CUPRINS

CAPITOLUL 1 – Plăţile internaţionale

1.1Conceptul de plată internaţională...........................................................................................1

1.2 Sfera plăţilor internaţionale…...............................................................................................2

1.3 Gruparea plăţilor internaţionale............................................................................................4

1.4 Cadru judiric de realizare a plăţilor internaţionale..............................................................13

CAPITOLUL 2 – Acreditivul documentar

2.1 Definirea acreditivului documentar.....................................................................................22

2.2 Funcţiile acreditivului documentar.................................................................................… 23

2.3 Părţile implicate în decontarea cu acreditiv documentar....................................................25

2.4 Clauzele acreditivului documentar.....................................................................................27

CAPITOLUL 3 – Formele acreditivului documentar şi particularităţile lor

3.1 Clasificarea AD din punct de vedere al fermităţii angajamentului bancar..........................31

3.2 Clasificarea AD după modul de plată.................................................................................33

3.3 Clasificarea AD în funcţie de clauzele speciale conţinute..................................................36

3.4 Clasificarea AD în funcţie de folosirea combinată.............................................................39

3.5 Clasificarea AD din punct de vedere al domicilierii......................................................... .40

CAPITOLUL 4 – Mecanismul efectuării plăţilor internaţionale prin acreditiv

documentar

4.1 Momentele derulării unei plăţi pe bază de acreditiv documentar........................................43

4.2 Documentele necesare în utilizarea acreditivului documentar............................................44

4.3 Mecanismul derulării diferitelor tipuri de acreditiv documentar.........................................49

4.4 Exemplu practic de derulare a unei operaţiuni comerciale cu decontare prin AD..............64

CAPITOLUL 5 – Responsabilităţile băncilor la decontarea prin acreditiv documentar

5.1 Principii de tratare a documentelor.....................................................................................65

5.2 Delimitarea răspunderii băncilor la decreditare cu acreditiv documentar..........................72

BIBLIOGRAFIE.....................................................................................................................80

ANEXA 1.................................................................................................................................82

1

CAPITOLUL 1

PLĂŢILE INTERNAŢIONALE

1.1Conceptul de plăţi internaţionale

Plăţile internaţionale cuprind operaţiunile de stingere a obligaţiilor comerciale externe

prin virarea sumelor corespunzătoare în valută în conturile deschise la bănci1.

În ansamblul relaţiile financiar-valutare internaţionale, plăţile şi decontările

internaţionale ocupă un loc bine determinat. Acest flux financiar este rezultatul derulării

operaţiunilor comerciale internaţionale (export / import), cea mai mare parte a acestora fiind

derulate prin băncile comerciale. Modalităţile de plată utilizate în comerţul internaţional s-au

diversificat continuu, odată cu mutaţiile ce au avut loc în cadrul economiei mondiale şi a

perfecţionării tehnicilor şi tehnologiilor de transmitere a mesajelor. Pentru derularea

corespunzătoare a plăţilor internaţionale, un rol important îl au reglementările recunoscute şi

acceptate în relaţiile bancare, elaborate de Camera de Comerţ Internaţional de la Paris.

În prezent practica internaţională a dezvoltat numeroase instrumente şi tehnici de plată şi

decontare, de la cele mai simple (mijloacele de plată) la cele mai complexe (modalităţile de plată).

Cele mai frecvent utilizate modalităţi de plată şi decontare internaţionale sunt: plata în natură (fără

numerar), plata prin mijloace (instrumente) de plată (cec, cambie, bilet la ordin, ordin de plată) şi

plata prin intermediul unor modalităţi de plată complexe (incasso şi acreditivul documentar).

Metoda de plată descrie mecanismul prin care se execută obligaţia părţii debitoare a

preţului în cadrul tranzacţiei comerciale şi care se concretizează, în principiu, prin transferul

unor sume de bani, oricare ar fi forma sub care se prezintă aceştia (bani lichizi, bani de cont).

Utilizarea unei metode de plată presupune combinarea unei serii de elemente privind

instrumentele de plată, tehnicile de plată, termenele de plată, condiţiile cu privire la

documentele care reprezintă marfa (posesia, proprietatea) etc. De asemenea, sunt frecvent

implicate elemente de creditare (plăţi anticipate sau în avans, plată la termen, plată în rate

etc.) şi garanţii.

Cu alte cuvinte, modalităţile de plată internaţionale cuprind procedurile, mecanismele

şi tehnicile bancare, prin intermediul cărora importatorii virează sumele în valută

corespunzatoare mărfurilor primite sau serviciilor prestate către exportator.

11

Gheorghe M. Voinea, Mecanisme şi tehnici valutare şi financiare, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2004, p.181

2

1.2 Sfera plăţilor internaţionale

Plăţile internaţionale se desfăşoară fie pe baza unor acorduri statale şi opozabile

părţilor semnatare, fie în cadrul unor relaţii de drept privat, de regulă, contractul de vânzare -

cumpărare.

Plăţile internaţionale se realizează prin intermediul băncilor care păstrează şi virează

sumele în valută corespunzătoare pentru stingerea obligaţiilor de plată din contractele

comerciale internaţionale. În vederea efectuării plăţilor internaţionale, băncile încheie

convenţii de corespondent prin care stabilesc conturile deschise reciproc, mecanismele de

realizare a plăţilor, modul de înregistrare a sumelor în conturi şi comisioanele ce se percep

pentru serviciile de decontare. Operaţiunile interbancare se realizează prin intermediul

conturilor deschise de fiecare bancă pentru corespondenţii din străinătate care evidenţiază

încasările şi plăţile în valută.

Plăţile internaţionale au un rol important în stimularea schimburilor comerciale şi în

promovarea acţiunilor de cooperare internaţională. Din această cauză se impune alegerea

modalităţilor şi instrumentelor de plată şi utilizarea lor pentru a asigura încasarea contravalorii

mărfurilor într-un timp mai scurt şi ţinând seama de comisioane, garanţii şi de alte elemente.

Participanţii la negocierile din tranzacţiile internaţionale evaluează influenţa pe care o

exercită modalităţile şi instrumentele de plată asupra eficienţei economice.

Părţile implicate în tranzacţie îşi doresc, natural, o siguranţă, pe cât posibil, totală, în

ceea ce priveşte derularea acesteia. În realitate însă nici una dintre părţile participante nu

poate avea o certitudine absolută în acest sens. Dacă una dintre părţi are o siguranţă absolută,

cealaltă parte pierde din siguranţă, ceea ce implică realizarea unui compromis şi, prin urmare,

o siguranţă relativă pentru ambele părţi.

Alegerea metodelor de plată utilizate în tranzacţiile comerciale se face ţinând cont de

numeroşi factori printre care se regăsesc: relaţia dintre cele două părţi, vânzător şi cumpărător,

de natura mărfii ce face obiectul tranzacţiei, de reglementările în domeniu, de distanţa dintre

vânzător, fluctuaţiile potenţiale ale cursului de schimb. Natura şi durata relaţiei de afaceri

dintre partenerii comerciali, încrederea în celălalt au un rol decisiv în disponibilitatea ambelor

părţi faţă de acceptarea unei anumite metode de plată („condiţii de plată”, aşa cum sunt

cunoscute în tranzacţiile internaţionale).

În alegerea modalităţilor de plată o atenţie deosebită necesită acoperirea unor riscuri.

Deseori, în tranzacţiile comerciale, creditarea este inevitabilă, ceea ce presupune o anumită

disponibilitate pentru asumarea riscului de credit. Fiecare dintre părţile participante la

tranzacţie doreşte ca riscul să fie suportat de către celălalt. Cumpărătorul preferă condiţii de

creditare lejere, cu costuri minime şi pe termen lung (adesea justificate prin insuficienţa

3

resurselor financiare necesare cumpărării mărfurilor), în timp ce vânzătorul doreşte

recuperarea investiţiei făcute pentru fabricarea produsului, achiziţia de materii prime şi

echipamente etc., motiv pentru care va prefera să fie plătit la livrarea bunurilor sau chiar

înainte de livrare. Prin urmare, fiecare dintre ei trebuie să facă un compromis pentru ca

tranzacţia să aibă loc. Disponibilitatea şi condiţiile de finanţare sunt influenţate de persoana

care îşi asumă răspunderea pentru marfa respectivă şi de faza în care aceasta şi-o asumă.

Fiecare metodă de plată şi de transfer al banilor prezintă un risc mai mare sau mai mic pentru

cumpărător, pentru vânzător şi pentru băncile implicate în tranzacţie.

Moneda în care se va realiza plata are consecinţe asupra profitabilităţii tranzacţiei,

pentru ambele părţi, vânzător şi cumpărător, implicate în tranzacţie. Dacă cumpărătorul

încheie un acreditiv în ţara vânzătorului, plata către vânzător se va realiza în moneda şi ţara

celui din urmă, de către o bancă cu sediul central în străinătate. Dacă necesitatea protejării faţă

de riscul valutar este imperativă, comercianţii se pot proteja recurgând la operaţiuni de

hedging sau operaţiuni cu opţiuni.

Gradul de expunere la riscurile politice şi legislative este un alt criteriu important.

Instabilitatea politică poate conduce la schimbări în politica comercială, la restricţii asupra

transferurilor în străinătate, la restricţii asupra importurilor şi exporturilor de bunuri, la

schimbări în politica monetară cu impact asupra valorizării sau devalorizării monedei locale,

precum şi la mişcări sociale. Cu toate că riscurile politice nu pot fi controlate de către nici una

dintre părţile implicate în tranzacţie, ele pot fi anticipate uneori, cel puţin pe termen scurt, şi

evitate, într-o oarecare măsură.

Necunoaşterea legislaţiei, a restricţiilor procedurale în derularea sau executarea

contractelor, a reglementărilor privind comercializarea mărfurilor sau a celor privind importul

sau exportul, poate cauza probleme mari comerciantului pe piaţă.

Riscurile şi costurile aferente transportului mărfurilor constituie, la rândul lor, o

problemă majoră în alegerea modalităţilor de plată. Costul şi riscurile cresc dacă mărfurile

sunt livrate în locuri îndepărtate, dacă sunt transbordate sau manipulate de mai multe ori. Deci

momentul şi forma plăţii contribuie la distribuirea între părţi a riscurilor în cauză.

Specificul modalităţii de plată utilizate depinde de momentul apariţiei relaţiei de plată

dintre parteneri. Astfel, în practica internaţională relaţiile de plată se pot stabili imediat după

încheierea contractului şi anticipat expedierii mărfurilor, fiind vorba de plăţi anticipate

(avansuri); de asemenea avem plăţi la sosirea documentelor şi plăţi la termene.

În conformitate cu Regulile şi Uzanţele Uniforme privind Acreditivele Documentare

(RUU) şi Incasso-urile (RUE) emise de Camera Internaţională de Comerţ din Paris (CIC),

4

modalităţile de plată internaţionale trebuie să cuprindă garanţii pentru prestaţiile economice

şi pentru plăţi în favoarea partenerilor la relaţia economică internaţională.

Fiecare din aceste modalităţi de plată/garanţie asigură responsabilităţi diferenţiate

pentru parteneri şi pentru băncile intermediare. Aceste responsabilităţi fac obiectul

Reglementărilor Camerei Internaţionale de Comerţ din Paris şi sunt cuprinse în manuale de

operaţiuni documentare pentru comerţul exterior.

1.3 Gruparea plăţilor internaţionale

Există mai multe criterii după care se grupează plăţile internaţionale:

A. După natura actelor şi faptelor pe care le exprimă:

Plăţile comerciale reflectă operaţiunile de stingere a obligaţiilor băneşti

internaţionale provenite din exporturi, importuri, din acoperirea cheltuielilor de transport,

recepţie, asigurare, transfer de tehnologii.

Plăţile necomerciale includ plăţile în valută privind reprezentanţele diplomatice,

cheltuielile de deplasare în străinătate, plăţile privind dobânzile, cupoanele, anuităţile şi

dividendele.

B. În funcţie de cadrul în care se realizează:

Plăţile convenţionale se referă la lichidarea obligaţiilor în valută din acordurile

comerciale şi de plăţi încheiate la nivel guvernamental, semnate de reprezentanţii

împuterniciţi ai guvernelor respective. Reglementarea relaţiilor economice dintre ţări se poate

realiza, printr-un singur document convenţional care se referă la mărfuri, servicii şi la plăţile

reciproce, sau prin două documente reprezentate de un acord comercial si un acord de plăţi.

Acordurile comerciale şi de plăţi se ratifică de către autorităţile legiuitoare ale ţărilor

semnatare sau se aprobă de către guvern în funcţie de prevederile constituţionale ale fiecărei

ţări.

Plăţile neconvenţionale cuprind raporturile de lichidarea a obligaţiilor în valută din

comerciale internaţionale.

C. După modul în care se realizează:

Plăţile efective se realizează după livrarea mărfurilor şi prestarea serviciilor, prin

transferul sumelor corespunzătoare în valută.

Plăţile ce se efectuează după trecerea unei anumite perioade de timp de la livrarea

mărfurilor sunt determinate de raportul de credit comercial dintre exportator şi cumpărătorul

străin.

5

Plăţile prin compensaţie se individualizează prin faptul că nu mai realizează

transfer bănesc.

D. În funcţie de tipologia plăţii:

Plata în avans presupune achitarea de către cumpărător a mărfii comandate,

înainte ca vânzătorul să o livreze. Este o modalitate sigură pentru vânzător dar riscantă pentru

cumpărător, dacă nu se respectă condiţiile contractuale de către vânzător. Plata în avans se

poate face prin cec sau trate bancare. În general, plăţile în avans sunt îndreptăţite atunci când

asupra partenerului de afaceri planează suspiciuni legate de o potenţială instabilitate politică

sau economică sau în cazul în care puterea financiară a cumpărătorului este mai mare, prin

comparaţie cu cea a vânzătorului, fiind dublată însă de disponibilitatea de a plăti în avans,

pentru a ajuta firma vânzătoare să-şi desfăşoare procesul de producţie. Totuşi, indiferent de

situaţie, cumpărătorului nu i se poate impune, nu poate fi obligat, să plătească marfa în avans.

Compensaţia este o modalitate de plată prin care părţile convin asupra unui schimb

direct sau indirect de mărfuri, de valori echivalente, determinate cantitativ, calitativ şi

sortimental, într-un interval de timp determinat. Evidenţa schimbului este ţinută fie de către

parteneri, fie de către o bancă. În literatura de specialitate compensaţiile sunt grupate în:

„particulare” sau barter (atunci când se referă la schimbul de mărfuri fizice) şi „globale” sau

clearing (includ atât schimbul de mărfuri, cât şi schimbul de servicii); simple (atunci când au

loc între doi parteneri comerciali), lărgite sau în lanţ (când intră în joc mai multe entităţi

economice); interfirme şi interguvernamentale.

Barterul implică încheierea unui contract între doi parteneri pentru un schimb

simultan de marfă contra marfă, valorile partizilor de marfă fiind egale se compensează

reciproc.

Clearingul este un acord interguvernamental încheiat între două sau mai multe

state, pe o perioadă determinată şi are ca obiect compensarea globală a fluxurilor de bunuri şi

servicii reciproce, cu scopul excluderii totale sau parţiale a transferului valutar. Clearingul

este utilizat cu predilecţie de către statele a căror monedă nu este convertibilă şi care se

confruntă cu o criză de lichiditate valutară.

Contul deschis se utilizează ca metodă de plată când cumpărătorul se angajează a

plăti marfa comandată într-un anumit interval de timp de la livrarea acesteia. Intervalul de

timp este, de regulă, de 30, 60, 90 de zile. Uneori se pot întâlni şi termene mai lungi. Plăţile pe

bază de cont deschis se realizează prin trată bancară sau cec. Contul deschis îi oferă

cumpărătorului posibilitatea de a vinde marfa, urmând ca plata furnizorului său să se realizeze

ulterior. Prin urmare, cumpărătorul nu-şi investeşte fondurile proprii în achiziţionarea

6

mărfurilor. De regulă, această modalitate de plată este utilizată atunci când între vânzător şi

cumpărător există o relaţie bazată pe încredere. Din cauza gradului mare de risc, nu este

recomandabilă în situaţii în care planează suspiciuni asupra bonităţii cumpărătorului. Contul

deschis este metoda de plată cea mai sigură pentru cumpărător şi cea mai riscantă pentru

vânzător – în cazul în care cel dintâi, cumpărătorul, nu respectă condiţiile contractuale şi nu

îşi onorează obligaţia de plată. Dacă cumpărătorul nu achită marfa, vânzătorul îşi poate

recupera prejudiciul prin intermediul justiţiei. Rezolvarea cazurilor cu ajutorul instanţei, însă,

este o procedură anevoioasă, de lungă durată, în detrimentul celui prejudiciat.

E. În funcţie de mijloacele de plată:

1. Cecul

Reprezintă un ordin scris dat de o persoană (ordonator) unei bănci, la care acesta are un

disponibil depus în cont, ca aceasta să plătească la vedere o sumă de bani determinată în favoarea

unui terţ (beneficiar)1. Ordinul în cazul cecului este completat pe baza unui formular tipizat pus la

dispoziţie de banca emitentă.

În funcţie de persoana în favoarea căreia se va efectua plata, cecul poate fi: nominativ

(plata se face doar în numele persoanei desemnate drept beneficiar), la ordin (plata se va face

către persoana căreia i-a fost andosat cecul) sau la purtător (plătibil oricărei persoane care îl

va prezenta spre încasare băncii emitente). Singura funcţie a acestui instrument este aceea de

mijlocire a plăţii între doi parteneri angajaţi într-o operaţiune comercială. În principiu, cecul

poate fi folosit mai puţin pentru amânarea plăţii (mijloc de credit) sau pentru garantarea unor

plăţi. Cecul poate fi transmis prin gir (andosare) către o terţă persoană care devine astfel noul

beneficiar al cecului.

Figura nr. 1 – Mecanismul derulării plăţii prin intermediul cecului

1 Dorel Mihai Paraschiv, Tehnica plăţilor internaţionale, Ed. Economică, Bucureşti, 2003, p. 126

Exportator

Banca

exportatorului

Banca

importatorului

Importator

Depunerea sumei

de bani (1)

Emiterea cecului

(2)

Livrarea (3)

Plata prin cec

(4) Depunerea

cecului (5)

Transfer

bancar (6)

Plata (7)

7

Principalul avantaj al acestui mijloc de plată este simplitatea mecanismului. Derivat

din acest avantaj rezultă şi principalul dezavantaj al cecului, şi anume lipsa de protecţie pentru

exportator, care nu are siguranţa că în momentul în care a primit fila de cec aceasta va putea fi

şi încasată. Chiar dacă cecul nu poate fi emis fără a exista suma aferentă în cont, nu sunt

puţine situaţiile în care au loc emisiuni fără acoperire în cont.

Din cauza riscului ridicat, practica internaţională a dezvoltat câteva tehnici care să

sporească siguranţa unei plăţi prin intermediul acestui instrument: solicitarea ca plata prin cec să se

realizeze în avans, solicitarea unei garanţii din partea băncii emitente (cecul certificat), eliminarea

posibilităţii de transfer prin gir (cecul barat) sau vinculaţia (livrarea mărfii pe numele unui terţ).

2. Cambia

Reprezintă un înscris care conţine ordinul necondiţionat dat de o persoană (trăgătorul) altei

persoane (trasul), de a plăti o anumită sumă unei alte persoane (beneficiarul), la un termen

(scadenţă) şi într-un anumit loc1. Cambia serveşte ca instrument de plată, trăgătorul având de

încasat o anumită sumă de bani de la tras şi, totodată, are de achitat o datorie de faţă de o terţă

persoană - beneficiarul. Deoarece plata se face de obicei, la un anumit interval de la emiterea

cambiei, aceasta îndeplineşte şi funcţia de instrument de credit.

Cambia conţine următoarele elemente: denumirea de cambie în limba în care este redactat

înscrisul, ordinul necondiţionat de a plăti o sumă determinată (exprimată în cifre şi litere),

indicarea termenului de plată (scadenţa), care poate fi exprimat ca dată calendaristică fixă, la un

anumit număr de zile de la data emiterii cambiei (de regulă 30, 60, 90, 180 de zile), la vedere sau la

un anumit interval de la prezentare spre acceptare, numele şi adresa trasului, denumirea şi adresa

beneficiarului, locul efectuării plăţii, data şi locul emiterii, semnătura trăgătorului, cuprinzând

numele de familie în întregime. De la aceste prevederi se admit următoarele excepţii: dacă nu se

menţionează scadenţa, cambia este plătită le vedere (în ziua prezentării ); dacă nu este menţionat

locul emiterii acesta este considerat domiciliul trăgătorului.

Figura nr. 2 – Mecanismul derulării plăţii prin intermediul cambiei

1 Dorel Mihai Paraschiv, Tehnica plăţilor internaţionale, Ed. Economică, Bucureşti, 2003, p. 136

Trăgător

Beneficiar

Tras

Emiterea cambiei

(1)

Acceptarea cambiei (2)

Remiterea cambiei (3)

Prezentarea

cambiei la

plată (4)

Plata la

scadenţa

cambiei (5)

8

Emiterea cambiei dă naştere la anumite raporturi între persoanele participante, se creează

un raport juridic prin care trăgătorul se obligă faţă de beneficiar să-l determine pe tras să plătească

suma prevăzută în trată.

Acceptarea cambiei apare atunci când trasul are ordin din partea trăgătorului să efectueze

plata dar devine obligat cambial numai în momentul în care acceptă cambia. Prin acceptare, trasul

devine debitorul principal, el fiind obligat cambial, solidar cu trăgătorul, giranţii şi avaliştii. Trasul

îşi ia sarcina “să plătească”, iar ceilalţi obligaţi cambial îşi asumă obligaţia de a face “să se

plătească” în mod efectiv, ei plătind numai în cazul în care debitorul principal, trasul, nu îşi

onorează plata.

Plata cambiei se face prin prezentarea acesteia la plată în ziua scadenţei sau în una din cele

două zile lucrătoare care urmează scadenţei. Cambia scadentă la vedere poate fi prezentată la plată

în termen de un an de la data emiterii. Trasul care plăteşte are dreptul să pretindă de la beneficiar

trata cu menţiunea “achitat”, semnată de acesta. Dacă trasul vrea să facă o plată parţială,

beneficiarul nu poate refuza plata, fiind obligat să menţioneze pe trată suma primită şi să dea

chitanţa trasului. Regresul, în caz de refuz de acceptare sau de plata a tratei, este dreptul

beneficiarului de a acţiona împotriva trăgătorului şi a celorlalţi semnatari ai documentului respectiv

(andosatori şi avalişti) la scadenţă, în condiţiile în care trasul refuză plata înainte de scadenţă,

acceptarea totală sau parţială sau dacă intervine falimentul trasului ori cel al trăgătorului.

În comerţul internaţional, exportatorul apare, de regulă în calitate de trăgător şi

eventual beneficiar, iar importatorul - de tras. Dacă trasul nu onorează cambia, ultimul

posesor (beneficiar) are dreptul de regres (recurs) asupra tuturor giranţilor anteriori

avalistului, inclusiv trăgătorului, care sunt solidari, răspunzători faţă de el. Recursul merge

până la declararea stării de faliment şi executarea silită prin vânzarea bunurilor. Dacă ultimul

posesor al cambiei doreşte să încaseze contravaloarea acesteia înainte de scadenţă, o va

sconta unei bănci comerciale.

3. Biletul la ordin

Este un înscris prin care o persoană (emitentul) se obligă să plătească unei alte persoane

(beneficiar) sau unei terţe persoane desemnate la ordinul acesteia, o sumă determinată de bani la o

dată prestabilită. Scadenţa poate fi ca şi în cazul cambiei de până la 90 de zile. Spre deosebire de

cambie, angajamentul de plată este iniţiat de debitor, mecanismul fiind relativ mai simplu (sunt

doar două părţi implicate). La fel ca şi cambia sau cecul, şi biletul la ordin poate fi transmis prin gir

(andosare) sau poate fi scontat înainte de scadenţă la o terţă bancă.

