A N E X A 5 5 IEC.doc · Web view35 / 12 Matematici asistate de calculator, seminar şi laborator...

21
UNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMISOARA (Anexa 5 Centralizator) Facultatea de Management in Productie si Transporturi Domeniul de licenţă - Inginerie și management Programul de studii - Inginerie economică in constructii TABEL PRIVIND INDEPLINIREA INDICATORULUI “Cadrele didactice titulare au pregătirea iniţială, sunt doctori / doctoranzi și cercetează în domeniul în care se includ disciplinele din postul ocupat.” Nr. crt . Gradul didactic, numele și prenumele titularului vârsta / vechimea în învăţământul superior Disciplinele din cadrul programului de studii incluse în postul didactic și tipul activităţii desfășurate (curs, seminar, lucrări, proiect) Competenţa cadrului didactic titular în disciplinele din postul didactic Constatări privind îndeplinirea indicatorului Universitate a/ facultatea/ specializare a absolvită Specializ area la masterat/ doctorat Numărul de cărţi, numărul de lucrări știinţifice, numărul de brevete în domeniul disciplinelor din postul didactic ** conform Anexelor 5.1, 5.2 etc 1 Conf. dr. ec. ing. Alan Păun 64 / 3 Managementul construcţiilor 2, curs Universitate a Tehnică din Timișoara / Facultatea de Management în Producţie și Transporturi Doctorat în Managemen t în economie 2 cărţi (B3, B4); 9 lucrări indexate ISI/BDI (C5, C6,C7,C9,C11,C13,C14,C16,C17) îndeplinit Conducerea producţiei cu ajutorul calculatorului, curs 2 cărţi (B3, B4); 5 lucrări indexate ISI/BDI (C5, C6,C7,C9,C17) 2 Conf. dr. Claudiu Tiberiu Albulescu Macroeconomie (curs, seminar) Universitatea de Vest din Timisoara Integrare economica si financiar 1 teze (A), 4 cărţi (B1, B4); 34 lucrări indexate ISI/BDI (C1, C2). îndeplinit

Transcript of A N E X A 5 5 IEC.doc · Web view35 / 12 Matematici asistate de calculator, seminar şi laborator...

Page 1: A N E X A 5 5 IEC.doc · Web view35 / 12 Matematici asistate de calculator, seminar şi laborator Universitatea de Vest din Timişoara / Facultatea de Matematică şi Informatică

UNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMISOARA (Anexa 5 Centralizator)Facultatea de Management in Productie si TransporturiDomeniul de licenţă - Inginerie și managementProgramul de studii - Inginerie economică in constructii

TABEL PRIVIND INDEPLINIREA INDICATORULUI“Cadrele didactice titulare au pregătirea iniţială, sunt doctori / doctoranzi și cercetează în domeniul în care se includ disciplinele din postul

ocupat.”

Nr. crt.

Gradul didactic, numele și prenumele titularului

vârsta / vechimea în învăţământul superior

Disciplinele din cadrul programului de studii incluse în postul didactic și tipul activităţii

desfășurate (curs, seminar, lucrări, proiect)

Competenţa cadrului didactic titular în disciplinele din postul didactic

Constatări privind îndeplinirea indicatorului

Universitatea/ facultatea/

specializarea absolvită

Specializarea la masterat/

doctorat

Numărul de cărţi, numărul de lucrări știinţifice, numărul de brevete în domeniul disciplinelor din postul didactic ** conform Anexelor 5.1, 5.2 etc

1

Conf. dr. ec. ing.

Alan Păun

64 / 3

Managementul construcţiilor 2, curs

Universitatea Tehnică din Timișoara / Facultatea de Management în Producţie și Transporturi

Doctorat în Management în economie

2 cărţi (B3, B4); 9 lucrări indexate ISI/BDI (C5, C6,C7,C9,C11,C13,C14,C16,C17)

îndeplinitConducerea producţiei cu ajutorul calculatorului, curs

2 cărţi (B3, B4); 5 lucrări indexate ISI/BDI (C5, C6,C7,C9,C17)

2

Conf. dr.

Claudiu Tiberiu Albulescu

34 / 10

Macroeconomie (curs, seminar)

Universitatea de Vest din Timisoara

/ Facultatea de

Stiinte Economice /

Finante-Asigurari

Integrare economica si financiara/

Finante

1 teze (A), 4 cărţi (B1, B4); 34 lucrări indexate ISI/BDI (C1, C2).

îndeplinit

Finante, banic, asigurar - curs2 cărţi (B1, B4); 19 lucrări indexate ISI/BDI (C1, C2).

