia îi blesteamă

orfevrier al dunelor de nisipconstantin dumnezeit

Page 37: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

3�

Mii de baionete îmi decorează inima

iarna asta îmi voi alunga moartea

iarna asta îmi voi invita moartea la cinăsă-mi cânte balade la piansă o mint că e cea mai frumoasă femeie de pe pământîi voi scrie poezii despre viațăo s-o-mbăt cu vinul vechi din bărăganmoştenit de la che andreivom face dragoste prin zăpadă pe melodiile lui tudor gheorghe

iarna asta îmi voi alunga moarteao s-o părăsesc fără regretevoi râde în hohote de goliciunea eio voi transforma într-un copac fără pădureşi-o voi condamna la viață

Page 38: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

38

Constantin Romulus Preda

flori de salcâm îmi muşcă din inimă

mi-am croit un costum din muguri de bradcu poeme de dragoste sfântă la revermă port de parcă flori de salcâm îmi muşcă din inimărăsucesc cheia în lacătul cu chip de fecioarăscriu telegrame norilor ce gustă din vinul lui khayyamdoar ei mai pot extrage radicalul din fiecare versdoar ei mai înțeleg unde se duc viețile noastredupă ce îşi termină numărul de echilibristică pe lamă de cuțitanul acesta decembrie îmi cântă la vioarăbalada femeilor cu sânii cât gutuiaanul acesta mi-am scris testamentulsub rochia-ți sfâşiată de mânia lui dumnezeu

Page 39: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

39

Mii de baionete îmi decorează inima

requiem

pictori mascați îți sfințesc nudulîți caută mersul de viperăîn enciclopediile scrise la gura sobeide patriarhul cu kalashnikov-ul la tâmplăfirul de iarbă îți cumpără tăcereacu roua ce curge prin ochii diavoluluiplozi născuți de târfe ce spun rugăciunijelesc cerul ce-ți curge în pahartu mireasă cu buzele de plumbeşafodul îți miroase a vie incendiată

Page 40: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

40

Constantin Romulus Preda

rugăciune

într-o zi poezia mea îți va fi rugăciune

atunci când vei ademeni îngerii ce dorm pe calea feratăatunci când voi coborî în infern să-ți cânt la vioară

într-o zi poezia mea îți va fi blestem

atunci când îți voi lega norii de picioareatunci când îmi vei cânta zborul la pian

jumătate inimă jumătate pumnalsânul tău îmi sfințeşte guramâna mea întemeiază o nouă mitologie sub coapsele tale

Page 41: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

41

Mii de baionete îmi decorează inima

zile spânzurate de chipul meu

boncăluit de cerbi în salonul cu mere verziceasul fără cuc mimează trecerea timpuluirevolverul trage cu lacrimi de lup singuraticamanta regelui de plumb îşi ascunde ceru-n sânplâns de narcisă la marginea lumiividul îmbracă rochia nastasiei filippovna

zile spânzurate de chipul meulinia frontului valsează între ecouri de țărânăateu ce-şi toarnă dumnezeul în stacanăsihastru în adâncul ochilor tăi verzi

întemeiez la ada-kaleh religia femeilor păcătoaseport la rever cartuşul cu care am tras după sfințiprimăveri răstignite pe chipul tău

Page 42: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

42

Constantin Romulus Preda

călău cu trandafir în piept

clopotele-ncep să batăîngeri muți iubesc o fatăarde pădurea de salcâmimor făcătorii de minuni

îmi plouă-n suflet apăsatblestem de preot renegatîmi fuge viața înapoijelesc o frunză de trifoi

sicriu purtat de fluturi grimă-ngrop de azi în poeziicălău cu trandafir în pieptm-ascunde într-un epitet

aştept să ningă cu pumnalesă jefuiesc iubiri mortaleîmbrac costumul violetsă înfloresc la tine-n piept

