DEZVOLTAREA DURABILA SI ENERGIILE REGENERABILE IN ROMANIA

CAPITOLUL I DEZVOLTAREA DURABILA

1.1. Notiuni introductive

La inceput de secol si mileniu, civilizatia industriala ajunsa la nivelul

globalizarii, avand puterile uriase conferite de stiinta si tehnologie, se confrunta totusi cu

probleme foarte serioase. Adaptate situatiei dar pastrandu-si integral caracterul dramatic,

cuvintele lui Hamlet se potrivesc momentului in forma "a fi sau a nu mai fi". Salvarea

mai poate fi inca posibila numai pe calea dezvoltarii durabile. Aceasta este unanim

considerata ca singura "iesire de siguranta" pentru a evita o prabusire apropiata

intrerupand procesele de autodistrugere si a se sustrage destinului trist pe care l-au avut

toate civilizatiile precedente, dupa lungi perioade de un uimitor progres. Desigur

omenirea este amenintata de multe pericole (pandemii, meteoriti, cutremure, vulcani,

accidente nucleare etc.) dar cele care decurg din degradarea mediului si epuizarea

resurselor sunt cele mai importante, fiind extinse asupra intregii planete si practic

ireversibile. Conceptul dezvoltarii durabile renunta la lupta cu natura in schimbul

prieteniei cu aceasta, cautand sa franeze orice proces susceptibil de a aduce prejudicii

generatiilor viitoare si sa repare tot ce se mai poate. Este o manifestare de solidaritate

peste limitele unei vieti, dovada a maturitatii civilizatiei noastre in era globalizarii si

cautarilor extraterestre. Sunt necesare grabnic schimbari profunde in sferele activitatilor

industriale, economice, educative, culturale, administrative, politicii, stiintei si

tehnologiei revenindu-le un rol hotarator. Pe acest drum, inainte de toate, este nevoie de

un alt mod de a gandi si de alte atitudini, in spiritul "thinking globally, acting locally".

Totul trebuie facut rapid, din mers. Au de invatat copiii dar si cei maturi, pentru a nu fi

expusi sa devina, de la o zi la alta, incompatibili cu exigentele locului unde muncesc sau,

ceea ce este mai grav, suferinzi de "sindromul managerului depasit", care blocheaza si

imbolnaveste un intreg sector, ducandu-l la esec.

Sub presiunea situatiei existente, se construieste o baza corecta de gandire si

se adopta repere sintetice de orientare, avand rol catalizator in activitatea inginereasca.

Importanta lor este exceptionala in constructii deoarece acestea sunt utilizate cel mai

indelung. De regula, nu mai este timp sa apara cuvinte noi si se adopta frecvent expresii

in care termenii vechi primesc uneori semnificatii suplimentare, inca neincluse in

dictionare. Caracteristic este ca in engleza a fost introdusa sintagma "sustainable

development", iar in franceza "développement durable" preluata in romana prin

"dezvoltare durabila" (existand si variantele viabila sau sustenabila, care ar fi fost mai

aproape de sensul dorit). Alti termeni sau expresii mai putin cunoscuti sunt: masivitate

(greutate) virtuala, dematerializare, materiale ecologice, energie inglobata, energie

primara, secundara si finala, exergie, anergie, materiale energofage. imobile cu consum

redus de energie, case pasive, audit energetic etc.

Orice obiect are o masa dar realizarea lui implica folosirea unor materii prime

avand masa totala m1. In plus, se utilizeaza si o cantitate de energie obtinuta prin arderea

unei mase m2 de combustibili fosili. Astfel apare masa virtuala a produsului, care rezulta

dupa ce se scade masa m3 (ceea ce poate fi utilizat din deseurile recuperate dupa

dezafectare sau din produsul de fabricatie)

Desigur este o exprimare neobisnuita dar interesanta, deoarece sugereaza

intuitiv importanta agresiunii exercitata de orice proces de productie.

Plaja de variatie este vasta, in functie de produs, tehnologie si modul de

valorificare a deseurilor.

O astfel de abordare ar putea aduce date foarte interesante in constructii. In

primul rand ar trebui stabilite valori pentru diverse materiale utilizate si apoi pentru

variate tipuri de cladiri civile si lucrari ingineresti, tinand seama si de ceea ce se consuma

ulterior cu prilejul reparatiilor capitale. Rezultatul obtinut, impartit la durata medie de

viata a constructiei, da numai un indicator partial la care mai trebuie adaugat indicatorul

corespunzator consumului anual de energie in exploatare .

Dematerializarea a aparut recent, deoarece utilizarea din ce in ce mai intensa

a materialelor si energiei contribuie la degradarea mediului si la epuizarea resurselor

neregenerabile . Termenul dematerializare inseamna descresterea cantitatilor de materiale

incluse in circuitul de productie industriala si de generare a energiei. Astfel, a fost

adoptata expresia "decarbonarea energiei" prin folosirea resurselor regenerabile. Ideea se

reflecta in declaratiile "Clubului pentru factorul 10" , care argumenta ca aceasta

descrestere trebuie sa fie de zece ori si a dat loc la multe controverse, unii apreciind ca

diminuarea necesara ar fi de 100, altii mult mai mica. Se poate face o legatura si cu

propunerea lui Weizsäker , ca in urmatorii 50 de ani, cand populatia Terrei va creste de la

6 la 9 miliarde iar nevoile se vor egaliza, supravietuirea cere ca eficienta sa sporeasca de

cel putin patru ori.

Pentru un produs oarecare conteaza: indicele de impact, cantitatea care se

produce anual si trebuie actionat pentru: conceptii imbunatatite, tehnologii mai eficiente,

utilizarea resurselor regenerabile sau disponibile in cantitati practic nelimitate,

diminuarea consumurilor specifice in exploatare, folosirea deseurilor si recuperarea

materialelor din obiecte dezafectate. Toate sunt obiective principale ale progresului

tehnic.

Prin volumul urias al productiei de energie din combustibili fosili, acesta este

domeniul in care dematerializarea este deosebit de importanta. Un exemplu interesant

este dat de Islanda, tara in care se produce electricitate folosind apa fierbinte a

gheizerelor si cu ea se hidrogen utilizat la transporturile in comun. Se dezvolta si centrale

hidroelectrice cu ajutorul unor ghetari care se topesc acum cu viteza accelerata. In

curand, islandezii isi propun sa devina exportatori de hidrogen in vederea propulsarii

vapoarelor. In SUA, Franta, Germania si Japonia se dezvolta intens pilele de combustibil,

care utilizeaza hidrogen rezultand energie electrica fara ardere si fara degajari de CO2.

Dematerializarea poate fi un impuls pentru modificari favorabile in industrie.

Iata doua exemple banale. In componenta vehiculelor rutiere exista subsistemul de

evacuare a gazelor emise si de atenuare a zgomotului. La autoturismele Dacia 1300,

acum scoase din fabricatie dar inca prezente pe arterele de circulatie, tobele si teava de

esapament trebuie inlocuite anual deoarece se corodeaza. Circa 30 kg de material (metal

si azbest), fara a tine seama de masa virtuala, se transforma periodic in deseuri. Pe

parcursul a 20 de ani de utilizare a automobilului, masa lor ajunge sa fie aproape egala cu

cea a metalului din caroserie si motor! Nenumarate exemple exista la tot pasul si gasirea

lor poate constitui o tema de debut pentru orice curs de pregatire. In cadrul preocuparilor

pentru dezvoltare durabila, dematerializarea poate fi obtinuta prin imbunatatirea

conceptiei subansamblului respectiv si a calitatii cu care ajunge acesta pe piata. Este

interesant de remarcat ca dematerializarea vine in acest caz in contradictie cu

rentabilitatea fabricantului. Plecand de la calitatea mai slaba, acesta cheltuieste mai putin

si vinde mai mult, transferand dezavantajele in sarcina cumparatorului si asupra mediului

inconjurator, de unde sunt preluate resursele neregenerabile si unde sunt acumulate

deseurile. Contradictia intre economic si ecologic se manifesta atunci cand se fac analize

partiale, fara a tine seama de costurile care includ exploatarea si intretinerea pe durata de

viata (LCA - life cycle asessment). Problema trebuie examinata pe ansamblu si in cadrul

unui mecanism economic, conceput pentru a fi favorabil dezvoltarii durabile.

Dematerializarea este un argument si pentru valorificarea deseurilor prin

reciclare (sticle, metale, hartie, caramida, beton etc.), compostare (resturi alimentare) sau

incinerare (cauciuc, lemn). Un efect contrar este cand se fura si se sparg capace de

canalizare, tevi si alte elemente metalice inca utile, pentru a fi vandute centrelor de

achizitie. Din pacate, cu exceptia hartiei si a bateriilor auto, aproape nimic nu se

colecteaza pentru reciclare.

Materialele ecologice se disting prin aceea ca nu da 444e41e uneaza mediului

inconjurator si oamenilor. Placile de azbociment, ferodourile cu azbest, rocile usor

radioactive, anumite feluri de vopsea, sursele de COV (componente organice volatile) si

altele care polueaza nu pot fi incadrate in aceasta categorie favorabila. Prin asimilare cu

denumirea de carbune alb, data surselor hidroelectrice, se utilizeaza termenul de "material

alb" pentru cazul cand nu se consuma resurse neregenerabile. La fel, prin imprumut,

exista si denumirea de "material verde" care, ca si o planta, nu implica degajari de bioxid

de carbon. Astfel lemnul si produsele agricole, care absorb CO2 in perioada de crestere a

plantelor, nu degaja mai mult din acest gaz cand sunt arse, ceea ce justifica utilizarea lor

pentru inlocuirea combustibililor fosili. Si totusi acestea genereaza alte cateva substante

nocive daca ard.

Putine produse pot fi 100% verzi dar industria occidentala se orienteaza in

aceasta directie. Astfel apar compozitele la care armarea este asigurata cu fibre vegetale.

Toate produsele organice naturale se degradeaza indata ce mor. Pentru a impiedica

poluarea cu mase plastice, se cauta solutii sub forma materialelor biodegradabile. Idealul

ar fi sa se poata produce materiale care nu se degradeaza atata vreme cat sunt folosite, dar

care sa poata fi restituite mediului inconjurator, cand nu mai sunt utile.

1.2. Energie inglobata. Materiale energofage si imobile cu

consum redus de energie

Exista un "cost energetic" al materialelor, referitor la realizarea lor industriala

(fig. 1). Cand acest pret este mare, se adopta calificativul "energofag", denumire menita

sa sensibilizeze publicul. La o apreciere corecta, este necesara caracterizarea pe durata de

viata a produselor finale: vehicule, instalatii industriale, cladiri etc. In mod gresit,

utilizarea materialelor de izolare termica eficiente (pasla minerala, polistiren expandat) a

fost limitata drastic in anii 1970-1980, pe criteriul ca sunt energofage, cerand la fabricatie

cantitati importante de energie dar neglijand efectul benefic preponderent pe care acestea

il au in perioada de exploatare a constructiilor. La randul sau, aluminiul, pentru a carui

producere este necesara multa energie, prezinta avantajul ca nu se distruge prin oxidare,

putand fi reciclat. Candva, in viitor, tot necesarul de aluminiu va putea fi asigurat numai

prin reciclari. Trebuie observat ca pentru confectionarea unei folii de aluminiu (ρ = 2690

kg/m3) reciclat, se consuma numai 15,6 MJ/kg fata de 170 MJ/kg in cazul cand se recurge

la aluminiu nereciclat.

Fig.1 Energia inglobata (Ev) in materiale de constructie, dupa

Horst Arndt: Holtz- lemn; Zst- izolatie termica din celuloza; HWL- placi

fibrolemnoase; Gips- ipsos; KS- silicocalcar; GB- beton celular; Mifa- vata

minerala; PS- polistiren expandat; PB- beton poros; GF- vata de sticla; DSB-

beton dens; Z- caramida; STB- beton armat; PUR- spuma de poliuretan; K-

var (in MJ/t); ZT- ciment (in MJ/t); LZSB- beton usor cu adaosuri poroase.

Sunt indicatori care se modifica permanent ca urmare a progresului

tehnologic

Studii statistice efectuate in tarile dezvoltate scot in evidenta ponderea mare a

energiei care se consuma in cladiri care nu au scop productiv (fig. 2), situatie care se

reflecta in nivelul ridicat al cheltuielilor si in emisiile anuale de CO2. O analiza efectuata in

Anglia, publicata in , dupa Digest of UK Energy Statistics, evidentiaza urmatoarea

repartitie a consumului anual de energie: constructii 46%, industrie, agricultura si

transporturi 44%, productia de materiale de constructie 10%.

In figura 3 se prezinta o comparatie intre energia inglobata si energia

consumata in decursul a 25 ani de utilizare a diverse tipuri de constructie in Anglia, la

nivelul anilor 1975, cu mentiunea ca ulterior consumul in exploatare a mai scazut iar cel

inglobat a crescut, pentru a spori protectia termica a imobilelor. Totusi, pe ansamblu,

ponderea consumului in cladiri ramane foarte mare, deoarece majoritatea imobilelor sunt

vechi.

Astfel a crescut preocuparea pentru diminuarea consumului specific de

energie in cladiri civile, de la 200.300 kwh/m2·a pentru imobilele realizate pana in anii

'70, catre 75 kwh/m2·a in prezent. Mai mult, se dezvolta si imobile ecologice, care duc

preocuparea pentru eficientizarea energetica pana a le face furnizoare de mici cantitati de

energie electrica curata, folosind celule fotovoltaice montate pe acoperisuri. Se disting

doua categorii:

- case cu consum redus de energie (low energy houses), avand un

consum de energie finala de ordinul a 50 kWh/m2·a pentru incalzit spatiile;

- case pasive (passive houses), cu un consum de energie finala care

coboara spre 20 kWh/m2·a, fara a considera prepararea apei calde.

Fig. 2 Repartitia consumului de energie finala in Suedia. Se observa ca sectoarele

rezidential si tertial reprezinta 39% din total

Fig. 3 Comparatie privind consumul energie in 25 ani de exploatare si cel inglobat

in alcatuirea cladirilor de locuit din Anglia

Intre timp a aparut si notiunea de casa cu consum foarte redus de energie

demarate in Germania "SUPERNIEDRIGENERGIE HÄUSER", intermediar intre 20.50

kWh/m2·a.

Prin analogie cu vehiculele de transport rutier si tinand seama de echivalenta

energetica (1 litru de combustibil lichid = 10 kWh) aceste imobile sunt numite si "case de

2 sau 3 litri". Este un mod foarte eficient de a atrage atentia populatiei pentru constructii

ecologice, care beneficiaza de o protectie termica foarte buna, impreuna cu alte masuri:

utilizarea energiei solare, geotermale si eoliene, recuperarea caldurii pierdute prin aerul

viciat etc.

1.3.Audit energetic

Cuvantul englez "audit" inseamna revizie contabila, bilant sau constatare.

In contextul preocuparilor pentru dezvoltare durabila, auditul energetic a fost introdus in

SUA, ca o conditie pentru obtinerea subventiilor de stat oferite de Programul pentru

Conservarea Energiei (SSEP), in 1997, apoi pentru garantarea imprumuturilor. Acum,

auditul energetic inseamna identificarea si cuantificarea scurgerilor (consumurilor) de

energie, care au loc intr-o anumita unitate fizica (industrie, cladire, instalatie). In /7/ se

precizeaza ca auditul energetic stabileste intrarile de electricitate, gaz, petrol, carbune,

abur si modul in care acestea sunt folosite pentru iluminare, incalzire, conditionarea

aerului si productie. Auditul energetic trebuie sa stabileasca modalitati eficiente pentru

economiile de energie si reduceri de cheltuieli ca urmare a investirii in masurile de

conservare a energiei. In normativele aprobate de MLPTL, NP 47, 48 si 49/2000 se

introduce o defalcare in trei componente:

- expertizarea termica in care se stabilesc caracteristicile termotehnice ale

cladirilor (elemente de constructii si instalatii) si consumurile de energie pentru

satisfacerea exigentelor de functionare normala;

- certificatul energetic prin care, plecand de la expertiza energetica, se

stabileste "calitatea energetica" a constructiei si se acorda un calificativ. Certificatul

energetic devine obligatoriu in multe situatii;

- auditul energetic prin care se prezinta solutii pentru reducerea consumului

de energie in cladiri.

Din sfera principiilor, sub presiunea timpului care se scurge, dezvoltarea

durabila trebuie sa se concretizeze in actiuni cu efecte in multe domenii si, in mod

special, cu privire la reducerea consumurilor de energie obtinuta prin arderea

combustibililor fosili. Pentru aceasta, inginerilor le revin mari responsabilitati. Desi

cercetarea stiintifica mai poate aduce importante rezultate in domeniul valorificarii

energiilor regenerabile, totusi solutiile tehnologice care pot fi aplicate imediat, exista si ar

trebui introduse fara intarziere, cu sprijin guvernamental.

In sinteza, pot fi retinute patru concluzii dominante.

- Ne aflam la inceputul procesului de tranzitie spre dezvoltarea durabila

care se impune cu maxima necesitate si urgenta iar transformarile necesare trebuie sa

patrunda in toate sectoarele de activitate, incepand cu energia si educatia populatiei.

- Modificarile care se impun trebuie realizate in timpul generatiei actuale.

Altfel va fi prea tarziu.

- De cele mai multe ori, beneficiile nu apar numai acolo unde sunt cerute

investitiile. De aceea, statul si structurile internationale trebuie sa se implice substantial

prin legislatie, mecanism economic si sprijin financiar.

Trecerea spre dezvoltarea durabila este un proces de amploare planetara,

realizabil simultan prin cooperarea tuturor tarilor, deoarece efectele asupra mediului

natural nu cunosc limite impuse de granite. Este poate cel mai important aspect al

globalizarii. Suntem toti intr-o singura, unica ambarcatie.

1.4. Dezvoltarea economica durabila si mediul

Rolul omului in transformarea mediului a fost intuit cu peste un secol in

urma de catre Al. Von Humboldt, a fost reafirmat de catre S.Mehedinti,

G.Valsan, P.George, G.Bertrand, Ed. Bonnefous si altii care fac distinctie intre

mediul natural si mediul umanizat, antropizat sau culturalizat.

Deseori, activitatile umane pot produce modificari mult mai complexe

si de mai mare amploare decat fenomenele naturale (eroziunea solului,

colmatarea albiilor, defrisarea vegetatiei forestiere si ierboase, modificarea

arealelor speciilor floristice si faunistice sau chiar disparitia unora dintre acestea.

La Conferinta O.N.U de la Rio de Janeiro, din anul 1992, in raportul intitulat

"Viitorul nostru comun", dezvoltarea economica durabila sau cresterea durabila

reprezinta "o noua cale de dezvoltare care sa sustina progresul uman nu numai in cateva

locuri si pentru cativa ani, ci pentru intreaga planeta si pentru un viitor indelungat."

Omul, mediul si economia formeaza un sistem unitar la echilibrul

caruia trebuie sa vegheze intreaga societate umana. Ca urmare, noile concepte

au in vedere relatiile complexe economie-om-mediu si urmaresc sa previna

efectele negative rezultate din valorificarea resurselor in scopuri economice, sa

permita o dezvoltare echilibrata a sistemelor social-economice si ecologice incat

sa asigure existenta nu numai a generatiilor actuale, ci si a celor viitoare.

Strategia dezvoltarii durabile necesita o corelatie intre sistemele

economice, tehnologice si cele de tip uman, pe de o parte, precum si cele de tip

ambiental, pe de alta parte.

Exista doua categorii de factori cu rol in dezvoltarea durabila:

                    factori de baza,

                    factori de varf.

Dezvoltarea economica din societatea contemporana, caracterizata

printr-o tendinta tot mai evidenta de globalizare, genereaza, din pacate, si

fenomene cu tenta de criza, care se resimt deopotriva in procurarea de materii

prime si resurse energetice, de resurse agroalimentare si de apa, ca si in plan

demografic, social si cultural.

In ultima instanta, consumul excesiv de resurse naturale, in conditiile

unui spor demografic de nestavilit, constituie cauza crizei ecologice care

afecteaza negativ dezvoltarea economica.

Necesitatea abordarii dintr-o perspectiva ecologica, a politicilor de

dezvoltare economica, potrivit conceptului "capacity building" a fost reafirmata la

Conferinta de la Rio de Janeiro, din 1992, la cea de la Kyoto din 1997, si a fost

reluata recent cu ocazia Summit-ului Pamantului de la Johannesburg din anul

2002.

