A S E M

A S E M

NEGOCIEREA COLECTIVA ŞI ADMINISTRAREA CONTRACTELOR COLECTIVE DE MUNCA

Chişinău, 2012

MODULUL I. Dialogul social

- Parteneri sociali;- Comitetul european de

întreprindere;- Consiliul Economic şi Social.

1. Parteneri sociali Conform legislatiei comunitare,

„parteneri sociali” înseamnă, la nivel național, organizațiile patronale și ale lucrătorilor, în conformitate cu legislația și/sau practicile naționale și, la nivel comunitar, organizațiile patronale și ale lucrătorilor care participă la dialogul social la nivel comunitar.

2. Parteneri sociali Dialogul social şi participarea

angajaţilor constituie componente fundamentale ale modelului social european, recunoscute în întregime prin Tratatul CE odată cu reforma de la Amsterdam;

Partenerii sociali contribuie în mod activ la conceperea politicii sociale europene.

3. Parteneri sociali Articolul 136 din Tratatul CE,

promovează dialogul dintre angajatori şi lucrători, reprezentînd un obiectiv comun al Comunităţii Europene şi al statelor membre;

Dialogul social îmbunătăţeşte guvernanţa europeană prin implicarea partenerilor sociali în luarea deciziilor şi în procesul de punere în aplicare.

4. Parteneri sociali Condiţii ale dialogului social:Recunoaşterea drepturilor

fundamentale: - dreptul la asociere;- dreptul de membru sindical şi tratative colective; - dreptul la grevă şi protecţie adecvată contra oricărui fel de discriminare sindicală.

5. Parteneri sociali Condiţii ale dialogului social:Reprezentativitatea şi independenţa:

- Organizaţiile sindicale şi ale angajatorilor trebuie să fie reprezentative şi independente, să reprezinteinteresele membrilor săi;- Organizaţiile trebuie să activeze democratic, pe baza unor procese clare şi să aibă capacitatea tehnică necesară şi acces la informaţii adecvate pentru a putea participa efectiv la dialogul social.

6. Parteneri sociali Condiţii ale dialogului social:Susţinerea politică:

- Susţinerea politică din partea statelor pentru participarea la dialogul social, cu încrederea respectivă şi angajament pe baza unui cadru comun şi înţelegere a scopurilor dialogului.

7. Parteneri sociali Condiţii ale dialogului social:Sprijin instituţional:

Sprijinul instituţional din partea statului trebuie să fie orientat spre crearea mediului care să permită organizaţiilor sindicale şi ale angajatorilor să muncească liber, precum şi spre crearea unui cadru care să permităefectuarea efectivă a acordurilor la care au ajuns.

8. Parteneri sociali Dimensiunile dialogului social:

- element fundamental al democraţiei europene;- instrument de modelare economică şi socială;

- COMPONENT IMPORTANT DIN acquis communautaire RECUNOSCUT DE CONTRACT LA RIND CU ALTE INSTRUMENTE DE ANGAJARE ŞI POLITICĂ SOCIALPĂ.

8. Parteneri sociali Funcţiile dialogului social:

Funcţia negocierii se referă la rezultatele obţinute de pe urma conflictului de interese apărut dintre angajatorii şi salariaţii, fiind folosite mecanisme bilaterale, precum şi la probleme de informare a muncitorilor din întreprindere, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă etc.

9. Parteneri sociali Funcţiile dialogului social:Funcţia de regularizare - sunt legate

de elaborarea de către partenerii sociali şi autorităţile publice a normelor care structurează relaţiile industriale. Au scopul de a stabili reguli, şi standarde minimale pe probleme economice şi sociale etc.

10. Parteneri sociali

În anul 1919 OIM a recomandat practicarea dialogului social pe o bază largă ca instrument care poate coordona cerinţele de dreptate socială pe de o parte cu cele de capacitate de concurenţă a businessului şi creşterea economică pe de altă parte.

11. Parteneri sociali Tipuri de dialog social: - dialog social bipartit (articolul 118

din Tratatul de la Roma privind sarcinile Comisiei în domeniul social de a promova o cooperare strânsă între statele membre cu privire la dreptul la asociere şi negocieri colective între angajatori şi lucrători) etc.

