Obiectivele şi instrumentele politicii bugetar-fiscale

în promovarea creşterii economice

în ţările dezvoltate

Cuprins

Întroducere

I.Notiunea de politica bugetar-fiscala

1.1 Definitie

1.2 Suveranitatea fiscala a unui stat

1.3 Politica bugetara

II. Politica bugetar fiscala pentru tarile dezvoltate

2.1 Bugetul tarilor dezvoltate

2.2 Politica fiscala a ţările dezvoltate

în contextul crizei mondiale

2.3 Impozitul-instrument fiscal.

O viziune în tările dezvoltate

2.4 Obiectivele şi instrumentele politicii

bugetar-fiscale în ţările dezvoltate

Cuprins

Întroducere

Pentru a studia cresterea economica avem nevoie de o disciplina

separata numita macroeconomie, deoarece exista forte care afecteaza

economia in ansamblu ,care nu pot fi intelese complet sau ,simplu prin

analizarea pietelor si produselor individuale.

Astfel macroeconomia studiaza modul in care se comporta economia in linii

generale , fara a se oprii asupra nenumaratelor detalii.

Politica bugetar- fiscală este parte integrantă a politicii economice a statului.

Politica bugetar fiscala reprezinta un factor de o importanta deosebita in

viata economica, iar influenta si efectele acesteia asupra functionarea

economiei trebuie analizate in detaliu. Importanta acestui instrument este

vizibila tuturor, chiar si oamenilor fara cunostinte economice sau implicatii

directe in sistemul economic.

Zi de zi, in presa, la radio si televizor este dezbatuta aceasta

problema: -cum putem construi o politica bugetr fiscala activa, care sa

ofere avantaje egale pentru toti participantii la viata economica?. Cum

fiscalitatea implica participarea unui contribuabil la circuitul economic pentru

alimentarea sistemului, dar si primirea in schimb a unor beneficii , aceasta

politica stabileste o relatie de parteneriat intre stat si platitorii de impozite.

I.Notiunea de politica bugetar-fiscala

1.1 Definitie

Politica bugetr-fiscala cuprinde ansamblul reglementărilor privind

stabilirea şi perceperea impozitelor, taxelor şi celorlalte venituri publice,

caracterizând opţiunile statului în materie de impozite si taxe .

Sau o alta definitie fiind – Politica bugetar- fiscală stabileste volumul

si structura cheltuielilor publice necesare asigurarii functiilor statului.

Intr-o alta accepţie politica bugetar-fiscală reprezinta activitatea

autoriţatilor prin luarea măsurilor pentru asigurarea resurselor financiare

necesare satisfacerii consumului public si furnizării de bunuri si servicii

publice ; mai mult decât atât politica bugetar-fiscala se constituie si într-un

instrument de intervenţie în vederea realizarii unor obiective generale ori

specifice într-o anumita perioada.

Organizarea sistemului bugetar-fiscal, conceperea si funcţionarea sa,

conduce la modificări în viata socială, economică si socială. Aceasta este

motivul pentru care sistemul bugetar- fiscal trebuie analizat nu numai din

perspectivă statică,ci si din dinamică.

Utilizarea sa ca instrument al deciziilor politice, îi confera acestuia un

caracter generator al politicii fiscale, făcînd astfel să funcţioneze diferite

tehnici si mecanisme de prelevare a impozitelor în scopuri politice,economice

şi sociale.

1.2 Suveranitatea fiscala a unui stat

Suveranitatea fiscală a unui stat este manifestată, in mod tradiţional

prin exercitarea puterii de a stabili pe teritoriul naţional impozite, taxe si

contribuţii.

Astfel,aceasta suveranitate fiscală, implică si faptul ca nu există nici un

fel de reglementări care să permita altor state , organe sau organisme

internaţionale să instituie impozite la scara internaţionala şi nici să emită

reglementări cu caracter fiscal obligatoriu pentru toate statele lumii.

Faptul că fiecare stat suveran are libertate deplină în alegerea sistemului

bugetar fiscal pe care să îl promoveze, în definirea impozitelor care îl

compun, în stabilirea categoriilor de contribuabili, în dimensionarea cotei de

impunere,in fixarea termenelor de plată, in acordarea de facilitati fiscale ,in

solutionarea litigiilor dintre administratia fiscala si contribuabili, reprezinta

manifestarea plenara a suveranitatii fiscale.

