1

ALCALOZI

=Iunie 2012=

-V 1-

2

Alcaloizii (fr. alcali; gr. eidos- aspect) sunt substanțe organice heterociclice cu azot, de

origine vegetală, cu caracter bazic, rezultate în urma metabolismului secundar al plantelor, care

dau reacții caracteristice și au acțiune asupra organismelor animale, de cele mai multe ori de natură

toxică. În funcție de proveniența atomului de azot și de calea biosintetică se pot clasifica în:

alcaloizi propriu-ziși

pseudoalcaloizi

protoalcaloizi

N-oxizi ai alcaloizilor

Noțiunea de alcaloid s-a stabilit la începutul secolului al XIX-lea, (Meissner, 1818). Prin

alcaloizi se înțelegea în trecut toate substanțele azotate cu caracter bazic, care aveau acțiune

fiziologică asupra organismelor animale. În grupa alcaloizilor se găseau astfel

unele amine, amide, aminoalcooli, aminoacizi, purine etc.

Istoric

Acțiunea toxică sau curativă a plantelor medicinale a fost cunoscută din cele mai vechi timpuri, încă

din vremurile preistorice, dupa cum consideră arheologii Arlette Leroi Gourhan și Ralph Salecki.

Aceștia au descoperit într-o zonă situată la nord de Bagdad, alături de rămașițe umane, de tipul celor

din Neanderthal, urme de plante cunoscute pentru proprietățile lor medicinale. Or, după cum se

știe omul din Neanderthal a trăit acum cel putin 60000 ani. Omul primitiv a separat produsele toxice,

de cele folositoare pentru alimentație, el întîlnindu-se la fiecare pas cu diferite acțiuni și a căutat în

jurul lor tot ceea ce îi putea alina durerile cînd era bolnav. Cucuta se cunoștea din vremea

lui Socrate și grecii administrau o băutură cu extract de cucută condamnaților la moarte. Efectul

stimulant al frunzelor de coca (Erytroxylon coca) era cunoscut de poporul incaș, care folosește aceste

frunze pentru mărirea rezistenței fizice. Amerindienii cunoșteau de multă vreme rolul excitant și

defatigant al frunzelor mestecate de coca, dar și efectele dezastruoase asupraorganismului în

momentul cînd era introdusă în organism în doze prea mari. Din acest motiv ei mestecau aceste

frunze , în maniera indicată de practicile tradiționale, spre a infrîngefoamea și în special oboseala

dată de distanțele imense. Poetul Abraham Cowley compune la vremea sa chiar un poem, dedicat

virtuților acestei plante, care se încheie cu următoarele trei versuri:

Trei frunze ajung pentru 6 zile de mars

Omul din Quito înzestrat cu această provizie

Poate străbate întinșii Anzi, scăldați în nori.

Tot ei cunoșteau proprietățile antimalarice ale scoarței de Cinchona succirubra, după cum

semnalează un călugar augustin, Calaugha, care în 1639 publică într-o carte religioasă apărută

în Spania următorul fragment:

In regiunea Loxa crește un arbore pe care locuitorii îl numesc arborele de friguri, și a cărui coajă, de

culoarea scorțișoarei, transformată in pulbere și administrată într-o cantitate echivalentă cu greutatea

a două monede mici de argint și dizolvată într-o băutură, vindecă febra și accesele ei ; ea a dat

rezultate miraculoase în Lima .

Opiul, un produs rășinos obținut din capsulele macului, era folosit din cele mai vechi

timpuri.În antichitate Teofrast, și Nicandros fac referințe la otrăvirea cu opiu, Nicandros fiind primul

3

care ne lasă o descriere sumară a intoxicației: cel care bea o băutură în care intră și suc de mac,

cade într-un somn profund; membrele i se răcesc, ochii devin ficși, osudoare abundentă apare pe

corp, fața devine palidă, buzele i se umflă, ligamentele maxilarului inferior se relaxează

, unghiile devin livide, ochii îi cad in orbite. Cu toate acestea, nu trebuie să te sperii de acest aspect,

însă trebuie să îi admistrezi repede bolnavului o băutură caldă, preparată din vin amestecat

cu miere și să i se scuture corpul cu energie, astfel ca bolnavul să vomite.