Dezvoltarea economica durabila, asa cum a fost definita de raportul

Bruntland, din anul 1998, nu reprezinta altceva decat "acea dezvoltare ce corespunde

necesitatilor societatii actuale, fara a compromite capacitatea de a satisface nevoile

generatiilor viitoare. "In acest context, starea economiei, privita la orice scara-locala,

regionala sau globala-nu poate fi izolata de starea mediului ambiant, de capacitatea de

sustenatie a acestuia.

O lunga perioada de timp, pana in urma cu circa 20 de ani, se acorda prioritate

cresterii economice, excluzand problemele de protectie a mediului. Formele grave de

manifestare a deteriorarii componentelor mediului inconjurator au impus schimbarea

acestei mentalitati.

Desigur ca perspectiva cresterii economice inaintea protectiei mediului este

posibila. Se poate sustine o astfel de strategie prin faptul ca o economie stabila genereaza

fonduri si permite o intensa munca sociala in domeniul protectiei mediului. Aceasta se

aplica mai ales in cazul tarilor in curs de dezvoltare. Se favorizeaza pagubele ecologice si

consecintele asupra sanatatii generatiilor prezente si viitoare. De asemenea, nu este

sesizata problema necesitatii participarii tuturor tarilor la rezolvarea problemelor globale

ale protectiei mediului (schimbari climatice, stratul de ozon, desertificarea etc). Tarile,

mai ales cele in curs de dezvoltare, sunt confruntate cu grave probleme de protectia

mediului pe plan local, nemaiavand disponibilitati, mai ales materiale, de a contribui la

rezolvarea celor globale.

Pe de alta parte, insusi principiul de a aborda mai intai paguba si apoi

remedierea este de pus in discutie si nu constituie singura abordare. Managementul

ecologic, ca si stiinta medicala, are un principiu confirmat, prevenirea este intotdeauna

mai buna si mai economica decat tratarea. Iata de ce este esential ca in aceasta etapa de

dezvoltare a omenirii, in toate tarile, obiectivele economice si cele ecologice, incluzand si

actiunile de protectia mediului sa fie integrate de la inceput in scopul de a minimaliza

pagubele ecologico-economice. In ultimul timp, specialistii, numerosi politicieni si

factori de decizie au inteles acuitatea acestei probleme, cautand solutii locale sau globale,

economice, tehnice sau politice. Aceasta a condus la dezvoltarea ingineriei mediului.

Nivelul optim corespunde acelei dezvoltari de lunga durata care poate fi

redimensionarea cresterii economice, avand in vedere o distributie mai echitabila a

resurselor si accentuarea laturilor calitative ale solutiei:

        eliminarea saraciei in conditiile satisfacerii nevoilor esentiale pentru un

loc de munca, hrana, energie, apa, locuinta si sanatate;

        asigurarea cresterii demografice a populatiei la un nivel acceptabil

(crestere demografica controlata);

        conservarea si sporirea resurselor naturale, pastrarea diversitatii

ecosistemelor, supravegherea impactului activitatilor economice asupra mediului;

        reorientarea tehnologiilor si abordarea controlului riscurilor;

        descentralizarea formelor de guvernare, cresterea gradului de participare

la luarea deciziilor privind mediul si dezvoltarea pe plan national si international;

Mediul ambiant este, inainte de orice, un ansamblu teritorial sau un spatiu

geografic in care se desfasoara viata umana. Din aceasta perspectiva, omul trebuie

considerat ca fiind "chintesenta mediului." Studiul relatiilor dintre om sau organisme si

natura are la baza teoria sistemelor care implica un continuu aport de substanta, energie si

informatie din exterior, transformarea acestora in cadrul sociogeosistemului si elaborarea

sau productia de noi bunuri utile si reziduuri provenite din valorificarea resurselor

preluate de om din natura.

Rolul omului in transformarea mediului a fost intuit cu peste un secol in urma

de catre Al.Von Humboldt, a fost reafirmat de catre S. Mehedinti, G.Valsan, P.George,

G.Bertrand, Ed.Bonnefous si altii care fac distinctie intre mediul natural si mediul

umanizat, antropizat sau culturalizat.

Deseori, activitatile umane pot produce modificari mult mai complexe si de

mai mare amploare decat fenomenele naturale (eroziunea solului, colmatarea albiilor,

defrisarea vegetatiei forestiere si ierboase, modificarea arealelor speciilor floristice si

faunistice sau chiar disparitia unora dintre acestea.

De aici rezulta necesitatea cunoasterii relatiilor om-natura si descifrarea

proceselor ce contribuie la organizarea si functionarea sistemelor geografice pentru ca

acestea sa-si mentina capacitatea de autoreglare.

La Conferinta O.N.U de la Rio de Janeiro, din anul 1992, in raportul intitulat

"Viitorul nostru comun", dezvoltarea economica durabila sau cresterea durabila

reprezinta "o noua cale de dezvoltare care sa sustina progresul uman nu numai in cateva

locuri si pentru cativa ani, ci pentru intreaga planeta si pentru un viitor indelungat."

Dezvoltarea durabila sau dezvoltarea sustenabila trebuie privita ca fiind

singura alternativa la criza modelului traditional de crestere economica in care

deteriorarea mediului si criza ecologica au efecte directe atat asupra economiei cat si a

societatii umane.

Tabel 1. Criterii ale dezvoltarii

durabile si ariile de cuprindere

Categorii principale

Criteriul de baza Aria de cuprindere

A. Protectia biosistemelor si a componentelor acestora

Conservarea biodiversitatii

Protectia aerului, apelor, padurilor si solurilor

Protectia sanatatii oamenilor si animalelor

B. Eficienta capitalului natural, material si uman

Productivitatea solurilor

Consumurile de energie

Raportul surse regenerabile / neregenerabile

Productivitatea munciiC. Echitate (intre state, in

plan regional si in plan local)

Intre state:

Fenomene globale de poluare

In plan regional:

Poluarea transfrontaliera

Poluarea apelor de granita

Poluarea marilor bazine hidrografice

Gradul de epuizare a resurselor

Repartitia costurilor sociale ale protectiei mediului

In plan local:

Resursele regenerabile

Numarul populatiei si marimea statelor

Comportamentul ecologic al comunitatilor umane

Omul, mediul si economia formeaza un sistem unitar la echilibrul

caruia trebuie sa vegheze intreaga societate umana. Ca urmare, noile concepte

au in vedere relatiile complexe economie-om-mediu si urmaresc sa previna

efectele negative rezultate din valorificarea resurselor in scopuri economice, sa

permita o dezvoltare echilibrata a sistemelor social-economice si ecologice incat

sa asigure existenta nu numai a generatiilor actuale, ci si a celor viitoare.

Strategia dezvoltarii durabile necesita o corelatie intre sistemele

economice, tehnologice si cele de tip uman, pe de o parte, precum si cele de tip

ambiental, pe de alta parte.

Exista doua categorii de factori cu rol in dezvoltarea durabila:

        factori de baza, care sunt caracteristici tuturor statelor, si cuprind

elemente ale cadrului natural (pozitie geografica, clima, relief, alcatuire

geologica, ape, vegetatie, fauna, soluri si resursele dependente de aceste

elemente) precum si componente de ordin social, in cadrul carora rolul principal

revine fortei de munca.

        factori de "varf" care sunt proprii societatilor cu economie

dezvoltata si care sunt reprezentati prin tehnologii perfectionate, personal cu

inalta calificare, cercetare stiintifica bine organizata etc.

Dezvoltarea durabila implica trei dimensiuni distincte:

        o dimensiune ecologica, pentru asigurarea compatibilitatii om-

natura;

        o dimensiune social-umana, care sa contribuie la revigorarea

generatiilor actuale si viitoare;

        o dimensiune teritoriala (nationala, regionala si globala)

determinata de tendintele tot mai accentuate de mondializare sau globalizare,

integrare si multipolaritate.

Atat in economie cat si in ecologie, actioneaza legea dependentei

echilibrate a ecosistemelor si a sistemelor sociale, de volumul resurselor

(materiale, energetice, informationale) care conditioneaza dezvoltarea. Prin

exploatarea si valorificarea excesiva a acestora, peste limita de regenerare sau

de suport, sistemele naturale, din care fac parte resursele prelevate, pot deveni

instabile la actiunea factorilor externi.

Exploatarea solului ofera cel mai bun exemplu in acest sens. Prin

aplicarea de substante chimice fertilizante, productia agricola a crescut

considerabil, intr-o prima etapa, pentru ca apoi sporul realizat, in acest mod, sa

fie tot mai redus. Defrisarea padurilor duce la restrangerea arealelor forestiere cu

pana la 20-25 milioane hectare pe an.

Corelarea dezvoltarii economice cu structurile ecologice, dintr-un

anumit cadru teritorial, constituie strategia de baza in definirea conceptului de

ecodezvoltare.

Elaborat in urma cu doar cateva decenii, acest concept se impune, tot

mai pregnant, atat in politicile de protectie a mediului inconjurator cat si in

configuratia structurilor economice.

Protectia mediului inconjurator, cu toate componentele acestuia,

implica analiza unor aspecte dintre cele mai complexe, de la cele care privesc

schimbarile climatice si degradarea ozonosferei sau formarea ploilor acide, pana

la utilizarea excesiva a produselor chimice, acumularea unor mari cantitati de

deseuri, poluarea apelor interioare si litorale, degradarea solurilor, prevenirea

riscurilor naturale si tehnologice, declinul biodiversitatii etc.

In planul politicilor de mediu, evolutii pozitive au fost inregistrate doar

in prevenirea deteriorarii stratului de ozon, a ploilor acide, a riscurilor naturale si

tehnologice, in timp ce in celelalte domenii masurile luate au fost insuficiente, nu

numai ca acoperire geografica, ci si in raport cu elementele componente ale

sistemelor naturale afectate de poluare.

Intre optimul economic si cel ecologic exista o contradictie generata de

caracteristicile bunurilor cu care se opereaza. Economia foloseste bunuri

concrete, cu o valoare ce poate fi calculata, pe cand ecologia ia in considerare

bunuri ce nu intra in sistemul de valori caracteristice economiei, fapt pentru care

sunt denumite bunuri libere (atmosfera, peisajele, speciile rare etc.) Acestea din

urma sunt cele mai expuse riscului de degradare.

Privita din perspectiva globala, exista o singura economie mondiala in

care sunt legate, in masura mai mare sau mai mica, toate tarile, regiunile sau

chiar localitatile.

Atat in economie, cat si in procesul de transformare a spatiului

geografic, exista fluctuatii ciclice care pot fi incadrate in patru tipuri:

        cicluri logistice, de lunga durata, cu faze de expansiune si de criza

(faza 1100-1300, cu expansiune data de cresterea demografica si colonizarile

teritoriale din Evul Mediu, faza 1300-1450 corespunde crizei feudalismului, faza

1450-1600 marcheaza trecerea la capitalismul mercantilist, cu afaceri si comert.

In faza urmatoare se deschide era industriala etc.);

        ciclurile climatice, la scara mare, cum a fost si cel dintre 1870-

1900, au generat declinul economic al unor state, precum Marea Britanie si

altele, concomitent cu ascensiunea altora ca S.U.A, Franta, Germania, Rusia;

        ciclurile Kondratiev, cu durate medii de 20 ani, sunt fluctuatii ale

preturilor, cu caderi, cresteri si spirale inflationiste. Ele sunt determinate de lipsa

tehnologiilor noi;

        acestora li se aduga ciclurile Kuznets care pun in evidenta si mai

pregnant instabilitatea structurilor economice si a echilibrelor ecologice.

Ecodezvoltarea, conceputa ca dezvoltare economica in context

ecologic, implica o buna cunoastere a legilor naturale care stau la baza

functionalitatii geosistemice, de care depind echilibrele ecosistemice, dar si

corelarea acestora cu structurile sociale, cu specificul civilizatiilor din fiecare

regiune geografica.

Dupa modul in care a fost abordata ecodezvoltarea si raporturile om-

natura au rezultat in timp 4 conceptii diferite:

        conceptia geocentrica exclude interventia umana asupra mediului

natural. Conform acestei conceptii, natura trebuie sa-si pastreze puritatea

neatinsa;

        conceptia biocentrica promoveaza rolul omului in protectia tuturor

formelor de viata. Ea pune accent pe preocuparile de ordin ecologic ale societatii

umane;

        conceptia antropocentrica situeaza omul in centrul preocuparilor de

ordin economic incat toate resursele trebuie subordonate nevoilor crescande ale

acestuia;

        conceptia generalizatoare are la baza principiul reconcilierii omului

cu natura si mentinerea unui echilibru ecologic prin care sa se asigure

dezvoltarea economica si progresul societatii umane.

Mediul inconjurator nu trebuie privit ca un sistem static, ci se afla intr-o

permanenta evolutie, avand importante geofluctuatii care afecteaza toate

componentele geosistemice: clima, soluri, resurse de apa, biodiversitate etc.

O asemenea evolutie conditioneaza in mod direct bioproductivitatea si

intregul complex de procese fizico-chimice si biologice de care depinde

asigurarea securitatii omenirii, nu numai cu produse agroalimentare, ci si cu

energie, materii prime. Fluctuatiile geosistemice conditioneaza, in

egala masura, dinamica populatiei, atat in structura, in miscarea ei naturala, cat

si in repartitia teritoriala. Asemenea fenomene au avut loc si in trecut, incat ele se

pot reedita in noile conditii ale tendintei de a se stabili un alt echilibru intre

populatia in crestere si resursele de care dispune societatea umana aflate in

declin.

CAPITOLUL 2. DIMENSIUNI ALE DEZVOLTARII

DURABILE

2.1.Provocari majore ale dezvoltari

Lumea se confrunta in prezent cu o presiune extraordinara generata

de insuficienta resurselor, in special in cazul celor mai saraci si dezavantajati

locuitori ai planetei. Un miliard de oameni, indeosebi din tarile in curs de

dezvoltare, nu au aces la apa curata; 1,7 miliarde oameni nu au acces la

sistemul sanitar; peste 2,2 milioane oameni din tarile in curs de dezvoltare,

majoritatea copi, mor anual datorita bolilor asociate lipsei apei si servicilor de

sanatate. Pana in anul 2025 circa o jumatate din populatia globului se va

confrunta cu lipsa apei. La acestestatistici mai trebuie adaugata cresterea

populatiei globului cu aproximativ 90milioane pe an, crestere concentrata de

asemenea in tarile in curs de dezvoltare.

Toate acestea sporesc provocarile uriase carora decidenti politici

trebuie sa le faca fata. Ei trebuie sa reconcilieze nevoile si aspiratile unei populati

in crestere cu resursele limitate oferite de mediul natural.

Dintre provocarile majore se detaseaza:

. Productia alimentara. Cresterea populatiei globului la 9 miliarde

locuitori in urmatori 40 de ani va determina dublarea consumului de alimente.

Desi rata necesara de crestere a productiei alimentare este de1,6% anual (2% in

ultimele trei deceni), oameni de stinta considera ca aceasta sarcina va fi foarte

dificil de realizat in viitor deoarece multe dintre sursele de crestere anterioare nu

mai sunt disponibile. Doua optiuni raman posibile: intensificarea productiei pe

pamantul aflat deja in folosinta sau extinderea productiei pe suprafete noi. In

ultimele trei deceni, pe seama intensificari s-a asigurat 90% din cresterea

productiei agricole. Este insa greu deapreciat daca o noua "revolutie verde" va

mai putea fi posibila in vitor, asigurand cresteri la fel de spectaculoase ale

veniturilor ca in ani anteriori. Provocarea consta nu doar in a incerca o

performanta asemanatoare, cat mai ales de a realiza acest lucru intr-un mod mai

putin daunator mediului decat pana acum.

. Cresterea rapida a populatiei. Sporirea rapida a populatiei si a

volumului de activitati creste presiunea asupra ecosistemelor fragile. In ultimul

deceniu, intre 7% si 10% din padurile tropicale au fostdistruse; importantestraturi

geologice au fost epuizate, iar zonele de litoral au fost poluate intr-un ritm

nemaiintalnit.

Agricultura bazata pe defrisarea padurilor concomitent cu cresterea tot

mai rapida a populatiei creeaza cicluri vicioase ale degradari solului si reduceri

productivitati. Este recunoscut faptul ca o crestere a veniturilor nu produce

aceste probleme, ci din contra, le poate reduce.

. Urbanizarea si poluarea. Faptul ca 90% din cresterea populatiei

globului se inregistreaza in zonele urbane ridica probleme deosebite de

schimbare sociala si institutionala, investiti in infrastructura si controlul poluari.

Numeroaseautoritati municipale sunt coplesite de responsabilitatile curente, iar

sarcinile aflate in fata lor vor continua sa creasca in vitor. Pentru a face apa

curata disponibila pentru fiecare locuitor in urmatori 40 de ani trebuie extinse

servicile pentru mai mult de 3,7 miliarde rezidenti urbani. In orase

precumBangkok, Mexico City sau Sao Paulo, aerul poluat si apa constituie

serioase amenintari pentru sanatatea populatiei. Emisileindustriale ale gazelor de

sera, amenintand cresterea cu 2-4 grade C a temperaturi globului de-a lungul

urmatorului secol, nu dau semne de atenuare. Reducerea consecintelor poluari

in unele tari cu crestere rapida cere ca poluarea pe unitatea de output industrial

sa scada cu 90% pana in 2030. De asemenea, consumul de energie a crescut.

Din totalul consumului energetic, combustibili minerali reprezinta in

prezent 80%, ceea ce duce la poluarea aerului si la efectul de sera.

Atat Conferinta Natiunilor Unite privind Mediul si Dezvoltarea din iunie

1992 de la Rio de Janeiro, cat si Conferinta ONU de la Johannesburg din 26

august - 4 septembrie 2002 au contribuit in mod semnificativ la constientizarea

urgentei unei dezvoltari durabile. Mesajul clar adresat intregi lumi este urmatorul:

fara o gestionare mai buna a mediului inconjurator dezvoltarea va fi subminata,

iar fara o dezvoltare accelerata a tarilor sarace, politicile privind mediulvor esua.

Aceste conferinte au constituit astfel un semnal adresat intregi lumi

care, dupa deceni de distrugere a calitati mediului in favoarea cresteri

economice, a devenit tot mai ingrijorata privind legatura cruciala si potential

pozitiva intre cele doua fenomene. Umanitatea trebuie sa invete sa traiasca in

cadrul restrictilor mediului fizic, privit atat ca furnizor de inputuri cat si ca loc de

evacuare adeseurilor. Trebuie recunoscut ca, desi degradarea mediului nu a

atins nivelurile critice de amenintare a vieti pe pamant, ea poate provoca un

declin puternic a calitati lumi in care traim. Trebuie asumata responsabilitatea

privind alte speci si necesitatea protejari biodiversitati. De asemenea, este

necesara gasirea unui mod care sa permita tuturor oamenilor, in prezent si-n

vitor, sa se bucure de apa si aer curat, precum si de soluri fertile.

2.2.Directi de cercetarea dezvoltari durabile

Termenul de "dezvoltare durabila" a fost introdus in limbajul curent de

Comisia Mondiala asupra Mediului si Dezvoltari (Comisia Brundtlant) in 1987.

Vorbind despre dezvoltare ca "satisfacerea nevoilor generatilor

prezente fara a compromite capacitatea generatilor vitoare de a-si asigura

nevoile", raportul ComisieiBrundtlant,Vitorul Nostru Comun, a pus in evidenta

nevoia de abordare simultana a imperativelor dezvoltari si mediului.

De atunci, a fost depusa o munca substantiala pentru

operationalizarea conceptului de dezvoltaredurabila, ceea ce a constituit de altfel

si principala tema a Raportului Dezvoltari Mondiale prezentat de Banca Mondiala

in 1992. Eforturile vor inregistra un progres in masura in care se va reusi

integrarea a trei puncte de vedere:

. cel al economistilor, ale caror metode cauta sa maximizeze

bunastarea in conditile constrangerilor impuse de stocul de capital existent si de

tehnologile disponibile;

. cel al ecologistilor, care pun accentul pe pastrarea integritati

subsistemelor ecologice consideratevitale pentrustabilitatea ecosistemului global.

Uni sustin prezervarea tuturor ecosistemelor, in timp ce alti vorbesc de

mentinerea rezistentei si adaptabilitati dinamice a sistemelor naturale ce

constituie suport al vieti. Unitatile de calcul ce raspund acestui ultim deziderat nu

sunt monetare, ci fizice, iar disciplinele predominante care le studiaza sunt

biologia, geologia, chimia si stintele naturale in general;

. cel alsociologilor, care accentueaza faptul ca actori-cheie sunt

fintele umane, ale caror modele de organizare sociala sunt cruciale pentru

identificarea solutilor viabile in vederea atingeri unei dezvoltari durabile. Intr-

adevar, dovadaconsta in aceea ca subestimarea factorilor socialiin procesul

dezvoltari pune serios in pericol eficienta diferitelor programe si proiecte de

dezvoltare.