Impozitarea reprezintă unul dintre principalele “instrumente naţionale”

ale statului prin intermediul căruia guvernul îşi pune în aplicare strategia pe

care şi-a stabilit-o, în funcţie de conjunctura regională sau mondială, pentru

o anumită perioadă de timp. Ca sistem de reglare economică şi monetară,

impozitarea poate fi folosită în scopul influenţării unor procese economico-

sociale, precum: dezvoltarea anumitor domenii sau ramuri ale economiei

naţionale sau restrângerea altora, creşterea consumului populaţiei ori

încurajarea economisirii, ajustarea modului de organizare şi funcţionare a

societăţilor comerciale.

1.3 Politica bugetara

Printre aceste politcii adoptate de guvern se înscriu si politica bugetara

si cea fiscala ambele având ca reper bugetul de stat.

Politica bugetara se reflecta în bugetul public national definit ca document

program anual al statului, exprimând veniturile si cheltuielile publice. .

Bugetul de stat reprezinta o categorie fundamentala a stiintelor

finantelor. Îl putem aborda din punct de vedere juridic si economic.

Sub aspectul sau juridic bugetul reprezinta un act prin care sunt prevazute si

autorizate veniturile si cheltuielile anuale ale statului. Bugetul de stat

prevede si autorizeaza în forma legislativa cheltuielile si resursele statului,

având caracter obligatoriu . Reprezinta un act de previziune a resurselor

publice si a modului de utilizare a acestuia, elaborându-se pe o perioada de

un an. Legea bugetului de stat este influentata de conceptiile politice,

economice si sociale specifice fiecarei perioade.

Ca document oficial, bugetul de stat evidentiaza nivelul aprobat al

cheltuielilor ce se vor efectua în viitor si marimea veniturilor ce pot fi

mobilizate la dispozitia statului.

Abordarea economica se refera la corelatiile macroeconomice si în special

legatura cu nivelul si evolutia produsului intern brut. Un anumit nivel al PIB

si masura în care acesta este repartizat pentru formarea bruta de capital si

consum determina nivelui indicatorilor bugetari si constituie baza evolutiei

favorabile a resurselor în viitor.

Bugetul de stat exprima relatiile economice în forma baneasca ce iau nastere

în procesul repartitiei produsului intern brut, în conformitate cu obiectivele

de politica economica sociala si financiara ale fiecarei perioade. Aceste relatii

au dublu sens: pe de o parte, ca relatii prin care se mobilizeaza resursele

banesti iar pe de alta parte ca relatii de repartizare a acestor resurse.

La nivelul fiecarui stat se elaboreza mai multe categorii de

bugete corelate care alcatuiesc un sistem. Sistemul bugetar este diferentiat

în functie de structura organizatorica a fiecarui stat: tip unitar(Franta,

Anglia, Suedia etc) si tip federal (SUA, Canada, Elvetia etc).

II. Politica bugetar fiscala pentru tarile dezvoltate

2.1 Bugetul tarilor dezvoltate

Revenind la notiunea de politica bugetar-fiscala, dupa cum am

menţionat mai sus, ea stabileste volumul si structura cheltuielilor publice

necesare asigurarii functiilor statului.

Caracteristic pentru tarile dezvoltate este faptul ca ele isi procura

90% din resursele financiare publice din impozite, taxe si contributii pentru

asigurari sociale, iar restul de la intreprinderi si proprietati publice.

Referitor la structura veniturilor fiscale, impozitele directe (pe venit si avere)

reprezinta 2/3 din total, iar cele indirecte (pe bunuri si servicii) 1/3.

In SUA, Elvetia, Canada, Australia, Danemarca, Suedia, Marea

Britanie, RFG impozitele pe venitul individual, pe profitul societatilor si pe

avere furnizeaza 60-77% din totalul veniturilor fiscale, iar in Austria,

Norvegia, mai putin de 50%. Exista tendinta de crestere a ponderii

impozitelor directe pe seama reducerii celei a impozitelor indirecte. In cadrul

impozitelor directe, impozitul pe venitul individual si impozitul pe profitul

societatilor reprezinta 9/10 din total, iar impozitul pe averea persoanelor

fizice si impozitul pe activul net al societatilor mai putin de 1/10. Resursele

procurate din impozitul pe venitul persoanelor fizice sunt de peste 4 ori mai

mari decat cele din impozitul pe profitul societatilor.

