Abordări metodologice ale mercantilismului Introducere.Mercantilismul este un termen utilizat pentru a desemna un set de teorii și

politici economice care au dominat gîndirea economică în perioada timpurie a capitalismului, așa numita preistorie a capitalismului. Cronologic, el se întinde pe perioada secolelor al XVI-lea, până în prima parte a secolului al XVIII-lea. Pînă în prezent, se mai duc dezbateri referitor la esența reală a acestei doctrine, ce anume a fost mercantilismul. În primul rînd, definiția mercantilismului apare relativ tîrziu, după ce influența lui asupra gîndirii și practicii economice a încetat să mai existe. În al doilea rînd, înțelegerea mercantilismului este îngreunată de faptul că principiile lui au fost dezvoltate de numeroși autori, iar ideile – implementate în diferite contexte, ramuri ale economiilor naționale, pe parcursul a două secole diferite. Punctele de vedere asupra mercantilismului ca curent de gîndire economică s-au divizat în două poluri opuse: cei care, ca și Adam Smith, susțin că mercantilismul, în comparație cu liberalismul clasic, a reprezentat un regres al gîndirii economice, și cei care consideră că totuși mercantilismul a produs idei de valoare, și a reprezentat un pas către constituirea economiei politice ca știință.

 Mercantilismul se prezintă, mai mult ca o seamă de idei, norme şi învăţăminte practice, la îndemâna guvernelor şi oamenilor de afaceri. El nici nu are un fondator, ci s-a născut din nevoile timpului şi n-a urmărit o cunoaştere ştiinţifică a realităţii, ci mai degrabă stabilirea unui comportament în vederea atingerii unor obiective practice imediate. Mercantiliştii au fost mari comercianţi, conducători de întreprinderi, oameni de stat; ei n-au fost oameni de ştiinţă, filosofi. Mercantilismul, ca şi gândirea medievală, nu reuşeşte să ridice Economia politică la rangul de ştiinţă obiectivă şi cu norme de o valabilitate generală; dar el face un pas important în această direcţie. Mai întâi, el scoate câmpul de fenomene economice din marele sistem al teoriei catolice, dând Economiei politice caracterul unei ştiinţe civile. În al doilea rând, „ţinta şi mijloacele lui de exprimare nu mai sunt justificarea, ci cercetarea faptelor, nu apologia, ci analiza”. El separă morala religioasă de cea laică, economică şi politică.

Pentru primii mercantilişti problema principală a fost de a răspunde la întrebarea : „Prin ce procedee se poate îmbogăţi Prinţul?” Începând cu secolul al XVIII-lea problema se punea: „Cum se poate îmbogăţi naţiunea şi cum i se poate asigura maximum de prosperitate?” În fond şi în esenţă cercetarea economică n-a mai fost legată de un ideal moral de justiţie (ca în Evul Mediu), ci de un ideal politic. Astfel, prin mercantilişti, Economia (ştiinţa economică) a devenit „Economie politică”. Din acest moment economia politică a devenit obiect de

învăţământ (la 1500 s-a creat o catedră de Economie la Strasbourg, după 1615 disciplina s-a introdus în învăţământul superior francez).

Mercantiliştii au fost primii gânditori care au conceput Economia naţională ca un organism integrat şi integral, coordonat unitar de către stat. Dintr-un oarecare punct de vedere se poate aprecia că mercantiliştii au fost pionierii teoriilor privind creşterea economică şi ai dinamicii pe termen lung. Ei au fost cei care au colectat volumuri imense de date legate de comerț, utilizînd ulterior aceste date în cercetările efectuate. W. Petty, un important mercantilist, a fost primul gînditor care a aplicat analiza empirică pentru studiul economiei în ansamblu. Clasicul A. Smith respinge însă această idee, argumentînd că metoda corectă pentru descoperirea adevărurilor economice este deducția și abstracționismul științific. În prezent, este considerat că ambele metode sunt importante în cercetarea economică.

Particularitățile mercantilismului.

Această doctrină poate fi analizată în 2 aspecte:Aspect teoretic – doctrina economică mercantilistă este bazată pe 3 idei

principale:a) aurul şi argintul constituie forma principală a bogăţiei, atît pentru indivizi,

cît şi pentru stat; b) profitul este scopul principal al producătorului, şi care reprezintă o diferenţă

dintre preţul de vînzare şi de cumpărare, atît pe piaţa internă cît şi pe piaţa externă;

c) cea mai profitabilă ramură de activitate este comerţul exterior, deoarece asigură profiturile cele mai ridicate. Aspect practic – reprezintă o politică economică promovată de tinerele state

în epoca acumulării primitive a capitalului.În politica economică internă, mercantiliştii se pronunţă pentru sporirea

rezervelor de metale preţioase, iar în politica economică externă ei se pronunţă pentru un protecţionism vamal.

