Actualitatea Irlandeză 132

€1

132Ziua: 04

Luna: AprilieAnul: 2015

Anul nostru: VI

Publicaţie 9 independentă pentru persoane 8imiste la numaiPublicaţie deloc 9, independentă, pentru persoane 8imiste la numai

Placi-ne...!

ZIAR * TELEVIZIUNE * RADIO

24 de pagini

Nr.

[email protected]

086 166.02.82

A2www.actualitateairl.com * [email protected] * 086 166.02.82

actualitatea irl

Mihaela MOLDOVAN(material trimis de Tia Sârcă)

Ocampanie publică de strângere de fonduri pentrureabilitarea Casei Memoriale „Iuliu Maniu” din

Bădăcin, judeţul Sălaj, a fost demarată în martie de o mânăde jurnalişti români, aflaţi în diferite colţuri de lume, dupăce mai bine de 15 ani, autorităţile sălăjene şi cele centralenu au găsit o cale prin care imobilul să fie salvat de la ruină.

Clădirea este înscrisă în Lista monumentelor istorice şi, deşiexistă întocmit un proiect de reabilitare, echipa care l-a conceputnu a reuşit să obţină finanţarea neceară punerii lui în practică.Aşa se face că de la an la an, starea casei s-a deteriorat atât demult, încât în prezent nici măcar nu mai este funcţională. Pereţiisunt fisuraţi şi crăpaţi, iar tencuiala este desprinsă pe porţiunimari. Încăperile au uitat ce înseamnă ferestre întregi, iaracoperişul este în totalitate degradat. La orice ploaie, apa seadună în băltoace pe podele şi se infiltrează în pereţi, iar fiecareiarnă cu zăpadă agravează şi mai tare lucrurile. Ca urmare,imobilul prezintă pericol de prăbuşire par�ială în mai multe zone.Iniţiatorul proiectului de reabilitare a casei, Cristian Borz, aînlocuit în ultimii ani peste 500 de ţigle şi a vrut, la un momentdat, să încerce împreună cu sătenii să înlocuiască singuriacoperişul. Totuşi, gândul bun nu a putut fi pus în practică datăfiind starea avansată de degradare. Arhitectul de proiect, ValeriaLehene, din cadrul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi PatrimoniuNaţional Cultural Sălaj, a declarat că prioritară este reabilitareafundaţiei, întrucât doar astfel se pot face lucrări la parteasuperioară a casei. „Sigur că acoperişul trebuie înlocuit urgent,este extrem de deteriorat. Dar ca să poţi face asta, este nevoiede căpriori noi, ca să poţi înlocui căpriorii, trebuie ca pereţii să

fie rezistenţi, iar ei nu sunt. Şi ca să întăreşti şi să stabilizezi pereţii, ai nevoiede o fundaţie bună, stabilă. Aşa ajungem la fundaţie. De fapt, întreaga casătrebuie reabilitată, proiectul a fost conceput ca unul unitar. Este o clădire caremerită salvată, înseamnă istorie”, a declarat Valeria Lehene.

Strigăt de ajutorPentru reabilitarea întregului imobil şi pentru punerea lui în funcţiune sub

formă de Casă Memorială Muzeu este necesară suma de 350.000 de euro,însă pentru a se putea consolida măcar fundaţia, trebuie strânşi urgent 12.300de euro.

Aici este punctul în care o mână de jurnalişti sălăjeni s-au mobilizat şi audemarat campania publică de strângere de fonduri “Salvaţi istoria naţională,salvaţi Casa lui Iuliu Maniu!”, o campanie care, pentru a avea sorţi de izbândă,trebuie să „alerge“ în sens invers cursului firesc a timpului şi a lucrurilor.

Jurnaliştii Călin Paval şi Claudia Maghiu din Zalău, Tia Sîrca, Ioana Gale şiIoana Racu din Cluj, Mihaela Moldovan – Londra şi Cristian Debreczy –Montreal, ajutaţi de Radu Pădureanu – Zalău au decis să pună umărul şi săajute echipa de proiect, chemând alţi colegi din presă să se implice şi să ducămesajul în alte colţuri de ţară şi de lume. O casă din Sălaj, o casă careînseamnă o filă din istoria naţională, strigă după ajutor. Iar strigătul a fost auzitşi purtat mai departe, mereu mai departe.

Cei care au răspuns chemării, au făcut publice conturile şi au acceptat sădevină parteneri media ai proiectului sunt Primăria Oraşului Şimleu-Silvaniei;Primăria Pericei (de care aparţine localitatea Bădăcin, n.r.); Direcţia JudeţeanăPentru Cultură Sălaj; Centrul de Cultură şi Artă Sălaj; Muzeul de Istorie şi ArtăZalău; Fundaţia Academia Civică (Ana Blandiana); Centrul de Cultură şi ArtăSalaj; Funda�ia Corneliu Coposu; Asociaţia Creştină România de MâineBucureşti; ANMR; Cotidianele Magazin Sălăjean, Vocea Transilvaniei, Adevărulşi Crişana; Publicaţia Sălajul Pur şi Simplu; Revista de cultură a Sălajului„Caiete Silvane”; Gazeta de Cluj; Agerpres şi TVR Cluj.

Au mai publicat materiale despre campanie, anunţând sau nu conturilepentru donaţii: Graiul Sălajului, Făclia de Cluj, www.adevărul .ro, RegioTvZalău, ZalăuTv, Antena1, http://www.ziare.com, http://www.oradea-online.ro,https://vasilegogea.wordpress.com, http://salaj.transilvania-tv.ro, http://www.ziarelive.ro, http://news.portal-start.com, Digi 24 Naţional, TVR1 ştiri, TVR2 ştiri,TVR1 – Exclusiv în România, PROTV – ştiri, Look tv – ştiri, Evenimentul Zilei.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Porolissum“ Sălaj se implicăîn proiect şi susţine reabilitarea Casei Memoriale „Iuliu Maniu“. În momentulcând se va deschide şantierul, pompierii din Detaşamentul Şimleu Silvaniei vorface voluntariat şi vor ajuta cu transportul molozului, precum şi cu asigurareaapei necesare pe şantier, Bădăcinul fiind o localitate care are dificultăţi privindresursa de apă.

De asemenea, a fost creată o pagină de Facebook – Salvati Casa Memoriala„Iuliu Maniu” – unde pot fi găsite informaţii în timp real în legătură cu mersulcampaniei, paşii care au mai fost făcuţi, donaţiile noi, nume care s-au maialăturat proiectului, date ştiute ori mai puţin ştiute despre Iuliu Maniu, desprecasa şi familia care odinioară a trăit la Bădăcin.

Poveste de la BădăcinŞi pentru că vrem să vă aducem în dar, de acasă din România, şi o poveste,

începem prin a vă spune că a fost odată, prin 1879, un sălăjean care a construito casă. O casă trainică, din materiale tradiţionale – lemn, cărămidă şi parţialdin cărămidă nearsă, cu încăperi largi, cu holuri lungi şi cu ferestre înalte, princare să răzbată afară glasuri multe de copii. Pentru că, vedeţi dumneavoastră,omul nostru avea un gând: să-şi aducă aici soţia şi să umple casa de copiiveseli şi frumoşi. Ioan Maniu, căci aşa se numea bărbatul, era descendent dinfamilia Simion Bărnuţiu, iar soţia sa, Clara Maniu, era fiica Vicarului SilvanieiDemetriu Coroianu şi a îndeplinit fun�ia de pre�edintă a Reuniunii FemeilorRomâne Sălăjene timp de 16 ani. Cei doi părinţi au avut în ogradă cinci pruncizgomotoşi, care alergau prin odăi, se ascundeau în grădină ori, de după poartă,scrutau uliţa satului, doar, doar ‘or mai găsi un tovarăş de joacă.

Unul din copiii aceştia era Iuliu. Tare mult îi plăceau jocurile copilăriei, dar şimai mult îi plăcea să asculte seara poveştile spuse pe-ndelete ba de mama,ba de tata. Aşa se face că an de an, copilul a crescut motivat să îşi iubeascălimba şi poporul în mijlocul căruia a venit pe lume. A ajuns unul dintre cei maiprestigioşi oameni politici al secolului trecut, a fost prim ministru al României

Jurnalişti răspândiţi în lume se implică înSalvarea Casei Memoriale „Iuliu Maniu” din Sălaj

actualitatea irl 3www.actualitateairl.com * [email protected] * 086 166.02.82

A

în perioada interbelică în trei guverne,preşedintele Partidului Na�ional Român întreanii 1919-1926, pre�edinte al Partidului�ărănesc în perioada 1926-1933 şi 1937-1947, membru de onoare al AcademieiRomâne din anul 1919.

Cariera sa politică s-a întins pe parcursul a56 de ani. A apărut în marile ziare europene,iar revista Life s-a luptat să-l aibă în 1938 pe

coperta şi în paginile ei. Un om elegant şi finnu doar în privinţa garderobei, ci şi a ţinuteimorale.

Iuliu Maniu a fost un apărător als democraţieişi s-a implicat activ în realizarea Marii Uniri dela 1 Decembrie 1918. A dus o luptă neîncetatăîmpotriva asupririi austro-ungare a Ardealuluiromânesc �i împotriva sovietizării ţării, iar dupăcel de-al doilea război mondial a devenitsimbolul rezisten�ei anticomuniste. Anii ’50 i-au fost, însă, potrivnici, Maniu fiind încarceratla Sighetul Marmaţiei, unde a şi decedat în 5februarie 1953.

Aruncată la coşul de gunoi al istorieiCasa de la Bădăcin, unde s-au luat decizii

importante pentru na�iunea română dinTransilvania şi s-a pus la cale Marea Unire dela 1 Decembrie 1918, a avut şi ea parte de untratament nedrept. Dacă în perioadainterbelică, la Bădăcin veneau studenţi şi eleviîn tabere organizate de Corneliu Coposu(urmaşul politic al lui Iuliu Maniu, n.r.) după

1947, când Maniu a fostarestat, casa a fostdecazută la un nivel inferior.Depozit de îngrăşămintechimice i-au spus mai mariivremii, apoi au făcut-osediu de gospodărie mixtă,tabără pentru copii, căminpentru copii cu handicapsever. În tot acest timp,clădirea a fost prostîntreţinută. Nici vorbă depoveşti la ceas de seară,nici vorbă să-i mai audăpereţii râsete zglobii decopil. Şi anii au trecut, unuldupă altul, rupând ţigle şi

dezgolind verande... în jurul clădirii părăginitefuncţionează astăzi „Căminul pentru copii cuhandicap sever”, care îngrijeşte peste 100 decopii cu dizabilităţi severe. În jurul clădirii doar,pentru că ea nu mai este demult ce a fost....Şi aici a apărut campania de strângere de

fonduri din această primăvară. Strigătul deajutor care pleacă din Bădăcin mai departe.Pentru a salva ce a mai rămas de la IuliuManiu, pentru a nu lăsa o filă de poveste săajungă la coşul de gunoi al istoriei. .

Salvarea de la distrugere a acestui importantmonument istoric înseamnă respectarea

testamenului lui Maniu, care dorea ca în casade la Bădăcin să fie instruiţi şi ocrotiţi tineri.Adică dorea să o menţină vie, pentru că astaînseamnă să ai tineri acasă, să îi ai înbătătură... Iar asta este şi scopul final alîntregului proiect: odată reabilitat imobilul, sedoreşte deschiderea aici a Muzeului “IuliuManiu” şi a unui centru cultural istoric destinattinerilor.

Dar până acolo, mai e cale lungă, iarpovestea trebuie spusă şi scrisă mai departe,de condeie din România, Londra sau Montreal.Până la urmă, nici nu contează de unde, atâtatimp cât mesajul e făcut cunoscut: undeva, înSălaj, o casă strigă după ajutor. Ca să nu olăsăm să dispară, ca să nu o aruncăm şi noiîncă o dată la coşul de gunoi al istoriei, ajutaţi-ne să o salvăm!

Doritorii pot să sprijine acest proiect, donândîn conturile:

Lei: RO22RZBR0000060002085400;Euro: RO18RZBR0000060002899205– deschise la Raiffeisen Bank, Agenţia

Şimleu-Silvaniei, jud. Sălaj.Cont PayPal: [email protected]

Echipa de proiect:• • Manager de proiect - Cristian Borz• • Director de proiect - ing. Annamária

Halász• • Asistent proiect, iniţiator al proiectului, -

c.arh. Valeria Lehene• • Specialist muzeograf memorialistică -

cerc.şt. Marin Pop• • Responsabil financiar - ec. Cosmin

Răzvan Pop

Awww.actualitateairl.com * [email protected] * 086 166.02.82

4 actualitatea irl

Interviu imaginar cupersoane reale, despre

situaţii realeAm participat în data de 20 martie 2015 la o întâlnire

între reprezentanţi ai Consulatului României în Irlanda şimembri şi reprezentanţi ai comunităţii româneşti din

Irlanda. Întâlnirea a avut loc la sediul Consulatului, dincadrul Ambasadei României în Irlanda, cu începere de la

ora 6 seara şi o durată de aproximativ două ore şijumătate. Voi încerca să fac o sinteză a discuţiilor care

au avut loc şi să vi le prezint sub forma unui „dialogimaginar” între cele două părţi participante.

Viorel Hamilton NICULESCU

Câţi angajaţi are personalul Consulatului?În momentul de faţă sunt trei persoane care oferă servicii

consulare, dintre care doar două au şi funcţii de decizie.Care sunt serviciile pe care le oferă Consulatul?Evident că în primul rând ar fi cele de care beneficiază în mod

direct românii care locuiesc în Irlanda, şi anume: eliberare devize, paşapoarte, împuterniciri notariale, foi de drum etc. Existăînsă şi o serie de servicii şi sarcini care sunt practic invizibilecetăţenilor români de rând, cum ar fi: suport pentru cetăţeniiromâni aflaţi în situaţii dificile şi de urgenţă, vizitarea cetăţeniloraflaţi în detenţie, intermedierea legăturilor de diferite naturi întredepartamente de stat româneşti şi cele irlandeze, întocmirea derapoarte, vizite oficiale şi multe altele.

Credeţi că programul de lucru cu cetăţenii existent la oraactuală este cel mai potrivit?

Munca noastră nu începe şi nu se termină în acelaşi timp cuprogramul de lucru cu cetăţenii. În momentul de faţă există unprogram stabilit în aşa măsură încât să ofere posibilitateapersonalului consular să proceseze datele necesare şi să letrimită la organele competente din România.

Doar ca să vă dăm un exemplu, o împuternicire nu înseamnădoar un formular completat de către persoana care are nevoiede acest document, ci la aceasta se adaugă şi munca din spateleghişeului, precum: scanarea, introducerea într-un sistem de bazede date, autentificarea... sunt nişte proceduri pe care trebuie săle respectăm, aşa cum ne sunt impuse de către sistemul juridicdin România, astfel încât actul respectiv să fie valabil din punctde vedere legal.

După cum bine aţi putea bănui, tot acest procedeu necesitătimp, iar având în vedere faptul că personalul consular este foarteredus ca număr şi în prezent există doar un singur ghişeu de lacare se pot prelua actele de la persoanele române, acest fapt setraduce într-un timp adiţional în ceea ce priveşte servirea maimultor persoane. Cei care doresc pot depune cererea online,informaţiile putând fi găsite pe website-ul http://www.mae.ro.

Nu ar exista posibilitatea ca cetăţenilor români caredoresc să ajute şi să-şi ofere serviciile voluntar serviciuluiconsular să li se ofere această posibilitate?

