Colegiul naţional Jean Monnet Ploieşti

ABSOLUTISMUL LUMINAT

ÎN EUROPA

Nume: Pârvan Adelina Ciomag Iuliana-Daniela Stoica Irina

Diaconescu Iulia-ElenaBraşov Andreea

Lazăr Ionela Ion Oana-Mihaela Stanciu Alexandra Toader Andrada

Ştefan Alexandra

Clasa : a X-a P1

Profesor: Borovină Gheorghe

Absolutismul

Absolutismul este forma de guvernare în care monarhul (împărat, ţar, sultan,

rege, domnitor) dispune integral de puterea supremă în stat, poporul fiind total

lipsit de drepturi (monarhie nelimitată).

Absolutismul creează un puternic aparat de stat, vizibil şi relativ independent

în raport cu clasa nobililor, dar care ocroteşte şi consolidează în fapt interesele

generale ale acestei clase. Apare şi se dezvoltă în perioada de destrămare a stărilor

feudale şi de transformare a stărilor orăşeneşti mijlocii în clasa burgheziei moderne.

În general, absolutismul, sprijinindu-se pe nobilime şi folosindu-se de puterea

economică a burgheziei în dezvoltare urmăreşte slăbirea aristocraţiei feudale în

scopul creării unei puteri centralizate autoritare prin lichidarea stării de destrămare

feudală şi a luptelor nobiliare interne.

El apare în cele mai multe ţări europene la sfârşitul secolului XV, ajungând

să cunoască formele sale clasice în timpul Elisabetei Tudor (1558 - 1603), Ludovic

al XIV-lea (1643 - 1715), Petru I cel Mare (1682 - 1725) ş.a. Absolutismul

monarhic va fi înlăturat în apusul Europei prin revoluţiile burgheze din Ţările de

Jos (sec. XVI), Anglia (sec. XVII), Franţa (sec. XVIII). În centrul şi estul Europei,

absolutismul se va menţine îmbrăcând forma absolutismului (despotismului)

luminat care, prin reforme, va prelungi în timp şi existenţa monarhiei absolutiste,

dar şi a formelor feudale.

În ţările române, un astfel de despot luminat a fost Constantin Mavrocordat

care, între 1730 - 1769, în cele 10 domnii, a întărit puterea domnească printr-un

sistem de reforme sociale, fiscale, administrative şi judecătoreşti.

Absolutismul sau despotismul luminat a reprezentat un curent de idei şi

practici politice din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, specifice mai ales

monarhiilor din centrul şi estul Europei. În noua concepţie de guvernare se îmbinau

formele feudale de guvernare cu noile idei ale filosofiei luminilor. Din această

simbioză a rezultat un ansamblu de reforme care a ameliorat situaţia popoarelor din

Europa Centrală şi Răsăriteană. Politica reformistă se caracterizează printr-un

ansamblu de păsuri luate de la mivelul monarhiei, concentrate în domeniul

administraţiei, justiţiei şi finanţelor, pentru a consolida statul feudal prin înglobarea

elementelor capitaliste.

În noua concepţie de guvernare, statutul monarhului apare schimbat. Puterea

acestuia nu mai este de natură divină, ci este o delegare a puterii poporului;

suveranul nu mai apare ca un trimis al lui Dumnezeu, ci ca un părinte al poporului

său.

În ciuda diversităţii formelor de manifestare, noua concepţie de guvernare

are unele trăsături comune: un absolutism centralizator, o ierarhie a funcţionarilor,

o furie a guvernării (concretizată prin intervenţia statului în economie, învăţământ,

religie), o concepţie unitară de guvernare.

Gândirea economică a monarhilor luminaţi era mercantilismul. Se urmărea o

balanţă comercială activă, monarhia sprijinind activitatea manufacturieră şi

comercială. În plan social, statul intervine, din considerente fiscale şi umanitare, în

raporturile dintre ţărani şi nobili, dorind să facă din fiecare locuitor un contribuabil

eficient. Este creat un aparat administrativ centralizat, având în frunte suveranul

care devine deţinătorul tuturor pârghiilor statului. Caracterul naţionalist al activităţii

de stat face ca educaţia să devină o problemă de guvernare.

Cât priveşte religia, importanţa Bisericii este menţinută, dar ea este

subordonată puterii de stat care caută să-i reglementeze activitatea. Printre cei mai

cunoscuţi despoţi luminaţi au fost Maria Tereza şi Iosif al II-lea (Imperiul

Habsburgic), Frederic al II-lea (Prusia), Ecaterina a II-a (Rusia) şi Constantin

Mavrocordat (Ţările române).