PLANUL LUCRĂRII DE DIPLOMĂ:

I. Introducere.

II. Concepţii ale Medicinii Traditionale Extrem Orientale privind boala parodontală.

1. Meridianele energetice şi patologia de meridian.a) Meridiane principale.b) Sensul circulaţiei şi conexiunea dintre meridiane.

c) Patologia meridianelor.

2. Legile acupuncturii.

3. Diagnosticul medical tradiţional chinez în specificul stomatologic.

4. Tehnici de Acupunctură şi Moxa.

a) Tehnici de manipularea acelor fine.

b) Cum se deprinde manipularea acelor.

c) Metode de inserarea acului şi tehnica de manipulare după inserţie.

d) Tehnica de manipulare de tonifiere(BU) şi dispersie (XIE).

e) Senzaţii provocate de acupunctură şi efectele terapeutice.

5. Concepţii ale Medicinii Tradiţionale Extrem Orientale privind boala parodontală.

Profilaxia şi prevenţia bolii parodontale.

III. Acupunctura ca mijloc terapeutic, profilactic şi curativ în Stomatologie.

IV. Concepţii ale medicinii alopate privind Glosodiniile.

V. Glosodinia în Medicina Tradiţională Extrem Orientală.

VI. Acupunctura în Stomatologie ca mijloc de sedare a durerilor.

1. Alte Tehnici Terapeutice

a) Electroacupunctura.

b) Mezoterapia.

2. Mecanismele analgeziei acupuncturale; tehnica analgeziei chirurgicale prin acupunctură.

VII. Prezentări de cazuri clinice de glosodinii tratate prin acupunctură.

VIII. Discuţii, concluzii, evaluări.

IX. Bibliografie.

Anexe.

Planşe.

I. Introducere

Glosodiniile, stomatodiniile sau după şcoala anglo-saxonă de stomatologie sindromul de "gură arzândă" reprezintă acele stări de algie la nivelul limbii şi a altor zone din cavitatea bucală foarte sâcâitoare pentru bolnav şi asupra cărora medicina alopată cu greu le găseşte rezolvare. O caracteristică majoră a lor o reprezintă discrepanţa dintre acuzele bolnavului şi lipsa oricăror semne clinice obiective, care ar putea justifica această situaţie. Această stare de fapt determină de cele mai multe ori bolnavul să se perinde pe la foarte mulţi doctori în speranţa ca va reuşi să găsească până la urmă măcar unul care să fie capabil să-i aline suferinţa. Ori aceasta se lasă în cele mai multe situaţii aşteptată în zadar. Singura posibilitate rămâne de aceasta dată medicina alternativă, cum este şi cazul acupuncturii.

Principiile acestei medicini diferă substanţial de cele ale medicinii hipocratice, având la bază teorii bioenergetice tradiţionalist chineze, după care omul nu este numai un corp material ci şi unul bioenergetic cu caracteristici şi specificităţi aparte. In stare de boală aceste bioenergii se perturbă cu mult înaintea manifestărilor morfo-patologice obiectivate clinic prin mijloace deja cunoscute de orice medic alopat. Glosodiniile a căror manifestări sunt pur subiective îşi găsesc foarte bine explicaţia şi modul terapeutic de rezolvare medicina extrem orientală

Prezenta lucrare de diplomă abordează aceste aspecte de mai sus, sistematizând principalele caracteristici diagnostico-terapeutice ale glosodiniilor, reflectate de medicina extrem orientală.

II. CONCEPŢII ALE MEDICINII TRADIŢIONALE EXTREM ORIENTALE PRIVIND BOALA PARODONTALĂ

Pentru înţelegerea şi aprofundarea concepţiilor medicinii tradiţionale privind boala este necesar în primul rând să fie desluşite concepţiile privind meridianele de acupunctură, atât din punct de vedere energetic cât şi patologia de meridian.

1. Meridianele energetice şi patologia de meridian

Sistemul meridianelor energetice este un ansamblu de trasee energetice, care sunt situate pe diferite nivele în interiorul organismului, neavând o structură anatomică proprie şi care asigură funcţii complexe de reglare şi control a unor funcţii vitale.

Se descriu mai multe grupe de meridiane energetice:

1. Meridianele principale.

2. Meridianele extraordinare.

3. Meridianele tendino-musculare.

4. Vasele LUO.

5. Meridianele distincte.

a) MERIDIANELE PRINCIPALE

Cele 12 meridiane principale se întind la interior la nivelul învelişului subcutanat al membrelor, capului şi trunchiului; fiecare meridian intră în legătură cu un organ parenchimatos numit ZANG sau un viscer cavitar FU în interiorul corpului. Conform medicinii tradiţionale chineze, partea internă a membrelor şi organele ZANG (sau organe depozit), sunt de tipul YIN, în timp ce cele externe ale membrelor şi viscerele cavitare FU (sau organe atelier) sunt de tipul YANG. Astfel, numele fiecărui meridian, în funcţie de organul sau viscerele cavitare de care este legat, este format din elemente: a. mâna sau picior, b. YIN sau YANG, c. ZANG sau FU.

Pe parcursul lor, meridianele YIN de la mână şi de la picior aparţinând organelor ZANG (inimă, splină, ficat, plămâni, rinichi şi pericard), comunică fiecare cu un viscer cavitar FU (intestin subţire, stomac, vezica biliară, intestin gros, vezica urinară şi Trei Focare), legate fiecare de un organ ZANG.

YANGMING

SHAO YANG

TAIYANGI.G.-S.

T.F.-V.B.

I.S.-V.U.

SHAOYIN

JUE YIN

TAIYINC.-R.

V.S.-F.

P.-SPL.

Tab.1 Axele energetice ale organismului.

Cele 12 meridiane energetice formează astfel 6 cupluri cu raporturi reciproce din interior la suprafaţă.

Datorită acestor relaţii dintre meridiane orice modificare fiziologică sau patologică, survenită la unul dintre meridiane, va avea răsunet în alt meridian.

Sensul circulaţiei şi conexiunea dintre meridiane

După cum este cunoscut, meridianele YANG de la mână au traiect de la extremitatea degetelor mâinii, la nivelul extremităţii cefalice; ele parcurg sistemul energetic uman din sectorul YANG situat exterior, spre sectorul YIN situat interior. Meridianele YIN ale piciorului urcă de la extremitatea degetelor, spre interiorul organismului; ele parcurg organismul din sectorul inferior YIN, spre sectorul superior YANG.

CELE 12 MERIDIANE PRINCIPALE SUNT:

NUMELE MERIDIANULUI: ABREVIERE

1) Meridianul Plămânilor TAIYIN de la Mână - P.

2) Meridianul Intestinului gros YANGMING de la Mână - I.G.

3) Meridianul Stomacului YANGMING de la Picior - S.

4) Meridianul Splinei TAIYIN de la Picior - Spl.

5) Meridianul Inimii SHAOYIN de la Mână - I.

6) Meridianul Intestinului subţire TAIYANG de la Mână - I.S.

7) Meridianul Vezicii TAIYANG de la Picior - V.

8) Meridianul Rinichilor SHAOYIN de la Picior - R.

9) Meridianul Pericardului JUEYIN de la Mână - Peric.

10) Meridianul Trei Focare SHAOYANG de la Mână - T.F.

11) Meridianul Veziculei biliare SHAOYANG de la Picior - V.B.

12) Meridianul Ficatului JUEYIN de la Picior - F.

Patologia meridianelor

Meridianele sunt legate în interiorul corpului cu viscerele, parcurgând membrele şi articulaţiile; funcţia lor fiziologică este să facă să circule energia şi sângele în organism, să facă legătura între diferitele părţi interne şi externe ale corpului omenesc şi să-l fortifice împotriva factorilor patogeni. Astfel, în momentul invadării organismului de către factorii de agresiune exogeni[1] sau endogeni sau când armonia circulaţiei energiei şi sângelui este perturbată, survin modificări patologice în meridianele respective şi în organele de care aceste meridiane sunt legate. În mod obişnuit afecţiunile care provin din exterior ating în primul rând învelişul cutanat, apoi interiorul corpului, începând cu meridianele superficiale şi continuând cu organele ZANG şi viscerele cavitare FU, în timp ce bolile cauzate de factorii endogeni[2] afectează în primul rând organele ZANG şi viscerele cavitare FU şi apoi meridianele. Reiese că patologia meridianelor este legată de disfuncţia acestora şi de efectele pe care acestea le au asupra viscerelor, precum şi de influenţa modificărilor patologice ale viscerelor asupra meridianelor.

Mai jos sunt descrise traiectele meridianelor şi câteva din manifestările lor patologice:

1. Meridianul Plămânilor TAIYIN de la Mână:

Traiect: meridianul îşi are originea în regiunea de mijloc Trei Focare; după ce trece prin plămâni de care aparţine, parcurge descendent braţul pe faţa anterioară şi laterală, apoi antebraţul şi se termină la 0,1 cun radial şi inferior de unghiul unghial extern al policelui, în punctul SHAOSHANG(P.11).

Manifestări patologice: senzaţie de bombare a toracelui, tuse, hemoptizie, dureri şi tumefiere în regiunea gâtului, rinoree, senzaţii de frig şi durere în regiunea gâtului, senzaţii de frig şi durere în regiunea scapulo- dorsală, dureri în zonele aflate de-a lungul meridianului.

2. Meridianul Intestinului gros YANGMING de la Mână:

Traiect: debutează în punctul SHANGYANG(I.G.1) aflat la 0,1 cun radial şi inferior de unghiul unghial extern al indexului, are un traseu ascendent pe faţa externă a antebraţului, parcurge zona laterală a cotului, umărului şi se termină la nivelul şanţului nazo-labial. Ramura internă coboară dinspre fosa supraclaviculară, unindu-se cu plămânii şi traversând Focarul Mijlociu, se îndreaptă spre intestinul gros de care aparţine.

Manifestări patologice: dureri abdominale, borborisme, diaree, constipaţie, dizenterie, dureri în regiunea gâtului, odontalgie, epistaxis, dureri de-a lungul meridianului.

3. Meridianul Stomacului YANGMING de la Picior:

Traiect: meridianul debutează în punctul CHENGQI(S.1) situat imediat infraocular, parcurge regiunea feţei, coboară în regiunea toracică şi abdominală pe faţa anterioară, până în regiunea inghinală. Una din ramuri se desprinde din apropierea punctului S.5, coboară pe partea laterală a gâtului, interiorul toracal, pătrunde în stomac, de care aparţine, unindu-se cu splina.

Trunchiul principal trece pe faţa antero-laterală a membrului inferior şi se termină în unghiul unghial extern al degetului al doilea de la picior.

O ramură porneşte din punctul ZUSANLI(S.36), situat la 3 cun sub rotulă şi un lat de police lateral de muchia tibială, şi se termină în unghiul unghial extern al degetului III de la picior.

O ultimă ramură se desprinde din meridian pe faţa dorsală a piciorului în punctul CHONGYANG (S.42) şi se termină în unghiul unghial intern al degetului mare de la picior, pentru a se uni cu meridianul splinei.

Manifestări patologice: distensie abdominală, borborisme, dureri gastrice, edeme, vărsături, faringo-amigdalită, epistaxis, boli febrile, manii, dureri pe traiectul meridianului.

4. Meridianul Splinei TAIYIN de la Picior:

Traiect: meridianul debutează în punctul YINBAI(Spl.1) în unghiul unghial intern al degetului gros de la picior, urcă de-a lungul porţiuniii antero-interne a piciorului, străbate regiunea inghinală, urcă spre torace până în spaţiul al doilea intercostal şi se termină descendent în spaţiul VII intercostal în punctul DABAO (Spl.21) pe linia medio-axilară.

Manifestări patologice: rigiditate dureroasă a limbii, gastralgie, distensie abdominală, vărsături, inapetenţă, icter, astenie generală şi dureri survenite pe traiectul meridianului.

5. Meridianul Cordului SHAOYIN de la Mână:

Traiect: meridianul debutează în inimă, ramura principală traversează plămânii pentru a coborî spre axilă, de unde străbate faţa postero-internă a braţului, apoi a antebraţului, trece prin exteriorul auricularului şi se termină la 0,1 cun de unghiul unghial intern al degetului V în punctul SHAOCHONG(I.9), pentru a se uni cu meridianul intestinului subţire.

Manifestări patologice: faringe uscat, dureri precordiale, aritmie, sete puternică, icter, inapetenţă, dureri în hipocondru, senzaţie de căldură în palmă, dureri survenite de-a lungul meridianului.

6. Meridianul Intestinului Subţire TAIYANG de la Mână:

Traiect: meridianul îşi are originea la 0,1 cun lateral de unghiul unghial extern al auricularului în punctul SHAOZE(I.S.1), trece pe marginea posterioară a antebraţului şi faţa externă a braţului, parcurge regiunea umărului îndreptându-se spre punctul DAZHUI(D.M.14); se îndreaptă apoi spre regiunea facială până la unghiul extern al ochiului şi se termină antero-median de tragus în punctul TINGGONG(I.S.19).

Manifestări patologice: dureri în abdomenul inferior, surditate, icter, tumefieri ale obrazului, inflamare şi durere a laringelui, dureri în zona parcursă de meridian.

7. Meridianul Vezicii TAIYANG de la Picior:

Traiect: meridianul debutează în punctul JINGMING(V.1) în unghiul supero-intern al orbitei, are un traiect ascendent străbătând latero-median capul până în zona cefei. Se împarte aici în două ramuri ce trec latero-vertebral simetric la 1,5 şi 3 cun, apoi pe faţa posterioară a membrului inferior pentru a se uni la nivelul fosei poplitee, parcurge marginea laterală a labei piciorului pentru a se termina la nivelul degetului mic.

Manifestări patologice: retenţie urinară, enurezis, delir, cefalee, oftalmopatie, dureri cervicale, lombare şi ale membrelor inferioare.

8. Meridianul Rinichilor SHAOYIN de la Picior:

Traiect: meridianul debutează în spatele articulaţiei II şi III metatarso-falangiene - YONGQUAN (R.1), face o buclă în zona maleolei interne, urmează faţa internă a piciorului, regiunea inghinală; în regiunea pelvisului se divide în două ramuri: una posterioară ce străbate osul sacral şi coloana lombară terminându- se în rinichi, dând o ramură şi spre vezică. Părăsind rinichiul, trunchiul principal se îndreaptă, traversând ficatul şi diafragmul, spre plămâni şi urcă din nou, de-a lungul gâtului, pentru a se opri la baza limbii.

O altă ramură urcă latero-median de linia mediană anterioară şi se termină subclavicular la 2 cun de linia mediană anterioară, în punctul SHUFU(R.27).

Manifestări patologice: hemoptizie, dispnee, astm, laringită, edem, constipaţie, diaree, atrofie musculară şi slăbiciunea membrelor inferioare, căldură în regiunea plantară, dureri în zonele parcurse de meridian.

9. Meridianul Pericardului JUEYIN de la Mână:

Traiect: meridianul debutează în cavitatea toracică, la 1 cun lateral de mamelon TIANCHI(P.1), urcă spre fosa axilară de unde coboară pe faţa anterioară şi medială a braţului, apoi a antebraţului, apoi pe faţa palmară, terminându-se în mijlocul extremităţii mediusului în punctul ZHONGCHONG(Peric.9).

Manifestări patologice: angina pectorală, opresiune toracică, palpitaţii neurogene, agitaţie, contractura cotului şi braţului, senzaţie de căldură în palmă şi dureri în zona parcursă de meridian.

10. Meridianul Trei Focare SHAOYANG de la Mână:

Traiect: debutează în punctul GUANCHONG(T.F.1) situat la 0,1 cun inferior şi medial de unghiul unghial intern al degetului IV de la mână, urcă până la comisura spaţiului 4 intermetacarpian. Parcurge apoi faţa dorso-externă a antebraţului, braţului, regiunea umărului, străbate regiunea mastoidiană pentru ca să înconjoare urechea şi se termină lateral de extremitatea sprâncenei în punctul SIZHUKONG(T.F.23), unde se uneşte printr-o colaterală cu meridianul Vezicii biliare.

Manifestări patologice: balonări abdominale, edeme, enurezis, surditate, inflamarea şi durere în laringe şi obraz, precum şi dureri în regiunea retroauriculară, a umărului, a părţii externe a braţului şi cotului.

11. Meridianul Veziculei biliare SHAOYANG de la Picior:

Traiect: meridianul debutează în punctul TONGZILIAO(V.B.1) la 0,5 cun lateral de unghiul extern al ochiului, urcă la unghiul sfeno-temporal, pentru a coborî prin spatele urechii, apoi spre antero-parietal după care se îndreaptă spre latero-occipital FENGCHI(V.B.20) şi pe lângă gât, pătrunzând în cavitatea supraclaviculară. Ramura principală continuă să coboare prin faţa axilei, urmează peretele toracic lateral sub hipocondru şi ajunge la articulaţia coapsei unde întâlneşte ramura internă. De aici coboară pe partea externă a coapsei şi genunchiului, prin extremitatea antero-laterală a peroneului până în zona inferioară a acestuia, pe lângă maleola externă a piciorului pentru a se termina la 0,1 cun de unghiul unghial extern al degetului IV, ZUQIAOYIN(V.B.44).

Manifestări patologice: gust amar, moleşeală, accese febrile, malarie, cefalee, dureri în maxilar şi comisura externă a pleoapelor, surditate, acufene şi dureri pe traseul meridianului.

12. Meridianul Ficatului JUEYIN de la Picior:

Traiect: meridianul începe în unghiul unghial extern al halucelui în punctul DADUN(F.1), trece prin faţa maleolei interne la 1 cun unde se încrucişează cu meridianul splinei. Urcă prin spatele acestui meridian, pe faţa internă a genunchiului şi coapsei, străbate pubisul în apropierea organelor genitale externe. Trece apoi oblic şi ascendent spre baza toracelui şi se termină în punctul QIMEN (F.14), pe verticala trecând prin mamelon situat două coaste mai jos.

Manifestări patologice: lumbago, vărsături, enurezis, retenţie urinară, hernie, dureri în abdomenul inferior.

b) MERIDIANELE EXTRAORDINARE: în număr de opt între care şi DU MAI (Vas Guvernor) şi REN MAI (Vas de Concepţie) sunt nivelul profund al circulaţiei energetice, ele fiind în relaţie cu meridianele principale pe care le coordonează. Între acestea, numai DU MAI şi REN MAI posedă puncte proprii, celelalte formându-se prin puncte aparţinând diferitelor meridiane principale.

În ciclul circulaţiei energetice prin meridiane energia străbate periodic cele 12 meridiane principale, transformarea calitativă făcându-se în Meridianele Extraordinare pentru a reintra în circulaţia generală.

Meridianele Extraordinare au roluri determinate de starea energiei ancestrale "ZHONG QI" o parte dintre ele având originea în loja renală – conform cu unele texte clasice.

Simptomatologia meridianelor extraordinare e legată de afecţiuni ereditare, metabolice, ale aparatului reproducător. În principal terapeutica la aceste meridiane este indicată în afecţiunile cronice cu tulburări profunde ale circulaţiei energetice locale şi generale.

c) SIMPTOMATOLOGIA MERIDIANELOR TENDINO-MUSCULARE

Meridianele tendino-musculare sunt situate superficial cu un traiect în mare parte suprapus meridianului principal de care aparţine. Funcţia lor principală este cea de protecţie, prin acestea circulând energia de apărare "WEI QI".

Simptomatologia meridianelor tendino-musculare este dată îndeosebi de fenomene algice şi afecţiuni superficiale ele fiind primul sistem de apărare a organismului faţă de energiile patogene exogene.

Stările patologice sunt de tip:

1. vid energetic .

2. plenitudine.

1. Simptomatologia cuprinde în general fenomene algice, dar şi :

- spasme.

- contracturi.

- edeme.

- furnicături.

Fenomenele locale sunt de tip inflamator, congestiv, cu semnele calor, dolor, rubor şi în funcţie de etiologie cu hiperemie locală, hipersensibilitate locală.

2. Simptome:

- dureri surde, uneori profunde, dificil perceptibile la palpare.

- diminuarea sensibilităţii superficiale.

- atonie sau atrofie musculară, uneori pareze sau paralizii musculare în zona afectată.

- paloare tegumentară.

- prurit local.

d) VASELE "LUO": sunt sistemul de circulaţie energetică terminală, asemănător vaselor sangvine mici.

e) MERIDIANELE DISTINCTE: în general au acelaşi traiect cu meridianele principale, aceste meridiane având preponderentă energia psihică "SHEN".

LEGILE ACUPUNCTURII

LEGEA CELOR CINCI ELEMENTE

După concepţia străveche chineză lumea materială este constituită din cele cinci elemente: Lemn, Foc, Pământ, Metal şi Apă. Acestea sunt mai mult forme de energie decât ceea ce ştim că reprezintă în realitate dar care au fost denumite datorită afinităţii cu cele cinci elemente naturale specifice. Cele Cinci Elemente în organismul uman sunt în relaţie directă cu organele interne şi cu funcţii specifice formând Cele Cinci Loje Energetice. Ele se generează şi se intercondiţionează reciproc în cicluri fiziologice de generare, dominare sau de contradominare când una creşte sau scade în exces pentru a urma transformările fiziologice YIN - YANG.

CICLUL DE CREAŢIE, DOMINAŢIE: elementele Lemn, Foc, Metal şi Apă se generează creativ una în cealaltă, un element se transformă în celălalt astfel: Lemnul generează Focul, Focul generează Pământul, Pământul generează Metalul, Metalul generează Apa.

Cele Cinci Elemente se generează şi potenţează reciproc în cicluri specifice:

Fig.1 LEGEA CELOR CINCI ELEMENTE

CICLUL DE INHIBIŢIE, DOMINAŢIE: Accentuarea sau diminuarea stării energetice a unui element modifică starea elementului cu care este în relaţie de inhibiţie, dominaţie. Spre exemplu Metalul în exces taie Lemnul, dar şi Lemnul inhibă contradominant Metalul; Apa stinge Focul, dar se evaporă în prezenţa Focului etc.

CICLUL DE CONTRADOMINAŢIE: Când un element creşte în exces inhibă printr-o relaţie de contradominanţă elementul cu care este în relaţie specifică.

Câteva dintre calităţile Celor Cinci Elemente sunt date în Tab.2.

LEGEA "MAMA - FIU"

a. Din circulaţia profundă:

Circulaţia energetică profundă se realizează prin meridianele principale ce sunt aflate în interrelaţie cu organele ZANG (parenchimatoase) şi cele FU. În Ciclul de Stimulare-Generare, meridianul ce precede este Mamă iar cel ce-i urmează este Fiu. Astfel, în Ciclul organelor ZANG, Splina are ca Mamă Cordul şi ca Fiu este Plămânul; Ficatul are ca Mamă, Rinichiul iar ca Fiu, Cordul ... Pentru organele cavitare FU, aceste raporturi sunt similare: astfel Intestinul Gros este Mama Vezicii şi Fiul Stomacului etc. "Legea celor cinci elemente"

În acest Ciclu, dacă un organ este în insuficienţa energetică, el poate fi tonifiat şi tonifiind pe Mama Sa; când organul este în exces, el poate fi dispersat prin dispersia Fiului Său.

b. Din circulaţia superficială:

Meridianele principale sunt unite superficial prin mici canale de legătură (LO), asemănător circulaţiei sangvine superficiale. În Ciclul acestei circulaţii, un meridian este Mamă pentru cel ce-i urmează, fiind în acelaşi timp Fiu faţă de cel ce-l precede. Astfel, Ficatul este Mamă Plămânilor; el este Fiu pentru Vezicula Biliară etc. "Ciclul circulaţiei celor 12 meridiane principale"

RAPORTUL“SOŢ - SOŢIE”

Între două organe şi între meridianele lor mai există un raport funcţional, asemenea ciclului de inhibiţie- dominaţie între cele cinci loji energetice. Când se tonifică un meridian, efectul este accentuat tonifiind şi meridianul aflat în raport de inhibiţie, prevenind dispersarea excesivă a acestuia din urmă; la dispersarea unui meridian aflat în

exces, efectul e accentuat prin dispersarea meridianului în acest raport, prevenind afluxul exagerat de energie în cel din urmă meridian

RAPORTUL "MERIDIANE CUPLATE"

Un meridian YANG şi un meridian YIN, care participă la alcătuirea lojelor energetice formează şase cupluri: C.-I.S., T.F.-V.S., S.-SPL., P.-I.G., V.-R. şi F.-V.B..

Cele două meridiane cuplate comunică printr-un vas LUO transversal, ce poate fi acţionat în puncte specifice fiecărui meridian.

În Marea Circulaţie Energetică a Meridianelor, un meridian se află în raport funcţional cu alt meridian, de polaritate opusă; ştiut fiind că fiecare meridian are un maxim energetic de 2 ore, meridianul în raport "Miezul Zilei-Miezul Nopţii" este situat la un interval de 12 ore.

Raporturile dintre meridianele aflate în opoziţie temporală:

- P.-V., R.-I.G., SPL.-T.F., C.-V.B., V.S.-S., F.-I.S.

Excesul energetic dintr-unul din meridianele cuplului este transferat în celălalt meridian care se găseşte în perioada respectivă în "insuficienţă energetică relativă". Când se tonifică un meridian YIN în perioada YIN sau un meridian YANG în perioada YANG, este indicată şi tonifierea meridianului de natură opusă aflat în acest raport; dimpotrivă, când se dispersează un meridian YIN în perioada YIN sau un meridian YANG în perioada YANG se indică şi dispersia meridianului de natură opusă aflat în raport de opoziţie orară.

