71450495 51310447 Jurnalele Vampirilor Vol II Lupta

8/3/2019 71450495 51310447 Jurnalele Vampirilor Vol II Lupta

http://slidepdf.com/reader/full/71450495-51310447-jurnalele-vampirilor-vol-ii-lupta 1/145



Lisa J. Smith - Jurnalele Vampirilor Lupta 2

— Răspunde-mi, fir-ar să fie! ţipă ea spre stejarii care mărgineau cimitirul. O frunză moaejar ca o mână veştejită alunecă jucăuş pe piciorul ei; dar nu primi nici un răspuns. De aerul cenuşiu ca de sticlă, la fel de înnegurat ca pietrele de mormânt din juru i. Simţindcum o îneacă furia şi frustrarea, Elena se încovoie. Se înşelase. Până la urmă, era acolo;ai ea, singură, cu vântul care urla. Se întoarse şi i se tăie respiraţia. Era chiar în spa

ei, atât de aproape încât hainele ei se lipiră de ale lui când se înto e. La o asemenea dtanţă, ar fi trebuit să-şi dea seama că lângă ea stă o altă fiinţă uman uit să-i simtă călsă-l audă. Dar, desigur, Damon nu era o fiinţă umană. S tici câţiva paşi înapoi până să poToate instinctele ei, tăcute cât timp ria vântului, o implorau acum s-o ia la goană. îşi îa pumnii. — Unde e Ştefan? Damon sprâncenele întunecate şi o linie adâncă apăru între ele.an? Elena făcu un pas plesni peste faţă. O făcuse instinctiv, fără să se

gândească, şi aproape că nu-i venea să creadă că fusese în stare de aşa ceva. O palmă putetoată forţa şi care-l făcuse pe Damon să-şi întoarcă faţa. O durea mâna. Rămase să-şi pot-l privi fix. Era îmbrăcat la fel ca prima oară când îl văzu Ghete moi, negre, jeanşi negrulover negru şi geacă de piele neagră. Şi semăna cu Ştefa Nu înţelegea cum de nu observasepână acum. Avea acelaşi păr negru, aceeaşi piele pali ceeaşi frumuseţe tulburătoare. Dar p

era drept, nu ondulat, ochii îi erau negri ca noaptea, iar gura neîndurătoare. îşi întoarîncet capul ca să o privească, iar ea văzu c e i se urca în obrazul pe care tocmai îl pleise. — Să nu mă minţi, îi spuse cu vocea trem Ştiu cine eşti. Ştiu ce eşti. Tu l-ai ucis pTanner azi-noapte. Iar acum, Ştefan a dispărut. — Chiar aşa? — Ştii bine că da! Damon zâmoi zâmbetul îi pieri brusc. — Te z, dacă i-ai făcut vreun rău... — Ce-o să faci? zise el.mi faci, Elena? Ce poţi tu i faci?




Elena tăcu. Pentru prima oară conştientiza faptul că vântul se potolise. Ziua coborâse pesei o tăcere de mormânt, ca şi când amândoi ar fi stat nemişcaţi în mijlocul unui uriaş cerPărea că totul, cerul de plumb, stejarii şi fagii purpurii, pământul însuşi era cone t laca şi când el îşi trăgea Puterea din toate. Stătea cu capul înclinat uşor pe spate ochii duns, plini de lumini ciudate. — Nu ştiu, şopti ea, dar găsesc eu ceva, cred e-mă. El râse

usc, iar inima Elenei tresări şi începu să bată cu putere. Dumnezeule, era unat! „Frumos"a un cuvânt mult prea mic şi lipsit de sens ca să-l descrie. Ca de obic ei, râsul dură doar un moment, dar chiar şi după ce buzele i se strânseră, sclipirea lui îi se în ochi. — Ted, spuse el, relaxându-se şi uitându-se în jur, prin cimitir. Apoi se î arse din nou şi îne mâna spre ea. Eşti prea bună pentru fratele meu, spuse cu nonşalanţ ena se gândi să-l plască peste mână, dar nu mai voia să-l atingă din nou. — Spune-mi un te. — Poate mai târziuru un preţ. Îşi retrase mâna tocmai când Elena observă că purta et un inel exact ca al luin: de argint, cu lapislazuli. Să nu uiţi asta, îşi spuse e a sălbatic. E important.

— Fratele meu, continuă el, e un prost. Crede că, dacă semeni cu Katherine, eşti la fel deslabă şi de uşor de manipulat ca ea. Dar se înșelă. Ţie pot să-ţi simt furia din celălaltimt chiar acum, o lumină albă ca soarele deşertului. Eşti puternică, Elena, chia şi aşa cu

. Dar ai putea fi mult mai puternică... Ea îl privi fără să înţeleagă, fără care schimbase. — Nu înţeleg ce vrei să spui. Şi ce legătură are asta cu Ştefan? sc despre Putere, Elenar-odată, se apropie de ea şi o fixă cu privirea, vorbindu -i încet, dar ferm: Ai încercattotul, dar nimic nu te-a mulţumit. Eşti fata care are to tul, dar mereu a fost cevala care n-ai putut ajunge, ceva de care ai avut nevoi e cu disperare, dar pe care n-ai putut să-l ai. Asta îţi ofer eu. Puterea. Viaţa eternă. Şi senzaţii pe care nu le-aut vreodată. În sfârşit, ea înţelese; îşi simţi stomacul în gât re şi revoltă. — Nu! — Denu vrei să încerci, Elena? Fii sinceră. Nu că o parte din tine şi-ar dori să încerce? Ochui întunecaţi erau plini de o fierbinţeal o intensitate care o ţintuiau în loc, fără să poarcă privirea.




— Pot să trezesc la viaţă lucruri care au lâncezit în tine dintotdeauna. Eşti destul de pusă trăieşti între umbre, să străluceşti acolo. Poţi deveni o regină a întunericului. De eşElena? Lasă-mă să te ajut s-o primeşti. — Nu! spuse ea, smulgându-şi priviril la el. N-o sai uite la el, n-o să-l lase să-i facă asta. N-o să-l lase s-o facă să ui .. s-o facă să u— E Secretul Absolut, Elena, îi spuse el, iar vocea îi era la fel d e tandră ca degetel

e care o mângâiau pe gât. O să fii mai fericită decât ai fost vreodată. eva extrem de impot ce trebuia să-şi amintească. El îşi folosea Puterea ca s-o facă să e, dar ea n-o să-l lafacă să uite... — Şi apoi noi doi vom fi împreună. Degetele rec atingeau în continuare det gâtul, coborând sub gulerul puloverului. — Numai noi doi, pentru totdeauna. Simţi brusc o durere ascuţită în clipa în care degetele trecură peste do răni minuscule de pe pieleaului ei, iar mintea i se limpezi. S-o facă să-l uite... p e Ştefan.

Asta voia el să alunge din mintea ei. Amintirea lui Ştefan, a ochilor lui verzi şi a zâmbetului aceluia care ascundea mereu o umbră de tristeţe. Dar nimic nu-l mai putea al unga pe Ştefan din gândurile ei acum, nu după ce împărtăşiseră ceea ce împărtăşiseră. Seeoparte degetele reci. Îl privi ţintă. — Am găsit deja ceea ce căutam, îi s brutal. L-am ge cel cu care-mi doresc să fiu pentru totdeauna. Întunericul umpl u din nou ochii lu

i, o furie rece care străbătu aerul dintre ei. Privind ochii aceştia , Elena se gândi lao cobră gata să atace. — Nu fi şi tu la fel de proastă ca fratele meu, spuse el. Altfel,va trebui să te tratez şi pe tine la fel. Acum era înspăimântată. Nu-şi m putea stăpâni tem când frigul o pătrundea, îngheţându-i oasele. Vântul începea din tă, scuturând crengile.i unde e, Damon. — În momentul ăsta? Nu ştiu. Nu poţi să n i gândeşti la el o clipă? — Nu!ra, în timp ce părul începu din nou să-i biciuia a e răspunsul tău final azi? Trebuie să foarte sigură că vrei să joci jocul ăsta cu




mine, Elena. Consecinţele nu sunt deloc amuzante. -—Sunt sigură. Trebuia să-l oprească înate ca el să reuşească să-şi exercite din nou controlul asupra minţii ei. Şi nu mă poţi intn-ai observat încă? Din momentul în care Ştefan mi-a spus ce eşti şi ce-ai făcut, ţierduturmă de putere pe care ai avut-o vreodată asupra mea. Te urăsc Mă dezguşti. Şi u mai poţifaci nimic, niciodată. Chipul lui se transformă, pierzându-şi senzualitate , îngheţând, de

nd crud şi rău. Râse, iar de data asta râsul lui se repetă la nesfârşit. ise el. Pot să-ţice ţie şi celor pe care-i iubeşti. Habar n-ai, Elena, de ce sunt î stare. Dar o să afli. Papoi, iar vântul o pătrunse pe Elena ca un cuţit. Privirea pă i se înceţoşeze, ca şi cânde lumină umpleau aerul din faţa ochilor ei. — Vine iarn ena, spuse el, iar vocea îi eralimpede şi rece, acoperind urletul

vântului. Un anotimp neiertător. Înainte să vină, o să afli ce pot şi ce nu pot face. înairea iernii, vei fi alături de mine. Vei fi a mea. Vârtejul alb o orbea şi nu-i ma i putea distinge conturul întunecat al feţei. Acum chiar şi vocea i se stingea, îşi strânse bre în jurul trupului, cu capul în piept, tremurând din toate încheieturile. Şopti: — Ş ...încă ceva, se auzi din nou vocea lui Damon. M-ai întrebat mai devreme de frat ele meu. Nu te mai obosi să-l cauţi, Elena. L-am ucis noaptea trecută. Ridică instinctiv capul

spre el, dar nu mai avea ce să vadă, în afară de albul ameţitor care-i ardea nasul ş obrajşi îi îngreuna genele. Abia atunci, când grăunţii mici i se aşezau pe piele, înţel erau:zăpadă. Ningea pe 1 noiembrie. Deasupra, soarele dispăruse.




cimitirul părăsit. Zăpada îi înceţoşa privirile Elenei, iar vântul îi amorţea trupul, de pcurent de apă îngheţată. Totuşi, cu încăpăţânare, nu se întoarse spre cimitirul mul de diDin câte-şi putea da seama, Podul Wickery era chiar în faţa ei. Se îndreptă într-acolo. Pgăsise maşina lui Ştefan abandonată lângă Old Greek Road. Ast o lăsase undeva între Drowneek şi pădure. Elena se împletici pe cărarea năpădită de b care străbătea cimitirul, dar m

departe, cu capul în jos şi strângându-şi cu braţe lângă ea puloverul subţire. Ştia cimitntotdeauna şi putea să-l străbată chiar ii închişi. Când în sfârşit ajunse la pod, tremurase dureros. Nu mai ningea atât tare acum, dar vântul Un amurg ca de pe altă lume se lăsă peste




bătea din ce în ce mai puternic. Ii trecea prin haine de parcă ar fi fost făcute din hârtie de mătase şi îi tăia respiraţia. Ştefan, murmură în gând şi o coti spre Old Greek Road,pre nord. Nu credea ce-i spusese Damon. Dacă Ştefan ar fi fost mort, ea ar fi ştiut. Era viu, undeva, şi trebuia să-l găsească. Putea să fie oriunde în albul ăsta ameţi tea săîngheţat. Elena simţea vag că nu mai judecă normal. Toate gândurile ei ră eptate spre o s

ră idee..Ştefan. Să-l găsească pe Ştefan. Îi era din ce în ce mai greu s inue drumul. La dei erau stejari, iar la stânga, apele repezi ale râului Drow ning Creek. înainta dince în ce mai şovăielnic şi mai încet. Vântul nu i se mai părea atât ernic, dar se simţea ce obosită. Simţea nevoia să se aşeze şi să se odihnească măca nut. În timp ce se prăbuşeadintr-odată ce idee prostească fusese să p rea lui Ştefan. Ştefan o să vină la ea. Nu tredecât să stea aici şi să-l aştepte. Prob enea după ea chiar acum. Elena închise ochii şipe genunchi. Simţea că-i e m cald acum. Gândul îi zbură şi îl văzu pe Ştefan, îl văzu

zâmbindu-i. Braţele lui în jurul ei erau puternice şi protectoare, iar ea se relaxa în îmba lor, fericită să scape de teamă şi de tensiune. Era acasă. Era acolo unde-i era locul. Şfan n-avea să lase nimic să o atingă. Dar chiar atunci, în loc să o strângă în braţe, Ştefte puterile. Ii strica senzaţia minunată de linişte a odihnei ei. Ii văzu chipul , palid

şi grav, cu ochii lui verzi întunecaţi de durere. încercă să-i spună să se oprească l n-o. Elena, ridică-te, îi spunea, iar ea simţea forţa irezistibilă a ochilor ace lora verzi îemnând-o s-o facă. Elena, ridică-te acum... — Elena, ridică-te! Vocea era asc tă, subţiretată. — Haide, Elena! Ridică-te! Nu putem să te cărăm! Clipind, Ele ngă o figură. Era micăe inimă, cu o piele albă, aproape transparentă, înconjura laie de bucle moi, roşcate. Niştochi căprui, cu fulgi de zăpadă prinşi de gene, se uitau rijoraţi într-ai ei. — Bonnie, zia încet. Ce cauţi aici? — Mă ajuta pe mine să te caut, e o altă voce, mai joasă, de cealalte a Elenei. Se întoarse puţin, cât să vadă nişte elegant arcuite şi un ten măsliniu.




Ochii întunecaţi ai lui Meredith, de obicei ironici, erau şi ei îngrijoraţi de data aceasta. — Ridică-te, Elena, dacă nu vrei să devii cu adevărat o prinţesă de gheaţă. Era acopera de o haină de blană albă. Elena se ridică în picioare, ţeapănă, sprijinindu-se c utateae două fete. O duseră aşa până la maşina lui Meredith. Ar fi trebuit să-i fie t mai cald îdar terminaţiile nervoase ale Elenei începeau să revină la viaţă şi o emure, lăsând-o să î

ig îi era de fapt. Iarna e un anotimp neîndurător, se timp ce Meredith pornea maşina. — Cese întâmplă, Elena? întrebă Bonnie de pe bancheta din te. Ce-a fost în mintea ta, să fugie la şcoală? Şi cum de-ai putut să vii aici? Elena ită, apoi scutură din cap. Tot ce-şi doera să le spună totul lui Bonnie şi Meredith. Să spună toată povestea înspăimântătoare desDamon şi despre ce se întâmplase cu ptea trecută cu domnul Tanner şi despre tot ce urmase.Dar nu putea. Chiar dacă ele ar fi crezut-o, secretul nu îi aparţinea ei, ca să-l poată spune mai departe.

— Toată lumea te caută, spuse Meredith. Toată şcoala e supărată, iar mătuşa ta aproape căare rău, spuse Elena tâmp, încercând să se oprească din tremuratul violent ră pe Maple Stropriră în faţa casei ei. Mătuşa Judith o aştepta înăuntru cu pături î dacă or să te găseaate îngheţată, spuse ea cu o voce căutat veselă, către Elena. Ninge în prima zi după Hallo

Aproape că nu-mi vine să cred. Unde aţi găs o, fetelor? — Pe Old Creek Road, dincolo de pod, spuse Meredith. Chipul îngust al mătuşi i Judith se făcu alb ca varul. — In apropiere de cimitir? Unde au avut loc atacurile ? Elena, cum ai putut...? Vocea i se stinse când se uită la Elena. — N-o să mai vorbim d espre asta acum, zise ea, încercând să-şi rtonul vesel. Hai să-ţi scoatem hainele a ude. — Trebuie să mă duc înapoi după ce mă usuc,Elena. Creierul ei începuse din no funcţioneze şi un lucru era limpede: de fapt, nu-lvăzuse




acolo pe Ştefan; fusese un vis. Tot nu ştia unde era Ştefan. — Ba nu trebuie deloc, spuse Robert, logodnicul mătuşii Judith. Elena abia dacă-l observase până atunci stând acolo,o parte. Dar tonul lui nu lăsa loc vreunui protest. — Poliţia îl caută pe Ştefan, las-o săreaba, zise el. — Poliţia crede că el 1-a omorât pe domnul Tanner. Dar nu-i aşa. Ştiţi i a? In timp ce mătuşa Judith îi scotea puloverul ud leoarcă, Elena se uită de la unu la altu

l, căutând ajutor, dar toţi aveau aceeaşi expresie. Ştiţi că nu el a făcut-o, nu? N nu rupea. — Elena, spuse Meredith în cele din urmă, nimeni nu vrea să creadă că el făcut-o. Dar.fim serioşi, faptul că a fugit aşa nu-l pune deloc într-o lumină favorab Dar n-a fugit. N-a fugit! N-a fugit... —Taci, Elena, spuse mătuşa Judith. Nu te mai ag ita. Cred că te îmbolnăveşti. A fost atât de frig afară, iar tu n-ai dormit decât câteva or -noapte. Îşi puseobrazul Elenei. Dintr-odată, era prea mult pentru ea. Nimeni n -o credea, nici măcarprietenele şi familia ei. In momentul acela, se simţea înconjurată d e duşmani.

— Nu sunt bolnavă, ţipă ea, trăgându-se într-o parte. Şi nici nebună nu sunt, orice-ai cregit şi nu 1-a ucis pe domnul Tanner şi nu-mi pasă dacă nici unul dintre voi nu mă c rede... Se opri, înecându-se. Mătuşa Judith, care se agita pe lângă ea, o conduse repede pe scărar ea se lăsă condusă. Dar nu se întinse pe pat atunci când mătuşa sugeră că e, pro arte o

chimb, odată ce se încălzi, se aşeză pe canapeaua din living, lângă şemin -o grămadă de pănul sună toată după-amiaza, şi o auzi pe mătuşa. Judith vorbind eteni, cu vecini, cu cei dla şcoală. Ii asigura pe toţi că Elena se simţea bine. Tragedi a... de noaptea trecută o tburase puţin, asta era tot, şi părea să aibă puţină febră. Dar vină complet după ce se vapuţin. Meredith şi Bonnie stăteau lângă ea. — Vrei să ? întrebă Meredith în şoaptă. Elena, privind fix spre foc. Toţi erau împotr i. Iar mătuşa Judith se înşela: nu se simţea delone. Şi n-avea să se simtă bine până câ va fi găsit. Matt trecu pe la ea, cu zăpada pudrândblond şi hanoracul albastru-în his. Când intră în cameră, Elena îşi ridică privirile spree speranţă. Ieri, Matt la




salvarea lui Ştefan, când tot restul şcolii ar fi vrut să-l linşeze. Dar de data asta el rpunse privirii ei pline de speranţă cu o expresie de regret sincer, iar îngrijorarea din ochii lui albaştri îi era adresată numai ei. Dezamăgirea era insuportabilă. — Ce cauţiîl întrebă Elena. îţi ţii promisiunea „să ai grijă de mine"? In ochii lui sclipi o clipălui Matt era netulburată: — In oarecare măsură, poate că da. Dar aş încerca să am de tine

, nu numai fiindcă am promis. Am fost îngrijorat pentru tine. Ascultă, E lena... Dar ea nu era în dispoziţia necesară să asculte pe cineva. — Mă simt foarte bine, m lţumesc. Înpe toţi cei de faţă. Aşa că nu trebuie să-ţi mai faci griji. Plus că nu i ţine promisiunei criminal. Uimit, Matt privi spre Meredith şi Bonnie. Apoi clătină neajutorat din cap. — Nu eşti corectă. Elena nu era însă nici în dispoziţia necesa e corectă. — Ţi-am spus,evoie să-ţi faci griji pentru mine şi pentru problemele ele. Sunt bine, mulţumesc. Sugestia era evidentă. Matt se întoarse spre uşă chiar în clipa care mătuşa Judith intra cu saniurile.

— Îmi pare rău, trebuie să plec, murmură el, grăbindu-se spre ieşire. Şi plecă fără să sennie, mătuşa Judith şi Robert încercară pe rând să facă conversaţie în timp ce mai devremeicei, cina lângă foc. Elena nu putea să mănânce şi nu voia să vorbe ingura care nu se simţ

aznic era surioara mai mică a Elenei, Margaret. Cu optim ismul pe care i-l dădeau cei patru ani ai ei, se cuibărise lângă Elena şi îi oferea din dul iurile pe care le primisela colindat de Halloween. Elena îşi îmbrăţişa strâns sora, lipind pentru o clipă capul deul cânepiu al lui Margaret. Dacă Ştefan ar fi putut să o sun sau să-i trimită un mesaj, ari făcut-o deja până acum. Nimic în lume nu l-ar fi putut op i, doar dacă nu era grav rănitau închis undeva sau... Nu-şi dădu voie să se gândească la ultim „sau". Ştefan era în viaţfie. Damon era un mincinos. Dar Ştefan avea n zuri, iar ea trebuia să-l poată găsi cumva. îşi făcu griji toată seara, încercând cu disper nă la punct un plan. Un lucru era clar pu Elena: era pe cont propriu. Nu putea să aibă încredere în nimeni.




Se făcuse întuneric. Elena se foi pe canapea şi se forţă să caşte. — Sunt obosită, spuse epână la urmă chiar sunt bolnavă. Cred că mă duc să mă culc. Meredith o privi pătrun am, dobert, spuse ea, întorcându-se spre mătuşa Judith, că poate ar fi bine ca Bonnie să rămânempeste noapte, să-i ţinem companie Elenei. — Ce idee grozavă! spuse Judith încântată. Dacăsupără părinţii voştri, mi-ar face plăcere să rămâneţi. — Drum e lung. Cred că am să rămân

Pot să mă întind chiar aici, pe canapea. M ith protestă; erau destule camere pentru oaspeţi la etaj, dar Robert era de neînduplec at. Canapeaua era numai bună pentru el, o asigură. După ce aruncă o privire de pe canape a către hol, unde uşa de la intrare se vedeaperfect, Elena rămase nemişcată. Poate că plăn eră asta împreună; oricum, erau clar implicoţii. Voiau să fie siguri că ea nu va pă sa. Când ieşi din baie puţin mai târziu, înfăşuraei din mătase roşie, le gă h şi pe Bonnie aşezate pe patul ei.

— Salut, Rosencrantz şi Guildenstern, spuse ea acru. Bonnie, care până atunci arătase deprimată, acum părea alarmată. Ii aruncă lui Meredith o privire ezitantă. — Ştie cine suntemsă spună că suntem spioanele mătuşii ei, interpretă Meredith. Elena, ar trebui să-ţi dai celoc aşa. Chiar nu poţi să ai un pic de încredere în noi? — Nu ştiu. Pot? — Da, p suntem pele tale. înainte ca Elena să poată să facă vreo mişcare, Meredith sări din p închise uşa.

întoarse din nou spre Elena. — Acum, măcar o dată în viaţă, ascultă-m E adevărat că nu ştm despre Ştefan. Dar ar trebui să înţelegi că e numai vina când aţi început să ieşiţi împrecât să ne respingi. S-au întâmplat o mul espre care nu ne-ai spus. Sau, cel puţin, nu ne-ai spus tot adevărul. Dar, în ciuda ac estor lucruri, noi încă avem încredere în tine. încla tine. încă mai suntem alături Elena, şi vrem să te ajutăm. Şi dacă nu poţi să înţelegihiar eşti proastă. toarse privirea de la expresia întunecată şi intensă a lui Meredith




la chipul palid al lui Bonnie. Bonnie încuviinţă din cap. — Aşa e, spuse ea, clipind cu putere, ca şi când ar fi vrut să-şi reţină lacrimile. Chiar dacă tu nu mai ţii la noi, noitine. Elena simţi cum i se umezesc şi ei ochii şi chipul ei îşi pierdu severitatea. B onnie coborî atunci din pat şi toate trei se îmbrăţişară, iar Elena nu putu să-şi mai împie imască pe obraz. — Îmi pare rău că nu am vorbit cu voi, spuse ea. Ştiu că nu u pot să vă exp

e nu pot să vă spun tot. Dar nu pot. Un lucru însă pot să vă spun. S puţin înapoi, îşi ştele privi deschis. Indiferent cât de grave par dovezile riva lui Ştefan, nu 1-a omorâtel pe domnul Tanner. Ştiu că nu a fost el pentru că ştiu cin a fost. Şi este aceeaşi persnă care i-a atacat pe Vickie şi pe bătrânul de sub pod. Şi.. se opri să se gândească o clinnie, cred că el 1-a ucis şi pe Yangtze. — Pe Yangtz Bonnie ochii mari. De ce să fi vrutsă omoare un căţel? — Nu ştiu, dar a fost acolo în noa a aia, la tine acasă. Şi era... fui pare rău, Bonnie. Bonnie scutură din cap şocată

— De ce nu le-ai spus poliţiştilor? întrebă Meredith. Râsul Elenei era aproape isteric. —. E ceva care îi depăşeşte. Iar ăsta e un alt lucru pe care nu-l pot explica. Aţi spus căveţi încredere în mine; ei bine, va trebui să aveţi în continuare încredere în mine în aste şi Meredith se uitară una la alta, apoi la aşternutul de pat din care deg etele nerv

oase ale Elenei trăgeau un fir din broderie. în cele din urmă, Meredith spus e: — Bine.Cu ce putem să te ajutăm? — Nu ştiu. Cu nimic. Sau poate... Elena se opri şi se ită la Bone. Sau poate, zise ea cu o voce complet schimbată, tu mă poţi ajuta să-l găsesc pe Ştefan.chii căprui ai lui Bonnie se măriră de uimire. — Eu? Dar ce pot să fac? Apoi o uzi pe Meredith icnind scurt şi spuse: Oh. Oh! — Ştiai unde eram în ziua când am mers la c imitir, spuse Elena. Ba chiar ai şi prezis că Ştefan va veni la şcoală. — Credeam că nu cre toate chile astea paranormale, zise Bonnie încet. — Am mai învăţat câte ceva de-atunci în orice caunt dispusă să cred în orice dacă asta mă ajută să-l găsesc pe Ştefan. Dacă ai mică şansă.