Dioscorides, în secolul I e.n., cunoștea perfect metoda de colectare și preparare a opiului, iar

recomandările sale pentru prepararea siropului de mac, numit diacodion, sînt în esentă nemodificate

în farmacopeile moderne. Celebra băutură a zeilor din Olimp, cunoscută și sub denumirea

de ambrozie, este mai mult ca sigur că nu a fost altceva decât un obișnuitdecoct de hașiș.

Aceeași băutură investită cu aceleași virtuți de imortalitate o găsim și în mitologia hindusă sub

denumirea de amrita. O altă băutură celebră a mitologiei elene –nephentes- și care mult timp a fost

considerată ca fiind un produs al imaginației prodigioase a lui Homer, există ca atare.

Această băutură dând uitare durerii și necazurilor, după cum se precizează înOdiseea, nu este

decât un produs pe bază de opiu. Tot in Odiseea se precizează că această băutură intră

în Grecia prin Elena, celebra soție a regelui spartan Menelaos, care la rîndul ei o primește de la

egipteanca Polydamna, sotia lui Thomis, căci în Egipt în special pămintul roditor produce un mare

număr de plante, unele salutare altele mortale. Grațiepapirusului descoperit in 1873 de Georg Moritz

Ebers și care datează din anul 1550 î.e.n., respectiv din cea de a XVIII-a dinastie găsim dovezi

incontestabile despre cunoașterea de către urmașii lui Amenophis I a

virtuților halucinogene și sedative ale opiului. Acest papirus care pe bună dreptate poate fi

considerat cel mai vechi tratat de medicină al omenirii, menționează existența a circa 700 de

remedii, între care intră cele pe baza de opiu, toate consemnate in papirusul Ebers.

Vechii cretani adorau pe o așa numită zeiță a macilor, care era Mnemosyne și care în același timp

era și mama Muzelor, iar macul, respectiv Papaver somniferum, este după cum știm depozitarul a

numeroase principii halucinogene.Plinius cel Bătrîn descrie în celebra sa carte Istoria

naturală efectele semințelor de mac, planta pe care o așează în categoria ierburilor care aduc

înaintea ochilor fantome și iluzii distractive și agreabile.

Otrăvitorii de profesie din Evul Mediu întrebuințau adesea plante otrăvitoare ca belladona, pentru a

produce un tip deintoxicație adeseori cu acțiune prelungită. Acest fapt l-a determinat pe Linné să

numească planta Atropa belladona, dupăAtropos, una dintre cele 3 ursitoare, cea care taie firul

vieții. În anul 1817 farmacistul Sertürner, din Hanovra, atrage atenția asupra pricipului extras

din opiu, pe care îl denumește morphium dupa Morfeu, zeul nopții și al somnului, care subliniază

efectul de bază al morfinei. Odată cu această descoperire, putem spune că începe cu adevărat

studiul alcaloizilor, iar de acești compuși azotați își leagă numele numeroși oameni de știință:

chimiștii și farmaciștii Pelletier și Caventou, Woskressenski, Dumas, Robiquet, Laurent, Gerhardt,

Lassaigne, Roussin, Tanret. În 1818 Caventou și Pelletier descoperăstricnina, pe care o izolează

din nuca vomică (Nux vomica). În 1820 Runge găsește chinina în scoarța de quinquina (Cinchona

succirubra) și cafeina în cafea (Coffea arabica). În 1827 Gieseke reușește să

extragă coniina din cucută (Conium maculatum), Passell și Reinmann separă nicotina (1828) din

frunzele de tutun (Nicotiana tabacum), iar în 1831 Mein obțineatropina prin tratarea beladonei.

4

Tabel cu principalii alcaloizi și datele descoperirilor acestora:

Alcaloidul Anul

descoperirii Descoperitorii

Morfină 1803

Séguin și Courtois (simultan), Derosne; Izolată în 1804 de

Sertürner

Narcotină 1817 Robiquet

Stricnină 1818 Pelletier, Caventou; formula de Sir Robert Robinson în 1946

Chinină 1818 Pelletier, Caventou

Brucină 1818 Pelletier, Caventou

Cafeină 1820 Runge, Robiquet

Coniină 1827 Gieseke

Nicotină 1827 Passelt, Reinmann

Atropină 1831 Mein, Geiger, Hessh

Narceină 1832 Pelletier

Codeină 1832 Robiquet

Teobromină 1842 Woskressenski

Papaverină 1848 Merck

Cocaină 1862 Wöhler

Apomorfină 1870 Matthiesen, Wright

Pilocarpină 1875 Gerard, Hardy

Arecolină 1881 Jahns

Teofilină 1888 Kassel

Scopolamină 1892 Shmidt

Yohimbină 1896-1897 Spiegel și Thomas

5

Lobelină 1921 Wieland

Alcaloizii

din ergot 1918-1950 Jacobs, Stoll

Platifilină 1935 Konovalova și Orehov

Reserpină 1954 Schlihler și colab.

