Acord Recunoastere Vinovatie

8/9/2019 Acord Recunoastere Vinovatie

http://slidepdf.com/reader/full/acord-recunoastere-vinovatie 1/15

Procedura specială a acordului de recunoaştere a vinovăţiei este nouă in NCPP şi presupune oschimbare radicală a procesului penal român, fiind reglementată cu scopul reducerii duratei de

judecare a cauzei, al simplificării activităţii din cadrul urmăririi penale şi al reducerii costurilor pentru părţile din proces şi pentru statul român.

cordul de recunoaştere a vinovăţiei reprezintă o !nţelegere prin care inculpatul !şi recunoaştevinovăţia şi acceptă aplicarea unei sancţiuni penale, iar procurorul este de acord cu aplicarea unei pedepse !ntr"un fel, cuantum şi formă de e#ecutare acceptabile pentru inculpat.

$e poate considera că acordul de recunoaştere a vinovăţiei se !ncheie !ntre inculpat şi procurorulde caz %art. &'( alin. )*+ NCPP, !n condiţiile !n care limitele !ncheierii acordului se stabilesc a priori de către procurorul ierarhic superior %art. &'( alin. )-+ NCPP, iar efectele acordului de

recunoaştere a vinovăţiei trebuie avizate, a posteriori, de către procurorul ierarhic superior %art.&'( alin. )&+ NCPP

n cazul !n care procurorul ierarhic superior nu avizează efectele acordului de recunoaştere avinovăţiei, sau instanţa respinge acordul de recunoaştere a vinovăţiei %art. &(/ alin. )*+ lit. b+ şialin. )-+ NCPP, ce se !ntâmplă cu !nscrisul !n care a fost consemnat acordul de recunoaştere avinovăţiei0 1a fi ataşat dosarului cauzei0 1a putea fi utilizat !n favoarea sau !n defavoareainculpatului0

2nculpatul, potrivit noului cod de procedura penala, poate incheia cu procurorul un acord derecunoastere a vinovatiei, totusi, aceasta recunoastere va fi supusa unui aviz din partea procurorului ierarhic superior celui cu care s"a incheiat acordul.

2nitiativa acestui acord o are inculpatul in primul rand, dar si procurorul care ii poate sugeraaceasta alternativa e#plicandu"i avantajele in cazul in care acesta si"ar recunoaste vinovatia.

2n situatia in care e#ista mai multi inculpati acordul se incheie separat cu fiecare pentru a nu fiadusa atingere in niciun fel prezumtiei de nevinovatie.

3inorii nu pot incheia astfel de acorduri.

Pentru ca acordul de recunoastere sa fie valid, trebuie ca inculpatul sa isi recunoasca nu doar vinovatia, ci sa accepte si incadrarea juridica a faptei, felul si cunatumul pedepsei precum siforma de e#ecutare a acesteia.

4ecunoasterea se poate face oricand in cursul urmarii penale si dupa punerea in miscare aactiunii penale.



Conditii5

"sa vizeze infractiuni pentru care legea prevede pedeapsa amenzii )indiferent de cuantum+ sau pedeapsa inchisorii de cel mult ' ani.

"cand din probele administrate rezulta suficiente date legate de e#istenta faptei

"inculpatul sa fie asistat juridic

"acordul sa fie incheiat in forma scrisa

6aca se incheie acest acord, procurorul nu va mai intocmi rechizitoriul. $esizarea instantei se vaface separat pentru acei inculpati care nu au recunoascut.

Ce trebuie sa cuprinda acordul5

7 6ata si locul incheierii

7 Numele, prenumele si calitatea celor intre care se incheie

7 6ate cu privire la persoana inculpata

7 6escrierea faptei

7 2ncadrarea juridica a faptei si pedeapsa prevazuta de lege

7 Probele si mijloacele de proba

7 6eclaratia e#presa de recunoastere a faptei si acceptare a incadrarii

7 8elul, cunatumul pedepsei, forma de e#ecutare si solutia de renuntare la aplicarea pedepseiori de amanare

7 $emnaturi )procuror, inculpat, avocat+

)daca vreuna dintre aceste conditii lipseste, instanta va dispune indreptarea omisiunilor in celmult / zile sesizand parchetului ce a emis+

6upa incheierea acordului, procurorul va sesiza instanta )este vorba despre acea instanta care ar avea competenta sa solutioneze cauza in fond+ si ii va trimite acordul impreuna cu dosarul deurmarire penala.



2nstanta poate admite acordul sau il poate respinge. 2mpotriva acestei sentinte se pote faceapel in *9 zile de la comunicare.

4olul procurorului !n realizarea acordului de recunoaştere a vinovăţiei.

2nstituţia acordului de recunoaştere a vinovăţiei reprezintă un instrument important, oferit

de legiuitor procurorului, menit să simplifice activitatea de urmărire şi să reducă durata

procesului penal.

n ceea ce priveşte rolul procurorului ca organ de urmărire penală !n desfăşurarea acestei

proceduri speciale, trebuie făcută distincţie !ntre diferitele forme de implicare, acesta fiind, pe de

o parte, unul din iniţiatorii parcurgerii acestei proceduri speciale, iar, pe de altă parte, factorul cu

cele mai multe responsabilităţi. Conform dispoziţiilor legale, procurorul este organul judiciar

care :negociază; !ncheierea actului de recunoaştere a vinovăţiei, !ntocmeşte actul procedural ce

conţine manifestarea de voinţă a părţilor implicate şi urmăreşte, prin !naintarea către instanţa de

judecată competentă şi participarea la procedura necontradictorie !n faţa acesteia, rezolvarea

acţiunii penale.