Din păcate lucrurile nu stau aşa de simplu cum ar părea.Pentru ca acest lucru să se poată întâmpla persoanele respectivetrebuie să obţină o certificare autorizată din partea organelorcompetente româneşti care să le ofere drept de acces la datelede natură confidenţială. Iar obţinerea acestei certificări nudepinde de personalul consulatului. În plus spaţiul existent la oraactuală în cadrul secţiei consulare nu ar permite buna funcţionarea unui personal extins.

Aceasta este şi cauza pentru care procesarea anumitordocumente, cum ar fi de exemplu cel al paşapoartelor,durează aşa de mult timp?

Cazul nu este tocmai simplu. După cum am precizat deja, preluareaformularului şi a documentelor necesare este doar primul pas. Şi aici potapărea probleme în unele cazuri: există persoane care nu ştiu ce trebuiesă completeze în anumite câmpuri dintr-un formular, sau care completeazăgreşit, sau care nu au toate documentele necesare sau în cel mai rău caznu ştiu să explice exact ce anume doresc, pentru a putea stabili ceformular să îi fie înmânat spre completare.

Apoi există o întreagă procedură pentru procesarea respectivei aplicaţiiîn scopul obţinerii actului dorit, procedură care poate dura mai mult saumai puţin în funcţie de complexitatea cererii. Unele acte se pot elibera înscurt timp, poate chiar pe loc în anumite cazuri, altele pot dura câteva zile,săptămâni sau luni, cum ar fi cazul de exemplu pentru eliberarea unuipaşaport. Şi dacă tot am menţionat paşaportul, înţelegem că aici esteproblema cea mai mare şi procesul durează destul de mult. Către Irlandaserviciul de curierat diplomatic se efectuează doar de patru ori pe an, laintervale de aproximativ trei luni. Noi încercăm să anticipăm când va fiurmătorul serviciu şi le spunem cetăţenilor cu aproximaţie când s-ar puteasă primească paşaportul. Sunt în acelaşi timp rugaţi ca după perioada deaşteptare să ne contacteze prin email sau telefonic pentru a li se transmitedacă paşaportul a sosit sau nu la noi. În acel moment persoana trebuie săvină personal la secţia consulară pentru a ridica actul şi a semna deprimire. Din păcate acestea nu se pot trimite prin poştă, lucru datoratcondiţiilor impuse de sistemul juridic românesc.

Ce posibilităţi ar exista pentru ca acest serviciu de curieratdiplomatic să ajungă mai des în Irlanda?

Din păcate la ora actuală nu este posibil acest lucru. Pentru a putea fitransportate acte de această natură trebuie să existe un contract întrestatul român şi compania de zbor a statului, în cazul României aceastafiind Tarom. După cum bine ştim, Tarom nu are zbor direct către Irlanda.Cadrul legal românesc nu permite transportul acestor documente prinintermediul altor mijloace. Iar drept urmare Irlanda, ca şi celelalte statecare nu beneficiază de zbor direct Tarom dinspre România, au la dispoziţieacest serviciu de curierat doar de patru ori pe an.

Am înţeles că trebuie să fac programare pentru eliberareapaşaportului, şi mi s-a spus că pot fi programat doar în luna iunie.Este adevărat?

Da, este adevărat. La secţia consulară există doar o singură camerăde preluare a fotografiei necesară pentru paşaport. Întregul procesdurează ceva timp, iar în prezent putem procesa doar între 10-20 aplicaţiipe zi. Am observat în ultima perioadă de timp o creştere a numărului deastfel de cereri, posibil datorate şi faptului că o serie de cetăţeni dinRepublica Moldova care locuiesc în Irlanda au obţinut cetăţenie românăşi doresc să aplice pentru paşaport. Personalul consulatului şi-a prelungitprogramul de lucru şi am reuşit oarecum să mai reducem din acest timpde aşteptare, prin reprogramarea mai devreme, în ordine, a persoanelorprogramate deja, pentru că ajunsesem cu programările pentru paşapoartecătre finalul lunii iulie 2015. Cetăţenii români care doresc să-şi facăprogramare pentru a aplica pentru un paşaport românesc pot face acestlucru şi prin intermediul adresei de email [email protected]. Trebuiesă înţelegeţi că există un anumit număr de aplicaţii care se pot procesaîntr-o perioadă dată de timp. De asemenea dorim să facem un apel lapersoanele care şi-au făcut programare, dar din diferite motive ştiu că nuvor mai veni în ziua şi la ora respectivă: vă rugăm să ne anunţaţi prin emailsau la telefon, pentru ca intervalul orar respectiv să fie preluat de cătreurmătoarea persoană.

De ce sunt taxele pentru eliberarea de documente mari şi ceînseamnă taxă de urgenţă pentru eliberarea unui act?

Recunoaştem că unele taxe sunt destul de mari, dar din păcate acesteane sunt impuse de către Ministerul Afacerilor de Externe din România. Însădacă este să recunoaştem, unele taxe au fost reduse sau chiar eliminatecomplet, cum ar fi de exemplu cel pentru transcrierea unui certificat denaştere pentru un nou născut. De asemenea noi îi sfătuim pe cetăţeni ca,în cazul în care există posibilitatea, să meargă în România pentru a-şiobţine anumite documente, deoarece în anumite cazuri durează şi maipuţin timp şi este şi mai ieftin. Consulatul din Irlanda trebuie însă să aplicetaxele impuse din România, aceleaşi taxe existente la toate secţiileconsulare din străinătate din întreaga lume.Şi ca să răspund şi la partea a doua a întrebării: eliberarea unui act în

regim de urgenţă înseamnă eliberarea acelui document în mai puţin de 48de ore, iar pentru acest fapt taxa de eliberare se măreşte cu o anumităsumă (în general 15 euro). Acestea sunt reglementările.

A actualitatea irl 5www.actualitateairl.com * [email protected] * 086 166.02.82

În cazuri de urgenţă cum putem lua legătura cu Ambasada sau Consulatul?Depinde de ceea ce cetăţenii consideră a fi o urgenţă. Au fost cazuri în trecut în care

cetăţeni au sunat la ora 3 dimineaţa pentru a întreba de programul de lucru sau despre taxeleconsulare. Evident că sunt şi situaţii de urgenţă care trebuie tratate ca atare. De curând însăa intervenit o schimbare în acest sens, şi anume că toate apelurile telefonice la numărul detelefon 01 668.11.50 sunt transferate automat către un centru din România. Acest centrurăspunde de fapt la toate apelurile venite din întreaga lume, centralizând astfel toate apelurileîntr-o bază de date computerizată.

Acelaşi lucru este valabil şi pentru trimiterea de email-uri, care acum se face la [email protected]. În cazul în care informaţiile generale oferite nu sunt de ajuns,se generează un tichet în computer care este trimis către secţia consulară în cauză. Noi trebuiesă ne conectăm la acest sistem şi să răspundem, iar apoi să întocmim un raport. Cunoaştemfaptul că nu întotdeauna apelul Dvs. este preluat de către cineva, dar din păcate acest lucrunu mai depinde de noi. Iar în cazul în care apelul este preluat iar persoana oferă informaţiilecerute, cazul nici nu mai ajunge la noi, deşi va fi înregistrat în baza de date.

Noi recomandăm însă ca în cazuri de urgenţă şi atunci când nu se poate lua legătura directcu reprezentanţi ai serviciului consular, să vă adresaţi poliţiei locale (Garda) sau serviciilorcompetente irlandeze, care la rândul lor vor putea lua legătura cu serviciile româneşti înmăsură să vă ajute în rezolvarea problemei.

Cineva a răspuns la telefon dar mi-a vorbit pe un ton nepoliticos şi mi-a dat informaţiieronate.

După cum am precizat, acest serviciu a fost preluat de către partea română.Am auzit că au fost cazuri în care anumite persoane au fost abuzate verbal chiar în sediul

secţiei consulare de către angajaţii acesteia. Este adevărat?În cadrul secţiei consulare există o cameră video pentru monitorizarea video şi audio care

poate demonstra cum stau de fapt lucrurile. Se poate demonstra că există situaţii în care uniicetăţeni sunt cei care abuzează verbal personalul consulatului, aducând injurii şi având uncomportament violent. În acele situaţii este normal ca şi personal consulatului să adopte oatitudine mai fermă, care poate fi interpretată ca neadecvată. Toţi suntem oameni, toţi avemzile mai bune sau mai rele, mai ales după o zi lungă şi grea de lucru cu petenţii; putem sădevenim şi noi un pic mai morocănoşi, însă întotdeauna tratăm cu respect oamenii, avândînsă rugămintea de a fi trataţi, la rândul nostru, cu respect.

Ce ne puteţi spune despre ameninţările cu datul în judecată în urma postării peFacebook din partea unor persoane a unor mesaje adresate personalului Ambasadeisau Consulatului? Cum rămâne cu libera exprimare?

După cum bine ştim cu toţii Facebook este un loc public şi se supune aceluiaşi cadru juridicca şi orice alt sistem media public (ziare, TV, radio etc.). Există o diferenţă în libertateaexprimării unei opinii şi adresarea de injurii şi calomnii. Iar acestea din urmă nu se referă doarla persoanele oficiale, ci şi la orice altă persoană publică. În momentul în care exprimareacuiva poate fi catalogată drept calomnioasă, atunci persoana afectată poate emite unavertisment.

Dacă persoana respectivă nu-şi retrage afirmaţiile, iar din contră este susţinută de cătreadministratorii respectivului grup de pe Facebook, aşa cum este cazul Dvs., atunci măsurilelegale se pot extinde şi la aceştia din urmă. Repet, acelaşi lucru ar fi valabil şi în cazul publicăriirespectivelor afirmaţii şi în alte media precum ziar, TV, radio. Una este să ai o opinie precumcă angajaţii consulatului nu-şi fac bine treaba, şi altceva cu totul diferit este să afirmi deexemplu că sunt „nişte jegoşi, nesimţiţi, penali” şi altele, de care ne e ruşine să amintim.

Şi până la urmă cum rezolvăm pro ble -ma cu aglomeraţia şi timpul îndelungat pecare oamenii îl petrec la cozi la secţiacon sulară?

Am dori să încheiem pe un ton pozitiv şicu o veste bună. De fapt două veşti bune.Una ar fi că în urma discuţiilor dintre insti -tuţiile româneşti şi cele irlandeze, iniţiate şiintermediate de către Ambasada României,există speranţa ca în curând limba românăsă fie introdusă în şcoli ca materie opţionalăde studiu pentru copii români. A doua vestear fi că s-a aprobat ca sediul Consulatului săse mute într-un spaţiu mai mare şi adecvat,unde vom exista mai multe ghişee pentrulucrul cu publicul şi mai mulţi angajaţi, aliniatperfect standardelor Schengen. Se vareduce astfel timpul de aşteptare şi deprocesare a documentaţiei necesare obţineriidiferitelor acte de către cetăţenii români. Într-adevăr, vor mai trece câteva luni până cândacest lucru va deveni realitate, dar cucertitudine acest lucru se va întâmpla la unmoment dat.

Mulţumim personalului ConsulatuluiRomâniei pentru invitaţia trimisă şi timpulacordat

spovedanie în faţaoglinzii

prof. Ion Ionescu-BUCOVU

vreu să mă spovedesc în faţa ta oglindă,singur să mă cobor în strălucirea ta ca-ntr-un vis;fă-mă tânăr, fă-mă zeu ca la douzeci de anicând ucideam toate imperiile în somn,când mi se făcea ziuă din ochii iubiteişi-i salvam trupul frumos înfăşurat în mătăsurica al pietei şi-i făceam buzele trandafir,nu ştiam cum miroase parfumurile morţiieram prea tineri pentru lumea aceea cânddespuiam icoane până îi auzeam paşiisfinţind potecile noastre câteodată triste,ca un cântec de liră, alteori vesele ca primăvara,câte aveam să ne spunem şi nu ne-am spus…

ai îmbătrânit oglindă în perete de-atâtasingurătate, cine te va mai şterge,cine îţi va mai reda luciditatea ta de odinioară…ne soarbe umbra lumii în timp ce frunzaprimăverii înverzeşte prin alte orizonturi,alt soare, altă lună, alte păsări, alte lacrimi,cad în noi ca sunetele unui clopot,pierzându-ne în fulgerele de lapte ale timpului,amândoi vegheam pe un cuib cu aripile frânte,cântecul greierilor nebuni ne alintauşi fete morgane treceau peste visele noastre,făcând din noi nuntiri albastre de pulberiluate de vânturi călătoare…


actualitatea irl

Îngerii dinnopţile de iarnă

Atunci, în nopţile de iarnă era parcă mai potrivită apariţiaîngerilor în vis. În albul zilei când umbre nu erau, ci doar

lumină şi frumuseţe incomparabilă se făcea cumva pregătirea pentrupovestea de seară. Ştiam că intram într-o lume pură, neatinsă deoameni, o lume ca a noastră, a copiilor. Lumea îngerilor era unanevăzută undeva sus, imperceptibilă, dar care ne dădea aripi şi nouăşi ne doream o joacă acolo cu acele frumuseţi diafane, fie toate îngândul şi imaginaţia noastră. Tot ce ni se spunea despre îngeri eraatât de convingător, încât nu suflam numai ca să auzim mai bine.Admiraţia pentru creaţiile lui Dumnezeu era mare şi de nezdruncinat.Ştiam din ceea ce ne spuneau părinţii, că mulţimea îngerilor creaţide Domnul Isus Hristos era enormă. Ne imaginam cum acolo, într-un loc liniştit sunt minunăţiile acestea, care după noi aveau în grijătoţi oamenii de pe pământ. Mai târziu am aflat cine sunt heruvimii(,,un heruvim este un înger care este preocupat în mod deosebit degloria şi dreptatea lui Dumnezeu (Geneza 3,24; Ezechiel 10”) şi cineserafimii (în religia creştină serafimul este Înger de rang superiorsituat ierarhic între arhangheli şi heruvimi).

Ceea ce auzeam despre heruvimi, ne făcea şi mai atenţi lalectură.

- Dumnezeu, a pus heruvimii să stea la răsăritul grădinii Eden.Fiecare avea câte o sabie învăpăiată pe care o mânuia cuîndemânare şi aşa era păzit drumul care ducea la pomul vieţii. Şicând ne citea mama noastră din carte, ne sărea somnul dintre ochişi puneam întrebări pe rând.

- Mama, dar câţi heruvimi păzeau drumul?- Mulţi, foarte mulţi şi când o să fiţi voi mari, o să citiţi şi alte lucruri

o să aflaţi.- Mama, dar ce este Eden?- Este o aşezare, ca fiind locul unde primul om, Adam, şi nevasta

lui, Eva, au trăit după ce au fost creaţi de Dumnezeu.- Cum l-a creat?- Adam a fost creat de Dumnezeu din ţărână, i-a dat acest nume

şi l-a aşezat într-o grădină din Eden. Aici, erau pomi care rodeau şiîn mijlocul ei se găsea „pomul cunoaşterii binelui şi răului”.

Nimeni nu avea voie să mănânce fructe din acest pom, căciîncălcând cuvântul lui Dumnezeu, va muri.

Se spune că după ceva timp, din coasta lui Adam, Dumnezeu acreat-o pe Eva, care, ispitită fiind de un şarpe, a mâncat din acestfruct oprit şi l-a convins până la urmă şi pe Adam să facă acelaşilucru. Dumnezeu i-a izgonit din grădină pe toţi trei.

