0

Universitatea: de Vest din Timişoara

Facultatea: de Sociologie şi Psihologie

Secţia: Psihologie

Nume şi Prenume: Ghera Mihai

Anul: I

Grupa: 3

Coordonator: Asist. Univ. dr. Iuliana Costea

Abilităţi psihologice

Comunicarea şi intercunoaşterea

Comunicare şi intercunoaştere

De-a lungul opţionalului Abilităţi Psihologice, am trecut prin experienţe noi şi am să

le povestesc aici odată cu opinia mea despre această materie privind din perspectiva

mea, cea a unui om care se avântă in necunoscut.

Să luăm totul de la inceput, înca de la prima sedinţă.

Prima Sarcină;

Am fost puşi în situaţia de a vorbi despre noi sau de a asculta timp de cinci minute

un coleg. Un exerciţiu neobişnuit, greu din punctul meu de vedere, deoarece nu sunt

foarte sociabil, dar care ne-a ajutat şi ne-a testat răbdarea şi abilităţile de a vorbi

despre noi înşine în faţa altor persoane. Pe lăngă acestea, a mai fost testat şi gradul de

memorare, care este crucial pentru un psiholog. Până la urmă, sarcina s-a dovedit a fi

folositoare în dezvoltarea noastră pe plan personal. Partea în care am ascultat a fost

mai uşoară decât cea în care am vorbit, deoarece cuvintele refuzau să iasă. Poate că mă

simţeam stânjenit să vorbesc în faţa unei persoane necunoscute.

A doua sarcină;

A trebuit să scriem zece propoziţii începând cu “Eu sunt“.

O sarcină dificilă în care ideile nu au fost de partea mea. Într-un final am reuşit să

obţin cele zece propoziţii. Apoi am fost rugaţi să le spunem şi pe parcurs, în timp ce

ceilalţi colegi începuseră deja să expună am observat că multe din calităţile lor se

regăseau de fapt şi la mine, dar, foarte posibil, eu nu eram singurul care credea asta. A

1

fost o sarcină destinată autocunoaşterii noastre şi totodată cunoaşterii celorlalţi,

precum şi asemănărilor dintre noi. Pe tot parcursul sarcinilor, răbdarea ne-a fost pusă

la grea încercare.

Prima oră a fost una cu un impact puternic din punct de vedere al autocunoaşterii şi

al comunicării, am fost puşi în posturi dificile, dar foarte distractive şi care, se pare,

ne-au fost de folos în mare masură.

A doua şedinţă.

În a doua sedinţă am fost puşi din nou în situaţii diferite.

Prima sarcină;

A constat în a asculta ce ne dictează colegul nostru, iar cealaltă în a dicta colegului

respectiv. Prima dată a trebuit să ascult ce imi spunea colegul meu şi să desenez în

acelaşi timp pe foaie, stând spate în spate unul cu celălalt. O situaţie care ne-a pus la

încercare imaginaţia pentru că a trebuit mai mult să ghicim sau să intuim ce aveam de

reprezentat pe foaie.

Apoi am fost puşi să schimbăm rolurile, toată sarcina a constat în reprezentarea

unor imagini, spunând doar forme geometrice. În a doua parte, cea în care am fost pus

să dictez, lucrurile nu au mers aşa bine pentru că nu aveam o imagine fixă în minte,

dar aceasta a venit pe parcurs, cu un mic dezavantaj, şi anume că nu aveam acelaşi

ansamblu de imagine la terminarea sarcinii. A fost o sarcină captivantă care ne-a pus

pe toţi în situaţia de a dicta şi a asculta, adică a constat în ascultarea şi înţelegerea

partenerului şi în oferirea de sfaturi.

A doua sarcină;

În această sarcină a trebuit să „ găsim ” cinci calităţi şi trei defecte. Pur şi simplu a

2

fost mai greu să îmi găsesc calităţile decât defectele, probabil din cauza stării pe care o

aveam la ora respectivă. În urma acestei sarcini mi-am dat seama că suntem cu toţii

foarte duri cu noi înşine şi nu ne dăm seama de calităţile extraordinare pe care le

avem, doar în momentul în care altcineva ni le aminteşte. Aceste calitaţi au trebuit

spuse de faţă cu ceilalţi şi din nou a reprezentat un test de cunoaştere între noi şi de a

ne familiariza unul cu celalalt.

