9.Constituu0163iile Romu00E2niei

11
Constituţiile României Introducere: Necesitatea adoptării unei constituţii apare în condiţiile modernizării social-politice şi economice de la sfârşitul sec.XVIII- încep.sec.XIX. Prima constituţie din lumea a fost cea a SUA adoptată în 1787 . În ceea ce priveşte spaţiul românesc,până la adoptarea primei constituţii a românilor în 1866 au funcţionat acte cu rol de constituţie: 1.Regulamentele organice(1831/1832-1858) 2.Convenţia de la Paris(1858-1864) 3.Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris(1864-1866) În istoria constituţionalismului românesc au existat 7 constituţii =>1866,1923,1938,1948,1952,1965,1991.Dintre acestea trei au fost constituţii democratice (1866,1923 şi 1991) ;cea din 1938 a ilustrat un regim autoritar ,în timp ce constituţiile din 1948,1952 şi 1965 au fost expresia unui regim totalitar(comunist) . Actele cu rol de constituţie 1.Regulamentele organice În tratatul de la Adrianopol(1829) se prevedea necesitatea adoptării unor regulamente generale pentru principatele române.Astfel,au fost constituite două comisii formate din boieri munteni şi moldoveni.conduse de generalul rus Minciaki ,în scopul redactării acestor regulamente.

description

nm

Transcript of 9.Constituu0163iile Romu00E2niei

Constituiile Romniei

Constituiile Romniei

Introducere:Necesitatea adoptrii unei constituii apare n condiiile modernizrii social-politice i economice de la sfritul sec.XVIII-ncep.sec.XIX.

Prima constituie din lumea a fost cea a SUA adoptat n 1787.

n ceea ce privete spaiul romnesc,pn la adoptarea primei constituii a romnilor n 1866 au funcionat acte cu rol de constituie:

1.Regulamentele organice(1831/1832-1858)

2.Convenia de la Paris(1858-1864)

3.Statutul Dezvolttor al Conveniei de la Paris(1864-1866)

n istoria constituionalismului romnesc au existat 7 constituii =>1866,1923,1938,1948,1952,1965,1991.Dintre acestea trei au fost constituii democratice(1866,1923 i 1991);cea din 1938 a ilustrat un regim autoritar,n timp ce constituiile din 1948,1952 i 1965 au fost expresia unui regim totalitar(comunist).

Actele cu rol de constituie1.Regulamentele organice

n tratatul de la Adrianopol(1829) se prevedea necesitatea adoptrii unor regulamente generale pentru principatele romne.Astfel,au fost constituite dou comisii formate din boieri munteni i moldoveni.conduse de generalul rus Minciaki,n scopul redactrii acestor regulamente.

Regulamentele organice au intrat n vigoare n 1831 n ara Romneasc i n 1832 n Moldova,reprezentnd nceputul parlamentarismului n Romnia,schind separaia puterilor n stat.

Separaia puterilor n stat:

Puterea executiv-DOMNUL,ajutat de un sfat administrativ; Puterea legislativ-ADUNRILE OBTETI+DOMNUL; Puterea judectoreasc-INSTANELE DE JUDECAT,instana suprem fiind NALTUL DIVAN DOMNESC.

Regulamentele organice modernizeaz sistemul fiscal n sensul introducerii bugetului,dar menine privilegiile boiereti.

2.Convenia de la Paris

Este adoptat de marile puteri n cadrul Conferinei de la Paris din 1858,servind ca act constituional pt. principate pn n 1864.

Convenia organiza principatele sub forma unei uniuni:Principatele Unite ale Moldovei i Valahiei,noul stat fiind organizat pe principiul separrii puterilor n stat.

Convenia desfiina privilegiile boiereti,impunea egalitatea n faa legii i recomanda aezarea relaiilor agrare pe principii moderne.3.Statutul Dezvolttor al Conveniei de la Paris

Se adopt n mai 1864 n contextul loviturii de stat organizat de Alexandru Ioan Cuza prin care acesta dizolv adunarea legiuitoare.

Statutul Dezvolttor al Conveniei de la Paris lrgete atribuiile domnului,instaurnd domnia autoritar a lui Cuza.

Ia natere Senatul(Corp Ponderator)=>din acest moment Romnia are PARLAMENT BICAMERAL,format din ADUNAREA DEPUTAILOR i SENAT.

Constituia din 1866Este prima constituie intern romneasc,elaborat de reprezentanii naiunii romne alei prin vot liber i secret.

CONTEXT(CAUZE)

necesitatea unei constituii dup lovitura de stat din 11 febr. 1866; crearea unui cadru instituional solid.

Constituia e elaborat dup modelul constituiei belgiene(1831) deoarece aceasta era cea mai democratic a momentului.

Constituia din 1866 introduce pt. prima dat numele de Romnia.Din punct de vedere al statutului extern,constituia reprezint un act de ndrzneal deoarece nu se fcea nicio referire la suzeranitatea otoman i garania celor 7 mari puteri.