9

4. Ordinul de plată

Este dispoziţia dată de o persoană (denumită ordonator) unei bănci, de a plăti o sumă

determinată în favoarea altei persoane (denumită beneficiar) în vederea stingerii unei obligaţii

băneşti provenind dintr-o relaţie directă existentă între ordonator şi beneficiar.

Figura nr. 3 – Mecanismul derulării plăţii prin intermediul ordinului de plată

Aşa cum rezultă din definiţie şi din practica utilizării sale ordinul de plată se caracterizează

prin:

a) relaţia de plată este declanşată ca urmare a unei obligaţii asumate sau datorii

preexistente, ce urmează a se stinge o dată cu onorarea O.P.;

b) operaţiunea este pornită la iniţiativa plătitorului (ordonatorului). El este cel care

stabileşte regulile după care operaţiunea urmează să se deruleze. Din acest motiv, în materie

de O.P., diversitatea tehnică este deosebit de largă;

c) revocabilitatea este o trăsătură fundamentală a O.P. Aceasta constă în faptul că

ordonatorul îşi poate retrage sau modifica instrucţiunile de plată date băncii, cu condiţia ca

ordinul său iniţial să nu fi fost executat prin plata în favoarea beneficiarului. Revocarea O.P.

nu atrage după sine nici un fel de consecinţe, drepturi sau obligaţii pentru părţile implicate;

d) provizionul (depozitul) bancar este absolut obligatoriu în cazul O.P. Acesta

presupune obligaţia ordonatorului ca o dată cu emiterea O.P. să creeze băncii şi sursa de

fonduri necesare, fie prin blocarea sumei respective din contul său bancar, fie prin depunerea

ei în vederea executării plăţii sau prin credit bancar acordat de bancă în acest scop în contul

ordonatorului. Pe filieră bancară, nu este obligatoriu transferul anticipat al fondurilor,

momentul acestui transfer depinzând de înţelegerea dintre cele două bănci ce intervin în

operaţiune;

e) din puncte de vedere al modalităţilor de încasare (determinate fireşte de

instrucţiunile ordonatorului) O.P poate fi:

Ordinul de

plată (2)

Livrarea (1) Importator

(Ordonator

Banca

importatorului

Exportator

(Beneficiar)

Banca

exportatorului

Depunerea setului

de documente (4)

Plata la scadenţă

(5)

Transfer bancar(3)

10

- simplu, încasarea sa nefiind condiţionată de prezentarea vreunui document sau

explicaţie cu privire la scopul plăţii. Acest tip de O.P. se aseamănă cu cecul;

- documentar, încasarea sa fiind determinată de obligaţia beneficiarului de a prezenta

anumite documente (facturi, dovada plăţii unor chirii, a unor cheltuieli de transport etc.)

indicate de ordonator în O.P.

Părţile implicate în derularea unui O.P., de regulă sunt:

- ordonatorul, cel care iniţiază operaţiunea; el este cel care plăteşte, stabileşte

condiţiile plăţii, constituie provizionul bancar în vederea plăţii; poate revoca în orice clipă

plata până în momentul derulării ei;

- beneficiarul este cel în favoarea căruia se face plata; trebuie să se conformeze

condiţiilor prevăzute în O.P.; până în momentul plăţii nu are certitudinea încasării sumei;

- băncile care intervin în derularea operaţiunii au simplul rol de prestatoare de

servicii. Singurele răspunderi ale băncilor sunt legate de manipularea corectă a valorilor

încredinţate (fonduri băneşti şi documente) şi să solicite beneficiarului prezentarea

documentelor aşa cum s-a prevăzut de ordonatorul plăţii (în cazul O.P. documentar). Aceste

bănci în practică sunt denumite: banca ordonatoare, cea la care ordonatorul dă dispoziţie

privind efectuarea plăţii prin O.P. şi la care constituie depozitul, şi banca plătitoare, cea la

ghişeele căreia se achită suma beneficiarului plăţii şi care solicită anticipat sau ulterior de la

banca ordonatoare suma ce urmează să o plătească sau a plătit-o.

F. În funcţie de modalităţile de plată:

1. Incasso documentar şi incasso simplu

Acestea intră în categoria plăţii documentare, în sensul că prin vehicularea

documentelor de către bănci, importatorul efectuează plata nu contra marfă ci contra

documentelor comerciale (factura) – care atestă livrarea mărfii conform condiţiilor

contractului, sau financiare – cambii, bilet la ordin, cec, etc - utilizate pentru a obţine sume de

bani. Incasso constă în ordinul dat de exportator băncii sale de a încasa contravaloarea unei

tranzacţii comerciale şi de a o vira în contul său contra unui set de documente negociat iniţial.

Incasso-ul documentar, (mai este denumit şi remitere documentară) se află, ca

oportunitate pentru vânzător şi cumpărător, între acreditiv şi contul deschis. În cazul incaso-

ului documentar, vânzătorul pregăteşte şi prezintă băncii documentele cam în acelaşi mod în

care se procedează şi în cazul acreditivului. Există, totuşi, două mari diferenţe: trata implicată

nu este trasă de către vânzător asupra unei bănci, ci asupra cumpărătorului însuşi; banca

vânzătorului nu are obligaţia de a plăti la prezentare, ci acţionează ca o bancă încasatoare sau

remitentă, în numele vânzătorului, încasând un comision pentru serviciile sale.

11

Figura nr. 4 – Mecanismul derulării plăţii prin intermediul incasso-ului

Incasso-ul este o modalitate de plată ce asigură într-o anumită măsură protecţia

intereselor ambelor părţi implicate în tranzacţie: cumpărătorul – înainte de a efectua plata are

posibilitatea verificării documentelor comerciale pentru a avea certitudinea că vânzătorul şi-a

îndeplinit obligaţiile asumate şi a livrat marfa în condiţiile şi termenele stabilite prin contract.

Vânzătorul – are siguranţa că importatorul nu va intra în posesia mărfii fără să o

plătească, pentru că banca îi va elibera documentele necesare numai după ce le va achita. Cu

toate acestea, incasso-ul nu prezintă nici o garanţie pentru vânzător privind plata (imediată sau

diferată) a documentelor de către cumpărător, existând o singură obligaţie de plată: a

importatorului asumată prin contractul comercial. Exportatorul livrează marfa fără a avea

garanţia că importatorul va onora documentele. El se asigură în principiu de un singur risc:

acela ca importatorul să obţină titlul de proprietate asupra mărfii fără să efectueze plata;

rămân însă o serie de riscuri care pot surveni între momentul expedierii mărfii şi cel al

încasării contravalorii ei:

- riscul întârzierii la plată (importatorul renunţă la preluarea mărfii) şi ca o

consecinţă a întârzierii sau neefectuării plăţii;

- riscul diminuării încasării – direct prin scăderea preţului mărfii (ca urmare a

deteriorii ei sau la presiunea importatorului) şi indirect prin efectuarea de către exportator a

unor cheltuieli suplimentare (cu stocarea, protecţia, returnarea sau redirijarea mărfii către o

altă destinaţie) sau plata unor dobânzi (în cazul în care s-a apelat la refinanţarea operaţiunii

comerciale);

- riscul pierderii mărfii (când este expediată direct pe adresa unui cumpărător de rea-

credinţă care şi-o însuşeşte, o înstrăinează şi refuză plata sau când, prin depăşirea unor

perioade sau costuri de stocare este confiscată şi scoasă la licitaţie de autorităţi sau de

creditorii respectivi).

Plata (7)

Livrarea (1) Exportator

(Ordonator)

Banca

importatorului

Importator

Banca

exportatorului

Depunerea setului

de documente (2)

Remiterea

documentelor (4)

Transmiterea

documentelor(3)

Plata (5)

Plata (6)

12

În practică aceste neajunsuri pot fi înlăturate sau diminuate prin:

- utilizarea cambiilor avalizate de o bancă;

- solicitarea unei garanţii bancare înainte de efectuarea exportului;

- solicitarea unui avans care să acopere eventualele cheltuieli cu depozitarea,

returnarea sau reorientarea mărfii în caz de refuz al plăţii;

- întocmirea documentelor de expediţie şi asigurare a mărfii într-o formă

negociabilă;

- vinculaţie (expedierea mărfii pe adresa unui terţ, eliberarea ei făcându-se pe baza

unei dovezi de efectuare a plăţii).

Cu toate acestea, este evident că în cadrul acestei modalităţi de plată avantajele sunt în

principal de partea importatorului, întreaga operaţiune de incasso desfăşurându-se la ordinul, pe

riscurile şi răspunderea exportatorului (conform Publicaţiei 522, articolul 21, spezele şi

comisioanele bancare sunt suportate tot de exportator). De aici şi ponderea modestă a incasso-ului

documentar în ansamblul plăţilor cu străinătatea (la noi 10÷15%), într-o măsură mult mai mare

fiind utilizat în relaţiile de plăţi necomerciale.

2. Acreditivul

Este modalitatea de plată cea mai utilizată în tranzacţiile internaţionale, fiind utilizat

cu predilecţie în situaţii în care există suspiciuni privind solvabilitatea partenerului de

tranzacţie sau atunci când valoarea tranzacţiei este considerabilă. Acreditivul este o

promisiune scrisă făcută de o bancă, în numele clientului său (cumpărătorul), de a plăti

vânzătorului suma specificată, cu condiţia ca vânzătorul să respecte termenii şi condiţiile

stabilite.

3. Plăţile electronice

Se dezvoltă rapid, în legătură cu utilizarea cardurilor şi creşterea cumpărărilor de

bunuri şi servicii pe cale electronică este în plină dezvoltare. Internetul pare să se transforme

rapid într-un intermediar de tranzacţii digitale. Dezvoltarea tehnologică este foarte rapidă,

oferind firmelor numeroase posibilităţi de creare şi extindere a pieţelor cu ajutorul tehnologiei

de vârf. Internetul îi poate oferi cumpărătorului dintr-o anumită ţară acces la bunuri şi servicii

din altă ţară, de a căror existenţă, altfel, nu ar şti nimic.

Totuşi, două probleme, par să fi determinat o oarecare rezervă a firmelor în ceea ce

priveşte comercializarea produselor lor prin intermediul intenetului:

- lipsa de încredere şi

- lipsa de siguranţă.

Ambele părţi implicate într-o tranzacţie trebuie să aibă certitudinea că infrastructura

internetului conferă siguranţă tranzacţiei.

13

Majoritatea tranzacţiilor electronice implică debitarea contului posesorului unei cărţi

de debit sau de credit. Dezvăluirea numărului cărţii de credit sau a numărului de cont bancar îi

poate expune pe cumpărători la riscul de a fi furaţi, atunci când cartela este folosită într-un

mediu nesigur precum Internetul.

În prezent, există tendinţa de a atrage băncile şi alte instituţii financiare în mecanismul

de derulare a tranzacţiilor electronice în calitate de garanţi ai plăţii, aşa cum se procedează în

cazul acreditivului. Conosamentul fiind folosit în aproape toate tranzacţiile internaţionale,

operează ca un act de proprietate. Însă este necesară existenţa documentului în original pentru

a-şi îndeplini rolul. Deocamdată nu există posibilitatea eliminării, prin intermediul vreunui

mecanism electronic, a vânzării unor mărfuri care nu se mai află în proprietatea vânzătorului.

Prin urmare, va mai trece ceva timp până când un sistem de plăţi electronice să devină

realmente operaţional, în special în domeniul acreditivelor, utilizate cu predilecţie în

tranzacţiile internaţionale.

1.4 Cadru judiric de realizare

Dezvoltarea schimburilor internaţionale a pus tot mai acut problema asigurării unui

comportament ordonat al ţărilor în desfăşurarea relaţiilor valutar-financiare şi a plăţilor dintre

ele. Deşi practica cunoaşte o mare diversitate de documente, în principiu ele pot fi grupate în

două categorii:

a) Convenţii destinate să uniformizeze normele de drept internaţional într-un

domeniu dat;

b) Convenţii şi acorduri destinate să coordoneze comportamentul monetar – financiar

al unui grup mai mare sau mai mic de ţări.

a) Preocupările de unificare a normelor de drept internaţional s-au materializat în acte

internaţionale ce au ca obiect:

Uniformizarea dreptului internaţional privat (de exemplu, Convenţia cuprinzând

lege uniformă asupra cambiilor şi biletelor de ordin – Geneva, 1930 – Convenţia cuprinzând

legea uniformă asupra cecului – Geneva)

Uniformizarea regulilor de drept material, în cadrul cărora se fac referiri exprese şi

la plăţile internaţionale. Pot fi amintite: Convenţia referitoare la legea uniformă asupra

vânzării internaţionale de bunuri mobile corporale (Haga, 1964), Convenţia cuprinzând legea

uniformă asupra formării contractelor de vânzare internaţională de bunuri mobile corporale

(Haga, 1964), Convenţia Naţiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internaţională

(Viena, 1980) care a înlocuit cele două legi uniforme prezentate anterior, pe măsura intrării

lor în vigoare.

14

Majoritatea acestor convenţii destinate reglementării uniforme a comerţului

internaţional au fost elaborate sau încheiate sub egida unor organisme internaţionale: Liga

Naţiunilor, Organizaţia Naţiunilor Unite, Comisia Naţiunilor Unite pentru Dreptul Comercial

Internaţional.

b) Unele organisme internaţionale grupând un număr relativ limitat de ţări sub forma

acordurilor, convenţiilor, anumite norme pe care statele semnatare se obligă să le respecte.

Un exemplu îl constituie ţările membre ale Uniunii Europene care, în preocuparea de

uniformizare a dreptului comunitar, au încheiat între ele acordul denumit Sistemul Monetar

European, în scopul menţinerii în comun a unor cursuri valutare stabile, extinderii utilizării

unităţii de cont europene ECU.

Pe principii asemănătoare funcţionează şi Uniunea Monetară a Africii Centrale şi

Uniunea Monetară a Africii Occidentale.

Istoria relaţiilor valutar – financiare cunoaşte şi un acord cu vocaţie internaţională –

Acordul Conferinţei Monetare şi Financiare a Naţiunilor Unite şi Asociate (Bretton Woods) –

prin care ţările participante au convenit asupra unor reguli de comportament monetar-

financiar destinat să asigure desfăşurarea echilibrată a relaţiilor valutar-financiar

internaţionale în perioada postbelică. Principiile şi regulile convenite au fost înscrise în

Statutul F.M.I., iar statele membre se obligau să le respecte.

Însă desfăşurarea în bune condiţii a plăţilor internaţionale este influenţată în primul

rând de 2 reglementări:

A. Convenţia asupra contractelor de vânzare internaţională de mărfuri

B. Contractul comercial de vânzare internaţională

A. Convenţia asupra contractelor de vânzare internaţională de mărfuri se

aplică acelor contracte între părţi care îşi au sediul în state diferite:

când aceste state sunt state contractante

când normele de drept internaţional privat conduc la aplicarea legii unui stat

contractant

Convenţia stabileşte următoarele reglementări1:

a) Părţile contractante

1 Doru Băjan, Vânzarea internaţională, Ed. Tribuna, Bucureşti, 2003, p.15-38

15

Pentru identificarea părţilor se menţionează denumirea completă şi adresa exactă,

forma juridică a persoanei juridice, capitalul social (pentru tipurile de societăţi la care este

obligatorie menţionarea capitalului social), numărul şi data (anul) de înmatriculare la

Registrul Comerţului.

b) Obiectul contractului

Poate fi constituit din:

Bunuri fungibile (care se pot înlocui unele cu altele), fiind bunuri de gen,

determinate prin caracterele comune ale unei categorii de bunuri

Bunuri nefungibile – care nu se pot înlocui unele cu altele, fiind bunuri certe

Determinarea calitativă a mărfii se poate face prin: documentaţii tehnice, caiete de

sarcini sau descrieri; mostre; indicarea tipului de marfă; norme; clauze uzuale internaţionale.

Determinarea cantitativă se determină prin precizarea în contract a cantităţii totale

şi/sau parţiale pe sortimente, unităţi de măsură, a locului şi modului de determinare a

cantităţii, a documentului care atestă cantitatea livrată, toleranţele admisibile la cantităţile

totale şi/sau parţiale exprimate în unităţi de măsură şi/sau procente.

Folosirea în contract a clauzei privind cantitatea about, environ, circa se stabileşte prin

Regulile şi uniforme privitoare la creditele documentare, elaborate de Camera de Comerţ

Internaţional de la Paris potrivit cărora se permite o abatere de 10% în plus sau în minus.

c) Forma contractului

Urmărind uniformizarea regulilor de baza cărora se desfăşoară comerţul internaţional,

pentru eficienţa relaţiilor internaţionale, Convenţia nu a prevăzut o anumită formă a

contractului de vânzare, încheierea lui în scris fiind necesară doar pentru efectul probator.

d) Formarea contractului cuprinde prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite asupra

contractelor de vânzare internaţională de mărfuri cu privire la acţiunile întreprinse de ofertant

şi de deţinătorul ofertei în vederea încheierii contractului, acţiuni materializate în ofertă,

acceptarea ofertei şi contraofertă.

e) Obligaţiile vânzătorului

Art. 30 din Convenţie stabileşte obligaţiile vânzătorului, respectiv livrarea mărfurilor,

transferul proprietăţii şi, după caz, remiterea documentelor.

În plus, faţă de aceste obligaţii generale, în conformitate cu art. 32 din Convenţie,

potrivit clauzelor prevăzute în contract, vânzătorul poate avea obligaţii complementare

16

aferente livrării mărfurilor precum: identificarea mărfurilor, încheierea contractului de

transport, încheierea contractului de asigurare a transportului ori furnizarea informaţiilor

necesare.

Convenţia reglementează, de asemenea, în sracina vânzătorului, obligaţii ce ţin în mod

indirect de livrarea mărfurilor, precum avertizarea celeilalte părţi privind existenţa unei

piedici la executarea (art. 79 din Convenţie) şi conservarea mărfurilor (art. 85 din Convenţie).

f) Obligaţiile cumpărătorului se referă la:

Preluarea mărfii în conformitate cu condiţiile prevăzute in contract şi cu

reglementările cuprinse în Convenţie

Preluarea predării

Livrarea anticipată – potrivit art. 52 din Convenţie, părţile, fără a modifica

condiţiile contractuale iniţiale, pot efectua o livrare anticipată a mărfurilor

Recepţia mărfurilor livrate trebuie efectuată împreună cu un organ neutru

specializat în astfel de operaţiuni, iar această măsură trebuie inclusă între clauzele

contractuale, prin care se reglementează modalitatea de efectuare a recepţiei mărfurilor

Plata preţului – Convenţia nu reglementează modalităţile de plată şi mijloacele de

plată utilizate, acestea urmând a fi stabilite de către părţi la momentul încheierii contractului şi

sunt supuse reglementărilor speciale în materie.

Conform art. 57 din Convenţie, locul de efectuare a plăţilor poate fi:

- la sediul vânzătorului

- dacă plata trebuie făcută contra remiterii mărfurilor sau documentelor, la locul

acestei remiteri

În cazul în care părţile, la încheierea contractului, cuprind clauze referitoare la livrare

standardizate de INCOTERMS, această uzanţă comercială reglementează pentru fiecare

condiţie de livrare obligaţiile referitoare la îndeplinirea formalităţilor vamale.

Convenţia asupra contractelor de vânzare internaţională de mărfuri mai face referire

la: transferul riscului, contravenţii la contract (esenţiale, anticipate, nejustificate, săvârşite de

vânzător, săvârşite de cumpărator), răspunderea cumpărătorului şi exonerarea de răspundere,

rezolvirea contractului şi efectele rezolvirii, rezilierea amabilă, daunele interese, modificarea

si cesiunea contractelor.

17

Convenţia se aplică în situaţia în care în momentul încheieirii contractului, părţile

dintr-un contract de vânzare internaţională de bunuri mobile corporale îşi au sediul în statele

contractante. Convenţia nu reglementează vânzările de obiecte mobile corporale cumpărate

pentru folosinţă personală sau casnică, afară de cazul în care vânzătorul la un moment dat,

înainte de încheierea, sau, chiar la încheierea contractului nu a ştiut şi nu ar fi presupus a

cunoaşte că aceste obiecte erau cumpărate pentru o asemenea folosinţă la licitaţii, ca urmare a

sechestrului pe valori mobiliare.

Convenţia nu se aplică contractelor în care partea preponderentă a obligaţiilor

vânzătorului constă dintr-o difuzare de mână de lucru sau de alte servicii.

B. Contractul comercial de vânzare internaţională

Un loc important în reglementarea relaţiilor valutar – financiare îl ocupă acordurile

sau, după caz, convenţiile de credit denumite şi de împrumut, linii de credit, de finanţare

încheiate, după caz, la nivel guvernamental (credite guvernamentale) sau la nivel bancar –

între două instituţii bancare.

Pentru desfăşurarea operaţiunilor valutar – financiare şi a plăţilor internaţionale, pe

baza unor norme tehnice reciproc convenite, băncile încheie aranjamente interbancare.

Aranjamentul interbancar poate îmbrăca forma unui schimb de scrisori între două bănci sau a

unui document convenţional bilateral încheiat între ele.

Derularea efectivă a schimburilor şi a plăţilor generate de acestea se realizează pe baza

contractului comercial internaţional.

În principiu, contractul internaţional are ca efect crearea unor obligaţii în sarcina

ambelor părţi:

a) Obligaţiile vânzătorului1

Vânzătorul se obligă, în condiţiile prevăzute în contract, să predea mărfurile, să

transfere proprietatea acestora şi dacă este cazul să remită documentele referitoare la marfă.

În cazul în care vânzătorul este ţinut să remită documentele care se referă la mărfuri, el

trbuie să exercite această obligaţie la momentul, în locul şi în forma prevăzută în contract. În

situaţia remiterii anticipate, vânzătorul păstrează până la momentul prevăzut pentru remitere

dreptul de a remedia orice defect de conformitate a documentelor, cu condiţia ca exerciţiul

acestui drept să nu cauzeze cumpărătorului nici inconveniente, nici cheltuieli nerezonabile.

1 Gheorghe M. Voinea, Mecanisme şi tehnici valutare şi financiare, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2004, p.182-184

18

Vânzătorul trebuie să predea mărfurile a căror cantitate, calitate şi tip corespund cu

cele prevăzute în contract şi al căror ambalaj sau condiţionare sunt în conformitate cu

prevederile contractuale.

Mărfurile pot să fie neconforme cu prevederile contractului comercial internaţional

dacă părţile nu au prevăzut altfel, în următoarele cazuri:

Sunt adecvate întrebuinţărilor la care servesc în mod obişnuit mărfuri de acelaşi tip

Sunt adecvate oricărei întrebuinţări speciale care a fost adusă expres sau tacit la

cunoştinţa vânzătorului în momentul încheieirii contractului, în afara cazului în care

cumpărătorul le-a lăsat la competenţa ori aprecierea vânzătorului sau că era rezonabil din

partea lui să o facă

Posedă calităţile unei mărfi pe care vânzătorul a prezentat-o cumpărătorului ca

eşantion sau model

Sunt ambalate sau condiţionate în mod obişnuit pentru mărfurile de acelaşi tip sau

într-o manieră adecvată pentru a le conserva şi proteja

Vânzătorul este răspunzător, în conformitate cu contractul, de orice lipsă de

conformitate care există în momentul transmiterii riscurilor către cumpărător, chiar dacă

această lipsă nu apare decât ulterior.

b) Obligaţiile cumpărătorului

Cumpărătorul se obligă să plătească preţul şi să preia mărfurile predate în condiţiile

prevăzute în contract. Obligaţia cumpărătorului de a plăti preţul include şi angajamentul de a

lua toate măsurile şi de a îndeplini toate formalităţile care să permită plata preţului, conform

prevederilor din contract şi din alte reglementări.

Dacă vânzarea este valabil încheiată fără ca preţul mărfurilor vândute anterior să fi

fost determinat în contract, în mod expres sau implicit sau printr-o dispoziţie care permite să

fie determinat, părţile sunt îndreptăţite, în lipsa unor indicaţii contrare care s-au referit în mod

tacit la preţul practicat în mod obişnuit în momentul încheierii contractului în ramura

comercilă respectivă, pentru aceleaşi marfuri vândute în împrejurări prealabile.

