97340116 Dezvoltarea Durabila Si Energiile Regenerabile in Romania

7/29/2019 97340116 Dezvoltarea Durabila Si Energiile Regenerabile in Romania

1/100

DEZVOLTAREA DURABILA SI

ENERGIILE REGENERABILE IN

ROMANIA

CAPITOLUL I DEZVOLTAREA DURABILA

1.1. Notiuni introductive

La inceput de secol si mileniu, civilizatia industriala ajunsa la nivelul

globalizarii, avand puterile uriase conferite de stiinta si tehnologie, se confrunta totusi cu

probleme foarte serioase. Adaptate situatiei dar pastrandu-si integral caracterul dramatic,

cuvintele lui Hamlet se potrivesc momentului in forma "a fi sau a nu mai fi". Salvarea

mai poate fi inca posibila numai pe calea dezvoltarii durabile. Aceasta este unanim

considerata ca singura "iesire de siguranta" pentru a evita o prabusire apropiata

intrerupand procesele de autodistrugere si a se sustrage destinului trist pe care l-au avut

toate civilizatiile precedente, dupa lungi perioade de un uimitor progres. Desigur

omenirea este amenintata de multe pericole (pandemii, meteoriti, cutremure, vulcani,

accidente nucleare etc.) dar cele care decurg din degradarea mediului si epuizarea

resurselor sunt cele mai importante, fiind extinse asupra intregii planete si practic

ireversibile. Conceptul dezvoltarii durabile renunta la lupta cu natura in schimbul

prieteniei cu aceasta, cautand sa franeze orice proces susceptibil de a aduce prejudicii

generatiilor viitoare si sa repare tot ce se mai poate. Este o manifestare de solidaritate

peste limitele unei vieti, dovada a maturitatii civilizatiei noastre in era globalizarii si

cautarilor extraterestre. Sunt necesare grabnic schimbari profunde in sferele activitatilor

industriale, economice, educative, culturale, administrative, politicii, stiintei sitehnologiei revenindu-le un rol hotarator. Pe acest drum, inainte de toate, este nevoie de

un alt mod de a gandi si de alte atitudini, in spiritul "thinking globally, acting locally".

Totul trebuie facut rapid, din mers. Au de invatat copiii dar si cei maturi, pentru a nu fi

expusi sa devina, de la o zi la alta, incompatibili cu exigentele locului unde muncesc sau,


2/100

ceea ce este mai grav, suferinzi de "sindromul managerului depasit", care blocheaza si

imbolnaveste un intreg sector, ducandu-l la esec.

Sub presiunea situatiei existente, se construieste o baza corecta de gandire si

se adopta repere sintetice de orientare, avand rol catalizator in activitatea inginereasca.

Importanta lor este exceptionala in constructii deoarece acestea sunt utilizate cel mai

indelung. De regula, nu mai este timp sa apara cuvinte noi si se adopta frecvent expresii

in care termenii vechi primesc uneori semnificatii suplimentare, inca neincluse in

dictionare. Caracteristic este ca in engleza a fost introdusa sintagma "sustainable

development", iar in franceza "dveloppement durable" preluata in romana prin

"dezvoltare durabila" (existand si variantele viabila sau sustenabila, care ar fi fost mai

aproape de sensul dorit). Alti termeni sau expresii mai putin cunoscuti sunt: masivitate(greutate) virtuala, dematerializare, materiale ecologice, energie inglobata, energie

primara, secundara si finala, exergie, anergie, materiale energofage. imobile cu consum

redus de energie, case pasive, audit energetic etc.

Orice obiect are o masa dar realizarea lui implica folosirea unor materii prime

avand masa totala m1. In plus, se utilizeaza si o cantitate de energie obtinuta prin arderea

unei mase m2 de combustibili fosili. Astfel apare masa virtuala a produsului, care rezulta

dupa ce se scade masa m3 (ceea ce poate fi utilizat din deseurile recuperate dupadezafectare sau din produsul de fabricatie)

Desigur este o exprimare neobisnuita dar interesanta, deoarece sugereaza

intuitiv importanta agresiunii exercitata de orice proces de productie.

Plaja de variatie este vasta, in functie de produs, tehnologie si modul de

valorificare a deseurilor.

O astfel de abordare ar putea aduce date foarte interesante in constructii. In

primul rand ar trebui stabilite valori pentru diverse materiale utilizate si apoi pentru

variate tipuri de cladiri civile si lucrari ingineresti, tinand seama si de ceea ce se consuma

ulterior cu prilejul reparatiilor capitale. Rezultatul obtinut, impartit la durata medie de


3/100

viata a constructiei, da numai un indicator partial la care mai trebuie adaugat indicatorul

corespunzator consumului anual de energie in exploatare .

Dematerializarea a aparut recent, deoarece utilizarea din ce in ce mai intensa

a materialelor si energiei contribuie la degradarea mediului si la epuizarea resurselor

neregenerabile . Termenul dematerializare inseamna descresterea cantitatilor de materiale

incluse in circuitul de productie industriala si de generare a energiei. Astfel, a fost

adoptata expresia "decarbonarea energiei" prin folosirea resurselor regenerabile. Ideea se

reflecta in declaratiile "Clubului pentru factorul 10" , care argumenta ca aceasta

descrestere trebuie sa fie de zece ori si a dat loc la multe controverse, unii apreciind ca

diminuarea necesara ar fi de 100, altii mult mai mica. Se poate face o legatura si cu

propunerea lui Weizsker , ca in urmatorii 50 de ani, cand populatia Terrei va creste de la6 la 9 miliarde iar nevoile se vor egaliza, supravietuirea cere ca eficienta sa sporeasca de

cel putin patru ori.

Pentru un produs oarecare conteaza: indicele de impact, cantitatea care se

produce anual si trebuie actionat pentru: conceptii imbunatatite, tehnologii mai eficiente,

utilizarea resurselor regenerabile sau disponibile in cantitati practic nelimitate,

diminuarea consumurilor specifice in exploatare, folosirea deseurilor si recuperarea

materialelor din obiecte dezafectate. Toate sunt obiective principale ale progresuluitehnic.

Prin volumul urias al productiei de energie din combustibili fosili, acesta este

domeniul in care dematerializarea este deosebit de importanta. Un exemplu interesant

este dat de Islanda, tara in care se produce electricitate folosind apa fierbinte a

gheizerelor si cu ea se hidrogen utilizat la transporturile in comun. Se dezvolta si centrale

hidroelectrice cu ajutorul unor ghetari care se topesc acum cu viteza accelerata. In

curand, islandezii isi propun sa devina exportatori de hidrogen in vederea propulsarii

vapoarelor. In SUA, Franta, Germania si Japonia se dezvolta intens pilele de combustibil,

care utilizeaza hidrogen rezultand energie electrica fara ardere si fara degajari de CO2.


4/100

Dematerializarea poate fi un impuls pentru modificari favorabile in industrie.

Iata doua exemple banale. In componenta vehiculelor rutiere exista subsistemul de

evacuare a gazelor emise si de atenuare a zgomotului. La autoturismele Dacia 1300,

acum scoase din fabricatie dar inca prezente pe arterele de circulatie, tobele si teava de

esapament trebuie inlocuite anual deoarece se corodeaza. Circa 30 kg de material (metal

si azbest), fara a tine seama de masa virtuala, se transforma periodic in deseuri. Pe

parcursul a 20 de ani de utilizare a automobilului, masa lor ajunge sa fie aproape egala cu

cea a metalului din caroserie si motor! Nenumarate exemple exista la tot pasul si gasirea

lor poate constitui o tema de debut pentru orice curs de pregatire. In cadrul preocuparilor

pentru dezvoltare durabila, dematerializarea poate fi obtinuta prin imbunatatirea

conceptiei subansamblului respectiv si a calitatii cu care ajunge acesta pe piata. Este

interesant de remarcat ca dematerializarea vine in acest caz in contradictie cu

rentabilitatea fabricantului. Plecand de la calitatea mai slaba, acesta cheltuieste mai putin

si vinde mai mult, transferand dezavantajele in sarcina cumparatorului si asupra mediului

inconjurator, de unde sunt preluate resursele neregenerabile si unde sunt acumulate

deseurile. Contradictia intre economic si ecologic se manifesta atunci cand se fac analize

partiale, fara a tine seama de costurile care includ exploatarea si intretinerea pe durata de

viata (LCA - life cycle asessment). Problema trebuie examinata pe ansamblu si in cadrul

unui mecanism economic, conceput pentru a fi favorabil dezvoltarii durabile.

Dematerializarea este un argument si pentru valorificarea deseurilor prin

reciclare (sticle, metale, hartie, caramida, beton etc.), compostare (resturi alimentare) sau

incinerare (cauciuc, lemn). Un efect contrar este cand se fura si se sparg capace de

canalizare, tevi si alte elemente metalice inca utile, pentru a fi vandute centrelor de

achizitie. Din pacate, cu exceptia hartiei si a bateriilor auto, aproape nimic nu se

colecteaza pentru reciclare.

Materialele ecologice se disting prin aceea ca nu da 444e41e uneaza mediului

inconjurator si oamenilor. Placile de azbociment, ferodourile cu azbest, rocile usor

radioactive, anumite feluri de vopsea, sursele de COV (componente organice volatile) si

altele care polueaza nu pot fi incadrate in aceasta categorie favorabila. Prin asimilare cu

denumirea de carbune alb, data surselor hidroelectrice, se utilizeaza termenul de "material


5/100

alb" pentru cazul cand nu se consuma resurse neregenerabile. La fel, prin imprumut,

exista si denumirea de "material verde" care, ca si o planta, nu implica degajari de bioxid

de carbon. Astfel lemnul si produsele agricole, care absorb CO2 in perioada de crestere a

plantelor, nu degaja mai mult din acest gaz cand sunt arse, ceea ce justifica utilizarea lor

pentru inlocuirea combustibililor fosili. Si totusi acestea genereaza alte cateva substante

nocive daca ard.

Putine produse pot fi 100% verzi dar industria occidentala se orienteaza in

aceasta directie. Astfel apar compozitele la care armarea este asigurata cu fibre vegetale.

Toate produsele organice naturale se degradeaza indata ce mor. Pentru a impiedica

poluarea cu mase plastice, se cauta solutii sub forma materialelor biodegradabile. Idealul

ar fi sa se poata produce materiale care nu se degradeaza atata vreme cat sunt folosite, darcare sa poata fi restituite mediului inconjurator, cand nu mai sunt utile.