3 Lect.dr.ec.

Artene Alin Emanuel

30 / 7

Contabilitatea întreprinderii, curs, seminar

Universitatea de Vest din Timișoara

/ Facultatea de

Știinţe Economice / Contabilitate și Informatică de

Master în expertiza

contabila si evaluare / Doctorat în

contabilitate

6 cărţi (B1, B6); 27 lucrări indexate ISI/BDI (C1,

C2);

îndeplinit

Page 2: A N E X A 5 5 IEC.doc · Web view35 / 12 Matematici asistate de calculator, seminar şi laborator Universitatea de Vest din Timişoara / Facultatea de Matematică şi Informatică

Gestiune

4Prof.dr.ing.

Bereteu Liviu

Fundamente de inginerie mecanică, curs

Institutul Politehnic Timișoara/Facultatea de Electrotehnică/Electromecanică

Doctor în Inginerie Mecanică

1 carte B2; lucrari indexate ISI/BDI (C16, C23); lucrari conf D1

îndeplinit

5

Conf. dr. ing.

Badea Catalin

43 / 17

Tehnologia lucrarilor de construcii, curs si lucrari

Universitatea Politehnica Timișoara / Facultatea de Construcţii / Construcţii Civile, Industriale și Agricole

Doctorat inginerie civilă

teza (A);

10 cărţi (B1 - B10); 36 lucrări indexate ISI/BDI (C1 - C36)

îndeplinit

6Prof. dr. ing.

Ioan BORZAInstalaţii în construcţii – curs;

Institutul Politehnic ”Traian Vuia” Timișoara / Facultatea de Electrotehnică / Electroenergetică

Doctorat în inginerie electrică

4 cărţi (B1 – B4); 6 lucrări indexate ISI/BDI (C1 – C6); teza doctorat (A); 22 lucrări în rev. și vol. conf. (D1 – D 22);

îndeplinit

7 S.l. dr. ing. Both Ioan

32 / 8

Statica, curs si seminar

Universitatea

Tehnică din Cluj

/ Facultatea de

Constructii /

Inginerie civila limba engleza

Doctorat în

Inginerie civila

1 carte (B1); 2 lucrări indexate ISI/BDI (C1);9 articole(C2); 1 citare Bdi (G1)

îndeplinit

8

Sl. Dr. Ing.

Breb Traian Viorel

63/35

Constructii metalice, curs si lucrari

Institutul Politehnic „Traian Vuia” - Timisoara / Facultatea de Constructii / Constructii hidrotehnice

Doctorat în

Ingineria constructiilor

4 cărţi ; 6 lucrări stintifice; 3 brevete de invenţie (E1-E3)

teza (A)îndeplinit

9 Conf.dr. Cercetari Operationale, curs si Universitatea Informatica/ teza (A); 3 cărţi (B1,B2, B3); 6 lucrări indexate ISI/ îndeplinit

Page 3: A N E X A 5 5 IEC.doc · Web view35 / 12 Matematici asistate de calculator, seminar şi laborator Universitatea de Vest din Timişoara / Facultatea de Matematică şi Informatică

Cociu Nicolae

63/24laborator

Babeș–Bolyai Cluj/ Facultatea de Matematică /Informatica

Economie/Organizarea

Productiei si a Muncii

10s.l. dr. ing.

Ciprian-Bogdan CHIRILA

37 / 13

Utilizarea si programarea calculatoarelor, curs

Universitatea

Politehnica Timișoara/

Facultatea de

Automatica si Calculatoare /

Calculatoare

Doctorat în

Știinţa calculatoarelo

r

2 cărţi (B1, B2); 20 lucrări indexate ISI/BDI (C1,

C12);îndeplinit

11

Asist. Dr. Ing.

Caus Oana Maria

46 / 20

Utilizarea si programarea calculatoarelor, laborator

Universitatea

Politehnica Timișoara / Facultatea de

Automatica si Calculatoare /

Calculatoare

Doctorat în

Inginerie mecanica

teza (A); 12 lucrări indexate

ISI/BDI (C2-C11, C13-C23); îndeplinit

12as. dr. ing.

Călin Chioreanu54 / 24

FIEE, laborator

Universitatea

”Politehnica” din Timișoara /

Facultatea de

Electrotehnica/ET

Doctorat în

inginerie

electrica

teza (A); 4 lucrări indexate ISI/BDI (C1-C4); 5 lucrări în rev. și vol. conf. (D5-D7);

îndeplinit

13

S.l.dr.ing.

Ciprian COSTESCU

35/12

Tehnologia construcţiilor de CF.D.P., curs, laborator

Universitatea Politehnica Timișoara /

Facultatea de Construcţii /căi

ferate, drumuri și poduri

Infrastructuri pentru

Transporturi / Doctorat În

inginerie civilă

1 carte (Bl), 7 lucrări indexate ISI (Cl.l, Cl.7); 11 lucrări indexate BOI (C2,l, C2.11); 2 citări În reviste ISI (Fl, F2);

îndeplinit

Page 4: A N E X A 5 5 IEC.doc · Web view35 / 12 Matematici asistate de calculator, seminar şi laborator Universitatea de Vest din Timişoara / Facultatea de Matematică şi Informatică

14

Asist. dr. ing.