RAPORTUL "RAMURĂ DREAPTĂ - RAMURĂ STÂNGĂ" A MERIDIANULUI

Între două meridiane simetrice, opuse, există o relaţie de corespondentă printr-un colateral secundar, comandat de punctul LO propriu fiecăruia din cele 12 meridiane. Dezechilibrul energetic între aceste două ramuri se manifestă cel mai des printr-o durere liniară pe traiectul ramurii aflate în exces energetic.

Într-un dezechilibru energetic dreapta-stânga (o ramură în exces şi una în insuficienţă), transferul de exces energetic se poate realiza stimulând în tonifiere punctul LO al ramurii aflate în insuficienţă (de partea opusă durerii). Dacă excesul energetic nu este foarte mare, reechilibrarea poate să se producă rapid fiind semnalată de dispariţia durerii. Aceasta tehnică poartă numele de "Marea Înţepătură".

Dacă dezechilibrul energetic e important, ramura insuficientă nu poate absorbi întreg excesul energetic din ramura opusă. Pentru a-i creşte capacitatea de absorbţie se poate folosi regula "Marii Înţepături", în asociere cu stimularea de tip tonifiere a punctului LO al meridianului aflat în raport "Miezul Zilei-Miezul Nopţii".

Există şi o tehnică numită a "Micii Înţepături", care constă în dispersia punctului dureros de pe ramura în exces energetic. Se adaugă eventual un punct al meridianului situat în imediata vecinătate a segmentului de meridian afectat.

LOJA ENERGETICĂ/ CALITĂŢI

LEMN

FOC

PĂMÂNT

METAL

APA

Organ YINFicatInimăSplină/

PancreasPlămâniRinichi

Organ YANGVezica biliarăIntestin subţireStomacIntestin grosVezica urinară

GustAcruAmar

DulceAstringentSărat

SimţOchiLimbaGuraNasUrechi

Calităţi psihiceImaginaţieCreativitateMeditaţieIntuiţieSpontaneitate

ExprimareUnghiiGâtBuzePielePăr de pe cap

Emoţii pozitive/

negativeBunătate/

FurieBucurie/

UrăEmpatie/

AnxietateCuraj/

TristeţeCalm/

Teamă

CuloareVerde

RoşuGalbenAlbNegru

ClimatVântFierbinteUmedUscatRece

EnergiaGeneratoareExpansivăStabilizatoareContractantăConservantă

DezvoltareRăsărireCreştereCoacereRecoltareStocare

Etapa de viaţăCopilărieTinereţeMaturitateBătrîneţeMoarte

PlanetaJupiterMarteSaturnVenusMercur

Număr3,82,75,104,91,6

Tab.2 CELE CINCI ENERGII ELEMENTARE ŞI UNELE DIN

CALITĂŢILE ASOCIATE.

III. DIAGNOSTICUL MEDICAL TRADIŢIONAL CHINEZ ÎN SPECIFICUL STOMATOLOGIC

În medicina tradiţională metodele de diagnosticarea afecţiunilor sunt în mare parte diferite specificului medicinii alopate, diferenţele sunt date de principii ca circulaţie energetică, polaritate YIN-YANG, energii exogene patogene etc.. Concepţiile diagnostice se stabilesc şi după aspect, ţinută, glas, calitatea pulsului, palparea abdomenului şi spatelui etc. Spre exemplu: examenul pulsului, probă de mare fineţe diagnostică, e complet diferit celui alopat, putând furniza la o analiză atentă, informaţii despre starea energetică a organelor, date de fiziologie...

Stabilirea unui diagnostic corect este esenţială, ştiut fiind că de multe ori puncte apropiate celui indicat au efecte opuse terapeutic.

Examenul bolnavului se face cu cel din medicina modernă, cu deosebire că rezultatul obţinut trebuie interpretat prin prisma celor 8 reguli diagnostice. Acestea sunt:

· YIN-YANG;

· Vid-Plenitudine;

· Frig-Căldură;

· Interior-Exterior.

YIN-YANG

Conform filozofiei şi medicinii tradiţionale chineze YIN – YANG reprezintă energii opuse dar complementare formând natura duală a lumii.

Calităţile acestora sunt multiple, fenomenele naturale putând fi definite prin YIN şi YANG:

- YANG: Energie, strălucire, căldură, zi, activitate, Soare…

- YIN: Materie, întuneric, rece, noapte, stagnare, Luna…

YIN şi YANG generează Cele Cinci Energii Elementare la rândul lor fiind generate de energia "QI", şi se armonizează cu ritmurile naturale.

În medicina tradiţională chineză YIN-YANG e considerat principiu de bază în menţinerea sănătăţii şi prevenirea bolilor, celălalte semne fiind în genere numai manifestări specifice ale diferitelor forme de YIN şi YANG. Toate bolile şi simptomele lor asociate pot fi interpretate prin pierderea polarităţilor YIN şi YANG ale diferitelor sisteme organo-energetice umane. Ca un exemplu, creşterea marcată a temperaturii corpului, constipaţia, tenul îmbujorat, transpiraţia abundentă, aversiunea faţă de cald sunt toate semnele ale excesului de YANG şi indică o "boală YANG" în timp ce frisoanele, diareea, tenul palid, umiditatea scăzută, slăbiciunea membrelor şi aversiunea faţă de frig sunt toate exemple de YIN în exces şi indică o "boală YIN" . Ca principiu terapeutic în bolile YANG trebuie făcută dispersie prin diferite metode, iar în cele YIN tonifiere. Tratatul Clasic de Medicină Internă aminteşte : "Dacă este fierbinte, răceşte-l ; dacă este rece, încălzeşte-l; dacă este gol, umple-l; dacă este plin, goleşte-l".

INTERN ŞI EXTERN

Aceşti indicatori oferă informaţii cu privire la localizarea şi la direcţia de evoluţie a bolii, semnificând extinderea şi stadiul evolutiv. Anumite afecţiuni pot fi mai mult spre interior fiind denumite "boli interne", altele fiind localizate spre exterior fiind denumite "boli externe".

Caracteristicile simptomelor de tip YANGCaracteristicile simptomelor de tip YIN

- Debut acut, zgomotos.- Debut insidios.

- Agitaţie, nervozitate, insomnie.

- Bolnav apatic, astenic, preferinţă pentru întuneric, singurătate.

- Preferinţă pentru lumină şi anturaj.- Somnolenţă, depresie psihică.

- Hipertermie.- Absenţa febrei sau subfebrilitate.

- Preferinţă pentru mediul rece şi băuturi reci.- Preferă mediul cald, băuturile calde.

- Transpiraţii slabe sau abundente.- Transpiraţii abundente, piele umedă.

- Atitudine în extensie, crampe musculare.- Atitudine în flexie, hipotonie, pareze.

- Facies congestiv, buze roşii, unghii bine colorate.- Facies palid, buze cianotice, unghii slab colorate.

- Limbă roşie, uscată.- Limba palidă, umedă, hipersalivaţie

- Puls superficial şi puternic ori rapid.- Puls fără forţă, profund ori lent.

- Respiraţie amplă.- Respiraţie filiformă.

- Oligurie, urini concentrate.- Poliurie, urini diluate.

- Defecaţie adesea uscata şi dificilă.- Respiraţie slabă, adesea superficială.

RECE ŞI FIERBINTE

Rece şi fierbinte arată natura fundamentală a afecţiunii prin manifestarea diferitelor tipuri de energii patogene, ca exemplu creşterea sau scăderea anormală a temperaturii corpului, ten îmbujorat sau palid, aversiunea faţă de fierbinte sau rece, urină deschisă sau închisă la culoare, eliminări intestinale moi sau tari, etc.. Aceste două semne semnifică de multe ori stadiul afecţiunii ca fiind superficială sau profundă sau în faza de reacutizare.

În mod similar, "rece" este o manifestare de YIN, iar fierbinte exprimă YANG; "vid" indică o stare YIN a deficienţei energetice, iar "plenitudine" reflectă o stare YANG a excesului de energie.

VID ŞI PLENITUDINE

Aceşti indicatori reflectă gradul de diminuare sau accentuare al energiei organelor afectate şi gradul de rezistenţă al pacientului la boală. Rezistenţa scăzută, slăbiciunea fizică şi pierderea vitalităţii indică o condiţie de "gol energetic", în timp ce, hiperactivitatea, tonusul crescut ne pot orienta spre o stare de "plin energetic". Stările de "plin energetic" nu întotdeauna sunt pozitive, putând fi cauzate de obstrucţia unuia sau mai multor meridiane energetice ale corpului, fapt care determină energia organului asociat să se reverse în alte meridiane, suprastimulând organele asociate.

Simptomele asociate se manifestă rareori izolat, ele apărând de obicei în combinaţie cu simptome de "rece" şi "fierbinte", "intern" şi "extern". Deasemenea ele se pot transforma în cursul tratamentului, aceste schimbări arătând cât de eficient acţionează tratamentul şi cum trebuie individualizat pentru a obţine efectul dorit în condiţiile modificării simptomelor.

Examinarea diagnostică conform M.T.C. urmăreşte:

· gradul de afectare a circulaţiei energetice prin meridiane, scopul terapeutic fiind îndepărtarea factorilor patogeni şi refacerea polarităţii energetice fiziologice YIN-YANG.

Aspecte diagnostice conform M.T.C. aplicate în Stomatologie

Examenul medical conform M.T.C. este asemănător în multe părţi cu cel alopat şi cuprinde etapele:

1. Anamneza.

2. Inspecţia.

3. Ausculaţia.

4. Palparea.

5. Examenul pulsului.

La acestea se adaugă pentru un diagnostic eficient: studierea pulsului, diagnosticul de meridian şi stabilirea punctelor active, cei Opt Indicatori.

1. Anamneza

Cuprinde etapele specifice preliminare ale interogatoriului terapeutic.

În M.T.C. au valoare diagnostică şi alte elemente de ordin obiectiv şi subiectiv care să ofere informaţii în plus privind natura şi stadiul de evoluţie al afecţiunii: cele cinci tipuri de senzaţii gustative, cinci secreţii sau cele cinci stări emoţionale.

2. Inspecţia

Se urmăresc diferite aspecte:

a. Inspecţia feţei:

· Starea de dezvoltare şi nutriţie.

· Aspectul pielii şi a diferitelor regiuni ale feţei.

· Aspectul celor cinci organe de simţ.

Şi la nivelul feţei sunt decelabile transformările energetice YIN-YANG, furnizând de multe ori informaţii importante privind starea energetică a unor organe, tipul energetic intern fiziologic.

Medicina orientală împarte faţa în numeroase zone specifice la nivelul cărora se manifestă funcţionalitatea organelor interne. Astfel:

1. Modificările de la nivelul obrajilor indică condiţiile de funcţionare a Plămânilor;

2. Vîrful nasului corespunde cordului iar narinele, bronhiilor;

3. Zona mediană sau centrală a nasului corespunde Stomacului;

4. Rădăcina nasului corespunde pancreasului;

5. La nivelul ochilor sunt reprezentaţi Rinichii-regiunea periorbitală;

6. Zona dintre cele două sprâncene corespunde Ficatului;

7. Zona situată la nivelul celor două tâmple corespunde Splinei;

8. Zona centrală a frunţii corespunde Intestinului subţire;

9. Zona periferică a frunţii din apropierea inserţiei capilare corespunde Intestinului gros;

10.Punctul cel mai înalt al frunţii corespunde Vezicii urinare;

11.Urechile reprezintă Rinichii;

12.Buza superioară corespunde Stomacului, cea inferioară Intestinului subţire şi Colonului;

13.Zona peribucală corespunde organelor genitale.

Organele de simţ sunt în relaţie cu meridianele principale:

a. ochii, în dependinţă funcţională cu Ficatul, corespunzător elementului Lemn.

b. limba, în dependinţă funcţională cu Inima, corespunzător elementului Foc.

c. buzele, în dependinţă funcţională cu Splina, corespunzător elementului Pământ.

d. nasul, în dependinţă funcţională cu Plămânii, corespunzând elementului Metal.

e. urechile, în dependinţă funcţională cu Rinichii, corespunzător elementului Apa.

Examenul ochilor furnizează, de asemenea, date asupra funcţionalităţii organelor interne cele cinci energii reflectându-se la nivelul acestora astfel:

ELEMENTORGANCOMPONENT OCULARCULOARE

LEMNF./V.B.Iris

Verde

FOCI./I.S.Cantul ochiuluiRoşu

PĂMÂNTSPL./PANCREASPleoapeGalben

METALP./I.G.ScleraAlb

APAR./V.U.PupilaNeagră

Exemplificarea acestor relaţii se poate face şi prin observarea legăturilor dintre diverse afecţiuni şi corespondenţele cu organele de simţ. În multe forme de icter, simptom asociat debutului unor afecţiuni hepatice, putem observa coloraţia sclerelor oculare care iau o tentă gălbuie.

Examenul buzelor, în relaţie energetică cu loja Pământ (Spl/S) poate arăta fiziologia QI-XUE. Buzele de culoare şi carnaţie fiziologică sunt cele roz sau roşu deschis, tonice şi semnifică armonia între aceste energii.

- Buzele palide semnifică un vid de sânge; când sângele stagnează ele devin violete.

- Buzele uscate - uscăciunea sau căldura perversă agresionează lichidele organice.

- Buzele de culoare roşu-aprins: acumulare de căldură, foc şi vid de YIN.

- Dacă buzele sunt ulcerate, se datorează acumulării de căldură în splină-pancreas şi stomac.

- Devierea comisurei bucale în afecţiuni date de vânt.

Dizarmonia YIN-YANG se reflectă şi în aspectul şi tonicitatea pielii, indicator important:

· Tip YANG: congestie, roşeaţă, hiperemie.

· Tip Medium: fermitate, tonicitate.

· Tip YIN : stare laxă, atonicitate, cianoză.

Culoarea pielii poate da informaţii despre starea energetică a celor cinci loji energetice:

- gălbuie - Pământ (SP/S).

- albicioasă - Metal (P/I.G.).

- negricioasă - Apă (R/V).

- verzuie - Lemn (F/V.B.).

- roşietică - Foc (I/I.S.).

Aceste culori reprezintă forme pure, în ţările temperate întâlnindu-se mai des combinaţii ale acestora.

Părul de pe cap

Se află sub dependenţa rinichilor şi a sângelui, astfel căderea precoce a părului semnifică insuficienţa rinichilor(deficit de energie YIN). Părul uscat, friabil, cu tendinţă de cădere apare în vid de sânge.

Cavitatea bucală

Examenul danturii

Dinţii sunt consideraţi un excedent osos şi în consecinţă, se află sub dependenţa energetică a rinichilor. La nivelul arcadelor dentare se ramifică meridianul Stomacului care influenţează gingiile.

Elemente diagnostice:

- Dinţii cu aspect mat - insuficienţă a rinichilor tip YIN.

- Dinţii prezentând luciu, dar de aspect uscat - afectare a stomacului tip YIN.

- Dinţii uscaţi şi lipsiţi de tartru - insuficienţă a rinichilor tip YIN şi stomacului.

- Dinţii uscaţi şi cu aspect "pătat" (tartru) - insuficienţă a rinichilor tip YIN asociată cu plenitudine de căldură în meridianul Stomac.

De asemenea în debutul unor afecţiuni dentare, hipersensibilitatea unor puncte de la nivelul urechii sau chiar încălzirea acesteia ne poate informa asupra unor dezechilibre energetice. Detectarea acestora se face utilizând aparate speciale de electrodetecţie, în scop profilactic şi curativ.

Parodonţiul marginal:

Se află sub influenţa lojei energetice Pământ(Stomac/Splină,Pancreas), afecţiunile specifice ţinând îndeosebi de starea acestei loje energetice.

Inspecţia limbii

Limba se află sub dependenţa lojei energetice Foc (I/I.S.), când energia cordului este armonioasă, limba poate decela cele cinci gusturi. Examinarea se face rapid, lumina naturală fiind mai indicată şi se urmăresc:

- examenul corpului limbii.

- examenul depozitului lingual.

În cadrul acestora, importante sunt: textura, motilitatea, culoarea ţesutului lingual propriu.

În mod normal, limba are o culoare roz-roşietică, nu e nici prea umedă, nici prea uscată, fără depozite. Somatopia linguală e în funcţie de traiectul meridianelor distincte în relaţie cu aceasta, şi reflectă starea unor organe interne.

Ca un exemplu al interrelaţiei dintre limbă şi organismul uman, în cardiomiopatie limba capătă o culoare roşie-aprins în zona vârfului, semnificând dezechilibrul de tip "SHI" - exces de YANG cu deficit de YIN.

Consistenţa sau textura:

- limba subţire - insuficienţă de sânge şi de lichide organice.

- limba groasă, tumefiată; exces de YIN (umiditate sau exces de lichide organice), insuficienţă de YANG. Uneori limba lasă amprente dentare pe marginile sale laterale.

- limba de tip congestiv, cu consistenţă crescută: exces de energie YANG (căldură excesivă în meridianul Cordului, cu plenitudine de YANG în partea de sus a corpului, producând congestia feţei şi a conjunctivelor).

- limbă moale, flască, imobilă: insuficienţă a energiei YIN.

- limbă uscată: insuficienţă de lichide organice.

- limbă fisurată şi crăpată: când lichidele corpului se consumă, suprafaţa limbii se usucă, prin exces de YANG.

Motilitatea limbii dă indicaţiile:

- limba care tremură: prin deficienţă de QI şi sânge, în deficite ale energiei YIN.

- limba retractată: insuficienţa energiei Ficatului (legea Mamă/Fiu).

- limba deviată lateral: indică obstrucţia colateralelor prin afectarea structurilor energetice ale lojei Lemn (F/V.B.) - (dereglare în structurile energetice F./V.B.).

- limbă rigidă: semn de plenitudine. Apare în boli febrile, datorită căldurii patogene. Mai apare în apoplexie.

Depozitul lingual

Starea acestuia ne poate da informaţii despre starea energiei asimilate pornind de la alimente (depozit neaderent), un depozit aderent semnificând o stare patologică.

Cantitatea depozitului exprimă gravitatea bolii:

- un depozit subţire indică o boală benignă.

- un depozit gros indică o afecţiune mai importantă.

Culoarea depozitului:

- un depozit albicios poate apare prin invazia corpului de un climat patogen extern de tip Frig (ori Vânt-Frig). Dacă depozitul e subţire, tulburarea este mai recentă, la cel gros tulburarea este mai veche. Depozitul albicios semnifică o tulburare superficială.

- un depozit gălbui indică invazia corpului de un agent patogen intern de tip Vânt-Căldură; tulburarea e mai profundă.

- un depozit cenuşiu indică o evoluţie şi mai profundă a afecţiunii.

Când depozitul este umed - insuficienţă a energiei YANG (sindrom "XU").

Când depozitul este uscat - insuficienţă a energiei YIN (sindrom "SHI").

Aderenţa depozitului indică originea internă sau externă a tulburării: un depozit aderent, greu de înlăturat, exprimă pătrunderea în corp a unei energii patogene externe; un depozit neaderent (uşor de înlăturat) exprimă afectarea energiei nutritive endogene de tip Vid-Frig.

Culoarea ţesutului lingual:

- o limbă roz-palid indică un sindrom de insuficienţă (XU), produs prin insuficienţa de energie YANG şi a sângelui. Poate exprima şi invazia energiei exogene, patogene Frig.

- o limbă roz, lucitoare; insuficienţă de YANG şi plenitudine de YIN.

- limba roşie: ascensiunea energiei YANG.

- limba purpurică: stagnarea energiei QI şi a sângelui (XUE).

- limba violetă-închis: stagnarea sângelui (prin epuizarea energiei).

- limbă cenuşie închisă, uscată posterior indică un deficit al Rinichilor cu epuizarea energiei "ZHONG QI" (energie ancestrală).

Saliva

- Sputa mucoasă, albicioasă, fluidă, în cantitate relativ crescută este semnul unei afecţiuni date de frig.

- Sputa de aspect gălbui, vâscoasă, în cantitate mai redusă e semnul unei afecţiuni date de căldură.

- Sputa în cantitate mică, aderentă (care se elimină cu greutate) apare în afecţiuni date de uscăciune.

- Sputa sangvinolentă-purulentă e semnul acumulării de căldură în pulmon. Hemoptizia denotă lezarea vaselor plămânilor de către căldura patogenă. "Ciclul de Contradominare"

Auscultaţia şi Palparea sunt metode de examinare obiectivă ce pot furniza informaţii despre starea organelor interne cât şi informaţii despre starea ţesuturilor superficiale şi profunde.

Examenul pulsului:

Acest examen în M.T.C. e complet diferit celui din medicina alopată şi poate furniza informaţiii despre starea organelor interne, stadiul evolutiv al unei afecţiuni... Examinarea implică însă un grad de subiectivism în momentul actual neexistând o certificare ştiinţifică pentru această metodă de diagnosticare.

Pulsurile, în număr de trei, sunt localizate în spatiul radial deasupra articulaţiei, pe o lungime de aproximativ 3 cun(cele mijlocii se găsesc la nivelul protuberanţei maxime a apofizei stiloide). Diagnosticul tradiţional chinez prin examenul pulsurilor radiale, se face prin localizarea simetrică a acestora:

- I.S.-I.G.,V.B.-S. şi V.-T.F.: organe FU.

- C.-P., F-SPL şi R-V.S.: organe ZANG.

La mâna stângă pulsurile sunt YANG iar la mâna dreaptă pulsurile sunt YIN, localizarea pulsologică având acelaşi amplasament prin simetrie.

Puls: - superficial / profund-organe FU / organe ZANG.

IV. TEHNICI DE ACUPUNCTURĂ ŞI MOXA

Tehnicile de acupunctură şi moxa reprezintă două metode de tratament diferite.

Acupunctura constă în înţeparea, cu ajutorul unui ac metalic de diferite tipuri, a anumitor puncte ale corpului omenesc şi cu ajutorul unor tehnici de manipulare menite să imprime stimulări mai mult sau mai puţin puternice, în vederea unui scop terapeutic. Acele folosite în clinică sunt acele fine, acele triunghiulare, acele numite "floare de prun", acele activate prin curent electric şi acele intradermice.

Moxa este o metodă terapeutică obţinută prin aplicarea în ace pe diferite puncte de pe învelişul cutanat care trebuie încălzite, cauterizate, unei pudre uscate de pelin sau altei substanţe, în formă incandescentă.

Iată în continuare diferitele tehnici de acupunctură şi moxa.

a) Tehnici de manipulare a acelor fine

Consideraţii generale

În clinică sunt folosite diferite tipuri de ace, de lungimi şi diametre variabile. Lungimea acelor fine folosite în prezent, variază între 0,5 şi 5 d[3], iar diametrul între 0,45 - 0,26 mm, aşa cum indică tabelul de mai jos.

Nr.26283230

Diametrul (mm)0,450,380,320,26

Tab.5 Grosimea acelor de acupunctură.

Înainte de folosire, acele trebuie controlate să nu fie strâmbe, pentru a înlătura incidente care pot provoca dureri în timpul tratamentului.

Pentru a localiza mai uşor punctele, membrul sau corpul bolnavului trebuie plasat într-o poziţie corespunzătoare punctelor alese. Dacă bolnavul se află într-o poziţie incomodă, el va obosi şi va suporta greu acele. O mişcare bruscă poate provoca accidente prin îndoirea sau ruperea acelor. În general, pentru înţepăturile din regiunile frontală, toraco-abdominală şi faţa anterioară a membrelor inferioare, poziţia în decubit dorsal este cea mai potrivită; pentru punctele din regiunea occipitală, cervicală şi dorso-lombară şi faţa posterioară a membrelor inferioare, este indicat decubitul ventral; înţeparea punctelor situate pe faţa laterală a corpului se efectuează de preferinţă în decubit lateral; iar pentru cele de la cap, membrele superioare şi regiunea dorso-lombară se recomandă şi poziţia şezândă.

Înainte de a practica înţepătura, trebuie verificate instrumentele şi condiţiile de asepsie.

Lungimea acului va fi stabilită în funcţie de adipozitatea şi constituţia bolnavului, precum şi de locul punctelor indicate.

b) Cum se deprinde manipularea acelor

În cazul în care medicul nu ştie să-şi dirijeze forţa degetelor şi nu are dexteritate în manipularea acelor, va întâmpina dificultăţi în introducerea acului în piele, riscând să provoace suferinţă bolnavului, fără a-şi atinge scopul terapeutic. De aceea, un începător în acupunctură trebuie să execute exerciţii, în vederea folosirii corecte a puterii degetelor, practicând pe el însuşi acupunctura, pentru a defini mai exact reacţiile şi senzaţiile produse de înţepătură. Manipulările experimentale pot fi efectuate pe foi de hârtie suprapuse în straturi din ce în ce mai groase sau pe o bucată de vată acoperită cu o ţesătură. În primul rând se va experimenta introducerea şi scoaterea acului, răsucindu-l între degete precum şi metoda de extragere şi inserare a acului prin răsucire.

c) Metode de inserare a acului şi tehnica de manipulare după inserţie

În general, în momentul în care vârful acului străbate învelişul cutanat, se resimte durerea, dar cu cât acul pătrunde în adâncime, durerea este mai mică. Pentru a atenua durerea, acul trebuie introdus foarte repede. Procedeele de implantare a acelor sunt numeroase, dar nu vom menţiona decât pe cele importante:

Metoda de introducere a acului prin apăsarea punctului cu unghia:

Se apasă cu putere punctul ales cu unghia degetului mare sau arătător de la mâna stângă, şi se prinde mânerul acului între degetul mare şi arătătorul de la mâna dreaptă. În momentul când atenţia bolnavului este atrasă de apăsarea făcută cu mâna stângă, medicul introduce rapid acul la nivelul degetului mare de la mâna stângă. Această metodă este indicată pentru ace având lungimea de cel puţin 1,5 d (fig.a).