Conform dispoziţiilor art. &'( alin. * din C. proc. pen., !n cursul urmăririi penale, după punerea

!n mişcare a acţiunii penale, inculpatul şi procurorul pot !ncheia un acord, ca urmare a

recunoaşterii vinovăţiei. 6in această prevedere legală pot fi trase două concluzii, şi anume5 pe de

o parte, la această procedură specială se poate apela doar !n cursul urmăririi penale, !n cursul

judecăţii, !n caz de recunoaştere a vinovăţiei fiind aplicabile dispoziţiile art. <'/ C. proc. pen.,

)respectiv judecata cauzei !ntr"o procedură simplificată, inculpatul beneficiind la aplicarea

pedepsei de o reducere cu o treime a limitelor prevăzute de lege !n cazul pedepsei !nchisorii saude o reducere de o pătrime !n cazul !n care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa

amenzii+, iar, pe de altă parte, iniţierea acordului poate avea loc numai după punerea !n mişcare a

acţiunii penale.

ceastă condiţie, privind necesitatea punerii !n prealabil !n mişcare a acţiunii penale ridică !n

practică un prim semn de !ntrebare cu privire la standardul probaţiunii cerut de lege !n vederea



aplicării acestei instituţiei. stfel, !n primă instanţă, procurorul, atunci când intenţionează să

!ncheie cu persoana cercetată un acord de recunoaştere a vinovăţiei, trebuie să evalueze

materialul probator administrat !n cauză. n acest sens, cu toate că din dispoziţiile art. &(9 alin. -

din C. proc. pen. reiese că acordul de recunoaştere a vinovăţiei se !ncheie atunci când din probele

administrate rezultă suficiente date cu privire la e#istenţa faptei pentru care s"a pus !n mişcare

acţiunea penală şi cu privire la vinovăţia inculpatului, ceea ce duce la concluzia că standardul

probaţiunii poate fi mai redus decât cel necesar la pronunţarea unei hotărâri de condamnare, !n

mod temeinic şi legal procurorul trebuie să constate că e#istă probe certe şi neechivoce. 2ar

procurorul trebuie să evalueze materialul probator !n mod imperativ anterior iniţierii acestei

proceduri şi anume !ncă din momentul punerii !n mişcare a acţiunii penale. ceasta deoarece din

interpretarea dispoziţiilor ce reglementează condiţiile punerii !n mişcare a acţiunii penale rezultă

că, !n speţă, trebuie să e#iste probe care să stabilească !n mod clar e#istenţa faptei, a identităţii

autorului acesteia şi a formei de vinovăţie. stfel, conform art. <9= alin. * din C. proc. pen.,acţiunea penală se pune !n mişcare de procuror, prin ordonanţă, !n cursul urmăririi penale, când

acesta constată că e#istă probe din care rezultă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi nu e#istă

vreunul din cazurile de !mpiedicare, prevăzute la art. *> alin. * din acelaşi Cod. ceastă cerinţă

este !ntărită şi de principiul obligativităţii punerii !n mişcare a acţiunii penale, reglementat de art.

' din C. proc. pen., precum şi de principiul prezumţiei de nevinovăţie, respectiv art. & din acelaşi

act normativ conform căruia, după administrarea !ntregului probatoriu, orice !ndoială !n formarea

convingerii organelor judiciare se interpretează !n favoarea suspectului sau inculpatului. 3ai

mult decât atât, nu poate fi trecută cu vederea nici !mprejurarea că instanţa se va pronunţa asupraacordului de recunoaştere a vinovăţiei printr"o sentinţă, aşa cum reiese din dispoziţiile art. &(', şi

care are conţinutul unei veritabile hotărâri judecătoreşti de condamnare. 2nstanţa de judecată

sesizată cu verificarea acordului !ncheiat va dispune una din soluţiile prevăzute la art. <=> alin.

-"& din C. proc. pen. fără a mai administra probe suplimentare, ceea ce duce la concluzia că

materialul probator pe care se !ntemeiază acest acord trebuie să formeze convingerea instanţei,

dincolo de orice !ndoială rezonabilă, că fapta e#istă, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de

inculpat.

n concluzie, având !n vedere argumentele menţionate anterior, procurorul de caz, chiar anterior

iniţierii !ncheierii unui acord de recunoaştere a vinovăţiei cu autorul faptei, şi anume !ncă din

momentul punerii !n mişcare a acţiunii penale, trebuie să constate, !n urma unui raţionament

juridic aprofundat, că !n cauză e#istă probe din care să rezulte dincolo de orice !ndoială

!ntrunirea tuturor elementelor constitutive ale infracţiunii cercetate, standardul probaţiunii fiind



mult mai ridicat decât cel stabilit de sintagma :suficiente date;, folosită de legiuitor !n art. &(9

alin. - din C. proc. pen.