1.2. Energie inglobata. Materiale energofage si imobile cu

consum redus de energie

Exista un "cost energetic" al materialelor, referitor la realizarea lor industriala

(fig. 1). Cand acest pret este mare, se adopta calificativul "energofag", denumire menita

sa sensibilizeze publicul. La o apreciere corecta, este necesara caracterizarea pe durata de

viata a produselor finale: vehicule, instalatii industriale, cladiri etc. In mod gresit,

utilizarea materialelor de izolare termica eficiente (pasla minerala, polistiren expandat) a

fost limitata drastic in anii 1970-1980, pe criteriul ca sunt energofage, cerand la fabricatie

cantitati importante de energie dar neglijand efectul benefic preponderent pe care acestea

il au in perioada de exploatare a constructiilor. La randul sau, aluminiul, pentru a carui

producere este necesara multa energie, prezinta avantajul ca nu se distruge prin oxidare,

putand fi reciclat. Candva, in viitor, tot necesarul de aluminiu va putea fi asigurat numaiprin reciclari. Trebuie observat ca pentru confectionarea unei folii de aluminiu ( = 2690

kg/m3) reciclat, se consuma numai 15,6 MJ/kg fata de 170 MJ/kg in cazul cand se recurge

la aluminiu nereciclat.


6/100

Fig.1 Energia inglobata (Ev) in materiale de constructie, dupa

Horst Arndt: Holtz- lemn; Zst- izolatie termica din celuloza; HWL- placi

fibrolemnoase; Gips- ipsos; KS- silicocalcar; GB- beton celular; Mifa- vata

minerala; PS- polistiren expandat; PB- beton poros; GF- vata de sticla; DSB-

beton dens; Z- caramida; STB- beton armat; PUR- spuma de poliuretan; K-

var (in MJ/t); ZT- ciment (in MJ/t); LZSB- beton usor cu adaosuri poroase.

Sunt indicatori care se modifica permanent ca urmare a progresului

tehnologic

Studii statistice efectuate in tarile dezvoltate scot in evidenta ponderea mare a

energiei care se consuma in cladiri care nu au scop productiv (fig. 2), situatie care se

reflecta in nivelul ridicat al cheltuielilor si in emisiile anuale de CO 2. O analiza efectuata in

Anglia, publicata in , dupa Digest of UK Energy Statistics, evidentiaza urmatoarea

repartitie a consumului anual de energie: constructii 46%, industrie, agricultura si

transporturi 44%, productia de materiale de constructie 10%.

In figura 3 se prezinta o comparatie intre energia inglobata si energia

consumata in decursul a 25 ani de utilizare a diverse tipuri de constructie in Anglia, la

nivelul anilor 1975, cu mentiunea ca ulterior consumul in exploatare a mai scazut iar cel

inglobat a crescut, pentru a spori protectia termica a imobilelor. Totusi, pe ansamblu,


7/100

ponderea consumului in cladiri ramane foarte mare, deoarece majoritatea imobilelor sunt

vechi.

Astfel a crescut preocuparea pentru diminuarea consumului specific de

energie in cladiri civile, de la 200.300 kwh/m2a pentru imobilele realizate pana in anii

'70, catre 75 kwh/m2a in prezent. Mai mult, se dezvolta si imobile ecologice, care duc

preocuparea pentru eficientizarea energetica pana a le face furnizoare de mici cantitati de

energie electrica curata, folosind celule fotovoltaice montate pe acoperisuri. Se disting

doua categorii:

- case cu consum redus de energie (low energy houses), avand un

consum de energie finala de ordinul a 50 kWh/m2a pentru incalzit spatiile;

- case pasive (passive houses), cu un consum de energie finala care

coboara spre 20 kWh/m2a, fara a considera prepararea apei calde.

Fig. 2 Repartitia consumului de energie finala in Suedia. Se observa ca sectoarele

rezidential si tertial reprezinta 39% din total


8/100

Fig. 3 Comparatie privind consumul energie in 25 ani de exploatare si cel inglobat

in alcatuirea cladirilor de locuit din Anglia

Intre timp a aparut si notiunea de casa cu consum foarte redus de energie

demarate in Germania "SUPERNIEDRIGENERGIE HUSER", intermediar intre 20.50

kWh/m2a.

Prin analogie cu vehiculele de transport rutier si tinand seama de echivalenta

energetica (1 litru de combustibil lichid = 10 kWh) aceste imobile sunt numite si "case de

2 sau 3 litri". Este un mod foarte eficient de a atrage atentia populatiei pentru constructiiecologice, care beneficiaza de o protectie termica foarte buna, impreuna cu alte masuri:

utilizarea energiei solare, geotermale si eoliene, recuperarea caldurii pierdute prin aerul

viciat etc.

1.3.Audit energetic

Cuvantul englez "audit" inseamna revizie contabila, bilant sau constatare.

In contextul preocuparilor pentru dezvoltare durabila, auditul energetic a fost introdus inSUA, ca o conditie pentru obtinerea subventiilor de stat oferite de Programul pentru

Conservarea Energiei (SSEP), in 1997, apoi pentru garantarea imprumuturilor. Acum,

auditul energetic inseamna identificarea si cuantificarea scurgerilor (consumurilor) de

energie, care au loc intr-o anumita unitate fizica (industrie, cladire, instalatie). In /7/ se

precizeaza ca auditul energetic stabileste intrarile de electricitate, gaz, petrol, carbune,


9/100

abur si modul in care acestea sunt folosite pentru iluminare, incalzire, conditionarea

aerului si productie. Auditul energetic trebuie sa stabileasca modalitati eficiente pentru

economiile de energie si reduceri de cheltuieli ca urmare a investirii in masurile de

conservare a energiei. In normativele aprobate de MLPTL, NP 47, 48 si 49/2000 se

introduce o defalcare in trei componente:

- expertizarea termica in care se stabilesc caracteristicile termotehnice ale

cladirilor (elemente de constructii si instalatii) si consumurile de energie pentru

satisfacerea exigentelor de functionare normala;

- certificatul energetic prin care, plecand de la expertiza energetica, se

stabileste "calitatea energetica" a constructiei si se acorda un calificativ. Certificatul

energetic devine obligatoriu in multe situatii;

- auditul energetic prin care se prezinta solutii pentru reducerea consumului

de energie in cladiri.

Din sfera principiilor, sub presiunea timpului care se scurge, dezvoltarea

durabila trebuie sa se concretizeze in actiuni cu efecte in multe domenii si, in mod

special, cu privire la reducerea consumurilor de energie obtinuta prin arderea

combustibililor fosili. Pentru aceasta, inginerilor le revin mari responsabilitati. Desi

cercetarea stiintifica mai poate aduce importante rezultate in domeniul valorificarii

energiilor regenerabile, totusi solutiile tehnologice care pot fi aplicate imediat, exista si ar

trebui introduse fara intarziere, cu sprijin guvernamental.

In sinteza, pot fi retinute patru concluzii dominante.

- Ne aflam la inceputul procesului de tranzitie spre dezvoltarea durabila

care se impune cu maxima necesitate si urgenta iar transformarile necesare trebuie sa

patrunda in toate sectoarele de activitate, incepand cu energia si educatia populatiei.

- Modificarile care se impun trebuie realizate in timpul generatiei actuale.

Altfel va fi prea tarziu.


10/100

- De cele mai multe ori, beneficiile nu apar numai acolo unde sunt cerute

investitiile. De aceea, statul si structurile internationale trebuie sa se implice substantial

prin legislatie, mecanism economic si sprijin financiar.

Trecerea spre dezvoltarea durabila este un proces de amploare planetara,

realizabil simultan prin cooperarea tuturor tarilor, deoarece efectele asupra mediului

natural nu cunosc limite impuse de granite. Este poate cel mai important aspect al

globalizarii. Suntem toti intr-o singura, unica ambarcatie.

1.4. Dezvoltarea economica durabila si mediul

Rolul omului in transformarea mediului a fost intuit cu peste un secol in

urma de catre Al. Von Humboldt, a fost reafirmat de catre S.Mehedinti,

G.Valsan, P.George, G.Bertrand, Ed. Bonnefous si altii care fac distinctie intre

mediul natural si mediul umanizat, antropizat sau culturalizat.

Deseori, activitatile umane pot produce modificari mult mai complexe

si de mai mare amploare decat fenomenele naturale (eroziunea solului,

colmatarea albiilor, defrisarea vegetatiei forestiere si ierboase, modificarea

arealelor speciilor floristice si faunistice sau chiar disparitia unora dintre acestea.

La Conferinta O.N.U de la Rio de Janeiro, din anul 1992, in raportul intitulat

"Viitorul nostru comun", dezvoltarea economica durabila sau cresterea durabila

reprezinta "o noua cale de dezvoltare care sa sustina progresul uman nu numai in cateva

locuri si pentru cativa ani, ci pentru intreaga planeta si pentru un viitor indelungat."

Omul, mediul si economia formeaza un sistem unitar la echilibrul

caruia trebuie sa vegheze intreaga societate umana. Ca urmare, noile concepte

au in vedere relatiile complexe economie-om-mediu si urmaresc sa previna

efectele negative rezultate din valorificarea resurselor in scopuri economice, sa

permita o dezvoltare echilibrata a sistemelor social-economice si ecologice incat

sa asigure existenta nu numai a generatiilor actuale, ci si a celor viitoare.


11/100

Strategia dezvoltarii durabile necesita o corelatie intre sistemele

economice, tehnologice si cele de tip uman, pe de o parte, precum si cele de tip

ambiental, pe de alta parte.

Exista doua categorii de factori cu rol in dezvoltarea durabila:

factori de baza,

factori de varf.

Dezvoltarea economica din societatea contemporana, caracterizata

printr-o tendinta tot mai evidenta de globalizare, genereaza, din pacate, si

fenomene cu tenta de criza, care se resimt deopotriva in procurarea de materii

prime si resurse energetice, de resurse agroalimentare si de apa, ca si in plan

demografic, social si cultural.

In ultima instanta, consumul excesiv de resurse naturale, in conditiile

unui spor demografic de nestavilit, constituie cauza crizei ecologice care

afecteaza negativ dezvoltarea economica.

