75920679 Tratatele de Pace de Dupa Primul Razboi Mondial

download 75920679 Tratatele de Pace de Dupa Primul Razboi Mondial

of 11

description

weewr

Transcript of 75920679 Tratatele de Pace de Dupa Primul Razboi Mondial

  • 1

    Tratatele de pace de dupa Primul Razboi Mondial

    Primul Razboi Mondial a inceput pe 28 iulie 1914, odata cu declaratia de razboi semnata

    de Austro-Ungaria la adresa Serbiei, iar ostilitatile dintre Antanta si Puterile Centrale au

    continuat pana la semnarea armistitiului, pe 11 noiembrie 1918, pe o perioada de 4 ani, 3 luni si

    14 zile. Totalul costurilor directe ale razboiului pentru ambele parti a fost de aproximativ 186

    miliarde de dolari. Pierderile au totalizat mai mult de 37 de milioane de dolari. In ciuda

    sperantelor mondiale ca pacea de dupa razboi va fi permanenta, Primul Razboi Mondial a pus de

    fapt bazele unui conflict si mai devastator. Puterile Centrale infrante au acceptat cele 14 puncte

    ale declaratiei presedintelui Wilson ca baza pentru armistitiu, si s-au asteptat ca aliatii sa

    foloseasca principiile celor 14 puncte ca fundatie pentru tratate de pace. Totusi, aliatii s-au dus la

    conferinta de la Versailles si la conferintele de pace care au urmat, hotarati sa pretinda de la

    Puterile Centrale intregul cost al razboiului si sa isi imparta teritoriile si posesiunile natiunilor

    infrante dupa planuri facute intre 1915 si 1917, inainte ca Statele Unite ale Americii sa intre in

    razboi. La inceput, in timpul negocierilor de pace, Presedintele Wilson a insistat ca la Conferinta

    de Pace de la Paris sa se accepte intregul program alcatuit din 14 puncte, dar in final, pentru a

    asigura suportul aliatilor pentru foarte importantul punct 14, ce prevedea crearea unei asociatii a

    natiunilor, el a renuntat sa mai insiste asupra altor puncte.

    Tratatele de pace formate in urma conferintelor de la Versailles, Saint-Germain, Trianon,

    Neuilly si Svres au fost in ansamblu inadecvat aplicate de puterile victorioase, ceea ce a dus la

    renasterea militarismului si a nationalismului agresiv in Germania, precum si a dezordinii sociale

    in majoritatea Europei.

    Tratatul de pace de la Neuilly sur Seine

    Tratatul de pace de la Neuilly sur Seine a fost semnat la data de 27 noiembrie 1919 intre

    Puterile Aliate, invingatoare in primul razboi mondial (inclusiv Romania) si Bulgaria, tara

    invinsa in razboi.

    P

    R

    I

    M

    U

    L

    R

    Z

    B

    O

    I

  • 2

    Teritoriile cedate Serbiei si Greciei

    Tratatul este divizat in 13 capitole. Primul capitol parte este reprezentata de Pactul

    Societatii Natiunilor. Al doilea defineste frontierele Bulgariei.

    Frontiera cu Regatul sarbilor, croatilor si slovenilor urma traseul frontierei din 1913

    dintre Bulgaria si Serbia, cu exceptia a 4 teritorii atribuite Statului sarbo-croato-sloven. De

    asemenea, Bulgaria a recunoscut acest stat. Frontiera cu Grecia si frontiera cu Turcia (la

    momentul respectiv teritoriul Turciei europene de azi nu fusese atribuit nici unui stat) era trasata

    astfel incat Bulgaria pierdea accesul la Marea Egee, recunoscut in anul 1913. In privinta

    Romaniei s-a restabilit frontiera romano-bulgara hotarata in Tratatul de pace de la Bucuresti din

    10 august 1913 (Cadrilaterul, precum si parti din Dobrogea de Nord reintra in componenta

    Romaniei).

