Actualitatea Irlandeză 129

€1

129Ziua: 21

Luna: FebruarieAnul: 2015

Anul nostru: VI

Publicaţie 9 independentă pentru persoane 8imiste la numaiPublicaţie deloc 9, independentă, pentru persoane 8imiste la numai

Placi-ne...!

ZIAR * TELEVIZIUNE * RADIO

24 de pagini

Nr.

[email protected]

086 166.02.82

„Dorel” loveştenăpraznic!

Episodul „Pălitura Crânşenă”

Mai acum cateva zile dupa ce mi-am terminat de rezolvatoaresce probleme si cu constiinta omului impacat cu sine am

hotarat sa-mi fac somnul de frumusete . Sa fi fost 4 dupa amiaza candalene m-am tolanit in pat . In poenita in care locuiesc,inconjurat decopaci si campuri cat vezi cu ochii este o liniste „s-o tai cu cutitul”... Dincand in cand se mai aude cate un muget de vaca sau cate o micagalceava intre pasarele... .dar iar se lasa linistea . Ma cuibarisem binede tot in pat iar micuta mea catelusa se ghemuise si ea langa mine. Nuaveam de gand sa zabovesc mult in lene, aveam planuri mari . Imipropusesem sa fac pe seara o saramura din peste si un botz demamaliga... mmmm... Usor... usor simteam ca ma afund intr-un somnplacut... si iar binecuvantam linistea care ma inconjoara, cand deodataaud un zgomot spart de motor de masina parca neuns la vreme caresparge fara mila toata pacea din jur... Micuta mea catelusa tasneste dinpat... incepe a latra cu putere, degeaba incercam s-o potolesc...devenea din ce in ce mai fioroasa. Mi-era clar ca in fata casei estecineva. Nici nu apuc bine sa ma dezmeticesc... aud soneria plus bataiinsistente in usa... ma sa fie... nu imi gaseam pantalonii, intrasem inpanica, deja era agitatie mare ! Nu intelegem cine Dracu` e la usa desuna si ciocaneste in acelasi timp... ce urgenta o fi ?!

continuarea în pagina 4

n Petre TĂNASEdaleluitanase.blogspot.ie/

A2www.actualitateairl.com * [email protected] * 086 166.02.82

actualitatea irl

Un drum fărăîntoarcere

Aîndesat în sacoşa aceea mare, mototolită şi roasă pemargini alte două sacoşe mai mici, o sticlă goală şi o

bucată de pâine. Şi-a pus pe ea pardesiul pe care-l primisesede pomană săptămâna trecută de la o vecină cu suflet mare,şi-a vârât picioarele desculţe în ghetele ponosite şi a pus mânape clanţă. “Cam cald cu ele, dar altceva nu am…”, îşi spuse,aruncând o ultimă privire asupra încălţărilor ei prăfuite. Semişca greoi, puţin adusă de spate, având un pas nesigur.Parcă nicicând nu-i tremuraseră picioarele mai tare ca acum.Oare era mai bine să se întoarcă? Să fi lăsat ziua să treacăde la sine, lină, nemişcată, într-o letargie cotidiană vecină cutoamna blândă de afară? Dar dacă mâine avea să vină frigul?Dacă iarna s-ar instala înainte de vreme, scuturându-şi mantiaalbă şi grea peste oraş aidoma unei avalanşe necruţătoare?Nu. Trebuia să-şi învingă teama, să-şi forţeze aceste picioare,să se mişte cu ele, să ajute sângele să facă întregul tur princorpu-i, nu să se oprească la jumătate. Altfel, ar fi ajuns săanchilozeze de tot. Or, dacă ar fi anchilozat, dacă ar fi ruginitcu totul, ar fi fost pierdută. În fond, nu era prea mult de mers.

Îşi îndreptă spinarea, îşi puse cu grijă ochelarii pe nas şivăzu că toate obiectele din jurul ei căpătau contur, căpătausens. Nu mai orbecăia prin bezna opacă. Liniile se distingeau,treptele erau mai proeminente, curtea părea mai luminată.

- Săru’ mâna, tanti Sofica!, se auzi un glas subţirel dincolode gard.

- Să trăieşti, maică!, murmură bătrâna.- Tot la biserică şi azi?

Bătrâna se făcu că nu aude. Îşi astupă urechile cu voinţă şi se îndreptăcătre poartă. Puştiul care stătea gard în gard cu ea nu se lăsă şi ieşi înstradă, aşteptând băbuţa să iasă şi să încuie poarta.

Sofica îşi târşâi picioarele grele câţiva paşi, apoi făcu o escală scurtă lajumătatea drumului, rezemându-se de peretele casei. “Ce efort!”, gândi tristăîn sinea ei. Ridică privirea albastră către cerul care avea aceeaşi culoare şinumără îngândurată norii răzleţi şi jucăuşi. “Cine oare să-şi mai aducăaminte că azi e ziua unei amărâte de pe strada Nicolae Alexandrescu?”, seîntrebă privind culoarea preferată a unui văzduh senin, fără pete. Îşi continuădrumul până la ieşirea din curte. Poarta scârţâi asurzitor, gemând sub propriagreutate.

- Tanti Sofica, aduci nişte colivă? Sau măcar o bucată de pâine?Andrei avea un tricou a cărei culoare fusese roşie cândva, dar acum

ajunsese vineţie, cu tendinţe negre în jurul taliei. Era copilul de cartier carese întreţinea din cerşit. Ceilalţi fraţi mai mici furau căscând ochii şi gurile prinfaţa fostului magazin Omnia, acum cumpărat, făţuit şi dichisit pe exteriorprecum o mascotă de circ. Zorzoanele luminau seara abundent, făcând castrălucirea să-şi schimbe nuanţele în funcţie de muzica de club auzită prindifuzorul din perete. Pe verticală, literele căpătau o parte din culorile vii alecurcubeului, când roşu intens, când galben, verde sau portocaliu, terminândşiragul la ultima literă “K” şi luând-o din nou de la capăt, până refăcea întregcuvântul: “Bismark”. Deasupra acestui nume, lumina cu roşu cuvântul“Market”, aşa cum se vedea până mai de curând numai în filme, dar careacum se vedea şi în ţara noastră, proaspăt inclusă în U.E.

- Stai cuminte şi s-ar putea să-ţi aduc şi ţie!, zâmbi bătrâna cu îngăduinţă.- Bre, mai bine stai în casă. Unde te-ai găsit taman azi să pleci?- Ei, Andrei, puiule, azi e sărbătoare. Ai auzit? Sfinţii Mihail şi Gavriil….

Lumea dă de pomană…Puştiul ţâşni lângă ea şi îi apucă bastonul.- Hai, mamaie, te duc eu dacă vrei.Un zâmbet suav învălui sufletul Soficăi, mascându-l însă cu grijă în

adâncul fiinţei sale.- Lasă, că pot şi singură să merg. Nu-ţi mai face tu griji pentru mine…, îl

dojeni ea cu blândeţe.Andrei nu avea mai mult de zece ani, avea faţa roşie de vânt şi zâmbea

tot timpul.Bătrâna făcu un semn cu degetul şi adăugă:- Nu ai voie să pleci de acasă. Aşteaptă-mă, că o să vin în circa o oră.Andrei îi aruncă o ultimă privire plină de regret, apoi intră în curtea

sărăcăcioasă cu capul în pământ.Sofica se opinti şi-şi mişcă piciorul drept pornind în aceeaşi aventură pe

care o practica în ultimii ani, aceea de a sta lipită de zidul rece al bisericii şide a privi trecătorii cu o curiozitate flămândă. Se chinui apoi să-şi miştepiciorul stâng, să-l târâie cu ea, chiar dacă obosea îngrozitor. La capătulstrăzii coti pe strada care ducea către zona centrală, mergând cu gândurileîmprăştiate, golită de bucurii şi de dragoste.

În faţa bisericii se opri ostenită şi-şi scoase din sacoşa mare celelaltedouă sacoşe mai mici, le întinse cu grijă pe bordura care împrejmuia curteaedificiului şi se aşeză răbdătoare. Soarele îi mângâia obrajii şi fruntea, iaradierea subţire se oprise brusc. Sofica aproape că se întinse ca o pisică deplăcere.

Enoriaşii începuseră să iasă din biserică unul câte unul, în tăcere şi într-un şir ordonat, ca un şir matematic.

- Ia mamaie un corn cu brânză, auzi Sofica o voce gingaşă în stânga ei.Întoarse capul şi o femeie grasă, cu o haină de stofă maronie pe ea, îi

întinse un pachet voluminos.- Bogdaproste, spuse bătrâna cu ochii lucind de foame.Femeia se depărtă, iar Sofica desfăcu febril pachetul. Vru să ducă la gură

acel corn moale, aproape cald, dar gândul la Andrei o opri. Privi aproape cutandreţe acea porţie consistentă de mâncare, o înveli la loc şi-o vârî cu grijăîn fundul sacoşii.

- Mamaie, este proaspăt, să ştii!, se auzi din nou vocea femeii care nuplease încă şi care o privea uimită.

- Ştiu, doamnă. Mulţumesc.- Nu-l vrei?, continuă femeia uşor uimită de gestul ei.- Ba da, ba da… Numai că vreau să-l duc unui copil sărac…- Pai, de ce nu spui aşa, mamaie?, se lumină doamna îmbrăcată cu haine

elegante.Se întoarse către bărbatul înalt care o însoţea şi-i spuse:

n Aurora CRISTEA

actualitatea irl 3www.actualitateairl.com * [email protected] * 086 166.02.82

A

- Costel, mai scoate, dragă, încă douăpachete, să-i dăm femeii!

Sofica se simţi jenată şi-şi îndreptă privireaalbastră în asfalt.

- Mulţumesc, dar nu trebuie…, încercă easă riposteze.

- Stai liniştită, mamaie! Nu-i problemă. Cădoar de asta am venit aici, să dăm de

pomană… Să fie de sufletul fratelui meu,Mihai! Că tare a mai fost un om bun…, spuseîn continuare doamna în ai cărei ochi jucaudouă lacrimi mari pe care refuza cuîncăpăţânare să le lase scurse pe obrajiidelicaţi.

- Să vă dea Dumnezeu sănătate, maică!Mulţumesc. Să fie de sufletul lui Mihai al dv.,

se entuziasmă Sofica, aruncându-i femeiidarnice priviri pline de recunoştinţă.

Întinse sfios mâna, iar doamna se apropie,îi apucă şi cealaltă mână, o întoarse şi puseîn căuşul palmelor încă două cornuri mari,moi, cu brânză, apoi îi zâmbi mulţumită.

Femeia se depărtă, dar o privi lung pebătrână în urma ei. Fiind sigură că e preadeparte ca Sofica să poată auzi, ea exclamăsoţului:

- Poate ar fi fost bine s-o fi luat cu noi înmaşină şi s-o ducem acasă?

- Ei, haide, haide, dragă, ce-ar fi dacă amlua toţi cerşetorii cu noi?, ripostă el iritat. Ce-

ţi veni?- Aş fi sigură că ajunge nevătămată…Un fior rece străbătu şira spinării Soficăi.

Privi în gol, obosită să-şi tot mişte pupilele întoate părţile, apoi le ridică fără să gândească.Şi le odihni pe chipul unui tânăr care o priveainsistent. Nu realiză că acesta stătea chiar înfaţa ei şi-i spunea ceva. I se părea că vocea

lui vine de undeva de departe şi-l priveamecanic. Îi urmări chipul proaspăt şi senin,apoi privirea îi căzu peste bancnota de cincilei care i se înfăţişa în faţă şi pe care băiatulo ţinea cu două degete. O luă timid, dar n-obăgă în buzunar ci-şi odihni mâna pegenunchi, socotind că e prea obosită ca săascundă acei bani prin buzunarele adânci.“Ce-o fi vrut să spună doamna aceea?”, seîntrebă ea deodată.

- Mamaie, ai grijă de bani, să nu te furecareva!, auzi glasul tânărului.

- Mulţumesc, bogdaproste, tinere!, bâiguiea gânditoare.

În câteva minute biserica se goli. Uniiieşeau şi-şi mai făceau o ultimă închinăciuneîn faţa uşii, alţii ieşeau pur şi simplu, fără sămai privească înapoi. Grupuri mici de câtedouă-trei persoane treceau pe lângă bătrânaSofica.

Dar ea nu spunea nimic. Nu stătea cumâna întinsă, ca alţi cerşetori îndrăzneţi, ci seghemuia cu capul între umeri, făcându-semică de tot, strângându-se pe acea bordurăşi ocupând cât mai puţin spaţiu. Atrăgeaatenţia tocmai prin cuminţenia ei, prinmuţenia liniştită şi prin decenţa ei nativă. Încele din urmă oftă şi dădu să plece.

- Ia stai aşa, mamaie!, spuse cineva înspatele ei.

Sofica întoarse capul şi privi cele treipersoane care se apropiaseră de ea. Cei doibărbaţi stăteau cu câteva sacoşe în mâini.Femeia care-i însoţea începu să scotoceascăîntr-una din acele sacoşe. Scoase o pungădestul de mare şi i-o întinse bătrânei.

- Spune bogdaproste, ca să fie primit!, ziseea zâmbind.

Sofica făcu ochii mari şi întinse mânatremurând.

Punga aceea mare era plină ochi. “Ammâncare două zile de-acum”, se bucură ea îngând.

Îşi îndesă în sacoşa mare tot ce primisesede pomană, se ridică agale şi-şi strânse celedouă sacoşe pe care stătuse. Porni mulţumităîncet către casă.

Privi în lungul străzii mari pe care trebuias-o traverseze. Păşi pe zebră şi făcu paşimici.

Un scrâşnet de frâne se auzi în dreapta eişi ceva imens o izbi direct în faţă, făcând să-i sară sacoşa din mână la zece metridepărtare. Nu avu putere decât să strige “Au”,iar trupul ei se făcu ghem pe asfalt, aterizândca un covrig dincolo de zebră. O clipă timpulse opri în loc şi o linişte dură se aşternu pebulevard. Câteva maşini din spate încetinirăşi cineva începu să ţipe. Un bărbat scoaserepede telefonul mobil şi formă 112. Circulaţiafu întreruptă şi toată lumea aşteptaambulanţa.

Sofica zăcea într-o baltă de sânge cu ogheată scoasă din picior, într-o poziţie de-adreptul ciudată. Avea ochii deschişi şi priveaopac spre biserica unde se ducea în fiecarezi la cerşit.

- A murit!, spuse cineva apropiindu-se detrupul inert.

Câţiva trecători îşi făcură cruce, iar alţii,ieşiţi de curând din biserică, aprinseserălumânări pe marginea bordurii.

Sofica murise într-o zi de mare sărbătoare,la fel cum se născuse.