In timp ce economisti, ecologisti si sociologi sunt in principiu de acord

ca punctul de vedere al fiecaruia este important, ei nu abordeaza de regula

aceste probleme din toate aceste perspective. Un economist, de exemplu, ar

putea usor recunoaste importanta factorilor sociali sau de mediu, dar ar putea

interpreta aceste probleme prin lentilele propri. Problemele sociale tind astfel sa

fie reduse la chestiuni de inegalitate, iar problemele de mediu la chestiuni de

management al resurselor naturale. In schimb, ar putea fi absente problemele

care tin de coeziune sociala, identitate culturala si integritate a ecosistemului.

Incercarea decidentilor politici de a reuni experti din toate aceste

discipline, ca parteneri egali, trebuie precedata de rezolvarea unui numar

important de chestiuni conceptuale si metodologice. Problemele cheie

nerezolvate privesc patru mari directi:

- evaluarea

- luarea decizilor in conditi de incertitudine

- proiectarea politica si institutionala

- sustenabilitatea sociala.

Cum ar trebui evaluat mediul ?

Punctul de plecare pentru un bun management al mediului este

recunoasterea costului generat de pagubele provocate mediului si luarea lor in

considerare in procesul decizional. Dar acest lucru este dificil de pus in practica

pentru ca ar fi necesara o estimare nu numai a beneficilor directe pentru oameni

(de exemplu, beneficile datorate productivitati solurilor bune sau apei curate), dar

de asemenea si beneficile indirecte (de exemplu, protectia bazinelor de apa ca

urmare a prezentei tinuturilor impadurite). In plus, unele active naturale, precum

diversitatea biologica, au valori potentiale de care nu suntem inca informati (de

exemplu, furnizarea de noi medicamente in vitor) si care sunt dificil de estimat.

Cei mai multi dintre noi cred ca lumea naturala are o valoare

"intrinseca", dincolo de valoareaacesteiapentru oameni.

Un numar important de tehnici, inclusiv evaluarea conditionata,

estimarea costului de inlocuire sau utilizarea pietelor "surogat", au fost

perfectionate pentru estimarea valori servicilor aduse de mediu. Banca Mondiala

si-a consolidat in ultimul timp capacitatea de asistare a decidentilor politici din

tarile in curs de dezvoltare privind utilizarea acestor tehnici. Raman insa multe

alte lucruri de perfectionat in termeni metodologilor si aplicari empirice.

Cum ar trebui construita sustenabilitatea in termeni conturilor

nationale?

Tehnicile de evaluare au fost folosite de obicei in scopul informari la

niveluri de proiect si de sector. Ele sunt in acelasi timp necesare influentari

decizilor la nivel national. Conturile nationale conventionale pot fi utile

macroeconomistilor, insa ele raspund prea putin necesitatilor de masurare a

venitului sustenabil sau schimbarilor in capacitatea productiva a natiuni. Aceste

conturi includ estimari ale deprecieri capitalului produs de oameni, nu insa si al

deprecieri resurselor naturale, care este deosebit de importanta in cazul unor

tari.

De exemplu, atunci cand se defriseaza padurile tropicale, nu se face

nici o estimare asupra pierderi unuiasemenea activ de neinlocuit.

Pentru a rezolva unele din aceste deficiente, Banca Mondiala a

colaborat cu Oficiul de Statistica al ONU si cu alte instituti, punand la punct, in

ciuda unor probleme tehnice, un nou sistem de conturi nationale - Sistem

Integrat de Conturi Economice si de Mediu - care sa includa si aspecte

referitoare la mediul natural.

Cum ar trebui sa evaluam vitorul?

Emisiunea dioxidului de carbon in aer nu costa nimic generatia

prezenta, insa poate costa generatile vitoare. Cum ar trebui evaluat impactul pe

termen lung? In mod conventional, economisti au aplicat rate de actualizare

costurilor si beneficilor vitoare. Ecologisti, si chiar cetateni obisnuiti, au

argumentat adesea ca este cu siguranta gresit sa se evalueze bunastarea

oamenilor nenascuti inaintea evaluari propriei bunastari. Economisti raspund ca

aceasta nu reprezinta bunastarea generatilor vitoare care este actualizata; este

pur si simplu faptul ca o unitate monetara de azi poate fi investita cu o rata real

pozitiva generand mai multe unitati monetare in vitor (si deci valoreaza mai mult

de o unitate monetara in vitor). Acesta este motivul pentru care ei aleg, de obicei,

sa actualizeze vitorul la costul de oportunitate al capitalului.

Pentru decizile pe termen scurt, acest argument este convingator,

desi este inca subiectul unor probleme empirice cunoscute privind estimarea

unei rate de actualizare corespunzatoare. Pe termenul lung, este totusi necesar

sa analizam nivelul ratei de actualizare, care ar trebui sa fie suficient de inalt,

deoarece nu putem fi siguri ca ratele pozitive ale randamentului investitiei vor

continua in vitor, mai ales daca baza resurselor naturale continua sa se

deterioreze. Cei mai multi economisti sustin folosirea pentru perioade foarte

lungi de timp a unui nivel al ratelor de actualizare mai mic de 9-12%, egal cu cel

folosit de obicei pentru investitile pe termen mediu in tarile in curs de dezvoltare.

Insa, cat de scazut ar trebui sa fie acest nivel ramane inca un subiect

controversat.chiar intre economisti.

Exista sugestia practicari unor rate de actualizare egale cu zero;

aceasta ar incuraja forma de dezvoltare capital-intensiva, ceea ce ar conduce

probabil la efecte adverse ale dezvoltari. De asemenea, ar trebui respins

argumentul ca impactul asupra mediului ar trebui sa aiba o rata de actualizare

separata, mai mica decat in alte cazuri; nu exista nici un motiv pentru a da

prioritate protectiei mediului in raport cu sanatatea, educatia sau proiectele de

planning familial. Exista nevoia explorari unor modalitati variate ale suplimentari

analizei cost-beneficiu- precum impunerea "conditiei de sustenabilitate" - cerand

sa nu fie epuizat intreg stocul de capital.

face ca abordarile conventionale ale managementului riscului, care

asociaza probabilitati diferitelor rezultate posibile, sa fie dificil de implementat.

Si un comportament uman bine intentionat poate conduce la o paguba

ecologica total neasteptata. De exemplu, cand clorofluorocarburile au fost initial

folosite, nimeni nu a anticipat deteriorarea stratului de ozon.

Gradul inalt de incertitudine nu justifica inactiunea. Sub presiunea

saraciei, a dinamici demografice si economice, costurile inactiuni sunt chiar mai

mari decat cele ale actiuni. Incertitudinea cere evaluari riguroase ale mediului

pornind de la datele stintifice disponibile.

Cum ar trebui sa acordam prioritate biodiversitatii ?

Disparitia specilor este un caz extrem al ireversibilitati, dar impactul

pierderi diversitati biologice este incert datorita lipsei noastre de cunostinte.

Unele speci sunt vazute ca depozitare ale unui material biologic cheie;

altele sunt vazute ca avand o semnificatie genetica marginala. Dar, cunostintele

noastre in acest domeniu sunt destul de limitate.

Cata prioritate ar trebui data protectiei biodiversitati? Pe de o parte,

uni biologi ar dori sa salveze orice. Disparitia iminenta a rinocerului alb, balenelor

sau elefantilor, a stimulat eforturile de conservare. Insa vointa publica de a salva

nenumaratele speci marunte (insecte minore si plante) este mult mai putin

evidenta, iar costul salvari tuturor specilor poate fi prohibitiv. Pe de alta parte, pot

fi acceptate initiative organizate si corelate, prin care s-ar putea prezerva

mostenirea genetica unica a lumi.

Cum ar trebui stabilite prioritatile ?

In fata problemelor complexe generate de pericolele la care este

expus mediul si de volumul limitat al resurselor, de unde ar trebui sa inceapa

guvernul?

Problemele care par la prima vedere cele mai urgente pot sa nu fie in

practica ca cea mai buna alegere in termeni monetari. In Europa rasariteana, de

exemplu, in ciuda nevoi evidente de curatare a raurilor poluate, calculele pot

demonstra ca benefici mai mari s-ar obtine prin reducerea poluari aerului.

O abordare interesanta de stabilire a prioritatilor apatine echipei de la

Universitatea Harvard care a pus la punct o schema pentru clasificarea diferitelor

optiuni. Esenta acestei metode, care continua munca de pionierat a Agentiei de

Protectie a Mediului a SUA, consta in derivarea unui set de indicatori bazat pe

impactul deteriorari mediului asupra sanatati umane, activelor productive si

functilor ecologice. Aceasta metodologie este inca in stare incipienta.

Astfel de analize pot fi utile oricarei tari deoarece permit conceperea

unor planuri de actiune asupra mediului prin care decidenti vad problemele de

mediu ca un intreg. In plus, intr-o anumita masura, procesul este participativ.

Astfel,publicul poate fi constientizat cu privire la optiunile si pericolele carora

trebuie sa le faca fata.

Politicile pentru dezvoltarea sustenabila a mediului se inscriu in doua

categori. In prima, sunt cele care promoveaza cresterea economica si gestiunea

mediului. Acest gen de politici includ eliminarea subventilor la utilizarea

resurselor, clarificarea drepturilor de proprietate, accelerarea educatiei si a

programelor privind populatia. Astfel de politici ar trebui sa fie relativ

necontroversate, avand nevoie de vointa politica si fonduri pentru implementarea

lor. In cea de a doua categorie sunt incluse politicile menite sa stopeze

comportamentul de producere a pagubelor mediului prin reglementari si

stimulente.

Ele-s mai controversate in aceea ca implementandu-le gresit pot

provoca distorsiuni in economie. Studile empirice evidentiaza faptul ca

instrumentele bazate pe criteri de piata precum cele care genereaza obligati

pentru cei care polueaza, sunt in general mai bune decat restrictile cantitative, in

ciuda faptului ca ultimele au predominat in cadrul politicilor. O sarcina majora

este aceea de a evalua masura in care tarile in curs de dezvoltare pot evita

abordarile de comanda si control, abordari comune si tarilor industriale, care deci

minimizeaza orice compromis intre cresterea economica si protectia mediului.

Multe politici bine intentionate privind mediul au esuat datorita lipsei

capacitati institutionale. Ca urmare, numeroase tari cauta sa-si consolideze

capacitatea lor institutionala. Banca Mondiala acorda asistenta la mai mult de 50

dintre ele. Experienta sugereaza ca structura organizationala a institutilor este

mai putin importanta decat claritatea mandatului, resursele adecvate si abilitatile

tehnice. Raman insa de precizat alte aspecte in termeni proiectari institutionale

corespunzatoare in diferite contexte socio-culturale.

Componentele sociale ale dezvoltari nu sunt mai putin importante

decat cele economice sau tehnice. Oameni pot fi priviti atat ca beneficiari cat si

ca victime ale tuturor activitatilor de dezvoltare. Implicarea lor activa in procesul

dezvoltari este cheia succesului. Programele de mediu vor esua cu certitudine

daca nu vor avea drept obiectiv permanent continuarea sporiri bunastari

oamenilor. Tarile sarace sunt cel mai puternic afectate de degradarea mediului,

find in acelasi timp si cel mai slab echipate pentru a se proteja.

Dezvoltarea durabila sub aspect ecologic (eco-dezvoltarea) trebuie sa

asigure protectia biosferei, respectiv a biodiversitati si a desfasurari normale a

fenomenelor si ciclurilor bio-geo-chimice.

Ecologisti au un rol din ce in ce mai important in procesul adoptari

decizilor economice. Ei aduc o perspectiva la nivelul ansamblului sistemului, o

vedere pe termen lung care accentueaza prevenirea si un pachet de practici

ecologice menite sa consolideze dezvoltarea socioeconomica.

In mod traditional, ecologia avea o relevanta redusa pentru cei

interesati de domeniul afacerilor. Insa, in ultimi ani situatia s-a schimbat,

reflectand o alta perceptie asupra modului in care oameni influenteaza utilizarea

si conservarea resurselor naturale.

Initial, resursele naturale erau considerate "bunuri libere" si prevala

cresterea economica nelimitata. Conceptia de azi cuprinde trei principi ecologice

fundamentale:

. Activitatea economica umana este un subsistem care opereaza in

cadrul unuia mai larg, dar finit - ecosistemul. Dezordinea in ecosisteme (de

exemplu, epuizarea resurselor sau poluarea) se interfereaza in cele din urma cu

sistemele de sustinere avieti,pe care se bazeaza economia.

. Pe masura ce activitatea umana se extinde iar populatia se afla in

crestere, sunt utilizate cantitati tot mai mari de resurse naturale fapt ce

genereaza un volum tot mai mare de deseuri, riscand depasirea limitelor de

toleranta ale ecosistemelor.

. Uneori impactul dezvoltari produce schimbari de mediu pe termen

lung si chiar in mod ireversibil. De exemplu, daca padurile tropicale sunt taiate.si

solul este expus, mineralele (deja cu oferta redusa) sunt filtrate de ploaie. Astfel

solul se intareste, impiedicand regenerarea padurilor si obtinerea unor recolte

stabile.

Ca rezultat al atingeri unui grad mai ridicat de constientizare, ecologisti

joaca acum un rol vital in definirea managementului padurilor, al terenurilor

mlastinoase si al zonelor de litoral si in echilibrarea raporturilor dintre oameni,

septel, plante si sol. Ecologisti se implica din ce in ce mai mult in implementarea

proiectelor de dezvoltare, pe masura ce guvernele se orienteaza spre protejarea

aerului si calitati apei, conservarea resurselor naturale si sustinerea dezvoltari

economice cu un management eficient al mediului.

Provocarea pentru ecologie consta intr-o mai buna masurare si

predictie a ceea ce se intampla cu sistemul natural sau cu ecosistemul implicat in

procesul de dezvoltare. De exemplu, ei ar putea fi consultati privind amplasarea

unei fabrici industriale si modul cum ar trebui tratati poluanti rezultati, in functie

de capacitatea de absorbtiea mediului natural. Atunci cand structura si procesele

unui ecosistem sunt intelese, ecuatile pot lega aceste elemente esentiale intr-un

model predictiv.

Initial, problemele dezvoltari erau sanatatea si poluarea la nivel local,

in timp ce acum acestea au dimensiuni globale si regionale. Ecologisti sunt din

ce in ce mai implicati in procesul dezvoltari prin faptul ca ei ajuta la formarea unei

noi constinte a dezvoltari. Pentru acestia strategia are trei componente: (1)

integrarea problemelor ecologice in politicile de dezvoltare economice si

sectoriale, (2) proiectarea strategilor anticipative si preventive pentru proiectele

de dezvoltare, (3)accentuarea efectului pozitiv al politicilor ecologiceasupra

dezvoltari.

Prevenirea -mai buna decat tratamentul

Deoarece decidenti politici au ajuns la concluzia ca terapia sistemelor

ecologice degradate este extrem de scumpa, consumatoare de timp si adesea

imposibila, politicile de mediu au ajutat la anticiparea impacturilor semnificative

ecologice si socioeconomice.

Aplicarea politicilor de mediu anticipative si preventive ridica insa mai

multe probleme. De regula, astfel de politici au nevoie in avans atat de certitudini

stintifice, cat si de acceptarea in plan politic a impactului advers demonstrat. In

plus, predictia pagubelor este adesea slaba sau absenta. Pentru a aborda aceste

dificultati, ecologisti s-au bazat din ce in ce mai mult pe evaluari de mediu menite

sa determine efectele potentiale semnificative ale programelor de dezvoltare

propuse. Din octombrie 1989 Banca Mondiala a cerut ca toate proiectele de

investiti propuse sa fie realizate in acest mod, cea ce a condus la o reproiectare

a multora dintre ele.

Ecologisti pot fi eficienti in influentarea politicilor doar daca ei pot

demonstra ca politicile ecologice promoveaza si nu impiedica dezvoltarea

durabila. Aceasta cere un parteneriat cu economisti, in urma caruia sa fie

estimate atat costul pagubelor provocate ecosistemelor cat si beneficile

economice ale conservari acestor sisteme.

Economia mediului ajuta la apropierea de conceptul dezvoltari

durabile pentru ca incorporeaza aspecte de mediu si sociale in adoptarea

decizilor. Ea implica o noua sinteza aprincipilor economice existente si a

extensilor lor. Istoric, dezvoltarea lumi industrializate s-a concentrat pe outputul

economic, astfel ca, deloc surprinzator, modelul postbelic al tarilor in curs de

dezvoltare a fost dominat de cresterea economica. Dar in ani '60 a fost dezvoltat

modelul cresteri echitabile pentru a incorpora obiective sociale, cum sunt

atenuarea saraciei si redistribuirea venitului. In ani '80, modelul a fost extins din

nou pentru a cuprinde conceptul de dezvoltare durabila, reflectand cresterea

preocupari privind mediul.

Cresterea economica inca umbreste alte obiective, fapt sesizabil in

cazul tarilor industrializate, care au inceput sa abordeze problemele de mediu

numai dupa ce au atins obiective economice majore. In prezent, decidenti politici

din intreaga lume incearca din ce in ce mai mult sa gaseasca cai de dezvoltare

sustenabila.

Scopul este maximizarea bunastari ca rezultat al activitatilor

economice, concomitent cu mentinerea sau cresterea in timp a stocului de active

economice, ecologice si socio-culturale (pentru a asigura

sustenabilitateavenituluisi echitatea intra-generationala)sisatisfacerea

nevoilordebaza ale saracilor(pentrua sustine echitatea inter-generationala).

Economia mediului contribuie la aceasta cautare prin incorporarea criterilor de

mediu si sociale in adoptarea decizilor economice.

Ea ofera decidentilor politici atat mijloace de evaluare a impactului

activitati umane asupra mediului, cat si instrumente de adoptare a unor decizi

mai bune. Economia mediului, ca domeniu de studiu, nu este noua. De-a lungul

ultimelor doua deceni principile economice existente au fost construite si extinse

pornind in special de la evaluarea impactului activitati asupra mediului natural si

social, care adesea nu este bine reflectat in tranzactile de piata. Insa este de

data recenta aplicarea acestor concepte la tarile in curs de dezvoltare, mai ales

prin influentarea adoptari decizilor la nivel de proiect. In ultimi ani, economisti

mediului au inceput sa se intereseze de politicile macroeconomice.

In timp ce bazele acestei abordari sunt optimizarea economica si

alocarea eficienta a resurselor, practicieni recunosc ca aceste concepte nu sunt

usor de aplicat la unele obiective de mediu si sociale, precum prezervarea

rezistentei sistemelor ecologice la socuri, promovarea participari publicului larg la

decizi sau reducerea conflictelor. In aceste cazuri ei se bazeaza adesea pe

tehnici, precum analiza multicriteriala, pentru a facilita compromisurile intre

diferite obiective.

Dezvoltarea economica durabila (sustenabila) este in mod obisnuit

interpretata ca find un proces de mentinere a bunastari proiectate pe un termen

nedefinit in vitor. Optimalitatea economica, definita ca maximizare a valori

prezente a consumului, se deosebeste de sustenabilitate. Mai mult chiar,

optimalitatea poate fi compatibila cu non-sustenabilitatea, astfel incat pe o

traiectorie definita in termeni optimalitati prezente, consumul vitor tinde sa scada,

poate chiar la zero. Mai multe lucrari recente au cautat sa combine optimalitatea

si sustenabilitatea prin faptul ca nu au mai luat in considerare acele traiectori ale

consumului lipsite de etica, ce trateaza bunurilor oferite de mediu ca

find o sursa de utilitate in sine, ca si input-uri pentru productie. Astfel,

sustenabilitatea devine o constrangere suplimentara pentru traiectoria cresteri

economice optimale.

Problema cu aceste abordari este ca ele nu surprind diversitatea

contributilor mediului natural la economie, iar subiectul premizelor restictive sunt

economile simple. Asemenea modele pot conduce la analize utile, dar aplicarea

lor la economile reale si la mediu este limitata in mod inevitabil.

Daca considerarea optimalitati si sustenabilitati conduc la recomandari

diferite in ce priveste masurile de politica economica, trebuie sa se identifice o

ordine de prioritate. Exista mai multe motive de confruntare cu perceptia

economica obisnuita, potrivit careia optimalitatea ar trebui sa fie obiectivul

dominant:

. de multe ori optimalitatea nu constituie baza pentru politica publica;

existenta statului bunastari nu este optima, si nu asigura in mod necesar

dreptatea sociala sau respectarea drepturilor omului;

. calculele de optimalitate ar putea sa nu fie realizabile din cauza

dificultatilor de evaluare a mediului;

. chiar daca se fac calcule de optimalitate, acestea pot subestima

pagubele aduse mediului, intrucat pretul vitor al bunurilor de mediu ar putea fi

substantial mai mare decat pretul prezent, data find rata de distrugere a mediului.