Localizare

Alcaloizii se găsesc în vacuolele plantelor, sub forma de săruri cu diferiți acizi (acid

benzoic, citric, meconic, tartric. etc), sau în combinații tanice, însă se mai pot găsi și sub formă

de baze cuaternare sau terțiare.

Structura

Alcaloizii au cel puțin un atom de azot heterociclic, acesta fiind de cele mai multe ori terțiar, mai rar

cuaternar. Heterociclurile se pot condensa între ele sau cu alte cicluri astfel

încât moleculele alcaloizilor pot deveni de tip policiclic sau macrociclic. Datorită grefării pe nucleu a

numeroase grupări funcționale, unii alcaloizi pot prezenta caracter fenolic (morfina), alții de

tipul atropinei , reserpinei pot forma esteri, eteri (codeina) sau alcaloizi glicozidati (solanina din cartof).

De obicei au activitate optică, fiind levogiri (cei mai des întâlniți și cu cea mai mare activitate

farmacologică) sau dextrogiri, activitate imprimată de atomii de carbon ai acizilor cu care se esterifică:

(acidul tropic, în cazul hiosciaminei șiscopolaminei). Și orientarea substituenților în pozițiile S sau R

conferă modificarea acțiunii farmacologice (chinina - 8S, 9R este antimalaric, în timp ce chinidina - 8R

9S este antiaritmic clasa 1A, conform clasificării lui Vaughan Williams).

Clasificare

În mod curent alcaloizii se clasifică atât pe criteriul structurii chimice, cât și pe cel al originii lor. Astfel,

alcaloizii cunoscuți se împart în următoarele categorii:

Grup Reprezentanți

Derivați de piridină piperină, coniină, trigonelină, arecaidină, guvacină, pilocarpină, citizină, nicoti

nă, sparteină,peletierină

Derivați de pirolidină higrină, cuscohigrină, nicotină

Derivați de tropan atropină, cocaină, ecgonină, scopolamină

Derivați de chinolină chinină, chinidină, dihidrochinină, dihidrochinidină, stricnină, brucină, veratrin

ă, cevadină

Derivați

de izochinolină Alcaloizii

din opiu: morfină, codeină, tebaină, papaverină, narcotină, sanguinarină, nar

6

ceină,hidrastină, berberină

Derivați

de fenetilamină mescalină, efedrină

Derivați de indol

Derivate de triptamină: dimetiltriptamină

(DMT), NMT, psilocibină, serotonină, melatonină

Ergoline: alcaloizii din ergot: ergină, ergotamină, acid lisergic,

etc.; derivați aiacidului lisergic (LSD)

Beta-carboline: harmină, yohimbină, reserpină, emetină

Derivați de purină Derivați de xantină: cofeină, teobromină, theofilină

Terpene

Din aconit: aconitină

Steroli: solanină, samandarină

Derivați

de betaină (cu azot cu

aternar)

muscarină, colină, neurină

După precursorul biosintetic, alcaloizii pot fi grupați în :

Precursor Reprezentanți - tipul de alcaloid

Ornitină alcaloizii pirolidinic, pirolizidinici si tropanic

Lisină alcaloizii piperidinici, piridinici, chinolizidinici

Fenilalanină și Tirosină

alcaloizii izochinolinici, galantaminici; tot din

acești precursori provin și unii protoalcaloizi

(efedrina, catinona, capasaicina) și betalaine

(indicaxantina)

