Admiterea_2016

download Admiterea_2016

of 24

Transcript of Admiterea_2016

  • 8/16/2019 Admiterea_2016

    1/24

    ROMÂNIAMINISTERUL AFACERILOR INTERNE

    DIRECŢIA GENERALĂ MANAGEMENT RESURSE UMANE

    ADMITEREA ÎN INSTITUŢIILE DE FORMARE PROFESIONALĂ INIŢIALĂ

    ALE MINISTERULUI AFACERILOR INTERNEŞI ÎN ALTE INSTITUŢII CARE PREGĂTESC PERSONAL PENTRU M.A.I.

    SESIUNEA2016

  • 8/16/2019 Admiterea_2016

    2/24

    1

    PROFILUL CANDIDATULUI LA INSTITUŢIILE ŞI UNITĂŢILE DE ÎNVĂŢĂMÂNT CAREPREGĂTESC PERSONAL PENTRU MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

    Recrutarea candidaţilor pentru admiterea la instituţ iileşi unităţile de învăţământ care pregătesc per sonalpentru MAI reprezintă activitatea de atragere a persoanelor care îndeplinesc condiţ iile şi criteriile prevăzutede reglementările legale în vigoare, necesare formării profesionale şi îndeplinirii sarcinilorşi solicitărilor îndomeniul ocupaţ ional specific.

    a. Recrutarea candidaţilor se realizează cu respectarea următoarelor principii: Centrarea pe solicitant, prin respectarea dreptului la informare al candidatului, ca beneficiar direct al

    procesului de recrutare, potrivit opţ iuniişi aptitudinilor personale; Echitate şi nediscriminare – asigurarea accesului la informaţ ii a tuturor categoriilor interesate pentru

    o carieră în MAI; Calitate şi eficienţă – recrutarea persoanelor orientate voca ţional pentru MAI în vederea înregistrării

    unei concurenţ e cât mai mari la admitere; Planificare, structuralitateşi coerenţă a activităţ ilor - întocmirea unui plan de recrutare, participarea la

    diferite evenimente şi activităţ i de promovare a ofertelor educaţionale în unităţi de învăţământ,cluburi sportive, târguri educaţ ionale etc.; utilizarea şi valorificarea resurselor disponibile – pliante,broşuri, site-uri oficiale, sesiuni de prezentare;

    Răspundere privind îndeplinirea condiţ iilorşi criteriilor prevăzutede actele normative în vigoare decătre potenţ ialii candidaţ i;

    Transparen ţ a – asigurarea vizibilităţ ii procedurilor de recrutareşi selecţ ie; Integritatea profesională.

    b. Elemente de identificare a poten ţialilor candida ţiPentru identificarea candidaţ ilor orientaţ i profesionalsunt urmărite o serie de caracteristici:

    Caracteristici Descriere/ Indicatori comportamentali Mod alităţ i de verificare

    Comunicativ/aspect plăcut/sociabilitate

    Exprimare clară, fluentă, cu grad despontaneitate şi participare la conversaţ ieargumentând împotriva sau în favoareaunui punct de vedere; atitudine politicoasăşi răbdătoare, receptivitate faţă deproblemele sociale, rezistenţ a la posibileleinfluenţ e negative ale mediului etc.

    Situaţii de comunicare; întrebări structurateprivind opţ iunea pentru MAIşi experienţ eanterioare. Ghid minimal de interviu:

    - Datele de identificare;- Motivele op ţiunii pentru o carieră în

    MAI;- Domenii de interes, abilităţ i,

    atitudini ş i interese profesionale;- Reprezentări personale privind

    MAI/ domeniile profesionale aleMAI ş i activitatea personalului MAI

    Nivel dedezvoltarecognitiv-aptitudinal

    Orientarea spre cunoa ştere, studiu,valorificareaşi prelucrarea informaţ iilor,capacităţi logice, judecăţ i şi raţ ionamentepertinente, flexibilitatea gândirii, înclinaţ iespre rezolvarea diferitelor problemeşiiniţiativă în soluţionarea acestora, calităţ ianalitice şi sintetice, memorie, posibilitateadetalierii anumitor evenimente/incidente,simţ practic, bună coordonare a activităţ ilor,orientare în spaţ iu şi timp etc.

    Diploma de bacalaureat şi foaia matricolă/adeverinţă de elev Curriculum Vitae - format EuropassRecomandări obţinute – caracterizarea dinpartea dirigintelui/ de la ultimul loc demuncă Autobiografia -identificarea punctelor tari şislabe, menţionarea posibilităţilor dedezvoltare personală şi profesională Cazier judiciar

    Pentru cunoa ş terea profilului personalcandida ţ ii pot utiliza chestionare deevaluare a intereselor ş i aptitudinilordisponibile on-line sau pe suport hârtie

    Motivaţ ie şiasumareadeciziilor

    Iniţierea, orientarea, reglarea acţiunilor învederea atingerii scopurilor propuse,percepţie realistă cu privire la profesiile şiocupaţiile MAI, reprezentări ale posibiluluitraseu de carieră, conş tientizarea şiasumarea unor constrângeri - legate destatutul de poliţ ist/ cadru militar, duratacontractului, obligaţ ia de a se muta îngarnizoanele/ structurile unde instituţ ia arenevoie de serviciile lui, programul prelungitde lucru sau în ture etc.

  • 8/16/2019 Admiterea_2016

    3/24

    2

    Cunoaşterea desine/ atitudineafaţă de sine

    Recunoaşterea calităţ ilor personale şiconştientizarea punctelor slabe, dorinţ a deperformanţă, interese, convingeri, idealuri,concepţia despre lume şi viaţă, asumareariscurilorşi a restricţ iilor impuse etc.

    Starea generalăa sănătăţ ii

    Îndeplinirea criteriilorşi a baremelormedicale şi psihologiceIndicele de masă corporală

    Fişă medicală tip MAI încheiată cu avizul„Apt medical pentru admitere” Aviz psihologic„Apt”eliberat de Centrul dePsihosociologie al MAI

    Îndeplinireacriteriilor deresurse umanepentru MAI

    Inexistenţ a semnelor particulare sautatuajelor neacoperite de vestimenta ţ ieCapacitate deplină de exerciţ iu Înălţime minimă de 1,60 m femei, 1,65 mbărbaţ i/ 1,60 m specialitatea marină Vârstă (militari) – până la 27 de ani împliniţi în anul participării la concurs – învăţământcu frecvenţă; 40 ani – frecvenţă redusăMedia la purtare – cel puţin media generală8,00

    Observare directă Foaia matricolă/ adeverinţă de elev Întrebări structurate

    Pregătirea fizică Îndeplinirea baremelor privind evaluareaaptitudinilor fizice: viteză, for ţă, echilibru,rezistenţă

    Solicitarea îndeplinirii baremelor specifice

    Calităţi necesare viitorilor candidaţi: capacitate de comunicare , rezisten ţa la efort, conduită ş icomportament moral, dorin ţ a de promovare a valorilor sociale ş i morale, spirit d e echipă, implicarea înasigurarea respectării regulilor ş i legii, corectitudine în îndeplinirea sarcinilor, spirit de dreptate, rezisten ţ a lastres, interese privind rezolvarea unor probleme ale comunităţ ii, deschidere fa ţă de problematica ş i principiileintegrării europene, încredere în forţ ele proprii, cunoa ş terea ş i respectarea drepturilor omului, sim ţ civic etc.

    INSTITUŢIILE DE FORMARE PROFESIONALĂ INIŢIALĂ ALE MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE

    ACADEMIA DE POLIŢIE „ALEXANDRU IOAN CUZA” este o instituţie de învăţământ superioracreditată, din reţeaua instituţiilor de învăţământ superior de stat, cu personalitate juridică, aflată în subordinea

    Ministerului Afacerilor Interne. La evaluările instituţ ionale periodice Agenţia Română de Asigurare a Calităţ ii în Învăţământul Superior a acordat calificativulGrad d e înc redere rid icat .Instituţia de învăţământ se înscrie în categoria universităţilor de educaţie şi cercetare, desfăşoară

    activităţi de învăţământ superior, organizate prin programe de studii universitare de licenţă, studii universitarede masterat şi studii universitare de doctorat, în domenii şi specializări acreditate, precum şi alte forme depregătire, de perfecţionare şi specializare.

    Date de contact:

    Concursul de admitere se organizea ză pe facultăţi, în conformitate cu Regulamentul privindorganizarea şi desfăşurarea concursului de admitere la studii universitare de licenţă în facultăţile Academieide Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” în anul 2016.

    FACULTATEA DE POLIŢIE pregăteşte ofiţeri de poliţie şi ofiţeri de penitenciare, conform locuriloraprobate anual, la specializarea/ Programul de studii universitare de licenţă „Ordine şi siguranţă publică” ,cu durata de 3 ani (180 de credite transferabile); domeniul de licenţă “Ştiinţe militare, informaţii şi ordinepublică”, forma de învăţământ cu frecvenţă.

    Facultatea de Poliţie asigură şi forma de învăţământ cu frecvenţă redusă a programului de studiimenţ ionat pentru agenţ ii/ subofiţ erii şi maiştrii militari din cadrul M.A.I.

    FACULTATEA DE POLIŢIEDE FRONTIERĂ pregăteşte ofiţeri de poliţie de frontieră conform locuriloraprobate anual, la specializarea/ Programul de studii universitare de licenţă „Ordine şi siguranţă publică” ,cu durata de 3 ani (180 de credite transferabile); domeniul de licenţă “Ştiinţe militare, informaţii şi ordinepublică”, forma de învăţământ cu frecvenţă.

    Aleea Privighetorilor nr. 1-3, Sector 1, Bucureşti Telefon: 021/317.55.23; Fax: 021/315.55.17http://www.academiadepolitie.ro; e-mail: [email protected]

    http://www.academiadepolitie.ro/mailto:[email protected]:[email protected]:[email protected]://www.academiadepolitie.ro/

  • 8/16/2019 Admiterea_2016

    4/24

    3

    FACULTATEA DE JANDARMIpregăteşte ofiţeri de jandarmi, conform locurilor aprobate anual, laspecializarea/ Programul de studii universitare de licenţă „Ordine şi siguranţă publică” ,cu durata de 3 ani(180 de credite transferabile); domeniul de licenţă “Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică”, forma de învăţământ cu frecvenţă.

    FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ADMINISTRATIVE asigură pregătirea prin următoareleprograme universitare de licenţă: - „Drept”, cu durata de 4 ani (240 de credite transferabile); domeniul de licenţă “Drept”, forma de învăţământcu frecvenţă; - „Drept”, cu durata de 4 ani (240 de credite transferabile); domeniul de licenţă “Drept”, forma de învăţământla distanţă (locuri cu taxă, pentru ofiţ eri ai MAI; program autorizat provizoriu);- „Administraţie publică” , cu durata de 3 ani (180 de credite transferabile); domeniul de licenţă ”Ştiinţ eadministrative”, forma de învăţământ cu frecvenţă, locuri cu taxă, personal civil; program autorizat provizoriu.

    FACULTATEA DE POMPIERIpregăteşte ofiţeri de pompieri la specializarea/ Programul de studiiuniversitare de licenţă “Instalaţii pentru construcţii - pompieri” , cu durata de 4 ani (240 de creditetransferabile), domeniul de licenţă „Ingineria instalaţiilor”, forma de învăţământ cu frecvenţă.