Asemenea cresteri posibile de pret sunt insa lasate in mod curent in afara

calculelor, din cauza incertitudini evolutiei lor.

. calculele de optimalitate bazate pe consum vor fi nefavorabile

bunurilor de mediu, chiar daca bunurile de mediu sunt luate in calcul, in masura

in care consumul de bunuri produse si servici este mai motivat de dorinta de a

avea o pozitie relativa mai buna. Consumul ce permite imbunatatirea statutului

social nu produce o crestere agregata a

bunastari, ci castigul unei persoane implica pierderi pentru alta

persoana. In literatura se argumenteaza ca multe bunuri sunt bunuri publice

care, din cauza non-excluziuni, nu pot fi consumate intr-un mod care confera

benefici relative. Atunci cand sunt sacrificate pentru consumul de bunuri ce

confera statut, modificarea neta a bunastari nu va fi reflectata cu acuratete de

catre valorile lor relative, evidentiate fie prin preturi, fie prin disponibilitatea de

plata.

Din toate aceste motive, abordarea in aceasta lucrare este de a

considera aceasi definitie a sustenabilitati economice - mentinerea bunastari -

folosita si la determinarea optimalitati, dar in conditile unei evaluari mai detaliate

a contributiei mediului la aceasta bunastare, astfel incat sa se poata formula

principi privind sustinerea acestei contributi. Implicatile economice ale cautari

unor principi de acest fel pot fi explorate pe mai multe cai.

Bunastarea economica deriva din venituri si din mediu, care

indeplineste mai multe functi, contribuind la productie si deci la obtinerea

veniturilor, sau in mod direct la asigurarea bunastari. Venitul este generat de

catre stocul de capital, ce cuprinde capitalul produs, capitalul uman, capitalul

natural si capitalul social.

Capitalul natural indeplineste si functile de mediu, care creeaza

bunastare in mod direct. Pentru ca bunastarea economica sa nu se reduca,

stocul de capital care o genereaza trebuie mentinut. Aceasta implica necesitatea

ca, pentru sustenabilitatea economica, diferenta dintre investitile brute si

deprecierea capitalului sa fie pozitiva.

Evaluarea efectelor

Primul mod prin care economia mediului imbunatateste analiza

politica este de a ajuta la evaluarea impactului decizilor la diferite niveluri.

Nivelul de proiect In mod traditional, economisti s-au bazat pe analiza

cost-beneficiu pentru a determina daca un proiect merita sau nu intreprins.

Conform Banci Mondiale, acest tip de analiza este din ce in ce mai adoptat

pentru o mai buna evidentiere a problemelor sociale si de mediu.

In primul rand, unele inputuri si outputuri nu sunt corect apreciate de

catre piata. Un exemplu in acest sens il constituie externalitatile - efectele de

beneficiu sau dauna care-s impuse de alti, dar care nu pot fi restituie sau

pretinse celui care le genereaza. Din pacate, externalitatile sunt adesea dificil de

masurat in termeni fizici sau monetari. Un alt exemplu il reprezinta resursele la

care accesul este liber, fara plata, precum un lac sau o autostrada publica - care

sunt dificil de evaluat si tind sa fie supraexploatate, deoarece sarcinile

utilizatorului sunt neglijabile.

Ce se poate face? Valoarea unei externalitati poate fi evaluata pe

baza preturilor umbra ori a costului de oportunitate. Dar daca aceasta evaluare

nu este posibila, decidenti politici pot impune reglementari si standarde care

stabilesclimite fizice asupra pagubelor externe ori definesc mai bine drepturile de

proprietate, incurajand imbunatatirea managementului resurselor naturale.

Nivelul sectorial Studile arata ca actiunile la nivel sectorial au adesea

impacturi de mediu si sociale mai puternice decat proiectele individuale. Regula

de baza pentru o evaluare eficienta a unei resurse rare (sau serviciu) precum

apa (sau transportul) este ca pretul ar trebui sa fie egal cu costul furnizari unitati

marginale (aditionale) de output. Totusi, in multe tari astfel de resurse sunt

subventionate. Cresterea pretului mai aproape de nivelurile eficiente este

esentiala pentru a reduce utilizarea lor risipitoare,realizand deci atatcastiguri

economice cat si de mediu. Analiza ecologica si economica ajuta in acest sens.

Mai intai, ea accentueaza nevoia de evaluare eficienta si de stabilire a unor

sarcini suplimentare pentru a acoperi impactul extern. De exemplu, daca

evacuarea gazelor automobilelor provoaca probleme respiratori, pretul

combustibilului bazat pe costul marginal ar trebui sa fie suplimentat cu taxele de

poluare corespunzatoare pagubelor provocate sanatati sau mediului. In al doilea

rand, acest tip de analiza incurajeaza planificarea comprehensiva a resurselor pe

termen lung.

Nivelul macroeconomic Politicile la nivelul intregi economi

(atatsectoriale cat si macroeconomice) au efect asupra resurselor naturale de

baza, insa interactiunile complicate nu sunt inca bine intelese. Generalizarile

simpliste nu sunt posibile.

Multe cazuri de pagube de mediu sunt determinate de esecurile pietei

si distorsiuni politice, exacerbate de saracie. Reformele politice care promoveaza

eficienta sau reduc saracia ar trebui sa ajute mediul, insa unele reforme pot avea

efecte negative aupra mediului, de exemplu, ca urmare a definiri incomplete a

drepturilor de proprietate.

Solutia nu este modificarea politicilor initiale (care au obiective socio-

economice conventionale), cimai degraba proiectarea unor masuri

complementare, care sa atenueze efectele negative sau sa sporeasca impactul

pozitiv al acestor politici asupra mediului.

Nivelul international. Fenomenele regionale (precum ploile acide) si

cele globale (precum epuizarea stratului de ozon, incalzirea globala, pierderea

biodiversitati si poluarea apelor internationale) au ridicat probleme. Aceste

probleme raspandite pretutindeni si pe termen lung au condus la idei noi privind

incertitudinea siireversibilitatea. De exemplu, chiar atunci cand impactul este

incert, sustenabilitatea sugereaza ca ar trebui impuse limite pentru degradarea

resurselor, n special daca consecintele vitoare sunt ireversibile si catastrofale.

Aceasta abordare precautionala se regaseste in aparitia consensului privind

limitarea emisilor de gaz pentru a evita posibila incalzirea globala. Eforturile sunt,

de asemenea, in desfasurare pentru a imbunatati functionarea mecanismului de

mobilizare si alocare eficientasi echitabila a resurselor.

Cazul dezvoltari durabile este de obicei sustinut cu argumente

economice si tehnico-ecologice. Componentele sociale ale durabilitati dezvoltari

nu sunt mai putin importante. Intr-adevar, esecul de a recunoaste rolul

determinant al "actorilor sociali" a afectat negativ multe programe al caror

obiectiv era dezvoltarea.

Dezvoltarea sociala durabila inseamna evitarea unor probleme majore:

        tensiuni generate de discrepantele majore intre bogati si saraci,

deoarece o societate

        profund divizata dupa acest criteriu nu poate fi stabila pe termen

lung; refuzul de a permite unei comunitati de limba sau cultura, unei etni sau unei

natiuni, sa oprime alte comunitati;

        nerespectarea sistematica a drepturilor omului, intrucat istoria

demonstreaza ca in caz contrar se produc tensiuni politice violente incompatibile

cu dezvoltarea durabila etc.

Deci sloganul "a pune oameni pe primul plan" in cadrul politicilor si

programelor de investiti orientate spre dezvoltare ori pentru asistenta in

dezvoltarea spontana nu este lipsit de continut. Inseamna, pur si simplu, a

recunoaste rolul central al actorilor sociali si institutilor lor in dezvoltarea durabila.

Durabilitatea trebuie sa fie "construita" in plan social si abordatasimultan sub trei

aspecte: economic, ecologic si social.

Instrumentele sociologului

Ce adauga perspectiva sociologica arsenalului de instrumente pentru

a dobandi dezvoltarea sustenabila? Cel putin doua seturi de elemente. Mai intai,

ea furnizeaza un set de concepte care ajuta la explicarea actiuni sociale, relatilor

dintre oameni, formelor complexe ale organizari sociale, aranjamentelor lor

institutionalizate si cultura, motivele, stimulentele si valorile care reglementeaza

comportamentul lor unul fata de altul si fata de resursele naturale. In al doilea

rand, ea ofera un set de tehnici sociale apte pentru coordonarea prompta a

actiuni sociale, impiedicand comportamentul daunator, stimuland asocierea,

aranjamente sociale alternative si dezvoltarea capitalului social.

Tehnicile sociale

Proiectanti de programe aflati in cautarea cresteri sustenabilitati nu

sunt cel mai adesea consienti de repertoriul vast al instrumentelor de

management social si parghilor culturale ce pot fi folosite pentru a mobiliza

energia sociala si a coordona actiunea in sensul programelor de dezvoltare.

Aceste instrumente variaza de la :

        crearea unei constinte publice la investitia in capitalul uman; de la

simple consultati la dezvoltarea mangementului coparticipativ; de la sisteme de

stimulente la controale institutionale;

        de la valorificarea traditilor si a vechilor practici la introducerea

inovatilor;

        de la autorizare la cresterea coeziuni sociale;

        de la comportamentul dat de motivarea economica a indivizilor la

utilizarea puteri solidaritati, increderi auto-organizari si valorilor adoptate de grup.

Aceste instrumente pot fi de asemenea combinate pentru a schimba

modelele sociale existente si a promova o cultura a protectiei resurselor. In

proiectele sociale de exploatare a padurilor, de exemplu, planificatori au mai

multe optiuni strategice pentru programele de plantare a pomilor: abordarile

centrate pe comunitate, abordarile centrate pe famili ori abordari centrate pe

grupuri mici.

Strategia sociala, nu numai tehnica, trebuie aleasa de la inceput, iar

scopul ar trebui sa fie intotdeauna construirea sau accentuarea asocierilor

institutionale.

Ce rol ar trebui sa joace utilizatorii?

O problema cruciala si controversata priveste rolul pe care ar trebui

sa-l joace utilizatori resurselor in managementul mediului. Uni decidenti politici

resping optiunea incredintari responsabilitatilor de management utilizatorilor,

temandu-se ca resursele ar putea fi folosite in mod abuziv; ei sustin astfel

controlul statului. Alti pledeaza impotriva interventiei guvernamentale,

concentrandu-se numai pe utilizatori si piete.

Managementul resurselor nu ar trebui incredintat total utilizatorilor.

Decidenti politici ar trebui sa determine daca utilizatori sunt intotdeauna capabili

sa exercite managementul. A considera o astfel de abilitate caexistenta din start

in toate cazurile este o simpla naivitate.

Problema nu este totusi capacitatea subiectiva (sau lipsa) unuia sau

altui utilizator individual sau mai multora de a exercita functi manageriale.

Factorul decisiv este, mai degraba, prezenta sau absenta formelor de organizare

structurala corespunatoare conduceri mediului. Altfel, actiunile individuale ale

utilizatorilor multipli se pot usor combina pentru a produce un rezultat advers la

nivel de sistem.

Adesea, setul de utilizatori atomizati are nevoie sa fie organizat in

grupuri interactive, institutionalizate, cultural coezive pentru a dobandi abilitatea

de conducere si a formula si respecta reguli adecvate, drepturi si obligati.

Pot modelele traditionale de organizare sociala din tarile in curs de

dezvoltare sa indeplineasca acest rol? Dezamagirea privind proliferarea

slabiciunilor si manifestarea ineficientei agentilor guvernamentale au condus la

sustinerea idei de a reinvia institutile traditionale. In anumite circumstante,

aceasta tehnica sociala poate fi uneori eficienta. Insa aceasta nu poate deveni o

strategie universala, deoarece formarea structurilor institutionale pentru

managementul mediului la nivel local cere mai mult decat o simpla reinviere a

institutilor vechi sau traditilor.

2.3. Drepturile de proprietate si calculul economic

In prezent, orice analiza a mediului porneste de la recunoasterea

faptului esential ca problemele poluari si deprecieri resurselor naturale constituie

provocarea majora a societati actuale si a modurilor in care omul in intelege sa

se dezvolte. Pretutindeni in lume dezbaterea publica invoca poluarea apei si a

aerului, subtierea stratului de ozon, protocolul de la Kyoto, epuizarea resurselor

naturale si despadurirea etc. Numeroase asemenea dezbateri reflecta, pe de o

parte, conceptia eronata ca agravarea problemelor de mediu demonstreaza

caracterul inadecvat al abordari economice in legatura cu aceste probleme. Pe

de alta parte, discursul public asupra problemelor ecologice tradeaza modalitatea

superficiala de expediere a argumentelor sub forma numeroaselor proteste, in

defavoarea identificari adevaratelor cauze ce alimenteaza atat "consumarea"

mediului, cat si majoritatea reactilor de indignare cu privire la acest proces.

Deoarece universul insemna materie, compozitia acestuia consta intr-o

multitudine de resurse naturale si elemente chimice. Daca prin multitudinea

resurselor naturale intelegem energia externa disponibila omului, necesara

desfasurari tuturor actiunilor umane, atunci problema resurselor naturale nu este

una a raritati de natura intrinseca. Strict dintr-un punct de vedere fizico-chimic,

resursele naturale reprezinta unul si acelasi lucru cu oferta totala de materie si

energie, ceea ce inseamna ca, din punct de vedere tehnic, aceasta oferta poate

fi apreciata ca find finita. Insa, adevarata problema a resurselor naturale este

mai degraba una de utilizare,accesibilitate si economisire.

In acest studiu ne propunem formularea unei abordari alternative la

explicatile "ecologiste" asupra deteriorari mediului. Utilizarea teoriei economice

pentru tratarea problemelor ecologice ofera posibilitatea amendari unora dintre

cele mai grave erori care se comit in analizele de mediu. Abordarea pe care o

propunem este reprezentata de ceea ce in literatura de specialitate se cheama

"ecologia de piata", adica aplicarea sistematica a principiului drepturilor de

proprietate in domeniul mediului si al resurselor naturale. Aceasta pozitie

metodologica deriva din recunoasterea faptului fundamental ca productia si

schimbul (voluntar), in calitate de cauze legitime ultime ale progresului societati

umane, se bazeaza pe recunoasterea si respectul drepturilor de proprietate

privata, ca drepturi exclusive. Corespunzator acestei abordari, problemele de

mediu constituie rezultatele previzibile ale fisurilor manifestate in structura

institutionala a drepturilor de proprietate; in mod similar cu identificarea surselor

problemelor de mediu, modalitatea de rezolvare a acestora ar consta exclusiv in

corectarea fisurilor drepturilor de proprietate asupra resurselor naturale.

Pozitia metodologica a "ecologiei de piata" deriva din afirmarea

indelungatei traditi a individualismului metodologic care aseaza in centrul atentiei

si analizei stintifice omul, ca persoana individuala. In acest context, formularea

problemelor de mediu ca probleme de drepturi de proprietate (drepturi ale

persoanelor) face ca aceasta abordare sa fie centrata pe om, ceea ce o

deosebeste de alte concepti asupra problemelor ecologice, centrate in general

pe natura, pe mediu, pe drepturile animalelor etc. Faptul ca ecologisti de piata isi

concentreaza analiza asupra omului si drepturilorsale deproprietate nu inseamna

ca, prin aceasta analiza, are loc neglijarea naturi. Argumentul fundamental

consta in faptul ca existenta drepturilor personale de proprietate asupra

resurselor de mediu reprezinta modalitatea optima de solutionare a problemelor

ecologice, in ceea ce priveste protejarea naturisi conservarea resurselor

naturale.

Originile acestei abordari constau in recunoasterea avantajelor care

decurg din manifestarea caracteristici de exclusivitate a proprietati private.

Inovatia institutionala a drepturilor exclusive furnizeaza singurul criteriu

consistent logic si etic, lipsit de arbitrar si de caracter discriminator, de rezolvare

a conflictelor in contextul general al raritati. Existenta drepturilor exclusive face

ca oameni sa administreze chibzuit resursele pe care le detin, sa-si dezvolte

proprietatea si sa o foloseasca productiv. In acest context, rezolvarea

problemelor de mediu este circumscrisa intr-o mica masura programelor

ecologice publice de miliarde de dolari (suportate, in general, de catre cei care

nu reprezinta cauza problemelor ecologice), destinate preveniri si combateri

poluari mediului inconjurator, ci mai degraba restaurari si respectari drepturilor de

proprietate. In conditile resurselor non-exclusive (spre exemplu, resursele

maritime, in general, cele caracterizate prin acces gratuit), principiul "maini

invizibile" functioneaza invers fata de mecanismul descris de Adam Smith: cand

fiecare isi urmareste interesul personal contribuie, in detrimentul tuturor, la

supraexploatarea si epuizarea resurselor respective. Intr-un asemenea mod se

deruleaza mecanismul pe care ecologistul american Garet Hardin l-a denumit

"the tragedy of the commons", sintagma invocata insistent de catre economisti in

analiza resurselor aflate in proprietate comuna: "o resursa la care toata lumea

are acces liber este o resursa fata de care nimeni nu are interesul sa asigure

intretinerea sau reinnoirea, deoarece este vorba de actiuni ce nu pot avea

valoare comerciala; deci o resursa condamnata sa fie supraexploatata si rapid

epuizata". Aceasta inseamna ca proprietatea privata promoveaza conservarea si

folosirea inteleapta a resurselor pentru vitor.

In general, intelegerea pe care majoritatea economistilor o ataseaza

conceptului de "drept de proprietate" se bazeaza pe ignorarea faptului ca dreptul

de proprietate are eminamente natura privata si individuala. Invocarea

justificarilor etice ultime ale proprietati private, asa cum deriva acestea din teoria

dreptului natural a lui John Locke, vine nemijlocit in sprijinul acestei poziti

analitice. Astfel, natura publica a proprietati (proprietatea tuturor, dar a nimanui,

de fapt, formulare defectuoasa prin aceea ca orice utilizare a unei resurse

reclama, in mod necesar, un drept exclusiv) nu reprezinta nimic altceva decat

rezultatul vicieri controlului exclusivasupra utilizarilor pentru care o resursa este

potrivita, datorita calitatilorei naturale intrinsece.

In legatura cu analiza economica a mediului se cuvine a remarca

distinctia dintre resursele utilizate (devenite bunuri economice ca urmare a

transformarilor graduale la care au fost supuse prin munca omului) si resursele

neutilizate (adica obiectele materiale din universul exterior ce nu constituie bunuri

economice).

Invocarea drepturilor de proprietate se poate face numai in legatura cu

prima categorie, ca drepturi de proprietate asupra resurselor utilizate. Explicatia

acestei situati constain faptulca drepturile legitimede proprietate decurg, in mod

necesar si esential, din apropriere originara (principiul lockean de homesteading

- combinarea munci cu obiectele materiale neutilizate, deci nerevendicate, din

universul extern) si, succesiv, din productie si schimb voluntar.

In ceea ce priveste categoria resurselor neutilizate, este necesar sa

mentionam ca practica generala actuala este ca aceste obiecte materiale sa fie

trecute in proprietate publica printr-o simpla proclamatie dinpartea statului. Astfel,

modul de constituire a proprietati publice nu presupune atragerea in utilizare a

resurselor respective, ci se bazeaza pe simpla revendicare a statului in virtutea

careia acesta isi creeaza un drept de control exclusiv. De fapt, proprietatea

publica se cuvine a fi mentionata, mai degraba, ca proprietate de stat, in masura

in care autoritatea decizionala a statului este organismul care detine dreptul de

control exclusiv, in absenta oricarei posibilitati ca membri societati sa transfere

liber "partile sociale" detinute de ei din ceea ce numim "proprietate publica". In

consecinta, problema proprietati resurselor neutilizate nu poate fi rezolvata decat

prin interpretarea acestora ca atare, adica elemente naturale neutilizate, non-

exclusive. Singura modalitate legitima de a scoate aceste elemente din starea de

natura (din categoria elementelor non-exclusive) este prin apropriere originara,

prin utilizarea lor, care creeaza valoare economica acestor elementesi le

transfera, astfel, in categoria bunurilor economice.