Inserţia acului susţinut de degete ajutătoare:

Se prinde corpul acului între degetul mare şi arătătorul mâinii stângi, lăsând liberă o porţiune de 0,2 - 0,3 d din lungime pentru înţepătură, mânerul fiind cuprins de degetul mare şi arătătorul de la mâna dreaptă. Când acul atinge suprafaţa cutanată, se înfige rapid

printr-o mişcare abilă a degetului mare şi a arătătorului de la mâna stângă. În acelaşi timp, mâna dreaptă împinge mânerul acului de sus în jos, acul înaintând în profunzimea ţesutului, fiind răsucit între cele două degete, în timp ce degetul mare şi arătătorul mâinii stângi susţin corpul acului. Această metodă se foloseşte la implantarea acelor cu o lungime de peste 3 d (fig.b).

Metodă de implantare foarte rapidă a acului:

Se ţine acul deasupra punctului, între degetul mare şi arătătorul de la mâna dreaptă, lăsând liberă o porţiune spre vârf de 0,2 - 0,3 d şi se înfige cu putere în derm. Apoi, partea inferioară a acului fiind prinsă între degetul mare şi arătătorul de la mâna stângă, aceleaşi degete de la mâna dreaptă prind mânerul acului, împingându-l prin rotire, degetul mare şi arătătorul de la mâna stângă împingând în acelaşi timp, până ce acul ajunge la adâncimea dorită. Această metodă este indicată atât pentru acele lungi cât şi pentru cele scurte (fig.c).

Inserarea acului prin ciupirea pielii:

Se ciupeşte pielea din zona punctului ales, între degetul mare şi arătătorul mâinii stângi şi se introduce rapid acul cu mâna dreaptă. Această metodă se recomandă pentru punctele situate în zonele unde părţile moi sunt în strat subţire, ca punctul YINTANG (P.E.1) şi DICANG (S.4) de pe obraz (fig.d).

Inserarea acului prin întinderea pielii:

Se întinde pielea din jurul punctului cu degetul arătător şi degetul mare de la mâna stângă, şi se înfinge acul dintr-o mişcare cu mâna dreaptă, până la profunzimea

Fig. 2 Tehnici de inserare a acului

dorită. Această metodă este folosită pentru zonele din jurul capului, cu piele moale sau cu pliuri - ca cea de pe abdomen (fig.e).

În afară de aceste metode, mai există metoda de inserţie prin răsucire sau cea cu ajutorul unui tub care ţine acul rigid etc., dar pe care nu le vom descrie aici.

Tehnica de manipulare după introducerea acului

Această tehnică este de o deosebită importanţă, rezultatele obţinute depinzând în mare parte de felul cum a fost executată.

Modul de manipulare a acelor este diferit: prin ridicare şi înfigere, răsucire, vibrare, rulare etc.

Cele mai cunoscute tehnici de manipulare sunt următoarele:

a. Metoda de ridicare şi inserare alternativă a acului:

După introducerea acului la o anumită adâncime în ţesut, se fixează pielea din vecinătatea punctului cu degetul mare şi arătătorul mâinii stângi şi, ţinând mânerul acului între degetul mare şi arătătorul mâinii drepte, se ridică şi se înfige acul alternativ. Această metodă este contraindicată în zona ochilor şi în regiunile din profunzime bogat vascularizate; dacă este folosită, manipularea se va executa totuşi foarte uşor pentru a evita accidentele.

b. Metoda de răsucire a acului:

Se prinde mânerul acului între degetul mare şi arătătorul mâinii drepte, rulând acul la dreapta şi la stânga. Când rotirile sunt de mare amplitudine, trebuie evitată prinderea acului între fibrele tisulare, aceasta producând dureri bolnavului.

c. Gratajul acului:

Se apasă extremitatea superioară a mânerului cu degetul mare de la mâna dreaptă şi se gratează mânerul de jos în sus cu unghia arătătorului sau cu degetul mijlociu de la mâna dreaptă, sau se fixează acul în dreptul punctului cu mâna stângă, gratând mânerul acului de jos în sus, printr-o mişcare de rotaţie, în sensul invers al acelor ceasornicului, cu degetul mare şi arătătorul mâinii drepte.

d. Metoda de ridicare, inserare şi rotire a acului:

După inserarea acului la adâncimea cerută, se poate recurge la cele 3 manipulări, pentru a verifica senzaţiile obţinute de acupunctură.

După producerea energiei, pentru intensificarea senzaţiilor, acul va fi zgâriat sau făcut să vibreze.

Mişcarea acului:

Se prinde mânerul acului cu mâna dreaptă, ridicând şi înfigând acul printr-o mişcare rapidă, cu o amplitudine scăzută, imprimându-se acului o mişcare de dute-vino foarte rapidă.

d) Tehnica de manipulare de BU (tonifiere) şi XIE (dispersie)

În capitolul "Tiao Jing Sun" (Despre reglarea meridianelor) din NEI JING, se precizează că apariţia bolilor se manifestă printr-o stare de "Vid" (insuficienţă) sau o stare de "Plenitudine" (exces). Ţinând seama de aceste manifestări patologice de "Vid" şi "Plenitudine" capitolul "Jing Mai Pian" (Despre meridian şi puls) de Ling Shu în NEI JING, dă indicaţii terapeutice de "tonifiere" în starea de "Vid" şi de "dispersie" în starea de "Plenitudine". În urma acestor indicaţii, medicii chinezi specialişti în acupunctură, în cursul îndelungatei lor practici clinice, au stabilit diferite metode pentru a obţine efectele de tonifiere şi dispersie.

Iată unele din metodele tradiţionale uzuale:

1. METODA DE RETRAGERE ŞI ÎNFINGERE A ACULUI (sau metoda de dute-vino a acului):

Acţiune de tonifiere: retragerea urmată de implantarea lentă a acului cu amplitudine redusă.

Acţiune de dispersie: ridicare şi inserare rapidă a acului cu amplitudine mărită.

2. METODA DE RĂSUCIRE A ACULUI:

Acţiunea de tonifiere: se rulează acul încet cu amplitudine slabă.

Acţiunea de dispersie: se răsuceşte rapid acul cu amplitudine mare.

3. ÎN FUNCŢIE DE RAPIDITATEA DE IMPLANTARE ŞI RETRAGEREA ACULUI:

Acţiune de tonifiere: se inserează lent acul în ţesut, rotindu-l uşor. În momentul retragerii acestuia, se menţine un moment sub derm, după care se ridică rapid.

Acţiune de dispersie: se înfige rapid acul, se răsuceşte cu amplitudine mărită şi se retrage pe planuri succesive.

4. METODA DE ÎNCHIDERE SAU DE DESCHIDERE A ORIFICIULUI DE ACUPUNCTURĂ:

Acţiunea de tonifiere: imediat după extragerea acului se masează orificiul de acupunctură, evitând eliminarea de "JING QI" (energia vitală a meridianelor).

Acţiunea de dispersie: înaintea extragerii acului, se măreşte orificiul de acupunctură prin mişcarea acului, pentru a uşura expulsia de "Xie Qi " (energie “perversă” sau patologică).

5. METODA DE TONIFIERE SAU DISPERSIE MEDIE:

După inserarea acului, se procedează la mişcarea de dute-vino şi răsucirea acului, până la producerea energiei (senzaţii de acupunctură) şi apoi se scoate.

Notă: toate tehnicile de manipulare menţionate mai sus pot fi efectuate separat sau combinate între ele.

Pentru a înţelege mai uşor, s-au împărţit manipulările de tonifiere şi dispersie în stimulări slabe, puternice şi medii:

a. Stimulare slabă:

Este considerată în general ca un echivalent al stimulării de tonifiere. Acul se retrage şi se înfinge încet, rotindu-l cu o amplitudine scăzută şi se va opri în momentul când bolnavul percepe senzaţiile. Acest gen de stimulare se aplică mai ales bolnavilor debili, celor anxioşi sau în cursul primei şedinţe de acupunctură. Stimularea trebuie să fie slabă când acupunctura se efectuează în puncte situate lângă organe importante.

b. Stimularea puternică:

De obicei echivalează cu stimularea de dispersie. Provoacă senzaţii foarte puternice care pot iradia până la extremitatea membrelor. Metoda constă în implantarea puternică a acului, rotindu-l cu o amplitudine mare. Tehnica de gratare şi vibrare a acului este şi ea practicată pentru a se obţine o stimulare puternică. Aceasta este indicată pacienţilor viguroşi, celor acuzând dureri acute sau convulsii şi este practicată pe punctele membrelor şi a regiunii lombare.

c. Stimularea medie:

Reprezintă în general un echivalent al metodei de tonifiere sau dispersie medie. Senzaţiile provocate prin stimulare medie sunt mai slabe decât cele produse de stimularea puternică, dar mai puternice decât cele produse de stimularea slabă. Stimularea medie este indicată în tulburări care nu se manifestă clar prin stare de insuficienţă sau exces.

e) Senzaţiile provocate de acupunctură şi efectele terapeutice

În momentul pătrunderii acului în ţesut la adâncimea dorită, bolnavul încearcă senzaţii de durere, balonare, greutate etc., cunoscute sub numele de "DE QI" (obţinerea energiei vitale sau producerea energiei). Senzaţiile diferă în funcţie de adâncimea şi direcţia înţepăturilor. De exemplu, după înţeparea unui punct aflat în regiunea capului sau a feţei, bolnavul simte adesea o dilatare; senzaţia de toropeală se obţine mai uşor în părţile unde ţesuturile moi sunt în strat mai gros, senzaţia de durere fulgerătoare cu iradieri la distanţă este adesea provocată de înţeparea membrelor.

Intensitatea stimulului nu depinde numai de felul manevrării, dar şi de gradul sensibilităţii bolnavului la acupunctură. Se impune deci o analiză atentă care să corespundă condiţiilor concrete Astfel, uneori medicul are impresia că manipularea acului a fost foarte puternică, în schimb bolnavul resimte o senzaţie foarte slabă; alteori, bolnavul se plânge de o senzaţie puternică, în timp ce doctorul o consideră slabă. De aceea, când se apreciază intensitatea stimulului, trebuie să se ţină seama în mod egal de reacţia pacientului şi de modul de înţepare.

Efectele terapeutice depind în mare măsură de senzaţiile resimţite în timpul şedinţei de acupunctură. Astfel, dacă senzaţiile se produc rapid şi se transmit uşor (cu excepţia punctelor fără fenomene de conducţie), rezultatele vor fi mai bune, în caz contrar efectele vor fi mai puţin satisfăcătoare.

Senzaţiile produse de acupunctură sunt condiţionate şi de corectitudinea manipulării acelor. Atunci când acupunctorul stăpâneşte bine această tehnică şi punctele sunt bine alese, se vor obţine uşor rezultatele dorite. Se impune deci ca medicul să studieze şi să analizeze cu atenţie diferitele senzaţii de acupunctură obţinute în clinică, în vederea unei permanente îmbunătăţiri a rezultatelor terapeutice.

DIRECŢIA ACULUI ŞI ADÂNCIMEA ÎNŢEPĂTURII

Direcţia imprimată acului:

Când acul este introdus în derm, el formează un unghi cu suprafaţa cutanată. Gradul unghiului este determinat de plasarea punctelor şi de afecţiunea ce se cere tratată. Sunt prezentate mai jos câteva reguli generale:

Direcţia verticală:

Acul se implantează vertical în piele. Această direcţie este recomandată atunci când sunt vizate ţesuturi moi în strat mai gros, permiţând o înţepătură mai profundă, ca în cazul membrelor, abdomenului şi regiunii lombare.

Direcţia oblică:

Se introduce acul în derm urmând o direcţie oblică care formează cu învelişul

cutanat un unghi de cca. 450. Direcţia oblică este practicată în general pentru punctele din vecinătatea viscerelor, ca cele din zona toracică, precum şi unele puncte speciale ca punctul LIEQUE (P.7).

Direcţia orizontală:

Acul este introdus în învelişul cutanat într-o direcţie aproape orizontală, formând un unghi de cca.150. Această poziţie a acului este recomandată în punctele aflate în porţiuni unde ţesuturile moi sunt în strat subţire cum este regiunea capului, în punctele paravertebrale ale spatelui (HUATUOJIAJI) şi punctele situate pe torace.

Adâncimea înţepăturilor:

Adâncimea pe care trebuie s-o atingă acul depinde în general de senzaţia resimţită de bolnav, fără indicaţii precise. Iată mai jos câteva reguli generale:

Cele 4 membre:

La nivelul membrelor, acul poate fi introdus destul de adânc, cu posibilitatea de a străbate două puncte. Clinic adâncimea care trebuie atinsă depinde de grosimea părţilor moi. De exemplu, pentru NEIGUAN (Peric.6), acul poate atinge o profunzime de 0,5 - 1,5 d, iar pentru ZUSANLI (S.36) de la 1 la 2 d, etc.

Fig. 3

Regiunea lombo-sacrală şi abdominală:

În mod obişnuit, adâncimea înţepăturilor este de la 1 - 2 d, ţinând seama că în aceste regiuni stratul de ţesuturi este mai gros. Totuşi nu se recomandă o înţepătură prea profundă a punctelor situate pe abdomenul superior.

Regiunea toracică:

Dat fiind că anumite părţi ale toracelui sunt acoperite de ţesut moale în strat subţire şi că aceste zone sunt deseori în apropierea unor viscere importante ca inima, plămânii, ficatul şi splina, se recomandă înţeparea mai puţin profundă, urmând o direcţie oblică, aproape orizontală.

Regiunea cranio-facială:

Înţepăturile din zona cefalo-facială trebuie să fie superficiale, urmând o direcţie oblică. În plus, atunci când se înţeapă puncte din regiunea ochilor şi gâtului, ca FENGFU (D.M.16), YAMEN (D.M.15), TIANTU (R.M.22) etc., pentru a înlătura accidentele neplăcute, trebuie ca direcţia şi profunzimea înţepăturii să fie foarte corecte.

Principiile menţionate sunt valabile pentru adulţi. În cazul bolnavilor mai tineri, adâncimea înţepăturii diferă în funcţie de vârstă; adâncimea înţepăturii mai trebuie să ţină seama şi de greutatea bolnavului. De exemplu, înţepătura din punctul ZHONGWAN (R.M.12) efectuată la un bolnav mai slab, se face la o adâncime de 0,5 - 1 d. pentru a obţine o senzaţie puternică, în timp ce la un pacient obez, adâncimea trebuie să atingă 2 - 3 d.

În cazul când medicul trebuie să facă înţepătura în puncte situate în regiuni din vecinătatea viscerelor sau vaselor importante, trebuie să cunoască cu precizie poziţia punctelor faţă de viscere, să controleze şi să observe cu atenţie reacţia bolnavului, posedând perfect tehnica de manipulare, în vederea obţinerii unor bune rezultate şi înlăturarea accidentelor. Iată principiile de bază ale acestei tehnici:

Timpul de menţinere a acelor şi manevrarea lor

După inserarea acului şi producerea senzaţiei de acupunctură, se poate continua printr-o acţiune de mişcare a acului în sensul de dute-vino, de răsucire, vibrare până la producerea unor senzaţii eficiente, după care se retrage acul.

În cazuri de dureri rebele, de inflamaţii sau crize paroxistice în anumite afecţiuni, acul poate fi menţinut timp de 30 de minute până la mai multe ore. În timpul cât acul este implantat, pentru a mări intensitatea stimulului, acul trebuie mişcat la anumite intervale de timp sau chiar permanent dacă este cazul, până la remisiunea simptomelor tratate.

Pentru realizarea unei acupuncturi rapide, acele nu vor fi menţinute pe loc. Metoda prezintă următoarele caracteristici: se aleg mai puţine puncte, se implantează acul

mai profund, se fac înţepături care străbat diferite puncte, obţinându-se astfel în scurt timp o stimulare puternică. Metoda prezintă avantajul economiei de timp, fapt pentru care este foarte răspândită la ora actuală.

Observaţie şi menţiuni

Înţepătura dureroasă şi măsuri de precauţie:

a) Principalele dureri provocate de implantarea acelor sunt datorate în principal unei tehnici defectuaose care nu permite introducerea rapidă a acului sau sunt înţepate puncte hiperestezice ale învelişului cutanat. Dacă este înţepat un punct hiperestezic, este suficientă deplasarea vârfului acului pentru a înlătura senzaţia de durere.

b) Dacă au loc dureri în momentul pătrunderii acului în adâncime, acestea pot fi provocate prin atingerea peretelui arterial, a tendonului sau periostului. În acest caz, este suficient să se retragă acul până ajunge deasupra dermului şi să se înfigă din nou după schimbarea înclinaţiei.

c) Dacă bolnavul resimte unele dureri în momentul când acul este răsucit între degete, cu o mare amplitudine, înseamnă că acul a fost prins între fibrele tisulare. În aceste condiţii, trebuie uşor răsucit acul alternativ la stânga şi la dreapta, până la desprinderea de fibrele tisulare.

Totodată, pentru a înţepa punctele situate în locuri foarte sensibile cum sunt extremităţile membrelor şi faţa, manipularea trebuie efectuată cu grijă, încercând a se sustrage atenţia bolnavului.

Dacă bolnavul prezintă o hipersensibilitate sau este supus pentru prima dată tratamentului prin acupunctură, medicul trebuie să-i acorde multă înţelegere pentru a-i risipi teama, convingând-ul să-şi impună voinţa de a se vindeca, colaborând cu medicul în timpul tratamentului.

Conduită de urmat în caz de accidente în acupunctură

Deşi rare, accidentele în acupunctură trebuie evitate pe cât posibil. Atunci când este vorba de bolnavi supuşi prima dată la acupunctură, de anxioşi, subiecţi slăbiţi sau timizi, medicul are datoria să le risipească teama, să-i ajute să se relaxeze, explicându-le procedura tratamentului.

Vom semnala câteva accidente posibile:

1) Lipotimie:

Simptome: În timpul acupuncturii, bolnavul se plânge de ameţeli, tulburări de vedere, paloare, dispnee, palpitaţii şi uneori rinoree. În cazuri mai grave se constată stări de şoc: transpiraţii reci, răcirea extremităţilor, puls neregulat, sincopă, hipotensiune arterială şi uneori convulsii.

Cauza: anxietate, debilitate, surmenaj, inaniţie sau o stimulare prea puternică.

Tratament: aceste tulburări sunt adesea provocate de anemie cerebrală temporară. În asemenea cazuri, medicul trebuie să retragă acul imediat, să întindă bolnavul cu capul în jos şi să-i ofere o băutură caldă. Dacă bolnavul îşi pierde cunoştinţa, medicul trebuie să-l ciupească cu unghia sau să-l înţepe în punctul RENZHONG (D.M.26) şi NEIGUAN (Peric.6), după care în mod normal ar trebui să-şi revină. În caz contrar, trebuie luate imediat alte măsuri de reanimare.

Măsuri preventive:

a) Pentru bolnavii surmenaţi, debili sau anxioşi, se recomandă practicarea tratamentului în decubit dorsal;

b) Se recomandă supravegherea facies-ului bolnavului în timpul tratamentului, pentru a putea preveni orice tulburare produsă de acupunctură.

2) Blocarea acului:

Acul este blocat atunci când este foarte greu sau aproape imposibil de a-l retrage, înfinge sau mişca după introducerea în ţesut.

Cauza: blocarea acului este datorată contracţiei musculare provocată de tensiunea nervoasă a bolnavului sau de amplitudinea prea mare imprimată răsucirii acului. Acul mai poate fi blocat prin prinderea lui între fibrele tisulare.

Tratament: în faţa unui bolnav anxios, medicul trebuie să-l convingă că tratamentul nu prezintă nici un pericol. Masajul în jurul punctului înţepat ajută la extragerea acului. În caz de nereuşită, medicul trebuie să recomande bolnavului să se întindă pentru a se relaxa, sau să implanteze un alt ac alături de punct, pentru a înlătura spasmul. Dacă acul este prins de fibre tisulare, el trebuie mişcat încet în sens invers îndată ce s-a desprins.

3) Ac strâmb:

Acul s-a strâmbat în ţesutul subcutanat.

Cauza: aceasta se întâmplă în general când bolnavul îşi schimbă brusc poziţia sau în urma unei puternice contracţii musculare în timpul cât acul se află în ţesut. Acul se mai poate strâmba atunci când primeşte un şoc, când este comprimat sau când este implantat prea brusc şi se loveşte de o suprafaţă rezistentă.

Tratament: dacă acul s-a strâmbat în urma unei schimbări bruşte de poziţie, atunci se recomandă bolnavului să-şi reia poziţia iniţială. Este interzisă retragerea sau mişcarea bruscă a acului, acesta putându-se rupe.

4) Ruperea acului:

Cauza: cauzele favorizante sunt starea proastă a acelor, schimbare bruscă în poziţia bolnavului sau contracţie musculară. Acul se poate ciocni de o forţă externă sau i s-a imprimat o mişcare prea puternică de dute-vino sau de răsucire; se mai poate întâmpla ca acul să fie strâmb şi să fie retras prea brusc.

Tratament: în caz de accident, acupunctorul trebuie să-şi păstreze calmul şi să convingă bolnavul să nu se mişte, astfel ca porţiunea ruptă să nu se deplaseze. Dacă restul de ac este vizibil pe piele, el poate fi retras cu degetele sau cu o pensă. Dacă este la nivelul suprafeţei cutanate se poate îndepărta puţin pielea pentru a vedea capătul şi a-l extrage cu pensa. Dacă restul de ac este înfipt sub piele şi nu poate fi extras în cabinetul de acupunctură, se va recurge la intervenţie chirurgicală.

Măsuri Preventive: înainte de începerea tratamentului acele vor fi controlate şi bolnavul va fi rugat să nu se mişte, evitându-se totodată manevrarea bruscă a acului. Acul nu trebuie înfipt complet, ci trebuie să se vadă din el o porţiune de 0,3 - 0,5 d.

5) Lezarea accidentală a unor organe vitale:

În cazul în care un organ vital este atins din neatenţie, medicul trebuie să ia imediat măsuri de remediere. Vom prezenta mai jos câteva cazuri de leziuni:

A) Plămânul:

Dacă acul pătrunde prea adânc sau într-o direcţie greşită a punctelor situate pe torace, pe spate sau în cavitatea supraclaviculară, plămânul poate fi lezat accidental, dând naştere unui pneumotorax traumatic, în special la bolnavii cu bronşită sau astm. Principalele simptome ale pneumotoraxului sunt: dureri toracice, tuse, jenă respiratorie. În cazuri grave întâlnim dispnee, paloare, cianoză, asfixie şi sincopă. Trataţi necorespunzător, bolnavii cu pneumotorax sufocant pot ajunge la sfârşit letal.

Măsuri de luat:

a) Bolnavul va fi culcat în linişte.

b) Se vor lua măsuri împotriva unei eventuale infecţii.

c) Scoaterea aerului prin puncţie. Dacă aceasta nu se poate efectua pe loc, bolnavul va fi trimis la cel mai apropiat spital.

B) Inimă, ficat, splină şi rinichi:

Înainte de a proceda la acupunctură se recomandă ca bolnavul să fie supus unui examen general pentru a se diagnostica corect modificările existente la unele organe interne ca de exemplu: cord mărit, hepatomegalie, splenomegalie, ptoză renală, determinându-se localizarea acestor organe pentru a se evita atingerea lor. Înţeparea ficatului sau a splinei poate provoca o ruptură a organului, urmată de hemoragie.

Simptomele clinice sunt următoarele: dureri abdominale, contractarea peretelui abdominal şi uneori stare de şoc. Lezarea rinichiului poate provoca hemoragie internă cu următoarele semne: lombalgie, dureri la palpare şi la percuţie în regiunea renală, hematurie totală.

Măsuri de luat:

a) Odihnă la pat. Calmarea durerilor.

b) Supraveghere strictă şi, dacă semnele nu dispar, se recomandă internarea de urgenţă.

C) Creier şi măduva spinării:

Dacă acul este introdus prea adânc sau manevrat incorect în punctele YAMEN (D.M.15), FENGFU (D.M.16) sau cele din meridianul DU MAI care sunt situate deasupra primei vertebre lombare, poate surveni hemoragie cu urmări neplăcute.

Semne clinice: Convulsii, paralizie, stări comatoase. Se impun de urgenţă măsuri curative.

D) Vase de sânge:

Prin folosirea unui ac prea gros în regiunile cervicală, abdominală sau inghinală poate fi atins un vas mai mult sau mai puţin important provocând hemoragie. În acest caz trebuie intervenit pentru a se asigura hemostaza.

Accidente neplăcute pot surveni dacă acupunctorul atinge cu neîndemânare puncte din vecinătatea stomacului, intestinului, vezicii urinare, vezicii biliare sau a ochilor.