    FACULTATEA DE ARHIVISTICĂpregăteşte specialişti în domeniul de licenţă “Istorie”, specializarea/Programul de studii universitare de licenţă „Arhivistică” , cu durata de 3 ani (180 de credite transferabile),forma de învăţământ cu frecvenţă.

    Absolvenţii Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” sunt repartizaţi, la finalizarea studiilor, înstructurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne în funcţie de nevoile beneficiarilor, mediişi opţiuni, îndomeniul pentru care au fost pregătiţi sau la structuri din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţănaţională, conform protocoalelor/ acordurilor încheiate. Excepţie fac absolvenţii Facultăţii de Arhivistică ce ocupă posturi prin concurs în sistemul Arhivelor Naţionale şi absolvenţii specializării/ Programului de studiiuniversitare de licenţă Administraţie publică.

    Instituţia de învăţământ asigură pregătirea studenţilor în condiţii moderne, la înalte standardeacademice şi colaborează permanent cu beneficiarii, structurile de specialitate din cadrul MAI,instituţii similaredin ţară şi străinătate.

    ŞCOLILE POSTLICEALE ALEMINISTERULUI AFACERILOR INTERNE

    Şcolile postliceale ale MAI fac parte din sistemul naţional de învăţământ şi asigură calificările de nivel5 specifice ministerului: agent de poliţie, agent de poliţie de frontieră, subofiţer de jandarmi, subofiţer depompieri şi protecţie civilă, maistru militar auto.

    Concursurile de admitere la şcolile postliceale ale MAI se organizează în conformitate cuOrdinulm.a.i. nr. 1371/2006 pentru aprobarea Metodologiei cadru de organizare şi desfăşurare a concursurilor deadmitere în instituţiile de învăţământ postliceal din Ministerul Afacerilor Interne .

    Competenţele formate pe parcursul şcolarizării sunt următoarele: o comunicare profesională, comunicare profesională într -o limbă străină, utilizarea tehnicii de calcul şi

    comunicaţii, cooperarea şi lucrul în echipă (unităţi de competenţă cheie ); o asigurarea sănătăţii şi securitatea în muncă, utilizarea noţiunilor generale de drept, conducerea

    autovehiculelor, instruire militară (unităţi de competenţă generale );

    Competen ţe s pecifice fiecărei calificări (unităţi de competenţă specializate ): Agent de poliţie: menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică; constatarea şi sancţionarea

    contravenţiilor; prevenirea şi combaterea faptelor antisociale; constatarea infracţiunilor; cercetareainfracţiunilor; realizarea intervenţiei poliţieneşti;

    Agent de poliţie de frontieră: asigurarea supravegherii frontierei de stat; realizarea controlului defrontieră; constatarea contravenţiilor şi infracţiunilor ; combaterea infracţionalităţii transfrontaliere; realizareaintervenţiei poliţieneşti;

    Subofiţer de jandarmi: asigurarea şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice; restabilirea ordinii publice; realizarea intervenţiei profesionale; paza şi protecţia obiectivelor, transporturilor speciale de bunuri, valori şiprotecţia persoanelor; prevenirea, combaterea faptelor an tisociale şi desfăşurarea activităţilor de cercetaredocumentare;instruirea specifică stării de urgenţă, stării de asediu, la mobilizare şi război.

    Subofiţer de pompieri şi protecţie civilă: noţiuni generale privind situaţiile de urgenţă; pregătirea servanţilor pentru intervenţie; tehnici şi proceduri de intervenţie; instrucţia echipajelor pentru intervenţie însituaţii de urgenţă; conducerea intervenţiei în situaţii de urgenţă; utilizarea mijloacelor tehnice de intervenţie însituaţii de urgenţă; primul ajutor calificat şi descarcerare.

  • 8/16/2019 Admiterea_2016

    5/24

    4

    Şcolile postliceale ale MAI funcţionează în subordinea următoarelor inspectorate generale:

    A. INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE- IGPR

    ŞCOALA DE AGENŢI DE POLIŢIE "VASILE LASCĂR" CÂMPINA Calificarea: agent de poliţie; durata studiilor: 2 ani; învăţământ cu frecvenţă

    ŞCOALA DE AGENŢI DE POLIŢIE „SEPTIMIU MUREŞAN” CLUJ-NAPOCACalificarea: agent de poliţie; durata studiilor: 2 ani; învăţământ cu frecvenţă

    B. INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ- IGPF

    ŞCOALA DE PREGĂTIRE A AGENŢILOR POLIŢIEI DE FRONTIERĂ „AVRAM IANCU” ORADEA Calificarea: agent de poliţie de frontieră; durata studiilor: 2 ani; învăţământ cu frecvenţă

    C. INSPECTORATUL GENERAL AL JANDARMERIEI ROMÂNE - IGJR

    ŞCOALA MILITARĂ DE SUBOFIŢERI DE JANDARMI „GRIGORE ALEXANDRU GHICA” DRĂGĂŞANI Calificarea: subofiţer de jandarmi; durata studiilor: 2 ani; învăţământ cu frecvenţă

    ŞCOALA MILITARĂ DE SUBOFIŢERI DE JANDARMI FĂLTICENI ”PETRU RAREŞ” Calificarea: subofiţer de jandarmi; durata studiilor: 2 ani; învăţământ cu frecvenţă

    D. INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ – IGSU

    ŞCOALA DE SUBOFIŢERI DE POMPIERI ŞI PROTECŢIE CIVILĂ „PAVEL ZĂGĂNESCU” BOLDEŞTI Calificarea: subofiţer de pompieri şi protecţie civilă; durata studiilor: 2 ani; învăţământ cu frecvenţă

    Bd. Carol I nr. 145, Câmpina, jud. PrahovaTelefon: 0244/33.62.51; fax: 0244/33.36.50http://www.scoalapolitie.ro; e-mail:[email protected]

    Str. Corneliu Coposu nr. 89 – 91, Cluj-Napoca, jud. ClujTelefon: 0264/43.97.72; fax 0264/43.99.04http://www.scoalapolcj.ro; e-mail: [email protected]

    Calea Aradului nr. 2, Oradea, jud. BihorTelefon/fax: 0259/41.95.20http://www.avramiancu.ro;e-mail: [email protected]

    Str. I. C. Brătianu nr. 25, Drăgăşani, jud. VâlceaTelefon: 0250/81.14.71, fax: 0250/81.05.32http://www.scoaladragasani.ro; e-mail:[email protected]

    Str. Armatei nr. 1-3,Fălticeni, jud. Suceava Telefon: 0230/54.16.60; fax: 0230/54.16.62

    http://www.jandarmeriafalticeni.ro; [email protected]

    Str. Poligonului nr.2, Boldeşti-Scăeni, jud. Prahova Telefon/fax: 0244/21.12.02http://www.scoaladepompieri.ro; e-mail: [email protected];

    http://www.scoalapolitie.ro/mailto:[email protected]:[email protected]://www.scoalapolcj.ro/mailto:[email protected]://www.avramiancu.ro/mailto:[email protected]://www.scoaladragasani.ro/http://www.jandarmeriafalticeni.ro/mailto:[email protected]://www.scoaladepompieri.ro/mailto:[email protected]:[email protected]://www.scoaladepompieri.ro/mailto:[email protected]://www.jandarmeriafalticeni.ro/http://www.scoaladragasani.ro/mailto:[email protected]://www.avramiancu.ro/mailto:[email protected]://www.scoalapolcj.ro/mailto:[email protected]://www.scoalapolitie.ro/

  • 8/16/2019 Admiterea_2016

    6/24

    5

    INSTITUŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT CARE ŞCOLARIZEAZĂ PERSONAL PENTRU MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

    A. În subordinea MINISTERULUI APĂRĂRII NAŢIONALE

    ACADEMIA FORŢELOR TERESTRE „NICOLAE BĂLCESCU”- SIBIUStr. Revoluţiei 3-5, SibiuTelefon 0269/43.29.90; fax 0269/21.55.54http://www.armyacademy.ro; e-mail: [email protected]

    ACADEMIA TEHNICĂ MILITARĂ B-dul George Coşbuc nr. 39 – 49, Sector 5, Bucureşti Telefon 021/335.46.60, fax 021/335.57.63http://www.mta.ro; e-mail: [email protected]

    ACADEMIA FORŢELOR AERIENE „HENRI COANDĂ” Str. Mihai Viteazul nr. 160, Braşov Telefon 0268/42.34.21, fax 0268/42.2004http://www.afahc.ro/ro/programe_studii/licenta.html; [email protected]

    INSTITUTUL MEDICO - MILITARStr. Institutul Medico-Militar nr. 5 -7, Sector 1, Bucureşti Telefon 021/312.01.73; 319.60.06; fax 021/319.70.61

    ACADEMIA NAVALĂ „MIRCEA CEL BĂTRÂN” – CONSTANŢA Str. Fulgerului nr. 1, Constanţa Telefon 0241/62.62.00; int. 0180; fax 0241/64.30.96https://www.anmb.ro; [email protected]

    ŞCOALA MILITARĂ DE MAIŞTRI MILITARI ŞI SUBOFIŢERI A FORŢELOR TERESTRE „BASARAB I” Str. Trivale nr. 16, Piteşti, jud. Argeş Telefon: 0248/21.59.00; fax: 0248/21.46.91http://www.ncoacademy.ro/; e-mail: [email protected]

    ŞCOALA MILITARA DE MAISTRI MILITARI A FORTELOR NAVALE „AMIRAL ION MURGESCU” Str. Dezrobirii nr. 80, Constanţa, jud. Constanţa Telefon: 0241/66.70.45; fax: 0241/62.09.78http://www.smmmfn.ro; e-mail: [email protected]

    B. În subordinea SERVICIULUI ROMÂN DE INFORMAŢII

    ACADEMIA NAŢIONALĂ DE INFORMAŢII „MIHAI VITEAZUL” Şoseaua Odăi nr. 20 -22, Sector 1, Bucureşti Telefon: 021/410.65.50, fax: 021/310.47.14http://www.animv.ro; e-mail: [email protected]

    http://www.armyacademy.ro/mailto:[email protected]://www.mta.ro/mailto:[email protected]://www.afahc.ro/ro/programe_studii/licenta.htmlhttps://www.anmb.ro/http://www.ncoacademy.ro/http://www.smmmfn.ro/mailto:[email protected]://www.animv.ro/mailto:[email protected]:[email protected]://www.animv.ro/mailto:[email protected]://www.smmmfn.ro/http://www.ncoacademy.ro/https://www.anmb.ro/http://www.afahc.ro/ro/programe_studii/licenta.htmlmailto:[email protected]://www.mta.ro/mailto:[email protected]://www.armyacademy.ro/

  • 8/16/2019 Admiterea_2016

    7/24

    6

    NUMĂRUL DE LOCURI LA INSTITUŢIILE DE ÎNVĂŢĂMÂNT ALE M.A.I.

    1. ACADEMIA DE POLIŢIE “ALEXANDRU IOAN CUZA”

    Domeniul delicenţă

    Programul destudii universitare

    de licenţă/specializarea

    Duratastudiilor

    Forma de învăţământ

    Nr. locuri/beneficiar

    Din care

    Romi Maghiari Altemin.