Dar nimeni nu ştia asta, în afară de ea şiDumnezeu n

Awww.actualitateairl.com * [email protected] * 086 166.02.82

4 actualitatea irl

„Dorel” loveştenăpraznic!

continuare de pe coperta faţă

Ciotul asta de caine pe care-l am... a si zbughit-o pe scariinspre usa de la intrare. Mamaaa sa rupa usa nu alta... Eu sus incamera inca eram in chiloti, cum sa va spun, ca nu-mi gaseampantalonii... chiar nu puteam sa ma infatisez asa in fata musafirilornepoftiti. Iau un halat din baie, ma leg fedeles si-mi dau drumulpe scari sa calmez balamucul. Intreb, mai mult urland din spateleusii, ca sa pot acoperi furia cainelui... „Who is there?”... „Me,Dorel,cu antena”, vine un raspuns pitzigaiat de pe celalta parte. M-am„confuzat” imediat... chiar nu ma asteptam la un asemenearaspuns... Dorel... antena, mintea mea refuza sa faca conectiile !Deschid usa si vad un tinerel subtire ca o nuielusa, blondut, cuprivirea oleaca crucisa, cu o vesta reflectorizanta pe el si opereche de pantaloni pana la glezne. Intr-o mana tinea foarteprofesional o bormasina iar in celalta o cutiuta ce parea la primavedere o trusa de prim ajutor dar mai tarziu m-am lamurit ca aveaoaresce scule in ea. Eram din ce in ce mai confuz. Baiatul pus petreaba imi ghiceste nedumerirea si limpezeste apele. Mi-a spusca vecinul lui, turc, i-a dat adresa si i-a spus pasul pe care-l amcu antena. In cele din urma mi-am adus aminte ca ceva vreme inurma vorbisem cu un amic, turc, de faptul ca am antena dar numa pricep s-o montez, iar el fericit ca-mi poate sari in ajutor mi-aspus ca are un vecin roman care se pare treaba are astfel deindeledniciri... asa ca omul s-a tinut de cuvant... Il priveam petanarul din fata mea si admiram faptul ca s-a descurcat sa magaseasca printre campii si copaci fara sa dea un telefon sa-ldirectionez! Chiar nu ma simteam pregatit de musafiri... avem alteplanuri dar ma rog... daca a venit omul pana aici, sa trecem laactiune... asa ca l-am invitat in casa fiind foarte concentrat pepalmuta mea de catel care nu vroia sub nici un chip sa accepteideea unei vizite. Tocmai ce ma pregateam s-o prind pe gargaritalatratoare, cand deodata il vad pe bietul baiat intins la podea...sarindu-i bormasina din mana iar toate acareturile din ladita lui descule imprastiindu-se in toate directiile. Spiritele s-au incins,catelul intrase in delir... eu in panica... iar baiatul chelalaia intinspe burta. Nici acum nu-mi explic cum a ajuns la podea... ori s-aimpiedicat de presul din platic, de la intrare, ori l-a impresionatpersonalitatea mea puternica. Mi-am inchis catelul intr-o altacamera... dupa care m-am repezit la tanar sa-l culeg de pe jos.Mi-a confirmat ca este intreg dupa care am inceput tacticos sacautam suruburile si piulitele imprastiate. Odata rezolvataproblema, mi-a cerut voie sa se duca la WC... .a intrat in micutacamaruta iar eu m-am apucat de una alta prin bucatarie, timp incare il mai intrebam daca totul este in regula. M-am luat cuoaresce treburi... am verificat starea pestelui pe care aveam sa-lpregatesc mintenas... m-am apucat sa spal niste vase... mi-amfacut chiar si-o cafea . Am vazut ca se lungeste treaba si-l maiintreb odata pe tanarul meu musafir daca totul este bine cu el...iar el mi-a spus ca are diaree. Nu puteam sa fac mare lucru asaca am iesit prin curte sa caut antena, am mai primit si cevatelefoane intre timp... baiatul sa fi stat pret de juma de ora, chiarmai mult in closet. Iese la un momentdat ravasit din WC. isi cerescuze pentru intarziere, iar eu l-am linistit spunandu-i ca nu-i marepanica... se mai intampla. I-am explicat baiatului ca pe mine nupoate baza cu nici un ajutor in montatul antenei ca am rau deinaltime... nu ma catar pe casa si nici la alte chestii tehnice nu mapricep. M-a asigurat ca nu este nevoie el stiind clar ce are defacut, numai ca trebuie sa vada prima data daca exista si o altaposibilitate de agatat antena in afara de a o pune pe casa... mi-aspus ca o sa ia ceva timp asa ca eu pot sa-mi vad linistit de alemele. Zis si facut. Oricum nu-mi place ca cineva sa-mi strice rutinazilnica, asa ca am dat muzica la maxim, ca de obicei, si m-amapucat cu elan sa curat pestele de solzi. Il mai vedeam pe geamulde la bucatarie din cand in cand, baiatul cauta undele se pare .Nu avea un aparat special pentru asta, dar cred ca cerea relatii la

telefon. Il vedeam gesticuland si mutandu-se cu antena dintr-o parte in alta.A dat cateva gauri in perete din fata casei... dupa care nemergand treaba...a luat in vizor un alt perete unde si acolo a facut ceva gaurele... .Am iesitafara si l-am rugat sa nu gaureasca toti peretii, desi doar un zid de la casaa scapat negaurit. Dupa ce s-a mai plimbat oleaca cu antena prin jurul caseia decis in cele din urma sa propteasca scara de perete si sa se urce pecasa. Am banuit ca n-o sa dureze foarte mult, asa ca odata pestele curatatl-am pus pe gratar, urmand sa-i fac putin mai tarziu saramura. Muzica tareimi dadea buna dispozitie si ma produceam artistic in bucatarie, timp in carema gandeam ca ar fi fost mai bine daca-i sugeram baiatului sa-si punacateva caramizi prin buzunare sa nu-l ia vantul de pe casa.. A trecut cevatimp, cand ptiu sa-mi sara inima din piept il vad pe amicul meu turc pringeamul de la bucatarie facandu-mi semne disperate. Ete asta mai lipsea..imi spusesm . Ies afara si turcul cu care merge greu comunicatul in englezaimi explica cum ca este cineva disperat pe acoperis stand atarnat de cosulcasei... valeii... era Dorel. Las totul balta... muzica urla... catelusa iesise siea afara... latra se dadea cu capul de toti copacii, se zbatea sarind candintr-o parte cand in alta ( deja pentru ea era prea multa activitate in curte)...pana sa trec la actiune, poooooc... se pravaleste antena cu diametrul de 2m, intre mine si turcul agitat, dar nu inainte de a-mi crapa geamul de lasufragerie si a sparge toate ghivecele cu muscate insirate la fereastra. Trago injuratura... turcul tipa... Alaaah... iar Dorel urla vanjos pe acoperis dupaajutor !! Il rog pe turc sa urce pe casa dar era prea panicat asa ca imi iau„inima in dinti” si ma catar pe cladire uitand ca inaltimea imi produce fiori.Incepuse sa bata si vantul din ce in ce mai apasat. Era superb... eu inhalatul de baie, pe care vantul ba mi-l despica... ba imi punea poalele incap... Ajuns pe casa aproape dezbracat, caci imi cazuse pe scara cordonulde la halat... il vad pe Dorel alb ca varul, tremurand din toate articulatiile,tinand sarguincios hornul in brate si dand disperat din picioare, suferind clarun atac de panica. Imi spuneam in gand „Inger Ingerasul Meu”... rugan -du-ma la Dumnezeu sa trec cu bine peste impas!! Incercam sa-l potolesc

si sa-i sugerez cumva sa lase hornul in pace, sa-mi dea mana si sa incercamcu calm sa coboram de pe casa. S-a lasat greu lamurit... .mi-a dat mana...cand deodata aluneca, cade pe burta... eu la rapid m-am prins cu cealalatamana de antena de la Sky, timp in care zboara si trei tigle de pe casa. Turculde jos ne sustinea cerand neincetat, mila Lui Allah. Dorel pe burta fiind, atras cateva parturi unul dupa altul. Si-a cerut scuze iar eu l-am avertizat cadaca face si caca, nu raspund de faptele mele! Ca totul sa fie mai romantic,se declanseaza alarma de la casa... .valeeeeiiiii... ..uitasem pestele pegratar... .tip la turc... ii spun sa se duca in casa sa inchida aragazul... elpricepe dupa multe insistente... .da sa intre in casa dar catelul ii taie caleasi se repede la el. Mi-am dat seama imediat ca trebuie sa actionez ferm asaca l-am tarat pe Dorel pe acoperis inspre scara si cu chiu cu vai... cu tipetesi injuraturi coboram in sfarsit in curte. Il abandonez pe micutul montator deantene... dau la o parte pestele care se facuse scrum si incerc sa inchidalarma. Se lasa linste din nou, cu miros de peste ars si multe gauri in pereti.Turcul bolboroseste nemultumit ceva in limba lui materna... .mi-am dat seamaca este vorba de catelul meu care-l muscase de glezna... .Dorel statearezemat de zidul casei... atmosfera de basm. Mi-am revarsat furia pe turc si-i cer sa-mi explice cu subiect si predicat, de ce nu m-a anuntat la telefonca are de gand sa-mi faca o asa surpriza azi... si sa-mi trimita pe cineva sa-mi puna antena... . El ravasit se uita la Dorel... se uita la mine... mai trage unAman... Aman... semn clar de mare surpriza, iar in cele din urma imi spuneca el nici nu-l cunoaste pe baiatul ce taman il dadusem jos de pe casa. Eramsiderat... incepusem sa ma balangan simtind ca-mi pierd echilibrul! Misterull-a dezlegat tot Dorel, explicandu-mi ca turcul vorbise cu unchiul lui... dar cumunchiul fiind foarte ocupat s-a gandit ca nepotul deja stapaneste tainelemeseriei asa ca era cazul sa intre pe piata muncii. Nu-mi venea sa cred casunt participant activ la o astfel de stupizenie si probabil ma inverzisemsuficient la fatza, ca Dorel a incercat sa ma linisteasca spunandu-mi inromano - engleza... ”oricum nu am de gand sa va charge today „... .. Ma luasetremuratul de emotie asa ca i-am multumit frumos si i-am spus sa „ Keep thechange”... . A plecat Dorel, iar in urma lui a ramas un peisaj apocaliptic... totiperetii exteriori (exceptand unul)... gauriti... geam spart... ghivece tzandari...muscate imprastiate pe pavajul din fata casei, usa de la intrare zgariata dela bormasina, cand prin cadere libera, Dorel s-a imprastiat pe holul de laintrare, antena indoita... LMB-ul facut varza... cateva tigle cazute de peacoperis si o mare gaura, cam cat diametrul de la o conserva, in hornulcasei. Cel mai rau mi-a parut de peste... se facuse scrum ..asa ca mi-amfacut o cafea si-mi faceam un calcul sumar al pagubelor. Eu nu mai vreauantena pe casa... asta-i clar, dar daca este careva doritor apelati cuincredere la Dorel... dati un telefon la 08741... ... si va rezolva ! n

A actualitatea irl 5www.actualitateairl.com * [email protected] * 086 166.02.82

Uimiren Coriolan PĂUNESCU

Cum de înfloresc a doua oară

salcâmii toamnei deocheatecând brusc înspre nadir coboară lipsitul timp de libertate!

Şi cum de rătăcesc aşa, hipnotic,prin anse lungi şi iscoditoare,mirări abrupte divizând meiotic

eternitatea lumii călătoare?

Priviţi, se naşte totul în surdină - magnezian impuls de înverzire.E poate-o sfântă termică lumină şi-un factor prim de înnoire.

Nimic nu pare-nscris în negre zodii

în cărţile bătrâne şi-ndoit ascetecând crengile se-mpodobesc cu rodiişi ning pe altare îngerii în cete.

Surâdeţi, flori noi s-aprind în umăr pe când salcâmi sub ceruri se adună iar eu, în şoapt-aş vrea să număr

corolele ce ard chemările din lună n

A nu ne lăsa rătăciţi de himere

n Livia CIUPERCĂ

Inspirat din câteva versete aparţinătoare lui Miron Costin şi Grigore Alexandrescu, V.A. Urechia concepe, la 1891, o legendă intitulată „Soarta rea”, pentru a susţine ideea

că omului lipsit de Noroc, nimic nu-i reuşeşte, dacă o vom invoca, la fiecare pas, pecumătra Soartă. Această poveste îşi are tâlcul ei, la care, s-ar cuveni a medita.

Se zice că doi fraţi, Bucur şi Dorilă pornesc în lume, îşi întemeiază familie, muncescmult, dar numai Bucur sporeşte – ajungând bogat, celălalt – sărac şi împovărat. Dupămulte încercări neizbutite, aflat la mare necaz, Dorilă va cere ajutorul fratelui bogat. Sufletgeneros, acesta îl va ajuta şi prima, şi a doua oară, dar de fiecare dată (într-o împrejuraresau alta), Dorilă pierde punga cu galbeni oferită, cu generozitate de-al său bun frate.Înţelegând cât este de nechibzuit, Bucur îi va dărui a treia oară doar o pâine neagră, ca„să aibă de dus la copii... ”, adăugând: „Vezi de n-o pierde şi pe asta...”

Întristat foarte, „grele gânduri” frământară mintea lui Dorilă, aşa încât, ajungând îndreptul unor vânători care hrăneau pe câinii stăpânilor lor cu pâine albă, îi rugă să facăschimb. Şi bucuros, schimbă pâinea lui cea neagră (în care fratele pusese o pungă cugalbeni) cu una albă. Mâncară copiii pâine albă, dar „Soarta” îşi va face mendrele şi,pentru numeroasele-i datorii, ce sporiseră, nu glumă! – boierul Frangulea îi va lua şi ultimulbun ce-l mai avea, căsuţa. Şi cel care vorbea tot timpul de „noroc” şi de „soartă”, rămasesărac lipit pământului.

Dar iată că, după un timp, veni fratele Bucur să vadă dacă Dorilă a scăpat de necazuri.Şi mare-i fu uimirea!... Aşa că, pentru a „prigoni”, în sfârşit, „soarta” cea rea, ce pusesestăpânire pe sufletul său malefic, fratele Bucur, Alesul lui Dumnezeu, va răscumpăraogorul şi casa acestuia, dar (atenţie!) – pe numele mezinului familiei, Ion.

Deşi s-a ruşinat pentru gândul său cel rău, Dorilă tot nu va fi înţeles nimic din lecţiavieţii, afirmând, în sinea sa, că tot „un copil cu noroc ridică tot neamul...” Şi cât deimportantă ar fi fost credinţa şi cinstirea lui Dumnezeu!

De aceea, dragilor, s-ar cuveni să avem trează în minte şi-n suflet o vorbă înţeleaptă,rostită de Părintele Ilie Cleopa: „Dumnezeu coboară în noi şi noi urcăm la Dumnezeu pe<aripile rugăciunii>”, ceea ce povestirea lui V. A. Urechia nu face trimitere, ci doar intuimmesajul, prin numele personajelor sale: Bucur (fiul lui Dumnezeu) şi Dorilă (fiul, care selasă rătăcit în viaţă de himere). Să punem pază minţii noastre – şi ajutorul de la Domnulfi-va binecuvântare! Că Ţara asta Românească, o, Doamne, câtă nevoie-ar avea de-unBucur!... Iar, voi, dragilor Români de pretutindeni, un gând benefic – pentru întreagasuflare omenească! n

Doamna Carmena Băinţan deschidelucrările dând cuvântul musafirilor

sătmăreni, care dau curs citirii operelorpersonale cu tematica „dragoste“. La aceastăinvitaţie a „răspuns” doamna Ana Silagdy.Completează recitalul doamna epigramistăAurelia Velea, care citeşte poezia „Dragostela vârsta a III-a”. Tot dânsa citeşte uneleepigrame despre dragoste. Domnii scriitoriMilian Oros, părintele Radu Botiş, Ioan MeteşMorar Chelinţeanul ,( prezenţi tată şi fiu - foto), poetul Ion Hada şi...Toma Gross Rocneanuau apreciat şi comentat aceste creaţii literareîn pregătirea Zilelor Doamnelor.

Doamna Frnicze Maria ne citeşte creaţiadânsei care este apreciată de colegi. „Varaunei sentimentale” este proza doamneipreşedintă Băinţan.

Domnul Milian Oros dă citire câtorva

relatări despre un profesor al Domniei salecare scria şi epigrame dar şi proză, care austârnit momente de veselie. Poeziile deasemenea au fost bine alese şireprezentative omului, Atanasiu Oros, fostprofesor a lui Milian Oros. Apoi ne citeşte oproză proprie deosebită.

Domnul Ion Meteş MorarChelinţeanu ne desfată cuun mănunchi poezii, creaţieproprie, poezii de dragosteşi meditaţie şi doruri neo -stoite.

Un fragment de „dra go -ste” a citit şi Toma Roc nea -nu, care relatează faptelede „luptă” a unor miliţieni cunişte adolescenţi care inten -ţio nau să îşi cumpere blugi

din Timişoara în anul 1989, anul RevoluţieiRomâne.

Domnul Ion Hada dă şi Domnia sa despreaspecte de acest fel din lume. Afirmă că celemai frumoase vorbe despre femei le-auscris... militarii. Oare de ce ?! Apoi ne citeştedouă poeme din opera sa.

Domnul I.V. Chilian ne recită o poezieproprie iar părintele Radu Botiş cu o poeziead-hoc „Iubirea nu e semn de împrumut” casă mai descarce din emoţii, expune unele„obiceiuri” care încă mai primează din parteaunor personaje care, nu se comportă cumcere buna - cuviinţa şi trebuie să facem frontcomun împotriva acestor manifestări, maiales când e vorba de cultură n

Liga Scriitorilor, filialaMaramureş s-a reîntâlnit de

Valentine’s Day

n Toma G. ROCNEANU


actualitatea irl

Eugenia Bulat (născută la 19 septembrie1956, în localitatea Sadova-Călăraşi, din

Dacia – provincia Basarabia, provincie dintrePrut şi Nistru, anexată de Stalin, prin „PactulRibentrop-Molotov“, Imperiului Sovietic / U. R.S. S., sub numele de Republica SocialistăSovietică Moldovenească –, licenţiată, în anul1982, a Facultăţii de Filologie, secţia română– rusă, de la Universitatea de Stat dinChişinău) are o operă lirică bogată, originală,un teritoriu poetic distinct, bine reliefat, într-oserie de volume de marcă : La Putna mi-edrumul (debut în Ţara Poemului – Chişinău-Dacia, Editura Liceum, 1994), Poeme de peValea Plângerii (Satu Mare / Dacia, Ed. VatraRomânească, 1996), Si-la-bi-sind în tai-ne-leiu-bi-rii (Satu Mare / Dacia, Ed. VatraRomânească, 1996), De dor de voi (Bistriţa-Năsăud, 2000), Stalactite(Chişinău, Editura Universul,2002), Scrisori de dragoste dinOraşul Libertăţii (Chişinău,Editura Prag, 2002) etc., la carese adaugă şi admirabilul a căruiradiografiere se află în seamanoastră, Veneţia, ca un dat…Jurnalul unui evadat din Est(Timişoara, Editura Artpress /Augusta, 2008).