3omentul !n care inculpatul află despre posibilitatea !ncheierii acordului de recunoaştere a

vinovăţiei !n cursul urmăririi penale este acela al aducerii la cunoştinţă a actului de inculpare şi adrepturilor corespunzătoare oferite de lege acestui subiect procesual. stfel, potrivit art. *9( alin.

& din C. proc. pen., organul judiciar trebuie să aducă la cunoştinţa inculpatului posibilitatea

!ncheierii, !n cursul urmăririi penale, a unui acord, ca urmare a recunoaşterii vinovăţiei. 6oar

după acest moment, inculpatul poate apela la prerogativa sa de titular al acestei proceduri

speciale.

?n alt semn de !ntrebare e#istent !n practica organelor judiciare este legat de rolul procurorului

ierarhic superior la !ncheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei !ntre procurorul de caz şiinculpat. $e pune !ntrebarea numărului de avize necesare din partea procurorului ierarhic

superior pentru iniţierea şi !ncheierea legală a unui acord de recunoaştere a vinovăţiei. n practica

şi doctrina de specialitate au fost e#primate două opinii principale. Prima dintre acestea susţine

ideea că procurorul ierarhic superior trebuie să emită un singur aviz prealabil şi scris pentru ca

acordul de recunoaştere a vinovăţiei !ncheiat !ntre procurorul de caz şi inculpat şi !şi producă

efectele vizate, acord care va fi !naintat ulterior instanţei pentru a fi supus controlului. ceastă

opinie pleacă de la premisa că art. &'( alin. - din C. proc. pen. este un te#t de principiu, reluat

ulterior !n alin. & din aceeaşi dispoziţie legală. Cea de"a doua opinie, majoritară de altfel, susţine

ideea conform căreia, pentru ca un acord de recunoaştere a vinovăţiei !ncheiat !ntre procuror şi

inculpat să !şi producă efectele urmărite şi să fie admis de instanţa de judecată, este necesar ca

procurorul ierarhic superior să emită două avize, unul anterior şi altul ulterior !ncheierii propriu"

zise a :convenţiei; !ntre cei doi :actori; principali. n soluţionarea acestei divergenţe de opinie,

trebuie avute !n vedere principiile de drept conform cărora dispoziţiile legii procesual penale sunt

de strică interpretare @ :ubi le# non distinguit, nec nos distinguere debemus;. şadar, atât timp

cât din dispoziţiile art. &'( alin. & din C. proc. pen. rezultă că limitele !ncheierii acordului de

recunoaştere a vinovăţiei se stabilesc prin avizul prealabil şi scris al procurorului ierarhic

superior, iar, potrivit alin. -, efectele acordului de recunoaştere a vinovăţiei sunt supuse avizului

aceluiaşi organ ierarhic superior, rezultă că intenţia legiuitorului român a fost aceea a e#istenţei

unei duble verificări din partea procurorului ierarhic superior !n parcurgerea acestei proceduri

speciale. Cu toate acestea, până la intervenţia legiuitorului !n sensul clarificării intenţiei sale

iniţiale, această dispută de interpretare ar trebui soluţionată !n sensul arătat anterior. n ceea ce

priveşte sancţiunea ce intervine !n cazul lipsei unuia sau ambelor avize ale procurorului ierarhic



superior, acte menţionate !n art. &'( din C. proc. pen., din interpretarea dispoziţiilor art. &(/ alin.

*, lit. a şi b din acelaşi Cod )care reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa !n

urma verificării acordului de recunoaştere+ rezultă că aceasta nu poate respinge acordul decât

dacă constată că nu sunt !ndeplinite condiţiile prevăzute la art. &(9"&(- din Codul de procedură

penală, nu şi a celor menţionate !n art. &'(. Prin urmare, instanţa sesizată cu judecarea acordului

de recunoaştere a vinovăţiei nu poate constata nelegala sa sesizare, atât timp cât nu sunt

aplicabile dispoziţiile ce reglementează procedura desfăşurată !n camera preliminară şi nici nu

poate respinge acordul !ntrucât e#istenţa formalităţilor menţionate mai sus e#ced limitele analizei

ce se poartă !n faţa sa, !n această procedură specială. Nimic nu !mpiedică !nsă procurorul ierarhic

superior să infirme acest act, !n cazul !n care face aplicarea art. <9& din Codul de Procedură

Penală, respectiv atunci când consideră motivat că acordul !ncheiat cu inculpatul nu este dat cu

respectarea dispoziţiilor legale sau este ne!ntemeiat. 6e asemenea, se poate invoca sancţiunea

nulităţii relative !n condiţiile art. -(- C. proc. pen.

n practica parchetelor din cadrul 3inisterului Public s"au cristalizat următoarele etape principale

!n desfăşurarea acestei proceduri speciale. stfel, după e#primarea intenţiei de către unul dintre

cei doi subiecţi arătaţi !n art. &'( alin. < din C. proc. pen., !n sensul desfăşurării procedurii

!ncheierii unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, procurorul de caz !ntocmeşte un referat !n care

propune procurorului ierarhic superior !ncheierea :convenţiei penale; şi !n care arată felul

pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, limitele !ntre care intenţionează să poarte

:negocierea;, precum şi forma de e#ecutare a acesteia ori soluţia de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei. Procurorul ierarhic superior emite !n acest sens, !n

prealabil şi !n scris, un aviz !n care arată !n mod e#pres limitele !ntre care se vor purta discuţii cu

inculpatul !n vederea !ncheierii acordului, şi anume limitele de pedeapsă, forma de e#ecutare a

pedepsei asupra căreia se va ajunge la un consens ori, după caz, posibilitatea renunţării la

aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei. n doctrina de specialitate este vehiculată şi

opinia conform căreia procurorul ierarhic superior arată !n mod e#pres felul, cuantumul şi forma

de e#ecutare a pedepsei prin acest aviz prealabil şi care va fi propusă inculpatului, fapt ce

restrânge orice idee de negociere ce poate fi purtată de către procurorul de caz şi acesta din urmă.

