Actul terorist

1

PLAN:

CAPITOLUL I. Aspecte ale fenomenului terorist şi acţiunile care îl definesc.....................................................................................................................3

CAPITOLUL II. Structura elementelor constitutive obiective privind infracţiunea prevăzută la art 278 al CP al RM.....................................................10

CAPITOLUL III. Conţinutul elementelor constitutive subiective privind infracţiunea de act terorist.....................................................................................14

BIBLIOGRAFIE.......................................................................................................18

2

CAPITOLUL I.Aspecte ale fenomenului terorist şi acţiunile care îl definesc

Terorismul nu este o noţiune nouă. Fantoma lui domină istoria umanităţii în

decursul veacurilor. Acest fenomen social-politic complex, prin diversele sale

forme, începe o dată cu apariţia societăţii, statelor şi claselor, îi este indisolubil

legat de problemele filosofice, psihologice şi religioase ale existenţei naţiunilor şi

statelor.1

O definiţie unanim acceptată a terorismului nu există. Se admit mai multe

definiţii ce evidenţiază pe larg caracterul, trăsăturile şi scopul terorismului

internaţional. Conform dezbaterilor lui Stout, terorismul, poate fi definit ca un act

de violenţă împotriva umanităţii.2 Vorbind la general, este o definiţie tradiţională

care caracterizează esenţa terorismului, deoarece, cum afirmă Hoffman, acţiunea

poate fi îndreptată împotriva unei etnii, împotriva unui popor. De asemenea

acţiunea teroristă poate fi îndreptată împotriva unui guvern, regim politic sau

împotriva unei afaceri aşa cum susţine Al.Yonach.3 În aceeaşi ordine de idei,

F.H.Gareau, de exemplu, afirmă că împotriva naţiunii este mereu îndreptată

politica de insurgenţă pe care o promovează organizaţiile teroriste, aceasta de parcă

ar fi un mijloc de comunicare a violenţei.

În viziunea lui I. Bodunescu, prin terorism, ca metodă de acţiune se înţelege

practicarea terorii. El desemnează acte de natură să provoace, într-un anumit

mediu, un sentiment de teamă intensă, prevestitoare a unui rău inevitabil, cu alte

cuvinte, acte intimidante sub toate raporturile. Se poate adăuga că, privite în

ansamblu, sînt considerate infracţiuni de terorism acele infracţiuni care, într-un caz

concret, constituie ameninţări grave, cu tendinţa de a se repeta. În înţelesul noţiunii

de terorism nu interesează natura mobilului acţiunii, ci metoda de executare.4

1 Richicinschi I., Originea terorismului internaţional şi posibilitatea combaterii lui la etapa contemporană // Materialele Conferinţei ştiinţifico-practice republicane “Aplicarea tehnologiilor moderne în procesul de instruire a funcţionarilor de poliţie şi ofiţerilor trupelor de carabineri în instituţiile de învăţămînt ale MAI privind prevenirea şi contracararea terorismului”, Chişinău: 2002, pag 272 Stout Ch. E., The Psychology of Terrorism: Theoretical Understandings and Perspectives, New York, Praeger, 2002, pag 21-24 // ww.questia.com - accesat 29.05.20093 Yonah Al., Kilmarx Robert A., Political Terrorism and Business: The Threat and Response, Oxford, Praeger, 1979, pag 64 // la ww.questia.com - accesat 19.05.20134 Bodunescu I., Terorismul, fenomen global. Bucureşti: ed. Odeon, 1997, pag 13

3

Dicţionarele definesc terorismul prin referire la diferitele acte de violenţă prin

care personae sau grupuri de persoane atentează la viaţa, integritatea corporală sau

la bunurile unor demnitari, personalităţi publice, a membrilor de familie ai acestora

ori îndreaptă asemenea acte împotriva unor grupări politice, organizaţii, instituţii

sau grupuri de persoane reunite organizat sau aflate întîmplător în localuri publice

sau private.5

Spre exemplu, în dicţionarul explicativ al etnografului şi lingvistului rus V.

Dali, scopul terorismului este consemnat prin sensurile de a înspăimînta cu

moartea, cu execuţia, cu aplicarea violenţei. Interpretarea cuvîntului “terorism” de

către V. Dali este mai apropiată de noţiunea contemporană de “a teroriza”:

1) a înspăimînta, a înfricoşa, a ţine în supunere prin ameninţări de recurgere la

violenţă şi de lichidare fizică;

2) a se răfui prin acţiuni brutale de reprimare şi torturi, prin pedepsirea cu

moartea, prin împuşcare etc.