12. Parteneri sociali Tipuri de dialog social:Dialog social tripartit – implicarea

actorilor economici şi sociali în crearea legislaţiei comunitare şi naţionale. La nivel comunitar coordonarea tehnică este furnizată pentru delegaţia lucrătorilor de către Confederaţia Europeană a Sindicatelor (ETUC), iar pentru delegaţia angajatorilor, de către Uniunea Confederaţiilor Patronale şi Industriale din Europa (UNICE).

1. Comitetul european de întreprindere

Comitetele europene de оntreprindere (CEI) -organisme care reprezintă angajaţii europeni ai unei companii. Prin intermediul lor, lucrătorii sunt informaţi și consultaţi la nivel transnaţional de către conducere cu privire la progresul activităţii economice și la orice decizie importantă care i-ar putea afecta.


Cadrul legal pentru comitetele europene de întreprindere datează din 1994 ;

Directiva 2009/38/CE asigure eficacitatea drepturilor de informare și de consultare la nivel transnaţional a angajaţilor, favorizează crearea de noi comitete europene de întreprindere, asigură certitudinea legală în ceea ce privește înfiinţarea și funcţionarea acestora.


DIRECTIVA 2009/38/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 6 mai 2009 privind instituirea unui comitet european de întreprindere sau a unei proceduri de informare și consultare a lucrătorilor în întreprinderile și grupurile de întreprinderi de dimensiune comunitară

4. Comitetul european de întreprindere DIRECTIVA 2009/38/CE (informarea şi

consultarea lucrătorilor):- adoptarea dispozițiilor adecvate pentru a asigura că lucrătorii angajați în întreprinderile de dimensiune comunitară sau grupurile de întreprinderi de dimensiune comunitară sunt corect informați și consultați atunci când deciziile care îi afectează sunt luate într-un alt stat membru decât cel în care lucrează.


consultarea lucrătorilor):- garantarea lucrătorilor și reprezentanților acestora a informării și consultării la un nivel pertinent, în funcție de subiectul tratat. Competența și sfera de intervenție care revin comitetului european de întreprindere trebuie să se distingă de cele care revin organismelor naționale de reprezentare și să se limiteze la aspectele transnaţionale.


consultarea lucrătorilor):- Mecanismele de informare și consultare a lucrătorilor din întreprinderi sau grupuri de întreprinderi care au activitate în două sau mai multe state membre trebuie să cuprindă toate unitățile sau, după caz, toate întreprinderile membre ale grupului situate în statele membre.


consultarea lucrătorilor):Termenul „informare” trebuie să fie definit avându-se în vedere obiectivul unei examinări adecvate de către reprezentanții lucrătorilor, fapt care presupune că informarea se efectuează într-un moment, într-un mod și cu un conținut corespunzător, fără a încetini procesul decizional din cadrul întreprinderilor.


consultarea lucrătorilor): Termenul „consultare” trebuie să fie

definit avându-se în vedere obiectivul de a permite exprimarea unui aviz care să fie util în procesul de adoptare a unei decizii, fapt care presupune efectuarea consultării într-un moment, într-un mod și cu un conținut corespunzător.


consultarea lucrătorilor):- Dispozițiile directivei referitoare la informare și consultarea lucrătorilor sunt puse în practică, în cazul unei întreprinderi sau al unei întreprinderi care exercită controlul unui grup a cărui conducere centrală este situată în afara teritoriului statelor membre, de către reprezentantul său într-un stat membru, care urmează să fie desemnat, dacă este necesar, sau, în absența unui astfel de reprezentant, de către unitatea sau întreprinderea controlată care angajează cel mai mare număr de lucrători în statele membre.

8. Comitetul european de întreprindere DIRECTIVA 2009/38/CE (acordurile privind

înfiinţarea şi funcţionarea CE):- Acordurile privind înființarea și funcționarea comitetelor europene de întreprindere trebuie să includă modalitățile de modificare, denunțare sau renegociere a acestora, în cazul în care este necesar, în special atunci când se modifică perimetrul sau structura întreprinderii sau a grupului de întreprinderi.