    FACULTATEA DE POLIŢIE

    Ştiinţe militare,informaţii şi

    ordine publică

    Ordine şi siguranţă publică

    3 aniFrecvenţă 250

    205 IGPR 6 5 340 ANP

    - - -5 ANP-RMFrecvenţă

    redusă 5035 IGPR, 8 IGPF, 7 IGJR

    FACULTATEA DE POLIŢIE DE FRONTIERĂ

    Ştiinţe militare,informaţii şi

    ordine publică

    Ordine şi siguranţă publică

    3 ani Frec venţă 80

    60 IGPF

    2 2 214 IGI4 DGP2 SIE

    FACULTATEA DE JANDARMIŞtiinţe militare,

    informaţii şi

    ordine publică

    Ordine şi siguranţă

    publică

    3 ani Frecvenţă 7068 IGJR

    2 2 2

    2 SIEFACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ADMINISTRATIVE

    Drept Drept 4 ani Frecvenţă 12570 IGPR, 1 DGL, 2 DIPI, 1 DRPCIV,

    5 IGI, 20 IGPF, 14 IGJR, 10 SPP, 2 SIE Drept Drept 4 ani Distanţă 100 taxă - Personal MAI Ştiinţe

    administrative Administraţie

    publică 3 ani Frecvenţă 50 taxă - Personal civil

    FACULTATEA DE POMPIERI

    Ingineriainstalaţiilor

    Instalaţii pentruconstrucţii -

    pompieri 4 ani Frecvenţă 50

    35 IGSU

    1 - -5 RM10

    palestinieniFACULTATEA DE ARHIVISTICĂ

    Istorie Arhivistică 3 ani Frecvenţă 2015 buget+5 taxa - 2 -

    TOTAL640 buget+ 155 taxă 11 11 7

    2. ŞCOLI POSTLICEALE ALE M.A.I.- învăţământ cu frecvenţă; durata studiilor: 2 ani

    Calificarea/specialitatea

    Unitatea de învăţământ Nr. locuri/ beneficiar Romi Alte min.

    Agent de poliţie

    ŞCOALA DE AGENŢI DE POLIŢIE„VASILE LASCĂR” CÂMPINA 700

    670 IGPR 16 830 SIE

    ŞCOALA DE AGENŢI DE POLIŢIE

    „SEPTIMIU MUREŞAN” CLUJ-NAPOCA150 150 IGPR 6 3

    Agent de poliţiede frontieră

    ŞCOALA DE PREGĂTIRE A AGENŢILORPOLIŢIEI DE FRONTIERĂ„AVRAM IANCU” ORADEA

    150115 IGPF

    3 25 DGP 30 IGI

    Subofiţer de jandarmi

    ŞCOALA MILITARĂ DE SUBOFIŢERI DEJANDARMI „GRIGORE ALEXANDRUGHICA” DRĂGĂŞANI

    175169 IGJR

    3 26 SPP

    ŞCOALA MILITARĂ DE SUBOFIŢERI DEJANDARMI „PETRU RAREŞ” FĂLTICENI 175 175 IGJR 3 2

    Subofiţ er de pompieri şi

    protecţie civilă

    ŞCOALA DE SUBOFIŢERI DE POMPIERIŞI PROTECŢIE CIVILĂ„PAVEL ZĂGĂNESCU” BOLDEŞTI

    225224 IGSU

    2 -1 IGPR

    TOTAL 1575 33 17

  • 8/16/2019 Admiterea_2016

    8/24

    7

    NUMĂRUL DE LOCURI LA ALTE INSTITUŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT

    Învăţământ superior (ofiţeri) – stud ii universitare de licenţă, învăţământ cu frecvenţă

    Nr.crt.

    Instituţia de învăţământ Domeniul de licenţă

    Programul de studiiuniversitare de licen ţă/specialitatea militară

    Duratastudiilor Nr. locuri

    1. Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”

    Facultatea de Comandă şi Stat Major

    Ştiinţe militare,informaţii şi ordine publică

    Logistică 3 ani 2

    2. Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”

    Facultatea de Ştiin ţe Militare Ştiinţe militare,

    informaţii şi ordine publică

    Managementul organiza ţiei- Auto

    3 ani

    5

    33Facultatea de ManagementMilitar

    Management economico-financiar - Finanţe -contabilitate

    20

    Ştiinţe administrative Administra ţie publică - Intendenţă 8

    3. Academia Tehnică Militară

    Facultatea de Mecatronică ş iSisteme Integrate de

    Armament

    Inginerie de armament,rachete şi muniţii

    Armament, aparaturăartileristică şi sisteme deconducere a focului

    4 ani

    1

    44

    Inginerie genistică Sisteme pentru baraje demine, distrugeri şi mascare 3

    Ingineria autovehiculelor Blindate, automobi le şitractoare 7

    Inginerie civilă Construc ţii şi fortificaţ ii 3

    Facultatea de Sisteme

    Electronice Militare

    Inginerie electronică şitelecomunicaţii

    Echipamente şi sistemeelectronice militare 9

    Transmisiuni/Comunica ţii 8

    Ingineria sistemelorIngineria şi securitateasistemelor informaticemilitare

    3

    Calculatoare şitehnologia informaţiei

    Calculatoare şi sistemeinformatice pentru apărareşi securitate naţională

    10

    4.Institutul Medico-Militar

    Sănătate Medicină generală 6 ani 19 DM

    5. Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă”

    Facultatea deManagement Aeronautic

    Ştiinţe militare,informaţii şi ordine

    publică

    Management în aviaţie – Aviaţie piloţi 3 ani 10 IGAv

    6. Academia Navală „Mircea cel Bătrân”

    Facultatea de InginerieMarină

    Inginerie marină şinavigaţie

    Naviga ţie, hidrografie şi

    echipamente navale 4 ani

    210

    IGPF Electromecanică navală 2

    Inginerie electrică Electromecanică 6

    7. Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”

    Facultatea de Informa ţii Ştiinţe militare, informaţii şi

    ordine publică

    Psihologie- informaţii 3 ani

    16 DIPI

    31 7 IGPR

    Facultatea de Studii deIntelligence

    Studii de securitate şiinformaţii

    4 DIPI 4 IGPR

    Total număr de locuri – învăţământ universitar 149

  • 8/16/2019 Admiterea_2016

    9/24

    8

    Învăţământ postliceal (maiştri militari) – învăţământ cu frecvenţă; durata studiilor: 2 ani

    Nr.crt. Instituţia de învăţământ Specialitatea/ specializarea Nr. locuri Total 1. Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I”

    Armament şi instalaţii de lansare 5

    86

    Auto 22Construcţii 11Tehnică de comunicaţii 17Operare şi mentenanţă echipamente de comunicaţii 25Echipament de apărare chimică, bacteorologică, radiologică şi nucleară - CBRN 2Intenden ţă 4

    2. Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale „Amiral Ion Murgescu” Artilerie navală şi antiaeriană 3 IGPF

    Total număr de locuri – învăţământ postliceal 89

    În funcţ ie de cererile de înmatriculare aprobate potrivit prevederilor Ordinului m.a.i. nr.35/2014 privin d măsurile de sprijin acordate poliţ i ş tilor încadra ţ i într-un grad de invaliditate ş ifamiliilor acestora, precum ş i familiilor poli ţ i ş tilor deceda ţ i şi ale Ordinului m.a.i. nr. 108/2014 privindmăsurile de sprijin acordate personalului militar încadrat în tr-un grad de invaliditate sau clasat aptlimitat pentru serviciul militar ş i familiilor acestora, precum ş i familiilor personalului militar decedat ,pot surveni modificări ale locurilor scoase la concursul de admitere.

    Notă: Structuri b eneficiare MAI:IGPR - INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE IGPF - INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ IGJR - INSPECTORATUL GENERAL AL JANDARMERIEIIGSU -INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ DIPI – DEPARTAMENTUL DEINFORMAŢII ŞI PROTECŢIE INTERNĂ DGL- DIRECŢIA GENERALĂ LOGISTICĂ

    IGI -INSPECTORATUL GENERAL PENTRU IMIGRĂRI IGAv -INSPECTORATUL GENERAL DE AVIAŢIE DGP - DIRECŢIA GENERALĂ DE PAŞ APOARTEDRPCIV - DIRECŢIA REGIM PERMISE DE CONDUCEREŞI ÎNMATRICULARE A VEHICULELORDM -DIRECŢIA MEDICALĂ AN – ARHIVELE NAŢIONALE

    Beneficiari externi: ANP – ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR RM – locuri pentru Republica MoldovaSPP – SERVICIUL DE PROTECŢIE ŞI PAZĂ SIE - SERVICIUL DE INFORMAŢII EXTERNE

  • 8/16/2019 Admiterea_2016

    10/24

    9

    RECRUTAREA ŞI SELECŢIA CANDIDAŢILOR

    1. Condiţii şi criterii specifice privind recrutarea candidaţilor

    Pentru a participa la concursurile de admitere la instituţiile de învăţământ ale Ministerului AfacerilorInterne şi pe locurile M.A.I. la alte instituţii de învăţământ, candidaţii trebuie să îndeplinească, conformOrdinului m.a.i. nr. 665/2008 privind unele activităţi de management resurse umane în unităţile M.A.I., cumodificările şi completările ulterioare, următoarelecondiţii şi criterii specifice :

    a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;b) să cunoască limba română scris şi vorbit; c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu; d) să fie declaraţi „apt” din punct de vedere medical, fizic şi psihic; e) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi în cursul anului în care participă la concurs; f) să fie absolvenţi de liceu, cu diplomă de bacalaureat; g) să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate; h) să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru

    săvârşirea de infracţiuni, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea ; i) să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani; j) să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege; k) să aibă vârsta de până la 27 de ani împliniţi în anul participării la concurs, pentru candidaţii pe

    locurile destinate formării iniţiale a personalului militar şi pe locurile MAI la instituţiile de învăţământale Ministerului Apărării Naţionale, 23 de ani împliniţi în cursul anului 2016 pentru candidaţii la Academia de Informaţii „Mihai Viteazul”;

    l) să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 8,00, cu excepţiacandidaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ de nivel liceal în state membre ale UniuniiEuropene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului;

    m) să nu fi fost exmatriculaţi, pentru abateri disciplinare, dintr -o instituţie de învăţământ; n) să aibă înălţimea de minimum 1,65 m bărbaţii şi 1,60 m femeile,respectiv de minimum 1,60 metri

    în cazul candidaţilor pentru instituţiile de formare a ofiţerilor şi agenţilor de poliţie de frontierăpentru specializarea marină.

    Candidaţii la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” trebuie să îndeplineascăinclusiv criteriile de recrutare şi selecţionare stabilite prin Metodologia de organizare şi desfăşurare aconcursului de admitere la studiile universitare de licenţă din Academia Naţională de Informaţii „MihaiViteazul” – oferta publică de şcolarizare, disponibilă la adr esa: http://www.animv.ro/admitere.

    Locurile M.A.I.la instituţiile de învăţământ sunt comune pentru femei şi bărbaţi, cu excepţia specialităţilor pompieri – Facultatea de Pompieri, Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „PavelZăgănescu” şi aviaţie piloţi – Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă”, pentru care sunt recrutaţi bărbaţi.