Cercetătorul rus S. Ojegov specifică următorul detaliu: teroarea este aplicarea

violenţei fizice, dusă pînă şi lichidarea fizică, faţă de adversarii politici.6 O atare

specificare, în opinia noastră, prin raportarea doar la adversarii politici, îngustează

neîntemeiat noţiunea de terorism.

Reiese că, în caz dacă vinovatul a recurs la violenţă din motive politice nu faţă

de adversarii politici ci, de exemplu, faţă de “cetăţenii simpli”, atunci astfel de

acţiuni nu pot fi atribuite la terorism.

Legislatorii diferitelor ţări nu au ajuns la o definiţie unică a terorismului.

Studiind şi generalizînd acţiunile şi semnele distinctive ale elementelor constitutive

ale infracţiunilor de orientare teroristă, V. Emilianov construieşte următoarea

definiţie a terorismului: terorismul reprezintă acţiuni, conţinînd un pericol general

comise în public, sau ameninţarea cu acestea, întreprinse cu ţelul de a intimida

populaţia sau anumite grupuri sociale în scopul exercitării unei influenţe directe

sau indirecte asupra luării unei decizii sau renunţării la ea în interesele teroriştilor.

5 Dicţionar român de drept internaţional public. Bucureşti: ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, 1982, pag 226 Balan O., Richicinschi I., Pericolul terorismului nuclear // Revista Naţional de Drept, nr.2, 2003, pag 36

4

Se remarcă unele definiţii ştiinţifice în cercetarea fenomenului respectiv, care, într-un fel sau altul, cuprind totalitatea aspectelor terorismului. Pentru a defini terorismul trebuie să fie luat în vedere faptul că acesta poate fi perceput ca fenomen social-politic, aşa cum susţine Charters şi definit conceptual.7 De exemplu, David C. Rapoport, definind conceptul de terorism, îl asociază cu originea democraţiei moderne.8 Dezvoltarea contractului social a înfiinţat o putere neutră şi anatgonică statului. Poate să nu fi fost chiar terorismul în esenţă, dar violenţă şi împotrivire unor anumitor regului mai cu seamă. Constituirea statului pe baza unui tratat are două momente cheie: pactum unionis, care cere o unire într-o structură politică, adică stat şi pactum subiectionis, care cere o supunere statului. Prin prisma liberalismului politic, Europa a produs pentru întreaga lume noţiunea şi sensul de „stat-naţiune”, însă care nu a fost acceptat de toate regimurile politice. Acesta mai cu seamă a fost miezul dezvoltării terorismului în perioada modernă.

Terorismul internaţional este asociat cu o reţea internaţională de grupări teroriste. Astfel putem întîlni abordarea multidimensională a fenomenului, ca de exemplu cea a lui M. Slann, care susţine că terorismul internaţional are o structură complexă, neuniformă şi multidimensională.9 Spre deosebire de M. Slann, K. Oots pune în evidenţă abordarea transnaţională a terorismului, care duce nemijlocit la schimbarea vectorilor politici şi instaurarea unor regimuri de dictatură militară sau paramilitară (tab. 3).10 Peste ani, terorismul internaţional a devenit puternic

7 Charters D. A., The Deadly Sin of Terrorism: Its Effect on Democracy and Civil Liberty in Six Countries , Greenwood Press, 1994, pag 828 Rapoport D. C., Terrorism, în Hawkesworth M. and Kogan M., Encyclopedia of Government and Politics. – London, Routledge, 1992. Vol. 2., pag 10619 Slann M., Schechterman B, Multidimensional Terrorism, Lynne Rienner, 1987, pag 8310 Oots K. L., A Political Organization Approach to Transnational Terrorism. Greenwood Press, 1986, pag 89

5

datorită progresului tehnico-ştiinţific şi apariţiei unor noi tehnologii electronice capabile să creeze condiţii foarte bune pentru dezvoltarea acestuia. Astfel fenomenul a început să fie abordat din perspectiva tehnico-ştiinţifică. O astfel de abordare face M.Shieff, care afirmă că fenomenul influenţează internetul şi lasă rădăcini de dezvoltare în mass media şi ştiinţă.11

În prezent tot mai des se întîlnesc grupări teroriste de gherilă sau militare, care şi-au stabilit o autoritate necesară pe plan internaţional pentru activitate şi expansiune ideologică şi care astăzi creează reţele sofisticate de terorişti în întreaga lume. Actualmente unii cercetători consideră că „centrul sau nucleul terorismului este situat în confruntarea acestuia cu monopolul statului în aplicarea forţei, în aserţiunea lui de a domina loialitatea şi respectul cetăţenilor faţă de stat şi prin urmare legitimitatea statului.12