Triptofan

alcaloizii indolici de diferite tipuri : eserinic, beta

carbolinic, yohimbanic, stricninic, lisergic, dar și

protoalcaloizii psilocina și psilocibina

Acid antranilic alcaloizii acridinici și chinazolonici

Histidină alcaloizii imidazolici

Acid mevalonic sau AcetilCoA alcaloizii terpenici și sterolici

Baze purinice alcaloizi purinici

7

Proprietăți fizice

Proprietățile diferă în funcție de prezența sau absența oxigenului în structura lor , dar și de forma în

care se găsesc. Alcaloizii oxigenați sunt cristalizați, incolori, cu excepțiaberberinei (colorată in

galben) sanguinarinei (culoare roșie). Au gust puternic amar și sunt optic active. Sunt solubili în

solvenți apolari (eter, benzen, cloroform), sunt insolubili sau parțial solubili in apă. Alcaloizii cuaternari

și pseudoalcaloizii sînt solubili în apă și în alcool, insolubili în solvenți organici apolari. Alcaloizii sub

formă de săruri sînt substanțe solide, cristalizate, fără miros, cu gust foarte amar si puncte de

topire nete, solubile în apă și în alcool.

Proprietăți chimice

Însași denumirea lor de alcaloizi, care derivă din arabul al-kaly (sodă), arată principala lor

proprietate, bazicitatea. Aceasta variază în limite foarte largi și este imprimată de perechea

de electroni ai atomului de azot, de sistemul heterociclic, de prezența unor duble legături și de

grupele electrofile adiacente azotului. Dacă în jurul atomului sunt grupe alchil (grupe respingătoare

de electroni) bazicitatea crește. Grupările atrăgătoare de electroni (carboxil) reduc

disponibiltatea electronilor de la atomul de azot, implicit reducînd bazicitatea sau chiar anulând-o.

Datorită bazicității, soluțiile apoase de alcaloizi sunt instabile, fapt de care trebuie ținut cont la

extracția lor. Pentru extracția, purificarea și conservarea lor, se utilizează acizi minerali

(azotic, clorhidric, sulfuric), iar din aceste soluții sunt deplasați prin intermediul unor baze (amoniac,

sau hidroxizi alcalini).

Extracție, identificare, dozare

Trebuie ținut cont de natura și structura lor; astfel:

Antrenarea cu vapori de apă (alcaloizi volatili) se aplică pentru coniină, nicotină, sparteină

Extracția cu solvenți apolari (benzen, cloroform, eter) se aplică alcaloizilor terțiari. Această

operație cuprinde două etape:

1.deplasarea alcaloizilor sub formă de baze

2.extracția propriu-zisă și purificarea (se efectuează la rece, prin agitare și extracție repetată,

în aparat Soxhlet, iar la alegerea solventului trebuie ținut cont de toxicitatea acestuia,

inflamabilitate, usurința recuperării acestuia pentru o refolosire ulterioară.

Extracția cu solvenți polari (alcool concentrat sau 40-70%) se efectuează la rece

(macerare, percolare) sau la cald (refluxare)

Identificare

Se face prin reacții de precipitare cu reactivii generali (care

conțin metale sau metaloizi: mercur, bismut, tungsten, iod) reactivii generali de precipitare sint

alcătuiți din

ioduri complexe

acizi anorganici complecși

săruri ale metalelor grele

combinații organice sau anorganice

Toți alcaloizii dau cu acești reactivi precipitate albe, galbene sau portocalii-brune.

8

Denumirea

reactivului Compoziție chimică Culoarea precipitatului

BOUCHARDAT Sol. apoasă de iod iodurat brun-roșcat

DRAGENDORFF Sol. apoasă de tetraiodobismutat de potasiu

roșu-portocaliu sau

galben-portocaliu,

solubil in alcool, eter si

alți solvenți

MAYER- VELTZER Sol. apoasă de tetraiodomercurat bipotasic cu

adaos de cloralhidrat

alb, devine gălbui,

cristalin sau

microcristalin, solubil în

alcool

BERTRAND Sol. apoasă de acid silicotungstic

alb, alcaloidul este

eliberat din complex cu

hidroxizi alcalini

MARME Sol. apoasă de iodură dublă de potasiu și cadmiu galben-roșu în prezența

acidului sulfuric diluat

SCHULTZE Acid fosfoantimonic in prezență de acid

fosforic sau acid sulfuric concentrat alb

REINECKE (SARE) Sarea de amoniu a acidului cromdiaminotetracianic

în acid clorhidric diluat Cr(NH3)2(SCN)4NH4·H2O

HAGER acid picric 1% galben, solubil la cald

KNORR acid picrolonic 2%

galben sau roșu,

precipitat care se

descompune la cald

IONESCU-MATIU Sol. saturată de acid picric în alcool 5% cu glicerină cristale galbene,

