o Abces periapical

Colectie de puroi localizata la nivelul apexului dintelui.

o Abcesul dentar

Este o colectie de puroi, bine delimitata de tesuturile din jur.O durere zvacnitoare deranjeaza puternic

masticatia.

Se manifesta printr-o tumefactie (umflatura) care deformeaza regiunea respectiva-pielea sau mucoasa care

acopera abcesul se afla in tensiune, este rosie si congestionata, iar la palpare da senzatia de fluctuenta.

Starea generala: febra, frisoane, tahicardie, uneori tulburari ale diurezei, oboseala generala, cefalee. 

Un abces dentar rezulta dintr-o infectie a pulpei dentare. Odata distrusa pulpa, infectia afecteaza osul

maxilarului. Aceasta infectie poate rezulta dintr-o fractura a dintelui, dintr-o paradontopatie sau, de cele mai

multe ori, dintr-o carie dentara netratata si complicata. 

Abcesul este constituit din:

o  tesuturi necrozante,

o  celule partial sau total distruse

o  germeni fagocitati sau chiar vii,

in jurul carora exista o membrana piogena.

Dupa incizie si drenaj se vindeca. Daca nu se face tratamentul chirurgical adecvat, supuratia se poate

deschide spontan, ramanand o fistula care poate difuza in lojile vecine sau poate invada osul din vecinatate.

o Abcesul periamigdalian

Abcesul periamigdalian reprezinta o forma comuna de infectie localizata la nivelul regiunii cervicale si care

cuprinde intreaga zona adiacenta amigdalelor. 

Abcesul periamigdalian este o infectie ce debuteaza in straturile superficiale si care prinde succesiv

tesutul subiacent, puroiul fiind localizat mai exact intre capsula amigdaliana si pilierul faringian lateral. Este

considerat a fi o complicatie a amigdalitei acute (aceasta fiind de fapt inflamatia amigdalelor faringiene).

Abcesul determina aparitia durerii locale, a edemului si tumefactiei zonei, iar daca acestea sunt intense

poate duce chiar la disfagie, odinofagie, dispnee si dificultati la vorbire.

Abcesul periamigdalian apare mai frecvent la adulti (la copii si tineri este relativ rar diagnosticat). Intervalul

de varsta la care apare este in general 20-40 de ani (cu limite 10-60 de ani). Varstele extreme sunt afectate

mai ales daca exista un teren imunodeprimat iar organismul nu poate lupta corespunzator impotriva infectiei

initiale.

In prezent, specialistii au observat ca incidenta abcesului periamigdalian este in crestere datorita faptului ca

bacteriile incriminate in aparitia amigdalitei devin rezistente la tratamentul antibiotic.

Studii recente au demonstrat ca administrarea de multiple antibiotice pentru amigdalita acuta si cronica

predispune pacientul la aparitia abcesului periamigdalian.

Datorita faptului ca abcesul periamigdalian este cel mai frecvent o complicatie a faringo-amigdalitei,

germenii incriminati in aparitia lui sunt, de obicei, aceeasi cu cei care declanseaza procesul infectios

faringian. In general, etiologia este polimicrobiana, implicand atat germeni aerobi cat si anaerobi. Cel mai

frecvent aerob implicat este Streptococcus pyogenes (streptococul beta hemolitic de grup A). Alte

microorganisme aerobe gasite in puroiul pacientilor cu abces periamigdalian sunt Staphylococcus Aureus,

Haemophilus Influenzae. De obicei, streptococcii determina inflamarea unilaterala a amigdalelor si a

tesutului periamigdalian si creeaza un mediu infectios propice dezvoltarii bacteriilor anaerobe. Dintre

germenii anaerobi, frecvent este citat Fusobacterium.

Abcesul periamigdalian poate de asemenea sa apara ca o complicatie a mononucleozei infectioase sau „de

novo” in absenta unui proces infectios.

Factorii de risc pentru aparitia abceselor periamigdaliene sunt:

o infectii dentare (pericoronarita molarului de minte inferior)

o faringo-amigdalite cronice

o mononucleoza infectioasa

o leucemia limfocitara cronica

o calculi sau depozite de calciu la nivel amigdalian (litiaza amigdaliana).