Necesitatea abordarii dintr-o perspectiva ecologica, a politicilor dedezvoltare economica, potrivit conceptului "capacity building" a fost reafirmata la

Conferinta de la Rio de Janeiro, din 1992, la cea de la Kyoto din 1997, si a fost

reluata recent cu ocazia Summit-ului Pamantului de la Johannesburg din anul

2002.

Dezvoltarea economica durabila, asa cum a fost definita de raportul

Bruntland, din anul 1998, nu reprezinta altceva decat "acea dezvoltare ce corespunde

necesitatilor societatii actuale, fara a compromite capacitatea de a satisface nevoile

generatiilor viitoare. "In acest context, starea economiei, privita la orice scara-locala,

regionala sau globala-nu poate fi izolata de starea mediului ambiant, de capacitatea de

sustenatie a acestuia.


12/100

O lunga perioada de timp, pana in urma cu circa 20 de ani, se acorda prioritate

cresterii economice, excluzand problemele de protectie a mediului. Formele grave de

manifestare a deteriorarii componentelor mediului inconjurator au impus schimbarea

acestei mentalitati.

Desigur ca perspectiva cresterii economice inaintea protectiei mediului este

posibila. Se poate sustine o astfel de strategie prin faptul ca o economie stabila genereaza

fonduri si permite o intensa munca sociala in domeniul protectiei mediului. Aceasta se

aplica mai ales in cazul tarilor in curs de dezvoltare. Se favorizeaza pagubele ecologice si

consecintele asupra sanatatii generatiilor prezente si viitoare. De asemenea, nu este

sesizata problema necesitatii participarii tuturor tarilor la rezolvarea problemelor globale

ale protectiei mediului (schimbari climatice, stratul de ozon, desertificarea etc). Tarile,mai ales cele in curs de dezvoltare, sunt confruntate cu grave probleme de protectia

mediului pe plan local, nemaiavand disponibilitati, mai ales materiale, de a contribui la

rezolvarea celor globale.

Pe de alta parte, insusi principiul de a aborda mai intai paguba si apoi

remedierea este de pus in discutie si nu constituie singura abordare. Managementul

ecologic, ca si stiinta medicala, are un principiu confirmat, prevenirea este intotdeauna

mai buna si mai economica decat tratarea. Iata de ce este esential ca in aceasta etapa dedezvoltare a omenirii, in toate tarile, obiectivele economice si cele ecologice, incluzand si

actiunile de protectia mediului sa fie integrate de la inceput in scopul de a minimaliza

pagubele ecologico-economice. In ultimul timp, specialistii, numerosi politicieni si

factori de decizie au inteles acuitatea acestei probleme, cautand solutii locale sau globale,

economice, tehnice sau politice. Aceasta a condus la dezvoltarea ingineriei mediului.

Nivelul optim corespunde acelei dezvoltari de lunga durata care poate fi

redimensionarea cresterii economice, avand in vedere o distributie mai echitabila a

resurselor si accentuarea laturilor calitative ale solutiei:

eliminarea saraciei in conditiile satisfacerii nevoilor esentiale pentru un

loc de munca, hrana, energie, apa, locuinta si sanatate;


13/100

asigurarea cresterii demografice a populatiei la un nivel acceptabil

(crestere demografica controlata);

conservarea si sporirea resurselor naturale, pastrarea diversitatii

ecosistemelor, supravegherea impactului activitatilor economice asupra mediului;

reorientarea tehnologiilor si abordarea controlului riscurilor;

descentralizarea formelor de guvernare, cresterea gradului de participare

la luarea deciziilor privind mediul si dezvoltarea pe plan national si international;

Mediul ambiant este, inainte de orice, un ansamblu teritorial sau un spatiu

geografic in care se desfasoara viata umana. Din aceasta perspectiva, omul trebuieconsiderat ca fiind "chintesenta mediului." Studiul relatiilor dintre om sau organisme si

natura are la baza teoria sistemelor care implica un continuu aport de substanta, energie si

informatie din exterior, transformarea acestora in cadrul sociogeosistemului si elaborarea

sau productia de noi bunuri utile si reziduuri provenite din valorificarea resurselor

preluate de om din natura.

Rolul omului in transformarea mediului a fost intuit cu peste un secol in urma

de catre Al.Von Humboldt, a fost reafirmat de catre S. Mehedinti, G.Valsan, P.George,

G.Bertrand, Ed.Bonnefous si altii care fac distinctie intre mediul natural si mediul

umanizat, antropizat sau culturalizat.

Deseori, activitatile umane pot produce modificari mult mai complexe si de

mai mare amploare decat fenomenele naturale (eroziunea solului, colmatarea albiilor,

defrisarea vegetatiei forestiere si ierboase, modificarea arealelor speciilor floristice si

faunistice sau chiar disparitia unora dintre acestea.

De aici rezulta necesitatea cunoasterii relatiilor om-natura si descifrarea

proceselor ce contribuie la organizarea si functionarea sistemelor geografice pentru ca

acestea sa-si mentina capacitatea de autoreglare.


14/100

La Conferinta O.N.U de la Rio de Janeiro, din anul 1992, in raportul intitulat

"Viitorul nostru comun", dezvoltarea economica durabila sau cresterea durabila

reprezinta "o noua cale de dezvoltare care sa sustina progresul uman nu numai in cateva

locuri si pentru cativa ani, ci pentru intreaga planeta si pentru un viitor indelungat."

Dezvoltarea durabila sau dezvoltarea sustenabila trebuie privita ca fiind

singura alternativa la criza modelului traditional de crestere economica in care

deteriorarea mediului si criza ecologica au efecte directe atat asupra economiei cat si a

societatii umane.

Tabel 1. Criterii ale dezvoltarii

durabile si ariile de cuprindere

Categoriiprincipale

Criteriul de baza Aria de cuprindere

A. Protectia biosistemelor sia componentelor acestora

Conservarea biodiversitatii

Protectia aerului, apelor, padurilor sisolurilor

Protectia sanatatii oamenilor sianimalelor

B. Eficienta capitaluluinatural, material si uman

Productivitatea solurilor

Consumurile de energie

Raportul surse regenerabile /neregenerabile

Productivitatea muncii

C. Echitate (intre state, inplan regional si in planlocal)

Intre state:

Fenomene globale de poluare

In plan regional:

Poluarea transfrontaliera


15/100

Poluarea apelor de granita

Poluarea marilor bazine hidrografice

Gradul de epuizare a resurselor

Repartitia costurilor sociale aleprotectiei mediului

In plan local:

Resursele regenerabile

Numarul populatiei si marimeastatelor

Comportamentul ecologic alcomunitatilor umane

Omul, mediul si economia formeaza un sistem unitar la echilibrul

caruia trebuie sa vegheze intreaga societate umana. Ca urmare, noile concepte

au in vedere relatiile complexe economie-om-mediu si urmaresc sa previnaefectele negative rezultate din valorificarea resurselor in scopuri economice, sa

permita o dezvoltare echilibrata a sistemelor social-economice si ecologice incat

sa asigure existenta nu numai a generatiilor actuale, ci si a celor viitoare.

Strategia dezvoltarii durabile necesita o corelatie intre sistemele

economice, tehnologice si cele de tip uman, pe de o parte, precum si cele de tip

ambiental, pe de alta parte.

Exista doua categorii de factori cu rol in dezvoltarea durabila:

factori de baza, care sunt caracteristici tuturor statelor, si cuprind

elemente ale cadrului natural (pozitie geografica, clima, relief, alcatuire

geologica, ape, vegetatie, fauna, soluri si resursele dependente de aceste


16/100

elemente) precum si componente de ordin social, in cadrul carora rolul principal

revine fortei de munca.

factori de "varf" care sunt proprii societatilor cu economie

dezvoltata si care sunt reprezentati prin tehnologii perfectionate, personal cu

inalta calificare, cercetare stiintifica bine organizata etc.

Dezvoltarea durabila implica trei dimensiuni distincte:

o dimensiune ecologica, pentru asigurarea compatibilitatii om-

natura;

o dimensiune social-umana, care sa contribuie la revigorarea

generatiilor actuale si viitoare;

o dimensiune teritoriala (nationala, regionala si globala)

determinata de tendintele tot mai accentuate de mondializare sau globalizare,

integrare si multipolaritate.

Atat in economie cat si in ecologie, actioneaza legea dependentei

echilibrate a ecosistemelor si a sistemelor sociale, de volumul resurselor

(materiale, energetice, informationale) care conditioneaza dezvoltarea. Prin

exploatarea si valorificarea excesiva a acestora, peste limita de regenerare sau

de suport, sistemele naturale, din care fac parte resursele prelevate, pot deveni

instabile la actiunea factorilor externi.

Exploatarea solului ofera cel mai bun exemplu in acest sens. Prin

aplicarea de substante chimice fertilizante, productia agricola a crescut

considerabil, intr-o prima etapa, pentru ca apoi sporul realizat, in acest mod, sa

fie tot mai redus. Defrisarea padurilor duce la restrangerea arealelor forestiere cu

pana la 20-25 milioane hectare pe an.


17/100

Corelarea dezvoltarii economice cu structurile ecologice, dintr-un

anumit cadru teritorial, constituie strategia de baza in definirea conceptului de

ecodezvoltare.

Elaborat in urma cu doar cateva decenii, acest concept se impune, tot

mai pregnant, atat in politicile de protectie a mediului inconjurator cat si in

configuratia structurilor economice.

Protectia mediului inconjurator, cu toate componentele acestuia,

implica analiza unor aspecte dintre cele mai complexe, de la cele care privesc

schimbarile climatice si degradarea ozonosferei sau formarea ploilor acide, pana

la utilizarea excesiva a produselor chimice, acumularea unor mari cantitati de

deseuri, poluarea apelor interioare si litorale, degradarea solurilor, prevenirea

riscurilor naturale si tehnologice, declinul biodiversitatii etc.

In planul politicilor de mediu, evolutii pozitive au fost inregistrate doar

in prevenirea deteriorarii stratului de ozon, a ploilor acide, a riscurilor naturale si

tehnologice, in timp ce in celelalte domenii masurile luate au fost insuficiente, nu

numai ca acoperire geografica, ci si in raport cu elementele componente ale

sistemelor naturale afectate de poluare.

