COCOBACILI GRAM NEGATIVI AEROBI NON-FERMENTATIVI 1.Genul AcinetobacterTaxonomie, morfologieGenul cuprinde peste 32 de specii, A. baumannii fiind reprezentantul tip al genului (cunoscut anterior ca A. calcoaceticus var anitratus). Alte specii sunt: A. calcoaceticus, A. haemolyticus, A. jejunii, A. lwoffii.

Genul Acinetobacter cuprinde bacili gram negativi, aerobi. Pot apare sub formă cocică, bacilară, sau cocobacilară. Uneori pot fi gram-pozitivi. Cresc bine pe majoritatea mediilor de cultură. Pretează la diagnostic diferenţial cu neisseriile, datorită aspectului lor (dispunerea în diplo). Acinetobacter sp. sunt oxidazo-negative, în timp ce speciile genului Neisseria sunt oxidazo-pozitive.

HabitatSunt larg răspândiţi în natură (sol, apă, lapte, alimente), precum şi în mediul spitalicesc (ventilatoare, umidificatoare, catetere, rezervoare de apă, instalaţii tehnico-sanitare). Se semnalează un procent de 25% purtători tegumentari de Acinetobacter sp.şi 7% purtători faringieni. Colonizarea pacienţilor în mediul spitalicesc se produce cu uşurinţă, astfel încât izolarea acestor germeni din probe de urină, materii fecale, secreţii vaginale şi respiratorii ale acestor pacienţi este considerată insignifiantă.

InfecţiiProduce 1-3% din totalul infecţiilor nosocomiale: de tract urinar, pneumonii, traheobronşite, endocardite, septicemii, meningite, infecţii oculare (conjunctivite, endoftalmite, ulcere corneene), sau celulite (la pacienţii cateterizaţi, arşi, traumatizaţi). Bacteriemia a fost aproape întotdeauna asociată cateterelor intravenoase. La pacienţii cu arsuri sau cu deficit imun pot determina septicemii.

A. baumannii a fost izolat din sânge, spută, lichid pleural, urină. A. johnsonii este un patogen nosocomial cu virulenţă redusă, izolat din sângele pacienţilor cateterizaţi.

Diagnostic de laboratorSe dezvoltă bine pe medii uzuale, formând colonii rotunde, convexe, translucide sau opace de 1-4 mm diametru.

Sensibilitatea la chimioterapiceGermenii sunt rezistenţi la peniciline, cefalosporine de generaţia I şi II, aminoglicozide, infecţiile fiind deseori dificil de tratat. Cele mai multe tulpini sunt sensibile in vitro la doxiciclină, quinolone, ureidopeniciline, imipenem, ampicilină-sulbactam şi ceftazidim. Dar, cu toate că cele mai active antibiotice în vitro sunt considerate a fi carbapenemele, rata rezistenţei la aceste antibiotice a crescut în ultima perioadă la peste 11%, în rândul

1

tulpinilor nosocomiale izolate din spitalele din SUA. Testele de sensibilitate sunt obligatoriu de efectuat în cazul tulpinilor semnificative din punct de vedere clinic.

2. Genul Moraxella Reuneşte cocobacili Gram negativi aerobi dispuşi în perechi sau lanţuri scurte, imobili, necapsulaţi, având oxidaza şi catalaza pozitive.

În familia Moraxellaceae sunt grupate genurile Moraxella şi Acinetobacter. Moraxelele fac parte flora normală a omului şi a altor mamifere, fiind izolate frecvent din sacul conjunctival, tractul respirator superior, sinusurile paranazale. Sunt germeni cu patogenitate redusă, consideraţi ”patogeni ocazionali”. Mai frecvent implicat în patologia infecţioasă umană este M.catarrhalis, fostul Neisseria catarrhalis.

Habitat şi patogenitateM. catarrhalis alături de H. influenzae şi Str. pneumoniae poate produce acutizări ale unor afecţiuni pulmonare cronice sau bronhopneumonii secundare infecţiilor virale şi tusei convulsive. Poate fi implicat de asemenea în etiologia unor otite şi sinuzite maxilare, prin diseminare directă de la nivelul mucoaselor respiratorii, iar ocazional poate fi izolată din sângele persoanelor imunocompromise.

M. catarrhalis este frecvent izolată din spută, însă rolul său patogen este suspectat doar atunci când pe frotiul efectuat din spută se observă un mare număr de polimorfonucleare, alături de diplococi gram-negativi, iar cultura evidenţiază o creştere predominantă a M. catarrhalis.

Diagnosticul de laborator Urmăreşte evidenţierea şi izolarea M. catarrhalis din produsele patologice. Pentru un diagnostic cert pledează aspectul microscopic al sputei, iar cultura pe geloză chocolate incubată la 37°C în atmosferă de 5% CO2, evidenţiază colonii cu diametrul de 3-5 mm, rotunde, convexe, cenuşii care se detaşează uşor şi în întregime de pe suprafaţa mediului. Sunt germeni oxidazo şi catalazo-pozitivi. Spre deosebire de alţi membrii ai speciei M. catarrhalis nu fermentează nici un zahar şi produce DN-ază şi butirat esteraza (ceea ce permite diferenţierea de Neisseria sp.).

Sensibilitatea la chimioterapice şi tratamentDeoarece M. catarrhalis produce -lactamază, în terapie este indicată administrarea azitromicinei, amoxicilinei/clavulanat, cefalosporinelor III, cotrimoxazolului, tetraciclinei şi eritromicinei. Prin producerea de -lactamază, M. catarrhalis poate proteja şi alţi germeni patogeni respiratori de acţiunea penicilinei şi ampicilinei.

2