- Dacă nu au ascultat...- Da, copiii mei, să ţineţi minte si să ascultaţi vorbele părinţilor

voştri, ei ştiu ce este bine pentru voi.- Mama, dar ce fac serafimii, acolo sus?- Ei sunt făpturi de foc.- Cum?- Aşa, sunt îngeri de foc, aşa le este numele. Ei la fel ca şi

heruvimii au aripi, aduc slavă lui Dumnezeu, fiind la rândul lor, plinide slava lui Dumnezeu. Acolo unde sunt, serafimii strigă mereu:„Sfânt, Sfânt, Sfânt este Dumnezeul oştirilor!”

Îngerii noştri erau frumoşi şi buni. Ei păzeau oamenii credincioşi,ne păzeau şi pe noi şi seara înainte de culcare, spuneam rugăciuneacea mai frumoasă de până atunci.

Mama nu ne-a spus că sunt şi îngeri răi, aveam să aflăm maitârziu. Tata ne amintea că aşa cum pe pământ sunt şi oameni răi,poate că şi acolo sus în lumea îngerilor, mai sunt unii care nu ascultăde Dumnezeu. Multe lucruri erau complicate, dar un lucru ştiam sigur.Dacă ne rugăm la îngeraş şi la Bunul Dumnezeu, toate vor fi bune.

În nopţile de-acuma, e un pic altfel, chiar dacă somnul vine maigreu. În lumea îngerească, e-atâta linişte şi atât de frumos

Suntem muritori„Oamenii, în timp ce fug de moarte,

aleargă după ea” - Democrit

Oricine doreşte ca despre el să se vorbească numai de bine.Toţi uităm însă că pentru a fi consideraţi personaje pozitive,

trebuie să fim astfel şi în realitate. Cât facem ca personalitateanoastră să aibă trăsături remarcabile? De obicei, mai nimic. Ştiam de mult acel „Memento mori” („Aminteşte-ţi de moarte”),

dar, iată, de curând ne-a frapat o idee a lui Stephen Covey, care,prin cartea sa Eficienţa în şapte trepte (o carte care poate săschimbe în bine cititorul) ne propune ca, înainte de a acţiona,fiecare din noi să-şi imagineze propria înmormântare. Ce-am dorisă auzim în necrolog sau în mulţimea care ne conduce pe ultimuldrum? Pentru unii, suntem siguri, situaţia pare penibilă, pe alţii,însă, moartea îi pune pe gânduri şi se întreabă dacă familia şiprietenii au vreun motiv să-i regrete. În virtutea celor de mai sus,putem studia poziţia pe care o ocupăm în ochii şi inimile celorlalţi.

Aşa stând lucrurile, ne miră absenţa prevederii şi lipsa „gânduluila final” (Covey) la unii oameni.

Un prieten, spre exemplu, realizează de-abia după 25 de ani decăsătorie că partenera a fost incapabilă de bunătate şi de toleranţă.Deci cuplul „n-a mers” niciodată. De ce s-a trezit de-abia acum? Dincauza iubirii nemărginite faţă de copii, a comodităţii sau a speranţeipermanente că partenerul va deveni mai omenos? Nu toţi ştim căorice acţiune sau creaţie are o fază iniţială, mentală, şi alta în planulrealizării? De ce nu s-a stopat relaţia de la început, văzândincompatibilitatea? De ce nu s-au gândit la finalul dezastruos? Nise pare obligatoriu acest „gând la final”. Indiferent de caz.

Un iubitor al vizitelor pe meleaguri străine a suportat râsulbatjocoritor al celor din jur când, cu mulţi ani în urmă, având hărţileEuropei şi Asiei împrăştiate pe duşumeaua casei, stând în genunchişi pe brânci, făcea planuri de călătorie. Stabilise cu precizie chiaroraşele şi muzeele pe care le va vedea. Practic, visa cu ochiideschişi. Celor neîncrezători le-a ripostat că, neavând nici măcarvisul, şansele de realizare sunt nule. Şi, de curând, totul s-aîntâmplat conform planului, „gândului la final”.

Dacă nu conştientizăm iniţiativa primei creaţii (a visului, aplanului) vom fi modelaţi după vrerea celor din jur, vom trăi dupăscenariile altora, de fapt vom fi trăiţi de ele şi vom ajunge, în final,la dezastru.

Normal ar fi ca, ascultând şi de cei care ne sfătuiesc, să necreăm totuşi singuri scenariul vieţii. Pentru ca la sfârşit să fimmulţumiţi de cele făcute atât noi cât şi cei care ne conduc pe ultimuldrum.

Eficienţa acţiunilor noastre are la bază nu numai o trudă sisifică,dar şi - sau mai ales - o bună direcţionare. Numărând boabele denisip ale mării, nu va folosi nimănui şi nici nu ne vom realiza. Pentrucă n-am ales calea cea bună.

Prin urmare, scenariul unei vieţi ar fi necesar să incumbeposibilităţile noastre,scopul bine precizat şi„gândul la final”. Ce varezulta din tot ceea ceîntreprindem? Puţini segândesc la acest lucru.

Să facem în aşa fel cala apusul vieţii să nu poatănimeni, prieteni sauduşmani, să spună desprenoi: „a trăit degeaba”, „amuncit ca Gibgea” sau „alăsat moştenire praful depe tobă”

Culiţă Ion UŞURELU Lilioara MACOVEI


actualitatea irl 7

Prietenie- floare rară

Se spune că o prietenie adevărată se bazează, înainte de toate,pe respect. În afară de asta, eu cred că se mai bazează şi pe

discreţie, pe acea intimitate care nu trebuie cotropită samavolnic, ceeace înseamnă că se impune o anumită distanţă, nicidecum posesivitateaşa cum cred unii. Este adevărat că la început există acea atracţie,acea compatibilitate între două caractere, fapt ce determină o apropierecare, volens-nolens, se metamorfozează cu timpul într-o prietenietrainică, dar asta nu înseamnă că atunci când acest prieten doreşte săfie singur, tu trebuie pur şi simplu să-l invadezi, nerespectându-ideciziile. Da, poate că trebuie şi un pic de consolare, un cuvânt bun,un sfat - dacă este solicitat, eventual să faci ceva bun pentru el, dardacă insistă şi te roagă să-l laşi în pace o perioadă, atunci poate că emai bine să te retragi un pic. Precum ghearele retractile ale unei felineatunci când simte ţepii unui cactus, de exemplu.

Mai târziu - dar nu prea târziu - poate că te va primi cu braţeledeschise ori poate că te va solicita chiar el. Atunci, te poţi duce bucurosîn ajutor. Pentru că, altfel, unde este acea undă de stimă, de acceptarea oricărui lucru sau a oricărei împrejurări, de acceptare, pur şi simplu,a felului tău de a fi, original şi poate capricios, dar totuşi blând şisufletist?

Tinereţea sufletească biruie de cele mai multe ori inteligenţa, pentrucă, la vârsta asta e greu să vorbeşti despre înţelepciune. Înţelepciuneao au cei mai în vârstă, cei care au o anumită experienţă de viaţă, cares-au confruntat de-a lungul anilor cu diverse situaţii limită peste careau trecut mai greu sau mai uşor. Senectutea este darul cel mai de preţal vieţii şi, cu cât te apropii mai mult de pragul dintre viaţă şi moarte, cuatât mai mult realizezi că toate motivele pentru care ai plâns şi te-aizbătut de la prima respiraţie până la ultimul suspin au fost în van. Nimicnu contează. Nici realizările, nici eşecurile, nici nevrozele năprasnice,nici invidiile şi, de cele mai multe ori, nici durerile, fie ele sufleteşti sautrupeşti. Contează doar amintirile frumoase, fiindcă ele sunt singurelecu care ne mai hrănim în amurgul vieţii, contează înălţarea spiritului şicontopirea cu forţa divină.

Astăzi, o prietenie înseamnă concurenţă, înseamnă competiţie,înseamnă invidie ori - dacă mi se permite termenul - chiar ură,părăsirea partenerului taman când are mai multă nevoie de tine şi nuîn ultimul rând, trădarea. Peste toate, cred că trădarea este cea maidureroasă, mai ales când investeşti o parte din suflet. Te simţi minţit,înjosit, murdărit.Şi atunci?Poate că ar trebui să nu mai acordăm atât de mult gir celor de lângă

noi, celor pe care noi îi credem că ne-ar susţine şi ne-ar ajuta înmomentele cheie ale perioadei respective. Poate chiar noi suntemvinovaţi având aşteptări prea mari de la aceste persoane care se zbatîn pragul juvenil al unui caracter îndoielnic, nesupus şi nestatornic.

Uneori îţi simţi sufletul hărţuit, împotmolit la porţile dezamăgirii,incapabil să se încumete să sară acel obstacol insipid, dar atât de viu şirigid şi regretele cad greu, ca o grindină. Remuşcări nu pentru ce ţi s-afăcut sau pentru cum ai fost tratat, ci pentru încrederea acordată cuivacare nu te merită.

Viaţa are un gust dulce-acrişor, de multe ori amar ca un venin, dar şiunele colţuri ca mierea. Important este să ştii drumul până la miere. Îlştim?

Nicidecum. Dar măcar ne străduim.Ne străduim să învăţăm că nu orice pasăre cântă, nu orice colivie

reprezintă neapărat o temniţă şi nu orice versant abrupt te aruncă într-unabis stâncos. Poate că sunt încercări, poate că sunt probe pe care trebuiesă le dăm pentru a deveni mai buni, mai înţelepţi, mai învăţaţi, fiindcăsingurul lucru din lumea asta care nu este ciclic este viaţa însăşi.

Sau este şi ea?Cum nu putem dovedi încă acest lucru şi deocamdată ne limităm la

stadiul de supoziţie, mai bine gândim pur mecanicist-materialist. Nu există prietenii adevărate, nu există prieteni adevăraţi, care să-şi

asume rolul definiţiei în sine. Dar dacă vrem să ne hrănim sufletul cusubstanţă, cu energie, cu suavitate, atunci să deschidem o carte, săspunem o rugăciune şi să ne iubim părinţii. Acestea sunt forţele vieţii, aletrecerii noastre efemere pe acest pământ

Aurora CRISTEA

Aactualitatea irlwww.actualitateairl.com * [email protected] * 086 166.02.82

8

IubireaÎmpărătească

Livia CIUPERCĂ

Pentru doamna Elena Armenescu, medic şi apreciat poet,deopotrivă, cea mai de preţ menire este iubirea. Iubirea

Împărătească. Acestă cunună a cununilor transpare într-un poem,inspiraţie divină, contemplaţie prin transcendere, în modulaţiiarmonice şi patos incantatoriu. Iubirea Împărătească (EdituraMirabilis, 2006, ediţie bilingvă) este un poem amplu, bine structurat,străbătut de fiori dramatici, cu învăluiri cantatorii, versete de superbăcelebrare a purităţii morale, a luminii şi iubirii divine, cubinecunoscute şi inevitabile accente liturgice. Descoperim, nolens-volens, şi-acel filon al înlănţuirilor verbale, care-şi au germenii înmarea literatură românească, (personal) percepându-le, drept unomagiu maeştrilor săi: Eminescu, Blaga, Voiculescu, Arghezi. IubireÎmpărătească este, deopotrivă, un imn de slavă zămisliriipământene, veneraţie faţă de Marele Creator.

Fiecare frază a limbajului în versuri trimite la cuvântul-temă, trăirea ceea ce sfinţii părinţi numesc unicitate a dumnezeirii, naştereauniversului şi marea împlinirea a vieţii pământene. Gândul şiîntreagă a noastră simţire se lasă desferecate cu o aşa minuţiozitatedescriptivă, amintitoare de Imnul Creaţiunii (Rig Veda) sau de

motivul cosmic eminescian, încât avem senzaţia retrăirii, la o scară adramaticului de sorginte antică, un alt model cosmologic în viziunepoetică. Prologul („Când tainic s-a deschis în întuneric / Atotvăzătorul,imensul ochi himeric / Pleoapa – Universul, s-a mişcat cu greu / A UnuluiUNUL Veşnic Dumnezeu...”) se substanţializează şi se cristalizează încele trei momente centrale care compun poemul dramatic: descriereahaosului universal, geneza şi armonizarea relaţiei Dumnezeire – Pământ.

În viziunea poetei, abstractul surprinde imaterialul: vuiet, zvârcolire,iar concretul – raţionalul: „mulţimi de gânduri”, fixând, astfel, repereleimpalpabilului universal şi al palpabilului fiinţei. Generalizând, infinitulinundă universalul. Şi întru exemplificare, poeta creează un nou termen,„a hăui”, creionând, astfel, elemente ale concretului multiplanetar. Şi-nmarama străluminării universale, surprindem comuniunea Tatăl,Creatorul şi Fiul cel Terestru, în fapt, o prea frumoasă zămislire a SfinteiTreimi: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. „Te-am dăruit Fiului Meu spre bucurie /Dorind ca alta în univers să nu mai fie...” Aceasta ne-aminteşte de oreflecţie poetică, formulată, cândva, de Monseniorul Vladimir Ghika:„Dumnezeu este <Părintele Jurământului>, iar noi suntem <copiiiFăgăduinţei>. El, Părintele Jurământului de iubire, iar noi – fiiiFăgăduinţei de bucurie...”

Da, noi reprezentăm o dumnezeiască alcătuire. Şi-aceastădumnezeiască alcătuire se realizează (în viziunea poetică a EleneiArmenescu) în ritm alert, într-o frazare ascendentă, de o muzicalitate cuacorduri învăluitoare, vulcanice, trepidante, tensionate chiar.

Un amestec în acorduri de Beethoven, Bach sau Vivaldi.... „eu în Tinesunt...” Puterea Cuvântului Divin, imprimat fost-a în <DumnezeiascaScriptură>: „Eu sunt Cel ce sunt” (Ieşirea 3.14), arătându-l pe DumnezeuAtotputernicul.

Viziunea poeticului atinge zorii întru puritate: „<SUNT cel ce ESTE...>/ SUNT Soare şi lumină / SUNT cerul ce pământul îşi sărută / SUNTbucurie, sunt proaspătul izvor...”, pentru a reţine că Dumnezeu ne-adăruit vieţuirea prin harul Cuvântului. Al cuvântului care înmiresmeazăfirea, al cuvântului care îmbrăţişează, al cuvântului care mângâie, alcuvântului care binecuvântează. „Mă înconjor, m-asaltă, mă seacă îndureri / Mi-e dor de Tine, mă cheamă în primăveri!” Tocmai de aceeaPământul, „mirabilă Grădină”, este pregătit să primească „sămânţadragostei” apoi, înflorind, să devină o mirabilis, o floare ocrotitoare anopţilor înstelate, întru binecuvântare.

Cuvântul, „trup al lui Dumnezeu”, „trup însufleţit, cuvântător (raţional)şi cugetător” (Sfântul Atanasie cel Mare) este înzestrat a se revela întoată complexitatea sa plăpândă, mângâietoare, balsam sufletului şiminţii... „Te voi plimba în spaţiu, infinit...”, „-ţi voi aşterne la picioare stele/ Să călătoreşti în slavă printre ele...” Cum i se va reveni aceastăgenerozitate? Doar poetul o ştie, prin „imnuri slăvitoare”: „Slavă Ţie!pentru candoare şi veşnicie / Pe care o risipeşti cu dărnicie...” Şi cu oaşa încărcătură imnică, încât iubirea devine ofrandă: „Slavă Ţie, Osana!Împăratul meu! / Pe vecie Slavă Ţie, Mărite Dumnezeu!...” În adevăr,glăsuieşte şi Părintele Arhimandrit Arsenie Boca, doar „Iubirea eCărarea”. Doar iubirea!

