Sistemul Politic al Regatului UnitRegimul politic şi forma de guvernareRegatul Unit este o monarhie constituțională, în care puterea executivă este atribuită guvernului („Guvernul Majestății Sale”, condus de David Cameron din anul 2010) și provine de la Parlament. Este una din puținele țări actuale care nu au o Constituție. Primul ministru este șeful Guvernului și este responsabil în fața Camerei Comunelor, camera inferioară a Parlamentului. Acest sistem de guvernare a fost emulat și în alte părți ale lumii și este cunoscut sub numele de modelul Westminster.

Suveranul are, teoretic, puteri largi, însă, în practică, îndeplinește doar funcții ceremoniale. Suveranul este cel care promulgă legile emise de Parlament. De asemenea, el deschide în fiecare an sesiunea Parlamentului cu așa-numitul Mesaj al Coroanei, care este, de fapt, un program de guvernare. Suveranul Regatului Unit este monarh de drept și în alte 15 țări ale Commonwealth-ului.

Actualul suveran al Regatului Unit este Regina Elisabeta a II-a, care a urcat pe tron în 1952 și a fost încoronată în 1953.

Parlamentul este instituția legislativă națională a Regatului. Este compusă din două Camere: Camera Comunelor, cu membri aleși, și Camera Lorzilor, ai cărei membri sunt, în general, numiți. Camera Comunelor are puteri mai mari decât cea a Lorzilor și poate trece legi respinse de către cea din urmă. Camera Comunelor este compusă din 650 membri, fiecare în parte fiind ales dintr-o circumscripție electorală, prin sistemul de vot uninominal [6]. Camera Lorzilor are 724 de membri, din rândurile aristocrației britanice și ale clerului.

Miniștrii Guvernului sunt aleși prin convenție dintre membrii Camerei Comunelor, deși unii provin și din Camera Lorzilor. Miniștrii sunt învestiți cu putere executivă, dar și legislativă. Primul-ministru este, în general, șeful partidului cu cei mai mulți reprezentanți în Camera Comunelor. Actualul Prim-ministru este David Cameron, șeful Partidului Conservator, în funcție din 2010 .

Regatul Unit are un sistem de protecție socială foarte cuprinzător și se proclamă un stat social sau "stat de protecție socială" (welfare state). Bazele sistemului actual de protecție socială au fost puse de economistul William Beveridge în 1942. Acest sistem a rămas cunoscut sub numele de modelul Beveridge.

Regatul Unit nu are un unic sistem legal din moment ce articolul 19 din Tratatul Uniunii din 1706 a permis continuitatea sistemului legal scoțian. În prezent, în Regatul Unit există 3 sisteme de legi: sistemul Angliei, sistemul Irlandei de Nord și sistemul Scoției.

Organizarea teritorial-politicăRegatul Unit este divizat în patru entități — Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord. Acestea sunt numite în mod curent națiuni (cu toate că utilizarea pentru Irlanda de Nord e disputată). Această structură a fost formată în urma uniunii politice dintre statele suverane Regatul Angliei (care includea, prin cucerire, principatul Țării Galilor) și Regatul Scoției prin Actele de Unire din 1707, ce au format Regatul Marii Britanii între 1707 și 1800; acestea au fost urmate de Actul de Unire din 1800 care a realizat unirea dintre Marea Britanie și Regatul Irlandei pentru a forma Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei. Independența Statului liber Irlandez în 1922, și divizarea Irlandei, au rezultat în actualul Regat al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Țara Galilor a fost inclusă în sistemul juridic englez prin Actele privind Legile din Țara Galilor (the Laws in Wales Acts 1535-1542), Ordonanța anterioară privind Rhuddlan (Statute of Rhuddlan) limitând dar ne-abolind Legea galeză după cucerirea Edwardiană din 1282. În anumite contexte, Anglia și Țara Galilor sunt tratate ca o singură entitate, în principal deoarece au în comun același sistem juridic, pe când Scoția și Irlanda de Nord au fiecare un sistem juridic separat.