9. Comitetul european de întreprindere DIRECTIVA 2009/38/CE (acordurile

privind înfiinţarea şi funcţionarea CE): Acordurile trebuie să stabilească modalitățile de corelare între nivelul național și cel transnațional de informare și consultare a lucrătorilor, adaptate la condițiile particulare ale întreprinderii sau grupului de întreprinderi.


DIRECTIVA 2009/38/CE (definiţii):- „Întreprindere de dimensiune comunitară” - orice întreprindere care angajează cel puțin 1 000 de lucrători în statele membre și cel puțin 150 de lucrători în fiecare din cel puțin două state membre diferite.


DIRECTIVA 2009/38/CE (definiţii):- „Grup de întreprinderi” reprezintă un grup care cuprinde o întreprindere care exercită controlul și întreprinderile controlate.

12. Comitetul european de întreprindere DIRECTIVA 2009/38/CE (definiţii):

- „grup de întreprinderi de dimensiune comunitară” înseamnă un grup de întreprinderi cu următoarele caracteristici: - angajează cel puțin 1 000 de lucrători în statele membre; - cuprinde cel puțin două întreprinderi membre ale grupului în state membre diferite;

și

- cel puțin o întreprindere membră a grupului angajează cel puțin 150 de lucrători într-un stat membru și cel puțin o altă întreprindere membră a grupului angajează cel puțin 150 de lucrători într-un alt stat membru.

13. Comitetul european de întreprindere DIRECTIVA 2009/38/CE (definiţii):

- „întreprindere care exercită controlul” înseamnă o întreprindere care poate exercita o influență dominantă asupra altei întreprinderi („întreprindere controlată”), de exemplu, în temeiul proprietății, participării financiare sau al regulilor care o reglementează. - întreprinderea are capacitatea de a exercita o influență dominantă, fără a aduce atingere probei contrare, atunci când, în mod direct sau indirect, în relația cu o altă întreprindere: (a) deține majoritatea capitalului subscris al întreprinderii; (b) dispune de majoritatea voturilor atașate acțiunilor emise de întreprindere;

sau

(c) poate numi mai mult de jumătate din membrii consiliului de administrație, de conducere.

14. Comitetul european de întreprindere DIRECTIVA 2009/38/CE (organismul special de

negociere): Conducerea centrală inițiază negocieri pentru instituirea unui comitet european de întreprindere sau a unei proceduri de informare și consultare, din proprie inițiativă sau la cererea scrisă a cel puțin 100 de lucrători sau a reprezentanților acestora din cel puțin două întreprinderi sau unități situate în cel puțin două state membre diferite.


negociere): Membrii organismului special de negociere sunt aleși sau numiți în număr proporțional cu numărul de lucrători angajați în fiecare stat membru de către întreprinderea de dimensiune comunitară sau de grupul de întreprinderi de dimensiune comunitară, alocându-se fiecărui stat membru câte un loc pentru fiecare tranșă de lucrători angajați în statul membru respectiv care reprezintă 10 % din numărul de lucrători angajați în toate statele membre în ansamblu, sau o fracțiune din tranșa respectivă.


negociere): - Organismul special de negociere are drept sarcină determinarea, împreună cu conducerea centrală, prin acord scris, a domeniului de aplicare, a componenței, a atribuțiilor și a duratei mandatului comitetului sau comitetelor europene de întreprindere sau a modalităților de punere în aplicare a unei proceduri de informare și consultare a lucrătorilor.


negociere): - Informarea și consultarea comitetului european de întreprindere sunt corelate cu informarea și consultarea organismelor naționale de reprezentare ale lucrătorilor, ținând seama în mod corespunzător de competențele și sfera de intervenție a fiecăreia dintre acestea și de principiile enunțate de Directivă.

1.Consiliul Economic şi Social Consiliul are 54 de state membre, care

sunt aleși de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite pentru un cumul de trei ani. Locurile în Consiliului se bazează pe reprezentare geografică, cu paisprezece locuri alocate statelor africane, unsprezece la statele asiatice, șase pentru statele din Europa de Est, la zece la statele din America Latină și Caraibe, precum și treisprezece pentru Europa de Vest și alte state.