Ca form de guvernmnt,Romnia era o monarhie constituional ereditar,precizndu-se c n fruntea rii este un domn strin,dintr-o dinastie european,ai crui motenitori s fie crescui n religia rii, succesiunea la tron fcndu-se pe linie masculin,ncepnd cu primul nscut.

PRINCIPII:

1.separaia puterilor n stat;

2.suveranitate naional;

3.guvernare reprezentativ;

4.drepturi i liberti ceteneti(principii liberale)Separaia puterilor n stat1.PUTEREA EXECUTIV aparine domnului i Guvernului.

domnul numete primul ministru care-i formeaz cabinetul supus ulterior aprobrii principelui; Guvernul rspundea n faa Parlamentului;

domnul numea i revoca minitri i toate actele semnate de domn trebuiau contrasemnate de ministrul de resort.

2.PUTEREA LEGISLATIV aparinea domnului i Reprezentanei Naionale[Parlament bicameral,format din Adunarea Deputailor (deputaii erau alei pe 4 ani) i Senat(cu membri alei,membri desemnai i membri de drept)].

Iniiativa legislativ o aveau domnul i Parlamentul.Legile erau dezbtute n Parlament i promulgate de domn.

domnul avea drept de veto,dar nu unul absolut,fiind nevoit s in cont de prerea deputailor i senatorilor; domnul putea convoca,dar i dizolva Parlamentul;

membrii Parlamentului aveau dreptul de a interpela Guvernul.

3.PUTEREA JUDECTOREASC aparinea instanelor judectoreti,instana suprem fiind nalta Curte de Justiie i Casaie. Toate hotrrile judectoreti se luau n numele domnului.Drepturi i liberti ceteneti egalitatea n faa legii;

libertatea persoanei;

libertatea cuvntului;

dreptul la educaie;

proprietatea era sacr i inviolabil (art.19);

inviolabilitatea domiciliului.

MODIFICRI

1.n 1879 se modific articolul 7 prin care necretinii capt dreptul la cetenie;

2.n 1884 prin reducerea colegiilor electorale(de la 4 la 3 la Adunarea Deputailor i de la 3 la 2 la Senat) i confirmarea Romniei ca regat;

3.n 1917 lrgirea dreptului de vot i reforma agrar.

SISTEMUL ELECTORAL se baza pe votul cenzitar,organizat pe colegii electorale.Exclui de la vot erau femeile i necretinii.

Importan:Realizarea unui cadru instituional solid,de factur liberal.Constituia din 1923CAUZE i CONTEXT

Crearea Romniei Mari a constituit un nou cadru teritorial,demografic, etnic,social-economic i politic,impunndu-se astfel necesitatea unei noi constituii.

Constituia este adoptat de un Parlament dominat de liberali,la 27 martie 1923,promulgat de rege(!Romnia=Regat) la 28 martie i publicat n monitorul oficial la 29 martie 1923.

Constituia se aseamn foarte mult cu cea din 1866,din cele 138 de articole,76 fiind ale primei constituii.

Principiile liberale sunt pstrate:separarea puterilor n stat,guvernarea reprezentativ,suveranitatea poporului,drepturile i libertile ceteneti.

NOUTI

1.noua const. Insist asupra caracterului naional,unitar i indivizibil al Regatului Romn,tocmai pt.a stopa eventualele tendine separatiste;2.dac const. din 1866 conscra proprietatea ca drept absolut,nuoa const. garanta proprietatea,specificndu-se ns exproprierea n caz de utilitate public printr-o just despgubire;3.se desfiina sistemul electoral bazat pe votul cenzitar,fiind nlocuit cu votul universal,liber,secret,obligatoriu i egal.Dei const. prevedea egalitatea ntre sexe,drept de vot nu aveau dect brbaii de peste 21 ani, cu excepia magistrailor i ofierilor.

Decretul de lege privind introducerea votului universal a fost dat din nov. 1918.4.drepturile i libertile ceteneti i drepturile minoritilor sunt definite n conformitate cu tratatele de pace(1919-1920),n mai multe articole precizndu-se fr deosebire de origine etnic,limb i religie;5.Biserica Ortodox Romn este biserica dominant n stat, acordndu-se un statut privilegiat Bisericii greco-catolice;6.ia fiin Consiliul Legislativ care aviza constituionalitatea legilor. Deciziile sale erau consultative.7.const. prevedea n continuare separarea puterilor n stat,prerogativele regelui rmnnd cele stabilite n 1866.IMPORTAN

Noua const. pstra spiritul liber al primei constituii ,oferind vieii politice un cadru democratic i perfecionnd sistemul respectrii drepturilor i libertilor ceteneti.

Constituia din 1938

CONTEXT

ntre 1930-1937 regele Carol al II-lea acioneaz n sensul discretrii partidelor politice i a sistemului democratic,a.. la alegerile parlamentare din decembrie 1937 nici un partid politic nu obine majoritatea necesar (40% din totalul voturilor exprimate).

Astfel,Carol al II-lea poate s impun un regim autoritar,fiindu-i ns necesar o nou constituie care s i lrgeasc atribuiile.