În Avertisment-ul din„deschiderea“ volumului Veneţia,ca un dat… Jurnalul unuievadat din Est, se află oaserţiune a Eugeniei Bulat, nu neapăratnarcisistă, ci, mai degrabă, de „autoadmiraţieexactă“, arătând că poeta – fapt esenţial pentruDistinsul Receptor – a avut în obiectiv sărealizeze «o simfonie în cheie minoră, cu munţiînalţi şi ape adânci, cu iluzii împlinitoare, dar şicu tristeţi hăuitoare de neant» (p. 5).

Şi „cuvântul însoţitor“ de sub semnătura luiAdrian Dinu Rachieru garantează calitatea„simfoniei bulatiene“ : «un dar pe care destinul,prin legile lui paradoxale, îl oferă autoarei.Chiar dacă nu a părăsit decât fizic baricadeleromânităţii din Basarabia, chiar dacă a ars„fără rost“ (cum se mărturiseşte), poetaîncearcă să uite, să se desprindă de nişterealităţi apocaliptice, să se regăsească /reîntemeieze, reînviind prin poezie.[…]„Bântuită de faceri“, poeta cunoaşte bucuriarodului. Dincolo de uşoara contaminarecezarivănesciană, preaplină de logos, simţindcum fierbe în ea sămânţa rodirii, atunci cândcu unghii înfipte în carne se încredinţeazăpaginii albe. „Înfiată“ de arterele veneţiene,poeta adulmecă înflorirea, conştientizând şidepăşind blestemul sterilităţii într-un spaţiu alinterminabilelor confruntări, permite autoarei ase simţi un vas plin, mult prea plin, purtând,de aici încolo, lumea cu sine şi în sine,încrâncenată a rezista tuturor încercărilor vieţii.Experienţa vieţii demonstrează aceastăreîncarnare. O „altă“ poetă pare a se fi ivit.Suspendată între Est şi Vest („cu ochi bifocali,

care văd simultan două lumi“), Eugenia Bulatne încredinţează această carte a saltuluicalitativ, a rupturii.» (p. 9 sq.).

Dincolo de dispunerea maiacovskian-futuristă a versurilor, ceea ce nu poate săsugereze decât „cascada“, ori „căderea“neoximoronică „de fluide“, întotdeauna din /dinspre „ceva mai înalt“ în „ceva mai mic /scund / jos“, în „relieful plat“, şi nu vreo căderehyperionică („încastrată“ chiar şi în măsura„zigzagată“ / „fulgerată“, de 8 – 7 – 8 – 7, acatrenelor Luceafărului, de Mihai Eminescu),dincolo de „chichiţa semnului mirării“, utilizată„căpşunistic-spanioleşte“ şi în scrierea noastrăpelasgă > valahă (după cum s-a întâlnit maidemult pe la Cezar Ivănescu şi despre carefăcea vorbire şi Adrian Dinu Rachieru mai sus,pe când avertiza asupra unei „contaminăricezarivănesciane“), fără a se evidenţiavaloarea-i ortografică („de mirare conţinută“) devaloarea-i de punctuaţie (de „avertisment“madrilen, nu veneţian, „că ar urma mirarea“),

există în pseudo-jurnalul liric aleroului est-evadatdin textelebulatiene oaglomerare deobiecte, cât maiales de„semnificanţi“ /„semnificaţi“, fărăvreo puternicăvoltaicizare desuflet, evident, cuverosimilă

convergenţă lirico-semantic-sincretică într-oîncrâncenare de creare a unui topos, „Veneţia“:

Veneţia, ca un dat: / în apă, / pe apă, / subapă…/

şi ploi peste ea, / nesfârşite, / nebune. / Cer gri, încheiat, / mugind în adânc, / ca un leu / sângerând / în savană. /Ape verzi, violent clocotind / peste

praguri, / porţi ’nalte, /albind, / fantomatic topite în zare…/ …Pescăruşi speriaţi, porumbei contopiţi peste ziduri… şi figuri statuare: bărbi albe, bărbi ude, romane… coapse dulci de femei, şiroind din înalt pe biserici… O sirenă urlând, putregai ozonat, fulgerări… ! Fulgerări din neant. («Veneţia ca un dat...»; «[...] 26 septembrie

2007» p. 11 sq.).

În complementaritate, se aşază „jurnalului“şi fila-poem, cu datarea „Veneţia, 6 octombrie2007“, în tuşe de pastel verist, de panoramă cubătrân / medieval burg-port re-constituit ca decătre un arheolog, din elemente „disipativ-grupate“ – ceea ce ţine de estetica

paradoxismului –, cu o Veneţie ai cărei scripeţi„vechi, speriaţi, scrâşnitori / ţipători“ amintescmereu de arhaicul de-acasă, „de fântânile de-acasă“:

…Veneţia, dimineaţa… cu ochi plini de ceaţă, opaci… Obloane verzi, de cazarmă, în şiruri, porumbei la uscat, gheboşiţi, / ciugulindu-se… Ape molcome, verzi, somnoros alintând scări de lemn. Muşchi verde, lucios, copios saturat / de adâncuri… Pescăruşi săgetând, arlechini plictisiţi pe tarabe… Casanova la uşi, şiruri negre, vibrând, de gondole…/ […] / Căţeluşul de pluş de cu seară rămas într-o barcă… Scripeţi vechi, speriaţi, ! ţipători ca fântânile-acasă… (p. 13 sq.). Etc.

Deosebit de interesante sunt poemele din„ciclul căderilor“ (evident, lipsind cel al „căderiiîn sus“), poeme ce aparţin unei noi vârstecreatoare, unei etape profund-elegiace, ici-colo, cu înfiorări cosmice peste privelişteapietrificată a fiinţei: Cădere în tăceri (p. 76 sq.,cu loc-datarea: «Bologna, 17 iulie 2006»),Cădere în sine (p. 78 sq.), Cădere în MareleFrig (pp. 80 – 82; desigur, dincoace de«Măreţia frigului», de Nichita Stănescu),Căderea în necuvinte (pp. 83 – 85, cuprecizarea: «Veneţia, 19 septembrie 2007»;dar fără a cunoaşte semnificatul de lanecuvânt-ul stănescian: cel de „vocabulă /slovă prin care comunică – „se comunică“ –Fant-Omul, sau Omul Fantă, adică „omulstructurat din antimaterie“, echipat şi cuneauz, nevăz etc.; aşadar, termenii derivaţi cusufixul ne- „non“ nu trebuie abordaţi ca„nichitisme“, cum le spun „pelicanii criticiiliterare“ de prin părţile noastre, ci ca valorilexicale / stilistice ale paradoxismului), Cădereîn logos (pp. 86 – 88, «Veneţia, 8 martie2008»), Cădere în ape (p. 89 sq., «Chişinău,9 decembrie 2007») şi Cădere în verde (p. 91sq., «Braşov-Chişinău, 26 iulie 2007»).

În ultimă instanţă a „căderilor“, a „disipat-grupărilor“, lucrarea „în materie sensibilă“, în„relief poetic inconfundabil“, îşi arată valenţeleîntru catharsis, îşi face simţite cele optsprezececarate ale întregului estetic-poematic dinVeneţia, ca un dat..., de Eugenia Bulat.

(Cronica Elegie şi înfiorare cosmică, de I.P.-T., a fost publicată în Anuarul de martie –Timişoara, ISSN 1842-0974, redactor-şef: IonPachia-Tatomirescu –, V, nr. 5 / primăvară2010, p. 106–108.) n

Elegie şi înfiorare cosmicăn Ion PACHIA-TATOMIRESCU


actualitatea irl 7

„Dulcele stil clasic”al unui poet modern

n Virginia CHIRIAC

Poetul Coriolan Păunescu, un enigmaticpelerin în labirintul dilemelor existen -

ţiale, revine cu ultimul său volum de versuri(„Interogaţie finită”, Ed.ZIGOTTO, Galaţi, 2014), pe filiera proiectelor sale anterioare decaptare a fiorului unic, primordial, din polifoniaplanurilor pluridimensionale ale universalităţii.Deşi recunoaştem atmosfera şi procupăriletematice din publicaţiile prece den te, asistăm lamiracolul reînvierii artistului, sub aspectulechilibrării perfecte a scrierii sale în „dulcelestil clasic” cu imperativele înnoitoare alemomentului prezent, într-o simbioză com plexăde acumulări calitative superioare, din zonaesteticului.

„Interogaţie finită” este o poezie a fragmen -tarului, a elementului particular, integrat întexturi mozaicate de imagini conceptuale vagdifuze, sibilinice, dispuse în lumina nestatornicăa unui timp confuz, relativizant şi contradictoriu.Asemenea regelui Midas, care transforma totul în aur, scriitorulreconverteşte datele de referinţă ale concretului, în retorteleimaginarului, pe care-l învesteşte în chip sugestiv cu însemneledivinului, în virtutea aspiraţiei sinelui către desăvârşire: „ ochiul viuadună stelele lutului/din cea mai lungă noapte aînceputului/oprită în gestul nesigur al mâinii/dintr-un motivtemporal...”(„Spectacol”) Sub bagheta demiurgică a creatorului defrumos, cuvintele îşi înnobilează sensurile, transfigurate de „jocurile”inventive ale fanteziei: „Ieri m-am jucat însingurat printre nori// cutrei răspunsuri într-o linie dreaptă / şi m-am văzut devenind dintr-odată / o arhaică pradă în prea multe culori .” („Jocuri”)

Glosările pe marginea condiţiei de excepţie a poetului, copleşit deanxietăţi şi combustii sufleteşti mistuitoare, se insinuează în şoapteşi tăceri misterioase, cu ecouri ce răzbat în surdină de dincolo de timpşi de spaţiu. Atinsă de vraja nemuririi, lumea lui Coriolan Păunescu,ni se deschide ca-n vis, în stări şi emoţii indicibile, cu fulgurărilefantomatice ale tinereţii în floare sau ale trecutului aureolat delegendele dacice. Într-o metaforă de sorginte blagiană, universulpoeziei are imaculări de „ lebădă albă, albă ce susura/ printre arinii

care ne protejau de tăcere/ şi de falsele nopţii mistere,/ de ochiiprea vii ai ţăranilor din cale/ şi de luna nopţilor/ cu semne degânduri târzii.” ( „Era chiar poezia mea”) Este o reconstrucţieedenică a realităţii, asimilate proiecţiilor idealizante ale eului

păunescian, „ rătăcind la întâmplare// pe cosmicalumii cărare, / parcă venind pe o aripă din cer/ cusclipirea de smalţ şi mister.” („Un motiv”) Reflecţiilecu valoare morală se dezvoltă în jurul câtorva emblemesimbolice pentru modelul etic dominant în acest volum:zeităţi păgâne ( Zamolxe) sau bravi conducători deneam (Brâncoveanu, Decebal).

Obsesivele raportări la un orizont referenţial cuacoperire în absolutul cosmic perpetuează un şir detensiuni şi acumulări dramatice la nivelul conştiinţeiindividuale, incapabilă de resemnări şi acceptărinecondiţionate ale datului limitativ predestinat :„Niciodată nu se poate trăi-n veşnicie/ cu sabia ce-atârnă prin firul de păr, / gata să se-nfigă crud îninima lumii/ venind istovită dintr-o pânză de nor.// �i-acum să ne strângem iar, laolaltă, / uneltele întruînaltă şi eternă lucrare/navigând într-o arcă de sfintecuvinte/ spre noi azimuturi sub bolta cea mare.”(„Sabia de deasupra”) Atitudinea scormonitoare,interogativă naşte sentimentul de îngrijorare, „cuprofunzimi ireale”, care se trădează în eschive şievadări conjuncturale, „pe râuri şi pe sub cer/ într-unalbastru şi verde stingher.” Aceste părelnice umbreale tristeţii se intersectează cu strălucirea feerică abeatitudinii astrale, într-o hologramă alb-negru a vieţii

„cu două faţete. „ Peisajele de natură de o uimitoare simplitate,configurează în esenţă simbolistica decorului interior, înscrissubconştientului, tânjind după lumina pură a începutului de lume.Viziunea lirică se concentrează pe acumulări de imagini alegorice,care traduc într-un registru de conotaţii lexicale sugestive, dialecticatraseelor destinale din lumea cuvântului, „venind din înalturi/ custrigătul de iubire al lunii/ dintr-o lungă şi rară cunună/ de suneteînchise,// parcă venind dintr-o furtună/ ori dintr-o adâncă marede vise/ pe ţărmul pe care/ eu zac îmbolnăvit de un semn/ interzisde-ntrebare.”(„Iluzie interzisă”)

Delicateţea emoţiilor, gingăşia sentimentelor şi fragilitateasenzaţiilor, cărora li se adaugă cursivitatea melodică a verbului, suntmărci inconfundabile ale stilului păunescian. Fără a impieta impresiagenerală de „dulce” armonie structurală a formulei prozodice clasice,cultivarea alternativă a versului liber, neconvenţional, nuanţează şidiversifică potenţialul expresivităţii artistice, dintr-o perspectivămodernă. Suntem convinşi că neliniştile şi stăruitoarele îndoieli din„Interogaţie finită” deschid drum altor semne de întrebare cu trimiteriîn infinitul existenţial şi artistic n

Coperta I, Editura „ZIGOTTO”,Galaţi, 2014, 108 pagini

Baladă cu dorde Toni

n Traian VASILCĂU

Din Mogoşeşti să zbori spre zări divine,Prin Colibiţa, pe-ale tainei punţi,Să fie vară şi când e mai bineSă mori subit la o cabană-n munţi.

Pe Valea Bistriţei – izvoare line,Rai pe Bârgău, pe Călimani cărunţiSă fie ziuă şi când e mai bineSă mori subit la o cabană-n munţi.

Să nu fi fost bolnav ca oarecineNici chiar în vis, ca-n toiul unei nunţi

Să fie cerul şi când e mai bineSă mori subit la o cabană-n munţi.

De-un cântec ce n-o să-l mai scrie nimeÎn lipsa ta, cu soarele pe frunţiCând umblă fagii şi când e mai bineSă mori subit la o cabană-n munţi..............................................................De-un cântec ce n-o să-l mai scrie nimeSă mori subit la o cabană-n munţi n

Aactualitatea irlwww.actualitateairl.com * [email protected] * 086 166.02.82

8

Am vorbit în trecut despre obrăznicie,despre tupeu, dar parcă am avut o

jenă să vorbesc despre golănie şi golani. Şiaceasta din cauză că apelativul de „golan”,atribuit indivizilor cu un comportamentstânjenitor pentru oamenii cu bun simţ, aveaîn vremurile trecute o mare gravitate. Acumoptica s-a schimbat, numărul unor astfel deindivizi, cu un astfel de comportament, acrescut simţitor.

Golan, conform dicţionarului este omulfără ocupaţie, care bate toată ziua drumurilefără să facă nimic util; se mai defineşte omulsărac, cerşetor, zdrenţăros, care nu are cu cese îmbrăca, nu are preocupări serioase; omde nimic; derbedeu; secătură. Nu este cazulgolanilor vremurilor noastre. Golanii zilelornoastre au treabă, sau se fac căau treabă, fac politică, selăcomesc la avut, prea puţin îiinteresează binele ţării lor,prioritar le este binele personalşi al clanului din care fac parte.

Golan a mai fost numit şimanifestantul anticomunist carea participat la fenomenul PiaţaUniversităţii denumit şiGolaniada, eveniment de masăpetrecut în perioada 22 aprilie-15 iunie 1990, cotată ca cea maimare manifestare anticomunistădin Europa de Est, determinatăde nemulţumirea faţă deevoluţia vieţii politice din ţaranoastră, după evenimentele dindecembrie 1989. Din ură şi deteamă, Ion Iliescu a fost celdintâi care s-a referit la cei dinPiaţa Universităţii folosind termenii jignitori de„golani” şi „huligani’, chemând muncitorii dinmine, cu ajutorul cărora a înăbuşit mişcareaanticomunistă. A fost momentul cândbalconul Universităţii a avut rolul unei tribunea democraţiei şi când, paralel cu acesteveniment, securitatea şi-a reîncărcatarmele. Multe personalităţi de valoare auvorbit de la acest balcon, printre care şifilozoful, eseistul Petru Creţia: „…În al treilearând vă instig la dobândirea unui cadruconstituţional, care să descătuşeze forţele viiale ţării, pe oameni buni, pe oameni cinstiţi,pe oameni drepţi şi curaţi, talentaţi şipricepuţi, pe cei care pot face o ţară nouă,mai dreaptă şi mai curată. Este vorba deoameni pe care nimeni nu-i poate minţi, niciînfrica, nici cumpăra. Sunt aceia pe care-ireprezentaţi aici, cu atâta stăruinţă, cu atâtadârzenie şi cu atâta lumină. Aceşti oamenidau în clipa aceasta şi dincolo de orizontul ei,sensul şi nobleţea acestei adunări. Trăiascălibertatea!”. Personalităţile, tinerii plini de

speranţă numiţi golani de către Preşedinteleţării de atunci, au adoptat porecla şi autransformat-o în renume, chiar mulţumindu-iîn derâdere lui Iliescu pentru cuvântul cu carei-a taxat, întrucât importante universităţi dinlume s-au declarat, în acele zile, „universităţide golani”. Scriitorul, diplomatul AlexandruPaleologu a scris o carte după acest eve -niment, intitulată „Ambasador al golanilor”,fiind la acea vreme ambasadorul ţării noastrela Paris.