Page 43: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

43

Mii de baionete îmi decorează inima

săruta-ţi-aş zările

săruta-ți-aş chipul tristsă te rogi la sfântul crist

săruta-ți-aş ochii verzicu toți cucii din livezi

săruta-ți-aş zărileca să zboare gările

săruta-ți-aş morțilesă te-nvie stelele

Page 44: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

44

Constantin Romulus Preda

mi-a dispărut din jurnal ziua de ieri

în guberniile de dincolo de zâmbetul femeilor dezbrăcatese poartă în buzunare norii respirați de-un câine şchiopprovincia sufletului meu mongol despică mărul de pe umărul tăuplouă în zig-zag în patria macului cu chip de călugărnu mai am timp să salvez de la moarte ultimul fir de iarbăce-mi creşte-n suflet

agăț cuvintele de colțul lunii decembrieporumbei ce-şi bat piroane-n aripi să nu mai zboaredă-mi halebarda nu mai am timp să muşc din cernu vezi că ți-au crescut cireşe violet peste ochide ieri tramvaiele nu mai circulă prin lanul de grâumi-a dispărut din jurnal ziua de ierinu mai am nici jurnal doar frunze pe care-mi scrijelesc portretulmă mut din gubernia ta cu tot cu gubernieam găsit alta cu gutui în loc de felinareacolo îmi pot cumpăra cărți ce cresc în copaciîmi pot închiria o maşină de cusutmai am răni deschise de când ne-am iubit pe calea feratănu mai am timp să trăiesc mă mult în altă gubernie

Page 45: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

45

Mii de baionete îmi decorează inima

sfârşitul lumii

a venit sfârşitul lumii noaptea trecutăde atunci ne chinuim să trăim cu picioarele în susdar nu putem călca pe cerde milădacă se sparge pe ce mai călcămpoate pe vreo aripă de îngerpoate chiar pe dumnezeudar nici în cap nu putem să stămtoată veşnicia care ne-a mai rămassfârşitul lumii ne-a schimbat radical viațatrebuie să călcăm cerul în picioarepentru a trăişi ce dacă se spargedoar a venit sfârşitul lumii azi-noapteîl putem călca în picioare şi pe dumnezeudacă nu cumva trăieşte şi el tot cu picioarele în susşi dacă-i aşa de ce nu ne striveşte capetele

Page 46: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

46

Constantin Romulus Preda

ochi de salcâm

îmi pun capu-n ghilotinăşi mă-nec cu praf de steleascult sufletu-n surdinăcum îmi pune ghilimele

îmi leg ancora de gât respir ochii de salcâmîngrop soarta lumii-n lutmă îmbrac în zeu postum

blestemat am fost şi azi şi ierisă mă doară-un vârf de munteam ucis trei primăverisă-ți crească fluturi pe frunte

Page 47: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

4�

Mii de baionete îmi decorează inima

creionul din clepsidră

nu mai ştiu unde am desenat oglindaîn care se iubea un şarpe c-o ducesăcreioanele le puneam după urechesă-mi crească timpul peste cap

oglinda se spărgea în alte desenepe care mă urcam s-ajung la tinestăteai agățată de-un cireş ce creşte-n cerşi te încălțai cu stelele din paharul meu

ducesa îşi căra oglinda în spatecăuta creioanele cu care am desenat-otu rupeai desenul în care şarpele cânta la vioarăşi-mi ştergeai cu sânul drept chipul desenatîntr-un alt desen

şi totuşi au existat un desen şi o oglindăam existat şi eu spânzurat de ochiul tăustăteam desenați amândoi între două oglinziaici ne-a desenat creionul din clepsidră

Page 48: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

48

Constantin Romulus Preda

sunt primul conte cu eşarfă albastră

nu râdemă voi rostogoli toată noaptea de-a lungul trupului tăuo să-ți leg degetele de la picioare cu funia de stele cu care am spânzurat o rândunică albastrăo să-ți lovesc genunchii cu aura sfântului inocențiusub sâni o să-ți ctitoresc o mănăstire din săruturimă voi îneca în lacrima ce-ți inundă privireanu țipao să cuceresc fiecare provincie a trupului tăute vor asupri armate-ntregi de teracotăjelanii de cocostârci îți vor muşca independențaîți voi instaura pe buze regimul cetăților incendiatevoi zdrobi ultimele bastioane de rezistență din ochii tăi