Tehnici de înţepare cu alte tipuri de ace

Se mai descriu ca mijloace clasice de tratament acele triunghiulare şi acele "floare de prun".

Ø Acele triunghiulare se indică în tratamentul unor afecţiuni acute: hipertermie cu congestie, inflamare şi durere de origine traumatică, abces şi dermatoză. Se mai recomandă în cazuri de febră mare cu convulsii, amigdalită, conjuctivită acută...

Contraindicaţii:

Utilizarea acestor ace este în general contraindicată la bolnavii debili, anemici sau vârstnici, în bolile hemoragipare şi la femeile gravide.

Ø Acele în fascicul numite "Floare de prun" sau "ace epidermice" reprezintă unul din tipurile de ace folosite în acupunctură prin efectul dat de percutarea suprafeţelor. Caracteristic pentru aceste ace sunt cele 5-7 ace fine fixate pe un mâner.

Indicaţii: Aceste ace sunt utilizate în scop de sedare, în tratamentul unor reacţii cutanate de tip alergic, urticarie, la copiii mici şi bătrâni.

Concepţii ale medicinii tradiţionale extrem orientale privind boala parodontală

Boala parodontală cunoaşte diferite forme clinice în funcţie de următorii factori: stadiul evolutiv, agresivitatea agentului agresor, igienă personală şi prevenţia acesteia.

Clasificarea cea mai cunoscută se face în:

- Gingivite.

- Parodontite.

- Afecţiuni sistemice cu manifestare gingivală.

- Manifestări parodontale consecutive traumei ocluzale.

Acestea se mai clasifică în forme acute şi cronice.

Principala cauză etiopatogenică în producerea bolii parodontale este reprezentată de microorganismele patogene constituite la nivelul plăcii bacteriene. Rolul favorizant îl deţin:

1) Factorii locali:

- tartrul dentar.

- trauma ocluzală.

- traumatisme locale.

- calea dentară.

2) Factori generali:

- ereditatea şi predispoziţia la îmbolnăvire a parodonţiului marginal.

- tulburări ale sistemului nervos (S.N.).

- tulburări endocrine.

- afecţiuni sistemice.

Etiologia conform medicinii tradiţionale chineze pune în evidenţă dizarmonia energetică, factor principal în alterarea tonusului energetic şi homeostazic general dar şi local cu apariţia condiţiilor favorizante manifestărilor specifice. Rolul principal în menţinerea acestui echilibru şi reglaj îl deţine axul energetic YANGMING format din două meridiane: Stomac şi Intestin gros – acestea traversând gingiile. Accentuarea excesivă a energiei YANG în acest ax energetic determină apariţia "Focului-patogen" intern ce ascensionează şi produce manifestările clinico-simptomatice diferite în corelaţie şi cu alţi factori agresori interni sau/şi externi. Alternativ se produce şi "XU" al lojei energetice Apă (rinichi/vezică urinară). Uneori dizarmonia se poate produce şi în alte loje energetice având ca efect modificarea circuitelor energetice fiziologice.

Principiile de tratament ţin cont şi de apartenenţa energetică somatotopică gingivală:

- La Maxilarul Superior - meridianul Stomacului.

- La Maxilarul Inferior - meridianul Intestinului Gros.

Terapeutica după principiile M.T.C. vizează îndepărtarea căldurii patogene prin procedee locale şi generale, regularizarea fluxului energetic şi îndepărtarea microorganismelor patogene cu favorizarea condiţiilor de vindecare.

Atitudini terapeutice:

Se folosesc puncte auriculare: punct de analgezie pentru Maxilarul Superior, punct de analgezie pentru Maxilarul Inferior.

Tehnica utilizează:

- biluţe de fero-magnetită.

- acele "á demeure".

- seminţele de "Vaccaria Sagetalis"(familia Cariophylaceae) cu acţiune stimulativă mecanică şi chimică.

Menţionăm că cele două puncte auriculare au utilitate şi în alte afecţiuni bucale ca de exemplu: în odontalgii, pentru extracţia dentară etc.

Ca Puncte Locale: aparţin meridianului Stomacului şi sunt: JIACHE, XIAGUAN… Acţionarea lor acupuncturală are ca efect atât îndepărtarea căldurii patogene locale cât şi o regularizare energetică a meridianului de care aparţin.

Ca Puncte la Distanţă se utilizează:

- HEGU (I.G.4): afecţiuni în regiunea bucală, facială…

- SANJIAN (I.G.3): dureri în gingii, gură şi buze uscate…

- NEITING (S.44): inflamaţii ale gingiilor maxilarului superior.

- TINGHUI (V.B.2): laxitate ligamentară şi mobilitate dentară.

Puncte circumstanţiale sunt:

- I.S.3: inflamaţii dureroase, gingivite.

- P.E.2: odontalgii, afecţiuni faciale.

- R.M.24: tumefierea gingiilor, odontalgie etc.

Aceste puncte pot fi acţionate atât prin acupunctură cât şi prin electroacupunctură, în seriii repetate până la scăderea simptomatologiei.

Profilaxia şi prevenţia bolii parodontale

Ştiut fiind rolul agresiv-distructiv microbian în etiopatogenia bolii parodontale odată apărută degenerescenţa inflamatorie cu alterări histochimice, e necesară o intervenţie terapeutică combinată în care şi pacientul are un rol foarte important, o igienă bucală bună grăbind foarte mult procesul de refacere şi vindecare. În acest scop i se va explica acestuia necesitatea igienei susţinute şi corecte, o alimentaţie echilibrată şi alte metode de profilaxie.

Rolul medicului stomatolog este foarte important afecţiunile parodontale

necesitând de foarte multe ori intervenţia de specialitate, atât terapeutică şi curativă cât şi prin măsurile de profilaxie specifice.

III. ACUPUNCTURA CA MIJLOC TERAPEUTIC,

PROFILACTIC ŞI CURATIV ÎN STOMATOLOGIE

În disciplina stomatologică principalele indicaţii ale acupuncturii sunt reprezentate de afecţiunile algice, prin posibilităţi analgezice mari pe care le are acupunctura în special în regiunea cerebrală, cervicală şi craniană. Aceste zone ale corpului sunt traversate de toate meridianele YANG şi de cele două extrameridiane DU MAI şi REN MAI.

La micile variaţii energetice externe sau interne, în organism sistemele de reglare redirecţionează unele procese fiziologice pentru a menţine armonia YIN/YANG, prin ciclurile de generare şi contrastimulare( "Legea celor cinci elemente").

Dacă însă factorul etiologic e persistent sau mecanismele de reglare nu sunt puternice, blocajul face ca energia patogenă să afecteze structuri mai profunde, afecţiunea devenind cronică, mai dificil de tratat. Progresia energiilor patogene sau a factorilor perturbatori se face, de regulă, din zonele superficiale către cele profunde: primul sistem de apărare e reprezentat superficial de energia "WEI QI" ce circulă în meridianele tendino-musculare, energia patogenă (XIE QI) putând progresa către nivele mai profunde - meridianele principale, în cazuri mai complexe fiind influenţate şi meridianele extraordinare – nivelul cel mai profund.

Prin tehnicile de rearmonizare energetică, medicul favorizează sistemele de apărare ale organismului pentru a neutraliza şi îndepărta energia perturbatoare, refăcând astfel circuitele fiziologice dintre sistemele interne şi externe. Trebuie precizat că îmbinarea tehnicilor din M.T.C. cu metodele alopate este de multe ori modul cel mai eficient de prevenire şi combatere a unor disfuncţii energetice, acupunctura putând acţiona singură sau în combinaţie cu acestea. În acest scop, punerea unui diagnostic corect e salutară atât pentru pacient, evitând o stare mai dificilă, cât şi pentru prestigiul acupuncturii.

Indicaţiile utilizării acupuncturii:

În primul rând, se indică în afecţiunile de tip algezic, prin acupunctură realizându-se o analgezie eficientă. Trebuie făcută diferenţa între analgezie şi anestezie, analgezie însemnând blocarea temporară a durerii prin creşterea pragului de percepţie a acesteia, iar prin anestezie - lipsa parţială sau totală a sensibilităţii locale sau generale prin boală sau substanţe anestezice. Utilizarea acupuncturii în tratamentul unor algii e foarte veche, din antichitate, însă aplicarea sa în scopuri chirurgicale este de dată mai recentă (1958).

Metoda constă în excitarea unor puncte de pe corp, în scopul producerii unei stări de analgezie suficiente pentru a permite intervenţii chirurgicale la bolnavi conştienţi (menţinerea facultăţii de reglare corticală).

Numeroase experimente clinice demonstrează următoarele avantaje ale analgeziei acupuncturale (A.A):

a) Spectrul de aplicare este foarte larg şi fără riscuri.

Stimularea punctelor fiind inofensivă şi uşor de realizat, analgezia acupuncturală asigură desfăşurararea actului operator fără alt adjuvant, înlăturând riscul efectelor secundare ale narcoticelor. Totodată, A.A. este indicată bolnavilor chirurgicali cu insuficienţă hepatică sau renală şi celor alergici, pentru care narcoticele sunt contraindicate.

Analgezia prin acupunctură păstrează nealterate funcţiile fiziologice ale organismului, dar în acelaşi timp reglează funcţiile tulburate şi întăreşte rezistenţa organismului împotriva factorilor patogeni externi. A.A. asigură bolnavului o restabilire rapidă, ea fiind indicată în special bolnavilor vârstnici sau slăbiţi, datorită complicaţiilor postoperatorii mult mai reduse.

b) Colaborarea între pacient şi medic.

Bolnavul păstrându-şi starea de cunoştinţă şi funcţiile fiziologice normale, poate colabora cu medicul în timpul intervenţiei, apreciind rezultatele care altfel nu pot fi

observate decât la un timp după operaţie. De exemplu, în timpul unei operaţii de neurochirurgie se poate observa, prin această metodă de analgezie, dacă a fost lezat un nerv senzitiv sau motor, după comportarea operatorie a bolnavului, funcţiile fiziologice rămânând normale. Un alt avantaj este în chirurgia oculară, când de exemplu în strabism, rezultatele pot fi constatate chiar în cursul operaţiei.

c) Funcţiile fiziologice nefiind alterate, perioada de convalescenţă este mai mică.

A.A. nu tulbură de obicei funcţiile fiziologice ale organismului, astfel că s-a dovedit că după diverse intervenţii chirurgicale, revenirea se face mai uşor, iar complicaţiile postoperatorii sunt foarte rare.

d) A.A. reprezintă o metodă comodă şi uşoară, care nu necesită aparate speciale sau

narcotice care sunt mai mult sau mai puţin toxice pentru bolnav.

Cu toate acestea, metoda analgezică chirurgicală prin acupunctură, ca metodă nouă mai prezintă şi unele dezavantaje cum ar fi: nu creează o insensibilitate completă şi bolnavii mai resimt durerea, muşchii nu sunt suficient de relaxaţi etc. Din această cauză nu s-a renunţat complet la adjuvante.

În unele cazuri rezultatele nu sunt pozitive (5 - 12% eşecuri), de unde se deduce că legile care guvernează şi această metodă trebuie studiate şi îmbunătăţite.

A doua indicaţie a acupuncturii o reprezintă afecţiunile din sfera O.R.L. denumite şi "esenţiale", fără un substrat anatomic decelabil. S-a dovedit că acupunctura nu are efect dacă substratul nervos e lezat, după anestezia loco-regională sau la blocarea modulării endorfinice cu antagonistul specific naloxona. În această categorie intră unele nevralgii ale nervilor faciali, pareze sau paralizii musculare, spasme şi alte afecţiuni.

Tratamentul acestor afecţiuni are ca scopuri prioritare: sedarea durerilor şi refacerea funcţionalităţii circuitelor energetice locale şi generale. Rezultatele sunt promiţătoare, în aceste afecţiuni procentajele de vindecare depăşind 55 - 65% în unele apropiindu-se de 100%.

Cazurile de eşec se întâlnesc îndeosebi la pacienţi nereceptivi la acupunctura, precum şi la pacienţi cu leziuni organice constituite, în sfera O.R.L.- de obicei nervoase, a căror refacere e foarte dificilă, fenomenele aderenţiale de vecinătate, secţionarea sau modificările anatomice nepermiţând decât o susţinere de ordin loco-regional şi general, refacerea prin înlocuire sau deviere rămânând un domeniu care, sperăm că va fi elucidat în viitor.

O a treia indicaţie o reprezintă afecţiunile specifice buco-maxilare:

Afecţiuni bucale:

Ø Dentare: - Odontalgii.

Ø Parodontale: - Gingivite.

- Parodontite.

Ø Afecţiuni bucale: - Aftoză.

- Afecţiuni inflamatorii.

- Tulburări de sensibilitate şi gust, etc.

Ø Limba: - Tulburări de sensibilitate, de motricitate.

- Algii nespecifice ca Glosodinia

Ø Glandele salivare: - Sialoree.

- Afecţiuni ale glandelor salivare.

UTILIZAREA ACUPUNCTURII ÎN UNELE AFECŢIUNI STOMATOLOGICE

Durerile dentare sunt un simptom frecvent întâlnit în afecţiunile bucale, date frecvent de carii dentare, pulpite, afecţiuni dento-parodontale, abcese, etc.

Factori etiologici:

Durerile dentare au fost clasificate în multe feluri în M.T.C.. În afară de caria dentară, ele mai pot fi induse de o dereglare de tip căldură în axul energetic "YANGMING" format din meridianele Stomac/ Intestin Gros. Căldura umedă prezentă în Stomac se poate schimba în căldură datorată stazei. Durerile dentare, în mod obişnuit, se datorează ascensiunii căldurii patogene în axul YANGMING, concomitent cu invazia factorilor patogeni. Afecţiunea e de tip "SHI"(dezechilibru de tip YANG), pe fondul unei insuficienţe YIN a rinichilor.

Simptomatologie diferenţială:

Sindroame:

1. Vânt-Foc: gingii inflamate şi dureroase, sete şi preferinţă pentru băuturi reci, constipaţie, limbă roşie, puls rapid, hiperactivitate.

2. "XU" al rinichilor (exces de YIN): dureri intermitente şi înfundate, căderea dinţilor, limbă roşie, puls rapid filiform.

Tratament:

1. Vânt-Foc:

Metodă: Reducerea căldurii patogene şi diminuarea durerilor prin utilizarea punctelor meridianelor Intestin Gros şi Stomac.

Puncte recomandate: I.G.4, S.4, S.5, S.44, V.B.20.

CONSIDERAŢII:

- I.G.4 (HEGU): de partea contralaterală e indicat pentru dispersia "căldurii" patogene din meridianul Intestinului gros.

Poz. anatomică: degetul mare al mâinii fiind strâns de arătător, se găseşte între metacarpienele I şi II, în mijlocul protuberanţei astfel formate, în locul de bombare maximă.

Alte indicaţii: cefalee, amigdalită, rinită, faringo-laringită, paralizie, guşă simplă, durere şi paralizie a membrului superior, artrită temporo-maxilară, hiperhidroză sau anhidroză, răceală cu febră, etc.

Tehnică operatorie:

a) perpendicular 0,5-1 d;

b) perpendicular spre punctul LAOGONG (Peric. 8), 1,5 d.

- S.44 (NEITING): punct de "ţîşnire" al meridianului Stomacului, diminuează focul stomacului, prin conservarea şi distribuţia apei în alte meridiane.

Poz. anatomică: la 0,5 cun în spatele comisurii, între degetele II şi III de la picior.

Alte indicaţii: gastralgie, cefalee, amigdalită, dizenterie, etc.

Tehnică operatorie: perpendicular 0,3 - 0,5 d.

- S.4 (DICANG): punct local, ca şi S.5, realizează prin înţepare îndepărtarea căldurii patogene locale.

Poz.anatomică: la 0,4 cun în afara comisurii labiale.

Alte indicaţii: paralizie facială, nevralgie trigeminală, sialoree.

Tehnică operatorie: oblic 0,5 d sau orizontal 1-2 d spre punctul JIACHE (S.6).

- S.5 (DAYING).

Poz.anatomică: pe ramura mandibulară, puţin posterior de orificiul mentonier.

Alte indicaţii: paralizie facială, nevralgie trigeminală, odontalgie, parotidită.

Tehnică operatorie: perpendicular sau oblic posterior 0,5 - 1 d.

2. "XU" al rinichilor:

Metodă: stimularea YIN şi scăderea "focului" prin activări repetate ale acului la puncte aparţinând meridianului Stomacului şi la alte puncte.

Puncte recomandate: R.3, S.2, S.4.

- R.3 (TAIXI):

Poz.anatomică: în mijlocul liniei ce leagă vârful maleolei interne cu tendonul m.triceps sural.

Alte indicaţii: nefrită, cistită, enurezis, dereglări menstruale, dureri laringiene, odontalgie, pierderi seminale, impotenţă, paralizia membrului inferior.

Tehnici operatorii:

a) perpendicular pe punctul KUNLUN (V.60);

b) perpendicular, puţin spre maleola internă, 0,3 - 0,5 d.

- S.2, S.4: sedarea durerilor prin regularizarea fluxului de "QI" prin canalele energetice.

Punctele auriculare ce cresc eficienţa analgeziei acupuncturale, prin stimulare simplă sau electroacupunctură sunt:

- punct 2 - auricular lobular: punct pentru extracţia dentară la MANDIBULĂ, localizat pe lobul auricular în porţiunea antero-inferioară.

- punct 2 - auricular superior: MAXILAR, pe lobul urechii în porţiunea anterioară este situat superior de punctul MANDIBULĂ, în o treime superioară a porţiunii anterioare a lobului auricular.

Indicaţii: dureri dentare, gingivită, artrită A.T.M., stomatită, inflamaţia ganglionilor mandibulari, analgezie pentru extracţii dentare.

Date fiind particularităţile tratamentului stomatologic pentru analgezia facio-bucală se utilizează punctele de la mână, faţă şi cele de analgezie ale urechii.

Alte puncte recomandate:

· Abcese dentare - se înţeapă punctele: C.3, I.S.5, I.S.8, I.G.4, I.G.2, T.F.2, S.44, S.45, V.B.5, V.B.10, V.B.12…

· Algii dentare: I.G.3, I.G.11, S.3, S.5, S.42, I.S.18, T.F.9, T.F.20, V.B.3, V.B.5, V.B.6,

V.B.10, V.B.12, V.B.17, D.M.24, D.M.27, P.E.2, P.E.27.

- Maxilarul superior - dureri însoţite de trismus: I.G.4, P.9, S.3, R.3.

- Maxilarul inferior: I.G.2, I.G.3, S.3, R.3. T.F.5, V.B.41, V.C.24.

· Contracturi ale dinţilor, carii dentare: S.44, I.S.18, V.14, T.F.17.

· Dinţi mobili, dureri la masticaţie şi la ingerarea de lichide reci: V.B.2.

· Zgomote masticatorii: V.B.3, I.S.17.

· Trismus, tumefierea obrajilor, abces dentar: V.B.5, V.B.10, V.B.12, S.3.

· Odontalgie cu trismus: I.G.4, I.G.19,S.6, S.7.

· Trismus după apoplexie: V.B.7, V.B.12, V.G.28.

· Nevralgii dentare: V.C.24.

IV. Concepţii ale medicinii alopate privind glosodiniile

- glosodinia.

- stomatodinia.

Stomatodinia este un sindrom algic nespecific caracterizat prin usturimi sau senzaţie de arsură localizate în diferite zone ale cavităţii bucale, predominant la nivelul limbii, simptome care nu se însoţesc de semne clinice obiective evidente.

Caracteristica este discrepanţa dintre gravitatea, amplasarea tulburărilor acuzate de pacient, cu lipsa modificărilor clinice ale mucoasei bucale.

Prevalenţa: Afecţiunea interesează predominant sexul feminin, în special după sau în jurul perioadei de menopauză, după 50 de ani, putând apărea şi mai devreme, la persoane sub 40 de ani. Nu apare niciodată la copii.

Raportul dintre femei/bărbaţi ca frecvenţă de apariţie ar fi de 7/1.

Debutul afecţiunii: este în general lent, simptomele specifice agravându-se treptat. Totuşi în unele din cazuri debutul este brusc, legat uneori de manevre stomatologice, traume afective, şocuri psihice, etc.

Simptomatologia

Este descrisă de majoritatea pacienţilor ca fiind foarte gravă, acută, aproape totdeauna cu o puternică coloratură afectivă, emoţională. Pacienţii acuză de cele mai multe ori usturime, senzaţie de arsură, durere. Uneori însă, ei acuză senzaţie de amorţeală, umflătură, furnicături, înţepături sau "ardeiat, piperat". Mai pot fi întâlnite senzaţii de gură uscată, asprime sau alterări ale gustului.

Cea mai mare parte a pacienţilor semnalează un caracter continuu al durerii, alteori un caracter intermitent.

Durerea poate avea grade diferite de intensitate de la uşoară la foarte severă.

Sediul:

Cei mai mulţi pacienţi acuză usturimi în multiple zone ale cavităţii bucale, având aproape totdeauna o dispoziţie simetrică.

În ordinea frecvenţei simptomele apar la: vârful şi marginile limbii, mucoasa labială, gingiile procesului alveolar maxilar şi palatul dur, gingiile procesului alveolar mandibular, faringele şi planşeul bucal, mucoasa jugală.

La circa 1/3 din pacienţi senzaţiile produc tulburări în timpul alimentaţiei, iar circa 2/3 se plâng de tulburări ale somnului.

Un semn important este diminuarea sau dispariţia temporară a glosalgiei după masă.

Senzaţii diferite acuzate de pacienţi sunt dureri de cap, inapetenţa, lipsa salivei, gura lipicioasă, insomnii şi schimbări de comportament ca anxietate, iritabilitate, depresie...

Evaluarea funcţiilor senzitiv-senzoriale bucale nu pune în evidenţă modificări de fond ale senzaţiilor tactilă, gustativă, termică şi discriminare epicritică. Totuşi, pragul de toleranţă al durerii la aceşti bolnavi este scăzut semnificativ faţă de indivizii normali.

După natura simptomelor, glosodinia poate fi împărţită în trei tipuri:

Tipul I (prezent la cca. 60-70% din cazuri).

Pacientul nu prezintă nici un simptom dimineaţa după trezire. Usturimile se instalează treptat în cursul zilei, crescând în intensitate până seara, când ating punctul maxim. Caracteristic, senzaţiile neplăcute dispar în timpul mesei şi, de asemenea, în timpul somnului. Nu trezesc pacienţii din somn.

Se accentuează în stările de stres, supărare sau oboseală psihică.

Tipul II (cca. 20% din cazuri).

Usturimile sunt prezente la trezire şi persistă nemodificate tot timpul zilei.

Atât la tipul I cât şi la tipul II algiile sunt prezente zilnic, neexistând zile liniştite.

Tipul III.

Spre deosebire de tipurile precedente, la aceşti bolnavi durerea nu apare zilnic şi poate avea unele sedii mai puţin obişnuite (planşeu, văl, faringe). Uneori simptomele sunt agravate de o serie de obiceiuri vicioase (ticuri) cum ar fi frecatul sau rotaţia limbii, senzaţia de a susţine o proteză instabilă, colectarea forţată şi amestecarea salivei cu limba, etc.

Bolnavii se autoexaminează frecvent descoperind felurite modificări imaginare: limba "crăpată", limba "încărcată", puncte roşii, puncte albe pe limbă, formaţiuni, noduli pe limbă sau buze. Uneori acuză modificări ale salivei, uscăciune a gurii sau alte simptome mai mult sau mai puţin imaginare.

În general sunt persoane anxioase, agitate sau depresive.

Examenul clinic obiectiv

De cele mai multe ori nu pune în evidenţă modificări evidente. El trebuie totuşi făcut cu atenţie, în special cu referire la "modificările" observate de bolnav.

Se constată o uşoară înroşire a vârfului limbii ce depăşeşte limitele normalităţii. Uneori examenul clinic poate decela modificări minore sau variante ale normalului ca: limba fisurată, glosita exfoliativă, depapilări de diverse origini, limba saburală sau piloasă.

În această din urmă situaţie, medicul trebuie să discearnă cu atenţie care din tulburări ţin de starea anxioasă sau de acuzele subiective.

Etiologia este în mare parte necunoscută. În apariţia ei au fost incriminaţi multipli factori care pot fi grupaţi în trei mari grupe: factori locali, factori generali şi factori psihogeni.

1. Factori locali

Cei mai frecvent implicaţi în apariţia stomatodiniilor ar fi:

- alergie de contact la metacrilat de metil, răşini epoxidice sau alte tipuri de răşini. Se citează alergiile la proteze nou aplicate pe câmpul protetic.

Alergii la alimente, conservanţi, coloranţi, parfumanţi, aditivi alimentari, paste de dinţi pot da naştere la stomatodinii pasagere care dispar odată cu înlăturarea cauzei. Diagnosticul acestui tip de alergie a fost pus pe baza unor teste de contact cutanate, deşi acestea pot da naştere uneori la rezultate fals pozitive.

- parafuncţii bucale cum ar fi ticuri motorii ale limbii (frecare, rulare, rotire) sau bruxism.

- infecţii cronice.

Candidoza cronică legată de diabet, xerostomie, corticoterapie, anemie pernicioasă pare a favoriza apariţia afecţiunii. Infecţiile fusotreponemice cronice ar fi incriminate.