 

Simptomele apar cu 2-5 zile anterior formarii efective a abcesului, au caracter evolutiv si se agraveaza pe

masura ce infectia se extinde. Primul simptom raportat de pacient este durere in gat. Pentru cateva zile

aceasta poate fi singura acuza, insa exista si situatii in care durerea este insotita de:

o dureri de cap,

o stare generala alterata;

o odinofagie,

o disfagie,

o modificari ale vocii,

o cu sau fara febra si frison,

o ganglionii limfatici loco-regionali sunt modificati (durerosi, mariti in volum, avand

consistenta crescuta),

o gust neplacut in gura,

o halena specifica infectiei,

o dificultati la inghitirea salivei

o durere in ureche de aceeasi parte a abcesului

o spasm pe muschii maseteri (trismus) si pe muschii regiunii cervicale (determina

aparitiatorticolisului),

o tipic pentru abces este inflamatia unilaterala si deplasarea uvulei spre partea

sanatoasa.

Diagnosticarea abcesului periamigdalian presupune realizarea unei anamneze amanuntite si a unui

examen clinic complet (canalizat insa pe regiunea dureroasa) precum si a testelor paraclinice uzuale si

specifice acestei patologii. Diagnosticul de abces periamigdalian este relativ usor de stabilit in momentul in

care dimensiunile acestuia sunt mari si poate fi vizualizat rapid cand este examinat gatul. 

Anamneza va stabilii cu exactitate simptomele pacientului, debutul acestora si evolutia lor in timp. Pacientul

trebuie intrebat de asemenea daca a fost diagnosticat cu faringo-amigdalita acuta sau cronica sau

cu mononucleoza infectioasa (aproximativ 20% din abcesele periamigdaliene apar pe fondul acestei boli

infectioase).

Examenul clinic poate sa descopere existenta unor modificari generale ale parametrilor starii de sanatate a

individului, precum si semne locale. Modificari generale includ: tahicardie, febra, deshidratare, agitatie.

Printre semnele locale ce atrag atentia asupra existentei unui proces inflamator faringo-amigdalian se

numara: durere spontana si la palpare, limfadenita cervicala dureroasa, hipertrofia amigdaliana asimetrica.

Pentru examinarea zonei faringo-amigdaliene, medicul specialist va ruga pacientul sa deschida larg gura si

va apasa suprafata limbii cu un instrument special. Acest gest simplu ii permite sa vizualizeze amigdalele si

zona din jurul lor. Prezenta abcesului este sugerata de modificari ale mucoasei, precum: eritem,  edem,

alaturi de deplasarea, prin impingere, a amigdalei (de obicei este deplasata inferior si medial). Amigdala

prezinta exudat fibrinos la suprafata sa (aspectul este, deci, de amigdala rosie cu pete multiple albicioase).

Prezenta puroiului (semnalata de aparitia fluctuentei zone

Examinarea pacientului se poate realiza mai greu in cazul in care exista si torticolis sau trismus (deoarece

pacientului ii este greu sa deschida gura). Astfel de probleme apar la aproximativ 2/3 din pacienti.

Diagnosticului diferential:

- celulita periamigdaliana: reprezinta infectia tesuturilor moi superficiale (spre deosebire de abces care

presupune afectarea unor zone mai profunde)

- abces retrofaringian, parafaringian: este de fapt o colectie de puroi ce se formeaza in profunzimea tesutului

faringian, avand localizarea posterioara (aceasta este ceea ce il diferentiaza de un abces paraamigdalian,

caracteristicile morfopatologice fiind asemanatoare, in schimb) 

- faringo-amigdalita

- epiglotita - este termenul medical ce caracterizeaza inflamatia epiglotei (al carei rol principal este de a

impiedica alimentele sa ajunga accidental in trahee).

Mai rar, diagnosticul diferential include si: aspiratia de corpi straini, neoplasme (leucemie, limfom),

adenita cervicala, infectii dentare, parotidita, mastoidita, anevrism de artera carotida interna.

Tratamentul

Abcesul periamigdalian poate determina fenomene obstructive de cai respiratorii superioare, ceea ce poate

pune viata pacientului in pericol imediat. De aceea, in cazul in care acesta se prezinta la camera de garda

in stare grava sau chiar critica, tratamentul imediat trebuie axat pe asigurarea si mentinerea functiilor vitale.

Prima care trebuie evaluata este functia respiratorie, trebuind asigurata permeabilitatea cailor aeriene

superioare. Daca obstructia este severa iar caile sunt compromise, se poate practica imediat intubarea

endotraheala. O alta metoda de a ameliora respiratia este drenarea imediata a puroiului pentru a se reduce

astfel din dimensiunile abcesului si a facilita atat respiratia in sine, cat si alte proceduri terapeutice. 