2.Consiliul Economic şi Social State Africane (14) :

- Algeria (2009), Angola (2008), Benin (2008), Camerun (2010), Republica Capului Verde (2009), Congo (2010), Guineea-Bissau (2011), Madagascar (2008), Malawi (2009), Mauritania (2008), Mozambic (2010), Niger (2010), Somalia (2009), Sudan (2009).

3.Consiliul Economic şi Social State Asiatice (11):

- China (2010), Indonezia (2009), Irak (2009), Japonia (2011), Malaezia (2010), Pakistan (2010), Filipine (2009), Coreea de Sud (2010),Arabia Saudită (2008), Sri Lanka (2008), Kazakhstan (2009).

4.Consiliul Economic şi Social State Est-Europene (6):

- Belarus (2009), Estonia (2011), Moldova (2010), Polonia (2010), România (2009),Federația Rusă (2010).

5.Consiliul Economic şi Social State Latino-Americane și din

Caraibe (10):- Barbados (2009), Bolivia (2009), Brazilia (2010), Cuba (2008), San Salvador (2009), Guiana (2008), Haiti (2008), Paraguai (2008), Sfânta Lucia (2010), Uruguay (2010).

6.Consiliul Economic şi Social Europa de Vest și alte State (13):

- Austria (2008), Canada (2009), Marea Britanie (2008), Franța (2011), Grecia (2011), Islanda (2010), Liechtenstein (2011), Luxemburg (2009), Olanda (2009), Noua Zeelandă (2010), Portugalia (2011), Suedia (2009), Statele Unite ale Americii (2009).

7.Consiliul Economic şi Social ECOSOC are ca principale atributii în domeniul

drepturilor omului: sa elaboreze sau sa initieze studii si rapoarte asupra problemelor internationale în domeniul economic, social si cultural, educatie, sanatate publica; sa adreseze recomandari asupra tuturor acestor probleme Adunarii Generale, tarilor membre si institutiilor specializate, sa faca recomandari în vederea asigurarii respectarii efective, de catre toti, a drepturilor si libertatilor fundamentale; sa pregateasca proiecte de Conventii pe care sa le supuna Adunarii Generale; sa convoace Conferinte internationale în probleme de competenta sa (art. 62); sa coordoneze activitatea institutiilor specializate prin consultari cu acestea si prin recomandari adresate acestora (art. 63).

7.Comitetul Economic şi Social European (CESE) CESE este un organ consultativ al Uniunii

Europene. Înfiinţat în 1957, acesta are rol consultativ pe lângă instituţiile europene mari (Comisia Europeană, Consiliul Uniunii Europene, Parlamentul European). Consilierea o realizează prin avize privind propunerile legislative ale UE şi, de asemenea, elaborarea şi avize din proprie iniţiativă.

7.Comitetul Economic şi Social European (CESE) CESE este format din 344 de membri,

reprezentanţi ai grupurilor de interese economice şi sociale din toată Europa. Aceştia sunt propuşi de guvernele naţionale şi numiţi de Consiliul Uniunii Europene pentru un mandat de 5 ani, care poate fi reînnoit. Membrii CESE nu sunt remuneraţi, dar primesc alocaţii pentru a-şi acoperi cheltuielile de transport şi cazare ocazionate de participarea la reuniuni.

7.Comitetul Economic şi Social European (CESE)

În cadrul CESE există trei grupuri: Angajatori Angajaţi Interese diverse (ex.

fermieri, grupuri ale consumatorilor)

8.Comitetul Economic şi Social European (CESE) Numărul membrilor din fiecare ţară depinde de

populaţia acesteia: Franţa, Germania, Italia, Regatul Unit - 24 de

membri Spania, Polonia - 21 de membri România - 15 membri Austria, Belgia, Bulgaria, Grecia, Portugalia,

Republica Cehă, Suedia, Ţările de Jos, Ungaria - 12 membri

Danemarca, Finlanda, Irlanda, Lituania, Slovacia - 9 membri

Estonia, Letonia, Slovenia - 7 membri Cipru, Luxemburg - 6 membri Malta - 5 membri

9.Comitetul Economic şi Social European (CESE)

În medie, CESE elaborează anual 170 de avize şi documente consultative. Toate avizele sunt transmise către organismele decizionale ale Uniunii şi apoi publicate în Jurnalul Oficial.