Irlanda de Nord a fost prima componentă a Marii Britanii care a avut un guvern delegat, în baza Actului privind Guvernul Irlandei (the Government of Ireland Act) din 1920, până 1972 când Parlamentul Irlandei de Nord a fost suspendat. După o perioadă de conducere directă de către guvernul Marii Britanii și o serie de încercări nereușite de reinstaurare a guvernului delegat în timpul Tulburărilor (the Troubles), în 1998 a fost instituită Adunarea Legislativă a Irlandei de Nord, care este încă operațională după câteva perioade în care a fost suspendată. Istoria complexă a Irlandei de Nord a condus la opinii diferite cu privire la statutul său. Termenul "Provincie" ("Province") este utilizat cel mai adesea de către unioniști și comentatorii britanici când se referă la Irlanda de Nord, dar nu și de către naționaliști.

Partidele şi sistemul de partide politiceSistemul de partide britanic este considerat a fi un sistem bipartidist, pentru că оn perioada postbelică nu au existat decвt două partide, Partidul Conservator şi Labour Party, care au alternat la guvernare. Numărul partidelor din Parlament este оnsă mai mare, astăzi devenind destul de dificil să vorbim despre o competiţie inter-partinică care funcţionează оn acelaşi fel pe tot cuprinsul Regatului Unit.

Partidul Conservator (Tories) este urmaşul Tory Party, partidul micii nobilimi, a aşa numitei gentry. Nu există o dată formală de оnfiinţare a partidului. El a apărut оn anii treizeci ai secolului XIX. Benjamin Disraeli (1804-1881) a elaborat liniile organizatorice şi programatice ale conservatorilor, transformвnd acest partid оntr-

un partid patriotic cu veleităţi populare. Оn ceea ce privea politica externă, naţiunea trebuia să contribuie la оnflorirea Imperiului Britanic (Empire), politica internă trebuind să urmărească introducerea anumitor reforme care să diminueze diferenţele dintre clasele sociale.

În perioada ce a urmat celui de-al Doilea Război Modial, Marea Britanie a trebuit să spună adio ideii de Imperiu. Direcţia socială pe care a adoptat-o partidul la оnceput avea оnsă destule puncte comune cu tradiţia conservatoare. Premierii postbelici Winston Churchill (1951-1955), Sir Anthony Eden (1955-1957), Harold Macmillan (1957-1963) şi Sir Alec Douglas-Home (1953-1964) se aflau оn fruntea unor guverne pragmatice, de centru-dreapta, orientate după cвteva principii ideologice. Printre obiectivele acestora se numărau apărarea tradiţiilor şi instituţiilor naţionale (Dumnezeu, rege şi patrie-mamă), garantarea libertăţilor individuale şi limitarea intervenţiilor statului оn economia ţării. Acest liberalism economic era оnsă deseori оnsoţit de un paternalism motivat social care legitima anumite corecturi socio-politice aduse economiei de piaţă.

Heath a fost primul preşedinte al partidului ales prin votul fracţiunii parlamentare a Partidului Conservator. Din 1965, alegerea preşedintelui s-a făcut оn cadru intern.

Şeful Partidului Conservator de astăzi, William Hague, ales оn anul 1997, a introdus principiul alegerii conducerii partidului de către membri. El a оncercat să-şi оntinerească partidul, făcвndu-l mai atrăgător pentru tinerii alegători şi să mărească baza de membri a acestuia. Actualii membrii ai Partidului Conservator sunt foşti elevi ai unor şcoli private şi lucrează оn cadrul unor firme particulare. Peste 90 la sută din aceştia sunt proprietarii unei locuinţe, iar un sfert sunt dispun de venituri mai consistente (оn 1994 = peste 30.000 lire sterline pe an).

Hague оşi оnţelege partidul ca un bastion ridicat оmpotriva atacurilor la adresa instituţiilor britanice, venite atвt din partea Uniunii Europene, cвt şi din partea politicii de reformare a Constituţiei adoptată de Labour Party. Cu ocazia Conferinţei Conservatorilor din 1998 el a susţinut propunerea introducerii unui parlament englez special, pe lвngă Westminster Parliament, care să constituie o contrapondere la parlamentele scoţiene şi din Ţara Galilor. Această idee abandonată de Hague оn decembrie 1998, ar putea părea contraproductivă din punctul de vedere al Partidului Conservator, ea revendicвnd dezintegrarea Regatului Unit şi anulвnd legitimitatea doctrinei suveranităţii parlamentare.