Intre optimul economic si cel ecologic exista o contradictie generata de

caracteristicile bunurilor cu care se opereaza. Economia foloseste bunuri

concrete, cu o valoare ce poate fi calculata, pe cand ecologia ia in considerare

bunuri ce nu intra in sistemul de valori caracteristice economiei, fapt pentru care

sunt denumite bunuri libere (atmosfera, peisajele, speciile rare etc.) Acestea din

urma sunt cele mai expuse riscului de degradare.

Privita din perspectiva globala, exista o singura economie mondiala in

care sunt legate, in masura mai mare sau mai mica, toate tarile, regiunile sau

chiar localitatile.


18/100

Atat in economie, cat si in procesul de transformare a spatiului

geografic, exista fluctuatii ciclice care pot fi incadrate in patru tipuri:

cicluri logistice, de lunga durata, cu faze de expansiune si de criza

(faza 1100-1300, cu expansiune data de cresterea demografica si colonizarile

teritoriale din Evul Mediu, faza 1300-1450 corespunde crizei feudalismului, faza

1450-1600 marcheaza trecerea la capitalismul mercantilist, cu afaceri si comert.

In faza urmatoare se deschide era industriala etc.);

ciclurile climatice, la scara mare, cum a fost si cel dintre 1870-

1900, au generat declinul economic al unor state, precum Marea Britanie si

altele, concomitent cu ascensiunea altora ca S.U.A, Franta, Germania, Rusia;

ciclurile Kondratiev, cu durate medii de 20 ani, sunt fluctuatii ale

preturilor, cu caderi, cresteri si spirale inflationiste. Ele sunt determinate de lipsa

tehnologiilor noi;

acestora li se aduga ciclurile Kuznets care pun in evidenta si mai

pregnant instabilitatea structurilor economice si a echilibrelor ecologice.

Ecodezvoltarea, conceputa ca dezvoltare economica in context

ecologic, implica o buna cunoastere a legilor naturale care stau la baza

functionalitatii geosistemice, de care depind echilibrele ecosistemice, dar si

corelarea acestora cu structurile sociale, cu specificul civilizatiilor din fiecare

regiune geografica.

Dupa modul in care a fost abordata ecodezvoltarea si raporturile om-

natura au rezultat in timp 4 conceptii diferite:

conceptia geocentrica exclude interventia umana asupra mediului

natural. Conform acestei conceptii, natura trebuie sa-si pastreze puritatea

neatinsa;


19/100

conceptia biocentrica promoveaza rolul omului in protectia tuturor

formelor de viata. Ea pune accent pe preocuparile de ordin ecologic ale societatii

umane;

conceptia antropocentrica situeaza omul in centrul preocuparilor de

ordin economic incat toate resursele trebuie subordonate nevoilor crescande ale

acestuia;

conceptia generalizatoare are la baza principiul reconcilierii omului

cu natura si mentinerea unui echilibru ecologic prin care sa se asigure

dezvoltarea economica si progresul societatii umane.

Mediul inconjurator nu trebuie privit ca un sistem static, ci se afla intr-o

permanenta evolutie, avand importante geofluctuatii care afecteaza toate

componentele geosistemice: clima, soluri, resurse de apa, biodiversitate etc.

O asemenea evolutie conditioneaza in mod direct bioproductivitatea si

intregul complex de procese fizico-chimice si biologice de care depinde

asigurarea securitatii omenirii, nu numai cu produse agroalimentare, ci si cu

energie, materii prime. Fluctuatiile geosistemice conditioneaza, in

egala masura, dinamica populatiei, atat in structura, in miscarea ei naturala, cat

si in repartitia teritoriala. Asemenea fenomene au avut loc si in trecut, incat ele se

pot reedita in noile conditii ale tendintei de a se stabili un alt echilibru intre

populatia in crestere si resursele de care dispune societatea umana aflate in

declin.


20/100

CAPITOLUL 2. DIMENSIUNI ALE DEZVOLTARII

DURABILE

2.1.Provocari majore ale dezvoltari

Lumea se confrunta in prezent cu o presiune extraordinara generata

de insuficienta resurselor, in special in cazul celor mai saraci si dezavantajati

locuitori ai planetei. Un miliard de oameni, indeosebi din tarile in curs de

dezvoltare, nu au aces la apa curata; 1,7 miliarde oameni nu au acces lasistemul sanitar; peste 2,2 milioane oameni din tarile in curs de dezvoltare,

majoritatea copi, mor anual datorita bolilor asociate lipsei apei si servicilor de

sanatate. Pana in anul 2025 circa o jumatate din populatia globului se va

confrunta cu lipsa apei. La acestestatistici mai trebuie adaugata cresterea

populatiei globului cu aproximativ 90milioane pe an, crestere concentrata de

asemenea in tarile in curs de dezvoltare.

Toate acestea sporesc provocarile uriase carora decidenti politici

trebuie sa le faca fata. Ei trebuie sa reconcilieze nevoile si aspiratile unei populati

in crestere cu resursele limitate oferite de mediul natural.

Dintre provocarile majore se detaseaza:

. Productia alimentara. Cresterea populatiei globului la 9 miliarde

locuitori in urmatori 40 de ani va determina dublarea consumului de alimente.

Desi rata necesara de crestere a productiei alimentare este de1,6% anual (2% in

ultimele trei deceni), oameni de stinta considera ca aceasta sarcina va fi foarte

dificil de realizat in viitor deoarece multe dintre sursele de crestere anterioare nu

mai sunt disponibile. Doua optiuni raman posibile: intensificarea productiei pe

pamantul aflat deja in folosinta sau extinderea productiei pe suprafete noi. In


21/100

ultimele trei deceni, pe seama intensificari s-a asigurat 90% din cresterea

productiei agricole. Este insa greu deapreciat daca o noua "revolutie verde" va

mai putea fi posibila in vitor, asigurand cresteri la fel de spectaculoase ale

veniturilor ca in ani anteriori. Provocarea consta nu doar in a incerca o

performanta asemanatoare, cat mai ales de a realiza acest lucru intr-un mod mai

putin daunator mediului decat pana acum.

. Cresterea rapida a populatiei. Sporirea rapida a populatiei si a

volumului de activitati creste presiunea asupra ecosistemelor fragile. In ultimul

deceniu, intre 7% si 10% din padurile tropicale au fostdistruse; importantestraturi

geologice au fost epuizate, iar zonele de litoral au fost poluate intr-un ritm

nemaiintalnit.

Agricultura bazata pe defrisarea padurilor concomitent cu cresterea tot

mai rapida a populatiei creeaza cicluri vicioase ale degradari solului si reduceri

productivitati. Este recunoscut faptul ca o crestere a veniturilor nu produce

aceste probleme, ci din contra, le poate reduce.

. Urbanizarea si poluarea. Faptul ca 90% din cresterea populatiei

globului se inregistreaza in zonele urbane ridica probleme deosebite deschimbare sociala si institutionala, investiti in infrastructura si controlul poluari.

Numeroaseautoritati municipale sunt coplesite de responsabilitatile curente, iar

sarcinile aflate in fata lor vor continua sa creasca in vitor. Pentru a face apa

curata disponibila pentru fiecare locuitor in urmatori 40 de ani trebuie extinse

servicile pentru mai mult de 3,7 miliarde rezidenti urbani. In orase

precumBangkok, Mexico City sau Sao Paulo, aerul poluat si apa constituie

serioase amenintari pentru sanatatea populatiei. Emisileindustriale ale gazelor de

sera, amenintand cresterea cu 2-4 grade C a temperaturi globului de-a lungul

urmatorului secol, nu dau semne de atenuare. Reducerea consecintelor poluari

in unele tari cu crestere rapida cere ca poluarea pe unitatea de output industrial

sa scada cu 90% pana in 2030. De asemenea, consumul de energie a crescut.


22/100

Din totalul consumului energetic, combustibili minerali reprezinta in

prezent 80%, ceea ce duce la poluarea aerului si la efectul de sera.

Atat Conferinta Natiunilor Unite privind Mediul si Dezvoltarea din iunie

1992 de la Rio de Janeiro, cat si Conferinta ONU de la Johannesburg din 26

august - 4 septembrie 2002 au contribuit in mod semnificativ la constientizarea

urgentei unei dezvoltari durabile. Mesajul clar adresat intregi lumi este urmatorul:

fara o gestionare mai buna a mediului inconjurator dezvoltarea va fi subminata,

iar fara o dezvoltare accelerata a tarilor sarace, politicile privind mediulvor esua.

Aceste conferinte au constituit astfel un semnal adresat intregi lumi

care, dupa deceni de distrugere a calitati mediului in favoarea cresteri

economice, a devenit tot mai ingrijorata privind legatura cruciala si potential

pozitiva intre cele doua fenomene. Umanitatea trebuie sa invete sa traiasca in

cadrul restrictilor mediului fizic, privit atat ca furnizor de inputuri cat si ca loc de

evacuare adeseurilor. Trebuie recunoscut ca, desi degradarea mediului nu a

atins nivelurile critice de amenintare a vieti pe pamant, ea poate provoca un

declin puternic a calitati lumi in care traim. Trebuie asumata responsabilitatea

privind alte speci si necesitatea protejari biodiversitati. De asemenea, este

necesara gasirea unui mod care sa permita tuturor oamenilor, in prezent si-n

vitor, sa se bucure de apa si aer curat, precum si de soluri fertile.

2.2.Directi de cercetarea dezvoltari durabile

Termenul de "dezvoltare durabila" a fost introdus in limbajul curent de

Comisia Mondiala asupra Mediului si Dezvoltari (Comisia Brundtlant) in 1987.

Vorbind despre dezvoltare ca "satisfacerea nevoilor generatilorprezente fara a compromite capacitatea generatilor vitoare de a-si asigura

nevoile", raportul ComisieiBrundtlant,Vitorul Nostru Comun, a pus in evidenta

nevoia de abordare simultana a imperativelor dezvoltari si mediului.


23/100

De atunci, a fost depusa o munca substantiala pentru

operationalizarea conceptului de dezvoltaredurabila, ceea ce a constituit de altfel

si principala tema a Raportului Dezvoltari Mondiale prezentat de Banca Mondiala

in 1992. Eforturile vor inregistra un progres in masura in care se va reusi

integrarea a trei puncte de vedere:

. cel al economistilor, ale caror metode cauta sa maximizeze

bunastarea in conditile constrangerilor impuse de stocul de capital existent si de

tehnologile disponibile;

. cel al ecologistilor, care pun accentul pe pastrarea integritati

subsistemelor ecologice consideratevitale pentrustabilitatea ecosistemului global.