sunt primul conte cu eşarfă albastrăcare ți-a scris biblii de lumină sub rochie

Page 49: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

49

Mii de baionete îmi decorează inima

peronul x

mă urc în trenul cu şinele ruptesă-mi ajung din urmă ziua de ieriîn fiecare gară bagajele se golescşi călătorii se grăbesc să coboarele rămân doar pălăriile în loc de scaune

sunt singur în trenul cu şinele ruptegările sunt alte trenuri mai miciziua de mâine am citit-o în ziarul de ierifumez mileniile pe care le mai am în buzunartrenul nu a plecat niciodată din garăcobor scările trenului şi-mi calc pe frunteperonul acesta se va deschide peste un minutsau poate peste un anprizonier într-o gară fără trenîmbrac paltonul de plumb citesc kafkaşi aştept următorul tren

Page 50: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

50

Constantin Romulus Preda

dansezi tango cu umbra unui piersic

jumătate inimă jumătate pumnaltoreador ce-ți prinde tauri pe sub rochiejumătate vers jumătate femeiecălugăr ce-ți toarnă păcatu-n pahar

jumătate lacrimă jumătate câinedansezi tango cu umbra unui piersicjumătate nud jumătate luppoet nebun ce-ți scrie zborul pe buze

jumătate brad jumătate toporpoştaş ce-ți fură scrisorile trimise zeilorjumătate călău jumătate rugăciuneîmpărați încoronați la tine-n sân

jumătate mormânt jumătate euîți prind inima în menghinăjumătate țipăt jumătate tuîmi decapitezi îngerul de pe umăr

Page 51: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

51

Mii de baionete îmi decorează inima

incendiu-n oglindă

îmi arde chipul în oglindăfocul îmi creşte peste umeriam mâinile de cenuşăsângele îmi topeşte inimaîn fața oglinzii sunt singurla fel de singur ca numele meurostit de-o femeie divorțată şterg oglinda cu ochii ce-mi zboară din orbitenu mai am chipdoar un semn de întrebare pe care se spijină cerul

Page 52: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

52

Constantin Romulus Preda

protest

dumnezeulete strig de atâtea mii de anişi nu-mi răspunzio să-ți scot sufletulşi o să-mi sculptez chipul în elîn sufletul tăusă te doară lacrima din ochiul meudumnezeulesă-ți cerşeşti sufletul în fața meanu o să ți-l daute las să trăieşti fără chipul meuo să-ți port sufletul pe umeri când o să cobor în infernsă-ți cumpăr îngeri

Page 53: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

53

Mii de baionete îmi decorează inima

înviere

azi-noapte am început să-ți sorb roua dintre sâniconvins că astfel mă voi putea ascundeîn dangătul clopotelor ce or să batăla propria-mi răstignire voi sta răstignit pe-o floare de cireşpreț de o clipităcât să-mi curgă din suflet dorul de tine

la noapte îți voi asculta pântecul cum îmi plânge sărutulvoi fi demonul ce cântă la pian moartea florii de mărgăritarprobabil o să te iubesc şi mâine în acelaşi schitîn care copiii se joacă leapşa cu dumnezeuprobabil sunt acelaşi păcătos care ți-a înfipt visul fluturilordrept în piept îngerițo ne fuge cerul de sub picioarene cade iubirea pe pământnu plângete voi iubi aşa fără iubiredoar cu umbra lui dumnezeu

Page 54: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

54

Constantin Romulus Preda

umbra mea

cădere nocturnăzmeie de lumină îmi ridică umbrapână dincolo de cer

acum ştiu neantul pe de rostaltfel îmi este şi moartea fără umbră

iese singură dintre scândurinu mai are nici eşarfa albastrăcu care am legat-o la ochi

vine după mineşi la slujbele de înviere

umbra mea şi umbra eimetafore ciopliteîn trunchiul unui brad

Page 55: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

55

Mii de baionete îmi decorează inima

cântă-mă femeie

cântă-mi femeie am propriul meu regatdecretez stare de iubire violetdoi porumbei adorm la tine-n piept cântă-mă femeie de moarte-s vinovat

cântă-mi femeie de azi îți sunt stăpânpăzesc lumina ce-mi curge din sicriuşi crucea celui care o să fiucântă-mă femeie aici o să rămân

cântă-mi femeie jeleşte chipul meu de lutîmi înfloreşte cerul pe mormântîn piept am sentimente de pământcântă-mă femeie cu sânul tău de lut