Alte masuri terapeutice esentiale pentru pacientul in stare grava sunt: 

- reechilibrarea hidroelectrolitica (in general, pacientii cu abces periamigdalian in stare avansata sunt

deshidratati datorita disfagiei si incapacitatii de a se alimenta); 

- administrarea de antipiretice si analgezice.

In cazul in care starea pacientului este stabila si nu exista un pericol imediat, procedurile de drenare a

continutului abcesului se fac cu mult mai multa pregatire si nu sunt atat de dramatice ca in situatiile de criza.

Initial se practica anestezia locala.Daca este necesar se pot administra pe cale intravenoasa si substante

analgezice sau sedative.

Evacuarea continutului si indepartarea abcesului se pot realiza prin mai multe metode:

- aspirarea cu ac fin; 

- incizie si drenaj; 

- tonsilectomie imediata (operatia de indepartare a amigdalelor) in cazul in care din diverse motive pacientul

nu poate tolera aspiratia sau drenajul, sau daca se confrunta frecvent cu probleme amigdaliene.

De asemenea, tratamentul include si administrarea imediata a unui antibiotic. Prima doza se poate

administra intravenos. Cel mai frecvent folosit antibiotic este penicilina, insa pacientii cu reactie alergica la

ea sunt sfatuiti sa informeze in prealabil medicul pentru a evita aparitia unor reactii anafilactice. Optiunile in

acest caz sunt clindamicina si eritromicina.

Prevenirea aparitiei abcesului este dificil de realizat si presupune in principal prevenirea aparitiei factorilor

de risc prin masuri simple dar cu efect benefic asupra intregului organism, cum ar fi: evitarea fumatului,

mentinerea unei igiene dentare corespunzatoare si tratarea rapida a infectiilor stomatologice. 

Alte recomandari cu caracter preventiv includ:

- tratarea prompta cu antibiotice a celulitei periamigdaliene, deoarece are foarte multe sanse de a evolua

intr-un abces

- amigdalectomia - in cazul in care pacientul acuza abcese recurente si amigdalite cronice, rezistente la

tratament corect instituit

- respectarea indicatiilor medicului si administrarea corecta a tratamentului antibiotic (acesta trebuie luat o

perioada de 5 zile, chiar daca starea clinica se amelioreaza si inflamatia se reduce).

Prognosticul este excelent pentru pacientii cu stare de sanatate satisfacatoare, care se prezinta in timp util

la medic si care urmeaza intocmai recomandarile specialistilor. In cazul in care nu exista amigdalitacronica,

sansele de recurenta a abcesului periamigdalian sunt de doar 10%, iar amigdalectomia nu este indicata.

Prognostic rezervat datorita complicatiilor au in general pacientii cu boli cronice (diabet zaharat), boli

imunosupresoare (SIDA, transplanturi) sau cu diverse neoplazii, dar si cei care se prezinta cu intarziere la

spital, cand abcesul este foarte extins.

Complicatii majore:

- obstructia de cai respiratorii superioare;

- recurenta abcesului periamigdalian;

- hemoragie datorita extinderii abcesului si erodarii vaselor mari, sau postamigdalectomiei;

- deshidratarea;

- infectarea tesutului din spatiul retrosternal;

- fasceita necrotizanta prin extinderea abcesului si infectiei in tesuturile profunde din regiunea cervicala;

- mediastinite, pericardite, pleurezii (prin extinderea infectiilor din spatiul parafaringian de-a lungul planurilor

anatomice);

- pneumonii, meningite, septicemie.

Complicatii mai rare sunt reprezentate de: 

- necroza arterei carotide interne

- abces cervical

- tromboza de vena jugulara

- abces cerebral.

 

 

o Ablatia

Reprezinta inlaturarea lucrarilor protetice din cavitatea bucala de obicei, prin sectionarea lor .

o Abrazie dentara

Este pierderea lenta a substantei dure dentare prin masticatia alimentelor foarte dure sau prin

parafunctii(bruxism, obiceiuri vicioase).