În mod cert, Pământul şi Omul nu sunt altceva decât făpturi „unicat”.Omul, o fiinţă „teandrică”. Firească, aşadar, relaţia de la Tată la fiu...„Tată, Doamne al cerului şi al pământului...” (Luca 10.21) Iar poetaîntregeşte, în planul poeticului, această divină osmoză: „Îmbrăţişează-mă! Învăluie-mi întregul...” Iar „Măritul Dumnezeu”, în generozitatea Sa,ne permite a găsi calea: „Slavă Ţie pentru iubirea învăluitoare / A tuturorvăzutelor şi nevăzutelor...”, „Fruntea cu mirt şi aloe mi-o stropesc / Şisimt cum lin mă îndumnezeiesc...” Şi îmbrăţişarea ar putea fi posibilă: „– Eşti plin de daruri, Tu, O! Preamărit / Dar dintre darurile minunate,Nepreţuit / Este al Vieţii şi al Iubirii sfinte DAR / Revarsă peste toate,Doamne, HAR!”Şi totuşi, într-această armonie, în această împărăţie a „gândului pur”,

în acest „cuib cald” se întrezăreşte (întru nedorire) „urzirea căderii”(Părintele Arsenie Boca), atunci când transpar primii colţi, adică germeniinecurăţiei: ispita („Mă înconjor, m-asaltă, mă seacă în dureri), „gelozia”care „sfâşie”, „simţurile care zboară fără de hotar...” În adevăr, o spuneşi Sfântul Atanasie cel Mare, „cele rele sunt cele ce nu sunt, iar cele bunesunt cele ce sunt...” De aceea, relaţia divin – omenesc impuneconştientizare: „Tu din întuneric ai măiestrit lumina / Eu sunt luminăalbastră, sunt pupila!...” Şi cât de binefăcătoare fi-va această divină-mbrăţişare: „ – Prin tine vede un ochi al meu frumosul / Ţie ţi-aduc acumîndestulat prinosul / Şi binecuvântarea mea, ca zestre / Să ţi-o aşezi învastele-ţi ferestre!...”

Loveşte vremeaîn catarge

Pentru nimeni, eu n-o să mai iau cu gura foc

şi mai ales pentru o cauză demult pierdută,chiar dacă lângă mine o umbră îşi va face loc spunându-mi că de astăzi destinul meu se mută.

Rămân de-acum sub ocrotirea eternului soroc

deşi din cer sunt urmărit de-a norilor ninsoareşi vreau să cânt ca un lunatic din fluierul de soc ca păsările negre din duhul meu să zboare.

Eu singur n-am să urc în van drumeagul sfânt

decât alături de un înger viu ocrotitor de teamă ori printre vocile ce-şi scutură silabele în vânt cu nevoinţe ce induc o nouă trecere prin vamă.

Nimic din toate acestea prea drept nu poate sta

când vântul corabia-mi loveşte în marele catargechiar dacă ştie că în lume timpul nu poate rezista atunci când pe covertă nebunul val îl sparge.

De aceea, nu cutreier marea roasă de furtuni,

nici focu-acelei stele n-o să-l mai port în palmedeşi eu cred că-n vremuri ce vin dinspre străbuni planetele-n eter nu pot trăi în universuri calme

CoriolanPĂUNESCU

www.actualitateairl.com * [email protected] * 086 166.02.82actualitatea irl 9A

iar pământul naşterii, casa părintească, aidoma unui ţărm de cosmos,prin invizibile, mirifice cordoane ombilicale, îi nutresc sufletul, îl cheamăde pretutindeni:

Tot ce respiră în tine mă cheamă. De pretutindeni mă cheamă, ca un ţărm de care m-am îndepărtat prea mult... Tata, clădit în pereţi, mă priveşte cu ochii ferestrelor şi mă întreabă de ce atât de rar vin acasă. Paşii mamei, mângâierile mâinilor ei, privirea blândă ce-mi încălzeşte mereu inima, au ieşit din toate odăile şi mă întâm-pină în prag... («Casa părintească», p. 13); sacrul pământ al naşterii, sacrul „topos“, Horodiştea, păstrează

„intactă“, „nedeformată“ imaginea / memoria neamului său, fireşte, prinochii „copilului-zeu“ de odinioară ce-au „fixat“ ca pe nişte zeităţidendrologice: rude, vocea Mamei „din inimă de măr“ (mărul edenic,desigur), vocea Tatălui „din inimă de salcâm de lângă poartă“ (voceadamică, fireşe), vocea Bunicii „din dud“, vocea Bunicului-cireş:

În fiecare copac din grădina casei părinteşti văd o rudă de-a mea. Tot neamul pare să fie adunat aici, / [...] / Din inima mărului răzbate vocea mamei, gingaşă, cu nuanţele soarelui de vară; din cea a salcâmului de lângă poartă, aud glasul tatei, un pic îngrijorat, un pic neliniştit, de parcă m-ar avertiza ceva. Bunica Maria îmi şopteşte din dud că bunelul-cireş m-a recunoscut după mers...(«Nimic nu se trece», p. 14); Mărul din grădina părintească este axis mundi pentru eroul-poematic

din poemele lui Vlad Zbârciog ivit din zariştea-retină a copilului-zeu:Ţi-ai pus cămaşă de flori alb-roze şi priveşti întrebător spre mine... Sunt eu, mărule, copilul pe care-l chemai în fiecare primăvară...(«Mărul», p. 15). Etc.

În satul cu casa părintească a eroului liric se observă „azi“ o cumplităvestejire de suflet tradiţional-valahic, se vede cum acizii tuturorcategoriilor de guvernanţi din ultimul secol cad şi produc un violent şiruginiu cancer al acoperişului veşniciei născute, nutrite de satul valah:

La ţară viaţa e destul de frumoasă... Guvernul face statistici tot mai favorabile, în timp ce plugul indiferenţei trece prin fraţi, făcând mai adâncă brazda dintre săraci şi bogaţi. Primarii şi liderii agricoli au vândut roada câmpului pentru ani înainte...;

continuarea în pagina 11

Oimpresionantă operă literară are Vlad Zbârciog (născut la 20decembrie 1943, în localitatea Horodişte, judeţul Bălţi, din

Dacia Nord-Dunăreano-Pontică, partea numită „România modernă“ şidupă al doilea război mondial, Republica Socialistă SovieticăMoldovenească, sau Republica Moldova, din 1973 fiind licenţiat înjurnalistică – secţie a Facultăţii de Filologie / Litere din cadrulUniversităţii de Stat din Moldova, membru al Uniunii Scriitorilor atât dinChişinău-Moldova, cât şi din Bucureşti-Romania) – pe locul întâiaflându-se a prozatorului (autor al volumelor de schiţe, povestiri,nuvele: Ţărmul din suflet, 1981; Oraşul de la capătul pământului,1984; Lumina rămâne, 2001; Ţărnul din suflet, 1981; Ţărnul dinsuflet, 1981; Ţărnul din suflet, 1981; Ţărnul din suflet, 1981; Ţărnuldin suflet, 1981; dar şi al interesantelor romane: Conul de umbră,1990 – ediţia a doua în anul 2004; Suntem ca o poveste, 1999;Orizontul pierdut, 2003; Ţărnul din suflet, 1981; Ţărnul din suflet,1981; etc.), pe locul secund fiind a eseistului (Vămi pentru valorilesufletului, 1989; Mihai Cimpoi sau dreapta cumpănă românească,2003; Ştefan cel Mare şi Sfânt – voievodul românilor, 2004;Impostorii, 2004; etc.) şi pe locul al treilea rămânând cea de poet,evident, un poet neotradiţionalist, mesianic, patriot, după cum ni seînfăţişează până în anotimpul prezent al radiografierii noastrecronicăreşti la cel mai recent volum „din serie“: Încercarea de foc,2000; Treci ca o lumină (2001), Starea de cer (2005) şi Între timp şinemoarte (Timişoara, Editurile ArtPress & Augusta, 2007).

„Sacra treime“ a ciclurilor de poeme din volumul Între timp şinemoarte (2007), de Vlad Zbârciog, evidenţiază o structură lirico-semantic-sincretică într-o admirabilă „sinceritate neotradiţionalistă“: (I)Casa părintească, (II) Sfinţii părinţi şi (III) Neamul.

În primul ciclu (I. Casa părintească), Vlad Zbârciog cântăoximoronic un clopot al liniştii care «sparge zarea», evident, lareapariţia în sat a eroului liric, trecând «prin aerul plin de miresme, /nerăbdător, ca un mire» (Amurg, p. 7), cu sufletul legat, legănat, deflorile, de ciorchinii îndoruraţi ai salcâmilor; reintră în inima satului «caîntr-o biserică», în ciuda faptului că „ulicioarele“, pietruite între timp,nu-l mai cunosc, îi «refuză privirile» (Satule drag, p. 8).

Oraşul – ce l-a absorbit pe eroul liric – a lucrat mereu asuprasufletului său de ens dezrădăcinat, i-au «subţiat nuanţele» şi nu maicunoaşte «mireasma de busuioc», i-au «diminuat auzul» acele sunete«stridente ale claxoanelor» şi nu mai poate «desluşi melodia naturii»,mirosul de smoală, de asfalt, i-a «diluat proprietatea de a simţi gustulfructelor» etc.

„Noua realitate“ a satului este resimţită cu o acuitate impresionantăde eroul liric al lui Vlad Zbârciog:

Plâng de dor pentru mine râul, Stâncuţa, Ţiglăul. Mă priveşte cu ochi miraţi Holmul. Mai ales se întreabă cine-oi fi Crucea, înălţată în vârf de bătrânii satului

ca Dumnezeu să nu uite de noi... Nu mă mai cunosc nici arborii, nici casele părăsite, nici

ulicioarele îmburuienate, dornice de paşii celor plecaţi în lume, după câştig, sau la odihnă, în cimitir. («Aer de-acasă», p. 10). Chiar dacă-i la o considerabilă

distanţă, satul este prezent în erouldezrădăcinat:

În fiecare zi eşti cu mine, satule. Mergi înaintea mea pe stră-zile

oraşului şi trec prin tine troleibuze, limuzine,cărucioare cu copii, pietoni...(«În fiecare zi...», p. 12);

Neotradiţionalism, patriotismşi mesianism...

Ion PACHIA-TATOMIRESCU


10 actualitatea irl

Cazul ION PENA,perceptorul – scriitor

Marin SCARLAT

Prozatorul Constantin Stan, membru al USR, în articolul său desprescriitorul teleormănean - belitorean, Ion Pena, „Un caz ciudat“, publicat

în „Ziarul de Duminică„, suplimentul „Ziarului Financiar“, din 28 septembrie2001, îl citează pe Ov. S. Crohmălniceanu care spunea că : „Vei exista, dacăexişti în timpul vieţii tale !”

Fiind oale şi ulcele, în Cimitirul Eroilor din Alba Iulia, Pena nu mai răzbatesă-şi zică oful neputinţei şi amărăciunii trăite, rănit fiind, pe patul spitaluluimilitar de unde urma să plece neîmpăcat. Trebuia să se însoare după război.N-a mai apucat, se dăruise patriei. O floare de femeie a rămas strivită toatăviaţa. Patria, să trăiască !

Ion Pena a existat plenar în perioada interbelică. Şi totuşi, poet şiepigramist, publicat şi apreciat în acei ani, este un necunoscut astăzi. Ciudat.De ce oare?

Pena a creat şi s-a impus într-o perioadă tulbure (1928-1944) a istorieiRomâniei şi a Europei; etapă, însă, urmată de epoca regimului comunist –perioadă ce a dus la scoaterea acestuia în afara circuitului public prinincluderea sa în „Fondul special - interzise“ între 1945-1989. Ei bine, da, chiarşi mort fiind, Ion Pena a fost aruncat de ciracii cenzurii în uitare totală si apoiau înghiţit cheia. Nu le-a scăpat aproape nimic. Până în 2000 nu s-a ştiut mainimic de el. Doar epigramiştii seniori îşi mai aminteau epigramele lui Pena încare-l creiona pe Păstorel. In schimb, în UNIVERSUL LITERAR, suplimentulcelui mai popular si influent ziar din perioada interbelică, UNIVERSUL, IonPena era catalogat „Un poet plin, de un talent robust, original şi format, careface o figură cu totul aparte în corul celorlalţi“, „astăzi Ion Pena vine între noicu o liră cu totul înnoită, aşezându-se dintr’odată pe primul plan al poezieitinere ... „versurile lui trebuiesc citite cu toată atenţia. În miezul lor se sbate unpoet de rasă care semnează simplu şi desluşit: Ion Pena. Celelalte poezii,toate, una mai întreagă decât cealaltă. „Iată un poet!”, am exclamat cătrecamarazii mei după ce isprăvisem lectura lor. Şi nu mă înşelasem deloc: IonPena, acest nou poet, i-a cucerit şi pe ei, prin simpla lectură, fără reverenţe şifără salamalecuri. Aceasta este pecetea talentului.”

Printre colegii de publicaţii i-a avut pe Leonida Secreţeanu, Ion Caraion,Alexandru Lungu, Ştefan Augustin Doinaş, Coca Farago, s.a. De ce oarenimeni, atâta amar de vreme, n-o fi pomenit nimic de el ? Pe langă cei carebăteaua la poarta străbunicilor ca să ciuguleasca ceva, au fost, se pare, şicâţiva oameni bineinteţionaţi, precum scriitorul Teodor Scarlat, coleg laUNIVERSUL LITERAR, şi profesorul Ion Voiculescu din Piteşti.

Au existat două scapări după „dezgheţul ideologic” din deceniul al şaptelea,când Ion Pena a fost inclus în antologia „Epigramisti romani de ieri si de azi“a lui N. Crevedia, din 1975 - Editura Eminescu. Iar in ziarul „Teleormanul ”, din

29 septembrie 1979, Gh. Filimonşi I. Bâlă în articolul „Fişe deistorie literară : Ion Pena”consemnează curajos pentruacea vreme: „Printre condeieriiteleormăneni se numără şi IonPena, poet delicat şi plin detalent, pe nedrept, poate uitatastăzi“.

***Ion Pena s-a născut pe 25

august 1911 într-o familie deţărani agricultori din comunaBelitori (azi, Troianul) judeţulTeleorman, fiind primul din ceişapte copii ai familiei Chiriţă(Firică) Pena (1888 - 1963) şiAlexandra (Lisandra) PolimbiadaPena (1888 - 1971).

Anti-bolşevic convins, scria,înainte de venirea trupelor

sovietice, în Revista „Păcală“, al carei motto era: „Iar cândla Patria Română/ Râvneşte hidra bolşevică/ Nesăţioasă şipăgână,/ Ia şi o armă, că nu strică!.“

Deşi până în anul 1943 înmormântaseră patru copii, peLina, Fănica, Nicu şi Costache, strabunicii mei si-au datacordul ca ceilalţi trei băieţi, care le mai rămăseseră,Gheorghe, Petre si Ion Pena, să meargă pe Frontul celui deAl Doilea Război Mondial. Scriitorul a fost al cincelea copil,pe care Firică si Lisandra Pena i-au condus pe ultimul drum.Ce trebuie să fi fost în sufletele lor, ce-o fi fost în sufletul luibâtu’ Ioniţă ? O tragedie imensă se abătuse asupra lor, greapovară de purtat prin anii vieţii. Acest erou necunoscut,alături de cei doi fraţi ai săi, a mers pe front şi pentruRomânia ta.

Viaţa lui Ion C Pena s-a desfăşurat sub zodia tragicului,ca să nu zic a blestemului. A avut parte de un destin frânt ladoar 33 de ani.