Modulul II NEGOCIEREA COLECTIVĂ

- Istoric;- Noţiuni;- Funcţii.

II. Negocierea colectivă Istoricul negocierii colective (1). Cele mai importante reglementări juridice

referitoare la relaţiile sociale de muncă au fost:- Legea sanitară din 1885 şi Regulamentul industriilor insalubre din 1894, ambele vizând preponderent condiţiile de igienă şi de protecţie a muncii;- Legea pentru organizarea meseriilor din anul 1902, ce reglementa ucenicia;- Legea cu privire la protecţia muncii minorilor şi femeilor în aşezămintele industriale şi exploatări miniere, apărută în anul 1906, prin care se fixa vârsta minimă la angajarea înindustrie;

II. Negocierea colectivă Istoricul negocierii colective (2). - Legea asociaţiilor, Legea pentru

cooperativele de muncitori şi meseriaşi apărute în anul1909;- Legea asupra repausului duminical, în anul 1910;- Legea pentru asigurările muncitoreşti, în anul 1912, prin care se instituia obligativitatea asigurării şi sarcina riscului în caz de accidente, asupra patronului;

II. Negocierea colectivă Istoricul negocierii colective (3). - Legea reglementării conflictelor de muncă

(1920); - Legea sindicatelor profesionale(1921);

Legea repausului duminical (1925), - Legea pentru organizarea serviciului de

inspecţie a muncii (1927); - Legea asupra contractelor de muncă (1929);

- Legea privind înfiinţarea jurisdicţiei muncii (1933) etc;

II. Negocierea colectivă Istoricul negocierii colective (4).Legea asupra contractelor de muncă (1929) Legea română asupra contractelor de

muncă din 5 Aprilie 1929 consacră titlul IV contractului colectiv de muncă, pe care îl defineşte prin art. 101 astfel:- „Contractul colectiv de muncă este acordul scris, privitor la condiţiile de muncă şi salarizare, încheiat pe de o parte de unul sau mai mulţi întreprinzători, de grupuri sau asociaţii de ale acestora şi, pe de altă parte, de asociaţiile profesionale sau grupările de salariaţi“.

II. Negocierea colectivă Istoricul negocierii colective (5).Legea asupra contractelor de muncă (1929) Legea asupra contractelor de muncă dinn 1929 este

prima reglementare în România în marerie de contract de muncă Anterior asupra situaţiilor date se extindea acordurile arbitrai, în conformitate cu legea de gâtuire a grevelor, intitulată „legea pentru reglementarea conflictelor colective de muncă“ din 5 Septembrie 1920, având de scop înăbuşirea puternicei mişcări muncitoreşti din acea vreme. În cazul când arbitrajul nu era obligator — dar era obligator în toate întreprinderile importante — hotărârea comisiei de arbitraj (prezidată de un magistrat) avea caracter obligatoriu.

II. Negocierea colectivă Istoricul negocierii colective (6).

- Regulamentul cu privire la modul de soluţionare a litigiilor de muncă din 31 ianuarie 1957;- Modificarea în 1958 a noţiunii de “conflict de muncă” cu noţiunea de “litigiu de muncă”;- adoptarea în 1973 a Codului Muncii;


- adoptarea în septembrie 1974 a Regulamentului cu privire la modul de soluţionare a litigiilor de muncă individuale;- adoptarea în februarie 1993 a Legii cu privire la soluţionarea conflictelor de muncă;


- adoptarea în februarie 1993 a Legii cu privire la contractul colectiv de muncă;- adoptarea în 2003 a Codului muncii.

II. Negocierea colectivă Noţiuni (1)

- Contractul colectiv de munca se încheie ca urmare a negocierii purtate între partenerii sociali - patroni şi salariaţi;- Prin intermediul negocierii, este stabilit conţinutul raportului juridic de muncă, sunt fundamentate drepturile şi obligaţiile celor doua părţi în procesul muncii.