Astfel, F.B.I., acum 20, a definit terorismul ca aplicare ilegală a forţei sau violenţei împotriva persoanelor sau proprietăţii cu scopul de a intimida sau timora un guvern, populaţia civilă, sau alt careva segment de importanţă majoră, în detrimentul obiectivelor politice şi sociale ale statului. Un incident terorist este definit ca un act violent sau un act periculos pentru viaţa umană ce violează dreptul penal al statului, cu scopul de a intimida populaţia civilă sau alt careva segment de importanţă majoră, în detrimentul politicii statului.13 Spre deosebire de SUA; Guvernul Marii Britanii în 1974 declara în scopul legislaţiei autohtone, terorismul este aplicarea violenţei în scopul schimbărilor politice

11 Sieff M., Terrorists Can Exploit Internet: New Media Ease Quest for Publicity. // The Washington Times, June 30, 1997, pag 10212 Croitoru V., Impactul războiului imagologic în era informaţională. // Materialele Conferinţei Internaţionale 9-13 septembrie 2002 – 11 Septembrie Noul Concept de Securitate Internaţională. – Chişinău 2002, pag 12313 Terrorism Insurance. Federal Goverment Has a Role. // The Washington Times. July 12, 2005, pag 13

6

şi include orice aplicare a violenţei cu scopul de a aduce publicul într-o stare de panică şi frică.

În 1985 Oficiul pentru Protecţia Constituţiei Republicii Federale Germane dădea următoarea definiţie, conform căreia terorismul este o metodă definitorie condusă în scopuri politice, care are scop de a face schimbări prin aplicarea atentatelor asupra vieţilor şi proprietăţilor umane, în special, prin mijloace de crimă severă fixată detaliat în articolul 129 a al Codului Penal al R.F.G.: omucidere, răpire extorţionistă, aplicarea materialelor explozive şi alte forme de violenţă. Ministerul Apărării al SUA în 1983 definea terorismul ca aplicare ilegală a forţei sau violenţei de către o organizaţie revoluţionară împotriva indivizilor sau proprietăţii cu intenţia de coerciţie sau intimidare a guvernelor sau societăţilor, deseori în scopuri politice şi ideologice. Aceeaşi instanţă oficială, trei ani mai tîrziu, în 1986, definea terorismul ca aplicare ilegală a violenţei sau forţei împotriva societăţii cu scopul de a o intimida, deseori din motive religioase şi ideologice.14 Prin urmare, aspectul religios se pronunţă a fi important în definirea terorismului, odată ce este considerat unul din principalii factori catalizatori ai extinderii terorismului în lume.

Definirea terorismului internaţional ţine de complexitatea relaţiilor international. În mai multe state terorismul internaţional este considerat un act violent împotriva umanităţii, ce aplică aşa metode ca atentatele aeriene şi răpirea oficialităţilor. Terorismul internaţional cuprinde acte teroriste care au consecinţe internaţionale foarte clare. În special, sunt evocate cazuri cînd teroriştii atacă aeronavele cu zboruri internaţionale, forţîndu-le să-şi schimbe traiectoria zborului spre altă destinaţie, precum şi

14 Telespan C., Războiul Informaţional şi Agresiunea Informaţională. // Război infromaţional şi Agresiunea informaţională. Actrus. 2000, Buletin Nr.2, pag 12

7

selectarea victimelor întru îndeplinirea cerinţelor pe care le declară. De obicei, victime sunt diplomaţi, persoane oficiale executive, angajaţi ai companiilor internaţionale.

Terorismul internaţional nu include activităţile locale a grupărilor teroriste, precum sunt atacurile sau acţiunile violente împotriva cetăţenilor sau guvernului local. Terorismul internaţional poate fi definit ca un set de acte sau campanii de violenţă îndreptate împotriva regulilor şi procedurilor acceptate de diplomaţia internaţională şi condiţiile războiului. Încălcînd normele dreptului internaţional, teroriştii atacă diplomaţii, ambasadele, persoanele oficiale, traseurile internaţionale sau exportă violenţă prin diferite mijloace, aplicînd-o asupra unor popoare, toate acestea fiind considerate acţiuni teroriste de nivel internaţional. În această ordine de idei, terorismul internaţional este violenţă împotriva sistemului de relaţii internaţionale.

Unii specialişti consideră terorismul ca exportator al terorii.15

Mai mult, teroarea nu reprezintă întotdeauna finalul sau rezultatul unui act sau campanii teroriste. Teroarea este definită prin teamă extremă, în timp ce terorismul reprezintă un pericol real, o ameninţare vagă, greu de explicat şi înţeles, imprevizibilă şi neaşteptată.16 Teroarea exprimă o stare psihică şi, practic, este cheia, care declanşează terorismul. Unele guverne au definit conceptul de terorism după propriile interese.