    Tratatul cuprinde de asemenea, o serie de dispozitii referitoare la limitarea fortelor armate

    ale Bulgariei, predarea materialului militar, navigatia pe Dunare etc. Pentru Bulgaria, care era in

    razboi incepand din 1912, dispozitiile tratatului au fost considerate deosebit de severe, astfel ca

    tratatul a fost considerat o catastrofa nationala. Teritoriul Bulgariei era aproape acelasi ca si la

    inceputul razboaielor balcanice, iar pierderile umane fusesera deosebit de ridicate.

    Bulgaria, ca si celelalte state invinse in primul razboi mondial a urmarit sa revizuiasca

    Tratatul de la Neuilly, apropiindu-se de Germania si Italia in perioada interbelica. In anul 1940 in

    contextul prabusirii frontierelor Romaniei, Bulgaria a obtinut prin Tratatul de la Craiova din 7

    septembrie 1940, Cadrilaterul.

    In anul 1941, in alianta Cu Germania, Bulgaria a ocupat teritoriile anexate de catre

    Regatul Sarbo-Croato-Sloven (devenit in 1929 Iugoslavia), Tracia Occidentala si Insula Tasos

    din Marea Egee. Dupa al doilea razboi mondial, iesirea la Marea Egee a fost din nou pierduta, iar

    "regiunile occidentale" au intrat in componenta Iugoslaviei, ca urmare a unui acord bilateral

    incheiat in anul 1947.

    Singurul castig teritorial recunoscut prin Tratatele de pace de la Paris incheiate cu statele

    invinse in al doilea razboi mondial a fost mentinerea Cadrilaterului in cadrul statului bulgar

    (articolul 1 al Tratatelor de Pace cu Bulgaria si Romania).

  • 3

    Tratatul de la Trianon

    Tratatul de la Trianon a fost semnat la data de 4 iunie 1920 intre Puterile Aliate

    invingatoare in primul razboi mondial si Ungaria, in calitate de stat succesor al Imperiului

    Austro-Ungar, stat invins in primul razboi mondial. Tratatul a fost semnat in Palatul Marele

    Trianon de la Versailles de catre 16 state aliate (inclusiv Romania) pe de o parte si de Ungaria de

    alta parte.

    Tratatul a fost semnat pentru a stabili frontierele intre statele succesoare ale Austro-

    Ungariei: Austria, Ungaria, Regatul Sirbilor Croatilor si Slovenilor (stat devenit ulterior

    Iugoslavia), Cehoslovacia, precum si intre Romania si Ungaria. Tratatul de la Trianon a facut

    parte din seria tratatelor incheiate la finalul Primului Razboi mondial, celelalte fiind tratatele de

    pace incheiate de Puterile Aliate cu Austria (la Saint Germain), Bulgaria (la Neuilly), Germania

    (la Versailles) si Turcia (la Sevres).

    Continutul tratatului

    Tratatul este divizat in patru parti. Prima parte include Pactul Ligii Natiunilor (parte

    comuna pentru toate tratatele de pace incheiate dupa primul razboi mondial).

    Partea a doua (articolele 27-35) defineste frontierele Ungariei cu statele vecine. In

    principiu, acestea sunt actualele frontiere ale Ungariei. Frontiera romano-ungara este descrisa in

    sectiunea a doua a articolului 27 (traseul actualei frontiere intre Romania si Ungaria).

    In principiu, Tratatul consfintea includerea teritoriului Croatiei-Sloveniei (partea de nord

    a Republicii Croatia) si Voivodinei (inclusiv treimea de vest a Banatului) in cadrul Regatului

    Sirbilor, Croatilor si Slovenilor, a Slovaciei si Ruteniei (azi Republica Slovacia si Regiunea

    Transcarpatia din Ucraina) in cadrul Cehoslovaciei, a Transilvaniei si partii rasaritene a

    Banatului in cadrul Romaniei si a Burgenlandului in cadrul Republicii Austriei.

    Partea a treia (articolele 36-78) intitulata "Clauze politice pentru Europa", continea o serie

    de clauze privind, pe de o parte cadrul bilateral al relatiilor dintre Ungaria si statele vecine,

    recunoasterea unor clauze politice privind anumite state din Europa (Belgia, Luxemburg etc.),

    dispozitii referitoare la cetatenie, protectia minoritatilor nationale.