    2. Realizarea activităţilor de recrutare

    Recrutarea candidaţilor pentru admiterea la instituţiile de învăţământ ale MAI se realizează de cătrestructurile teritoriale de resurse umane ale inspectoratelor generale care au locuri aprobate la aceste instituţii - Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, InspectoratulGeneral al Jandarmeriei Române, Inspectoratul Genera l pentru Situaţii de Urgenţă, în raport de locul de

    domiciliu înscris în cartea de identitate.Pentru programul de studii universitare de licenţă „Drept”, organizat la Academia de Poliţie„Alexandru Ioan Cuza”, candidaţii sunt recrutaţi de către structurile teritoriale de resurse umane aleinspectoratelor generale, repartizarea pe beneficiarii care au locuri aprobate realizându-se ulterior admiterii.

    Structurile teritoriale de resurse umane ale Inspectoratului General al Poliţiei Române realizeazărecrutarea candidaţilor şi pentru locurile Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, în situaţia în careaceştia din urmă nu au domiciliul într -un judeţ de frontieră.

    Recrutarea candidaţilor pentru admiterea la instituţiile de învăţământ ale Ministerului ApărăriiNaţionale pe locurile MAI se realizează, în raport de locul de domiciliu înscris în cartea de identitate, de cătrestructurile teritoriale de resurse umane ale inspectoratelor generale – inspectoratele judeţene de poliţie,inspectoratele teritoriale ale Poliţiei de Frontieră, inspectoratele judeţene de jandarmi, inspectoratele pentrusituaţii de urgenţă.

    Recrutarea candidaţilor pentru admiterea la Institutul Medico-Militarse realizează de structurile MAI

    menţionate şi de către Direcţia Medicală din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

  • 8/16/2019 Admiterea_2016

    11/24

    10

    Recrutarea candidaţilor pentru admiterea la Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” Braşov serealizează, în raport de locul de domiciliu înscris în cartea de identitate, de către Inspectoratul General de Aviaţie al MAI şistructurile teritoriale de resurse umane ale Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

    Recrutarea candidaţilor pentru admiterea la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” pelocurile MAIse realizează de către structurile de resurs e umane subordonate Inspectoratului General alPoliţiei Române.

    În Municipiul Bucure ş ti recrutarea candida ţilor se realizează de către structurile de resurseumane ale următoarelor inspectorate generale/ similare:

    a. INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNEDIRECŢIA GENERALÂ DE POLIŢIE A MUNICIPIULUI BUCUREŞTICalea Victoriei nr. 19, Sector 3Telefon: 021.315.35.34; 021/311.20.21; Fax/ Telefon: 021/312.23.23https://politiaromana.ro/

    b. INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ Bulevardul Geniului nr. 42C, Sector 6Telefon: 021.316.25.98/int. 19378; Fax: 021.408.74.13http://www.politiadefrontiera.ro/

    c. INSPECTORATUL GENERAL AL JANDARMERIEI ROMÂNEDIRECŢIA GENERALĂ DE JANDARMI A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI Şoseaua de Centură, nr. 24, oraş Măgurele, judeţul Ilfov Telefon : 0214065395/0214567350/ Fax. +40 21 369.00.60www.jandarmeria.ro

    BAZA DE ADMINISTRARE ŞI DESERVIRE A JANDARMERIEI ROMÂNEStr. Jandarmeriei nr. 9 – 11, Sector 1Tel: 021/4096310; Fax: 021/3191413www.bad-jr.eu

    ŞCOALA DE APLICAŢIE PENTRU OFIŢERI „MIHAI VITEAZUL” A JANDARMERIEI ROMÂNE Str. 1 Decembrie 1918 nr.2-4, comuna Chiajna, sat Roşu, judeţ ul IlfovTel: 021.769.61.20; Fax: 021.434.91.41www.scoalarosu.ro

    UNITATEA SPECIALĂ 30 JANDARMI PROTECŢIE INSTITUŢIONALĂ „OBIECTIVE DIPLOMATICE”BUCUREŞTI „CONSTANTIN BRÂNCOVEANU” Strada Jandarmeriei, numărul 9-11, Sector 1, Bucureşti Telefon/fax: 021/3191419www.usp30.eu

    UNITATEA SPECIALĂ 79 JANDARMI PROTECŢIE INSTITUŢIONALĂ Strada Leaota nr.2A, Sector 6Telefon: 021/430 17 20; Fax: 021/430 52 41www.jandarmeria0456buc.ro

    UNITATEA SPECIALĂ 70 JANDARMI PROTECŢIE INSTITUŢIONALĂ BUCUREŞTI Str. Constantin Silvestri Nr 1-5, Sector 4, Bucureşti Telefon: 021.313.61.19; Fax: 021 3367391www.jandarmeria0530buc.ro

    UNITATEA SPECIALĂ 76 JANDARMI PROTECŢIE INSTITUŢIONALĂ “INSTITUŢII FINANCIARBANCARE” BUCUREŞTI ”GENERAL DE BRIGADĂ ION BENGLIU” Adresa: Aleea Negru Vodă nr. 4-6, bl. C3A, sc. 3, parter, sector 3, Bucureşti. Telefon 021.326.35.62, int. 13821; Fax 021.326.05.91;www.um0813jandarmi.ro

    BRIGADA SPECIALĂ DE INTERVENŢIE A JANDARMERIEIStr. Jandarmeriei nr. 9-11, Bucureşti, sector 1Tel. 16361/16347; Fax: 0212432941www.brigadaspeciala.ro

    https://politiaromana.ro/http://www.politiadefrontiera.ro/http://www.jandarmeria.ro/http://www.bad-jr.eu/http://www.scoalarosu.ro/http://www.usp30.eu/http://www.jandarmeria0456buc.ro/http://www.jandarmeria0530buc.ro/http://www.um0813jandarmi.ro/http://www.um0813jandarmi.ro/http://www.jandarmeria0530buc.ro/http://www.jandarmeria0456buc.ro/http://www.usp30.eu/http://www.scoalarosu.ro/http://www.bad-jr.eu/http://www.jandarmeria.ro/http://www.politiadefrontiera.ro/https://politiaromana.ro/

  • 8/16/2019 Admiterea_2016

    12/24

    11

    d. INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ INSPECTORATUL PENTRU SITUATII DE URGENTA “DEALUL SPIRII” BUCURESTI – ILFOVCalea 13 Septembrie nr.135, Sector 5Telefon: 021/207.55.00; Fax: 021/316.51.16www.isubif.ro; e-mail: [email protected]

    e. INSPECTORATUL GENERAL DE AVIAŢIE Calea Ion Zăvoi nr. 14, Sector 1 Tel: 021/ 310.43.99; Fax: 021/ 311.39.09http://www.aviatie.mai.gov.ro; e-mail: [email protected]

    f. DIRECŢIA MEDICALĂ A M.A.I.Strada Mihai Voda 17, Sectorul 5Telefon:021.303.70.80, int. 30729/30737/30664; Fax. [email protected]; [email protected]

    Personalul cu atribuţii de recrutare a candidaţilor are obligaţia să prezinte solicitanţ ilortoate informaţiile necesare cu privire la:

    a) condiţiile legale şi criteriile specifice de recrutare, precum şi modalitatea de dovedire a îndepliniriiacestora;

    b) numărul de locuri scoase la concursul de admitere la fiecare program de studii/ speci alizare şispecialitate şi numărul de locuri destinat minorităţilor

    c) respectarea criteriului vârstei de până la 27 de ani, împliniţi în anul participării la concursul deadmitere, pentru candidaţii pe locurile destinate formării iniţiale a personaluluimilitarşi pe locurile MAI lainstituţiile de învăţământ ale Ministerului Apărării Naţionale;

    d) criteriului minim de 1,60 metri pentru femei, 1,65 metri pentru bărbaţi, respectiv deminimum 1,60metri în cazul candidaţilor pentru instituţiile de formare a ofiţerilor şi agenţilor de poliţie de frontieră pentruspecializarea marină;

    e) necesitatea declarării datelor complete şi exacte cu privire la propria persoană şi a confirmăriicunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare;

    f) prelucrarea datelor cu caracter personal ale candidaţilor;g) componenţa dosarului de recrutare şi etapele de constituire a acestuia;h) prevederile legale referitoare la angajamentul pe care candidaţii declaraţi admişi urmează să -l

    încheie;i) organizarea şi desfăşurarea probelor de selecţ ie la unităţile teritoriale care au recrutat candidaţii,

    respectiv a examinării medicale şi a evaluării psihologice ; j) documentele necesare pentru înscrierea la sediul instituţiei de învăţământ, în situaţia în care s -a

    constituit dosarul de recrutare şi candidatul a fost declarat „apt” la examinarea medicală şi la evaluarea psihologică , precum şi calendarul înscrierii la concursul de admitere în instituţia de învăţământ;

    k) organizarea şi desfăşurarea selecţie i candidaţ ilor la instituţiile de învăţământ, respectiv acontravizitei medicale , a probei de verificare a aptitudinilor fizice şi a probei de verificare a cunoştinţelor , cuindicarea adreselor site-urilor oficiale unde sunt postate tematica şi bibliografia de concurs,graficul/calendarul admiterii, precum şi alte elemente de interes pentru candidaţi;

    l) faptul că nu vor fi înmatriculaţi candidaţii la instituţia de învăţământ în situaţia în care, urmare averificărilor desfăşurate, se constată că au avut un comportament neconform cerinţelor de conduită admiseşi practicate în societate;

    m) situaţiile de exceptare de la plata taxei de înscriere prevăzute în metodologiile/ regulamentul deadmitere;

    n) candidaţii care au efectuat studii liceale în state membre ale Uniunii Europene în instituţii de învăţământ în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului vor fi acceptaţi fără mediala purtare;

    o) respectarea prevederilor art. 142 alin. (6), (61), (62) şi (63) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011,cu modificările şi completările ulterioare, pentru candidaţii care optează pentru o instituţie de învăţământsuperior; pentru a fi înmatriculaţi în anul I de studii, candidaţii declaraţi „admis” care au mai beneficiat de unprogram de studii universitare finanţat de la bugetul de stat, integral sau parţial, vor face dovada achităriicontravalorii studiilor, sau, după caz, vor depune la instituţia de învăţământ o declaraţie din care să rezultecă nu au mai beneficiat de subvenţie de la bugetul de stat pentru un alt prog ram de studii universitare delicenţă.

    3. Constituirea dosarelor de recrutare şi prelucrarea datelor personale

    Dosarele de recrutare ale candidaţilor se constituie în conformitate cu prevederile O.m.a.i. nr.665/2008 privind unele activităţi de management resurse umane în unităţile MAI , cu modificările şicompletările ulterioare.

    http://www.isubif.ro/mailto:[email protected]://www.aviatie.mai.gov.ro/mailto:[email protected]:[email protected]:[email protected]:[email protected]:[email protected]:[email protected]://www.aviatie.mai.gov.ro/mailto:[email protected]://www.isubif.ro/

  • 8/16/2019 Admiterea_2016

    13/24

    12

    Cererile de înscriere/ participare pentru concursul de admitere la instituţiile de învăţământsuperior (ale MAI, MApN şi SRI) şi la şcolile postliceale ale MApN se depun până la data de 27 mai 2016,iar pentru şcolile postliceale ale MAI, până la data de29 iulie 2016.