Frank C. Carlucci, Secretar al Apărării în timpul administraţiei lui G. Buch tatăl, considera terorismul o tactică, o formă de luptă politică destinată atingerii unor scopuri politice. În opinia acestuia, terorismul poate fi înscris în categoria conflictelor de mică intensitate şi descris ca război purtat la limita minimă a spectrului

15 Turchetti M., Tirania şi Tiranicidul. Bucureşti, Cartier, 2003, pag 21816 Mutu M, Factorii determinanti ai terorismului international // Ordine şi Lege. 2003.V.2, pag 37

8

violenţei, război în care conotaţiile politice, economice şi sociale joacă un rol mai important decît în cazul clasic, purtat de puterea militară convenţională. Comapartiv cu afirmaţiile lui Carlucci, Robert Dahl, noţiunea de terorism o abordează ca acţiune de înfricoşare prin moarte, execuţie şi violenţă.17

Scopul urmărit de terorism este adesea de natură politică, oricare ar fi psihologia de grup sau motivele personale ale indivizilor care recurg la acte violente. Astfel actele violente redate de presa internaţională tocmai şi servesc ca instrument principal de manipulare şi înlăturare a injustiţiei în societate în viziunea teroriştilor.

Terorismul este tactica ultimei soluţii în viziunea lui O`Nell şi Heaton.18 Terorismul deţine, cel puţin, două scopuri importante: tactic şi strategic. Aplicarea teroarei reprezintă scopul tactic, adică obiectivul imediat al grupării teroriste. Scopul strategic presupune aplicarea forţei pentru răspîndirea panicii şi temerii printre populaţie, astfel, dirijînd cu nemulţumirea publică generată de starea de teroare ce obligă guvernul la concesii politice.

Terorismul este definit ca o multitudine de acţiuni violente care au consecinţe clare internaţionale cum ar fi incidentele în care teroriştii se sacrifică pentru scopurile lor meschine sau selectarea victimelor şi ţintelor principale în conformitate cu diapazonul lor de activitate. Walter Laqueur consideră că terorismul constituie aplicarea forţei ilegitime pentru a atinge un obiectiv politic unde populaţia inocentă devine o ţintă. Ca contrapunere acestei idei, aducem în evidenţă viziunea lui

17 Ciobanu I., Criminalitatea organizată la nivel transnaţional şi unele forme de manifestare în Republica Moldova, Chişinău, 2001, pag 2818 Bran C., Terorismul cancerul mileniului III // www.presamil.ro/SMM/2004/05/ - accesat 12.09. 2013

9

Gerhard Schmidtchen, care afirmă că terorismul nu este altceva decît o teorie în acţiune a comportamentului politic ilegal.

Pentru a distinge caracteristicile principale ale actului terorist, de exemplu, Paul Wilkinson a evidenţiat cinci trăsături care îl definesc:19

Este desemnat pentru a crea un climat de extremă frică; Este îndreptat spre un scop sălbatic ce se soldează cu victime; Inerent se implică în atacuri asupra civililor; Este considerat de societate ca fenomen extranormal, violînd normele general umane; Este folosit pentru a influenţa comportamentul politic al guvernelor, comunităţilor sau al grupurilor sociale specifice.

Terorismul este coercitiv şi are efectul unui conflict irezonabil a fi soluţionat. Crearea climatului de imprevizibilitate face ca psihologia victimelor sau potenţialelor victime să devină manipulată de mecanismul acţiunii teroriste. Ca urmare al acestei idei, A. Merari consideră că folosirea sistematică a violenţei de către indivizi în serviciul obiectivelor politice, sociale sau religioase, creează un impact psihologic considerabil asupra stării fizice şi psihice ale oamenilor. Spre deosebire de A. Merari, R. Thakrah consideră că terorismul este în general un system organizat de extremă , violenţă şi intimidare psihologică. Ca drept urmare, terorismul este o aplicare a forţei împotriva altei forţe.20

19 Lazari C., Drepturile omului si terorismul. // Revista Naţională de Drept. 2001, V.10, pag 2220 Miroiu A., Democraţie şi terorism. // Revista 22. 2004, Nr 762