Privind din punct de vedere istoric, avemmotive să ne simţim mândri că aparţinemacestui popor care şi-a păstrat identitatea subcele mai cumplite urgii, a dat lumiipersonalităţi ştiinţifice şi artistice de primămărime, distinşi profesionişti în toate

domeniile şi s-a remarcat printr-un bun simţde excepţie. Acest dar a fost atribuit cuprisosinţă în această lume, fiind acea puterede a judeca şi a distinge ce este adevărat deceea ce este fals. Şi poate nu pentru că uniiau o judecată mult mai bună decât alţii, cidatorită faptului că existând căi diferite degândire, se alege calea cea bună, căci „nueste de ajuns să ai un creier bun; principaluleste să te serveşti bine de el”, după cum nueste de ajuns să ai o simţire bună, dacă nuse relevă prin fapte.

De sufletul poporului român, acea partenevăzută şi luminată, s-au interesat mulţicronicari, psihologi, filozofi, istorici. Au scrisdespre specificul lui: Nicolae Iorga, GeorgeCălinescu, Rădulescu-Motru, Eminescu,Cioran, Eliade, Mircea Vulcănescu, Blaga,Mihai Ralea, Ţuţea şi alţii. Rădulescu-Motruchiar opina: „cunoştinţa sufletului unui neameste o serioasă operă de ştiinţă”. Până şistrăinii au analizat sufletul acestui popor şicitez doar spusele poetului, diplomatului

spaniol Romon de Basterra (1888-1928):„Nici la bucurie, nici la durere, nu-şi pierdefirea. Îşi păstrează în orice împrejurare oatitudine senină şi cumpătată: ca şi cum firealui gingaşă de om din popor ar fi rodul uneiînţelepciuni blajine şi zâmbitoare’’. Îndiscursul său rostit în limba română cu ocaziainaugurării Universităţii româneşti de la Cluj(1920), printre altele spunea: „Dar ce vitalitatenemaipomenită vă însufleţeşte neamul! Câtadevăr în proverbul românesc care spune că„Românul nu piere!”.

Cu toate aceste frumoase consideraţiişcoala românească nu şi-a mai făcut datoriaîn ultima vreme, ignorând educaţia, iarinfluenţa extrem de nocivă a sistemuluicomunist şi-a pus amprenta vizibil asupraunei părţi a tineretului de atunci. ConstantinNoica scria despre tineri, în acel timp,întrebându-se ce simt ei pentru ţara lor şispunând: „Nu ştiu câţi sunt… au rafinamentulindivizilor crescuţi în culturi decadente – şidezgustul lor doare, umileşte şi place”,concluzând că nimic nu se poate clădi cuindiferenţa tinerilor. A fost o etapă cu tineriblazaţi, dezorientaţi. Au fost şi unii care s-auorientat rapid şi au profitat de „originile lor

sănătoase”, dobândind funcţii şidiplome. Fenomenul a continuatşi după căderea comunismului,s-au distribuit o mulţime dediplome prin intermediuluniversităţilor particulare, de stat,şi mii de doctorate s-au obţinut,cele mai multe fără dăruire,osteneală şi merit din parteaşcoliţilor, calităţi necesare şicunoscute în vremurile dedemult. S-a instituit şmecheria,de asemeni furtul intelectual, darşi cel material, cu alte cuvintegolănia care întruchipează celemai perverse metode în acţiuneşi comportament. Golănia s-anăscut, s-a cultivat şi s-adezvoltat precum ciupercile, înfamiliile comuniştilor şisecuriştilor, adică a celor care

deţineau puterea şi, din familii şi şcoli a trecutîn sferele instituţionalizate ale statului, acolounde totul se subordona politicului.Imoralitatea, josnicia, mitocănia, mârlănia,impostura, hoţia, chiar şi prostia mascată deşmecherie, au format un buchet de trăsăturiale caracterului. Avansarea în ierarhiapublică, de cele mai multe ori, cerea şi cereşi în prezent, lipsa de omenie, atributindispensabil golăniei.

Astăzi golănia o întâlnim mai peste tot, înexpuneri publice, dar şi în cele private;limbajul folosit în vorbire dar şi în scris estede multe ori un limbaj golănesc, de mahala,după mediul în care se trăieşte. Manifestărilede golănie au devenit frecvente în viaţacotidiană şi mai dureros este că ele trec dreptnormale. Că acestea lezează bunul simţul aloamenilor corecţi şi cinstiţi, nu interesează.Nimeni nu se ocupă de admonestareamanifestărilor de golănie, în opinia unora elechiar dau „culoare vieţii”. Băşcălia, jignirea şişmecheria triumfă, devine contagioasă şi

GOLĂNIA„Nimic nu este mai periculos pentru un stat ce voieşte a se reorganiza, decât a da

frânele guvernului în mâinile parveniţilor.” – Nicolae Filimon

n Vavila POPOVICICarolina de Nord

www.actualitateairl.com * [email protected] * 086 166.02.82actualitatea irl 9A

considerată model de vieţuire şi de lansare.Atât vorbele cât şi faptele îi oripilează pe ceicu bun simţ. Ei, şi? îi auzi pe unii răspunzând.De câte ori nu rămânem perplecşi în faţa unorexpresii sau a unor făptuiri? Ei, şi?... Atitudinide acest fel sunt considerate cheiasuccesului şi se cer copiate rapid, fără nici unfiltru al raţiunii, de către toţi aceia care ajungsă vadă în josnicie modul de a ajunge în top,la bunăstare. Ei, şi? Mi se fâlfâie! - Şi atuncine întrebăm: de ce oamenii de valoare,educaţi şi cu bun simţ se dau la o parte?Fiindcă la vorbele înţelepte ale unuia, sareşleahta de golani şi… muşcă! Se poate trăiîntr-o astfel de societate? Nu suntem singuriipe glob, mentalitatea golănească a pătrunsîn multe societăţi. Cine este de vină? – Totoamenii societăţii care nu intervin, pentru anu se ajunge la distrugerea sufleteloroamenilor cinstiţi. Biblia ne învaţă: „Cum ecârmuitorul, aşa-i sunt şi cârmuiţii”. Adică,după cârmuitorii pe care i-am avut…

Făcusem cândva aluzie la romanul„Ciocoii vechi şi noi” sau „Ce naşte din pisicăşoarece mănâncă” a lui Nicolae Filimon,scriitor care a realizat o frescă a societăţiiromâneşti de la începutul secolului XIX,perioadă care a marcat serios viaţa ţărilorromâne – sfârşitul domniei fanariote şirevenirea la domnii pământeni -, cel care acăutat, după propriile-i mărturisiri, precumDiogene, oameni cu simţăminte nobile şi cuinima de adevăraţi români, sperând că vorputea face mult bine patriei lor; „Acolo undecredeam că voi găsi toiagul, am găsitignoranţa întronată, invidia, mândria, lăcomiaşi alte păcate mortale…”, scria autorul şi maiamintea: „Cu două mii de ani înainte de a luascriitorii pana în mână, Platon spunea: ca unom să poată deveni cetăţean onest, mai întâi

de toate trebuie să fie bine crescut, cu fricăde Dumnezeu şi toată viaţa să trăiascăînconjurat de oameni virtuoşi şi drepţi”. Încapitolul „Ce dai să te fac ispravnic” specifica:„Să spunem că în timpii aceia, ca în toţi timpii,jafurile şi mâncătoriile nu se făceau aşa de-adreptul. De la domn până la zapciu, toţi peatunci furau cu mijloace delicate şi cu oiscusinţă atât de mare, încât hoţul îşi asigurainviolabilitatea şi nu se expunea la umilire”.Toţi slujbaşii mari şi mici îşi aveau„prepelicarii” lor (a se înţelege rasa de câinide vânătoare de talie mare, folosită pentruvânat mic) care căutau vânatul şi-l aduceauînaintea vânătorului ca să-l „jumulească”. Şide aici începea filiera… În acest modPostelnicu (titlu de boier în �ara româneascăşi în Moldova) l-a iniţiat pe Dinu Păturică(personajul principal) în hoţie. Interesant estedialogul dintre cel venit după o slujbă şi„iniţiatul” Dinu Păturică. În pledoaria către celvenit să obţină locul de ispravnic la un judeţ,Păturică strecoară ideea, ca o condiţie de adobândi - „chiverniseala cu orice preţ”. - Cualte cuvinte să furăm, să jefuim? întreabăpostulantul. - Şi de ce, nu? răspunde iniţiatul.Când îl întreabă de mustrare de cuget, i seoferă răspunsul: „Această slăbiciune să olăsăm pe seama femeilor cu istericale, iar noi,bărbaţii, să facem ce face toată lumea […]Cunoşti prea bine cum stau lucrurile în ziuade astăzi: ai bani, eşti tare şi mare; eşti sărac,nu te bagă nimeni în seamă”. Şi postulantul,indignat oarecum de judecata lui Păturică, îiîntoarce spatele şi pleacă, iar Păturică în locsă se simtă umilit, insultat, zâmbeşte sieşi şigândeşte: „Iată un nebun precum nu am maivăzut!”. A fost una dintre perioadele de careamintea mai târziu Rădulescu – Motru: „cândneamul românesc era silit să se îmbrace în

hainele unor culturi nepotrivnice firii sale”.Într-un articol recent publicat în preţiosul

ziar Deutsche Welle, se afirmă: „România nue de azi de ieri o ţară agresată şi cotropită demârlani. Şi nu e singura. Iar Occidentul, carenu-i doar un spaţiu al libertăţii, ci şi al legilorşi regulilor consimţite şi împărtăşite, în faţacărora sunt toţi egali n-are cum să rămânăindiferent. Atâta doar că are tot mai multătreabă să facă faţă oştirilor de ţopârlani de temiri unde, care consideră că UniuneaEuropeană e destul de slabă şi de abulicăspre a fi şmecherită de nişte coate-goale,luată cu asalt şi pusă pe butuci de nişte maţe-fripte”. Să înţeleagă tot omul!

Cu gândul la cele spuse de NicolaeFilimon, redau un poem intitulat „Caut un om”,din noul volum de versuri pe care-l pregătesc:

Cuprinsă de furie / mi-am izbit tâmpla-nperete. / Am văzut sticleţii gândului / sărind şilovind / pereţii odăii. / Am auzit glasulceasornicului, / despre timpu-n care trăim, /în limba lor clipele vorbind. / Cu o lanternă înmână am ieşit afară. / Nici ţipenie de om! /Atmosferă bizară. / Doar frunzele copaciloratârnau pe crengi, / de lumina rece a luniiluminate, /tremurând ca nişte mici fiinţe /mute şi nevinovate… / M-am oprit şi am vrutsă strig: / „Caut un om!” Da!, un om aş ficăutat, / deşi bănuiam că în acest timp,/„omul” nu putea fi aflat. / Am luat pietre înmâini / şi-am lovit în ziduri cu mânie. / Unşobolan în noapte fugea, / între drumuri maicumpănea; / trupu-mi de teamă şi scârbă / caun ocean se zbuciuma. / Şi-atunci am strigat:„Caut un om!” / Indivizi obosiţi, / unii demuncă, alţii de dragoste / din case au ieşit, înjurul meu s-au adunat. / Crezându-mănebună, / bineînţeles că nimeni nu a căutat. /Unde să-l fi aflat? n

Biserica Ortodoxă „Înălţarea Sfintei Cruci”„Christ Church”, Leeson Park, Ballsbridge, Dublin 4http://www.romanianorthodox.ie/

Biserica Ortodoxă „Buna Vestire” şi „DuminicaSfinţilor Români”Porter's Road, Coolmine Industrial Estatehttp://www.bisericasfintiiromani.com/

Parohia Ortodoxă Dublin West „SfântulColumba”Hartstown Road Community Centre, Clonsilla,Dublin 15http://www.bisericaortodoxadublin.com/

Biserica Romano ‐ Catolică„Our Lady of Lourdes”,Sean McDermott Street, Dublin 1

Biserica Greco ‐ Catolică „Sf. Michael”„St. Michan's”, Halston Street, Dublin 7

Biserica Penticostală „Betel”Parnell Square North, Dublin 1http://www.beteldublin.com/

Biserica Penticostală „Muntele Sionului”143B Slaney Close, Dublin Industrial Estate,Glasnevin, Dublin 11

Biserica Penticostală „Emmanuel”Unit 19A, Naas Road Business Park, MuirfieldDrive, Bluebell, Dublin 12http://www.emmanueldublin.org

Biserica Penticostală „Betezda”Coolmine Industrial Estate

Biserica Penticostală „Metanoia International”Unit 6B Tyrconell Road, Inchicore, Dublin 8

Biserica Baptistă „Grace”28A Pearse Street, Dublin 2http://www.gracedublin.ro

Biserica Adventistă de Ziua a ŞapteaRanelagh Road 47a, Ranelagh, Dublin 6(Clădirea Seventh‐Day Adventist Church)http://www.dublinadventist.org

Biserica Penticostală „Betania”Unit 2 Damastown Way,Damastown Industrial Estate,Damastown, Dublin 15http://www.betania.ie

Biserica „Sfânta Treime” RathgarRathgar Road, Rathgar, Dublin 6,(Clădirea Christ Presbytherian Church)

LISTA BISERICILOR DIN DUBLIN


10 actualitatea irl

continuare din numărul anterior

Relaţia dânsului cu aceşti oameni a fost de apreciat şi nuîntâmplător, când s-a hotărât să plece din Canada spre SUA,

proprietarii l-au felicitat pentru stabilitate şi seriozitate în muncă, fiindchiar uimiţi de faptul că el şi-a anunţat din timp plecarea. Nu a avut decâtde câştigat cu un astfel de comportament, graţie bunului simţ de care adat dovadă.

„Eu îţi spun un lucru, tu faci cum vrei, dar e bine să ştii mai multelimbi străine, învaţă franceza!” şi mi-a dat un exemplu: mi-a povestit cumun francez care a plecat în Africa a dus cu el un arbore. Când a spusunei persoane importante din conducerea acelei ţări că doreşte săplanteze arborele acolo, răspunsul pe care l-a primit a fost că de-abiapeste 100 de ani se vor putea bucura de copăcelul plantat, aşa că cerost are să-l planteze. Ştiţi care a fost replica francezului? În acest caz,îl plantăm imediat!”. La fel îmi spune şi mie, să încep imediat să învăţmăcar încă o limbă străină şi cred că a reuşit să mă convingă.

„Dacă ar fi să o iau de la capăt aş învăţa o meserie!”Dacă ar fi să vă vorbesc despre profesia lui Dumitru Sinu, mi-ar fi

foarte simplu: n-a avut vreodată o meserie, dar a învăţat de toate. L-amîntrebat ce-ar face dacă ar fi s-o ia de la început. Mi-a răspuns fără săstea pe gânduri: „Aş învăţa o meserie! Mi-ar plăcea să fiu bucătar. Toatăviaţa am regretat că n-am făcut-o atunci când am avut ocazia, deexemplu în Franţa, la Paris, puteam învăţa de la Paul, tatăl prieteneimele de-atunci”.

N-a avut o meserie dar a fost un norocos: a întâlnit mulţi oameni dela care a avut ce învăţa, felul lui de a fi l-a ajutat permanent în reuşitelesale. Este un om inteligent, cu o cultură solidă. În plus, i s-au deschiscu destul de multă uşurinţă uşile persoanelor influente, a fost agreat şiplăcut în cercurile înalte, a fost un om puternic şi s-a angajat mereu îna întreprinde acţiuni curajoase. Nu i-a lipsit niciodată spiritul aventurii.

Îmi povestea că uneori este invitat la grătar de către un amic, bucătarde profesie, cu care îi face plăcere să discute pe marginea subiectuluihrană şi tot ce ţine de ea. Când nea Mitică spune că „nu trăim ca sămâncăm ci mâncăm ca să trăim” citându-l pe Molière, Vasile, bucătarul,îl tachinează mereu afirmând relaxat: Ia să fi venit Molière ăsta aici şisă fi mâncat un steak (fleică) făcut de mine, cu un castravete luat directdin borcanul cu murături şi-apoi să vezi că n-ar mai fi zis că nu trăim casă mâncăm. Eu îţi spun sincer că de aia trăiesc, ca să mănânc.

Nea Mitică a fost şi este în continuare un om cumpătat, şi-a îngrijitîntotdeauna sănătatea, nu l-a tentat alcoolul, nu fumează, nu a fostniciodată un gurmand, a mers foarte mult pe jos, iată secretul longevităţiişi agerimii sale.

Visul american, în sfârşit, realizat!Afacerile personale ale lui nea Mitică au prins contur de-abia după

ce a ajuns pe pământul american, după o îndelungă perioadă deperegrinări şi acumulări substanţiale în materie de viaţă şi conduită, decunoştinţe despre mersul şi conducerea unei afaceri şi nu în ultimul rânddupă enorm de multe cunoştinţe în rândul oamenilor de toate clasele şicategoriile sociale de la care a avut ce învăţa.