Bonnie se ghemuia încet, ca şi când încerca să-şi facă şi mai mic trupul deja subţirel. —use ea pe un ton jalnic. Nu am pregătirea necesară, nu e ceva ce pot control a. Şi... şinu e o joacă. Nu mai e. Cu cât foloseşti mai mult aceste puteri, cu atât mai mu t te folosesc ele pe tine. Şi, în cele din urmă, pot ajunge să te folosească tot timpul, f ie căvrei sau nu. E periculos. Elena se ridică şi se duse până la măsuţa de toaletă din de cir

ivind-o fără să o vadă. în cele din urmă, se întoarse. — Ai dreptate, nu e o j cred când spericulos poate să fie. Dar nici pentru Ştefan nu e o joacă. Bonnie , cred că e afară, undeva, rănit foarte grav. Şi nu are pe nimeni care să-l ajute; nici măc r nu-l caută nimeni, în afara duşmanilor lui. Poate moare chiar în clipa asta. Poate... Poate chiar... Simţi cum se îneacă. îşi aplecă fruntea peste măsuţa de toaletă şi trase adâ pt, încercând sidică din nou privirea, o văzu pe Meredith uitându-s nnie. Bonnie îşi îndreptă umerii, stâutu de dreaptă. îşi ridică bărbia şi strânse d chii ei căprui, de obicei calzi, o lumină sipi în clipa în care îi întâlni pe c lenei.

— Avem nevoie de o lumânare, fură singurele ei cuvinte. Chibritul sfârâi şi aruncă scânteiapoi flacăra lumânării se aprinse puternică şi strălucitoare. Arunca o lumină aurie pe chipalid al lui Bonnie când se aplecă deasupra ei. — O să am nevoie de voi amândouă ca să mă

să mă concentrez, spuse ea. Uitaţi-vă la flacără şi gândiţi-vă la Ştefan. Pro ui în minte.se întâmplă, nu încetaţi să vă uitaţi la flacără. Şi, orice-aţi o vorbă. Elena încuviinţăet care se mai auzea în cameră era respiraţ lor liniştită. Flacăra licări şi dansă, aruncâlumină pe chipurile celor trei fet te în jurul ei cu picioarele încrucişate. Bonnie, cuochii închişi, respira adânc şi uşor, rcă se cufunda într-un somn profund. Ştefan, se gân, privind flacăra şi încercând s sfere toată voinţa în acest gând. Și-l imagină, folosindumţurile, implorându-l ea. Asprimea puloverului lui pe obrazul ei, mirosul hainei luide piele, forţa braţe lor lui în jurul ei. Oh, Ştefan... Genele lui Bonnie tremurară, iarrespiraţia ei se acc eleră, ca a cuiva adormit care are un




Apoi Bonnie se prăbuşi înainte. Elena o apucă de umeri şi începu s-o zguduie. — Bonnie! apcă ţipă ea. Bonnie! — Ce... oh, nu. Dă-mi drumul Vocea lui Bonnie era slabă şi tremurată,cea ei. încă aplecată înainte, îşi duse o mână la frunte. — Bonnie, te simţi bine? — a fosdat. Tonul ei deveni ascuţit şi se uită în sus, clipind des. — Ce-a însem at asta, Elena?-a vrut să spună când a zis că şi el e un ucigaş? — Îţi aminteşti? — Îmi l. Nu pot să desc

lit. Dar ce-a vrut să spună cu asta? — Nimic, zise Elen a. Halucina, asta e tot. Meredith interveni. — El? Deci chiar crezi că a intrat în legăt ură cu Ştefan? Elena încuviinţăcap, privind în altă parte, cu ochi arzători, du Cred că era Ştefan. Trebuie să fi fost elcred că ea ne-a şi spus unde e. Sub Podul Wi kery, în apă.




Bonnie se holbă la ea. — Nu-mi amintesc nimic despre pod. N-am simţit să fi fost vreun pod. — Dar ai spus chiar tu, la sfârşit. Credeam că-ţi aminteşti... Vocea Elenei se stinse.u-ţi mai aminteşti p aceea, spuse ea fără expresie. Nu era o întrebare. — Îmi amintesc sintea, într-un lo ece şi întunecat, simţeam slăbiciunea... şi setea. Sau poate foamea? Nu ştdar aveam nev ie... de ceva. Şi aproape că-mi doream moartea. Apoi m-ai trezit tu. E

lena şi Meredith schimbară o privire. — Şi după aceea, se întoarse Elena spre Bonnie, ai mspus ceva, cu o voce ciudată. Ai zis să nu ne apropiem de pod.

— A spus să nu te apropii tu de pod, o corectă Meredith. Ţi-a spus ţie, special, Elena. Aspus că Moartea te aşteaptă. — Nu-mi pasă cine mă aşteaptă, spuse Elena. Dacă Ştefan e aco. — Atunci mergem toate, spuse Meredith. Elena ezită. — Nu pot să vă cer să fac a, spuse ecet. Poate fi primejdios... un gen de pericol pe care nu-l cunoaşteţi. P oate ar fimai bine pentru mine dacă merg singură. — Glumeşti? spuse Bonnie, împingându-şi a înainte.pericolul. Vreau să fiu tânără şi frumoasă în mormânt, îţi aminteşti? — T e Elena. Chiar tcare a spus că nu e o joacă. — Nu e nici pentru Ştefan, le reaminti Meredith. Nu-i suntem de prea mare folos dacă pierdem vremea pe-aici. El ena deja îşi scotea chimonoul şi seîndrepta spre dulap. — Am face bine să punem pe noi hai e groase. Luaţi orice poate să vă

de cald, spuse ea. Când erau toate îmbrăcate să facă vremii de-afară, Elena se întoarse spApoi se opri. — Robert, spuse ea. Sub nici o formă nu putem să ajungem la uşa de la intrare fără să ne vadă, nici chiar dacă doarme.




Toate trei se răsuciră în acelaşi timp spre fereastră. — Oh, minunat, spuse Bonnie. In timce se căţărau în gutuiul din faţa ferestrei, Elena văzu că ninsoarea se oprise. Dar asprimgului care o lovea peste obraji o făcu să-şi amintească vorbele lui Damon. Iarna este unanotimp neiertător, se gândi ea şi se cutremură. Toate luminile din casă erau stinse, i nclusiv cele din living. Probabil că Robert adormise deja. Chiar şi aşa, Elena îşi ţinu res

raţia când ajunseră în dreptul ferestrelor întunecate. Maşina lui Meredith era parcată puţ, pe stradă. In ultima clipă, Elena se hotărî să ia nişte frânghie şi deschise, fără s , u. In Drowning Creek era un curent rapid şi traversarea lui era pericu loasă. Drumulpână la capătul oraşului avea să fie tensionat. Trecând pe lângă marginea păd na îşi amintfrunzele zburaseră în jurul ei în cimitir. Mai ales frunzele de st ejar. — Bonnie, stejarii au vreo semnificaţie aparte? Bunica ta ţi-a spus vreodată ceva despre ei? — Ei, eraucopaci sacri pentru druizi. De fapt, toţi copacii erau sacri, în să stejarii erau ceimai adoraţi. Druizii credeau că spiritul copacilor le dă putere.

Elena digeră informaţia în tăcere. Când ajunseră la pod şi coborâră din maşină, aruncă o pi de pe malul drept. Dar noaptea era luminoasă şi ciudat de liniştită şi ni o adiere nu desprindea frunzele cafenii rămase pe crengi. — Fiţi atente dacă vedeţi vreo c ioară, le spu

ea lui Bonnie şi Meredith. — O cioară? întrebă Meredith tăios. Ca aia din f asei lui Bonnîn noaptea în care-a murit Yangtze? — Noaptea în care Yangtze a fost uci s. Da. Elena se apropie de apele întunecate ale râului Drowning Creek cu inima bătându-i mai repede. In ciuda numelui, nu era nicidecum un pârâu (creek), ci un râu cu ape rep ezi şi cu maluri de pământ. Peste el trecea Podul Wickery, o structură din lemn construi tă în urmă cu apape un secol. Cândva, fusese destul de puternic să susţină căruţe şi cami mai rămăsese doapietonal pe care nu-l folosea nimeni pentru că era destul de izolat. Era un loc sterp, părăsit şi neprietenos, se gândi Elena. Ici şi colo, petice de zăpadă se zăreau pe pciuda cuvintelor ei curajoase de mai devreme, Bonnie rămânea rma lor. — Vă mai amintiţi ultima oară când am trecut peste podul ăsta? întrebă ea.




Chiar prea bine, îşi spuse Elena. Ultima oară când îl traversaseră, erau urmărite de... cedin cimitir. Sau de cineva, se gândi ea. — Încă nu trebuie să-l traversăm, spuse ea. Mai tbuie să ne uităm sub el, pe partea asta. — Adică acolo unde a fost găsit bătrânul cu be attezată, murmură Meredith, dar le urmă. Farurile maşinii luminau doar o mică parte a malului de sub pod. Gând Elena păşi în afara spotului îngust de lumină, simţi un fior rece, o pr

tire. Moartea aşteaptă —Spusese vocea. Oare Moartea era aici, jos? Picioarele îi alunecară pe pietrele umede, acoperite de spuma apei. Tot ce putea auzi era vuie tul râuluişi ecoul care se spărgea în pereţii podului de deasupra ei. Şi, cu toate că-şi î e privirot ce putea să vadă în întuneric erau malurile umezi şi reci şi grinzile de l mn ale podul. — Ştefan? şopti ea şi aproape că se bucură când zgomotul apei îi acoperi vo Se simţea cacare întreabă „cine e-acolo?" într-o casă goală, înspăimântat totuşi de a să-i răspundă. —Bonnie din spatele ei. — Ce vrei să spui?

Bonnie privea înjur, clătinând uşor din cap, cu tot corpul încordat de concentrare. — Purplu simt că nu e în regulă. Nu... în primul rând că nu am auzit niciodată zgomotul râuluit niciodată nimic, doar linişte mormântală. Elena simţi cum inima-i e cuprinsă de gro ză.rte din ea ştia că Bonnie are dreptate, că Ştefan nu era în locul acesta sălbatic ş gurat.

o altă parte din ea era mult prea speriată ca să asculte. — Trebuie să fim sigu re, spuseea cu sufletul strâns şi înainta mai departe în întuneric, făcându-și drum pe bâj ntru căsă vadă nimic. Dar într-un sfârşit trebui să recunoască faptul că nici un trăda prezenţa rva prin locurile acelea. Şi nici urmă de vreun cap întunecat î pă. îşi şterse palmele reciare de noroi pe jeanşi. — Putem să verificăm şi cealaltă dului, spuse Meredith, iar Elenaviinţă mecanic din cap. Dar nu era nevoie să vadă exp resia lui Bonnie ca să ştie ce aveaugăsească. Nu era locul potrivit. — Hai mai bine să căm de-aici, spuse ea, urcând printre buieni spre fâşia de lumină de dincolo de pod. Însă lipa în care ajunse acolo, Elena îngheţ




Matt îşi băgă o mână în buzunar, zornăind nişte mărunţiş. In timp ce fetele ieşeau de sub. — V-am urmărit. — Ce ai făcut? întrebă Elena. Şovăind, el se întoarse tot a ea. — V-am ută el cu umerii încordaţi. Mi-am imaginat că o să găseşti tu o me pi de mătuşa ta şi să plAşa că am aşteptat în maşină peste drum şi am supraveg Aşa cum eram sigur că o să se întâpe toate trei cum aţi coborât pe geam. A m urmărit până aici. Elena nu ştia ce să spună.

rioasă şi era sigură că el o făcuse p r ca să-şi ţină promisiunea faţă de Ştefan. Dar gândcolo, în Fordul lui robabil îngheţat până în măduva oaselor şi fără să fi mâncat nimic lar mă, la care nu vru să se gândească prea mult. El se uită din nou spre râu. Ea se apropiee el şi îi spuse încet: — Îmi pare rău, Matt, pentru felul în care m-am purtat acasă şi...vintele câteva clipe, apoi se lăsă păgubaşă. Pentru tot, se gândi deznădăjdui că v-am sperori. Se întoarse brusc cu faţa spre ea,

ca şi când cu asta ar fi lămurit totul. Acum puteţi să-mi spuneţi, vă rog, ce căutaţi aiciit că poate Ştefan e aici. — Ba nu, Bonnie nu s-a gândit, sări Bonnie. Bonnie a zi de la bun început că nu e locul potrivit. Trebuie să căutăm un loc liniştit, fără zgomote, va încm simţit... înconjurată, îi explică ea lui Matt. Matt se uită înapoi spre ea , ca şi cândea muşca. — Sigur că da, spuse el. — În jurul meu erau pietre, dar nu pietrele astea de râ

— Nu, sigur că nu. Se uită apoi spre Meredith, căreia i se făcu milă el. — Bonnie a avutziune, îi explică ea. Matt se dădu uşor înapoi, iar Elena îi putu ea profilul în lumina falor. Din expresia lui, îşi dădu seama că nu ştia dacă s-o ia la asa sau să le încoloneze pe trei şi să le conducă până la cel mai apropiat spital de uni. — Nu e o glumă, spuse ea.ie e medium, Matt. Ştiu că am zis mereu că nu cred în as fel de lucruri, dar m-am înşelat.ici nu ştii cât de tare m-am înşelat. în seara asta, ea. a luat cumva legătura cu Ştefan ştut să vadă unde este. Matt trase adânc aer în piept eg. în regulă...




— Nu mă lua de sus! Nu sunt tâmpită, Matt, şi-ţi spun că totul e adevărat. Bonnie a fost afan; a ştiut lucruri pe care numai el putea să le ştie. Şi a văzut locul unde este în s. —s, zise Bonnie. Asta e! în mod sigur nu era un loc deschis, ca un râu. Dar era apă, până la gât. Până la gâtul lui. Şi erau pietre de jur împrejur, acoperite cu muşchi g era rece ceaţa şi mirosea urât. — Dar ce-ai văzut? întrebă Elena. — Nimic. Ca şi când a arbă. Intr-u

dacă ar fi fost chiar şi cea mai vagă rază de lumină, aş fi pu văd, dar nu era. Era întuna într-un mormânt. — Ca un mormânt... Frisoane reci o cupr nseră pe Elena. Se gândi la ruile bisericii părăsite de pe dealul cimitirului. Era un mormânt acolo, un mormânt pe carecredea că 1-a şi deschis odată. — Dar un mormânt nu ar fi plin de apă, spuse Meredith. —. Dar altfel habar n-am unde poate fi, zise Bonni e. Ştefan nu era tocmai întreg laminte; era atât de slăbit şi rănit. Şi îi era foarte sete

Elena deschise gura ca să o împiedice pe Bonnie să continue, dar chiar atunci interveni Matt. — Să vă spun a ce-mi sună mie toate astea, zise el. Cele trei fete se întoarserăe Matt, care stătea puţin mai departe de grupul lor, ca şi când ar fi tras cu urechea la ce-şi spuneau. Aproape că uitaseră de el. — Ei bine? zise Elena. — Păi, spuse el, mi see că seamănă cu o fântână. Elena clipi, cu ochii plini de entuziasm. — Bonnie? — E posibi

nie încet. Dimensiunile şi pereţii şi tot restul par să se potrivească. Dar o fântână e săebuit să pot vedea stelele. — Nu şi dacă era acoperită, spuse Matt. Multe dintr fermele din împrejurimi au fântâni pe care nu le mai folosesc, iar fermierii le acope ră, ca să se asigure că nu cad copiii în ele. Aşa au făcut bunicii mei. Elena nu-şi mai put stăpâni entumul. — Ar putea fi! Trebuie să fie! Bonnie, adu-ţi aminte, ai spus că acolo era mereu întuneric. — Da, şi chiar aveam o oarecare senzaţie de loc subpământean.




Bonnie era şi ea entuziasmată, dar Meredith le întrerupse cu o întrebare seacă: — Şi câtecă sunt în Fell's Church, Matt? — Câteva zeci, probabil, răspunse el. Dar acoperite? N u sunt chiar atât de multe. Şi dacă sugeraţi că cineva l-ar fi aruncat pe Ştefan într-una d eatunci nu putea fi undeva unde să rişte să fie văzut. Probabil e într-un loc abandona t...— Iar maşina lui a fost găsită pe drumul ăsta, spuse Elena. — La bătrânul Francher, zi tt

riviră cu toţii. Ferma lui Francher era o ruină părăsită de când se ştiau. Se afla ocul păar pădurea pusese stăpânire pe ea de mai bine de un secol. — Să mergem, adău tt simplu. Ela îşi puse mâna pe braţul lui. — Crezi că... ? El întoarse privirea pentru o ipă. — Nu şti, spuse în cele din urmă. Dar vin cu voi. Se împărţiră şi plecară e, Matt cu Bonnie în faţurmându-i, cu Elena. Matt o apucă pe un drum desfunda care nu se mai folosea de multşi înainta prin pădure până când drumul dispăru. — De aici pe jos, spuse el.

Elena se bucură că se gândise să ia frânghia. Vor avea nevoie de ea dacă Ştefan era într-aui Francher. Şi dacă nu era... Nu-şi lăsă gândul să se ducă spre o asemenea posibilit umulre copaci era greu, mai ales pe întuneric. Tufărişul era des, iar ramurile m oarte se întindeau spre ei şi-i agăţau. Fluturi de noapte zburau pe lângă ei, atingându-i o jii Elenecu aripi nevăzute. In cele din urmă, ajunseră într-o poieniţă. Se mai putea vede fundaţia

ii case, pietrele ei fiind legate acum de pământ doar prin ierburi şi buru ieni. Hornul era încă intact în cea mai mare parte, cu găuri în locurile unde cândva ciment l legasezile, ca un monument gata să se prăbuşească. — Fântâna trebuie să fie undeva zise Matt. Mefu cea care o găsi şi îi chemă şi pe ceilalţi. Se strânseră în jurul ei tară la lespedeatră, aflată aproape la acelaşi nivel cu pământul. Matt se op xamina atent pământul şi burudin jurul ei. — S-a umblat de curând la ea, zise el. I n clipa aceea, inima Elenei începu să bată cu putere, aproape să-i spargă pieptul. Simţea c m bătăile îi reverberează îndegetelor.




— Să dăm capacul la o parte, zise ea cu o voce doar puţin mai tare decât o şoaptă. Lespedeatât de grea, încât Matt nu putu nici măcar s-o clintească. In cele din urmă, toţi patru sroptindu-se în pământul din spatele ei, până când, cu un zgomot înfundat, blocul de se mişe de centimetru. Când între placa de piatră şi fântână se făcu un mic spaţi losi de o creaa să-l lărgească. Apoi începură din nou să împingă cu toţii. Când eveni destul de mare ca

e prin ea capul şi umerii, Elena se aplecă, privin d înăuntru. Aproape că-i era teamă să s. — Ştefan? Secundele de după, aplecată peste de a întunecată, privind în beznă, auzind nuoul pietricelelor pe care le desprinsese cu mişcarea ei, erau agonizante. Apoi, aproape incredibil, se auzi un glas. — Cine.. .? Elena? — Oh, Ştefan! Uşurarea o cuprinsecu violenţă. — Da! Sunt aici, suntem aici, o să scoatem de-acolo. Te simţi bine? Eşti răniingurul lucru care o împiedica să se arunce ea însăşi în fântână era mâna lui Matt care ospate.

— Ştefan, rezistă, avem o frânghie. Spune-mi că eşti bine. Se auzi un sunet slab, aproapenerecunoscut, dar Elena ştia ce era. Un râset. Vocea lui Ştefan era firavă, dar inteligibilă. — Am... avut şi zile mai bune, spuse el. Dar sunt... în viaţă. Cine e cu tine? — SuMatt, spuse Matt, dându-i drumul Elenei. Se aplecă şi el peste gaură. Elena, aproape în n

ebunită de exaltare, îi observă totuşi privirea uşor uimită. — Cu Meredith şi cu Bonnie, are data viitoare o să ne facă un număr senzaţional de îndoit linguri. O să-ţi arunc o hie.sta doar dacă nu cumva Bonnie poate să te facă să levitezi până sus. Aşezat încă în , se îuite spre Bonnie. Ea îi plesni o palmă peste cap. — Nu mai glumi cu lu crurile astea!Scoate-l de-acolo! — Sigur, doamnă, spuse Matt, uşor ameţit. Uite, Ştefan, va trebui să teegi cu asta pe după mijloc. — Da, zise Ştefan. Nu se plânse nici de deget ele amorţite defrig şi nici nu întrebă dacă vor putea sau nu să-l tragă până sus. Era sing uţie pe care o




Următoarele cincisprezece minute aveau să fie cumplite pentru Elena. A fost nevoie de forţa tuturor ca să-l tragă pe Ştefan afară, deşi principala contribuţie a lui Bonnie erige „haideţi, haideţi?' ori de câte ori se mai opreau să-şi tragă sufletul. Dar în cele de lui Ştefan se apucară de marginea de sus a găurii întunecate, iar Matt se întins inte casă-l apuce de subsuori. In clipa următoare, Elena îl ţinea strâns în braţe. Putea s a sea

de rău îi era după nemişcarea lui nefirească, după lipsa de vlagă a trupului să sise ultiuteri ca să se împingă afară; avea mâinile tăiate şi însângerate. Dar ceea c joră cel maiena era faptul că mâinile acelea nu-i întoarseră îmbrăţişarea disper dădu puţin drumul, dosă-l privească, văzu că pielea îi era ca de ceară şi c dânci sub ochi. Era atât de rece în.

Elena se uită spre ceilalţi, agitată. Matt se încruntase îngrijorat. — Ar fi bine să-l duci repede la spital. Are nevoie de un doctor. — Nu! Vocea era slabă şi răguşită şi venea sprupul fără vlagă pe care Elena îl cuprindea în braţe. Simţi cum Ştefan îşi adună forţ că îlui verzi îi aţintiră pe ai ei, iar ea putu să vadă disperarea din pr rea lui. — Fără... d. Ochii aceia o ardeau. — Promite-mi, Elena. Pe Elena o ustura u ochii, iar vederea i se înceţoşase. — Promit, şopti ea. Simţi apoi cum ceea ce îl ţinuse ci conştient, flux

subţire de voinţă şi determinare, se stinse. Se prăbuşi în braţe fără cunoştinţă.




parcă ar fi pe moarte! spuse Bonnie. —Nu se poate. Nu pot să vă explic în momentul ăsta. Hdeţi să-l ducem acasă, bine? E ud şi îngheţat. Apoi putem să stăm de vorbă. Efortul de a-lin pădure era suficient cât să le ocupe tuturor gândurile pentru o vreme. Rămăses nconştiecând în sfârşit îl puseră pe bancheta din spate a maşinii lui Matt, erau cu aţi şi epuizazi fleaşcă de la hainele lui mustind de apă. Elena îi ţinu capul î drumul până la pensiune

dith şi Bonnie îi urmau cu maşina. —Se văd luminile aprinse, se Matt, trăgând maşina în faruginii a pensiunii. Cred că doamna Flowers e trea ar uşa e probabil încuiată. Elena lăsăcapul lui Ştefan pe banchetă şi se strecură afa văzu una dintre ferestre Dar trebuie să-ladă un doctor. Arată de




luminându-se când draperia se dădu într-o parte. Văzu apoi cum apar un cap şi nişte umeriapleacă să privească în jos. — Doamnă Flowers! strigă ea, făcând semne cu mâna. Sunt El rowers. L-am găsit pe Ştefan şi trebuie să ne daţi voie să intrăm înăuntru. Sil a fereastrănici nu dădu altfel vreun semn că ar fi pătruns sensul cuvintelo i. Totuşi, după poziţie,ena putea să-şi dea seama că încă privea în jos spre ei. — Doamn efan e cu noi, strigă ea

u, făcând semne spre interiorul maşinii. Vă rog! —Elena, e d scuiat deja! pluti până la eaea lui Bonnie de pe verandă, distrăgându-i Elenei atenţia e la silueta din fereastră. Cânde uită din nou în sus, văzu draperia trasă la loc şi lumi stingându-se în camera aceea detaj. Era ciudat, dar nu avea timp să descifreze mi sterul. Ea şi Meredith îl ajutară peMatt să-l ridice pe Ştefan şi să-l care până la trepte a intrare. înăuntru domneau linişteicul. Elena îi conduse pe ceilalţi spre casa ilor, aflată de partea cealaltă a intrării, şapoi spre palierul de la etaj.

De acolo, se îndreptară spre una dintre camere, unde Elena o puse pe Bonnie să deschidăo uşă care părea de la un dulap. Dincolo de ea era o altă scară, îngustă şi abruptă. — Cinuşa de la intrare... după cele întâmplate în ultima vreme? mormăi Matt în timp c u povaraaţă. Cred că nu e în toate minţile. — Chiar nu e în toate minţile, spuse Bo easupra, în ti

ngea uşa de la capătul scărilor. Ultima oară când am fost aici vorb despre cele mai ciudate... Vocea i se stinse cu un icnet. — Ce e? o întrebă Elena. Dar când ajunse în pragul camerei lui Ştefan, putu să vadă ea însăşi despre ce era vorba. Uita e stare era camera ultimoară când o văzuse. Cufere pline cu haine zăceau răsturnate pe-o parte, ca şi când ar fi fizbite dintr-un perete într-altul de o mână imensă. Conţinutu or era împrăştiat pe podea lcu lucrurile din dulap sau de pe mese. Mobila fusese întoarsă cu fundul în sus, iar fereastra spartă lăsa vântul îngheţat să sufle înăuntru. Nu decât o lampă, într-un colţ, şiproiectau pe tavan.