În cazul în care cumpărătorul nu este ţinut să plătească într-un alt moment determinat,

obligaţia de plată curge din momentul în care conform contractului, vânzătorul îi pune la

dispoziţie, mărfurile sau documentele.

În principiu, vânzătorul suportă orice sporire a cheltuielilor accesorii plăţii care rezultă

din schimbarea domiciliului său după încheierea contractului.

În cazul în care contractul implică transportul mărfurilor, vânzătorul poate face

expedierea cu condiţia ca acestea sau documentele lor reprezentative să nu fie remise

cumpărătorului decât contra plăţii preţului.

19

Cumpărătorul nu este ţinut de plata preţului înainte de a fi avut posibilitatea să

examineze mărfurile, în afară de cazul în care modalităţile de predare sau de plată pe care le-

au convenit părţile nu-i lasă această posibilitate.

Vânzătorul poate acorda cumpărătorului un termen suplimentar de durată rezonabilă

pentru executarea obligaţiilor sale.

Cumpărătorul trebuie să plătească preţul la data stabilită prin contract sau care rezultă

din contract, fără a fi necesară o cerere sau o altă formalitate din partea vânzătorului.

Dacă o parte nu plăteşte preţul, sau orice altă sumă, cealaltă parte are dreptul la

dobânzi asupra acestei sume, fără a prejudicia asupra daunelor interese pe care ar fi

îndreptăţită să le ceară. Daunele interese pentru contravenţia săvârşită de o parte la contract

pot fi reprezentate de pierderea suferită şi câştigul nerealizat de cealaltă parte din cauza

neîndeplinirii unei obligaţii.

Dacă vânzătorul nu este ţinut să restituie preţul, el trebuie să plătească dobânzi asupra

valorii preţului, calculate din ziua plăţii.

Cumpărătorul poate datora vânzătorului echivalentul oricărui profit care l-a tras din

mărfuri sau dintr-o parte a acestora, dacă trebuie să restituie integral sau în parte mărfurile,

sau, când este în imposibilitate să restituie mărfurile integral sau parţial, sau, să le restituie

integral sau parţial într-o stare sensibil identică celei în care le-a primit şi când totuşi a

declarat contractul rezolvat şi a cerut vânzătorului predarea mărfii de înlocuire.

Pentru îndeplinirea corespunzătoare a obligaţiilor principale, partenerii includ în

contract o serie de alte clauze şi elemente de detaliu.

În ansamblul clauzelor unui contract un loc deosebit de important îl ocupă

componenta valutar - financiară. În principal, acestea se referă la: mijlocul de plată utilizat,

modul de evitare sau atenuare a riscurilor valutare, modalitatea de plată (de decontare),

schema de plată, garantarea îndeplinirii întocmai a obligaţiilor asumate de partener.

Pentru participanţii la schimburile economice internaţionale, cunoaşterea

reglementărilor în materie ale ţărilor partenere are importanţă atât din punct de vedere al

sferei operaţiunilor pe care le pot derula în ţara respectivă, cât şi din punct de vedere al

incidenţei reglementărilor naţionale asupra plăţilor efectuate cu partenerii proveniţi din aceste

ţări.

Reglementările în materie existente în anumite ţări impun utilizarea numai a anumitor

valute în relaţiile de plăţi cu altele; interzic circulaţia liberă a valutelor străine pe teritoriul lor,

operaţiunile de plăţi putând fi efectuate numai de anumite instituţii desemnate expres; în ţările

unde există pieţe monetare şi de capital pot fi efectuate, cu respectarea legislaţiei naţionale,

20

diferite operaţiuni cu hârtii de valoare, titluri de credit, etc, în timp ce în alte ţări astfel de

operaţiuni sunt interzise; numeroase ţări interzic transferul valutar al fondurilor condiţionând

transferul de obţinerea unor autorizaţii.

În acest ansamblu de reglementări naţionale un loc aparte îl ocupă dreptul bancar.

Prin diferite norme, fiecare ţară reglementează activitatea instituţiilor bancare, exercitarea

profesiilor în aceste instituţii, precum şi regulile privind operaţiunile bancare impunând o

anumită conduită faţă de partenerii străini. Aceste reguli se pot referi la modalitatea de plată

utilizată, modul de emitere şi executare a garanţiilor bancare, sistemul acordării şi asigurării

creditelor de export, fiecărui stat fiindu-i specifice anumite reglementări.

În materie bancară, contractele sunt reglementate de legea ţării unde îşi are sediul

banca. În funcţie, de exemplu, de domicilierea AD, soluţionarea litigiilor referitoare la plăţi

este supusă legislaţiei ţării în care îşi are sediul bancaplătitoare. În mod similar, apar astfel de

probleme în cazul garanţiilor bancare – unde uzanţa ia în considerare legislaţia din ţara băncii

garante, a contragaranţiilor. De aceea, alături de legea contractului, partenerii de contract

trebuie să ia în considerare şi dreptul naţional, dreptul bancar, care, în funcţie de anumite

menţiuni exprese în contract, va cârmui componenta valutar – financiară.

În relaţiile de schimburi, plăţi internaţionale, desfăşurate pe o anumită durată,

participanţii introduc unele atitudini, comportări şi expresii care, repetându-le de multe ori,

devin, cu timpul, subînţelese ori implicite în toate contractele dintre ei. Acestea sunt aşa-

numitele uzanţe, care îmbracă forme foarte variate. Cele mai larg utilizate sunt1:

a) Trimiterea la un document, act scris. În domeniul plăţilor internaţionale, Camera

Internaţională de Comerţ de la Paris, pe baza practicilor bancare, a uniformizat regulile de

conduită ale părţilor implicate într-o plată internaţională. Drept urmare a elaborat:

Reguli şi uzanţe uniforme referitoare la acreditivele documentare (Publicaţia nr.

500)

Reguli uniforme privind incassourile (Publicaţia nr. 552)

Reguli uniforme pentru garanţiile contractuale (Publicaţia nr. 325)

Reguli uniforme privind garanţiile de cerere (Publicaţia nr. 458)

Trimiterea, în cadrul contractului comercial internaţional, la aceste documente este

facultativă, dar, o dată acceptate de parteneri şi stipulate în contract, regulile şi uzanţele în

materie devin obligatorii pentru toate părţile.

1 Mairiana Negruş, Plăţi şi garanţii internaţionale, Ed. ALL, Bucureşti, 1998, p. 5

21

b) Exprimarea în termeni de cod. Deseori, în contractul comercial, pentru a

simplifica prezentarea responsabilităţilor părţilor, privind livrarea mărfurilor se face trimitere

la anumite reguli uniforme în mod codificat. De exemplu, “CIF Marsilia” semnifică:

exportatorul livrează marfa, plăteşte transportul şi asigură marfa pe toată perioada

transportului pâna în portul Marsilia; în consecinţă, valoarea acreditivului pe care îl va

deschide banca importatorului trebuie să îi acopere toate aceste cheltuieli. Alteori, codurile s-

au impus prin practică: D/P semnifică documente contra plată; D/A – documente contra

acceptare;

c) Uzanţele locale şi uzanţele speciale au ca obiect: practica statornică într-o ramură

de activitate (comerţul cu cereale, vânzarea-cumpărarea hârtiilor de valoare); practica într-o

profesie (arbitrajiştii în operaţiuni valutare, brokerii, agenţii la bursa de valori, de mărfuri);

practica dintr-un loc (bursa de valori, o anumită piaţă monetară).

În concluzie, organizarea şi reglementarea relaţiilor valutar – financiare şi de plăţi

internaţionale are un caracter eterogen. Acesta se manifestă, pe de o parte, prin tendinţa

statelor de a-şi păstra autonomia şi libertatea de comportament în acest domeniu, iar pe de altă

parte, prin dorinţa lor de a le conferi stabilitate şi echilibru.

22

CAPITOLUL 2

ACREDITIVUL DOCUMENTAR

2.1 Definirea acreditivului documentar

Conform reglementărilor internaţionale în domeniu acreditivul documentar reprezintă

orice aranjament asumat de o bancă emitentă ce acţionează la cererea şi după instrucţiunile

unui client ordonator sau în numele său propriu cu privire la efectuarea unei plăţi către un terţ

sau la ordinul acestuia (beneficiarul), de a accepta şi plăti efecte de comerţ (cambii) trase de

către beneficiar asupra sa sau asupra ordonatorului, de a autoriza o altă bancă să efectueze o

asemenea plată sau să accepte şi să plătească asemenea cambii sau de a autoriza o altă bancă

să negocieze astfel de efecte de comerţ contra unui set specific de documente, cu condiţia ca

acestea să fie conforme cu termenii şi condiţiile acreditivului. Acreditivele, prin natura lor,

sunt tranzacţii separate de contractele de vânzări sau alte contracte care pot sta la baza lor, iar

băncile nu sunt în nici un fel obligate sau interesate de asemenea contracte, chiar dacă vreo

referire la asemenea contracte este inclusă în acreditiv.

În unele lucrări de specialitate, ale unor autori consacraţi, definiţia acreditivului

documentar apare sub o formă sau alta, dar sensul acesteia rămâne acelaşi .

Spre exemplificare, A. Imireanu defineşte acreditivul documentar astfel : ”o formă de

decontare prin care plăţile se efectuează pe măsura livrării mărfurilor, executării lucrărilor şi

prestărilor serviciilor, dintr-o sumă rezervată în acest scop şi ţinută la dispoziţia furnizorului

la unitatea bancară a plătitorului, într-un cont special numit cont blocat."

În lucrarea ”Tranzactii comerciale internaţionale”, Ioan Popa dă următoarea definiţie:

"acreditivul documentar (engleză “Letter of Credit” - L/C) reprezintă angajajamentul ferm

asumat de către o bancă la ordinul şi în contul clientului său (exportatorul) de a plăti o

anumită sumă de bani (reprezentând contravaloarea exportului) contra documentelor atestând

efectuarea obligaţiei (livrarea mărfii) pe care exportatorul se obligă să le emită şi să le

prezinte în condiţiile şi termenele stabilite de ordonatorul acreditivului."

O altă definiţie, dată de Al. Puiu, prezintă acreditivul documentar ca fiind “un

angajament prin care o bancă (emitentă, ordonatoare) acţionând la cererea şi în conformitate

cu instrucţiunile clientului său (ordonatorul acreditivului, cumpărătorul) se obligă să efectueze

o plată către o terţă persoană (beneficiarul acreditivului, vânzătorul) sau să plătească, ori să

accepte, ca urmare a ordinului dat de beneficiarul acreditivului, cambii care au fost trase de

către beneficiar sau să autorizeze o altă bancă să efectueze o plată către beneficiar, să accepte

ori să negocieze cambii."

23

În practica bancară, acreditivul documentar mai este cunoscut în engleza sub numele

de Letter of Credit, Documentary Credit, Commercial Letter of Credit şi în variantele

corespunzatoare din alte limbi, iar în limba română s-a impus termenul de acreditiv

documentar.

Pentru exportator (vânzator), acreditivul documentar apare ca o promisiune

irevocabilă de plată din partea unei bănci, conditionată de prezentarea de către el, într-un

anumit termen, a setului de documente care atestă expediţia mărfii.

Pentru importator (cumpărator), acreditivul constă dintr-o dispoziţie de plată

irevocabilă în favoarea exportatorului, conditionată de prezentarea documentelor de către

beneficiar la banca sa.

Derularea acreditivului documentar este în prezent guvernată de reguli uniforme

internaţionale cunoscute sub denumirea de UCP – „Reguli şi Uzanţe Uniforme cu privire la

Acreditivele Documentare ale Camerei Internaţionale de Comerţ de la paris – Publicaţia nr.

500”. Aceasta publicaţie reglementează întreaga derulare a acreditivului documentar, de la

emitere până la utilizare, cu condiţia ca acreditivul să fie supus acestor reguli1.

În concluzie, acreditivul documentar este o modalitate de plată asiguratorie utilizată,

de regulă, în tranzacţiile comerciale internaţionale în care partenerii nu se cunosc foarte bine.

2.2 Funcţiile acreditivului documentar

Principalele funcţii economice ale acreditivului sunt:

A. Instrument de siguranţă şi control

Principala funcţie a acreditivului este de a asigura vânzătorul că plata se va efectua cu

certitudine, atunci când condiţiile de livrare sunt îndeplinite într-o manieră adecvată, precum

şi de a asigura cumpărătorul că exportatorul şi-a îndeplinit cu exactitate toate obligaţiile de

livrare.

Băncile implicate joacă rolul principal în implementarea acestei duble garanţii. În

acest proces, se creează o serie de relaţii juridice foarte stricte prin intermediul băncilor, dar în

final cel mai important factor îl reprezintă încrederea pe care vânzătorul / exportatorul şi

banca acestuia o au în banca cumpărătorului/importatorului.

Pe de altă parte, cumpărătorul/importatorul trebuie să aibă încredere deplină că banca

vânzătorului / exportatorului va analiza cu atenţie documentele de livrare, şi că aceste

documente reflectă pe deplin realitatea (de exemplu, atunci când documentele sunt acceptate

1 Mihaela Rovenţa, Introducere în Forfetare şi Factoring. Tehnici moderne de finanţare a activităţii de

export, Ed. Economică, Bucureşti, 2002, p. 52

24

ca îndeplinind condiţiile stipulate în acreditiv, nu vor exista surprize de genul nisip exportat în

loc de zahăr).

Astfel, acreditivul documentar contribuie la formarea încrederii între partenerii

contractului şi bănci:

exportatorul are încredere în banca care deschide acreditivul, respectiv, în faptul că

va plăti sumele după primirea documentelor privind mărfurile livrate; în cazul în care nu are

încredere, exportatorul poate să ceară confirmarea acreditivului de către o bancă locală;

banca avizatoare are încredere în banca emitentă, respectiv, în faptul că va efectua

plăţile în condiţiile stabilite de importator;

banca emitentă are încredere în banca exportatorului, şi anume în faptul că va

controla cu grijă documentele ce vor fi prezentate de exportator;

banca străină mai are încredere în importator, respectiv, în faptul că ordonatorul

acreditivului va accepta plata şi nu va refuza plata documentelor prezentate de exportator;

banca din ţara exportatorului, banca emitentă şi importatorul au încredere în faptul

că documentele prezentate la plată se referă la marfa contractată.

B. Instrument de credit

Un acreditiv poate facilita pregătirile pentru obţinerea de către vânzător/exportator a

unui credit de la o bancă locală. Într-un asemenea caz, vânzătorul / exportatorul trebuie să

aibă grijă ca deschiderea acreditivului să fie efectuată cu câteva luni înaintea datei de livrare,

şi menţionată ca atare în contractul de import-export. În practica curentă, acreditivul este

considerat ca o garanţie colaterală serioasă de către bănci.

În definitiv, prima funcţie pe care a îndeplinit-o acreditivul documentar a fost aceea

de plată asiguratorie pentru plata unor importuri de bunuri.

În prezent, acreditivul documentar este din ce în ce mai mult utilizat şi pentru plata

unor importuri de servicii (software, servicii inginerie).

Astfel, acreditivul documentar este nu numai o metodă de plată asiguratorie, poate cea

mai sigură metodă de plată utilizată în tranzacţiile comerciale internaţionale, dar este totodată

şi un instrument cu ajutorul căruia exportatorul poate obţine finanţare pentru realizarea

producţiei / achiziţiei bunurilor destinate exportului. Astfel, exportatorul, ca beneficiar al unui

angajament irevocabil asumat de o bancă (banca importatorului), poate obţine un credit

necesar realizării producţiei / achiziţionării bunurilor destinate exportului, în baza cesiunii

creanţelor potenţiale care-i revin din cadrul acreditivului deschis în favoarea sa.

Având funcţia de mijloc de plată, acreditivului documentar prezintă următoarele

caracteristici:

25

Formalismul sau caracterul documentar, în sensul că exportatorul nu poate

pretinde plata decât pe baza documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor impuse de

acreditiv. Pe de altă parte, băncile vor decide plata exclusiv pe baza documentelor şi

conţinutul acestora, respectiv conformitatea lor cu conţinutul acreditivului.

Independenţa faţă de relaţia contractuală de bază, în sensul că obligaţiile asumate

de părţi, chiar dacă au ca temei un contract comercial sunt autonome faţă de acesta, iar

întinderea lor este cea precizată în acreditiv (în acest sens, în „Publicaţia 500”, se specifică

faptul că acreditivul este o tranzacţie distinctă de cea de vânzare).

Fermitatea angajamentului bancar, în sensul că banca se angajează să efectueze

plata, în conformitate cu instrucţiunile acreditivului, iar angajamentul său rămâne ferm până

când, eventual, primeşte alte instrucţiuni decât cele iniţiale.

Adaptabilitatea, în sensul că, prin tipurile sale, acreditivul poate fi adecvat

diferitelor operaţiuni de comerţ interior sau exterior.

Siguranţa, prin aceea că asigură protejarea intereselor tututror părţilor implicate.

Astfel, exportatorul are siguranţa că, în condiţiile respectării obligaţiilor înscrise în acreditiv,

va încasa contravaloarea mărfii, importatorul este asigurat că plata mărfii nu se va face decât

după ce documentele precizate în acreditiv (care atestă expedierea mărfii) vor fi depuse la

banca plătitoare iar banca emitentă este protejată prin gajul asupra documentelor de livrare.

În concluzie, acreditivul documentar reprezintă un angajament între un client şi o

bancă; prin intermediul acreditivului documentar se realizează:

plata sau acceptarea unei cambii trase de către beneficiar,

autorizarea unei alte bănci în efectuarea unei astfel de plăţi,

plata sau acceptarea, sau negocierea cambiilor,

contra documentelor solicitate, în conformitate cu termenele şi condiţiile stipulate

în contract.”

2.3 Părţile implicate în decontarea cu acreditiv documentar

În folosirea unui acreditiv documentar (AD) sunt implicate următoarele părţi1:

A. Ordonatorul – în relaţia contractuală este importatorul, beneficiarul unei prestaţii

sau serviciu. El este cel care:

iniţiază relaţia de AD, prin instrucţiunile pe care le dă băncii sale de a plăti

exportatorul

1 Minică Boajă, Relaţii financiare şi valutare internaţionale, Ed. Economică, Bucureşti, 2003, p.179 - 181

26

completează formularul intitulat „Ordinul de deschidere a AD”, în care precizează

toate condiţiile de termene şi documente potrivit cărora banca să efectueze plata.

B. Beneficiarul – în relaţia contractuală este exportatorul, prestatorul de servicii. El

este cel în favoarea căruia banca importatorului s-a angajat la plată şi care, îndeplinind

condiţiile de termene şi documente cuprinse în textul AD, încasează banii.

C. Banca emitentă – este banca care, la solicitarea importatorului, ordonatorul AD,

îşi asumă în scris angajamentul de plată în anumite condiţii de termene şi documente, în

favoarea exportatorului, beneficiarul AD. Prin angajamentul de plată asumat în scris, Banca

Emitentă este principala angajată în relaţia de AD. Acest angajament de plată poate fi

realizată de către Banca Emitentă în două moduri:

- direct, în sensul ca ea însăşi să efectueze plata. În acest caz, ea îndeplineşte atât

rolul de bancă emitentă, cât şi de bancă plătitoare;

- indirect, în sensul că desemnează o altă bancă să efectueze plata. Această bancă

desemnată să efectueze plata în numele ei se numeşte bancă plătitoare sau după caz,

negociatoare.

D. Banca corespondentă - situată, de regulă, în ţara exportatorului, este banca prin

care banca emitentă transmite textul acreditiv documentar spre a fi comunicat beneficiarului

AD, exportatorul. În funcţie de modul în care se efectuează plata şi de tipul de acreditiv ales

de parteneri pentru efectuarea acesteia, banca corespondentă poate îndeplini funcţia de:

- Bancă notificatoare sau avizatoare: în cazul în care plata documentelor are loc la

banca emitentă sau plata e domiciliată la o terţă bancă, banca notificatoare îndeplineşte rolul

unui simplu intermediar, manipulator de documente. Ea anunţă exportatorul de deschiderea

AD, primeşte de la exportator documentele şi le transmite băncii plătitoare. Ea primeşte un

comision de notificare / preluare de documente

- Bancă plătitoare: în cazul în care plata este făcută de o altă bancă decât banca

emitentă, banca plătitoare poate fi situată în ţara exportatorului sau într-o terţă ţară. Prin

instrucţiunile primite de la banca emitentă, ea este autorizată să plătească exportatorului

documentele prezentate, în strictă concordanţă cu termenele şi condiţiile din AD, să remită

documentele băncii emitente, iar aceasta să-i ramburseze suma plătită.

- Banca trasă / acceptantă: când plata urmează să se facă prin cambii trase asupra

unei bănci, banca asupra căreia au fost trase cambiile şi care, la scadenţă, le va achita, se

numeşte bancă trasă. Banca trasă primeşte documentele însoţite de cambii de la exportator,

acceptă cambiile şi i le restituie, iar documentele le remite importatorului sau băncii emitente.

La scadenţă, banca trasă achită cambiile beneficiarului.

27

- Bancă negociatoare: este banca desemnată să negocieze efectele de comerţ emise

şi acceptate în cadrul mecanismului de plată prin acreditiv de către banca emitentă sau de

importatorul însuşi.

- Banca confirmatoare este banca care, la angajamentul de plată asumat de banca

emitentă, adaugă propriul ei angajament, egal ca valoare şi condiţii. În cazul în care banca

emitentă nu îşi onorează angajamentul de plată, banca confirmatoare va efectua ea plata.

Banca confirmatoare poate fi banca din ţara exportatorului, respectiv banca plătitoare sau o

bancă dintr-o terţă ţară.

- Banca rambursatoare reprezintă banca desemnată şi / sau autorizată să asigure

rambursul în conformitate cu o autorizaţie de ramburs emisă de banca emitentă

- Banca solicitantă reprezintă o bancă care plăteşte, se obligă la un angajament de

plată diferată, acceptă trate sau negociază în cadrul unui acreditiv documentar şi prezintă o

cerere de ramburs băncii rambursatoare.

2.4 Clauzele acreditivului documentar

Decizia exportatorului privind forma şi tipul de AD trebuie să se bazeze pe anumite

informaţii obţinute înainte de începerea negocierilor sau încheierea contractului:

Solvabilitatea / buna credinţă / seriozitatea importatorului – aceste informaţii se

pot obţine de la banca care îl deserveşte pe cumpărător; de la alţi parteneri sau alte bănci (de

pe piaţa sa) care au avut afaceri cu firma respectivă.

Comportamentul băncii sau băncilor din ţara importatorului – în cazul în care

băncile din ţara exportatorului au relaţii de corespondent cu bănci din ţara importatorului.

Uzanţa şi reglementările în vigoare privitoare la plăţi, garanţii şi transferul valutar

al fondurilor din ţara importatorului; adesea acestea au incidenţă directă asupra formei AD şi

rapidităţii încasării sumei. Aceste informaţii se obţin de la banca din ţara sa sau de la instituţii

/ organisme cum sunt: Ministerul Comerţului, instituţii de cercetare privind pieţele externe,

alţi agenţi economici care au mai derulat afaceri cu ţara respectivă.

Poziţia băncii confirmatoare sau a băncii transferatoare dacă se doreşte AD

confirmat sau AD transferabil. În prealabil este necesar să se discute cu banca solicitată dacă

aceasta este pregătită să îşi adauge confirmarea sau, după caz, să găzduiască transferul. În

principiu, aceste bănci au dreptul să refuze o astfel de cerere.