În fiecare zi, mii de oameni vin pe pământul făgăduinţei în căutareapropriului vis american. Everybody has a dream este un stil de viaţă, iardacă Dumnezeu îţi mai dă şi un dram de noroc, aşa cum s-a întâmplatcu nea Mitică, în scurt timp spui altora povestea ta de succes.

Cum a ajuns în Statele Unite? Când au hotărât să părăseascăMontreal-ul renunţând la Canada în favoarea Statelor Unite, Nicole şiDumitru Sinu şi-au depus pur şi simplu actele la Consulatul Americandin Toronto iar aprobarea le-a venit mai repede decât se aşteptaseră,totul a decurs foarte rapid. Au intrat în SUA prin Sault Ste. Marie, unorăşel situat pe graniţa cu Canada şi s-au stabilit în California.

Alegerea făcută s-a dovedit a fi de bun augur, pământul american afost generos cu nea Mitică şi familia domniei sale. Iată că aici a reuşitsă devină, rând pe rând, proprietarul a trei hoteluri. Totul a început înCalifornia, la Long Beach, unde a dobândit cu ajutorul unui evreu primul

său hotel, apoi a urmat un altul la Reno, în Nevada şi în final a devenitproprietarul hotelului CORONADO din capitala statului Arizona. Este unhotel modest, pentru oamenii cu posibilităţi materiale mai reduse, are42 de camere care sunt închiriate cu 20 de dolari pe noapte, dar de aiciare un venit constant. În plus, în apropierea casei sale din centruloraşului Phoenix, mai are un ansamblu de 17 apartamente închiriate, oavere suficientă pentru a mulţumi familia.

La început s-a instalat cu familia în California şi a reuşit să găseascădestul de repede un loc de muncă la o biserică, unde trebuia să facăcurăţenie. În aceeaşi zi citeşte un anunţ şi sună imediat la Nob Hill Moteldin Long Beach, care aparţinea unui evreu, pe nume Max Sobelman.Proprietarul, un mare magnat, pe lângă acel motel mai avea şi câtevamai mici, precum şi o afacere cu chimicale, Montrose Chemicals (cutimpul s-a dovedit a fi o controversată sursă de poluare, motiv din carea şi fost închisă).

Îndată ce a telefonat, nea Mitică a fost întrebat de ţara de origine;statutul de român de data aceasta i-a adus şansa de a fi angajat imediat,tatăl lui Max Sobelman fusese croitor în România. La Nob Hill Motelfusese angajat ca manager. A dobândit statutul de proprietar al primuluisău hotel datorită rezultatelor financiare pe care le-a obţinut într-operioadă scurtă de timp. Sobelman, văzându-i ambiţia şi seriozitatea i-a promis că dacă până la Crăciun va reuşi să realizeze un anumit profit,îl va ajuta să aibă propriul său hotel. La data scadenţei, nu mică a fostsurpriza lui nea Mitică văzând că evreul îşi ţine promisiunea şi îi dă astfelposibilitatea să devină proprietarul unuia dintre motelurile lui, acordându-i un sprijin neaşteptat.

„O, da, NOROC!”Într-una din zilele în care l-am lăsat la hotel, după o întâlnire de-a

noastră care se prelungise ceva mai mult ca de obicei, s-a oprit în faţahotelului şi mi-a cerut să citesc denumirea hotelului invers, de la coadăla cap: O DA NOROC! – într-adevăr, o, da, ce noroc a avut Dumitru Sinupe pe parcursul aventurii americane şi parcă acest hotel, cu denumiredeloc întâmplătoare, a venit pentru el ca o răsplată pentru o viaţă demuncă şi şansă în aceeaşi măsură, în care a reuşit să-şi împlineascăvisul de a avea propriul său hotel, învăţând, muncind cu dăruire,păstrându-şi integritatea şi mai ales, vorba românului, lăsândîntotdeauna loc de bună ziua pe unde a trecut de-a lungul timpului. Săreuşeşti să ai propriul tău hotel cu o „brumă” de bani puşi jos, este unnoroc şi încă unul mare! Apoi să iei un alt doilea hotel şi un al treilea!Povestea lui nea Mitică îmi întăreşte convingerea că americanii deţinreţeta succesului: America is the Land of the freedom and the home ofthe brave, nu este o vorbă în vânt, ci are un sâmbure de adevăr. Şi aşmai putea da încă multe exemple din viaţa lui Dumitru Sinu în care, într-adevăr norocul i-a surâs.

Acest ultim hotel l-a dobândit cu un alt mare noroc: era în Californiacând agentul său imobiliar i-a telefonat spunând că are o ofertă foarteatractivă, propunându-i să meargă să-l vadă. Nea Mitică n-a stat pegânduri, a plecat de îndată, i-a plăcut hotelul, a negociat un preţ bun, l-a cumpărat şi s-a mutat în Arizona, unde locuieşte acum, de aproapetrei decenii. Curios fiind, l-am întrebat care crede că este cheiasuccesului în afaceri. Răspunsul lui a fost scurt şi simplu: „Ca să aisucces în afaceri, depinde numai de tine”. Apoi mi-a explicat că trebuiesă ştii ce şi când şi cum să înveţi, cum să te organizezi, cum să valorificifiecare informaţie, fiecare experienţă pe care trebuie s-o consideri calecţie de viaţă, fiecare succes sau eşec cu rolul lui în formarea ta ca omde afaceri.

„Ştii cine este cel mai bogat om din Peru? Este un sârb! Bravo lui! Areuşit pentru că a ştiut ce vrea şi a avut şi noroc! E multimilionar îndolari”, mi-a spus răspicat nea Mitică.

„Eu cred că noi toţi avem un destin!”Personal, cred că ceea ce a realizat Dumitru Sinu se datorează nu

numai norocului. A avut, ce-i drept şi norocul contribuţia lui. Omul acestaînsă a avut o bogată experienţă de viaţă, cu acumulări masive în materiede lecţii pe care le-a învăţat în timp, cărora a ştiut să le dezlege taineleşi pe care a avut abilitatea să le aşeze la locul lor şi să le aplice înpractică dar şi acea fantastică deschidere spre sufletul omului,

Cum s-a lăsat de fumat Paul Getty,renumitul magnat al petrolului?

n Octavian CURPAŞSurprise, Arizona


completată de o doză considerabilă de altruism. Nu i-a fost nici ruşine şi nicifrică să muncească cinstit iar la momentul potrivit, destinul i-a scos la ivealămijloacele prin care să descopere calea spre prosperitate. Pe când locuia înCalifornia îi plăcea să participe la licitaţiile de mărfuri de tot felul, cunoscuteaici în America sub denumirea de auction.

După una din aceste licitaţii, plecând spre casă a văzut un bătrân, de-abiatârându-se sub greutatea unui un covor imens pe care îl avea în spate. Săritorca de obicei, nea Mitică s-a oferit să-l ajute şi l-a eliberat pe bietul om depovară. Deşi aflase că până la casa omului mai erau câţiva kilometri buni deparcurs, n-a dat înapoi şi a continuat să-l ajute. „Mike, vrei să cumperi casaasta?” – au fost cuvintele bătrânului evreu, imediat ce au ajuns la destinaţie.Mirat, nea Mitică i-a spus că el nu are bani pentru aşa o casă. Evreul însă nus-a dat bătut asigurându-l că nu l-a întrebat dacă are sau nu bani, ci i-a oferito afacere bună, preţul cerut fiind derizoriu. Tranzacţia s-a încheiat şi neaMitică s-a trezit peste noapte proprietarul casei evreului. Peste câtva timp arevândut casa unui prieten bun, pe nume Vasile Tudoran. Vasile i-a mulţumittoată viaţa. Măi, Mitică, dacă atunci nu cumpăram casa aceea de la tine, nuajungeam să-mi fac niciodată casa pe care o am acum – îi spusese lui neaMitică, pentru că vânduse la rândul său casa la un preţ mult mai mare decâtpreţul de achiziţie.

Dumitru Sinu consideră că nimic nu este la voia întâmplării. Oamenii pecare i-a întâlnit şi împrejurările în care s-au întâmplat lucruri ca acesta cucasa dobândită atât de simplu datorită unui ajutor banal, dar care a fostapreciat de către bătrânul evreu, nu sunt altceva decât produse ale destinului:„Eu cred că noi toţi avem un destin. Arabii spun aşa: «Ce ţi-e scris pe frunteţi-e pus!»” Apoi, melancolic, îmi spuse dintr-o dată: „Ce rău am făcut eu cade la trei ani să rămân fără mamă? Dar dacă eşti bun, oameni buni găseşti”.Îmi povestise cu alt prilej despre mama care îi murise de tânără, la numai 27de ani ai săi. Tatăl cuprins de febra durerii, a avut inspiraţie scriind câtevaversuri ce-au fost puse apoi pe o melodie. I-a luat pe cei trei copii şi i-a dusîn pivniţă, acolo i-a învăţat cântecul: Când termină preotul, voi începeţi toţitrei şi cântaţi: Ţine, Doamne, veacul bun / Că pleacă mama pe drum / Canoaptea să n-o apuce / Că nu ştie und’ se duce .Toţi oamenii din satizbucniseră în plâns. Mitică era mic, dar i-au povestit sătenii.

„Paul (Getty), tu doreşti să conduci o lume întreagă şi nu te poţi conducepe tine?”

Toată viaţa, Dumitru Sinu a ştiut să adune şi să selecteze informaţiile, săle stocheze în adâncurile sufletului şi minţii deopotrivă şi să valorificeînţelepciunea celor pe care i-a studiat, fie că au fost mari gânditori sauscriitori, oameni valoroşi de la care şi-a tras învăţămintele, fie de la omulsimplu, înţelept şi sincer.

De pildă, îi rămăsese vie în memorie o întâmplare relatată de cătreinginerul Traian Niţescu, prietenul său canadian de origine română care erapreşedinte la Petrofina – un cunoscut concern de produse petroliere, din carenea Mitică a învăţat cât de important este să ştii să-ţi foloseşti voinţa pentrua-ţi atinge scopul în viaţă. Paul Getty, renumitul magnat al petrolului eraprieten cu Niţescu şi adora sarmalele preparate de doamna Florica, soţiaacestuia; uneori mergea în vizită la familia Niţescu pentru a le savuraîmpreună, în tihnă. Cu prilejul unei astfel de vizite, Getty i-a dezvăluit gazdeicum a ajuns să renunţe la fumat. Se afla într-o călătorie de afaceri la Paris.Fiind un fumător pătimaş a constatat într-o seară, pe la ora 11,00, că nu maiavea ţigări. A coborât din cameră şi-a hoinărit pe străzile Parisului în căutareaunui magazin, reuşind în final să-şi cumpere ţigări. La ieşire din magazin s-aîntâlnit cu un amic francez. Aflând motivul pentru care Getty se afla la aceaoră acolo, francezul i-a adresat o întrebare retorică: Paul, tu doreşti săconduci o lume întreagă şi nu te poţi conduce pe tine? Nu te stăpâneşti petine? Cuvintele francezului au avut mare impact asupra magnatului, pentrucă acela a fost momentul în care Paul Getty şi-a dovedit lui însuşi că arevoinţă, renunţând pentru totdeauna la ţigări: Au trecut 25 de ani din acea zişi pachetul de ţigări cumpărat atunci la Paris îl am şi acum, nedesfăcut. Înclipa aceea m-am lăsat de fumat, ca dovadă a faptului că sunt propriul meustăpân, povestea Paul Getty.

„Fă binele şi dă-l pe apă!”„Tatăl meu, fie-i ţărâna uşoară, m-a învăţat să nu primesc pe nimeni la

mine-n casă cu masa goală, dar nici să nu calc pragul vreunui om fără a-iduce ceva”, iată o învăţătură de care Dumitru Sinu a ţinut seama pe parcursulvieţii şi care i-a fost ca o pecete de suflet în tot ce a făcut pentru semenii săi.A trecut prin momente de sărăcie dar şi de bunăstare şi n-a uitat să dăruiascădin suflet pentru suflet, ajungând acolo unde era nevoie şi când era nevoie,bucurând comunităţi întregi şi oameni simpli, aducând zâmbete ce fuseserăuitate pe feţele copiilor cu probleme şi răspunzând mereu prezent în faţaoamenilor necăjiţi.

Plecat din Sebeşul de Sus la o vârstă la care alţi tineri încă dezleagătainele cărţilor şi se bucură de frumuseţea anilor lipsiţi de griji, nea Mitică a

continuat lupta cu viaţa, zbătându-se din răsputeri ca în exil să-şifăurească un rost şi iată ca a reuşit, ba mai mult, şi-a îndeplinitpromisiunile făcute tacit bunilor şi părinţilor săi, neuitând de undea plecat, neuitându-şi neamul şi locul ce l-a dăruit cu dragoste şibunătate, cu sete de cunoaştere şi demnitate, cu virtuţi cu care tepoţi naşte dar le poţi şi pierde, odată vrăjit de magia Occidentului.Nea Mitică nu le-a pierdut!

A răspuns întotdeauna chemării de suflet a fiilor satului natal,participând mai mult decât onorabil la acţiunile organizate înscopul păstrării unităţii şi spiritului românesc pe meleagurile natale.Donaţiile sale respiră din pereţii bisericii din sat şi zâmbescarmonios prin blândeţea şi frumuseţea culorilor ce o împodobesc.

Aşezămintele pentru copiii nefericiţi din Râul Vadului sauTălmaciu şi-au îmbunătăţit substanţial condiţiile prin milosteniacelui care, crescând de la 3 ani fără mamă a dorit să le readucăacestor copilaşi zâmbetul pe feţele triste. Şi-apoi, câte sute dedolari n-au ajuns la cei nevoiaşi din satul său, şi nu numai, pentrucă nea Mitică dăruia de fiecare dată sume cu cel puţin două zerouriîn coadă.

Stau drept mărturie nenumăratele scrisori de recunoştinţă pecare amicul meu le păstrează ca pe un sfânt simbol al respectăriipromisiunii făcute lui însuşi în momentul în care a părăsit ţara, şiîn acelaşi timp, promisiunii făcute celor dragi din familia sa, care-ispuneau întotdeauna: Fă binele şi dă-l pe apă! n

Alpinism

n Ion PENA(trimis de Marin Scarlat)

Pe piscuri goale, fără viaţă,Unde nici vulturi nu s’avîntăEu mi-am tîrît povara sfîntăA trupului flămînd de viaţă.

Cu patimă m-am strîns pe stîncăStrîngînd spasmodic piatra tare …Şi-i drept că gura-mi, nu arareCerşea un sprijin de la stîncă.

Prăpăstii mi-au surîs sarcastic,Guri de-abia înfiorătoare,Dar prins de culme cu ardoare,Am rîs şi eu - la fel - sarcastic … n———————————Publicată în „SO4H2“, anul I, nr. 1, din 15 aprilie1932


14 actualitatea irl

„Mulţi sebeşeni poartă numele Stănilă şi Bădilă! Sunt răspândiţi prinţară, dar de te străduieşti, îi poţi afla prin toată lumea, până departe,

în Mexic, şi mulţi dintre ei fac cinste satului nostru! Cel mai bun exemplu esteLuciana Stănilă, profesor universitar la medicină, la Cluj, fata lui Dumitru Stănilă.Lucica este un om de nota 10, de care sebeşenii pot fi mândri!” Doctor în ştiinţemedicale, profesor la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”din Cluj, deţinând într-un palmares de excepţie cele mai înalte titluri academice,Luciana Stănilă este imaginea fidelă a femeii de carieră: inteligentă, ambiţioasă,riguroasă, pentru care necunoscutul constituie întotdeauna o provocare.

Predă timp de şapte ani la două universităţi din Algeria, vizitează o mulţimede ţări din întreaga lume şi nu se lasă copleşită de temeri atunci când stă faţă înfaţă cu aventura: e curajoasă şi participă la un safari în Namibia! Am vorbit decurând câteva zeci de minute cu doamna profesor la telefon şi am avut privilegiulde a afla o mulţime de lucruri despre DomniaSa. Cooperantă, deschisă şi foarte simpatică şicu un real simţ al umorului, Luciana Stănilă arememorat câteva momente semnificative dinviaţa şi cariera sa, dezvăluindu-mi, printre altele,principiile care i-au folosit drept jaloane în planpersonal şi profesional.

„În viaţă, sunt două lucruri importante:familia şi cariera!”

Iată filosofia de viaţă a doamnei profesorLuciana Stănilă! Am povestit minute în şirdespre nea Mitică şi Sebeşul de Sus, despreviaţa şi experienţa Domniei Sale. Este un omîmplinit, trăieşte la Cluj, împărţindu-şi timpul liberîntre Cluj, oraşul care a adoptat-o cu mulţi ani înurmă, Sibiu şi Sebeşul de Sus, pe care nu uităsă-l viziteze atunci când timpul îi permite. Casape care a moştenit-o de la familie în satul natala vândut-o acum câţiva ani, unei familiisărmane… Acum, doamna Luciana estepensionară şi se bucură de fiecare moment,încercând sentimentul împlinirii la porţilesenectuţii.