Câţi dintre voi, dintre noi, în caz de ameninţare a ţării, arlăsa în urmă cafenelele, maşinile bengoase, vilele luxoase,orgoliile, laşităţile şi şpriţurile lungi pentru a se înrola într-unrăzboi - Doamne, fereşte ! - care ar trebui să fie al nostru, altuturor ?

Bănuind răspunsul, vă sugerez să luaţi aminte şi să faceţiceva pentru ca povestea acestui scriitor - erou să nu sepiardă. Deşi a fost unchiul mamei mele, din motive obiective,abia în anul 2000, în urma unor documentări in „BibliotecaAcademiei Române”, „Biblioteca Naţională a României” şi„Arhivele Nationale ale României - filiala Alexandria”, aveamsă descopăr o parte din scrierile fratelui lui Petre Pena, tatalmamei mele.

Acum, gratie documentarilor pe care le-am facut, este ocertitudine faptul că Ion Pena publica poezii, epigrame siproză, fiind apreciat în marile publicaţii bucureştene„UNIVERSUL LITERAR”,„Păcală”, „Prepoem”, „Epigrama”,„Vremea”, în revista buzoiană „Zarathustra”, redactată deIon Caraion si Alexandru Lungu, cât şi în cele teleormănene„Oltul”, „Drum”, „SO4H2(Acid sulfuric)”, „Graiul tineretului” ...

Sunt lucruri putin stiute. Pentru mine aducerea la luminaa vietii dramatice si a scrierilor lui Ion Pena este oxigenulexistentei mele incepand din aprilie 2014, cand am inceputsa dau din nou din aripi.

***Ion Pena a urmat cursurile „Şcolii primare de baieţi, Vasile

Alecsandri”, în satul natal, Belitori. A continuat cu „Şcoala deComerţ Elementar” din Roşiorii de Vede şi, ulterior, cu„Şcoala de Comerţ Superior” din Turnu Măgurele. În acesteşcoli, i-a avut printre colegi pe viitorul publicist şi primarNicolae Stănescu - Udrea (1909 – 1983) din Roşiorii de Vedeşi pe viitorul pedagog, poet şi prefect al judeţului Teleorman– Florian Creţeanu (1908 – 1972) din Turnu Măgurele.

***A fost membru activ al Grupării literare „Drum” din Roşiorii

de Vede, asociaţie a tinerilor publicişti teleormăneni, înfiinţatăîn 1935 sub preşedinţia de onoare a scriitorului Zaharia


Neotradiţionalism, patriotismşi mesianism...

continuare din pagina 9

În spaţiul-matcă-de-civilizaţie-rurală se înregistrează „mutaţiiautodistructive / atotdistrugătoare“, „exodul politic-programat“:

Lumea, disperată şi flămândă, a luat calea Greciei, a Italiei... În sat au rămas bătrânii, copiii şi câinii vagabonzi. Guvernanţii se bucură: din banii expediaţi acasă se face bugetul, mai rămân milionane „de buzunar“... Încolo, la ţară totul e bine. Bătrânii mor, Copiii plâng de dorul părinţilor, casele se risipesc, pământurile stau în paragină... La ţară a rămas acelaşi doar cerul deasupra satului... («La ţară...», poem datat: «26 noiembrie 2006»; p, 23).Ciclul poematic secund, Sfinţii părinţi, este dedicat mamei, văduvă

de război, ce «singură ara / şi semăna pământul» (Poem pentru tata, p.37), nevăzutului, necunoscutului tată, Ion Zbârciog, dispărut în războiuldintre Imperiul Sovietic şi China, pe frontul din Manciuria (căci şi pe-atunci,pe când s-a născut poetul, ori în copilăria / adolescenţa-i, Basarabia /Republica Socialistă Sovietică Moldovenească făcea parte din U. R. S.S. / Rusia):

Eram de-o seamă cu absenţa ta, Iar tu, în haine de război, nu regăseai cuvintele de dor, purtate în raniţa frontului din Manciuria...(«Nobila şi sfânta menire», p. 39);este închinat şi fratelui ce-a «rămas stâlpul casei», ce învaţă să ardă

«ca să ducă mai departe / iubirile tatei», ori ca să închidă «coperţilezilelor», aşadar, un frate ce ia aminte «la tot ce păstrează memoria tatei»(Tu ai rămas stâlpul casei..., p. 45).

În ultimă instanţă, părinţii se constituie în nemurire prin fiii, prin urmaşiilor:

De ziua ta mă simt onorat să-ţi mulţumesc, mamă, că te am. / [...] / vreau să-ţi spun că icoana ta m-a-nsoţit în orice secundă. Ea mă va petrece la momentul plecării prin Poarta Aerului, spre zările unui timp fără timp de dincolo de moarte...(«De ziua ta», p. 63); Şi ne mai lămureşte eroul poematic zbârciogian dinspre Zalmoxianism,

adică dinspre Creştinismul Cosmic-Valah, într-alt loc: Nu murim niciodată până la capăt chiar dacă ajungem pământ. Trecem dintr-un teritoriu în altul, încercând să luminăm şi din mormânt... («Nemoarte», p. 72)

continuarea în numărul viitor

Stancu, preşedinţi activi fiind Nicolae Stănescu-Udrea şiFlorian Creţeanu.

***Ion Pena a fost un vizionar, aşa că acum, în 2014, noi putem

să cumpănim povestirea utopică „Moneda fantazienilor”, scrisăla Sicheviţa, jud. Caraş, în 1937-1938, în care Pena merge cuanticipaţia până la 1 ianuarie 2000. În povestire, previziunileautorului au mari analogii, surprinzătoare, cu colectivizarea şicooperativizarea (coop-uri, grădiniţe, ..), dovedindu-se un bunanalist social de anticipaţie.

Prozatorul Constantin Stan vorbeşte despre faptul că IonPena prin aceasta povestire îl devansează pe Orwell. Învolumule sale „Fotografii la periscop” şi „Secvenţe de istorieliterară - opera omnia - publicistică şi eseu contemporan”, carecuprind studii şi articole despre Radu Grămăticul, GrigoreGellianu, Şt. O. Iosif, Gala Galaction, Ion Pena, ConstantinNoica, Marin Preda şi Mircea Scarlat, cunoscutul publicist şiistoric literar, Stan V. Cristea, membru al USR, îl numeşte pePena: Un scriitor „fantazian” nedreptăţit.

Aşa cum spunea profesorul, publicistul şi prozatorul VictorMarin Basarab : „Povestirea „Moneda fantazienilor” ar trebuipusă în circulaţie şi aşezată într-o exactă comparaţie cu prozaurmuziană, într-o corectă întelegere a vizionarismului sud-esteuropean şi, de ce nu, la baza teatrului absurdului ionescian”.

***Tot Stan V. Cristea consemna în revista „Caligraf” din iulie

2005: „Surprinzător, prin 1943 – 1944, Ion Pena pare că evoluaspre un nou fel de poezie. Îi întrezărim – incredibil, cumva peNichita Stănescu şi Marin Sorescu”, iar în ziarul „Drum” din 17-23 august 2001, acesta sublinia: „Citite cu răbdare, dincolo degraba acestui început de nou secol, multe din poeziile lui IonPena ne dezvăluie un poet adevărat şi sensibil, care a pututsă meşteşugească destule versuri memorabile.“

***Profesional, ca finanţist(perceptor), a funcţionat timp de

aproape patru ani şi zece luni la Sicheviţa - jud. Caraş,actulamente Caraş Severin, între 1936 - 16 iulie 1941, cadelegat de agenţie. Aici înfiinţează „Caminul cultural - Lumina”,cu sediul în incinta Primăriei. Donează caminului cultural un

aparat radio, iar bibliotecii din localitate cărţi în valoare de miide lei. Ulterior, împreună cu sătenii procură un aparat deproiecţie.

Apoi, la Domneşti, jud. Muscel, actualmente Argeş, din iulie1941, Pena lucrează ca agent administrativ. Aici înfiinţează, în1941, „Biblioteca Modernă” prin care caută să satisfacăcerinţele de lectură ale localnicilor, implicându-se puternic înactivitatea de culturalizare a sătenilor. În Domneşti seîmprieteneşte cu Gheorghe Şuţa, care-l şi găzduieşte până laplecarea pe front. Acesta era preşedintele Partidului Naţional�ărănesc, din Domneşti, mare industriaş şi comerciant, unchiulElisabetei Rizea din Nucşoara, participantă activă la„Rezistenţa anticomunistă din Munţii Făgăraş - HaiduciiMuscelului“


14 actualitatea irl

De vrei să-ţi începi cartea, măi Mitică, atunci vei scrie aşa: vei începecu Constantin Filip (Titi) din Bihor, campionul român la înot pe spate,

căpitanul echipei de polo din Oradea în 1945-1946, cu mine adică! – îispunea Titi Filip lui Dumitru Sinu (Phoenix, Arizona), într-o convorbiretelefonică ce se consumase cu ani în urmă între cei doi prieteni, atunci cândnea Mitică se gândise că ar fi bine să aşeze în file de carte, toate amintirilesale din viaţa de refugiat. Cu tatăl medic şi mama evreică, nefiind dispus săsuporte consecinţele originii sale semite, într-o societate ostilă, condusă decomunişti, Titi Filip îşi caută norocul în lumea liberă, pribegind pe treicontinente şi încercând să-şi împlinească destinul departe de România.

Dezrădăcinarea unui campionTiti Filip s-a născut la Oradea. A fost sportiv de performanţă, un priceput

înotător pe spate. Alături de fratele său, Gicu Filip juca polo pe apă la echipaCrişul Oradea. Îi povestise lui Dumitru Sinu, de multe ori, despre viaţa desportiv: Îi băteam pe bucureşteni cu 10 la 2 sau 25 la 5. Fratele meu le maidădea mingea, dar ei, da’ de unde, tot nu marcau! Bucureştenii totbucureşteni sunt! Iar când noi strigam spre public: «Trăiască! Trăiască!Trăiască!», ne răspundeau cu «Een! Een! Een!» – cuvânt ce înseamnă«trăiască», pe ungureşte. Ne agreau bucureştenii!Tatăl său, medicrecunoscut în Oradea acelor timpuri avusese de suferit de pe urmacomuniştilor (soţia lui era evreică); se refugiase la Timişoara cu toată familia,dar aici Titi şi ai săi se simţeau dezrădăcinaţi: Refugiul mi-a fost greu…tatălmeu era doctor, dar după ce-ţi strici cuibul… – îi povestea Titi lui DumitruSinu. La un moment dat se hotărăşte să părăsească România şi ia caleaexilului. Fratele său, Gicu (George) Filip, medic de profesie, pleacă şi el dinţară şi se stabileşte în Germania. Nea Mitică Sinu nu mai ştie nimic de el,doar că este în viaţă şi că locuieşte în Germania. Paradoxal, vieţile lui TitiFilip şi a lui nea Mitică se intersectează, dincolo de graniţele ţării, de maimulte ori. Se cunosc la Paris şi se împrietenesc. Niciunul dintre ei nuavusese vreo meserie în România. De multe ori Titi, mai în glumă, mai înserios îi spunea amicului său: Măi Mitică, dacă am avea şi noi o meserie…. Parisul parcă i-a adunat pe toţi prietenii lui Mitică la un loc. Mai apoi, fiecaredintre ei şi-a luat zborul spre direcţia trasată de linia propriului destin…După Paris, Mitică Sinu şi Titi Filip se reîntâlnesc în Canada, la Montreal şiVancouver…

Când ceri bani şi te trezeşti cu… portocale!„Îmi amintesc de Titi când ne întâlneam toţi prietenii, la Montreal. Când

primea o scrisoare sărea în sus şi cânta: Mi-a venit scrisoarea / Mi-a venitadresa! -, bucurându-se ca un copil” . El aştepta o scrisoare anume, care

până la urmă a şi sosit: avea o mătuşă la Montreal, dar nu-i ştiaadresa; sosise acum, odată cu scrisoarea. Fiecare emigrantîncerca să-şi găsească drumul, căutând puncte de sprijin într-o ţară în care nu cunoştea pe nimeni. Însuşi faptul de a şti că aio cunoştinţă, cât ar fi de îndepărtată, cu care să poţi lua legăturaatunci când ai nevoie, sau pur şi simplu pentru a nu te simţi atâtde singur, conta foarte mult! Viaţa refugiaţilor nu a fost niciodatănici simplă şi nici uşoară. În momentele în care disperarea punestăpânire pe tine, o vorbă bună, un sfat, oricât de neînsemnat,valorează mai mult decât orice pe lume. Nichita Tomescu,avocatul bucureştean despre care povestise nea Mitică, cânda aflat că în sfârşit, Titi şi-a găsit mătuşa i-a dat un sfat util: Auzi,când îi ceri bani, nu-i ceri pentru tine ci pentru prieteni. Spui căai mai mulţi şi îi mai spui în ce situaţie suntem… că nu preaavem de lucru, că o ducem greu… Bucuros că îşi găsisemătuşa, orădeanul nostru, plin de speranţă, îi face imediat ovizită. Era aproape sigur că întâlnirea cu ruda sa îl va salva, îiva deschide o cale, poate chiar îi va da ceva bani… Când s-aîntors, Dan Dinescu, un alt confrate, l-a întrebat: Măi,Titi, aiadus sau n-ai adus bani? V-am adus fiecăruia câte-o portocală–, a fost răspunsul lui Titi, în timp ce scotea nişte portocale dintr-o plasă ponosită – ştiţi ce mi-a zis mătuşa? «Titi, eu fac oricepentru tine. Dar banii-s tare rari, şi-aici» – şi mi-a dat, spreconsolare, câteva portocale… Dan Isăcescu, românul careajunsese în Franţa într-o cutie fixată artistic între roţile unui tren,cel care stătuse printre cloşarii din Paris pe malul Senei, foarteindignat, îi spusese: De ce le-ai luat? De ce nu i le-ai trântit înfaţă? În naivitatea lor, toţi au crezut că Titi va fi ajutat de aceamătuşă. Se înşelaseră însă şi erau conştienţi de faptul cănimeni altcineva, decât ei înşişi se puteau ajuta: neamurile suntneamuri, dar până la bani!