Uni sustin prezervarea tuturor ecosistemelor, in timp ce alti vorbesc de

mentinerea rezistentei si adaptabilitati dinamice a sistemelor naturale ce

constituie suport al vieti. Unitatile de calcul ce raspund acestui ultim deziderat nu

sunt monetare, ci fizice, iar disciplinele predominante care le studiaza sunt

biologia, geologia, chimia si stintele naturale in general;

. cel alsociologilor, care accentueaza faptul ca actori-cheie sunt

fintele umane, ale caror modele de organizare sociala sunt cruciale pentruidentificarea solutilor viabile in vederea atingeri unei dezvoltari durabile. Intr-

adevar, dovadaconsta in aceea ca subestimarea factorilor socialiin procesul

dezvoltari pune serios in pericol eficienta diferitelor programe si proiecte de

dezvoltare.

In timp ce economisti, ecologisti si sociologi sunt in principiu de acord

ca punctul de vedere al fiecaruia este important, ei nu abordeaza de regula

aceste probleme din toate aceste perspective. Un economist, de exemplu, ar

putea usor recunoaste importanta factorilor sociali sau de mediu, dar ar putea

interpreta aceste probleme prin lentilele propri. Problemele sociale tind astfel sa

fie reduse la chestiuni de inegalitate, iar problemele de mediu la chestiuni de


24/100

management al resurselor naturale. In schimb, ar putea fi absente problemele

care tin de coeziune sociala, identitate culturala si integritate a ecosistemului.

Incercarea decidentilor politici de a reuni experti din toate aceste

discipline, ca parteneri egali, trebuie precedata de rezolvarea unui numar

important de chestiuni conceptuale si metodologice. Problemele cheie

nerezolvate privesc patru mari directi:

- evaluarea

- luarea decizilor in conditi de incertitudine

- proiectarea politica si institutionala

- sustenabilitatea sociala.

Cum ar trebui evaluat mediul ?

Punctul de plecare pentru un bun management al mediului este

recunoasterea costului generat de pagubele provocate mediului si luarea lor in

considerare in procesul decizional. Dar acest lucru este dificil de pus in practica

pentru ca ar fi necesara o estimare nu numai a beneficilor directe pentru oameni

(de exemplu, beneficile datorate productivitati solurilor bune sau apei curate), dar

de asemenea si beneficile indirecte (de exemplu, protectia bazinelor de apa ca

urmare a prezentei tinuturilor impadurite). In plus, unele active naturale, precum

diversitatea biologica, au valori potentiale de care nu suntem inca informati (de

exemplu, furnizarea de noi medicamente in vitor) si care sunt dificil de estimat.

Cei mai multi dintre noi cred ca lumea naturala are o valoare"intrinseca", dincolo de valoareaacesteiapentru oameni.

Un numar important de tehnici, inclusiv evaluarea conditionata,

estimarea costului de inlocuire sau utilizarea pietelor "surogat", au fost

perfectionate pentru estimarea valori servicilor aduse de mediu. Banca Mondiala


25/100

si-a consolidat in ultimul timp capacitatea de asistare a decidentilor politici din

tarile in curs de dezvoltare privind utilizarea acestor tehnici. Raman insa multe

alte lucruri de perfectionat in termeni metodologilor si aplicari empirice.

Cum ar trebui construita sustenabilitatea in termeni conturilor

nationale?

Tehnicile de evaluare au fost folosite de obicei in scopul informari la

niveluri de proiect si de sector. Ele sunt in acelasi timp necesare influentari

decizilor la nivel national. Conturile nationale conventionale pot fi utile

macroeconomistilor, insa ele raspund prea putin necesitatilor de masurare a

venitului sustenabil sau schimbarilor in capacitatea productiva a natiuni. Aceste

conturi includ estimari ale deprecieri capitalului produs de oameni, nu insa si al

deprecieri resurselor naturale, care este deosebit de importanta in cazul unor

tari.

De exemplu, atunci cand se defriseaza padurile tropicale, nu se face

nici o estimare asupra pierderi unuiasemenea activ de neinlocuit.

Pentru a rezolva unele din aceste deficiente, Banca Mondiala a

colaborat cu Oficiul de Statistica al ONU si cu alte instituti, punand la punct, in

ciuda unor probleme tehnice, un nou sistem de conturi nationale - Sistem

Integrat de Conturi Economice si de Mediu - care sa includa si aspecte

referitoare la mediul natural.

Cum ar trebui sa evaluam vitorul?

Emisiunea dioxidului de carbon in aer nu costa nimic generatia

prezenta, insa poate costa generatile vitoare. Cum ar trebui evaluat impactul pe

termen lung? In mod conventional, economisti au aplicat rate de actualizare

costurilor si beneficilor vitoare. Ecologisti, si chiar cetateni obisnuiti, au


26/100

argumentat adesea ca este cu siguranta gresit sa se evalueze bunastarea

oamenilor nenascuti inaintea evaluari propriei bunastari. Economisti raspund ca

aceasta nu reprezinta bunastarea generatilor vitoare care este actualizata; este

pur si simplu faptul ca o unitate monetara de azi poate fi investita cu o rata real

pozitiva generand mai multe unitati monetare in vitor (si deci valoreaza mai mult

de o unitate monetara in vitor). Acesta este motivul pentru care ei aleg, de obicei,

sa actualizeze vitorul la costul de oportunitate al capitalului.

Pentru decizile pe termen scurt, acest argument este convingator,

desi este inca subiectul unor probleme empirice cunoscute privind estimarea

unei rate de actualizare corespunzatoare. Pe termenul lung, este totusi necesar

sa analizam nivelul ratei de actualizare, care ar trebui sa fie suficient de inalt,deoarece nu putem fi siguri ca ratele pozitive ale randamentului investitiei vor

continua in vitor, mai ales daca baza resurselor naturale continua sa se

deterioreze. Cei mai multi economisti sustin folosirea pentru perioade foarte

lungi de timp a unui nivel al ratelor de actualizare mai mic de 9-12%, egal cu cel

folosit de obicei pentru investitile pe termen mediu in tarile in curs de dezvoltare.

Insa, cat de scazut ar trebui sa fie acest nivel ramane inca un subiect

controversat.chiar intre economisti.

Exista sugestia practicari unor rate de actualizare egale cu zero;

aceasta ar incuraja forma de dezvoltare capital-intensiva, ceea ce ar conduce

probabil la efecte adverse ale dezvoltari. De asemenea, ar trebui respins

argumentul ca impactul asupra mediului ar trebui sa aiba o rata de actualizare

separata, mai mica decat in alte cazuri; nu exista nici un motiv pentru a da

prioritate protectiei mediului in raport cu sanatatea, educatia sau proiectele de

planning familial. Exista nevoia explorari unor modalitati variate ale suplimentari

analizei cost-beneficiu- precum impunerea "conditiei de sustenabilitate" - cerand

sa nu fie epuizat intreg stocul de capital.

face ca abordarile conventionale ale managementului riscului, care

asociaza probabilitati diferitelor rezultate posibile, sa fie dificil de implementat.


27/100

Si un comportament uman bine intentionat poate conduce la o

paguba ecologica total neasteptata. De exemplu, cand clorofluorocarburile au

fost initial folosite, nimeni nu a anticipat deteriorarea stratului de ozon.

Gradul inalt de incertitudine nu justifica inactiunea. Sub presiunea

saraciei, a dinamici demografice si economice, costurile inactiuni sunt chiar mai

mari decat cele ale actiuni. Incertitudinea cere evaluari riguroase ale mediului

pornind de la datele stintifice disponibile.

Cum ar trebui sa acordam prioritate biodiversitatii ?

Disparitia specilor este un caz extrem al ireversibilitati, dar impactul

pierderi diversitati biologice este incert datorita lipsei noastre de cunostinte.

Unele speci sunt vazute ca depozitare ale unui material biologic cheie;

altele sunt vazute ca avand o semnificatie genetica marginala. Dar, cunostintele

noastre in acest domeniu sunt destul de limitate.

Cata prioritate ar trebui data protectiei biodiversitati? Pe de o parte,uni biologi ar dori sa salveze orice. Disparitia iminenta a rinocerului alb, balenelor

sau elefantilor, a stimulat eforturile de conservare. Insa vointa publica de a salva

nenumaratele speci marunte (insecte minore si plante) este mult mai putin

evidenta, iar costul salvari tuturor specilor poate fi prohibitiv. Pe de alta parte, pot

fi acceptate initiative organizate si corelate, prin care s-ar putea prezerva

mostenirea genetica unica a lumi.

Cum ar trebui stabilite prioritatile ?


28/100

In fata problemelor complexe generate de pericolele la care este

expus mediul si de volumul limitat al resurselor, de unde ar trebui sa inceapa

guvernul?

Problemele care par la prima vedere cele mai urgente pot sa nu fie in

practica ca cea mai buna alegere in termeni monetari. In Europa rasariteana, de

exemplu, in ciuda nevoi evidente de curatare a raurilor poluate, calculele pot

demonstra ca benefici mai mari s-ar obtine prin reducerea poluari aerului.

O abordare interesanta de stabilire a prioritatilor apatine echipei de la

Universitatea Harvard care a pus la punct o schema pentru clasificarea diferitelor

optiuni. Esenta acestei metode, care continua munca de pionierat a Agentiei de

Protectie a Mediului a SUA, consta in derivarea unui set de indicatori bazat pe

impactul deteriorari mediului asupra sanatati umane, activelor productive si

functilor ecologice. Aceasta metodologie este inca in stare incipienta.

Astfel de analize pot fi utile oricarei tari deoarece permit conceperea

unor planuri de actiune asupra mediului prin care decidenti vad problemele de

mediu ca un intreg. In plus, intr-o anumita masura, procesul este participativ.

Astfel,publicul poate fi constientizat cu privire la optiunile si pericolele caroratrebuie sa le faca fata.

Politicile pentru dezvoltarea sustenabila a mediului se inscriu in doua

categori. In prima, sunt cele care promoveaza cresterea economica si gestiunea

mediului. Acest gen de politici includ eliminarea subventilor la utilizarea

resurselor, clarificarea drepturilor de proprietate, accelerarea educatiei si a

programelor privind populatia. Astfel de politici ar trebui sa fie relativ

necontroversate, avand nevoie de vointa politica si fonduri pentru implementarea

lor. In cea de a doua categorie sunt incluse politicile menite sa stopeze

comportamentul de producere a pagubelor mediului prin reglementari si

stimulente.