Existenta proprietati publice asupra resurselor neutilizate genereaza o

serie intreaga de efecte de tip "tragedy of the commons". Pe de o parte, are loc

impiedicarea constituiri de drepturi exclusive de control prin apropriere originara,

adica a proprietati private asupra resurselor naturale, pe masura ce are loc

cresterea valori economice a acestor resurse. Pe de alta parte, "controlul public"

asupra resurselor naturale este lipsit de atat de instrumentele cat si de

stimulentele necesare pentru asigurarea utilizari lor in mod rational, economic. In

absenta proprietati private asupra resurselor naturale lipsesc atat posibilitatea

calculului economic, cat si stimulentele care decurg din caracteristica de

exclusivitate a proprietati private, asa cum vom arata in cele ce urmeaza.

Dimensiunea economica a abordari resurselor de mediu devine

circumscrisa unei analize de tipul administrator (de stat) vs. proprietar (privat).

Elementul principal al acestei analize rezida in pozitia speciala a

administratorului proprietati colective, in comparatie cu cea a producatorului-

proprietar privat. Acesta din urma are dreptul absolut de a utiliza proprietatea sa

dupa cumconsidera ca este mai bine (de a exploata mijloacele sale de productie

sau de a le transfera altui producator). Obiectivul proprietarului este acela de a

maximiza valoarea produselor sale (venitul) plus valoarea resurselor folosite

pentru producerea lor (valoarea capitalului), pentru ca este si proprietarul unora

si al celorlalte. Aceasta inseamna ca proprietarul va incerca sa evite productia

atunci cand valoarea produsului marginal va deveni inferioara valori consumului

de capital, ceea e inseamna ca proprietarul va actiona in directia conservari

valori capitalului (a resurselor naturale) atunci cand preturile anticipate ale

produselor sale sunt mai mari, si invers. Spre deosebire, administratorul (care nu

este inzestrat cu libertatea de comercializare a mijloacelor de productie)

opereaza in conditile unor motivati foarte puternice de maximizare a valori

prezente a fluxului de venituri vitoare pe

seama scaderi valori capitalului. Aceasta situatie, care echivaleaza cu

suprautilizarea si consumarea stocului de resurse naturale aflate in proprietate

publica reflecta, de fapt, un proces de "decapitalizare", de erodare, a resurselor

naturale.

Analiza comparata administrator vs. proprietar in legatura cu resursele

naturale furnizeaza partial justificarea economica a manifestari proprietati private

in acest domeniu, prin stimulentele unei utilizari chibzuite a proprietati. Spre

exemplu, raritatea anticipata sporita a cuprului are drept consecinta reducerea

disponibilitati proprietarilor resurselor de cupru de a valorifica aceasta resursa pe

piata prezenta, ceea ce echivaleaza cu cresterea disponibilitati de a astepta

preturile mai mari din vitor. O asemenea situatie inseamna reducerea ofertei

prezente in ceea ce priveste cuprul, cea ce genereaza preturi in crestere in

prezent; in aceste conditi, se stimuleaza o serie de comportamente

"echilibrante", adica se incurajeaza investitile pentru descoperirea unor noi

zacaminte, pentru descoperirea unor materiale substituibile cuprului etc.

In conditile absentei proprietati private asupra resurselor naturale, mai

mult decat disparitia stimulentelor utilizari chibzuite a resurselor de mediu, cea

mai dramatica consecinta ar fi absenta preturilor, ca indicatori esentiali ai raritati

resurselor si ca instrumente indispensabile actiuni antreprenoriale "calculate".

Asadar, absenta proprietati private asupra resurselor naturale indica

eliminarea posibilitati utilizari calculului economic, ca instrument indispensabil

pentru asigurarea coerentei dispuneri bunurilor de ordin intermediar in cadrul

structuri de productie. Chiar in situatia in care oameni ar dezvolta un

comportament echivalent celui ghidat de stimulentele si constrangerile

caracteristice unei ordini sociale a proprietati private, adica desi se comporta casi

cum ar munci pentru ei, in absenta preturilor formate din schimbul voluntar de

drepturi de proprietate privata nu exista nici o posibilitate logica de determinare a

raritati relative a resurselor, astfel incat sa se poata evalua gradul in care acestea

trebuie consumate, respectiv economisite.

Mediul reprezinta atat un spatiu in care se desfasoara activitatea

umana, cat si un furnizor de resurse pentru aceasta activitate. Dar cum ar trebui

sa tina cont utilizatori acestor resurse de fenomene cum ar fi de pilda epuizarea

resurselor?

Aceasta problema este delicata deoarece o mare parte dintre

resursele utilizate in activitatile economice nu se tranzactioneaza pe nici o piata

si, deci, nu au preturi. Pentru alte resurse avem motive sa credem ca

preturilecurente sunt subevaluate din cauza ca unele bunuri complementare in

utilizarea acelor resurse nu au pret si nu sunt tranzactionate pe piata. In cele din

urma descoperim ca marea problema este legata de evaluarea pretuluicorect la

care trebuie utilizate resurselenaturale. Pentru a avea insa preturi relevante,

trebuie sa avem preturi de piata, rezultate din confruntarea preferintelor

individuale. Dar ca sa avem piata, avem nevoie de proprietate asupra resurselor

de mediu, iar aceasta e o problema mai mult decat delicata. Pentru unele

resurse exista proprietate privata: padurile, unele lacuri.

Pentru altele nu exista momentan, dar ar putea fi reinstaurata:

resursele subsolului intra in general in aceasta categorie; statul concesioneaza

de regula exploatarile de resurse subteran e atunci cand se hotaraste sa

colaboreze cu persoane private. Pentru cateva resurse nu exista proprietate

privata si este si greu de imaginat, si greu de implementat: aerul, apele

curgatoare, marea.

Miza acestui demers este simplu de inteles. De indata ce indivizi

dispun de preturi relevante ale resurselor, acestea vor fi alocate in cele mai bune

utilizari. In plus, indivizi vor fi dispusi sa economiseasca resursele de mediu pe

care le pot controla si nu sa le exploateze pana la epuizare. Pentru ca latura

economisitoare a indivizilor sa iasa la iveala, ei trebuie sa-si dea seama ca

protejarea resurselor este o activitate profitabila. Pentru aceasta, trebuie sa aiba

siguranta ca se vor bucura de roadele activitati lor. Daca aceasta parte e pusa

sub semnul intrebari, atunci indivizi vor fi tentati sa consume complet resursele.

De aceea e foarte importanta instaurarea proprietati private asupra resurselor de

mediu cat de mult posibil. Un exemplu evident este dat de situatia padurilor. Atat

timp cat este neclara, proprietari vor prefera sa-si taie singuri padurile decat sa le

lase pe mana hotilor de lemne. Odata eliminata nesiguranta privind posesia

padurilor, proprietari vor fi inclinati sa-si protejeze avutul si sa 'cultive' copaci asa

cum se cultiva castraveti.

Un pret bun primit pe cherestea de la producatori de mobila, de

exemplu, ii va stimula pe proprietari sa se gandeasca din ce in ce mai mult la

padure ca la o afacere pe termen lung, copaci find capitalul lor. Nici un

intreprinzator nu-sidistruge capitalul.

In cea ce priveste resursele subsolului, si aici trebuie introduse piete

libere. Un mare obstacol il constituie proprietatea de stat in domeniul exploatari si

prelucrari. In prezent,distributia resurselor este inca tributara sistemului dirijist. In

acest sistem, e imposibil de precizat care sunt cele mai bune cai de folosire a

resurselor. Pe o piata libera, pretul petrolului de exemplu e un semnal pentru

producatori si utilizatori. Pentru producatori, cresterea pretului pe piata incita la

cautarea unor modalitati de sporire a productiei pe o perioada de timp data

(cautarea de noi campuri petroliere, exploatarea mai eficienta a celor existente,

etc.). Pentru utilizatori, cresterea pretului incita la cautarea unor resurse

substituibile in productie. Daca petrolul devine extrem de rar, intreprinzatori au

avut deja timp sa gaseasca un inlocuitor. Toata activitatea economica depinde

de jocul preturilor acestor resurse. In schimb, in conditile actuale din Romania,

nimeni nu-si poate da seama daca resursele se epuizeaza sau nu, decat in

termeni fizici. Evaluarea pur fizica este foarte inselatoare, deoarece exprima

situatia intr-un anumit moment dat si intr-o anumita conjunctura. De exemplu,

uraniul se afla intr-o anumita cantitate in subsol. Dar daca ar avea o valoare de

piata, fluctuatia acesteia ar putea impinge uni intreprinzatori sa caute mai multe

zacaminte de uraniu sau sa exploateze unele zacaminte care acum nici nu sunt

puse la socoteala din cauza ca procesele de purificare sunt prea scumpe.

Problemele legate de resursele de apa sau aer sunt identice, numai ca

rezolvarea lor este si mai dificila. Totusi este evident ca nu pot fi estimate corect

si relevant aceste rezerve si consumul lor daca nu exista preturi de piata.

Desigur, este posibil ca afisarea unor astfel de preturi sa fie in sine o activitate

economica prea costisitoare. In acest caz, ar trebui sa ne obisnuim cu gandul ca

acest gen de resurse nu este suficient de 'deteriorat' pentru ca oameni sa

resimta realmente deprecierea servicilor de care se bucura.

Cea mai dificila situatie este creata de estimarea efectelor provocate

de poluare asupra stocului de resurse naturale. Principali purtatori de poluare

sunt apele curgatoare si aerul. Cum ar putea fi estimata poluarea din punct de

vedere monetar? Solutile utopiste de provenienta ecologista nici macar nu merita

a fi luate in consideratie, deoarece ele presupun ca mediul ar avea o valoarea

intrinseca,deosebita de valoarea economica, lucru care reprezinta evident o

absurditate.Mediul nu poate avea decat o valoare economica sau nici o valoare.

Desigur indivizi pot sa admire o padure, aerul de munte, dar atat timp cat nu stim

cat sunt dispusi sa si plateasca pentru aceste bunuri, nu putem face nici un fel de

estimari precise.

Luarea in calcul a deprecieri resurselor de mediu trebuie sa porneasca

prin urmare de la indivizi. Exprimarea unor preturi de piata este esentiala in acest

context. Contabilitatea ar produce rezultate mult mai utile daca ar putea tine cont

de astfel de preturi de piata. In general vorbind, contabilitatea ar putea produce

rezultate mai bune daca intrarile ar fi ajustate continuu astfel incat sa se tina cont

de evolutia preturilor de piata. Dar aceasta este o problema cu care

contabilitatea se confrunta in general, nu doar in acest domeniu. Numai ca aici

problema estimari profitabilitati anumitor utilizari a resurselor devine esentiala

pentru existenta lor. Majoritatea resurselor nu pot fi inlocuite deloc sau atunci

cand e posibil, procesul este extrem de lung si greu. De exemplu, daca apar erori

de estimare a productiei de cherestea si se taie prea multi copaci, inlocuirea lor

se va face la o rata mult prea mica pentru a pastra profitabilitatea intreprinderi. In

acest domeniu, marja de eroare trebuie sa fie mai mica decat oriunde altundeva.

2.4 .Resursele energetice, o problema economica si de mediu

Problemele mediului inconjurator fac parte din problemele grave aleomeniri si

practic,in orice domeniude activitate, estenecesar sa se identifice acesteprobleme sisa se

incerceprevenirea , ameliorarea sau chiar rezolvarea totala a lor.

Sursele de energie existente se clasifica in:

        surse de energie conventionale, care cuprind energia hidraulica, carbuni,

petrolul si gazele naturale;

        surse de energie neconventionale, in care se includ lemnele de foc si alti

combustibili vegetali ,energia animalasiumana , energiaeoliana, energia solara, etc;

        energia nucleara, cu o foarte mare importanta pentru dezvoltarea societati

umane.

In anul 2004 ,in Romania ,structura acoperiri necesarului de energie primara

era:

Acoperirea necesarului de energie primara in anul 2004

In prezent, ritmul alert de dezvoltare a societati moderne si mai ales a industriei

, determina nevoia acuta de resurse energetice din ce in ce mai bogate.

Consumul de energie a crescut continuu si intr-un ritm din ce ince mai

accentuat. Este suficient sa privim cifrele care sustin aceasta afirmatie: omenirea a

consumat in ultimi 250 de ani mai multa energie decat in primi 1.750 de ani ai erei noastre,

ultima suta de ani find caracterizata printr-o crestere a consumului anual de energie

primara de aproximativ 10,5 ori . Totodata, in acesti ultimi 100 de ani , datorita progresului

tehnic si tehnologic al lumi moderne , a crescut continuu cota resurselor conventionale in

consumul de energie primara ,ajungand de la 27,4% lacirca 85%, adica de 3,1

ori,consumul din aceste resurse crescand deci de 32,5 ori pe cap de locuitor al globului .

Consumul anual de resurse primare a crescut in acesti ultimi 100 de ani de

circa 4ori, iar ce din resurse conventionale de peste 8 ori.

Intr-un clasament intocmit de organismele internationale de profil se

mentioneaza ca productia si consumul de energie primara difera de la tara latara, find

neuniform repartizate pe glob. Astfel, in functie de productia de energie primara, pe primul

loc al clasamentului se aflau Emiratele Arabe Unite. Tot in top,dar de aceasta data pe

treapta a 3 a, se afla Qatar, iar pe locul 5 este situata Norvegia. In functie de consumul de

energie primara, Emiratele Arabe Unite se afla pe locul 3, Qatar pe locul1, iar Norvegia pe

locul 19. In acest clasament, Romania se afla pe locul 45 din punctul de vedere al

productiei de energie primara si pe locul 66 in cel al consumului.

Conform unei analizea Transelectrica se estimeaza ca in tarile Uniuni Europene

consumul de Energie va creste cu aproximativ 0,4 pana la 0,5% pe an,in perioada 2005-

2020. Dependenta de importuri pe purtatori de energiea crescut de la 28% in 1999 la 34%.

In 2003 , inprincipal datorita cresteri importului de titei, produse petroliere si

gaze naturale pentru consumul intern. Conform aceleiasi surse va creste si dependenta de

importul de resurse energetice.

Toate aceste probleme tin de un indicator care se numeste eficienta energetica.

Tinand cont de aceasta situatie, alternativele ar putea fi cele prezentate in continuare.

Pe plan mondial, politicile energetice au fos torientate , dupa crizele petroliere ,

catre:

-asigurarea energiei necesare cresterie conomice;

-asigurarea securitati energetice;

-ameliorarea impactului mediului ambulant la nivel local si regional;

Problemele legate de poluarea transfrontiera (ploile acide datorate, in special ,

emisilor de SO2 si NOx) au determinat ca, in timp , politicile energetice sa includa o

componenta importanta orientata spre cresterea eficientei utilizari energiei.

Preocuparile pentru eficienta energetica s-au dezvoltat mai ales pentru a

raspunde necesitatilor de reducerea impactului activitatilor sectorului energetic asupra

mediului ambiant.

Integrarea economica si politica a Romaniei in structurile UE va insemna

respectarea conditilor impuse de doua importante documentedin domeniul

energiei :Tratatul Cartei Energiei (incheiat la 17 decembrie 1944 la Lisabona) si Protocolul

pentru Eficienta Energetica , care stabilesc conditi de cooperare in domeniul energiei si

contin urmatoarele prevedere importante:

        promovarea stabiliri preturilor energiei pe baza pietei;

        reflectareacosturilor si beneficilor referitoare la mediulambiant pe intreg

ciclul energetic;

        promovarea eficientei energetice, utilizarea combustibililor curati si a

resurselor regenerabile de energie.

Prin protocolul de Eficienta Energeticatarile semnatare, printre care se numara

si Romania, se obliga sa-si stabileasca si sa implementeze strategi de cresterea eficientei

energetice pe intregul lant energetic resurse -producere - transport - distributie - utilizare.

CAPITOLUL 3

ENERGII NECONVENTIONALE

3.1. Prezentare

Sursele de energie neconventinale detin un potential energetic important si

ofera disponibilitati nelimitate de utilizare pe plan local si national.Valorificarea surselor

regenerabile de energie se realizeaza pe baza a trei premise importante conferinte de

acestea,si anume, accesibilitate, disponibilitate si acceptabilitate.

Sursele regenerabile de energie asigura cresterea sigurantei in alimentarea cu

energie si limitarea importului de resurse energetice, in conditile unei dezvoltari

economice durabile.

In conditile meteorologice din Romania, in balanta energetica pe termen mediu

si lung se iau in considerare urmatoarele tipuri de surse regenerabilede energie: energia

solara, energia eoliana, hidroenergia, bioamasa si energia geotermala. Programul de

utilizare a surselor regenerabile de energiese inscrie in cerintele de mediu asumate prin

protocolul de la Kyoto laConventia - Cadru a Natiunilor Unite, asupra schimbarilor

climatice, ratificat deRomaniaprin Legeanr.3/2001.

3.2.Energia solara

Cantitatea de energie solara receptionata pe suprafata globului este repartizata

in mod neuniform, in functie, in primul rand , de forma Pamantului, care face ca unghiul

de incidenta al razelor solare sa se reduca continuu de la Ecuador catre poli si, in al doilea

rand de repartitia inegala a nebulozitati.

Aceste aspecte au insemnate consecinte pe plan economic, regiunile cu cele

mai bune conditi. Pentru captarea energiei solare find cele de la latitudini mici si cu

nebulozitate reduse. Aceste conditi se intalnesc in Africa deNord , Asia de sud-vest si Asia

Centrala, Europa Sudica, Australia Centrala si de Sud-Vest,etc.

Captarea energiei solarese poate realiza ptrintr-o mare varietate de metode,

dintre care unele sunt utilizate deja pe scara larga, iar altele n-au depasit stadiul

experimental. Energia Solara poate fi utila omului doar prin conversia ei intr-o alta forma

de energie ,prin diferite metode:

        bioconversia , transformarea naturala a energiei solare in biomasa.

        conversia energiei solare in energie termicase realizeaza in

principal cu ajutorul panourilor solare;

        Conversia energieisolarein energia electrica (fotovoltaica) areloc

prinintermediul unor instalati cu abateri fotoelectrice pe baza de siliciu.

        folosirea calduri inmagazinate in stratul superior al apei oceanului

poate fi pusa in practica in zona intertropicala unde diferenta de temperatura intre suprafata

si adancime depaseste 18 grade celsius in tot timpul anului .

Un procedeu de perspectiva este fotoelectroliza pei, prin care e obtine

hidrogenul , un combustibil foarte util.

Energia solara, in toate variantele de utilizare, prezentate anterior , are si

avantajul de a fi inepuizabila, abundenta, cu un cost neglijabil in forma sa bruta si , mai

ales, nepoluanta ,acestea find aspecte de mare importanta pentru valorificarea ei in viitor.

Totusi , faptul ca numeroase metode de valorificare a acestei energii sunt inca in stadiul de

experimente se datoreaza unor dificultati inerente: densitatea slaba a fluxului energetic,

intermitenta datorata alternantei intre zi si noapte, nebulozitate , pretul ridicat al instalatilor

de captare si conversie ,pierdere de energie princonversie, etc.

Astfel se explica numarul redus de instalati de captare si conversie a energiei

solare, a caror productie de energie electrica este inca foarte mica si, chiar la nivelul

actual, nu acopera mai mult de 2%din consumul de energie al statelorindustriale

dezvoltate.

Celulele fotovoltaice transforma razele solare in electricitate. In ultimi ani au

aparut noi tehnologii de conversie fotovoltaica cuo eficienta mare si pret redus. Panourile

fotovoltaice sunt in ziua de azi din ce in ce mai folosite ,mai ales in zonele izolate, in care

nu se poate producee nergie electrica prin metode conventionale. Sistemele fotovoltaice

sunt usor de manuit , au nevoie rar de intretinere si nu polueaza mediul inconjurator .

Celulele fotovoltaice folosesc materiale semiconductoare pentru a capta energia solara .

Pentru a creste cantitatea de radiati ce alimenteaza panourile fotovoltaice se folosesc

sisteme de concentraresicautare a razelor solare.

O modalitate decolectare a calduri solare consta in utlizarea apei , ieftina si din

abundenta.

Diferenta de temperatura dintre apa calda de suprafata si straturile de adancime

poate determina un motor termic sa produca energie electrica. Au fost realizate doua

variante ale acestei tehnologi : iazurile solare si conversia oceanica aenergie solare

(OTEC).

Prima varianta necesita un lac artificial de apa sarata. Eficienta redusa a

conversiei este compensata de preturile reduse pe metru patrat.

A doua varianta pare mai promitatoare.Energia solara captata de oceane

poatefi valorificata in regiuni unde exista diferente de temperatura de cel putin 20 grade

Celsius intre apa de suprafata si cea de andancime,pentru alimentarea unuimotor

termic,find astfel capabila sa furnizeze energie electrica non-stop.