În domeniul cheltuielilor publice

Ca pondere in PIB, tarile dezvoltate aloca in medie 42% (1987) pentru

cheltuieli publice, existand totusi variatii mari pe tari: Olanda, Suedia,

Danemarca 60-62%, Franta, Austria 48-53%, SUA, Elvetia, Spania, Australia

37-39%.

Explicatia acestor variatii o reprezinta faptul ca unele domenii de interes

public (sanatate, asigurari sociale, invatamant) sunt acoperite atat din

resurse publice, cat si din resurse private, ponderile acestora fiind diferite de

la tara la tara.

Spre exemplu, cheltuielile pentru sanatate sunt sustinute de sectorul

public in proportie de 42.4% in SUA fata de 85% in RFG, 84.8% in

Danemarca, 78.4% in Olanda si 71% in Franta.

In domeniul asigurarilor sociale, resursele publice acopera ponderi variate

din cheltuielile totale, astfel: 24.1% in SUA, 42.6% in RFG, 40.4% in

Danemarca, 40.3% in Franta, 37.7% in Elvetia.

Din cheltuielile totale pentru invatamant sectorul public suporta 15% in

Elvetia, 13.9% in Australia, 7.8% in RFG, 9.3% in Franta.

Analiza retrospectiva a evolutiei cheltuielilor publice in perioada 1977-1986

arata ca ponderea acestora in PIB a crescut cu 4 puncte in tarile dezvoltate.

Cheltuielile publice ale tarilor dezvoltate sunt destinate in proportie de 50-

70% scopurilor sociale: asigurari si asistenta sociala, sanatate, invatamant,

locuinte, recreatie. Cheltuielile cu caracter economic – pentru transporturi si

telecomunicatii, agricultura si silvicultura, combustibili, energie, industrie

extractiva – sunt cuprinse intre 9 si 13% din total.

2.2 Politicile fiscale a ţărilor dezvoltate

in contextul crizei mondiale

Economiile cele mai avansate ale lumii, Statele Unite, Marea Britanie,

zona euro si Japonia, vor inregistra in 2009 cea mai mare scadere a

produsului intern brut (PIB) de la Al Doilea Razboi Mondial, avertizeaza

agentia de evaluare financiara Fitch (www. Ziare.com)

La nivel agregat, produsul intern brut va scadea in aceste tari cu 0,8%

in 2009, fata de o crestere cu 1,1% estimata pentru 2008, mentioneaza

analistii de la Fitch, care argumenteaza ca inasprirea conditiilor de creditare,

scaderea consumului populatiei si a investitiilor companiilor vor afecta in

acelasi timp economiile avansate.

PIB-ul mondial va creste cu doar 1% in 2009, in cel mai lent ritm de la

inceputul anilor '90, comparativ cu o medie de 3,5% in ultimii cinci ani.

In acest sens, reprezentantii tarilor puternic dezvoltate vor pregati o serie

de strategii politice bugetar fiscale de iesire pentru perioada de dupa criza,

care vor fi adapatate de la o tara la alta. (conform informatiei Ziare.com)

2.3 Impozitul - instrument fiscal.

O viziune pentru tările dezvoltate

În toate tarile Uniunii Europene, statul percepe un impozit pe venitul

persoanelor fizice. Structura fundamentala a sistemului de impunere a

veniturilor persoanelor fizice este practic asemanatoare în toate tarile Uniunii

Europene. Diferentele apar în cazul cotelor de impunere. Cotele de impunere

reprezinta procentajele aplicate la sumele impozabile. Sumele obtinute de

contribuabili se încadreaza în transele de venit stabilite prin lege. În functie

de transa în care se încadreaza, veniturile respective se impoziteaza cu o

anumita cota de impunere.

Veniturile impozabile se obtin prin deducerea unei sume fixe numita

"deducere de baza", din venitul net obtinut de contribuabil. Deducerea poate

lua diferite forme. Astfel, în unele tari, aceasta deducere se poate prezenta

sub forma impozitarii primei transe de venit cu cota 0%, iar în altele se

acorda o reducere a obligatiei fiscale prin "credit al impozitului de baza",

adica din impozitul calculat si datorat se deduce o suma fixa, egala pentru

toti contribuabilii. Totusi, în cele mai multe tari, se practica deducerea

personala de baza, care reprezinta o suma fixa care reduce baza de

impozitare a fiecarui contribuabil.

