ARTA DE A FI DASCĂL

,,Cei care educă copiii sunt demni de mai multă onoare decât cei care le dau viaţă, de aceea pe lângă viaţă, dăruiţi copiilor şi arta de a trăi bine, educându-i. “ -Aristotel

,, Singurul scop al educaţiei este să transforme oglinzile în ferestre. “ -Sydney Harris

Profesiunea de dascăl ar putea fi definită drept condiţia umană, cu alte cuvinte preocuparea de a ameliora în permanenţă pe plan spiritual. Prin urmare, după obţinerea calificării nimeni nu poate rămâne în afara studiului fără riscul descalificării, deoarece nimic nu este mai dăunător viitorului dascăl decât formarea sentimentului de „suficienţă” de sine. Sunt necesare în continuare iniţiative, acţiuni concrete, antrenare ritmică, care să determine mobilizare totală, reală şi efectivă a cadrului didactic, indiferent de specialitatea sa, pe linia ridicării permanente a nivelului de cunoştinţe, prin utilizarea eficientă a tuturor formelor de perfecţionare a pregătirii profesionale şi pedagogice. Nobila muncă de autoperfecţionare continuă a educatorului şi de a sădi ceva din fiinţa sa în fiecare activitate cu tineretul se cere făcută cu multă pasiune, cu multă dragoste, aşa cum au făcut-o atâţia ctitori de şcoală românească: N. Iorga, T. Vianu, G. Călinescu ş.a. Aceştia au înţeles că a fi un bun sau mare dascăl nu înseamnă numai a avea fişele ultimelor noutăţi pe care să le comunice cu „emfază calculată”, ci înseamnă a fi un bun pedagog şi patriot, adică a iubi până la dăruire totală omul, tânărul care vine încrezător să „devoreze” idei, înseamnă a iubi cu ardoare ţara cu viitorul ei, să cultive în toate împrejurările cel mai scump tezaur al inimilor noastre, care este limba românească, să cerceteze obiceiurile şi datinile strămoşeşti, care trebuie păstrate cu sfinţenie şi transmise nealterate generaţiilor următoare. Privit din această perspectivă, dascălul este chemat să se racordeze la cerinţele vieţii, să se implice total în lupta pentru o nouă calitate în învăţământ, în soluţionarea problemelor pe care le pune iintegrarea acestuia în cercetare şi producţie. Calitatea muncii acestuia este dată nu numai de ceea ce ştie să facă, ci, mai cu seamă, de felul cum realizează ce trebuie să înfăptuiască, de orizontul său spiritual, de forţa, adâncimea şi cuprinderea înţelegerii, gândirii şi intuiţiei sale, de vibraţia şi tensiunea intelectuală şi afectivă pe care le investeşte şi cu care îşi înzestrează munca. De la omul şcolii societatea pretinde calitate şi eficienţă maximă, instrucţia şi educaţia fiind socotite ca investiţia cea mai importantă, o investiţie făcută de om şi pentru om, rezultatele materializându-se în conştiinţe, convingeri, sentimente şi atitudini. Aceasta presupune un efort permanent de informare şi de încorporare firească a noilor cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii în activitatea teoretică şi practică, condiţie esenţială a menţinerii în actualitate a oricărui educator care se vrea competent şi eficient. Orice dascăl îşi aminteşte cu plăcere anii de şcoală şi retrăieşte tainica nădejde cu care şi-a ales această carieră: de a nu trăi inutil, închis în preocupări mărginite, ci de a mai avea o familie. Nu e o simplă metaforă vorba „dascălul e al doilea părinte al copilului”, ci o realitate. N-au oare dascălii, după împrejurări, toată severitatea, toată ambiţia, toată duioşia, toată amărăciunea şi tot orgoliul adevăraţilor părinţi? Ba da! Până într-atât că, adesea, elevii şi studenţii se înşeală asupra valorii iubirii reale a dascălului, aşa cum se înşeală uneori asupra iubirii părinţilor. Trebuie să ajungă oameni în toată firea, să trăiască departe de aceştia, pentru a-şi da seama de adevărata durere de inimă ce sta la izvorul unei măsuri aspre, a neînduplecării, ce li s-a părut grozav de grea atunci, dar sub care era dorinţa şi truda de a-i face oameni. Iată de ce etica dascălului se cade în mod special să fie ireproşabilă, pentru că dascălii reprezintă principalul şi cel mai înrâuritor model viu de comportament în viaţa elevilor. Un dascăl transmite, odată cu cunoştinţele sale, şi, de regulă fără să-şi dea seama, şi modul lui de a fi, de a gândi, de a se comporta în societate şi în viaţă, în raport cu oamenii, cu valorile spirituale şi materiale ale poporului nostru, totul este să le transmită într-un sens pozitiv, creator, care să ducă la configurarea nu a unui cetăţean oarecare, ci a omului nou de care avem nevoie.