Clasificarea gradului de abrazie dentara:

 

gradul I (afecteaza stratul de smalt)

gredul II (apar insule de dentina)

gradul III (apar punti de unire intre insulele de dentina)

gradul IV (deschiderea camerei pulpare)

 

o Absenta congenitala a dintilor

Lipsa de dezvoltare a dintilor de la nastere.

o Ac de sutura

Ac curb utilizat pentru a conduce firul de sutura , cu scopul de a inchide plaga chirurgicala.

o Ac extractor de nerv(Tirre-nerf)

Este un instrument subtire, flexibil, manual, utilizat pentru indepartarea pulpei dentare(nervului).

o Acidoza bucala

Reprezinta scaderea pH-ului salivar.

o Acidul hialuronic

Acidul hialuronic este o substanta ce face parte din familia glicozaminoglicanilor , fiind prezent in toate

tesuturile corpului si avand functii deosebit de importante. Ajuta la transferul nutrientilor catre interiorul

celulei si la transportul toxinelor de la celule, acolo unde nu exista o vascularizatie tisulara, de exemplu in

cartilaj. Fara o cantitate adecvata de acid hialuronic, articulatia devine fragila si se deterioreaza. Pe langa

faptul ca mentine articulatiile lubrifiate,  acidul hialuronic ajuta la retinerea apei si in alte tesuturi ale corpului.

Se gaseste in cantitati mari in matricea extracelulala, acel spatiu dintre celulele corpului scaldat de lichidul

extracelular. Acidul hialuronic retine apa la acest nivel si asigura hidratarea fibrelor de colagen si elastina.

Aplicatiile medicale sau cosmetice cu acid hialuronic nu sunt permanente pentru ca, in cele din urma,  acidul

hialuronic este degradat si absorbit de organism.Studii clinice au aratat ca acidul hialuronic ajuta

lavindecarea mai rapida a ranilor si la estomparea cicatricilor vechi sau noi. 

 

o Acromegalia

Acromegalia este o boală rară, caracterizată prin hipersecreţie de hormon de creştere (growth hormone,

GH), cu multiple complicaţii cardiovasculare, metabolice şi care netratată scurtează durata vieţii pacienţilor.

Incidenţă anuală estimată la 4 - 6 cazuri la un milion de locuitori. În peste 95% din cazuri se datorează

unui adenom hipofizar cu celule somatotrofe şi rareori se datorează unor tumori extrahipofizare care secretă

GHRH (de exemplu, pancreatice).

o Actinobacillus actinomycetemcomitans

Actinobacillus actinomycetemcomitans este:

• Un  gram negativ, facultativ anaerob,  nu este considerat ca facand parte din flora normala, ci este un

adevărat agent infecţios 

• Una dintre puţinele bacterii capabile să colonizeze  mucoasa bucala, din cauza mecanismului de fixare.

• Asociat cu parodontită localizata juvenila. 

• Are mai mulţi factori de virulenţă: leucotoxina (ucide neutrofile umane şi monocite), factor de

imunosupresoare, resorbţia osoasă factor de mediere, proliferarea fibroblastelor factor de depresie,

cauzeaza eliberarea de produse lizozomale din celulele deteriorate imunitar, perturba mecanisme

adaptative, întârzieri  ale sintezei de anticorpi.

• Implicat în endocardită, pericardită, meningită, osteomielită, pneumonie şi abcesul subcutanat. 

• Sensibil la Amoxicilina, Claritromycin şi Doxiciclina, practic insensibil la Metronidazol .

• transmisibile de la mamă la copil.

o Adaptarea ocluzala

Are 3 etape de analiza:

o intercuspidare maxima-relatie centrica sau ocluzie centrica

o miscari functionale-vorbit, masticatie, muscare, deglutitie, etc.

o miscari parafunctionale -miscari de lateralitate

o Adenita

Inflamatie a ganglionilor limfatici.

o Adenocarcinom

Tumora maligna care apare la nivelul epiteliului glandular.

o Adenom

Tumora benigna care apare la nivelul epiteliului glandular.

o Adenomatoza labiala

Aparitia unor glande salivare mici, numeroase si mai proeminente pe mucoasa labiala.

o Adeziunea

Adeziunea este forta de atractie fizica care apare intre doua suprafete aflate in contact foarte strans,

determinata de fortele intermoleculare(saliva-rasina acrilica sau saliva-mucoasa de sprijin).

o Adrenalina

Este un produs de secretie a glandelor medulo-suprarenale.Se utilizeaza in stomatologie si chirurgia orala si

maxilo-faciala ca vasoconstrictor adaugat substantelor de  anestezie(solutia 1 ‰ adrenalina e cea mai

folosita).