10

CAPITOLUL II.Structura elementelor constitutive obiective privind infracţiunea prevăzută la

art 278 al CP al RM

Conform art 278 alin 1 al CP al RM, actul terorist, adică provocarea unei

explozii, a unui incendiu sau săvîrşirea altei fapte care creează pericolul de a cauza

moartea ori vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, daune esenţiale

proprietăţii sau mediului ori alte urmări grave, dacă această faptă este săvîrşită în

scopul de a intimida populaţia ori o parte din ea, de a atrage atenţia societăţii

asupra ideilor politice, religioase ori de altă natură ale făptuitorului sau de a sili

statul, organizaţia internaţională, persoana juridică sau fizică să săvîrşească sau să

se abţină de la săvîrşirea vreunei acţiuni, precum şi ameninţarea de a săvîrşi astfel

de fapte în aceleaşi scopuri, se pedepseşte cu închisoare de la 6 la 12 ani.21

Obiectul infracţiunii. Aici vom porni de la menţiunea faptului că actul terorist

a fost, este şi va fi o problemă care va continua să frămînte omenirea încă multă

vreme, poate chiar şi în secolul următor. Problematica nu este nouă, ci are rădăcini

care datează de la apariţia comunităţilor omeneşti, dar terorismul prezintă unele

complicaţii nemaiîntîlnite. Aceasta, poate, şi datorită mobilurilor diversificate care

variază de la caz la caz:

- realizarea unui ţel politic;

- atragerea atenţiei publice faţă de un ţel anume;

- subminarea autorităţii statale sau politice;

- eliberarea unor compatrioţi aflaţi în închisoare;

- obţinerea unor sume de bani;

- intimidarea sau influenţarea deciziilor unor personalităţi sau guverne;

- răzbunarea.

Amploarea actelor de terorism şi a urmărilor acestora, adesea catastrofale, a

determinat comunitatea internaţională să-şi intensifice eforturile pentru prevenirea

şi combaterea acestui flagel, adoptînd numeroase instrumente juridice.

21 Codul penal al Republicii Moldova nr. 985-XV  din  18.04.2002. Republicat: Monitorul Oficial al R.Moldova nr.72-74/195 din 14.04.2009

11

În cazul acestei infracţiuni obiectul juridic special este complex. Se disting

astfel, într-un prim plan, relaţiile sociale care asigură ordinea şi liniştea publică,

mediul înconjurător. Într-un alt plan, se situează relaţiile sociale referitoare la viaţa,

sănătatea şi integritatea fizică a persoanelor.

Obiectul material este reprezentat de persoana împotriva căreia se îndreaptă

acţiunea ilicită.

Latura obiectivă. Descriind latura obiectiva a infracţinii prevazute de art.278

CP RM, vom începe de la faptul că infracţiunea, ca orice act de conduită,

reprezintă un aliaj a două laturi inseparabile: una obiectivă, care cuprinde

manifestarea exterioară de pericol a subiectului şi alta subiectivă, care include

procesele psihice ce preced şi însoţesc săvârşirea faptei. Partea exterioară a actului

infracţional este un element obligatoriu pentru orice infracţiune, condiţionând

răspunderea penală a unei persoane de exteriorizarea rezoluţiei delictuoase printr-o

acţiune sau inacţiune ce comportă o schimbare în lumea obiectivă, fiind exclusă

sancţionarea gândurilor acelei persoane.

Cel de-al doilea element constitutiv obiectiv al infracţiunii prevazute de

art.278 a legii penale a Republicii Moldova este latura sa obiectivă. A devenit

deja un truism, că latura obiectivă a componenţei de infracţiune reprezintă

ansamblul de trăsături, prevăzute de legea penală, care caracterizează procesul

exterior al conduitei infracţionale.

Conform opiniei autorului A.Borodac22 „latura obiectivă a infracţiunii

constituie aspectul exterior al comportării social periculoase, care se exprimă prin

cauzarea, provocarea unui pericol sau a daunelor pricinuite relaţiilor sociale".

Latura obiectivă a conţinutului constitutiv al infracţiunii, relatează autorii români

(C.Bulai, V.Dobrinoiu, Gh.Nistoreanu, A.Ungureanu etc.),23 este constituită din

totalitatea condiţiilor privitoare la actul de conduită, cerute de lege pentru existenţa

infracţiunii.24

22 Borodac A., Drept penal. Partea generală. Chişinău, 1994, pag 9723 Bulai C., Drept penal român. Partea generală. Vol. I, Bucureşti, 1992, pag 130-133; Ungureanu A., Drept penal român. Partea generală. Bucureşti, 1995, pag 76-7824 Dongoroz V., Drept penal, Bucureşti, 1939, pag 216-217

12

Elementul material ai infracţiunii este alcătuit din acţiunile - în majoritatea

cazurilor - proprii şi specifice infracţiunilor de omor, omor calificat, vătămare

corporală şi vătămare corporală gravă, lipsire de libertate în mod ilegal, distrugere,

nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, nerespectarea regimului materialelor

nucleare şi a altor materii radioactive, nerespectarea regimului materiilor

explozive.