29/100

Ele-s mai controversate in aceea ca implementandu-le gresit pot

provoca distorsiuni in economie. Studile empirice evidentiaza faptul ca

instrumentele bazate pe criteri de piata precum cele care genereaza obligati

pentru cei care polueaza, sunt in general mai bune decat restrictile cantitative, in

ciuda faptului ca ultimele au predominat in cadrul politicilor. O sarcina majora

este aceea de a evalua masura in care tarile in curs de dezvoltare pot evita

abordarile de comanda si control, abordari comune si tarilor industriale, care deci

minimizeaza orice compromis intre cresterea economica si protectia mediului.

Multe politici bine intentionate privind mediul au esuat datorita lipsei

capacitati institutionale. Ca urmare, numeroase tari cauta sa-si consolideze

capacitatea lor institutionala. Banca Mondiala acorda asistenta la mai mult de 50dintre ele. Experienta sugereaza ca structura organizationala a institutilor este

mai putin importanta decat claritatea mandatului, resursele adecvate si abilitatile

tehnice. Raman insa de precizat alte aspecte in termeni proiectari institutionale

corespunzatoare in diferite contexte socio-culturale.

Componentele sociale ale dezvoltari nu sunt mai putin importante

decat cele economice sau tehnice. Oameni pot fi priviti atat ca beneficiari cat si

ca victime ale tuturor activitatilor de dezvoltare. Implicarea lor activa in procesul

dezvoltari este cheia succesului. Programele de mediu vor esua cu certitudine

daca nu vor avea drept obiectiv permanent continuarea sporiri bunastari

oamenilor. Tarile sarace sunt cel mai puternic afectate de degradarea mediului,

find in acelasi timp si cel mai slab echipate pentru a se proteja.

Dezvoltarea durabila sub aspect ecologic (eco-dezvoltarea) trebuie sa

asigure protectia biosferei, respectiv a biodiversitati si a desfasurari normale a

fenomenelor si ciclurilor bio-geo-chimice.

Ecologisti au un rol din ce in ce mai important in procesul adoptari

decizilor economice. Ei aduc o perspectiva la nivelul ansamblului sistemului, o


30/100

vedere pe termen lung care accentueaza prevenirea si un pachet de practici

ecologice menite sa consolideze dezvoltarea socioeconomica.

In mod traditional, ecologia avea o relevanta redusa pentru cei

interesati de domeniul afacerilor. Insa, in ultimi ani situatia s-a schimbat,

reflectand o alta perceptie asupra modului in care oameni influenteaza utilizarea

si conservarea resurselor naturale.

Initial, resursele naturale erau considerate "bunuri libere" si prevala

cresterea economica nelimitata. Conceptia de azi cuprinde trei principi ecologice

fundamentale:

. Activitatea economica umana este un subsistem care opereaza in

cadrul unuia mai larg, dar finit - ecosistemul. Dezordinea in ecosisteme (de

exemplu, epuizarea resurselor sau poluarea) se interfereaza in cele din urma cu

sistemele de sustinere avieti,pe care se bazeaza economia.

. Pe masura ce activitatea umana se extinde iar populatia se afla in

crestere, sunt utilizate cantitati tot mai mari de resurse naturale fapt ce

genereaza un volum tot mai mare de deseuri, riscand depasirea limitelor de

toleranta ale ecosistemelor.

. Uneori impactul dezvoltari produce schimbari de mediu pe termen

lung si chiar in mod ireversibil. De exemplu, daca padurile tropicale sunt taiate.si

solul este expus, mineralele (deja cu oferta redusa) sunt filtrate de ploaie. Astfel

solul se intareste, impiedicand regenerarea padurilor si obtinerea unor recolte

stabile.

Ca rezultat al atingeri unui grad mai ridicat de constientizare, ecologisti

joaca acum un rol vital in definirea managementului padurilor, al terenurilor

mlastinoase si al zonelor de litoral si in echilibrarea raporturilor dintre oameni,

septel, plante si sol. Ecologisti se implica din ce in ce mai mult in implementarea

proiectelor de dezvoltare, pe masura ce guvernele se orienteaza spre protejarea


31/100

aerului si calitati apei, conservarea resurselor naturale si sustinerea dezvoltari

economice cu un management eficient al mediului.

Provocarea pentru ecologie consta intr-o mai buna masurare si

predictie a ceea ce se intampla cu sistemul natural sau cu ecosistemul implicat in

procesul de dezvoltare. De exemplu, ei ar putea fi consultati privind amplasarea

unei fabrici industriale si modul cum ar trebui tratati poluanti rezultati, in functie

de capacitatea de absorbtiea mediului natural. Atunci cand structura si procesele

unui ecosistem sunt intelese, ecuatile pot lega aceste elemente esentiale intr-un

model predictiv.

Initial, problemele dezvoltari erau sanatatea si poluarea la nivel local,

in timp ce acum acestea au dimensiuni globale si regionale. Ecologisti sunt din

ce in ce mai implicati in procesul dezvoltari prin faptul ca ei ajuta la formarea unei

noi constinte a dezvoltari. Pentru acestia strategia are trei componente: (1)

integrarea problemelor ecologice in politicile de dezvoltare economice si

sectoriale, (2) proiectarea strategilor anticipative si preventive pentru proiectele

de dezvoltare, (3)accentuarea efectului pozitiv al politicilor ecologiceasupra

dezvoltari.

Prevenirea -mai buna decat tratamentul

Deoarece decidenti politici au ajuns la concluzia ca terapia sistemelor

ecologice degradate este extrem de scumpa, consumatoare de timp si adesea

imposibila, politicile de mediu au ajutat la anticiparea impacturilor semnificative

ecologice si socioeconomice.

Aplicarea politicilor de mediu anticipative si preventive ridica insa mai

multe probleme. De regula, astfel de politici au nevoie in avans atat de certitudini

stintifice, cat si de acceptarea in plan politic a impactului advers demonstrat. In

plus, predictia pagubelor este adesea slaba sau absenta. Pentru a aborda aceste


32/100

dificultati, ecologisti s-au bazat din ce in ce mai mult pe evaluari de mediu menite

sa determine efectele potentiale semnificative ale programelor de dezvoltare

propuse. Din octombrie 1989 Banca Mondiala a cerut ca toate proiectele de

investiti propuse sa fie realizate in acest mod, cea ce a condus la o reproiectare

a multora dintre ele.

Ecologisti pot fi eficienti in influentarea politicilor doar daca ei pot

demonstra ca politicile ecologice promoveaza si nu impiedica dezvoltarea

durabila. Aceasta cere un parteneriat cu economisti, in urma caruia sa fie

estimate atat costul pagubelor provocate ecosistemelor cat si beneficile

economice ale conservari acestor sisteme.

Economia mediului ajuta la apropierea de conceptul dezvoltari

durabile pentru ca incorporeaza aspecte de mediu si sociale in adoptarea

decizilor. Ea implica o noua sinteza aprincipilor economice existente si a

extensilor lor. Istoric, dezvoltarea lumi industrializate s-a concentrat pe outputul

economic, astfel ca, deloc surprinzator, modelul postbelic al tarilor in curs de

dezvoltare a fost dominat de cresterea economica. Dar in ani '60 a fost dezvoltat

modelul cresteri echitabile pentru a incorpora obiective sociale, cum sunt

atenuarea saraciei si redistribuirea venitului. In ani '80, modelul a fost extins din

nou pentru a cuprinde conceptul de dezvoltare durabila, reflectand cresterea

preocupari privind mediul.

Cresterea economica inca umbreste alte obiective, fapt sesizabil in

cazul tarilor industrializate, care au inceput sa abordeze problemele de mediu

numai dupa ce au atins obiective economice majore. In prezent, decidenti politici

din intreaga lume incearca din ce in ce mai mult sa gaseasca cai de dezvoltare

sustenabila.

Scopul este maximizarea bunastari ca rezultat al activitatilor

economice, concomitent cu mentinerea sau cresterea in timp a stocului de active

economice, ecologice si socio-culturale (pentru a asigura


33/100

sustenabilitateavenituluisi echitatea intra-generationala)sisatisfacerea

nevoilordebaza ale saracilor(pentrua sustine echitatea inter-generationala).

Economia mediului contribuie la aceasta cautare prin incorporarea criterilor de

mediu si sociale in adoptarea decizilor economice.

Ea ofera decidentilor politici atat mijloace de evaluare a impactului

activitati umane asupra mediului, cat si instrumente de adoptare a unor decizi

mai bune. Economia mediului, ca domeniu de studiu, nu este noua. De-a lungul

ultimelor doua deceni principile economice existente au fost construite si extinse

pornind in special de la evaluarea impactului activitati asupra mediului natural si

social, care adesea nu este bine reflectat in tranzactile de piata. Insa este de

data recenta aplicarea acestor concepte la tarile in curs de dezvoltare, mai alesprin influentarea adoptari decizilor la nivel de proiect. In ultimi ani, economisti

mediului au inceput sa se intereseze de politicile macroeconomice.

In timp ce bazele acestei abordari sunt optimizarea economica si

alocarea eficienta a resurselor, practicieni recunosc ca aceste concepte nu sunt

usor de aplicat la unele obiective de mediu si sociale, precum prezervarea

rezistentei sistemelor ecologice la socuri, promovarea participari publicului larg la

decizi sau reducerea conflictelor. In aceste cazuri ei se bazeaza adesea pe

tehnici, precum analiza multicriteriala, pentru a facilita compromisurile intre

diferite obiective.

Dezvoltarea economica durabila (sustenabila) este in mod obisnuit

interpretata ca find un proces de mentinere a bunastari proiectate pe un termen

nedefinit in vitor. Optimalitatea economica, definita ca maximizare a valori

prezente a consumului, se deosebeste de sustenabilitate. Mai mult chiar,

optimalitatea poate fi compatibila cu non-sustenabilitatea, astfel incat pe o

traiectorie definita in termeni optimalitati prezente, consumul vitor tinde sa scada,

poate chiar la zero. Mai multe lucrari recente au cautat sa combine optimalitatea

si sustenabilitatea prin faptul ca nu au mai luat in considerare acele traiectori ale

consumului lipsite de etica, ce trateaza bunurilor oferite de mediu ca


34/100

find o sursa de utilitate in sine, ca si input-uri pentru productie. Astfel,

sustenabilitatea devine o constrangere suplimentara pentru traiectoria cresteri

economice optimale.