— Ce s-a întâmplat? întrebă Matt. Elena nu răspunse până când nu-l întinseră pe Ştefan peera adevărat, chiar dacă numai în parte. Ştiu doar că la fel era şi noaptea cută. Matt, mTrebuie să-i schimbăm hainele cu unele uscate. —Mai caut o lampă, int eni Meredith, darElena o întrerupse grăbit. — Nu, vedem foarte bine şi aşa. De ce nu încer i, mai bine, săinzi focul? Dintr-unul din cuferele larg deschise ieşea un halat de baie închis la c

uloare. Elena îl luă, apoi ea şi Matt începură să-l dezbrace pe Ştefan d nele ude. Ea vrucoată puloverul, dar o scurtă privire spre gâtul lui o făcu să înghe loc. — Matt, poţi...dai prosopul ăla? In clipa în care el se întoarse, îi tras Ştefan puloverul peste cap şirapid în halat. Gând Matt se întoarse la loc şi l, ea i-l prinse înjurai gâtului, ca pe unular. Pulsul i-o luase razna, iar mintea -i funcţiona pe repede-înainte. Nu era de mirare că îl găsiseră atât de slăbit şi de lipsit gă. Oh, Dumnezeule! Trebuia să-l cerceteznţie, să vadă cât era de grav. Dar cum put a s-o facă aşa, cu Matt şi cu fetele lângă ea?

— Mă duc să caut un doctor, spuse Matt cu o voce încordată, cu ochii la chipul lui Ştefan.e nevoie de ajutor, Elena. Elena intră în panică. — Matt, nu... te rog. El... îi e teamă doctori. Nu ştiu ce s-ar putea întâmpla dacă aduci unul aici. Şi de data aceasta spunea, fie şi numai în parte, adevărul. Ştia ce l-ar putea ajuta pe Ştefan, dar n-o putea face cu c

eilalţi de faţă. Se aplecă peste Ştefan, frecându-i palmele într-ale ei, încercând să gânprotejeze secretul lui Ştefan cu preţul vieţii lui? Sau să-l trădeze ca s tă salva? Dar oachiar l-ar salva dacă le-ar dezvălui tot lui Matt, lui Bonnie şi lui Meredith? Se uităla prietenii ei, încercând să-şi imagineze ce i-ar răspunde ei dacă ar af adevărul despreSalvatore. Nu era bine. Nu putea să rişte. Şocul şi oroarea aproape o făcuseră pe ea însărdă minţile. Si dacă ea, care îl iubea pe Ştefan, fusese g sănătoasa urlând atunci când afre ce-ar putea să facă cei trei? In plus, mai era şi asinarea domnului Tanner. Dacă ei ar şti ce era Ştefan, ar mai putea vreodată să îl conside e nevinovat? Nu cumva, undeva încul sufletului lor, vor continua mereu să-l bănuias că?




Elena închise ochii. Era mult prea periculos. Meredith, Bonnie şi Matt îi erau prieteni, dar acesta era un lucru pe care nu-l putea împărţi cu ei. Nu era nimeni pe lume în ca re să poată avea destulă încredere cât să-i împărtăşească acest secret. Va trebui să-l pptă de spate şi se uită la Matt. — Se teme de doctori, dar cred că o infirmie ar fi foartebună. Se întoarse apoi spre locul unde Bonnie şi Meredith stăteau în genunchi în faţa şem

i. Bonnie, ce zici de sora ta? — Mary? Bonnie se uită la ceasul de la mân Săptămâna asta etura de după-amiază, dar probabil că a ajuns deja acasă. Numai că... — ta e. Matt, du-te cBonnie şi rugaţi-o pe Mary să vină până aici şi să-l examineze pe Ştef ea o să spună că ardoctor, n-am să mă mai împotrivesc. Matt ezită, apoi oft rt. — Bine. Continui să cred că, dar... Hai să mergem, Bonnie. O să încălcăm vreo li de circulaţie. Ieşiră pe uşă, iar Mee în picioare lângă şemineu, fixând-o st ena cu ochii ei întunecaţi. Elena se forţă să o phi.

— Meredith... cred că ar fi mai bine dacă aţi pleca de-aici cu toţii. — Aşa crezi? Ochii anecaţi rămaseră lipiţi fără ezitare de ai ei, de parcă ar fi vrut să-i pătrundă mintea căMeredith nu-i puse nici o întrebare. O clipă mai târziu, încuviinţă din c urmă pe Matt şie fără să scoată un cuvânt. Când auzi închizându-se uşa de la baza scă ridică repede lampa

urnată lângă pat şi o băgă în priză. Acum, în sfârşit, p atenţie cât de rănit era Ştefan.ai îngrijorătoare decât până propriu, la fel de alb ca aşternutu-rile de sub el. Şi buzeleau albe, iar Elena se gândi brusc la Thomas Fell’s, întemeietorul oraşului Fell's Church. Sau mai degrabă la efigia lui Thomas Fell’s, întins lângă soţia lui pe piatra de mormântcare odihneau îm ună. Ştefan avea aceeaşi culoare ca marmura statuii. Zgârieturile şi tăiile din palmele lui erau de un roşu palid, dar nu mai sângerau. Ea îi întoarse cu delicateţe capul, ca să s poată uita la gâtul lui. Şi iată-le. Cu un gest automat, ea îşi atinseiul gât, ca şi r fi vrut să verifice că asemănarea era reală. Dar semnele de pe




gâtul lui Ştefan nu erau doar două puncte mici. Erau rupturi adânci, sălbatice în carne. Au de parcă ar fi fost făcute de cine ştie ce animal care încercase să-i smulgă capul. O fue incandescentă o străfulgera din nou pe Elena. însoţită de o ură de nestăpânit. înţelesegustului ei, până atunci încă nu-l urase pe Damon. Nu tocmai. Dar acum... acum îl ura. IIrespingea cu aşa o intensitate a emoţiilor, cum nu mai simţise pentru nimeni a ltcinev

a niciodată în viaţa ei. Voia să-l rănească, să-l facă să plătească. Dacă ar fi avut momenr fi înfipt adânc în inima lui Damon fără nici un fel de regret. Dar ac um trebuia să se gască doar la Ştefan. Era îngrozitor de nemişcat. Asta era cel mai gre de suportat, lipsaoricărei dorinţe şi a oricărui semn de rezistenţă în trupul lui, senzaţ gol. Asta era. Ercând şi-ar fi părăsit forma umană şi ar fi lăsat în urmă o carcas ! Faptul că îl zgâlţâiaCu o mână apăsată pe pieptul lui rece, încerca s o bătaie a inimii. Dar dacă exista, bătamult prea slabă ca să fie simţită. Păstreaz ul, Elena, îşi spuse, respingând acea parte aei care ar fi vrut să intre în panică. ea parte care spunea: „Dacă e mort? Dacă e mort cu

adevărat, iar tu nu poţi să faci nimic ca să-l salvezi?" Uitându-se în jurul ei prin camerfereastra spartă. Cioburi de sticlă zăceau pe podea sub ea. Se duse până acolo şi ridică ltându-se cum strălucea în lumina focului. Un obiect drăguţ, cu o margine ca o lamă, îş se.

intenţionat, strângând din dinţi, se tăie cu el la deget. Durerea îi smulse un su pin. Oipă mai târziu, sângele începu să ţâşnească din tăietură, prelingându-i-se pe dege o lumânnche lângă Ştefan şi îşi puse degetul pe buzele lui. Cu cealaltă se mâna lipsită de reacţiuritatea inelului de argint pe care-l purta. Ea însăşi mişcată ca o statuie, rămase acoloenunchi şi aşteptă. Aproape că rată primul gest impe il de răspuns. Ochii ei erau fixaţi pipul lui şi nu-i surprinse decât cu coada ochiu lui mişcarea ritmică a pieptului. Dar apoi buzele lui fremătară sub degetul ei, se desch iseră uşor, iar el înghiţi din reflex. —e, şopti Elena. Haide, Ştefan. Genele lui tre ară şi, invadată de o bucurie nestăpânită,mţi degetele răspunzându-i la strânsoare n nou. — Da. Aşteptă până când ochii lui clipirăchiseră încetişor. Apoi, c




mână, îşi pipăi gulerul înalt al puloverului şi îl trase în jos, dezgolindu-şi gâtul Ochiirei, dar la fel de încăpăţânaţi cum îi ştia ea dintotdeauna. — Nu, protes cea i se stinse— Trebuie, Ştefan. Prietenii mei se întorc şi aduc cu ei o i rmieră. A trebuit să accept.dacă nu te simţi suficient de bine cât să o convingi că nu voie să fii dus la spital... Lăpoziţia neterminată. Nici ea nu ştia ce-ar fi putut să ască un doctor sau un tehnician de

laborator dacă l-ar fi examinat pe Ştefan. Dar era conştientă că el ştia şi că asta îl făcmă. Ştefan păru însă şi mai hotărât şi î ot, şopti el. E mult prea periculos. Am luat dejat... aseară. Era posibi l ca totul să se fi întâmplat doar seara trecută? I se părea că tre un an. — M-ar putea ide? îl întrebă. Ştefan, răspunde-mi! M-ar putea ucide? — Nu..., spuu o voce posomorâtă ... — Atunci trebuie s-o facem. Nu te mai împotrivi! Aplecându-se deasupra lui, ţinându-i mâna într-a ei, Elena putea să-i simtă nevoia din ce în ce mai puternia uimită că înc

îndărătnicea să-i reziste. Era ca şi când un om înfometat ar fi stat în faţa unui ospăţ, irivirile de la mâncărurile aburinde, dar refuzând să mănânce. — Nu, spuse Ştefa ou, iar Elmţi cum o cuprinde frustrarea. El era singura persoană la fel de încăpăţâna ea pe care o îvreodată. — Ba da. Şi dacă nu cooperezi, o să-mi tai şi altceva, cu fi încheietura. îşi ţ

tul apăsat pe aşternut ca să oprească sângele; acum îl îmbia el. Pupilele lui se dilatarăe i se desfăcură din nou. — E prea mult... deja, mur mură el, dar privirea îi rămăsese lipdegetul ei, de boaba roşie de sânge din vârf. Ş t... să controlez... — E-n regulă, şoptirecu din nou degetul peste buze, simţind c m se desfac pentru a-l primi, apoi se aplecă peste el şi închise ochii. Gura lui era r ece şi uscată când îi atinse gâtul. Mâna linse ceafa şi buzele lui căutară cele d minuscule care erau deja acolo. Elena se forţă săse retragă de durere în clipa în care imţi uşoara înţepătură. Apoi zâmbi.




Percepuse, până atunci, nevoia lui agonizantă, foamea care-l mâna. Acum, prin legătura care se crease între ei, nu mai simţea decât o mare bucurie şi satisfacţie. O satisfacţie cumai mare pe măsură ce foamea începea să i se potolească, încetul cu încetul. Propria ei pnea din faptul că se oferea, din faptul că ştia că-l ajută pe Ştefan chiar cu viaţa ei. aputerea îşi făcea din nou loc în trupul lui. Cu timpul, simţi cum intensitatea nevoi i lui

scade. Totuşi nu se stinsese definitiv şi nu înţelese de ce Ştefan o îndepărta acum c otădestul, spuse el răguşit, împingându-i umerii ca să o ridice. Elena deschise o iar reveriaei plăcută se întrerupse. Ochii lui erau acum de un verde intens, ca mătrăgun a, iar pe chipul lui se vedea foamea cumplită a prădătorului. — Nu e destul. Eşti încă slăb — E destutine. O împinse din nou, iar ea văzu ceva ce semăna a disperare în ochi i lui verzi. Elena, dacă iau mai mult, o să începi să te transformi. Şi dacă nu te ridici d lângă mine, de ridici de lângă mine chiar acum... Elena se retrase la picioarele patului. II privi cum se ridică în capul oaselor şi îşi potriveşte halatul negru, în lumina ii,

văzu că pielea lui îşi mai recăpătase culoarea şi că o roşeaţă slabă îi acoperea acum palodă de şuviţe întunecate. — Mi-a fost dor de tine, spuse ea încet. Simţi cum prinde dintr-osenzaţie de uşurare, ca o străfulgerare aproape la fel de teribilă cu m fusese până atunc

senzaţia de teamă şi de tensiune. Ştefan era în viaţă; vorbea cu ea. P totul va fi bine. —... Ochii li se întâlniră, iar ea se simţi cuprinsă de văpaia verd Inconştient, înainta spdar se opri brusc în clipa în care el izbucni în râs. — Nu te mai văzut niciodată arătânde el, făcând-o să se uite în jos, la ea însăşi. Pe pa nşi avea urme de noroi roşiatic, acecu care era împroşcată din belşug peste tot. cheta îi era sfâşiată şi puful din căptuşeala. N-avea nici o îndoială că şi f urdară, şi ştia că părul îi atârna încâlcit şi zbârlit.ardul stilului e la liceul „Robert E. Lee", era un dezastru. — Îmi place, spuse Ştefan,iar de data ast a râse şi ea împreună cu el. încă mai râdeau când uşa se deschise. Elena sinstinc ndu-şi cu




un gest smucit gulerul puloverului şi uitându-se în jurul ei prin încăpere, după dovezi caar fi putut să-i dea de gol. Ştefan îşi îndreptă spatele şi îşi linse buzele. — Se simte mnnie când intră în încăpere şi dădu cu ochii de Ştefan. Matt şi Meredith erau chia ele ei,purile lor se luminară de surpriză şi plăcere. Cea de-a patra persoană care intră era doaru câţiva ani mai mare decât Bonnie, dar avea un aer de autoritate vioai e care îi ascund

ea vârsta fragedă. Mary Mc Cullough se îndreptă direct spre pacientul ei şi tinse mâna să-pulsul. — Deci tu eşti cel care se teme de doctori, spuse ea. Ştefan păr o clipă încurcatdar îşi reveni imediat. — E mai degrabă o fobie din copilărie, spuse el un ton ce părea uşuşinat. Privi alături, spre Elena, care zâmbea nervos şi care îi făcu r semn de încuviinţacapul. Oricum, n-am nevoie de vreun doctor acum, după cum ve zi. — De ce nu mă laşi să trag eu concluziile? Pulsul e bun. De fapt, e chiar surprinzător de încet, chiar şi pentru un atlet. Nu cred că eşti în şoc hipotermic, dar eşti încă rece. au temperatura. — Nu crnevoie. Vocea lui Ştefan era joasă, liniştitoare. Elena îl m i auzise folosind acelaşi tonşi ştia

ce încerca să facă. Dar Mary nu păru afectată în nici un fel. — Deschide gura, te rog. — Uau eu, zise Elena repede, întinzând mâna să ia termometrul de la Mary. Dar făcu un ges t a

tât de brusc încât micul tub de sticlă îi alunecă din mână, căzu pe podeaua dură de lemn sbucăţi. Oh, îmi pare atât de rău! — Nu contează, spuse Ştefan. Sunt mult mai cât până acumă încălzesc din ce în ce mai tare. Mary privi mizeria de pe jos, se uită în jurul ei prinameră, realizând starea în care era, ca după un jaf. — Bun, zise , răsucindu-se cu mâinileuri. Ce se petrece aici? Ştefan nici măcar nu clipi. — Nu e lucru. Doamna Flowers e omenajeră îngrozitoare, spuse el, privind-o fix în ochi. El ena ar fi vrut să izbucnească îrâs; şi lui Mary îi venea să râdă, dar în schimb făcu o gr braţele pe piept. — Presupun căun sens să mă aştept la un răspuns sincer, spuse . Şi e limpede că nu eşti atât de bolnavsă-ţi fie în pericol. Nu pot să te obl a spital. Dar îţi recomand din tot sufletul să te dmâine la un control.




— Mulţumesc, spuse Ştefan, ceea ce, observă Elena, nu era de fapt un acord. — Elena, de fapt tu arăţi de parcă ai avea nevoie de un doctor, spuse Bonnie. Eşti albă ca o arătare. —oar obosită, răspunse Elena. Am avut o zi grea. — Sfatul meu e să mergi acasă, să te bagit şi să rămâi acolo, îi spuse Mary. Nu eşti anemică, nu? Elena îşi reţinu impulsul de alae chiar era atât de palidă? — Nu, sunt doar foarte obosită, repetă ea. Acum, că Ştefan se

e mai bine, putem să mergem acasă. El încuviinţă din cap asigurându-i că e dar mesajul dinii lui era numai pentru ea. — Ne lăsaţi singuri un minut, vă rog? li se adresă el lui Maryşi celorlalţi, iar ei se îndreptară spre scară. — La revedere. Ai gri tine, spuse Elena cvoce tare, în timp ce îl îmbrăţişa. De ce nu ţi-ai folosit Puterile c ary? şopti ea apoi.făcut-o, îi zise el morocănos la ureche. Sau cel puţin am încer . Cred că sunt încă slăbitce griji, o să-mi treacă. — Bineînţeles că o să-ţi trea dar simţi cum i se strânge stomacu

Eşti sigur, totuşi, că e bine să rămâi singur? Dacă... — O să fiu bine. Tu eşti cea care npuse Ştefan, şi vocea lui era caldă, dar gravă. Elena, n-am avut ocazi vertizez. Ai avutdreptate, Damon este în Fell's Church. — Ştiu. El ţi-a făcut asta, nu-i aşa? Elena nu mena şi faptul că se dusese după el. — Nu-mi amintesc... Dar ţine-le pe B ie şi pe Meredith ctine în noaptea asta, Elena. Nu vreau să te ştiu singură. Şi asigură-t nimeni nu invită vr

străin la tine acasă. — Ne băgăm direct în pat, promise Elena zâmbin Şi n-o să invităm penoi. — Ai grijă aşa să faci. Nu răzbătea nici o urmă de glu ui, aşa că ea încuviinţă încetfan. O să avem grijă. — Foarte bine. ingându-şi buzele, dar mâinile lor împreunate nu se ddecât cu mare greutate. — Sp celorlalţi că le mulţumesc, mai zise el. — Sigur că da. Se adtoţi cinci în faţa pensi nde Matt se oferi să o conducă pe Mary acasă,




pentru ca Bonnie şi Meredith să poată să plece cu Elena. Era evident că Mary era încă bănuvinţa întâmplărilor din seara aceea, iar Elena nu putea s-o învinovăţească. Dar nici putească. Era mult prea obosită. — Mi-a zis să vă mulţumesc tuturor, îşi aminti Matt plecase. —lăcere, răspunse Bonnie, separând cuvintele cu un căscat uriaş în ti ce Meredith îi deschiportiera. Meredith nu spuse nimic. Fusese extrem de tăcută du pă ce o lăsase pe Elena si

ngură cu Ştefan. Bonnie izbucni brusc în râs. — Am uitat toate de singur lucru, zise ea. Profeţia. — Ce profeţie? întrebă Elena. — Cea legată de pod. Cea pe re zici că aş fi spus-obine, ai mers la pod, dar Moartea nu te aştepta acolo. Poate ai înţeles tu greşit. —Nu, spuse Meredith. Am auzit amândouă foarte bine ce-ai spus. atunci poate e vorba de un alt pod. Sau... mmm... Bonnie se cuibări în haina ei, înch ise ochii şi nu se mai obosi sătermine. Dar Elena completă propoziţia în minte în locul ei Sau poate de altă dată. Şi o buhură afară în clipa în care Meredith pornea maşina.




Dragă jurnalule,în dimineaţa asta m-am trezit şi m-am simţit foarte ciudat. Nu ştiu cum său senzaţia. Pe de-o parte, eram atât de slăbită încât, atunci când am încercat să mă rid norţă să mă susţină. Dar pe de altă parte mă simţeam... plăcut. Atât de conforta axată. Cape un pat de lumină aurie. Nici măcar nu-mi păsa dacă voi ma ea să mă mişc vreodată. Apoiamintit de Ştefan şi am încercat să mă ridic, dar mătuşa băgat din nou în pat. Mi-a spus

Meredith plecaseră de câteva ore bune şi că d m atât de adânc încât n-au putut să mă trezspus că nu am nevoie decât de multă iată-mă. Mătuşa Judith mi-a adus televizorul în camerăam chef să mă Sâmbătă, 2 noiembrie

uit. Mai degrabă aş sta întinsă aici, să scriu. Sau să zac, pur şi simplu. Aştept să mă sucă o să mă sune. Sau poate nu mi-a zis. Nu-mi mai amintesc. Când o să sune, trebui e să… Dică, 3 noiembrie, 10:30 p.m. Tocmai am citit ce am scris ieri şi sunt şocată. Ce s-a întâmat cu mine? M-am oprit în mijlocul unei propoziţii, iar acum nici măcar nu ştiu e voiamsă spun. Nici măcar nu am explicat ce e cu noul meu jurnal, nimic. Cred că era m complet dusă. Oricum, acesta este începutul oficial al noului meu jurnal. Am cumpăra t caietul ăsta cu file veline de la drogherie. Nu e la fel de frumos cum era celălal t, dar o să mă descurc. Am pierdut deja orice speranţă că aş putea să-mi mai revăd vreodată l j

ricine ar fi, cel care l-a furat n-o să mi-l mai aducă înapoi. Dar când mă gânde c că altca poate să citească tot ce gândeam şi simţeam pentru Ştefan, îmi vine să-l omo celaşi timpsă mor eu însămi de ruşine. Nu mi-e ruşine pentru ce simt faţă de Şte e o chestiune intimsunt acolo lucruri, despre cum e când ne sărutăm, când mă ţine , pe care ştiu că nici el nrea să le citească nimeni.




Desigur, nu era în el nimic despre secretul lui încă îiu-l aflasem. Abia când l-am aflat am putut să-l înţeleg cu adevărat şi să fim împreună; atunci am fost, în fine, cu adevăratul parte din celălalt. Mă simt de parcă l-aş fi aşteptat toată viaţa. Poate cinev a credetul că-l iubesc e o grozăvie, pentru că el e ceea ce e. Poate să fie violent şi ştiu că suucruri în trecutul lui de care îi e ruşine. Dar n-ar putea niciodată să f olent faţă de mi

iar trecutul e trecut. Este copleşit de sentimentul de vinovăţie şi suf ră atât de mult înul sufletului. Aş vrea să-l vindec. Mu ştiu ce se va mai întâmpla a ucur doar că e în sigum fost azi la pensiune şi am aflat că poliţia a fost acolo ie Ştefan era încă slăbit şi nutut folosi Puterile ca să scape de ei, dar nu l-au acu de nimic. I-au pus doar întrebări. Ştefan zice că s-au purtai prietenos, lucru care îmi t rezeşte suspiciuni. Toate întbările lor se reduc de fapt la atâta: unde erai în noaptea î care bătrânul a fost atacat spod, şi în noaptea în care Vickie Bennett a fost atacată î iserica părăsită, şi în noaptemnul Tanner a fost ucis la şcoală?

Mu au nici o dovadă împotriva lui. Şi ce dacă toate crimele au început chiar după ce a venel în Fell’s Church? Asta nu dovedeşte nimic. S-a certat în seara aia cu domnul Tanner. încă o dată: şi ce dacă? Toată lumea se certa cu domnul Tanner. Poate că a dispărut imedia c

fost găsit corpul domnului Tanner. Acum s-a întors şi e cât se poate de limpede că el însufost atacat de aceeaşi persoană care a comis şi celelalte crime. Mary le-a poves titpoliţiştilor despre starea în care era. Şi dacă ne-ar întreba şi pe noi, Matt, Bonnie, edieu am putea să depunem mărturie în favoarea lui. Mu au nici un fel de dovezi împo trivalui. Am vorbit cu Ştefan despre asta şi despre alte lucruri. E atât de bine să fiu din nou cu el, chiar dacă arată atât de palid şi de obosit. încă nu-şi aduce aminte cum sfârşite joi, dar mare parte din ce s-a întâmplat atunci îmi confirmă bănuielile. Şt s-a dus să-lte pe Damon joi seara, după ce m-a lăsat pe mine acasă. S-au certat. Iar Ştefan a sfârşitjumătate mort într-o fântână. Mu trebuie să fii un geniu ca să-ţi dai a întâmplat între cte. Încă nu i-am spus că m-am dus să-l caut pe Damon în ci ineri dimineaţa. Cred că mai bispun mâine. Ştiu că o să se




supere, mai ales când o să afle ce mi-a spus Damon. Ei bine, asta e tot. Sunt obosită.Jurnalul acesta va fi bine ascuns, din motive evidente. Elena făcu o pauză şi se uită din nou peste ultimul rând de pe pagină. Apoi adăugă: P.S. Mă întreb cine va fi noul nostrrofesor de Istorie a Europei. Vârî jurnalul sub saltea şi stinse lumina. Elena înainta pe culoar într-un vid sonor ciudat. La şcoală era, de obicei, copleşită de salutări din to

părţile; auzea „Bună, Elena!" după „Bună, Elena!" oriunde se ducea. Dar astăzi tuturor levirile într-altă parte când se apropia ea sau deveneau cu toţii brusc extrem de ocu paţi cu diverse lucruri pentru care trebuiau neapărat să se întoarcă cu spatele spre ea. Aş se îplase toată ziua. Se opri în faţa uşii cabinetului de Istoria Europei. Mai mulţi e i eraudeja aşezaţi, iar la tablă era un străin. Părea el însuşi unul dintre elevi. Avea pă e culnisipului, purtat puţin mai lung, şi o ţinută atletică. Pe tablă scrisese „Alari . SaltzmaCând se

întoarse, Elena văzu că avea şi un zâmbet de puştan. Continuă să zâmbească în timp ce Elenră să umple băncile în sală. Ştefan era şi el printre ei, iar privirile lui le în e cele anei când veni să se aşeze lângă ea, dar nu îşi vorbiră. Nimeni nu spunea un c In sală domne mormântală. Bonnie era aşezată de cealaltă parte a Elenei. Matt era doar câteva bănci di

dar se uita fix înainte. Ultimele două persoane care intrară e Caroline Forbes şi TylerSmallwood. Veniseră împreună, iar Elenei nu-i plăcu deloc expres ia de pe chipul lui Caroline. Cunoştea mult prea bine zâmbetul acela de pisică şi ochii verzi, îngustaţi. Trăsăturumoase şi mai degrabă masive ale lui Tyler străluceau de sa facţie. Vânătăile de sub ochii, cauzate de pumnul lui Ştefan, aproape dispăruseră. — Bu ntru început, ce-ar fi să aşezăe băncile în cerc? Atenţia Elenei se îndreptă din nou răinul din faţa clasei, care continubească.