Cei mai de seamă reprezentanţi a mercantilismului au fost: T.Mun, G. Botero, D. Olibarez, în Moldova – D. Cantemir.

Doctrina mercantilistă a apărut în baza următoarelor condiţii: 1) tranziţia de la economia naturală la economia de schimb, care a contribuit

la dezvoltarea comerţului şi producţiei manufacturiale, cît şi la creşterea cererii de bani;

2) marele descoperiri geografice, care au contribuit la importul metalelor preţioase din America de Sud;

3) revoluţia intelectuală şi morală, care a contribuit la schimbarea gusturilor şi moravurilor în alimentaţie şi îmbrăcăminte, a dus la creşterea luxului şi la crearea unui climat favorabil pentru descoperiri ştiinţifice, tehnice în domeniul artei.

Trăsăturile mercantilismului: a. considerarea banilor drept esenţă a bogăţiei; b. analiza exclusivă a sferei de circulaţie a mărfurilor; c. stabilirea balanţei comerciale active ; d. stimularea dezvoltării industriei naţionale, e. stimularea importului de materie primă şi a exportului de produse

manufacturiale; f. intervenţia activă a statului în economie atât ca agent economic

independent, cît şi prin susţinerea agenţilor economici particulari. Una din problemele fundamentale ale doctrinei mercantiliste este problema

bogăţiei. Mercantiliştii identificau bogăţia cu banii confecţionaţi din metale preţioase. Ei considerau că măsura bogăţiei unei ţări e determinată de cantitatea de aur şi argint de care ea dispune. Mercantiliştii ignorau alte forme de bogăţie: pămîntul, construcţiile, bunurile de consum, şi alte mărfuri.

Putem distinge două mari etape de gîndire economică și ale politicii economice mercantiliste:

Mercantilismul timpuriu sau sistemul monetar; Mercantilismul dezvoltat sau sistemul balanței comerciale.

Mercantilismul timpuriu sau sistemul monetar urmărea sporirea rezervei de bani a țării respective pe orice cale, recurgînd la măsuri foarte drastice, începînd cu restricții severe împotriva negustorilor din alte țări pe care îi obligau să lase o parte din banii încasați din vînzarea mărfurilor lor în țara gazdă (sub forma de taxe sau obligîndu-i să achiziționeze unele mărfuri autohtone) și terminînd cu jaful direct al unor tezaure din țările celor două Americi cotropite de conchistadorii spanioli și portughezi, mai ales în secolul XVI. Tipică pentru această formă de mercantilism este atît politica externă practicată în Spania, Portugalia și Anglia în secolele XVI și XVII, cît si gîndirea economică a englezului William Stafford (sec. XVI), expusă în lucrarea „Analiza critică a unor plîngeri ale compatrioților noștri” (1581). Specificul mercantilismului timpuriu este atragerea și retragerea unei cantități cît mai mari de bani, respectiv de metale prețioase în țara respectivă.

Mercantilismul dezvoltat sau sistemul balanței comerciale a fost o formă mai evoluată a politicii mercantiliste în sensul că a relaxat considerabil comerțul internațional. S-a renunțat la măsurile rigide de atragere unilaterală a metalelor prețioase într-o anumită țară, admițînd fluxuri multidirecționale ale acestora pentru a stimula dezvoltarea tranzacțiilor comerciale între țările lumii, cu condiția ca

soldul operațiunilor de import si export ale unei țări să fie activ, adică, în favoarea țării respective (valoarea exportului să fie mai mare decît valoarea importului). Principalul instrument analitic și de politică economică preconizat și folosit de către mercantilismul dezvoltat a fost balanța comercială care arată raportul dintre importul și exportul unei țări, inclusiv dacă soldul operațiunilor de comerț internațional era în favoarea (activ) sau în detrimentul (pasiv) țării respective. În această situație nu se mai punea problema reținerii cu orice preț a metalelor prețioase intrate în țara respectivă, ci problema mai complexă a impulsionării comerțului exterior al acestuia, astfel încît soldul balanței comerciale să fie activ, adică exportul țării date să fie mult mai mare decît importul ei, ceea ce asigură în final, sporirea în continuare a rezervei de bani, de metale prețioase a țării date.