Desi marile sisteme OTEC se confruntacu multe piedici , uni analisti punandu-

le indiscutie eficienta economica, valoarea lor este intarita de capacitatea de a produce si

alte bunuri de consum, in speta apa proaspata si peste.

Data find dezvoltarea instabila a valorificarii energiei solare, previziuni pentru

viitor sunt dificil de exprimat. Preturile reduse ale combustibilului solid au contribuit la

diminuarea interesului,dar atractia pentru o sursa noua, nepoluanta , de energie, corborata

cu deschiderea de noi piete, poate da un nou impuls acestei industri. Un studiu efectuat in

1994 de Banca Mondiala a relevat ca energia solara va fi rentabila in multa tari incurs de

dezvoltare.

Abundenta energiei solare o recomanda ca fundamentul sistemului energetic

mondial inca un secol de acum incolo. Daca s-ar valorifica doar un sfert din energia solara

incidenta din zonele urbane ale planetei , toate necesitatile mondiale de energie ar fi de

departe satisfacute.

3.3.Energia eoliana

Energia eoliana rezulta ca urmare a diferentei de potential termic si de presiune

din troposfera (ca urmare a incalziri neuniforme a atmosferei).Cu cat curentul de

aer(vantul) are o viteza mai mare ,cu atat efectul mecanic creste si prin urmare si

cantitateade energie electrica rezultata.

Pe suprafata Pamantului, energia eoliana semanifesta neuniform. Potentialul

eolian variaza latitudinal si altitudinal.

Desi puterea vantului asiguramai putin de 0,1% din energia electricala scara

mondiala, s-a dovedit o reala alternativa, find considerata suficient de solida pentru a fi

folosita de catre servicile de electricitate publica. In multe regiuni de pe glob, vantul face

concurenta centralelor de carbuni, iar specialisti prevad ca, daca turbinele de vant vor intra

in productia de masa, costurile vor scadea, transformand vantul intr-una din cele mai

ieftine surse de energie.

Curenti de aer sunt din abundenta. Exceptand regiunile sensibile, potentialul

global de energie eoliana este aproximativ de cinciorimai mare decat toata cantitatea de

electricitate folosita pe Tera . Din momentce energia furnizata variaza cuputerea atreia a

vitezei vantului, majoritate proiectelor de valorificare vor fi amplasate in zone cu curenti

puternicide aer. Europa ar putea obtine intre 7-26% din necesarul de energie electrica

folosind curenti de aer, procentul varind in functie de marimea terenurilor protejate din

ratiuni estetice sau de mediu.

Totusi exista oserie dedezavantaje cu privire la folosirea vantuluica sursa

majora de energie , si anume: -apar conflicte privind terenurile , datorita faptului

cafermeledevant vor "ocupa"suprafete intense .

Trebuie tinut totusi cont de faptul ca aceste suprafete sunt slab populate ,iar

generatoarele eoliene ocupa mai mult vizual terenul, astfel incat suprafata in conjuratoare

poate fi folosita pentru pasuni sau ca teren arabil. In multe regiuni cu regim de curenti

puternici, valorificarea acestora poate ridica valoarea terenurilor prin efectul de paravant si

reducerea eroziuni solurilor.

-se poate produce deteriorarea vizuala a peisajului;

-reprezinta un pericol pentru pasari;

 -distantele care separa marile zone cu potential eolian de concentrarile industriale si umane sunt mari.

3.4.Sisteme geotermale

Caracteristicile sistemelor geotermale

Geotermia se refera la caldura interna a pamantului. Masurarea ei se

exprima prin cresterea de temperatura in functie de adancime (gradientul

geotermal) care in medie atinge 2,5 - 3°C/ 100 m.

O sectiune in interiorul Pamantului permite diferentierea urmatoarelor

unitati: Scoartacontinentala si oceanica (CRUST), Invelisul (MANTLE),

Nucleul extern (OUTER CORE), Nucleul intern (IRON CORE).

Modurile de transfer al caldurii interne :

a) Conductia

b) Gradientul de termperatura dT/dz sau gradientul geotermal

c) Conductivitatea termica "K"

d) Convectia

Actualmente se stie ca energia termica provine din doua surse

principale: una este caldura generata in timpul formarii planetei atat prin

coliziunea cu mici corpuri (acretiune) cat si prin diferentierea gravitationala a

scoartei, invelisului si nucleului; cealalta sursa este cea radioactiva.

Fluxul de caldura

Referitor la fluxurile de caldura, luand in consideratie continentul

european, se poate afirma ca:

- exista o relatie evidenta intre tectonica placilor si fenomenologia geotermala.

- exista o certa corelare intre cresterea fluxului caloric si compresia corticala.

- la grosime mai mare corticala (35-45 Km adancime) fluxul termic este mai mic

iar la grosimi corticale mai mici (15-20 Km) fluxul termic este mai mare.

                        Harta fluxului de caldura masurat in Europa

Zacaminte geotermale

Atunci cand intr-o zona geografica exista conditiile geologice si

economice necesare pentru ca energia termica a subsolului sa poata fi

exploatata, se spune ca acolo exista un zacamant sau un depozit geotermal.

                 Zacamant geotermal

Clasificarea zacamintelor geotermale

O prima clasificare a zacamintelor geotermale ia in seama forma in

care se afla fluidul purtator al apei, considerand trei tipologii: sisteme

hidrotermice, sisteme geopresurizate si sisteme de roca fierbinte.

a). Sisteme hidrotermice . Aceste sisteme au in interior, in forma

naturala, fluidul calopurtator. Acesta este apa, ea putandu-se afla in stare lichida

sau in stare de abur in functie de conditiile de presiune si temperatura din

interiorul zacamantului.

Sisteme cu predominanta de abur. Apa din zacamant se afla in stare

de abur, in mod obisnuit in conditii de saturare, desi poate fi si abur supraincalzit

(200°C - 350°C si 8 bari - 50 bari).

                    Camp geotermal cu preponderenta de aburi in zona vulcanica

Sisteme cu predominanta de apa. In aceste sisteme, apa se afla in

stare lichida sau ca un amestec de abur si apa lichida (30°C si 400°C, presiunea

sub 8 bari)

b). Sisteme geopresurizate .Ele se afla la o adancime mai mare, din

care cauza apa lichida este supusa unei presiuni mari, pana la 1000 bari, o

temperatura de 150 - 200°C, si are un inalt grad de salinitate.

c). Sisteme de roca fierbinte

Sunt alcatuite din formatiuni de roca impermeabile care au o

temperatura intre 150°C si 300°C, fara ca in interiorul lor sa existe vreun fluid

care sa le traverseze. Incalzirea rocilor este datorata apropierii de pungi

magmatice. Aceste sisteme sunt cele mai numeroase dintre cele trei mentionate,

reprezentand 85% din totalul de resurse geotermale.

Geotermie de entalpie inalta si joasa. O alta terminologie geotermala

foarte utilizata in clasificarea unui zacamant este urmatoarea:

- zacaminte de entalpie inalta, peste 150°C, atunci cand fluidul produs

este capabil sa miste un grup turboalternator si sa genereze electricitate la

preturi competitive,

- zacaminte de entalpie medie, intre 100°C si 150°C,

- zacaminte de entalpie joasa - acvifere, in care temperatura este sub

100°C.

Sisteme geotermale

Centrale electrice geotermale

Centralele electrice geotermale utilizeaza apa si aburul natural care se

gasesc la o temperatura ridicata in pamant pentru a actiona generatoarele

turbinelor in vederea producerii electricitatii.

Clasificare :

a. Instalatii cu vaporizare brusca ("flashed steam"). Apa fierbinte

extrasa este trecuta prin separatoare unde, eliberata de presiunea din

zacamantul de adancime, o parte din ea se vaporizeaza brusc transformandu-se

in aburi. Forta aburului este folosita pentru a invarti generatorul turbinei.

b. Instalatii cu abur uscat. Unele zacaminte geotermale produc mai

mult abur si foarte putina apa. In acest caz, aburul este trimis direct catre turbina.

 

                Instalatie geotermala cu recircularea fluidului

c. Centrale electrice binare. Intr-o centrala electrica binara, apa

geotermala este trecuta printr-un schimbator de caldura, unde caldura sa este

transferata unui al doilea lichid (binar). Fluidul de lucru fierbe si se transforma in

vapori care actioneaza generatorul turbinei. Este apoi condensat inapoi in lichid

si refolosit mereu.

d. Centrale electrice hibride. In unele centrale, se combina procesele

binare cu cele de vaporizare brusca.

Zacamintele mai mici si cu temperaturi mai scazute (20-150°C) sunt

utilizate in mod direct in statiunile de tratament, sere, ferme piscicole, industrie si

la incalzirea locuintelor. Acestea au fost folosite inca de la inceputurile omenirii.

O tehnologie geotermala care ajuta la pastrarea unei temperaturi

confortabile in interior folosind caldura pamantului este pompa de caldura

geotermala. Acestea pot reduce utilizarea energiei electrice cu 30-60%

comparativ cu sistemele traditionale de incalzire si racire.

Protejarea si conservarea mediului inconjurator

Folosind energia geotermala regenerabila pentru utilizare directa sau

pentru producerea electricitatii, conservam sursele epuizabile si mai poluante

cum ar fi cele de combustibili fosili si uraniu. Instalatiile de utilizare directa nu au

efecte asupra mediului. Nici centralele electrice geotermale nu au un impact

puternic asupra mediului si pot functiona fara probleme oriunde. Spre deosebire

de centralele care folosesc combustibilii fosili, in cazul centralelor geotermale nu

se arde combustibil si, prin urmare, nu se degaja emisii de fum, ci numai vapori

de apa.

Metodele de tratare a apei geotermale au fost imbunatatite pentru a

rezolva problemele de coroziune si de exfoliere a conductelor. Au aparut tehnici

de eliminare a bioxidului de siliciu din rezervoarele cu continut ridicat.

Specialistii estimeaza ca pana in anul 2020 este posibil ca

rezervoarele geotermale realizate de om sa furnizeze 5 - 10% din electricitatea

mondiala.

Potentialul de energie geotermala in Romania

Resursele geotermale utilizate corespund unor temperaturi scazute

(55 - 105°C) si, in consecinta, pot sa furnizeze numai energie termica. Potentialul

energetic este localizat in special in Campia de Vest - unde sunt in exploatare

cele mai multe resurse dovedite, in Campia Romana - unde este identificat un

potential confirmat in jurul Municipiului Bucuresti precum si in Carpatii

Meridionali.

Resurse geotermale in Romania

Ca o prima concluzie in ceea ce priveste resursele geotermale, se pot

sublinia urmatoarele elemente:

· In bilantul energetic national, marimea acestui sector va ramane

limitata. De la contributia actuala de 1 PJ/an, in mod realist ne putem astepta la o

dublare sau o triplare in cursul urmatorilor 10 ani.

Exista deja un sector industrial implicat in tehnologia utilizarii energiei

geotermale. Chiar daca echipamentele necesare pentru o mai buna utilizare a

potentialului si pentru o modernizare a instalatiilor geotermale mentionate

anterior nu dispun in totalitate de o conceptie dintre cele mai sofisticate si mai

eficiente, cele mai multe dintre ele sunt fabricate in Romania. Ca urmare, exista

o baza calificata din punct de vedere tehnic pentru o dezvoltare ulterioara.

 

3.5. BIOCARBURANTII

Biocarburantii sunt carburanti fabricati din materiale organice folositi pentru

transport. Carburantii cei mai folositi in prezent sunt biodieselul (fabricat din uleiuri

vegetale) si bioetanolul (fabricat din plante cu un continut bogat de zahar sau amidon). In

prezent au loc cercetari pentru dezvoltarea de tehnici de productie din "a doua generatie",

care pot produce biocarburanti din material lemnos, vegetale si unele tipuri de deseuri.

Biocarburantii joaca un rol unic in politica energetica europeana. Acestia

reprezinta in prezent singurul inlocuitor direct pentru produsele petroliere din

transporturi, ce pot fi folositi la scara larga. Alte tehnologii, cum ar fi hidrogenul, au un

potential enorm, insa sunt departe de a atinge o viabilitate la scara larga si necesita

schimbari majore privind parcurile auto si la sistemul de distributie al carburantilor.

Biocarburantii pot fi folositi in prezent la autovehiculele cu motoare obisnuite

(nemodificate pentru amestecurile cu continut scazut de biocarburanti, sau cu modificari

care presupun costuri scazute pentru amestecurile cu continut ridicat de biocarburanti).

Schimbarea amestecului de carburanti folositi in transport este importanta,

deoarece sistemul de transport al Uniunii Europene depinde aproape in intregime de

utilizarea produselor petroliere. O mare parte dintre aceste produse petroliere sunt

importate din regiuni ale lumii instabile din punct de vedere politic. Petrolul este sursa de

energie care pune Europei problema cea mai serioasa din punct de vedere al securitatii

aprovizionarii.

Biocarburantii au un al doilea avantaj major: producerea si utilizarea lor duce

la diminuarea emisiilor de gaze cu efect de sera, insa nu este cel mai ieftin mod de a

reduce efectul de sera. Insa, pe langa imbunatatirea randamentului vehiculelor, este una

dintre putinele masuri care ofera perspectiva practica a reducerii emisiilor de gaz in

sectorul transporturilor pe termen mediu. Asa cum arata graficul, reducerea emisiilor de

gaze ce afecteaza stratul de ozon din domeniul transporturilor reprezinta o necesitate

importanta, deoarece se asteapta ca emisiile anuale sa creasca cu 77 de milioane de tone

intre 2005 si 2020 - de trei ori mai mult decat in orice alt sector.

 Astfel, promovarea biocarburantilor ofera beneficii atat in ceea ce priveste siguranta de furnizare, cat si politica referitoare la schimbarile climaterice. Totusi, este important de remarcat ca se pot produce biocarburanti prin metode care nu reduc emisiile de gaze cu efect de sera sau care afecteaza mediul in mod semnificativ - de exemplu, prin reafectarea in acest scop a terenurilor din cadrul natural cu un grad mare de diversificare. Pentru a fi eficienta, politica privind biocarburantii trebuie sa asigure evitarea acestor dezavantaje.

Legenda: "Forecast change in greenhouse gas emissions, 2005-

2020

CAPITOLUL 4

DEZVOLTAREA POLITICII UNIUNII

EUROPENE PRIVIND BIOCARBURANTII

PREVEDERILE DIRECTIVEI PRIVIND BIOCARBURANTII

4.1. Prezentare

Biocarburantii exista de multa vreme. De fapt, modelul Ford Ta fost proiectat

initial pentru a folosi bioetanol. Insa carburantii pe baza de petrol au castigat un rol

dominant in transportul terestru in anii 1930. Aceasta situatie a ramas aceeasi in lume

pana in momentul in care, cu sprijin guvernamental, bioetanolul a inceput sa fie folosit in

Brazilia in anii 1970, reprezentand in prezent 11% din piata carburantilor folositi in

transporturi .

In Europa, unele tari au inceput sa-si manifeste interesul pentru utilizarea

biocarburantilor in anii 1990. UE a inceput sa acorde o atentie speciala acestui subiect in

2001, cand Comisia a facut propuneri legislative adoptate in anul 2003 sub forma

directivei privind biocarburantii si a articolului 16 din directiva privind impozitele la

energie. Aceste propuneri au fost dezbatute intr-un context diferit de cel actual.

In acea perioada, biocarburantii erau considerati carburanti marginali.

Ponderea lor pe piata europeana era doar de 0,3%. Doar 5 dintre statele membre de atunci

aveau experiente semnificative in utilizarea biocarburantilor, pentru restul statelor

reprezentau o categorie inexistenta. Intre timp, asa cum arata graficul, preturile petrolului

au fluctuat intre 20-30 $/baril timp de peste 15 de ani.

In diagrama de mai jos se prezinta pretul mediu anual al petrolului $/baril.

 

In lumina acestor date, nu este surprinzator faptul ca Uniunea Europeana a

hotarat sa actioneze cu prudenta, pas cu pas. Directiva privind biocarburantii a exprimat

intentia clara a Uniunii Europene de a "promova utilizarea biocarburantilor in toate

statele membre pentru a contribui la indeplinirea obiectivelor propuse,precum: cele

legate de schimbarile climaterice, de siguranta surselor de energie inofensive pentru

mediu si de promovarea surselor de energie regenerabila"5. Totusi, in timp ce celelalte

obiective ale Uniunii legate de energia regenerabila (privind ponderea generala a folosirii

energiei regenerabile si producerea de energie) sunt prevazute pentru 2010, directiva

privind biocarburantii stabileste obiective nu numai pentru 2010 (atingerea unei ponderi

de 5,75% pe piata de petrol si diesel utilizate in transporturi), dar si un obiectiv

intermediar pentru 2005 (2%). Li s-a cerut statelor membre sa-si stabileasca obiective

orientative pentru 2005, tinand seama de aceasta valoare de referinta.

Aceste obiective nationale orientative, odata adoptate, nu sunt obligatorii. Ele

reprezinta un angajament moral din partea statelor membre si nu o obligatie legala de a

atinge nivelul propus de folosire a biocarburantilor. Caracterul progresiv al politicii

europene privind biocarburantii se manifesta prin faptul ca, spre deosebire de directiva

privind electricitatea produsa din surse de energie regenerabila , aceasta nu contine, in

stadiul initial, cererea expresa ca statele membre "sa ia masurile necesare" pentru a-si

indeplini obiectivele fixate pentru 2005.

In schimb, exista un alt aspect de importanta cruciala: directiva contine o

"clauza de revizuire" (articolul 4.2). Pana la sfarsitul anului 2006, Comisia trebuie sa

intocmeasca un raport privind progresele efectuate in utilizarea biocarburantilor. "In baza

acestui raport", se mentioneaza in directiva, "Comisia prezinta, atunci cand este cazul,

Parlamentului European si Consiliului adaptarea sistemului de obiective . Daca acest

raport concluzioneaza ca obiectivele orientative nu pot fi atinse din cauze care nu sunt

justificate si/sau nu au legatura cu noile dovezi stiintifice, se va propune modificarea

obiectivelor nationale si, eventual, stabilirea unor obiective obligatorii, intr-o maniera

adecvata."

Astfel, prin adoptarea directivei, UE a recunoscut ca este nevoie de un sistem

de obiective stricte, poate chiar de unele obiective cu caracter obligatoriu, pentru a atinge

tinta stabilita pentru 2010. Insa UE a preferat sa amane decizia privind acest sistem pana

la analizarea prezentului raport, care stabileste daca, fara un astfel de sistem, obiectivul

intermediar de 2% a fost totusi atins .

Cum functia acestui raport este de a prezenta progresele realizate pana in anul

2006, el nu va acoperi statele care s-au integrat in Uniunea Europeana in 2007 (Romania

si Bulgaria). Aceste state trebuie sa elaboreze primele rapoarte nationale in conformitate

cu directiva privind biocarburantii pana la 1 iulie 2007. Acestea au un potential ridicat

pentru producerea de bioenergie; integrarea lor va facilita dezvoltarea si punerea in

aplicare a politicii Comunitatii privind biocarburantii.

In timp ce raportul se axeaza pe progresele realizate in vederea indeplinirii

obiectivelor stabilite in directiva privind biocarburantii, este important de remarcat ca

aceste obiective sunt sustinute prin masuri initiate in cadrul Politicii Agricole Comune, in

special dupa reforma din 2003. Prin ruperea legaturii dintre platile acordate fermierilor si

recoltele pe care acestia le produc, reforma le-a permis sa profite de noile posibilitati

aparute pe piata, cum ar fi cele oferite de biocarburanti. In plus, cum fermierii nu pot

produce culturi in scop alimentar pe terenuri izolate, ei pot folosi aceste terenuri pentru

culturi fara scop alimentar, inclusiv pentru biocarburanti. Este disponibil in acest moment

un credit pentru culturile folosite pentru producerea biocarburantilor, urmand a fi extins

in 2007 in toate statele membre; planul de actiune privind padurile stabileste masuri in

favoarea energiei produse din masa lemnoasa, iar noua politica pentru dezvoltare rurala

include masuri care sustin energiile regenerabile. In cele din urma, prin sistemul de "eco-

conditionalitate", fermierii primesc fonduri cu conditia respectarii legislatiei comunitare

in domeniul mediului si a pastrarii terenului agricol in bune conditii din punct de vedere

ecologic. Se asigura astfel faptul ca atat recoltele folosite pentru fabricarea

biocarburantilor, cat si cele folosite in alimentatie indeplinesc standardele de viabilitate in

domeniul mediului .