Un element obligatoriu al laturii obiective a terorismului este crearea

pericolului pentru viaţa oamenilor, cauzarea daunei în proporţii mari sau provocării

altor urmări grave. Pericolul este o consecinţă specifică a faptelor social

periculoase şi se caracterizează prin semne de calitate şi cantitate.

Pericolul trebuie să conţină premisele reale pentru dăunarea dreptului la viaţă,

la integritatea fizică şi libertatea individuală, patrimoniu. În cazul comiterii unui

act de terorism, pericolul se realizează prin survenirea unor consecinţe material

(daună fizică, patrimonială, ecologică) şi nematerială (dauna politică, ideologică,

morală). Dacă e să ne referim la consecinţele nemateriale, ele nu se reflectă în

obiectelereale ale lumii înconjurătoare şi de facto nu pot fi înregistrate sau

măsurate. Conform normelor juridico-penale, urmările nemateriale fie că se includ

în semnele obligatorii ale laturii obiective (componenţă materială), fie că nu se

amintesc deloc, rămînînd în afara componenţei infracţiunii (componenţa formală).

13

CAPITOLUL III.Conţinutul elementelor constitutive subiective privind infracţiunea de act

terorist

Subiectul infracţiunii. Vorbind despre subiectul infracţiunii prevazute de

art.278 CP RM, vom începe de la afirmaţia că o a doua condiţie preexistentă

necesară pentru constatarea infracţiunilor se referă la subiect - element subiectiv

obligatoriu al componenţei de infracţiune. În baza art.275 p.3 CPP al RM,

urmărirea penală nu poate fi pornită, iar dacă a fost pornită, nu poate fi efectuată, şi

va fi încetată în cazurile în care fapta nu întruneşte elementele infracţiunii, cu

excepţia cazurilor când infracţiunea a fost săvârşită de o persoană juridică.25

Reieşind din art.51 alin.(1) CP al RM temeiul real al răspunderii penale îl

constituie fapta prejudiciabilă săvârşită. În cazul în care are loc pornirea urmăririi

penale doar în baza unui temei real devin cunoscute, în mare majoritate a cazurilor,

doar anumite semne care caracterizează aspectul exterior (obiectiv) al cauzei.

Temeiul juridic al răspunderii penale este, însă, componenţa de infracţiune

stipulată în legea penală, ceea ce presupune stabilirea obligatorie şi a semnelor

subiective ale componenţei de infracţiune.

Subiectul activ al infracţiunii poate fi oricare persoană - cetăţean al Republicii

Moldova, cetăţean străin ori apatrid. Subiectul activ poate fi şi persoana juridică.

Participaţia penală este posibilă în toate formele acesteia - coautorat, instigare,

complicitate.

Subiectul pasiv principal este statul, ca titular al valorilor sociale ocrotite. În

secundar subiect pasiv poate fi orice persoană, fizică sau juridică, asupra căruia

sînt îndreptate acţiunile incriminate.

Latura subiectivă. Ca orice act de conduită umană, conduita infracţională este

expresia unităţii dialectice a două laturi inseparabile, care formează conţinutul

constitutiv al infracţiunii: o latură obiectivă sau fizică, constând dintr-o manifestare

exterioară, sub forma unui consum sau a unei înfrânări de energie fizică, prin care

25 Codul de procedură penală al Republicii Moldova (Partea specială) nr.122-XV din 14 martie 2003 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.104-110/447 din 07 iunie 2003

14

s-a produs sau se putea produce o modificare în lumea obiectivă externă;26 o latură

subiectivă sau psihică, constând din atitudinea făptuitorului faţă de faptă.27

Fără considerarea laturii subiective, actul de conduită în materialitatea sa ar fi

lipsit de semnificaţia umană şi moral-politică, după cum atitudinea psihică,

nematerializată în conduita exterioară, ar fi lipsită de aspectele material şi social

specifice infracţiunii. Izolarea celor două laturi nu este, aşadar, de conceput decât

pe plan mental. În acest sens ea este chiar necesară în scop didactic.28

În baza art.52 alin.(2) C.pen. „răspunderii penale este supusă numai persoana

vinovată de săvârşirea infracţiunii prevăzute de legea penală". Potrivit art.3 alin.(1)

C.pen. „nimeni nu poate fi declarat vinovat de săvârşirea unei infracţiuni nici supus

unei pedepse penale, decât în baza unei hotărâri a instanţei de judecată şi în strictă

conformitate cu legea penală".