Din acest motiv dascălul nu poate să fie înlocuit de alte mijloace audiovizuale, de noile tehnici electronice de transmitere a informaţiei. Şcoala, fără dascăl, este o ficţiune. Concepţia după care ştiinţa şi tehnica duc la

înlocuirea dascălului are un caracter dezumanizant, contrar însăşi raţiunii de a fi a învăţământului. Rolul dascălului se va schimba, dar nu în sensul unei diminuări impuse de noile tehnici care vor fi introduse în procesul instructiveducativ, ci într-unul opus, al creşterii misiunii sale, al apariţiei unor note definitorii noi ale profesiunii de dascăl, izvorâte din poziţia nouă a învăţământului, din noile sale valenţe informaţional-formative. Personalitatea umană nu poate fi decât creaţia omului. Încercările de prefigurare a profilului dascălului de mâine nu pot să nu ţină seama şi de faptul că procesul de formare a personalităţii umane este rezultatul interacţiunii dintre individ şi societate, că principalul factor care va asigura şi în viitor această interacţiune între ansamblul relaţiilor sociale şi individualitatea umană în formare îl va constitui tot dascălul. Suntem îndreptăţiţi, însă, să vorbim de un dascăl al viitorului ale cărui principale trăsături caracteristice trebuie să fie o pregătire intelectuală superioară, multilaterală, care, pe fondul unei largi culturi generale, trebuie să însumeze nu numai o solidă specializare, dar şi o temeinică pregătire pedagogică, psihologică, sociologică şi, bineînţeles, tehnică. Cu privire la chemarea dascălilor, poeţii, şi adeseori marii gânditori – pedagogi, vorbind în mod figurant, le-au adus cele mai frumoase elogii. Au fost numiţi „făuritori de suflete”, „creatori de valori”, „luminatori sau apostoli ai poporului”, „învăţători ai neamului”. Acesta este rolul cel mai frumos şi cel mai compatibil cu misiunea dascălului şi care va putea continua cu succes în toate timpurile, nefiind o obligaţie, ci o necesitate naţională izvorâtă din dragostea celor ce au fost educaţi în acest spirit.

  Personalitatea cadrului didactic poate influenta dezvoltarea personalitatii copiilor prin modul de prezentare a informatiilor, prin stilul sau de gandire spre nou,spre neexplorat,cultivarea increderii in sine, incurajarea efortului creator chiar din primele lor manifestari.Cadrul didactic trebuie sa aiba o atitudine pozitiva si naturala atunci cand intervine pentru a-l invata pe elev limbajul artei,reguli si tehnici moderne.Alegerea strategiilor didactice adecvate care sa-i activizeze pe toti membrii grupului.

Educarea simtului estetic prin creatii literare, plastice si muzicale

               

                Educatia  estetica este  un factor care  influenteaza  in  mod deosebit  conturarea personalitatii  umane, contribuind  prin  formele sale specifice, la dezvoltarea receptivitatii  fata de  actul  de  cultura, la formarea  gustului  fata de  frumos  si  fata  de  adevar, realizand in acelasi timp, completarea culturii  generale a elevului, cunoasterea caracteristicilor  artei  si  oferind  posibilitatea  intrarii  in  contact cu procesul  de  creatie  artistica.

                Invatand   limbajul  plastic, cunoscand   formele  de  comunicare si  expresie plastica, elevul  devine  capabil sa  descifreze  mesajul operei de arta, sa  se exprime cu  ajutorul  mijloacelor  specifice  acestui  gen  de creatie.