— Haideţi, să le mutăm. In felul acesta, putem să ne privim cu toţii faţă în faţă atunci cii se supuseră în tăcere. Străinul nu se aşeză la catedra domnului Tanner; îşi , în schimbun în cerc şi se aşeză pe el cu spătarul în faţă. — Bun, zise el. Ştiu c i curioşi în ceeaumele meu e pe tablă: Alaric K. Saltzman. Dar vreau să-m spuneţi Alaric. Mai târziu o să vspun mai multe despre mine, dar mai întâi vreau să vă d uă ocazia să vorbiţi. Azi este pro

l o zi grea pentru cei mai mulţi dintre voi. Cinev a la care ţineaţi nu mai e, iar acest lucru trebuie să fie extrem de dureros. Vreau să vă dau ocazia să vă deschideţi sufletusă împărtăşiţi cu mine şi cu colegii voştri aceste vrea să încercaţi să intraţi în relaţiutem începe să ne construim propr e bazată pe încredere. Cine vrea să înceapă? Cu toţii sela el. Nici unul dintre ei n clipi măcar. — Ei bine, să vedem... ce zici de tine? făcuel, încă zâmbind, un semn încura spre o fată drăguţă, cu părul blond. Spune-ne cum te numemţi în legătură cu ce

Fata se ridică în picioare tulburată. — Mă numesc Sue Carson şi... Inspiră adânc şi contin. Şi mi-e frică. Pentru că oricine ar fi maniacul ăsta, e încă în libertate. Iar itoare ţiutea fi eu. Se aşeză la loc. — Mulţumesc, Sue. Sunt sigur că mulţi dintre ii tăi îţi împăra. Am înţeles că unii dintre voi erau chiar acolo atunci t tragedia, nu? Băncile trosniră

timp ce elevii începură să se agite neliniştiţi. Tyler wood se ridică în picioare, iar diui se desenară albi, în spatele buzelor întredeschi e într-un zâmbet larg. — Cei mai mulţitre noi eram acolo, spuse el, iar ochii lui cl ipiră în direcţia lui Ştefan şi Elena putusă vadă cum şi alţii îi urmăresc privirea. Eu am o imediat după ce Bonnie a descoperit cadl. Iar ceea ce simt este îngrijorare pe ntru comunitate. Un criminal periculos umblă liber pe străzi, iar până acum nimeni nu a făcut nimic să-l oprească. Şi... Se întrerupa nu era sigură cum se întâmplase, dar cea care îi făcuse semn să tacă fusese Caroline.




Apoi Caroline îşi dădu pe spate părul lucios şi roşcat şi îşi încrucişa din nou picioareleaşeză la loc. — Bine, mulţumesc. Deci cei mai mulţi dintre voi erau acolo. At unci e de două ori mai dificil. Putem să auzim ce crede persoana care chiar a descop erit trupul? Privi înjur. Bonnie e aici? Bonnie ridică încet mâna, apoi se sculă în picioar . — Credl-am descoperit, spuse ea. Adică am fost prima persoană care a ştiut că e cu adevărat mor

t şi că nu se preface. Alaric Saltzman păru uşor contrariat. — Că nu se preface e ce, se îa des să se prefacă mort? Se auziră câteva chicoteli, iar el afişă din nou l acela ştrengăElena se întoarse şi se uită la Ştefan, care se încruntase. — Nu, nu, Bonnie. Vedeţi, el ejertfă. în Casa Bântuită. Aşa că, oricum, era acoperit de sânge, d a sânge fals. A fost,parte, vina mea, pentru că el n-a vrut să se mânjească, dar e i-am zis că trebuie neapăratSe presupunea că e un Cadavru însângerat. Dar tot ne zicea că e prea murdar şi abia când Şn a venit

şi s-a certat cu el... Bonnie se opri. Adică am stat de vorbă cu el şi în cele din urmă aceptat s-o facă şi atunci am început jocul de-a Casa Bântuită. Puţin mai târziu am observase mai ridică să-i sperie pe copii aşa cum ar fi trebuit şi m-am dus să-l întreb ce s-a îŞi nu mi-a răspuns. Doar... a rămas pur şi simplu cu ochii în tavan. Atunci l-am atin s,

iar el... a fost cumplit. Pur şi simplu i-a căzut capul. Vocea lui Bonnie începuse să tremure şi se stinse, înghiţi greu. Elena se ridicase în picioare. La fel şi Ştefan, Mat altcâteva persoane. Elena se întinse spre Bonnie. — Bonnie, e-n regulă. Bonnie, nu; en regulă. — Şi mâinile mi s-au umplut de sânge. Era sânge peste tot, atât de mult sânge... aproaeric. — Bine, să luăm o pauză, interveni Alaric Saltzman. îmi pare rău, n-am vr t să te răc atât de tare. Dar cred că va trebui să te eliberezi de aceste sentimente cât mai curândposibil. E limpede că a fost o experienţă destul de tulburătoare. Se ridică icioare şi făcpaşi până în mijlocul cercului, strângând şi




deschizând nervos palmele. Bonnie încă mai suspina uşor. — Ştiu, spuse el, cu zâmbetul ştrnindu-i în forţă pe figură. Aş vrea ca relaţia noastră elev-profesor să înceapă bine, mosftă. Ce-ar fi să treceţi cu toţii pe la mine în seara asta şi să stăm de vor mbianţă mai pune cunoaştem mai bine, sau poate să vorbim despre cele întâmp uteţi să aduceţi şi un prietcă vreţi. Ce spuneţi? Urmară încă trei-patru secunde de p te. Apoi cineva întrebă: — La du

tră? — Da... oh, am uitat. Ce prostie din partea m ea. Stau la familia Ramsey, pe Magnolia Avenue. Scrise adresa pe tablă. Cei din fa milia Ramsey sunt prietenii mei şimi-au închiriat casa cât sunt ei plecaţi în vacanţă. Eu din Charlottesville, iar directorvostru m-a sunat vineri să-mi propună să preiau p ostul de aici. Am profitat de ocazie. Este, practic, prima mea slujbă de profesor. — Oh, aşa se explică, spuse Elena în şoaptrezi? întrebă Ştefan.

— In fine, ce spuneţi? Vi se pare un plan bun? întrebă Alaric Saltzman, privind în jurul lui. Nimeni nu avu inima să refuze. Cu toţii răspunseră cu „da" şi „sigur". — Grozav, atunilit. Asigur eu răcoritoarele şi o să avem cu toţii ocazia să ne cunoaştem mai bine. Apr p.. Deschise catalogul şi se uită peste el. Vreau să vă spun că prezenţa la întâlnirea de egură jumătate din nota finală. Se uită din nou spre clasă şi zâmbi. Sunteţi libe peu pe el

ură cineva în timp ce Elena se îndrepta spre uşă. Bonnie era chiar în spatel ei, dar voceaui Alaric Saltzman o chemă înapoi. — Îi rog pe elevii care şi-au împărtăşit ntimentele săpă în sală. Ştefan trebui să plece şi el. — Mă duc să verific namentul la fotbal, zise el.l că s-a anulat, dar mai bine mă duc să mă asigur. E lena era îngrijorată. — Dacă nu s-a acrezi că te simţi destul de bine să-i faci faţă u bine, îi răspunse el evaziv, dar ea obsfaţa lui încă arăta




slăbită şi se mişca de parcă ar fi avut dureri. Ne întâlnim la dulapuri, îi spuse. Ea încuajunse la dulapul ei, o văzu pe Caroline în apropiere, stând de vorbă cu alte două fete.Trei perechi de ochi urmăriră fiecare mişcare a Elenei care îşi aşeza înăuntru cărţil Elenirecţia lor, cele două îşi întoarseră imediat privirea în altă parte. Doar ne continuă săea, cu capul uşor ţanţoş, şoptindu-le ceva celorlalte fete. Elena săturase. Trânti uşa du

i şi se îndreptă direct spre grupul celor trei. — Bună, Becky Sheila! le spuse ea. Apoi, accentuând cu putere: Bună, Caroline! Becky şi Sheila murm urară un „bună" şi adăugară cevaebuie să plece. Elena nici măcar nu se întoarse s upă ele cum se îndepărtează. Rămase privfix pe Caroline. — Ce se întâmplă? întrebă ea Caroline gusta din plin toată situaţia, erae. Ce se întâmplă cu cine? — Cu tine, Ca oline. Cu toată lumea. Nu te preface că nu pui cela cale, pentru că ştiu că aşa e. Toată mea m-a

evitat azi toată ziua de parcă aş fi ciumată, iar tu arăţi de parcă tocmai ai fi câştigat-ai făcut? Expresia inocent-întrebătoare de pe chipul lui Caroline se şterse şi în lo ul eapăru zâmbetul de felină. — Ţi-am spus când a început şcoala că lucrurile or să fie a l ăspunse ea. Te-am avertizat că e posibil ca timpul tău pe tron să se fi sc urs. Dar eu n-am făcut nimic. Ce se întâmplă este, pur şi simplu, selecţie naturală. Legea glei. — Atun

se întâmplă, totuşi? — Ei bine, să spunem că faptul că umbli cu un crimin utea să fie totudiment în viaţa ta socială. Elena simţi o durere în piept, ca şi roline ar fi pocnit-o în. Pentru o clipă, dorinţa de a o lovi şi ea pe Caroline fus ese aproape irezistibilă. Dar, cu sângele pulsându-i în urechi, îi spuse doar printre dinţi — Nu e adevărat. Ştefan n-nimic. Poliţia 1-a interogat şi e nevinovat. Caroline ri ică din umeri. Zâmbetul ei eraacum condescendent. — Elena, te cunosc de când eram la grăd iniţă, spuse ea, aşa că aş vre




dau un sfat, de dragul vremurilor trecute: desparte-te de Ştefan. Dacă faci asta imediat, ai putea să eviţi totuşi să te transformi într-un paria. Altfel, ai putea la fel debine să îţi agăţi un clopoţel de gât, ca să fugă lumea de tine pe stradă. Furia puse stăpoline îi întoarse spatele şi se îndepărtă, cu părul ei roşcat unduindu-se ca ap mină. Dargăsi glasul. — Caroline! Cealaltă fată se întoarse din nou spre ea. — la petrecerea de la

sa Ramsey diseară? — Aşa cred. De ce? — Pentru că voi fi şi eu acolo. Cu Ştefan. Ne vedemglă. De data aceasta era rândul Elenei să întoarcă spatele. Demni ea cu care-şi făcuse ieşfu însă uşor umbrită când văzu o siluetă slabă şi întunecat coridorului. Pasul ei ezită ose apropie, îl recunoscu pe Ştefan. Ştia că tul pe care i-l adresase ea părea forţat, şiai aruncă o privire

înapoi spre dulapuri în timp ce ieşeau din şcoală, unul lângă celălalt. — Deci antrenamentfost anulat? întrebă ea. El încuviinţă din cap. — Ce-a fost episodul ăsta? spuse el . — NAm întrebat-o pe Caroline dacă vine diseară la petrecere. Elena îşi dădu capul p pate ca sivească spre cerul cenuşiu şi mohorât. — Şi despre asta vorbeaţi? îşi aminti c se el cândra lui. Putea să vadă şi să audă mai bine decât orice fiinţă umană. zea destul de bine încnişte cuvinte rostite la douăzeci de metri distanţă loar? — Da, spuse ea sfidător, încă ce

norii. — Şi asta te-a înfuriat atât de tare? se ea din nou, pe acelaşi ton. Putea să-i simrivirile pe chipul ei. — Elena, nu-i ad evărat. — Ei bine, dacă tot poţi să-mi citeşti gân, nu trebuie să-mi mai pui întrebăr ?




Stăteau acum faţă în faţă. Ştefan era încordat, iar gura i se strânse într-o grimasă. — Şteam că tu eşti cea care dă dovadă de maturitate în relaţiile cu ceilalţi. — Caroline a fosde obicei, o scorpie şi şi-a dat drumul la gură în legătură cu crima. ce dacă? De ce-ţi paru că, spuse el simplu şi brutal, s-ar putea să aibă dreptate legătură cu crima, ci în legtine. Cu tine şi cu mine. Trebuia să mă gândesc că se e la asta. Nu e numai ea, nu-i aşa?

m simţit ostilitate şi teamă toată ziua, dar eram pre a obosit ca să încerc să o analizez.cred că eu sunt criminalul şi se răzbună pe tine. ontează ce cred ceilalţi! Se înșelă şi oama de asta până la urmă. Atunci totu n nou la fel ca până acum. Un zâmbet melancolic se iîn colţul gurii lui Ştefan. — Chiar zi asta, nu-i aşa? Se uită într-o parte, iar chipul leveni dur. Şi dacă n-o să fie aşa? că situaţia o să devină din ce în ce mai rea? — Ce vrei

— Poate ar fi mai bine... Ştefan inspiră adânc şi continuă, precaut. Poate ar fi mai binecă nu ne-am mai întâlni o vreme. Dacă or să creadă că nu mai suntem împreună, or să te laslung. — Şi crezi că ai putea să faci asta? Să nu te mai vezi cu mine şi să nu-mi vorbeştiu cine ştie cât timp? — Dacă e nevoie, da. Putem să pretindem că ne-am despăr a hotărât. Eivi din nou stăruitor preţ de-o clipă. Apoi începu să se rotească în , din ce în ce mai apatât de aproape încât mai că se atingeau. II forţă să privească pre ea, cu ochii la doar

timetri de ai ei. — Nu e decât un singur fel, spuse e a, în care să pot anunţa întreaga şcne-am despărţit. Şi acesta e ca tu să-mi spui c eşti şi că nu vrei să mă mai vezi niciodati asta, Ştefan, chiar acum. Spune-mi că rei să mai fii împreună cu mine. Lui i se tăie resraţia. Se uita în jos spre ea, cu ochii aceia verzi striaţi, ca nişte ochi de pisică, în nnţe de smarald şi malahit şi verde de f ză.




— Spune-o, îi zise ea. Spune-mi că nu mai poţi să fii împreună cu mine, Ştefan. Spune-mi..termine propoziţia. Se opri în clipa în care gura lui coborî spre a ei.




să surprindă fie şi cel mai mic trosnet al vreunei crengi uscate, şi nu aici, lângă foc, pvind reţeaua de vene albăstrii de pe gâtul Elenei. Gâtul acela subţire se întoarse şi Elenvi tandru pe Ştefan. — Vrei să mergem la petrecerea de astă-seară? Putem să luăm maşina mspuse ea. — Dar mai întâi trebuie să rămâneţi la cină, zise repede mătuşa Judith. — P va pa voia să spună că puteau să ia ceva pentru ea, se gândi Ştefan. El unul pu ea să mestece

ită mâncare normală, dacă trebuia, dar nu-i folosea la nimic şi tre ja multă vreme de cândi mai simţea gustul. Nu... poftele lui... erau acum ceva mai speciale, se gândi. Şi dacă se duceau la petrecerea asta, însemna să mai treacă încă vreo ore înainte să se poată hcuviinţă din cap către Elena. — Dacă vrei, zise el. Ea a chiar hotărâtă. Iar el văzuse astbun început. — Bine, atunci. Mă duc să mă s urmă până la baza scărilor. — Pune-ţi ceva peer, îi spuse el cu o voce mult joasă ca să poată fi auzită de altcineva.

Ea aruncă o privire prin uşă, spre livingul gol, şi spuse: — E-n regulă. Aproape că s-au vt. Vezi? Îşi trase gulerul de dantelă în jos, aplecându-şi capul într-o parte. Ştefan se e, la cele două urme rotunde de pe pielea ei fină. Erau de un roşu-închis palid, t ransparente, ca vinul combinat cu multă apă. Strânse din dinţi şi se forţă să-şi întoarcă p ltăfi uitat mai mult la gâtul ei, şi-ar fi pierdut minţile. — Nu asta voi m să spun, zise el

aproape brutal. Părul ei căzu ca un val strălucitor înapoi peste cele d ouă semne, ascunzdu-le. — Oh... — Intraţi! Când intrară, toate discuţiile încetară brusc. uită la chipurilespre ei, la privirile acelea furişe, curioase şi precaute. N u erau genul de priviricu care era obişnuită atunci când păşea într-o încăpere. Cel care l chisese uşa era tot uAlaric Saltzman nu se vedea nicăieri. Dar Caroline era acolo, aşezată pe un scaun de bar, poziţie care îi punea în valoare picioarele frumoase. îi aruncă Elenei o privire




batjocoritoare, apoi îi adresă o remarcă unui băiat care stătea în dreapta ei. Acesta râsea simţi cum zâmbetul începea să o doară, în timp ce o uşoară roşeaţă îi urca în obraji. Aefan! Aici! Recunoscătoare, o reperă pe Bonnie, aşezată împreună cu h şi cu Ed Goff pe o cea pentru două persoane, în colţ. Ea şi Ştefan se instalară pe un oman mare în faţa lor, şum în jur conversaţiile se reiau, una câte una. Printr-o ere tacită, nimeni nu aduse vor

ba de stânjenitoarea apariţie a Elenei şi a lui Ştefan. Ele na era hotărâtă să se poarte ctotul era cât se poate de normal. Iar Bonnie şi Mer îi erau alături, s-o susţină. — Arăţiîi spuse Bonnie cu căldură. Ador puloverul iar arată foarte bine. Nu-i aşa, Ed? întrebă şdith, iar Ed, părând uşor surprins, înc ci şi clasa ta a fost invitată, i se adresă ElenaMeredith. Credeam că e doar pentru cei care au avut ultima oră cu el. — Nu ştiu dacă „invită" e cuvântul cel mai potrivit, nse Meredith sec, având în

vedere că prezenţa reprezintă jumătate din nota finală. — Crezi că vorbea serios? Nu se poi fost serios, făcu Ed, Elena ridică din umeri. — Mie mi s-a părut destul de serios. U nde e Ray? o întrebă ea pe Bonnie. — Ray? Oh, Ray. Nu ştiu, pe-aici pe undeva, cred. E multă lume aici. Era adevărat. Livingul familiei Ramsey era plin de tineri şi, din câte putea să vadă Elena, mulţimea lor se revărsa în sufragerie, în salonul din faţă şi probabi

ele tuturor treceau prin părul Elenei pe măsură ce lumea se mişca pe la spatele ei . — Ce-a vrut Saltzman de la voi după oră? întrebă Ştefan. — Alaric, îl corectă Bonnie înai dă. Vnem Alaric. Oh, n-a vrut decât să fie amabil. S-a simţit groaznic pentru că m-a făcut să rrăiesc o experienţă atât de agonizantă. Nu ştia exact cum a murit domnul şi nu şi-a dat seunt atât de sensibilă. Desigur, el însuşi e destul de sensibil, a ege cum stau lucrurile. E Vărsător. — Şi are Luna în casa replicilor numai bune de agăţat, se Meredith în şoaptădoar nu crezi în prostiile astea! E profesor; n-ar trebui să încerce lucrurile astea cu elevii lui.




— Nu încerca nimic! Le-a spus exact acelaşi lucru şi lui Tyler şi Sue Carson. A zis că arebui să facem un grup de sprijin pentru ceilalţi sau să scriem un eseu despre ce s-a întâmplat în seara aia, ca să ne eliberăm de sentimentele astea. A zis că adolescenţii sunt foa rte uşor de impresionat şi că nu vrea ca această tragedie să-şi lase amprenta definitivu ra vieţii noastre. — Fră iore! făcu Ed, iar râsul lui Ştefan se transformă în tuse. Totu

muzat, iar întrebarea lui pentru Bonnie nu venea nicidecum din simplă curiozita te.Elena putea să-şi dea seama de asta. Simţea cum iradiază senzaţia asta din adâncurile l i.fan simţea faţă de Alaric Saltzman cam acelaşi lucru pe care toată lumea din încăpere a faan. — A fost ciudat felul în care s-a purtat, ca şi când petrecerea asta a fo o idee spontană care i-a venit la noi în clasă, spuse ea, răspunzând fără să-şi dea seama l rea neroi Ştefan. Era evident că o plănuise dinainte. — Ce e şi mai ciudat e fapt l că şcoala angaun profesor fără să-l pună la curent cu împrejurările în care a murit a fost profesor înaiui, zise Ştefan. Toată lumea a vorbit despre asta; şi cred că s -a scris şi în ziare.

— Dar nu au fost publicate toate detaliile, interveni Bonnie ferm. De fapt, chiarsunt lucruri pe care poliţia încă nu le-a divulgat, pentru că e de părere că ar putea fi dfolos la prinderea criminalului. De exemplu, continuă ea coborând vocea, ştiţi ce mi-a z

is Mary? Doctorul Feinberg a stat de vorbă cu tipul care a făcut autopsia, adică medic ul legist. Şi i-a spus că nu mai avea nici o picătură de sânge în tot corpul. Nici măcarrop. Elena simţi cum o străbate o adiere rece, ca şi când ar fi fost din nou în cimitir. Nu mai putea să spună nimic. Dar Ed vorbi: — Unde dispăruse? — Pe jos, pe podea, presupun,răspunse Bonnie calm. Peste altar, peste tot. Asta anchetează acum poliţia. Dar e ceva neobişnuit pentru un cadavru să nu mai aibă nici o picătură de sânge; de obicei mai rămâar în partea de dedesubt a corpului. Se numeşte lividitate post-mortem. Arată ca nişt evânătăi mari, violacee. Ce s-a întâmplat? — Sensibilitatea ta nemaipomenită aproape că măise Meredith cu vocea gâtuită. Credeţi c-am putea totuşi să discutăm despre altceva — Nu tfost aia mânjită de sânge din cap până-n picioare, începu Bonnie, dar Ştefan o pse.




— Anchetatorii au ajuns la vreo concluzie din cele aflate până acum? Sunt mai aproapede găsirea criminalului? — Nu ştiu, răspunse Bonnie, dar imediat se lumină la faţă. Chiarna, ziceai că tu ştii... — Ţine-ţi gura, Bonnie! sări Elena disperată. Dacă era un loc mat pentru o asemenea discuţie, cu siguranţă locul acela era aici, într-o încăpere aglo eratnde erau înconjuraţi de oameni care-l urau pe Ştefan. Bonnie făcu ochii mari, apoi dădu di

n cap, calmându-se. Elena nu putea, totuşi, să se liniştească. Ştefan nu-l omorâse mnul Ta, dar aceleaşi dovezi care conduceau spre Damon puteau, la fel de bine, să conducă şi spre el. Şi chiar conduceau spre el, pentru că nimeni în afară de ea şi de Ş u ştia de existui Damon. Era acolo, undeva, pândind în întuneric. Aşteptând o nouă vi Așteptându-l, poatefan. Sau poate chiar pe ea. — Mi-e cald, zise ea brusc. Cred că o să merg să văd cu ce răcitoare ne-a aşteptat Alaric. Ştefan dădu să se ridice, dar E u semn să se aşeze la loc. Lunu-i trebuiau cu siguranţă Ghipsurile sau paharul de punc i. Plus că voia să fie puţin singură, să se mişte în loc să stea jos, ca să se liniştească.

Faptul că stătuse cu Bonnie şi cu Meredith îi dăduse un sentiment fals de siguranţă. Acum,se de lângă ele, se confrunta din nou cu privirile lungi şi bănuitoare sau cu cei car e-i întorceau brusc spatele. De data asta, simţi cum atitudinea lor o înfurie, înainta s p

re mulţime cu o insolenţă deliberată, păstrându-şi privirile lipite de orice alte privirise intersectau. Sunt deja celebră, se gândi ea. N-am decât să fiu şi tupeistă. Îi era me.frageria familiei Ramsey, cineva aranjase nişte platouri cu gustări care arătau surprinzător de apetisant. Elena îşi luă o farfurie de carton şi îşi puse câteva bucăţele , ignoei adunaţi în jurul mesei din lemn de stejar decolorat. Nu avea de gân d să stea de vorbăcu nimeni decât dacă ceilalţi deschideau discuţia. îşi îndreptă toată at stări, aplecându-erse persoane ca să-şi aleagă bucăţi de brânză sau biscuiţi să se prin faţa lor ca să ciugde struguri de pe masă, privind ostentativ în sus şi-n jos peste toate platourile ca săfie sigură că nu ratează nimic. Reuşise să capteze a a tuturor, lucru de care era perfectconştientă chiar şi fără să fie nevoită să ridice priv . Muşcă delicat dintr-o grisină, prinţi ca pe un creion, şi plecă de lângă




— Te superi dacă iau şi eu o gură? Şocul îi făcu ochii mari şi îi tăie respiraţia. Minteacepte realitatea şi lăsând-o în faţa ei neajutorată şi vulnerabilă. Dar chiar use orice urraţional, simţurile ei înregistrau totul fără milă: ochii întunecaţi minau raza vizuală,delicat al unei colonii care-i invada nările, cele două d egete lungi care îi ridicaubărbia în sus. Damon se aplecă spre ea şi, sigur pe el, muşcă d ct de celălalt capăt al g

i. In clipa aceea, buzele ei erau la doar câţiva centimet ri de ale lui. El se aplecă,vrând să muşte din nou înainte ca Elena să-şi revină din şoc ş tă retrage, dar mâna ei apl de grisină şi îl aruncă deoparte. El îl prinse cu reflexele unui prestidigitator. Privirile lui erau încă lipite de ale ei. Elena îşi r ecapătă în sfârşit răsuflarea şi deschisesigură pentru ce. Ga să ţipe, probab avertizeze pe toţi oamenii ăştia să o ia la sănătoasa nopţii. Inima îi bătea cu a un ciocan, iar ochii îi erau înceţoşaţi. — Uşurel, uşurel. Ea din mână şi cum, o prinse de încheietura mâinii. O ţinea uşor, aşa cum îl ţinuse Mary pelsul. In timp ce ea continua să

îl privească fix şi să gâfâie, el îi mângâie încheietura cu degetul mare, ca şi când ar fie-n regulă. Ce cauţi aici? îi trecu ei prin minte. Totul în jurul ei p mplit de strălucitor şi nenatural. Era ca un coşmar din cele în care totul e cât se poate de normal, ca în vi

aţa obişnuită, şi dintr-odată se întâmplă ceva grotesc. Damon o să-i omo . — Elena, te simCarson vorbea cu ea, strângând-o de umăr. — Cred că s-a îneca ceva, zise Damon, eliberândmâna. Dar acum se simte bine. Ce-ar fi să ne faci cunoşti nţă? O să-i omoare pe toţi... —el e Damon, aaa... Sue întinse mâna, în semn de scuz Damon termină propoziţia în locul eiSmith. Ridică un pahar de plastic în faţa Elenei. h ita. — Ce cauţi aici? şopti ea. — E stt la facultate, luă Sue iniţiativa când deveni cl că Damon nu avea de gând să răspundă. Larsitatea Virginia, nu-i aşa? Sau era „William ary"? — Printre altele, făcu Damon, continuând să o privească pe Elena. Nu se întorsese spr Sue nici măcar o dată. îmi place să călă




Lumea îşi reluă cursul normal în jurul Elenei, dar ea simţea cum o trec fiorii. Erau oameni peste tot, privind fascinaţi acest schimb de replici, împiedicând-o să spună exact ce gea. Dar, în acelaşi timp, o făceau şi să se simtă în siguranţă. Din nu se ştie ce motiv,pretinzând că ar fi fost unul dintre ei. Şi cât timp avea să dureze toată mascarada asta,l n-avea să-i facă nimic în faţa mulţimii ăsteia de oameni... sau cel puţin aşa sper Un jo

el era cel care făcea regulile. Stătea aici, în sufrageria familiei Ramse y, jucându-secu ea. — Nu stă decât câteva zile, continuă Sue, venindu-i în ajutor. Parcă z că-ţi vizitprieteni, nu-i aşa? Sau nişte rude? — Da, răspunse Damon. — Ce noroco să poţi să pleci orii, zise Elena. Nu ştia ce anume o făcea să încerce să-l demaşt a ţine de noroc, spuse Damoplace să dansezi? — Care e specializarea ta la faculta te? El îi zâmbi. — Folclorul american. Ştiai, de exemplu, că dacă ai o aluniţă pe gât însea bogată? Pot să verific, dacă nu— Eu mă supăr.