caracteristice

Aceste reacții sunt specifice tuturor substanțelor azotate, dar și substanțelor neazotate care

dau ioduri duble (cumarine, furanocromone, lignani), după cum există și alcaloizi care nu precipită cu

acești reactivi (alcaloizii purinici). Există și reacțiile caracteristice (în general de culoare) care se

folosesc pentru identificare:

reacția Vitali-Morin folosită pentru alcaloizii tropanici: în prezența HNO3 fumans și a KOH alcoolic,

se formează esteri nitrici sau nitroderivați, violeți (în prezență de acetonăcrește stabilitatea -

reacție utilizată în fotocolorimetrie)

9

reacția murexidului - pentru alcaloizii purinici: clorat de potasiu în mediu de HCl (formare de acid

purpuric), în prezență de amoniac se transformă în sarea de amoniu a acidului purpuric, de

culoare roșie-violetă

soluția de vanilal 1% în acid fosforic - identificarea glicoalcaloizilor.

reacția Oberlin Zeisel: sol. de clorură ferică 1-5% în mediu de acid percloric - alcaloizii

din Rauwolfia.

radiațiile UV -alcaloizi din Chinae cortex după tratare cu acid formic.

Dozare

Metode în mediu apos (acidimetrice): se folosesc acizii sulfuric sau clorhidric, ca indicatori cei

ce virează la pH neutru

Metode în mediu neapos (protometrice): se aplică alcaloizilor baze slabe, în mediu de acid

acetic glacial (are putere mare de dizolvare și constantă dielectrică mare), saucloroform (grad

mare de solubilizare). Ca titrant se folosesc soluția de acid percloric sau acid p-toluen sulfonic,

ca indicatori: cristal violet, violet de metil, Sudan III.

Metode gravimetrice: în cazul existenței unei cantități suficiente de alcaloizi. Se precipită

alcaloidul cu soluții de: acid picric (reacția Hager), picrolonic (reacția Knorr), reacția Bertrand

Complexonometrice: se precipită alcaloidul cu un exces de reactiv, exces care este titrat

cu complexonă

Reacția Ionescu-Matiu: are la bază precipitarea alcaloizilor cu reactiv Mayer-Veltzer, izolarea și

mineralizarea precipitatului cu amestec sulfonitric, precipitarea cu nitroprusiat a sulfatului de

mercur rezultat din mineralizare, izolarea și dizolvarea precipitatului in clorură de sodiu.

Cantitatea de alcaloid se calculează in functie de cantitatea de mercur intrată în reacție

Colorimetrice: utilizează diferiți reactivi, care dau colorații intense cu alcaloizii, colorații care pot

fi citite:

-PABA (acid p-dietil aminobenzoic) cu alcaloizii lisergici - colorație violetă, sau gri-verzui

-Vitali-Morin (vezi mai sus)

-Fericianura de potasiu este redusă de morfină la ferocianură, iar aceasta în prezența clorurii

ferice formează ferocianura ferică (albastru de Prusia)

Spectrofotometrice: se folosesc radiațiile electromagnetice din regiunea UV (185-

400 nm), vizibil (400-800 nm) sau IR (peste 800 nm)

Acțiune farmacotoxicologică

Unii cercetatori consideră că alcaloizii, datorită toxicității lor sunt substanțe de apărare ale plantelor

împotriva dăunatorilor, ei fiind toxici pentru majoritatea animalelor (exceptie iepurii care pot consuma

frunze de Atropa belladonna, fără a suferi intoxicații datorita prezentei unei enzime numita tropanon

esteraza). Alții consideră alcaloizii ca depozitare aazotului organic, există și ipoteza că ar avea un

anumit rol în transformarile biosintetice ale unor substanțe, sau mai nou că asigură protecția plantelor

împotriva acțiunii nocive a oxigenului singlet 1O2. Datorită faptului că structura alcaloizilor este extrem

de variată, și acțiunea lor este complexă:

10

SNC : alcaloizii stimulanți (cafeină, stricnină), depresoare (morfină)

SNV : alcaloizi simpatomimetici (cocaină efedrină), simpatolitici (yohimbină), anticolinergici

(atropină), ganglioplegici (nicotină, sparteină)

receptori adrenergici, dopaminergici sau serotoninergici (alcaloizii din Secale cornutum)

Celulele maligne unde pot prezenta acțiune citostatică : vinblastina, vincristina)

Paraziți ( chinină)

Toxicitatea alcaloizilor

Sunt substanțe foarte toxice, în doze relativ mici. Ei pot acționa asupra diferitelor sisteme:

Vincristina are efecte neurotoxice centrale.