Page 56: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

56

Constantin Romulus Preda

poate

nu mai am timp să-mi prind viața din urmănu mă mai strig singur pe numenu mai am zile să-mi ajungămăcar pentru o simplă nemurirenu ştiu ce s-a-ntâmplat cu minenici macul nu-mi mai sărută frunteadintre atâtea condamnări la moarteeu n-aş alege decât una

şi poate nici eu nu mai suntşi poate nici n-am fost vreodatădoar versurile din pământscrise pe-un sân rotund de fată

nu mai am timp de-o ultimă strigarem-apasă timpul pe spinaremartor la propria-mi spânzurareîmi scriu poemul şi mă doare

Page 57: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

5�

Mii de baionete îmi decorează inima

mi-a crescut magnolia pe mormânt

pictez nudul magnoliei ce-mi va creşte pe mormântfrumusețe irepetabilă cu nuanțe funerareînfig pumnalul într-o floare de salcâmsă-mi poarte haina două felinare

mă tem de ce-aş putea să fiu cândvacuvânt rostit la întâmplare sau zi nescrisă-n calendarulcu multe semne de-ntrebare

vânez timpul din zborul vulturilor violettrădez în fiecare noapte spaima de-nălțarestranie coincidență să-mi găsesc portretuldesenat pe-un colț de soare

mi-a crescut magnolia pe mormântnu mai pot să-nvăț a creionachipul meu ce curge-n rugăciunemoartea ce-mi sărută inima

Page 58: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

58

Constantin Romulus Preda

te iubesc fără să ştiu

te iubesc de la-nceputstai că-ți frâng coapsa de lut

te iubesc etern şi greuți-l descriu pe prometeu

te iubesc fără să ştiuîmi scoți moartea din sicriu

te iubesc patriarhalmă doreşti ca pe-un chagall

te iubesc din joi în paştepe sub sâni un iad se naşte

te iubesc brutal şi tristîmi scriu singur acatist

te iubesc vulgar şi crudstai că-ți beau cerescul nud

te iubesc de la sfârşitce mai zbor desăvârşit

Page 59: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

59

Mii de baionete îmi decorează inima

dună de nisip

cu fiecare cuvânt scrisduna de nisip devine oglinda meaaşa voi fi şi eu într-o primăvară vechemai veche decât dacii mei străbunivoi implora câte-un picior de fatăsă îmi calce fruntea arsăsă îmi simtă suferința sub talpămă voi ruga să vină furtuni profundesă-mi poarte trupul peste norie prima oară când nu mai văd cerulpoate s-a ascuns şi el într-o dună de nisipîn locul lui e-un fel de steace stă agățată chiar de inima mea

Page 60: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

60

Constantin Romulus Preda

crepuscul

în fiecare crepuscul se ascunde câte-o lacrimă de fatăse spune c-a existat cândva pe vremea timpului ce o să vinăun sfânt ce-şi construise-o ghilotinăun jder plângea pe-o margine a inimii melecând fata crescută într-o mănăstire cu turla-n pământşi-a desenat trupul gol într-o icoanăîn fiecare noapte din icoană îmi curgea pe piepttrupul fetei violetdupă iubirea noastră au fost scrise toate paginile biblieişi chiar ale morții ce-mi curge în stacană

a fost furată icoana c-un trup de fată violetun sfânt ce-şi construise-o ghilotinămi-a decapitat c-o margine de cer iubireade atunci în fiecare crepuscul se ascunde câte-o lacrimă de fatăviolet

Page 61: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

61

Mii de baionete îmi decorează inima

istoria durerii

voi scrie toată istoria durerii pe fruntea unui crin imperialmă voi inspira din scrierile îngereşti ale unui fulger ce-mi străpunge tâmplami-au crescut mâinile până la pământ şi au prins rădăciniinsomnii de trandafir negru îmi zgârie inimaun vers mă răstigneşte într-o poezie despre viața fluturilor de argilăcine mai ştie dacă sufletul meu se scrie cu aceleaşi litere spânzuratesau dacă moartea ce-mi curge prin vene e la fel de frumoasădurere lichidă ce-mi topeşte linia orizontuluisihastru pe fruntea unui crin imperialîmi strig dumnezeul pe nume şi-l condamn pentru atâta nemurire