28

Acreditivul documentar cuprinde o serie de clauze, dintre care cele mai importante

sunt enumerate în continuare:

Acreditivul documentar este deschis de exportator în favoarea sa sau a unei alte

firme cu care este asociat sau face parte din structura firmei vânzătoare;

Numele beneficiarului va fi trecut împreună cu datele privind domiciliul acestuia,

aşa cum figurează în actul de înfiinţare;

Banca emitentă va preciza modalitatea de transmisie a fondurilor (fax, telex,

SWIFT);

În cazul în care nu se menţionează caracterul de transferabilitate al acreditivului,

atunci va fi considerat un oficiu „netransferabil”;

Dacă cele 2 părţi contractante (exportator şi importator) au convenit ca acreditivul

să fie confirmat, atunci se va menţiona banca care va face confirmarea (banca emitentă sau o

terţă bancă);

Valoarea acreditivului poate fi „fixă”, când indică valoarea exactă a acestuia,

„maximă”, când se va indica „maximum....”, urmat de valoarea acreditivului sau

„aproximativă” când se va indica aproximativ (about). În acest ultim caz, toleranţa de plată pe

care o va efectua banca va fi + 10% din valoarea acreditivului, care va trebui înscrisă atât în

cifre, cât şi în litere, indicându-se moneda de plată (USD, DEM, CAD, EUR, etc.);

În situaţia în care se vor efectua livrări parţiale de mărfuri, se va menţiona de

importator această situaţie. Dacă nu se va face nici o menţiune cu privire la livrare, atunci se

consideră acceptată „livrarea parţială”. Acelaşi lucru se va menţiona şi pentru livrările

eşalonate;

Plata se va face după fiecare livrare sau după ultima livrare când se va preciza

„plata 100% după ultima livrare”;

Întrucât în cazul transbordărilor pot apare unele deteriorări de mărfuri, atunci se

poate face menţiunea „transbordări interzise”. În general, băncile acceptă şi efectuarea

transbordărilor chiar dacă sunt interzise, în situaţia în care transbordările se fac în containere,

trailere, etc.;

Data livrării mărfii va trebui să fie prevăzută în cadrul termenului de valabilitate al

acreditivului. Prelungirea valabilităţii acreditivului nu înseamnă decalarea automată a

termenului de livrare a mărfii;

În acreditivul documentar se pot face descrieri succinte ale mărfurilor care fac

obiectul livrării, indicându-se dacă s-a convenit astfel, cantitatea şi preţul unitar al mărfurilor;

Condiţia de livrare este în general abreviată (ex. FOB=Free on Board; EXW=Ex

Works=franco fabrică; CIF=Cost, Insurance and Freight=cost, asigurare şi navlu; FCA=Free

29

Carrier=franco exportator, etc.) şi va fi urmată de locul unde marfa trece de la exportator la

importator. Condiţia de livrare are o mare importanţă pentru determinarea valorii

acreditivului, astfel:

- dacă condiţia de livrare este FOB, în valoarea acreditivului sunt cuprinse

valorile mărfurilor exportate (inclusiv ambalajul), transportul până la postul de încărcare,

inclusiv încărcarea pe vas;

- dacă condiţia este CIF, atunci costurile menţionate se adaugă şi asigurarea

mărfurilor până la portul de destinaţie;

În acreditiv se trec şi documentele ce trebuie prezentate băncii, pe baza cărora se

face plata, adică: factura comercială, documentul de transport, poliţa de asigurare, certificate

de origine, etc. De asemenea, se va menţiona şi termenul de prezentare a documentelor în

bancă. În cazul în care nu s-a menţionat acest termen, se consideră 21 de zile de la data

emiterii documentului de transport.

AD trebuie să fie formulat într-o manieră fermă, clară, care să evite posibilitatea

unei alte interpretări nedorite de exportator;

Este de dorit să se opteze pentru documente semnate de exportator (factură,

certificat calitate, greutate) sau un terţ independent (cărăuş, institut de calitate specializat,

asigurator, etc.) şi nu se vor accepta documente semnate de importator. (De exemplu, “plata

contra certificat de recepţie semnat de exportator şi importator”; importatorul oricând poate

refuza întemeiat sau nu o astfel de semnătură, iar exportatorul neputând obţine documentul nu

va putea încasa banii de la bancă, deşi toate celelalte documente cerute de AD le are în bună

ordine);

Negocierea şi încheierea contractului trebuie să fie în concordanţă cu cerinţele

importatorului. Respectarea acestei reguli de aur este esenţială în plata prin AD, deoarece AD

este un contract independent de contractul comercial internaţional. Deci, dacă importatorul

este nemulţumit de rezultatul negocierilor va ordona deschiderea unui AD care să facă dificilă

sau chiar imposibilă îndeplinirea cerinţelor cuprinse din el şi, deci, imposibilitatea utilizării lui

de către exportator.

Litigiul rezultat dintr-o astfel de situaţie nu poate fi rezolvat decât pe cale comercială.

Băncile nu acţionează decât în conformitate cu instrucţiunile primite de la ordonator şi

angajamentul de plată luat.

Criteriul esenţial pe care se bazează acreditivul documentar stabileşte că documentele

prezentate de exportator trebuie să fie întocmite în strictă concordanţă cu prevederile din

contract şi din documentul de deschidere al acreditivului.

Totodată, o caracteristică a AD este adaptabilitatea care vizează cel puţin 2 aspecte:

30

Unul care rezultă chiar din definiţie, care numeşte acreditiv orice angajament de

plată asumat de o bancă, indiferent de modul în care este definit sau descris (inclusiv scrisoare

de credit comercială, AD stand-by)

Iar al doilea are în vedere faptul că prin anumite menţiuni trecute în textul AD sau

prin modul de utilizare, acesta se poate adapta diferitelor particularităţi ale tranzacţiilor

comerciale.

În acest sens, se disting clauzele: transferabililate, revolving, clauză roşie, de

compensaţie.

Transferabilitate – inserarea acestei clauze în textul AD dă dreptul beneficiarului

AD să solicite băncii transferatoare să facă acreditivul utilizabil (plătibil) în totalitate sau

parţial pentru unul sau mai mulţi beneficiari secunzi.

Revolving – valoarea AD se reîntregeşte automat, pe măsura efectuării plăţilor

până la un anumit plafon, în funcţie de fiecare livrare.

Clauză roşie – banca plătitoare este autorizată să facă plata în favoarea

beneficiarului, înainte ca acesta să prezinte documentele privitoare la expedierea mărfii.

De compensaţie – nu este permisă utilizarea AD de export decât în corelaţie cu un

AD de import.

Modalitatea de plată prin acreditiv este reglementată de Publicaţia nr. 500: Camera de

Comerţ Internaţional – Paris. Aceasta se aplică tuturor acreditivelor documentare (inclusiv,

prin extindere scrisorilor de credit – L / C “stand-by”). Regulile uniforme şi practica privind

acreditivele, regăsite în respectiva Publicaţie, sunt obligatorii pentru toate părţile, dacă nu s-a

convenit altfel, în mod expres în acreditiv.

Potrivit prevederilor din „Regulile şi uzanţele uniforme” instrucţiunile pentru emiterea

unui acreditiv, acreditivul, instrucţiunile de modificare şi modificarea trebuie să fie complete

şi precise. În vederea evitării confuziei şi a neînţelegerii, băncile au obligaţia să acţioneze în

următoarele direcţii1:

Să descurajeze încercările de a exclude detalii excesive în acreditiv sau la

modificarea acestuia;

Să descurajeze încercarea de a da instrucţiuni de emitere, avizare sau confirmare a

unui acreditiv anterior, dacă el a fost subiectul unor modificări acceptate sau neacceptate;

Instrucţiunile pentru emiterea unui acreditiv, acreditivul, precum şi instructiunile

de modificare să specifice în mod clar documentele contra cărora se face plata, acceptarea sau

negocierea.

1 Gheorghe M. Voinea, Mecanisme şi tehnici valutare şi financiare, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2004, p.188

31

CAPITOLUL 3

FORMELE ACREDITIVULUI DOCUMENTAR ŞI

PARTICULARITĂŢILE LOR

Expresie a diversificării operaţiunilor de comerţ exterior şi al caracterului adaptabil al

acreditivului documentar, în practica internaţională s-au consacrat mai multe tipuri de

acreditive documentare.

Astfel, acreditivele documentare (AD) sunt de mai multe tipuri, în funcţie de anumite

criterii:

3.1 Clasificarea AD din punct de vedere al fermităţii angajamentului

bancar1:

1) Acreditive documentare revocabile – care pot fi revocate sau anulate de banca

emitentă fără nici o avizare a beneficiarului dar înainte de efectuarea plăţii. De exemplu, un

exportator avizat de deschiderea unui AD, îşi pregăteşte marfa pentru expediţie şi, pe acest

interval primeşte fără o avizare prealabilă, modificarea sau anularea acreditivului documentar

primit iniţial; ca urmare a riscurilor pe care le incumbă, acreditivul documentar revocabil este

foarte rar utilizat. Dreptul de revocare, anulare sau modificare se stinge în momentul în care

plata a fost făcută, iar după efectuarea acesteia, banca emitentă este obligată să ramburseze

banii băncii plătitoare, nemaiputând aduce nici o modificare.

În baza prevederilor Publicaţiei nr. 500, banca emitentă trebuie:

- să ramburseze către altă bancă căreia i s-a prezentat un acreditiv revocabil cu plata la

vedere, spre acceptare sau negociere, pentru orice fel de plată, acceptare sau negociere făcută

de o asemenea bancă înaintea primirii de către aceasta a unei înştiinţări de modificare sau

anulare, contra documente care sunt în concordanţă cu clauzele şi condiţiile acreditivului;

- să ramburseze către altă bancă căreia i s-a prezentat un acreditiv revocabil cu plata la

termen, dacă o asemenea bancă, înainte de primirea unei înştiinţări de modificare sau anulare,

a acceptat documente care apar pe recto a fi în conformitate cu termenii şi condiţiile

acreditivului.

Motivul pentru care se recurge la o astfel de modalitate constă în dorinţa

importatorului de a i se da posibilitatea de gândire şi de revocare a deciziilor sale, în cazul în

care există motive care îl determină să-şi schimbe hotărârea. Banca emitentă va proceda

corespunzător cu instrucţiunile date de ordonator.

1 Dorel Mihai Paraschiv, Tehnica plăţilor internaţionale, Ed. Economică, 2003, p. 191

32

Nu este recomandată această modalitate de plată decât în cazul expres în care cei doi

parteneri contractuali se cunosc foarte bine şi vânzătorul are încredere în cumpărător. În toate

celelalte cazuri este recomandabil să se recurgă la un acreditiv irevocabil şi chiar confirmat.

Un acreditiv care nu este specificat în mod expres ca irevocabil se consideră automat

revocabil.

2) Acreditive documentare irevocabile – care nu pot fi revocate de banca emitentă,

angajamentul de plată al acesteia către exportator fiind ferm; modificarea sau anularea AD se

poate face numai cu acordul beneficiarului, băncii confirmatoare şi băncii emitente.

Acreditivul irevocabil are o largă utilizare, având în vedere siguranţa pe care o oferă

părţilor, care nu pot modifica acreditivul în mod unilateral şi nici nu-l pot anula. Acest

acreditiv presupune angajamentul ferm al băncii emitente de a plăti către beneficiar, însă este

necesar ca documentele prezentate de acesta din urmă să fie în perfectă concordanţă cu

termenii şi condiţiile stipulate în acreditiv.

Acreditivele documentare irevocabile pot fi:

- neconfirmate, banca emitentă fiind singura responsabilă de efectuarea plăţii în cazul

în care banca plătitoare sau o altă bancă desemnată nu a făcut plata.

Banca emitentă este singura angajată ferm la plată; celelalte bănci care intervin în

relaţia de acreditiv acţionează ca mandatar, în numele băncii emitente şi potrivit

instrucţiunilor acesteia, fără să-şi asume vreun angajament ferm de plată.

- confirmate în cazul în care o altă bancă îşi asumă angajamentul ferm de plată dacă

banca emitentă nu onorează plata, ceea ce oferă un plus de siguranţă exportatorului privind

încasarea contravalorii mărfurilor.

În cazul acreditivelor documentare irevocabile neconfirmate banca emitentă îşi asumă

întreaga responsabilitate privitoare la plată. În cazul în care domicilierea plăţii este la altă

bancă decât cea desemnată, această precizare nu constituie nici un angajament pentru aceasta

să plătească. Banca desemnată este obligată să comunice expres beneficiarului acceptul său de

a efectua plata, în caz contrar ea nefiind obligată la aceasta. Dacă o altă bancă a efectuat plata,

banca emitentă este obligată să îi ramburseze banii contra documentelor primite. Dacă o altă

bancă desemnată prin acreditiv documentar nu acceptă cambiile trase asupra sa sau nu le

plăteşte la scadenţă pe cele acceptate, banca emitentă este obligată să accepte cambiile şi,

respectiv , să le plătească la data scadentă. Dacă plata este prin negociere, banca emitentă este

obligată fără drept de recurs împotriva trăgătorilor, să plătească cambiile trase de beneficiar şi

documentele prezentate în cadrul AD, negociate de banca desemnată.

33

În concluzie, în cazul acreditiv documentar irevocabil neconfirmat, banca emitentă

este singura angajată ferm la plată.

Acreditivul documentar irevocabil confirmat este acela la care angajamentului ferm al

unei bănci emitente se adaugă un angajament de plată independent şi ferm al unei terţe bănci-

banca confirmatoare. Aceasta se realizează pe baza unei autorizări sau la cererea bănci

emitente, cuprinse în textul AD. Dacă banca solicitată să îşi adauge confirmarea nu este

pregătită pentru aceasta ea trebuie să informeze banca emitentă în timp util. În caz de

modificare a acreditivului documentar, banca confirmatoare poate să accepte sau nu

extinderea confirmării şi asupra acreditivului documentar modificat.

3.2 Clasificarea AD după modul de plată:

A. Acreditive documentare cu plata la vedere, adică plata se face la prezentarea

documentelor la banca plătitoare şi numai după efectuarea controlului documentelor şi

constatării îndeplinirii tuturor condiţiilor AD. Contractul specifică plata în numerar.

Particularitatea unui astfel de acreditiv documentar constă în faptul că importatorul în

ordinul de deschidere al acreditivului trebuie să facă menţiunea “plata la vedere” sau “plata

100% la vedere”, informaţie preluată de banca emitentă în deschiderea AD. La primirea AD,

exportatorul expediază marfa şi întocmeşte documentele conform condiţiilor din acreditivul

documentar apoi le depune spre încasare. Banca desemnată cu plata, după verificarea

documentelor şi stabilirea concordanţei cu acreditivul documentar le plăteşte, iar documentele

sunt remise băncii emitente.

Figura nr. 5 – Circuitul utilizării acreditivului documentar cu plata la vedere

Plata la vedere

pe baza documentelor

remise (9)

Deschiderea

acreditivului (2)

Livrarea (6) Exportator

Banca

importatorului

Importator

Banca

exportatorului

Depunerea setului

de documente (7)

Remiterea

documentelor

contra plăţii la

vedere(10)

Ordin de

deschidere a

AD (1)

Avizarea

exportatorului (3) Plata la vedere (8)

34

B. Acreditive documentare cu plata diferată (amânată), respectiv plata se va face la

un anumit termen de la primirea documentelor (importatorul îşi poate ridica marfa întrucât a

intrat în posesia documentelor), ceea ce echivalează cu un credit acordat de exportator pe

perioada pănă la încasare.

Plata diferată se efectuează, de regulă, la 30-60 zile, de la prezentarea documentelor. Pentru

exportator, înseamnă o vânzare pe credit pe termen scurt (30-60 zile), deci la negocierea preţului

se are în vedere şi dobânda sumelor imobilizate în marfă. Importatorul intră în posesia

documentelor, deci şi a mărfii, înainte de plata lor. Băncile, în baza unui acreditiv documentar cu

plată diferată adesea acordă credite sub formă de avans exportatorului în contul încasării viitoare a

AD. (AD, dat fiind angajamentul ferm de plată al unei bănci, conferă siguranţa încasării banilor).

C. Acreditive documentare cu plata prin acceptare – în cazul exporturilor însoţite de

cambii trase asupra unor bănci (emitentă, acceptantă, trasă), banca plătitoare acceptă cambiile

devenind debitor cambial şi le returnează exportatorului iar documentele le trimite

importatorului;

Figura nr. 6 – Circuitul utilizării acreditivului documentar cu plata prin acceptare

Particular este faptul că în deschiderea unui astfel de acreditiv se menţionează expres “plata

prin acceptare la x zile” iar odată cu depunerea documentelor ce atestă expedierea mărfii,

exportatorul prezintă la banca plătitoare şi o cambie cu scadenţa corespunzător numărului de zile

precizat în AD. Banca plătitoare verifică conformitatea documentelor cu acreditivul documentar şi

Deschiderea acreditivului

(2)

Livrarea (4) Exportator

Banca

importatorului

Importator

Banca

exportatorului

Depunerea setului de docum.

Scontarea cambiei (7)

Ordin de

deschidere a

AD (1) Avizarea

exportatorului (3)

Tragerea unei cambii

asupra importatorului (5) Plata (8)

Acceptarea cambiei (6)

Documente şi

plata (9)

Documente şi

plata (10)

35

dacă sunt în bună ordine, acceptă cambia şi o restituie exportatorului iar documentele le remite

băncii emitente care, la rândul ei, le dă importatorului.

La scadenţă, exportatorul prezintă cambia băncii, iar aceasta o achită. Acest tip de acreditiv

reprezintă pentru exportator o vânzare pe credit a mărfii, o facilitate pe care a acordat-o

importatorului. Exportatorul poate să sconteze cambia la banca sa sau la o terţă bancă transformând

exportul cu plată diferată într-un export cu plată la vedere. Importatorul are posibilitatea derulării

de afaceri cu fonduri reduse (poate vinde marfa şi apoi poate achita exportul), poate realiza un

import de materii prime fără să fie obligat să le plătească imediat. Acceptul dat pe cambie de bancă

(accept bancar) constituie o garanţie a plăţii acesteia la scadenţă şi, de aici, posibilitatea scontării

cambiei la banca exportatorului. Cambiile se trag de trăgător, exportator, asupra băncii acceptante

(trase) sau asupra băncii emitente. Dacă sunt trase asupra ordonatorului, băncile le vor trata ca pe

simple acte adiţionale.

D. Acreditive documentare cu plata prin negociere, atunci când se prezintă o cambie

trasă asupra băncii emitente care a autorizat o altă bancă (negociatoare) să primescă

documentele şi să accepte cambia.

Figura nr. 7 – Circuitul utilizării acreditivului documentar cu plata prin negociere

Acest acreditiv se caracterizează prin faptul că este deschis de banca emitentă, cel mai

adesea în moneda locală a propriei ţări. Utilizarea acestei scrisori presupune întotdeauna o

Documente(10)

Vanzator Cumparator

Banca

Notificatoare

Confirmanta

Banca

emitenta

Documente (6)

Fonduri

(7)

Aviz

(4)

Remiterea cambiei (8)

Documente si fonduri (9)

Remiterea

acreditivului (3)

Expeditie(5) Livrare(12)

Fonduri

(11)

Cerere d

e desch

idere d

e

credit(2

)

Marfuri

36

cambie (sau mai multe), trasă de beneficiar asupra băncii emitente sau asupra unui alt tras

(altă bancă) indicat în textul acreditivului, plata cambiilor fiind garantată de banca emitentă.

Acreditivele cu plată prin negociere sunt întotdeauna domiciliate la banca emitentă. Deoarece

domicilierea acestui acreditiv la banca importatorului constituie un dezavantaj pentru

exportator, în practică, banca emitentă autorizează alte bănci să “negocieze” documentele.

3.3 Clasificarea AD în funcţie de clauzele speciale conţinute:

A. Acreditive documentare transferabile – beneficiarul acreditivului poate solicita

băncii transferatoare să facă acreditivul utilizabil (plătibil), în totalitate sau parţial, pentru unul

sau mai mulţi beneficiari secunzi. Având această particularitate, acest tip de acreditiv este

utilizat în operaţiunile de intermediere: beneficiarul acreditivului este un intermediar, iar

beneficiarul secund este exportatorul real.

Figura nr. 8 – Circuitul utilizării acreditivului documentar transferabil

B. Acreditiv documentar revolving/reînnoibil – valoarea acreditivului se reîntregeşte

automat, pe măsura efectuării plăţilor, până la un anumit plafon; se foloseşte în cazul

contractelor de valori mari în care livrările se fac eşalonat, acreditivul deschizându-se la

nivelul unei livrări. În consecinţă, comisioanele, taxele bancare sunt mai reduse.

Aceste acreditive pot fi de două tipuri:

- cumulative - în sensul că valoarea mai mică încasată pentru livrări mai mici poate fi

recuperată prin livrări ulterioare mai mari, desigur fără a se depăşi valoarea de ansamblu a

acreditivului

- necumulative când utilizarea acreditivului documentar nu se poate face decât în

limita valorică strict stabilită în acreditivul documentar pentru fiecare tranşă de marfă livrată.

Exportator

Banca

exportatorului

Banca

importatorului

Importatorul

Cerere de

deschidere de

acreditiv (1)

Beneficiar Deschiderea

acreditivului (2)

Avizarea exp. (3)

Livrarea (4)

Depunerea docum. (5)

Transferul AD (6)

Plata (7)

Documente şi

plata (9)

Documente şi

plata (8)

37

Ca şi modalitate de decontare, acreditivul reînnoibil stabileşte ca beneficiarul să

primească plata în rate fixe pentru mărfurile livrate prin transbordări parţiale.

C. Acreditiv documentar clauză roşie (red clause) – banca plătitoare este autorizată să

facă o plată către beneficiarul acreditivului înainte de prezentarea documentelor privind

expedierea mărfii (ex. plata unui avans) iar diferenţa se plăteşte la livrarea mărfii şi

prezentarea documentelor. Documentul ce se solicită la acordarea avansului este, de regulă, o

scrisoare angajament prin care beneficiarul acreditivului documentar se angajează să nu

utilizeze banii decât pentru procurarea mărfii în discuţie şi că va restitui suma şi dobânda

aferentă în caz de neexpediere a mărfii precum şi că va respecta termenul limită până la care

trebuie să prezinte băncii documentele de expediţie ale mărfii. În cazul acreditivului

documentar cu clauză roşie banca plătitoare este întotdeauna situată în ţara exportatorului.

Acest tip de acreditiv documentar constituie, în fond, o modalitate prin care importatorul îl

finanţează pe exportator fără să perceapă dobândă. În realitate, dobânda este luată în

considerare la negocierea preţului (mai mic).

Acreditivul documentar cu clauză roşie se utilizează:

în cazul operaţiunilor de intermediere, când exportatorul are mai mulţi furnizori

locali care trebuie plătiţi imediat ce marfa a fost cumpărată.

în activitatea de producţie destinată exportului, când producătorul nu are resurse

financiare să producă marfa, iar importatorul este interesat în produsele respective şi îl

finanţează în acest mod.

D. Acreditiv documentar de compensaţie – utilizarea unui acreditiv de export numai în

corelaţie cu unul de import, în cazul livrărilor în contrapartidă, acreditivul fiind utilizat numai

dacă una din părţi nu-şi îndeplineşte obligaţiile, atunci banca emitentă a părtii debitoare va

plăti echivalentul mărfii nelivrate în compensaţie cu cea primită. Tranzacţia prin compensaţie

– marfă contra marfă – este asociată de obicei cu o tehnică-comercial bancară care să

protejeze pe unul sau pe ambii parteneri împotriva eventualelor riscuri. Într-o operaţiune de

compensaţie ambii parteneri au dubla calitate de importator şi de exportator. Ei convin să facă

un schimb de mărfuri, echivalente valoric, într-un anumit interval de timp. Compensaţia se

poate realiza prin schimb de documente direct firmă la firmă sau printr-un canal bancar,

băncile percepând doar comision de manipulare documente. Riscurile cele mai mari în astfel

de operaţiuni comerciale sunt determinate de faptul că marfa a fost expediată, iar plata,

compensaţia în mărfuri sunt la latitudinea celui de al doilea exportator. Diminuarea acestor

38

riscuri se poate realiza prin utilizarea acreditivelor de compensaţie sub forma: acreditivelor

reciproce sau acreditivelor stand by.

E. Acreditive documentare reciproce – presupun ca cei doi parteneri să îşi deschidă

reciproc câte un AD. Astfel, fiecare dintre ei este în acelaşi timp ordonator şi beneficiar;

această dublă calitate ordonator şi beneficiar de acreditiv rezultă din însăşi esenţa

compensaţiei, fiecare partener având dubla ipostază de exportator / importator. Partenerul

solicitat să accepte “plata” mărfii sale printr-o altă marfă şi nu în bani, este cel care dictează

condiţiile operaţiunii de compensaţie şi implicit şi a derulării acreditivelor reciproce.