S-a născut în Sebeşul de Sus la 27 decembrie 1941, într-o familie de oamenicumsecade. Dumitru Stănilă, tatăl său, era din Sebeşul de Sus iar mama, caremoare foarte tânără, când Luciana de-abia împlinise doi anişori, era din Sebeşulde Jos…

Ce coincidenţă stranie, mama lui Mitică Sinu murise când acesta avea treiani! Iată doi copii rămaşi orfani de mamă care nu-şi vor aminti vreodată nicichipul şi nici mângâierile celor ce le-au dat viaţă, doi copii care, în ciuda lipseidragostei materne, primesc o educaţie sănătoasă şi îşi urmează fiecare calea,reuşind să-şi împlinească visele şi să-şi facă un rost în viaţă. Luciana era mică,avea doar şapte ani când Dumitru Sinu a plecat din România. Nea Mitică îşiaminteşte însă de Lucica de-atunci, pentru că mama vitregă a lui era bunăprietenă cu bunica Lucicăi şi între cele două familii relaţiile erau foarte apropiate.Doamna Stănilă este crescută de bunica din partea tatălui până la vârsta deşase ani, când tatăl său se recăsătoreşte cu o femeie inimoasă şi descurcăreaţă.Ea va avea grijă de Luciana, ca de copilul ei. Se mută la Cluj, şi Dumitru Stănilăajunge secretarul Facultăţii de Medicină.

După absolvirea şcolii primare, Luciana Stănilă urmează cursurile Liceului„George Coşbuc” (Liceul nr. 2) din Cluj. Anul 1959 aduce mare bucurie în familiaStănilă, pentru că Luciana devine studentă la medicină (absolvind, apoi,facultatea cu rezultate deosebite). Stagiatura o face în oraşul de pe malulSomeşului Mic, în perioada 1965-1966, după care se înscrie imediat la doctorat,urmând cursurile la zi (1966-1969). În trei ani de muncă asiduă, de studiu intensşi cercetare, publică mai multe referate şi articole de specialitate. Rezultatelecercetărilor efectuate îi aduc satisfacţie, culminând cu finalizarea şi susţinereatezei de doctorat.

O carieră de succesDupă ce-şi susţine teza de doctorat, în 1970, performanţele

obţinute o impulsionează să pătrundă tot mai adânc taineledomeniului în care se specializase şi pleacă pentru trei luni înGermania (1 septembrie-1 decembrie), unde lucrează alăturide specialiştii germani într-un laborator de biologie celulară.Este primul contact cu străinătatea, care se pare că-i vadeschide tinerei doctor în microbiologie, apetitul pentru muncaîn afara graniţelor. În timpul şederii în Germania face o scurtăcălătorie în Franţa. Cum securitatea comunistă era foartevigilentă, Luciana Stănilă este chestionată imediat asupramotivului deplasării sale în Franţa. Societatea românească aacelor timpuri era în plină efervescenţă comunistă, iar

deplasările în străinătate se puteau face numaidupă îndelungi verificări ale solicitanţilor.Absolut totul trebuia raportat sub forma acelorvestite informări scrise, care, dupăevenimentele din decembrie 1989, pre mulţi ausă popească…

Pe parcursul următorilor aproape patru ani,până în 1974, Luciana Stănilă este asistentuniversitar în cadrul UMF Cluj, făcând parte dincorpul profesoral al catedrei de microbiologie.Prin anii ’70, graţie protocoalelor încheiateîntre guvernele României şi cele ale ţărilor maipuţin dezvoltate din Africa de Nord, cuprecădere Algeria şi Maroc, pe fondul uneicrize acute de cadre didactice în instituţiile deînvăţământ din aceste ţări, un mare număr deprofesori români, din toate domeniile, vorpreda în şcolile africane. Luciana Stănilăpleacă în baza unui contract de cinci ani înAlgeria, unde ocupă funcţia de şef de lucrări laFacultatea de Medicină din capitala ţării, Alger(1974-1979). Revine la Cluj în cadrulUniversităţii de Medicină şi Farmacie (UMF)„Iuliu Haţieganu”.

Rămâne la universitatea clujeană până în 1983, când seîntoarce în Algeria. În intervalul acesta, îi pierde, unul dupăaltul, pe cei dragi din familie: în 1980, mama sa vitregă sestinge din viaţă. Tatăl său, Dumitru Stănilă îşi urmează soţiala scurt timp, în 1981, ca apoi, în 1982, să plece la celeveşnice şi bunica ce i-a fost atât de dragă – mama tatălui său,astfel că, doamna Stănilă se va dedica în exclusivitateprofesiei. Pe parcursul derulării celui de-al doilea contract cuAlgeria, activitatea Lucianei Stănilă se desfăşoară laConstantine (al treilea oraş algerian, ca mărime), în calitatede profesor la facultatea de biologie (unde se predamicrobiologie) din localitate. În anul 1984, în timpul şederiisale în Algeria, reuşeşte să viziteze Egiptul. Revine înRomânia în anul 1985 şi va lucra, până la vârsta depensionare, la UMF „Iuliu Haţieganu” din Cluj, urcând, treaptăcu treaptă, în ierarhia profesională.

În această perioadă, Luciana Stănilă continuă cercetărileîn domeniul în care se specializase şi predă cursuriunivesitare multor generaţii de tineri. În acelaşi timp, publicăo sumedenie de articole şi lucrări de specialitate. Editeazăastfel mai multe cărţi, unele şi în limbile franceză şi engleză,ce vor deveni materiale de studiu pentru viitorii medici şimijloace de informare pentru cei care deja lucrează îndomeniu. Amintesc aici câteva titluri: Microbiologia boliiparodontale, 1993, Microbiologia cavităţii orale, 1994, Generalbacteriology and virology, 2001 (editată şi în limba franceză

O fiică a Sebeşului de Sus,doctor în ştiinţe medicale

pe meridianele lumii

n Octavian CURPAŞSurprise, Arizona


ar vrea să studieze aici. Suntem mândri să vă invităm să citiţi aceste rânduri şi,ca urmare, să veniţi să ne vedeţi lucrând.”

Îmi vorbise doamna profesor despre UMF Cluj cu un respect deosebit. S-asimţit legată de tot ce însemna acestă a doua sa casă şi, chiar dacă a profesatşapte ani pe alte meridiane, nu s-a gândit vreodată să se stabilească în altăparte. Experienţa anilor petrecuţi în Algeria n-a făcut altceva decât să-i deschidăcăile cunoaşterii spre o altfel de lume, dar, prin revenirea la Cluj, a simţitîmplinirea.

O experienţă palpitantă – şapte ani în Algeria!După câştigarea independenţei Algeriei, în 1962, odată cu plecarea în masă

a francezilor, forţa intelectuală a ţării a scăzut considerabil. Primii ani ce au urmatau fost marcaţi de frământări sociale şi politice care au imprimat ţării o stare deinstabilitate. Începând cu 1965, timp de aproape 25 de ani, Algeria cunoaşte ostabilitate relativă, sub socialismul unipartid al preşedintelui HouariBoumédiènne. Cum evoluţia economică şi socială a unui stat este în strânsălegătură cu nivelul de pregătire al populaţiei, în Algeria este iniţiată o reformă aînvăţământului, care impune comasarea unui număr însemnat de cadredidactice aduse din străinătate, în şcolile algeriene. În vederea materializăriiacestei reforme, Algeria a încheiat protocoale de colaborare cu ţările lagăruluisocialist, printre care Polonia, Bulgaria şi, mai ales, România, de unde sute decadre didactice aparţinând tuturor formelor de învăţământ au venit să predea înAlgeria. În baza unui astfel de protocol a ajuns aici şi doamna Luciana Stănilă.

Făcând o trecere în revistă a perioadei petrecute în Algeria, Luciana Stănilămi-a povestit câteva lucruri interesante: Algeria este o ţară frumoasă, are ocoastă asemănătoare Coastei de Azur, deosebindu-se însă prin faptul că nu esteamenajată la fel de frumos. Au munţii Atlas, care o traversează în nord, iar înpartea de sud, deşertul algerin, o poartă deschisă spre Sahara. Oraşele celemai importante sunt Alger, Oran şi Constantine, dar cel mai frumos, nu numaidin Algeria, ci din toate ţările maghrebiene, este Algerul. Însă Algeria de astăzinu mai este ca cea de-atunci. Fundamentaliştii au câştigat teren, şi se pare căţara aceasta nu mai este atât de sigură… Într-adevăr, evenimentele recente dinAlgeria şi ţările vecine, ca de altfel frământările politice şi sociale din toată lumeaarabă, vin să confirme spusele doamnei profesor.

Algeria se întinde pe o suprafaţă de 2.378.907 kilometri pătraţi.Statisticile consultate mi-au furnizat informaţia conform căreia, la 1 ianuarie

2011, populaţia Algeriei era de 36.300.000 de locuitori. Algeria este una dintrecele trei ţări ale Africii de Nord cunoscute sub denumirea de ţările maghrebiene,însă, prin istoria lor, şi Egiptul, parţial şi Libia şi Mauritania, au multe trăsăturicomune cu primele trei (în limba arabă Maghrib înseamnă Vest). O zicală arabăspune că Magreb este o pasăre sfântă. Trupul ei este Algeria, aripa sa dreaptă,Tunisia, iar cea stângă, Marocul (Wikipedia). Doamna Luciana îi cataloga într-un mod original, spunându-mi că marocanii sunt consideraţi a fi artizaniiMaghrebului, algerienii sunt ţăranii acestuia, iar tunisienii, intelectualii. În Algeria,Luciana Stănilă lucrează în două etape: 1974-1979, în capitala Alger, iar între1983 şi 1985, în oraşul Constantine, în cadrul facultăţilor de medicină din celedouă oraşe. Salariul n-a fost cine ştie ce: cel aferent primului contract era foartemic, deoarece statul român îşi lua întotdeauna partea. Al doilea contract a fostceva mai avantajos, retribuţia fiind ceva mai mare, în jur de 1.500 de dolari, dincare impozitul pe care-l lăsa statului român era de 1.000 de dolari, iar restul de500 erau ai ei. Statul român a făcut multă valută prin aceste reţineri, nestipulateîn nicio lege internaţională. Dar, totuşi, câştigul era superior celui din ţară.

Perioada petrecută în Algeria a fost una palpitantă – mărturiseşte doamnaLuciana –, în primul rând pentru că am luat contact cu o lume diferită de cea încare trăisem, cu alte obiceiuri şi altă cultură şi în al doilea rând, pentru că toţitrăiam sub impactul fricii de a nu cădea în dizgraţia celor de la ambasadă. Dacăcineva sulfa ceva despre tine la ambasadă, aveai toate şansele să te trimităacasă şi să nu mai părăseşti România niciodată. Când a plecat prima oară înAlgeria, avionul cu care călătorea doamna Luciana transporta 180 de persoane,cei mai mulţi, profesori, restul, membri ai familiilor lor. Foarte mulţi români auavut atunci astfel de contracte. În schimb, în 1983, când a plecat din nou, doar12 dintre pasagerii avionului călătoreau în acelaşi scop cu ea, în Algeria. Dejaalgerienii îşi formaseră cadre didactice indigene şi numărul străinilor care predauîn şcolile lor scăzuse considerabil. Nu mi-am făcut nici măcar un prieten algerian,deşi păreau prietenoşi. Nu-ţi inspirau nicio încredere – mi-a spus Luciana Stănilă,şi apoi mi-a povestit despre atitudinea şi condiţia femeii în societatea algeriană,care au uluit-o.

Doamna profesor era interesată de aspectele legate de viaţa celor în mijloculcărora trăia, de cultura şi tradiţiile algeriene, dar mai cu seamă de felul în careeste tratată femeia în familie şi societate. Are ocazia să participe la o nuntăalgeriană şi o face fără ezitare n

continuarea în numărul viitor

în anul 2003) şi altele. În 2007, doamna profesor Stănilă sepensionează, însă continuă să colaboreze cu UMF Cluj, însistem plata cu ora. Ar fi avut posibilitatea să lucreze oriundeîn lume în profesia în care era senator de drept, însă a iubitdintotdeauna universitatea clujeană, a iubit Clujul, oraşul încare s-a format ca om şi profesionist; în plus, şcoala medicalăclujeană este renumită în Europa şi în întreaga lume, mediciiputându-se remarca şi aici la fel de bine ca în orice ţară dinlume.

UMF „Iuliu Haţieganu” – Pepiniera valorilor medicineiromâneşti şi internaţionale

Ştiinţa medicală este cea mai apropiată de suflet, fiind ceamai apropiată de om – spunea Iuliu Haţieganu (1885-1959),eminentul clinician, organizatorul serviciului medicaltransilvănean după al Doilea Război Mondial, al cărui nume îlpoartă astăzi universitatea de medicină clujeană. Autor anumeroase lucrări ştiinţifice şi articole de specialitate, IuliuHaţieganu este fondatorul şcolii medicale clujene şi simboluluniversităţii din oraşul de pe malul Someşului Mic. Tradiţiaeducaţiei medicale clujene este cunoscută pe toatemeridianele lumii.

Avându-şi începuturile încă din Evul Mediu, a cunoscut odezvoltare de amploare la sfârşitul secolului al XIX-lea şiînceputul secolului XX. Victor Babeş, renumit specialist îndomeniul microbiologiei, Emil Racoviţă, explorator polar şifondator al biospeologiei, Iuliu Moldovan, „pionier” al politicilorde sănătate publică, Iuliu Haţieganu, clinicianul strălucit alTransilvaniei, Octavian Fodor, întemeietorul gastroenterologieiîn România, Valeriu Bologa, unul dintre cei mai importanţiistorici ai medicinei din Europa şi alţi iluştri profesori şicercetători s-au numărat printre specialiştii universităţiimedicale clujene care i-au ridicat cota şi prestigiul, punându-şi în slujba ştiinţelor medicale, şi în speţă a omului, toatăinteligenţa şi munca lor.

Studenţii absolvenţi ai universităţii medicale clujene audemonstrat de asemenea calitatea studiilor efectuate aici prinprofesionalismul ce i-a făcut cunoscuţi pretutindeni în lume.Corpul profesoral de excepţie a avut ocazia să seperfecţioneze, mai ales după 1989, în unităţi similare dinEuropa Occidentală sau Statele Unite. Condiţiile de studiucreate, spaţiile de învăţământ modernizate şi dotărilelaboratoarelor cu tehnică modernă, alături de institutorii deexcepţie, au atras tot mai mulţi studenţi străini, UMF Clujdevenind o instituţie internaţională, în care studenţii potdesluşi tainele medicinei în limbile engleză şi franceză.Doamna profesor Luciana Stănilă a avut o contribuţieesenţială la înfiinţarea secţiilor universităţii cu predare în limbistrăine: linia engleză, în 1998, ea însăşi predând în limba luiShakespeare până în 2004, şi linia franceză, în anul 2000. Îmispunea distinsa doamnă profesor că la întoarcerea din Africa,avea o grupă formată aproape în exclusivitate din tunisieni,aşa că este lesne de înţeles faptul că înfiinţarea secţiilor cupredare în limbi străine devenise o necesitate.

Iată cum prezintă astăzi domnul Profesor DoctorConstantin Ciuce, Rectorul Universităţii de Medicină şiFarmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj, instituţia în fruntea căreiase află: „Studenţii noştri au posibilitatea să studieze în condiţiifoarte moderne şi să participe la cursuri în amfiteatre binedotate. La dispoziţia studenţilor se află o bibliotecă bogată, cuun serviciu personalizat. Timpul liber poate fi petrecut la bazasportivă a universităţii noastre, sau prin participarea laactivităţile culturale, atât de variate în oraşul nostru, dar şi prinvizitarea punctelor turistice ale zonei. Taxele de şcolarizaresunt foarte accesibile, iar costul vieţii nu este ridicat. OraşulCluj Napoca este situat în inima Transilvaniei, este un oraşfrumos, cu o bună infrastructură, cu o bogată viaţă culturală,cu foarte mulţi tineri ce studiază în cele şase universităţi.Amprenta multiculturală datează de peste 1.000 de ani, iarlocuitorii clujeni sunt toleranţi şi prietenoşi. Mulţi dintre foştiistudenţi la medicină s-au îndrăgostit de acest oraş şi s-austabilit aici, întemeind o familie. În glumă, se poate spune căacesta este singurul pericol care îl pândeşte pe cel/cea care


16 actualitatea irl

ajungi - iată maxima cea maiînaltă a vieţii noastre publice”.