4.2. Evaluarea progreselor

Din 2003, pretul petrolului s-a dublat. UE a constatat in multiple randuri ca

sursele sale de energie nu sunt sigure - de exemplu, efectele uraganului Katrina asupra

furnizorilor de petrol in august/septembrie 2005 si intreruperea temporara a furnizarii

gazelor naturale pe teritoriul Ucrainei in ianuarie 2006. In acest timp, biocarburantii s-au

dovedit a fi o alternativa viabila pentru petrol. In majoritatea statelor membre, motorina

cumparata contine deja biodiesel in cantitate scazuta; marile companii petroliere au

anuntat deja programe de investitii in biocarburanti de sute de milioane de euro; la randul

lor, companiile producatoare de autovehicule au inceput sa comercializeze masini care

pot functiona pe baza de carburanti cu un continut ridicat de etanol.

Asa cum se arata in tabelul din Anexa 1, biocarburantii erau folositi in 2005

in toate cele 21 tari membre care au pus la dispozitie date (cu patru exceptii). Ponderea pe

piata a acestui tip de carburanti a ajuns la 1%. Aceasta cifra reprezinta o rata de progres

destul de buna - o dublare in doi ani. Totusi, proportia mentionata este mai mica decat

valoarea de referinta de 2%, si decat cea de 1,4%, care ar fi fost atinsa daca toate statele

membre si-ar fi indeplinit obiectivele. In plus, progresul inregistrat este foarte neuniform.

Doar Germania (3,8%) si Suedia (2,2%) au atins valoarea de referinta. Biodieselul a atins

o pondere de aproximativ 1,6% din piata de diesel, in timp ce etanolul a ajuns la o

pondere de doar 0,4% din piata de petrol.

Gradul de neuniformitate dintre statele membre se diminueaza. De la

inceputul anului 2005, 13 state membre au primit aprobarea de ajutoare de stat pentru noi

exonerari fiscale privind biocarburantii. Cel putin 8 state membre au adoptat obligatii sau

planuri in acest sens.

Asa cum se arata, 19 state membre si-au stabilit deja obiective pentru 2010.

Daca toate statele membre ating obiectivele pe care si le-au propus, nivelul de utilizare al

biocarburantilor in statele membre va ajunge la 5,45% - doar cu 0,3% mai putin decat

obiectivele stabilite. Experienta din 2005 sugereaza ca, in practica, diferenta va fi mai

mare. In anul 2005, dintre cele 21 de state membre pentru care sunt disponibile

informatii, doar doua state si-au indeplinit obiectivele propuse. In medie, statele membre

au indeplinit doar 52% din acest obiectiv. Chiar daca diferenta va fi doar de jumatate din

aceasta cifra in 2010, Uniunea va atinge un nivel de folosire al biocarburantilor de doar

4,2% in 2010. Comisia considera ca aceasta este o estimare rezonabila a rezultatului

previzibil al politicilor si masurile existente. (Estimarile folosite in simularile recente sunt

mai mici: scenariul evolutiei normale al modelului PRIMES arata o pondere pe piata de

3,9% in 2010, in timp ce modelul Green-X arata o pondere pe piata de doar 2,4%.).

Aceste cifre sunt in concordanta cu opinia exprimata in cadrul consultarii publice pe

marginea revizuirii directivei privind biocarburantii: marea majoritate a respondentilor au

afirmat ca nu se asteapta ca proportia de 5,75% sa fie atinsa12. De aceea, Comisia a

concluzionat ca este putin probabil ca obiectivul stabilit de directiva privind

biocarburantii pentru 2010 sa fie atins.

Pentru a intelege ce masuri trebuie luate pentru a accelera utilizarea

biocarburantilor, trebuie sa analizam situatia celor doua state membre care au facut cele

mai mari progrese in acest sens - Germania si Suedia. In timp ce succesul Germaniei a

constat mai ales in utilizarea biodieselului, Suedia s-a concentrat asupra bioetanolului.13

In alte privinte insa politicile aplicate de catre cele doua state au mai multe elemente

comune. Ambele tari au actionat in acest domeniu de mai multi ani. Ele promoveaza atat

amestecurile cu continut ridicat de biocarburanti sau biocarburantii puri (pentru a asigura

vizibilitatea politicii carburantilor), dar si amestecurile cu un continut scazut de

biocarburanti, compatibile cu conditiile de distributie si cu motoarele existente (pentru a

extinde pe cat de mult posibil tinta politicii). Ambele state au introdus exonerari fiscale

pentru biocarburanti, fara limitarea cantitatii pentru care se pot obtine beneficii,

combinand produse interne cu produse din import (din Brazilia in cazul Suediei si din alte

state membre in cazul Germaniei). Cele doua state investesc in cercetarea si dezvoltarea

biocarburantilor si au considerat biocarburantii din prima generatie ca o etapa in crearea

biocarburantilor din a doua generatie.

Exonerarea fiscala este o forma de sustinere pe termen lung a

biocarburantilor. In 2005 si 2006, mai multe state membre au anuntat introducerea unei

noi forme de sustinere: obligatiile privind biocarburantii. Aceste obligatii reprezinta

instrumente juridice pentru a impune furnizorilor de carburanti sa includa un anumit

procentaj de biocarburanti in cantitatea totala pe care o scot pe piata. Unele state membre

folosesc acest tip de obligatii pe langa exonerarea fiscala, iar altele ca o alternativa pentru

exonerare.

Exista motive sa credem ca, pe termen lung, obligatiile privind biocarburantii

vor diminua costurile de promovare a acestora - in parte deoarece asigura o desfasurare la

scara larga - si se vor dovedi a fi metoda cea mai eficienta. Comisia incurajeaza utilizarea

acestora.

Franta si Austria sunt singurele state membre care experimentat regimul

obligatiilor privind biocarburantii pentru mai mult de cateva luni. Obligatiile impuse de

Franta in ianuarie 2005 stabileau ponderea biocarburantilor la 2%. Totusi, furnizorii de

combustibili au ales sa plateasca taxe suplimentare in schimb - optiune prevazuta de

lege ; proportia de 2% nu a fost atinsa. Obligativitatea a fost introdusa de Austria in

octombrie 2005, impunand o cota a biocarburantilor de 2,5% si inregistrand un efect

imediat. Ponderea biocarburantilor a crescut la 3,2% in ultimul trimestru al anului 2005,

comparativ cu valoarea de mai putin de 0,2% in primele trei trimestre. In ambele cazuri,

este prevazut ca obligatiile sa ajunga la nivele mai mari in anii urmatori. Nu sunt

disponibile date privind impactul costurilor. Comisia va urmari indeaproape progresele

facute cu privire la aceste obligatii.

In lumina mentinerii constante a preturilor mari la petrol si a dovezilor ca

biocarburantii reprezinta o alternativa viabila pentru transport, consideram ca este un

moment adecvat sa revizuim cadrul legal al politicii Uniunii privind biocarburantii.

Exista o nevoie presanta ca Uniunea Europeana sa trimita un semnal clar al hotararii sale

de a reduce dependenta de utilizarea produselor petroliere in transporturi. Biocarburantii

reprezinta singura modalitate practica de a realiza acest lucru astazi, si constituie o

completare necesara pentru eficienta energetice si schimbarea modelului in sectorul

transporturilor. Angajamentul de a promova biocarburantii este o modalitate de a reduce

efectul cresterii preturilor la petrol si al intreruperii furnizarii acestuia, dar si de a micsora

probabilitatea ca preturile petrolului sa ramana la nivelul ridicat actual, demonstrand

actorilor de pe piata petrolului ca tarile consumatoare de petrol doresc sa dezvolte o

alternativa reala.

Legislatia favorabila biocarburantilor va sprijini autoritatile nationale,

regionale si locale in atingerea obiectivului de a reduce dependenta de produsele

petroliere in transporturi; va da incredere companiilor, investitorilor si oamenilor de

stiinta care cauta modalitati cat mai eficiente de indeplinire a acestui obiectiv; va

contrazice pe cei care cred ca, indiferent de pret, consumatorii europeni vor ramane

mereu prizonierii preturilor petrolului.

Un semnal sub forma unor obiective obligatorii, impuse prin lege este mult

mai puternic decat angajamentul voluntar.

Un semnal transmis prin intermediul adoptarii unui nou cadru legislativ in

intreaga Uniune Europeana, cu o piata anuala de peste 300 de milioane de tone de petrol

utilizat pentru transporturi, are mai multe sanse de a fi auzit, crezut si luat in considerare

decat semnalele trimise individual de catre statele membre.

Efortul colectiv facut de cele 27 de state membre pentru a dezvolta

tehnologiile si piata in domeniul biocarburantilor are mai multe sanse de succes si de

reducere a costurilor decat eforturile individuale ale statelor membre.

Comisia a luat primele masuri pentru transmiterea acestui semnal prin planul

de actiune privind biomasa din decembrie 2005, strategia referitoare la biocarburanti din

februarie 2006 si Cartea Verde privind Energia din martie 2006. Consiliul si Parlamentul

European au adoptat in general abordarile propuse in aceste documente.

Pentru a trimite un semnal clar privind hotararea Uniunii Europene de a-si

reduce dependenta de utilizarea produselor petroliere in transporturi, urmatoarea etapa va

fi stabilirea de obiective minime pentru ponderea viitoare a biocarburantilor. Astfel cum a

fost stabilit in foaia de parcurs privind energia regenerabila16, o pondere adecvata ar fi de

10% in 2020.

4.3. Necesitatea eficientei in politica privind biocarburantii

Deoarece consumul de biocarburanti este in crestere, este necesar ca politica

privind biocarburantii sa atinga un nivel inalt de eficienta. Aceasta presupune:

-                          crearea unui cadru care da incredere investitorilor pentru a investi in

producerea mai eficienta si mai intensa de biocarburanti, si informeaza producatorii de

autovehicule asupra carburantilor pentru care trebuie proiectate autovehiculele (de aceea

este necesara stabilirea de obiective minime privind biocarburantii pentru 2015 si 2020);

-                          pastrarea la nivel minim a obligatiilor administrative ale tuturor partilor

implicate;

-                          incurajarea productiei de biocarburanti in modalitati care sa contribuie in

mare masura la indeplinirea obiectivelor directivei referitoare la reducerea emisiilor de

gaze cu efect de sera si la asigurarea unor surse de carburanti care sa nu afecteze mediul

inconjurator.

Comisia este constienta de faptul ca, inainte de a trece la urmatoarea etapa in

promovarea biocarburantilor, statele membre si membrii Parlamentului European vor dori

sa se asigure ca promovarea biocarburantilor este intr-adevar un obiectiv dezirabil. Duce

intr-adevar utilizarea biocarburantilor la reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera? Vor

deveni biocarburantii viabili din punct de vedere comercial? Este compatibila

promovarea biocarburantilor cu protectia mediului, inclusiv biodiversitatea, conservarea

solului, calitatea apei si a aerului?

Clauza de revizuire inclusa in directiva privind biocarburantii cere ca raportul

asupra progreselor facute sa abordeze aceste probleme. Raspunsurile primite in cadrul

consultarii publice pe marginea revizuirii directivei subliniaza de asemenea necesitatea

abordarii lor. Aceste intrebari sunt analizate in urmatoarea sectiune a raportului. Mai

multe informatii, privind toate aspectele tehnice mentionate in articolul 4.2 din directiva

privind biocarburantii, se gasesc in documentul de lucru al personalului Comisiei, care

insoteste acest raport.

4.4.Impactul economic si de mediu al promovarii biocarburantilor

De-a lungul timpului, au circulat informatii incorecte privind impactul

economic si de mediu al biocarburantilor.

De exemplu, in anii 1990, exista tendinta de a evalua impactul gazelor cu

efect de sera al producerii de biocarburanti doar din punctul de vedere al emisiilor de

dioxid de carbon. Emisiile de protoxid de azot cauzate de utilizarea ingrasamintelor si de

cultivarea pamantului nu au fost luate in calcul. Efectul potential al protoxidului de azot

asupra incalzirii globale, calculat cantitativ, este de circa 300 de ori mai mare decat cel al

dioxidului de carbon. Prin neluarea in considerare a acestor emisii, s-a ajuns la

exagerarea beneficiilor utilizarii biocarburantilor asupra reducerii emisiilor de gaze cu

efect de sera.

Un exemplu mai recent il constituie afirmatia larg raspandita conform careia

consumul de biodiesel al Europei a dus la defrisari si la distrugerea habitatelor naturale

din Indonezia si Malaiezia pentru producerea de ulei de palmier. De fapt, pentru

fabricarea biodieselului s-au folosit cantitati nesemnificative de ulei de palmier -

aproximativ 30 000 de tone in 2005. Prin contrast, productia globala de ulei de palmier a

crescut cu aproape 10 milioane de tone intre 2001/02 si 2005/06. Aceasta crestere a fost

determinata de piata produselor alimentare si nu de fabricarea biocarburantilor.

Nu exista dovezi ca dezvoltarile trecute din domeniul biocarburantilor au

contribuit la defrisarile efectuate in aceste doua regiuni, insa este esentiala formularea

unor politici de promovare a biocarburantilor care sa contribuie la dezvoltarea durabila in

viitor, mai ales daca utilizarea biocarburantilor va creste semnificativ in comparatie cu

nivelurile actuale.

In scopul intocmirii acestui raport, Comisia a considerat utila elaborarea unei

descrieri a impactului economic si de mediu al folosirii biocarburantilor. Aceasta

descriere este realizata in detaliu in documentul de lucru al personalului Comisiei, care

insoteste acest raport. Pe baza acestui document, se pot trage urmatoarele concluzii

privind impactul economic si de mediu al promovarii biocarburantilor:

Costuri

- Costul suplimentar pentru utilizarea biocarburantilor depinde de pretul

etrolului, de ponderea importurilor si de competitivitatea pietelor agricole. La un pret al

petrolului de 48$/ baril, ceea ce reprezinta pretul de referinta folosit de catre Comisie,

costul suplimentar direct pentru atingerea unei ponderi pe piata a biocarburantilor de 14%

(in comparatie cu pretul carburantilor conventionali) a fost estimat la 11,5-17,2 miliarde

de euro in 2020. Daca pretul petrolului va fi de 70$/baril, aceasta cifra ar scadea la 5,2 -

11,4 miliarde de euro. Cu toate acestea, chiar folosind cele mai moderne tehnologii,

costul biocarburantilor produsi in UE va determina o situatie dificila pentru acestia, in

sensul de a concura cu combustibilii fosili, cel putin pe termen scurt si mediu. Astfel cum

rezulta din Strategia UE privind biocarburantii COM(2006) 34, cu tehnologiile

disponibile in prezent, biodieselul produs in UE poate intra in competitie cu petrolul la un

pret aproximativ de 60 euro/baril, in timp ce bioetanolul devine competitiv la un pret al

petrolului de aproximativ 90 euro/baril. Conform documentului de lucru al personalului

Comisiei, adoptat impreuna cu aceasta Comunicare, care are la baza analiza JRC Well to

Wheel, pragurile de rentabilitate pentru biodiesel si bioetanol sunt de 69-76 euro si

respectiv de 63-85 euro.

- Biocarburantii din a doua generatie nu sunt inca disponibili pe piata

(comercializarea lor este anticipata pentru 2010 - 2015) si este posibil sa fie mai scumpi

decat cei din prima generatie. Se asteapta ca preturile acestora sa scada pana in 2020. In

acel an, atat biocarburantii din prima generatie, cat si cei din a doua generatie vor fi

disponibili pe piata.

Siguranta furnizarii

-                          Biocarburantii asigura furnizarea energiei pe termen scurt prin

reducerea necesitatii de a pastra rezerve de petrol necesare pentru a face fata

intreruperilor. Valoarea acesteia este estimata la 1 miliard de euro pe an (in cazul unei

proportii de folosire a biocarburantilor de 14%).

-                          Cea mai buna modalitate de a asigura energia pe termen lung este

diversificarea surselor de energie. In transporturi, sursele de energie sunt putin

diversificate. Biocarburantii contribuie la diversificarea surselor de energie prin

imbogatirea gamei de carburanti si prin sporirea numarului de regiuni in care se pot

produce acestia. Nu s-a identificat inca modalitatea de acordare a unei valori monetare

acestui beneficiu.

-                          Biocarburantii se pot produce dintr-o gama larga de materii prime.

Pentru a asigura furnizarea energiei, este recomandabila mentinerea diversitatii acestei

game. Un amestec care include atat biocarburanti produsi la nivel intern, precum si

biocarburanti importati dintr-o varietate de regiuni este mai benefic decat un produs care

se bazeaza doar pe materialele ce pot fi procurate la pret mic (trestie de zahar din

Brazilia, ulei de palmier din Malaezia si Indonezia). Este de asemenea de dorit scoaterea

pe piata a biocarburantilor din a doua generatie, astfel incat sa existe o si mai mare

diversitate de materii prime.

Alte efecte economice

-                           Atingerea unei ponderi de 14% a biocarburantilor prin productia

interna va duce la cresterea numarului de angajati in UE de pana la 144 000 de persoane,

si a produsului intern brut cu 0,23% fata de normal.

-                          Masurile politicii comerciale menite sa faciliteze accesul la piata

biocarburantilor din UE, aflata in continua crestere, pot contribui la incheierea cu succes

a negocierilor comerciale desfasurate in prezent.

-                          UE mentine o importanta protectie privind importul pentru anumite

tipuri de biocarburanti, in special bioetanol pentru care exista un nivel de protectie

tarifara de aproximativ 45% ad valorem. Taxele de import pentru alti biocarburanti-

biodiesel si uleiuri vegetale-sunt cu mult mai scazute (intre 0-5%). Este inca neclar, in

acest moment, datorita nesigurantelor ce caracterizeaza Runda Doha in cadrul

Organizatiei Mondiale a Comertului, daca va avea loc in viitorul apropiat o liberalizare

mondiala, care sa reduca aceasta protectie. In paralel, au loc negocieri privind Zona

liberului schimb, inter alia cu Mercosur, cu care se negociaza in prezent chestiunea unui

acces crescut la pietele noastre pentru anumiti producatori de etanol competitivi. Tarile

ACP (Africa, Caraibe si Pacific) si tarile cele mai putin dezvoltate, precum si tarile care

beneficiaza de scheme "SGP+" din partea UE19 au deja acces duty-free nelimitat pe piata

europeana. In cazul in care s-ar observa ca distributia de biocarburanti viabili catre UE

sufera anumite restrictii, UE este gata sa examineze daca extinderea accesului pe piata ar

putea fi o optiune pentru dezvoltarea pietei.

-                          Dezvoltarea biocarburantilor din a doua generatie, prin cercetare si

dezvoltare si alte masuri, ar ajuta la cresterea inovatiilor si la mentinerea pozitiei

competitive a Europei in sectorul energiei regenerabile.

Emisiile de gaze cu efect de sera

- Biocarburantii de prima generatie produsi in Europa pe baza metodei de

fabricare cea mai atractiva din punct de vedere economic duc, dupa estimarile "well-to-

wheel", la emisii de gaze cu efect de sera cu 35-50% mai mici decat carburantii

conventionali pe care ii inlocuiesc. Alte metode de fabricare duc la reduceri mai mici sau

mai mari ale emisiilor. Una dintre metode (producerea etanolului in centralele pe baza de

carbune, produsele secundare fiind folosite ca hrana pentru animale) duce la emisii de

gaze cu efect de sera mai ridicate decat carburantii conventionali pe care ii

inlocuieste.

-                          Fabricarea etanolului din trestie de zahar cultivata in Brazilia duce

la reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera cu aproape 90%. Producerea de biodiesel

din ulei de palmier si soia reduce aceste emisii cu 50% si respectiv 30%.

-                          Atunci cand procesele de fabricare a biocarburantilor din a doua

generatie vor fi gata sa intre pe piata ar trebui sa determine reduceri importante, de circa

90%.

-                          Drenarea zonelor umede pentru a produce orice tip de biocarburanti

va duce la pierderea carbunelui stocat, a carui formare ar dura sute de ani, prin reducerea

emisiilor anuale de gaze cu efect de sera.

-                          Daca biocarburantii ating o proportie de folosire de 14%, se

asteapta reducerea emisiilor gazelor cu efect de sera cu 101-103 de milioane de tone de

CO2eq pe an in comparatie cu emisiile inregistrate biocarburantii utilizati in prezent.

Alte efecte asupra mediului

-                          In cazul in care cultivarea materiilor prime pentru fabricarea

biocarburantilor este realizata pe un teren adecvat, impactul asupra mediului (in afara de

gazele cu efect de sera) al ponderii pe piata de 14% va fi usor de abordat.