Aceste condiţii se regăsesc în faptul că va cere “plata înainte”, în sensul că partenerul

va livra mărfurile primul şi el le va livra al doilea, întotdeauna el va fi primul care ordonă

deschiderea acreditivului documentar şi în deschiderea de AD, pe care o va realiza în acest

scop, precizează clauzele speciale care definesc gradul de protecţie împotriva riscurilor

amintite, şi, în mod special pentru primul exportator. În acest context, cel de-al doilea

acreditiv deschis se conformează instrucţiunilor precizate de primul acreditiv.

Întotdeauna acreditivele documentare reciproce sunt irevocabile şi corelate din punct

de vedere valoric (în cazurile în care compensaţia nu este integrală, diferenţa se acoperă prin

plata în valută, menţiune ce trebuie să se regăsească în textul acreditivului documentar) şi

temporal (acreditivele documentare se deschid aproape simultan, stabilind termenele de

livrare, prezentare de documente cât mai apropiate, astfel ca perioada de “creditare” acordată

de primul exportator să fie cât mai mică).

Acreditivele reciproce conţin adesea clauze speciale de plată cum ar fi:

clauza “de intrare în vigoare” - se caracterizează prin faptul că utilizarea primului

acreditiv deschis în favoarea primului partener este condiţionată de deschiderea de către

acesta a celui de-al doilea acreditiv.

clauza “de valoare” - contravaloarea primului acreditiv deschis nu este pusă

efectiv la dispoziţia beneficiarului, ci plata se consideră făcută când însuşi ordonatorul

primului acreditiv a depus documentele privind exportul său în compensaţie.

Faţă de celelalte tipuri , acreditivul documentar "stand - by" are o funcţie diferită şi anume

aceea de garantare a efectuării plăţii de către partenerul extern. Banca emite un acreditiv "stand -

by" la solicitarea unui client (ordonatorul), care trebuie să ofere partenerului de contract

(beneficiarul), o garanţie că dacă el nu-şi va îndeplini obligaţia asumată prin contractul comercial,

ea, banca îl va plăti, despăgubindu-l băneşte. Astfel, diferenţa dintre un astfel de acreditiv şi un

acreditiv obişnuit este dată de faptul că beneficiarul lui nu apelează la utilizarea acreditiv ului

documentar decât în măsura în care ordonatorul nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată prin contract.

39

Cazurile în care se foloseşte acest tip de acreditiv documentar sunt restituirea

avansului de către exportator importatorului în cazul rezilierii contractului, plata contravalorii

mărfurilor livrate, dacă importatorul nu plăteşte mărfurile cumpărate, banca care a emis

acreditiv documentar "stand-by" va plăti în locul său, plata ratelor scadente la un credit,

garantarea participării la licitaţii; buna executare a contractului.

Avantajul acreditivului "stand-by" este legat de posibilitatea garantării independente a

unei plăţi prin angajamentul ferm de plată al unei bănci şi de adaptibilitatea la diferite

obligaţii de plată ale exportatorului sau importatorului altele decât cele ce privesc

compensaţiile.

Dezavantajul utilizării unui astfel de acreditiv este determinat de atitudinea băncilor

care sunt prudente în emiterea acreditivului documentar "stand-by", tratându-le ca pe garanţii,

selectează atent pentru cine şi în favoarea cui garantează, respectiv le emit şi de faptul că acest

instrument ridică implicit costul operaţiunii de compensaţie, comparativ cu schimbul direct

de documente.

3.4 Clasificarea AD în funcţie de folosirea combinată a acestuia:

A. Acreditiv documentar back-to-back (subsidiare / spate în spate) – de fapt două

acreditive, unul de export şi altul de import al aceleiaşi mărfi, ambele domiciliate la aceiaşi

bancă, respectiv banca intermediarului operaţiunii; deşi cele două acreditive sunt total

independente, ele sunt corelate valoric şi în timp de firma intermediară.

Deşi cele două acreditive documentare sunt total independente, ele sunt corelate

valoric şi din punct de vedere al termenelor de către firma intermediară.

Acreditivul documentar de export are o valoare şi un preţ unitar mai mare şi o

valabilitate mai îndelungată, în timp ce cel de import are o valoare şi un preţ unitar mai mic şi

o valabilitate, inclusiv termen de expediţie care să se încadreze în termenele acreditivului

documentar de export, mai scurte.

În ceea ce priveşte confidenţialitatea operaţiunii, de regulă, exportatorul real nu

cunoaşte importatorul final. În baza primului acreditiv deschis în favoarea firmei intermediare

banca acceptă să deschidă al doilea acreditiv documentar în favoarea unui terţ exportator

având drept garanţie primul acreditiv. În acest context, intermediarii por realiza afaceri fără să

avanseze propriile fonduri pentru deschiderea celui de al doilea acreditiv documentar.

Riscurile operaţiunilor subsidiare pentru intermediar izvorăsc din posibilitatea

abandonării unilaterale a afacerii de către unul din cei doi parteneri sau nerespectarea

condiţiilor şi termenelor din cel de-al doilea acreditiv de către exportatorul real. Derularea

unei plăţi prin acreditiv documentar subsidiar comparativ cu acreditivul documentar

40

transferabil prezintă unele avantaje cum ar fi faptul că importatorul final nu ştie că

exportatorul, partenerul său din contract este un intermediar, că mărfurile pot fi procurate de

la diverşi furnizori din străinătate sau din ţară, fără să existe o restricţie sau că cel de-al doilea

acreditiv documentar, cel de import, poate conţine clauze suplimentare care să asigure

eficienţa operaţiunii, în timp ce transferul unui acreditiv nu se poate face decât în termeni

acreditivului de bază.

Există 2 tipuri de acreditiv documentar back – to – back:

- acreditiv concordant – deschiderea acreditivului subsidiar necesită aceleaşi

documente ca şi acreditivul original

- acreditiv neconcordant – acreditivul original – după schimbarea facturii şi dacă este

cazul, a cambiei – nu poate fi utilizat cu documente necesare la acreditivul subsidiar.

B. Acreditiv documentar cesionat – beneficiarul acreditivului poate cesiona, total sau

partial, suma în favoarea unei terţe persoane (ex. un subfurnizor), dând dispoziţie băncii

plătitoare, printr-o declaraţie de cesionare, să plătească cesionarului suma stabilită.

Cesionarea sumelor se poate face către unul sau mai mulţi terţi, putând fi modificată

sau anulată dacă situaţia o impune. Pentru efectuarea acestei operaţiuni este necesară

întocmirea unui document – Declaraţie de cesiune, prin care se cere băncii plătitoare cedarea

unei sume din AD deschis în favoarea sa, în favoarea unui terţ numit (sau mai multora). Acest

AD se poate utiliza atât în operaţiunile de intermediere, respectiv beneficiarul AD produce el

marfa, cât şi de către producători-exportatori care prin cesionare pot achita subfurnizorii

pentru diferite materiale sau subansamble livrate.

3.5 Clasificarea AD din punct de vedere al domicilierii1:

În principiu, prin domicilierea acreditivului documentar se înţelege locul prezentării

documentelor, respectiv ţara, oraşul şi în ultimă instanţă banca la ghişeele căreia urmează să

aibă loc plata contravalorii mărfurilor. Domicilierea acreditivului documentar este convenită

între parteneri în cadrul contractului comercial internaţional şi preluată ca atare de ordonator

în dispoziţia de deschidere a acreditivului documentar.

A. Acreditiv documentar domiciliat în ţara exportatorului

Semnifică un acreditiv documentar în baza căruia exportatorul prezintă documentele

pentru plată la o bancă (desemnată în acreditivul documentar) din ţara sa.

1 Floricel Constantin, Relaţii valutar financiare internaţionale, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti,

1997, p. 96 – 98

41

Locul plăţii este deosebit de important, din mai multe puncte de vedere, iar

domicilierea acreditivului documentar în ţara exportatorului prezintă pentru acesta

următoarele avantaje:

Domicilierea acreditivului documentar în ţara exportatorului înseamnă pentru

acesta o grăbire a momentului încasării, egală cu timpul de curier (circuitul bancar) al

documentelor, dacă domicilierea ar fi fost în ţara importatorului. De exemplu, în cazul

exporturilor din România, dacă domicilierea acreditivelor este în străinătate, timpul de curiei

(circuitul bancar) al documentelor diferă, în funcţie de zona geografică, între 10 şi 40 de zile.

Banca plătitoare sau banca unde este domiciliat acreditivul este în măsură să

decidă asupra conformităţii documentelor cu condiţiile stipulate în cadrul acreditivului

documentar. Astfel, pentru orice plată efectuată de banca plătitoare pentru documente în

neregulă, această bancă va răspunde faţă de banca emitentă şi, ca atare, riscă să nu i se mai

ramburseze plata făcută pe baza unor astfel de documente.

Reglementarea tuturor litigiilor privind neexecutarea obligaţiiloe ce decurg din

derularea acreditivului documentar se va face potrivit legislaţiei din ţara unde acesta este

domiciliat.

Domicilierea acreditivului documentar în ţara exportatorului prezintă pentru acesta

şi avantajul evitării riscului ca documentele să se piardă pe parcursul poştal.

Domicilierea acreditivului documentar în ţara exportatorului constituie şi o sursă

de venit valutar, întrucât, în conformitate cu prevederile Publicaţiile 500, comisioanele şi

spezele bancare cad în sarcina ordonatorului, dacă în acreditivul documentar nu s-a precizat

altfel.

În concluzie, acreditivul domiciliat în ţara cumpărătorului este în avantajul

cumpărătorului şi în dezavantajul vânzătorului, care după ce a expediat marfa, a prezentat

documentele la banca sa, care le-a remis băncii emitente, trebuie să aştepte până când

documentele vor sosi la această bancă, vor fi controlate, după care ar urma să primească

contravaloarea mărfii exportate.

B. Acreditiv documentar domiciliat în ţara importatorului

Prin acreditiv documentar domiciliat în ţara importatorului se înţelege acel acreditiv

documentar în baza căruia exportatorul poate încasa contravaloarea mărfurilor exportate, prin

prezentarea documentelor precizate în cadrul acreditivului documentar, la ghişeele băncii

importatorului.

În practică, documentele se transmit prin canal bancar, respectiv exportatorul le

depune la banca sa, care face doar serviciul de a le transmite băncii plătitoare. După ce banca

42

plătitoare verifică documentele, dacă sunt în bună regulă, efectuează plata, transmiţând banii

tot prin canal bancar.

Dar domicilierea acreditivului documentar în ţara importatorului prezintă pentru

exportator următoarele dezavantaje:

Întârzierea încasării contravalorii mărfurilor, corespunzător intervalului de timp

necesar parcursului documentelor (circuitul bancar) şi, în sens invers, al banilor.

Pregătirea şi expedierea documentelor, cerute în deschiderea acreditivului

documentar trebuie să fie realizate în timp util, astfel încât acestea să ajungă la banca

plătitoare în cadrul valabilităţii acreditivului documentar, dat fiind faptul că valabilitatea sa

expiră la ghişeele băncii plătitoare, deci în străinătate.

În cazul în care documentele nu sunt în bună regulă, posibilitatea corectării lor este

redusă şi necesită timp şi corespondenţă suplimentare, ceea ce duce la întârzieri suplimentare

în încasarea banilor.

C. Acreditiv documentar domiciliat într-o ţară terţă

Prin acreditiv documentar domiciliat într-o ţară terţă se înţelege acel acreditiv

documentar în baza căruia exportatorul poate încasa contravaloarea mărfurilor exportate, prin

prezentarea documentelor precizate în cadrul acreditivului documentar, la ghişeele unei bănci

de pe un teritoriu neutru.

Din punct de vedere al exportatorului, cel mai avantajos este acreditivul documentar

irevocabil şi confirmat, domiciliat la o bancă din ţara sa şi cu plata la vedere, deoarece:

Este asigurat că nu va fi retras sau modificat de către ordonator în termenul de

valabilitate (este irevocabil)

Beneficiază de garanţia unei bănci terţe (alta decât cea emitentă) că plata va fi

efectuată (este confirmat)

Plata se va efectua fără întârziere, economisindu-se timpul necesar pentru

transmiterea documentelor între băncile din cele două ţări (este domiciliat în ţara

exportatorului)

Va încasa contravaloarea mărfii de îndată ce se depun documentele la banca

plătitoare (este cu plata la vedere)

Cel mai utilizat tip de acreditiv documentar este cel irevocabil cu plata la vedere.

Celelalte tipuri sunt variante complementare pentru diverse situaţii şi demonstrează

flexibilitatea acestui instrument de plată. Acreditivul documentar a devenit instrumentul

principal prin care se derulează peste 70% din plăţile comerciale în relaţiile de comerţ

exterior.

43

CAPITOLUL 4

MECANISMUL EFECTUĂRII PLĂŢILOR INTERNAŢIONALE PRIN

ACREDITIV DOCUMENTAR

4.1 Momentele derulării unei plăţi pe bază de acreditiv documentar

Plata prin acreditiv documentar face parte integrantă din ansamblul relaţiilor

comerciale şi din construcţia financiară a unei afaceri.

Succesiunea momentelor derulării unei plăţi pe bază de acreditiv documentar este

ilustrată de figura următoare:

Figura nr. 9 – Momentele derulării unu acreditiv documentar

1-a etapă - Realizarea operaţiunii comerciale între cele două părţi

Cumpărătorul (importatorul) şi vânzătorul (exportatorul) convin prin contract termenii

operaţiunii şi stabilesc ca modalitate de plată acreditivul documentar.

A 2-a etapă - Cererea de deschidere a acreditivului documentar

Importatorul (ordonatorul) cere băncii sale să deschidă un acreditiv în favoarea

exportatorului (beneficiar), detaliind toate condiţiile conform prevederilor contractului.

A 3-a etapă - Deschiderea acreditivului documentar

Banca importatorului (banca emitentă) transmite textul acreditivului documentar la

banca sa corespondentă, din ţara exportatorului (banca beneficiarului), cerându-i eventual să-l

şi confirme.

44

A 4-a etapă - Notificarea/avizarea deschiderii acreditivului documentar

Banca corespondentă (notificatoare) avizează deschiderea acreditivului documentar

vânzătorului (exportatorului), transmiţându-i un exemplar al acestuia.

A 5-a etapă - Expedierea mărfii şi prezentarea documentelor de livrare

Vânzătorul (exportatorul) expediază mărfurile şi prezintă băncii notificatoare toate

documentele de livrare precizate în acreditivul documentar, întocmite în strictă conformitate

cu termenii şi condiţiile acestuia.

A 6-a etapă - Controlul documentelor

După verificarea conformităţii stricte a documentelor cu termenii si condiţiile

acreditivului, banca notificatoare fie efectuează plata (dacă este bancă plătitoare sau

confirmatoare), fie remite documentele pentru plată băncii emitente.

A 7-a etapă - Remiterea documentelor

Banca corespondentă trimite documentele băncii emitente.

A 8-a etapă – Efectuarea plăţii contra documente conforme (rambursarea băncii

plătitoare) si eliberarea documentelor

Banca emitentă, după verificarea documentelor, efectuează plata (sau rambursează

banca plătitoare), apoi eliberează documentele clientului său (importatorul) contra plată.

A 9-a etapă - Recepţia mărfii

Intrând în posesia documentelor, cumpărătorul (importatorul) poate vămui şi

recepţiona marfa.

4.2. Documentele necesare în utilizarea acreditivului documentar

Documentele care pot fi cerute în mod uzual în cazul utilizării acreditivului

documentar sunt:

a) Documente comerciale de identificare cantitativă, calitativă şi valorică a

mărfurilor livrate cum sunt factura, factura externă emisă de exportator, pe baza căreia se

efectuează plata, factura consulară, vizată sau legalizată de reprezentanţa diplomatică a ţării

impotatorului din ţara exportatorului şi factura proformă, de „informare’’ sau „provizorie”,

care este transmisă de exportator importatorului înainte de expedierea mărfurilor1.

Factura este documentul redactat de exportator imediat după expedierea mărfii.

Este un document de sinteză întrucât:

este actul primar în baza căruia operează în evidenţa sa atât exportatorul cât şi

importatorul, iar băncile îl tratează ca document de referinţă la controlul documentelor.

1 Minică Boajă, Relaţii financiare şi valutare internaţionale, Ed. Economică, Bucureşti, 2003, p. 188 - 190

45

permite identificarea valorii de ansamblu a mărfii vândute, cuprinzând, de regulă,

toate precizările referitoare la: denumirea mărfii, sortiment, calitate, cantitate, preţ unitar,

valoarea totală a mărfurilor, cheltuielile determinate de condiţia de livrare a mărfurilor (CFR,

FOB, etc.), costul transportului sau al asigurării, după caz.

este documentul comercial cel mai important în cazul unei plăţi documentare,

întrucât trebuie să corespundă instrucţiunilor de ansamblu, din deschiderea acreditivului

documentar, privitoare la marfă.

Referitor la întocmirea facturii:

se emite de către beneficiar pe numele ordonatorului

se emite în limba în care este deschis acreditivul

denumirea mărfii trebuie să corespundă exact cu cea din acreditiv

numărul şi cantitatea unităţilor ambalate trebuie să corespundă cu cele din celelalte

documente

preţul unitar şi valoarea totală trebuie sa fie în moneda precizată în acreditiv

preţul total trebuie să fie în concordanţă cu condiţiile de livrare.

Sintetizând, factura comercială trebuie să cuprindă următoarele elemente: numele şi

adresa exportatorului, numele şi adresa importatorului, locul şi data emiterii, descrierea

mărfii, pretul unitar şi/sau total al mărfii, costul transportului şi al asigurării, condiţiile de

livrare, totalul sumei încasat de către exportator, numărul şi tipul coletelor, conţinutul unui

colet, numărul licenţei de export sau import, marcajul şi numerotarea coletelor, semnătura

exportatorului.

Uneori se poate cere factura consulară – similară celei comerciale, însa emisă de

consulatul ţării importatoare în ţara exportatoare.

b) Documente de transport

Documentele de transport reprezintă înscrisuri prin care vânzătorul face dovada

încărcării sau preluării spre încarcare a mărfurilor.

În general, documentele de transport sunt:

documente tipizate

diferenţiate pe tipuri de transport astfel: maritim, transport multimodal, aerian,

feroviar, rutier, fluvial, poştal, curier, fiecăruia fiindu-i specific un anumit tip de document de

transport.

46

Dintre documentele de transport posibile, conosamentul maritim comportă o

importanţă deosebită.

Conosamentul maritim (Marine/Ocean Bill of Landing – B/L) este un document, de

regulă tipizat, redactat în limba engleză şi eliberat de comandantul vasului care asigură

transportul respectiv. Prin el se certifică faptul că marfa a fost preluată de la expeditor spre a

fi predată în anumite condiţii stabilite de părţi, destinatarului.

Dintre documentele prezentate la plată de exportator, conosamentul, din punctul de

vedere al băncii, are cea mai mare importanţă, întrucât, în primul rând, constituie dovada că

între cărăuş şi expeditor a intervenit un contract de transport, document prin care cărăuşul:

confirmă primirea mărfurilor

se obligă să le elibereze la destinaţie, în anumite condiţii de termene şi timp.

Conosamentul reprezintă o hârtie de valoare, un titlu reprezentativ, considerându-se că

simpla posesie a conosamentului dă dreptul de posesie asupra mărfurilor. Datorită acestei

proprietăţi a conosamentului, pentru banca emitentă el reprezintă gajul operaţiunii. Dacă

ordonatorul refuză să plătească, banca care deţine conosamentul poate ridica mărfurile sau

poate negocia valoarea lor în vederea recuperării sumei plătite exportatorului.

Din punct de vedere al dreptului de transmitere al dreptului de proprietate,

conosamentele pot fi:

nominative: se precizează numele persoanei pentru care a fost emis

la purtător: nu este menţionat numele proprietarului

la ordin: se specifică pe conosament „a se livra la ordinul… la data…”; acest tip

de conosament poate fi înstrăinat prin gir sau andosare.

Precizările privind plata navlului sunt în concordanţă cu condiţia de livrare specificată

în acreditivul documentar şi poate fi:

navlu plătit (freight paid) - transportul este plătit înainte ca expediţia să fi fost

efectuată şi cade în sarcina exportatorului

Transport maritim ► Conosament maritim

Transport rutier ► Scrisoarea de trăsură rutieră (CMR)

Transport fluvial ► Scrisoarea de trăsură fluvială

Transport feroviar ► Scrisoarea de trăsură feroviară (COTIF)

47

navlu plătibil la destinaţie (freight pazable at destination) – semnifică plata

acestuia de către importator.

Alături de aceste modalităţi de plata a navlului se mai întâlnesc şi alte categorii de

plăţi, care în general, le completează pe acestea:

la valoarea mărfii (ad valorem) - practicat în cazul transportului mărfurilor scumpe

navlu global (lump sum freight) – navlul este calculat pentru întreaga navă

indiferent de cantitatea de marfă trasportată

navlu de întoarcere (back freight) – se plăteşte pentru mărfurile neacceptate în

portul de destinaţie şi returnate în portul de încărcare

navlu mort (dead freight) - se plăteşte pentru spaţiul închiriat sau rezervat la bordul

navei dar neutilizat

Prima de navlu (primage) – se calculează ca procent asupra navlului net (maxim

10%) şi se plăteşte armatorului ca stimulent pentru efectuarea transportului în cele mai bune

condiţii.

În afară de acestea, în textul conosamentului pot apărea anumite menţiuni în

concordanţă cu Publicaţia 500:

1. set complet (full set) – această precizare este urmată de o fracţie care semnifică

numărul de originale şi de copii (3/5, 5/7)

2. conosament curat (clean bill of leading) – cerinţa ca pe conosament să nu existe

nici o menţiune referitoare la starea defectuoasă a mărfurilor şi a ambalajelor precum şi lipsa

unor ştersături, adăugiri, rectificări nesemnate şi neştampilate a doua oară

3. on board – este înscrisă în deschiderea acreditivului, reflectă dorinţa ordonatorului

ca emiterea conosamentului să se fi făcut după încărcarea mărfii pe navă

4. notificaţi pe : este urmată de precizarea numelui şi a adresei persoanei pe care

cărăuşul la destinaţie o va anunţa că a sosit marfa

5. With or without transcending - menţiune legată de acceptul transbordării mărfii.

Indiferent de tipul de document de transport, pentru a fi acceptat de banca, acesta

trebuie să îndeplinească anumite condiţii:

să nu poarte nici o clauză sau adnotare care să declare în mod expres starea

defectuoasă a mărfurilor

trebuie sa fie emis de transportator sau de un agent al acestuia

să respecte toate menţiunile din acreditiv referitoare la transport

nu pot depăşi 21 de zile de la data emiterii lor, în caz contrar fiind considerate

„vechi”.

48

c) Documente de asigurare (în cazul în care condiţia de livrare din contract prevede

ca obligaţie a exportatorului de a asigura mărfurile pe parcurs internaţional): poliţa sau

certificatul de asigurare sau notele de acoperire (certificate de asigurare provizorii).

Certificatul de asigurare este un document care atestă înţelegerea prin care asiguratul

se angajează să plătească o anumită sumă de bani asiguratorului, numită primă de asigurare,

în schimbul căreia acesta îşi asumă anumite riscuri şi se obligă să-l despăgubească pe asigurat

în cazul în care intervin daunele pentru care s-a convenit asigurarea.

Certificatul sau poliţa de asigurare, care este prezentat de vânzător în setul de

documente, în vederea încasării sumei de bani cuvenite, trebuie să fie în mod obligatoriu, cel

specificat în cerinţele acreditivului documentar.

Trebuie îndeplinite anumite condiţii cu privire la acest certificat:

pentru condiţia de livrare CIF sau CIP, obţinerea acestui document cade în sarcina

beneficiarului acreditivului documentar.

Pentru celelalte condiţii de livrare, obţinerea acestui document cade în sarcina

ordonatorului acreditivului documentar.