    Principalele documente cuprinse în dosarul de recrutare sunt:1. Cererea de participare/ înscriere la concursul de admitere;2. Declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare; 3. Copii ale actului de identitate, carnetului de muncă şi, dacă este cazul, a livretului militar; 4. Diploma de bacalaureat şi foaia matricolă (original/copii legalizate) sau adeverinţă pentru

    absolvenţii de liceu din anul 2016; absolvenţii de liceu ai anului în curs vor prezenta actele de studiimenţionate la instituţia de învăţământ, cu ocazia înscrierii;5. Următoarele documente în copie: certificatul de naştere al candidatului, soţului/soţiei şi fiecăruicopil, certificatul de căsătorie, precum şi ale hotărârilor judecătoreşti privind starea civilă;

    6. Curriculum vitae - Europass (CV); autobiografia şi tabelul nominal cu rudele candidatului; 7. Cazierul judiciar al candidatului;8. Fişa medicală tip de încadrare în MAI; 9. Certificatul de examinare psihologică; 10. Caracterizarea de la ultimul loc de muncă sau, după caz, de la instituţia de învăţământ; 11. Trei fotografii 3x4 cm;12. Alte documente solicitate de către instituţiile de învăţământ/inspectoratele beneficiare

    Suplimentar documentelor prevăzute, candidaţii care se înscriu pentru locurile alocate distinctminorităţilor naţionale depun la dosarul de recrutare şi o adeverinţă din partea unei organizaţii etnice,constituite potrivit legii, care să ateste etnia de apartenenţă a candidatului , respectiv calitatea de etnic.

    Candidaţii pe locurile destinate minorităţii maghiare la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” trebuie să dovedească faptul că au susţinut examenul de bacalaureat la limba maternă, limba maghiară.

    Candidaţii pot opta pentru una sau mai multe instituţii de învăţământ superior sau şcolipostliceale, în măsura în care graficele/calendarele concursurilor de admitere realizate de către instituţiileorganizatoare permit participarea la probele de concurs.

    Candidaţii care au mai multe opţiuni parcurg întreaga procedură stabilită pentru recrutarea şiselecţia candidaţilor, respectiv constituirea dosarului de recrutare în mod distinct pentru fiecare instituţiede învăţământ pentru care au optat şi participarea la concursul de admitere. În aceste situaţii personalulcu atribuţii de recrutare va menţiona pe copiile fişelor medicale din dosarele de recrutare suplimentare,după verificare, “conform cu originalul”.

    Modelul cererilor de participare la concursul de admitere la Academia de Poliţie „Alexandru IoanCuza” este prevăzut la Anexa nr. 1 (forma de învăţământ cu frecvenţă) şi modelul cererii de înscriere/participare la concursul de admitere la şcolile postliceale şi la alte instituţii de învăţământ careşcolarizează personal pentru MAI este prevăzut la Anexa nr. 2.

    Prelucrarea datelor cu caracter personal ale candidaţilor obţinute pe parcursul procesului derecrutare se efectuează în sistemul informatic e -Management Resurse Umane – Modul unic admitereşcoli – e-Admitere .

    4. Ex a minarea medicală

    Examinarea medicală a candidaţilor se realizează la unităţile medicale teritoriale şi constă înevaluarea detaliată a stării de sănătate, conform baremelor medicale în vigoare. Aceasta seconcretizează prin completarea fişei medicale, cu următoarele precizări:

    a) Fişa medicală de încadrare se eliberează personal candidaţilor în baza adresei structurii deresurse umane a unităţii de recrutare, respectiv a Serviciului Municipiului Bucureşti al Arhivelor Naţionaleşi/sau ale serviciilor judeţene ale Arhivelor Naţionale;

    b) După examinarea generală şi măsurarea indicilor antropometrici, în situaţia în care înălţimeanu corespunde criteriului minim de 1,60 m pentru femei, respectiv de 1,65 m pentru bărbaţi, fişa setransmite, prin adresă, structurii de resurse umane, iar în această situaţie, candidatului nu i se întocmeştedosar de recrutare;

    c) Fişa medicală se încheie pentru cei care îndeplinesc cumulativ toate criteriile medicale, prinacordarea avizului „Apt admitere pentru admitere la instituţia de învăţământ …”;

    d) Fişele medicale cu menţiunea „Inapt medical pentru admitere” se păstrează/arhivează lanivelul centrelor medicale judeţene/centrelor medicale de diagnostic şi tratament ambulatoriu, iarstructura de resurse umane este in formată cu privire la acest aspect.

  • 8/16/2019 Admiterea_2016

    14/24

    13

    Candidaţii pentru Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” arma aviaţie piloţi urmează o etapăde testare medicală suplimentară, contracost, la Institutul National de Medicină Aeronautică şi Spaţială„Gen. Dr. Aviator Victor Anastasiu” Bucureşti, iar avizuleste cuprins în dosarul de candidat.

    Candidaţii pentru Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale „Amiral Ion Murgescu” seprezintă pentru examinarea medicală specială la Centrul de Medicină Navală Constanţa, anterior datei deprezentare la sediul şcolii, această testare având caracter eliminatoriu ( apt/ inapt ambarcare ).

    5. Evaluarea psihologică

    Evaluarea psihologică a candidaţilor se realizează la unităţile teritoriale, de către specialişti dincadrul Centrului de Psihosociologie al MAI, prin aplicarea de teste psihologice, potrivit planificării întocmite împreună cu inspectoratele generale/ judeţene/ teritoriale.

    Candidaţii recrutaţi se vor informa în privinţa perioadei de examinare psihologică (data şi ora lacare au fost planificaţi pentru susţinerea evaluării psihologice, documentele şi materialele necesare, loculde desfăşurare) telefonic şi/sau pe site -urile structurilor care au efectuat recrutarea.

    Candidaţii pentru Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti şiŞcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I” Piteşti realizează suplimentartestarea psihotehnică la centrele teritoriale specializate.

    6. Transmiterea dosarelor candid aţilor care au fost declaraţi apt medica l ş i p s i ho log i c

    Dosarele de recrutare ale candidaţilor la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” , cudocumentele solicitate prin Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere lastudii universitare de licenţă în facultăţile Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” în anul 2016, precumşi tabelele nominale cu aceştia, se transmit instituţiei de învăţământ până la data de 01 iulie.

    Dosarele de recrutare ale candidaţilor la toate institu ţiile de învăţământ ale MinisteruluiApărării Naţionale (academii militare şi şcoli militare de maiştri şi subofiţeri), precum şi tabelelenominale cu aceştia, pe suport hârtie şi electronic, se transmit centralizat, de către inspectoratele generalecare a u realizat recrutarea, respectiv de către Direcţia Medicală pentru candidaţii la Institutul Medico-Militar, Direcţiei Generale Management Resurse Umane, până la data de 01 iulie 2016, în vedereaparticipării candidaţilor la probele eliminatorii de selecţie, organizate la Academia de Poliţie ”Alexandru IoanCuza”, în perioada 14-15 iulie 2016.

    Dosarele de recrutare ale candidaţilor la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” , însoţite de tabelele nominale, se transmit la instituţia de învăţământ, pr in delegat al Inspectoratului Generalal Poliţiei Române, în perioada stabilită de către organizatori.

    Dosarele de recrutare ale candidaţilor la şcolile postliceale ale MAI şi tabelele nominale cuaceştia se transmit unităţilor de învăţământ până la data d e 26 august 2016.

    7. Înscrierea candidaţilor la instituţiile de învăţământ

    Înscrierea la instituţiile de învăţământ ale candidaţilor MAI care au fost declaraţi apt psihologicşi medical se realizează la sediile acestora, potrivit calendarului concursului de admitere stabilit de fiecareinstituţie de învăţământ şi afişat pe site-ul propriu, în secţiunea privind admiterea.

    În vederea înscrierii la concursul de admitere, candidaţii prezintă următoarele documente: a) cartea de identitate sau paşaportul ; b) diploma de bacalaureat în original/copie legalizată sau adeverinţă eliberată de liceu, numai

    pentru absolvenţii promoţiei 2016, în care se menţionează media generală de la bacalaureat, notele la

    probele susţinute în cadrul examenului de bacalaureat, mediile obţinute în anii de studiu, termenul devalabilitate şi faptul că nu a fost eliberată diploma;c) foaia matricolă a studiilor liceale în original/copie legalizată; d) contravaloarea taxei de înscriere sau, pentru candidaţii care solicită scutirea de taxă de

    înscriere, acte doveditoare care să ateste una din situaţiile enumerate în metodologiile de admitere/Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere la studii universitare de licenţă, în facultăţile Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, în anul 2016;

    e) alte documente solicitate prin dispoziţiile de recrutare ale inspectorilor generali şi/saumetodologia de admitere sau, după caz, prin Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursuluide admitere la studii universitare de licenţă în facultăţile Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” în anul2016.

    Gestionarea documentelor de studii în original/copie legalizată se reglementează de fiecareinstituţie de învăţământ prin dispoziţie a preşedintelui Comisiei de admitere.

  • 8/16/2019 Admiterea_2016

    15/24

    14

    8. Contravizita medicală şi verificarea aptitudinilor fizice

    Contravizita medicală a candidaţilor la instituţiile de învăţământ ale MAI se realizează lasediul fiecărei instituţii, potrivit graficului stabilit, de către subcomisia medicală. Dacă se constatănerespectarea unuia dintre criteriile medicale şi de resurse umane (înălţime, greutate, semne distinctivesau tatuaje), candidatul este declarat Inapt pentru admitere, respectiv Nepromovat.

    Candidaţii la Facultatea de Arhivistică nu susţin proba de verificare a aptitudinilor fizice.Contravizita medicală şi verificarea aptitudinilor fizice ale candidaţilor recrutaţi pentru toate

    instituţiile de învăţământ ale Ministerului Apărării Naţionale pe locurile alocate MAI (academii militareşi şcoli militare de maiştri şi subofiţeri ) se realizează în zilele de 14 şi 15 iulie 2016, ora 08.00, la sediul Academiei de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza”. Candidaţii vor avea asupra lor cartea de identitate/ paşaportulşi echipamentul sportiv adecvat.

    PROBELE ŞI BAREMELEpentru VERIFICAREA APTITUDINILOR FIZICE ale

    candidaţilor la admiterea în instituţiile de învăţământ proprii, cât şi în cele aleMinisterului Apărării Naţionale care pregătesc specialişti pentru Ministerul Afacerilor Interne

    1. În cadrul admiterii, verificarea aptitudinilor fizice are caracter eliminatoriu.2. Toate probele sunt obligatorii. Nesusţinerea unei probe sau abandonul au ca efect eliminarea din

    concurs a candidatului.3. Probele se susţin în aceeaşi zi, în următoarea ordine: alergare -viteză, aruncarea mingii medicinale

    şi alergare - rezistenţă.4. Probele se execută în ţinută sportivă adecvată anotimpului (pantofi de sport, tricou, pantaloni scurţi sau

    trening).5. Este declarat „Promovat” candidatul care îndeplineşte baremul minim stabilit pentru fiecare probă.

    Candidatul care nu promovează o probă este eliminat din concurs, iar în funcţie de momentul în careintervine aceasta, nu mai parcurge celelalte probe.

    6. Indiferent de cauze/motive, nu se admit reexaminări, repetări sau contestaţii. 7. Performanţa obţinută de candidaţi şi calificativul acordat se consemnează în borderoul de examen. 8. Verificarea aptitudinilor la probele fizice se efectuează cu respectarea prevederilor art. 100 alin. (1), lit.

    g) din OMAI nr.154/2004 privind activităţile de educaţie fizică şi sport în MAI. 9. Aspectele organizatorice se stabilesc la nivelul comisiilor de admitere din cadrul instituţiilor de

    învăţământ.