- În sens larg, prin negociere se înţelege o tranzacţie ale cărei condiţii nu au fost fixate, ci urmează să fie fixate;- Negocierea presupune discuţii şi tratative, o comunicare verbala, între doi parteneri egali în drepturi şi obligaţii.


- Conform „Dicţionarului explicativ al limbii române” (Editura Academiei, 1984, p. 592), a negocia înseamnă a trata cu cineva încheierea unei convenţii economice, politice, culturale etc.


- Negocierea este o interacţiune care implică existenţa a doi sau mai mulţi parteneri sociali (persoană, grup, organizaţie, instituţie etc.) cu interese neomogene.


- Cu toate că părţile au poziţii de negociere şi interese diferite, partenerii de negociere au scopuri şi nevoi comune pentru care acceptă să interacţioneze. - Scopurile comune se constituie într-o importantă bază de cooperare.


Negocierea desfăşurată la nivelul corespunzător se caracterizează prin:- Formarea unui consens pe care fiecare parte îl va apăra şi respecta;- Satisfacerea propriilor nevoi, fără a le leza pe cele ale partenerului;- Păstrarea şi susţinerea a relaţiilor bune între cele două părţi;- Economisirea resurselor materiale şi umane, atât în procesul negocierii cât şi ca urmare a acestuia.

II. Negocierea colectivă. Funcţii Funcţia rezolutivă (1)

- Se referă la rezolvarea conflictelor care apar pe parcursul relaţiei dintre partenerii sociali;

- Conflictul opune două poziţii aparent ireductibile;

- Atutudinile părţilor se pot manifesta prin:

II. Negocierea colectivă. Funcţii Funcţia rezolutivă (2)- Negarea existenţei conflictului: se referă la refuzul (voluntar sau

involuntar) de a lua în consideraţie existenţa conflictului. Negarea poate constitui o strategie prin care se câştigă timp; tensiunile existente în relaţiile cu partenerii pot avea ca efect schimbarea rapidă a acestei atitudini.

II. Negocierea colectivă. Funcţii

Funcţia rezolutivă (3)- Fuga de conflict şi abandonarea

confruntării: existenţa conflictului este

acceptată dar nu se doreşte sub nici o formă contactul cu partenerul, contact care solicita resursele organizaţiei.


Funcţia rezolutivă (4)- Acceptarea conflictului şi instalarea

pe poziţii de forţă: formă de apărare în faţa

conflictului care se construieşte pe lipsa de flexibilitate şi conduce la blocarea procesului rezolutiv.

II. Negocierea colectivă. Funcţii Funcţia rezolutivă (4)- Acceptarea conflictului şi

rezolvarea creativă a acestuia: negocierea este procesul prin care

conflictul este abordat într-o manieră flexibilă şi creativă, fără a pierde din vedere interesele organizaţiei.


Funcţia decizională- Decizia este optimă dacă a fost adoptată în funcţie de suma informaţiilor disponibile şi nu de propria reacţie spontană la conflict.

II. Negocierea colectivă. Funcţii Funcţia de restructurare - Se referă la operarea unei schimbări la

nivelul structurii organizaţiei (cum ar fi crearea unor condiţii mai bune de muncă sau a noi locuri de muncă). Echilibrul unei organizaţii va avea ca factori un pol al tendinţelor conservatoare,care doresc perpetuarea stării actuale şi un pol al tendinţelor dinamice, care doresc schimbarea stării actuale.

II. Negocierea colectivă. Funcţii Funcţia de schimb Negocierea înseamnă şi un schimb între

partenerii sociali, atât la nivelul procesului de comunicare dintre parteneri cât şi la nivelul produsului final al negocierii. O revendicare acceptată, precum cea de creştere salarială,este un schimb prin care competenţa angajaţilor este gratificată printr-o mai bună apreciere materială.

II. Negocierea colectivă. Tipuri

negociere conflictuală;

negociere cooperantă.

Negocierea colectivă. Tipuri Raportat la cele două tipuri de

negociere sunt posibile trei orientări(tactici) fundamentale:- negocierea conflictuală de orientare distributivă;- negocierea cooperantă integrativă sau raţională.