Pentru siguranţa operaţiunii, este întodeauna necesar ca data emiterii documentului

de asigurare să preceadă data expedierii mărfii, deoarece între momentul încărcării mărfii pe

vas (sau alt mijloc de transport) sau momentul expedierii şi momentul asigurării ulterioare pot

interveni evenimente care periclitează marfa, aceasta nefiind asigurată în acest interval de

timp.

d) Documente care atestă calitatea, cantitatea şi originea mărfurilor, proces

verbal de recepţie calitativă şi cantitativă a mărfurilor, buletinul de analiză, certificatul

fitosanitar, certificat de garantie, certificat de origine. Acestea comportă următoarele

caracteristici:

Certificatul de origine este documentul care care face dovada provenienţei mărfii,

document pe care cumpărătorul îl utilizează la operaţiunea de vămuire, având astfel

posibilitatea de a obţine eventuale scutiri sau reduceri de taxe vamale, dacă legislaţia vamală

prevede aceste posibilităţi.

Documentul de recepţie calitativă a mărfii se emite, de regulă, de instituţii de

specialitate, persoane agreate de cumpărator.

Certificatul de garanţie a greutăţii este emis de către anumite persoane juridice

specializate în supravegherea, controlul şi recepţia mărfurilor aflate în trafic internaţional, prin

care se garantează pierderea de greutate pe care marfa a suferit-o în timpul transportului.

Certificatul se utilizează, în special, la mărfurile ce se transportă în vrac, iar persoana care l-a

49

solicitat plăteşte un comision instituţiei care l-a emis. Orice certificat de garanţie a greutăţii se

află în posesia persoanei care deţine şi documentul de încărcare.

Aceste documente trebuie să fie precizate clar în ordinul de deschidere a acreditivului

documentar. De cele mai multe ori, refuzul de plată al băncilor se explică prin prezentarea

unor documente incomplete şi/sau incorecte, expirarea acreditivului, prezentarea

documentelor cu întârziere, expedierea cu întârziere a mărfii.

4.3 Mecanismele derulării diferitelor tipuri de acreditiv documentar

Succesiunea derulării plăţilor prin acreditiv documentar depinde de tipul de acreditiv

documentar utilizat, conform celor convenite între exportator şi importator prin contractul de

vânzare – cumpărare încheiat.

A. Mecanismul derulării acreditivului documentar domiciliat în ţara

exportatorului1

În derularea acreditivului documentar domiciliat în ţara exportatorului există 4 actori

mari (importatorul, exportatorul, banca importatorului şi banca exportatorului), iar

desfăşurarea operaţiunilor dintre aceştia poate fi rezumată schematic astfel:

Figura nr. 10 –Mecanismul derulării plăţii prin acreditiv documentar domiciliat în ţara

exportatorului

1 – Încheierea contractului între importator şi exportator, prin care s-a stabilit ca plata

să se efectueze prin acreditiv documentar, domiciliat în ţara exportatorului.

Importator

Operator AD

Banca plătitoare

Banca exportatorului

Exportator

Beneficiar AD

Banca emitentă

Banca importatorului

5

1

3

8

9

10 2 11 4 6 7

12

50

2 – Importatorul dă băncii sale Ordinul de deschidere a acreditivului documentar la

dispoziţia exportatorului. „Ordinul de deschidere” cuprinde toate condiţiile privind termenele

şi documentele care trebuie să fie respectate şi, respectiv, întocmite şi prezentate la plată, de

către exportator, pentru a i se efectua plata.

3 – Deschiderea acreditivului documentar constă în elaborarea unui înscris prin care

banca emitentă se angajează ferm la plată în favoarea beneficiarului acreditivului

(exportatorul), document care este transmis băncii exportatorului (prin poştă, telegrafic sau

sistemul SWIFT).

4 – Notificarea beneficiarului (exportatorul) acreditivului documentar se face de către

banca exportatorului, care ii remite şi documentul primit.

5 – Livrarea mărfii. După ce exportatorul studiază cu atenţie acreditivul documentar,

el începe producţia mărfii sau o preia din stoc, apoi o livrează, respectând întru totul termenii

acreditivului documentar, exportatorul / beneficiarul acreditivului documentar fiind şi cel care

însoţeşte setul de documente cerut prin acreditiv.

6 – Depunerea la bancă a documetelor care atestă livrarea mărfurilor.

7 – Plata contravalorii documentelor. După prezentarea documentelor la bancă,

aceasta verifică concordanţa lor cu cerinţele acreditivului documentar şi efectuează plata. De

fapt, aceste ultime două momente semnifică documente contra bani.

8 – Remiterea documentelor. Banca plătitoare, după ce a efectuat plata, remite

documentele băncii care a emis acreditivul documentar.

9 – Rambursarea sumei. Banca emitentă, după un nou control al documentelor, în

funcţie de condiţiile prevăzute în respectivul acreditiv documentar, rambursează baniicătre

banca plătitoare. În cazul în care documentele sunt neconforme cu prevederile acreditivului

documentar, banca emitentă nu va rambursa banii către banca plătitoare.

10 – Notificarea importatorului. Banca emitentă, în posesia documentelor referitoare

la marfă, le remite importatorului (contra plată), care, la rândul său, are obligaţia de a verifica

şi el documentele respective.

11 – Plata documentelor. După ce importatorul verifică documentele şi concordanţa

acestora cu instrucţiunile pe care le-a dat prin cererea de deschidere a acreditivului

documentar, efectuează plata.

12 – Eliberarea / ridicarea mărfii. Importatorul, având documenteleîn posesia sa,

ridică marfa. Cărăuşul eliberează marfa contra documentelor de transport.

Din punct de vedere al unui acreditiv de export, banca plătitoare trebuie să acorde o

atenţie deosebită următoarelor aspecte:

1 Minică Boajă, Relaţii financiare şi valutare internaţionale, Ed. Economică, Bucureşti, 2003, p. 190 - 191

51

La primirea scrisorii de deschidere a acreditivului documentar, banca trebuie să

verifice autenticitatea acesteia şi a semnăturilor autorizate.

Să urmărească cu atenţie documentele solicitate şi riscul pe care-l implică

acreditivul documentar deschis.

Dacă nu apar şi alte riscuri şi toate instrucţiunile sunt clar formulate, beneficiarul

este avizat de deschiderea acreditivului documentar, fără ca banca să-şi asume în vreun fel

angajamentul de plată.

În situaţia în care banca exportatorului este solicitată să-şi adauge confirmarea sa

(alături de angajamentul ferm de plată al băncii emitente), ea sete obligată să verifice

solvabilitatea băncii emitente şi să informeze părţile implicate de decizia luată.

Banca trebuie să examineze cu foarte mare atenţie documentele prezentate de

exportator şi doar în situaţia în care acestea sunt găsite a fi „în ordine”, adică în strictă

concordanţă cu documentele precizate în „Ordinul de deschidere a acreditivului documentar”,

poate dispune plata.

În cazul în care documentele prezentate de exportator prezintă discrepanţe, banca

exportatorului va acţiona în sensul obţinerii acceptului băncii emitente, sau va trimite aceste

documente direct bancii emitente, spre încasare.

La momentul plăţii, banca va proceda la efectuarea acesteia în conformitate cu

instrucţiunile prevăzute în acreditiv.

Acreditivul domiciliat în ţara vânzătorului (exportatorului) dă acestuia posibilitatea de

a încasa contravaloarea mărfii imediat după depunerea documentelor la banca sa, astfel încât

momentul plăţii se apropie considerabil de cel al livrării mărfii, când, practic, vânzătorul

transmite importatorului dreptul de proietate asupra mărfii prin documentele prezentate. Un

asemenea acreditiv este avantajos pentru exportator.

B. Mecanismul derulării acreditivului documentar domiciliat în ţara

importatorului1

Şi acest tip de acreditiv presupune derularea operaţiunilor într-o anumită ordine logică

prezentată schematic în figura următoare:

1 Minică Boajă, Relaţii financiare şi valutare internaţionale, Ed. Economică, Bucureşti, 2003, p. 192 - 205

52

Figura nr. 11 – Mecanismul derulării plăţii prin acreditiv documentar domiciliat în ţara

importatorului

Mecanismul derulării plăţii prin acreditiv documentar domiciliat în ţara importatorului

cuprinde 12 operaţiuni:

1 – Încheierea contractului între importator şi exportator, contract prin care s-a

convenit ca plata să fie făcută prin acreditiv documentar, domiciliat în ţara importatorului.

2 – Ordinul de deschidere al acreditivului documentar. Importatorul dă ordin băncii

sale să deschidă un acreditiv documentar, la dispoziţia exportatorului. Acest „Ordin de

deschidere” trebuie să cuprindă absolut toate condiţiile de termene şi documente care trebuie

îndeplinite de exporator pentru a i se efectua plata.

3 – Deschiderea acreditivului documentar constă în elaborarea unui înscris prin care

banca emitentă se angajează ferm la plată în favoarea beneficiarului acreditivului

(exportatorul), document care este transmis băncii exportatorului, pe cale poştală,

electronicăsau prin sistemul SWIFT.

4 – Notificarea beneficiarului acreditivului documentar. Banca exportatorului îl

anunţă pe acesta de deschiderea acreditivului documentar şi îi remite documentul primit.

5 – Livrarea mărfii. Marfa este livrată cu respectarea strictă a tuturor termenelor

prevăzute de acreditivul documentar, exportatorul / beneficiar întocmind şi tot setul de

documente, conform cerinţelor din acreditivul documentar.

6 – Depunerea la bancă a documentelor care atestă livrarea mărfii.

Importator

Operator AD

Banca notificatoare

Banca exportatorului

Exportator

Beneficiar AD

Banca emitentă

(plătitoare)

Banca importatorului

5

1

3

7

8

10 2 11 4 6 9

12

53

7 – Remiterea documentelor către banca emitentă. Banca notificatoare verifică dacă

documentele sunt conforme cu cerinţele acreditivului documentar, după care le remite băncii

emitente.

8 – Efectuarea plăţii contravalorii documentelor. După prezentarea documentelor la

banca emitentă, aceasta verifică dacă documentele sunt în concordanţă cu cerinţele

acreditivului documentar şi apoi efectuează plata.

9 – Confirmarea primirii sumei reprezentând contravaloarea mărfii şi efectuarea plăţii

către exportator. Banca notificatoare îl anunţă pe exportator de primirea sumei care reprezintă

contravaloarea documentelor expediate şi creditează contul acestuia.

10 – Remiterea documentelor importatorului. Banca emitentă remite documentele

referitoare la la marfă importatorului, care are obligaţia de a le verifica.

11 – Plata documentelor. După ce importatorul verifică documentele şi concordanţa

acestora cu instrucţiunile pe care le-a transmis băncii sale prin cerea de deschidere a

acreditivului documentar, dispune efectuarea plăţii (are loc debitarea contului său).

12 – Eliberarea / ridicarea mărfii. Importatorul, aflat in posesia documentelor, îşi

poate ridica / prelua marfa.

Din punct de vedere al acreditivului de import, banca emitentă trebuie să acorde o

atenţie deosebită următoarelor aspecte:

Să verifice bonitatea importatorului şi să solicite, eventual, diferite garanţii.

Să verifice cu atenţie toate instrucţiunile date de ordonatorul acreditivului

documentar.

Să analizeze riscul pe care-l implică tranzacţia respectivă din punct de vedere al

bonităţii importatorului.

Să realizeze deschiderea efectivă a acreditivului documentar.

Să verifice cu atenţie documentele primite de la banca exportatorului pentru a

stabili conformitatea prevederilor cuprinse în acreditivul documentar.

În cazul documentelor găsite „în ordine”, banca va trbui să-şi îndeplinească

angajamentul ferm de plată, asumat o dată cu deschiderea acreditivului documentar.

În cazul documentelor care prezinta discrepanţe faţă de termenii acreditivului

documentar, banca emitentă va trebui să solicite ordonatorului acreditivului documentar

acceptul de plată.

La momentul plăţii, banca emitentă va acţiona în sensul instrucţiunilor de

rambursare stipulate prin acreditiv documentar.

Acreditivul documentar domiciliat în ţara importatorului (cumpărătorului) este

acreditivul în baza căruia vânzătorul nu va putea încasa contravaloarea mărfii decât în

54

momentul în care documentele prevăzute în „Ordinul de deschidere al acreditivului

documentar” vor fi depuse la ghişeele băncii emitente şi vor fi controlate de aceasta.

Acest tip de acreditiv documentar avantajează cumpărătorul şi dezavantajează

vânzătorul care, după ce a livrat marfa, a prezentat documentele la banca sa (care, la rândul ei,

le-a retrimis băncii emitente) va fi nevoit să aştepte până când documentele vor ajunge la

banca plătitoare, vor fi controlate, şi abia după aceea urmează să primească contravaloarea

mărfii pe care a livrat-o.

C. Mecanismul derulării acreditivului documentar cu plata prin acceptare

Acreditivele documentare cu plata prin acceptare sunt utilizate în cazul vânzărilor pe

credit cu termene scurte şi foarte scurte, de regulă între 60 şi 180 de zile.

Elementul caracteristic al acestui tip de acreditiv documentar este faptul că

întotdeauna setul de documente cuprinde una sau mai multe cambii, iar plata contravalorii

mărfii se face la scadenţa cambiei.

Cambiile trase de către trăgător (în calitatea sa de exportator), asupra bancii acceptante

(trase) sau asupra băncii emitente.

Utilizarea acreditivului documentar cu plata prin acceptare este prezentată schematic

în figura următoare:

Figura nr. 12 – Mecanismul derulării plăţii prin acreditiv documentar cu plata prin

acceptare

Banca plătitoare - acceptantă

Exportator

Beneficiar AD

Banca emitentă

Importator - Ordonator AD

3. documente

2. cambii acceptate 1. documente + cambii 5.

bani

4. cambii

acceptate

(scadenţa)

55

1 – O dată cu depunerea documentelor care atestă livrarea mărfurilor, exportatorul

prezintă la banca plătitoare şi o cambie, cu scadenţa fixată în conformitate cu numărul de zile

precizat în acreditivul documentar.

2 – Banca plătitoare verifică dacă documentele sunt conforme acreditivului

documentar, iar dacă sunt în bună ordine acceptă cambia şi i-o restituie exportatorului.

3 – Banca plătitoare remite documentele către banca emitentă care, la rândul ei, le

restituie exportatorului.

4 – La scadenţă, exportatorul prezintă cambia băncii.

5 – Banca plătitoare achită suma înscrisă în cambie.

Utilizarea unui acreditiv documentar cu plata prin acceptare are semnificaţii diferite

pentru cei 2 parteneri, prezentând o serie de avantaje, atât pentru exportator cât şi pentru

importator:

Avantaje exportator Avantaje importator

Ca posesor al cambiei,

exportatorul poate să o sconteze la banca sa,

transformând astfel o vânzare pe credit într-o

vânzare cu plata la vedere, ca metodă de

finanţare a afacerii.

Exportatorul ia în considerare,

la negocierea preţului tranzacţiei, atât

dobânda aferentă vânzării pe credit cât şi

costul (taxa scontului) refinanţării sale prin

scontarea cambiei.

Dacă este intermediar,

importatorul poate să vândă marfa şi să o

achite după vânzare; în acest mod

importatorul nu mai avansează nici un fel de

fonduri proprii în afacere.

Dacă este producător, importatorul

poate să utilizeze marfa pentru realizarea

produselor finite şi, după vânzarea acestora,

să achite importul, la termenul scadent.

Acceptul dat pe cambie de bancă

(accept bancar) constituie o garanţie a plăţii

acesteia la scadenţă şi, de aici, posibilitatea

scontării cambiei la banca exportatorului.

Tabel nr. 1 – Avantajele derulării plăţii prin acreditiv documentar cu plata prin

acceptare

D. Mecanismul derulării acreditivului documentar transferabil

Acreditivul documentar transferabil este utilizat în special în operaţiunile de

intermediere, fiind în realitate un acreditiv documentar în virtutea căruia beneficiarul principal

(în calitate de exportator intermediar) are dreptul să solicite băncii plătitoare să facă

56

respectivul acreditiv documentar utilizabil, total sau parţial, pentru unul sau mai mulţi

beneficiari secundari (beneficiarii secundari fiind de fapt exportatorii reali).

În principiu, firma intermediară încheie un contract de cumpărare a unei mărfi de pe

piaţa sa sau din străinătate, şi un alt contract de vânzare, a aceleiaşi mărfi, dar de regulă la un

preţ mai mare, către un partener străin, convenind cu acesta ca plata să se facă prin acreditiv

documentar transferabil.

Utilizarea acreditivului documentar transferabil ca mod de plată pe plan internaţional

oferă atât avantaje, cât şi dezavantaje parţilor implicate.

Avantaje Dezavantaje

Permite unei firme, dezvoltarea

afacerilor, fără a fi obligată să-şi angajeze

într-un fel propiile fonduri.

Permite diversificarea

operaţiunilor de export şi din afara

specificului de activitate al firmei.

Permite ca un producător intern

(din România) să fie plătit în mod legal în

valută.

Câştigurile din diferenţele de preţ,

garantate de confidenţialitatea operaţiunilor

bancare, sunt destul de substanţiale.

Oferă o siguranţă mai mare

beneficiarului secundar (exportatorul real), în

sensul că, dacă beneficiarul secundar

(exportatorul intermediar) nu a depus

documentele la bancă, spre încasare, banca

transferatoare are dreptul să elibereze băncii

emitente documentele depuse de beneficiarul

secundar, fără să aibă vreo responsabilitate

faţă de beneficiarul principal.

Costurile bancare sunt mai mari

decât în cazul unui acreditiv documentar

obişnuit, suportarea lor fiind în totalitate în

sarcina beneficiarului acreditivului

documentar.

Există riscul ca beneficiarii

secundari să nu livreze marfă de calitate, să

nu respecte termenele şi condiţiile impuse

prin acreditivul documentar emis în favoarea

lor.

Confidenţialitatea unei astfel de

operaţiuni nu poate fi păstrată în totalitate,

întrucât ordonatorul, prin menţiunea

„transferabil”, va şti că, total sau parţial,

marfa va fi furnizata de altcineva.

Implică o pregătire foarte detaliată

a întregii operaţiuni în ansamblul ei,

rapiditate extremă şi o perfectă coordonare a

condiţiilor şi termenelor din cele 2 acreditive.

Tabel nr. 2 – Avantajele şi dezavantajele derulării acreditivului documentar

transferabil

57

Pentru înlăturarea unora dintre dezavantajele prezentate în tabelul anterior,

exportatorul intermediar poate transfera în totalitate valoarea acreditivului documentar

transferabil în favoarea beneficiarului secundar, după ce, în prealabil, a convenit cu acesta

comisionul – în valută – pe care trebuie să-l încaseze pentru mijlocirea intermedierii.

Plata prin intermediul acreditivului documentar transferabil prezintă următoarele etape

şi implică mai mulţi „actori”:

Figura nr. 13 – Mecanismul derulării plăţii prin acreditiv documentar transferabil

1 – Încheierea contractului de cumpărare a mărfii de pe piaţa internă sau cea externă.

2 – Încheierea contractului comercial internaţional, care constă în vânzarea aceleiaşi

mărfi, la un preţ evident mai mare, unui partener străin, convenind cu acesta ca plata să se

facă prin acreditiv documentar transferabil.

3 – Ordinul de deschidere al acreditivului documentar transferabil. În baza celor

convenite prin contractul comercial internaţional, partenerul străin dă ordin băncii sale să

deschidă în favoarea firmei intermediare, în calitate de beneficiar principal, un acreditiv

documentar transferabil (acreditivul documentar transferabil).

4 – Deschiderea acreditivului documentar transferabil (acreditivul documentar

original).

Banca emitentă

Banca importatorului

Exportator real

Beneficiar secundar

Banca corespondentă

Banca exportatorului

intermediar

Banca transferatoare

Exportator intermediar

Beneficiar principal

Importator

Ordonator AD

8

2

4

5 12

1

6 11

10 7 9

3

58

5 – Ordinul de transfer al acreditivului documentar. În baza acreditivului documentar

deschis, firma intermediară ordonă băncii sale să transfere în favoarea beneficiarului secundar

o parte din valoarea acreditivului documentar.

6 – Transferul acreditivului documentar în favoarea exportatorului real.

7 – Notificarea transferului. Banca corespondentă il anunţă pe exportatorul real

(beneficiarul secundar) că a fost efectuat transferul acreditivului documentar.

8 – În baza acreditivului documentar transferat în favoarea sa, exportatorul real

livrează marfa.

9 – Depunerea la bancă a documentelor care atestă livrarea mărfii, în vederea remiterii

acestora băncii transferatoare.

10 – Plata contravalorii documentelor. După ce verifică dacă documentele sunt în

concordanţă cu cerinţele acreditivului documentar, banca efectuează plata.

11 – Remiterea documentelor.

12 – Notificarea exportatorului intermediar. Banca transferatoare notifică firma

intermediară de primirea documentelor, iar aceasta înlocuieşte documentele, întocmind un alt

set de facturi şi de documente, în conformitate cu cerinţele din acreditivul documentar

original.

Începând cu acest moment, succesiunea plăţilor are loc conform mecanismului

obişnuit de derulare a decontării prin acreditiv documentar la vedere, domiciliat la banca

exportatorului.

E. Mecanismul derulării acreditivului documentar cu plata prin negociere

(Scrisoarea comercială de credit)

Un acreditiv documentar cu plata prin negociere este o variantă a acreditivului

documentar, denumită si scrisoare comerciala de credit (S / C), utilizată cu precădere în ţările

care au adopatat sistemul de drept anglo-saxon.

Scrisoarea de credit comercială este un document prin care o bancă, din ordinul unui

importator, se angajează în mod irevocabil, faţă de un exportator, să accepte sau să plătească

cambii trase asupra sa, cu condiţia ca acestea să fie însoţite de documente expres indicate, în

perfectă stare şi să fie prezentate în cadrul termenului prevăzut.

Principalele trăsături caracteristice ale scrisorii comerciale de credit sunt:

Este deschisă la banca emitentă, cel mai adesea în moneda locală a propriei ţări.

Este adresată direct beneficiarului, însă, în practică, mai ales prin intermediul unei

bănci.

59

Banca emitentă o remite fie direct beneficiarului, fie prin intermediul băncii

acestuia.

Este utilizabilă prin cambii trase de către beneficiar asupra băncii emitente, aceste

cambii fiind însoţite de documentele privind livrarea mărfii. Cambiile la vedere sunt plătite

imediat după primirea lor, iar cambiile la termen trebuie acceptate, la prezentare, de banca

emitentă a scrisorii. După acceptare, cambiile devin libere, iar achitarea lor la scadenţă nu mai

depinde de scrisoarea de credit care şi-a îndeplinit funcţia, fiind garantate la plată de

semnătura şi numele băncii acceptate.

Plata cambiilor este garantată de banca emitentă.

Este domiciliată întotdeauna în străinătate.

Întrucât domicilierea scrisorii comerciale de credit la banca importatorului constituie

un dezavantaj pentru exportator, în practică, banca emitentă a scrisorii comerciale de credit

autorizează alte bănci să negocieze documentele, acţiune ce presupune existenţa a cel puţin 2

condiţii:

Exportatorul trebuie să prezinte documentele însoţite de cambie, la o altă bancă,

denumită bancă negociatoare.

Banca negociatoare trebuie, prin textul scrisorii comerciale de credit, să fie

autorizată să negocieze documentele.

Succesiunea momentelor derulării plăţii prin intermediul scrisorii comerciale de credit

poate fi prezentată prin 2 variante:

a) Emiterea şi utilizarea scrisorii comerciale de credit trase asupra băncii emitente.

b) Utilizarea scrisorii comerciale de credit prin negocierea cambiilor de către o bancă

locală.

60

a) Emiterea şi utilizarea scrisorii comerciale de credit trase asupra băncii emitente.

Figura nr. 14 – Emiterea şi utilizarea scrisorii comerciale de credit trase asupra băncii

emitente

1 – Încheierea contractului comercial internaţional.

2 – Importatorul dă ordin băncii sale să emită scrisoare comercială de credit.

3 – Remiterea scrisorii comerciale de credit direct exportatorului.

4 – Transmiterea scrisorii comerciale de credit către banca exportatorului.