    Partea a patra (articolele 79-101), intitulata "Interesele Ungariei in afara Europei"

    continea prevederi referitoare la renuntarea de catre Ungaria la tratatele incheiate de catre Dubla

    Monarhie cu Maroc, Egipt, Siam (Thailanda de azi) si China

  • 4

    Aplicarea dispozitiilor tratatului

    Frontierele Ungariei cu statele vecine, astfel cum au fost descrise in tratat au fost

    delimitate in anii imediat urmatori. Singura exceptie a fost orasul Sopron (in limba germana

    Odenburg) din Burgenland care, in urma unui plebiscit tinut la data de 14 decembrie 1921, a

    decis sa ramina parte a Ungariei.

    Dispozitiile tratatului referitoare la minoritatile din Ungaria au fost aplicate partial, astfel

    ca procesul de asimilare a acestora a continuat, Ungaria fiind in prezent unul din statele cele mai

    omogene etnic din Europa.

    Impactul tratatului

    Tratatul de la Trianon a consfintit existenta unui stat maghiar independent, ideal al

    revolutionarilor maghiari de la 1848 si al oamenilor politici maghiari in perioada de sfirsit a

    Dublei Monarhii, chiar daca nu in frontierele imaginate de acestia. In ciuda acestui fapt Tratatul

    a fost si continua sa fie perceput in mentalul colectiv maghiar drept o catastrofa. Din aceasta

    perspectiva Tratatul de la Trianon reprezinta doar actul care a consfintit sfirsitul regatului

    sfintului rege Stefan, regat care de facto disparuse in secolul al XVI-lea, prin infringerea de la

    Mohacs si divizarea teritoriilor sale intre Imperiul otoman si Sfintul Imperiu Roman (devenit

    ulterior Austria si, in 1867, Dubla Monarhie, Austro-Ungaria), dar care formal a continuat sa

    existe, imparatii de la Viena purtind pina la sfirsit si titlul de regi apostolici ai Ungariei.

    Tratatul de la Trianon a consfintit trecerea catre statele succesoare a 71% din teritoriul

    Transleithaniei (partea ungara a Dublei Monarhii) si a 63% din populatie, aceasta din urma in

    majoritatea ei alcatuita din etnici ne-maghiari.

    Tratatul nu a ocupat un rol la fel de important in constiinta populatiei statelor succesoare;

    in principiu, pentru acestea Tratatul de la Trianon a consfintit realizarea dreptului la

    autodeterminare al popoarelor din Transleithania (partea ungara a Dublei Monarhii) si a

    consfintit o realitate existenta pe teren (majoritatea teritoriilor fusesera deja ocupate de catre

    fortele armate ale Romaniei, Cehoslovaciei, Statului sirbilor, croatilor si slovenilor).

    Desi istoriografia maghiara si unii oameni politici maghiari au sustinut ca Dubla

    Monarhie reprezentase o solutie mai echitabila pentru minoritati si ca slovacii, croatii, rutenii,

    romanii din Transilvania ar fi fost mai favorizati in cadrul Dublei Monarhii decit in statele

    succesoare, nici un grup etnic din Dubla Monarhie nu a sustinut revenirea la starea de lucruri

    anterioara Primului Razboi Mondial.

  • 5

    Regatul Ungariei, statul rezultat in urma Primului Razboi mondial, a urmarit revizuirea,

    fie si partiala a Tratatului de la Trianon, aliindu-se in acest scop cu statele revizioniste, Germania

    si Italia. Desi in perioada 1938-1941 s-a reusit anexarea unor teritorii care apartinusera Dublei

    Monarhii (1938 sudul Slovaciei, 1939 Ucraina subcarpatica, 1940 nordul Transilvaniei, 1941

    teritorii aflate azi in Serbia, Croatia si Slovenia), frontierele de la Trianon au fost consfintite din

    nou in anul 1947, prin tratatul de pace din 10 februarie 1947, incheiat intre Puterile aliate si

    Ungaria.