A treia sarcină;

Şi ultima pe parcursul celei de-a doua sedinţe, a constat în prezentarea câtorva

situaţii în care nu puteam spune „nu”. Odată începută sarcina, nu numai că au fost

găsite foarte uşor situaţiile în care nu puteam refuza, dar mi-am dat seama că sunt

chiar foarte multe cazuri în care nu aş putea face asta; din contră, aş ajuta cu multă

placere dacă mi s-ar cere acest lucru.

De aici mi-am dat seama că nu este o calitate, ci un defect major. Ajungi chiar în

situaţia în care eşti folosit fără să iţi dai seama.

Aici, cred că bunătatea şi voinţa de a-i ajuta pe ceilalţi a fost testată.

A treia sedinţă.

Ei bine, aici lucrurile au stat altfel; am avut de îndeplinit doar o singură sarcină, una

în care am fost puşi să trasăm o linie orizontală pe mijlocul unei foi de hartie, să

alegem undeva la mijloc vârsta la care ne situăm in prezent, să trasam intervale de

timp din cinci în cinci ani şi să povestim întâmplări importante din viaţa noastră,

intamplari care ne-au marcat.

Sarcina sună ca fiind una foarte interesantă şi totodată care invoca multe amintiri

frumoase din copilarie, alaturi de prieteni, familie, profesori şi de persoanele care mi-

au fost alături mereu şi care m-au ghidat in viaţa. Apoi a trebuit să spunem ce

evenimente importante ne-au marcat, înca un test de răbdare, ţinând cont de numarul

3

mare de participanţi la oră.

Timpul trece, iar eu îmi fac planul în privinţa modului de expunere. Suntem rugaţi să

spunem, fară a fi obligaţi; se arată câţiva doritori, după care suntem luaţi la rând. După

minute bune ajunge rândul la mine şi, desi aveam un plan minuţios în minte, lucrurile

erau in zadar. Abia reuşesc să scot câteva cuvinte, dar cel mai important lucru pe care

l-am spus a fost despre persoana care mi-a schimbat percepţiile şi judecata, o persoană

pe care o respect şi o admir pentru felul în care descrie şi vede lucrurile. Spre

deosebire de alţi colegi care au avut ce povesti, eu unul nu prea m-am descurcat. Am

observat că nu-mi vine greu sa îi ascult pe ceilalţi şi imi face placere sa descopar

lucruri interesante despre alţi oameni. Cred că asta este o abilitate necesară unui viitor

psiholog deoarece pentru a interacţiona bine cu pacientul e nevoie să ai rabdarea şi

curiozitatea de a-l cunoaşte. Odată terminată sarcina, am rasuflat uşurat, după care am

părăsit sala.

Cum spuneam, de-a lungul orelor de Abilităţi, multe din „barierele” care ne opreau,

care ne ţineau pe loc au fost sparte, ca să zic asa. Pe parcursul activităţilor mi-am dat

seama că această anxietate, teama a fost diminuată pentru că, pus în situaţia respectivă

am observat că nu se întâmpla nimic rău pentru că sunt intr-un mediu sigur în care nu

sunt judecat pentru ceea ce sunt şi/sau ceea ce spun. Am trecut prin foarte multe

sarcini distractive şi totodată constructive şi importante in evolutia noastră ca viitori

psihologi. Au fost testate calităţile noastre referitoare la răbdare, atenţie, comunicare,

descoperiri interioare, legăturile pe care le avem cu persoanele care ne-au marcat,

capacitatea de a înţelege trăirile noastre şi ale celorlalţi. Am fost foarte implicat în

activităţi şi am avut multe de învăţat. Nu a fost o sarcină usoară să trecem peste toate

acestea, dar dacă faci ceva cu pasiune, il faci până la capăt şi te dăruieşti total.

4