Cu exceptia Germaniei care aplica formule fiscale diferite, veniturile

care depasesc pragul deducerilor sau care nu sunt impozitate cu cota 0%,

sunt repartizate pe transe de venit. Numarul transelor de venit variaza de la

tara la tara: în Suedia venitul se impoziteaza într-o singura transa, în

Islanda si Irlanda în doua transe, în timp ce în Luxemburg, Mexic, Spania si

Elvetia venitul se impoziteaza în opt transe. În cadrul unei transe, veniturile

sunt impozitate la aceeasi cota de impunere, cota care creste de la o transa

la alta. Se obtine astfel un impozit progresiv.

Deducerile personale în Marea Britanie cresc si pe categorii de

vârsta a contribuabililor, respectiv pentru persoanele cuprinse între 65- 74

de ani si apoi pentru persoanele ce depasesc 75 de ani. Diferentieri la nivelul

deducerilor personale se fac si pentru persoanele nevazatoare sau pentru

vaduve.

Spre deosebire de sistemul deducerilor personale, sistemul bazat pe credite

pentru impozit nu tine seama de nivelul venitului contribuabilului. Un astfel

de sistem este utilizat în tari ca: Austria, Canada, Ungaria, Islanda,

Italia, Mexic, Noua Zeelanda, Polonia, Portugalia.

Gradul de progresivitate al unui barem de cote creeaza

dependenta fata de dimensiunile transelor de impunere si a cotelor

marginale aplicate pe venitul fiecarei transe. Atât nivelul transelor de

impunere, cât si al cotelor marginale variaza de la o tara la alta, reflectând

diferite moduri în care statele realizeaza o repartitie echitabila a obligatiei

fiscale. Cotele maxime de impunere a veniturilor prelevate de stat sunt de

25% în Suedia, 33% în Noua Zeelanda si de 60% în Tarile de Jos.

În Irlanda si Noua Zeelanda, contribuabilii al caror nivel de venit

corespunde venitului mediu pe economie, sunt asimilati la cote maxime,

respectiv de 48% si 33%. În Germania, Austria, Belgia, Canada, Finlanda,

Franta, Tarile de Jos si Marea Britanie salariatii pot câstiga cam de doua ori

venitul mediu pe economie înainte ca sa plateasca impozitul la cota maxima.

În schimb, contribuabilii elvetieni si americani nu sunt asimilati la cota

maxima atâta timp cât veniturile lor nu ating de zece ori venitul mediu pe

economie. Pentru contribuabilii turci, venitul lor poate depasi de 29 de ori

venitul mediu pe economie înainte ca sa fie impozitati cu cota maxima.

Desi majoritatea tarilor europene si-a propus o scadere a cotelor de

impunere (Germania si-a propus un program pâna în 2005), se poate

remarca ca, totusi, contribuabilii tarilor europene ating transele de

impunere maxima la nivele de venit mult mai mici decât

contribuabilii americani.

Deşi trecerea la impunerea globală a veniturilor persoanelor fizice este

un pas înainte către modernizarea sistemului fiscal, există şi dezavantaje

ale acestui sistem, atât din punctul de vedere al contribuabilului, cât şi al

organelor fiscale. Instabilitatea legislativă, de unde şi incoerenţa deciziilor

(numai la Ordonanţa Guvernului nr.73/99 au fost făcute 13 modificări, până

la abrogarea sa prin Ordonanţa Guvernului nr. 7/2001, care, la rândul său a

fost modificată de 5 ori), are un impact puternic asupra contribuabililor.

Un dezavantaj al sistemului, din punctul de vedere al contribuabilului,

ar fi greutatea cu care se rambursează impozitul de restituit. Plătitorii de

venit devin astfel creditori ai statului, iar puterea de cumpărare a banilor

care reprezintă impozitul de restituit este erodată de inflaţie.

Pe de altă parte, organele fiscale au şi ele nemulţumiri. Deşi acest sistem

este introdus de peste 2 ani, contribuabilii nu sunt instruiţi cum trebuie în

această privinţă, din această cauză apărând tot felul de divergenţe între

aceştia şi organele fiscale.