Alte cauze locale:

-refluxul gastro-esofagian poate produce senzaţii de arsură la nivelul faringelui sau palatului.

Glosita migratorie poate genera uneori în fazele de exacerbare depapilări şi senzaţie de usturime la nivelul limbii. Starea se poate agrava în perioadele de stres.

Neurinomul nervului acustic poate genera uneori senzaţie de arsură la nivelul mucoasei bucale.

2. Factori generali

A. Menopauza este cel mai implicat factor general în geneza algiilor nespecifice bucale.

Pe lângă fenomenele vasomotorii generale, simptomatologia psihică sau alte tulburări, disconfortul oral (usturimi, gust alterat, etc.) poate însoţi manifestările din jurul menopauzei. Aceste tulburări senzitiv-senzoriale bucale, pot apare după diferite statistici în 17-33% din cazuri. Pe de altă parte conform observaţiilor lui Grushka(1987) la pacientele cu stomatodinii, tulburările legate de menopauză sunt mai severe decât la lotul martor. Cu toate acestea, algiile bucale după menopauză nu par a fi legate de nivelele hormonilor estrogeni.

În acelaşi timp, s-a constatat că tulburările psihice legate de menopauză sunt mai accentuate la femeile cu stomatodinii de diferite tipuri.

B. Deficienţele vitaminice şi ale fierului cu răsunet în sfera hematologică (B12, acid

folic) par a fi legate de prezenţa glosodiniilor în procente ce variază între 2-58%.

Astfel, anemia pernicioasă apărută ca urmare a unui sindrom de malabsorbţie a vitaminei B12 poate genera glosodinii în procente de 1,8-8%.

Deficitul de acid folic (ca urmare a unei afecţiuni celiace, boala Crohn, rezecţii de stomac sau jejun) poate fi urmat de glosodinii.

Anemia sideropenică a fost implicată în apariţia stomatodiniilor în procente ce variază între 5-53% după diferitele statistici. Ea se datorează unui deficit de fier în urma rezecţiilor de stomac, sarcină sau unor hemoragii repetate.

Deficitul de vitamine din "complexul B" (B1, B2, B6) poate cauza uneori stomatodinii (până la 40% din lotul studiat).

Terapia vitaminică instituită cu "complex B" (în special vit. B1 şi B6) a redus accesele dureroase la un procent de aproximativ 45% din pacienţi, după unele studii.

C. Diabetul, deşi incriminat în geneza afecţiunii nu apare decât în 5% din cazuri în

statisticile recente.

D. Saliva şi medicamentele.

Modificarea compoziţiei salivei: nivele proteice crescute, creşterea fosfaţilor, sodiului, potasiului legate sau nu de tulburări hormonale, poate genera algii bucale.

Xerostomia clinică de diverse etiologii (radioterapie, medicamente, etc.) constituie deseori cauza unor glosodinii.

Medicaţia anticolinergică poate agrava xerostomia, în special la pacienţii cu o rată redusă a metabolismului şi un timp de clearance medicamentos mai îndelungat.

Antibioterapia prelungită poate duce la infecţii oportuniste cu Candida Albicans şi alterează microflora bacteriană saprofită bucală.

3. Factorii psihologici.

Sunt frecvenţi implicaţi în etiologia stomatodiniilor sau sunt asociaţi cu afecţiunea.

Aproape totdeauna pacienţii prezintă episoade de nevroză anxioasă sau depresivă în antecedente. Deseori, factorii psihogeni sunt legaţi de stări de stres cronic care pot genera stări depresive "mascate" sau disimulate pe care pacientul fie nu le realizează, fie nu le mărturiseşte.

Pentru a evalua mai exact interrelaţia dintre stomatodinii şi afecţiunile psihice, o serie de studii ale ultimilor 10 ani au căutat să introducă în bilanţul pacienţilor chestionarele folosite de psihologi sau psihiatrii pentru gradarea, cuantificarea acestor afecţiuni.

Astfel Van der Ploeg şi colaboratorii, în 1987 găseşte scoruri semnificativ mai mari la pacienţii cu glasodinii faţă de lotul martor. Scorurile reprezentau suma punctajelor obţinute pe baza unor astfel de chestionare care evaluau starea de anxietate, depresie, labilitate psihică sau reacţii somatice la stres. Majoritatea pacienţilor erau femei în perioada de după menopauză, ce prezentau o puternică componentă psihogenă în simptomele pe care le acuzau.

Broning şi colaboratorii, în 1987 a constatat asocierea unei tulburări psihice la 44% din cazurile de stomatodinii investigate în comparaţie cu 16 % cât apar la lotul martor.

Lamb şi colaboratorii, în 1988 confirmă rezultatele menţionate anterior prin evaluarea a 150 de cazuri. Ei confirmă prezenţa unor factori de ordin psihic în geneza stomatodiniilor în mai mult de 50% din cazurile observate.

Incidenţa acestor componente psihice este mai mare în cazul glosodiniilor de tip II. În cadrul acestui grup predomină manifestările anxioase, ei fiind în acelaşi timp şi cei mai greu de tratat.

Ratele de vindecare evaluate în cazul glosodiniilor de tip I şi II au fost relativ comparabile (61% la 59%). 70% din cazurile ce nu au răspuns la tratament prezintă afecţiuni psihice asociate.

Pentru a evidenţia posibila interconexiune între psihic şi mecanismele nocicepţiei, un studiu al activităţii electrice a creierului efectuat la 20 de pacienţi cu glosalgie cu simptomatologie severă a evidenţiat un dezechilibru net în sistemul neuromediatorilor cerebrali de legătură; deasemeni efectul deficient al S.R.A.A. ca sistem de sincronizare (S.R.A.A. - sistemul reticulat activator ascendent) şi modificări în relaţiile funcţionale ale complexelor limbic-reticular şi sistemul de reglare-inhibiţie al creierului. Este cunoscut că dereglările în sistemul neuromediatorilor cerebrali: dopamină/acetilcolină/ serotoninic, sistemul endorfinic, etc. pot duce la manifestări psiho-somatice complexe. Alte studii au evidenţiat o creştere a activităţii simpatoadrenergice şi serotoninergice, diminuarea activităţii sistemului kalikreină- kinină.

Studiul incriminează stimulii externi prelungiţi în diminuarea funcţionalităţii unor mecanisme de reglare şi control a nocicepţiei cu apariţia simptomatologiei consecutive. Ca o concluzie a acestuia, glosodinia ar fi dată ca o manifestare a stresului emoţional cronic.

Examene complementare

OTest pe baza măsurării temperaturii locale:

Metodă: s-a utilizat aparatul DT-1 electron thermoesthesiometer, ce e foarte senzitiv la variaţii termice între 360C şi 380C. Studiul s-a făcut pe 7 arii topografice linguale.

În lucru au intrat: 50 pacienţi cu glosodinie.

- un grup de control: 50 persoane peste 50 de ani.

Astfel cea mai mică temperatură (330C) s-a constatat în zona vârfului limbii. Temperatura minimă a fost semnificativ mai scăzută la grupul de control. De asemenea, s-au remarcat diferenţe semnificative de temperatură între sexe.

Concluzii:

· la aceste afecţiuni, inflamaţia şi diminuarea circulaţiei fără alte semne clinice

vizibile pot fi evidenţiate prin această metodă.

OÎntr-un studiu de histopatologie a mucoasei bucale şi a ţesuturilor subiacente, Li H. şi col., evidenţiază la pacienţii cu glosodinii o vasculită microscopică destul de accentuată, ce ar fi răspunzătoare de producerea algiei caracteristice. Tratamentul ar consta în îmbunătăţirea circulaţiei dar şi îndepărtarea, înlăturarea stazelor. Vasculita - dar de tip venos, e semnalată şi de alţi autori, cu aceeaşi procedură terapeutică.

OTitrul hormonilor estrogeni; incriminarea unor deficite ale acestora în algii bucale, nu a dus la rezultate concludente.

ONivelul acidului vanilmandelic în urină. Acesta poate furniza informaţii privind:

- intensitatea unei parestezii.

- durata senzaţiei dureroase.

- tipul afecţiunilor viscerale concurente.

Teste hematologice au semnalat la unii pacienţi nivele scăzute ale unor componente sangvine:

- feritină: sub 16 ng/ ml.

- vit. B12: sub 175 pg/ ml.

Posibil şi scăderea nivelului de Zn seric.

Concluziile autorilor sunt:

- este absolut necesară decelarea la pacienţii cu glosodinii a tulburărilor psihice asociate, uneori "mascate" sau nediagnosticate.

- este necesară din partea medicului curant a unei permanente susţineri psihice a pacienţilor.

- este necesară o individualizare a tratamentului în funcţie de bilanţul medical, psihologic şi stomatologic al fiecărui pacient în parte.

Deasemenea, circa 50% din pacienţii cu glosodinii prezintă afecţiuni psihice de tip anxios, obsesiv sau psihosomatic. Această incidenţă este semnificativ mai crescută decât incidenţa acestor afecţiuni în rândul populaţiei normale (8-16%).

Este tot atât de posibil însă ca pacienţii cu dureri cronice să dobândească ulterior aceste tulburări.

Somatizarea unor tulburări psihice pare a fi un factor tot atât de important ca şi cei menţionaţi mai sus.

Această modificare poate fi definită ca fiind "existenţa unor simptome care sugerează alterări fizice fără baze obiective dar cu un mecanism fiziologic bine definit, presupus legat de unii factori psihologici". Conform autorilor, această observaţie nu este surprinzătoare, cunoscut fiind că somatizarea, anxietatea şi depresia prezintă o strânsă interrelaţie.

Se poate afirma că în decelarea etiologiei specifice şi a unor tehnici terapeutice eficiente este necesară colaborarea şi cu alte specialităţi medicale ţinând cont de ineficienţa metodelor curante alopate actuale.

Tratamentul este în general nesatisfăcător. Se face în urma unui bilanţ care trebuie să cuprindă:

- bilant psihiatric-psihologic.

- bilanţ medical general.

- bilanţ stomatologic.

În funcţie de rezultatele acestuia, tratamentul va fi individualizat şi vizează:

a) decelarea şi suprimarea factorilor generali implicaţi în apariţia glosodiniei:

- anemia.

- avitaminoza B.

- diabetul zaharat.

- hiperaciditate gastrică.

- corectarea unor deficienţe minerale, principii dietetice.

b) decelarea şi suprimarea cauzelor orale:

- proteze incorecte.

- D-V-O modificat.

- aliaje de punţi incompatibile.

- xerostomia.

- glosita migratorie.

- influenţe cronice locale, contacte premature, etc.

Corectarea sau excizarea anomaliilor cronice vasculare locale semnalate de unii autori ar da unele rezultate, însă cercetările sunt într-un stadiu incipient.

c) tratament psihiatric şi psihologic de susţinere: nevroze anxioase şi depresive, stres

cronic, stări conflictuale cronice, cancerofobia.

Tratamentul psihiatric folosit în trecut cu neuroleptice de sinteză s-a dovedit că nu dă rezultate.

Blocurile anestezice tronculare nervoase pot ameliora temporar simptomele acute, dar de scurtă durată şi nu suprimă cauza, durerile reapărând.

În tratamentul acestei afecţiuni s-au mai încercat şi alte metode.

În cazul glosodiniilor idiopatice - cele care nu au nici o cauză, care sunt persistente după tratament ce este nesatisfăcător, se va lua o atitudine pozitivă faţă de durere, se vor avea preocupări noi.

V. GLOSODINIA ÎN MEDICINA TRADIŢIONALĂ EXTREM ORIENTALĂ

În cadrul specialităţii stomatologice glosodinia reprezintă sindroame particulare în privinţa etiopatogeniei, manifestărilor şi evoluţiei. Totodată rezolvarea lor după tehnici terapeutice alopate sau ale medicinii vestice este din păcate de cele mai multe ori sortită eşecului. Se încearcă diverse metode terapeutice, dar experienţa timpului dovedeşte eşecuri numeroase. De aceea apelarea la acupunctură se pare a fi benefică, rezultatele fiind încurajatoare.

Acupunctura, această metodă considerată drept neconvenţională şi repudiată de unii medici alopaţi, efectuate în serii repetate şi la intervale de timp repetate duce destul de repede la diminuarea sau chiar la abolirea durerilor insuportabile ale pacienţilor suferinzi de glosodinie. Alegerea acupunctelor reflexogene şi specifice regiunii orale, care se înţeapă cu ace fine speciale pentru regiunea B.M.F. la care se adaugă şi tehnici de manipulare clasice, determină chiar din prima şedinţă o reducere vizibilă a fenomenelor algice linguale.

M.T.C. susţine că această afecţiune este o consecinţă a dezechilibrelor funcţionale apărute în loja energetică Inimă. Vechii medici chinezi considerau limba ca o prelungire a inimii (sau o exteriorizare a sa). Deasemenea la nivelul vârfului său se reflectă eventualele modificări energetice ale inimii. M.T.C. consideră glosodinia ca o suferinţă provocată de alterări ale nivelului energetic "YIN-YANG"; mai concret asistăm la o predominanţă de tip YANG, datorate fie reducerii YIN-ului, ca urmare a unui consum excesiv a acestuia, fie creşterii valorilor YANG-ului, puse pe seama acţiunii factorilor agresori exo şi endogeni. "Legea celor cinci elemente".

Principiile ce stau la baza conceptelor tradiţionale chineze spun că loja energetică FOC are un consum masiv de energie, reflectat prin plenitudinea inimii, ce duce la o stare de epuizare a lemnului, ce corespunde d.p.d.v. organic, ficatului. Aspectul mucoasei linguale la bolnavii de glosodinie, la o privire sumară pare normală. Dar în realitate, de multe ori culoarea mucoasei feţei dorsale a limbii este roşiatică ceea ce ar semnifica excesul energetic din loja FOC-INIMĂ.

PRINCIPIILE DE TRATAMENT ALE M.T.C. SUSŢIN:

1. Reducerea nivelului energetic YANG;

2. Resuscitarea energiei YIN, ce se găseşte în deficit;

3. Menţinerea armoniei "YIN-YANG" la valori egale, după eliminarea stărilor manifeste ale glosodiniei;

Aceste principii se pot realiza apelându-se la două sisteme de acupunctură:

1. auriculoterapie;

2. acupunctura ce se adresează regiunii maxilo-faciale;

3. acupunctura ce se adresează regiunii mâinii.

1. Auriculoterapia are la bază concepte desprinse atât din principii ale M.T.C., cât şi

precepte desprinse din medicina străveche franceză. Bazele ştiinţifice au fost puse de Paul Nogier. În prezent chinezii consideră pavilionul urechii drepte loc de reflectare a tuturor organelor din corp; la nivelul acestuia se află puncte cu localizare stabilă, care pot fi detectate cu ajutorul unei aparaturi electronice adecvate. Principiul se bazează pe determinarea rezistenţei electrice diferite a tegumentelor ştiut fiind că acupunctele au o rezistenţă electrică mai scăzută. In cazul zonelor cavităţii orale punctele celor două arcade se pot detecta în cadranul anterior al lobulului urechii. Se evidenţiază astfel două puncte, supero-anterior, al arcadei maxilare şi altul infero-anterior al arcadei mandibulare. Aceste puncte sunt supuse acţiunii stimulative mecano-chimice prin aplicarea seminţelor de "Vaccariae Sagetalis", plantă din familia Cariophylaceae(pe punctele detectate); aceste seminţe sunt aşezate pe o placă de plastic conformatoare, ce se acoperă cu leucoplast ce se pot lipi pe punctul electrodetectat. Pacientului i se explică modalitatea de activare a zonei prin presiune şi rotaţii periodice. Aceste seminţe se menţin 4-5 zile, după care urmează o pauză de 3 zile, tratamentul putându-se relua ulterior. Pe lângă presiunea mecanică asupra auriculoacupunctului, "semen Vaccariae" exercită şi un puternic efect revulsiv, chimic iritant asupra acestuia.

2. Acupunctura ce se adresează regiunii maxilo-faciale. Aceasta respectă principiile acupuncturii clasice, apelând la punctele plasate la nivelul extremităţilor corpului. Este vorba de cele faciale şi la nivelul membrelor superioare. Pentru regiunea feţei se aleg ace scurte de 1-1,5 cm lungime din oţel inoxidabil, cu mânere din sârmă de cupru argintat, trefilat.

In tratamentul glosodiniei se apelează frecvent la punctul "HEGU", plasat la nivelul mâinii în dreptul metacarpului IV. Acest acupunct este considerat de mulţi autori ca având efecte sedative ale durerilor din regiunea cefalică, fiind totodată un punct de reechilibrare energetică tip "YANG".

In situaţia unei anestezii cu scop chirurgical în stomatologie se folosesc atât puncte de pe faţă cât şi de la nivelul membrelor superioare pe partea abordată.

Tratamentul glosodiniei prin acupunctură apelează la câteva puncte situate pe faţă ce aparţin meridianelor Stomac, Intestin Subţire, Intestin Gros, Vas Guvernor. Se folosesc punctele CHENGJIANG, QUANLIAO, JIACHE etc. Aceste puncte sunt abordate în şedinţe periodice, la două zile, timp de 15-20 min., cu intervale succesive de manipulare a acelor după principii de tonifiere. Tratamentul se desfăşoară pe intervalul a circa 10-12 şedinţe cu pauze de 4-6 săptămâni. In unele situaţii, la nivelul punctelor apar reacţii hiperemice localizate, semn considerat bun de către M.T.C. Pe lângă principiile enunţate mai sus, trebuie menţionat că în funcţie de fiecare pacient în parte, sistemele de tratament se individualizează.

Punctele de acupunctură indicate, pe lângă cele descrise, se împart în puncte principale, suplimentare şi circumstanţiale:Puncte principale: I.G.4, I.G.11, V.G. 20, S.2.Puncte suplimentare: S.36, S.24, V.15, I.G.7, V.S.8, S.41.Puncte circumstanţiale: T.F.1, V.C.24, S.39 – la bolnavii cu buze uscate, F.3 – la bolnavii cu tumefierea buzelor, I.G.10.

Studiile efectuate interdisciplinar au evidenţiat rezultate favorabile în circa 67% din cazuri.

Dieta este una moderată, ce influenţează axul energetic YANGMING în scopul susţinerii organelor acestui ax energetic şi a tonifierii lojei energetice Apă. Astfel se vor consuma alimente bogate în elemente minerale şi antioxidanţi ca: grâu încolţit, orez nedecorticat uşor preparat prin muiere şi fierbere, pâine integrală şi minerale esenţiale ca Seleniu, Magneziu etc. Extractul de nucă de cocos este indicat îndeosebi la persoanele de sex feminin.

Dintre plante cele chinezeşti ce acţionează modulator la nivelul Lojei energetice Pământ şi cele cu efect de tonifiere renală sunt indicate; dintre cele indigene Sunătoarea are un efect pozitiv.

VI. ACUPUNCTURA ÎN STOMATOLOGIE CA MIJLOC DE SEDARE A DURERILOR

A. ALTE TEHNICI TERAPEUTICE:

ELECTROACUPUNCTURA

Este o metodă terapeutică ce constă în asocierea la acţiunea fizică a acelor de acupunctură, o acţiune specială realizată de curentul electric, procedeu modernizat şi prin multitudinea de generatoare electrice şi prin frecvenţele folosite.

Utilizarea curentului electric în medicină se face din timpuri străvechi, însă experimentele erau mai mult bazate pe empirism, neavând un substrat ştiinţific. Stimularea electrică a punctelor de acupunctură, denumită şi electropunctură, este o metodă terapeutică cu beneficii reale, având indicaţii în multe discipline medicale.

Rezultatele obţinute în practica clinică au condus la realizarea unei aparaturi performante, spectrul de aplicaţii fiind tot mai larg incluzând şi afecţiuni specifice disciplinei stomatologice. Principiile acestei metode terapeutice se leagă de unele proprietăţi ale curentului electric, sarcinile electrice pot străbate cu uşurinţă ţesuturile în sens bine cunoscut şi produc local sau la distanţă efecte specifice.

Principalele avantaje de ordin tehnic sunt:

1. Poate înlocui manevrarea manuală prelungită a acelor.

2. Permite să se regleze cu mai multă precizie intensitatea stimulului.

3. Asigură producerea unor stimulări puternice.

Indicaţii:

Indicaţiile privind acupunctura sunt valabile şi pentru electroacupunctură. Rezultate foarte bune sunt întâlnite în:

1. Tratamentul anumitor nevralgii şi paralizii, după cum acţiunea analgezică şi spasmolitică este mult mai puternică prin electropunctură decât prin simpla acupunctură.

2. În sechelele de după accidente vasculare cerebrale sau constatat ameliorări ale simptomelor îndeosebi în perioada de recuperare funcţională.

3. În unele afecţiuni algice în care durerea are un caracter liniar (lombosciatica, nevralgie cervico-brahială, etc.) prin tehnici de dispersie.

Contraindicaţii:

1. La femeile însărcinate, în special în primele şi ultimele trei luni de sarcină.

2. Evitarea stimulării unor puncte situate în vecinătatea sinusului carotidian, în jurul inimii sau a extremităţii cefalice. Ca accidente pot apărea:

- asfixia.

- oprirea respiraţiei.

- fibrilaţie ventriculară.

3. La bolnavii purtători de electrostimulatoare:

- cardiostimulatoare (peace-maker).

- pompe de infuzie continuă a insulinei.

- aparate auditive.

4. În zonele cu afecţiuni inflamatorii sau de natură alergică.

5. În cardiopatie, precum şi la cei cu hipertensiune cu valori mari (peste 180/120 mm Hg).

6. La pacienţii cu astenie avansată.

7. În stări infecţioase acute.

TEHNICA STIMULĂRII PRIN ELECTROACUPUNCTURĂ

Tratamentul se individualizează în funcţie de efectul urmărit şi care e specific terapeuticii medicale tradiţionale:

– efect de tonifiere, de stimulare;

– efect de dispersare, de sedare;

– efect de transmitere, de accelerare a fluxului energetic de-a lungul meridianului.

CALITATEA STIMULULUITONIFIERE DISPERSIE

FRECVENŢAINTENSITATE

TIMP DE STIMULARE

POLARITATE ELECTROZI

SENSUL CURENTULUIMică: 0,1 - 5 Hz.

Către pragul dureros: 500-800µA.

De regulă scurt: 2-3 min.

Electrodul negativ.

În sensul meridianului.Mare: peste 20 Hz.

Către pragul de percepţie: 100-400 µA.

De regulă, mai lung: 10-20 min.

Electrodul pozitiv.

Împotriva sensului meridianului.

Tab.6 Caracteristicile de curent adaptate obţinerii

efectelor de tonifiere sau de dispersie.

Înainte de utilizare aparatul se verifică fiind necesară o bună cunoaştere a detaliilor tehnice:

a. Se începe cu implantarea a două ace în punctele alese, care se manevrează până la

apariţia senzaţiei de acupunctură, când ambele ace sunt legate la două fire conductoare ale aparatului. Senzaţiile de acupunctură pot fi evidenţiate clinic fiind atât locale obţinute prin eliberarea de mediatori chimici la locul stimulat cât şi senzaţii generale care variază de la caz la caz, ca furnicături, toropeală, căldură ca şi senzaţii de migrare a energiei de-a lungul meridianului stimulat acupunctural.

Specificul metodei de stimulare electrică a acupunctelor constă în posibilitatea de a obţine aceleaşi efecte, chiar superioare metodei clasice de multe ori, prin modificarea unor caracteristici specifice ale curentului.

Ac introdus la o adâncime mică Ac introdus la o adâncime mare

Stimulare electrică mai mare.

Senzaţie locală mai puternică.

Densitate electrică mai mare.Stimulare electrică mai mică.

Senzaţie locală mai slabă.

Densitate electrică mai mică.EFECT TONIFIANT EFECT DISPERSANT

O altă modalitate de principiu în acţiunea electroacupuncturii în normalizarea circulaţiei energetice într-un meridian şi a sângelui, constă în "deblocarea" fluxului de "QI" - stagnant la un anumit nivel al acelui meridian, efect urmat de îmbunătăţirea circulaţiei superficiale şi profunde (efect de transmisie). Aceasta se obţine prin parcurgerea traseului meridianului de către sarcinile electrice între cei doi poli de generare şi captare, respectiv anod şi catod.

În mod obişnuit se folosesc două metode de electrostimulare:

1. Se plasează electrozii pe aceeaşi ramură dreaptă sau stângă a unui meridian. Pentru

obţinerea efectului de tonifiere sau pentru un efect de "transmisie", polul negativ (activ, cu acţiune tonifiantă) va fi plasat pe punctul cu numărul mai mic (deci la punctele de debut ale meridianului) iar polul pozitiv pe un punct cu număr mai mare.

Pentru dispersia unui meridian se plasează electrodul negativ pe punctul cu număr mai mare, iar cel pozitiv pe punctul cu număr mai mic. Sensul curentului e de la polul negativ spre cel pozitiv, suprapunerea sensului curentului în sensul circulaţiei "QI" în meridian are efect tonifiant, iar inversarea sensului efect dispersant. Când distanţa dintre electrozi e mare se mai poate plasa un ac pe un punct intermediar, numit "ac de conducţie", pentru a menţine traseul electric.

Electrozii se plasează sub mânerul acului pentru a calcula mai precis rezistenţa electrică totală utilizată.