                Dar, educatia estetica  se  realizeaza  nu  numai  prin  educatie plastica , ci si prin  literatura, educatie  moral-civica, educatie  fizica, educatie  muzicala. Acest  lucru  presupune  pregatirea  tuturor educatorilor  in  directia  formarii  propriei  sensibilitati, dar  si  pentru  formarea  sensibilitatii  elevilor,  in  vederea  receptarii   semnificatiilor estetice. Dorinta  de  cunoastere  a copiilor este  nelimitata. Dupa  ce s-a informat  si  a  retinut, copilul  simte  nevoia  sa  reproduca, sa  arate, sa demonstreze  ca  a  inteles.

                Stimularea  timpurie  a dorintei  de a crea (din perioada prescolara si  accentuata  pe  masura  ce  copilul  creste  si   invata ) se va  reflecta  in  influenta  deosebita  asupra realizarii  unor lucrari  artistice (atat in arta cat si  in  literatura-compuneri) ,asupra formarii personalitatii acestuia. Curiozitatea  mereu  treaza  si activa, receptivitatea, inclinatia spre nou, sensibilitatea, imaginatia  bogata, nevoia  de  cunoastere si  de afirmare  pot fi  satisfacute si dezvoltate  in  orele  de  educatie  plastica, educatie muzicala (atat  in  gradinitele de  copii  cat  si  in  scoli).

               Provocandu-l  pe  copil  la  creatie, ii  dam  sansa   sa   transmita  sentimente, stari  sufletesti, ii stimulam  nevoia de  activitate, ii  sporim increderea  in  fortele  proprii de  a  se  exprima  in  artele  plastice, muzica, literatura ,dans  etc.

             ’’Creativitatea  este  o  floare  atat  de  delicata,  incat  elogiul  o face sa  infloreasca,  in  timp  ce  descurajarea  o  inabuse  adesea  chiar inainte  ca  ea  sa  se  poata  transforma in floare.’’( T. Carlyle ). Dascalii trebuie sa  iubeasca  si sa inteleaga  aceste  flori  delicate  pentru  ca  ele dau  puterea  si  progresul  omenirii.

            Termenul  de  estetic  isi  are  radacina  in  grecescul  sisthesis- a simti, asa  ca,ad literam, educatia  estetica

inseamna  ’’dezvoltarea sensibilitatii’’. In  gandirea  teoretica  acest  termen  a  fost  introdus  pe  la  jumatatea  secolului  al  XVIII-

lea, intelegandu-se  prin  el: stiinta  despre frumos.

             Un  insemnat  numar de filozofi  burghezi, intelegand  prin  frumos numai  frumosul  artistic, creat  de om, defineau

estetica, stiinta  frumosului artistic.Acesta  a  dus la conceperea educatiei estetice de  catre unii  pedagogi doar ca

educatie  artistica: pregatirea  pentru  frumosul  din  arta.

             Educatia estetica este insotita  de  un simt estetic, gust  estetic, judecata estetica, atitudine si  emotie  estetica.

           Simtul  estetic este inclinatia  fireasca  a omului  spre  frumos; simtul  estetic s-a nascut si  se  desavarseste  in activitate.

In  acest  sens  trebuie inteleasa observatia  lui Gorki-’’omul  este  artist  din  fire’’, care  este  in  deplin  acord  cu  cea  a  lui Marx:

’’….omul  da  forma  lucrurilor  si  in conformitate  cu  legile  frumosului’’. Simtul estetic trebuie  trezit  si calauzit; el

’’nu  se  poate  dezvolta  spontan’’ caci  cum  observa  Dimitrieva- ’’in  acest caz poate  capata  o  orientare  si  un  caracter  fals,

denaturat.

           Gustul  estetic este  o  manifestare  a  propriului  temperament  estetic, care rezida  in  capacitatea

de  a  surprinde  spontan  si  prompt,frumosul, deosebindu-l  de falsa frumusete; el este  o ’’intuire  subtila’’a  frumosului, o

judecata intuitiva.Gustul  estetic este rezultatul educatiei: spunem ca  cineva are  gust  estetic cand  dovedeste  atat sensibilitatea

pentru ceea  ce  este  frumos, cat  si capacitatea unei alegeri  in  conformitate cu  legile  frumosului.