Adrenalina se adauga solutiilor anestezice pentru a le prelungi efectul, in cantitati foarte mici ( injectabile -

1:200.000 si 1:100.000; topice- 1:50.000 si 1:40.000) .

o Aerob

Se refera la microorganisme care pot trai doar in prezenta oxigenului.

o Aerocolia

Aerocolia este o acumulare excesivă de gaze în tubul digestiv care poate cauza o serie de simptome

neplăcute: eructaţii, distensie, balonare şi dureri abdominale. De cele mai multe ori,  aerocolia se datorează

unei alimentaţii inadecvate, în care :

o fie există un exces de alimente care produc gaze (băuturi acidulate carbo-gazoase, sau

exces de fructe crude ori sucuri de fructe, ori combinaţii de alimente),

o de alimentaţie sunt improprii (mănâncă prea repede, fără să mestece bine şi atunci nu are

loc digestia bucală, vorbeşte prea mult în timpul mesei şi înghite prea mult aer – cum se

întâmplă la mesele de afaceri, sau ia masa la ore nepotrivite -noaptea)

o fie se combină obiceiuri dăunătoare cu alimentaţie necorespunzătoare (fumat, alcool,

cafea în exces, cu mâncare tip fast-food, care accentuează flora intestinală de putrefacţie

din intestin) şi eventual răspunsul la telefonul mobil în timpul mesei.

Aşadar, prima măsură naturală ce poate fi luată în caz de aerocolie deranjantă este supravegherea

alimentaţiei, respectarea unui orar fiziologic alimentar (cu 2 sau 3 mese zilnice, ultima fiind servită cu măcar

3 ore înainte de culcare), mestecatul bine şi cu gura închisă şi consumul unor alimente bine preparate,

echilibrate din punct de vedere al conţinutului, nutritive şi energizante.

 

o Aerodontalgie

Durere dentara care apare la scaderea presiunii atmosferice in timpul zborului cu avionul sau al

ascensiunilor pe munte.

o Afta

Este o afectiune foarte raspandita a mucoasei bucale si se caracterizeaza prin aparitia unei ulceratii bine

delimitate de 4-8 mm diametru.Este dureroasa , dureaza 7-10 zile si se vindeca fara cicatrici.

o Agenezie dentara

Lipsa mugurilor dentari.

o Aglutininele salivare

Sunt glicoproteine care contribuie la unirea mai multor celule bacteriene in conglomerate.

Ele se impart in:

o glicoproteine parotidiene -sunt cele mai active aglutinine;

o mucinele -au o masa moleculara mare.Gruparile glucidice si de acid sialic din structura

lor leaga microorganismele;

o imunoglobulina A secretorie (Ig A)-are efect aglutinant redus , dar combinata cu

mucinele formeaza un complex care aglutineaza puternic;

o β2 -microglobulina.Este o aglutinina specifica pentru Streptococcus mutans.

o Albumina

Este o proteina majora a plasmei sangelui(50-60%), biosintetizata de celulele hepatice, care transporta

substante prin sange(hormoni, acizi grasi, calciu legat, medicamente, bilirubina prehepatica, etc) si

contribuie aproape cu 80% la presiunea coloid-osmotica a plasmei sangelui.

o Aliajul nichel-crom

Nichelul este componentul principal al aliajelor nichel-crom dentare, al sarmelor si benzilor ortodontice

(wipla), al aliajului Nitiol (Ni55 T145) utilizat in ortodontie sub forma de sarma si de asemenea se gaseste in

compozitia unor aliaje pentru sudura ( AuNiZn). In literatura sunt descrise intre 50 si 250 de cazuri de alergie

la aliaje dentare care contin Ni, intre acestea fiind incluse si cele datorate sarmelor ortodontice.Studii

recente arata ca Ni trebuie sa fie sub 60%, pentru a fi bine tolerat de organism.

Ni este un element essential pentru organismul uman, care contine aproximativ 10 mg Ni. Aportul zilnic este

recomandat sa fie de 100µg pe zi, in special prin alimente. Compusii minerali ai Ni sunt prost absorbiti de la

nivelul tractului intestinal si aparent nu se acumuleaza in organism. Ei sunt eliminati in principal de rinichi.