2. Plasarea polului negativ pe un punct situat pe o ramură a meridianului şi polul

pozitiv pe punctul omonim situat pe ramura opusă.

b. Se fixează potenţiometrul la "zero". Se deschide circuitul iar intensitatea curentului

electric este uşor mărită, până ce bolnavul resimte o senzaţie adecvată, gradul de stimulare fiind stabilit în funcţie de limita de toleranţă a bolnavului.

Pe parcursul stimulării, dacă senzaţia de curent dispare - fenomen de adaptare, intensitatea curentului va fi crescută uşor până la reapariţia senzaţiei specifice.

c. În general, trecerea curentului are loc în decurs de 10-20 min. şi numai în unele

afecţiuni tratamentul ajunge la 30 min.

d. După tratament, se reglează potenţiometrul la "zero" şi se întrerupe curentul.

Stimularea poate fi făcută şi prin piele intactă, necesarul de sarcină electrică fiind mai mare, pentru a depăşi bariera cutanată.

TIPUL DE STIMULAREPRAGUL DE PERCEPŢIEPRAGUL

DUREROSPRAGUL DE TOLERANŢĂStimulare prin aceStimulare prin piele intactă80 µA

100 µA500 µA

1000 µA1000 µA

10.000 µA

Alţi factori de care depinde sensibilitatea la nivelul punctelor stimulate sunt:

- prezenţa în imediata vecinătate a acului a unui număr mai mare (senzaţie mai puternică) sau mai mic (senzaţie mai slabă) de terminaţii nervoase;

- plasarea electrozilor într-un teritoriu cu rezistenţa electrică diferită. Astfel, senzaţia va fi mai puternică într-un punct situat într-o regiune musculară decât într-un punct situat într-o regiune în care predomină ţesutul adipos.

La intensităţi sau frecvenţe prea mari ale curentului ce depăşesc limitele de tolerabilitate pot apare unele efecte secundare locale: arsurile (la nivelul aplicării stimulilor) se înregistrează la intensităţi prea mari ale curentului sau la o inegalitate importantă între segmentul pozitiv şi cel negativ al undelor ca şi la utilizarea în terapie a curentului continuu, poate apare electroliza cu dizolvarea acelor şi necroza tisulară, prin acumularea de sarcină electrică intratisular. Aceste efecte pot fi preîntâmpinate prin utilizarea curentului alternativ la intensităţi ale curentului sub limita de tolerabilitate. Stimularea mai puternică provocată de electropunctură poate determina contracţii musculare mai puternice, deci trebuie luate măsuri pentru a se înlătura lipotimiile sau accidentele provocate de strâmbarea sau ruperea acelor.

Fig.4 Efectele fiziologice şi patologice ale

diferitelor intensităţi de curent.

Observaţii:

a. Reglarea potenţiometrului trebuie să fie lentă pentru a nu surprinde bolnavul printr-o intensitate prea bruscă.

b. În timpul tratamentului pot fi semnalate fenomene de spasm, senzaţie de toropeală, de dilataţie şi greutate, dar toate acestea sunt socotite normale.

c. Dat fiind că punctele din zona facială şi cele situate deasupra coatelor şi genunchilor sunt mai sensibile la stimulul electric, curentul nu trebuie să fie prea puternic în aceste zone.

APARATUL DE ELECTROACUPUNCTURĂ ŞI PRINCIPII TEHNICE

Schema de principiu a unui aparat de electroacupunctură e: un generator de curent "G", ce furnizează o anumită cantitate de energie ce se aplică la doi electrozi de stimulare "1" şi "2", plasaţi în punctele alese între care există o impedanţă bioelectrică de sarcină "Z". Intensitatea curentului şi tensiunea sunt reglate de instrumente specifice.

O schemă mult simplificată a unui electrostimulator e prezentată în figura de mai jos:

Fig.5 Schema simplificată a unui electrostimulator de acupunctură

FORMA DE UNDĂ A IMPULSURILOR DE STIMULARE

Este un parametru tehnic controversat, un sistem unitar de lucru nefiind stabilit. Sunt realizate diferite forme de impulsuri electrice:

- Simetrice/asimetrice;

- Unde triunghiulare; rectangulare; sinusoidale; în "dinte de fierăstrău"; unda rectangulară cu pauză între impulsuri etc.

La proiectarea electrostimulatoarelor care furnizează aceste forme de undă de impulsuri se are în vedere o caracteristică importantă şi anume: suprafeţele semialternanţelor (+) şi (-) să fie egale pe intervalul unei perioade identice pentru a suprima eventualele componente care au efecte nedorite asupra pacientului (necroze tisulare).

În practica clinică se preferă o formă de undă triunghiulară a impulsurilor datorită efectelor specifice cât şi stabilităţii formei de undă la modificarea unor parametri.

La formele de undă asimetrice, semialternanţele cu amplitudine mai mare sunt cele care produc efectul de stimulare.

PERIOADA ŞI FRECVENŢA

În afara parametrilor anteriori, o caracteristică importantă a impulsurilor de electrostimulare este perioada "T", respectiv frecvenţa " f "de oscilaţie a acestora. Perioada este intervalul de timp dintre două variaţii succesive identice în raport cu linia izoelectrică de referinţă. Din motive de ordin practic, interesează mai mult inversul

perioadei, valoare numită frecvenţă şi care reprezintă numărul de oscilaţii într-o unitate de timp, mai precis într-o secundă, după formula:

f = 1/T (Hz)

Frecvenţa sau numărul de cicli pe secundă se măsoară în herzi (Hz).

La aparatele de electrostimulare, frecvenţa de repetiţie a stimulilor poate fi reglată continuu sau în trepte între:

- 0,1 şi 1000 Hz (1kHz) - domeniul frecvenţelor joase;

- 1000 Hz şi 100.000 Hz (100kHz) - frecvenţe medii;

- peste 100 kHz - frecvenţe înalte.

Datele de electrofiziologie au precizat că frecvenţele de amplitudine mică (0,1-10 Hz) sunt adecvate stimulării S.N.S. (sistemul vegetativ simpatic); frecvenţele între 10 - 50 Hz sunt adecvate stimulării S.N.P. (sistemul vegetativ parasimpatic); cele situate între 50 - 100 Hz sunt adecvate stimulării nervilor motori. Frecvenţele mai mari de 1000 Hz nu sunt necesare întrucât "pragul" de stimulare funcţională a nervilor somatici este situat între 500-1000 Hz, limita impusă de durata fazei refractare, de circa 1 ms.

La aceeaşi intensitate a stimulului, sensibilitatea dureroasă creşte între 30 Hz şi 100 Hz, scăzând ca sensibilitate dureroasă neplăcută între 100 Hz şi 1000 Hz. Acest fapt este cauzat de depăşirea frecvenţelor de transmisie nervoasă, ştiut fiind că un stimul supraliminar are un efect inhibitor.

În cercetări privind efectele fiziologice ale diferitelor frecvenţe de stimulare, s-a demonstrat că naloxona, blocant al endorfinelor, suprimă numai analgezia indusă de un ritm de 4 Hz, fără a inhiba analgezia indusă de un ritm de 200 Hz. În schimb analgezia dată de un ritm de 200 Hz este blocată de paraclorfenilamina, care nu influenţează analgezia de 4 Hz. Frecvenţele joase par a induce analgezie prin eliberare de endorfine. În schimb frecvenţele înalte (100Hz-200 Hz) par a realiza acelaşi lucru prin eliberare de serotonină, prin stimularea neuronilor serotoninergici.

Ca o consecinţă derivată din fiziologie, se apreciază că frecvenţele joase (sub 5 Hz) au efect tonifiant, iar frecvenţele mari (peste 20 Hz) au efect sedativ.

DURATA ŞI FRONTUL IMPULSURILOR DE UNDĂ

Durata impulsului este echivalentă cu lăţimea lui iar frontul impulsului cu timpul său de creştere şi cu cel de coborâre. Se deosebesc două fronturi de undă: anterior şi posterior.

În electrostimulare se pot genera impulsuri modulate ca frecvenţă, tip, grupuri de impulsuri urmate de pauze etc. în funcţie şi de complexitatea aparatului utilizat.

POLARITATEA ELECTROZILOR ŞI DENSITATEA CURENTULUI

În transmisia curentului alternativ, polaritatea electrozilor anod - catod nu are o foarte mare importanţă, curentul circulând în ambele sensuri. Totuşi, la închiderea circuitului electric se poate constata în general o prezenţă de curent mai mare la catod.

Densitatea de curent reprezintă concentrarea de sarcini electrice în unitatea de suprafaţă. O densitate electrică crescută va fi mai mare la electrodul introdus mai superficial comparativ cu electrodul introdus mai profund.

MĂSURI DE MENŢINERE ŞI ÎNTREŢINERE A APARATELOR

1. Evitarea scurtcircuitărilor între electrozi când aparatul funcţionează.

2. Păstrarea aparatului într-un mediu cu temperatura potrivită şi constantă; de asemenea e bine să se evite mediul umed.

MEZOTERAPIA

Este o metodă terapeutică ce constă în injectarea într-un punct de acupunctură a unor substanţe chimice, soluţii medicamentoase în scopuri terapeutice. Substanţele pot fi diverse: soluţii sintetice, preparate uleioase, vitamine, combinaţii fitoterapice etc.

S-au mai descris şi alte metode terapeutice cu indicaţii şi tehnici specifice, având însă folosinţă mai puţin în specificul stomatologic.

B. MECANISMELE DE ACŢIUNE ALE ACUPUNCTURII

Teoriile mecanismului de acţiune ale acupuncturii au interesat mulţi cercetători, atât acupunctori, cât şi din alte discipline. S-au formulat diferite ipoteze ale mecanismelor de acţiune acupuncturale.

Teoria meridianelor ca sistem de reglare a homeostaziei bioelectrice a corpului uman a fost formulată teoretic şi experimental prin principiile clasice ale acupuncturii.

Pe baza datelor furnizate de tehnica E.A.G.-Electroacupunctograma, s-a reuşit înregistrarea directă a unor fenomene bioelectrice care au loc în organism în condiţii fiziologice sau patologice, în mod direct sau după stimularea acupunctelor. Privită în complexitatea deosebită a fiziologiei, în care fiecare structură şi funcţie are şi un plan biofizic, teoria rămâne principală în explicarea acestor mecanisme.

Ipoteza energetică, indică noţiunea de "Energie", fără a preciza însă substratul ei. Ar fi mai curând vorba de energie ca simbol, ca sumă a diferitelor sale forme de manifestare (calorică, electrică, luminoasă, mecanică etc.).

Ipoteza bioelectrică este susţinută pe baza proprietăţilor bioelectrice ale meridianelor şi punctelor de acupunctură. S-a cercetat nu numai activitatea bioelectrică a întregului organism, cât mai ales activitatea bioelectrică a meridianelor şi punctelor de acupunctură. Întrucât meridianele şi punctele de acupunctură s-au dovedit a nu avea un substrat anatomic anume, încercările de a le integra activitatea lor bioelectrică în ansamblul organismului nu au dus la rezultate deosebite. O altă ipoteză e cea neuroreflexă, care s-a bucurat şi se bucură încă de un mare interes din partea cercetătorilor, în special a celor de formaţie neurofiziologică. În adevăr, înţeparea acupunctelor presupune stimularea unor receptori sau fibre nervoase, atât somatice cât şi vegetative. Informaţiile pornite de la nivelul lor, codificate bioelectric în funcţie de teritoriul de unde provin, de timpul în care apar şi de intensitatea lor, sunt apoi prelucrate în centrii nervoşi superiori, de unde va porni spre periferie un răspuns cu semnificaţie adaptativă. Distribuţia metamerică a principalelor puncte toraco-abdominale, ar fi o dovadă ce certifică participarea lor printr-un mecanism neuroreflex.

Ipoteza neurală şi biochimică implică participarea unor substanţe chimice (histamina, serotonina, bradikinina, prostaglandine, somatostatine, etc.) în obiectivarea efectelor acupuncturii. Substanţele chimice pot fi eliberate la nivelul punctului stimulat, de unde sunt preluate în sistemul circulator şi transportate la distanţă, unde vor acţiona inducând o serie de modificări specifice. Pot fi, de asemenea, eliberate la nivelul unor structuri nervoase centrale, substanţele eliberate făcând parte din categoria hormonilor, neurotransmiţătorilor şi neuromodulatorilor.

Inducerea pe calea transmiterii încrucişate a analgeziei de la un animal la altul a fost un argument important în sprijinul acestui mecanism, constituind şi unul din stimulii

cercetărilor care au dus la descoperirea sistemului endorfinic endogen şi a participării lui în mecanismul analgeziei.

Ipoteza neurofiziologică s-a dezvoltat în ultimul deceniu paralel cu extinderea ei ca metodă de analgezie. Aproape jumătate din lucrările prezentate în cele 1200 de pagini cuprinzând lucrările "Simpozionului Naţional de Acupunctura din China", din 1985, se referă la acest subiect.

Ipoteza mecanismului de tip placebo a fost invocată ca mecanism de acţiune al acupuncturii prin implicarea unei componente psihice în terapeutică. S-a observat că:

a) Acupunctura este la fel de eficientă la om şi la animal, unde fenomenul de tip placebo rămâne discutabil.

b) Efectele acupuncturii la sugari şi copii mici sunt mai bune ca la persoanele adulte.

c) Aplicarea acupuncturii pe puncte false s-a dovedit a fi net inferioară ca eficienţă stimulării punctelor clasice alese conform acţiunii existente.

Acest mecanism implică faptul că majoritatea meridianelor YANG ce traversează regiunea cefalică au relaţii cu ochii, la nivelul lor putându-se aprecia starea energiei psihice "SHEN", în punctul V1(JINGMING), localizat în porţiunea supero-internă a orbitei.

Relaţia dintre Sistemul Nervos Superior şi terapia prin acupunctură se poate obiectiva şi indirect, în condiţiile solicitării unor valori materiale pentru acest tratament. Astfel, se constată o scădere semnificativă a eficienţei acupuncturii mergând până la 40% (în concepţia autorului), la solicitarea acestor valori pentru un grup de control. O posibilă teorie a acestei ineficienţe este dată de modificarea tranzitorie a unor circuite cerebrale ce se află sub dependenţa lojei energetice F./V.B. ştiut fiind că V.B. este organul ce integrează funcţia de evaluare logico-cauzală aflată de multe ori la cauza afecţiunii.

O teorie biofizică ar fi că în zonele cerebrale implicate în aceste funcţii se creează legături bioelectrice, această zonă devenind temporar "închisă" asemănător unui mecanism de "poartă".

Datorită ineficienţei unei metode ştiinţifice de evidenţiere a "energiei", ci a manifestărilor acesteia, nu există o concepţie unanim acceptată privind mecanismul de acţiune al acupuncturii. Se pot presupune intricări neuro-fiziologice, bioelectrice, hormonale ce dau un rezultat informaţional iniţial şi apoi la nivel biochimic şi fizic. Datele actuale, strânse ca urmare a experienţei milenare, implică o cercetare complexă, argumentele aduse contra eficienţei acupuncturii fiind anulate de rezultatele deosebite ale tratamentelor acupuncturale.

Mecanismele neurofiziologic şi umoral pot furniza informaţii obiective ale mecanismelor stimulării acupuncturale, ipoteza neuroreflexă şi a implicării umorale e o posibilă explicaţie a acestor mecanisme.

NEUROFIZIOLOGIA TRANSMITERII NERVOASE

Durerea, ca senzaţie specifică, se datorează excitării sub- sau supraliminare a unui neuron sau mai mulţi, generându-se astfel un stimul de răspuns ce va fi interpretat cortical sau subcortical. Transmisia centrală a acestor stimuli se realizează prin intermediul neuronilor specifici.

Neuronul reprezintă unitatea structurală şi funcţională a sistemului nervos specializat în recepţionarea, stocarea, transmiterea şi prelucrarea informaţiilor.

Pentru a putea acţiona excitantul trebuie să aibă anumite calităţi: să fie suficient de intens, să acţioneze brusc, să persiste un timp, să excite specific. În repaus, neuronul are un potenţial de membrană, iar când este stimulat de un excitant subprag se formează un potenţial de acţiune local, ce nu dă propagare de impuls nervos.

La un excitant prag/supraprag se modifică automat permeabilitatea membranei pentru ioni, în special pentru Na+ declanşând formarea unui potenţial de acţiune (spike), "impulsul nervos propagat". Excitabilitatea membranei variază cu concentraţia ionilor: diminuarea Ca++, creşterea K+ cresc excitabilitatea; scăderea K+, anestezicele locale, alcoolul etc., scad aceasta. Uneori aceste modificări sunt mai mari, încât determină fenomene de supraexcitabilitate ce pot genera impulsuri spontane, descărcări repetitive sau blocarea impulsului nervos, etc. Odată potenţialul de acţiune declanşat, prin fibrele aferente ajunge la primul neuron al lanţului reflex, localizat diferit în funcţie de tipul şi funcţia acestuia. Transmiterea (conducerea) prin fibra nervoasă (mielinică) se face în mod centrifug, uneori şi centripet prin "reflex de axon" în situaţii patologice, experimental, când sunt izolate.

Transmiterea impulsurilor nervoase prin fibra nervoasă se face după legile cunoscute:

- integritate anatomo-fiziologică, conducerea izolată (mielina fiind izolator) şi nedecremenţială (fără pierderi).

- legea "tot sau nimic" (răspuns neaxial la stimul prag-supraprag).

- multiplicarea impulsurilor în terminaţiile axonale fără scăderea amplitudinii.

- legea conducerii bilaterale.

Propagarea impulsului nervos se face din aproape în aproape în fibrele cu structură amielinică (cu viteză mai mică) şi prin "salturi" în fibrele mielinice (cu viteză mai mare).

Viteza de conducere în fibrele nervoase variază cu natura fibrei, grosime, temperatură, vârsta şi vascularizaţie. Un exces informational duce la oboseală cu întreruperea activităţii şi blocarea aportului specific.

Legătura interneuronală şi dintre neuroni şi alte celule se face prin formaţiuni specializate denumite sinapse, prin mediatori chimici. Mediatorii transmiterii sinaptice sunt:

- Acetilcolina: sinapse colinergice - cel mai des întâlnite.

- Noradrenalina (Norepinefrina): sinapse adrenergice.

- Dopamina: sinapse dopaminice.

Alte sinapse au ca mediator:

- serotonina (5 - H.T) - (5 - hidroxi-triptofan), substanţa P, prostaglandinele, acidul gamma-amino-butiric (G.A.B.A.), glicina, taurina, etc.

Funcţionalitatea sinapselor poate fi afectată de tulburări metabolice locale sau afectarea elementelor postsinaptice care determină tulburări în sinteza, stocarea, cuantificarea şi eliberarea mediatorilor sau tulburări în legarea şi în activarea acestora. Neuromodulatorii au efect hormonal local, de la neuron la neuron, nonsinaptic şi au acţiune tonică asupra funcţiei neuronale (control fazic) reglând afinitatea receptorilor. Neurohormonii sunt eliberaţi din S.N.C. şi sistemul nervos periferic prin potenţialul declanşat de un stimul nervos specific. Ca rol fiziologic, neurohormonii îl au realizând controlul la distanţă al glandelor endocrine, la nivele diferite.

Neuronii sunt organizaţi în reţele neuronale cu o populaţie uniformă ce îndeplinesc aceleaşi roluri dar cu aferenţe şi funcţii diferite. La numărul adaptabil de neuroni de peste 115 miliarde, estimat că ar fi în S.N.C., numărul de căi pe care îl poate lua un impuls nervos este astronomic, dacă ţinem seama că pot avea fiecare 100 de conexiuni convergente şi 100 de divergenţă!

Pentru menţinerea homeostaziei, organismul dispune de o reglare nervoasă şi endocrină cu care poate realiza o reglare deterministă - o cauză produce un efect, sau aleatorie - efectul apare cu o anumită probabilitate.

După cum se observă în figură, reglarea nervoasă este mai rapidă, mai fină şi mai mobilă:

Fig.6 Mecanismele menţinerii homeostaziei

TRANSMISIA CENTRALĂ A SENSIBILITĂŢII DUREROASE

Prin neuronul din ganglionul posterior stimulii ajung în cornul posterior medular sau în centrii nervoşi ai S.N.C., unde converg şi alte aferenţe periferice (somatice, viscerale) şi centrale. În cornul posterior informaţiile sunt spaţializate, ţesuturile distale fiind proiectate medial, iar cele aproximale, lateral.

În modularea sensibilităţii algice, un rol deosebit l-ar avea laminele I, II şi V, situate în cornul posterior medular, dinspre posterior spre anterior, ultima fiind şi locul convergenţelor somatice şi viscerale.

După stratificarea nervilor din cornul posterior, Rexed îi împarte în 6 zone (lamine):

Fig.7 Detaliu schematic al cornului posterior: fascicolele groase ce constituie partea medială a rădăcinii dorsale se divid în fibre lungi ascendente şi scurte descendente care intră în cornul dorsal unde fac conexiuni cu numeroşi interneuroni. Fibrele subţiri A.S.N.C. fac numeroase conexiuni (sinapse) în laminele cornului posterior: în lamina I (exclusiv în sensibilitatea algică), lamina IV, V, VI. Convergenţa fibrelor cutanate şi viscerale în lamina IV ar explica durerea referită viscerală la tegumente. În laminele I, II, V se fac conexiunile cu fibrele inhibitorii ce blochează transmisia impulsurilor sensibilităţii specifice.

Din cornul posterior pornesc căile centrale implicate în transmisia impulsurilor, de două tipuri: una are distanţe lungi intersinaptice şi puţine sinapse (oligosinapse), cu conductibilitate rapidă, care răspunde cu exactitate la localizarea spaţială a durerii

(exemplul fascicolul spino-talamic). Al doilea tip este cel cu distanţe mici intersinaptice (polisinaptic), cu conducţie lentă, fără o somatopie organizată, aşa cum este fascicolele din formaţiunea reticulată ascendentă.

La om există, probabil, mai multe căi lungi implicate în transmisia şi integrarea acestor stimuli ce includ tracturi spino-talamice, spino-cervicale, spino-reticulate, spino-mezencefalice, spino-cervicale pe de o parte, iar pe de altă parte tracturile măduvei spinale dorsale prin fascicole propriospinale.

1. MECANISME DE INTEGRARE SPINALĂ

Dacă în conceptul clasic măduva spinării era considerată ca o simplă cale de transmitere, azi s-a dovedit ca ea este un organ foarte complex, cu organizare anatomică, electrofiziologică şi biochimică, care permite nu numai recepţia şi transmisia ci şi modularea informaţiilor receptate periferic.

Cornul posterior are o structură complexă care permite recepţia şi transmisia proceselor senzoriale. Astfel, celulele din lamina I primesc impulsuri exclusiv de la fibrele "A-delta" şi "C", şi au conexiuni cu celulele din "substanţa gelatinoasă", segmentele vecine şi centrale. În celulele din lamina V converg fibrele somatice superficiale, profunde şi cele vegetative iar neuronii receptori din sistemul nervos periferic şi central se pare că au o cale identică spre cortex. Datorită structurii polisinaptice, un singur neuron poate primi informaţii de la mai mulţi receptori.

2. MECANISME DE INTEGRARE SUPRASPINALĂ

În etajul superior aproximativ o pătrime din fibrele aferente ajung la cortex, restul fac mai multe conexiuni de integrare în: substanţa reticulată, unde stimulul nociceptiv se integrează cu componenta afectiv-emoţională şi unii nuclei cerebrali (hipocamp, nucleu caudat) unde se pare că se face integrarea cu memoria. Aceste verigi realizează o integrare complexă a sensibilităţii algice, iar conexiunile cu scoarţa cerebrală, în principal cu lobul parietal ar realiza conştientizarea durerii.

După unii autori, la nivelul cortical, nu s-ar face decât o localizare a senzaţiilor dureroase, creierul fiind un sistem de procesare deosebit de complex şi cu programe de autoconservare şi control.

Ipoteza implicării unor formaţiuni nervoase superioare în mecanismele analgeziei este accentuată de teoria "porţii de control" emisă de Melzack şi Wall (1965). Conform acesteia, anumiţi centri nervoşi din S.N.C. au un rol specific de inhibiţie a sensibilităţii algice, îndeosebi la nivelul "Substanţei Gelatinoase" descrisă de Rolando.

Mecanismul acestei teorii ar consta în existenţa unui "filtru cu sensibilitate variabilă" sau "poarta de control" ce în mod normal se află în repaus dar care se poate activa la un stimul specific. Stimulii aferenţi aparţin de două tipuri principale de fibre cu viteze diferite de conducere: fibre groase, mielinice ce definesc grupa "A" şi fibre subţiri, amielinice ce aparţin grupei "C". Aceste fibre fac sinapsa la nivelul medular cu un interneuron "T", de la care impulsurile sunt interpretate în "substanţa gelatinoasă", având însă efecte diferite: fibrele groase o activează blocând transmiterea corticală a impulsurilor nocicepţiei, iar cele subţiri o inactivează.

Efectul inhibitor s-ar realiza printr-un mecanism de "inhibiţie presinaptică" datorită fibrelor cu diametru mare care, deşi conduc mai lent impulsurile, pregătesc centrii nervoşi şi blochează "poarta" de impulsurile aferente provenite prin fibrele cu diametru mic. Totuşi, la o stimulare puternică sau îndelungată, impulsurile repetitive din fibrele cu diametru mic depăşesc inhibiţia prealabilă, realizându-se astfel conştientizarea durerii.