Gustul  estetic  variaza  cu  epocile si  indivizii, dar merita  acest nume  cand  colorandu-

se  diferit  ramane  totusi  la  un  nivel  superior.

           Judecata  estetica  este  judecata  care  are  ca  obiect  frumosul  artei,  al  naturii  sau al  vietii  sociale, deci,

obiectul  ei  este  intotdeauna  o  valoare estetica. Spre deosebire de  judecata logica, in cea estetica, sensibilitatea omului se

manifesta  sub forma impresiilor aduse  de  gust,  impresii  care  sunt raportate  la  criteriile  de  apreciere  a frumosului. Tratatele

burgheze deosebesc doua categorii  de  judecati  estetice: judecati de  constatare (’’Gioconda’’-

capodopera  lui  Leonardo  da  Vinci), care  semnaleaza o valoare  estetica  si  judecati  de  apreciere  estetica (’’Pe  Donul  linistit’’

este  cel  mai  grandios roman  al  realismului), care  ierarhizeaza, stabilesc  analogii, raporturi, motivatii  etc.

          Consideram  ca  in  mod  practic, ’’cunoasterea  artistica…presupune  o  prezenta de  fiecare  clipa a  aprecierii: alaturi

de  constatare, o  legatura permanent  nemijlocita intre  observare  si  atitudine’’.

         Atitudinea  estetica  este  conduita consecvent  manifestata  prin  sensibilitate fata de  frumos, din

dragostea  pentru  frumos  si  prin apararea si crearea  frumosului. Atitudinea estetica  se concretizeaza  si  in  actiuni  care duc

la  instaurarea  si  raspandirea frumosului  in  realitatea  inconjuratoare.

         Emotia  estetica este  o  traire  intensa (un  act  de  constiinta, puternic  colorat  afectiv), provocat de  perceperea  frumosului.

Desi  termenul  ’’emotie’’ denumeste acte psihice  rapide  si  intense, expresia  emotie  estetica  este  folosita  cu  intelesul de  mai

sus: un  act  complex, care  angajeaza  toate laturile  personalitatii  umane, o traire  puternica, o ’’bucurie  luminoasa’’, care

continua  si dupa  incetarea contactului  cu opera de  arta.

In  acest  sens emotia  estetica  reprezinta  actul  de  ’’intelegere  emotionala’’ a  frumosului. Avem

in  vedere  pe  omul  sanatos  sufleteste, indeosebi  pe  omul  societatii noastre, in  emotiile caruia  ideologia  intervine  adecvat,

dand  orientare  justa si adancime  priceperii  artei.

         In  jurul  varstei  de  8 ani  are  loc  o  diferentiere  intre  emotiile  si  sentimentele  estetice,

legate  de  gustarea  operei  de  arta  si  cele  legate  de procesul  de  creatie.

Se  formeaza  cerinte  interne  ale  frumosului  aspiratii,  dorinte, interese  si  atitudini  estetice. Gustul

artistic  se  dezvolta  inegal pentru  diferite  domenii  artistice. Exista  un  gust  estetic  general, care  refuza  ceea  ce  este  urat,

murdar, dezarmonic- inestetic. Uneori nedezvoltarea si cultivarea  gustului  estetic genereaza  circulatia  de  obiecte “de prost  gust

”.

          In perioada scolaritatii mici, atat institutorul cat si familia trebuie sa puna accent pe educatia estetica, aceasta fiind o

componenta de baza a formarii vocationale a personalitatii, sa ajute si sa urmareasca indeaproape procesul de formare a

caracterului si sa intervina cu promptitudine atunci cand este cazul.

       Educatia  pentru  frumos  si  educatia  prin  frumos  reprezinta  doua  sensuri, pe

care  educatia  estetica  le  implica.  Nu  ne  putem  ocupa  doar  de calauzirea  elevului spre  frumos, de  pregatirea  lui

vederea  perceperii  profunde a  artei, fara  sa  cercetam si ceea  ce urmeaza:

influenta  frumosului asupra  personalitatii  celui  care  il percepe.  Eucatia estetica  are deci, in vedere  mai  intai frumosul artelor:

literatura (arta cuvantului), muzica (arta sunetului), pictura (arta  formei  si  culorii), coregrafia (arta formei  in  miscare).