Vocea venea din spatele Elenei. Era o voce limpede, rece şi calmă. Elena îl mai auzisepe Ştefan folosind tonul acela doar o singură dată: când dăduse peste Tyler care încercao atace în cimitir. Degetele lui Damon rămaseră nemişcate pe gâtul ei şi ea, eliberată deaja lui, se dădu un pas înapoi. — Şi-ar trebui să-mi pese de supărarea ta? zise el. Cei d

stăteau faţă în faţă sub lumina galbenă pâlpâitoare a candelabrului de alamă. Elena era cile care se buluceau acum în mintea ei, unul peste altul, ca un foietaj. Toată lumease uită; probabil că scena e mai interesantă decât la cinematograf... Nu mi-a m dat niciodată seama că Ştefan e mai înalt... Uite-le pe Bonnie şi Meredith care se întrea ce se î.. Ştefan e furios, dar e încă slăbit şi suferind... Dacă se pune cu Damon a să piardă...uturor oamenilor ăstora. Gândurile i se opriră cu un huruit şi tot ni la normal. De-astaera Damon aici, ca să-l facă pe Ştefan să-l atace, aparent fără să-l provocat. Indiferents-ar fi întâmplat după, el ar fi avut câştig de cauză. Dacă Ştefan fi alungat, ar fi fostadă clară a „tendinţei lui spre violenţă". încă o dovadă p are-l acuzau pe Ştefan. Iar dacea lupta...




L-ar costa viaţa, se gândi Elena. Oh, Ştefan, Damon e atât de puternic în momentul ăsta; trog, n-o face. Nu te arunca singur în mâinile lui. Chiar vrea să te omoare; nu caută decâtocazia s-o facă. Reuşi să-şi mişte braţele, deşi le simţea ţepene şi greoaie, ca de mario, luându-i mâinile reci într-ale ei, hai să mergem acasă. Putea să-i simtă tensiune tot co, ca un curent electric care-i circula pe sub piele. In momentul acest a, era co

ncentrat total asupra lui Damon, iar privirile lui erau ca o flacără reflec tată în tăişulnui pumnal. Nu-l recunoştea în starea asta, nu-l cunoştea aşa. O înspăimânt se ea, strigâna şi când ar fi fost pierdută în ceaţă şi nu putea să-l găsească. Ştefa cet-încet, îl simţrespirând din nou şi îi simţi trupul intrând în tă, coborând la un nivel ceva mai jos dee. Concentraţia letală a minţii lui fusese deviată, iar el se uita acum la ea şi o vedea.Bine, zise el încet, privind-o în ochi. H ai să mergem. Ea continuă să-l atingă în timp cetoarseră, cu o mână strângându-i cu p ele şi cu cealaltă strecurată pe sub braţul lui. Cuuriaş de voinţă, reuşi să nu î

întoarcă privirea peste umăr în timp ce se îndepărtau, dar îşi simţea pielea de pe spate findu-se, ca şi când aştepta să fie înjunghiată cu un cuţit. în schimb, auzi vocea ică a lu— Şi ai auzit că, dacă săruţi o fată cu părul roşu, te vindeci de herpes? r râsul zgomoto

al lui Bonnie. în drum spre ieşire, dădură în sfârşit şi de gazd de repede? îi întrebă Alai măcar n-am avut ocazia să stau de vorbă cu voi. Se ită spre amândoi nerăbdător şi plin doş, ca un căţel care ştie foarte bine că nu va f plimbare, dar care dă oricum din coadă. Esimţi cum îşi face loc în pieptul ei îngrijo ea pentru el şi pentru toţi ceilalţi din casfan îi lăsau pe toţi lui Damon. Nu ecât să spere că părerea ei de mai devreme era corectăa dori să continue mascara cum ea avea deja destul de muncă doar ca să-l scoată pe Ştefande aici înainte să se răzgân — Nu mă simt prea bine, zise ea, luându-şi geanta de acolo deo lăsase, lângă otoman. pare rău.




îl strânse pe Ştefan şi mai tare de braţ. I-ar fi trebuit foarte puţin ca să se întoarcă şm spre sufragerie. — Îmi pare rău, zise Alaric. La revedere. Ajunseră în prag înain e ca esă observe bucăţica de hârtie violetă care-i fusese strecurată în buzunarul lateral genţiiase afară şi o desfăcu aproape din reflex, cu mintea în altă parte. Văzu un sc ferm, îndrăcunoscut. Doar două rânduri. îşi trecu privirea peste ele şi simţi cu e clatină. Era prea

, nu putea să mai suporte. — Ce e? întrebă Ştefan. — Nimic. Băgă di ucata de hârtie în buzeral, împingând-o cu degetele. Nu e nimic, Ştefan. Hai să i m. Şi păşiră direct sub picătui de ploaie.




mai plec. Elena ştia ce vrea să spună şi se îngrozi. Dar în momentul ăsta, emoţiile ei luaneutră, aşa că nu voia să se certe. — Era acolo, zise ea. într-o casă obişnuită, pli i obcând ar fi avut tot dreptul să fie acolo. Nu credeam că are o asemenea î neală. — De ce no repezi Ştefan, cu amărăciune. Şi eu eram într-o casă obişnuită, plină bişnuiţi, ca şi cdreptul să fiu acolo. — N-am vrut s-o spun în sensul ăs ea e că singura dată când l-am ma

t vreodată în public a fost la Casa Bântuită, când p mască şi costum şi era întuneric. înata, de fiecare dată era într-un loc Data viitoare, spuse Ştefan încet, n-am să

pustiu, ca de exemplu în sala de sport, unde eram singură, sau la cimitir... In clipa în care pronunţase ultimele cuvinte, ştiu că făcuse o greşeală. încă nu-i spusese lui Şea să-l găsească pe Damon în urmă cu trei zile. El se crispa la volan. — Sau la cimi ir? —.. Adică în ziua în care am fost urmărită împreună cu Bonnie şi Meredith. Presupun tea săDamon cel care ne-a urmărit. Iar locul era pustiu, nu mai era nimeni în afară de noi trei. De ce-l minţea? Pentru că altfel şi-ar ieşi din minţi, răspunse nemiloa voce firavă dintea ei. Dacă ar şti ce-i spusese Damon, dacă ar şti ceea ce-i promisese că se va întâmplu siguranţă Ştefan ar claca. N-o să pot să-i spun niciodată, înţelese nzaţie de greaţă. Nimentul ăla şi nici despre orice va face Damon în viitor. Da efan se va lupta cu Damon,

va muri. Atunci n-o să ştie niciodată, îşi promise ea. Indifere nt de ce va fi nevoie, voi face orice ca să-i împiedic să se bată pentru mine. Indiferen t de ce va fi nevoie. Pentru o clipă, teama îi dădu fiori reci. Acum cinci sute de ani , Katherine încercase să-ipiedice să se bată şi nu reuşise decât să-i împingă pe amândoi tare a




morţii. Dar ea nu va face aceeaşi greşeală, îşi spuse Elena cu încrâncenare. Metoda lui Kasese prostească şi copilărească. Cine altcineva decât o femeie cu mintea de copil s-ar fisinucis sperând că cei doi rivali care-şi disputau mâna ei vor deveni prieteni? Fuse secea mai mare greşeală din toată povestea asta regretabilă. Din cauza ei, rivalitatea dintre Ştefan şi Damon se transformase într-o ură implacabilă. Ba mai mult decât atât, Ştef s

tunci încoace cu sentimentul de vinovăţie; se învinovăţea el pentru prostia şi slăbi a luirine. încercând să schimbe subiectul, întrebă: — Crezi că 1-a invitat cineva? —E t, din moe era acolo. — Atunci e adevărat... în ceea ce vă priveşte. Trebuie să fiţi itaţi. Dar însport, Damon a intrat fără nici o invitaţie. — Asta pentru că sala de ort nu e-o locuinţăru oameni, e un loc, aş putea spune, neutru. Ăsta ar fi unul din criterii. Nu contează dacă e o casă, un cort sau apartamentul de deasupra unui magazi n. Dacă oamenii mănâncărm acolo, noi avem nevoie de invitaţie ca să intrăm. — Dar eu m invitat în casa mea. — Ba. în prima seară, când te-am condus acasă cu maşina, ai desch uşa şi

mi-ai făcut semn cu capul. Nu trebuie să fie neapărat o invitaţie verbală. Dacă intenţia esuficient. Iar cel care te invită nu trebuie să fie neapărat cineva care locuieşte ac olo. Orice fiinţă omenească poate face asta. Elena se gândi. — Dar pe o casă-barcă? — E ace

eşi apa curgătoare ar putea fi chiar ea un obstacol. Pentru unii dintre noi, e aproape imposibil de trecut. Elena avu brusc o imagine a ei, a lui Meredith şi Bo nniealergând peste Podul Wickery. Pentru că, într-un fel anume, ştiuse că vor fi în sigura e ca ce le urmărea dacă reuşeau să ajungă de partea cealaltă a râului, peste pod. —Aşa se şoptot nu-şi dădea încă seama de unde ştiuse. Ca şi când informaţia asta îi fus inte de altcin afară. Apoi realiză altceva. — Tu m-ai purtat dincolo de pod. T u poţi să treci peste ape curgătoare. — Da, pentru că sunt slab, spuse el pe un ton plat, fără nici o emoţie în gE ironic, dar cu cât îţi sunt mai mari Puterile, cu atât eşti m tat de anumite limitări.cât aparţii mai mult întunericului, cu atât eşti mai legat de l gile lui.




— Şi ce alte reguli mai sunt? întrebă Elena începea să vadă cum se înfiripă un plan. Sau mlan. Ştefan se uită la ea. — Da, zise el. Cred că a venit timpul să ştii. Cu cât i multe de Damon, cu atât poţi să te aperi mai bine de el Să se apere de el? Probabi l că Ştefan ştai multe decât credea ea. Dar în timp ce el întorcea şi parca maşina pe o dă lăturalnică,i zise decât atât: — Bun, ar trebui să-mi fac rezerve uriaşe de ustur l râse. — Doar dacă

fugă toţi de tine. Sunt însă anumite plante care ţi-ar putea fi os. Cum ar fi verbina. E oplantă despre care se spune că te poate apăra de farmece şi îţi trează mintea limpede, chdacă cineva încearcă să-şi folosească Puterile împotriva ta. O i o purtau, de obicei, la gi Bonnie i-ar plăcea foarte tare: druizii o conside rau plantă sacră. — Verbină, repetă Ela, încercând parcă sunetul cuvântului nefamiliar. A — Lumina puternică sau lumina directăa soare poate fi extrem de dureroasă. Ai obse rvat cum s-a schimbat vremea. — Am observat, răspunse ea după o clipă de gândire. Vrei să s ui că Damon a făcut asta? — ProbabilE nevoie de o putere uriaşă ca să controlezi fe enele naturii, dar asta îl ajută să poatăziua. Atâta

timp cât vremea e înnorată, nici măcar nu mai are nevoie să-şi protejeze ochii. — Şi nicilena. Dar cum e cu... crucile şi chestiile de genul ăsta? — N-au nici un efect, răsp uns

e Ştefan. Numai în cazul în care persoana care o poartă crede cu adevărat că o protejeaz pte creşte voinţa de a rezista din toate puterile. —Dar... gloanţele de argint? Ştefan râsein nou scurt. — Alea sunt pentru vârcolaci. Din câte am auzit, nu le place argintu l sub nici o formă. Un ţăruş de lemn înfipt adânc în inimă rămâne metoda clasică prin careceiu. Mai sunt totuşi şi alte metode, mai mult sau mai puţin eficiente: ar derea, decapitarea, cuiele înfipte în tâmplă. Sau, cea mai tare dintre toate... — Ştefan! Z etul amar şiitar de pe chipul lui o descumpăni. Dar cum e cu transformarea în anim ale? întrebă ea. înainte, ziceai că poţi face asta dacă ai destulă Putere. Dacă Damon poate rice animal îşi d, cum îl vom putea recunoaşte? — Nu poate fi orice animal îşi doreşt mitat la unul, cel mudouă. Chiar şi cu Puterile lui, nu cred că e în stare de mai mul t. — Atunci va trebui săe ferim în continuare de ciori. — Exact. O să poţi să-ţi dai seam e prin preajmă uitându-tcelelalte




animale. De obicei, nu reacţionează prea bine în preajma noastră; ne simt că suntem vânătongtze a lătrat încontinuu la cioara aia. De parcă ar fi ştiut că e ceva în neregulă cu eai Elena. Ah... Ştefan, adăugă ea, schimbând tonul, căci tocmai se gândise la altceva, d rlinzile? Nu-mi amintesc să te fi văzut vreodată reflectându-te în vreuna. Pentru o cli pă,l nu răspunse. Apoi îi zise: — Legenda spune că oglinda reflectă sufletul celui care s pri

veşte în ea. De-asta oamenii primitivi se tem de oglinzi; se tem că sufletul lor a r putea să rămână captiv acolo şi să le fie furat. Cei din neamul meu se presupune că nu au f... pentru că noi nu avem suflet. încetişor, întinse mâna spre oglinda retrovizoare o aplecă, fixând-o în aşa fel încât Elena să poată privi în ea. în sticla argintată, ea îi rduţide trişti. Nu putea să facă altceva decât să fie alături de el, ească asta. — Te iubesc, î. Era singura consolare pe care i-o putea oferi. Era tot ceea ce aveau. El îşi strânsebraţele în jurul ei, cu faţa îngropată în părul ei. — Tu , îi şopti el.

Era bine să-l simtă în sfârşit relaxat, să simtă cum tensiunea i se scurge din trup, iar le luat de căldură şi linişte. Şi ea era liniştită, simţea cum o cuprinde o senzaţie de raine, încât uită să-l întrebe ce voia să spună. Abia în faţa uşii, în timp ce-şi aminti. —făcu ea atunci, ridicând privirea spre el. — Tu mi-ai furat s ufletul, răspunse el. încui

e uşa după tine şi să n-o mai deschizi deloc în noaptea asta. Ap se făcu nevăzut. — Elena,omnului! o întâmpină mătuşa Judith. Bonnie a sunat de la p e, adăugă ea când văzu că Elenanelămurită. Zicea că ai plecat pe neaşteptate şi rat când am văzut că n-ai ajuns acasă. —o plimbare cu Ştefan. E vreo problemă? bă ea, nemulţumită de expresia pe care o citi pe chipul mătuşii. — Nu, doar că... Mătuşa Ju a să nu ştie cum să-şi termine propoziţia. Elenamva ar fi o idee bună dacă... n e-ai mai vedea atât de mult cu Ştefan? Elena încremeni. —u?




— Nu că aş crede în bârfe, se grăbi să o încredinţeze mătuşa Judith. Dar pentru binele tăusă stai puţin mai departe de el, să... — Să-l părăsesc? Să-l abandonez doar pe că lumea îldeparte de mizerii ca să mă asigur că nu se întorc împotriv era o refulare bine-venită, ivorbele se buluciră în gâtlejul Elenei, gata să iasă toate intr-odată. — Nu, nu cred că ee chiar atât de bună, mătuşă Judith. Dacă ar fi fost vo Robert, şi tu ai fi crezut la fel.

poate că nu! — Elena, nu-ţi permit să-mi vorbeşti pe tonul acesta... — Oricum, am terminace aveam de spus! ţipă Elena şi fugi orbeşte spre scă i. Reuşi să-şi reţină lacrimile pânămera ei şi încuie uşa. Apoi se aruncă hohotească. Se ridică ceva mai târziu, ca s-o sune pnnie. Bonnie era entuziastă şi vol ubilă. Ce naiba voia să spună Elena, dacă s-a întâmplatneobişnuit după ce plecase ea an? întâmplarea neobişnuită fusese tocmai plecarea lor! Nu,pul ăla nou, Damon, nu zises e nimic despre Ştefan după aceea; mai stătuse niţel pe-acolodupă aia dispăruse.

Nu, Bonnie nu-l văzuse plecând cu nimeni. De ce? Elena era geloasă? Da, era o glumă. Daracum pe bune, nu-i aşa că arăta bestial? Aproape mai bestial decât Ştefan, asta dacă-ţi pl şi ochii negri. Desigur, dacă-ţi place părul mai deschis la culoare şi ochii căprui.. lededuse imediat că ochii lui Alaric Saltzman erau căprui. Închise în sfârşit telefonul abi

atunci îşi aduse aminte de bileţelul pe care-l găsise în geantă. Ar fi trebuit s-o înt e pnnie dacă se apropiase cineva de geanta ei cât timp fusese ea în sufragerie. Da r îşi aminti că Bonnie şi Meredith fuseseră şi ele în sufragerie mare parte a timpului. Cin făcuse,făcuse probabil între timp. Doar văzu bucăţica de hârtie violetă şi simţi în gur alic. Abita să o privească. Dar acum, că era singură, trebuia s-o desfacă şi sitească din nou, cu snţa deşartă că măcar de data asta cuvintele vor fi altele, că se î mai devreme. Dar nu erate cuvinte. Literele ascuţite şi ordonate caligrafic se conturau pe fundalul pal deparcă ar fi fost lungi de zece metri. Voiam să-l ating. Mai mult decât pe orice alt băiat pe care îl cunoşteam. Şi ştiu că şi el vrea, dar se înfrâ




Erau cuvintele ei. Din jurnalul ei. Cel care-i fusese furat. A doua zi, Meredithşi Bonnie îi sunau la uşă. — Ştefan m-a sunat aseară, spuse Meredith. Mi-a zis că vrea săte duci singură la şcoală. Ei nu vine azi, aşa că m-a întrebat dacă aş putea să tr BonnieSă te escortăm, glumi Bonnie, care era, evident, extrem de binedispu să. Să te păzim. Credcă e teribil de dulce din partea lui să fie atât de protector cu tine — Probabil că şi el

tot Vărsător, făcu Meredith. Haide, Elena, înainte să apuc să o omor scoate o vorbă despraric al ei. Elena merse tăcută alături de ele, întrebându-se oare e avea Ştefan de făcut dvenea la şcoală. Se simţea expusă şi vulnerabilă azi, ca şi câ îmbrăcat pielea pe dos. Erzilele acelea în care ar fi fost gata să plângă şi num din cauza unei priviri. Pe avizierera înfiptă la vedere o bucată de hârtie violetă. Ar fi trebuit să se aştepte la asta. Ştideva, în adâncul sufletului. Hoţul nu se mulţumea r să-i arate că gândurile ei cele mai infuseseră citite de altcineva. Voia să-i demon streze că, mai mult, ele puteau fi făcutepublice.

Smulse hârtia de pe avizier şi o mototoli, dar nu înainte să arunce un ochi peste cuvintele scrise pe ea. Dintr-o singură privire, i se imprimară în creier. Simt că cineva l-arănit îngrozitor în trecut, şi el n-a reuşit niciodată să treacă peste această durere. Da

stă ceva de care i-e frică, un secret pe care se teme că i-l voi afla. — Elena, ce e? Ce-ai păţit? Elena, întoarce-te! Bonnie şi Meredith o urmară până la cea mai apropiată tă dende o văzură lângă coşul de gunoi, rupând bucata de hârtie în fărâme minuscule a fel de grar fi alergat într-o cursă. Se uitară una la cealaltă, apoi se înt seră să verifice cabinee toaletă. — Bun, zise Meredith tare, privilegiul senioarelor . Tu! Bătu la singura uşă înisă. Ieşi afară. Se auzi un fâsâit, apoi o boboacă uimită îşi tru. — Dar nici măcar... — Ici Bonnie. Şi tu — se întoarse spre o fată păla pe mâini — stai la uşă şi ai grijă să nu iar de ce? Ce tot... — Mişcă, eva pe uşa aia, tu o să fii de vină. Când uşa se închise dupăarseră amândouă sp




— Bun, stare de urgenţă, spuse Meredith. Hai, Elena, varsă tot. Elena rupse ultima bucăţicie, gata să râdă şi să plângă în acelaşi timp. Ar fi vrut să le spună totul, dar nu pu tuşre jurnal. Erau la fel de furioase şi de indignate ca şi ea. — Sigur a fost cineva care a venit aseară la petrecere, zise Meredith în cele din urmă, după ce fi ecare îşi exprime opinia în legătură cu caracterul hoţului, cu gradul lui de moralitate ş u posibila lui d

estinaţie în viaţa de apoi. Dar putea să fie oricine. Nu-mi amintesc de cineva în mod special care să se fi apropiat de geanta ta, dar încăperea aia era plină până refuz de oamenie putea întâmpla fără ca eu să observ ceva. — Dar de ce ar vrea cineva acă una ca asta? lannie întrebarea. Doar dacă... Elena, în noaptea în care l-am găsit Ştefan, ai făcut aluzienişte lucruri. Credeai că ştii cine ar putea fi criminalul. — N cred că ştiu, chiar ştiu.dacă voi vă gândiţi că ar putea avea vreo legătură cu povest atunci nu sunt foarte sigură.că e posibil. E posibil să fie la mijloc aceeaşi pers oană. Bonnie era îngrozită. — Atuncimnă că ucigaşul e elev în şcoala asta! Când Elena cap, merse mai departe cu logica. Singurindivizi de la petrecere care nu erau elevi erau Alaric

şi tipul cel nou. Brusc, îşi schimbă expresia. Alaric nu putea să-l omoare pe domnul Tanner, nici măcar nu era în Fell's Church atunci. — Ştiu. Nu Alaric a făcut-o. Mersese prea d

e parte ca să se mai oprească acum; Bonnie şi Meredith ştiau deja prea multe. Damon a făcuto. — Tipul ăla e criminalul? Tipul care m-a sărutat? — Bonnie, potoleşte-te. Ca de obicei, isteria celor din jur o făcea pe Elena să-şi recâştige calmul — Da, el e criminalul, spuea, şi toate trei trebuie să avem grijă şi să ne ferim de el. De-asta vă spun: niciodată,bsolut niciodată, să nu-l invitaţi la voi acasă. Elena se opri, privind chipurile prietenelor ei. Se zgâiau la ea şi, pentru o clipă, avu senzaţia îngrozitoare că nu o credeau.r putea să-i pună la îndoială starea de sănătate mintală. Dar singurul lucru pe care îl încu o voce egală şi detaşată, fu acesta: — Eşti sigură? — Da. Sunt sigură. El e crimin ot ecare 1-a aruncat pe Ştefan în fântână, iar acum e posibil să fie pe urmele unei dintre noinu ştiu dacă există vreo posibilitate să-l oprim. — Ei, zise Meredith, ridi d dintr-o sprceană, atunci, nici nu mă mai mir de ce




tu şi cu Ştefan aţi plecat atât de grăbiţi aseară de la petrecere. Caroline îi aruncă Elenit când aceasta intră în sala de mese. Dar Elena aproape că nici nu o observă. Şi t observediat un alt lucru. Vickie Bennett era acolo. Vickie nu mai venise la şco ală din noaptea în care Matt, Bonnie şi Meredith o găsiseră rătăcind pe drum, bolborosind c despre oegură întunecată, nişte ochi şi ceva cumplit în cimitir. Doctorii care o control seră după

ajunseseră la concluzia că nu era nimic în neregulă cu ea din punct de vede e fizic, dar încă nu se întorsese la liceul „Robert E. Lee". Lumea şuşotea ceva despre psih atri şi tmente medicamentoase pe care le încercau cu ea. Şi totuşi, nu părea nicidecum nebună, se gdi Elena. Părea doar palidă, abătută şi oarecum prăbuşită sub hainele care o u. Iar când Ecu pe lângă ea şi Vickie ridică privirea, ochii ei erau ca de căprioar periată. Era ciudatstea la o masă pe jumătate goală, avându-le alături numai pe Bonnie redith. De obicei, oamenii se înghesuiau să se aşeze lângă ele trei. — N-am terminat discuţ azi-dimineaţă, zise. Haideţi să mâncăm ceva şi apoi să ne gândim ce putem să facem notiţele din jurnalul tău.