Problema cu aceste abordari este ca ele nu surprind diversitatea

contributilor mediului natural la economie, iar subiectul premizelor restictive sunt

economile simple. Asemenea modele pot conduce la analize utile, dar aplicarea

lor la economile reale si la mediu este limitata in mod inevitabil.

Daca considerarea optimalitati si sustenabilitati conduc la recomandari

diferite in ce priveste masurile de politica economica, trebuie sa se identifice o

ordine de prioritate. Exista mai multe motive de confruntare cu perceptia

economica obisnuita, potrivit careia optimalitatea ar trebui sa fie obiectivul

dominant:

. de multe ori optimalitatea nu constituie baza pentru politica publica;

existenta statului bunastari nu este optima, si nu asigura in mod necesar

dreptatea sociala sau respectarea drepturilor omului;

. calculele de optimalitate ar putea sa nu fie realizabile din cauza

dificultatilor de evaluare a mediului;

. chiar daca se fac calcule de optimalitate, acestea pot subestima

pagubele aduse mediului, intrucat pretul vitor al bunurilor de mediu ar putea fi

substantial mai mare decat pretul prezent, data find rata de distrugere a mediului.

Asemenea cresteri posibile de pret sunt insa lasate in mod curent in afara

calculelor, din cauza incertitudini evolutiei lor.

. calculele de optimalitate bazate pe consum vor fi nefavorabile

bunurilor de mediu, chiar daca bunurile de mediu sunt luate in calcul, in masura

in care consumul de bunuri produse si servici este mai motivat de dorinta de a

avea o pozitie relativa mai buna. Consumul ce permite imbunatatirea statutului

social nu produce o crestere agregata a


35/100

bunastari, ci castigul unei persoane implica pierderi pentru alta

persoana. In literatura se argumenteaza ca multe bunuri sunt bunuri publice

care, din cauza non-excluziuni, nu pot fi consumate intr-un mod care confera

benefici relative. Atunci cand sunt sacrificate pentru consumul de bunuri ce

confera statut, modificarea neta a bunastari nu va fi reflectata cu acuratete de

catre valorile lor relative, evidentiate fie prin preturi, fie prin disponibilitatea de

plata.

Din toate aceste motive, abordarea in aceasta lucrare este de a

considera aceasi definitie a sustenabilitati economice - mentinerea bunastari -

folosita si la determinarea optimalitati, dar in conditile unei evaluari mai detaliate

a contributiei mediului la aceasta bunastare, astfel incat sa se poata formulaprincipi privind sustinerea acestei contributi. Implicatile economice ale cautari

unor principi de acest fel pot fi explorate pe mai multe cai.

Bunastarea economica deriva din venituri si din mediu, care

indeplineste mai multe functi, contribuind la productie si deci la obtinerea

veniturilor, sau in mod direct la asigurarea bunastari. Venitul este generat de

catre stocul de capital, ce cuprinde capitalul produs, capitalul uman, capitalul

natural si capitalul social.

Capitalul natural indeplineste si functile de mediu, care creeaza

bunastare in mod direct. Pentru ca bunastarea economica sa nu se reduca,

stocul de capital care o genereaza trebuie mentinut. Aceasta implica necesitatea

ca, pentru sustenabilitatea economica, diferenta dintre investitile brute si

deprecierea capitalului sa fie pozitiva.

Evaluarea efectelor

Primul mod prin care economia mediului imbunatateste analiza

politica este de a ajuta la evaluarea impactului decizilor la diferite niveluri.


36/100

Nivelul de proiect In mod traditional, economisti s-au bazat pe analiza

cost-beneficiu pentru a determina daca un proiect merita sau nu intreprins.

Conform Banci Mondiale, acest tip de analiza este din ce in ce mai adoptat

pentru o mai buna evidentiere a problemelor sociale si de mediu.

In primul rand, unele inputuri si outputuri nu sunt corect apreciate de

catre piata. Un exemplu in acest sens il constituie externalitatile - efectele de

beneficiu sau dauna care-s impuse de alti, dar care nu pot fi restituie sau

pretinse celui care le genereaza. Din pacate, externalitatile sunt adesea dificil de

masurat in termeni fizici sau monetari. Un alt exemplu il reprezinta resursele la

care accesul este liber, fara plata, precum un lac sau o autostrada publica - care

sunt dificil de evaluat si tind sa fie supraexploatate, deoarece sarcinileutilizatorului sunt neglijabile.

Ce se poate face? Valoarea unei externalitati poate fi evaluata pe

baza preturilor umbra ori a costului de oportunitate. Dar daca aceasta evaluare

nu este posibila, decidenti politici pot impune reglementari si standarde care

stabilesclimite fizice asupra pagubelor externe ori definesc mai bine drepturile de

proprietate, incurajand imbunatatirea managementului resurselor naturale.

Nivelul sectorial Studile arata ca actiunile la nivel sectorial au adesea

impacturi de mediu si sociale mai puternice decat proiectele individuale. Regula

de baza pentru o evaluare eficienta a unei resurse rare (sau serviciu) precum

apa (sau transportul) este ca pretul ar trebui sa fie egal cu costul furnizari unitati

marginale (aditionale) de output. Totusi, in multe tari astfel de resurse sunt

subventionate. Cresterea pretului mai aproape de nivelurile eficiente este

esentiala pentru a reduce utilizarea lor risipitoare,realizand deci atatcastiguri

economice cat si de mediu. Analiza ecologica si economica ajuta in acest sens.

Mai intai, ea accentueaza nevoia de evaluare eficienta si de stabilire a unor

sarcini suplimentare pentru a acoperi impactul extern. De exemplu, daca

evacuarea gazelor automobilelor provoaca probleme respiratori, pretul

combustibilului bazat pe costul marginal ar trebui sa fie suplimentat cu taxele de


37/100

poluare corespunzatoare pagubelor provocate sanatati sau mediului. In al doilea

rand, acest tip de analiza incurajeaza planificarea comprehensiva a resurselor pe

termen lung.

Nivelul macroeconomic Politicile la nivelul intregi economi

(atatsectoriale cat si macroeconomice) au efect asupra resurselor naturale de

baza, insa interactiunile complicate nu sunt inca bine intelese. Generalizarile

simpliste nu sunt posibile.

Multe cazuri de pagube de mediu sunt determinate de esecurile pietei

si distorsiuni politice, exacerbate de saracie. Reformele politice care promoveaza

eficienta sau reduc saracia ar trebui sa ajute mediul, insa unele reforme pot avea

efecte negative aupra mediului, de exemplu, ca urmare a definiri incomplete a

drepturilor de proprietate.

Solutia nu este modificarea politicilor initiale (care au obiective socio-

economice conventionale), cimai degraba proiectarea unor masuri

complementare, care sa atenueze efectele negative sau sa sporeasca impactul

pozitiv al acestor politici asupra mediului.

Nivelul international. Fenomenele regionale (precum ploile acide) si

cele globale (precum epuizarea stratului de ozon, incalzirea globala, pierderea

biodiversitati si poluarea apelor internationale) au ridicat probleme. Aceste

probleme raspandite pretutindeni si pe termen lung au condus la idei noi privind

incertitudinea siireversibilitatea. De exemplu, chiar atunci cand impactul este

incert, sustenabilitatea sugereaza ca ar trebui impuse limite pentru degradarea

resurselor, n special daca consecintele vitoare sunt ireversibile si catastrofale.

Aceasta abordare precautionala se regaseste in aparitia consensului privind

limitarea emisilor de gaz pentru a evita posibila incalzirea globala. Eforturile sunt,

de asemenea, in desfasurare pentru a imbunatati functionarea mecanismului de

mobilizare si alocare eficientasi echitabila a resurselor.


38/100

Cazul dezvoltari durabile este de obicei sustinut cu argumente

economice si tehnico-ecologice. Componentele sociale ale durabilitati dezvoltari

nu sunt mai putin importante. Intr-adevar, esecul de a recunoaste rolul

determinant al "actorilor sociali" a afectat negativ multe programe al caror

obiectiv era dezvoltarea.

Dezvoltarea sociala durabila inseamna evitarea unor probleme majore:

tensiuni generate de discrepantele majore intre bogati si saraci,

deoarece o societate

profund divizata dupa acest criteriu nu poate fi stabila pe termen

lung; refuzul de a permite unei comunitati de limba sau cultura, unei etni sau unei

natiuni, sa oprime alte comunitati;

nerespectarea sistematica a drepturilor omului, intrucat istoria

demonstreaza ca in caz contrar se produc tensiuni politice violente incompatibile

cu dezvoltarea durabila etc.

Deci sloganul "a pune oameni pe primul plan" in cadrul politicilor si

programelor de investiti orientate spre dezvoltare ori pentru asistenta in

dezvoltarea spontana nu este lipsit de continut. Inseamna, pur si simplu, a

recunoaste rolul central al actorilor sociali si institutilor lor in dezvoltarea durabila.

Durabilitatea trebuie sa fie "construita" in plan social si abordatasimultan sub trei

aspecte: economic, ecologic si social.

Instrumentele sociologului

Ce adauga perspectiva sociologica arsenalului de instrumente pentru

a dobandi dezvoltarea sustenabila? Cel putin doua seturi de elemente. Mai intai,

ea furnizeaza un set de concepte care ajuta la explicarea actiuni sociale, relatilor

dintre oameni, formelor complexe ale organizari sociale, aranjamentelor lor


39/100

institutionalizate si cultura, motivele, stimulentele si valorile care reglementeaza

comportamentul lor unul fata de altul si fata de resursele naturale. In al doilea

rand, ea ofera un set de tehnici sociale apte pentru coordonarea prompta a

actiuni sociale, impiedicand comportamentul daunator, stimuland asocierea,

aranjamente sociale alternative si dezvoltarea capitalului social.

Tehnicile sociale

Proiectanti de programe aflati in cautarea cresteri sustenabilitati nu

sunt cel mai adesea consienti de repertoriul vast al instrumentelor de

management social si parghilor culturale ce pot fi folosite pentru a mobiliza

energia sociala si a coordona actiunea in sensul programelor de dezvoltare.