Vinblastina (alcaloid antimitotic) este un puternic leucopeniant și determină tulburări

gastrointestinale și neurologice

Aconitina este toxic al centrilor bulbari

Chinina și morfina determină depresie respiratorie.

Cocaina și morfina determină farmacodependență

11

1)Lobelina

Se regaseste in partile aeriene inflorite ale plantei Lobelia inflate (“inflate”-nume

datorat fructului acestei plante, care este o capsule veziculoasa); produsul vegetal are miros

slab narcotic, iar gustul e arzator, amintind pe cel de tutun, ceea ce expplica denumirea de

“tutun indian”.

Este un analeptic respirator in intoxicatiile cu morfina sau alte deprimante centrale;

actiunea ei, insa, este de scurta durata si exista tendinta depasirii dozelor necesare, devenind

insasi deprimanta. Vorbind de dozele uzuale, este, asadar, un excitant SNC si provoaca o

stimulare reflexa a respiratiei, dar si a centrului cardioinhibitor, asadar excercita o actiune

depresiva asupra inimii; chiar si in doze terapeutice, lobelina provoaca voma; in doze mari,

produce convulsii, urmate de o paralizie periferica; e contraindicate in sincopa cardiac

aparuta cursul anesteziei generale, efectuata mai ales cu eter sau cloroform. Totusi, are

proprietati expectorante si antidispneice, folosite in combaterea astmului.

Avand o actiune asemanatoare nicotinei, este folosita in combaterea nicotinismului,

fapt explicat prin cumulari de actiune care provoaca voma, determinand repulsie fata de

fumat. Tratamentul intoxicatiilor se face symptomatic.

2)Coniina

Reprezinta alcaloidul principal din Conium maculatum (Cucuta) – radacini, tulpini si

Frunze + fructe, cele din urma avand mirosul neplacut de urina de soarece al coniine. A se

vedea moartea lui Socrate (posibilitatea de a se cai de faptele comise). Shakespeare, in piesa

sa Hamlet, prezinta moartea regelui Danemarcei, tatal lui Hamlet, ca fiind datorata turnrii in

ureche , in timpul somnului, a extractului de Cucuta.

Coniina actioneaza, ca si nicotina, direct asupra inimii; mai are proprietati narcotice,

analgezice si paralizante; actiunile periferice seaman cu cele produse de nicotina, dar

paralizia e mai intensa la nivel SNC; asupra nervilor motorii actioneaza mai intai ca excitant,

apoi ca inhibitor.

Intoxicatia acuta=forma paralitica/socratica: scaderea fortei muscular a membrelor inferioare,

tradusa prin mers sovaitor, urmata de instalarea unei paralizii progressive de tip ascendant,...,

intellect nealterat,...

Tratament: ca vomitiv se da apomorfina clorhidrica 1% (utila in maxim o ora de la ingerrare);

pentru paralizia central se da picrotoxina, cate 10 mg s.c. la interval de doua ore.

12

3)Nicotina

Este extrasa din frunzele de tutun, speciile Nicotiana tabacum, rustica si Americana

(utilizat in trecut ca antinevralgic sau paraziticid). Partea biotransformata la nivel pulmonary,

desi relative mica, e raspunzatoare de producerea cancerului pulmonary deoarece la acest

nivel se formeaza multa COTININA (metabolit toxic major); astfel, pe aceasta cale, se

biotransforma astfel: sub actiunea citocromului CYP2A6, se transforma intr-un ion nicotin –

delta 1,5 – iminium care, la randul sau, sub actiunea aldehid oxidazei, trece in cotinina,

aceasta continuand cu deschiderea ciclului pana la N-oxo-piridil derivatul metal-butiramidei.

Per ansamblu, la doze mici, se fixeaza pe receptorii nicotinici, stimuland ganglionii; la

doze mari, are loc stimulare parasimpatica si apoi blocare ganglionara si neuromusculara,

aparand paralizia; ea este acetilcolinomimetica.