Despre meserie cu mult umorTiti Filip era cel mai spiritual dintre prietenii cu care se

înconjurase Mitică Sinu. Inteligent, agil şi cu abilitate în vorbireamai multor limbi străine – pentru că ştia bine engleza, franceza,germana, maghiara şi greaca – era de cele mai multe ori sareaşi piperul întâlnirilor lor. Avea darul de a te scoate din stările maipuţin plăcute şi a te bine dispune atunci când erai cătrănit:“Când jucam la bursă, venea de multe ori şi Titi şi mă întreba:Mitică, ai făcut ceva la bursă?- Da, am pierdut 7.000 de dolari– îi răspundeam, iar el mă corecta în momentul imediaturmător, spunându-mi: Măi, n-ai pierdut 7.000 de dolari, tu aipierdut 7.000 de pui pane!”- râse Dumitru Sinu, amintindu-şi cătare îi mai plăcea să mănânce orădeanului! Pe vremea cândmuncea la tăiat de lemne în pădurile canadiene, împreună cuDumitru Sinu, Radu Bumbaru şi Cornel Popa (acesta din urmăfiind cel care cumpărase o parcelă de pădure pentru defrişareşi valorificarea lemnului), Titi, le zicea: Măi, eu vin cu voi lapădure, dar să nu mă lăsaţi să-mi tai piciorul! Le dădea astfelde înţeles că el munceşte, dar trebuie să mănânce bine, ca săfacă faţă… Indiferent unde se muta, Dumitru Sinu continua săţină legătura cu prietenii săi cu care vorbea la telefon ore în şir.Astăzi îşi aminteşte că era deja în Arizona când începuse să-şi adune la un loc toate amintirile, şi-i destăinuise lui Titi Filipîntr-o îndelungă convorbire telefonică, intenţia de a scrie o cartea exilului. Dacă vrei să scrii ceva despre mine, atunci scrie că«meseria» mea a fost aceea a unui «disperat», eu nu sunt caRadu, un optimist. Poţi menţiona şi poezia pe care am scris-ola Vancouver: «La Vancouver în Canada / Plouă ziua, plouănoaptea / plouă, poate mă înec / Dă-o dracului, că plec! / Nu

Octavian CURPAŞSurprise, Arizona Titi Filip – Fost campion

la polo, pribeag pe treicontinente


secunda următoare a şi început să cânte cât îl ţineauplămânii: «Cum dai mamă laptele / Tri li li li li / Trei piţule,domnule! / Cum dai mamă smântâna / Tri li li li li / Totaşa ca vecina! / Lasă-l mamă şi mai jos / Nu potdomnule, că-i gros!» Să tot ai un asemenea prieten,care să nu te lase niciodată să te-adânceşti în umbragândurilor tale şi să-ţi aducă mereu buna dispoziţie! Darviaţa cu cărările ei încurcate, uneori ne ţine departe decei pe care-i iubim, pentru că-şi urmează cursul firesc.Aşa s-a întâmplat şi cu Titi.

O nouă viaţă pe „continentulnegru”!

La Vancouver Titi Filip a întâlnit-o pe Elfy (Elfyca, penumele întreg), o blondă foarte frumoasă, grecoaică,fiica unui căpitan de vas. Pe lângă greacă, limba eimaternă, Elfy vorbea limba engleză şi franceza.Cunoscând bine limba greacă, având el un şarm aparte,lui Titi nu i-a fost greu s-o cucerească pe frumoasaelenă. Mai târziu, cei doi s-au căsătorit. Se potriveau deminune, formând un cuplu de invidiat. Viaţa lui Titi s-aschimbat radical după căsătorie, şi-a modificat totaltraiectoria şi priorităţile au fost altele. Au părăsit Canadaşi s-au mutat într-o ţară din Africa.

Titi şi-a găsit imediat un serviciu la primăria oraşuluiîn care s-au stabilit. Elfy i-a dăruit mai apoi un copil, o

fetiţă, căreia i-au dat numele Ileana. „Fetiţa de-atunci – îmi spune Dumitru Sinu– astăzi este femeie la casa ei, căsătorită cu un grec, împreună cu care s-astabilit în Grecia”. Dar viaţa în Africa presupune anumite riscuri şi nenorocireaa făcut ca Elfy să se îmbolnăvească de tuberculoză şi să se stingă din viaţă,înainte de vreme, pe pământ african. Odată cu plecarea din Canada, legăturadintre Titi Filip şi Dumitru Sinu s-a întrerupt.

Primea din când în când doar veşti despre evenimentele importante dinviaţa lui Titi. După înmormântarea soţiei sale, Titi i-a trimis lui nea Mitică oscrisoare în care îi relata ceea ce se întâmplase, încheind cu tristeţe: Măi,Mitică, un popă rus a oficiat înmormântarea şi eu nu înţelegeam nimic… Erafrig… iar eu o ţineam pe Ileana de mână…De-atunci, Dumitru Sinu nu mai ştienimic de prietenul său, sportivul pribeag pe trei continente…

mai staţi, români flăcăi / Colindaţi lumea prin văi /Faceţi caşi Decebal / Cu căruţa sau pe cal». Şi nu uita să descriizăpada canadiană şi nici cum dormeam toţi şapte laMontreal într-o cameră, să nu uiţi! Acea disperare a lui Titiera justificată, pentru că el, performerul sportiv al unorvremuri trecute, băiatul de doctor, căruia nimic nu-i lipsise,se trezise într-o lume nouă, diferită de cea lăsată acasă, încare, neavând o meserie era nevoit să se descurce cumputea…

Dar era harnic şi nu se dădea la o parte atunci când eravorba de muncă. Cum nu se putea să se încheie o discuţiecu nea Mitică decât pe un ton vesel, îi zise în finalul aceleiconvorbiri: Ia stai încă un pic să-ţi zic una de la Bihor şi în

Gânduride

taină...

Sunt măcinat de pofte şi lucrul ăsta aînceput deja să mă îngrijoreze! A fost

o perioadă când am uitat dar de câteva zilepoftele nepotolite de foarte multă vreme auînceput să mă apese din ce în ce mai greu şisă-mi dea târcoale la modul cel mai parşiv.Aseară stăteam ţintuit în fotoliu cu ţigara înmână privind dansul lasciv al flăcărilor dinşemineu şi iar mi-au apărut în minte imaginicu ele... fierbinţi... delicate.... suple, făcându-mi sfidător cu ochiul, parcă încercând să-mispună: „i-aţi gândul nene.... niciodată nu vomfi la modul real în faţa ta”! (Da... aţi înţelesbine... „ele”.... pentru că în situaţia disperatăîn care mă aflu nu m-aş mulţumi doar cuuna... -:) Simţeam deja acel fior în capulpieptului care-ţi taie respiraţia. M-am trezit din

adânca visare doar atunci când mucul deţigară mi-a căzut pe laba piciorului şi eram laun pas să-mi ia şoseta foc. Brrr... mi-amscuturat capul să-mi revin şi brusc am săritde pe fotoliu cu mişcări haotice, moment încare am răsturnat găleata plină cu cărbuni ces-au împrăştiat discret în toată sufrageria.Sincer... m-a enervat şi mi-a creat o stare deprofund disconfort. Nu-mi venea să cred că

un om matur poate să-şi piardă minţile înhalul ăsta şi nu este în stare să-şistăpânească pofta care recunosc... a devenitobsesie. Ca să mă liniştesc cumva m-ambăgat degrabă sub duş şi am lăsat apa să-mibiciuie trupul preţ de minute bune.

Aburii şi presiunea apei mai mult m-auincitat. Gândul iar mi-o luase razna şi parcăpofta era din ce în ce mai mare. Atunci mi-am

dat seama că se întâmplă ceva cumine şi m-am panicat. Ca să-mitreacă frisonul am început să cânto melodie de-a Mihaelei Run -ceanu. „De-ar fi să vii”.... estesingurul cântec ce mă linişteşte înastfel de situaţii.

M-am băgat cu tot cu obsesii înaşternuturi, încercând fără successă aplic ceva metode yoga pentruliniştirea gândurilor ce-mi sfre de -lesc de ceva timp echilibrul ener -getic.

În concluzie, pentru că nu mairezist, am hotărât să apelez lamarea comunitate, poate găsescîn cele din urmă un dram deînţelegere: are careva idee deunde aş putea procura foi de viţămurate? Mi-e o poftă nebună desarmale în foi de viţă... şi nu mi-eruşine să recunosc. Mulţumesc!

Petre TĂNASEdaleluitanase.blogspot.ie/


16 actualitatea irl

În viziunea filozofului idealist sicilian Giovanni Gentile(1875-1944) conştiinţa – sentiment, intuiţie pe care fiinţa

umană o are despre propria existenţă - se înfăţişează ca o sferăa cărei rază este infinită, pentru că „orice sforţare s-ar face înscopul de a gândi sau a se închipui alte lucruri şi conştiinţe înafara conştiinţei noastre, acele lucruri şi conştiinţe rămânînăuntrul ei, prin chiar faptul însuşi că sunt puse de noi, fie chiarca exterioare nouă. Acest în afară e totdeauna înăuntru, arătândun raport între doi termeni care, exteriori unul faţă de altul, suntamândoi interiori conştiinţei”. În toată opera lui pune adâncaînţelepciune a filozofiei creştine: „Omul este o eternăfăgăduinţă”, adevăr dobândit în urma unei analize profunde asufletului omenesc, ajungând la concluzia că există o realitateideală în spirit, eternă, o realitate unde nu mai domină legeamecanismului sau a cauzalităţii, proprie naturii, ci aceea alibertăţii şi a scopului. Este de ajuns să privim în jur cu ochiiminţii, pentru a simţi toată măreţia nemărginită a opereidumnezeieşti, dar şi a celei umane, creatoare a lumii morale.Interesantă este reflecţia sa asupra trecutului omului, asupracăruia dacă privim, ne dăm seama de lipsa de experienţă dintrecut, când ne manifestam ca nişte copii, ceea ce ne face săînţelegem dezvoltarea noastră progresivă ca oameni şi întregprocesul de transformare, deimperfecţia vieţii noastre spirituale,care se maturizează în decursulvieţii. Lumea morală este creată şisusţinută încontinuu de vigoareaspirituală a fiecăruia dintre noi;pentru fiecare ea are valoare,pentru că este creaţia noastră,voinţa noastră în mişcare. Deaceea, „dacă societatea ne apareca un sistem de sfere concentricecare iradiază din personalitateanoastră cea mai intimă, atunciputem spune că întreg sistemuleste imanent în acest „noi” intim”. Atrăi nu înseamnă doar a se împlinipe sine, ci a primi şi pe „celălalt” cucare să stabileşti drepturi şi datorii.Omul se poate sustrage oricărei legături sociale externe, spunefilozoful, poate să-şi interzică a fi fiu, tată, cetăţean, dar nu poatesă nu ţină seamă de „celălalt” care e în el însuşi, pentru că atunciar însemna a nu gândi, a nu se dezvolta ca spirit: „Celălalt pecare-l primeşte în interiorul său este Eul, tot ceea ce omul asimţit, a cunoscut, a spus sau a gândit. Cel dintâi tribunal dinmultele tribunale ale pământului şi cerului este cel din interiorulnostru, între noi şi „celălalt” pe care noi îl facem judecătorulnostru”. Judecătorul vede umbrele sufletului.

Umbra este prima cu care ne confruntăm atunci cândîncepem auto-analiza. În psihologie se vorbeşte despre relaţiiledintre inconştient şi conştient: dominarea inconştientului de cătreconştient care apare în stările de afect, de transă creatoare şiduce la „înălţarea omului”, sau de dominarea inconştientulasupra conştientului în cazuri patologice, care duce la procesde degradare, regresie. Învăţătura creştină ne vorbeşte despreconştiinţă ca fiind „judecătorul neadormit şi aspru, care nu sepoate cumpăra cu nimic şi care se pronunţă asupra fiecăreifapte, arătând dacă aceasta este bună sau rea”. Sfântul IoanGură de Aur spune: „Când Dumnezeu l-a făcut pe om, a sădit în

fiecare judecata nemincinoasă a binelui şi a răului,adică regula conştiinţei”, conştiinţă care nu dispareniciodată din sufletul omului.

Umbrele care se văd în realitate, sunt zone în careo lumină nu poate ajunge atunci când un obiect opacexistă între sursa de lumină şi zona umbrei. Uneorijocul de lumini şi umbre creează imaginisurprinzătoare, care pur şi simplu fascinează, alteorisperie. Dar, aşa cum aceste zone de lumină şiîntuneric alternează vizual, lumea noastră spiritualăeste tot un joc de lumini şi umbre care se combină într-

un mod plăcut sau înfricoşător. O astfel de umbră este considerată, de celemai multe ori, a fi partea întunecată a sufletului. Ea nu este întunericul,fiindcă putem distinge ceva, pe când în întuneric în zadar orbecăim, nimicnu mai putem distinge. Umbra echivalează cu inconştientul personaldescoperit de psihanalistul vienez Sigmund Freud (1856-1939). Astfel, eaconţine tot ceea ce refulează cineva, respins fiind de supraeu. El a explicatapariţia manifestărilor nevrotice datorită refulării unor traume emoţionale,ascunse în inconştient. A asociat astfel de conţinuturi refulate cu pulsiunilesexuale şi agresive, făcându-i pe unii să creadă, mai în glumă, mai înserios, că Freud „a pus sexul în locul minţii”.

Lumea în care trăim este o lume ameţitoare a jocului de lumini şi umbre.Umbrele, precum o mantie, ascund universuri întregi ale sufletelor pe carenoi nu le putem vedea, doar presupune, simţi. De multe ori le căutăm înzadar, ele nu se dezvăluie, fiindcă omul zilelor noastre ascunde cu ostraşnică dibăcie ceea ce nu vrea să se vadă şi la care nici nu vrea uneorisă renunţe. Conştientizăm, sau nu, că ele există în noi, vrem sau nu vremsă le înlăturăm. Multe umbre ale noastre le trecem în uitare, iar într-un finalele ajung să întunece sufletul nostru. Umbra poate juca şi rolul invers: dinîntuneric (inconştient) este adusă la lumină. După o perioadă în care estegăzduită în inconştientul sufletului, procesul aducerii la lumină poate fi dificil.Umbra poartă sub braţul ei cartea intimă a secretelor noastre, din care, cumai mult sau mai puţin curaj, scoatem câte un capitol la lumină. Aşa se

întâmplă, în adâncul sufletului unde se aflălumini şi umbre, binele alături de rău!Balanţa se înclină când spre unul, cândspre altul, timpul determină mişcarea şimişcarea determină schimbarea. Umbreleşi luminile sunt cele care ne fac să trăimtoată gama de emoţii şi sentimente, elereprezintă „cromatica” sufletului, fiecarepăcat îşi are locul în umbra sufletului, iarlumina dă sens vieţii noastre, ştiut fiindtotodată că „omul istoric nu poate depăşitermenii dialectici ai existenţei, da şi nu!”

Mintea uneori nu poate înţelege, nupoate cântări cât de bine sau rău este ascoate umbra la lumină, fiindcă timpul, celcare naşte lumini şi umbre adaugă tot maimulte evenimente care pot îngreunabocceluţa secretelor (umbrelor) din cartea

vieţii noastre. Secretul apare prin simpla trimitere a umbrei în uitare, decisunt lucruri pe care noi le dăm uitării, ele devin secrete şi pot purta peceteapăcatelor: duşmăniei, certei, geloziei, egoismului, neînţelegerii, spiritului departide, invidiei, mândriei, minciunii.

Îmi amintesc de metafora atribuită de către poetul nostru VasileVoiculescu (1884-1963), marelui Shakespeare: „Oceanule de geniu, ce-neci chiar şi uitarea”, fiindcă „Poetul din Avon” scotea umbrele la lumină,alegând deznodământul prin moarte, ca o sinistră pedeapsă a păcatuluifăcut.

Trăim astăzi într-o lume de informaţii şi ispite, viaţa se schimbă de la ozi la alta, vin evenimente noi, necunoscute, emoţiile sunt atât de puterniceîncât mintea nu face faţă pentru a le înregistra, păstra şi a le trimite în uitare.Ele se ascund în sufletul nostru, uneori ne protejează, deoarece altfel amfi captivii prea puternicelor emoţii. Doar amintirea cu puterea ei ajută lascoaterea din uitare.

Uneori uităm ceea ce vrem sau ceea ce trebuie să uităm, pentru a faceloc altor evenimente din viaţă. Uităm ce am vrut să uităm, dar ştim cumva,că ceva-ceva am trimis în uitare. Acel ceva se şterge din memoria noastră,aşa cum se şterge o urmă de pe un perete, prin zugrăvirea lui.

continuarea în pagina 18

Umbrele noastre„Nici noaptea pământului, noaptea cea mai mare, nu e

noapte, ci doar o umbră într-un univers de lumină” -Lucian Blaga

Vavila POPOVICICarolina de Nord

A actualitatea irlA 17actualitatea irlwww.actualitateairl.com * [email protected] * 086 166.02.82

Totul respiră, totul vibrează! Respiraţia de unde vine, iubitule? Respiraţia înseamnă viaţă,

dacă există, există şi viaţă!