Page 62: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

62

Constantin Romulus Preda

să te iubesc cu patos la sfânta liturghie

adu-ți aminte că îmi eşti datoarec-o floare de vanilie şi două felinareadu-mi aminte că sunt astăzi viusăruturi peste frunte să îți scriu

adu-ți aminte c-am fost cândva titanidecapitam cu teamă păcate de romaniadu-mi aminte să mă îmbrac în doliude mâine îmi arunc iubirea-n purgatoriu

adu-ți aminte c-am fost gropar în paradissuflet de înger negru ți-am promisadu-mi aminte cum adormeam pe maremă-njunghiai cu fluturi azi mă doare

adu-ți aminte că îți sunt datorcu rolul nejucat al unui blestemat actoradu-mi aminte că eşti astăzi viesă te iubesc cu patos la sfânta liturghie

Page 63: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

63

Mii de baionete îmi decorează inima

În loc de Postfaţă

„Întru cuvânt, cel mai tânăr ban al Craiovei, Constantin Romulus Preda îşi aşază destinul poetic între punctele cardinale a două versuri tulburătoare: „îndrăgostit de sângele ce curge din icoane” şi „mă voi rostogoli toată noaptea de-a lungul trupului tău”.

Înzestrat cu talent şi intuiție, tânărul meu confrate ştie unde să caute marea poezie.

Uimit în fața creației lui, aştept să i se împlinească previziunea: „într-o zi poezia mea îți va fi rugăciune”.: „într-o zi poezia mea îți va fi rugăciune”. „într-o zi poezia mea îți va fi rugăciune”.

Sunt convins că nu voi aştepta mult!”

Vasile Morar

Page 64: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda
Page 65: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

65

Cuprins

În loc de Prefață / 5mii de baionete îmi decorează inima / 7

strigăt / 8himeră / 9

portret / 10aripă însângerată / 11şoapte de humă / 13viața în trei acte / 14

alter ego / 15propria-mi cenuşă / 16

vers alb / 17lacrima / 18

ambrozie / 20fluturii îmi cântă jazz / 21

icoană de sânge / 23hiene de lumină / 24

noiembrie în doliu / 25lalea albastră / 26

scrisoare / 27peronul macilor / 28

ca un sfânt ce plânge vinul / 29crima cu viitorul în spate / 30

să îmi juri / 31cine te mai răstigneşte în strigătul de disperare al lui

dumnezeu / 32carnea îți miroase a strugure necopt / 33

noapte vânată de sfinți păcătoşi / 34

Page 66: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

66

constantin / 35iarna asta îmi voi alunga moartea / 37

flori de salcâm îmi muşcă din inimă / 38requiem / 39

rugăciune / 40zile spânzurate de chipul meu / 41

călău cu trandafir în piept / 42săruta-ți-aş zările / 43

mi-a dispărut din jurnal ziua de ieri / 44sfârşitul lumii / 45

ochi de salcâm / 46creionul din clepsidră / 47

sunt primul conte cu eşarfă albastră / 48peronul x / 49

dansezi tango cu umbra unui piersic / 50incendiu-n oglindă / 51

protest / 52înviere / 53

umbra mea / 54cântă-mă femeie / 55

poate / 56mi-a crescut magnolia pe mormânt / 57

te iubesc fără să ştiu / 58dună de nisip / 59

crepuscul / 60istoria durerii / 61

să te iubesc cu patos la sfânta liturghie / 62În loc de Postfață / 63

Page 67: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda
Page 68: Mii de baionete îmi decorează inima-Constantin Romulus Preda

Tiparul executat la Imprimeria Editurii

MJMStr. Felix Aderca, Bl.�, parter, 200410-Craiova

Telefon: 0251-419661; 0�45512223;Fax: 0351-819168

e-mail: redactia�edituram�m.roredactia�edituram�m.rowww.edituram�m.ro

IMPRIMAT ÎN ROMÂNIA