Cu toate acestea, opinia arătată mai sus nu poate fi primită atât timp cât, !n art. &'( alin. & din C.

proc. pen., legiuitorul foloseşte sintagma :limitele !ncheierii acordului; pentru a reglementa

conţinutul acordului prealabil, iar art. &(- lit. h teza finală, care reglementează conţinutul

acordului, conţine formularea :cu privire la care s"a ajuns la un acord !ntre procuror şi inculpat;,

ceea ce duce la concluzia purtării unei :negocieri; !ntre aceste două părţi implicate, anterior



parafării !nţelegerii. ?lterior emiterii avizului prealabil de către procurorul ierarhic superior, se

poartă o discuţie !ntre procurorul de caz şi inculpat, care va fi asistat obligatoriu de către un

apărător, ales sau desemnat din oficiu, !n cadrul căreia se urmăreşte !ntrunirea unui consens

având ca obiect recunoaşterea comiterii faptei şi acceptării !ncadrării juridice pentru care a fost

pusă !n mişcare acţiunea penală, precum şi asupra unei pedepse !ntr"un cuantum precis, !n

limitele avizului, asupra formei de e#ecutare sau asupra oricărei alte soluţii cu privire la

pedeapsă. 6acă !n urma acestei :negocieri; se ajunge la un consens !ntre cele două părţi

implicate, procurorul de caz va !ntocmi acordul de recunoaştere a vinovăţiei !n formă scrisă, !n

conţinutul căruia se vor regăsi elementele prevăzute e#pres de dispoziţiile art. &(- din C. proc.

pen. n caz contrar, procurorul de caz !ntocmeşte un proces"verbal !n care menţionează rezultatul

negocierilor.

?n aspect important al dezbaterii ce se poartă !ntre procuror şi inculpat este reprezentat de!ntinderea negocierii, rezultatul asupra căruia va fi !ntrunit consensul celor doi actori trebuie să

respecte principiul legalităţii aplicării pedepsei şi al individualizării acesteia. Ai !n această

procedură specială, ca şi !n cazul procedurii de judecată de drept comun, trebuie respectate

principiile enumerate mai sus, negocierea nu trebuie !n niciun caz purtată !n afara legii ci trebuie

să fie dirijată !n limitele arătate de art. '& alin. * din C. pen. stfel, la stabilirea pedepsei ce

urmează a fi aplicată inculpatului, !n cazul !ntrunirii acordului, trebuie să se ţină cont de criteriile

generale de individualizare, menţionate !n art. arătat mai sus, respectiv de gravitatea infracţiunii

săvârşite şi de periculozitatea infractorului, de !mprejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi de mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi

gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, de motivul săvârşirii

infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale

ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi !n cursul procesului penal şi, nu !n

ultimă instanţă, de nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială a

autorului. Prin urmare, !ntrucât procurorul !n sistemul nostru de drept este considerat un

magistrat !n adevăratul sens al noţiunii, nu numai că !şi supune !ntreaga activitate principiului

legalităţii, dar trebuie să vegheze la respectarea acestuia şi la realizarea intereselor generale ale

societăţii. n caz contrar, dacă la stabilirea pedepsei nu ar fi avute !n vedere criteriile de

individualizare arătate, s"ar putea ajunge la un refuz arbitrar din partea procurorului !n ceea ce

priveşte dreptul inculpatului de a accede la o astfel de procedură simplificată, care de altfel nu

are nicio altă finalitate decât :cruţarea stresului; !n care se găseşte acesta, respectiv scurtarea

perioadei de incertitudine şi atingerea unui termen rezonabil al procedurii penale.



?lterior !ncheierii acordului de recunoaştere şi semnării acestuia de către procurorul de caz,

inculpat şi de către apărătorul acestuia, actul va fi !naintat procurorului ierarhic superior care va

aviza efectele sale şi care !l va !nainta instanţei de judecată pentru a fi verificat. n faţa instanţei

de judecată sesizate cu verificarea !ndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru !ncheierea

acordului de recunoaştere a vinovăţiei, rolul procurorului este unul pur formal. Concluzia se

desprinde din prevederile art. &(& alin. - din C. proc. pen. conform cărora instanţa se va pronunţa

asupra acordului de recunoaştere a vinovăţiei !n urma unei proceduri necontradictorii, !n şedinţă

publică, după ascultarea procurorului, a inculpatului şi avocatului acestuia, precum şi a părţii

civile, dacă este prezentă. Prin urmare, !n această procedură specială, desfăşurată !n faţa

instanţei, nu se vor dezbate aspecte legate de faptă, vinovăţie şi !ncadrarea juridică, nefiind o

procedură contradictorie, dar este obligatorie prezenţa şi ascultarea procurorului, inculpatului şi

avocatului acestuia, ascultare care nu constituie o audiere propriu"zisă şi care va purta, !n

principal, asupra condiţiilor de admisibilitate a acordului şi, !n secundar, supra pedepsei şi amodalităţii de e#ecutare.