5 – Livrarea mărfii.

6 – Depunerea documentelor la bancă, însoţite de cambia trasă asupra băncii emitente.

7 – Banca exportatorului remite spre plată sau spre acceptare cambia şi documentele

care atestă livrarea mărfii.

8 – Restituirea cambiei acceptate sau efectuarea plăţii prin transfer.

9 – Banca exportatorului creditează contul exportatorului debitează contul băncii

emitente.

10 – Remiterea documentelor către importator şi debitarea contului acestuia.

Importator

Ordonator acreditiv

Exportator

Beneficiar acreditiv

Banca exportatorului Banca importatorului

Banca emitentă

Banca plătitoare

5

1

3 2 10

7

8

9 4 6

61

b) Utilizarea scrisorii comerciale de credit prin negocierea cambiilor de către o bancă

locală

Figura nr. 15 – Utilizarea scrisorii comerciale de credit prin negocierea cambiilor de

către o bancă locală

1 – Depunerea documentelor care atestă livrarea mărfurilor şi cambiile trase asupra

băncii emitente.

2 – Încasarea banilor, minus comisionul de negociere.

3 – Remiterea documentelor şi a cambiei.

4 – Efectuarea plăţii.

În concluzie, plata prin intermediul scrisorii comerciale de credit prezintă siguranţă

atât pentru exportatori, care au în acest sens angajamentul ferm şi irevocabil al băncii

emitente, cât şi pentru importatori, dat fiind că acceptarea şi onorarea cambiilor se fac numai

după dovedirea, pe bază de documente, a îndeplinirii obligaţiilor vânzătorului.

O formă specială de acreditiv documenta o reprezintă acreditivul stand – by. Acreditivul

stand – by a fost creat în SUA şi este un produs american.

Importator

Ordonator al acreditivului documentar

Banca importatorului

Banca emitentă

Banca exportatorului

Banca plătitoare

Banca negociatoare

Exportator

Beneficiar al acreditivului documentar

4 3

2 1

62

Faţă de celelalte tipuri, acreditivul documentar "stand - by" are o funcţie diferită şi

anume aceea de garantare a efectuării plăţii de către partenerul extern. Banca emite un acreditiv

"stand - by" la solicitarea unui client (ordonatorul), care trebuie să ofere partenerului de contract

(beneficiarul), o garanţie că dacă el nu-şi va îndeplini obligaţia asumată prin contractul comercial,

ea, banca îl va plăti, despăgubindu-l băneşte. Astfel, diferenţa dintre un astfel de acreditiv şi un

acreditiv obişnuit este dată de faptul că beneficiarul lui nu apelează la utilizarea acreditiv

documentar decât în măsura în care ordonatorul nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată prin contract.

Principalele caracteristici ale acreditivului stand-by sunt:

este un angajament bancar, independent de obligaţiile asumate prin contractul

comercial;

poate fi irevocabil;

poate fi confirmat;

este uşor adaptabil diverselor tipuri de obligaţii garantate;

beneficiază de reglementare internaţională.

Acreditivul stand-by poate fi executat în cazul neîndeplinirii, de către ordonator, a

obligaţiilor sale contractuale.

Schema de derulare a unui acreditiv stand-by este următoarea:

Figura nr. 16 – Mecanismul derulării acreditivului stand - by

1-a etapă - Încheierea contractului

Partenerii convin prin contract termenii operaţiunii şi stabilesc acreditivul stand-by ca

modalitate de garantare a obligaţiilor contractuale.

63

A 2-a etapă - Cererea de deschidere a acreditivului documentar stand-by

Ordonatorul cere băncii sale să deschidă un acreditiv stand-by în favoarea partenerului

său contractual (beneficiarul), detaliind toate condiţiile conform prevederilor contractului.

A 3-a etapă - Deschiderea acreditivului stand-by

Banca emitentă transmite textul acreditivului stand-by la banca sa corespondentă din

ţara beneficiarului, cerându-I eventual să-l şi confirme.

A 4-a etapă - Notificarea/avizarea deschiderii acreditivului stand-by

Banca corespondentă (notificatoare) avizează beneficiarul despre deschiderea, în

favoarea sa, a acreditivului stand-by, transmiţându-i un exemplar al acestuia.

A 5-a etapă- Utilizarea acreditivului stand-by

În cazul în care ordonatorul nu-şi îndeplineşte obligaţiile contractuale, beneficiarul

prezintă băncii notificatoare toate documentele prevăzute în deschiderea acreditivului stand-

by şi solicită efectuarea plăţii. Documentele trebuie depuse la bancă în termenul impus şi în

cadrul perioadei de valabilitate. Banca notificatoare verifică documentele şi, dacă sunt în

strictă conformitate cu termenii şi condiţiile acreditivului stand-by, le remite băncii emitente.

După verificarea conformităţii documentelor, banca emitentă efectuează plata şi

debitează contul ordonatorului.

Cazurile în care se foloseşte acest tip de acreditiv documentar sunt restituirea

avansului de către exportator importatorului în cazul rezilierii contractului, plata contravalorii

mărfurilor livrate, dacă importatorul nu plăteşte mărfurile cumpărate, banca care a emis

acreditiv documentar "stand-by" va plăti în locul său, plata ratelor scadente la un credit,

garantarea participării la licitaţii; buna executare a contractului. Avantajul acreditivului

"stand-by" este legat de posibilitatea garantării independente a unei plăţi prin angajamentul

ferm de plată al unei bănci şi de adaptibilitatea la diferite obligaţii de plată ale exportatorului

sau importatorului altele decât cele ce privesc compensaţiile. Dezavantajul utilizării unui

astfel de acreditiv este determinat de atitudinea băncilor care sunt prudente în emiterea

acreditiv documentar "stand-by", tratându-le ca pe garanţii, selectează atent pentru cine şi în

favoarea cui garantează, respectiv le emit şi de faptul că acest instrument ridică implicit

costul operaţiunii de compensaţie, comparativ cu schimbul direct de documente.

64

4.4 Exemplu practic de derulare a unei operaţiuni comerciale cu

decontare prin acreditiv documentar

În derularea operaţiunilor comerciale cu decontare prin acreditiv documentar între SC

Euro Production SRL – Iaşi, România şi Europejskie Centrum Rozwoju LTD – Warsaw,

Polonia au loc următoarele etape:

Întocmirea cererii de deschidere a acreditivului documentar în data de 24.05.2004 la

Alpha Bank, Sucursala Iaşi, în valoare de 82 010 USD de către SC Euro Production SRL în

favoarea Europejskie Centrum Rozwoju LTD, Polonia, în vederea achiziţionării de mărfuri (piese

auto) conform contractului nr. 11B, încheiat în data de 02.05.2004.

Alpha Bank, Sucursala Iaşi, la cererea SC Euro Production SRL Iaşi, deschide

acreditivul irevocabil cu referinţa I7300816/AP conform condiţiilor stipulate în contract, în data de

15.05.2005 (mesaj SWIFT).

În data de 07.06.2004, în urma discuţiilor cu partenerul extern, reprezentantul SC Euro

Production SRL Iaşi, încarcă bunurile de la adresa furnizorului polonez (SC Europejskie Centrum

Rozwoju LTD - Polonia), în mijloace auto proprii conform CMR nr. 365 din 07.06.2005.

Partenerul extern înmânează reprezentantului SC Euro Production SRL Iaşi invoice-ul nr.2/2004.

În data de 09.06.2004, reprezentantul societăţii se prezintă la Biroul Vamal Iaşi unde

prin intermediul SC Nobless Impex SRL Iaşi (comisionar vamal) îndeplineşte toate formalităţile

vamale conform Declaraţiei Vamale Nr. I 11 082/10.06.2004.

Concomitent, furnizorul extern trimite setul de documente cerut în acreditiv (INVOICE

+ CMR), în original, la banca SC Euro Production SRL (Alpha Bank Sucursala Bucureşti) prin

intermediul băncii lui (Bank Pekao SA XVIII O/Warszawa). Alpha Bank, în urma verificărilor pe

care le face asupra documentelor primite de la banca furnizorului extern, decide plata

documentelor – întrucât nu există nici un fel de neconcordanţă faţă de condiţiile stabilite prin

acreditiv.

Automat se realizează debitarea contului de acreditiv a SC Euro Production SRL Iaşi

prin Alpha Bank Sucursala Bucureşti în favoarea furnizorului extern (SC Europejskie Centrum

Rozwoju LTD.) conform extrasului de cont.

Suma plătită din contul de acreditiv este 82 010 USD, ceea ce va determina stingerea

creanţei faţă de partenerul extern.

Confirmarea închiderii operaţiunii de decontare prin acreditiv a fost primită de la Alpha

Bank – Sucursala Bucureşti – Direcţia Operaţiuni, conform adresei Nr. 2589/17.06.2004.

*Documentele care au stat la baza derulării acestei operaţiuni comerciale sunt prezentate în

ANEXA 1.

65

CAPITOLUL 5

RESPONSABILITĂŢILE BĂNCILOR LA DECONTAREA PRIN

ACREDITIV DOCUMENTAR

5.1 Principii de tratare a documentelor

A. Condiţii de primire a documentelor pentru derularea creditivului documentar

Condiţia esenţială, ca exportatorul să beneficieze de avantajele plăţii prin acreditiv

documentar este să respecte cu stricteţe condiţiile de termene şi documente din AD.

Banca primeşte documentele numai dacă sunt în interiorul valabilităţii AD şi în

intervalul de zile menţionat în AD de la data expedierii mărfii, iar dacă nu este precizat, în

maxim 21 de zile de la expediere, fără a depăşi însă valabilitatea AD.

Băncile trebuie să examineze documentele prevăzute în acreditiv cu o grijă rezonabilă

pentru a stabili dacă sunt sau nu sunt în conformitate cu termenii şi condiţiile acreditivului.

Conformitatea documentelor prezentate cu termenii şi condiţiile acreditivului se determină în

funcţie de standardele practicii bancare internaţionale. Documentele care nu au fost prevăzute

în acreditiv nu se examinează de către bănci, se restituie celui care le prezintă sau se remit

fără responsabilitate.

Banca emitentă, banca ce confirmă sau o bancă desemnată să execute în numele lor

sunt chemate să acţioneze într-un timp rezonabil care nu va depăşi 7 zile bancare după ziua

primirii documentelor, pentru a examina documentele şi pentru a stabili dacă acceptă sau

refuză documentele şi a informa partea de la care a primit documentele.

Dacă acreditivul conţine condiţii fără să menţioneze documentele care vor fi

prezentate, băncile vor considera condiţiile ca nemenţionate şi le vor ignora.

B. Comportamentul băncii în funcţie de rolul jucat în derularea acreditivului

documentar

Comportamentul băncii la primirea documentelor de la exportator este diferit, în

funcţie de rolul ei în mecanismul plăţii, respectiv cum a fost emis AD şi ce instrucţiuni au fost

date în acest sens. Astfe, dacă este:

Bancă notificatoare – aceasta preia documentele, efectuează un control sumar

privind autenticitatea, etc. şi le remite la încasare la banca desemnată cu plata (AD domiciliat

în străinătate). Încasarea AD se face după ce documentele ajung la banca plătitoare, aceasta

le-a găsit în bună ordine şi în urma acestei constatări remite bani băncii notificatoare;

Bancă plătitoare / acceptantă / negociatoare / confirmatoare aceasta preia

documentele pentru a le face plata.

66

Plata documentelor se face numai după verificarea lor de către bancă.

C. Controlul bancar

Controlul bancar asupra documentelor are în vedere:

a) Concordanţa documentelor cu condiţiile AD, din două puncte de vedere:

Conformitatea fiecărui document în parte cu condiţiile AD

Concordanţa între documentele care compun setul, în sensul că datele înscrise în

fiecare document în parte să se regăsească sau să concorde cu datele cuprinse în celelate

documente, în nici un caz datele cuprinse într-un document nu trebuie sa contrazică datele

cuprinse în altul.

b) Deşi “băncile nu îşi asumă nici o obligaţie sau responsabilitate pentru forma,

suficienţa, exactitatea, autenticitatea, falsul…” (articolul 17), ele au obligaţia totuşi de a

manifesta o “grijă rezonabilă” în controlul documentelor (articolul 15). Astfel băncile

urmăresc la controlul documentelor şi următoarele aspecte:

Dacă sunt complete, respectiv dacă conţin toate datele şi elementele pe care fiecare

document trebuie să le conţină în mod uzual şi dacă fiecare document este întocmit în

numărul de exemplare cerut;

Dacă aparent sunt reglementare, respectiv nu sunt vizibil false sau conţin falsuri

evidente;

Dacă fiecare document în parte emană de la o persoană desemnată sau autorizată

în AD să îl emită (de exemplu, certificatul de calitate se cere a fi semnat de o terţă autoritate şi

este semnat de exportator);

Dacă documentele sunt semnate de emitentul lor conform uzanţei (de exemplu,

conosamentul de la căpitanul vasului sau de la agenţii acestuia);

Dacă datele trecute în documente sunt lizibile, clare şi nu pot produce confuzii în

interpretare şi citire.

Oricare dintre elementele prezentate poate duce la respingerea documentelor de bancă,

chiar dacă aparent neconcordanţa e minoră.

În urma controlului efectuat de bancă pot rezulta în principal două situaţii:

Documentele sunt în regulă şi ca atare, are loc plata acestora

După verificare, într-un interval de 7 zile, banca plăteşte exportatorului sau, după caz,

îi returnează cambia acceptată pentru încasare la scadenţă sau îi reţine comisionul de

negociere a documentelor şi face plata.

Documentele nu sunt conforme condiţiilor din AD

Banca plătitoare, acceptantă, negociatoare nu plăteşte documente neconforme cu

termenii şi condiţiile din AD, deoarece pe astfel de documente ea nu va fi rambursată de

67

banca emitentă. Aceasta este cea angajtă ferm la plată, banca plătitoare acţionând doar la

instrucţiunile băncii emitente.

Neconcordanţele constatate de bancă pot fi grupate în trei categorii1:

Nereguli care pot fi corectate imediat sau într-un interval relativ scurt

Nereguli care nu mai pot fi corectate, dar care nu afectează interesele părţilor

angajate în operaţiune;

Nereguli care nu mai pot fi corectate şi care afectează direct interesele părţilor

angajate în operaţiune.

Soluţionarea acestor aspecte este diferenţiată în funcţie de rolul băncii din ţara

exportatorului, iar etapele rezolvării (sau nerezolvării) lor sunt diferite. Dacă banca din ţara

exportatorului este şi banca plătitoare, atunci pentru fiecare dintre cele trei situaţii se

procedează diferit:

a) Neconcordanţe care pot fi corectate imediat sau într-un interval de timp scurt se

pot referi la documente ce au fost întocmite de exportator însuşi sau de la o altă organizaţie

(cărăuş, asigurator). Corectarea documentelor de exportator va fi astfel făcută încât

modificările să nu fie vizibile, iar atunci când nu se poate în acest fel, se reface documentul.

Modificările aduse documentelor ce emană de la o altă organizaţie nu se pot face decât cu

acordul emitentului, aceste modificări (dacă sunt vizibile) trebuie semnate şi parafatedin nou

de emitent.

b) Neconcordanţele care nu pot fi corectate, dar care nu afectează fondul operaţiunii

comerciale sunt analizate de către banca plătitoare “cu o grijă rezonabilă”, rămânând la

latitudinea ei hotărârea pe care sa o ia – respingerea documentelor sau nu. De regulă, în astfel

de situaţii banca plătitoare nu respinge documentele la plată ci, le trece în categoria aşa-

numită documente “cu rezerve interne”, făcând plata sub rezervă. Deoarece banca plătitoare

este angajată în relaţia de acreditiv la indicaţia băncii emitente, documentele aflate în această

situaţie nu pot fi considerate ca acceptate definitiv. Acceptarea definitivă pentru plată o face

banca emitentă, atunci când primeşte documentele de la banca plătitoare. Desigur, ea poate

respinge documentele şi ca atare acestea sunt trecute la incaso.

c) În cazul în care neconcordanţele constatate modifică direct conţinutul comercial al

anumitor clauze din AD afectând interesele părţilor, aceste documente sunt trecute în

categoria aşa-numită “cu rezerve externe”. Banca plătitoare este obligată să semnaleze băncii

emitente discrepanţele constatate. Potrivit Publicaţiei 500, în această situaţie banca plătitoare

are două alternative:

1 Mariana Negruş, Plăţi şi garanţii internaţionale, Ed. ALL, Bucureşti, 1998, p.173 - 175

68

Să trimită documentele la incaso şi astfel sunt anulate pentru exportator efectele

AD, plata rămânând la latitudinea importatorului;

Să procedeze la efectuarea plăţii sub rezervă asumându-şi astfel riscul ca, în cazul

în care banca emitentă nu validează plata, aceasta să solicite băncii plătitoare restituirea sumei

şi a dobânzilor aferente acesteia pe perioada cât suma a fost în posesia importatorului.

Dacă însă banca din ţara exportatorului este doar bancă notificatoare, ea nu poate face

plata sub rezervă (indiferent de tipul rezervelor), ci este datoare, dat fiind simplul rol de

intermediar pe care îl are, de a transmite documentele băncii însărcinate cu plata sau, după

caz, băncii emitente. Astfel, toate tipurile de nereguli rămân la aprecierea ei pentru a putea fi

acceptate documentele la plată sau nu.

Adesea, în practică, băncile emitente în deschiderea AD includ şi clauza “Plata

(negocierea) sub rezervă nu se admite”. În nici un caz banca plătitoare (sau, după caz,

negociatoare) nu poate plăti documentele decât dacă sunt în perfectă concordanţă cu termenii

şi condiţiile din AD. Un AD cu o astfel de menţiune este frecvent utilizat în practica

internaţională.

Orice respingere de documente din partea băncii emitente, indiferent că plata a fost

efectuată sub rezervă de banca plătitoare sau ea însuşi a respins documentele, are acelaşi

efect: trecerea documentelor la incasso. În contaxtul instabilităţii economice caracteristice

pieţei internaţionale în etapa actuală, nu o dată nereguli formale (de exemplu, factura a fost

cerută în cinci exemplare şi au fost depuse doar trei) pot constitui un motiv - îndreptăţit de

regulile care guvernează AD, care cer îndeplinirea întocmai a condiţiilor – de respingere a

documentelor, dar care în fond ascund intenţia cumpărătorului de a nu mai cumpăra marfa,

deoarece pe piaţă, de exemplu, preţul ei a scăzut mult.

Singura soluţie de a evita astfel de situaţii este, în primul rând, îndeplinirea întocmai a

condiţiilor AD.

După ce banca exportatorului a verificat documentele şi le-a găsit în bună regulă (le

plăteşte în cazul că este bancă plătitoare) le remite la banca emitentă, însoţite de Scrisoarea de

remitere internaţională în care prezintă (dacă este cazul) şi propriile sale rezerve (remarci).

Din punct de vedere al exportatorului operaţiunea se consideră încheiată în momentul

în care valuta, contravaloarea mărfii, a fost virată în contul său, fiind anunţat de acest

eveniment economic de bancă prin nota contabilă. De regulă, băncile din ţara noastră

procedează la virarea banilor în contul exportatorilor români, numai după sosirea acestora la

banca emitentă. Această practică este izvorâtă din prudenţă, deoarece banca emitentă (sau

importatorul) din diferite considerente amână plata, deşi angajamentul de plată al băncii

emitente este ferm.

69

D. Aranjamente privind siguranţa băncii pentru plata făcută1

Pentru ca banca emitentă să asigure efectuarea plăţii la prezentarea documentelor este

necesar ca aceasta să realizeze în prealabil o analiză a riscului implicat în derularea

acreditivului documentar:

Riscul corporativ (riscul de întreprindere)

Banca emitentă trebuie să verifice dacă importatorul sau cumpărătorul în numele

căruia s-a deschis acreditivul documentar, are capacitatea financiară să facă plata când aceasta

este solicitată de bancă. Dacă respectivul cumpărător are o bună colaborare cu banca emitentă,

atunci acest lucru va concura la deschiderea altor acreditive documentare în numele clientului

respectiv.

Acreditiv documentar cu garanţii colaterale

Când un cumpărător nu are capacitatea financiară de a plăti valoarea acreditivului

documentar, banca emitentă va căuta o altă garanţie. O posibilitate clară este aceea ca banca

să obţină drept garanţie pentru plata acreditivului activele importatorului, proprietăţi ale

acestora, stocurile din depozite. O altă posibilitate este aceea ca banca să ia drept garanţie

bunurile a căror achiziţie o finanţează. În acest caz, bunurile vor fi expediate pe adresa băncii,

iar documentele vor fi eliberate cumpărătorului numai contra plăţii.

Prevenirea apariţiei riscului agregat

Atunci când un client important are diferite categorii de relaţii cu o bancă, aceasta

poate stabili o limită maximă de acoperire a riscurilor implicate de toate operaţiunile

desfăşurate de clientul respectiv. Acestea pot fi credite overdraft, facilităţi legate de operaţii

de schimb valutar, împrumuturi pe termen mediu, facilităţi legate de deschiderea acreditivelor

documentare.

Pentru a evita expunerea exagerată la o singură categorie de riscuri, banca va dori să

stabilească un control strict şi să monitorizeze expunerea sa la alte riscuri. Acest lucru

presupune ca banca să utilizeze proceduri centralizate de supraveghere a operaţiunilor de

creditare astfel încât, atunci când solvabilitatea clientului scade, riscul asumat de bancă este

tratat cu prudenţă, iar când aceasta creşte, banca va avea în vedere dezvoltarea relaţiei cu

clientul respectiv.

1 Diane Vancea, Plăţi şi finanţări în operaţiunile de comerţ exterior, Ed. Expert, Bucureşti, 2003, p.50 - 52

70

Riscul interbancar

O bancă confirmatoare trebuie să analizeze riscul implicat de confirmarea

acreditivului documentar faţă de banca emitentă. Confirmarea acreditivului documentar şi

acordul de a verifica documentele, precum şi efectuarea plăţii implică riscul ca banca emitentă

să nu ramburseze suma plătită beneficiarului. Majoritatea băncilor internaţionale stabilesc

limite de acoperire a acestor riscuri sau a altora, cum ar fi riscurile valutare.

Problema stabilirii acestor limite a devenit mai importantă pe măsură ce au avut loc

“accidente”. Reeşalonarea datoriilor băncilor comerciale atunci când are loc o criză exclude

de obicei, riscurile implicate de operaţiunile de comerţ pe termen scurt. Acesta este unul din

motivele pentru care băncile consideră finanţarea comerţului o activitate mai sigură decât

altele.

Speze şi comisioane

Ţinând cont de riscurile implicate de deschiderea şi confirmarea unui acreditiv

documentar şi de capitalul angajat de bănci în această operaţiune, trebuie să se stabilească şi

costul aferent. Există câteva tipuri de comisioanepe care bancile care finanţează operaţiile de

comerţ exterior le solicită pentru derularea acreditivelor documentare. Aceste comisioane pot

varia foarte mult în funcţie de riscurile implicate de respectivul acreditiv documentar. Acelaşi

comision se poate numi diferit la diverse bănci. Partea responsabilă cu plata comisioanelor va

fi numită în ordinul de deschidere al acreditivului documentar adresat băncii emitente.

Formularea tipică pentru aceasta poate fi:

“toate comisioanele şi spezele vor fi plătite de beneficiar”

“toate comisioanele şi spezele vor fi plătite de ordonator”

“toate comisioanele şi spezele în afara ţării beneficiarului sunt în sarcina

ordonatorului”

“toate comisioanele şi spezele în afara ţării ordonatorului sunt plătite de

beneficiar”

71

DENUMIREA

COMISIONULUI

DESCRIERE

Comisionul de deschidere sau de

emitere

Perceput de banca emitentă pentru

deschiderea acreditivului documentar. Cel mai

adesea este calculat ca fiind un procent fix din

valoarea acreditivului documentar.

Comisionul de avizare Perceput de banca avizatoare pentru

avizarea beneficiarului de deschiderea

acreditivului documentar.

Comisionul de confirmare Perceput de banca confirmatoare pentru

confirmarea acreditivului documentar.