    Tratatul de la Versailles

    Tratatul de la Versailles din 1919 este un tratat de pace semnat ca rezultat al negocierilor

    de 6 luni purtate in cadrul Conferintei de Pace de la Paris din 1919, ce a dus la incheierea oficiala

    a Primului Razboi Mondial intre fortele Aliate (Franta, Anglia, SUA, Italia, Japonia, Polonia,

    Romania, Serbia, Cehoslovacia) si cele ale Puterilor Centrale (Germania, Austro-Ungaria,

    Imperiul Otoman, Bulgaria). Tratatul este urmarea armistitiului semnat cu luni inainte in padurea

    din Compiegne, ce a pus punct luptelor. Tratatul stipula ca Germania sa-si asume completa

    responsabilitate pentru declansarea razboiului si sa plateasca mari compensatii (reparatii de

    razboi) trupelor aliate. In plus conform tratatului, Germania pierdea teritorii in fata tarilor vecine,

    suferea o severa limitare a fortelor armate si a fost deposedata de coloniile sale africane si cele de

    dincolo de ocean. Reprezentantii noului Guvern german (Republica de la Weimar) au fost

    obligati de catre invingatori sa semneze acest tratat, altfel luptele aveau sa inceapa din nou.

    Ministrul de Externe al Germaniei, Hermann Muller, a semnat Tratatul de pace de la Versailles

    la 28 iunie 1919. Tratatul a fost ratificat de catre Liga Natiunilor la 10 ianuarie 1920. In

    Germania, tratatul a cauzat un soc, deseori resimtit ca o trauma sau un complex anti-Versailles,

    care, eventual, a contribuit la colapsul Republicii de la Weimar, in 1933, si la accederea lui Adolf

    Hitler la putere.

    Conditii

    Tratatul prevedea crearea Ligii Natiunilor, un tel important pentru presedintele american

    Woodrow Wilson. Liga Natiunilor urma sa arbitreze conflictele dintre natiuni inainte ca ele sa fi

    ajuns la razboi. Nu toate cele "14 puncte" ale presedintelui Wilson au fost realizate, spre

    exasperarea atat a germanilor, cat si a lui Wilson. Cu alte cuvinte, principiul nationalitatilor s-a

  • 6

    aplicat inconsecvent, doar atunci cand convenea aliatilor victoriosi. In cazul unor teritorii locuite

    in majoritate de populatie germana s-a aplicat principiul istoric, nu cel national. Satisfacerea

    revendicarilor din partea Frantei a fost obiectivul principal in acest tratat. Alte prevederi

    includeau cedarea unor colonii aflate sub dominatie germana si pierderea unor teritorii anexate

    sau cucerite de catre Germania anterior:

    - Alsacia-Lorena (apartinand Frantei, din secolul XVII pana in 1871), prin politica

    expansionista a lui Ludovic al XIV-lea, a fost redata Frantei (14.522 km2, 1.815.000 locuitori,

    (in 1905));

    - Nordul Schleswigului, zona Tonder in Schleswig-Holstein, dupa Plebiscitul Schleswig, a fost

    redat Danemarcei (3.228 km2 sau 3.938km2);

    - majoritatea teritoriului din Marea Poloniei ("Provinz Posen") si estul regiunii Pomerania

    (Prusia de Vest), pe care Prusia il cucerise in Glasvandul Poloniei, au fost redate Poloniei dupa

    Marea Rascoala Poloneza (53.800 km2 cu 4.224.000 locuitori (in 1931), inclusiv 510 km2 si

    26.000 locuitori din Silezia Superioara);

    - zona Hulczyn din Silezia Superioara, a fost acordata Cehoslovaciei (316 sau 333 km2 si

    49.000 locuitori);

    - Estul Sileziei Superioare, dupa plebiscit, a fost redat Poloniei (3.214 km2 cu 965.000

    locuitori);

    - zona oraselor germane Eupen si Malmedy a fost acordata Belgiei;

    - zona Soldau din Prusia de Est, incluzand (calea ferata pe ruta Varsovia-Gdansk) a fost

    acordata Poloniei (492 km2).