La 20 februarie 1938 este nfiat poporului o nou constituie, aprobat prin plebiscit,desfurat prin declaraii verbale(se consemnau pe liste separate cei ce votau pentru i cei care erau contra).Constituia este promulgat de Carol al II-lea pe 27 februarie 1938. Principiile const. nu mai erau liberale,separarea puterilor n stat fiind desfiinat,ntreaga putere fiind concentrat n minile regelui care devenea capul statului.Puterea legislativ se exercita de rege prin Reprezentana Naional, iniiativa legislativ avnd-o doar regele -> Parlamentul devine n fapt doar o simpl anex a puterii executive,ncredinat de asemenea regelui care o exercita prin minitrii si,responsabili n faa regelui.

Constituia prevedea mai nti datoriile romnilor,i abia apoi drepturile acestora.

Se modifica sistemul electoral n sensul n care dreptul de vot era ridicat la 30 ani i pt. tiutorii de carte.Pentru prima dat primeau drept de vot i femeile,care ns nu erau eligibile.CONSECINE

Romnia devine o monarhie autoritar,n care regele nu numai c domnea,dar i guverna.

Constituiile comuniste

n timpul regimului comunist au existat 3 constituii.Acestea au fost elaborate reliefnd contextul politic i raportul cu URSS:

cea din 1948 este adoptat imediat dup nlturarea vechiului regim democratic;

cea din 1952 reflect deplina subordine fa de URSS; cea din 1965 reflect schimbarea liderului politic,dar i uoara distanare fat de Moscova.

Constituia din 1948

Este adoptat n contextul nlturrii monarhiei i a prelurii puterii politice n totalitate de ctre comuniti.Este adoptat de Marea Adunare Naional la 13aprilie 1948 n unanimitate.

Noua denumire a statului=Republica Popular Romn,iar statul este proclamat popular,independent i suveran(caracterului statului este astfel pronunat n scop propagandistic,n condiiile n care Romnia era ocupat de sovietici).

Constituia prevedea drepturile i libertile ceteneti i egalitatea faa legii,dar practic acestea nu sunt garantate,majoritatea fiind nclcate n timpul regimului comunist.

D.p.d.v. al sistemului electoral se proclam egalitatea n drepturi a femeilor cu brbaii(=>femeile sunt i eligibile),dreptul de vot avndu-l persoanele de peste 18 ani.

Constituia nu mai prevedea separarea puterilor n stat,ntruct Marea Adunare Naional(MAN) devenea organul suprem al puterii de stat->legislativul se confunda cu executivul.Puterea judectoreasc aparinea instanelor de judecat i Curii Supreme.

Constituia avea un titlu special,nemaintlnit pn atunci:Structura social-economic unde se prevedea faptul c mijloacele de producie aparin statului.

Constituia din 1952

Oglindete deplina subordonare a Romniei fa de URSS.Principiul suveranitii naionale este nlocuit cu o nou formul,c baza puterii politice este aliana dintre clasa muncitoare cu rnimea muncitoare.

Constituia din 1965

n iulie 1965,PMR(Partidul Muncitoresc Romn) revine la denumirea iniial de PCR(Partidul Comunist Romn).

n august 1965 este elaborat o nou constituie,care reflecta uoara distanare fa de URSS.

n primul articol se precizeaz noua titulatur a rii:Republica Socialist Romn,considerndu-se c s-a ajuns la un nalt stadiu de dezvoltare n drumul spre comunism.

Se preciza n art. 3 c fora politic conductoare a RSR este PCR, singurul legitimat s depun candidaturi pt. MAN,organul suprem de conducere.Drepturile i libertile ceteneti sunt prevzute,dar nu pot fi folosite n scopuri potrivnice ornduirii socialiste i interesului celor care muncesc.

Const. este modificat n 1974,cnd este introdus funcia de preedinte a RSR.

Toate constituiile comuniste au reprezentat voina unui singur partid i au legitimat totalitarismul i oprimarea.

Constituia din 1991

CONTEXT

n decembrie 1989 are loc prbuirea regimului comunist,ceea ce permite societii romneti evoluia spre democraie.La 21 noiembrie 1991 Parlamentul adopt o nou const.,aprobat de popor prin referendumul din 8 decembrie 1991.

Constituia reimpune statul de drept,ntemeiat pe principiul separrii puterilor n stat,guvernare reprezentativ,drepturi i liberti ceteneti. Se prevede i pluralismul politic.

Romnia este o republic(form de guvernmnt),avnd ca principale instituii Parlamentul bicameral(ales pe 4 ani) ca autoritate legislativ, preedintele care este reprezentantul statului romn i Guvernul ca putere executiv.

Sunt create 2 instituii noi: Curtea Constituional i Avocatul Poporului.

n 2003 constituia este modificat n contextul integrrii Romniei n U.E.

IMPORTANA CONSTITUIILOR SUSINUT PRIN ARGUMENT ISTORICConstituia,ca lege fundamental a statului,asigur n fapt funcionarea instituiilor statului,oglindind realiti social-economice i politice ale momentului.

Ex.: Const. din 1923 se dovedete a fi necesar datorit amplelor transformri pe care le cunoate Romnia n contextul realizrii Romniei Mari.