Fenomenul este deosebit de important pentru stimulii realizaţi de către acupunctură a căror intensitate, nesituându-se la parametrii înalţi vor fi preluaţi în principal de fibrele cu diametru mare, având ca efect închiderea "porţii" cu blocarea influxului algic transmis de fibrele subţiri, efectul depinzând astfel de intensitate şi de modalitatea de stimulare.

De la nivel central supraspinal, din nucleii corticali şi subcorticali, pornesc căile de inhibiţie şi modulare a durerii pre- şi postsinaptice descendente de la diverse niveluri, în special modulare în lamina V medulară. Această cale este reprezentată tipic de tractul corticospinal, de tip serotoninic şi adrenergic, cu un efect modulator tonic. În afara acestor căi de inhibiţie cu mecanism opioid, mai există şi alte căi, cu mecanisme neopioide, însă mai puţin cunoscute în prezent. Se consideră implicarea directă a creierului în inhibiţia sensibilităţii algice la nivel de "poartă", ştiut fiind că unele stări psihice: sugestibilitatea, anxietatea, etc., pot influenţa percepţia durerii.

Funcţionarea acestui sistem descendent de inhibiţie necesită trei factori:

- nivelul informaţional: alertează structurile superioare la apariţia unui mesaj;

- un factor de control care modulează mesajul după starea de excitabilitate a S.N.;

- un efector, ce transmite mesajul de control spre releele sinaptice ale căilor specifice.

MECANISME DE INTEGRARE UMORALĂ

Descifrarea mecanismului analgeziei acupuncturale a fost posibilă graţie progreselor făcute în domeniul neurochimiei, ramura modernă a neurofiziologiei, care studiază rolul substanţelor peptidice endogene (hormoni, neuromodulatori şi neurotransmiţători) în mecanismul complex al durerii. Numărul substanţelor care intervin în transmisia sau modularea impulsurilor senzoriale dureroase se ridică la mai multe zeci şi lista lor nu încetează să crească.

Printre neuropeptidele implicate în mecanismul fiziologic al sensibilităţii algice, endorfinele au un rol important. Există numeroase date care demonstrează că peptidele cu activitate de tip morfinic (termenul de endorfine înseamnă "morfine endogene") participă la inducerea percepţiei dureroase, a comportamentului, a funcţiei neuroendocrine a creierului, a hipofizei şi a sistemului vegetativ peptidergic din intestin. Spre exemplu, enkefalinele (principalele endorfine cunoscute, ca metenkefalina şi leuenkefalina) şi substanţele înrudite (proopiocortina, alfa- şi beta lipotrofina) pot stabili o legătură între percepţia algică, comportament, reglarea neuro-endocrină, dar şi între secreţia endocrină şi metabolism. Deasemenea, ele au o strânsă legătură cu activitatea bioelectrică cerebrală. În ce măsură şi la ce nivel eliberarea acestor substanţe mediază efectele analgezice ale acupuncturii, constituie o necunoscută, din care se întrevede lămurirea nu numai a mecanismului de acţiune al acupuncturii, dar şi a unor procese fiziologice implicate în recepţia, transmisia şi modularea unor stimuli specifici.

Distribuţia receptorilor opiacei şi a endorfinelor în sistemul nervos central este inegală. Concentraţii mari au fost puse în evidenţă în corpii striaţi, amigdala neurală, substanţa cenusie periapeductală, talamus şi hipotalamus.

Se găsesc, deasemenea, în coarnele dorsale ale măduvei, unde au fost decelate nu numai enkefaline, dar şi alte neuropeptide implicate în transmisia şi modularea senzaţiei dureroase, ca "substanţa P", colecistochinina şi somatostatina.

Intervenţia unei componente umorale în obţinerea efectului hipoalgezic prin acupunctură a fost evidenţiată de o serie de observaţii clinice şi experimentale. Astfel, s-a constatat că instalarea hipoalgeziei prin acupunctură sau electroacupunctură necesită un timp de inducţie de aproximativ 20 de minute, iar după încetarea stimulării, scăderea pragului de percepţie dureroasă se menţine o perioadă de timp, care uneori atinge 70 de ore.

Argumente suplimentare au fost aduse de studiile experimentale la animal, folosind circulaţia încrucişată. Creşterea pragului sensibilităţii dureroase a fost obţinută atât la animalul la care s-a efectuat stimularea acupunctică (donator), cât şi la primitor, atât la şobolan, cât şi la câine sau iepure.

Fig.8 Schema conexiunilor bulbo-mezencefalice implicate în controlul fluxului de stimuli nociceptivi: PAG, Substanţa Cenuşie Periapeductală; NCG, Nucleul Gigantocelular; NRM, Nucleul Median al Rafeului; FRS, Fasciculul Reticulospinal; FST, Fasciculul Spinotalamic; fibre nervoase A(delta) şi C.

Mai mult, transferul de lichid cefalorahidian de la un animal acupunctat, în ventriculul IV al altui animal nestimulat, creste semnificativ (cu 85%) pragul sensibilităţii dureroase. În fine, s-a arătat că întreruperea funcţiei hipofizare aboleşte efectul acupuncturii printr-un mecanism legat de eliberarea de endorfine dar încă insuficient elucidat.

Ca mecanisme electro-fiziologice şi ionice, endorfinele ar bloca intrarea sodiului (Na+) în neuron scăzând depolarizarea, scade şi transmisia informaţiei dureroase, sau produc o inhibiţie presinaptică tot prin mecanism de pompă de sodiu. S-ar modifica prin aceasta polarizarea locală şi structura informaţională ca într-un mecanism de feed-back.

STRUCTURA BIOCHIMICĂ:

Peptidele opioide sunt cunoscute azi ca având structuri biologic active, omologe, ce derivă din trei precursori (propeptide) care corespund la trei gene distincte, fiecare precursor conţinând o secvenţă minimă terminală aa. leu- sau met-, cu afinitate pentru receptorul opiaceu. Procesul formării lor în neuroni nu este pe deplin cunoscut. Ca factori naturali ce declanşează eliberarea lor, cei mai cunoscuţi, ar fi:

4 stimulii dureroşi.

4 în actul sexual.

Structura:

Prima familie are ca precursor proopiomelanocortina care prin clivaj dă a-endorfina, b- endorfina, g- endorfina, betalipotrofina, A.C.T.H., etc.

Aceste numeroase peptide se sintetizează atât în S.N.C. cât şi în centri subcorticali, având valori diferite în nocicepţie şi alte mecanisme senzoriale, reglarea cardio-circulatorie şi alte funcţii.

S-au studiat mai bine trei endorfine cu rol în mecanismele algice:

· a- endorfina 61-76 ce dă analgezie slabă, limitată şi de scurtă durată.

· b- endorfina 61-77, cu efect analgezic slab.

· g- endorfina 61-91, care dă analgezie puternică (între 18-33 ori mai mare decât morfina) cu durată între 30-60 minute.

Aceste endorfine provin din clivarea beta-lipotrofinei printr-un sistem enzimatic care le degradează ulterior până la o formă neopioidă de hormon.

Cele mai cunoscute enzime de degradare a opioidelor sunt:

- exopeptidazele (carboxipeptidaza).

- endopeptidazele.

b- endorfina se găseşte în cantităţi mai mari în hipofiza anterioară unde este depozitată împreună cu A.C.T.H. şi b- lipotrofina, dar şi în glanda medulosuprarenală şi în S.N.C. unde are concentraţii variate, predominând în etajele superioare, comparativ cu enkefalina ce predomină în sistemul nervos periferic. Nu există o corelaţie demonstrată între creşterea b-endorfinei plasmatice şi a concentraţiei cerebrale a acesteia. Introdusă intraspinal şi intracerebral la om dă analgezie de lungă durată, fapt dovedit şi prin studiile experimentale folosind circulaţia încrucişată.

Când acţionează direct pe celule, spre exemplu organic, crescând glicemia, acţiunea sa nu e reversată de naloxonă.

A doua familie de opioide are ca precursor proenkefalina A, cu şapte secvenţe de peptide opioide, mai cunoscute fiind met-enkefalina şi leu-enkefalina din care derivă enkefalina. Enkefalina se găseşte în neurohipofiză, gl. medulosuprarenală şi în sistemul nervos, în etajele superioare, şi la nivelul medular în laminele I, II şi V din cornul posterior. Degradarea enkefalinelor este făcută de o peptidă numită enkefalinază.

A treia familie are ca precursor proenkefalina B din care derivă dinorfina, alfa-endorfina şi dinorfina. Dinorfina este reprezentantul cel mai studiat şi se găseşte în adenoneurohipofiză, glanda medulo-suprarenală şi etajele superioare nervoase, precum şi la nivelul medular în laminele I, II şi V din cornul posterior.

Substanţele opioide acţionează specific pe receptorii opioizi de pe suprafaţa membranelor neuronale.

Folosind alfabetul grecesc, Martin (1976) clasifică receptorii opioizi în receptori - după molecula specifică :

- miu (m), pentru morfina.

- kappa (k), pentru ketociclazocina (analgezic slab, depresor puternic).

- sigma (s), pentru S.K.F. - 10,047 (excitant puternic).

Distribuţia şi densitatea receptorilor opioizi e neuniformă în organism, variind cu specia. Ulterior se descoperă receptori de tip delta (d) cu specificitate pentru enkefalină, epsilon (e) cu specificitate pentru endorfine, lambda (l) găsit la animale, etc., selectarea opioidelor endogene este în parte relativă, corelaţia cu receptorii nefiind bine cunoscută.

Receptorii morfinici specifici predomină în etajele supraspinale, iar pentru ketociclazocina în etajul spinal. Ariile nociceptoare supraspinale (talamusul, substanţa cenuşie periapeductală, nucleii rafeului, sistemul limbic) deţin, conform unor studii, preponderent receptori tip "m", dar şi alţi receptori specifici.

La nivel medular s-au evidenţiat deasemenea receptori pentru beta-endorfină, enkefalina, etc.

Sistemul de "substanţă P": este o peptidă descoperită în organism, de von Euler în 1931, formată din 11 aminoacizi şi baze. Aceasta, în mod normal, are o acţiune mai lentă şi prelungită. Se poate presupune că există o competiţie la nivel medular, un sistem de "poartă" biochimică, între "substanţa P" şi enkefaline, în care "substanţa P" mediază transmisia mesajelor nociceptive spre etajele nervoase superioare, iar enkefalina împiedică sau atenuează progresia influxului nervos prin inhibiţia ponderii de "substanţă P". Prin receptorii periferici, creşte permeabilitatea vasculară şi tonusul musculaturii netede.

Localizarea acestui mediator este în celulele nervoase, concentraţiile cele mai mari sunt în aferenţele primare ce mediază intrările nociceptive:

- creier (periapeductal, hipotalamus, amigdală, aria preoptică, secţiunea trigemenului).

- măduva spinării, în cornul posterior (de 30 de ori mai mare concentraţia comparativ cu cornul anterior).

- organe periferice (intestin).

S-au găsit valori crescute în L.C.R. (36,1 ± 2,7 fmol/ml). Modificări severe faţă de normal (9,6± 3,2 fmol/ml) s-au pus în evidenţă la pacienţii cu fenomene Raynoud, în special cei fumători.

Absenţa totală de "substanţă P", prin deficit congenital, expune individul la pericole grave din partea mediului extern prin absenţa producerii nocicepţiei. Creşteri mari de "substanţă P" se întâlnesc la pacienţii cu dureri cronice neoplazice, şi la pacienţii cu arahnoidită.

Alte substanţe implicate în mecanismul sensibilităţii algice:

Sistemul monoaminic (M.A.O.), este implicat în mecanismul nociceptiv supraspinal ce-şi exercită acţiunea antialgică la nivel medular prin căile descendente spinale. Din acest sistem fac parte neuronii serotoninici şi adrenergici, cu neurotransmiţătorii: serotonina (5-hidroxitriptamina, 5 H-T) sau adrenalina. Creşterea nivelului serotoninic amplifică gradul de analgezie, iar inhibiţia sintezei de serotonină face imposibilă analgezia prin electrostimulare.

Scăderea nivelului serotoninei, adrenalinei şi dopaminei se constată în sindromul depresiv de însoţire a durerii cronice.

Antidepresoarele tri- şi tetraciclice ca amfetamina cresc nivelul monoaminelor printr-o inhibiţie a recaptării la nivelul sinapsei monoaminice.

Dereglarea acestor sisteme duce la tulburări specifice în durerea cronică.

Alte substanţe implicate în nocicepţie, sunt somatostatina şi colecistokinina:

Somatostatina ar avea efecte similare cu opiaceele, pe lângă acţiunea hormonală specifică.

Colecistokinina, hormon gastrointestinal, se găseşte în concentraţii mari în aferenţele senzoriale şi creier (periapeductal), potenţând nocicepţia reversată de naloxonă.

În analgezia de stres ar mai fi interesate şi alte substanţe (pe lânga beta-endorfină) cum sunt: A.C.T.H, cortizolul etc.

Se mai consideră existenţa unui sistem neopioid de modulare a analgeziei de stres, în care sunt implicate mecanisme centrale de tip monoaminergic, serotoninergic, colinergic, histaminic şi sistemul renină-angiotensină.

Implicarea centrilor nervoşi în obţinerea efectului analgezic prin electroacupunctură este sugerată de constatarea că acest efect nu se mai înregistrează dacă aplicarea acelor este precedată de interceptarea percepţiei dureroase periferice prin anestezie locală. La rândul lor, implicarea endorfinelor în mecanismul hipoalgeziant al electroacupuncturii este susţinută şi de imposibilitatea obţinerii acestui efect la şoareci, deficienţi în receptori opiacei.

Un argument în plus pentru intervenţia endorfinelor în obţinerea efectelor electrostimulării este adus şi de utilizarea acestui tratament în combaterea sindromului de abstinenţă la intoxicaţia cronică cu heroină.

MECANISMUL DE INTEGRARE BIOFIZICĂ A CORPULUI UMAN

Stimularea unui punct de acupunctură antrenează numeroase modificări locale, preluate ca informaţii şi transmise apoi la distanţă, pe mai multe căi. Calea sistemului nervos somatic (S.N.S.), explică localizarea precisă, de către pacient a punctului stimulat; pe cale reflexă, S.N.S. poate declanşa o serie de reacţii segmentare, precum: modificarea tonusului muşchilor, modificarea pragului de percepţie dureroasă, şi alte efecte specifice. Unul dintre mecanismele acupuncturale este cel reflex, implicat în teoria "controlului de poartă" a impulsurilor dureroase.

Calea sistemului nervos vegetativ (S.N.V.), explică efectele nemetamerice înregistrate în activitatea organelor interne (reglarea presiunii arteriale, modificarea motilităţii şi a secreţiei gastrice, reducerea bronhospasmului etc). Participă de asemenea la modularea percepţiei dureroase, având implicaţii majore în asigurarea homeostaziei bioelectrice a corpului uman.

Calea vasculară, substanţele chimice eliberate în cursul stimulării punctelor sunt preluate, pot acţiona la distanţă mare de locul înţepăturii, inducând unele din efectele generale (reglaj specific al tonicităţii vasculare, stimularea proceselor imune, acţiune centrală stimulatorie sau sedativă...). Cele mai multe dintre aceste substanţe chimice sunt încărcate electric, acţionând la distanţă, în virtutea sarcinilor electrice pe care le posedă. Această cale include sistemul sangvin cât şi pe cel limfatic.

Calea spaţiilor interstiţiale: de-a lungul lor migrează sarcinile electrice "mobile" produse în exces în cursul stimulării şi care pot fi înregistrate prin metoda E.A.G. sub forma microcurenţilor de leziune.

Dinamica sarcinilor electrice, atât cea locală - modificarea raportului între sarcinile electrice pozitive şi cele negative, cât şi la distanţă - migrarea sarcinilor electrice, ocupă un loc important în mecanismul de acţiune al acupuncturii, neuromodulatorii endogeni acţionând sinergic, potenţând sau inhibând acestea. Ipotezele ce susţin acest mecanism sunt următoarele:

a) Potenţialul de leziune declanşat prin înţepare e suficient de mare pentru a stimula

atât receptori somatici, cât şi pe cei vegetativi. Însăşi transmisia informaţiilor de-a lungul fibrelor somatice şi vegetative este de natură electrică.

Întrucât relaţia sistemului nervos vegetativ cu activitatea bioelectrică tisulară este mai amplă decât cea a sistemului nervos somatic, mecanismul nervos vegetativ pare a fi mai important în medierea efectelor acupuncturii.

b) Sarcinile electrice locale produse în cursul stimulării sunt preluate, pentru a realiza

starea de "relaţie funcţională bioelectrică tisulară", atât pe calea spaţiilor interstiţiale (traiectul meridianelor) cât şi pe calea sistemului vascular, nervos sau limfatic.

c) Punctele situate în teritorii dezaferentate senzitiv, prin leziuni ale structurilor

nervoase sau prin anestezie, au efect redus în stimularea prin acupunctură, dovedindu-se a fi mai eficiente punctele situate în apropierea trunchiurilor nervoase.

Fenomenele electrice de suprafaţă asociate cu punctele de acupunctură, se datorează rezistenţei electrice mai scăzute pe care o au acestea. Astfel, raportul dintre rezistenţa electrică a tegumentului indiferent şi rezistenţa în punctele active are valoarea de 3,12 / 9,51.

Măsurătorile electrice cutanate, efectuate cu curent alternativ, au dus la constatările:

· conductivitatea este de tip unidirecţional, în cele două sensuri de trecere ale curentului;

· conductivitatea creşte proporţional cu creşterea temperaturii, deasemenea la excitaţia fotonică;

· excitarea unui punct declanşează răspunsuri repetitive (serii de impulsuri);

· explorarea rezistenţei electrice în puncte simetrice evidenţiază valori aproximativ egale. S-au evidenţiat diferenţele rezistenţei electrice între sexe şi în funcţie de vârstă: media valorilor de rezistenţă la acelaşi punct este mai mică la femei comparativ cu bărbaţii; la grupele de vârstă mai înaintate s-au găsit valori semnificativ mai crescute faţă de grupele de vârstă mai tinere;

· circulaţia electrică de suprafaţă participă la circulaţia profundă, modificându-şi sensul şi o parte din proprietăţi în funcţie de starea şi condiţia fiziologică a organelor profunde asociate;

· fenomenele de denervare înlătură caracteristicile electrice specifice, demonstrând astfel indirect existenţa unui mecanism de control nervos şi umoral.

Cercetări de electrofiziologie asupra gradienţilor electromagnetici cutanaţi (Becker – 1970) au evidenţiat unele din aceste proprietăţi.

Proprietăţile biofizice cutanate şi ale punctelor de acupunctură au mai fost evidenţiate şi prin alte metode.

Un experiment care a reuşit să evidenţieze traseul unor meridiane energetice a fost realizat de dr. V. Bâgu şi col. (1981), prin utilizarea izotopilor radioactivi proprioinjectaţi într-un punct de acupunctură. Dintre soluţiile folosite, cele mai bune rezultate s-au

obţinut cu Pertechnetat de Tehneţiu 99 mTc în doze mici (aproximativ 5-100 ori) celor obişnuite.

Concluziile experimentului au fost mai mult decât încurajatoare, la o cameră de scintilaţie s-a observat migrarea radiotrasorului de-a lungul meridianului energetic de care aparţine punctul, rapiditatea migrării fiind proporţională cu starea funcţională a meridianului. Astfel:

- Traseul radiotrasorului pus mai bine în evidenţă, a fost pentru meridianele: Rinichi, Intestin gros...

- Migrarea se face de-a lungul meridianului acumulându-se frecvent în organul corespunzător de care aparţine (în cazul Rinichiului în cel din partea meridianului studiat).

- Migrarea izotopului se face în funcţie de starea organului corespunzător: la cei cu afectare de organ mai repede, putând apare întreruperi ale meridianului.

- Injectarea în puncte neutre nu duce la migrări ale substanţei.

O posibilă explicaţie alternativă ar fi că radiotrasorul migrează pe calea limfaticelor de calibru mai mic, sau a spaţiilor şi lichidelor interstiţiale.

Mecanismele analgeziei acupuncturale sunt un domeniu nu foarte bine cunoscut, rezultatele terapeutice obţinute demonstrând eficacitatea acestei metode terapeutice îndeosebi în cadrul unor afecţiuni algice funcţionale.

Dacă ar fi să explicăm nivelurile de acţiune ale acupuncturii: reacţiile locale ar fi datorate formării şi eliberării în ţesuturi a substanţelor chimice neuromodulatoare (histamina, serotonina, bradikinina, prostaglandine, potasiu, etc.), dar şi prin stimularea nervoasă; reacţiile segmentare ar putea fi atribuite implicării sistemului nervos somatic şi într-o oarecare măsură, a celui vegetativ; reacţiile generale şi cele la distanţă ar putea fi atribuite sistemului endorfinic endogen şi migrării sarcinilor electrice sub forma microcurenţilor de leziune.

VII. Prezentări de cazuri clinice de glosodinii tratate prin acupunctura

Ţinând cont de cele prezentate mai sus în continuare iată câteva cazuri clinice, considerate ca fiind reprezentative.

Caz 1.

Un prim caz este acela al unei paciente suferinde de glosodinie, sau sindromul de "gură arzândă (burning mouth)". Deşi acestei paciente i-am efectuat un tratament de acupunctura clasică (fără resuscitare electrică), l-am ales pentru a evidenţia efectul de hiperemie ce poate apare imediat după aplicarea acelor (fig.8). Acesta reacţie dovedeşte că rezultatele acupuncturii vor fi dintre cele mai bune în atare situaţie.

Fig.8. Efectul de eritem în jurul acelor de acupunctura

Reacţia hiperemică accentuată observată dovedeşte buna reactivitate a pacientei faţă de acupunctura.

Caz 2.

Este vorba de o pacientă ce s-a prezentat în cabinetul nostru pentru mobilităţi dentare pronunţate, sângerări gingivale spontane, halenă fetidă. Din anamneză rezultă că este şi polialergică medicamentos. In urma examenului clinic obiectiv se precizează diagnosticul de parodontită marginală cronică profundă. Se instituie un tratament antibacterian, antiinflamator, în cadrul căreia se decide pe lângă detartraj şi extracţia lui 16 irecuperabil. Imaginea ce urmează prezintă aspectul facial după aplicarea acelor de acupunctura şi a firelor de stimulare electrică (foto 9). Punctele alese pentru anestezia regiunii hemimaxilarului drept aparţin meridianului stomac (S3, S7), intestinului gros (IG4, IG18), pericardului (P9). S-a apelat totodată la auriculoacupunctură alegându-se punctul dentar superior. După circa 30 de minute de la începerea stimulării electrice s-a obţinut un efect analgezic suficient de bun pentru a efectua extracţia lui 16. De aceea extracţia a decurs în condiţii optime, fiind uşor

Fig.9 Cazul 2

de realizat şi datorită gradului mare de mobilitate dentară, în schimb, chiuretajul pereţilor alveolari s-a însoţit de o uşoară jenă dureroasă.

Cazul 3

Pacienta din imaginea de mai jos (foto 10) s-a prezentat în clinica de parodontologie a facultăţii noastre cu o parodontită marginală cronică superificială localizată la grupul frontal inferior, fiind şi polialergică medicamentos. Pe lângă terapia antbacteriană, antiinflamatorie s-a practicat un chiuretaj subgingival în câmp închis în regiunea mai sus menţionată.

Fig.10 Cazul 3

Pentru inducerea efectului anestezic s-a apelat la tehnica de analgezie prin electroacupunctură, punctele de elecţie fiind reprezentate de S5, bilateral. Deoarece pacienta a prezentat o uşoară stare de lipotimie s-a ales o poziţie de decubit dorsal, fiind totodată resuscitat şi punctul VG26. La circa 20 de minute de la stimularea electrică a acupunctelor efectul analgezic s-a dovedit a fi foarte bun, astfel încât s-a efectuat chiuretajul într-o stare de linişte operatorie totală. Inconvenientul major 1-a constituit starea de contractură a musculaturii regiunii mentoniere şi sângerarea ceva mai crescută decât după utilizarea unui anestezic corectat cu un vasoconstrictor.

Caz 4.

Ultima prezentare a acestor situaţii clinice se referă la o pacientă cu glosodinie a cărei labilităţii neuropsihice crescute la care se adaugă relatările că ar avea o alergie atât

medicamentoasă cât şi alimentară. Aceste constatări m-au determinat să aleg analgezia prin electroacupunctură încă din primul moment (fig. l1).

Fig ll Cazul 4

Din această cauză chiar în situaţia detartrajului ultrasonic pe care l-am utilizat în prima şedinţă am apelat la acupunctura. Interesant este faptul că deşi pacienta a venit agitată şi posibilitatea de colaborare cu ea părea sortită eşecului, imediat după activarea electrică a acelor am obţinut o linişte operatorie totală. Este ştiut că în mecanismul ei de acţiune acupunctura are o însemnată componentă reflexogenă, aceasta fiind evidentă în cursul tratamentul stărilor de agitaţie neuro-psihice. Dar totodată în aceste cazuri hiper-reactivitatea dureroasă a bolnavului este mai mare ca de obicei. De aceea, consider cu atât mai demn de menţionat efectul rapid analgezic obţinut în această situaţie.