2.3 2.4 Obiectivele şi instrumentele politicii

bugetar-fiscale în ţările dezvoltate

Obiectivele politicii bugetar-fiscale în ţările dezvoltate sunt:

- creştere economică;

- Îmbunătăţirea competitivităţii economice, în condiţiile unui mediu

concurenţial stimulativ;

- stabilitatea preţurilor

-mentinerea inflatiei la un nivel acceptabil;

- menţinerea echilibrului balanţei de plăţi;

Instrumentele sunt:

- utilizarea impozitelor si taxelor ca parghii de stimulare a

comportamentului macroeconomic pentru o crestere economica

continua.

Obiectivele politicii fiscale ale ţărilor dezvoltate din Comuniteai Europenă

Pe termen lung se urmăreşte prevenirea distorsionării concurenţei în

interiorul pieţei unice prin existenţa diferenţelor dintre cotele impozitelor

indirecte şi dintre sistemele de impozitare propriu-zise. De asemenea, în

domeniul impozitării directe, unde cadrul legal se prezintă sub forma

acordurilor între statele membre, obiectivul principal al UE este acela de a

elimina ambiguităţile legislatice care permit evaziunea fiscală şi evitarea

dublei impuneri. Se urmăreşte totodată prevenirea efectelor negative ale

concurenţei fiscale cu referire, în special, la migrarea bazelor de impozitare

naţionale pe măsură ce firmele îşi părăsesc sediile iniţiale din statele

membre în căutarea unui regim fiscal mai favorabil în alte ţări comunitare.

Prevederile Tratatului de la Maastricht cu privire la Uniunea Economică şi

Monetară dau o nouă dimensiune politicii fiscale prin limitarea strictă a

posibilităţilor guvernamentale de a finanţa cheltuielile publice prin

împrumuturi. Pactul pentru Stabilitate şi Dezvoltare prevede ca statele

membre cu deficit bugetar de peste 3% să constituie depozite nepurtătoare

de dobânzi care se transformă în amenzi nerambursabile în cazul în care nu

se reuşeşte reducerea deficitului. Menţinerea bugetelor statelor membre

într-un anumit echilibru de-a lungul ciclului economic constituie obiectivul

general al Pactului. Drept urmare statele membre vor trebui să

finanţeze orice majorare a cheltuielilor publice prin creşterea

impozitelor - a veniturilor publice la nivelul ciclului economic.

Concluzii

Politica bugetar-fiscala trebuie să fie coerentă şi eficientă. Pentru

acţiunea statului, coerenţa implică pe de o parte compatibilitate între

obiectivele statului, iar pe de altă parte, o adaptare a instrumentelor utilizate

la obiectivele urmărite.

Eficacitatea se va evidenţia prin combinaţia optimă a

instrumentelor existente.

Măsurile de politică bugetar-fiscala ţin cont de raportul dintre beneficiile

şi costurile pe care le implică, din punct de vedere politic, economic şi social.

În general, se încearcă obţinerea unei combinaţii optime. Însă realitatea

economică a evidenţiat imposibilitatea atingerii concomitente, prin măsuri de

politică macroeconomică, a principalelor obiective.

Activitatea financiara a unui stat trebuie sa se bazeze pe norme, metode,

principii, masuri si instrumente concrete si just aplicate, în vederea

constituirii, repartizarii si optimizarii fondurilor de resurse financiare, în

conformitate cu obiectivele sociale si economice.

Bugetul de stat reprezinta cel mai important si complex buget atât în

cadrul bugetului public national, cat si în întregul sistem bugetar. Acest

buget, prin dimensiunea, complexitatea si impactul sau asupra economiei

publice si private, ar trebui sa asigure, daca nu anual atunci pe perioade

durabile, un echilibru între nevoile centralizate ale statului si mijloacele care

le-ar putea acoperi într-un singur an bugetar.

În statele mileniului trei, politicile fiscale, bugetare, monetare si

valutare adoptate de orice guvern produc efecte în primul rând în plan

intern, national dar influenteaza si asupra relatiilor cu alte state.

Bibliografie

1. Economia mondială.- Bucureşti.,1992.

2 Economia mondială. / Editor – Coord. S. Dumitrescu. – Bucureşti, 1992.

www. Ziare.com

www.money.ro