Intoxicatiile cu Ni sunt in principal legate de tractul intestinal si de sistemul nervos central. Compusii Ni sunt

in general foarte hidrosolubili si de aceea, in caz de coroziune, sunt antrenati rapid de saliva in tractul

intestinal.Din acest motiv, timpul de contact cu celulele Langerhans prezente in mucoasa bucala si care

actioneazaca receptori este foarte scurt. Prin natura si structura sa chimica, mucoasa orala permite o

difuziune mai rapida a ionilor de Ni decat pielea, riscul de sensibilizare in cavitatea bucala fiind extreme de

mic. Nu exista deocamdata o descriere a acumularilor de Ni de la nivelul organismului. In ciuda alergiilor

relative frecvente la contactul dintre piele si Ni, s-a observat clinic ca utilizarea aliajelor de Ni-Cr in

cavitatea bucala nu provoaca sistematic reactii alergice.

Daca am lua in consideratie numai coroziunea initiala in mediul bucal al aliajului stabil de NI-Cr (de ex.

Wiron88/Bego), pentru a se atinge nivelul zilnic recomandat al absorbtiei de Ni de 100µg, ar trebui sa se

corodeze zilnic 25 cm² din acest aliaj. Trebuie tinut cont si de faptul ca fenomenul de coroziune initiala,

respective eliberarea ionilor, scade rapid in primele ore si in primele zile, iar dupa cateva zile sunt eliberati

mult mai putini ioni. Putem trage concluzia ca o posibila sensibilizare apare numai la persoanele foare

sensibile. Dat fiind cantitatile mici eliberate si timpul biologic de injumatatire scurt al Ni trebuie exclus

atacul sistemic toxic. Nu putem insa exclude o actiune toxica locala, care poate aparea si pentru alte metale.

Un asemenea fenomen poate aparea in cazul finisarii incorecte de catre technician a piesei protetice.

o Alveole dentare

Sunt cavitati de la nivelul proceselor alveolare maxilare si mandibulare in care sunt implantati dintii.

o Alveolita

Inflamatie a osului alveolar in urma extractiei dentare.

o Alveolotomie

Metoda chirurgicala de extractie, cu rezectia partiala a peretelui alveolar, indicata in cazul unor conditii

morfologice particulare dento-alveolare, in cazul existentei unor procese patologice si in cazul radacinilor

ramase intraalveolar. 

o Amalgamul dentar

Amalgamul dentar este un material pentru obturatii de durata, nefizionomic, plastic in momentul introducerii

in cavitate, neaderent si care devine rigid dupa priza.

El este rezultatul amestecului dintre mercur (Hg) si o pulbere (aliaj) care contine unul sau mai multe metale.

In functie de numarul de metale ce compun aliajul poate fi:

o binar =Hg+Cu

o ternar =Hg+Ag+Sn

o cuaternar =Hg+Ag+Sn+Cu

 

 

 

o Amelogeneza

Este procesul de formare a smaltului.

o Amelogeneza imperfecta

Displazie a smaltului de origine genetica. Se formeaza un smalt cu deficiente si o imperfectiune calitativa.

Clinic smaltul este rugos, exista depresiuni si cute, poate fi uneori fragil alteori rezistent.

 

o Amigdalele palatine

Sunt doua mase de tesut limfoid situate in fosele tonsilare(dreapta si stanga) dispuse intre cavitatea bucala

si faringe.

o Amigdalita

Amigdalita este o afectiune comuna mai ales in copilarie, insa nici adultii nu sunt scutiti de neplacerile si

complicatiile acestei boli.

Reprezinta inflamatia de cauza infectioasa a amigdalelor palatine. Acestea sunt doua mase de tesut

limfatic, situate de o parte si de alta gatului, in spatele limbii si fac parte din sistemul imunitar al

organismului.

Cauzele

Infectiile sunt principalele cauze ale amigdalitelor. In cele mai multe cazuri agentul patogen implicat este

un virus sau o bacterie. Dintre bacterii, streptococul beta hemolitic produce cele mai multe cazuri

de amigdalita. La persoanele imunodeprimate pot aparea amigdalite fungice sau parazitare. 

Amigdalita este contagioasa, de aceea contactul cu o persoana infectata poate transmite boala. Simptomele

apar de obicei dupa 2-5 zile de la expunerea fata de agentul infectant.