Desigur au existat și alte clasificări ale mercantilismului, cum sunt: mercantilismul metalist - o doctrină laicizată care trata fenomenele

economice, nu numai din punct de vedere strict economic, ci politic, prin prisma aducerii în granițele statului respectiv de cît mai mult aur si argint; această formă de mercantilism a existat în toate țările, sub diferite forme;

mercantilismul protoindustrialist - numit și neomercantilism, avînd condiția de a avea suficiente cantități de aur și argint și mai ales de a le spori necontenit.

Mercantilsimul fiduciar - care conta în eliberarea monedelor de hîrtie în limita cantității de metale prețioase de care dispune statul respectiv. Pe măsura maturizării mercantilismului s-au conturat unele contribuții

teoretice originale care prefigurau amplificarea analizei teoretice a fenomenelor economice din cadrul productiei moderne de marfuri, cu deplasarea accentului spre sfera productiei, ceea ce va crea premise pentru schimbari calitative in nivelul teoretic al opiniilor economice si va impulsiona considerabil mai ale microanaliza economica, pregatind termenul pentru constituirea celei mai importante megatendinte din gandirea economica moderna – liberalismul.

Destinul istoric al mercantilismului pe termen lung este plin de invataminte pentru posteritate, inclusiv economistii din zilele noastre.

Au fost formulate mai multe doctrine mercantiliste, cum ar fi: proprietatea de tip privat si de forma burgheza; munca si renumerarea care se imparte in arte posesive (agricultura, industria,

administratia), arte achizitive (de comert), si arte pecuniative (banii din metal, negotul, schimbul si dobanda );

capitalul ti dobanda: fenomenele si circulatia monetara.

Mercantilismul a insemnat pentru teoria, dar mai ales pentru practica comuna:

chrysohedonism; etatismul (concentrarea puterii in mainile statului, care sa detina in

exclusivitate metalele pretioase) exploatarea minelor, scoaterea din ele a metalelor pretioase si favorizarea

prelucrarii lor; organizarea comertului si a industriei (masuri populationiste, maxim legal de

salarii, regim de munca fortata, manufacturi regale, incurajand capitalismul, favorizarea exportului, industria nationala, colonizarea, hegemonismul tarilor dezvoltate);

opozitia intereselor nationale intre ele.Stabilind clar ca bogatia este valoarea suprema pentru oameni, mercantilistii

au fost foarte preocupati sa invete in ce consta natura procesului chemat sa antreneze dezvoltarea acesteia . Cu alte cuvinte, ei sunt primii economisti care au creat si au pus in opera o doctrina a cresterii economice - cu imperfectiuni, cu mari si multe contradictii si lacune metodologice. Pentru timpul cand a fost gandita, ea a insemnat. Insa o mare realizare. Aceasta si nu numai daca avem in vedere doua motive: intai, ea a declansat si sustinut procesul de imbogatire a Europei occidentale; al doilea, pentru ca apus in evidenta cu o claritate desavarsita conditiile dezvoltarii, cat si caile acesteia.

In marea lor majoritate, mercantilistii au fost populationisti, in sensul ca s-au pronuntat pentru cresterea numerica a populatiei unui stat. Argumentele invocate in sprijinul acestei sustineri sunt de ordin politic, economic, militar. Pentru ei populatia reprezenta una din dimensiunile principale ale puterii nationale iar argumentul economic cel mai puternic sustinut de ei este ca o populatie numeroasa face abundenta oferta de forta de munca si reduce, astfel, salariile si, deci, costurile.

Mercantilismul n-a insemnat, in primul rand, un efort stiintific, de cunoastere propriu-zisa, ci un efort de rezolvare a unor probleme practice. Si, daca practica ramane un criteriu esential de validare a unei doctrine, atunci mercantilismul a adus mult tarilor care l-au practicat. Pe parcursul celor tei secole de existenta mercantilismul a evoluat teoretic si practic; din ambele puncte de vedere, sensul a fost spre liberalism. Mercantilistii au meritul de a fi abordat pentru prima oara categoria economica de profit, insa o priveau ca un surplus de bani care aparea in procesul circulatiei, adica numai ca profit normal.

Cei mai de seama reprezentanti ai mercantilismului au fost; Thomas Mun si William Stafford in Anglia, Giovani Botero, Antonio Serra, Gaspard Scaruffi si Antonio Beccaria in Italia, Jean Bodin, Antoine de Montchretien si Jean Baptiste Colbert in Franta, Ortiz si Damian de Olivares in Spania si Portugalia, Petru cel Mre si I. T. Pososkov in Rusia si Dimitrie Cantemir in Romania.