n practică, se pune problema consecinţelor !ncheierii unui acord de recunoaştere a vinovăţiei

asupra principiul prezumţiei de nevinovăţie şi asupra probatoriului administrat, atunci când

infracţiunea ce face obiectul cercetărilor a fost săvârşită !n forma participaţiei penale. 3ai mult

decât atât, se pune problema stabilirii !n ce măsură declaraţia e#presă a inculpatului ce intră !n

structura acordului !ncheiat cu procurorul, conform art. &(- lit. g din C. proc. pen., prin care cel

dintâi recunoaşte comiterea faptei şi acceptă !ncadrarea juridică pentru care a fost pusă !nmişcare acţiunea penală, poate fi folosită ca mijloc de probă !mpotriva celorlalţi participanţi la

săvârşirea infracţiunii. 4ăspunsul la aceste nelămuriri se găseşte !n dispoziţiile art. &'( din C.

proc. pen. conform căruia dacă acţiunea penală s"a pus !n mişcare faţă de mai mulţi inculpaţi, se

poate !ncheia un acord de recunoaştere a vinovăţiei distinct cu fiecare dintre aceştia, fără a fi

adusă atingere prezumţiei de nevinovăţie recunoscută de lege !n favoarea celorlalţi participanţi.

3ai mult decât atât, chiar dacă legiuitorul foloseşte !n conţinutul normei menţionate !n

paragraful precedent sintagma de :declaraţie e#presă a inculpatului prin care recunoaşte

comiterea faptei; aceasta nu poate fi folosită !mpotriva celorlalţi !ntrucât nu constituie un mijloc

de probă reglementat de legea procesual penală. 3ijloacele de probă ce pot fi folosite, din punct

de vedere probatoriu, !n cursul procesului penal sunt cele reglementate e#pres şi limitativ de art.

=' alin. - din C. proc. pen. n dispoziţia amintită se arată că, elementele de fapt aduse la

cunoştinţa organelor judiciare de către inculpat, constituie probă ce poate fi obţinută prin

mijlocul probatoriu al unei declaraţii de inculpat !n condiţiile art. *9'"**9 din acelaşi act



normativ. n concluzie, din corelarea celor două prevederi legale rezultă că declaraţia e#presă a

inculpatului prevăzută !n structura acordului de recunoa tere a vinovăţiei nu constituie un mijlocș

de probă ce poate fi folosit la stabilirea situaţiei de fapt.

B altă problemă pe care procurorul o !ntâmpină cu ocazia aplicării acestei proceduri speciale estereprezentată de oportunitatea !ncheierii unui acord de recunoaştere a vinovăţiei cu inculpatul,

procedură care, ca urmare a modificărilor legislative efectuate prin egea nr. -//D-9*<, este !n

defavoarea acestuia, sub aspectul limitelor de pedeapsă !ntre care se poartă individualizarea.

stfel, conform actualei reglementări, !n cazul !n care inculpatul nu ar !ncheia cu procurorul, !n

cursul urmăririi penale, un acord de recunoaştere a vinovăţiei, iar !n instanţă, !n cursul judecăţii,

ar recunoaşte !n totalitate faptele reţinute !n sarcina sa şi ar solicita, !n temeiul art. <'/ din C.

proc. pen., ca judecata să aibă loc !n condiţiile art. <'& alin. &, respectiv numai !n baza probelor

administrate !n cursul urmăririi penale şi a !nscrisurilor prezentate de părţi, ar beneficia de oreducere a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, respectiv o treime !n cazul pedepsei

!nchisorii şi o pătrime !n cazul pedepsei amenzii. Prin urmare, inculpatul are posibilitatea, cel

pu in teoretică, de a"i fi aplicată o pedeapsă sub limita specială prevăzută de lege !n parteaț

specială a C. pen. pentru infracţiunea săvârşită. n cursul urmăririi penale !nsă, chiar şi !n cazul

!ncheierii unui acord de recunoaştere, reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru

infracţiunea săvârşită nu este posibilă, negocierea purtându"se !ntre limitele prevăzute !n partea

specială a C. pen. ntr"o forma anterioară de reglementare a instituţiei acordului de recunoaştere

a vinovăţiei, respectiv anterior adoptării egii nr. -//D-9*<, se prevedea e#pres, !n art. &(9 alin.< din C. proc. pen., că inculpatul beneficiază, !n caz de recunoaştere, de o reducere cu o treime a

limitelor de pedeapsă prevăzute de lege !n cazul pedepsei !nchisorii şi de o reducere cu o pătrime

a limitelor de pedeapsă !n cazul amenzii. n acest sens, !n forma anterioară modificării

menţionate, art. &(/ alin. *, lit. a din C. proc. pen. prevedea e#pres că instanţa, !n urma admiterii

acordului !ncheiat, va dispune condamnarea inculpatului la o pedeapsă ale cărei limite au fost

reduse conform art. &(9 alin. <. Prin urmare, având !n vedere că aceste dispoziţii au fost abrogate