Partidul Conservator s-a confruntat, de-a lungul anilor 90, cu probleme importante оn ceea ce privea mobilizarea populaţiei оn vederea susţinerii de către aceasta a politicii partidului. După ce laburiştii au adoptat оn politica lor economică liniile directoare ale conservatorilor, Partidul Conservator оntвmpină acum probleme serioase оn ceea ce priveşte apariţia sa ca o alternativă politico-economică. Baza de membri a partidului a scăzut, de la trei milioane оn 1950, la circa 250.000 оn anul 1998. Din pricina costurilor ridicate ale campaniei electorale şi a donaţiilor şi

cotizaţiilor insuficiente, bugetul conservatorilor se află astăzi оntr-un moment critic. Mulţi donatori tradiţionali din domeniul industrial şi-au retras susţinerea financiară.

Liberal-Democraţii

Pвnă оn 1920, Partidul Liberal a fost cel de-al doilea partid politic mare din Marea Britanie. Acest partid a fost оnfiinţat оn 1859 ca o continuare a politicii duse de Whigs, partidul marilor latifundiari şi al comercianţilor оnstăriţi. Obiectele principale ale liberalismului de secol XIX marcat de William Gladstone (1809-1898) erau stimularea comerţului liber, premisă a dezvoltării burgheziei industriale, precum şi reglementarea autonomiei irlandeze, care ar fi conferit Irlandei posibilitatea de a se auto-administra (Home Rule). Partidul Liberal a fost şi promotorul altor idei precum extinderea dreptului de vot, abolirea sclaviei, protecţia copilului şi a săracilor, legislaţia industrială, reglementarea timpului de lucru sau reforma administraţiei comunale.

După Primul Război Mondial, rolul de principală forţă de opoziţie, respectiv de potenţial partid de guvernare a trecut din mвna liberalilor оn cea a Partidului Laburist. Partidul Liberal a reuşit оn mod constant să cвştige la alegeri 10-20 la sută din voturi, dar niciodată nu a dobвndit mai mult de o duzină de locuri оn Parlament. Liberalii s-au transformat pe parcursul ultimilor decenii оn tabăra susţinătorilor procesului de dezarmare şi a individualiştilor de orientare ecologistă. Susţinătorii integrării europene, ai federalizării şi ai introducerii unui sistem electoral proporţional au intrat şi ei sub umbrela politică a liberalilor. Partidul este astăzi foarte angajat la nivelul politicii comunale, unde se află de altfel şi baza sa politică. Aici poate apela la resursele bogate de activişti experţi оn probleme politice concrete, ca de exemplu оn politica educaţională sau оn cea sanitară. Оn anul 1995, zece la sută din numărul total al comunelor era condus de liberali (44 la sută de Labour şi doar patru la sută de conservatori).

Оn 1988, Partidul Liberal s-a unit cu Partidul Social-Democrat, o facţiune de dreapta ieşită din Labour Party. Noul partid a primit numele de "Liberal Democrats". Primul preşedinte al acestei noi formaţiuni politice a fost Paddy Ashdown, care a ocupat acest post pвnă оn 1999. Ashdown a fost cel care, оn 1997, a obligat partidul să renunţe la tradiţionala echidistanţă оntre cele două partide mari. El considera că viitorul liberal-democraţiilor se află de partea Partidului Laburist, pentru că doar acest partid ar putea să formuleze o politică care să corespundă cu ideile programatice ale liberalilor. Оn cadrul sistemului actual de partide, Liberal Democrats, ca partid liberal de stвnga, s-a aşezat оn multe domenii politice, mai ales оn politica economică şi socială, la stвnga Partidului Laburist. Altfel decвt conservatorii şi noii laburişti, peste 90 la sută din liberali sunt de acord cu ridicarea cotei de impozitare, fapt care ar permite statului să facă investiţii mai mari. Liberalii participă la elaborarea reformelor constituţionale оntr-un comitet afiliat guvernului Blair. Liberal Democrats numără circa 100.000 membri.

Sistemul EconomicRegatul Unit are o economie de esență capitalistă (a patra ca mărime din lume), și este un centru comercial și financiar de frunte al lumii. În ultimele decenii, guvernul s-a angajat în privatizări majore și a crescut cheltuielile cu protecția socială.