Diaconu Dan

36 / 6

Constructii civile si industriale

Universitatea Politehnica Timișoara / Facultatea de Management în Producţie și Transporturi / Ingineria și Managementul Sistemelor de Producţie

Master în Reabilitarea Construcţiilor / Doctorat în Inginerie

Civilă

1 carte (B1); 12 lucrări indexate ISI/BDI (C1, C2, C3, C4, C5, C6, C7, C8, C9, C10, C11,C12)

îndeplinit

1 carte (B1); 12 lucrări indexate ISI/BDI (C1, C2, C3, C4, C5, C6, C7, C8, C9, C10, C11,C12)Construcţii din Beton

15

Prof. dr. ing.

Dan Daniel

44 / 20

Constructii din beton (curs)

Universitatea

Politehnica Timisoara / Facultatea de

Constructii /

Constructii civile industriale si agricole

Doctorat în

Inginerie civila

(A) teza;

(B) 16 cărţi/manuale capitole de cartipublicate

(C) 15 ISI + 15 BDI

(D) 20 lucrări în rev. și vol. conf.

(e) 1 brevete - model de utilitate -

îndeplinit

16

Prof. dr. ing.

Anca DRAGHICI

49 / 25

Ergonomie, curs Universitatea Politehnica Timisoara / Facultatea de Management în Producţie și Transporturi

Doctorat în inginerie

industrială

Teza (A); lucrari indexate ISI/BDI (C); lucrări publicate în reviste/volume conferinţe (D); granturi și contracte (I); colaborări de cercetare (J)

îndeplinit

17 as. dr.

Dan DURAN DLTC, curs, seminar

Universitatea

Politehnica din

Timisoara

Facultatea de

Management in

Productie si

Transporturi

Master:

diagnosticul si

Evaluarea firmei

Doctorat:

Evaluarea

riscurilor la

Teza A,

Carti 1- B1

Lucrari ISI 2 – C1, C2

îndeplinit

FBA, seminar Lucrari ISI 2 – C1, C2

Lucrari publicate 5

Page 5: A N E X A 5 5 IEC.doc · Web view35 / 12 Matematici asistate de calculator, seminar şi laborator Universitatea de Vest din Timişoara / Facultatea de Matematică şi Informatică

nivelul firmei

18

Asist. dr.

Ene Remus-Daniel

35 / 12

Matematici asistate de calculator, seminar și laborator

Universitatea de Vest din Timișoara / Facultatea de Matematică și Informatică / Matematică

Modele operatoriale aplicate în

control optimal și geometrie

diferenţială /

5 cărţi (B1, B5); 9 lucrări indexate ISI (C1-C9) / 18 lucrări indexate BDI (C10, C27)

îndeplinit

19

Asist. Dr.

Gavruta Laura

30/7

Analiza matematica, seminar

Universitatea de Vest din Timișoara / Facultatea de Matematică și Informatică / Matematică

Master în matematică/ Doctorat în matematică

Teza(A); 2 cap cărţi (B1, B2); 9 lucrări indexate BDI (C9-C17); 8 lucrari indexate ISI (C1-C8)

20

S.l. dr. ing.

Luminita Fekete-Nagy

15 / 24

Constructii civile si industriale, curs, lucrari

Universitatea Politehnica Timisoara / Facultatea de Constructii / CCIA

Doctorat în Ingineria Civila

lucrări în rev. și vol. conf. (D2, D4)

îndeplinitIngineria si Managementul calitatii/curs, lucrari

lucrări în rev. și vol. conf. (D2, D4), 1 lucrare indexate B+ (C7)

21Asis. dr. ing.

Marilena Giuca/ 33/10

Teoria si ingineria sistemelor,

seminar

Universitatea

Politehnica din Timisoara

/ Facultatea de

Management in Productie si Transporturi /

Inginerie Economica

Doctorat în

Inginerie mecanica

teza (A); 8 lucrări indexate

ISI/BDI (C1-C5); 3 lucrări în vol. conf. (D1-3)

îndeplinit

22

Asist. Dr.

Roxana GHITA

28 / 3

Limba engleza, seminar

Universitatea de Vest din Timisoara/Facultatea de Litere, Istorie si Teologie/Sectia Romana-Engleza;

Masterat Studii

Americane; Doctorat in Domeniul Filologie

teza (A); 2 capitole in carti (B); 4 lucrari indexate BDI (C); 2 lucrari in rev. si vol. conf. (D)

îndeplinit

Page 6: A N E X A 5 5 IEC.doc · Web view35 / 12 Matematici asistate de calculator, seminar şi laborator Universitatea de Vest din Timişoara / Facultatea de Matematică şi Informatică

23

Conf. univ. dr.