Astfel, legiuitorul ia termenul vinovăţie ca termen primitiv, nedefinit, pe cînd

teoreticienii dreptului îl interpretează altfel, propunînd diferite definiţii.

Majoritatea autorilor definesc vinovăţia ca atitudine psihică subiectivă a persoanei

care comite o faptă ilicită faţă de această faptă şi consecinţele ei.29

Conform laturii subiective, actul terrorist se caracterizează drept infracţiune

intenţionată, deoarece acţiunile infractorilor sunt determinate de către legislaţie ca

infracţiuni cu scopuri speciale. De aceea, ele se săvârşesc cu intenţie directă, adică

persoana conştientizează caracterul social periculos al faptelor sale şi prevede nu

numai posibilitatea, dar şi, de regulă, iminenţa consecinţelor şi doreşte înfăptuirea

acestora (punerea în pericol a vieţii, libertăţii şi integrităţii fizice a persoanei).

Este greu de acceptat ideea unor autori care susţin că în plan juridico-penal se

presupune posibilitatea comiterii actelor de terorism şi cu intenţie indirectă.

Analizînd esenţa scopurilor terorismului, incluse de către legislator în componenţă,

deduce că acestea nu sunt omogene după conţinut. Este imperic necesar a

26 Mariţ A., Autoreferat la teza de doctorat cu titlul „Latura subiectivă a infracţiunii la persoanele fizice în noua legislaţie penală", Cluj-Napoca, 2004, pag 2327 Nistoreanu Gh., Boroi A., Drept penal. Partea specială. Ediţia a II-a, Bucureşti, Editura ALL BECK, 2002, pag.58; Nistoreanu Gh., Dobrinoiu V., Molnar I., Pascu I., Boroi A., Lazăr V., Drept penal. Partea specială. Bucureşti, Editura „CONTINENT XXI", 1995, pag 9128 Bulai C., Drept penal român. Partea generală. Vol.I. Bucureşti, 1992, pag 129-13029 Craiovan I., Tratat elementar de teoria generală a dreptului. Bucureşti:Ed. ALL Beck, 2001, pag 317

15

recunoaşte că scopul pur al actului terorist este impunerea autorităţilor publice sau

a persoanelor fizice de a lua unele decizii necesare teroriştilor, celelalte două

scopuri sunt doar intermediare cu intenţia de a atinge rezultatul final - influenţarea

deciziilor luate de autorităţi sau persaoane fizice.

Dacă scopul în săvîrşirea infracţiunii de act terorist este o condiţie obligatorie,

motivul nu este neapărat să poarte un caracter politic în sensul deplin al cuvîntului.

În multe izvoare de specialitate persistă ideea că actul terorist are şi motive

politice: (complicarea relaţiilor internaţionale, influenţarea politicii interne şi

externe a statului, destabilizarea liniştii publice etc.), însă acestea mai degrabă

constituie scopul terorismului. Motivele însă, adică imboldurile personale ale

participanţilor, pot fi diverse: fanatismul fundament religios sau sectant, naţional

sau social, de răzbunare etc.

Actele teroriste pot avea la bază diferite motive: raţionale, psihologice şi

culturale. Motivaţia raţională: teroristul gândeşte dincolo de scopurile şi opţiunile

lui, făcând o analiză cost-beneficiu. El încearcă să gândească dacă sunt şi alte căi

de a-şi atinge obiectivul, cu mai puţine eforturi, fară actele de terorism. Pentru a

evalua riscurile, teroristul cântăreşte atât capacităţilor defensive ale ţintei, cât şi

propriile capacităţi de atac. Această analiză raţională a teroristului este similară cu

analiza facută de un comandant militar sau de un manager.

Motivaţia psihologică: derivă din insatisfacţiile personale ale teroristului,

legate de viaţa şi împlinirile lui. De aceea el consideră acţiunea teroristă drept

singurul motiv al propriei existenţe. Deşi printre terorişti nu a fost descoperit nici

un psihopat, exista totuşi un aspect de care psihiatrii ar trebui să ţină seama:

teroriştii se consideră "unicii purtători de adevăr". Ei nu pun la îndoială niciodată

părerea lor şi nu dau dreptate altora. Ei au tendinţa de a impune altora propriile

motivaţii antisociale realizînd un nucleu de tipul "noi contra lor". Teroriştii pun tot

răul pe seama celor dinafara cercului lor. Acest lucru le justifică toate acţiunile de

umilire a victimelor şi îi liberează de orice vină.