Unde eşti?Sunt aici, cu tine, a ta! Încă de acum? Până în zori mor! Mă simţi? Anormal de bine, un cuib de fluturi eşti, Am păşit, am trecut bariera,

sunt dincolo de vis!

Cu respiraţia te-ating, Ne topim în plăcere, o plăcere unică, dură, greu de suportat. Cu mângâieri divine ne bucurăm sufletele, O încleştare, Fără arsuri, fără nimic, am electrizat clipa!

Aşa m-am trezit, - o linişte şi-o nebună plăcere - pătrunşi, contopiţi, nicio mişcare, un transfer de lumină!Zidită sunt în tine! Prin cântecul sufletului mă readuci aici, cu plăcerea de-acolo simţită.

Un strop de privire, un strop de extaz! Amestec de doi, nu te-ai desprins de mine. În contopirea noastră ne sărutam, ne priveam şi-nţelegeam durerea plăcerii. Peste tot te-am atins, o respiraţie grea, sacadată, Curgeam dintr-unul într-altul. Vioara ta ţi-am fost, un cântec şi un vis!

În armonia privirii tale mă oglindesc, adâncul din tine-l simt. Cine poate cuprinde toate căutările pe care le purtăm în noi? Oare de ce mă durea? Era prea mult? M-am trezit fără tine, s-a topit acel moment, dulcea plăcere.

Instant mă faci viu, închid ochii şi mă ia nebunia! Pătrunde-n realitatea acestui vis, atât de mult te doresc, prin trupul tău vreau să las rădăcini! Un evantai de stări, în ochii tăi, inima mea şi-a regăsit Cerul!

Copleşitoare tandreţe simt, nemărginită iubire, imagini însorite scrise cu scenariul trupurilor noastre. Dincolo, în vis e

viaţa! Nebună dorinţă, o regăsire!

În vis am ochii şi ochii-s pe tine, cu buzele am simţit aroma altfel adunată, - sălbatică-n reacţii -

De durere, de plăcere, m-am trezit. Ce să aleg? Sunt clipe şi pe pământ, iată

dovada!

Se naşte adevărul! O altă falie de timp! Revelate clipe - verigile eternităţii - Urmează-ţi dorinţa şi nu-ţi răni inima!

Ai înţeles esenţa iubirii - o taină, amestecul imposibil de forţă şi vulnerabilitate, o alchimie contradictorie, mister, lumini şi umbre filtrate, seducător contur,un paradis de-o clipă, timida respiraţie a primăverii, o hartă a dorinţelor, atingeri, vibraţii, scânteişi emoţii, avalanşa în care ne-afundăm până la extaz, până la leşin, pulberea solară risipită peste noi, acea împletire de fericire inconştientă şi dor, zâmbet, suspin, balsam şi mângâiere, melancolii, tristeţi,lacrimi de durere, de plăcere, lacrimi, o singură inimă pulsând cântecul dragostei, un zbor, un dans, un vis... sublimul vis - e

Viaţa! Contopirea nopţii cu ziua, un freamăt, o primăvară, perene rădăcini, adânca pasiune şi-un nou înţeles la fiecare privire, la fiecare

pas,Aşa se scriu legendele!

Irina LuciaMIHALCA

Atingerea sufletului

by Helen Soraghan DWYER

Random,

unprovoked

Dublin city, Saturday night,The boys are on the town.Drink has been taken,A fight breaks out.Some passer‐byOn his way home from workBows to a blow from behind.The last thing he knowsIs being straightened upFor another thumpAnd falling into the whackAnd crunchOf breaking glassThen nothingNothing –Nothing ever again

Two collections of poetry, Still andBeyond, signed by Helen SoraghanDwyer are available in Books Upstairs,College Green, Dublin.

Psalm

Traian VASILCĂU

Doamne-Dumnezeule, Părinte,Rog-te rog, ajută-mă mereu,Tu cunoşti iubirea mea fierbintePentru Tine, Unic Dumnezeu!

Doamne-Dumnezeule, departeDu-mă de aici, să nu mă ştiu.Şi nici într-un vis să nu înviu,Doar Tu fii etern şi peste moarte!

* * *

Ninge Lumina, decât cei ce vădOrbii o simt mai mult, mai cu putere.Ei doar pentru-ntuneric n-au vedere,Doar pentru noi: universal prăpăd.

De infinita lumii nepăsareOrbesc copiii clipei ne-ncetatŞi nu-i întrezărim pe trotuare,Scăldându-ne-n plictis şi în păcat.

De dorul Cerului orbim noi, oare,Ca într-o zi, cu nedescris ecou,Dragostea necăzută din altareSă ne dea ochi ca să vedem din nou?

Şi mână-n mână, rană de mister,Să trecem vămile, zburând în Cer


actualitatea irl

Umbrele noastrecontinuare din pagina 16

Umbra ne devine prietenă în momentul în care acceptăm faptul că în noiexistă secrete care necesită a fi scoase la lumină. Inima şi mintea vor lucra înacest scop. Zugrăveala va fi dată la o parte şi vom încerca să luminăm urmeledescoperite. Dacă vom înlocui umbrele cu lumini, înseamnă că ne-am luminatviaţa.

Pe parcursul celor douăzeci şi patru de ore ale existenţei, nu totul seînfăptuieşte în acelaşi fel; avem clipe luminoase, dar se ivesc şi umbre. Oarede ce? Lucrează dialectica lumii - plusurile şi minusurile se caută, se atrag, seanulează sau se resping. Artiştii, de exemplu, în momentele lor de inspiraţie, auclipe luminoase, despre care filozofulnostru Petre Ţuţea spunea: „Un gândluminează ca un fulger”. La fel şiistoria, ne spune scriitorul austriacŞtefan Zweig, în cartea sa Oreleastrale ale omenirii: „Istoria pe care oadmirăm ca pe cea mai mare poetă,cea mai mare artistă a tuturortimpurilor, nici ea nu este înpermanenţă creatoare. Şi în acest «tainic atelier al lui Dumnezeu”, cum onumeşte Goethe cu veneraţie, sepetrec nespus de multe lucrurioarecare, banale, cotidiene. Şi aici, capretutindeni în artă şi în viaţă,momentele sublime, de neuitat, suntrare [... ] Aşa cum în vârfulparatrăsnetului se concentreazăelectricitatea întregii atmosfere, aşa se adună, în cel mai restrâns interval detimp, o neînchipuită bogăţie de întâmplări…”. Numeroşi istorici au ajuns ca şiZweig, la concluzia că deznodământul bătăliei de la Waterloo i-ar fi putut fifavorabil nu lui Wellington, ci lui Napoleon: întârzierea cu două ore în adunareaarmatei lui Napoleon pentru atac, încredinţarea unui comandant lipsit de iniţiativăo manevră de importanţă covârşitoare. În fine, Zweig presupune că ar fi putut fialtul rezultat bătăliei de la Waterloo, altul ar fi putut fi destinul Europei… Dar,iată, că au fost momente luminoase în viaţa lui Napoleon, dar au fost şi umbre,momente prost inspirate. Se spune că a greşi este omenesc şi din greşeli seînvaţă. Dar un conducător nu are voie să greşească, fiindcă în urma greşelilorlui, suferă cei mulţi care l-au ales, i-au acordat încrederea, dar care, din păcatenu au văzut sau nu au dat importanţă umbrelor sufletului său. Istoria ne-a oferitmulte exemple.

Medicul, psihologul elveţian Carl Gustav Jung (1875-1961) considera că îninconştientul nostru există forţe ce dormitează, şi ele sunt gata să rupăzăgazurile tuturor perceptelor morale. Ceva, cineva la un moment dat întunecămintea. Nu putem stabili, spunea tot el, care sunt deficienţele conştiinţei epociinoastre, decât observând ce fel de reacţii declanşează ele în inconştient:„Puterile umbrei, precum primitivismul, violenţa, dacă se ivesc la un număr marede indivizi, ele se însumează, formează o masă care îşi alege conducătorul şicare poate fi inconştient de responsabilitatea ce-i revine, şi datorită inferiorităţiisale, poate avea cea mai cumplită sete de putere. Umbrele sufletului luidetermină suferinţe şi distrugeri”. Care ar fi remediul? Numai dacă individul este

în stare să zdruncine puţin raţiunea sa adormită şisentimentele sale umane adânc îngropate în suflet, sepoate trezi conştiinţa şi se poate face ordine în gândurilesale, spunea tot Jung. Atunci apare licărirea de speranţă,lumina îşi face loc în întunericul instalat… Iată de ce trebuiegăsiţi şi aleşi conducători morali! Din experienţa vremurilors-a ajuns la concluzia că dezvoltarea unei societăţi, mersulşi dobândirea unei civilizaţii, a ordinii, s-a obţinut cu astfelde oameni. Important este efortul de a raţiona într-oalegere. „Somnul raţiunii naşte monştri” a strigat romanticulpictor spaniol Francisco Goya (1746-1828). Apropo deacest uzitat dicton, scriitorul român Octavian Paler (1926-2007) exprima părerea sa despre somnul raţiunii: „… Da, eadevărat, probabil. Dar şi somnul dragostei naşte monştri…

”. Sfinţii Părinţi spun că sufletul

omului este precum ceara, materiecare poate fi imprimată, modelată.Apelând la o analogie, spun: „aşacum ceara este făcută din polenulflorilor, tot aşa şi sufletul estealcătuit din polenul virtuţilor.Dumnezeu fiind Adevărul - Binele însine, înseamnă că şi sufletul, înintimitatea alcătuirii sale estelumină, o lumină care se poateîmbogăţi prin fapte bune sau sepoate micşora prin cele rele. […] totastfel, fiecare dintre noi, cu parteade întuneric ascunsă în suflet ca ocetate întărită a satanei, alcătuimîmpreună, suflet lângă suflet, cetate

lângă cetate, un regat al întunericului. În consecinţă, aşacum un regat cuprinde în sine mai multe cetăţi iar mai multeregate formează o împărăţie, tot aşa permitem existenţa înlume a unei împărăţii populate de demoni. Această antitezăa Împărăţiei cerurilor, împărăţia întunericului, este în fiecaresuflet care trăieşte păcatul într-o formă sau alta”.

Inconştienţa oamenilor se va putea înlocui, sunt depărere unii, cu omul conştient a fi autorul drumului său.Schimbarea se face din interiorul individului spre exterior,calitatea societăţii începe a se forma deci, cu starea despirit a individului. Scoaterea umbrelor la lumină se poateface cu efort, cu bunătate şi cu dragoste de semeni. Existăumbre, dar există şi „universul de lumină”!

C. G. Jung încheie un articol al său intitulat „Bătăliaîmpotriva umbrei” cu propunerea de a încerca extragereade învăţăminte din cele întâmplate în anii celui de - al doilearăzboi mondial, articol ce conţine idei generale aplicabileoricând şi oriunde în lume: „Puterea distructivă a armelornoastre a depăşit orice măsură şi asta obligă omenirea să-şi pună întrebarea de natură psihologică: este oare stareaspirituală şi morală a oamenilor care hotărăsc folosireaacestor arme pe măsura enormelor urmări pe care le-arputea avea?”


A venit primăvaraCu soarele ei, Pe câmpie aleargăO turmă de miei.

Fluturaşi de mătaseSe avântă în zbor, A venit primăvaraŞi lumea‐i a lor!

A venit primăvara

Ce de multe flori pe‐afarăFloricele care zboară. Plin imaşul e de flori, O mulţime de culori.

Aţi văzut cu toţii oareFloricele zburătoare? Flori ce zboară pe imaş? Nu sunt flori, sunt…

de Emilia Plugaru

Găsiţi 8 diferenţe între cele două imaginide mai jos?

(fluturaşi)

actualitatea irlwww.actualitateairl.com * [email protected] * 086 166.02.82

20 AEa: ‐ Ciao! El: ‐ Ciao! Ea: ‐ Sunt

însărcinată! El: ‐ Ciao! ! !

Seara, înainte de cină, tânăra soţie îi spune soţului:‐ Trebuie să te întristez puţin, scumpule. Calităţile mele

de bucătar lasă de dorit. Ştiu să gătesc bine doar prăjitură şipeşte.

‐ Înţeleg, scumpo. Nu e nimic grav în asta. Cu timpul o săte înveţi. Numai spune‐mi, acum în farfurie este prăjitură saupeşte?

Bileţel pentru soţ: „Cina ta e în cartea de bucate, iaringredientele le găseşti la magazin!”

Bileţel pentru soţie: „Am găsit cina la vecina...”

Datorită creşterii preţului la muniţie, nu vă mai aşteptaţila focuri de avertisment.

‐ Trebuie să fiu atentă nu cumva să rămân însărcinată. ‐ Dar soţul tău şi‐a făcut vasectomie. ‐ Tocmai de aceea!

‐ După ce ne vom căsători vom împărţi toate necazurile,nu‐i aşa prinţul meu?

‐ Dar eu nu am necazuri, iubito! ‐ Am zis „după”!

‐ Prietena mea a luat în greutate. Ce să fac? ‐ Fă‐o să meargă cât mai mult. Dacă va face câte 5 km

pe zi, într‐o săptămână va fi la 35 km depărtare de tine.

Un nebun a stropit nişte bani cu otravă şi i‐a donat unuiazil de bătrâni. Au murit cinci deputaţi, primarul şi asistentasa. Nici un bătrân nu a avut de suferit!

Bacalaureat... Undeva în România.‐ Mamă, pregăteşte‐l pe tata! Am picat la examen! ‐ Tata e pregătit! Pregăteşte‐te şi tu!

‐ Copii, Dumnezeu a creat lumea şi omul. ‐ Dar doamna profesoară, tata a zis că noi ne tragem din

maimuţă! ‐ Bulă, noi nu ne referim acum la familia voastră.

‐ Domnule doctor, puteţi să‐mi faceţi un nas mai mic şimai frumos?

‐ Doamnă, din ce aveţi dumneavoastră, vă fac şi trei!

Întrebare la Radio Erevan:‐ Devin soţiile noastre, cu ajutorul măştilor cosmetice,

mai frumoase? ‐ În principiu da, dar numai pentru scurt timp, pentru că

măştile cosmetice după uscare trebuie date jos.

Cu şcoală

Oferte locuri de muncă* Caut o persoană pentru izolaţie

exterioară (cu experienţă in izolaţieexterioară sau plasterer). Tel. 086 178.10.28(133)

* Jobs Available Nationwide: The Zip Yard,Ireland’s only Alterations Boutique is hiringexperienced Tailors & Dressmakers.Candidates must be hard working and willingto work as part of a team. English is preferredbut not a necessity. Positions are availablenationwide. Please apply with a CV to [email protected] or [email protected]

* Oriflame, companie internaţională deproduse cosmetice suedeze de cea mai bunăcalitate, are posturi vacante pentru consultanţişi potenţial manageri. Se oferă oportunităţideosebite de afaceri celor care doresc săcâştige bani din prima zi de activitate şi ştiu sămuncească în echipă pentru a-şi îndepliniambiţiile personale. Câştiguri bazate pecomision, până la 35% în funcţie de vânzări.Experienţa nu e necesară, sprijin şi training seoferă gratuit. Pentru detalii sunaţi la 085128.39.63, Cristina.