Ioan GOLEȚ

63 / 38

Analiză Matematică, cursUniversitatea

de Vest din Timișoara

/ Facultatea de

Matematică - Fizică

Doctorat în

matematică

12 cărţi (B1, B3); 16 lucrări indexate ISI/BDI (C1,

C12); - brevete de invenţie (E1-E3, E5) îndeplinit

Matematici speciale, curs1 teza (A); 12 cărţi (B2, B4, - B9; 16 lucrări indexate ISI/BDI (C2-C11, C13-C23); - lucrări în rev. și vol. conf. (D1-12); - brevete (E4, E6-E8)

24

As. dr.

Gui Bachner Gabriela

47/15

Educatie fizica

Universitatea

De Vest Timisoara

/ Facultatea de

Educatie Fizica, Sport si Kinetoterapie/ Baschet

Doctorat în

Management

sportiv

teza (A); 1 cărţi (B); îndeplinit

25

As.d r. ing.

Lvascu Victoria Larisa

31/6 Marketing, proiect

Universitatea

Politehnica

Timisoara/

/ Facultatedae

Management in

Productie si

Transporturi

Doctorat in

Inginerie si

Management

16 lucrări indexate lSl/BDl( C1- 7, C2-9); 22lucrari D2 îndeplinit

26

Conf.dr. Irimia Dumitru Doru 64/44

Fundamente de inginerie electrica si electronica,

laborator

Universitatea

Politehnica

Timisoara/

/ Facultatea de Electrotehnica/ Electromecanica

Doctorat in Electrotehni

ca

Teza de doctorat (A), 3 carti (B1 - B3), 1 brevet inventie (E1)

îndeplinit

27 Ș.l. dr. ing.

Liana Iures

Materiale si Tehnologii II, curs si laborator

Universitatea

Politehnică Timisoara /

Doctorat în

Inginerie civila

teza (A); 8 cărţi (B1- B8); 8 lucrări indexate ISI/BDI (C1, - C18; 0 brevete de invenţie

îndeplinit

Page 7: A N E X A 5 5 IEC.doc · Web view35 / 12 Matematici asistate de calculator, seminar şi laborator Universitatea de Vest din Timişoara / Facultatea de Matematică şi Informatică

39 / 15

Facultatea de

Constructii / Inginerie civila Engleza

28

Asistent drd. ing.

Florin LĂCĂTUȘU

33 / 8

Instalatii în constructii- Lucrari;

Universitatea Politehnica din Timișoara / Facultatea de Electrotehnică și Electroenergetică/ Electroenergetică

Doctorand în inginerie civilă

1 cărţi; 2 lucrări indexate ISI/BDI; 15 lucrări în rev. și vol. conf.

îndeplinit

29

Sl. dr. iur. Caius Tudor LUMINOSU

34 / 4

DLTC

curs și seminar

Universitatea

De Vest Timișoara

/ Facultatea de

Drept

Doctorat în

Dreptul Uniunii

Europene

2 cărţi (B1, B2); 4 lucrări indexate ISI/BDI (C1,

C12); teza (A); 2 cărţi (B2, B4, - B9; 21 lucrări indexate îndeplinit

30As.. dr. ing.Magda Angela

59 / 24Chimie generala, seminar

Institutul Politehnic „Traian Vuia” Timisoara/Fac. de Tehnologie Chimica

Doctorat în

Inginerie chimica

Doctorat in domeniul Inginerie Chimica (A)

1 carte (B1);

8 lucrări indexate ISI/BDI (C1.1-C1.6, C2.1-C2.2)

îndeplinit

31S.l..dr.ing. Paul MARC

30/3

Cai de comunicatie terestre, curs și lucrări

Universitatea Politehnica Timișoara / Facultatea de Construcţii /căi ferate, drumuri și poduri

Doctorat in drumuri

1 carte Sl, 6 lucrari indexate 151 (Cl.1

C1.6); 6 lucrari indexate SOl (C2.1,

C2.6); 3 lucran neindexate (01.1, 01.3); 2 citari

(Fl.l, F1.2)

îndeplinit

32As.dr.ec. Serban Miclea

28 / 1

Inginerie Economică, proiectUniversitatea de Vest Timișoara/ Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor/

Master în Publicitate și Promovarea Vanzarilor/

Doctorat în

Teza de doctorat (A), 1 lucrare indexata ISI (C1.2), 2 lucrari indexate BDI C(2.4,C2.5), 2 lucrari în vol. conf. (D1,D3) îndeplinit