Scopul principal al cercetării este caracterizarea curentului de gîndire mercantilist prin prisma metodologiilor care stau la baza lui. Actualitatea cercetării rezidă din necesitatea cunoașterii complete a evoluției metodologiei cercetării economice, inclusiv a abordărilor metodologice din etapa timpurie a capitalismului – abordările metodologice mercantiliste.

PARTICULARITĂŢILE NAŢIONALE A MERCANTILISMULUI

Mercantilismul spaniol „bullionist” (Spania) – Reprezentanţi: Ortiz şi Damian de Olivares. Specificul constă în promovarea unei politici de atragere şi menţinere în ţară a unei cantităţi mari de metale preţioase. Afluxul enorm de metale preţioase a avut consecinţe negative asupra economiei spaniole, şi anume a contribuit la:

sporirea preţurilor, stagnarea activităţii manufacturiale în ţară, stoparea comerţului extern, la sporirea impozitelor la mărfurile

industriale, stimularea importului de mărfuri industriale pentru satisfacerea

nevoilor populaţiei, reducerea nivelului de trai în ţară.

Mercantilismul italian – Reprezentanţi: Scaruffe şi Antonio Serra. Specificul mercantilismului italian:

Transformarea banilor acumulaţi în capital de împrumut, iar marii comercianţi în bancheri şi cămătari internaţionali;

Mercantiliştii italieni au pus accentul pe problemele monetar-creditare. Bancherul Scaruffe a elaborat un proiect de convocare a unei conferinţe europene sub conducerea lui Papa cu scopul de a reglementa circulaţia monetară pe plan internaţional;

Mercantiliştii italieni s-au pronunţat pentru stabilirea unui sistem european de raportare a argintului faţă de aur, deoarece acest raport era diferit în diferite ţări, el influenţa negativ asupra comerţului exterior.

Mercantilismul francez – „mercantilismul industrialist”. Reprezentanţi: Jean Buden, A.Moncretien, J.Colber. Mercantiliştii francezi au pus accentul pe dezvoltarea industriei şi a comerţului.

În politica internă mercantiliştii francezi se pronunţau: pentru crearea infrastructurii, industriei, pentru acordarea subvenţiilor, privilegiilor fiscale,

pentru reglementarea preţurilor, pentru stimularea calităţii produselor, pentru dezvoltarea relaţiilor de

transport.În politica comerţului exterior se pronunţă pentru:

importului mărfurilor străine care concurau cu cele franceze, scutirea de taxe vamale a importului de materie primă, încurajarea exportului de mărfuri fabricate în ţară, interzicerea exportului de grîne pentru a nu provoca foamete în ţară.

Conceptele mercantilismului francez sunt reflectate în lucrarea lui A.Moncretien numită „Tratat de economie politică” publicat în 1615.

Mercantilistul francez J.Boden pentru prima dată a formulat teoria cantitativă a banilor, potrivit căreia puterea de cumpărare a unei unităţi monetare depinde de cantitatea de bani aflată în circulaţie.

Mercantilismul englez – „mercantilismul comercial”. Reprezentanţi: T.Moon, W.Staford, W.Petty. specificul mercantilismului englez este încurajarea comerţului exterior şi a navigaţiei. Mercantiliştii englezi pentru prima dată au elaborat balanţa comercială care prevedea:

Sporirea comerţului maritim; Majorarea substanţială a volumului capitalului comercial; Încurajarea comerţului exterior; Liberalizarea operaţiunilor comerciale; Reducerea ratei dobînzii în scopul extinderii investiţiilor de capital.

Mercantilismul german – „cameralist”. Mercantiliştii germani s-au concentrat asupra problemelor instituţiilor de administrare în scopul majorării veniturilor publice.

Mercantilistul Becker a pus bazele ştiinţei administraţiei publice a oraşelor şi a administraţiilor publice teritoriale. El a pus accentul pe analiza sistemului de finanţe şi fiscal, care serveau ca surse de venituri în visteria statului. El s-a pronunţat pentru introducerea impozitelor progresive şi ridicarea tarifelor vamale şi pedepsirea fraudelor fiscale.

Mercantiliştii germani au fost denumiţi „cameralişti” : „camer” – locul de păstrare a tezaurului guvernatorului.

BIBLIOGRAFIE

1. Suta Selejeanu Sultana – Doctrine si curente in gandirea economica moderna si contemporana, Editura All, Bucuresti, editia II 1992 – 1994

2. Ciulbea Titi – Doctrine Economice,Editura Politica, Bucuresti, 1959

3. Pohoata Ioan – Doctrine economice universale,