O altă caracteristică a terorismului motivat psihologic este necesitatea

pronunţată de a aparţine unui grup. Grupările teroriste cu motivaţii inteme

16

puternice consider necesară justificarea permanentă a existenţei grupului după

principiul "un grup terorist trebuie să terorizeze". Acest grup trebuie să comită cel

puţin acte violente pentru a-şi menţine legitimitatea.

Motivatia culturală. Culturile împart valorile şi motivează indivizii să

acţioneze într-un mod ce pare iraţional la prima vedere. Tratarea sensului vieţii în

general şi a vieţii individului în particular este o caracteristică culturală care are un

impact deosebit asupra terorismului. În societăţile în care indivizii se identifică ca

membri ai unui grup (familie, clan, trib), apare dorinţa de autosacrificare, rar

întîlnită în altă parte. Cu timpul, teroriştii sunt gata să-şi dea viaţa pentru

organizaţie şi cauza ei.

17

BIBLIOGRAFIE

1. Alecu Gh. Subiecţii infracţiunilor de terrorism. În: Legea şi viaţa, 2008, nr.6, p. 122. Balan O., Richicinschi I., Pericolul terorismului nuclear // Revista Naţional de Drept, nr.2, 2003,

pag 363. Bodunescu I., Terorismul, fenomen global. Bucureşti: ed. Odeon, 1997, pag 134. Borodac A., Drept penal. Partea generală. Chişinău, 1994, pag 975. Bran C., Terorismul cancerul mileniului III // www.presamil.ro/SMM/2004/05/ - accesat 12.09.

20136. Bulai C., Drept penal român. Partea generală. Vol. I, Bucureşti, 1992, pag 130-133; Ungureanu

A., Drept penal român. Partea generală. Bucureşti, 1995, pag 76-787. Charters D. A., The Deadly Sin of Terrorism: Its Effect on Democracy and Civil Liberty in Six

Countries, Greenwood Press, 1994, pag 828. Ciobanu I., Criminalitatea organizată la nivel transnaţional şi unele forme de manifestare în

Republica Moldova, Chişinău, 2001, pag 289. Codul de procedură penală al Republicii Moldova (Partea specială) nr.122-XV din 14 martie

2003 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.104-110/447 din 07 iunie 200310. Codul penal al Republicii Moldova nr. 985-XV  din  18.04.2002. Republicat: Monitorul Oficial

al R.Moldova nr.72-74/195 din 14.04.200911. Croitoru V., Impactul războiului imagologic în era informaţională. // Materialele Conferinţei

Internaţionale 9-13 septembrie 2002 – 11 Septembrie Noul Concept de Securitate Internaţională. – Chişinău 2002, pag 123

12. Dicţionar român de drept internaţional public. Bucureşti: ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, 1982, pag 22

13. Dongoroz V., Drept penal, Bucureşti, 1939, pag 216-21714. Lazari C., Drepturile omului si terorismul. // Revista Naţională de Drept. 2001, V.10, pag 2215. Miroiu A., Democraţie şi terorism. // Revista 22. 2004, Nr 76216. Mutu M, Factorii determinanti ai terorismului international // Ordine şi Lege. 2003.V.2, pag 3717. Oots K. L., A Political Organization Approach to Transnational Terrorism. Greenwood Press,

1986, pag 8918. Rapoport D. C., Terrorism, în Hawkesworth M. and Kogan M., Encyclopedia of Government

and Politics. – London, Routledge, 1992. Vol. 2., pag 106119. Richicinschi I., Originea terorismului internaţional şi posibilitatea combaterii lui la etapa

contemporană // Materialele Conferinţei ştiinţifico-practice republicane “Aplicarea tehnologiilor moderne în procesul de instruire a funcţionarilor de poliţie şi ofiţerilor trupelor de carabineri în instituţiile de învăţămînt ale MAI privind prevenirea şi contracararea terorismului”, Chişinău: 2002, pag 27

20. Sieff M., Terrorists Can Exploit Internet: New Media Ease Quest for Publicity. // The Washington Times, June 30, 1997, pag 102

21. Slann M., Schechterman B, Multidimensional Terrorism, Lynne Rienner, 1987, pag 8322. Telespan C., Războiul Informaţional şi Agresiunea Informaţională. // Război infromaţional şi

Agresiunea informaţională. Actrus. 2000, Buletin Nr.2, pag 1223. Terrorism Insurance. Federal Goverment Has a Role. // The Washington Times. July 12, 2005,

pag 1324. Turchetti M., Tirania şi Tiranicidul. Bucureşti, Cartier, 2003, pag 21825. Yonah Al., Kilmarx Robert A., Political Terrorism and Business: The Threat and Response,

Oxford, Praeger, 1979, pag 64 // la ww.questia.com - accesat 19.05.2013.

18