           Culoarea dincolo de perceptie si trairea ei afectiva, este o oglinda a personalitatii copiilor. Specialistii pot interpreta aspecte

ale personalitatii oamenilor in functie de preferinte pentru una sau unele culori.

           Cunoasterea corelatiilor subiect-culoare ne poate ajuta in relatiile cu subiectii-copii, ajutandu-ne sa aflam raspunsuri corecte

la intrebarile: cand, cum si cu ce mijloace, cu ce fel de ajutor sa intervenim in valorificarea potentelor formative ale desenului?

Totodata ii conducem pe copii spre descoperirea semnificatiilor culorilor, gasind titluri cat mai potrivite cromaticii folosite.Astfel ii

angajam pe acestia in decodificarea semnificatiei culorilor specifice anotimpurilor si le folosim in lucrarile lor. Aceste activitati sunt

insotite de ilustratii muzicale adecvate (de exemplu:’’Anotimpurile’’, de Vivaldi). Culorile sunt semene,stimuli sau mijloace de

expresie, purtatoare ale unor semnificatii de natura intelectuala,estetica si afectiva. Se stie ca limbajul artistic-plastic al copiilor

reprezinta invelisul material al gandirii lor artistice, care face posibil schimbul de idei, de sentimente,stari emotive, deci exprimarea

impresiilor vizual-estetice in structuri specifice artei plastice.

            Copiii, pot fi familiarizati la un nivel optim cu elementele de limbaj plastic (culoare, punct, linie, forma) prin elaborarea unei

strategii adecvate: selectarea unei tematici care vizeaza elementele limbajului plastic si care se poate realiza prin activitatile

artistico-plastice, dar si prin alte activitati (antrenament grafic, cercul de pictura etc.); folosirea unor metode activ-participative si a

unor tehnici de lucru variate.

            Pentru familiarizarea copiilor cu elementul de limbaj plastic culoarea ne putem propune sa rezolvam urmatoarele teme:

Jocul culorilor infratite (fuzionarea la margine a culorilor, obtinerea unor noi culori); Spune cu ce seamana? (fuzionarea in masa a

culorilor); De-a fabricantii de culori (prepararea nuantelor prin amestecul a doua culori in diferite proportii); Deschidem cu alb si

inchidem cu negru (tonuri de culoare, ruperea tonului); Marea (efectul termic al culorilor, culori reci); Camp cu grau si maci (culori

calde)

            In vederea redarii punctului spontan ne putem opri la temele: Camp cu flori si Noapte instelata,iar pentru punctul elaborat la

temele: Margele colorate in sirag si Struguri cu boabe mari, mijlocii si mici.

            Pentru linia plastica modulata,putem alege subiecte cu forta de sugestie: Ploua si bate vantul toamna, Prietenul sau

prietena mea.Peisaj de iarna (primavara),iar pentru linia modulata in punct continuu (fara a ridica instrumentul de scris)

tema Copaci.

            Deoarece toate activitatile de desen, pictura vizeaza nemijlocit si forma obiectuala, planificam in cadrul activitatilor comune

doar realizarea formei spontane: Sa facem fluturi colorati, Cum putem sa facem sa semene mai bine cu…etc.

            Strategiile didactice folosite trebuie sa fie cat mai diversificate. Astfel putem folosi cu certa eficienta mici povestitoare sau

texte adaptate:Unde-iMofturosul (Ion Susala),Calatorie in tara culorilor (Gheorghe Mocanu), Basme multicolore (I.Ziedonis);

ghicitori, auditii muzicale si diverse mijloace de invatamant: esantioane textile, reproduceri de arta din albume,pliante etc.