Factorii de risc

- Apropierea sau contactul cu o persoana infectata. Infectarea se face pe cale respiratorie, prin inspirarea

picaturilor microscopice emise de persoana infectata cand respira, stranuta sau tuseste. Se poate lua si de

pe obiecte care au venit in contact cu secretile persoanei infectate. 

- Obstructia nazala, datorita raspiratiei pe gura, creste riscul de amigdalita; 

- Un sistem imunitar slabit poate predispune la aparitia unei astfel de inefectii; 

- Fumul de tigara.

Simptomele amigdalitei

Fiecare ne-am intalnit la un moment dat cu simptomele de „rosu in gat”. Un gat inflamat este extrem de

neplacut pentru ca in afara simptomelor locale produce si o alterare a starii generale. Principalele semne

si simptome includ: 

- Febra; 

- Congestie nazala; 

- Dureri la deglutitie; 

- Dureri de cap; 

- Dureri abdominale; 

- Ganglioni inflamati

Complicatiile amigdalitei

Constau in raspandirea infectiei in alte zone: 

- Otita medie – raspandirea infectiei la ureche; 

- Abcesul periamigdalian – infectia cuprinde tesutul din jurul amigdalelor; 

- Reumatismul articular acut – apare dupa o infectie faringiana streptococica (doar anumite tulpini de

streptococ); este o boala cu mecanism imun ce afecteaza articulatiile, sistemul nervos, dar mai ales inima.

Boala nu mai este frecventa astazi, tocmai datorita instituirii tratamentului antibiotic pentru infectiiel

faringiene.

Tratamentul

Cel mai frecvent amigdalitele au o etiologie virala, au o evolutie favorabila, nu necesita tratament, iar infectia

se rezolva de la sine. Pentru ameliorarea discomfortului se poate face gargara cu apa sarata, ingestie de

lichide caldute si administrare de antialgice si antipiretice. La copii este contraindicata administrarea

aspirinei deoarece poate induce sindrom Reye, afectiune foarte grava cu atingere cerebrala. Aspirina poate

fi inlocuita cu acetaminofen si ibuprofen.

Amigdalitele provocate de bacterii se trateaza cu ajutorul antibioticelor. Tratamentul dureaza de obicei zece

zile. Chiar daca cea mai mare parte dintre amigdalitele bacteriene se vidneca sponta, este important sa se

faca tratamentul corespunzator pentru a preveni alte compliatii, mai ales cele care survin in urma unei

infectii streptococice netratate.

Antibioticele administrate nu trebuie luate decat la indicatia medicului. Trebuie respectata intocmai perioada

de administrare a medicamentului, chiar daca simptomele au disparut, pentru a reduce riscul ca bacteriile sa

capete o rezistenta la antibiotic, fapt ce il va face ineficient la o viitoare administrare.

Pentru gatul inflamat si pentru ameliorarea starii generale puteti lua urmatoarele masuri la domiciliu: 

- Gargara cu apa sarata, de cateva ori pe zi; 

- Consum de lichide calde; 

- Administrare de antialgice (acetaminofen); 

- Hidratare suficienta; 

- Repaus si odihna; 

- Folosirea unui umidificator in camera

Tratamentul chirurgical consta in amigdalectomie (indepartarea chirurgicala a amigdalelor) si se

adreseaza mai ales complicatiilor, infectiilor repetate sau persistente in ciuda tratamentului antibiotic. Multi

medici pun la indoiala beneficiile aceste interventii chirurgicale, pentru ca amigdalele reprezinta

componenete ale sistemului imunitar si bariere de protectie a organismului fata de agentii patogeni. In plus,

operatia de indepartare a amigdalelor are anumite riscuri si necesita o peroada de recuperare mai

indelungata.

 

 

 

 

o Amnezic

Persoana care isi pierde total sau partial memoria, din cauza unor afectiuni psihice sau ale sistemului

nervos. 

o Amorf

Nediferentiat, nestructurat.

o Amprenta

Reprezinta copia negativa, fidela a unei regiuni anatomice, folosita pentru confectionarea lucrarilor fixe sau

mobile.

o Amprenta "wash-technic" de spalare

Se folosesc 2 materiale de amprenta simultan.

Tehnica: se aplica elastomerul chitos in portamprenta; peste acesta  se depune un strat de elastomer fluid;

elastomerul fluid se aplica simultan si pe campul protetic; se insera lingura pe campul protetic si se asteapta

priza acestuia.