    Inconsecventa aplicarii principiilor de drept, respectiv recurgerea la argumentul national

    doar in detrimentul Germaniei, nu si in cazul teritoriilor cu majoritate germana aflate in disputa,

    a dus la frustrarile care au constituit samanta celui de-al Doilea Razboi Mondial.

    Tratatul de la Saint-Germain-en-Laye

    Tratatul de pace de la Saint Germain en Laye, cunoscut sub numele de Tratatul de la

    Saint Germain a reprezentat tratatul de pace incheiat intre Aliatii din Primul razboi mondial si

    noii creeate Republici a Austriei. Tratatul a fost semnat la data de 10 septembrie 1919 de catre

    reprezentantii Austriei si reprezentantii diplomatici ai 17 state. Prin tratat, s-a recunoscut

  • 7

    independenta Republicii Austria (numita colocvial in acea perioada Austria Germana pentru a se

    marca diferenta fata de Austro-Ungaria), a fost recunoscuta de jure dezmembrarea Dublei

    Monarhii, prin constituirea statelor Polonia, Cehoslovacia si a Regatul Sarbilor, Croatilor si

    Slovenilor, apartenenta Bucovinei la Romania si a Tirolului de Sud la Italia.

    Tratatul este divizat in 14 parti.

    Prima parte este formata din Pactul Ligii Natiunilor, care reprezinta o parte comuna a

    tratatelor de pace incheiate dupa Primul razboi mondial.

    Partea a doua defineste frontierele Republicii Austria cu statele vecine: Elvetia,

    Liechtenstein, Germania, Cehoslovacia, Ungaria, Statul Sarbilor, Croatilor si Slovenilor (devenit

    ulterior Iugoslavia) si Italia. Tratatul consfinteste independenta Cehoslovaciei (Cehia facuse

    parte din Transleithania, partea austriaca a fostei monarhii), incorporarea Tirolului de Sud in

    teritoriul statului italian si a Burgenlandului (regiune care in perioada Monarhiei facuse parte din

    Transleithania, partea ungara dar populata in special de etnici de limba germana) in Austria.

    Frontiera cu Statul Sarbilor Croatilor si Slovenilor era stabilita doar in mod partial, regiunea

    Klagenfurt urmand sa fie atribuita unuia din cele doua state in urma unui plebiscit.

    Partea a treia intitulata clauze politice pentru Europa contine in principal o serie de

    prevederi referitoare la relatiile bilaterale ale Austriei cu statele succesoare ale Dublei Monarhii.

    Austria se angaja sa recunoasca independenta Cehoslovaciei si Statului Sarbilor, Croatilor si

    Slovenilor, precum si a teritoriilor care apartinusera Rusiei la data de 1 august 1914 (statele

    baltice, Finlanda, Polonia).

    Sectiunea a patra (articolele 59-61) consacra renuntarea Austriei in favoarea Romaniei la

    orice drepturi si titluri asupra partilor fostului Ducat al Bucovinei aflate in componenta

    Romaniei. Formularea este ambigua si a fost utilizata deoarece frontierele dintre Romania,

    Cehoslovacia si Polonia a fost stabilita ulterior incheierii tratatului de pace de la Saint Germain

    insa constituie recunoasterea internationala a unirii Bucovinei cu Romania.

    De asemenea, aceasta sectiune defineste zona Klagenfurt in care populatia era mixta

    (slovena si germana) in care a fost organizat un plebiscit pentru a se stabili vointa majoritatii

    populatiei de a apartine fie Austriei fie Statului sarbo-croato-sloven.

    De o deosebita importanta era articolul 88, care prevedea ca independenta Austriei este

    inalienabila, cu exceptia cazului in care Consiliul Ligii Natiunilor ar fi consimtit in acest sens.

    Din acest motiv, se solicita Austriei sa se abtina de la orice actiuni care ar fi compromis

  • 8

    suveranitatea sa. Acest articol avea menirea de a interzice unirea Austriei cu Germania (alt stat

    invins in razboi).