Parcă după revoluţia dindecembrie 1989 numărul lor s-a înmulţit, caracterul lor s-apervertit în aşa hal, încâtimpresia e că lor li se cuvinetotul. Înfruptaţi din banul public,din averea ţării vândută pe doilei, din sinecuri politice, ca niştecăpuşi, s-au îmbogăţit fărăruşine. Îşi lasă nevestele pentrualtele mai tinere, au amante,iahturi, maşini de lux la care unadevărat capitalist din ţărileoccidentale nici nu visează, îşipetrec concediile prin locuriexotice, trai, năneaco, pe baniistatului… Când Caragiale în1901 este dat afară din postulde registrator administrativ, subpretext de economii, el lerăspunde:

„Aţi aruncat pe lefegii, În drum cu dame şi copii, Le-aţi smuls modestul lor dejun, Le-aţi smuls şi francul de tutunMai bine aţiFi hotărât să suprimaţiAtâtea mii de sinecuriNu pâinea la atâtea guri”

Nu vă spun nimic aceste versuri? n

by Helen Soraghan DWYER

For Giving

You raised children,Cooked meals,Cleaned the house.

You always had to do withoutMoney that might haveMade you beautiful,Love that might haveMade you smile.

Now your kidsAre grown,You are free to wanderThrough the shopping mallAlone,No need to thinkOf anyone else.

At last you have timeTo feel sorry for yourself n

Two collections of poetry, Still andBeyond, signed by Helen SoraghanDwyer are available in Books Upstairs,College Green, Dublin.

Anul Caragiale pare a fi un an ce se desfăşoară sub zodiaalegerilor noastre locale şi parlamentare.

Iată o cuvântare-pamflet, stil Rică Venturiano, ţinută deCaragiale în folosul conservatorilor-democraţi, anunţându-şi„şeful” că intră în partidul democraţilor:

„Şefule, de când ai răsărit pe firmamentul vieţii mele, ca unluceafăr plin de lumină şi democraţie, am fost cuprins de poftaturbată de a fi deputat. Fără deputăţie nu pot trăi. Nu poţi fiingrat şi primeşte-mă printre aceia care au norocul să fie încălziţişi pârliţi de razele tale arzătoare, soarele vieţii mele. Să nu mătratariseşti cu refuz, că mă nenoroceşti.

Al matale cu dulce, Caragiale”

În celebra sa comedie „O scrisoare pierdută”-1884, Caragialea pro iectat o viziune apo ca- liptică asupra societăţii noastreromâneşti în preajma alegerilor. Tea trul lui Caragiale este şirămâne astăzi mai actual ca oricând. Ca şi acum o sută şi cevade ani, avem azi aceiaşi Tipăteşti, Tra hanachi, aceleaşi Zoiţici,aceiaşi Caţa venci, Dan danachi, Farfurizi, pseu do intelectuali depro vin- cie care se zbat pentru ciolan, fonfi şi agramaţi,politicieni corupţi moral, care nu-şi urmăresc prin politică decâtinteresul personal.

Când le sunt interesele în joc, partidele se unesc sub„aceleaşi scene înălţătoare”, îmbrăţişindu-se.

Avocatul Nae Caţavencu vrea cu tot dinadinsul să ajungădeputat pentru că deputăţia aduce beneficii care nu puteau fiegalate nici cu postul de primar, de avocat al statului, de epitropsau de moşier al Zăvoiului, pe care cu atâta largheţe i le oferăTipătescu, prefectul judeţului. Acest Nae Caţavencu căruiaCaragiale îi îngroaşă toate defectele de demagog, îl vedem şiastăzi în adunări, în piaţa publică, la televizor, debitându-şiincoerenţa logică a ideilor pentru a-şi ajunge scopurile.Depătăţia pentru el înseamnă aşezarea oficială în rândul marilorprofitori. Lacrimile vărsate de Caţavecu pentru ţărişoara lui„clamările despre „lupta electorală” care este „viaţa popoarelor”,adeziunea călduroasă pe care o găseşte la „confraţi”, gata să-iaplaude, toate aceste ascunde o lipsă crasă de principii.

Acel Farfuridi „sincer şi onest” este un prost fără pereche, elcrede sincer în ceea ce spune. Îşi începe cuvântarea de la„1821 fix”, trecând prin toate etapele ridicolului, terminând cumonumentala „ori să se revizuiască, primesc, dar să nu seschimbe nimic”.

Tipătescu, prefectul judeţului, care consideră judeţul ca pepropria moşie, acţionează cu dispreţ, porunceşte arestări dupăcum îl taie capul etc.

Dandanache este o lichea politică aparte, virulentă, elnegociază soarta „scrisorii de amor”, ameninţând că o dă la„Războiul” dacă nu obţine deputăţia. Alegerea şi trimiterea înparlament a acestei lichele are semnificaţii cu mult mai largi,privind sistemul ce se pretinde „reprezentativ” al democraţiei.

Pristanda, poliţaiul oraşului, serveşte autoritatea cu zel, el eomul de casă al stăpânului, un fel de slugă care aprobă orice,culegând firimiturile de la masa lor.

Ionescu, Popescu, „băieţi buni” şi Cetăţeanul turmentat suntpoporul descumpănit. Cetăţeanul turmentat stă săracul în Piaţauniversităţii şi strigă: „USL şi PSD aceeaşi mizerie!” cu cine sămai voteze, săracul?

Caţavencu, Tipătescu, Zoe, Trahanache, Pristanda şi ceilalţiconturează o lume românească eternă al cărei spirit l-a precizatînsuşi Caragiale: „Principii- fleacuri! Omenie - mofturi!Chiverniseală-pricopseală şi ciupeală- acestea sunt principiile.Lipsa de omenie şi de caracter, asta e pecetea timpului nostru.A nu gândi nimic, a nu simţi nimic, a nu voi nimic în afară dechiverniseală personală şi a nu te da în lături de la nimic ca să

Eternul Caragialen prof. Ion Ionescu-BUCOVU

A actualitatea irlA 17actualitatea irlwww.actualitateairl.com * [email protected] * 086 166.02.82

În noi sunt toate, şi soare, şi nori, şi furtună,acum plouă, plouă torenţial!

Te simt în ploaie, frumoasă femeie,eşti cu mine, aici, în inima mea!

Plouă cu iubire pe pământ.Eu sunt pământul,

căci din pământ am fost luaţi!

Ce e pământul şi ce e ploaia, iubitule?O parte din noi! Ne întâlnim mereu,

în stele, în cerul senin, în fulger,în clipa de dincolo de timp,

Ştiam că eşti acolo, te aşteptam,ştiam că te voi întâlni odată şi-odată.

În tine se dă o luptă imensă,cu fluctuaţii mari de cald şi rece,

în foişorul inimiine completăm şi inversăm polii,

un fir roşu al destinului ne leagă,Ne reflectăm în oglindă esenţa vieţii,

un diamant a cărui lumină străbate adânc eteruri,privim atent fiecare dar divin,

în noi este adevărul, în profunzimea noastră!Ce însemn, oare, pentru tine?

Împlinirea mea, saturaţia unui sufletînsetat de tine, omul, sufletul, tu fiinţată.

Te iubesc, omule! Izvorul din tine iubesc!

Unde-i calea către izvor?Caută izvorul şi vei găsi calea,

un fir de apă suntem, un fir de apă vie carese varsă-n izvor!

Nu seacă izvorul lor! Le simţi durerea?N-o poţi simţi dacă nu te-a durut cel puţin

la fel de mult aşa cum ceri să simt, iubita mea!Ştim, au un izvor care nu se vede, împreună curg!

Totul e posibil cât încă nu ai ales,Într-o plăcere nebună pasiunea ne va topi,

vreau să urci cu mine,iar odată căzută-n braţele mele

clepsidra va curge în sus, hoya mea!Am visat mereu un om ca tine,

aici, pe pământul amintirilorunde totul este doar ideea unui paradis.

Pătruns sunt de acel vis,trupul tău mi-e cunoscut, îl recunosc.

Ca boabele de rouă, lacrimă de lacrimă,te voi culege cu mare atenţie,

Te sărut acolo unde se-aprinde focul sacru,acolo unde-ţi place,

La capătul râului ne-aşteaptă lumina.

Cu inima mi-ai desenat un câmp de flori,florile inimii, florile simţirii,Am întors fila timpului,ca pe-o roată care ameţitor te urcăşi-apoi te coboară,un spectru larg de lumini, de emoţii,Prin petalele macilorte-ai jucat cu gravitaţia mea,nucleele ni s-au întâlnit, contopindu-se,Primeşte această cheie a nemuririi.

Simţi dansul, mereu dansul în lumea noastră?Un mare misterrotirea spiritelor şi contopirea lor!Cu lumina adunată-n palmele inimiine cheamă tânguirea sufletului nostru.- Lasă, iubito, chinul pentru mine,am ajuns nepotrivit de târziu în sângele tău,am adus prea mult oxigen,fii liberă ca îngerul care se ridicaprin dansul aripilor,mereu sunt în lăcaşurile spiritelor,acolo cred că te-am întâlnit.Dumnezeu ne-a unit pe veci,dă-mi jumătatea, dă-mi noua viaţă!

Îmi amintesc de ziua când ţi-am cules floride pe câmpia paradisului revărsatîn zorii trăirilor mele...Acum sunt şi trup, aici şi-acum exist,într-un trup de bărbat.În palme-ai primit lumina noastră, ai grijă de ea!

O rază ce vine-n goană, din apus,şi-adună aripile,şi-apoi se lasă, tremurând, pe-o frunză...Mă fascinezi, omule din cer senin,coborât pentru viaţa din mine,iau foc din focurile tale,te cunosc demult,din veşnicii, de acolo te cunosc,azi mai mult ca ieri şi vreau un veşnic azi...Aduc inima mea înaintea ta,atât, nimic mai mult!

O veşnicie să stăm împreună,să ne deschidem unul faţă de celălalt,şi-amândoi faţă de lumea noastră,ca să primim mereu pecetea cerului!- Fii binecuvântată, inimă aleasă a iubirii divine!

Liniştea dinaintea furtunii; refac decorul,îl restrâng... dincolo de timp şi spaţiu,stau pe o stâncă, mă gândesc la tine,trebuie să găsesc răspunsul.- De ce vezi ziduri în oglindape care mi-ai împrumutat-o pentru o viaţă?Ridică-ţi ochii spre infinitul albastru,acolo unde nu mai este nicio limită,Nimic e totul şi totul e nimic.Vioara din oglinda mea te poartă,pe aripi neştiute,acolo unde gândul e viaţa veşnică... n

n Irina LuciaMIHALCA

Izvorul nesecatde lumină


actualitatea irl

Nazismul şiComunismul

„Răufăcătorii se scuză totdeauna invocând crimele ale căror victimeau fost ei întâi”. (Wasserman)

Acum vreo douăzeci de ani citeam o afirmaţie a filosofului Sartre lacare n-am reacţionat. În esenţă, el spunea că doctrina comunistă

trebuia să-şi impună ideile prin asasinat. Ar fi totuşi o explicaţie a indiferenţei noastre de atunci: la şcoală am

învăţat că doar naziştii au asasinat rivalii politici ori au ucis evrei şi alteneamuri în lagărele de la Auschwitz, Dachau, Birkenau. Aşa că, la vremearespectivă, cuvintele lui ni s-au părut, probabil, simple fantezii. Cât de realeerau însă aceste fantezii am aflat mai târziu. N-am reacţionat poate şi pentrucă în anii ‘70 aveam „icoanele” pe care sistemul ni le inoculase: Fidel Castro,Ernesto Guevara, Patrice Lumumba şi alţii.

Ce propovăduiau ei şi ce-au realizat, asta este altă poveste. Dar dacătoţi ar fi ajuns prim-miniştri sau preşedinţi de stat, cum ar fi condus?Exemplul este Cuba înfometată, ţinută între gratiile frontierelor pentru a nucunoaşte capitalismul „în stare de putrefacţie” (aşa învăţam la Economiepolitică). Până şi fiica dictatorului Castro a fugit, cu greu, în Occident,saturată fiind de „faţa luminoasă” a comunismului. Dar noi ştim mai binedecât oricine ce-a însemnat această orânduire dezastruoasă.

În fond, ne-am întrebat mulţi, care-i distanţa dintre nazişti şi comunişti? Ideile declarate îi separă, în timp ce faptele îi apropie. Pentru că naziştii

au scris în programul lor de guvernare în mod real ce aveau de gând

(antisemitism, războaie de cucerire etc.), pe cândcomuniştii au propagat o doctrină luată, parcă, din Biblie(egalitate între oameni, rase, respectul valorilor, iubireaaproapelui).

Naziştii şi-au respectat promisiunile săvârşindabominabilile lor crime. Dar comuniştii? Tot ce-au promisa rămas doar vorbă goală, căci în numele unor ideimăreţe au înfometat oameni, au ucis milioane de familii,nonvaloarea şi-a impus celebrele-i criterii de selecţie(minciuna, trădarea, prostia, slugărnicia), singuruladevăr era cel al bâtei din închisoare, iar democraţia eradoar în Constituţie …

De-abia după anul 1989 am aflat şi alte amănunte.S-a văzut clar că în acest sistem cuvintele sunt una şifaptele sunt alta.

Tot de cuvinte a fost ameţit şi Panait Istrati când avizitat U. R. S. S. Numai că, la faţa locului, a văzut peviu „democraţia” sovietică. Exprimându-şi nedumerirea,a fost ameninţat direct cu împuşcarea de către „tătucul”Stalin. Aşa că a fugit cât a putut de repede din ţara„fericirii”. Şi asta cu 15-20 de ani înainte de a importa şinoi „minunatele” reguli ale comunismului. Bietul Istrati n-a apucat să vadă (ca Soljeniţin, Saharov şi alţii) gulagulîn care a murit elita intelectualităţii ruseşti. Şi nici zecilede mii de ofiţeri ucişi din ordinul dementului Stalin, celeşase milioane de victime ale comunismului din Ucrainasau milioane de basarabeni deportaţi în Siberia …

Atunci de ce avem nostalgici? Astăzi, ca o dovadă aeficienţei vechilor idei ce ne-au fost inoculate, seobservă o educaţie politică aproape de zero şi oproliferare a extremismului.

Cum acţionează intelectualii pentru a avea rolbenefic asupra ţării? Iată o întrebare la care trebuie săreflectăm n

n Culiţă Ion UŞURELU


A venit primăvaraCu soarele ei, Pe câmpie aleargăO turmă de miei.

Fluturaşi de mătaseSe avântă în zbor, A venit primăvaraŞi lumea‐i a lor!

Găsiţi 10diferenţe între

cele douăimagini

alăturate?

A venitprimăvara

Mică, dar voinică, În spate ridicăSacul cu povară, Să‐l ducă la moară.

(Furnica)

de Emilia Plugaru

‐ Alo, Ioane hai lao bere la barul dincolţ.

‐ Păi când te‐amsunat eu acum ojumătate de oră ai zis că ai o durere îngrozitoare de cap!

‐ Aveam, dar a plecat la cumpărături.

Gigel la cabinetul medical al regimentului:‐ Dom’ doctor, mă simt foarte rău!‐ Unde vă simţiţi rău?‐ Să trăiţi, aici în armată!

O blondă la volanul unei maşini este trasă pe dreapta depoliţie:

‐ De ce în faţa şi în spatele maşinii aveţi numere diferite? ‐ Cel din faţă este mobilul, iar cel din spate numărul de

acasă.

Într‐un mic orăşel scoţian un localnic este sunat latelefon:

‐ Alo, John? Bătrâne, mă aflu într‐o situaţie critică şi amnevoie, urgent, de 10 lire... Poţi să‐mi dai?

‐ Alo, nu înţeleg nici o vorbă! ‐ răspunde John. ‐ Îmi... trebuie... zece... lire! ‐ strigă silabisit solicitantul. ‐ Alo ‐ intervine centralista pe fir ‐ domnului îi trebuie 10

lire de la Dvs. ‐ Ştii ce? ‐ se înfurie John ‐ Dacă auzi aşa de bine,

împrumută‐i dumneata!

Vine primul fiu acasă:‐ Tată, dă‐mi 5 milioane că am lăsat‐o pe una gravidă! Vine al doilea fiu:‐ Tată, dă‐mi 7 milioane că am lăsat‐o pe una gravidă! Vine şi fiica:‐ Tată, am rămas gravidă! Tatăl:‐ În sfârşit se mai şi încasează bani!

Soţia către soţ:‐ Să ştii că mi‐am dat seama că ai chef de ceartă azi:

adică luni, marţi, miercuri... toată săptămâna ţi‐au plăcutmacaroanele cu brânză făcute de mine, iar acum dintr‐odată, brusc, nu îţi mai plac!

‐ Începând de azi eu voi face în locul Dvs. scenele maipericuloase ‐ îi spune cascadorul actorului.

‐ Perfect! Atunci du‐te acasă la mine şi spune‐i soţiei căîn seara asta vin foarte târziu.

‐ Ce este peste centilitru? ‐ întreabă profesorul‐ Decilitrul! ‐ răspunde elevul‐ Peste decilitru?‐ Litru!‐ Şi peste litru?‐ Dopul!