— Nu mi-e foame, zise Elena fără intonaţie. Şi ce-am putea să facem? Dacă e Damon, nu exiso cale să-l oprim. Credeţi-mă, nu e o poveste pentru care să putem suna la poliţie. De-a sta nici nu le-am spus că el e criminalul. Nu există nici o dovadă şi, în plus, niciodată n

r... Bonnie, nu mă asculţi. — Îmi pare rău, se scuză Bonnie, care se uita pe lângă urecheai undeva în spate. Dar se întâmplă ceva ciudat acolo. Elena se întoarse. Vickie Benn ett stătea în faţa sălii de mese, dar nu mai părea nicidecum prăbuşită şi abătută, îşi rote n îiclean. — Ei bine, nu pare tocmai normală, dar n-aş zice nici că e eo ciudată, zise Meredith. Dar adăugă imediat: Staţi puţin. Vickie îşi descheia jacheta tri ată. Dar felul în cara, cu mici pocnituri voite din degete şi privind tot timpul în jur cu zâmbetul acela misterios, era extrem de straniu. După ce îşi descheie şi ultimul nasture, îşi prinse graţiacheta între degetul mare şi arătător şi o coborî peste un bra este celălalt. Apoi o lăsăodea. — Bun, deci e o ciudată, confirmă Meredith. El care treceau prin faţa lui Vickie cu tăvile pline îi aruncau priviri curioase şi se uita u înapoi peste umăr. Nimeni nu se opri, totuşi, din mers până când ea nu-şi scoase pantofii




O făcu cu graţie, prinzându-şi călcâiul cu vârful celuilalt şi împingând pantoful. Apoi făior. — Doar nu merge mai departe, murmură Bonnie, în timp ce degetele lui V ickie se îndreptau spre nasturii care imitau perlele de pe cămaşa ei de mătase albă. Toate capetelese întorceau spre ea. Lumea îşi dădea coate şi gesticula. în jurul lui Vickie se trânseseic grup, aşezat însă la o distanţă suficient de mare încât să nu le blocheze c vederea. Bl

bă alunecă în jos, fluturând până pe podea ca o fantomă rănită. Dedesubt, purta un furou ade dantelă. In sala de mese nu se mai auzea nici un sunet în afară de şuşotelile confuze.Nimeni nu mânca. Grupul din jurul lui Vickie se mărea. Vic ie zâmbi sfios şi începu să-şiacă, una câte una, capsele din talie. Fusta plisată căzu podea. Păşi din mijlocul ei şi oe cu piciorul într-o parte. Cineva se ridică în pic re în fundul sălii de mese şi începu sdeze: — Dă-le-o jos! Dă-le jos! Alte voci i se ră. —N-o opreşte nimeni? exclamă furioasă BElena se ridică. Ultima oară când se apro de

Vickie, fata ţipase şi o lovise. Dar acum, pe măsură ce se apropia, Vickie îi aruncă un zânspirativ. Buzele ei se mişcară, dar Elena nu putu să-şi dea seama ce spune din cauza scandărilor. — Haide, Vickie, să mergem, îi spuse ea. Părul castaniu-deschis al lui Vicki eflutură pe umeri, iar ea trase de breteaua furoului. Elena se aplecă să ridice de j o

s jacheta şi o înfăşură pe după umerii zvelţi ai fetei. Şi când făcu asta, când o atinse pjumătate închişi se deschiseră mari, din nou ca de căprioară speriată. Vickie ar o priviretică în jur, ca şi când tocmai s-ar fi trezit dintr-un vis. Se uită în jos, e propriul truiar expresia i se schimbă: nu-i venea a crede. Strângându-şi şi mai tare jacheta în juruli, se dădu înapoi tremurând. In sală se lăsă din nou liniştea. — E-n regu Elena liniştitorLa auzul vocii ei, Vickie sări într-o parte, ca atinsă de un c urent electric. Se uităpierdută la Elena, apoi explodă: — Eşti una dintre ei! Te-am văzuţi diabolică! Se întoarsefugă, în picioarele goale, din sala de mese, lăsând-o pe pietrită de uimire.




de la şcoală? Adică în afară de chestiile evidente, zise Bonnie, lingându-şi de pe degeteciocolată. — Ce? întrebă Elena pe un ton plat. — Felul în care s-a terminat toată pove a.exact la fel ca atunci când am găsit-o pe drum, numai că atunci era şi zgâriată to Noi amrezut că sunt zgârieturi de pisică, spuse Meredith, terminându-şi ultima bucată de răjitursă fie într-una din dispoziţiile ei tăcute şi gânditoare; acum se uita cu a Elena. Dar nu

ai pare atât de probabil, adăugă. Elena o privi în ochi. —Poate a căzut în o tufa. de rugise ea. Acum, dacă aţi terminat de mâncat, vreţi să vedeţi prima bucată d jurnal, cea pe cam găsit-o în geantă? Ştii ce e ciudat la întâmplarea cu Vickie




Îşi lăsară farfuriile în chiuvetă şi urcară scările spre camera Elenei. Ea simţi cum roşeşsemnarea din jurnal. Bonnie şi Meredith erau cele mai bune prietene al e ei, poatechiar singurele prietene pe care le mai avea în momentul acesta. Le ma i citise şi înainte fragmente din jurnalul ei. Dar de data asta era altceva. Era cea mai umilitoare senzaţie pe care o trăise în viaţa ei. — Ei bine? i se adresă ea lui Meredi h. — Per

a care a scris asta are aproximativ 1,70 m, merge uşor şchiopătat şi poartă mus aţă falsă,a Meredith. îmi pare rău, adăugă ea văzând expresia Elenei. Nu e amuzant. O nu sunt prea mte de spus, nu? Scrisul pare de băiat, dar hârtia pare a fi alegerea unei fete. — De altfel, toată povestea asta are o nuanţă feminină, interveni Bonnie, legăn u-se uşor pe patElenei. Dar chiar aşa e, făcu ea defensiv. Să-ţi trimită citate din prop iul jurnal estemai degrabă un lucru pe care l-ar face o fată. Băieţilor nu le pasă de jur nale. — Cred căşi simplu nu vrei să fie vorba de Damon, zise Meredith. Cred că ar tre bui să te temi mai degrabă că e vreun criminal psihopat decât un hoţ de jurnale. — Nu ştiu să zic. Şi crimau aura lor de romantism. Imaginează-ţi cum ar fi să mori cu mâinile ui în jurul gâtului.te sugrume până îţi pierzi şi cea din urmă

suflare, iar ultimul lucru pe care l-ai vedea să fie faţa lui. Punându-şi propriile mâini

jurul gâtului, Bonnie oftă şi expiră tragic, apoi se prăbuşi teatral de-a curmezişul patult a lui oricând, mai spuse ea, cu ochii încă închişi. Elenei vru să-i spună că trebuie căerioasă. în schimb, i se tăie brusc răsuflarea şi, spunând „Oh, Doamne", alerg astră. Afaratmosferă umedă şi înăbuşitoare, iar fereastra fusese deschisă. în aprop ramurile scheletigutuiului desfrunzit, stătea o cioară. Elena trase fereastra glisantă în jos cu atâta putere încât geamul zdrăngăni. Cioara o privi prin geamul tremură u ochii ei întunecaţi ca dene, iar peste penele-i de un negru strălucitor se desen ară curcubeie. — De ce ai spusasta? se întoarse Elena spre Bonnie. — Dar nu e nimeni af ară, interveni Meredith cublândeţe. Mă rog, doar dacă nu socoteşti păsările. Elena se înto spatele la ele. Copacul em gol. —Îmi pare rău, spuse Bonnie cu o voce slabă, după o clipă. Dar pur şi simplu tot cetâmplă mi se pare uneori ireal. Chiar şi moartea domn lui Tanner mi se pare că nu s-a întâlat cu adevărat. Iar Damon chiar arăta... mă rog, oar cum incitant. Dar periculos. Potsă cred că e periculos.




— Şi, în plus, nu te-ar strânge de gât, ci ţi l-ar tăia, făcu Meredith. Sau cel puţin astai Tanner. Pe de altă parte, bătrânul de sub pod avea gâtul spintecat, de parcă ar fi fostatacat de un animal. Meredith se întoarse spre Elena ca şi când ar fi aşteptat o lămurire.Damon nu are vreun animal, nu-i aşa? — Nu. Nu ştiu. Dintr-odată, Elena se simţi oarte obosită. îşi făcea griji pentru Bonnie, pentru consecinţele pe care le-ar fi putut a vea vorb

ele ei prosteşti. „Pot să-ţi fac absolut orice, ţie şi celor pe care îi iubeşti", î ea. Oafi putut face Damon acum? Nu-l înţelegea. Era de fiecare dată altfel, ori de câte ori se întâlneau, în sala de sport fusese dispreţuitor, râdea de ea. Dar a doua oară putea să jcă fusese cât se poate de serios, îi citase poezii, încercase să o convi plece cu el. Săpttrecută, în cimitir, cu vântul acela îngheţat care îi pătrundea în o ameninţător şi crud.ntele batjocoritoare din seara trecută simţise aceeaşi am ninţare. Aşa că nu putea să prevavea să facă data viitoare. Dar, orice s-ar fi întâm rebuia să le apere de el pe Bonnie şpe Meredith. Mai ales că nu putea să le spună exact de ce trebuiau să se ferească.

Şi oare Ştefan ce punea la cale? Simţea că are nevoie de el acum mai mult decât oricând. Dunde era? Se întâmplase chiar în dimineaţa aceea. — Fă-mă să înţeleg, spuse Matt, rezematbătrânului său Ford sedan când Ştefan îl aborda puţin înainte de cursuri. Vr ut maşina me

punse Ştefan. — Iar motivul pentru care vrei să o împrumuţi sunt fl ? Vrei să iei nişte flpentru Elena? — Da. — Iar aceste flori speciale, florile astea pe care vrei să i le aduci, nu cresc pe-aici, nu? — S-ar putea să crească. Doar că perioa da lor de înflorire a trecut în zona asta, atât de nordică. Şi oricum, îngheţul le-ar fi di us. — Deci vrei să tespre sud, nu ştiu cât de departe, doar ca să găseşti florile ast pe care ţii neapărat să ii Elenei? — Sau măcar nişte tulpini, spuse Ştefan. Deşi, sin fiu, aş prefera totuşi florilcum maşina ta e încă la poliţie, vrei să o împrumuţi p a cât îţi e necesar să ajungi în surile astea pe care ţii neapărat să i nei? — Cred că o călătorie cu maşina este modul cel mvizibil de-a părăsi oraşul, î fan. Nu vreau să mă urmărească poliţia. — Aha, de-asta vrei— Da. Mi-o dai?




— Oare să-i dau maşina mea tipului care mi-a furat iubita şi care acum vrea să facă o escadă până în sud ca să-i aducă nu ştiu ce flori speciale pe care trebuie neapărat să le aibăcare până atunci se uitase peste acoperişurile caselor de peste drum, se întoars e în sfârsă-l privească pe Ştefan. în ochii lui albaştri, de obicei extrem de veseli şi se citea aco profundă neîncredere, iar sprâncenele i se încruntaseră a mirare. Ştefan îş i privirea.

trebuit să ştie. După tot ce făcuse Matt deja pentru el, era ridicol să aştepte şi mai muin partea lui. Mai ales în perioada asta, când toată lumea tresărea fi şi numai la auzul paşilor săi şi îi evita privirea când se apropia. Să se aştepte ca Matt, avea cele mai soliotive să-l respingă, să-i facă o asemenea favoare fără nici o altă e icaţie, doar pe bazaii reciproce, chiar că era o nebunie. — Nu, nu sunt nebun, îi răspunse încet şi îi întoarsele, dând să plece. — Nici eu, zise Matt. Şi ar trebui s un să-ţi dau ţie maşina mea. La dnici nu mă gândesc. Vin cu tine. Până să se întoarc nou spre el, Matt se uita deja spre mcu buza de jos bosumflată într-o expresie pe cât de precaută, pe-atât de rezonabilă. — înadăugă el, trecând cu mâna peste vopsea e pe capota maşinii, ai putea să o zgârii sau cince să-i mai faci.

Elena puse telefonul la loc în furcă. Cineva era la pensiune, pentru că cineva tot rid

ica receptorul când suna, dar după aceea nu urma decât tăcere şi apoi sunetul de întrerupa legăturii. Bănuia că ar fi fost doamna Flowers, dar asta nu îi dădea nici un indiciu îngătură cu locul unde ar fi putut să fie Ştefan. Instinctiv, voia să se ducă la el. Dar afara întuneric, iar Ştefan o avertizase în mod special să nu cumva să iasă afară pe întuneries să nu se apropie de cimitir sau de pădure. Or pensiunea era aşezată lângă amândouă. puneni? întrebă Meredith când Elena se întoarse şi se aşeză pe pat. — Îmi tot închide l, îi rapoi mormăi ceva nedesluşit. — Ce-ai mai zis? Că e o vrăjitoare? — Nu ceva pe-aproape, oigură Elena. — Uite ce e, zise Bonnie ridicându-se, dacă o să sune, Ş efan o să sune aici.i nici un motiv să vii să stai cu mine peste noapte. Ba avea u n motiv, cu toate că Elena nu putea să și-l explice exact nici sieşi. în fond, Damon o săru ase pe Bonnie la petrecerea lui Alaric Saltzman. Iar acum era în primul rând vina ei , a Elenei, că Bonnieera în pericol. Simţea, într-un fel, că măcar dacă era de faţă, putea va să o protejeze. —a şi Mary sunt cu toţii acasă, insistă Bonnie. Şi încuiem pes t, toate uşile şi ferestrele

d a fost ucis domnul




Tanner. Ba în weekendul ăsta, tata a şi montat nişte încuietori suplimentare. Nu înţeleg ctea să faci tu. Elena nu înţelegea nici ea. Dar tot voia să se ducă la Bonnie. Lăsă un m jtru Ştefan la mătuşa Judith, spunându-i unde era. încă mai persista o oarecare încorda tremătuşa ei. Şi nu va dispărea, gândi Elena, până când mătuşa nu-şi va schimba păre . Acasăi o cameră care aparţinuse cândva uneia dintre surorile lui Bonni e care erau acum la

facultate. Primul lucru pe care îl făcu fu să verifice fereastra. Era închisă şi încuiată,fară nu era nimic pe care să fi putut cineva să urce, vreun c sau vreun burlan. De asemenea, cât putu de discret, verifică şi camera lui Bonnie, dar şi pe celelalte în care putu să intre. Bonnie avusese dreptate; erau toate închise bine de tot pe dinăuntru. Nimic nu putea să pătrundă din afară. Stătu multă vreme întinsă pe pa tea aceea, zgâindu-se înreuşească să adoarmă. Nu-şi putea lua gândul de la ul ei somnambulic de striptease din salde mese. Oare ce păţise? Trebuia să-şi aducă amin te să-l întrebe pe Ştefan când îl vedea.fan era plăcut, în ciuda tuturor lucr cumplite care se

întâmplaseră în ultima vreme. Elena zâmbi pe întuneric, lăsându-şi imaginaţia să o ia raznunia asta se va fi terminat, iar ea şi Ştefan vor putea să-şi facă planuri împr Sigur, elu zisese nimic despre o asemenea posibilitate, dar Elena era sigură că aşa va fi. O să s

e mărite cu Ştefan sau n-o să se mai mărite deloc. Iar Ştefan nu se va căs ecât cu ea... Trea la starea de visare se făcu treptat şi atât de lin, încât aproape că ci nu observă. Da, cumva, că visa. Era ca şi când un alter ego al ei rămăsese deopart privea visul ca pe opiesă de teatru. Stătea pe un culoar lung, ai cărui pereţi erau ac operiţi pe-o parte cu oglinzi şi pe cealaltă cu ferestre. Aştepta ceva. Atunci văzu o mişca e fugară şi pe Ştefanlo de fereastră. Avea chipul palid şi privirile rănite şi furioa Se duse la fereastră, darnu auzea ce spune din cauza geamului. într-o mână ţinea o carte cu coperta din catifeaalbastră şi tot făcea semne spre ea, întrebând-o ceva. Apoi aruncă e jos cartea şi se întou spatele. „Ştefan, nu pleca! Nu mă lăsa!" ţipă ea. Apăsa cu d geamul până i se albiră. Appe una dintre laturile ferestrei era un zăvor, aş trase şi deschise fereastra şi îl strigăDar el dispăruse, iar afară nu se mai vedeau dec vălătuci albi de ceaţă.




Dezamăgită, se îndepărtă de fereastră şi înainta pe culoar. Propria ei imagine se reflectauna după alta, pe măsură ce trecea pe lângă ele. Dar ceva anume din acea imagine îi ca tăc atenţia. Ochii erau ai ei, dar privirea era alta, prădătoare şi vicleană. Aceeaşi vire ca lui Vickie în timp ce se dezbrăca. Şi mai era ceva tulburător şi flămând în zâmbe în timivea, nemişcată, ceea ce vedea începu să se mişte de jur împrejurul ei, ca d ar fi dansat.

lena simţi cum o cuprinde groaza. O luă la fugă pe coridor, dar acum toate imaginile ei aveau o identitate proprie, dansând, gesticulând spre ea, râzând. Şi ch iar în clipa încrezu că inima şi plămânii îi vor exploda de spaimă, ajunse la capătul ului şi dădu de peStătea acum într-o cameră imensă şi deosebit de frumoasă. Tav era gravat şi împodobit cu sri aurite, bogate şi complicate; cadrele uşilor erau p lacate cu marmură albă. Statueteclasice erau aşezate în firide elegante de-a lungul per eţilor. Elena nu mai văzuse niciodată o încăpere de o asemenea splendoare, dar ştia unde er . In Italia renascentistă, acolo unde trăise cândva Ştefan. Se privi pe ea însăşi şi văzu c rochie aidoma celei pe caree pentru Halloween, veşmântul renascentist de bal albastru pal. Doar că rochia aceastaera de un roşu sângeriu, iar în jurul taliei purta o

cingătoare subţire bătută în pietre roşii strălucitoare. Aceleaşi pietre îi erau prinse şi

a strălucea ca nişte flăcări în lumina a sute de torţe aprinse. În celălalt c ii, două uşideschiseră spre interior. O siluetă se contura între ele. înainta sp e ea, şi Elena putusă vadă că era un tânăr îmbrăcat tot în veşminte renascentiste, cu hain antaloni colanţi şvit cu hermină. Ştefan! Porni nerăbdătoare spre el, simţind c rochia grea i se leagănă dinie. Dar când se apropie, se opri brusc, trăgând adânc aer î iept. Era Damon. El continuă snteze spre ea, încrezător, relaxat. Zâmbea; era un zâmb provocator. Ajunse lângă ea, îşi pîn dreptul inimii şi făcu o plecăciune. Apoi înt pre ea, ca şi când ar fi provocat-o să-ila rândul ei, mâna. „Iţi place să dansezi Numai că buzele nu i se mişcară. Vocea era în miSimţi cum teama îi dispare ca pri farmec şi râse. Oare ce gândise, cum de putuse să-i fierică de el vreodată? Se înţelegea de bine unul pe celălalt. Dar în loc să-l prindă de mânăe cu spatele, făcându-ș să foşnească. înainta uşor spre una dintre statuile aşezate de-a lretelui, fără să vreo privire înapoi ca să vadă dacă el o urmează. Ştia că o va face. Se pbită d ie, îndepărtându-se din nou




chiar în clipa în care el ajunsese lângă ea, muşcându-şi buza ca să-şi reţină hohotele demţea minunat, atât de vie şi de frumoasă. Pericol? Sigur că jocul ăsta era pericu os. Darîi plăcuse dintotdeauna pericolul. Când el ajunse iarăşi alături de ea, îl privi căuş şidin nou. El se întinse după ea, dar nu reuşi să apuce decât cingătoarea icele prinsă în ta. Ii dădu repede drumul şi, privind înapoi, ea reuşi să vadă că se ful uneia dintre pietre

in montură. Picătura de sânge de pe degetul lui avea exact aceeaşi culoare ca şi rochia ei. Ii aruncă o privire piezişă, iar buzele lui se rotunjiră î -un zâmbet batjocoritor în tie ridica în sus degetul rănit. N-ai să îndrăzneşti, îi spu din priviri. Eh, aşa crezi? îilena tot din priviri. Cu multă îndrăzneală, îi pri a şi o ţinu o clipă, aţâţător. Apoi dusla buze. După câteva momente, îi dăd uită în sus spre el. „Chiar îmi place să dansez", spuescoperi că, la fel ca şi el ea să-i vorbească fără cuvinte, doar prin puterea minţii. Eraenzaţie tulburătoare. El o mă, cu graţia unei sălbăticiuni aşezate la pândă. Degetele luide şi puternice când nseră pe ale ei.

Se auzea muzică, deşi intensitatea ei varia, iar sunetul se auzea ca şi când ar fi venitde undeva de departe. Damon îşi aşeză cealaltă mână pe talia ei. Putea să-i simtă şi acolpresiunea. îşi apucă poalele rochiei şi începură să danseze. Era minunat, de par au, iar

ul ei ştia fiecare mişcare pe care trebuia să o facă. Dansau de jur împrejurul încăperii aia imense, coordonaţi perfect, mereu împreună. El râdea spre ea, cu ochii l i întunecaţi sucind de plăcere. Ea se simţea frumoasă; se simţea sigură pe sine, gata d ce. Nici nu-şi maducea aminte de când nu se mai simţise atât de bine. Şi totuşi, încetul încetul, zâmbetuse ştergea, iar dansul devenea din ce în ce mai lent. In cele din urmă, ea se trezi stând nemişcată, cu braţele lui cuprinzând-o. Ochii lui nu mai erau amuz , ci cruzi şi înfierb. Ea privi în sus, spre el, cu gravitate şi fără urmă de teamă. pentru prima oară, chiar smţi de parcă ar fi visat; se simţi uşor ameţită, foarte slăbi le. încăperea începea să seei. Nu putea să vadă decât privirile lui, c să se simtă din ce în ce mai somnoroasă. îşi le închidă pe jumătate, iar capu pate. Oftă. Acum putea să îi simtă privirea pe buzele ei,. Zâmbi în sinea ei şi înch ii cu totul.




El îi susţinea întreaga greutate a trupului, ca să nu cadă. Ea îi simţi buzele pe pielea gzând ca şi când el ar fi fost cuprins de febră. Apoi simţi înţepătura, la fel ca şi cum pudouă ace. Totuşi durerea trecu destul de repede, iar ea se lăsă în voia plăcerii e a se sigolită de sânge. îşi amintea senzaţia asta, ca şi când ar fi plutit pe un pat mină aurie.m o moleşeală delicioasă i se strecoară prin toate membrele. Se simţea opită, de parcă era

a mare deranjul chiar şi să mai încerce să se mişte. Oricum nu voia mişte; se simţea multbine. Degetele ei se odihneau în părul lui, presându-i uşor cap l spre ea. Şi le plimba leneş printre şuviţele moi şi întunecate. Părul lui era ca mătasea, şi viu sub degetele ei.edeschise uşor ochii, văzu cum se reflecta în el lumi mânărilor, ca nişte curcubeie. Roşu,astru, violet, ca nişte... ca nişte pene... în clip ceea totul se prăbuşi. Brusc, simţi orere în gât, ca şi când sufletul i-ar fi fost smuls n piept. Îl împingea cu putere pe Damozgâriindu-l, încercând să-l forţeze să-i dea drumu tele îi bubuiră în urechi. Damon se lua, dar nu mai era Damon; era o cioară. Ari pile uriaşe o loveau, bătând cu putere aerul.Deschisese ochii. Era trează şi ţipa. Sala de bal dispăruse şi era acum într-un dormitor

cufundat în întuneric. Dar coşmarul o urmase. Chiar şi în momentul în care întinse mâna caina, cioara se repezi din nou la ea, cu aripile imense lovind-o peste faţă, cu ciocu

l ascuţit întinzându-se după ea. Elena o lovi cu mâinile, acoperindu-şi ochii cu un br cae apere. încă mai ţipa. Nu putea să scape de ele, de aripile acelea îngrozitoare ca e încăbăteau sălbatic, cu acelaşi sunet ca şi când mii de cărţi de joc ar fi fost ames dintr-odse dădu brusc de perete. Trupul cald şi greu al ciorii o izbi în plin, ia r ţipetele eise înteţiră. Atunci cineva o trase cu putere jos din pat şi simţi cum tatăl l Bonnie o apcorpul lui. Avea în mână o mătură şi lovea pasărea cu ea. Bonnie rămăsese , iar Elena aleei. Tatăl lui Bonnie goni pasărea, apoi se auzi zgomotul de fereastră izbită. — Gata, a ieşit, spuse domnul McCullough, respirând greu. Mary şi doamna cCullough erau chiar afară, pe culoar, înfăşurate în halatele de baie. — Eşti rănită, îi sp doamna McCullough Elena aia te-a ciupit. — Sunt bine, o asigură Elena, ştergâ du-şi o picătură de sânge de pe fade zguduită, încât simţea că-i cedează genun




— Cum a intrat înăuntru? întrebă Bonnie. Domnul McCullough verifică fereastra. — Nu trebuideschisă, spuse el. Ce ţi-a venit să desfaci încuietorile? — Dar nu le-am desfăcut, ţ na.u descuiate şi fereastra deschisă când te-am auzit ţipând şi am intrat înăuntru, s tăl luiNu ştiu cine altcineva ar fi putut să le desfacă dacă nu tu. Elena îşi îngh testele. Ezitrecaută, se îndreptă spre fereastră. Tatăl lui Bonnie avusese dreptate: oarele fuseseră de

ute. Iar acest lucru nu era posibil decât dinăuntru. — Poate ai umbl at în somn, spuse Bonnie, luând-o pe Elena de lângă fereastră, în timp ce domnul McCullough cepu să fixeze zăele la loc. Hai mai bine să te speli puţin. Umblase în somn. Dintr-od ată, întregul vis umplu din nou mintea Elenei. Culoarul plin de oglinzi şi sala de dan s şi Damon. Dansase cu Damon. Se desfăcu din strânsoarea lui Bonnie.