Inginerie si Managementul Valorii, proiect

Teza de doctorat (A), 2 lucrări indexate ISI (C1.3, C1.1), 4 lucrări indexate BDI (C2.1, C2.2, C2.3,

Page 8: A N E X A 5 5 IEC.doc · Web view35 / 12 Matematici asistate de calculator, seminar şi laborator Universitatea de Vest din Timişoara / Facultatea de Matematică şi Informatică

Marketing

Inginerie și Managemen

C2.6), 2 lucrari în vol. conf. (D2,D4)

33

Ş. L. univ. dr. ing. Ana-Andreea

MIHĂRTESCU

36 / 11

Marketing 2 <proiect >

Universitatea “Politehnica din

Timişoara/Facultatea de Management

în Producţie şi Transporturi /<Ingineria şi

Managementul Sistemelor de

Producţie>

< Inginerie Industrială>

teza (A); 7 cărţi (B2, B4, - B9; 21 lucrări indexate ISI/BDI (C2-C11, C13-C23); 12 lucrări în rev. şi vol. conf. (D1-12); 4 brevete (E4, E6-E8)

îndeplinit

34

Sl. .dr. ing.

Mirea Monica

43/19

Geotehnică și Fundaţii, curs și lucrări

Universitatea Politehnica Timișoara / Facultatea de Construcţii / Construcţii civile, industriale și agricole

Masterat Reabilitarea construcţiilor / Doctorat în inginerie civilă

5 cărţi (B1, B2, B3, B5, B6); 9 lucrări indexate ISI(C1.1-C1.9)/BDI (C2.1 - C2.7,C2.11-C2.18)

îndeplinit

35S.l. dr. Ing.

Mihai Misca

Management in constructii 2, lucrari

UP Timisoara / Facultatea de Con-strucţii / Construcţii civile, industriale și agricole

Doctorat in Normarea muncii

2 carti; 15 lucrari ISI / BDI îndeplinit

36

Prof.ing. dr. ec.

Marian MOCAN

53 / 23

Logistica - CursUniversitatea

Politehnica din Timisoara

/ Facultatea de

Mecanica /

TCM

Doctorat în

economie

Teza (A), 2 cărţi (B3, B4); 2 lucrări indexate ISI/BDI ISI (C6, C25), BDI (C2, C3), 3 lucrari in rev. Si vol. Conf. D2, D3, D4

Bazele managementului 2 - Curs

4 cărţi (B1, B2, B5, B6; 17 lucrări indexate ISI/BDI, ISI (C1-C5, C7, C9-C15, C17, C20, C23, C24), BDI (C1, C4, C5); 2 lucrări în rev. și vol. conf. (D1, D2)

37Sl. dr. ing.

Negru Gabriela

Bazele managementului 1 - seminar

Universitatea Politehnica Timisoara

/Facultatea de

Inginerie Mecanica

2 cărţi (B1, B2); 2 lucrări indexate ISI/BDI (C1, C9); 2 lucrări neindexate ISI/BDI (D1-D2) indeplinit

Page 9: A N E X A 5 5 IEC.doc · Web view35 / 12 Matematici asistate de calculator, seminar şi laborator Universitatea de Vest din Timişoara / Facultatea de Matematică şi Informatică

45 / 16 Mecanica

2 cărţi (B1, B2); 2 lucrări indexate ISI/BDI (C1, C9); 2 lucrări neindexate ISI/BDI (D1-D2)

Bazele managementului 2 - proiect

38S.l. univ. dr. ing.

Negruţ Mircea Liviu40 / 15

Sisteme Informatice în Management

<curs, laborator>

Universitatea “Politehnica din

Timișoara /Facultatea de

Management în Producţie și

Transporturi/ <Ingineria

Sistemelor de Producţie>

Doctorat în Managemen

t

Teza (A); 1 carte (B1); 22 lucrări indexate ISI/BDI (C1-C2); 7 lucrări în rev. și vol. conf. (D);

îndeplinitManagement în construcţii 1

< proiect >

20 lucrări indexate ISI/BDI (C1-C2); 7 lucrări în rev. și vol. conf. (D);

15 lucrări indexate ISI/BDI (C1-C2); 7 lucrări în rev. și vol. conf. (D);Conducerea Producţiei Asistate de

Calculator < laborator>

39

Conf. Dr.

Romeo Negrea

39 / 14

Matematici asistate de calculator, curs

Universitatea de Vest din Timisoara / Facultatea de Matematica si Informatica / Matematici aplicate

Doctorat in matematica

Teza (A); 5 carti (B1, B3, B5, B6, B7); 21 lucrari indexate ISI/BDI (C1, C3, C6-C7, C9, C14-C17, C19, C24, C26, C29-C37).

Îndeplinit

40

S.L. dr. ing.