    10. Probele şi baremele minime de promovare sunt următoarele:

    11. Precizări tehnice şi metodice privind efectuarea probelor:

    A. Proba de alergare - viteză

    a) se execută cu startul din picioare, câte doi candidaţi; b) cronometrul porneşte la mişcarea primului candidat; c) startul greşit (plecarea înaintea semnalului acustic) se reia. La al doilea start greşit candidatul

    este declarat „Nepromovat”; d) candidaţii care se ciocnesc în timpul alergării şi cad sau care se împiedică ori alunecă din cauza

    suprafeţei de alergare se consideră că nu au parcurs traseul şi vor relua proba o singură dată, lasfârşitul seriei din care fac parte.

    B. Proba de aruncar e a mingii medicinale (4 kg bărbaţi şi 2 kg femei) a) se execută de pe loc, cu ambele braţe, pe deasupra capului, spre înainte, într -un sector cu

    lăţime de 3 metri şi lungimea de cel puţin 10 metri, câte un candidat; b) poziţia iniţială a picioarelor poate fi în sprijin apropiat sau depărtat (lateral sau înainte); c) în cazul în care execuţia se efectuează din poziţia stând sau stând -depărtat, candidatul poate să

    se ridice pe vârfuri fără a se desprinde de pe sol. La aruncarea din poziţia stând depărtat anterio -posterior candidatul poate ridica piciorul din spate cu condiţia ca piciorul din faţă să menţinăpermanent contactul cu solul; în ambele cazuri nu se va călca sau depăşi linia sectorului dearuncare, inclusiv după aterizarea mingii;

    Nr.crt. PROBELE DE VERIFICARE

    BAREME MINIMEBĂRBAŢI FEMEI

    1. Alergare de viteză - 50 m plat 7” 2 8” 1 2. Aruncarea mingii medicinale de pe lockg - bărbaţi şi 2 kg - femei) 7 m 7 m

    3. Alergare de rezistenţă - 1000 m 3` 45” 4` 10”

  • 8/16/2019 Admiterea_2016

    16/24

    15

    d) candidatul are dreptul la două încercări; e) măsurarea aruncării se efectuează de la linia sectorului de aruncare până la urma lăsată de

    minge, înspre locul de aruncare;f) scăparea mingii de către candidat (înainte sau înapoi) este considerată aruncare nereuşită

    (pentru prima încercare);g) dacă situaţia prevăzută la lit. f) are loc la a doua încercare, candidatul este declarat

    „Nepromovat”, iar în borderou este consemnată performanţa celei mai bune aruncări.

    C. Proba de alergare - rezistenţă a) se execută cu startul din picioare, în serii de 15 - 25 candidaţi/ cronometru; b) trecerea de la alergare la mers se consideră abandon.

    La probele eliminatorii - contravizita medicală şi verificarea apti tudinilor f izice alecandidaţilor - nu se admit contestaţii!

    9. Concursu l d e admi tere

    Concursul de admitere cuprinde probe eliminatorii (contravizita medicală şi verificarea aptitudinilorfizice ) şi probe de verificare a cunoştinţelor (test grilă/proba de cunoştinţe la disciplinele de concurs )desfăş urate la sediile instituţiilor de învăţământ.

    Academia de P oliţie „Alexandru Ioan Cuza” Probele de verificare a cunoştinţelor pentru admiterea la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”

    se stabilesc în conformitate cu Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere lastudii universitare de licenţă în facultăţile Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” în anul 2016 şi constau într-un test grilă la următoarele discipline:

    a) Istorie, Limba română, Limba străină - engleză/franceză/germană/rusă/spaniolă - pentruadmiterea la Facultatea d e Poliţie, Facultatea de Poliţie de Frontieră, Facultatea de Jandarmi, Facultatea deŞtiinţ e Juridice şi Administrative (specializarea drept);

    b) Matematică ( Algebr ă şi Elemente de analiză matematică ) şi Fizică (M ecanică , F izică molecularăşi Termodinamică , Electricitate ) - pentru admiterea la Facultatea de Pompieri;

    c) Istorie -pentru admiterea la Facultatea de Arhivistică. Tematica şi bibliografia de concurs sunt postate pe site-ul instituţiei de învăţământ.

    Calendarului admit eri i :Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative – specializarea „Drept”, Facultatea de Poliţie,Facultatea de Poliţie de Frontieră, Facultatea de Jandarmi - forma de învăţământ cu frecvenţă şi cufrecvenţă redusă

    Perioada de concurs: 24.07 – 10.08.2016 Înscrierea candidaţilor: 24 - 25.07, orele 8.00 – 16.00;Etapa I eliminatorie (contravizita medicală, verifi carea aptitudinilor fizice ): 27.07-03.08 – conform graficului;Etapa a II-a: susţinerea probei de cunoştinţe – 05 – 07.08; Afişarea rezultatelor: 08.08;Depunerea şi soluţionarea contestaţiilor: 08 – 09.08 Afişarea rezultatelor finale: 09.08

    Facultatea de Pompieri Perioada de concurs: 24.07 – 03.08.2016

    Înscrierea candidaţilor: 24-25.07, orele 8.00 – 16.00;Etapa I eliminatorie (contravizita medicală, verificarea aptitudinilor fizice): 27 – 29.07;Etapa a II-a – susţinerea probei de cunoştinţe: 01.08; Afişarea rezultatelor: 02.08;Depunerea şi soluţionarea contestaţiilor: 02 – 03.08 Afişarea rezultatelor finale: 03.08

    Facultatea de Arhivistică Perioada de concurs: 18.07 – 08.08.2016

    Înscrierea candidaţilor şi vizita medicală: 18.07 – 02.08, orele 8.00 – 15.00;Testarea psihologică: 04.08; Anunţarea rezultatelor la testarea psihologică: 05.08.2016 Susţinerea probei de cunoştinţe: 06.08; Afişarea rezultatelor:07.08;Depunerea şi soluţionarea contestaţiilor: 07 - 08.08; Afişarea rezultatelor finale: 08.08

  • 8/16/2019 Admiterea_2016

    17/24

    16

    Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative – specializarea ”Administraţie publică” formade învăţământ cu frecvenţă, locuri pentru studenţi civili, cu taxă

    Perioada de concurs: 01.08 – 12.08.2016 Înscrierea candidaţilor: 01 – 10.08.2016, orele 8.00 - 1500 Aprecierea candidaţ ilor: 11.08 Afişarea rezultatelor: 11.08 Depunerea şi soluţionarea contestaţiilor: 11-12.08 Afişarea rezultatelor finale: 12.08

    Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative - special izarea „Drept” forma de învăţământ la distanţă Perioada de concurs: 19.09 – 29.09.2016 Înscrierea candidaţilor: 19-23.09, orele 8.00 – 15.00;Susţinerea probei de cunoştinţe: 27.09; Afişarea rezultatelor: 28.09; Depunerea şi soluţionarea contestaţiilor: 28 – 29.09 Afişarea rezultatelor finale: 29.09

    Admiterea la institu ţiile de învăţământ care şcolarizează personal pentru MAI

    Probele eliminatorii (contravizita medicală şi verificarea aptitudinilor fizice ) se desfăşoară astfel: La sediul Academiei de Poliţ ie ”Alexandru Ioan Cuza”pentru candidaţ ii la instituţ iile şi unităţ ile de

    învăţământ ale MApN, conform probelor şi baremelor MAI, în perioada 14 – 15 iulie 2016; înscrierea

    candidaţilor declaraţi promovaţi la probele eliminatorii se realizează la instituţiile şi unităţile de învăţământpentru care au optat în perioada prevăzută de acestea; La sediul Academiei Naţ ionale de Informaţ ii ”Mihai Viteazul”pentru candidaţii la această instituţ ie de

    învăţământ, conform probelor şi baremelor SRI, în perioada 25 – 29 iulie; înscrierea candidaţ ilor la instituţ iade învăţământ se realizează în perioada 18 -19 iulie 2016 (conform ofertei publice).

    Probele de verificare a cunoştinţelor şe desfăşoară la sediile instituţ iilor de învăţământ, ulterior înscrierii. Ponderile notelor la probe în mediile de admitere sunt stabilite prin metodologiile/ regulamentelede concurs proprii fiecărei instituţ ii.

    Probe de concurs la instituţiile de învăţământ ale MApN (consulta ţ i site-ul oficial a l fiecărei instituţ iide învăţământ unde sunt postate metodologiile de concurs, disciplinele, tematica ş i bibliografia, precum şialte informa ţ ii de interes ):Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” Facultatea de Comandă şi Stat Major

    Proba 1 – Limbaengleză Proba 2 – Matematică şi economie

    Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Facultatea de Management Militar, specializarea Administraţie publică - Intendenţă

    Proba 1 – Limba engleză Proba 2 – Limba română şi comunicare

    Facultatea de Ştiinţ e Militare Proba 1 – Limba engleză Proba 2 – Matematică

    Academia Tehnică Militară Proba 1 – Limba engleză Proba 2 – Matematică şi Fizică Institutul Medico-MilitarProba 1 – Limba engleză Proba 2 – disciplineşi ponderi stabilite de Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila”

    Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă Facultatea de Management Aeronautic

    Proba 1 – Limba engleză Proba 2 – Matematică

    Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Proba 1 – Limba engleză Proba 2 – Matematică

    Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I” Proba 1 – Limba engleză Proba 2 – Matematică (Algebră şi Trigonometrie)şi Fizică (Mecanică şi Electricitate)

    Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale „Amiral Ion Murgescu” Matematică (Algebră şi Trigonometrie)şi Fizică (Mecanică şi Electricitate)

  • 8/16/2019 Admiterea_2016

    18/24

    17

    Calendarul orientativ al probelor de concurs pentru admiterea la instituţiile de învăţământ aleMinisterului Apărării Naţionale este următorul*:

    Etape ŞcoalaPiteşti Şcoala

    Constanţa UniversitateaNaţională de

    Apărare

    AcademiaTehnicăMilitară

    AcademiaForţelorTerestre

    AcademiaNavală

    AcademiaForţelorAeriene

    InstitutulMedico-Militar

    Selecţiacandidaţilor

    contravizita medicală şi probele de verificare a aptitudinilor fizice 14 ş i 15 iulie, ora 8.00, la Academia de Poli ţie ”Alexandru Ioan Cuza”

    Transmiterea/

    depunereadosarelor -centralizat

    15.07 15.07 15.07 15.07 15.07 15.07 15.07 15.07

    Prezentareacandidaţilor 15.08 04.08 27.07 18.07 24.07 27.07 21.07 Lb. engleză

    (cf.graficului)

    Pr oba scrisă- la datelestabilite de

    Universitateade Medicinăşi Far macie

    „CarolDavila” dinBucureşti

    Testareapsihologică

    16-18.08 04-06.08 27.07Testarea

    psihotehnică Anterioradmiterii

    Test grilă lalimba engleză 19.08 - 27.07 19.07 25.07 28.07 22.07Test grilă de

    verificare acunoştinţelor 20.08 07.08 28.07 20.07 26.07 29.07 23.07 Afişarea

    rezultatelor laproba de

    cunoştinţe 20.08 08.08 28.07 21.07 26.07 30.07 23.07

    Afişarearezultatelor

    FINALE21.08 08.08 29.07 22.07 26.07 30.07 23.07

    Repartizarea pearme/specialităţi 21.08 08.08 Oct. Oct. Oct. 30.07 23.07

    *Datele prezentate pot fi modificate, iar ultimele actualizări vor fi urmărite pe site -urile instituţiilor de învăţământ.