prin egea nr. -//D-9*<, apelând la un raţionament de interpretare teleologică a prevederilor

legale, rezultă că, actualmente, nu este posibilă o asemenea reducere a limitelor de pedeapsă, nici

chiar de către instanţa sesizată cu verificarea acordului, intenţia legiuitorului român fiind !n acest

sens. cest punct de vedere este susţinut şi de interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. *9(

alin. & din C. proc. pen. care reglementează aducerea la cunoştinţă a drepturilor procesual penale

dobândite de inculpat ulterior punerii !n mişcare a acţiunii penale. Conform normei arătate,

organul judiciar trebuie să aducă la cunoştinţa inculpatului posibilitatea !ncheierii, !n cursul



urmăririi penale, a unui acord, ca urmare a recunoaşterii vinovăţiei, iar !n cursul judecăţii,

posibilitatea de a beneficia de reducerea pedepsei prevăzute de lege, ca urmare a recunoaşterii

!nvinuirii. Prin urmare, dacă legiuitorul aminteşte de posibilitatea reducerii cu o treime a

limitelor de pedeapsă doar ca urmare a recunoaşterii !nvinuirii !n cursul judecăţii, putem susţine,

!n mod temeinic, că acest beneficiu nu este recunoscut inculpatului !n aplicarea procedurii

speciale ce formează obiectul analizei. $ingurele argumente determinante pentru inculpat sunt

reprezentate de scurtarea prezenţei sale !n faţa organelor judiciare şi a duratei procesului penal,

precum şi previzibilitatea pedepsei ce urmează a"i fi aplicată !n cazul parcurgerii acestei

proceduri speciale.

n ultimul timp, !n conte#tul reformei judiciare şi de drept, legislaţia procesual"penală acunoscut transformări substanţiale impuse de realităţile sociale şi economice, precum şi de

tendinţa de ajustare a legislaţiei unor standarde general recunoscute.

Ca societate, noi avem aşteptări foarte mari de la sistemul nostru judiciar !n general şi cel penal

!n special. Cauzele penale trebuie să fie soluţionate c!t mai repede posibil, menţin!nd totodată

standarde !nalte de echitate şi justeţe. Cam aceasta ar fi !n esenţă cerinţa de bază !naintată azi

organelor judiciare de către societate.

n !ndeplinirea acestei cerinţe, la momentul actual, organele judiciare se confruntă cu un număr

enorm de cauze penale care trebuie soluţionate cu un minim de resurse materiale şi de personal.

fară de volumul mare de muncă, !n realizarea sarcinilor pe care le au, organele judiciare se

confruntă cu presiunea constantă din partea statului şi opiniei publice de a lupta eficient cu

criminalitatea, totodată fiind obligate să respecte anumite cerinţe justificate, dar totuşi rigide, ale

asigurării unui proces echitabil.

6evine tot mai clar că modelele e#istente ale procesului penal nu mai fac faţă fenomenelor pe

care urmează a le controla. n ultimul timp a crescut numărul faptelor considerate infracţiuni, a

crescut numărul de infractori şi infracţiuni care trebuie investigate şi soluţionate cu prea puţine

resurse. ?n rezultat al acestei situaţii este o mişcare continuă spre o convergenţă a sistemelor

legale prin !mprumutarea unul de la altul a acelor instituţii şi practici care oferă speranţă pentru

uşurare.

cest moment a fost sesizat de legiuitorii din diferite ţări, care, !n dorinţa de a scădea tensiunile

menţionate mai sus, au mers pe calea introducerii elementelor de negociere !n procesul penal sau

a altor mijloace care ar permite unele compromisuri !n aplicarea regulilor procesului echitabil

atunci c!nd aceasta ar putea fi !n interesul funcţionării ritmice a sistemului judiciar.



Procesul de reformare a legislaţiei procesual penale !n 43 a trezit, !n mod inevitabil, interesul de

a studia e#perienţa pozitivă ce e#istă !n alte ţări !n ceea ce priveşte administrarea eficientă a

justiţiei penale.

cest studiu s"a concretizat cu introducerea !n noul Cod de procedură penală a unor instituţii sau norme necunoscute practicii şi legislaţiei naţionale mai !nainte, dar care, pe

parcursul multor ani, erau folosite !n diferite ţări.

Printre aceste instituţii se numără şi acordul de recunoaştere a vinovăţiei. Pe l!ngă faptul că

această instituţie poate fi o soluţie a problemelor cu care se confruntă sistemul judiciar şi deci cel

puţin din acest motiv merită o investigare minuţioasă, actualitatea temei de cercetare mai este

determinată şi de faptul că instituţia dată este una complet nouă pentru practica şi doctrina

noastră naţională. P!nă !n prezent nu au fost efectuate nici un fel de cercetări !n acest domeniu şi

de aceea e#istă o necesitate de a formula teoretic conceptul instituţiei date.n scrierea lucrării date am cercetat unele concepte doctrinare şi aspecte normative şi practice ce

ţin de instituţia acordului de recunoaştere a vinovăţiei. ?nei analize sunt supuse tipurile

acordurilor de recunoaştere a vinovăţiei, avantajele şi dezavantajele pe care le"ar aduce odată

aplicate !n 43, totodată este evidenţiat rolul părţilor şi a instanţei !n cadrul iniţierii şi !ncheierii

unui acord.