Comisionul de angajament Perceput de banca emitentă pentru

angajamentul asumat prin deschiderea

acreditivului documentar în numele

ordonatorului.

Comisionul de plată Perceput de banca plătitoare pentru

efectuarea plăţii către beneficiar.

Tabel nr. 2 – Comisioane şi dobânzi pentru operarea acreditivului documentar

Confirmarea plăţii

O formă simplificată de acreditiv documentar poate fi folosit în cazul efectuării unor

plăţi atunci când beneficiarul plăţii caută o asigurare suplimentară că acestea vor fi făcute la

data convenită. Exemple de astfel de plăţi pot fi avansuri sau reţineri lunare, prime de

asigurare şi plăţi parţiale pentru o lucrare încheiată. Acreditivul documentar va presupune

numai prezentarea la o bancă nominalizată a facturii furnizorului, a certificatului progresiv

sau cererea directă a banilor prin scrisoare, fax sau telex.

Instrucţiunile date băncii plătitorului vor fi să debiteze contul acestuia cu fondurile

aferente, pe baza unei chitanţe sau a altui document. Câteodată fondurile pot fi depuse într-un

cont escrow, unde acestea sunt ţinute cu scopul de a face astfel de plăţi. “Beneficiarul” are

astfel siguranţa că fondurile au fost depuse la o bancă cu scop şi plăţile pot fi făcute când

acest lucru a fost convenit. Plătitorul are siguranţa că aceste fonduri vor fi cedate numai când

se prezintă o dovadă certă că acestea sunt plătibile.

Pot fi mai multe modalităţi în care un astfel de mecanism poate fi folosit. În măsura în

care plata este condiţionată de prezentarea documentelor unei banci, aceasta poate fi

72

considerată o formă rudimentară de acreditiv documentar care utilizează sistemul bancar

pentru a oferi siguranţă plăţilor.

5.2 Delimitarea răspunderii băncilor la decreditare cu acreditiv

documentar

În relaţia AD băncile îşi asumă o funcţie deosebit de importantă în raport cu interesele

partenerilor de contact1:

Vânzătorul, exportatorul doreşte să fie sigur că suma ce I se cuvine ca urmare a

livrării mărfurilor o va încasa;

Cumpărătorul, importatorul doreşte să nu fie plătite mărfurile înainte ca acestea să

fi fost expediate potrivit celor stabilite cu partenerul de contact.

Aceste cerinţe sunt îndeplinite de bănci în sensul că:

Angajamentul ferm de plată asumat de bancă constituie o garanţie penrtu exporator

că va fi plătit după ce face dovada livrării mărfurilor;

Prin termenii şi condiţiile precizate de importator, în cererea de deschidere a AD,

acesta are siguranţa că banca nu va plăti contravaloarea mărfurilor, decât dacă sunt respectate

aceste precizări în documentele prezentate la exporator.

În relaţiile importatorului (ordonatorului) şi ale exportatorului (beneficiarului) cu

băncile aceştia trebuie să ia în considerare:

a) Acreditivul documentar este un contact independent de contractul comercial care

stă la baza lui sau alte înţelegeri existente între importator şi exportator (articolul 2). Drept

urmare:

Includerea în AD a oricăror trimiteri la contractul comercial nu are nici un efect şi

nu determină nici o obligaţie pentru bănci;

Exportatorul nu poate trage banca la răspundere de faptul că prin contract s-a

convenit într-un fel, iar în AD cerinţele sunt altele. Textul AD este realizat din ordinul

ordonatorului, iar diferendul astfel apărut se rezolvă direct între partenerii de contract;

Pentru încasarea banilor (utilizarea AD) suveran este AD şi nu cele convenite prin

contract. În măsura în care exportatorul îndeplineste ceea ce se cere prin AD, în mod ferm

este plătit la bancă.

1 Mariana Negruş, Plăţi şi garanţii internaţionale, Ed. ALL, Bucureşti, 1998, p.149 - 151

73

b) În toate etapele derulării AD, toate părţile (exportator, banci, importator) iau în

considerare numai documentele şi nu mărfurile la care documentele se referă (articolul 4):

Băncile examinează numai documentele (şi nu marfa) pentru a efectua plata, în

măsura în care acestea corespund termenelor şi condiţiilor din AD, băncile efectuează plata;

Dacă mărfurile plimite de importator nu corespund celor precizate în documente,

băncile nu au nici o responsabilitate, diferendul se rezolvă direct între partenerii de contract;

Dacă în textul AD sunt precizate anumite condiţii fără a se preciza documentele ce

trebuie prezentate în conformitate cu acestea, băncile vor considera aceste condiţii ca nefiind

precizate şi le vor ignora;

Toate instrucţiunile de emitere şi / sau modificări de AD, trebuie să precizeze clar

documentele cărora se va face plata;

c) Băncile nu îşi asumă nici o responsabilitate cu privire la forma, autenticitatea,

legalitatea a documentelor (articolul 15)

Dacă unul dintre documentele prezentate de exepmplu, de către exportator, nu este

un document autentic (este un fals) băncile nu au nici o responsabilitate;

Băncile nu au nici o responsabilitate pentru descrierea mărfurilor, cantitatea

declarată în documente sau pentru însăşi existenţa mărfurilor;

Băncile nu au nici o obligaţie sau responsabilitate privind buna credinţă a

cărăuşilor, agenţilor, brokerilor, asiguratorilor.

Deci, orice problemă privind documentele care s-au dovedit a fi false, neautentice,

nelegale sau al căror conţinut este nereal (se declară, de exemplu, alte cantităţi, calităţi decât

cele expediate) se rezolvă direct între cei doi parteneri.

d) Băncile examinează documentele cu o grijă rezonabilă pentru a se asigura că apar

a fi în conformitate sau nu cu termenii şi condiţiile din AD (articolul 13 a);

e) Băncile nu îşi asumă nici o responsabilitate pentru consecinţele ce decurg din:

întârzierea transmiterii mesajelor şi documentelor;

pierderea pe parcursul transportului / transmiterii mesajelor;

deteriorarea sau apariţia unor erori în timpul transportului / transmiterii mesajelor;

traducerea incorectă a unor termeni sau interpretarea lor greşită, rezervându-şi

dreptul de a transmite termeni netraduşi;

74

întreruperea activităţilor (bancare) ca urmare a forţei majore: calamităţi, greve,

revolte, interval în care nu vor plăti AD a căror valabilitate expiră în astfel de perioade

(articolul 17);

f) Băncile care utilizează serviciile altei bănci o fac pe contul şi riscul ordonatorului

(importatorului) – articolul 18. Drept urmare, nu au nici o responsabilitate dacă:

instrucţiunile transmise nu sunt îndeplinite de cealaltă bancă;

legile şi uzanţele din ţările străine impun anumite cerinţe, obligaţiile şi

responsabilităţile, în acest caz acestea sunt ale ordonatorului (articolul 18 d).

Răspunderea băncilor la decreditare cu acreditiv documentar se poate obeserva pe

fiecare etapă în parte.

Deschiderea de acreditive în favoarea furnizorilor se face la cererea plătitorilor, din

conturile curente sau de depozite. Cererea de deschidere a acreditivului în 4 exemplare, este

însoţită de un ordin de plată care se prezintă de plătitor în trei exemplare unităţii băncii la care

îşi are deschis contul şi trebuie să conţină următoarele date: suma acreditivului, denumirea

furnizorului, sediul acestuia şi unitatea bancară la care îşi are contul, felul şi cantitatea

mărfurilor, lucrărilor, serviciilor ce fac obiectul contractului pentru care se deschide

acreditivul, cu menţiunea numărului şi a datei acestuia, termenul de valabilitate a acreditivului

(maxim 45 de zile), documentele pe care furnizorul trebuie să le prezinte la banca pentru

decontare (factura, dovada livrării sau predării mărfurilor si în anumite cazuri, certificatul de

calitate).

La primirea cererii de deschidere a acreditivului, grupa operativă controlează dacă

sunt îndeplinite condiţiile prevăzute şi debitează contul solicitantului pe baza exemplarului

nr.1 al dispoziţiei de plată, pe care-l clasează apoi la dosarul cu actele zilei, împreună cu

exemplarul nr.1 al cererii de deschidere a acreditivului.

Exemplarele 2 şi 3 ale cererii de deschidere a acreditivului şi exemplarul 2 al ordinului

de plată se remit ca anexă la avizul de creditare băncii furnizorului, care se predau grupei

operative care ţine contul furnizorului, în condiţiile în care acesta are cont deschis la aceeaşi

bancă.

Exemplarul 4 al cererii de deschidere a acreditivului împreună cu exemplarul 3 al

ordinului de plată, se restituie delegatului plătitorului.

În contabilitatea băncii cumpărătorului, care solicită deschiderea acreditivului, se

întocmeşte articolul contabil:

“Cont curent al cumpărătorului” = “Decontări interbancare”

75

(2511) (341)

Banca furnizorului, pe baza avizului de creditare, confirmă operaţia iniţiată de banca

cumpărătorului, făcând înregistrarea:

“Decontări interbancare” = “Depozite pentru deschiderea de acreditive”

(341) (25331)

Exemplarul 2 al cererii de deschidere a acreditivului, serveşte pentru deschiderea

contului analitic pentru fiecare acreditiv, în cadrul contului sintetic “Depozite colaterale”

(simbol 2533), pentru a putea urmări respectarea de către furnizor a condiţiilor prevăzute în

acreditiv şi rămâne anexat la fişa de cont.

Exemplarul 3 al cererii şi exemplarul 2 al ordinului de plată se eliberează furnizorului

penrtu a-l înştiinţa despre deschiderea acreditivului.

Furnizorul este obligat ca după livrarea produselor, executarea lucrărilor sau prestarea

serviciilor să prezinte băncii sale un ordin de plată. În vederea efectuăriiplăţilor prin acreditiv,

grupa operativă ce ţine contul furnizorului este obligată să verifice dacă acesta a respectat

toate condiţiile acreditivului, încadrarea plăţilor în soldul disponibil al acreditivului deschis.

Efectuarea efectivă a viramentului presupune la unitatea băncii furnizorului întocmirea

articolului contabi:

“Depozite pentru deschiderea de acreditive” = “Cont curent al furnizorului”

(25331) (2511)

Debitarea contului “Depozite pentru deschiderea de acreditive” are loc în baza

primului exemplar al ordinului de plată, care se reţine la bancă la dosarul zilei, iar creditarea

contului beneficiarului de sumă are loc în baza exemplarului 2 al ordinului de plată, care apoi

se restituie furnizorului ca anexă la extrasul de cont. Ultimul exemplar al ordinului de plată

împreună cu factura şi alte documente, vizate de controlorul grupei operative, se remit băncii

cumpărătorului şi apoi acestuia din urmă.

Acreditivul se încheie la folosirea integrală a sumei, la expirarea valabilităţii sau la

cerea plătitorului xu acordul în prealabil al furnizorului. Soldurile rămase neutilizate din suma

acreditivului, la expirarea termenului de valabilitate, se virează de către banca furnizorului pe

bază de notă contabilă sau, după caz, pe baza ordinului de plată emis de plătitor în contul

acestuia sau al băncii sale, cel târziu în ziua următoare expirării termenului de valabilitate.

Revocarea sau reducerea sumei acreditivului se face pe baza unei scrisori prezentate

de plătitor în două exemplare, care se trimit la banca furnizorului sau se predau grupei

operative care ţine contul furnizorului. Exemplarul 1 se ataşează la fişa de cont, iar

exemplarul 2 se predă furnizorului în vederea acceptării, revocării sau reducerii sumei

76

acreditivului. La primirea consimţământului scris din partea furnizorului, grupa operativă

întocmeşte o notă contabilă pentru restituirea sumei respective în contul plătitorului.

În situaţia în care se constată de către cumpărător existenţa unor plăţi fără respectarea

de către furnizor a condiţiilor de folosire a acreditivului, acesta poate introduce la banca sa

ordinul de plată reprezentând refuz de plată ulterior, în baza căruia I se restituie sumele

refuzate.

În funcţie de activitatea comercială a clientului lor, o bancă poate fi implicată în

acelaşi timp, în derularea acreditivelor de export şi de import, rezultând de aici atribuţii

diferite:

I. Evidenţa principalelor operaţiuni de credit documentar, la banca importatorului

(emitentă) se realizează astfel:

a) înregistrarea depozitului constituit de către client, pentru o parte sau pentru

întreaga valoare a angajamentului, în contul 25331 "Depozite pentru deschiderea de

acreditive”;

b) angajamentul băncii emitente pentru creditul documentar revocabil se

înregistrează în conturile de angajamente în afara bilanţului;

c) angajamentul de finanţare dat în cadrul unui credit documentar irevocabil se

înregistrează în contul în afara bilanţului 90312 "Deschideri de credite documentare", iar

angajamentul realizat prin acceptarea de efecte de comerţ se înregistrează în contul 9032

"Acceptări sau angajamente de plată”;

d) garanţia primită de la o societate de asigurări se înregistrează în contul 9142

"Garanţii primite de societăţi de asigurare şi capitalizare”;

e) plata imediată a documentelor acceptate se înregistrează în contul curent al

importatorului, din disponibilităţile acestuia;

f) plata amânată pentru importator, în cazul în care acesta beneficiază de un credit

acordat de banca importatorului, se înregistrează în contul "Credite acordate importatorului”;

g) plata amânată pentru importator, în cazul în care acesta beneficiază de un termen

de plată din partea exportatorului, însoţit de un angajament de finanţare sub forma unei

acceptări de plată din partea băncii emitente, se înregistrează în contul în afara bilanţului 9032

"Acceptări sau angajamente de plată", iar plata efectivă se înregistrează în contul curent al

importatorului.

77

II. Evidenţa principalelor operaţiuni de credit documentar, la banca exportatorului

(confirmatoare) se înregistrează astfel:

a) angajamentul de garanţie, dat în favoarea clientului şi la ordinul băncii

importatorului, se înregistrează în contul în afara bilanţului 9111 "Confirmări de deschideri de

credite documentare”;

b) angajamentul de garanţie primit de la banca importatorului şi acceptarea de plată a

băncii notificatoare, garantată de banca emitentă se înregistreză în contul în afara bilanţului

912 "Cauţiuni, avaluri şi alte garanţii primite de la bănci”;

c) încasarea contravalorii documentelor privind mărfurile livrate se înregistrează în

contul curent al exportatorului.

La decreditarea cu acreditiv documentar, răspunderea băncilor1 este delimitată clar,

astfel:

Lipsa de răspundere privind autenticitatea documentelor

În conformitate cu prevederile din „Regulile şi uzanţele uniforme”, băncile nu-şi

asumă nici o obligaţie sau responsabilitate pentru forma, suficienţa, exactitatea, autenticitatea,

falsificarea sau efectul legal al oricăror documente sau pentru condiţiile generale sau

particulare stipulate în documente. În acelaşi timp, băncile nu-şi asumă obligaţii sau

responsabilităti pentru descrierea, cantitatea, greutatea, calitatea, starea ambalajului, livrarea,

valoarea sau existenţa mărfurilor reprezentate de orice documente sau pentru buna credinţă

sau actele şi omisiunile, solvabilitatea, indeplinirea obligaţiilor sau reputaţia exportatorilor,

transportatorilor, tranzitarilor, destinatarilor, asigurătorilor mărfurilor sau a oricărei alte

persoane.

Lipsa de răspundere privind transmiterea mesajelor

Băncile nu-şi asumă nici o obligaţie sau responsabilitate pentru consecinţele apărute

din întârzierea şi/sau pierderea pe parcurs a oricăror mesaje, scrisori sau documente sau

pentru întârzierea, sau alte erori ce pot apărea în transmiterea telecomunicaţiilor. De

asemenea, băncile nu-şi asumă nici o responsabilitate pentru erorile în traducerea şi/sau

interpretarea termenilor tehnici şi îşi rezervă dreptul de a transmite termenii acreditivului fără

să-i traducă.

1 Gheorghe M.Voinea, Mecanisme şi tehnici valutare şi financiare internaţionale, Ed. Sedcom Libris, Iaşi,

2004, p. 196 - 198

78

Forţa majoră

Băncile nu-şi asumă nici o obligaţie sau responsabilitate pentru consecinţe rezultate

din întreruperea activităţii lor produse de forţă majoră, revolte, tulburări civile, insurecţii,

războaie sau orice cauze în afara contractului sau cele provocate de greve. În acelaşi spirit

după reluarea activităţii, în afară de cazul în care sunt în mod expres autorizate, băncile nu vor

plăti, nu îşi vor asuma nici un angajament de plată diferată, nu vor accepta trate şi nu vor

negocia în cadrul acreditivelor care au expirat în perioada întreruperii activităţii.

Lipsa de răspundere privind acţiunile unei părţi instructate

În spiritul menţiunilor din „Regulile şi uzanţele uniforme”, băncile care utilizează

serviciile unei alte bănci sau ale altor bănci în scopul de a da curs instrucţiunilor ordonatorului

o fac pe contul şi pe riscul ordonatorului. Băncile nu-şi asumă nici o obligaţie sau răspundere,

dacă instrucţiunile pe care le transmit nu sunt îndeplinite, chiar dacă au avut iniţiativa în

alegerea băncii.

Partea care instructează o altă parte să presteze serviciieste răspunzătoare pentru orice

taxe, comisioane, costuri sau cheltuieli făcute de partea instructată în legătură cu

instrucţiunile. Dacă acreditivul precizează că unele speţe sunt în sarcina altei părţi decât

partea care instructează şi speţele nu pot fi colectate, partea care instructează rămâne

responsabilă de plata lor.

Ordonatorul este obligat şi dator să indemnizeze băncile pentru toate obligaţiile şi

responsabilităţile impuse de legile şi uzanţele din ţările străine.

Aranjamente de ramburs de la bancă la bancă

În cazul în care o bancă emitentă intenţionează ca rambursarea la care este îndreptăţită

banca plătitoare, acceptoare sau negociatoare să fie obţinută de la o altă bancă, va furniza în

timp util băncii rambursatoare instrucţiunile corespunzătoare sau autorizarea de a onora

cererea de ramburs. Banca emitentă nu este scutită de nici una din obligatiile sale de a asigura

rambursarea atunci când aceasta nu a fost primită de banca ce a cerut rambursul. Banca

emitentă răspunde faţă de banca ce a cerut rambursul penrtu orice pierdere de dobândă, dacă

rambursarea nu a fost asigurată la prima cerere sau în alt mod menţionat în acreditiv sau

printr-un acord mutual. Comisioanele băncii rambursatoare se suportă de către banca

emitentă. Dacă comisioanele sunt în sarcina altei părţi, banca emitentă are sarcina să indice

acest fapt în acreditiv şi în autorizaţia de ramburs.

În concluzie, pentru economistul care lucrează în unităţile economice şi bancare

angajate în relatiile internationale de plăţi, utilizarea acreditivului presupune o disciplină

79

fermă pe tot parcursul desfăşurării plăţii. El trebuie să verifice cu atenţie contractele de

export/import, documentele care atestă expediţia, condiţiile de acces şi termenul de

valabilitate al creditivului, operativitatea şi corectitudinea viramentelor monetare

internaţionale, calcularea corectă a comisioanelor şi dobânzilor şi să acţioneze operativ pentru

remedierea greşelilor şi recuperarea eventualelor daune pentru partea ce o reprezintă.

Pentru a diminua riscurile economice şi cele valutare, economistul în cauză va trebui

să aleagă forma de acreditiv cea mai avantajoasă pentru persoana juridică ce o reprezintă.

Totodată, el va trebui să combine aceste procedee cu operaţiunile curente şi la termen

practicate pe piaţa valutară. El trebuie să se asigure, de asemenea, că beneficiarul ştie că

banca nu efectuează plata decât în momentul remiterii documentelor conforme din toate

punctele de vedere. Banca nu este în măsură să aprecieze consecinţele posibile ale unei

divergenţe constatate în documente. Banca nu poate tranşa probleme care sunt exclusiv de

competenţa specialiştilor din domeniul respectiv. Sarcina sa se rezumă la a verifica dacă

documentele corespund prevederilor acreditivului.

Astfel, economistul care lucrează în unităţile economice şi bancare angajate în relatiile

internationale de plăţi are ca responsabilitate verificarea documentelor ce se axează pe

următoarele aspecte1:

Integralitate

Conformitate cu acreditivul

Concordanţa documentelor între ele

Concordanţa cu RUU (Reguli şi Uzanţe Uniforme privind Acreditivele

Documentare) ale CIC (Camera Internaţională de Comerţ din Paris)

1 Uniunea Băncilor Elveţiene, Acreditivele. Incasso-urile documentare. Garanţiile bancare, Casa editorială

LOGOS, Chişinău,1993, p. 27

80

BIBLIOGRAFIE

1. Basno Cezar – „Operaţii bancare – Instrumente şi tehnici de plată”, Editura

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996

2. Băjan Doru – „Vânzarea internaţională”, Editura Tribuna Economică,

Bucureşti, 2003

3. Bistriceanu Gheorghe D. – „Lexicon de finanţe, bănci, asigurări”, Editura

Economică, Bucureşti, 2001

4. Bran Paul, Costică Ionela– „Relaţii financiare şi monetare internaţionale”,

Editura Economică, Bucureşti, 1999

5. Buira Ariel– “Reflections of the International Monetary System”, Princeton

University, New Jersey, 1995

6. Deleanu Sergiu – „Contractul de comerţ internaţional”, Ed. Luminalex,

Bucureşti, 1996

7. Dobrescu Emilian M., Ivan Mihail Vincenţiu – „Afaceri financiare”, Editura

Nemira, Bucureşti, 2003

8. Florescu Dumitru, Mrejeru Theodor – „Contractul de comerţ internaţional”,

Editura Coresi, Bucureşti, 2002

9. Floricel Constantin – „Relaţii valutar financiare internaţionale”, Editura

didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1997

10. Gaftoniuc Simona – „Practici bancare internaţionale”, Editura Economică,

Bucureşti, 1992

11. Hinkelman G. Edward – „Plăţi internaţionale”, Editura Teora, Bucureşti, 2001

12. Moisuc Constantin – „Relaţii valutar – financiare internaţionale”, Editura

Fundaţia România de Mâine, Bucureşti, 2002

13. Negruş Mariana – „Plăţi şi garanţii internaţionale”, Editura ALL, Bucureşti,

1998

14. Rovenţa Mihaela – „Introducere în Forfetare şi Factoring. Tehnici moderne de

finanţare a activităţii de export”, Editura Economică, Bucureşti, 2002

15. Troacă Victor – „Lexicon bancar”, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2001

16. Uniunea Băncilor Elveţiene – „Acreditivele. Incasso-urile documentare.

Garanţiile bancare”, Casa Editorială Logos, Chişinău, 1993

17. Vancea Diane – „Plăţi şi finanţări în operaţiunile de comerţ exterior”, Editura

Expert, Bucureşti, 2003

81

18. Văcărel Iulian – „Relaţii financiare internaţionale”, Editura Academiei Române,

Bucureşti, 1995

19. Voinea M. Gheorghe – „Mecanisme şi tehnici valutare şi financiare

internaţionale”, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2004

20. „Plăţi internaţionale – ghid practic”, Editura Secretariatul pentru Mahamudra,

Bucureşti, 1997

Pagini web

http: // www.firmata.ro / afaceri / 4a.php

http: // www. cpea.ro / acreditiv.php

http: // www. camib.com / market / acreditiv.htm

http: // www.bem.md / ro / services / sjuridicalper / interpayment /

documentaryaccreditive /

http: // www. brd.ro / PDF / pjuridice / dezvoltare / Acreditiv.pdf

http: // www. dorinm.3x.ro / study / economics / acredoc.html

http: // www. rubinian.com / dictionar_detalii.php?id=821

http: // www. mobiasbank.com / links.cfm?id=15

http: // www. victoriabank.md / rom / section / 60 /

http: // ro.wikipedia.org / wiki / Utilizator: Gradisteanu

http: // www. avocatnet / content / articles / id-139 /

http: // www. eximbank.ro / ncpfcreanteframe.htm

http: // www. mimmc.ro / info_util / planificarea_afacerilor_88 /

82

ANEXA 1