-                          Daca, din cauza cresterii folosirii biocarburantilor, se vor cultiva

materii prime pe terenuri neadecvate - cum ar fi padurile tropicale si alte habitate cu o

mare valoare naturala - se va ajunge la daune substantiale pentru mediu. Nu este necesara

utilizarea acestor terenuri pentru a ajunge la o proportie de folosire a biocarburantilor de

14%.

-                          Standardele privind calitatea carburantilor si emisiile de gaze de la

autovehicule, aflate in vigoare in UE, confirma faptul ca modificarea volumului de

biocarburanti folositi nu va avea o influenta semnificativa asupra emisiilor de gaze

poluante.

-                          Directiva privind calitatea carburantilor in UE trebuie revizuita

pentru a realiza un progres gradat catre utilizarea in cantitate mai mare a biocarburantilor

la vehiculele cu motoare obisnuite pana in 2020 .

CAPITOLUL 5

STUDIU DE CAZ

Energia Eoliana

5.1. Notiuni generale

In acest capitol , va invitam sa descoperiti generatoarele eoliene.

Pentru aceasta, vom prezenta mai intai principiul de conversie a energiei, pe

care se bazeaza functionarea unui generator eolian. Apoi se vor evidentia

particularitatile dispozitivelor, pentru ca ulterior sa se dezvolte componentele unui

generator eolian prin intermediul unei scheme interactive. La final, va fi

prezentata importanta generatoarelor eoliene si vom incheia cu emisia sonora a

generatoarelor eoliene.

Moara de vant este stramosul generatoarelor eoliene (Fig. 5.1). Ea a

aparut in Evul Mediu in Europa. Ea a functionat la inceput cu ax vertical.

Fig.5.1: Imagine a doua mori de vant

Mai tirziu, morile se orientau dupa directia vantului si au fost puse

panze pentre a capta mai bine energia vantului. (Fig.5. 2)

Fig. 5.2: imagine a unei mori de vant cu panze

Prima moara de vant cu pale profilate a aparut in secolul doisprezece.

Chiar daca era foarte simpla, este totusi vorba de prima cercetare aerodinamica

a palelor. Acestea au fost utilizate in principal pentre pomparea apei sau pentru

macinarea graului.

In perioada Renasterii, inventatori celebrii ca Leonardo da Vinci s-au

interesat foarte intens de morile de vant, ceea ce a condus la numeroase inovatii,

uneori inutile. De atunci, morile s-au inmultit in Europa.

Revolutia industriala a oferit un nou inceput pentru morile de vant, prin

aparitia de noi materiale. In consecinta, utilizarea metalului a permis modificare

formei turnului si cresterea considerabila a masinilor pe care le numim pe scurt

'eoliene'. (Fig. 5.3)

Fig. 5.3: Moara de vant (Germania de Nord)

Evolutia electricitatii in secolul XX a determinat aparitia primelor

eoliene moderne (Fig. 5.4). Este studiat profilul palelor, iar inginerii se inspira

dupa profilul aripilor de avion.

Fig. 5.4: Eoliana moderna

In prezent, eolienele sunt, aproape in totalitate cu ax orizontal, cu

exceptia modelelor cu ax vertical ca cele cu rotor Savonius si Darrieus, care sunt

inca utilizate, dar sunt pe cale de disparitie.

Ultimele inovatii permit functionarea eolienelor cu viteza variabila,

respectiv reglarea vitezei turbinei eoliene in functie de viteza vantului.

       Stocare

acumulatori

Energie

cinetica

vant

Energie

mecanica

rotor

Energie

electrica

generator

Retea de

distributie

         

Sarcini izolate

(ex: sate

izolate)

 

Energia de origine eoliana face parte din energiile regenerabile. Aero-

generatorul utilizeaza energia cinetica a vantului pentru a antrena arborele

rotorului sau: aceasta este transformata in energie mecanica, care la randul ei

este transformata in energie electrica de catre generatorul cuplat mecanic la

turbina eoliana. Acest cuplaj mecanic se poate face fie direct, daca turbina si

generatorul au viteze de acelasi ordin de marime, fie se poate realiza prin

intermediul unui multiplicator de viteza. In sfarsit, exista mai multe posibilitati de a

utiliza energia electrica produsa: fie este stocata in acumulatori, fie este

distribuita prin intermediul unei retele electrice, fie sunt alimentate sarcini izolate.

Sitemele eoliene de convesie au si pierderi. Astfel, se poate mentiona un

randament de ordinul a 59 % pentru rotorul eolienei, 96% al multiplcatorului.

Trebuie luate in considerare, de asemenea, pierderile generatorului si ale

eventualelor sisteme de conversie.

Imagine a unei eoliene cu trei pale de 750 kW

5.2. Tipuri de instalari

O eoliana ocupa o suprafata mica pe sol. Acesta este un foarte mare

avantaj, deoarece perturba putin locatia unde este instalata, permitand

mentinerea activitatilor industriale sau agricole din apropiere.

Se pot intalni eoliene numite individuale, instalate in locatii izolate.

Eoliana nu este racordata la retea, nu este conectata cu alte eoliene.

In caz contrar, eolienele sunt grupate sub forma unor ferme eoliene.

Instalarile se pot face pe sol, sau, din ce in ce mai mult, in largul marilor, sub

forma unor ferme eoliene offshore, in cazul carora prezenta vantului este mai

regulata. Acest tip de instalare reduce dezavantajul sonor si amelioreaza

estetica.

Imagine a unei ferme eoliene

 

Ferma eoliana offshore de la Middelgrunden (Danemarca)

Orientarea axului

Exista mai multe tipuri de eoliene. Se disting insa doua mari familii:

eoliane cu ax vertical si eoliene cu ax orizontal.

Indiferent de orientarea axului, rolul lor este de a genera un cuplu

motor pentru a antrena generatorul.

Eoliene cu ax vertical

Pilonii eolienelor cu ax vertical sunt de talie mica, avand inaltimea de

0,1 - 0,5 din inaltimea rotorului. Aceasta permite amplasarea intregului

echipament de conversie a energiei (multiplicator, generator) la piciorul eolienei,

facilitand astfel operatiunile de intretinere. In plus, nu este necesara utilizae unui

dispozitiv de orientare a rotorului, ca in cazul eolienelor cu ax orizontal. Totusi,

vantul are intensitate redusa la nivelul solului, ceea ce determina un randament

redus al eolienei, aceasta fiind supusa si turbulentelor de vant. In plus, aceste

eoliene trebuiesc antrenate pentru a porni, pilonul este supus unor solicitari

mecanice importante. Din acest motive, in prezent, constructorii de eoliene s-au

orientat cu precadere catre eolienele cu ax orizontal.

Cele mai raspandite doua structuri de eoliene cu ax vertical se

bazeaza pe principiul tractiunii diferentiale sau a variatiei periodice a incidentei:

.  Rotorul lui Savonius in cazul caruia, functionarea se bazeaza pe principiul

tractiunii diferentiale. Eforturile exercitate de vant asupra fiecareia din fetele uni

corp curbat au intensitati diferite. Rezulta un cuplu care determina rotirea

ansamblului.

Schema de principiu a rotorului lui Savonius

.  Rotorul lui Darrieus se bazeaza pe principiul variatiei periodice a incidentei.

Un profil plasat intr-un curent de aer, in functie de diferitele unghiuri, este supus

unor forte ale caror intensitate si directie sunt diferite. Rezultanta acestor forte

determina aparitia unui cuplu motor care roteste dispozitivul.

Imaginea unei eoliene Darrieus

 

Eoliene cu ax orizontal

Functionarea eolienelor cu ax orizontal se bazeaza pe principiul

morilor de vant. Cel mai adesea, rotorul acestor eoliene are trei pale cu un

anumit profil aerodinamic, deoarece astfel se obtine un bun compromis intre

coeficientul de putere, cost si viteza de rotatie a captorului eolian, ca si o

ameliorare a aspectului estetic, fata de rotorul cu doua pale.

Eolienele cu ax orizontal sunt cele mai utilizate, deoarece randamentul

lor aerodinamic este superior celui al eolienelor cu ax vertical, sut mai putin

supuse unor solicitari mecanice importante si au un cost mai scazut.

Imaginea unei eoliene cu ax orizontal si a unei mori de vant

Exista doua categorii de eoliene cu ax orizontal:

.  Amonte: vantul sufla pe fata palelor, fata de directia nacelei. Palele sunt rigide,

iar rotorul este orientat, cu ajutorul unui dispozitiv, dupa directia vantului.

 Schema unei eoliene cu ax orizontal amonte

.  Aval: vantul sufla pe spatele palelor, fata de nacela. Rotorul este flexibil si se

auto-orienteaza.

Schema unei eoliene cu ax orizontal aval

Dispunerea amonte a turbinei este cea mai utilizata, deoarece este

mai simpla si da cele mai bune rezultate la puteri mari: nu are suprafete de

directionare, eforturile de manevrare sunt mai reduse si are o stabilitate mai

buna.

Palele eolienelor cu ax orizontal trebuiesc totdeauna, orientate in

functie de directia si forta vantului. Pentru aceasta, exista dipozitive de orientare

a nacelei pe directia vantului si de orientare a palelor, in functie de intensitatea

acestuia..

In prezent, eolienele cu ax orizontal cu rotorul de tip elice, prezinta cel mai ridicat

interes pentru producerea de energie electrica la scara industriala.

5.3.Situatia actuala

Noile cerinte in domeniul dezvoltarii durabile au determinat statele

lumii sa isi puna problema metodelor de producere a energiei si sa creasca cota

de energie produsa pe baza energiilor regenerabile. Protocolul de la Kyoto

angajeaza statele semnatare sa reduca emisiile de gaze cu efect de sera. Acest

acord a determinat adoptarea unor politici nationale de dezvoltare a eolienelor si

a altor surse ce nu degaja bioxid ce carbon.

Trei factori au determinat ca solutia eolienelor sa devina mai

competitiva:

. noile cunostinte si dezvoltarea electronicii de putere;

. ameliorarea performantelor aerodinamice in conceperea turbilor eoliene;

. finantarea nationala pentru implantarea de noi eoliene.

In prezent, pe plan mondial, ponderea energiilor regenerabile in

producerea energiei electrice, este scazuta. S poate spune ca potentialul

diferitelor filiere de energii regenerabile, este sub-exploatat. Totusi, ameliorarile

tehnologice au favorizat instalarea de generatoare eoliene , intr-un ritm

permanent crescator in ultimii ani, cu o evolutie exponentiala, avand o rata de

crestere de 25% in 2003.

Filiera eoliana este destul de dezvoltata in Europa, detinand pozitia de

lider in topul energiilor regenerabile. Acest tip de energie regenerabila asigura

necesarul de energie electrica pentru 10 milioane de locuitori. Dealtfel, 90 % din

producatorii de eoliene de medie si mare putere, se afla in Europa.

Repartitia in Europa a energiei electrice produse pe baza eolienelor,

arata diferente intre state. Germania este liderul pe piata europeana, in ciuda

unei incetiniri in 2003 a instalarilor. Spania, pe pozitia a doua, continua sa

instaleze intensiv parcuri eoliene. Danemarca este pe a treia pozitie, avand

dezvoltate eoliene offshore si trecand la modernizarea eolienelor mai vechi de 10

ani.

 

(Sursa: Wind energy barometer-EuroObserv'ER 2004)

Costurile si eficienta unui proiect eolian trebuie sa tina seama atat de

pretul eolienei, cat de cele ale instalarii si intretinerii acesteia, precum si de cel al

vanzarii energiei. O eoliana este scumpa. Trebuiesc realizate inca progrese

economice pentru a se putea asigura resursele dezvoltarii eolienelor. Se

estimeaza ca instalarea unui kW eolian, costa aproximativ 1000 Euro. Progresele

tehnologice si productia in crestere de eoliene din ultimii ani permit reducerea

constanta a pretului estimat. Pretul unui kWh depinde de pretul instalarii eolienei,

ca si de cantitatea de energie produsa anual. Acest pret variaza in functie de

locatie si scade pe masura dezvoltarii tehnologie.

In Germania si Danemarca, investitorii sunt fie mari grupuri industriale,

fie particulari sau agricultori. Aceasta particularitate tinde sa implice populatia in

dezvoltarea eolienelor. Energia eoliana este perceputa ca o cale de diversificare

a productiei agricole. In Danemarca, 100 000 de familii detin actiuni in energia

eoliana. Filiera eoliana a permis, de asemenea, crearea de locuri de munca in

diverse sectoare, ca cele de producere a eolienelor si a componentelor acestora,

instalarii eolienelor, exploatarii si intretinerii, precum si in domeniul cercetarii si

dezvoltarii. Se inregistreaza peste 15 000 de angajati in Danemarca si 30 000 in

Germania, direct sau indirect implicati in filiera eoliana.

5.4. Perspective

Energia eoliana este considerata ca una din optiunile cele mai durabile

dintre variantele viitorului, resursele vantului fiind imense. Se estimeaza ca

energia eoliana recuperabila la nivel mondial se situeaza la aproximativ 53 000

TWh (TerraWattora), ceea ce reprezinta de 4 ori mai mult decat consumul

mondial actual de electricitate.

In Europa, potentialul este suficient pentru asigurarea a cel putin 20% din

necesarul de energie electrica pana in 2020, mai ales daca se ia in considerare

noul potential offshore.

Scara zgomotelor

(Sursa: Revue Sciences et Avenir, iulie 2004)

Chiar daca eolienele de prima generatie erau deranjante din punct de vedere

sonor, se pare ca in prezent, dezvoltarile tehnologice au permis reducerea considerabila a

zgomotului produs de astfel de instalatii. Astfel, pe scara surselor de zgomot, eolienele se

situeaza undeva intre zgomotul produs de un vant slab si zgomotul din interiorul unei

locuinte, respectiv la aproximativ 45 dB. Evolutia nivelului sonor in functie de numarul

de eoliene este logaritmica, respectiv instalarea unei a doua eoliene determina cresterea

nivelului sonor cu 3 dB si nu dublarea acestuia.

Pentru diminuarea poluarii sonore exista mai multe cai:

multiplicatoarele sunt special concepute pentru eoliene. In plus, se incearca

favorizarea actionarilor directe, fara utilizarea multiplicatoarelor.

profilul palelor face obiectul unor cercetari intense pentru reducerea poluarii

sonore determinata de scurgerea vantului in jurul palelor sau a emisiilor datorate

nacelei sau pilonului. Arborii de transmisie sunt prevazuti cu amortizoare pentru

limitarea vibratiilor, antifonarea nacelei permite, de asemenea, reducerea

zgomotelor.

Capitolul 6

CONCLUZII

Lucrarea de fata este structurata pe 5 capitole importante . In primele doua

capitole ale lucrarii se incearca o prezentare cat mai succinta a notiunii de dezvoltare

durabila , urmand ca in capitolele 3 si respectiv 4 sa se axeze mai mult pe partea de

energii regenerabile, parte importanta iin viitor pentru realizarea unei adevarate

dezvoltari durabile. In capitolul 5 s-a realizat un scurt studiu de caz pe tema energiei

regenerabile.

In ultimul capitol, respectiv capitolul 6 am creionat unele concluzii in linii

mari a ceea ce inseamna dezvoltarea durabila si mai ales a importantei ei pentru viitorul

omenirii.

Dupa analizarea tuturor acestor aspecte, s-a ajuns la urmatoarele concluzii:

1.      Referitor la textul mentionat in articolul 4.2 din directiva privind biocarburantii,

motivele pentru care este probabil ca obiectivele stabilite de catre directiva pentru

2010 sa nu fie indeplinite nu pot fi considerate ca "justificate" sau ca "legate de noile

descoperiri stiintifice".

2.      Consiliul si Parlamentul trebuie sa fie increzatori ca, prin utilizarea crescuta a

biocarburantilor, se va ajunge la o siguranta mai mare a surselor de energie si la

reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera. Cresterea consumului de biocarburanti

este singura modalitate in prezent pentru a reduce dependenta aproape completa de

petrol in domeniul transporturilor si una din putinele metode de a reduce semnificativ

emisiile de gaze cu efect de sera din domeniul transporturilor.

3.      Pentru a trimite un semnal clar privind planurile sale de a reduce dependenta de

produsele petroliere in transporturi, Uniunea trebuie sa treaca la o noua etapa in

elaborarea politicilor sale de promovare a biocarburantilor.

4.      Beneficiile referitoare la reducerea cantitatii de gaze cu efect de sera ale politicii

privind biocarburantii pot creste, iar riscurile pentru mediu pot scadea printr-un

sistem simplu de stimuli/sprijin care, de exemplu, sa descurajeze transformarea

solului cu o valoare de biodiversitate ridicata in scopul cultivarii de materii prime

pentru biocarburanti, sa impiedice utilizarea de sisteme de proasta calitate pentru

producerea biocarburantilor si sa incurajeze utilizarea de procese de fabricare din a

doua generatie. Acest sistem trebuie astfel proiectat incat sa se evite discriminarea

intre productia interna si importuri, si sa nu reprezinte o bariera in calea comertului.

Efectele acestui sistem trebuie evaluate si functionarea sa trebuie monitorizata pentru

a permite perfectionarea sa in viitor.

5.      Acest sistem trebuie proiectat astfel incat sa nu se diminueze siguranta furnizarii de

energie. Beneficiile decurg din diversitatea surselor de energie, a tipurilor de biomasa

si a regiunilor din care se face importul. De aceea, sistemul nu trebuie sa favorizeze

un anumit tip de biocarburant sau anumite materii prime, ci sa incurajeze practici de

producere a biocarburantilor de toate tipurile, dintre cele inofensive pentru mediu,

inclusiv in tarile terte.

Pentru a trece de la ponderea actuala de utilizare a biocarburantilor de 1% la o

pondere de 10%, trebuie luate urmatoarele masuri:

.       Modificarea gradata a directivei privind calitatea carburantilor si a

standardului pentru motorina, luand in calcul progresul tehnologic si respectand in acelasi

timp obiectivele privind calitatea aerului, pentru a permite utilizarea curenta a

biocarburantilor in amestec la un nivel mult mai ridicat decat in prezent;

.       Adaptarea (cu fonduri reduse) a noilor vehicule pentru a putea functiona pe

baza acestor amestecuri ce au in compozitie o cantitate mare de biocarburanti;

.       Scoaterea pe piata de catre industria petroliera a unui stoc de petrol cu

presiune de evaporare scazuta sau modificarea directivei privind calitatea carburantilor

pentru a tine seama de presiunea de evaporare cauzata de amestecul petrolului cu etanol

in cantitati mici;

.       Disponibilitatea biocarburantilor din a doua generatie (daca din ce in ce

mai multe masini din UE vor functiona cu motorina, comercializarea combustibililor

fabricati pe baza de biomasa va capata o importanta deosebita).

.       Introducerea exploatarii padurilor si dezvoltarea culturilor de rapita in UE

si in tarile ce se invecineaza la est cu UE;

.       Luarea de masuri in scopul asigurarii beneficiilor pentru mediu, antrenate

de utilizarea biocarburantilor, inclusiv descurajarea folosirii biocarburantilor care duc la

emisii de gaze cu efect de sera ridicat sau care afecteaza de o maniera importanta

biodiversitatea; monitorizarea si raportarea constanta, de catre Comisie, a impactului de

mediu well-to wheel al producerii si utilizarii de biocarburanti.

.       Punerea in aplicare continua a unei abordari echilibrate privind comertul

international cu biocarburanti, astfel incat atat tarile exportatoare, cat si producatorii

interni sa poata investi cu incredere in oportunitatile create de catre piata europeana aflata

in continua dezvoltare.

Asa cum s-a aratat in evaluarea impactului pentru foaia de parcurs pentru

energia regenerabila, o pondere de 10% de biocarburanti poate fi atinsa in 2020, cu

utilizarea limitata a biocarburantilor din a doua generatie. Dezvoltarea biocarburantilor

din a doua generatie va duce totusi la reducerea emisiilor de gaze de sera si la siguranta

de furnizare prin atingerea acestei ponderi; astfel, va fi mai usoara atingerea unor ponderi

chiar mai mari. Dezvoltarea biocarburantilor din a doua generatie are nevoie, pe langa

sprijinul din partea Comunitatii si a programelor nationale de cercetare si dezvoltare, de

stimulente pe piata si de stabilirea unui cadru pe termen mediu pentru promovarea

biocarburantilor.

Modificarea directivei privind biocarburantii nu va duce automat la

indeplinirea tuturor acestor cerinte, ci vor fi necesare eforturi sustinute in domeniul

industriei si al agriculturii, atat din partea statelor membre, cat si din partea UE. Insa, fara

cadrul creat de modificarea directivei, este putin probabil ca aceste masuri vor fi luate.