Important de stiut:

-fumatul creste ritmul cardiac, tensiunea arterial si contractia vaselor sanguine din

piele, ca urmare a stimularii ganglionilor simpatici si a medulosuprarenalei; aceste efecte pot

fi prevenite prin administarrea de alfa si betablocante;

- copiii mamelor care au fumat in perioada sarcinii manifesta anomalii

neurocomportamentale: tulburarile de atentie, ca urmare a alterarii dezvoltarii receptorilor

nicotinici in SNC;

-cei care mesteca tutuno (India, Thailanda, Pakistan, Noua Guinee) au o incidenta

crescuta in ce priveste cancerul bucal.

Intoxicatia SUPRAACUTA: prin ingerare, moartea survine aproape instantaneu printr-o criza

convulsiva puternica; actiunea este brutal si rapida, asemanatoare celei date de cianurile

alaline;

Intoxicatia ACUTA: la doze mici, se produce stimulare respiratory, greturi si varsaturi,

diaforeza (transpiratie abundenta), ameteli si sindromul SLUD (salivatie, lacrimare, urinare si

diaree), ca urmare a stimularii excessive a receptorilor nitotinici localizati in ganglion; apoi,

apar durerile de cap, cresc ritmul cardiac si TA; dupa o perioada caracterizata prin slabiciune

generala, rumeaza recuperare gradate care dureaza 2-3 saptamani; la doze mari, initial se

resimt arsuri ale gurii, faringelui, esofagului, stomacului, urmate de progresia rapida a acestor

simptome, urmata de halucinatii vizuale si auditive, incetinirea respiratiei, ritm cardiac

neregulat, midriaza, hipotensiune , bradicardie, mergand pana la colaps; se ajunge, in final, la

slabiciune muscular persistent si tremor, transpiratii reci si convulsii, stare depresiva, delir si

eventual paralizie respiratory, responsabila de moartel in intoxicatiile pe cale cutanata,

simptomele sunt aceleasi, dar de intensitate mai scazuta

Abstintenta duce la fenomene greu de suportat: agitatie, irascibilitate, insomnia, reactii

vegetative castenopate(senzatie de sufocare, panica si anxietate), tulburari de ritm (tahicardie

13

alternand cu bradicardie), disparand treptat dupa abandonarea obiceiului fumatului; poate

duce si la infarct miocardic (desi nicotina insasi dilate vasele coronare, ea induce in acelasi

timp o eliberare masiva de vasopresina din hipofiza, care actioneaza invers); uneori, apar si

tulburari ocular, scaderea cuitatii vizuale putand merge pana la atrofia nervului optic sau

degenerarea retinei (ambliopia de tutun), sau chiar cancer urinar (cotinina se elimina foarte

mult si prin urina);

Tratament: in intoxicatia acuta, decontaminarea se face prin spalare cu apa si sapun a pielii si

ochilor, iar debarasarea organismului se face prin lavaj gastric cu apa distilata continand

carbine activat si NU prin emeza(aceasta creste riscul declansarii convulsiilor)precum si prin

administrarea de purgative salin;

-antidot: INVERSIN (mecamilamina), ca si antagonist specific al nicotinei, dar disponibila

doar in comprimata, forma inaccesibila pacientilor cu varsaturi, convulsii sau hTA; pentru

combaterea simptomatologiei colinergice, la observarea semnelor de stimulare a PSM

(bradicardie, salivatie, respiratie astmantiforma), se administreaza atropina in doza maxima;

pentru HTA si pentru a controla hiperactivitatea simpaticului, se administreaza alfa-blocantul

Fentolamina 1-5 mg i.m. sau i.v.; controlul convulsiilor se face cu diazepam si/sau fenitoina;

daca exista halucinatii, hTA, coma, se recomanda chiar pentobarbital sodic.

Prognoza: daca individual supravietuieste dupa primele 4 ore,se considera in afara pericolului

vital; daca expunerea a fost la nivel exterior, intoxicatul trebuie tinut sub observatie cel putin

6 ore.

Pentru intoxicatia cronica, care presupune abandonarea fumatului, o solutie optima ar putea fi

clatirea gurii cu azotat de argint care face ca “gustul” de tutun sa devina dezagreabil sau se

poate administra lobelina, dar sub control medical.