Bonuri

actualitatea irlwww.actualitateairl.com * [email protected] * 086 166.02.82

20 A

Oferte locuri de muncă* Part Time Childcare staff - A friendly,

small crèche in Clonskeagh is looking for achildcare staff to work Part Time (mornings).Applicants must be FETAC qualified orstudying towards it. Suitable candidate shouldbe able to devise and implement a weeklyclass programme to incorporate Aistear andpromote children’s learning. Please submityour CV to [email protected] (129)

* Jobs Available Nationwide: The Zip Yard,Ireland’s only Alterations Boutique is hiringexperienced Tailors & Dressmakers.Candidates must be hard working and willingto work as part of a team. English is preferredbut not a necessity. Positions are availablenationwide. Please apply with a CV [email protected] or [email protected]

* Oriflame, companie internaţională deproduse cosmetice suedeze de cea mai bunăcalitate, are posturi vacante pentruconsultanţi şi potenţial manageri. Se oferăoportunităţi deosebite de afaceri celor caredoresc să câştige bani din prima zi deactivitate şi ştiu să muncească în echipăpentru a-şi îndeplini ambiţiile personale.Câştiguri bazate pe comision, până la 35% înfuncţie de vânzări. Experienţa nu e necesară,sprijin şi training se oferă gratuit. Pentrudetalii sunaţi la 085 128.39.63, Cristina.

Cereri locuri de muncă* Caut de muncă în domeniul construcţiilor,

am manual handling şi safe pass. Tel. 089431.81.23, Denis (130)

* Doamnă serioasă caut de muncă încurăţenie sau babysitting, rog seriozitate. Tel.089 419.20.86

Case de închiriat – Oferte* Se caută o fată serioasă pentru a

împărţi o cameră cu o altă fată, în zonaEast Wall, Dublin 3. Tel. 087 140.92.33

* Cameră dublă zona Navan Road,pentru doamnă / domnişoară, 2 min. deTesco şi autobuz. Rog seriozitate. Preţ: €300 / lună + facturi. Tel. 089 463.12.68

* Cameră pentru o persoană, la casă cugrădină, zonă liniştită, autobuze 4, 9, 11,13.Tel. 089 228.14.79 (129)

* Cameră single pentru un bărbat, înPalmerstown. Preţ: € 350 / lună. Tel. 085107.53.73 (129)

* Cameră dublă în Dublin 8, pentru o fată,1 min. până la staţia de autobuz, 5 min. pânăla staţiile de tramvai St. James Hospital şiHeuston. Preţ: € 450 / lună + cheltuieli. Tel.087 334.23.89 (129)

* Cameră dublă în Leixlip pentru opersoană, preferabil băiat. Preţ: € 350 / lună(cu facturile incluse). Tel. 087 356.48.65 (129)

* Cameră dublă pentru două persoane, înzona Clonee. Preţ: € 550 / lună. Tel. 087288.25.10 (129)

Case de închiriat – Cereri* Cameră pentru un cuplu, aproape de

centru. Tel. 087 333.34.13

Vânzări diverse* Lumânări de botez şi cununie. Tel. 087

775.94.93, 089 463.12.68

Servicii* Aplic unghii false cu acryl, diferite

forme şi modele - € 30 (Dublin 1). Răsfaţă-ţi unghiile cu produse de cea mai bunăcalitate şi dăruieşte-le cel mai frumosaspect! Mai multe detalii la tel. 087168.65.21

* Reparaţii calculatoare (MAC OSX &Windows), instalări complete servere(Windows 2008/2012 Server), home cloudsolutions.Microsoft certified. Tel. 086213.08.66, Vlad (129)

* Transport către şi dinspre aeroport(Dublin) - € 20. Tel. 087 150.22.53. Tel. 089463.12.68

* Dj Ovidiu. Sunt un Dj profesionist şicalificat, cu peste 7 ani de experienţăIndiferent de ce fel de eveniment vreţi săplanificaţi pot satisface toate cerinţele Dvs.Nunţi, botezuri, zile de naştere sau orice felde petrecere. Lumini inteligente, lasere,maşină de fum şi baloane, video proiector şimulte altele. Preţuri avantajoase, seriozitatemaximă. Mai multe informaţii: FacebookDJOVIDIU.COM, www.djovidiu.com. Tel. 083002.99.28

Anunţuri de mică publicitateGRATIS !

www.actualitateairl.com * [email protected] * 086 166.02.82actualitatea irl 21A

ziar

înso

rit (d

upă

tată

) cu

publ

icaţ

ia „M

elcu

l de

Rom

ânia

“

Colectivul de redacţieDirector: Hamilton Viorel NiculescuAdministraţie, publicitate, distribuţie

Ioan Bodnar - 087 990.93.48

Colaboratori permanenţiVasile ROŞ, Dan TUDOR, Aurora CRISTEA,

Octavian Dumitru CURPAŞ,Vavila POPOVICI

CulturăHelen Soraghan DWYER, Traian VASILCĂU,Irina Lucia MIHALCA, Camelia SURUIANU,Culiţă Ion UŞURELU, Ion Ionescu-BUCOVU,

Ion Pachia-TATOMIRESCU,Livia CIUPERCĂ, Coriolan PĂUNESCU,

Marin SCARLAT

Colaboratori în acest numărPetre TĂNASE, Toma G. ROCNEANU,

Virginia CHIRIAC

Ai ceva de adăugat sau comentat?Trimite la [email protected] sau dă

SMS la 086 166.02.82. Ne rezervămdreptul de a nu publica materialele şi

anunţurile primite. NU ne asumămresponsabilitatea pentru ideile exprimate înarticolele semnate de colaboratori. Şi evident,toate drepturile asupra publicaţiei astea sunt

rezervate Romanian Organisation ofIreland Ltd. Cu ©-ul de rigoare pe

2010-201X şi etc. Design-ul a fost conceputde StudVio deSign & Cibo

Adresa sediului Actualitatea irl:1 Bow Lane West, Bow Bridge Business

Centre, Kilmainham, Dublin 8Adresa pentru corespondenţă: Ap. 5 ParkCourt, Peck’s Lane, Castleknock, Dublin 15

Trimite şi tu anunţul tău !prin email - [email protected] SAU direct de pe website-ul ziarului,

www.actualitateairl.com SAU prin SMS la 086 166.02.82ATENŢIE! Anunţurile pentru numărul următor trebuie trimise până cel târziu

în data de 05 Martie 2015.Nu vor fi publicate gratuit anunţurile de natură comercială!

Redacţia nu îşi asumă responsabilitatea pentru conţinutul sau acurateţea textuluianunţurilor.


actualitatea irl

continuare dinnumărul anterior

O asociaţie internaţională, a investigatfenomenul, şi a organizat un experiment similarîn cadrul unei clinici renumite la Lourdes.Alexandru Mironescu, fiind la curent şi cuaceste aspect, aminteşte că la Societatea demedicină din Bordeaux un grup de medicieminenţi în cadrul unei adunări au discutat maimulte cazuri de vindecări miraculoasesurvenite în urma rugăciunii. Mai mult,„comitetul Medicină şi Religie al Academiei demedicină din New York, prezidat de doctorulFrederick Pereston, a socotit util să trimită laLourdes unul din membrii săi, cu misiunea deai informa asupra faptelor observate.”xv

Oamenii de ştiinţă, în urma unor îndelungiobservaţii, au ajuns la concluzia că:rugăciunea, ca act în sine, poate ajuta laînsănătoşirea organismului. S-a constatat cădintre bolile care s-au ameliorat se numără:tuberculoza osoasă, peritonita, lupusul şicancerul. Alexis Carrel a atras atenţia şi asupralegăturii care se formează între stărileemoţionale şi procesele organice. După opiniasa, „frica, supărarea, plăcerea, bucuria, îngeneral toate emoţiile sunt însoţite demodificari organice evidente. (…) O marespaimă poate determina modificari adânci şipermanente în temperamentul omenesc,necazurile pot aduce cu timpul leziuni profundeale organelor interne.”xv Concluzia

cercetătorului fiind următoarea: „omulgandeşte, iubeşte, suferă, admiră şi se roagăîn acelaşi timp cu creierul şi toate organelesale.”xvi Pormind de la aceste ipoteze s-ademonstrat că starea de rugăciune poateîmbunătăţii funcţiile organismului. Desigur,vindecările surprinzătoare erau destul de rare,„ceea ce constituie dovada că o reală stare derugaciune se realizeaza extrem de greu.”Alexandru Mironescu, completându-l pe AlexisCarrel, atrage atenţia şi asupra faptului că oasemenea stare, „de dăruire simplă şi totală,de topire fierbinte în mijlocul credinţei, estecompatibilă, se pare, cu structura noastrăsceptică.”xi

În încheierea articolului, adoptând oatitudine sapienţială, Alexandru Mironescuatrage atenţia asupra câtorva aspecteexistenţialiste: „Învinşii vieţii se numără printreaceia care n-au putut să ridice în sufletul lor ocredinţă, care n-au avut un crez. Iar pentruvremurile noastre atat de pline de greutăţi, lipsaunui crez poate deveni o primejdie, plătită cuchiar sacrificiul vieţii. Iată pentru ce formareamorală a individului, trebuie să devină punctulcardinal al eforturilor noastre, activitateamorală fiind singura în stare să acorde un sensexistenţei, să constituie o formă de viaţă şi sădetermine acel echilibru al stărilor de conştiinţăcare pot fi fructificate şi social. Este o eroare apromova în orice condiţii doar inteligenţa. Prinea nici individul şi nici societatea nu se potridica la înalţimea marilor bucurii. De altfel

naţiunile cele mai civilizate, acelea care au unideal colectiv, nu sunt cele mai inteligente, ciacelea care au un simţ profund al datorieimorale. În felul acesta ne întoarcem la unprincipiu mai vechi de educaţie, neglijat înultima vreme şi anume: formarea moralătrebuie să constituie axa principală a tuturorstăruinţelor noastre. În măsura în care vomreuşi să adâncim şi să generalizam activitateamorală vom putea sărbători o victorie a vieţii.”x

În articolul, „Afirmarea imposibilului”,publicat în Democraţia, Alexandru Mironescuaduce în atenţia cititorilor un moment crucial.Prima frază nu numai că ne atrage în moddeosebit atenţia, dar ne şi uimeşte. „Nu ştiu săfi citit vreodată o viaţă mai patetică, maibogată, în înţelesul profund, grav, al cuvântului,ca viaţa lui Pastieur, acest om excepţional întrecei excepţionali.”xx Intuind că cititorul nu estepe deplin convins de punctual său de vedere,continuă: „Se simte în viaţa aceasta – nu ştiucum să spun – mai mult decât un destin, maimult o pasiune pentru idei, se simte oparticipare a omului la o taină adâncă, oîncredere a omului într-o călăuză care îl vapurta fără şovăială până la capăt.”xx

În ziua de 6 iunie 1885, în lumea medicală,a avut loc un eveniment crucial. Pasteur, „acestsfânt laic”, a probat după îndelungiexperimente vaccinul turbării. Întorcându-ne întimp, să urmărim cum au decurs evenimentele.Un băieţel în vârstă de nouă ani, muşcat de uncâine turbat, sortit parcă să moară după câteva

n Camelia SURUIANU Din culisele jurnalismului inter - şi postbelic(studiu de caz Alexandru Mironescu)

A 23actualitatea irlwww.actualitateairl.com * [email protected] * 086 166.02.82

zile în chinuri groaznice, purtat de mână de mama sa, cu nesfârşită dragoste şiîngrijorare, „întruchipa una din acele negrăite drame în stare să mişte şipietrele.”xxi Întâmplarea făcu să ajungă în faţa lui Pastieur, „omul acesta al tuturormarilor îndrăzneli ale gândului.” Mişcat de situaţia în sine, depăşind zeflemeauacolegilor de laborator care-i ironizau experimentul, „pândindu-i eşecul ca să-lsfâşie, să-l masacreze moralmente (…) deveni dintr-o dată şovăitor.”xx Cuprinsde o vădită tensiunea sufletească, „cu uneltele sale, se apropie de copil, întăcerea şi emoţia covârşitoare, neomenească, a celor dimprejur şi spuse:«Aceasta e imposibil, dar să o facem totuşi!»”xx În aceea clipă solemnă, în carese întâlnea sfârşitul unei vieţi şi începutul alteia noi, Pasteur se dăruinecunoscutului şi înfăptui practic, la acea vreme, imposibilul. Spre marea sabucurie, copilul fu salvat.

Alexandru Mironescu, graţie artei sale scriitoriceşti, a reuşit să transmitălectorului emoţia şi încordarea psihică a unui mare om de ştiinţă, care la unmoment dat în viaţă, a fost pus faţă în faţă cu experimentul său.

Ariticole religioaseAlexandru Mironescu în articolul „Hristos a înviat din morţi”xx, după ce-şi

întâmpină publicul cu un citat din scrierile lui Pascal adresat ateilor: „Ce motiveau ei sa spună că nu se poate învia? Ce este mai greu, de a te naşte sau de aînvia, ca ceea ce n-a fost niciodată să fie, sau ca ceea ce a fost să mai fie încă?”;adoptând metoda piramidală, răspunde la fiecare întrebare în parte.

Un fapt irevocabil, după accepţiunea jurnalistului, „este că la temelia ereinoastre creştine stă înfipt un categoric adevăr sufletesc din care a ţâşnit unstrigăt de bucurie, auzit peste veacuri. Hristos a înviat!” Şi în urma acestei minunis-a clădit o lume nouă „pe această luminoasă şi absurdă certitudine, aşezatăîntr-o regiune a spiritului.”xxv

Ţinând cont de această hierofanie, „cea mai mare greutate pentru un om,pentru un popor sau pentru o epocă istorică este aceea de a dobândi ocertitudine deasupra căreia să fie posibil a clădi în numele unei credinţe. Senaşte atunci o râvnă, o flacără în stare să doboare orice piedică, să consumeorice împotrivire pentru că la capătul unei credinţe stă scris biruinţa.”xxv

Cât priveşte înţelesul învierii, Alexandru Mironescu, folosindu-se decunoştinţele sale de soteriologie, dă teofaniei un înţeles mistic. Hristos, prin jerftasa „a spintecat timpul în două şi s-a aşezat ca o piatră de hotar între doua lumi.(…) Odată cu apariţia Lui s-a pornit un alt duh, un duh generos, fecund.Omenirea, brusc, a căpătat o orientare, un ţel şi o noua disciplină interioară.”Mai ales că, darul său existenţial a fost „să fecundeze şi să fertilizeze sufletul

oamenilor şi să–l trezească la o viaţă de spor şi belşug.”xx Ideeaenunţată de exeget o întâlnim dezvoltată pe larg în scrierilepărinţilor mistici: Grigore de Nyssa, Maxim Mărturisitorul,Grigore de Nazianz. De la aceştia ne-au rămas numeroaseomilii în care găsim explicate pe larg sensurile ezoterice aleîntrupării divine. Alexandru Mironescu care era un cunoscătoral viziunii anahoreţilor enunţaţi, în acest articol, prezintălectorului avizat, câteva aspecte definitorii din antropologiachristianică, trecute însă prin filtrul minţii sale.

Spre exemplificare oferim drept mostră un citat în caremeditaţia exegetului atinge câteva puncte esenţiale. „Hristos apătruns în oameni cu atributele magnificului şi absolutului, casă stârpească acolo, în adânc, un suflet sterp, ca să se facăculcuş întreg nouă, unui duh proaspăt, ca să aşeze înmăruntaie sămânţa unui om nou. El n-a oferit o tranzacţie. Eln-a tolerat o încropeală. El a înţeles să omoare definitiv un omperimat, care purta un conţinut inutil, iar în acel loc defrişat săaşeze un început de viaţă noua, de viaţă cu desăvârşire nouă.Hristos a sfredelit până în străfunduri şi sub uriaşa sa fiinţămorală a zdrobit omul învechit, astfel ca să fie cu putinţă oeliberare totala, o eliberare care avea ca destinaţie infinitul. (…) Şi s-a lăsat îngropat să pecetluiască cu sigiliile morţii Saleextraordinare, dispariţia completă a unui om care numai poatefi. Peste acest om sfârşit şi sterp a lăsat să cadă piatra grea amormântului, simbol al unei lumi încheiate şi a alteia caretrebuie să vie. Şi iată a treia zi, sculat din cenuşă şi pre moartecălcând, a ţâşnit un nou Hristos luminos, încărcat dedumnezeire, înseninat şi alb, ca să vestească şi să întăreascărealitatea unei noi existenţe morale, ideea unui om nou.”xx

Un alt articol, care ne atrage atenţia este cel publicat tot cuocazia sărbătorilor pascale, în anul 1938. În „Viziunea ortodoxăa Paştilor”xx, Alexandru Mironescu aduce în atenţia cititorilorcâteva deosebiri între iconografia ortodoxă faţă de cea catolică.Amintim că scriitorul pe timpul studiilor doctorale a frecventatcu deosebit zel muzeele pariziene. După opinia sa, pentru uncatolic, „om de structură occidentala, suferinţele Mântuitoruluişi Răstignirea înseamnă un moment culminant şi într-un fel unsfârşit, o încheiere a istoriei sale. (...) Aşa se explică acel Hristos

Actualitatea Irlandeză 129

Documents

Transcript of Actualitatea Irlandeză 129