Agricultura este intensivă, puternic mecanizată și foarte eficientă după standardele europene, producând 60% din necesarul de hrană cu doar 1% din populația activă. Regatul Unit deține mari rezerve de energie constând în cărbune, gaze naturale și petrol (ultimele două exploatate din Marea Nordului). Producția de energie contribuie la PIB cu 10%, una din cele mai ridicate rate din toate statele industrializate.

Serviciile contribuie la PIB în proporția cea mai însemnată, îndeosebi serviciile bancare, de asigurări și de consultanță de afaceri. Ponderea industriei continuă să scadă, cu toate că Regatul Unit rămâne cel mai important fabricant european de armament, produse din petrol, computere, televizoare și telefoane mobile. Turismul ocupă și el un loc important, Regatul Unit fiind a șasea destinație turistică din lume ca popularitate, cu 24 milioane de turiști pe an.

Regatul Unit a devenit în 2007 cel mai mare exportator de echipamente militare din lume. Regatul Unit a câștigat din exportul de armament 10 miliarde de GBP în 2007, deținând astfel o cotă de 33% din exporturile mondiale de armament, peste cota deținută de Statele Unite.[7]

Piața autovehiculelor noi din Regatul Unit a fost de peste două milioane de mașini în anul 2010.

În prezent (iunie 2008), rata șomajului este de 5,3%. Rata șomajului din Regatul Unit ar putea ajunge la 8% până în 2010, potrivit estimărilor companiei de consultanță Capital Economics[9].

În anul 2009, investițiile străine directe în Regatul Unit au fost de 45,6 miliarde de dolari[10].

Legislația laxă care reglementează activitățile companiilor din Marea Britanie a făcut din această țară o destinație atractivă pentru crima organizată.[11] Discreția de care beneficiază directorii de companii în Marea Britanie obstrucționează de asemenea încercările de a-i identifica pe beneficiarii reali ai acestei scheme.

Caracterul naţional al Regatului UnitPopulația:

63,182,178 (2011, recens.)

Structura

0-14 ani: 16,7% (masculin 5.233.756/feminin 4.986.131) 15-64 ani: 67,1% (masculin 20.774.192/feminin 20.246.519) 65 ani și peste: 16,2% (masculin 4.259.654/feminin 5.612.953) (2009 est.)

Vârsta medie

total: 40.2 ani masculin : 39.1 ani feminin: 41.3 ani(2009 est.)

Sporul natural

0,279 % (2009 est.)

Natalitatea

10,65 nașteri/1,000 locuitori (2009 est.)

Mortalitatea

10,05 morți/1,000 locuitori (2008 est.)

Rata migrației

+ 2,16 migranți/1,000 locuitori (2009 est.)

Urbanizarea

populația urbană : 90% din total populație(2008) rata urbanizării: 0.5% rata anuală (2005-10 est.)

Distribuția pe sexe

la naștere: 1.05 masculin /feminin sub 15 ani: 1.05 masculin /feminin 15-64 ani: 1.03 masculin /feminin 65 ani și peste: 0.76 masculin /feminin

o total populație: 0.98 masculin /feminin(2009 est.)

Mortalitatea la naștere

total: 4.85 morți/1,000 nașteri o masculin : 5.4 morți/1,000 nașterio feminin: 4.28 morți/1,000 nașteri (2009 est.)

Speranța de viață la naștere

total population: 79,01 ani o masculin : 76,52 anio feminin: 81,63 ani (2009 est.)

Grupuri etnice

Englezi 83,6% Scoțieni 8,6% Galezi 4,9% Irlandezi 2,9% Negri 2% Indieni 1,8% Pakistanezi 1,3% Mixtă 1,2% Alții 1,6% (recensământ 2001)

Imigranți

Potrivit datelor oficiale, în anul 2010, în Marea Britanie muncesc 100.000 de români[2]

Religia

Creștini (Anglican, Catolic, Prezbiterian, Metodist) 71,6% Musulmani 2,7% Hinduiși 1% Alta 1,6% Nespecificată sau atei 23,1% (recensământ 2001)

Limbi

Limba engleză, limba galeză(26% din populația Țării Galilor) și altele.