    Partea a patra (interesele austriece in exteriorul Europei) prevedea renuntarea de catre

    Republica Austria la o serie de tratate si drepturi ale fostei monarhii austro-ungare in relatiile cu

    Marocul, Egiptul, Siamul (Thailanda) si China.

    Partea a cincea (clauze militare) prevedea limitarea capacitatii militare a Austriei la 30.000 de

    militari, inclusiv ofiterii.

    Celelalte noua parti ale tratatului cuprindeau dispozitii referitoare la despagubirile pe care

    Austria urma sa le plateasca, la regimul navigatiei pe Dunare, la organizarea transporturilor

    feroviare intre Austria si celelalte state (deosebit de importanta tinand cont de pozitia Austriei in

    sistemul feroviar european) etc.

    Aplicarea si consecintele tratatului

    Frontierele Austriei cu statele vecine au fost delimitate in anii imediat urmatori. Teritoriul

    Burgenlandului a intrat in componenta Austriei, dar in orasul Sopron (in germana Odenburg),

    impreuna cu alte opt sate, s-a organizat in anul 1921 un nou referendum in care s-a decis

    ramanerea in Ungaria.

    Plebiscitul organizat in zona Klagenfurt a aratat ca majoritatea locuitorilor doreau sa

    ramana in cadrul Austriei.

    Ca urmare a crizei economice care a urmat incheierii razboiului, statul austriac nu a fost

    capabil sa plateasca despagubirile fixate prin tratatul de pace.

    Austria, spre deosebire de toate celelalte state invinse in primul razboi mondial, nu a

    urmarit contestarea tratatului de pace si revenirea la situatia anterioara. Majoritatea populatiei si

    a clasei politice ar fi preferat, in primii ani de dupa razboi, sa se uneasca cu statul german, insa

    aceasta posibilitate a fost interzisa de catre invingatori, care nu doreau sa intareasca Germania.

    Problema unirii cu Germania a ramas pe agenda politica interna austriaca pana in 1938,

    cand Austria a fost anexata de Germania nazista a lui Adolf Hitler.

    Dupa al doilea razboi mondial, Austria a fost recunoscuta din nou ca stat independent

    (suveranitatea deplina a fost recunoscuta prin Tratatul de stat din 1955), in frontierele stabilite

    prin Tratatul de la Saint Germain.

  • 9

    Tratatul de la Svres

    Tratatul de la Svres (10 august 1920) a fost un tratat de pace dintre Imperiul Otoman si

    Puterile Aliate semnat la sfarsitul Primului Razboi Mondial. Tratatul de la Versailles cu

    Germania a fost semnat mai inainte de semnarea celui cu Turcia si a anulat toate concesiunile si

    drepturile germane acordate de otomani. Franta, Regatul Unit si Italia au semnat de asemenea o

    Intelegere Tripartita secreta la aceeasi data cu semnarea tratatului depaceIntelegerea

    Trimpartita confirma concesiunile petroliere si comerciale britanice din Turcia si transfera

    fostele intreprinderi germane din Imperiul Otoman unei coroporatii a semnatarilor sus-numitei

    intelegeri. Negocierile de pace au durat peste 15 luni, fiind incepute la Conferinta de Pace de la

    Paris, au continuat la Conferinta de la Londra si au ajuns la forma finala a documentului la

    Conferinta de la San Remo (aprilie 1920). Inca din 1915 insa, Franta, Italia si Regatul Unit au

    purtat negocieri pentru impartirea Imperiului Otoman. Marile puteri nu au ajuns la o intelegere,

    dar au permis fara voia lor aparitia unei puternice miscari nationale turce. Tratatul de la Svres a

    fost anulat practic in cursul Razboiului de Independenta al Turciei, la sfarsitul caruia a fost

    semnat un nou tratat de pace Tratatul de la Lausanne din 1923, mult mai favorabil

    Istambulului.