4)Alcalozii tropanici(ATROPINA, HIOSCIAMINA,

SCOPOLAMINA)

Atropa belladonna (matraguna, doamna mare/codrului); denumirea vine de la

Atropos, in mitologia greaca, fiind vorba de zerita destinului, cea care poate taia firul vietii

muritorilor, “belladonna” venind din italiana si insemnand “doamna frumoasa”, aluzie la

folosirea secolelor trecute a picaturilor din sucul acestei plante pentru a da stralucire ochilor.

Hyoschiamus niger (maselarita/nebunarita)- denumire data de Dioscoride, care a

observant ca porcii care consumau aceasta planta, se imbolnaveau.

Datura stramonium (laur porcesc, ciumafaie) – referire la faptul ca porcii pot manca

frunzele acestei plante fara sa se intoxice.

14

Dincolo de administrarea medicamentoasa, intoxicatia cu aceste substante se poate

produce si prin consumarea carnii de porc, iepure, capra, curca, animale care au mancat bace

sau frunza de beladona, avand in vedere ca omul nu poseda tropanol-esteraza, enzima care, la

aceste animale, inactiveaza rapid alcaloizii tropanici prin hidroliza. Eliminarea are loc rapid

prin urina, cea mai mare cantitate, predominand alcaloizii ca atare, apoi se elimina mai lent,

timp de 48 de ore.

Atropina este PSL tipic: ea se fixeaza pe receptorii colinergici din sinapsele

parasimpatice, pe care ii blocheaza; astfel, este inhibata actiunea muscarinica a acetilcolinei,

atropine dovedindu-se spasmolitica neurotropa (papaverina este spasmolitica musculotropa);

aceeasi actiune o prezinta si ceilalti doi alcaloizi tropanici, insa scopolamina mai slab, iar

hiosciamina mai intens.

Efecte dorite in tratamentul intoxicatiilor cu pilocarpina,betablocante, digitalice si

organo-fosforice: scaderea secretiei glandelor salivare, scaderea hipersecretiei bronsice si a

respiratiei suieratoare – astmatiforme, scaderea peristaltismului intestinal, cresterea ratei

cardiac; la nivel ocular, atropina este de electie in tratamentul iritei, keratiei, insa nu se

justifica folosirea sa pentru examinarea fundului de ochi, deoarece midriaza si ciclopegia se

mentin aproape doua saptamani, ceea ce genereaza fotofobie, cefalee, tulburari de vedere de

durata; de aceea, in acest caz, se prefer homatropina, dupa administrarea careia midriaza si

ciclopegia persista maxim 3 zile. Daca in irite si keratite este de electie, este total

contraindicate in glaucomul cu unghi inchis, itnrucat favorizeaza cresterea presiunii umorii

aproase; pe langa toate acestea, scopolamine mai are si proprietti sedative psihomotorii, astfel

poate preveni “raul de miscare”; asocierea sa cu amfetamina poate combate deprimarea

central, aducand, astfel, beneficiu terapeutic. Privind toxicitatea, pentru un adult sunt letale

10-15 bace de matraguna, iar pentru un copi sunt suficiente 3-5.

Forma usoara a intoxicatiei cu atropina:dificultate in deglutitie si sete puternica, hTA(prin

actiune direct ape centrii vasomotori ai miocardului) ai vasodilatatie periferica intense tradusa

prin “congestia atropinica” (inrosirea fetei – puternica, gatului si congestia mucoaselor);

midriaza, retentive de urina – mictiuni reduse si dureroase).

In intoxicatia cu hiosciamina, tulburarile secretorii sunt absente sau chiar inversate,

tulburarile vasculare sunt mult mai slabe, insa tulburarile neuropsihice capata doua forme:

deliranta si comatoasa. De retinut ca administrarea repetata a unei infuzii de laur poate cauza

aparitia schizofreniei.

In intoxicatia cu scopolamine, ca urmare a deprimarii scoartei, bulbului si maduvei spinarii

(mai ales zonele motorii), predomina oboseala, somnolent, stupoarea. Administarrea repetata

a preparatelor din Datura innoxia poate duce la amnezie.

Antidot: salicilat de fizostigmina i.v.1mg/5 mL; pilocarpina, desi apare ca antidot fiziologic,

nu se va utiliza, mai ales in cazuri grave, intrucat creste deprimarea SNC si in special a

centrilor respiratori; daca pacientul a fost intoxicat cu organofosforice, pericolul de

supradozare cu atropina scade , daca aceasta se administreaza concomitant cu pralidoxima.

15