8. Inspectia fiscala

2
 8.Inspecţia fscala În cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, competenţa de exercitare a inspecţiei fscale este stabilită prin regulament de organizare şi uncţionare. Conform programării, organul scal înştiinţează contribuabilii în legatură cu actiunea de inspecţie scală, care urmează să se desfăşoare, prin transmiterea unui aviz de inspecţie. rganele de inspecţie scală au următoarele atribuţii! a" constatarea şi in#estigarea scală a tuturor actelor şi faptelor rezult$nd din acti#itatea contribuabilului supus inspecţiei. b" analiza şi e#aluarea informaţiilor scale, în #ederea confruntării declaraţiilor scal. c" sancţionarea potri#it legii, a faptelor constatate şi dispunerea de măsuri pentru pre#enirea şi combaterea abaterilor %nspecţia scală poate aplica următoarele proceduri de control! &control prin sondaj , constă în acti#itatea de verifcare selectivă a documentelor şi operaţiunilor -control inopinat , constă în acti#itatea de #ericare faptică şi documentară, în principal, ca urmare a unei sesizări &control încrucişat , care constă în #ericarea documentelor şi operaţiunilor impozabile ale contribuabilului în corelaţie cu cele deţinute de alte persoane.  %nspecţia se poate în următoarele trei situaţii!   există indicii pri#ind diminuarea impozitelor, ta'elor, contribuţiilor şi a altor sume datorate nu au ost depuse declaraţii fscale (   nu au ost îndeplinite obligaţiile de plată )a începerea inspecţiei scale, inspectorul este obligat să prezinte contribuab ilului legitimaţia de inspecţie şi ordinul de serviciu semnat de conducătorul organului de control şi să consemneze începerea inspecţiei  în regis trul unic de control. rganele de inspecţie scală au obligaţia să efectueze inspecţia scală în aşa fel înc$t să afecteze cât mai puţin activitatea curentă a contribuabililor şi să utilizeze ecient timpul destinat inspecţiei scal. *urata efectuării inspecţiei fscale este stabilită de organele de inspecţie scală, în funcţie de obiecti#ele inspecţiei şi nu poate f mai mare de trei luni , cu e'cepţia marilor contribuabili sau a celor care au sedii secundare, pentru care durata inspecţiei nu poate f mai mare de şase luni . )a nalizarea inspecţiei scale, contribuabilul este obligat să dea o declaraţie scrisă, pe propria răspundere, din care să rezulte că a pus la dispoziţie toate documentele şi inormaţiile solicitate pentru inspecţia scală şi că după in#estigarea scală i&au fost restituite. În cazul în care constatările efectuate cu ocazia inspecţiei scale întrunesc elementele constitutive ale unei inracţiuni , în condiţiile pre#ăzute de legea penală , organele scale sesizează organele de urmărire penală.

description

fisc

Transcript of 8. Inspectia fiscala

8.Inspecia fiscala

n cadrul Ageniei Naionale de Administrare Fiscal, competena de exercitare a inspeciei fiscale este stabilit prin regulament de organizare i funcionare.Conform programrii, organul fiscal ntiineaz contribuabilii n legatur cu actiunea de inspecie fiscal, care urmeaz s se desfoare, prin transmiterea unui aviz de inspecie.Organele de inspecie fiscal au urmtoarele atribuii:a) constatarea i investigarea fiscal a tuturor actelor i faptelor rezultnd din activitatea contribuabilului supus inspeciei.b) analiza i evaluarea informaiilor fiscale, n vederea confruntrii declaraiilor fiscal. c) sancionarea potrivit legii, a faptelor constatate i dispunerea de msuri pentruprevenirea i combaterea abaterilorInspecia fiscal poate aplica urmtoarele proceduri de control:-control prin sondaj, const n activitatea de verificare selectiv a documentelor i operaiunilor-control inopinat, const n activitatea de verificare faptic i documentar, n principal, ca urmare a unei sesizri-control ncruciat, care const n verificarea documentelor i operaiunilor impozabile ale contribuabilului n corelaie cu cele deinute de alte persoane. Inspecia se poate n urmtoarele trei situaii: exist indicii privind diminuarea impozitelor, taxelor, contribuiilor i a altor sume datorate nu au fost depuse declaraii fiscale; nu au fost ndeplinite obligaiile de platLa nceperea inspeciei fiscale, inspectorul este obligat s prezinte contribuabilului legitimaia de inspecie i ordinul de serviciu semnat de conductorul organului de control i s consemneze nceperea inspeciei n registrul unic de control.Organele de inspecie fiscal au obligaia s efectueze inspecia fiscal n aa fel nct s afecteze ct mai puin activitatea curent a contribuabililor i s utilizeze eficient timpul destinat inspeciei fiscal.Durata efecturii inspeciei fiscale este stabilit de organele de inspecie fiscal, n funcie de obiectivele inspeciei i nu poate fi mai mare de trei luni, cu excepia marilor contribuabili sau a celor care au sedii secundare, pentru care durata inspeciei nu poate fi mai mare de ase luni.La finalizarea inspeciei fiscale, contribuabilul este obligat s dea o declaraie scris, pe propria rspundere, din care s rezulte c a pus la dispoziie toate documentele i informaiile solicitate pentru inspecia fiscal i c dup investigarea fiscal i-au fost restituite.n cazul n care constatrile efectuate cu ocazia inspeciei fiscale ntrunesc elementele constitutive ale unei infraciuni, n condiiile prevzute de legea penal , organele fiscale sesizeaz organele de urmrire penal.