    Probele de concurs la Academia Naţională de Informaţii “Mihai Viteazul” se desfăşoară înperioada 25 - 29 iulie, astfel: a) Probe eliminatorii:

    - Proba pentru stabilirea nivelului de cunoaştere a unei limbi străine - engleză, franceză, germană, rusă ; - Evaluarea aptitudinilor fizice – conform probelor şi baremelor specifice SRI, precedată de control medical; - Proba de creativitate

    b) Probe scrise:Pentru specializarea „Psihologie-informaţii”:

    - Cunoaştere umană – evaluarea cunoştinţelor la disciplinaPsihologie (prima probă);- Evaluarea competenţelor lingvistice – Limba şi literatura română (a doua probă).

    Pentru specializarea „Studii de securitate şi informaţii”:- Evaluarea competenţelor lingvistice – Limba şi literatura română (prima probă);- Cunoaşterea fenomenelor sociale – evaluarea cunoştinţelor la disciplinaIstoria României (a doua probă).

    Şcolile postliceale ale M.A.I.

    Concursurile de admitere a candidaţilor la şcolile postliceale ale MAI se desfăşoară în perioada03 – 12 septembrie 2016 , conform graficelor stabilite de către unităţile de învăţământ care cuprind: Perioada de înscriere la concurs; Perioada stabilită pentru desfăş urarea probelor eliminatorii – contravizita medicală ş i verificarea

    aptitudinilor fizice; Data sus ţ inerii testului de cunoştinţ e şi afişarea rezultatelor admiterii.

    Proba de verificare a cunoştinţelor se stabileşte cu respectarea metodologiei de admitere şi înconformitate cu dispoziţiile de recrutare şi selecţie ale inspectorilor generali şi constă într -un test grilă ladisciplinele Limba română şi Limba engleză sau francez ă, respectiv cunoştinţe din domeniul ştiinţelorexacte - Matematică şi Fizică , la Şcoala de Subofiţ eri de Pompieri şi Protecţie Civilă ”Pavel Zăgănescu”.

    Tematica şi bibliografia de concurs sunt postate pe site-ul fiecărei unităţi de învăţământ.

  • 8/16/2019 Admiterea_2016

    19/24

    18

    10. Etapele activităţilor de recrutare şi selecţie pentru admiterea la Facultatea de Arhivistică

    Pentru admiterea la Facultatea de Arhivistică se parcurg următoarele etape: a) candidaţii se adresează Serviciului Municipiului Bucureşti al Arhivelor Naţionale şi/sau serviciilor

    judeţene ale Arhivelor Naţionale; b) efectuează examinarea medicală la una dintre policlinicile MAI din judeţul de domiciliu; c) se înscriu, conform graficului/calendarului activităţilor de admitere, la sediul Academiei de Poliţie

    „Alexandru Ioan Cuza”, prezentând dosarul de recrutare care conţine documentele prevăzute înRegulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere la studii universitare de licenţă în facultăţile Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” în anul 2016;

    d) susţin evaluarea medicală şi evaluarea psihologică după înscrierea la sediul instituţiei de învăţământ;

    e) susţin proba de verificare a cunoştinţelor la disciplina Istorie.

    11. Recrutarea şi selecţia copiilor aflaţi în întreţinerea poliţiştilor răniţi p recum şi cei ai poliţiştilor decedaţi ca urmare a rănirii într - un accident de muncă şi a copi i lor personalu lu imilitar, clasat inapt sau apt limitat pentru serviciul militar ori, după caz, decedat, în timpul şiîn legătură cu exercitarea atribuţiilor de se rv ic iu

    Copiii aflaţi în întreţinerea poliţiştilor răniţi precum şi cei ai poliţiştilor decedaţi ca urmare a rănirii într-un accident de muncă, cercetat şi înregistrat conform legislaţiei în vigoare şi copiii personalului militar ,clasat inapt sau apt limitat pentru serviciul militar ori, după caz, decedat, în timpul şi în legătură cuexercitarea atribuţiilor de serviciu, ca urmare a rănirii într -un accident de muncă, cercetat şi înregistratconform legislaţiei în vigoare,pot solicita în scris ministrului afacerilor interne înmatricularea în instituţiile de învăţământ ale MAI, în anul I de studii/studii universitare de licenţă, fără susţinerea probei de verificare acunoştinţelor, în conformitate cu prevederile Ordinului m.a.i. nr. 35/2014, respectiv aleOrdinului m.a.i. nr.108/2014.

    Prin copil aflat în întreţinerea poliţistului rănit sau a poliţistului decedat ca urmare a rănirii într -unaccident de muncă, cercetat şi înregistrat conform legislaţiei în vigoare, se înţelege, potrivit art. 499 dinLegea nr. 287/2009 privind Codul civil , republicată, cu modificările şi completările ulterioare,copilul minor,

    precum şi copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fărăa depăşi vârsta de 26 de ani . Copilul major aflat în întreţinerea poliţistului rănit sau al poliţistului decedat caurmare a rănirii într -un accident de muncă depune la unitatea de recrutare o adeverinţă care să atestefaptul că este în continuarea studiilor.

    Condiţiile legale şi criteriile specifice de recrutare a candidaţilor sunt cele prevăzute de Ordinul m.a.i. nr. 665/2008, cu modificările şi completările ulterioare. Verificarea îndeplinirii condiţiilor generale şi acriteriilor specifice de admitere revine unităţii de recrutare, care transmite la DGMRU propunerea privindaprobarea cererii de înmatriculare şi documentaţia care fundamentează propunerea, în copie. Cererea de înmatriculare se aprobă de către ministrul afacerilor interne, în urma analizei realizată la nivelul DGMRU.Răspunsul privind aprobarea solicitării se transmite Comisiei centrale de admitere pentru concursul deadmitere în instituţiile de învăţământ ale MAI, sesiunea 2016 , în vederea rezervării locului la admitere.

    Constituirea dosarului de recrutare, examinarea medicală şi evaluarea psihologică a candidatului serealizează potrivit procedurilor de recrutare şi selecţie, similar celorlalţi candidaţi. Dosarul de recr utare pentrucandidaţii care au fost declaraţi „apt” din punct de vedere medical şi psihologic este transmis de cătreunitatea de recrutare instituţiei de învăţământ pentru care optează.

    Candidaţii care au fost declaraţi „apt” şi „promovat” la contravizita medicală urmare a verificării îndeplinirii criteriului privind înălţimea minimă şi a observării directe a existenţei unor semne particulare sautatuaje neacoperite de vestimentaţie şi care au promovat proba de evaluare a aptitudinilor fizice suntdeclaraţi „admis” la instituţia de învăţământ a MAI/ programul de studii la care au solicitat înmatricularea.

    În situaţia în care cererea a fost aprobată de ministrul afacerilor interne după perioada planificatăpentru susţinerea probelor de selecţie - contravizita medicală şi verificarea aptitudinilor fizice, DGMRUinformează solicitantul cu privire la rezervarea locului în sesiunea următoare de admitere, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de actele normative în vigoare.

    12. Organizarea şi desfăşurarea recrutării şi selecţiei candidaţilor pentru admiterea la Academiade Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” - învăţământ cu frecvenţă redusă

    Recrutarea personalului MAI pentru admiterea la forma de învăţământ cu frecvenţă redusă aprogramului de studii universitare de licenţă „Ordine şi siguranţă publică”, organizat de Facultatea de Poliţiea Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, se realizează de către structurile de resurse umane ale

    inspectoratelor generale beneficiare, respectiv ale IGPR, IGPF şi IGJR. Condiţiile legale şi criteriilespecifice de recrutare a candidaţilor sunt cele prevăzute de Ordinul nr. 665/2008, cu modificările şicompletările ulterioare. Candidaţii pe locurile destinate formării iniţiale a personalului miliar au vârsta depână la 40 de ani, împliniţi în anul participării la concurs.

  • 8/16/2019 Admiterea_2016

    20/24

    19

    Pentru locurile repartizate Inspectoratului General al Jandarmeriei Române se pot înscrie exclusivcandidaţi care deţin statutul de subofiţer sau maistru militar în MAI, iar pentru locurile repartizateInspectoratului General al Poliţiei Române sau Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, exclusivcandidaţi care deţin statutul de agent de poliţie.

    În vederea participării la concursul de admitere la programul de studii universitare de licenţă„Ordine şi siguranţă publică”, forma de învăţământ frecvenţă redusă, candidaţii se adresează structurilorcare realizează recrutarea din judeţul de domiciliu/reşedinţă şi completează cererea de participare laconcurs. Structurile de resurse umane ale unităţilor unde sunt încadraţi candidaţii sau, după caz, structurilecere asigură gestiunea resurselor umane pentru respectivele unităţi, eliberează o adeverinţă privind îndeplinirea criteriilor specifice de recrutare.

    Proba de verificare a aptitudinilor fizice se susţine de candidaţi la unitatea în care sunt încadraţi,anterior susţinerii probei de verificare a cunoştinţelor, potr ivit prevederilor Ordinului m.a.i. nr. 154/2004 privind activităţile de educaţie fizică şi sport în MAI , cu modificările şi completările ulterioare, pentrucategoria de solicitare fizică „normală”, în raport de grupa de vârstă, distinct pentru bărbaţi şi f emei.Candidaţii sunt evaluaţi de o comisie constituită prin ordin/dispoziţie la nivelul unităţii. În cazul candidaţilordeclaraţi „promovat”, o copie a borderoului, conformă cu originalul, se transmite structurii de recrutare şi seintroduce în dosarul candidatului.

    Dosarele candidaţilor la forma de învăţământ cu frecvenţă redusă se transmit de către structurilecare realizează recrutarea candidaţilor instituţiei de învăţământ superior până la data de 01 iulie 2016.

    Candidaţii pentru locurile la forma cu frecvenţă redusă susţin examinarea medicală , evaluarea psihologică şi verificarea aptitudinilor fizice la structurile teritoriale, iarcontravizita medicală şi proba deverificare a cunoştinţelor, la instituţia de învăţământ, în aceleaşi condiţii, la aceleaşi date şi potrivit aceloraşicriterii aplicate candidaţilor înscrişi la forma cu frecvenţă a programului de studii universitare de licenţă„Ordine şi siguranţă publică”.

    13. Organizarea şi desfăşurarea recrutării şi selecţiei candidaţilor pentru admiterea la Academiade Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” - învăţământ la distanţă

    Pentru admiterea la Facultatea de Ştiinţ e Juridice şi Administrative, programul de studii universitarede licenţă „Drept” – forma de învăţământ la distanţă, sunt prevăzute locuri la concurs numai în regim cu taxă.La admitere pot candida ofiţ erii – militarişi funcţ ionari publici cu statut special - ofiţ eri de poliţ ie, în activitate -cu raporturi de serviciu în cadrul structurilor MAIşi drept de acces la informaţ ii clasificate. În vedereaparticipării la etapa de verificare a cunoştinţ elor, ofiţ erii MAI î şi constituie în mod individual dosarul decandidat şi se înscriu personal la Academia de Poliţ ie, în perioada 19 – 23 septembrie 2016 .

    Proba de verificare a cunoştinţ elor constă în aplicarea unui Test grilă la disciplinele: Istorie, Limbaromână şi Limba străină (engleză sau franceză) în data de 27 septembrie 2016 .