Negocierea colectivă. Tipuri Negocierea conflictuală distributivă

este procesul în care există un învingător şi un învins. Poziţia şi interesele părţii adverse (care va deveni parte învinsă) nu au relevanţă. Negocierea este în acest caz o confruntare dură cu o poziţie ireconciliabilă.

Negocierea colectivă. Tipuri Negocierea cooperantă de orientarea integrativă

este procesul în care părţile doresc obţinerea de avantaje egale. Câştigul obţinut din negociere este integrat în mod egal în economia intereselor celor două părţi. Părţile se străduiesc să aducă soluţii noi în scopul creşterii beneficiilor reciproce. Respectul şi toleranţa diferenţelor sunt apreciate şi concretizate într-o varietate de opinii (de ex. angajaţii vor solicita creşteri salariale în contextul în care vor munci mai mult. Patronul va urmări creşterea calităţii produsului şi va oferi condiţii de muncă şi salarizare mai bune).

Negocierea colectivă. Tipuri Negocierea cooperantă de orientare

raţională este modelul clasic de cooperare în care părţile nu-şi propun concesii reciproce ci încearcă să rezolve problemele de fond ale relaţiei de pe o poziţie obiectivă. În acest sens, se definesc problemele, se precizează cu exactitate cauzele şi se caută soluţii.

Modulul III

Procedura negocierii colective

III. Procedura negocierii colective Pregătirea negocierii.Poziţia de negociere

Se referă la clarificarea modului de acţiune în conformitate cu cererile sale şi revendicările partenerului. Negociatorul va trebui să aibă în vedere raportul dintre cererile şi concesiile pe care le va formula. Sunt identificate trei poziţii principale de negociere:

III. Procedura negocierii colective

Poziţia de deschidere (PD)Este poziţia din care se deschide negocierea şi, de aceea, trebuie calculată astfel încât să asigure a anumită marjă de evoluţie. În acest sens, poziţia de deschidere este mai mare decât obiectivul maxim propus.

III. Procedura negocierii colective Poziţia de ruptură (PR)

Reprezintă nivelul minim al pretenţiei, punctul până la care negociatorul este dispussă facă concesii. Coborârea sub acest nivel va avea drept consecinţă întreruperea procesului de comunicare. În acest sens, procesul de negociere constă în descoperirea

salariul maxim pe care patronul este capabil să îl plătească (PR1), fără a deconspira salariul minim (PR2) cu care angajatul ar fi mulţumit.

III. Procedura negocierii colective Poziţia obiectiv (PO) Reprezintă nivelul realist de atingere al

obiectivului, nivel care anticipează nevoile celor două părţi. Reprezintă de pe o parte ceea ce se poate obţine de la partener fără a-i leza interesele cât şi ceea ce se crede că trebuie apărat în faţa partenerului. Poziţia obiectiv are un caracter mai realist decât obiectivul maximal şi este întotdeauna superioară poziţiei de ruptură.

III. Procedura negocierii colective Poziţia maximală (PM)

Este obiectivul cel mai curajos care se poate trasa unei negocieri şi, de aceea, nu este atins decât în anumite condiţii. Atingerea poziţiei maximale înseamnă stabilirea poziţiei de consens în imediata apropiere a poziţiei de ruptură a partenerului.

III. Procedura negocierii colective Poziţia de consens (PC) Este expresia acordului partenerilor,

poziţia comună şi soluţia negociată care se va concretiza în acordul final. Cazul ideal în negociere este situaţia în care cele două poziţii de deschidere coincid şi se transformă automat în poziţie de consens. Însă, de regulă,negocitorii vin spre poziţia de consens din direcţii opuse.


Strategii de negociere:- Strategia directă;- Strategia indirectă;- Strategia cooperantă;- Strategia conflictuală.

III. Procedura negocierii colective Strategii de negociere:

Strategia directă Se aplică în situaţiile în care probabilitatea de realizare a obiectivelor este foarte mare şi suntem încredinţaţi de obţinerea victoriei. Este vorba de situaţiile în care raportul de forţe ne este net favorabil.

III. Procedura negocierii colective Strategii de negociere:

Strategia indirectăSe aplică în situaţiile care ne sunt nefavorabile şi, în consecinţă, se vor utiliza atât soluţii care uzează partenerul cât şi lovituri de tip lateral, care urmăresc punctele slabe ale acestuia (divizarea adversarului, folosirea de elemente surpriză etc).