    Delegatii au semnat tratatul in sala de expozitie a fabricii de portelan dinSvres, Franta

    Tratatul a fost semnat de patru reprezentanti ai Imperiului Otoman, care aveau

    imputerniciri depline din partea sultanului Mehmed al VI-lea: Rza Tevfik, marele vizir Damat

    Ferid Pasa, ambasadorul Hadi Pasa si ministrul educatiei Resid Halis. Tratatul nu a fost trimis

    pentru ratificare Parlamentului otoman, care a fost dizolvat de trupele britanice pe 10 august

    1920, in timpul ocupatiei Constantinopolului. Tratatul nu a fost niciodata ratificat de otomani.

    La semnarea tratatului de pace nu au participat Statele Unite ale Americii si Rusia. Rusia

    a fost exclusa datorita semnarii Tratatului de la Brest-Litovsk din 1918. In cadrul tratatului de la

    Sevres, la insistentele marelui vizir Talat Pasa, Imperiul Otoman a reprimit teritoriile pe care le

    pierduse in fata Imperiului Rus in timpul razboiului din 1877 - 1978, (Ardahan, Kars si Batumi.

    Sir George Dixon Grahame a semnat pentru Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei, Alexandre

    Millerand pentru Franta si contele Lelio Bonin Longare pentru Italia.

    Grecia, una dintre puterile aliate, nu a acceptat granitele asa cum au fost trasate de tratat

    si nu a ratificat niciodata intelegerea[6] . Din partea Republica Democrata Armeana a semnat

  • 10

    Avetis Aharonian, acelasi care semnase si primul tratat al noului stat armean, Tratatul de la

    Batumi din 4 iunie 1918.

    Obiectivele invingatorilor

    Liderii Frantei, Regatului Unit si SUA aveau pozitii diferite cu privire la soarta

    Imperiului Otoman, relevate in timpul Conferintei de pace de la Paris din 1919. Pozitia comuna

    era aceea conform careia bolnavul Europei, Imperiul Otoman, era pe moarte. Opinia publica a

    fost surprinsa atunci cand Aliatii au declarat ca erau de acord cu pastrarea conducerii de la

    Constantinopole, orasul fiind in continuare desemnat drept capitala a imperiului, sub rezervele

    conditiilor din tratat. Tratatul stabilea expulzarea Imperiului Otoman din Europa. De asemenea,

    tratatul servea intereselor politice britanice. Se parea ca Londra reusise sa alunge bolnavul

    Europei in patul de boala din Asia Mica.

    SUA, al caror Senat respinsese propunerile cu privire la trasarea granitelor Armeniei, a

    decis sa nu participe in niciun fel al impartirea Imperiului Otoman SUA dorea ca semnarea

    tratatului de pace sa se faca cat mai rapid posibil, urmata de planta unor compensatii financiare

    pentru cheltuielile militare pe care le facuse pe fronturile primei conflagratii mondiale. Dupa ce

    Senatul a respins planul presedintelului Woodrow Wilson cu privire la Armenia, SUA nu a mai

    putut decat sa ceara ajutorul influentului premier elen, Eleftherios Venizelos, pentru reincluderea

    SUA in tratat.

    Prevederile tratatului

    Tratatul nu facea decat sa dea o forma oficiala intelegerilor secrete la puterilor aliate cu

    privire la impartirea Imperiului Otoman.Regatul Hedjaz

    Regatul Hedjaz a fost recunoscut international. Acest regat avea o suprafata de

    aproximativ 260.000 km2 si o populatie de aproximativ 750.000 de locuitori. Cele mai

    importante orase erau Locurile Sfinte musulmane - Mecca (80.000 de locuitori) si Medina

    (40.000 de locuitori). Regatul isi obtinuse de facto idependenta din cadrul Imperiului Otoman

    (unde forma vilayetyl Hajaz) cu sprijinul britanic.

    Armenia

    Republica Democrata Armeana a fost recunoscuta international prin semnarea partilor

    contractante. Aceasta a fostr prima recuoastere internationala.

    Armenia si-a asumat responsabilitatile financiare care decurgeau din transferul teritorial.

  • 11

    Bibliografie:

    http://www.calificativ.ro/referate/referat-Primul_razboi_mondial-rid5810.html

    http://www.istoria.md

    http://ro.wikipedia.org