Aceste instrumente variaza de la :

crearea unei constinte publice la investitia in capitalul uman; de la

simple consultati la dezvoltarea mangementului coparticipativ; de la sisteme de

stimulente la controale institutionale;

de la valorificarea traditilor si a vechilor practici la introducerea

inovatilor;

de la autorizare la cresterea coeziuni sociale;

de la comportamentul dat de motivarea economica a indivizilor la

utilizarea puteri solidaritati, increderi auto-organizari si valorilor adoptate de grup.

Aceste instrumente pot fi de asemenea combinate pentru a schimba

modelele sociale existente si a promova o cultura a protectiei resurselor. In

proiectele sociale de exploatare a padurilor, de exemplu, planificatori au mai

multe optiuni strategice pentru programele de plantare a pomilor: abordarile


40/100

centrate pe comunitate, abordarile centrate pe famili ori abordari centrate pe

grupuri mici.

Strategia sociala, nu numai tehnica, trebuie aleasa de la inceput, iar

scopul ar trebui sa fie intotdeauna construirea sau accentuarea asocierilor

institutionale.

Ce rol ar trebui sa joace utilizatorii?

O problema cruciala si controversata priveste rolul pe care ar trebui

sa-l joace utilizatori resurselor in managementul mediului. Uni decidenti politiciresping optiunea incredintari responsabilitatilor de management utilizatorilor,

temandu-se ca resursele ar putea fi folosite in mod abuziv; ei sustin astfel

controlul statului. Alti pledeaza impotriva interventiei guvernamentale,

concentrandu-se numai pe utilizatori si piete.

Managementul resurselor nu ar trebui incredintat total utilizatorilor.

Decidenti politici ar trebui sa determine daca utilizatori sunt intotdeauna capabili

sa exercite managementul. A considera o astfel de abilitate caexistenta din start

in toate cazurile este o simpla naivitate.

Problema nu este totusi capacitatea subiectiva (sau lipsa) unuia sau

altui utilizator individual sau mai multora de a exercita functi manageriale.

Factorul decisiv este, mai degraba, prezenta sau absenta formelor de organizare

structurala corespunatoare conduceri mediului. Altfel, actiunile individuale ale

utilizatorilor multipli se pot usor combina pentru a produce un rezultat advers la

nivel de sistem.

Adesea, setul de utilizatori atomizati are nevoie sa fie organizat in

grupuri interactive, institutionalizate, cultural coezive pentru a dobandi abilitatea

de conducere si a formula si respecta reguli adecvate, drepturi si obligati.


41/100

Pot modelele traditionale de organizare sociala din tarile in curs de

dezvoltare sa indeplineasca acest rol? Dezamagirea privind proliferarea

slabiciunilor si manifestarea ineficientei agentilor guvernamentale au condus la

sustinerea idei de a reinvia institutile traditionale. In anumite circumstante,

aceasta tehnica sociala poate fi uneori eficienta. Insa aceasta nu poate deveni o

strategie universala, deoarece formarea structurilor institutionale pentru

managementul mediului la nivel local cere mai mult decat o simpla reinviere a

institutilor vechi sau traditilor.

2.3. Drepturile de proprietate si calculul economic

In prezent, orice analiza a mediului porneste de la recunoasterea

faptului esential ca problemele poluari si deprecieri resurselor naturale constituie

provocarea majora a societati actuale si a modurilor in care omul in intelege sa

se dezvolte. Pretutindeni in lume dezbaterea publica invoca poluarea apei si a

aerului, subtierea stratului de ozon, protocolul de la Kyoto, epuizarea resurselor

naturale si despadurirea etc. Numeroase asemenea dezbateri reflecta, pe de o

parte, conceptia eronata ca agravarea problemelor de mediu demonstreazacaracterul inadecvat al abordari economice in legatura cu aceste probleme. Pe

de alta parte, discursul public asupra problemelor ecologice tradeaza modalitatea

superficiala de expediere a argumentelor sub forma numeroaselor proteste, in

defavoarea identificari adevaratelor cauze ce alimenteaza atat "consumarea"

mediului, cat si majoritatea reactilor de indignare cu privire la acest proces.

Deoarece universul insemna materie, compozitia acestuia consta intr-o

multitudine de resurse naturale si elemente chimice. Daca prin multitudinea

resurselor naturale intelegem energia externa disponibila omului, necesara

desfasurari tuturor actiunilor umane, atunci problema resurselor naturale nu este

una a raritati de natura intrinseca. Strict dintr-un punct de vedere fizico-chimic,

resursele naturale reprezinta unul si acelasi lucru cu oferta totala de materie si


42/100

energie, ceea ce inseamna ca, din punct de vedere tehnic, aceasta oferta poate

fi apreciata ca find finita. Insa, adevarata problema a resurselor naturale este

mai degraba una de utilizare,accesibilitate si economisire.

In acest studiu ne propunem formularea unei abordari alternative la

explicatile "ecologiste" asupra deteriorari mediului. Utilizarea teoriei economice

pentru tratarea problemelor ecologice ofera posibilitatea amendari unora dintre

cele mai grave erori care se comit in analizele de mediu. Abordarea pe care o

propunem este reprezentata de ceea ce in literatura de specialitate se cheama

"ecologia de piata", adica aplicarea sistematica a principiului drepturilor de

proprietate in domeniul mediului si al resurselor naturale. Aceasta pozitie

metodologica deriva din recunoasterea faptului fundamental ca productia sischimbul (voluntar), in calitate de cauze legitime ultime ale progresului societati

umane, se bazeaza pe recunoasterea si respectul drepturilor de proprietate

privata, ca drepturi exclusive. Corespunzator acestei abordari, problemele de

mediu constituie rezultatele previzibile ale fisurilor manifestate in structura

institutionala a drepturilor de proprietate; in mod similar cu identificarea surselor

problemelor de mediu, modalitatea de rezolvare a acestora ar consta exclusiv in

corectarea fisurilor drepturilor de proprietate asupra resurselor naturale.

Pozitia metodologica a "ecologiei de piata" deriva din afirmarea

indelungatei traditi a individualismului metodologic care aseaza in centrul atentiei

si analizei stintifice omul, ca persoana individuala. In acest context, formularea

problemelor de mediu ca probleme de drepturi de proprietate (drepturi ale

persoanelor) face ca aceasta abordare sa fie centrata pe om, ceea ce o

deosebeste de alte concepti asupra problemelor ecologice, centrate in general

pe natura, pe mediu, pe drepturile animalelor etc. Faptul ca ecologisti de piata isi

concentreaza analiza asupra omului si drepturilorsale deproprietate nu inseamna

ca, prin aceasta analiza, are loc neglijarea naturi. Argumentul fundamental

consta in faptul ca existenta drepturilor personale de proprietate asupra

resurselor de mediu reprezinta modalitatea optima de solutionare a problemelor


43/100

ecologice, in ceea ce priveste protejarea naturisi conservarea resurselor

naturale.

Originile acestei abordari constau in recunoasterea avantajelor care

decurg din manifestarea caracteristici de exclusivitate a proprietati private.

Inovatia institutionala a drepturilor exclusive furnizeaza singurul criteriu

consistent logic si etic, lipsit de arbitrar si de caracter discriminator, de rezolvare

a conflictelor in contextul general al raritati. Existenta drepturilor exclusive face

ca oameni sa administreze chibzuit resursele pe care le detin, sa-si dezvolte

proprietatea si sa o foloseasca productiv. In acest context, rezolvarea

problemelor de mediu este circumscrisa intr-o mica masura programelor

ecologice publice de miliarde de dolari (suportate, in general, de catre cei carenu reprezinta cauza problemelor ecologice), destinate preveniri si combateri

poluari mediului inconjurator, ci mai degraba restaurari si respectari drepturilor de

proprietate. In conditile resurselor non-exclusive (spre exemplu, resursele

maritime, in general, cele caracterizate prin acces gratuit), principiul "maini

invizibile" functioneaza invers fata de mecanismul descris de Adam Smith: cand

fiecare isi urmareste interesul personal contribuie, in detrimentul tuturor, la

supraexploatarea si epuizarea resurselor respective. Intr-un asemenea mod se

deruleaza mecanismul pe care ecologistul american Garet Hardin l-a denumit

"the tragedy of the commons", sintagma invocata insistent de catre economisti in

analiza resurselor aflate in proprietate comuna: "o resursa la care toata lumea

are acces liber este o resursa fata de care nimeni nu are interesul sa asigure

intretinerea sau reinnoirea, deoarece este vorba de actiuni ce nu pot avea

valoare comerciala; deci o resursa condamnata sa fie supraexploatata si rapid

epuizata". Aceasta inseamna ca proprietatea privata promoveaza conservarea si

folosirea inteleapta a resurselor pentru vitor.

In general, intelegerea pe care majoritatea economistilor o ataseaza

conceptului de "drept de proprietate" se bazeaza pe ignorarea faptului ca dreptul

de proprietate are eminamente natura privata si individuala. Invocarea

justificarilor etice ultime ale proprietati private, asa cum deriva acestea din teoria


44/100

dreptului natural a lui John Locke, vine nemijlocit in sprijinul acestei poziti

analitice. Astfel, natura publica a proprietati (proprietatea tuturor, dar a nimanui,

de fapt, formulare defectuoasa prin aceea ca orice utilizare a unei resurse

reclama, in mod necesar, un drept exclusiv) nu reprezinta nimic altceva decat

rezultatul vicieri controlului exclusivasupra utilizarilor pentru care o resursa este

potrivita, datorita calitatilorei naturale intrinsece.

In legatura cu analiza economica a mediului se cuvine a remarca

distinctia dintre resursele utilizate (devenite bunuri economice ca urmare a

transformarilor graduale la care au fost supuse prin munca omului) si resursele

neutilizate (adica obiectele materiale din universul exterior ce nu constituie bunuri

economice).

Invocarea drepturilor de proprietate se poate face numai in legatura cu

prima categorie, ca drepturi de proprietate asupra resurselor utilizate. Explicatia

acestei situati constain faptulca drepturile legitimede proprietate decurg, in mod

necesar si esential, din apropriere originara (principiul lockean de homesteading

97340116 Dezvoltarea Durabila Si Energiile Regenerabile in Romania

Documents

Transcript of 97340116 Dezvoltarea Durabila Si Energiile Regenerabile in Romania