Negru Radu Marcel

48 / 23

Rezistenţa materialelor, curs, seminar

Universitatea

Politehnica Timișoara

/ Facultatea de

Mecanică / Mecanică Fină

Doctorat în

Inginerie mecanică

teza (A5); 1 carte (B12); 25 lucrări indexate ISI/BDI (C1-C6); 9 lucrări în rev. și vol. conf. (D1-D6)

îndeplinit

41

ș.l.. dr. ing.

Nemeș Iacob

56 / 25

TEHNOLOGIA LUCRARILOR DE CONSTRUCȚII HIDROTEHNICE ȘI IMBUNĂTAȚIRI FUNCIARE, curs și proiect.

Universitatea Politehnica Timișoara / Facultatea de Construcţii și Arhitectură / Geodezie -Cadastru

Doctorat în Inginerie Civilă

1 cărţi (B1,B2); 6 lucrări indexate ISI/BDI (C1, C6); îndeplinit

42 Ș.l.ing.dr.ec. Management în construcţii 1 I.P.Traian Vuia din Doctorat în 3 cărţi (B1, B2, B5); 3 lucrări indexate ISI/BDI (C1- îndeplinit

Page 10: A N E X A 5 5 IEC.doc · Web view35 / 12 Matematici asistate de calculator, seminar şi laborator Universitatea de Vest din Timişoara / Facultatea de Matematică şi Informatică

OANA Tiberiu Liviu

64/35

Timișoara / Facultatea de Construcţii / C.F.D.P.

management

3

Ingineria organizării șantierelor de construcţii

1 carte (B1); 3 lucrări indexate ISI/BDI (C1-3

1 carte (B4); 3 lucrări indexate ISI/BDI (C1-3Comunicare și relaţii interumane

43Prof. dr.

Emilia Petrișor

63/36

Algebra si geometrie, curs

Universitatea

Timisoara, Facultatea de matematica

Doctorat in matematica

2 cărţi (B1, B3); 3 lucrări indexate ISI/

3 cursuri in format electronic postate online pe grupurile anilor de studiu, obiecte elearning si aplicatii software de vizualizare interactiva a datelor, postate in sistemul de control al versiunii https;//github.com/empet si

https://plot.ly/~empet

îndeplinit

44As. dr. mat.

Petrisor Camelia-Ionela

Algebra si geometrie, seminarUVT, Matematica Dr. in

matematica

Teza (A); 25 lucrări indexate ISI/BDI (C1-C5, C1-C20)îndeplinit

Matematici speciale, seminar 1 carte (B2)

45

Prof.dr.ing.

Petrea Izvercian Monica

66/42

Marketing 1+2, curs

InstitutuL.POLITEHNIC.Traian Vuia din Timișoara / Facultatea de Construcţii

Doctor

teza (A); 3 carti publicate(B); 58 lucrări indexate ISI /18 BDI (C1, C12); 20 lucrări publicate la conferinte(D), 7 citari in reviste (F); membru in colective de redactie (H); director de 6 granturi (I); director de 1 proiect de colaborare (J3)

îndeplinit

46

As.dr.

Sabina Alina Potra

29 /1

Comunicare si relatii interumane, seminar

Universitatea

Politehnica Timișoara / Facultatea de

Comunicare și Relaţii Publice

Doctorat în

Inginerie și Management

10 lucrări indexate ISI/BDI (C1, C12); 12 lucrări publicate la conferinte(D), 1proiect de colaborare (J3)

îndeplinitAnaliză economico-financiară,

seminar

1 îndrumător în curs de publicare (B2)

47 Prof. dr. ing.

Gabriela Prostean

48 / 20

Bazele Managementului 1, curs Institutul

Politehnic Tr. Vuia Timisoara

/ Facultatea de

Electrotehnică /

Automatizari si

Doctorat în

Inginerie

industriala

teza (A); 2 cărţi (B1); 21 lucrări indexate ISI/BDI (C2-C9; C12;C13;C19;C22;C24:C25;C28-C30;C43;C45;C47;C60;C63); 29 lucrări în rev. și

vol. conf. (D1-29).

îndeplinit

Page 11: A N E X A 5 5 IEC.doc · Web view35 / 12 Matematici asistate de calculator, seminar şi laborator Universitatea de Vest din Timişoara / Facultatea de Matematică şi Informatică

Calculatoare

48

Prof.dr.ing.

Prostean Octavian

67 / 42

Fundamente de automatizări (curs)

Institutul

Politehnic Bucuresti

/ Facultatea de

Automatica /

Automatica

Doctor în

Electronica aplicata

45 lucrări indexate ISI/BDI îndeplinit

49

Conf.dr.ing.