            In scopul cunoasterii si utilizarii constiente a culorilor de catre copii, putem concepe o serie de jocuri introductive sau

finale: Recunoaste culoarea,(din esantioane textile, reproduceri de arta, diapozitive, fotografii,etc.); Gaseste culoarea (educatoarea

spune numele unei culori, copiii o cauta si coloreaza cu ea o pata in partea de sus a plansei);  Rece,cald,frige (educatoarea spune

numele unei culori calde sau reci ,iar copiii raspund prin asociere cu senzatia termica; de exemplu: pentru rosu raspund frige,

pentru galben cald, pentru albastru rece); jocul colectiv Rosu,galben si albastru (sau oricare dintre culori), care a avut ca obiectiv

recunoasterea si deosebirea culorilor si aplicarea relatiei ‚’’au aceeasi culoare’’; sau jocul De-a criticii in expozitie, folosit in final, la

aprecierea lucrarilor realizate.

            Arta are o mare forta educativa care se explica prin aceea ca ea ne ofera nu numai o conoastere plastica (prin imagini

concrete), ci si emotiva (afectiva).A intelege o opera de arta inseamna, inainte de toate, a o ’’simti’’, a o trai si abia pe aceasta baza

a cugeta asupra ei. Arta detine o multitudine de valente educative si cognitive, deoarece se adreseaza nu numai afectivitatii si

imaginatiei, ci si gandirii si vointei.

       Arta plastica formeaza si dezvolta spiritul de observatie, atentia, imaginatia creatoare, placerea si interesul de a desena, de a

picta sau modela.

        Educatia plastica, ca parte componenta a educatiei artistice, utilizeaza o metodologie specifica in desfasurarea orelor si

impune anumite cerinte:a lasa elevului deplina libertate de exprimare plastica, a-i dezvolta capacitatea de a se emotiona in fata

frumosului din natura si arta.

       Pentru a pune bazele culturii artistice si ale gustului estetic, trebuie sa se urmareasca,  inca din prescolaritate inca una dintre

sarcinile educatiei estetice, aceea a formarii atitudinii estetice a elevilor fata de valorile estetice din natura, societate si arta.

       Educatia estetica presupune nu numai formarea unor aptitudini si deprinderi de sesizare sau apreciere a frumosului artistic,

dar si insusirea unor cunostinte specifice. Etapa cultural- informativa vizeaza dobandirea unui cumul informational de integrare si

relationare a obiectelor estetice.

        Fara o informare corespunzatoare nu se poate crea cadrul favorabil intelegerii, pentru ca arta „vorbeste” doar celui care este

pregatit sa o asculte.Ea poate emotiona in masura in care receptorul este instruit, pregatit pentru a intampina opera care isi incepe

adevarata viata in sufletul si mintea publicului.

      Educatia artistico-plastica scolara prin dezvoltarea sensibilitatii estetice,a gandirii lor artistico-plastice si a gustului artistic,

contribuie in mare masura la formarea omului nou, care va participa activ la imbunatatirea estetica a produselor muncii si a

ambiantei artistice a locului de munca, la strangerea relatiilor de prietenie intre oameni, bazate pe sentimente profund umane,pe

principii de etica si estetica, la ridicarea calitatii vietii.

       Personalitatea cadrului didactic poate influenta dezvoltarea personalitatii copiilor prin modul de prezentare a informatiilor, prin

stilul sau de gandire spre nou,spre neexplorat,cultivarea increderii in sine, incurajarea efortului creator chiar din primele lor

manifestari.Cadrul didactic trebuie sa aiba o atitudine pozitiva si naturala atunci cand intervine pentru a-l invata pe elev limbajul

artei,reguli si tehnici moderne.Alegerea strategiilor didactice adecvate care sa-i activizeze pe toti membrii grupului.

BIBLIOGRAFIE

1.Barsanescu, S. Vaideanu,Ge. Educatia estetica,E.D.P., Bucuresti,1961

2.Bogdan, T.,  Stanculescu, I.   Psihologia copilului si psihologia pedagogica,                                                                    

                                                   E.D.P.,Bucuresti, 1971

3. Constandache, M.                Formarea initiala  pentru  profesia  didactica 

                                                   prin colegiile universitare de institutori,

                                                  Constanta, Ed. Muntenia &Leda,2001  

4. Susala, I.                              Estetica si psihopedagogia Artelor plastice si   

                                                  Designului,Ed.Sigma,Bucuresti,2000  

5. Vianu, T.                             Estetica, Bucuresti,1968