—Mă descurc şi singură, spuse ea şi auzi tonul aproape isteric al propriei voci. Nu, serios, aş vrea să mă spăl singură. Se refugie în baie, unde se sprijini cu spatele de uşa încsă respire. Ultimul lucru pe care voia să-l facă era să se privească în oglindă. Dar dincât putu de încet, se apropie de cea agăţată deasupra chiuvetei, tremurând pe mă vedea conl propriei reflexii înaintând centimetru cu centimetru pe întinderea arg intie, până se aşmijlocul suprafeţei mărginite de ramă. Din oglindă o privea propria gine, cu o paloare

de moarte, cu nişte ochi care păreau răniţi şi înspăimântaţi. Sub ei era ate umbre adânci,ra acoperită cu pete de sânge. încetişor, îşi răsuci capul ş ul. Aproape că ţipă îngrozităundea dedesubt. Două răni mici, proaspete se, pe pielea albă a gâtului ei.




Ştiu că o să-mi pară rău că am întrebat, spuse Matt, întorcându-şi ochii roşii de oboseală1-95 spre Ştefan, aşezat în dreapta lui, pe scaunul pasagerului. Dar crez i că ai puteasă-mi spui de ce vrem să-i dăm Elenei buruienile astea extra-speciale, sub tropicale şide negăsit pe plan local? Ştefan privi pe bancheta din spate la rezultatu l căutărilor lor prin tufişuri şi pe câmp. într-adevăr, plantele, cu tulpinile lor verzi ra icate şi cu

unzele mici şi zimţate, semănau cât se poate de tare cu nişte buruieni ordina e. Rămăşiţelale florilor din capetele tijelor erau aproape invizibile, şi nimeni nu putea să pretindă că rămurelele în sine ar fi fost cumva decorative. —Ce-ai zice dacă ţi ne că pot fiite la prepararea unei infuzii naturale pentru spălare




reacţiona exagerat, ba poate chiar avea o cădere nervoasă. Dar în cele din urmă cedaseră ctoţii la rugăminţile ei. Domnul McCullough le conduse pe ea şi pe Bonnie acasă la familiaGilbert, unde, simţindu-se ca nişte hoţi, descuiară uşa şi se strecurară înăuntru cu grijăineva. Nici măcar aici Elena nu putu să doarmă. Stătea întinsă lângă Bonnie, care a liniştuita spre fereastra dormitorului ei, veghind. Afară, crengile gutuiu lui se loveau

de geam, dar nimic altceva nu se mai mişcă până în zori. Atunci auzi maşina. r fi recunost oriunde zgomotul hârâit pe care-l făcea motorul lui Matt. Alarmată, se a propie de fereastră pe vârful picioarelor şi privi afară, spre nemişcarea matinală a unei a te zile mohe. Apoi alergă în jos pe scări şi se grăbi să deschidă uşa de la intrare. — iodată în viaţmai fericită să vadă pe cineva. Se aruncă în braţele lui înain să apuce măcar să închidă. Ştefan se dădu puţin înapoi, sub puterea impact ea îi simţi surprinderea. De obicei, numanifesta atât de evident în public. — Hei, făc el, îmbrăţişând-o delicat la rândul lui.u zdrobi florile. — Florile?

Se trase înapoi ca să vadă ce avea el în mână; apoi se uită la chipul lui. Apoi la Matt, ccmai ieşea din maşină pe cealaltă parte. Faţa lui Ştefan era palidă şi trasă; a lui Matt hată de oboseală, iar ochii îi erau injectaţi. — Haideţi mai bine înăuntru, spuse e le din

rată. Arătaţi îngrozitor amândoi. — E verbină, îi spuse Ştefan puţin mai târ a erau aşezaţcătărie. Prin uşa deschisă, puteau să-l vadă pe Matt, întins p eaua din living şi sforăindSe prăbuşise acolo după ce mâncase trei castroane de ale. Mătuşa Judith, Bonnie şi Margareau încă sus şi dormeau, dar Ştefan continuă să vor ptă. — Iţi aminteşti ce ţi-am spus despus că te ajută să-ţi păstrezi mintea l r şi atunci când cineva se foloseşte de Putere pentinfluenţa. Elena era mândră să co ate cât de calmă îi era propria voce. — Exact. Iar acesputea fi numai unul dintre lucrurile pe care Damon le-ar putea încerca. Poate să-şi folosească puterea minţii chiar şi de la distanţă şi o poate face fie că dormi sau eşti treai Elenei se umplură de lac i şi se uită în jos, ca să-i ascundă, privind spre




tulpinile lungi şi suple, cu rămăşiţe uscate de flori liliachii în vârfuri. — Chiar dacă demându-se însă că de data asta vocea ei nu va mai fi la fel de calmă. — Da. Te-ar p a deteina să ieşi din casa, sa zicem, sau să-l laşi pe el să intre. Dar verbina ar trebu i să îmice una ca asta. Ştefan părea obosit, dar mulţumit de sine. Oh, Ştefan, dac-ai ş gândi Ele. Darul tău a venit cu o noapte prea târziu. In ciuda tuturor eforturilor ei, o lacr

imă îi alunecă pe obraz, aterizând pe frunzele verzi şi alungite. — Elena! făcu e luit. Ceîntâmplat? Spune-mi. încerca să o privească direct în ochi, dar ea îşi aplecas ul, ascunzumărul lui. O înconjură cu braţele, fără să încerce să i-l ridice. — Sp el uşor. Acesta erDacă avea să-i spună vreodată tot ce se întâmplase, acum era entul. O ardea gâtul şi îl sit, şi voia să lase toate cuvintele strânse în ea să ogolească afară. Dar nu putea. Orice stâmpla, n-am să-i las să se bată pentru mine, g ea. — Nimic, doar că... mi-am făcut grijiru tine, reuşi ea să spună. Nu ştiam unde tedus sau când te întorci. — Ar fi trebuit să-ţiar eşti sigură că asta e tot? Nu te s ic altceva? — Asta e tot.

Acum trebuia să o convingă pe Bonnie să păstreze secretul în legătură cu incidentul cu ciore de ce fiecare minciună trebuia să ducă la alta? — Ce trebuie să facem cu verbina? înt ea, trăgându-se înapoi şi rezemându-se de spătarul scaunului. — O să-ţi arăt în seara a tra

seminţe, poţi să te masezi cu el pe piele sau să-l adaugi în apa de baie. Iar frunzele uscate poţi să le pui într-un săculeţ şi să le porţi cu tine sau să ţi le pui ub pernă. — Posă le dau şi lui Bonnie şi Meredith câteva. Şi ele au nevoie d rotecţie. El încuviinţă diocamdată, ia asta la şcoală cu tine, zise el rupând o r nând-o în mâna ei. Eu mă întorc lae, ca să extrag uleiul. Făcu o scurtă pauză, apoi in nou: Elena... — Da? — Dacă aş şti căajuta, aş pleca. Nu te-aş expune lui Dam ar nu cred că mă va mai urma dacă plec, nu şi deata asta. Cred că e posibil să rămână... tine. — Nici să nu te gândeşti să pleci, spuse eaitându-se la el. Ştefan, ăsta ar ingurul lucru pe care nu l-aş putea suporta. Promite-mică n-ai să pleci, promite-mi! — N-am să te las singură cu el, spuse Ştefan, ceea ce nu erchiar acelaşi lucru.




Dar nu avea nici un sens să-l forţeze la mai mult de-atât. In schimb, îl ajută să-l trezeape Matt şi îi conduse pe amândoi la plecare. Apoi, cu o tulpină de verbină uscată în mână,să se pregătească de şcoală. Bonnie căscă pe toată durata micului dejun şi nu se tr adevăajunseră afară, în drumul lor spre şcoală, cu un vânt rece lovindu-le Urma o zi friguroasm avut un vis foarte ciudat azi-noapte, zise Bonnie. Elena simţi cum îi sare inima d

in piept. Deja strecurase o rămurică de verbină în rucsacul lui Bo nie, la fiind, undevaunde Bonnie nu va da de ea niciodată. Dar dacă Damon a prins-o pe Bonnie noaptea trecută... — Despre ce? o întrebă ea, făcându-și curaj. — Despre tine. E ub un copac, iar vâcu putere. Dintr-un motiv anume, îmi era foarte frică de t ine şi nu voiam să mă apropii.Arătai... altfel. Erai foarte palidă, dar aproape strălucito re. Apoi o cioară a zburatdin copac, iar tu ai întins mâna şi ai prins-o din zbor. Ai f ost atât de rapidă, era incredibil. Pe urmă te-ai uitat spre mine cu o expresie ciudată. Zâmbeai, dar zâmbetul tău măea să o iau la sănătoasa. Şi apoi ai sucit gâtul ciorii, c it instantaneu.

Elena o asculta şi simţea cum o cuprinde o oroare din ce în ce mai puternică. — E un vis dezgustător, spuse ea în cele din urmă. — Nu-i aşa? făcu Bonnie calmă. Mă întreb oare ce îiorile sunt păsări de rău augur. Prevestesc moartea. — înseamnă probabil că ştiai ce tă su

isodul cu cioara aia care mi-a intrat în cameră. — Da, zise Bonnie. Cu exce pţia unui singur lucru. Am visat asta înainte ca tu să ne trezeşti pe toţi cu ţipetele tale În acea zila prânz, încă o bucată de hârtie violetă era postată pe avizier. Pe aceasta, nu se puteadecât pur şi simplu: CAUTĂ ÎN PERSONALE. — Ce personale? întrebă Bonnie. edith, care tocmrecea pe-acolo cu un număr din ziarul şcolii, Wildcat Weekly, le oferi răspunsul. — Aţi văt asta? le întrebă ea. Era secţiunea de anunţuri personale, und a, complet anonim, fără niun fel de semnătură: Nu suport gândul că l-aş putea pierde. Da l e foarte nefericit, şi ao supărare, şi dacă nu vrea să-mi spună despre ce e vorba, dac u vrea să aibă atâta încrene, nu cred că există speranţă pentru relaţia noastră. l, Elena simţi cum o cuprinde un nol de energie care-i alungă oboseala. Oh, Doam ne, îl ura pe cel care făcea asta. îşi imagina cum îl




împuşcă, îl înjunghie, îl vede cum se prăbuşeşte. Apoi îşi închipui cu totul altceva, o ime văzu încleştându-şi mâna în părul lui şi trăgându-i capul pe spate, apoi înfi l lipsit dEra o viziune ciudată, neliniştitoare, dar pentru o clipă i s e păru aproape reală. Deveni dintr-odată conştientă că Bonnie şi Meredith o priveau. — Ce-i trebă, simţindu-se oarecuată. — Mi-am dat seama că nu asculţi, oftă Bonnie. Tocmai m că tot nu mi se pare că seamăn

.. cu stilul în care ar acţiona criminalul. Nu cred că ucigaşul s-ar preta la lucruri atâtde mărunte. — Oricât de puţin mi-ar plăcea să-i dau e, aşa e, completă Meredith. Aici paruiva extrem de abil. Cineva care are o pr oblemă personală cu tine şi care chiar vreasă te facă să suferi. Elenei i se umpluse gura e salivă, aşa că înghiţi. — Şi e cineva carine şcoala. Trebuie să completeze un ca să poată publica un anunţ, la unul dintre cursurile de jurnalism, zise ea. — Plus că e cineva care ştia că păstrezi un jurnal, presupunând ca furat intenţionat. Poate că era tine în clasă în ziua aia când ai venit cu el la şcoală.i? Când

domnul Tanner a fost cât pe ce să te prindă, adăugă Bonnie. — Doamna Halpern chiar m-a pri; ba a şi citit câteva fragmente cu voce tare, ceva despre Ştefan. Era chiar după ce eu şiŞtefan am început să fim împreună. Ia stai puţin, Bonnie. In seara aia, la tine acasă, câ

l a fost furat, cât timp aţi lipsit voi două din sufragerie? — Doar vreo câteva minute . Yangtze se oprise din lătrat şi m-am dus la uşă, ca să-i dau drumul în casă, şi... Bonnie euze şi ridică din umeri. — Atunci hoţul trebuia să cunoască foarte bine şi casa ta, e Mererepede, altfel oricine ar fi fost n-ar fi putut să intre, să ia jurnalul şi să şi iasă îne să apucăm să-l vedem. Bun, deci avem de-a face cu cineva şiret şi crud, il coleg cu tinela vreun curs, Elena, şi cel mai probabil familiarizat cu locuinţa lui Bonnie. Cineva care are o ură personală şi care nu se dă în lături de la nimic ca să-ţi ... Oh, DumnezToate trei se uitară una la alta. — Asta trebuie să fie, şopti Bonni e. Trebuie. — Ce proaste suntem; ar fi trebuit să ne dăm seama imediat, spuse Meredith . Pentru Elena, era înţelegerea bruscă a faptului că toată ura de care fusese capabilă până era nimic pe lâncare




să-şi aroge ei meritul de a fi întemeiat acest oraş? Cei din familia Smallwood au fost aici primii. — Oh, cui îi mai pasă cine a întemeiat oraşul? Tot ce-mi doresc este s-o vădElena umilită în faţa întregii şcoli. — Şi pe Salvatore. Ura şi răutatea în stare pură peea lui Tyler îi făcură Elenei pielea de găină. — O să aibă noroc dacă nu sfârşeş reun copavezile sunt acolo? — De câte ori să-ţi spun? Mai întâi zice că ut panglica pe 5 septembrie

cimitir. Apoi, că Ştefan a găsit-o în ziua aia şi a păstrat o. Podul Wickery e chiar lângtir. Asta înseamnă că Ştefan era lângă cimitir pe 5 sept e, adică în noaptea în care bătrâtacat acolo. Şi apoi toată lumea ştie că era l aşi când au fost atacaţi Vickie şi Tanner.i mai mult? — Astea nu sunt dovezi care să fie acceptate într-un proces. Poate că ar fibine să mai găsesc nişte probe suplimentare. De pildă, să o întreb pe doamna Flowers la ceră a venit acasă în noaptea aia. — Oh, cui î Aproape toată lumea îl consideră deja vinovatalul vorbeşte despre nu ştiu ce mare s ecret pe care îl

ascunde de toată lumea. Oamenii or să se prindă. — Îl ţii la loc sigur? — Nu, Tyler, îl ţiea. Gât de proastă mă crezi? — Destul de proastă cât să-i trimiţi Elenei bileţele pri să oSe auzi un foşnet, ca de ziar. Uită-te aici, e incredibil. Trebuie să în ezi imediat. Dacă îşi dă seama cine face asta? — Şi ce crezi c-o să facă? O să cheme poliţi totuşi să te

până la Ziua Oraşului, apoi n-ai decât să priveşti cum se top Zăpezii. — Şi să-i spunem Cin. Tyler... n-o să-i facă nimeni nici un rău, nu-i ui îi pasă? îi imită Tyler tonul de maireme. Lasă totul în seama mea şi a prietenilor m Caroline. Tu joacă-ţi rolul tău, bine? Voa lui Caroline scăzu până deveni doar un murmur gutural. — Convinge-mă. După o scurtă pauzer chicoti. Se auzi mişcare, freamăt, un of . Elena se întoarse şi se strecură afară din ceră la fel de uşor cum intrase. Ieşi pe cul ul învecinat şi se rezemă cu spatele de dulapule înşirate pe perete, încercând să gândeas




Era aproape prea mult să asimileze totul dintr-odată. Caroline, cea care fusese cândvaprietena ei cea mai bună, o trădase şi voia să o vadă umilită în faţa întregii şcoli. Tyltotdeauna mai degrabă un fraier enervant decât o ameninţare reală, punea la cal ca Ştefansă fie gonit din oraş, dacă nu chiar ucis. Iar cel mai rău lucru era că se folos au chiarde jurnalul Elenei ca s-o facă. Acum înţelegea începutul visului ei din noaptea trecută. A

vusese un vis asemănător în noaptea în care descoperise că Ştefan a dispărut. In le visurian o privise furios, acuzator, şi apoi aruncase o carte la picioarele ei şi plecase.Nu era o carte. Era jurnalul ei. Care avea în paginile lui dovezi ce se puteau dovedi fatale pentru Ştefan. De trei ori fuseseră atacaţi locuitorii din Fe ll's Church,şi tot de trei ori Ştefan fusese la locul faptei. Cu ce ochi ar privi l ucrul acesta cei din oraş sau poliţia? Plus că nu putea spune sub nici o formă adevărul. Să presupunecă ar fi spus: „Ştefan nu e vinovat. E fratele lui, Damon, care îl urăşte şi car e cât dedisplace lui Ştefan chiar şi gândul că trebuie să rănească şi să ucidă. Lan

peste tot şi a atacat oameni, încercând să-l determine să creadă că poate a făcut-o el înse. E aici, undeva, în oraş — căuta i-l în cimitir sau în pădure. Dar, oh, apropo, doar dupndivid arătos, pentru că e posibil să fie momentan transformat în cioară. în area face să

vampir." Nu credea nici ea. Suna ridicol. O zvâcnire într-o parte a gât ului îi reamintiînsă cât de real era acest ridicol. Se simţea ciudat, ca şi când ar fi fos olnavă. Era malt decât tensiunea şi lipsa somnului. Se simţea uşor ameţită şi uneori pă se părea ca de bedând sub piciorul ei, pentru ca apoi să se ridice la loc. Sim ptome de gripă, numai căera sigură că nu se datorau în nici un caz vreunui virus pătruns î istemul ei circulator.Era şi de data asta vina lui Damon. Toate erau din vina lui Damon, mai puţin dispariţia jurnalului. Pentru asta nu putea să dea vina decât pe ea însăş Dacă n-ar fi scris desprefan; şi dacă n-ar fi adus jurnalul la şcoală. Dacă nu l-ar fi în sufragerie la Bonnie. Dacacă... Acum, singurul lucru care conta era că trebuia să pună din nou mâna pe el.




întoarcă la cantină şi să le povestească totul lui Bonnie şi Meredith. Elena se pregăti peul curs şi trecu pe lângă toate feţele care o evitau şi suportă toate privirile ostil u caajunsese să se obişnuiască mult prea bine în ultima perioadă. La ora de istorie îi f greunu se uite spre Caro-line, riscând să se dea de gol că ştie. Alaric întrebă de Mat efan calipseau a doua zi la rând deja, iar Elena ridică din umeri, simţindu-se expu să, la ved

ere. Nu avea încredere în tipul ăsta cu zâmbet ştrengăresc şi ochi căprui şi cu s de a aflaţii despre moartea domnului Tanner. Iar Bonnie, care nu-şi mai dezl ipea ochii plini de speranţă de Alaric, nu-i era de nici un ajutor. După oră, surprinse un fragment deconversaţie la Sue Caron: Clopoţelul sună. Nu mai avea timp să se




— ...e în vacanţă de la facultate. Am uitat exact unde merge... Elena păstrase prea multăeme discret tăcerea. Aşa că se întoarse şi i se adresă direct lui Sue şi fetei cu care voreasta, intervenind neinvitată în discuţia lor. — Dacă aş fi în locul tău, îi spuse ea luiarte de Damon. Şi vorbesc serios. Se auziră câteva râsete uimite şi jenate. Sue a una dintre puţinele persoane de la şcoală care nu o evitase pe Elena, dar acum arăta c a şi cum re

greta că nu o făcuse. — Adică vrei să spui, făcu ezitant cealaltă fată, pentru c l tău? SaElenei era aspru. — Adică vreau să spun că e periculos, spuse ea. Şi nu umesc deloc. Se uitară la ea. Elena le scuti de încă un moment jenant în care ar fi treb uit să-i răspundăretrase cu tact, răsucindu-se pe călcâie şi îndepărtându-se. O recu nie din grămada de admre de după curs ale lui Alaric şi se îndreptară spre dulapul l ui Meredith. — încotro? Cream că mergem să vorbim cu Caroline. — Nu mai mergem, spuse El ena. Aşteptaţi să ajungem aco să vă spun de ce.

— Nu pot să cred! exclama Bonnie o oră mai târziu. Adică te cred, dar nu-mi vine să cred !ci măcar când e vorba de Caroline. — E vorba de Tyler, punctă Elena. El e autorul marelui plan. Uite cum se dărâmă mitul cum că bărbaţii nu sunt interesaţi de jurnale. — De fapti să-i mulţumim, zise Meredith. Datorită lui mai avem timp măcar până la Ziua Oraşului cem

a. De ce ziceai că trebuie să se întâmple de Ziua Oraşului, Elena? — Tyler are ceva ersonapotriva familiei Fell. — Dar sunt morţi cu toţii, protestă Bonnie. — Ei bine, lui Tyler nuprea pare să-i pese de asta. îmi amintesc că tot el a zis ceva şi la cimitir, cân d ne uitam la mormântul lor. Crede că le-ar fi răpit strămoşilor lui meritul de fondatori ai oraşui sau cam aşa ceva. — Elena, interveni Meredith pe un ton serios, mai este în jurnalceva care ar putea să-i facă rău lui Ştefan? Vreau să spun, în afară de chestia aia bătrânse pare suficient? Cu ochii aceia negri fixaţi asupra ei, Elena nu se si mţea deloc înlargul ei. Ce voia să spună Meredith? — E destul cât să-l determine pe Ştefan ce din oraşm ziceau ei, o susţinu şi Bonnie.




— Aşa e, făcu Elena solemn. Şi ai zis chiar tu că jurământul întărit cu sânge trebuie să ilă. Bonnie închise gura şi îşi împinse bărbia înainte. — Bine, zise ea moroc ată viaţa o sre Elena pentru Ştefan. Minunat. — E ultimul lucru pe care o să l mai cer vreodată, spuse Elena. Iţi promit eu. Jur... — Nu! sări Meredith, devenită brusc serioasă. Nu, Elena. Aiputea să regreţi mai târziu. — Acum şi tu ai început să faci profe se Elena cu ironie. Da

m putem să facem rost de cheia de la casa lui Caroline p entru o oră, două? întrebă ea apoi. Sâmbătă, 9 noiembrie

Dragă Jurnalule, îmi pare rău că a trecut atât de mult timp de când n-am mai scris. în ulteme, am fost prea ocupată sau prea deprimată (sau şi una şi alta) ca s-o fac. În plus, c utot ce s-a întâmplat, aproape că mi-e şi frică să mai ţin un jurnal. Dar am nevoie de cine care să mă pot întoarce, pentru că în clipa asta nu există nici o fiinţă umană, nici ing

persoană de pe pământ, faţă de care să nu ascund ceva. Bonnie şi Meredith nu pot să ştie afan. Ştefan nu trebuie să ştie adevărul despre Damon. Mătuşa Judith nu trebuie să ş ic. BoMeredith ştiu despre Caroline şi despre jurnal; Ştefan nu ştie. Ştefan ştie d re verbina pcare o folosesc de-acum în fiecare zi; Bonnie şi Meredith nu ştiu. Chiar dacă le-am dat

amândurora câte un săculeţ plin cu ea. Un lucru bun, totuşi: pare să aibă e sau cel puţinm mai umblat în somn după noaptea aceea. Dar aş minţi să spun că nu lmai visat pe Damon. Erezent mereu în coşmarurile mele. Viaţa mea acum e plină de minci uni şi am nevoie de cineva cu care să fiu cinstită până la capăt. Am să ascund acest jurnal b duşumeaua din garderaşa fel încât să nu-l găsească nimeni nici măcar dacă mor şi amera. Poate unul dintre neporgaret se va juca pe-acolo într-o bună zi şi îşi va nasul pe sub scândura din duşumea şi-loate din nou la lumină. Dar până atunci, nimeni altcineva. Jurnalul acesta e ultimul meu secret. Nu ştiu de ce mă gândesc la moarte. Ăst a e domeniul nebuniei lui Bonnie; eae cea căreia i se pare un moment foarte roman tic. Eu ştiu exact cum este; nu a fostdeloc ro-




mantic atunci când mama şi tata au murit. A fost cea mai cumplită senzaţie din lume. Euvreau să trăiesc mult, să mă căsătoresc cu Ştefan şi să fim fericiţi. Şi nu există nici undupă ce trec toate astea. Doar că mai sunt şi momente când mi-e fiică şi ai cred. Şi-apoit şi-o grămadă de lucruri mărunte care n-ar trebui să conteze, dar care mă deranjează. Cumfi faptul că Ştefan încă mai poartă la gât inelul lui Katherine, chia iu că mă iubeşte. Cu

faptul că nu mi-a spus niciodată că mă iubeşte, deşi ştiu că e ontează. Totul o să se rezoie să se rezolve. Şi după aceea o să fim împreună şi o ericiţi. Nu există nici un motiv săl Nu există nici un motiv să fie altfel. Nu e xistă nici un motiv Elena se opri din scris, încercând să se concentreze asupra cuvintel or de pe pagină şi să le vadă limpede. Daterele continuau să se înceţoşeze, aşa că înch înainte ca o lacrimă căzută pe cerneală săduse la garderobă, ridică o ită a duşumelei cu o pilă de unghii şi puse jurnalul acolo. Îi avea pila în buzunar o mai târziu, când toate trei, ea, Bonnie şi