Consider ca aceasta instituţie este importantă c!t din punct de vedere practic, at!t şi din punct de

vedere teoretic, mai ales !n procesul de pregătire a tinerilor specialişti.

2. 8orma procesual penală @ noţiune generalăcordul de recunoaştere a vinovăţiei, după cum deja am menţionat este un concept absolut nou

pentru legislaţia noastră. Bric!t de nou ar fi un lucru sau concept ce se doreşte a fi implementat

!ntr"un sistem deja e#istent, primul oricum nu va putea fi :asimilat; de ultimul dacă nu este

fundamentat pe o analiză minuţioasă a acestuia.

Legea nr. 202/2010 (mica reformă în dreptul penal ) a introdus în Codul de procedură

penală prin art. 320¹ procedura judecăţii în cazul recunoaterii !ino!ăţiei. "ceastă

#odi$icare legislati!ă a generat deja nu#eroase contro!erse în doctrină i în practică% un

recurs în interesul legii (&CC' ecizia nr. 1 din 12 noie#*rie 2012) i a $ăcut o*iectul unei

e+cepţii de neconstituţionalitate (Curtea Constituţională% ecizia nr. 1,0 din - noie#*rie

2011). na dintre pro*le#ele pe care le pune în discuţie articolul #enţionat are în !edere

aplica*ilitatea procedurii recunoaterii !ino!ăţiei în cazul #inorilor.



inculpatul #inor *ene$iciind ast$el de reducerea cu o trei#e a li#itelor de pedeapsă pentru

recunoaterea !ino!ăţiei. &n acelai sens s5a decis i în cazul 97 nr. 1;/2011 a :ri*unalului

9i*iu.

pinia #inoritară;% cea care susţine i#posi*ilitatea inculpatului #inor de a apela laprocedura recunoaterii !ino!ăţiei% pune însă în discuţie un aspect interesant a#*ele

proceduri% att cea a recunoaterii !ino!ăţiei% ct i cea a in$racţiunilor să!rite de #inori

sunt proceduri speciale% derogatorii de la dreptul co#un% #oti! pentru care ele nu se pot

aplica cu#ulati!. "celai art. ,6 alin. (1) din C77 tranează pro*le#a cu#ulului de

proceduri speciale în cazul celei aplica*ile in$racţiunilor $lagrante i celei aplica*ileș

#inorilor% în sensul incidenţei unei singure proceduri speciale% cea a #inorilor. "utorul citat

îi înte#eiază opinia prin pris#a o*iectului nor#ei de incri#inare% acela de a lă#uri

conţinutul raportului juridic de con$lict i i#plicit rezol!area $ondului% ceea ce deter#inăcaracterul de procedură specială% c<iar i în lipsa unei cali$icări e+prese în acest sens din

partea legiuitorului=.

"ceastă opinie pare să $ie în acord cu pre!ederile >oului Cod de procedură penală% care

regle#entează ca instituţie ino!ati!ă acordul de recunoatere a !ino!ăţiei. ei >C77

păstrează i judecata în cazul recunoaterii !ino!ăţiei prin art. 33 si ur#ătoarele%

procedura specială a acordului de !ino!ăţie% cali$icată ca atare de legiuitor% interzice

#inorilor să înc<eie un ase#enea acord.

&n esenţă% cele două opinii discutate au în !edere cali$icarea #inorităţii în pri!inţa aplicării

art.320¹ C77. C<iar dacă este% prin pris#a dreptului penal su*stanţial% o cauză de atenuare

legală a pedepsei% #inoritatea i#pune din perspecti!a dreptului procesual penal o

procedură distinctă.

Aplicabilitatea procedurii recunoasteriivinovatiei in cazul minorilor

Legea nr. 202/2010 (mica reforma în dreptul penal) a introdus în Codul de procedura penala prin art. 320¹ procedura

judecatii în cazul recunoasterii vinovatiei. Aceasta modificare legislativa a generat deja numeroase controverse în

doctrina si în practica, un recurs în interesul legii (ÎCCJ Decizia nr. 17 din 12 noiembrie 2012) si a facut obiectul unei

exceptii de neconstitutionalitate (Curtea Constitutionala, Decizia nr. 1470 din 8 noiembrie 2011). Una dintre



problemele pe care le pune în discutie articolul mentionat are în vedere aplicabilitatea procedurii recunoasterii

vinovatiei în cazul minorilor.

În actuala sa conformatie, art. 320¹ nu face nicio referire cu privire la

aplicabilitatea sa în cazul minorilor. Astfel, în doctrina de specialitate au fost identificate 2 opinii: o opinie majoritara,

care are în vedere incidenta procedurii si în cazul inculpatilor minori si o opinie minoritara, a imposibilitatii inculpatului

minor de a apela la procedura mentionata. Departe de a fi o simpla disputa teoretica, problema analizata are efecte

asupra stabilirii corecte a cuantumului pedepsei în cazul inculpatului minor care declara, mai înainte de începerea

cercetarii judecatoresti, ca recunoaste savârsirea faptelor retinute în actul de sesizare si solicita ca judecata sa se

faca în baza probelor administrate în faza de urmarire penala, deoarece în cazul acestuia opereaza un cumul de

cauze legale de atenuare a pedepsei.