VIII. Concluzii, discuţii, evaluări

Observaţii personale efectuate de-a lungul anilor de când utilizez tehnicile de analgezie prin acupunctura şi electroacupunctură în glosodinii şi alte manopere stomatologice m-au condus la următoarele păreri pe care le-aş enunţa astfel:

1. Starea de analgezie în foarte multe situaţii nu este totală; din această cauză ea ar putea foarte bine numită "stare de hipoalgezie"; cu toate acestea ea este suficientă pentru a efectua o manoperă stomatologică curentă, de tipul unei extirpări vitale, incizia unui abces, extracţie dentară, etc..

2. Secusele musculare, starea de contractură şi chiar de trismus descrisă mai sus, limitează şi reduc accesibilitatea înspre regiunile distale ale cavităţii bucale, ceea ce

pentru un medic stomatolog cu experienţă profesională de începător poate constitui un obstacol major în calea reuşitei manoperelor sale.

3. în cazul glosodiniilor rebele la celelalte mijloace terapeutice alopate durerile încep să scadă în intensitate după circa 2-3 şedinţe, în procent de peste 80% din cazuri durerile sunt abolite complet la sfârşitul serilor de şedinţe de acupunctura.

4. în cazul intervenţiilor chirurgicale, cum sunt cele de parodontologie, sângerarea este mai mare decât în cazul folosirii de anestezice cu vasoconstrictori, ceea ce poate reprezintă un inconvenient major.

5. în situaţia în care medicul stomatolog este cel care realizează şi monitorizează anestezia prin electroacupunctură, efectuând şi actul terapeutic se poate verifica şi controla mult mai bine fiecare moment în parte, deşi atenţia trebuie să fie mult mai ditributivă decât în situaţia unei analgezii medicamentoase.

6. Postoperator, vindecările sunt mult mai rapide, decât după folosirea anestezicelor medicamentoase. Extracţiile efectuate de mine şi care se situează la mai multe zeci, au avut o rată de vindecare de peste 92% fără complicaţii, hemoragii imediate sau tardive. De asemenea nu am observat în nici un caz apariţia de alveolită postextracţională.

7. La câţiva dintre pacienţii mei care sufereau de astm bronşic cu fenomene alergice marcate, imediat după activarea electrică a acelor dispneea permanentă de care suferea pacientul a dispărut, chiar el remarcând uşurinţa cu care respira pe parcursul intervenţiei.

8. Şi deoarece majoritatea dintre cazurile cărora le-am efectuat analgezii prin electroacupunctură erau pacienţi alergici nu numai medicamentos, am urmărit atent reacţiile postanestezice. La nici unul dintre aceste cazuri nu s-au sesizat reacţii de nici un fel după electroacupunctură atât imediate cât şi tardive.

9. Analgeziile din cazul glosodiniilor sunt mai bine obţinute după şedinţele de electroacupunctură, această metodă fiind indicată mai cu seamă în situaţia formelor persistente şi care au debutat cu mult timp înaintea instituirii acupuncturii.

10. Răspunsul negativ la acupunctura este datorat frecvent situaţiilor de aşa-numite glosodinii, care au cauze organice (nevralgii dentare, parodontale, sinuzale, etc).

IX. Biblografie

1. ADRIAN P. ADAM: Acupunctura în medicina generală, I5 : 79-80, 1995.

2. ANDERSSON S. A, ERICON T., ITHALM-GREN E., LINDQUIST G.:

Electroacupuncture. Effect on pain threshold measured with electrical stimulation of teeth, Bi-ainRes., 63 : 393, J973.

3. ANDERSSON S. A., HOLMGREN E.. ROOS A.: Analgesic effects of peripheral conditioning stimulation. II. Importance of certain stimulation parameters, Acupuncture and Electrotherapeut. Res., Int. J„ 2 :237, 1977.

2. * * *A-n explanatory book of the newest illustrations of Acupuncture Points, Medicine and Health Publishing Co., Hong Kong, 1974.

4. BECKER R. O., CONE C. D., JAFFE L. F.: Panel discussion,: the role of electrical potential at the cellular level ingrowth and development, Ann. N.Y. Acad. Sci, 328 : 451—456, 1974.

5. BENSON I. J., EPSTEIN M.: The placebo effect: a neglected of set in the care of patients, IAMA, 232 : 1225—1227, 1975.

6. BERGSMANN O., WOOLEY-HART A.: Diferences in electrical skin conductivity between acupuncture points and adjacent skin area, Am. J. Acupuncture, 1: 27, 1973.

7. BÎGU V. ŞI COL.: Evidenţierea meridianelor şi a punctelor de acupunctură şi a legăturilor cu organul afferent, 1981.

8. BRĂTILĂ F., PÂRVU E.: Diagnosticul în Acupunctură, I : 9-33, 1995

9. CEKIC A., VIDAS I., STIPETIC M. M.: Oral clinical tests in glosodiny and glossopyrosis.

10. DYCHKO E.N., MIRTOVSKAYA V.N., SIROTA G.I., SUKMANSKII O.I.: Vanilmandelic acid and etiology of glossodiny.

11. FLORIAN P.: Acupunctura fără ace, 5 : 204, 1998.

12. GĂLUŞCAN V., CHIRIŢĂ C.: Manualul de Acupunctură Tradiţională Chineză, Acupunctura in afectiunile orale.

13. GLASS B.J.: Xerostomia and glossodiny.

14. GLICK D., BEN A.H., GUTMAN D., SZARGEL R.: Salivary modifications in glossodiny.

15. GUNN C. C.: Type IV acupuncture points, Am. J. Acupuncture, 5 : 51—52, 1977.

16. GOUWEI L., et al: A study on the composition of aferent fibres at point „zu-san li" in relation to acupuncture analgesia, Zhoughua Yixme Zuzhi, 61: 24—28, 1981.

17. HAMEROFF S. R.: Microtubulus, bioholo-graphy and acupuncture, Am. J. Chin. Med, 2 : 163—170, 1974.

18. HANEKE E.: Etiology of glossodiny.

19. HSUEH P. J.: Electric acupuncture stimulation in the treatment of insomnia, Am, J. Acupuncture, 7: 335, 1979.

20. HYAERINEM J., KARLSSON M.: Low resistance skin points that may coincide with acupuncture loci, Medical Biology, 55 : 88—94, 1977.

21. HUBER M.A., HALL E.H.: Glossodiny and nutritional deficiency.

22. IONESCU-TIRGOVISTE C., MARIN D., TOMA C., VASILESCU V.: Electro- physiology of the acupuncture points, Communic. USSM Bucharest, 1965.

23. IONESCU-TIRGOVISTE C: La importanca diagnostica de la resistividad electrica de los puntos de acupunctura, Rev. Argentina Acupunctura, 4 : 2, 1967.

24. IONESCU-TIRGOVIŞTE C, CONSTANTIN D., BRATU I.: Electricul skin resistance in diagnosis of neuroses, Am. J. Acupuncture, 2 : 247, 1974.

25. IONESCU-TIRGOVIŞTE C.: Anatomic and funcţional particularities off the skin areas used in acupuncture, Am. J. Acupuncture, 3 : 199, 1975.

26. IONESCU-TIRGOVIŞTE C, PHLECK-CHIIA-YAN, RODICA VIŞINESCU, DANCIU A.: Acupuncture and electroacupuncture therapy in the treatment of hyperlipoproteinemia, Am. J. Acupuncture, 9 : 57, 1981.

27. IONESCU-TIRGOVIŞTE C, PHLECK-CHHA-YAN, DANCIU A, BIGU V., CHEŢA D.: The treatment of peripheral polyneuritis by electroacupuncture, Am. J. Acupuncture, 9 : 303—309, 1981.

28. IONESCU-TIRGOVIŞTE C, BAJENARU O., ZUGRAVESCU D, ET AL.: Electrical skin potenţial of the Jing distal points in diabetics with and without clinical neuropathy, Am. J. Acupuncture 12 : 256, 1984.

29. IONESCU-TIRGOVIŞTE C, BAJENARU O., ZUGRAVESCU D., ANN A., DOROBANŢU E., HARTRA D.: Influence of medling depth and restance between acupuncture points on electrical current resistance, Am. J. Acupuncture, 11: 231—235, 1983.

30. INYUSHIN T. C.: Toward the study of electrobioluminiscence of Acupuncture points under normal conditions and with the Action of Laser Radiation, Problems in Bioenergetics, Dombrowsky A., ed. Alma-Ata, Kazakh. USSR, Kazakh State Univers., 64—68, 1969.

31. JACOBS N. B.: Neuro-stimulaţion (acupuncture without needles) given by technicians following formula books and using higher-powered equipment, Am. 3. Acupuncture, 10 : 353— 357, 1982.

32. JOWER G. W.: Transcutaneous electrical nerve stimulation (TENS) in pediatric acupuncture., Am. J. Acupuncture, 10 : 359—362, 1982.

33. KAJDOS V.: The Akabane method as applied to acupuncture, Am. J. Acupuncture, 2 : 266, 1974.

34. KASLOW A. C, LOWENCHUSS O.: Hearing rehabilitation. using electro-acupuncture without needles, Am. J. Acupuncture, 2 :23, 1974.

35. KELLNER A.: Histologie et function de la peau, Nouv. Rev. Int. Acup., 2 : 31, 1967.

36. LAITINEN J.: Acupuncture and transcutaneous electric stimulation in the treatment of chronic sacrolumbalgia and ischialgia, Am. J. Acupuncture, 4 : 169, 1970.

37. LAFOURT J. L.: A propos de 8 rugles, Meridiens, 57—08 : 59—69, 1982.

38. LAMB A.B., LAMEY P.J.: Prospective study of aetiological factors in burning mouth syndrome, Brit. Med. J., 296 : 1243-1246, 1988.

39. LEE T. N.: T'halamic Neuron Theory, the law of the Five Elements and l'he Rhyth-mic Method of Classical Acupuncture, Am. J. Acupuncture, 9 : 217—226, 1981.

40. LEE D. C, LEE M. O., CLIFFORD D. H.: Does beta endorphin modify the sym-pathomimetic effects of acupuncture during anesthesia in dogs, Am. J. Acupuncture, 8 : 215, 1980.

41. LI H., GUAN Z., LIN G.: The microscopic vasculitis in tongue, Chinese Journal of Stomatology, III, 1996

42. LOWENSCHUSS O.: Electroacupuncture progress and effectiveness, Am. J. Acupuncture, 3 : 347, 1975.

43. LUCIANI R. J.: Direct observation and photography of electroconductive points on human skin, Am. 3. Acupuncture, 6 : 311—317, 1978.

44. LUHU J.P., DONATH K., HANEKE E.: Changes of the lip salivary glands in glossodinya. Histologic and morphometric analysis.

45. LUND E.: Bioelectric Fields and Growth, University of Texas, Austin, Texas, 1947.

46. MAN P. L, NING T. L.: Electroacupuncture and electrostimulation for relief of chronic intratable pain, Am. J. Acupuncture, 11: 143—147, 1983.

47. MANAKA Y, URQUHART I.A.: Acupuncture, New York, Weatherhill, 1973.

48. MANAKA Y.: On certain electrical phenomena for the interpretation of Qi in chinese acupuncture, Am. J. Chin. Med, 3 : 71—75, 1975.

49. MARESKY L.S., GIRD I., VAN DER BIJL P.: Burning mouth syndrome.

50. MAYOR R., GELDER M., GATT D.: Glossodiny, Psihyatry, ed. a-II-a, Oxford University.

51. MATSUMOTO T., HAYES M. F.: Acupuncture, electric phenomen of the skin and postvagotony gastrointestinal atony, Am. J. Surg, 125 : 176—180, 1973.

52. MELZAK R., STILLWELL D. M., FOX E.J.: Trigger points and acupuncture points for pain : Correlations and implications, Pain, 3 : 3—23, 1977.

53. MIN S. Y.: Effect of electric acupuncture and moxibustion on phagocytic activity of the reticulti-endothelial system, Am. J. Acupuncture, 11: 237—241, 1983.

54. MYERS A., NAYLOR G.D.: Estrogenic titre in glossodiny.

55. NAGAYAMA K.: I. Acupuncture anesthesia. Introduction of the selective way of meridian points in needle anesthesis and main of pain relief by electric needle anesthesia with „ Tokk RK 7198, 3. Kyoto Pain Controle Inst., 6 : 101, 1973.

56. NAGAYAMA K.: The significance of selecting meridian points and finding points in drugless acupuncture anesthesia, J. Kyoto Pain Central Jnst. 8 : 74—79, 1975.

57. NAGAYAMA K., GARNRY J. P., SAHA T.: Application of plate v.s. plate low-freqency electrostrostimulation for classic acupuncture. Modality needle feeting therapy, J. Kyoto Pain Control Inst. 9 : 243, 1976.

58. NAKATANI Y.: Skin electric resistance and Ryodoraku, J. Autonomie Nerve, 6 : 52, 1976.

59. NAKATANI Y.: Guide for aplication of Ryodoraku autonomous nerve regulatory therapy, Osaka, 1972.

60. NGUYEN VAN NGHI, LANZA U.: L'analgesie par acupuncture, Marseille, 1974.

61. NIBOYET J. E. H.: La moindre resistance a l'electricite de surfaces punctiformes et de trajets cutanes concordants avec les points et meridiens bases de l'acupuncture, Louis-Jean, Lyon, 1963.

62. NIBOYET J. E. H.: Nouveîles constataliois sur Ies proprietes electriques des points chinois, Bull. Soc. Acup., 30 : 7, 1968.

63. NISHIYAMA S.: Internal disorders and tongue, Asian Medical Journal, 27, nr. 7, 1984.

64. NISHIYO K.: Acupuncture and the autoimuns reflex, J. Jap. Acup. and Moxibustion Soc, 29: 14—21, 1980.

65. OMURA Y.: Some hystorical aspects of acupuncture and electric acupuncture research, Acup. Electro-Terap., Research Inst., 1: 3, 1976.

66. PINDBORG J.J.: Glossodinya: Atlas of Diseases of the Oral Mucosa.

67. PRECIS D’ACUPUNCTURE CHINOISE: Académie de Médicine traditionelle chinoise, 1 : 11-64, 1982

68. POPOVICI D. & COL.: Acupunctura în terapeutica medicală, 5 : 90-91, 1988.

69. REVISTA O.S., O.M., O.P. : Psihopatological Study in burning mouth syndrome, nr. 3, vol. 78, 1994.

70. REVISTA O.S., O.M., O.P. REF. LAMEY P.J. & COL.: Lip component of burning mouth syndrome, nr. 5, 1994.

71. REVISTA DE STOMATOLOGIE ŞI GHIRURGIE B.M.F.: Glosodinia, French bucal medicine,III : 262-282, 1971.

72. SANDU L.: Cum tratăm durerea III : 34-73, 1991.

73. STEPANOVA T.S., DEGTIOREVA E.P.: Neurophysiological analisys of the central mechanism of glossalgia.

74. STOFMAN G.M. & COL.: Venous vasculitis in tongue.

75. ŢOVARU Ş.: Patologie Medicală Stomatologică, 260-267, 1999.

76. VAN DER PLOEG: Psyhological aspects of patients with burning mouth syndrome, Van der Val I.

77. VÂRLAN G., POPESCU R., BÎGU V.: Opinii privind explicarea fenomenului acupunctural, 1987.

ANEXA 1

CORESPONDENŢA DINTRE UNELE PLANTE MEDICINALE DIN ROMÂNIA ŞI MERIDIANELE ENERGETICEMERIDIANUL ENERGETICPLANTA

DENUMIRE LATINĂPLANTA

DENUMIRE POPULARĂPLĂMÂNTHYMUS SPECIAE

PLANTAGO LANCEOLATACIMBRU

PĂTLAGINA

SPLINA/PANCREASVACCINIUM MYRTILLUS

MORUS ALBA/NIGRA

COMPOSITAE HERBA

HUMULUS LUPUSAFIN

DUD

PELINARIŢA

HAMEI

INTESTIN SUBŢIRE FOLIUM RUBIPLICATI

MELISSA OFICINALISMURE

ROINIŢA

CORDLAVENDULA AUGUSTIFOLIA

LEONURUS CARDIACALEVĂNŢICA

TALPA GÂŞTII

RINICHIROSA CANINA

ARCTIUM LAPPA

SAMBUCUS NIGRAMĂCEŞ

BRUSTUR

SOC

INTESTIN GROSGEUM URBANUM

CARUM CARVI

CORIANDRUM SATIVUM

RHAMUS FRANGULA

GENŢIANA LUTEACERNĂŢEL

CHIMEN

CORIANDRU

CRUŞIN

GHINŢURA

VEZICA JUNIPERUS COMUNIS

AGROPYRUMREPENSIENUPAR PIR

PERICARDCRATAEGUS MONOGINA

HYSSOPUS OFFICINALISPĂDUCEL

ISOP

VEZICA BILIARĂMENTHA PIPERITA

CALENDULA OFFICINALIS

CICHORIUM INTYBUSMENTAGĂLBENELE CICOARE

FICATCHELIDONIUM MAJUS

ACHILLEA MILLEFOLIUM

HYPERICUM PERFORATUMROSTOPASCA

COADA ŞORICELULUI

SUNĂTOARE

TREI FOCARE

HIPPOPHAE RHAMNOIDES

RIBES NIGRUM

ARTEMISIA ABSINTHIUMCĂTINA ALBĂ

COACĂZUL NEGRU

PELIN

ANEXA 2

STRUCTURA BIOCHIMICĂ A PRINCIPALILOR MEDIATORI AI S.N.C.

MEDIATORI OPIOIZI:

· MET-ENKEFALINA: TYR-GLY-GLY-PHE-MET

· LEU-ENKEFALINA: TYR-GLY-GLY-PHE-LEU

· ALFA-ENDORFINA: TYR-GLY-GLY-PHE-MET-THR-SER-GLU-LYS-SER-GLU

-THR-PRO-LEU-VAL-THR

SINTEZA ENDORFINICĂ:

β- LIPOTROFINA

61 65 66 76 77 78

TYR GLY GLY PHE MET THR SER GLY LYS SER GLY THR PRO LEU VAL THR LEU PHE LYS ASU ALA HIS

MET-ENKEFALINA LYS LYS GLY GLN-OH

91

GAMA-ENDORFINA

BETA-ENDORFINA

ALŢI PRECURSORI:

- PROENCEFALINA A - 4 molecule de MET-ENCEFALINĂ

- 1 molecula de LEU-ENCEFALINĂ

- PROENCEFALINA B(promorfina) - alfa, beta-neoendorfina, dinorfina

COMPOZIŢIA CHIMICĂ :

· SUBSTANŢA P

- ARG-PRO-LYS-PRO-GLU-GLU-PHE-PHE-GLY-LEU-MET-NH

ANEXA 3

LOJA ENERGETICĂ/ CALITĂŢI LEMN

FOC

PĂMÂNT

METAL

APA

Organ YINFicatInimaSplina/

PancreasPlămâniRinichi

Organ YANGVezica biliarăIntestin subţireStomacIntestin grosVezica urinară

GustAcruAmarDulceAstringentSărat

SimţOchiLimbaGuraNasUrechi

Calităţi psihiceImaginaţieCreativitateMeditaţieIntuiţieSpontaneitate

ExprimareUnghiiGâtBuzePielePăr de pe cap

Emoţii

Pozitive

/ NegativeBunătate/

FurieBucurie/

UrăEmpatie/

AnxietateCuraj/

TristeţeCalm/

Teama

CuloareVerdeRoşuGalbenAlbNegru

ClimatVântFierbinteUmedUscatRece

DezvoltareRăsărireCreştereCoacereRecoltareStocare

EnergiaGeneratoareExpansivăStabilizatoareContractantă

Conservantă

PlanetaJupiterMarteSaturnVenusMercur

Etapa de viaţăCopilărieTinereţeMaturitateBătrâneţeMoarte

Sunet vindecătorHsuHerHooSheeChway

Număr3,82,75,104,91,6

CELE CINCI ENERGII ELEMENTARE ŞI UNELE DIN

CALITĂŢILE ASOCIATE

ANEXA 4

Arcada\Dinţiincisivicanini

premolarimolari I,IImolar III

MAXILARR-V.F-V.B.P-I.G.Spl.-S.C-I.S.

MANDIBULĂR-V.F-V.B.Spl.-S.P-I.G.C-I.S.

RELAŢIA DINTRE DENTIŢIE ŞI LOJILE ENERGETICE

Pe baza caracteristicilor de presiune masticatorie, a mişcărilor de lateralitate mandibulare fiziologice, dar şi conform unor principii enunţate mai sus se poate deduce durabilitatea unor materiale uzuale specifice pentru tratamentul stomatologic:

MATERIALincisivicaninipremolarimolari I,IImolar III

Amalgam---ÖÖ

CompozitÖÖ

Ö--

Ö - indicaţie de elecţie.

ANEXA 5

PUNCTELE DE ACUPUNCTURĂ CU LOCALIZARE

SOMATICĂ ANATOFORMĂ

Punctele somatice cu localizare anatoformă sunt acele puncte ce nu necesită vizualizarea acestora sau măsurarea în unităţi specifice "cun" pentru a fi evidenţiate.

Punctele localizate pe regiuni corporale:

Palma manus:

– Peric.9; I.8.

Dorsum manus:

– P.11; I.G.1; I.G.3; I.G.4; I.9; I.S.1; I.S.2; I.S.3; T.F.1; T.F.3.

Reg. Carpalis:

– anterior: P.9; I.7; Peric.7.

– posterior: I.G.5; I.S.5; T.F.4.

Reg. Antebraţ

Cubital anterior:

– P.5; I.G.11; C.3; P.3; I.G.12.

Cubital posterior:

– I.S.8; T.F.10; T.F.11.

Antebrahial anterior:

– P.7; P.8; C.4; C.5; C.6; Peric.6.

Antebrahial posterior:

– I.G.6; I.G.10; I.S.6; T.F.5.

Puncte Extrameridian(P.E.):

– 26, 27, 28, 29, 30.

PUNCTELE REGIUNII GÂTULUI:

Reg. Scapulară:

– I.S.9; I.S.10; I.S.12; I.S.14; D.M.14.

Reg. Cervicală anterioară:

– V.C.22; V.C.23.

Reg. m. Sterno-cleido-mastoidian:

– IG.17; I.G.18; S.11; I.S.16; I.S.17; V.B.12.

Reg. Mentonieră:

– V.C.24.

Reg. Cervicală laterală:

– I.G.16.

Reg. Cervicală posterioară:

– V.10; T.F.17; V.B.20; V.G.15.

P.E.:

– 7, 12, 13, 17, 21.

PUNCTELE CAPULUI

Reg. Parietală:

– V.G.20.

Reg. Temporală:

– T.F.20; T.F.21; T.F.23; V.B.3; V.B.7.

Reg. Frontală:

– V.B.14.

Reg. Orbitală:

– S.2; V.2; V.B.1; V.1.

Reg. Parotideo-maseterină:

– S.6; S.7; T.F.21; I.S.19; V.B.2.

Reg. Bucală:

– S.4; S.5.

Reg. Orală:

– S.3; V.G.26; V.G.27.

P.E.:

- 2, 4, 5, 6.

PUNCTELE DE LA MEMBRUL INFERIOR:

Regiunea Labei Piciorului

Reg. Talo-crurală posterioară:

– V.60; R.3; R.5.

Reg. Calcaneană:

– R.4.

Reg. Dorsalis pedis şi Crurală antero-inferioară:

– S.41; S.43; S.44; S.45; Spl.1; Spl.5; V.B.40; V.B.42; V.B.43; V.B.44; F.1; F.2; F.4.

Marginea mediană a piciorului:

– Spl.2; Spl.3; Spl.4; R.2; R.6.

Marginea laterală a piciorului:

– V.63; V.64; V.65; V.66; V.67.

P.E.:

– 36

Regiunea Gambei

Unele din puncte au fost selectate şi datorită influenţei asupra întregului organism, deşi localizarea acestora nu este de tip anatoform.

Reg. Crurală posterioară:

– Spl.9; V.57; R.7; R.8; F.7.

Reg. Crurală anterioară:

– S.36; V.B.34; V.B.39.

Reg. Posterioară a Genunchiului:

– V.38; V.39; V.40; R.10; F.8.

Reg. Anterioară a Genunchiului:

- S.35; V.B.33.

P.E.:

- 31, 32, 33,34, 35.

REGIUNEA LOMBARĂ POSTERIOARĂ

Se pun în evidenţă toate punctele situate pe linia mediană dar şi cele laterale de la T.12 până la nivelul vertebrei sacrale II.

– V.21; V.22; V.23; V.24; V.25; V.26; V.27; V.51; V.52; V.G.3; V.G.4; V.G.5.

P.E.:

- 19, 21.

Meridianele şi Acupunctele de la nivelul extremităţii cefalice

Punctele Auriculare

[1]. Factorii de agresiune exogeni sunt reprezentaţi de:

a. factori climaterici ca arşiţa, vânt, căldură, umezeală, uscăciune, frig, ce pot prin modificări excesive să ducă la tulburări interne.

b. agenţi microbieni.

c. răniri, accidentări.

d. cataclisme naturale.

e. muscături de animale şi insecte.

[2]. Factorii endogeni sunt emoţiile negative persistente ca: mânia, groaza, anxietatea, tristeţea, teama...

[3] d: lungimea-"deget", unitate de măsură care echivalează cu 25-27 mm.