ADELA (ctre sora ei):

Ni s-a spus sa ne iubim ca intre surori. Dumnezeu insa m-a lasat

stinghera in mijlocul intunericului, ma uit la tine ca si cand niciodata nu

te-as fi vazut. De ce ma cauti ?! Nu te mai holba asa la mine ! Daca vrei

iti dau ochii mei, ca sunt mai proaspeti ! Si umerii ti-i dau, ca sa-ti mai

scada cocoasa ! Dar intoarce capul cand ma vezi trecand, da ?!

Ce vrei ? Sa-mi iei tu locul langa el ? Eu am avut taria sa trec mai

departe ! Curajul si taria pe care tu nu le ai ! Am vazut moartea sub

acoperisul asta si am alergat afara sa iau ce-i al meu, ce-mi apartinea.

Venea pentru banii lui Angustias, dar el, de la inceput, pe mine a pus

ochii ! Stii mai bine decat mine ca nu o iubeste pe Angustias ! Stii,

pentru ca ai vazut ca ma iubeste pe mine. Pe mine ma iubeste, pe mine !

Poate sa stea cu Angustias si o suta de ani ! Dar te ingrijoreaza sa stii ca

ma ia pe mine in brate, pentru ca si tu il iubesti, il iubesti ! Dar Pepe

Romano e al meu ! El ma duce in stuful de pe malul raului. Cand ma uit

in ochii lui parca-i beau, incet, sangele. Nu mai pot suporta ororarea de

acum, dupa ce-am simtit gustul buzelor lui. Voi fi ce vrea el sa fiu. Cu tot

satul ridicat impotriva mea, aratandu-ma cu degetul, urmarita de cei

care spun ca ei sunt virtutea, am sa-mi pun si eu coroana de spini pe

care o poarta femeile iubite de un barbat insurat. Nu pe tine,

slabanoago, dar si pe un cal innebunit sunt in stare sa-l pun in genunchi

cu forta degetului meu mic ! Pleaca de-aici ! Gata cu inchizitia ! Mie nu

nu-mi mai porunceste nimeni decat Pepe Romano ! Sunt femeia lui !