Pugna Adrian Pavel

53 / 19

Ingineria și Managementul Valorii, curs

Universitatea

”Politehnica” Timișoara

/ Facultatea de

Mecanică /

Secţia Mecanică Fină

Doctorat în

inginerie mecanică

teza (A); 4 cărţi (B1, B2, B3, B6); 5 lucrări indexate ISI (C1.2, C1.4, C1.10, C1.14, C1.21); 4 lucrări indexate BDI (C2.1, C2.2, C.2.4, C2.7); 6 lucrări în rev. și vol. conf. (D13, D14, D15, D18, D20, D21); 1 brevet de invenţie (E1) îndeplinit

50 Ș.l.dr.ing. Doina Saftencu Grafică tehnică asistată de

calculator, desen tehnic – curs și laborator

Universitatea

Politehnica din Timișoara

/ Facultatea de

Mecanică /

Utilaj tehnologic

Doctorat în

inginerie

industrială

2 cărţi (B1, B2); 4 lucrări indexate ISI/BDI (C1-C4); 2 lucrări în rev. și vol. conf. (D1-2)

îndeplinit

51

Asist. dr. ing.

Simoiu Dorin

43/6

Fundamente de inginerie mecanică, seminar

Universitatea Politehnica Timișoara / Facultatea de Mecanică /

Tehnologia Construcţiilor de Maşini

Doctorat în

inginerie mecanică

teza (A); 4 lucrări indexate ISI/BDI (C1-C3;C2); 3 lucrări în rev. și vol. conf. (D1-D3)

îndeplinit

52 Drd. Sirbu Roxana Mihaela,

Ergonomie , laborator Univ. Al Ioan Cuza/ Iasi/ Geografie si

Master in dezvoltare

5 lucrari ISI, 15 lucrari indexate BDI îndeplinit

Page 12: A N E X A 5 5 IEC.doc · Web view35 / 12 Matematici asistate de calculator, seminar şi laborator Universitatea de Vest din Timişoara / Facultatea de Matematică şi Informatică

30 /

Geologie/ Geografia turismului / Univ. Ioan Slavici Timisoara/FEEA/ Finante Banci

Regionala

Doctorat in curs IM

53

Lect. dr.

Sorin Suciu

44 / 6

Cultura si Civilizatie, curs, seminar

Universitatea de Vest din Timisoara / Facultatea de Litere, Filosofie si Istorie

Doctorat în Filosofia Stiintei

1 carte (B1, B3); 14 lucrări indexate ISI/BDI (C1, C12);

îndeplinit

54

Prof.dr.ing. Viorel-Aurel Șerban

60 / 32

Materiale și tehnologii, curs Institutul Politehnic Traian Vuia, Timisoara/Facultatea de Mecanică/TCM

Doctorat în Știinţa Materialelor

3 cărţi, 35 lucrări indexate ISI, 3 lucrări BDI, 5 lucrări în

rev. și vol. conferinţe, 7 brevete de invenţie

îndeplinit

55

Conf. dr. ing. Szeidert Iosif

40 / 17

Fundamente de automatizări, lucrări

Universitatea

Politehnica Timisoara

/ Facultatea de

Automatica si calculatoare/

Automatica si Informatica Aplicata

Doctor în

Automatica

teza (A); 4 cărţi (B1-B4) ; 16 lucrări indexate ISI/BDI (C1-C16) îndeplinit

56 Conf.dr.ing.,ec.

Matei TĂMĂȘILĂ 40/16Analiza economico financiara, curs

Universitatea Politehnica Timisoara/Facultatea de Management in Productie si Transporturi

Universitatea de Vest Timisosra/Facultate

Metode si tehnici de

management si marketing industrial/

Doctor in management

3 cărţi(B3,B4,B5); 6 lucrări indexate ISI/BDI(C5, C7, C9,C11,C12,C13); 3 lucrări neindexate(D1,D4,D5); 1 proiect (I1)

îndeplinit

Inginerie economică, curs 6 cărţi(A1,B1,B2,B3,B6,B7); 7 lucrări indexate ISI/BDI(C1, C2, C3,C4,C6,C8,C10); 2 lucrări neindexate(D2,D3); 1 proiect (I1)

Page 13: A N E X A 5 5 IEC.doc · Web view35 / 12 Matematici asistate de calculator, seminar şi laborator Universitatea de Vest din Timişoara / Facultatea de Matematică şi Informatică

a de Stiite Economice

57

Sl.dr.ing. Ilie

Mihai Tăucean,

40 ani, 16 ani vechime

Teoria și ingineria sistemelor, curs

Universitatea Politehnica Timisoara / Facultatea de Management în Producţie şi Transporturi / Ingineria sistemelor de producţie

Masterat, specializarea „Metode și tehnici de management și marketing în inginerie”/ Doctorat în Inginerie industrială

2 cărţi (B1,2), 3 lucrări indexate ISI/BDI (C1,2/1), 1 lucrări în rev. Si vol. Conf. (D1)

îndeplinit

58

Sl.dr. Tatai Ildiko

43 / 18

Fundamente de inginerie electrica si electronica, curs

Universitatea

Politehnica

Timisoara/

/ Facultatea de Electrotehnica/ Electromecanica

Doctorat in Inginerie electrica

Teza de doctorat (A), 3 carti (B1 3), 4 lucrari ISI/BDI (C1-4)

îndeplinit

59Sl.dr.ing.