Cereri locuri de muncă* Doamnă serioasă caut de muncă în

curăţenie sau babysitting, rog seriozitate. Tel.089 419.20.86

Case de închiriat – Cereri* Cameră pentru un cuplu, aproape de

centru. Tel. 087 333.34.13

Case de închiriat – Oferte* Cameră în Lucan, de preferat pentru o

fată. Tel. 087 212.71.38 (133)* Cameră dublă şi single în zona Clonee -

Blanchardstown. Tel 087 288.25.10 (132)

Vânzări diverse* Lumânări de botez şi cununie. Tel. 087

775.94.93, 089 463.12.68

Servicii* Aplic unghii false cu acryl, diferite

forme şi modele - € 30 (Dublin 1). Răsfaţă-ţiunghiile cu produse de cea mai bunăcalitate şi dăruieşte-le cel mai frumosaspect! Mai multe detalii la tel. 087168.65.21

* Reparaţii calculatoare (MAC OSX &Windows), instalări complete servere(Windows 2008/2012 Server), home cloudsolutions.Microsoft certified. Tel. 086213.08.66, Vlad (132)

* Dj Ovidiu. Sunt un Dj profesionist şicalificat, cu peste 7 ani de experienţă Indiferentde ce fel de eveniment vreţi să planificaţi potsatisface toate cerinţele Dvs. Nunţi, botezuri,zile de naştere sau orice fel de petrecere.Lumini inteligente, lasere, maşină de fum şibaloane, video proiector şi multe altele. Preţuriavantajoase, seriozitate maximă. Mai multeinformaţii: Facebook DJOVIDIU.COM,www.djovidiu.com. Tel. 083 002.99.28

* Transport către şi dinspre aeroport(Dublin) - € 20. Tel. 087 150.22.53. Tel. 089463.12.68

* Doamnă doctor româncă, cu experienţă deaproape 10 ani în obstetrică şi ginecologie înIrlanda şi Anglia, înregistrată la colegiulmedical irlandez (IMC 130500) şi la cel din UK(GMC 7047969), acord consultaţii la cabinetuldin Lucan – Dublin (6 Castlegate Walk,Adamstown).

Domeniile acoperite sunt: diagnostic desarcină plus consiliere prenatală, antenatală şipostnatală, managementul problemelormedicale pre-existente sau agravate desarcină, examinarea gravidelor cu ascultareainimii fătului cu începere de la 16 săptămâni,probleme de infertilitate cu investigaţii şitratament preliminar, tulburări de ciclu şimenopauză, patologie ovariană şi de col uterincu organizarea şi interpretarea testelor Papa-Nicolau (Smear test), infecţii genitale şi urinare,incontinenţă, disfuncţii sexuale etc.

Avem acces şi organizăm teste de sânge şiurină (prin doamnă româncă medic de familie),ecografie, trimiteri pentru investigaţii avansateşi referiri la diferiţi specialişti dacă există alteprobleme în afara ginecologiei.

De menţionat faptul că sunt medic specialistşi nu pot accepta carduri medicale. Dacăcineva are dificultăţi financiare sau condiţiimedicale grave, acord consultaţii la preţ redussau gratuite. De asemenea, pentru persoaneleposesoare de carduri medicale aplic oreducere de până la 20%.

Pentru informaţii şi programări vă rugăm săsunaţi la telefon 01 533.19.14 sau 087939.39.36 - Diana Finnegan. Cabinetul estedeschis în prezent doar vineri şi sâmbătăîntrucât sunt încă în concediu de maternitatepână în luna aprilie.

Anunţuri de mică publicitateGRATIS !

www.actualitateairl.com * [email protected] * 086 166.02.82actualitatea irl 21A

ziar

înso

rit (d

upă

tată

) cu

publ

icaţ

ia „M

elcu

l de

Rom

ânia

“

Colectivul de redacţieDirector: Hamilton Viorel NiculescuAdministraţie, publicitate, distribuţie

Ioan Bodnar - 087 990.93.48

Colaboratori permanenţiVasile ROŞ, Dan TUDOR, Aurora CRISTEA,

Octavian Dumitru CURPAŞ,Vavila POPOVICI

CulturăHelen Soraghan DWYER, Traian VASILCĂU,Irina Lucia MIHALCA, Camelia SURUIANU,Culiţă Ion UŞURELU, Ion Ionescu-BUCOVU,

Ion Pachia-TATOMIRESCU,Livia CIUPERCĂ, Coriolan PĂUNESCU,

Marin SCARLAT

Colaboratori în acest numărPetre TĂNASE, Tia SÂRCĂ

Ai ceva de adăugat sau comentat?Trimite la [email protected] sau dă

SMS la 086 166.02.82. Ne rezervămdreptul de a nu publica materialele şi

anunţurile primite. NU ne asumămresponsabilitatea pentru ideile exprimate înarticolele semnate de colaboratori. Şi evident,toate drepturile asupra publicaţiei astea sunt

rezervate Romanian Organisation ofIreland Ltd. Cu ©-ul de rigoare pe

2010-201X şi etc. Design-ul a fost conceputde StudVio deSign & Cibo

Adresa sediului Actualitatea irl:1 Bow Lane West, Bow Bridge Business

Centre, Kilmainham, Dublin 8Adresa pentru corespondenţă: Ap. 5 ParkCourt, Peck’s Lane, Castleknock, Dublin 15

Trimite şi tu anunţul tău !prin email - [email protected] SAU direct de pe website-ul ziarului,

www.actualitateairl.com SAU prin SMS la 086 166.02.82ATENŢIE! Anunţurile pentru numărul următor trebuie trimise până cel târziu

în data de 16 Aprilie 2015.Nu vor fi publicate gratuit anunţurile de natură comercială!

Redacţia nu îşi asumă responsabilitatea pentru conţinutul sau acurateţea textuluianunţurilor.


actualitatea irl

Câteva percepte din partea criticilorliterari

Despre valoarea poeziei religioase a luiVasile Voiculescu critica literară s-a exprimatpregnant, în numeroase studii. Vom face osumară trecere în revistă a câtorva puncte devedere pe această temă, urmând ca, apoi, săîncercăm o demonstraţie a caracterului misticdin câteva texte, fapt despre care s-a scrismai puţin.

G. Călinescu, în Istoria literaturii române dela origini până în prezent, îl încadrează peVasile Voiculescu printre „Ortodoxişti,“ alăturide Paul Sterian, Sandu Tudor, ŞtefanNeniţescu, Constantin Goran, considerândcă: „până să-şi fi dezvăluit personalitatea,Vasile Voiculescu [...] a scris o cantitate deversuri vlahuţiene.“i În ceea ce priveştevolumul Poeme cu îngeri (1927) criticulapreciază faptul că de data aceasta scriitorul,„izbeşte cu acea notă care-i dă originalitate,punându-l de altfel într-un grup pe poeţipentru care îngerul e un instrument mitologicelementar. Acum poetul este ortodoxist,tradiţionalist şi continuă alături de Blagacântarea jalei metafizice.“i

Ovid S. Crohmălniceanu, în Literaturaromână între cele două războaie mondiale,evidenţiază apartenenţa scriitorului latradiţionalismul interbelic, considerând că: „în

epoca interbelică, la noi, poetul cu cea maipronunţată înclinaţie religioasă a fost, fărăîndoială, Vasile Voiculescu.“ii

Dumitru Micu, în „Gândirea“ şi gândirismul,e de părere că: „Întâia pleiadă lirică a Gândiriireuneşte, alături de tradiţionaliştii prin afiliere,proveniţi din expresionism, simbolism,parnasianism, avangardism, doi tradiţionaliştiintegrali, am putea zice, înăscuţi: NichiforCrainic şi Vasile Voiculescu. [...] VasileVoiculescu, Nichifor Crainic, Sandu Tudorfolosesc un vădit discurs religios, în sensul căîntre subiectul liric şi presupusa existenţăsupraterestră se stabilesc raporturi decomunicare nemijlocită (euforică saudramatică), transcendentul nerefuzând să«coboare», demiurgul nerămânând pentruom un «deus absconditus». «Ortodoxişti»,însă, poeţii aceştia nu sunt, sau în tot cazul,nu pot fi reduşi la această formulă. [...] Într-oasemenea categorie intră câţiva alţi lirici, în acăror practică religiozitatea a devenit stil,ortodoxismul – o manieră scriitoricească.“i

Elena Zaharia Filipaş, în Introducere înopera lui Vasile Voiculescu, distinge în liricalui Voiculescu două direcţii: unatradiţionalistă, de sorginte romantică şi unamodernistă, care se manifestă cu precădereîn cadrul gândirismului. „Voiculescu estesingurul poet român în a cărei creaţie coexi -stă ambele ipostaze ale tradiţionalismului

literar românesc, atât în faza veche a poezieisociale de tip romantic, prelungită, anacronic,dincolo de graniţele secolului al XX-lea, cât şio formă sincronică, modernă, reprezentată degruparea gândiristă.“v Realizând o paralelăîntre Tudor Arghezi şi Vasile Voiculescu,Elena Zaharia Filipaş constată cădiferenţierea principală între cei doi constă înperceperea în mod diferit a instanţei divine.Dacă Tudor Arghezi continuă pendulareaîntre credinţă şi revoltă, la Vasile Voiculescuaceastă nehotărâre în nicio poezie nu esteprezentă, scriitorul urmărind să evidenţiezecât mai bine cu putinţă traseul său spreîndumnezeire. Chiar dacă divinitatea refuzăsă se lase cunoscută, percepută, ea esterecunoscută ca forţă absolută. Mai mult,Vasile Voiculescu evocă adeseori în versurilesale neputinţa omului de a-şi depăşi propriacondiţie efemeră. Şi în consecinţă idealul săudevine unui de natură christianică. „Dacăpsalmii lui Tudor Arghezi exprimă drama uneinaturi umane duale, faustice [...] sfâşiatelăuntric între tendinţe opuse – materie şispirit, credinţă şi revoltă – la Vasile Voiculescurelaţia dintre real şi ideal se înscrie petraiectul unui singur sens, al unei opţiunilimpezi: spre ideal.“v

Deşi există texte valoroase, care s-arînscrie unor căutări poetice mistice şi înperioada anterioară contactului cu gruparea

Camelia SURUIANU Ultimele sonete închipuite ale luiW. Shakespeare

în traducere imaginară de Vasile Voiculescu – rodul literar al experienţei isihaste

A 23actualitatea irlwww.actualitateairl.com * [email protected] * 086 166.02.82

Rugul Aprins, vom lua în discuţie volumul Ultimele sonete închipuite ale luiScakespeare în traducere imaginară de V. Voiculescu, încercând săidentificăm din volum acele texte în care instanţa poetică creionează cel maiviu cu putinţă trăirile sale interioare.

Redefinirea umanului în raport cu CreatorulCu puţin timp înainte de a fi arestat Vasile Voiculescu, manuscrisul Ultimelor

sonete…circula printre scriitori sub formă de samizdat. Volumul fusese citit încenaclul literar organizat clandestin la domiciliul lui Alexandru Mironescu înprezenţa unui rafinat auditoriu, printre care îi amintim pe: Barbu Slătineanu,Cornelia şi Dinu Pillat, Şerban Cioculescu, Valeriu Anania, Ion MarinSadoveanu, Tudor Vianu. Poeziile fusese citite �i de asemenea apreciate şide: Zoe Dumitescu-Buşulenga, Nicolae Steinhardt, Vlaicu Ionescu, IonFrunzetti, Vlaicu Bârna, Petru Comarnescu.vi

Pictorul Dragoş Morărescu, invitat într-una din zile la Vasile Voiculescuacasă, zări pe biroul doctorului manuscrisul. Cerându-i-l împrumut, cu scopulde a-l citi, a fost impresionat de valoarea creaţiei artistice, punând-o pe seamaunei evoluţii spirituale. Iată ce ne mărturiseşte artistul: „Turnate, pare-se dintr-o dată, cu puţine retuşuri, fără chinul îndârjit al meşteşugului ce vrea să obţinăperfecţiunea, ele erau transcrise ca şi cum i le-ar fi şoptit cineva la ureche. Încreuzetul său, materia şi duhul, decenii decantate îşi găseau în ascezaultimilor ani izbânda.“vi Dornic de a le individualiza, pictorul realiză treizeci dedesene în peniţă şi laviu şi cinci imagini în culoare tempera. La o nouăîntrevedere, i-a înmânat poetului mapa cu imaginile realizate. VasileVoiculescu „le-a privit tăcut, rugându-mă să i le las spre a le mai răsfoi.“i Maitârziu, înapoindu-i-le, îi mărturi dorinţa că „poate într-un viitor le-am vedeaîntr-o ediţie engleză.“x Dragoş Morărescu, în articolul De la WilliamShakespeare la Vasile Voiculescu, face însă o importantă precizare. VasileVoiculescu îşi intitulase opera Ultimele sonete ale lui Shakespeare, traducereaimaginară de V. Voiculescu. Volumul, publicat în 1964, include cuvântul„închipuite,“ care de altfel „lipsea de pe coperta manuscrisului“.x Sonetele aufost prefaţate de Perpessicius. Poeziile sunt scrise într-o perioadă datată cuexactitate de autor, de duminică 5 decembrie 1954 - până duminică 20 iulie1958, deci cu puţin timp înainte de a fi arestat.

Marian Popa în Istoria literaturii române de azi pe mâine leagă inspiraţiaacestui volum de participarea lui Vasile Voiculescu la conferin�ele RuguluiAprins. „Ca la poeţii închisorii şi exilului interior, fluxul euharistic e lipsit de

motivaţie anamnezică, decisiv fiind prezentul de criză şidificultate existenţială, a cărei cauză nici nu mai trebuienumită. Se trăieşte pur şi totuşi felurit, prin şi pentruDumnezeu.“xi Cu acest volum, format din 90 de sonete, liricavoiculesciană cunoaşte o altă dimensiune. Scriitorul instituieo nouă etapă în redefinirea umanului în raport cu Creatorulsău.

Tema fundamentală a volumului este iubirea, în sensgeneric, văzută ca o poartă ce se deschide spre întregulcosmos. Desigur, apelând la universul imaginar al luiShakespeare, volumul exultă, prin unele poeme, de erotismcarnal sau spiritualizat, însă volumul deţine şi poezii caremărturisesc dorul existenţial de Dumnezeu, dar şi tribulaţiileurcuşului către El.

În sonetul CCXXXV identificăm un elogiu al înfrânării, ceaminteşte de viziunea cenobitică, a transfigurării iubirii pentrupartea femeiască. Înfrânarea, văzută ca treaptă necesarădespătimirii, „limitează patimile şi astfel omul restabileşteconducerea şi libertatea spiritului în sine însuşi“xi:

Mă lupt să scap iubirea de pătimaşul trup.Să n-o mai sorb cu ochii, să n-o mai muşc cu gura, Din lanţu-mpreunării sălbatice s-o rup, S-o curăţesc de carne, ca de pe aur zgura, Să te ador în suflet, doar duhul să-ţi aleg – O veşnică-mbinare a două raze line...Dar cum te-arăţi, mă-ntunec... şi sufletul întreg Se face ochi, piept, braţe ...zbucnite către tine, Pâlpâietor de pofte, iar dinainte-ţi cad, Din nou vremelnicia îşi cască-n mine-abisul. Rostogolit pe dâre de flăcări, ca-ntr-un iad, Mă întorc, cântând în carne... mă doare numai visul,

Că mai presus de fire, putind să o răstoarne, Iubirea e sămânţa eternităţii-n carne

continuarea în numărul viitor

Actualitatea Irlandeză 132

Documents

Transcript of Actualitatea Irlandeză 132