Opinia majoritar[1] este puternic sustinuta de o viziune strict obiectiva asupra textului de lege: ”ubi lex non distinguit,

nec nos distinguere debemos”. De altfel, în situatiile în care legiuitorul a dorit sa înlature de la aplicarea în situatia

speciala a minorilor o anumita procedura speciala, a facut-o: în art. 479 alin. (1) din CPP se prevede expres ca

procedura speciala a infractiunilor flagrante nu se aplica infractiunilor savârsite de minori. Lipsa unei prevederi

exprese a textului de lege, în sensul excluderii din sfera sa de aplicare a infractiunilor savârsite de minori, pare a fi

principalul argument al doctrinarilor[2] care au adoptat aceasta pozitie[3].

Mai mult, din punct de vedere al dreptului penal substantial minoritatea este o cauza legala de atenuare a pedepsei

(asemenea ramânerii faptei în faza de tentativa), întrucât art. 109 alin. (1) din CP prevede ca limitele pedepselor se

reduc la jumatate în cazul minorilor. Întrucât minoritatea si reducerea limitelor de pedeapsa ca urmare a recunoasterii

vinovatiei au ratiuni diferite, aplicarea cumulativa a acestora pare, cel putin la o prima vedere, posibila.

În sensul opiniei majoritare mai sus mentionate[4] au decis si anumite instante, care au cumulat cauzele de atenuare

a pedepsei în cazul inculpatilor minori ce si-au recunoscut vinovatia în conditiile art. 320¹. În Sentinta penala nr.

19/2011 a Tribunalului Mures pedeapsa inculaptului minor, în vârsta de 15 ani si 11 luni la momentul savârsirii faptei,

trimis în judecata pentru infractiunile de violare de domiciliu, tentativa la tâlharie si tentativa la omor deosebit de grav



comis pentru a savârsi sau ascunde savârsirea unei tâlharii sau piraterii, retinute în concurs, a fost stabilita în trei

pasi: într-o prima etapa s-a facut aplicarea art. 109 CP si limitele de pedeapsa au fost reduse la jumatate, într-o a

doua etapa s-a facut aplicarea art. 20 CP cu privire la tentativa si limitele de pedeapsa astfel reduse au fost din nou

reduse la jumatate, iar în final s-a facut aplicarea art. 320¹ CPP, inculpatul minor beneficiind astfel de reducerea cu o

treime a limitelor de pedeapsa pentru recunoasterea vinovatiei. În acelasi sens s-a decis si în cazul SP nr. 157/2011 a

Tribunalului Sibiu.

Opinia minoritara[5], cea care sustine imposibilitatea inculpatului minor de a apela la procedura recunoasterii

vinovatiei, pune însa în discutie un aspect interesant: ambele proceduri, atât cea a recunoasterii vinovatiei, cât si cea

a infractiunilor savârsite de minori sunt proceduri speciale, derogatorii de la dreptul comun, motiv pentru care ele nu

se pot aplica cumulativ. Acelasi art. 479 alin. (1) din CPP transeaza problema cumulului de proceduri speciale în

cazul celei aplicabile infractiunilor flagrante ?i celei aplicabile minorilor, în sensul incidentei unei singure proceduri

speciale, cea a minorilor. Autorul citat îsi întemeiaza opinia prin prisma obiectului normei de incriminare, acela de a

lamuri continutul raportului juridic de conflict si implicit rezolvarea fondului, ceea ce determina caracterul de procedura

speciala, chiar si în lipsa unei calificari exprese în acest sens din partea legiuitorului[6].

Aceasta opinie pare sa fie în acord cu prevederile Noului Cod de procedura penala, care reglementeaza ca institutie

inovativa acordul de recunoastere a vinovatiei. Desi NCPP pastreaza si judecata în cazul recunoasterii vinovatiei prin

art. 373 si urmatoarele, procedura speciala a acordului de vinovatie, calificata ca atare de legiuitor, interzice minorilor

sa încheie un asemenea acord.

În esenta, cele doua opinii discutate au în vedere calificarea minoritatii în privinta aplicarii art.320¹ CPP. Chiar daca

este, prin prisma dreptului penal substantial, o cauza de atenuare legala a pedepsei, minoritatea impune din

perspectiva dreptului procesual penal o procedura distincta.

8i<ail droiu% ?+plicaţii preli#inare ale Legii nr. 202/2010% pri!ind unele #ăsuri pentru accelerareasoluţionării proceselor în do#eniul penal% în Co#entariu @.>.8.

Arigore Ar. :<eodoru% :ratat de reptprocesual penal% ?dituraBa#angiu 2013% p. ;-5;-0.3 "nastasiu Criu% rept7rocesual 7enal% ?dituraBa#angiu 2011% p. ;13., ictor ădu!a% 'udecata în cazul recunoaterii !ino!ăţiei% ?ditura Ba#angiu 2013; "ndrei Dara$iu% Legea nr. 202/2010 7rocedură penală% Co#entarii i soluţii% ?ditura C. B. EecF 2011= ide#.

http://www.juridice.ro/wp-content/uploads/2013/10/comentariu-i-n-m-mica-reforma.doc





Acord Recunoastere Vinovatie

Documents

Transcript of Acord Recunoastere Vinovatie