    14. Organizarea şi desfăşurarea selecţiei candidaţilor pentru admiterea la Academia de Poliţie„Alexandru Ioan Cuza”, Facul tatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative – specializarea”Administraţie publică” forma de învăţământ cu frecvenţă, locuri cu taxă

    Pentru admiterea la Facultatea de Ştiinţ e Juridice şi Administrative din cadrul Academiei de Poliţ ie“Alexandru Ioan Cuza”, programul de studii universitare de licenţă „Administraţie publică” – forma de învăţământ cu frecvenţă, sunt prevăzute locuri la concurs numai în regim cu taxă. Candidaţii se prezintăpentru înscriere la sediul instituţiei de învăţământ, în perioada 01 – 10 august 2016 , cu documenteleprevăzute în Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere la studii universitarede licenţă, în facultăţile Academiei de Poliţie ,,Alexandru Ioan Cuza”, în anul 2016.

    Admiterea la programul de studii universitare de licenţă „Administraţ ie publică” constă î n concurs dedosare. Activitatea se desfăşoară la data de 11 august 2016 , iar admiterea se realizează în ordineadescrescătoare a mediilor obţ inute de candidaţi la examenul de bacalaureat, până l a ocuparea tuturorlocurilor scoase la concurs.

  • 8/16/2019 Admiterea_2016

    21/24

    20

    REZULTATELE ADMITERII

    Pentru a fi declaraţi admişi la instituţia de învăţământ la care au participat, candidaţii trebuie săobţină numărul minim de puncte stabilit pentru a promova testul de verificare a cunoştinţelor (echivalentulnotei 5,00) şi să se clasifice, în ordinea descrescătoare a punctajelor/ mediilor obţinute, în limita număruluide locuri scoase la concurs.

    Contestaţiile se pot formula numai pentru proba de verificare a cunoştinţ elor sau pentru situaţiaeventualelor erori de înscriere pe listele de ordonare a candidaţilor. Acestea se depun în nume personal întermenele stabilite prin graficul admiterii.

    Instituţiile de învăţământ organizatoare ale admiterii sunt singurele în măsură să decidă asupratemeiniciei contestaţiilor. Deciziile comisiilor de soluţionare a contestaţiilor sunt definitive.

    ALTE INFORMAŢII UTILE

    In cadrul metodologiilor proprii, instituţiile de învăţământ superior pot stabili facilităţi sau condiţii specialereferitoare la admiterea la programe de studii universitare de licenţă a candidaţilor care au obţinut înperioada studiilor liceale distincţii la olimpiadele şcolare şi/sau la alte concursuri naţionale sauinternaţionale;

    Un candidat declarat admis poate beneficia de finanţare de la buget o singură dată; candidaţii declaraţi„admis” care au mai beneficiat de un program de studii universitare finanţat de la bugetul de stat, integralsau parţial, vor face dovada achitării contravalorii studiilor,cu ocazia înmatriculării sau, după caz, vordepune la instituţia de învăţământ o declaraţie din care să rezulte că nu au mai beneficiat de subvenţiede la bugetul de stat pentru un alt program de studii universitare de licenţă.

    Instituţiile de învăţământ organizatoare a concursurilor de admitere nu au obligaţia asigurăriitransportului, cazării şi hrănirii candidaţilor;

    Pe durata desfăşurării probelor din cadrul concursului de admitere, candidaţilor li se asigură, gratuit,asistenţă medicală;

    Candidaţii care îşi retrag documentele din dosar înainte de afişarea rezultatului final sunt consideraţiretraşi din concurs;

    Prezentarea de înscrisuri false se pedepseşte conform legii şi atrage după sine eliminarea din concurs acandidatului respectiv. În cazul în car e descoperirea falsului se face după încheierea admiterii,candidatul pierde locul obţinut prin fraudă;

    Mediile generale/punctajele generale obţinute de candidaţi la admitere sunt valabile pentru stabilireaordinii de clasificare numai la instituţia de învăţământ la care aceştia au candidat;

    În cazul mediilor/punctajelor egale se aplică criteriile de departajare stabilite în metodologiile deadmitere, astfel încât să nu se depăşească numărul locurilor oferite la admitere;

    Instituţiile de învăţământ au obligaţia să restituie, după afişarea rezultatelor finale, în cel mult 48 de orede la depunerea cererii şi necondiţionat, fără perceperea unor taxe, dosarele candidaţilor respinşi sau acelor care renunţă la locul obţinut prin admitere;

    Neprezentarea, la termenele stabilite, a actelor de studii în original, de către candidaţii declaraţi„ADMIS”, are ca efect neînmatricularea acestora;

    Pentru candidaţii declaraţi „ADMIS”, unităţile teritoriale efectuează verificările specifice, completareadosarelor şi expedierea acestora la instituţiile de învăţământ.

  • 8/16/2019 Admiterea_2016

    22/24

    21

    ROMÂNIA Anexa nr. 1MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

    Inspectoratul/Direcţia_______________________________________ Nr._____________din ___________________(înregistrat la unitatea de recrutare) APROB

    ŞEFUL UNITĂŢII DE RECRUTARE

    Cerere de participare la concursul de admitere la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” -Facultatea de Poliţie/Poliţie de Frontieră/Jandarmi/

    Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative - specializarea Drept şi Facultatea de Pompieri -studii universitare de licenţă, învăţământ cu frecvenţă, s esiunea iulie-august 2016

    DOMNULE DIRECTOR GENERAL/ INSPECTOR ŞEF,

    Subsemnatul(a): _______________________________________________ fiul (fiica) lui ______________________ şi al (a) _________________ născut(ă) la data de ______________, înlocalitatea _________________, judeţul/sectorul ___________ , posesor al cărţii de identitate seria ____,nr. _____________, eliberată de _______________________, la data de _____________, CNP _______________, cetăţenia în localitatea ___________________________________________,str.________________________, nr._____, bl.______, ap._____, judeţul/sectorul___________,telefon___________, e-mail ___________ şi reşedinţa în ___________ naţionalitatea __________,etnie____________, cu domiciliul ________________________________________________________________ absolvent(ă)/elev(ă) înultimul an al(a) liceului _________________________________________, sesiunea_______; deprofesie_____________________, salariat(ă) la____________________________, starea civilă __________________________, cu serviciul militar _________________, la arma _____________________, trecut în rezervă cu gradul ___________ ________.

    Vă rog să-mi aprobaţi înscrierea la concursul de admitere organizat de Academia de Poliţie„Alexandru Ioan Cuza”, sesiunea iulie- august 2016 la1:

    FACULTATEA DE POLIŢIE Specializarea/ Programul de studii

    - ORDINE ŞI SIGURANŢĂ PUBLICĂ - ORDINE ŞI SIGURANŢĂ PUBLICĂ- locuri pentru romi- ORDINE ŞI SIGURANŢĂ PUBLICĂ- locuri pentru maghiari- ORDINE ŞI SIGURANŢĂ PUBLICĂ- locuri pentru alte minorităţi

    FACULTATEA DE POLIŢIE DE FRONTIERĂ Specializarea/ Programul de studii

    - ORDINE ŞI SIGURANŢĂ PUBLICĂ - ORDINE ŞI SIGURANŢĂ PUBLICĂ- locuri pentru romi- ORDINE ŞI SIGURANŢĂ PUBLICĂ- locuri pentru maghiari- ORDINE ŞI SIGURANŢĂ PUBLICĂ- locuri pentru alte minorităţi

    FACULTATEA DE JANDARMISpecializarea/ Programul de studii

    - ORDINE ŞI SIGURANŢĂ PUBLICĂ - ORDINE ŞI SIGURANŢĂ PUBLICĂ- locuri pentru romi- ORDINE ŞI SIGURANŢĂ PUBLICĂ- locuri pentru maghiari- ORDINE ŞI SIGURANŢĂ PUBLICĂ- locuri pentru alte minorităţi

    FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ADMINISTRATIVE Specializarea/ Programul de studii

    - DREPT2 Limba străină pentru care optez la examenul de admitere:

    1Candidaţii optează pentru o singură facultate şi specializare, fără a exista posibilitatea admiterii prin alunecare de la o facultate la a lta sau de la

    o specializare la alta.2Candidaţii concurează pe locurile total aprobate iar la sfârşitul anului III de studii, în funcţie de criteriile beneficiarilor, în ordinea strictdescrescătoare a mediei generale calculate pe baza mediilor obţinute în anii de studiişi pe baza opţiunilor studenţilor, se constituie grupe destudiu pe arme/ specialităţi(ex. poliţie, poliţie de frontieră, jandarmi et c.) conform nevoilor de încadrare ale M.A .I. şi ale celorlalţi beneficiari .

  • 8/16/2019 Admiterea_2016

    23/24

    22

    FACULTATEA DE POMPIERISpecializarea/ Programul de studii

    - INSTALAŢII PENTRU CONSTRUCŢII – POMPIERI- INSTALAŢII PENTRU CONSTRUCŢII- POMPIERI - locuri pentru romi

    Am luat la cunoştinţă de faptul că înscrierea mea la concursul de admitere este condiţionată de obligativitatea prezentării la instituţia de învăţământ, la data înscrierii, între orele stabilite prinRegulamentul Concursului de Admitere, a următoarelor :* cartea de identitate sau paşaportul, în original; * diploma de bacalaureat în original sau copie legalizată sau adeverinţă eliberată de liceu (numaipentru absolvenţii promoţiei 2016) în care se menţionează media generală de la bacalaureat, mediileobţinute în anii de liceu, termenul de valabilitate şi faptul că nu a fost eliberată diploma; * foaia mat ricolă a studiilor liceale, în original sau copie legalizată; * contravaloarea taxei de înscriere la concurs iar pentru candidaţii care solicită scutirea de taxă de înscriere, acte doveditoare că se află în una dintre situaţiile enumerate în Regulamentul Concursului deadmitere.

    Declar pe propria răspundere că am luat cunoştinţă şi sunt de acord cu condiţiile derecrutare (pe car e le înd eplinesc cu mu lativ), selecţionare şi participare la concursul de admitere,drepturile şi obligaţiile ce -mi revin pe perioada şcolarizării şi cu prevederile angajamentului pe careurmează să -l închei în situaţia în care voi fi declarat (ă) „ADMIS”.

    Precizez că nu fac parte din nicio organizaţie sau grupare interzise de lege sau care

    promovează idei şi interese contrare ordinii constituţionale şi statului de drept. Am luat la cunoştinţă de celelalte dispoziţii ale Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cumodificările şi completările ulterioare şi ale Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurareatransparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenireaşi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv ale Legii nr. 80/1995privind Statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la interzicerea saurestrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi.

    Menţionez faptul că am fost informat şi cunosc prevederile art. 142 alin. (6), (61), (62) şi (63) dinLegea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi că locurilescoase la concursul de admitere sunt bugetate.

    Am fost informat(ă) şisunt de acord cu efectuarea de verificări, cunoscând că, în situaţia încare vor rezulta aspecte contrare celor declara te în prezenta cerere ori incompatibilităţi determinate deneîndeplinirea cumulativă a condiţiilor de recrutare,nu voi fi înmatriculat(ă), chiar dacă rezultatele

    obţinute la concursul de admitere ar fi permis acest fapt. Dacă o asemenea situaţie se va con statadupă înmatriculare, cunosc faptul că urmează să fiu exmatriculat(ă), cu suportarea cheltuielilor de întreţinere şi de instruire pe timpul şcolarizării/cheltuielile efectuate cu pregătireasu