Monica TION

Managementul resursei umane, curs si seminar

Universitatea Politehnica Timisoara/ Facultatea de Management in Productie si Transporturi

Doctorat in Marketing

teza (A);

3 lucrări indexate ISI/BDI (C1-C3);

7 lucrări în rev. și

vol. conf. (D1-D7);

îndeplinit

60 As.dr.ing. Attila Turi

28 /

Logistica - proiect Universitatea

Politehnica Timisoara / Facultatea de Management in Productie si Transporturi

Master in Logistica

Globala si Ingineria si

Managementul

Sistemelor Logistice/Do

ctor in Inginerie si

Managemen

10 lucrări indexate ISI/BDI (C1-C4/C5-C10); 2 lucrări în rev. și vol. conf. (D1, D2)

indeplinit

Page 14: A N E X A 5 5 IEC.doc · Web view35 / 12 Matematici asistate de calculator, seminar şi laborator Universitatea de Vest din Timişoara / Facultatea de Matematică şi Informatică

t

61

S.l.dr.ing.

Dragos Utu

36 / 8

Materiale și tehnologii I, laborator

Universitatea „Politehnica” din Timișoara/Facultatea de Mecanică/Tehnologia Constructiilor de Masini

Doctorat în Știinţa și Ingineria Materialelor

2 carti, 22 lucrări indexate ISI, , 3 lucrări BDI, 4 lucrări în

rev. și vol. conferinţe, 1 brevet de invenţieîndeplinit

62

Lect.dr.ec.matem.

Mihaela VARTOLOMEI

40/11

Microeconomie, curs și seminar Universitatea Europeana Dragan Lugoj / Facultatea de Știinţe Economice / Specializarea Finante-Contabilitate

Universitatea de Vest Timisoara / Modelarea Deciziilor Economice (Modelarea Matematica și Optimizarea Proceselor Economice)/doctor in Economie

4 cărţi (B3, B4, B5, B8), 7 lucrări ISI (C2, C3, C4, C8, C12, C13, C17)/ 2 lucrări BDI (C5, C9), 4 lucr.in rev. și vol.conf (D12, D14, D15, D18)

îndeplinit

Bazele contabilitatii, curs si seminar3 cărţi (B1, B2, B7), 2 lucrări ISI (C8, C10)/1 lucr. BDI (C3),

63

Conf. dr. ing. ec. Mircea Dorin VASILESCU

54 / 26

Utilaje, instalaţii și echipamente, curs și laborator

Institutul Politehnic Traian Vuia Timișoara / Facultatea de Mecanică / TCM,

Universitatea Aurel Vlaicu Arad / Facultatea de Știinţe economice / CIG

Doctorat în

Materiale și tehnologii / Masterat în Ingineria Relaţiilor de Muncă, Sănătate și Securitate în Muncă

2 cărţi (B3, B7); 2 lucrări indexate ISI/BDI (C2 - 1 și 3);Teza (A); 1 brevet (E1)

Îndeplinit

64 Prof.dr.ing.

Nicolae VASZILCSIN

62 / 25

CHIMIE GENERALA (CURS) Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timisoara

/ Facultatea de

Inginerie Chimica/Tehnologie

Doctorat în

Stiinte Ingineresti/In

ginerie Chimica

3 cărţi (B1-B3); 20 lucrări indexate ISI/BDI (C1-20); 5 brevete de invenţie (E1-5)

teza (A); 7 cărţi; 38 lucrări indexate

ISI, 5 brevete

îndeplinit

Page 15: A N E X A 5 5 IEC.doc · Web view35 / 12 Matematici asistate de calculator, seminar şi laborator Universitatea de Vest din Timişoara / Facultatea de Matematică şi Informatică

Chimica Organica

65

S. l. dr. ing.

Ioan ZAHARIE

54 / 26

Fizica, curs, seminar , laborator

Universitatea Bucuresti / Facultatea de Fizică / Fizica tehnologica/ Fizica reactorilor nucleari

Doctorat in fizica

teza (A); 5 cărţi (B1 – B5); 26 lucrări indexate

ISI/BDI (C1-C14 ; C1-C12); 17 lucrări în rev. și

vol. conf. (D1-26) ; 24 citari in reviste cu IF

îndeplinit