Strategii de negociere:Strategia cooperantăPresupune accentuarea demersurilor şi comportamentelor de înţelegere şi colaborare deschisă.


Strategii de negociere:Strategia conflictualăSe caracterizează printr-o atitudine fermă, situată la limita poziţiei de ruptură a negocierii, atitudine care nu caută să se orienteze spre compromis.

III. Procedura negocierii colective Planul de negociere

Planul de negociere, ca rezumat al tuturor informaţiilor necesare unei abordări productive a negocierii şi urmează să cuprindă:, obiectivele negocierii, limitele între care se negociază fiecare obiectiv, precizarea poziţiei de negociere, stabilirea echipei de negociere etc.


Protocolul de negociereProtocolul de negociere reprezintă un act prin care partenerii de negociere îşi dau acordul asupra cadrului negocierii şi a anumitor aspecte procedurale.


Proceduri (1):- Consultări comune;- Negociere voluntară;- Conciliere şi arbitraj.


Proceduri (2): Consultări comune

- Consultările trebuie să acopere toate problemele de interes reciproc;- Promovarea consultărilor reciproce.


Proceduri (3): Negociere voluntară.- Partenerii sociali trebuie să fie

dispuşi să negocieze între ei;- Posibilitatea de a negocia revine

părţilor.

III. Procedura negocierii colective Proceduri (4):

- Conciliere şi arbitraj.Procedurile de conciliere şi arbitraj pot fi instituite prin legislaţie, prin convenţii colective sau prin practica profesională;Orice sistem de arbitraj trebuie să fie independent iar rezultatul arbitrajului nu poate fi predeterminat de criterii legislative.

Modulul IV

Rolul statului în negocierea colectivă

IV. Rolul statului în negocierea colectivă

Consultări comune (1)- Dacă există o consultare adecvată,

intervenţia statului nu este necesară;

- Dacă consultarea nu este suficientă, statele trebuie să i-a măsuri pentru a o încuraja;

IV. Rolul statului în negocierea colectivă Consultări comune (2)

- Obligaţia favorizării se referă la consultările comune între salariaţi şi angajatori, sau între organizaţiile care îi reprezintă;- Consultarea trebuie să se facă la mai multe niveluri: naţional, regional şi la nivelul întreprinderii.

IV. Rolul statului în negocierea colectivă Negociere voluntară (1).

- Statele trebuie să recunoască prin intermediul legislaţiei naţionale că angajatorii şi salariaţii îşi pot reglementa relaţiile pe calea convenţiilor colective;

- Statele trebuie să încurajeze încheierea convenţiilor colective dacă nivelul dezvoltării lor nu este suficient;

IV. Rolul statului în negocierea colectivă Negociere voluntară (2)

- Intervenţia directă a statului pentru a pune capăt unei negocieri colective nu se admite;-Excepţie: garantarea respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, ocrotirea ordinei publice, securităţii naţionale, sănătăţii publice sau a bunelor moravuri.

7. Raporturile cu Dreptul consumatorilor

Obiective conexe; Posibilitatea înglobării

reglementărilor de protecţie a consumatorilor în Dreptul concurenţei comerciale;

Bilateralitatea obiectivelor urmărite; Cele două domenii de reglementare

au subiecte de drept diferite, obiecte şi finalităţi deosebite.

Modulul V

Negocierea colectivă în unele state

Negocierea colectivă în unele state

În majoritatea ţărilor cu economie de piaţă este folosit termenul de„convenţie”, termen regăsit şi în documentele Organizaţiei Internaţionale a Muncii.În doctrina juridică franceză există o opinie, întemeiată pe art. 1101 din Codul civil,conform căruia contractul este o specie a convenţiei, sfera de efecte a acesteia ar fi mai extinsă decât aceea a contractului: convenţia poate crea,transmite sau atinge drepturi, pe când contractul ar putea numai să creeze ori să transmită astfel de drepturi şi obligaţii.

MULTUMESC PENTRU ATENTIE

A S E M

Documents

Transcript of A S E M