Meredith, stăteau lângă intrarea din spate a casei lui Caroline. — Repede, şopti Bonnie agonizant, privind îngrozită de jur împrejur în curte, ca şi când s-ar fi aşteptat să sarăr din clipă în clipă. Haide, Meredith! — Gata, zise Meredith când cheia intră în sfârş treietoarea uşii, iar mânerul se răsuci sub degetele ei. Am intrat. — Sunteţi s re că nu e ni

ni acasă? Elena, dacă se întorc mai devreme? De ce nu putem să facem asta mă ar în timpullei? — Bonnie, intri odată? Am mai discutat despre toate astea. Menajer a e întotdeauna aici ziua. Şi nu se vor întoarce mai devreme decât dacă i se face rău cuiva la Chez Louis. Hai odată! o repezi Elena. — Nimeni n-o să aibă tupeul să i se facă rău la m dată de zinaştere a domnului Forbes, o linişti Meredith pe Bonnie, în timp ce mic uţa se strecura şiea înăuntru. Suntem în siguranţă. — Dacă au avut destui bani ca să mearg taurant scump, ae că îşi permit să lase câteva lumini aprinse, zise Bonnie, refuzând se simtă mai liniştitnea ei, Elena era de acord. Era ciudat şi deconcertant să cot robăi prin casa cuiva peîntuneric, iar inima îi bătea să-i spargă pieptul în timp ce urcau ile. Palma în care ţinterna de buzunar cu care lumina drumul




Elena nu-i putea vedea ochii; lanterna lui Meredith era îndreptată spre căţel. Dar ştia cesimţea Meredith. — Am încercat să mă împac cu ea, zise încet. Chiar am încercat, MeredithBântuită. Dar mi-a spus cât se poate de limpede că nu mă va ierta niciodată că i l-am l pen. Mi-aş dori ca lucrurile să fie altfel, dar ea n-o să vrea niciodată. — Aşadar, tem în r— Aşadar, suntem în război, confirmă Elena direct şi ferm. Se uită cum Mered căţelul deop

alt animal. Apoi se întoarse la propria căutare. Dar nu avu mai mul t noroc nici cumăsuţa de toaletă decât avusese cu garderoba. Şi cu fiecare moment care tr ecea se simţeamai neliniştită, şi mai sigură că o să audă o maşină trăgând pe aleea din iei Forbes. — E, zise Meredith în cele din urmă, pipăind sub salteaua lui Caroline. Probabil că 1-a ascuns. .. staţi aşa. E ceva aici, simt un colţ. Elena şi Bonni e o priveau din partea cealaltă a camerei, încremenite pentru o clipă. — L-am găsit! Elena , e un jurnal! Elena simţium o cuprinde uşurarea, şi se simţi ca o bucată mototolită de h ie pe care

cineva o îndrepta la loc. Era minunat să poată respira din nou. Ştiuse, ştiuse tot timpulcă nimic cu adevărat teribil nu i se putea întâmpla lui Ştefan. Viaţa nu putea să fie atâtpentru Elena Gilbert. Acum erau cu toţii în siguranţă. Dar vocea lui Meredith era î curcată: — E un jurnal, dar e verde, nu albastru. Nu e cel care trebuie. — Poftim? Ele na înh

aţă caieţelul, îndreptându-şi lanterna spre el, încercând să transforme în albastru d oaresmarald de pe copertă. Nu funcţiona. Jurnalul ăsta era aproape la fel c a al ei, darnu era al ei. — E al lui Caroline, zise ea prosteşte, nedorind încă să creadă videnţa. BonMeredith se îngrămădiră în jurul ei. Se uitau toate la caietul închis, a e priviră una pea. — Ar putea să conţină vreun indiciu, zise Elena încet. — Se prea poa îşi exprimă Mereditică, acordul. Dar Bonnie fu cea care luă efectiv caietul şi îl chise. Elena privi pesteumărul ei spre scrisul ascuţit şi aplecat spre spate al lui C aroline, atât de diferitde literele acelea rotunde de pe bileţelele violete. La încep ut, nu putu să-şi




concentreze privirea, dar apoi un nume îi sări în ochi. Elena. — Stai puţin, ce e asta? Bonnie, care era practic singura într-o poziţie din care putea să citească mai mult de uncuvânt sau două, rămase pentru o clipă tăcută, deşi buzele i se mişcau. Apoi pufni. — Asce ea şi începu să citească. „Elena este cea mai egoistă persoană pe care am cunoscut-o eodoată lumea crede că e foarte matură, dar de fapt nu e decât foarte rece. E dezgus tător fe

lul în care toată lumea o linguşeşte, fără să-şi dea seama că ei nu îi pasă de nime afarăoline a zis asta? Uite cine vorbeşte! Dar Elena simţea cum faţa îi l ase foc. Era, de fapt, acelaşi lucru pe care i-l spusese Matt când ea încerca să se cupl eze cu Ştefan. — Citmai departe, o îndemnă Meredith, înghiontind-o pe Bonnie, care con inuă, cu o voce jignită. — „Bonnie e şi ea la fel de îngrozitoare în ultima vreme, încearcă mpul să se dea impea mai nouă chestie e că pretinde că are puteri supranaturale pentru ca toată lumea să îia atenţie. Dacă ar fi avut cu adevărat puteri supranaturale, ar fi dat seama că Elena nuface decât să se folosească de ea." Se lăsă o pauză grea, iar E a spuse:

— Asta e tot? — Nu, e ceva şi despre Meredith. „Meredith nu face nimic ca să pună capăt poia. De fapt, Meredith nu face nimic; doar se uită. E ca şi când n-ar putea să acţionez ; doar reacţionează la ce se întâmplă. In plus, i-am auzit pe ai mei vorbind despre famili a

ei. Nici nu e de mirare că nu vorbeşte niciodată despre ai ei." Ce vrea să spună? Meredi th nu făcuse nici măcar o mişcare, iar Elena nu putea să-i vadă decât gâtul şi bărbia în lu, dar hotărât. —Nu contează. Bonnie, mai caută ceva despre jurnalul Elenei. —În jur de 18mbrie. Atunci a fost furat, spuse Elena, lăsându-şi întrebările deoparte. O s-o întrebe peeredith mai târziu. Pe 18 octombrie nu era nici o însemnare şi nici în săpt de după. De fa, nu mai erau decât câteva însemnări în săptămânile următoare. în nici una ea ceva desprei, cam asta e, zise Meredith, trăgându-se înapoi. Jurnalul e complet inutil. Doar dacă nu vrem să o şantajăm cu el. Cum ar fi să i-l dăm la schimb pentr al tău. Era o idee tentandar Bonnie remarcă punctul slab al planului.




Doar mă cheamă Salvatore. Iar asta înseamnă „salvator", spuse el. O scurtă strălucire a dibi se făcu văzută apoi în întuneric. Elena se uită în jos. Marginea acoperişului bloca v anului, dar putea să audă sunete amestecate. Nu mai erau însă sunete de urmărire şi n ci nura vreun semn că cineva ar fi auzit cuvintele companionului ei. Un minut ma i târziu, auzi uşa de la balcon închizându-se. —Credeam că te cheamă Smith, spuse ea, uitân încă î

neric. Damon râse. Era un râs extrem de plăcut, fără notele aspre din fan. O ducea cu gândla curcubeul desenat pe penele ciorii. Şi totuşi, nu se lăsă păcălit icât de fermecător aut, Damon era mai

periculos decât şi-ar fi putut cineva imagina. Trupul acela graţios şi relaxat era de zece ori mai puternic decât cel al unui muritor. Ochii aceia întunecaţi şi leneşi erau adapt aţi să vadă perfect pe timp de noapte. Mâinile cu degete lungi care o trăseseră pe ea pâriş erau capabile să se mişte cu viteze inimaginabile. Şi, cel mai tulburător lucru, mi ntea lui era cea a unui criminal. A unui prădător. Ea putea să simtă acest lucru sub faţad aînşelătoare. Era diferit de o fiinţă umană. Trăise atâta timp vânând şi omorând încât uitu se opunea naturii lui aşa cum făcea Ştefan, ci se mândrea cu ea. avea etică, nici conştiiar ea, Elena, era prinsă aici cu el, în puterea nopţii. Se ră pe călcâie, gata să treacă

ne în orice moment. Ar fi trebuit să fie furioasă pe el după tot ce-i făcuse în vis. Şi chera, dar nu avea nici un rost să-şi exprime mânia. I el ştia cât de furioasă trebuie să fi-ar fi făcut decât să râdă de ea dacă i-ar fi sp tăcere, concentrată, aşteptându-i următoaar el nu se mişcă. Mâinile acelea c eau să se repeadă spre ţintă la fel de iute ca nişte şe atacă se odihneau nemişcate enunchi. Expresia de pe chipul




lui îi amintea de felul în care o mai privise şi altă dată. Prima oară când se întâlniserăacelaşi respect precaut şi şovăitor, numai că atunci i se mai citise şi surprindere în pri. Acum nu mai era acolo. — N-ai de gând să ţipi la mine? Sau să leşini? spuse el rezentândopţiunile standard. Elena nu-l pierdea din ochi. Era mult mai puternic decât ea şi mult mai rapid, dar dacă era nevoie, credea că ar fi putut ajunge pe margine a acoperişul

ui înainte ca el să o atingă. Ar fi căzut de la zece metri dacă rata balconul, ar se hotărişte. Depindea numai de Damon. — Eu nu leşin, răspunse scurt. Şi de ce-ar i să ţip la tinear jucăm un joc. In seara aia am fost proastă şi am pierdut. Doar m-ai avertizat în cimitir în privinţa consecinţelor. Buzele lui se deschiseră cât să lase să-i un oftat scurt, atoarse privirea. — Cred că va trebui să devii Regina mea a întu icului, spuse el, apoi adăugă, ca pentru sine: Am avut multe companioane, fete tiner e ca tine şi femei care au fost frumuseţile Europei. Dar tu eşti cea pe care mi-o dore sc alături. Să conducem şi sne luăm tot ce

dorim, oricând dorim. Temuţi şi adoraţi de toate sufletele slabe. Ar fi chiar aşa de rău?eu sunt un suflet slab, spuse Elena. Iar eu şi cu tine suntem duşmani, Damon. Şi nu vom putea fi niciodată altfel. — Eşti sigură? El o privi, iar ea îi simţi puterea minţii câ

propria minte, ca şi cum ar fi mângâiat-o cu degetele lui lungi. Dar de data ast a numai avu acea ameţeală, acea senzaţie de slăbiciune. în după-amiaza aceea făcuse, aşa c a îe zi în ultima vreme, o baie fierbinte, rămânând multă vreme în apa în care pres erbină uschii lui Damon se citi o străfulgerare de înţelegere, dar primi eşecul c leganţă. — Ce cauaici? întrebă el nepăsător. Ciudat, dar ea nu simţea nevoia să-l min e a luat ceva care îmarţine. Un jurnal. Am venit ca să mi-l iau înapoi. O nouă străfulg rare sclipi în ochii încaţi. — Fără îndoială, ca să-l protejezi cumva pe nevolnicul de eu, făcu el supărat. — Ştelicat în nici un fel în povestea asta! — Oh, chiar aş se temu că el înţelegea mai mult decbuia. — Ciudat, continuă Damon, dar el pare să f implicat mereu unde e rost de necazuri.




El creează problemele. Iar dacă el ar ieşi din peisaj... Elena vorbi calm: — Dacă îi mai fi vreodată rău lui Ştefan, o să te fac să regreţi. O să găsesc eu o cale să te fac să-ţi de el, Damon. Serios. — înţeleg. Atunci va trebui să mă ocup de tine, nu? Elena n u răspunsnimic. Se pusese singură într-o situaţie dificilă, acceptând să joace din nou jo ăsta mortl lui. îşi întoarse privirea. — Vei fi a mea până la urmă, să ştii, spuse el aceeaşi voce

folosise la petrecere, când îi spusese „Uşurel, uşurel." Doar că acu u mai era vorba niciglumă, nici de maliţiozitate; era pur şi simplu o constatare. — Mort-copt, cum spuneţi voi, oamenii — foarte drăguţă expresie — vei fi a mea înainte de urm ea ninsoare. Elena încescundă fiorul care o străbătu, dar ştiu că el îi văzuse trem e, zise el. Ai oarecum dreptaE normal să-ţi fie teamă de mine; sunt probabil cel m ai periculos lucru pe care îl vei întâlni vreodată în viaţa ta. Dar acum am pentru tine o p opunere de afaceri. — O propunerede afaceri? — Exact. Ai venit aici să pui mâna pe un j urnal. Dar nu l-ai luat, spuseel, arătând spre

mâinile ei goale. N-ai reuşit, nu-i aşa? Şi, de vreme ce nu vrei ca fratele meu să fie implicat în povestea asta, înseamnă că nu te poate ajuta, continuă el când ea nu-i răspunse.u pot. Şi o să te ajut. — Mă ajuţi? — Desigur. Cu un preţ anume. Elena făcu ochii mari. Si

gele în obraji. Când reuşi să le pronunţe, cuvintele îi ieşiră încet ca nişte ş Un zâmbetCâteva minute din viaţa ta, Elena. Câteva picături din sâ oră şi ceva pe care să o petrecitu cu mine. — Eşti un... Elena nu reuşi să găsească c otrivit. Toate calificativele pe carle ştia erau prea blânde pentru el. — Până la urmă to am s-o obţin, făcu el împăciuitor. Dtă, o să recunoşti chiar tu. Ultima oară t ultima oară. De ce nu accepţi asta? Vocea lui ctimbru cald, intim. — Aminteşte-ţ Mai degrabă mi-aş tăia gâtul, răspunse ea. — Ce idee uiDar eu aş face-o într-un mo t mai plăcut.




Râdea de ea. Şi simţi cumva, într-un fel straniu, că, după tot ce i se întâmplase azi, astprea mult. — Eşti dezgustător, ştii bine, spuse ea. Mi-e scârbă de tine. Tremura deja inate încheieturile şi nu mai putea să respire. Mai degrabă mor decât să-ţi cedez. Mai d abăştia ce o împinsese să facă asta. Gând era lângă Damon, un fel de instinct punea pe ea. Şentul acela chiar simţea că ar fi riscat orice, numai să nu-l lase să câşt e data asta. Ob

rvă, cu o parte a minţii, că el stătea relaxat, mulţumit de direcţia pe ca e o lua jocul pcare-l juca. Cealaltă jumătate a minţii ei calcula cât de mult trecea a coperişul de marginea balconului. — Mai degrabă aş face asta, spuse ea şi se aruncă într-o te. Avusese drepte; îl luase prin surprindere şi nu putuse să se mişte destul de reped e ca să o oprească.mţi golul de sub picioare şi o cuprinse groaza constatând că balconul era mai departe decât crezuse. Avea să-l rateze. Dar îl subestimase pe Damon. Nu întinse mâna suficient de rapid cât să o reţină pe acoperiş, dar destul cât să o împiedice să cadă a şi când greutatenimic pentru el. Din reflex, Elena se prinse de şindri la de pe marginea

acoperişului şi încercă să-şi pună un genunchi sus. Vocea lui era furioasă. — Proastă micăsă dai ochii cu moartea, pot să ţi-o prezint chiar eu. — Dă-mi drumul, îi ar ena printrenţi. Cineva avea să iasă pe balconul ăla din clipă în clipă, era sigură. — Dă l! — Chiar a

e în ochii lui negri, de nepătruns, îşi dădu seama că vorbea seri acă ar fi zis da, i-ar ft drumul. — Ar fi o metodă rapidă să punem punct istoriei ăstei , nu-i aşa? zise ea. Inimabătea să-i spargă pieptul de frică, dar refuză să-l lase să v — Dar ar fi o pierdere aşa dDintr-o singură mişcare, o trase sus, în siguranţă. Sp el. Braţele lui o înlănţuiră, strântul lui puternic şi protector şi, dintr-od a nu mai văzu nimic. Era înfăşurată în el. Ii sii contractându-se, ca ai unei fel aşe, şi apoi amândoi se lansară în spaţiu. Cădea. Nu seabţine să nu se agate de el, l lucru solid în lumea nesigură care o înconjura. Apoi Damonateriza, ca o pisică, amort izând impactul cu pământul.




văzuse nici un semn că lui Caroline i s-ar fi părut ceva nelalocul lui în camera ei, darera chiar singurul lucru de care Elena se simţea încurajată. în dimineaţa aceea avusese loc o adunare a elevilor în care se anunţase că Elena fusese aleasă de consiliul profesor al să fie eleva care să reprezinte la paradă „Spiritul oraşului Fell's Church". Pe toatău ata discursului ţinut de director în legătură cu această chestiune, Caroline zâmbise înt

triumfător şi maliţios. Elena încercase să o ignore. Se străduise din toate puterile să igspreţul şi strâmbăturile din nas în direcţia ei manifestate chiar şi după adunare, dar n ueloc uşor. De altfel, nu era nicicând uşor, şi avusese zile când chiar crezuse că o tragăa un pumn sau că o să înceapă pur şi simplu să ţipe, dar până acum reuşise să se aza aceeatermine cursul de istorie al clasei de dinaintea lor, Elena îl analiză pe Tyler Smailwood. De când se întorsese la şcoală, nu-i adresase nici măcar un vânt direct. Zâmbise iade răutăcios precum Caroline în timpul discursului directorulu i. Acum, când o surprinse pe Elena stând singură, îi trase un cot lui Dick Carter. — Ce-av em noi aici? zise el.O mimoză?

Ştefan, unde eşti? se gândi Elena. Dar ştia răspunsul la această întrebare. Era în şcoală,lădirii, la ora de astronomie. Dick deschise gura să spună ceva, dar brusc ex presia f

eţei i se schimbă. Se uita dincolo de Elena, pe hol. Elena se întoarse şi ea şi o văzu peckie. Vickie şi Dick fuseseră împreună înainte de Balul Absolvenţilor. Elena bănu mai eraur Dick părea nesigur, ca şi când nu ştia la ce să se aştepte de la fata care se drepta sprel. Era ceva ciudat în expresia lui Vickie, în felul în care mergea. Se mişc a de parcă picioarele nu-i atingeau podeaua. Avea ochii dilataţi şi visători. — Bună, îndră ick într-ou un pas în faţa ei. Vickie trecu pe lângă el fără ca măcar să-i aru şi se îndreptă spre Turmări ce se întâmplă cu o nelinişte din ce în ce mai mar i trebuit să fie amuzant, dar nu. Totul începu cu un Tyler luat complet prin sur prindere. Vickie îi puse mâna pe piept. Tyler zâmbi, dar zâmbetul lui părea forţat. Vickie trecură mâna sub haina lui. Tyler




zâmbi şovăielnic. Vickie îi puse şi cealaltă mână pe piept. Tyler se uită spre Dick. — Heizise Dick grăbit, dar nu se apropie de ei. Vickie îşi plimbă mâinile în sus pe p tul luiler, dându-i jos haina de pe umeri. El încercă să o tragă la loc, dar fără să las din mânărea afectat. Nu reuşi. Degetele lui Vickie i se strecurară pe sub că ermină. Opreşte-o odată, îi zise Tyler lui Dick. Se dăduse înapoi până când ajunsese cu spa pit de perete. — He

kie, dă-i drumul. Nu face asta. Dar Dick rămase prudent la di stanţă. Tyler îi aruncă o prire furioasă în timp ce încerca să o împingă pe Vickie deopar ci se auzi un zgomot. La înc, părea să fie pe o frecvenţă aproape mult prea joasă ca să ată fi perceput de auzul uman,creştea în intensitate şi devenea din ce în ce mai tare . Era ca un mârâit nepământean şi, care o făcu pe Elena să simtă fiori reci pe . Tyler se holba, nevenindu-i să-şi creadă oilor, şi curând Elena înţelese de ce. Sunetul nea chiar dinspre Vickie.

Apoi totul se petrecu într-o clipită. Tyler era la pământ, în timp ce Vickie încerca să îşlui. Elena, uitând de toate conflictele, se repezi să îl ajute pe Dick să o trag eoparte. Tyler urla. Uşa clasei se deschise şi Alaric ieşi ţipând: — Nu-i faceţi rău! Aveţi o crlepsie, trebuie doar să o întindem pe jos! Dinţii lui Vickie muşcară din nou aerul când Alic întinse o mână pentru a ajuta în învălmăşeală. Fata aceea firavă era mai ei toţi la un

că n-o pot ţine în frâu. Nu i se puteau opune prea multă vre u o uşurare de nedescris, Eleauzi o voce familiară în spatele ei. —Vickie, linişteşte-te E-n regulă. Relaxează-te. Ince Ştefan o apucase pe Vickie de braţ şi vorbea cu ea l iniştitor, Elena îndrăzni să slăbopria strânsoare. Şi păru, cel puţin la început, c ui Ştefan funcţiona. Degetele încleştati Vickie se relaxară şi reuşiră să o tragă d r. In timp ce Ştefan continua să-i vorbească,şi închise ochii. — E bine. Acum te mţi foarte obosită. E-n regulă dacă vrei să dormi. Daci, dintr-odată, strategia lui n mai funcţiona, iar Puterea pe care Ştefan o exercitaasupra ei, oricare ar fi fost aceea, se rupse. Ochii lui Vickie se deschiseră larg, dar nu mai păstrau nici o urmă d in privirea de




căprioară speriată pe care Elena o văzuse la cantină. Ardeau, înroşiţi de o furie oarbă. Mse lupte cu puteri proaspete. Fu nevoie de cinci sau şase oameni ca să o pot olească puţin până când cineva chemă poliţia. Elena rămase lângă Vickie, vorbindu-i, uneori , pânăoliţiştilor, dar fără de folos. Atunci se dădu înapoi şi văzu pentru pri mea de curioşi caeau. Bonnie era în primul rând, zgâindu-se cu gura căscată. La f Caroline. — Ce s-a întâmp

rebă Bonnie în timp ce poliţiştii o luau cu ei pe Vickie. a, gâfâind uşor, îşi dădu deopardin ochi. — A luat-o razna şi a încercat Tyler. Bonnie strânse din buze. — Trebuie să fist nebună să-şi dorească să facă asta, n a, aruncând un zâmbet afectat peste umăr, în direoline. Genunchii Elenei erau moi, iar mâinile îi tremurau. Simţi cum o cuprinde un braţpe după mijloc şi se rezemă de Ş , recunoscătoare. Apoi se uită la el. — Epilepsie? făcu eezătoare, cu dispreţ. El s ita pe culoar, în urma lui Vickie. Alaric

Saltzman, urlând încă tot felul de instrucţiuni, părea să plece împreună cu ea. Grupul disCred că tocmai ni s-a dat liber, spuse Ştefan. Să mergem. Porniră tăcuţi spre pensi pierdumândoi în gânduri. Elena se încruntă şi de câteva ori trase cu ochiul la Ştefan, scoase niorbă decât după ce rămaseră singuri, în camera lui. — Ştefan, ce înseamnă to ? Ce se întâmsta mă întreb şi eu. Nu pot să mă gândesc decât la o singură r asta ar fi că încă mai este

atacului. — Adică Damon încă o... Dumnezeule! O an, trebuia să-i dau şi ei nişte verbină.ia să-mi fi dat seama. — N-ar fi contat prea mult, crede-mă. Ea se întorsese spre uşă ca şar fi fost gata să plece după Vickie ch clipa aceea, dar el o trase încet înapoi. — Uniioameni sunt influenţaţi mai uşor decât alţ lena. Voinţa lui Vickie n-a fost niciodată preaernică. Acum, îi aparţine lui. încetişor lena se aşeză. — Deci nu mai poate face nimeni niatunci, ea va deveni... ca tine şi Damon, Ştefan?



Lisa J. Smith - Jurnalele Vampirilor Lupta 101 Cele mai mari temeri le avea pentru Ştefan, care era atât de vulnerabil fără Puterile lu i, suficient de vulnerabil încât se rănit chiar de simplii locuitori din Fell's Chur ch. Dar de data asta îi era teamă şipentru ea.




Bonnie îl întâmpină cu veselie şi când ajunseră cu toţii acasă, mătuşa Judith păru încântae gata, spuse ea, luând punga cu cumpărături de la Elena. Robert a aju ns acum câteva minute. Ce-ar fi să vă duceţi direct în sufragerie? Oh, şi mai ia un scaun, lena. Cu Matt, suntem şapte. — Suntem şase, mătuşă Judith, o corectă Elena amuzată. Tu şi R eu şi Margaretnnie. — Da, draga mea, dar Robert a adus şi el un oaspete, sun t deja aşezaţi la masă. Ele

na înregistra cuvintele abia când trecu pragul uşii spre sufrage ie, dar mintea ei reacţiona cu o întârziere de o secundă. Chiar şi aşa, ştia; păşind în înc ştia cumva ce o aştai destupa o sticlă de vin alb şi era extrem de jovi al. Iar la celălalt capăt al mesei,peste ornamentul cu ramuri şi frunze uscate din mi jloc şi lumânările înalte aprinse, îlaşezat pe Damon. Elena îşi dădu seama că se opri Bonnie se lovi de ea din spate. Aşa că srţă să înainteze. Mintea ei însă nu era la fel cultătoare; rămăsese îngheţată. — Ah, Elenatinzând mâna. Ea e Elena, fata vorbeam, i se adresă el lui Damon. Elena, el e Damon...aaa...

— Smith, spuse Damon. — Oh, chiar aşa. E de la aceeaşi facultate ca şi mine, „William şi Mtocmai m-am întâlnit cu el în faţa drogheriei. Căuta un loc unde să mănânce, aşa ca lt aimasă gătită acasă. Damon, ei sunt nişte prieteni ai Elenei, Matt şi Bonnie. — zise Matt.

ie doar se holbă la el în tăcere; apoi se întoarse cu ochii mari spre El ena. Elena încerca să se adune. Nu ştia dacă să ţipe, să iasă din cameră sau să-i arunce di i Damon paharulpe care i-l turna Robert. Pentru moment, era mult prea fu rioasă ca să-i mai fie frică. Matt se duse să aducă un scaun din living. Elena se întreba d ce oare îl acceptase atâde uşor pe Damon, apoi îşi dădu seama că el nu venise la petrece lui Alaric. Nu avea de unde să ştie ce se întâmplase acolo între Ştefan şi „musafirul de l ultate". Totuşi, Bonniesă intre în panică. Se uita implorator spre Elena. Damo n se ridicase şi trăsese un scaunpentru ea. înainte ca Elena să găsească vreun răspuns, se zi vocea subţire şi ascuţită aaret, din cadrul uşii. — Matt, vrei să-mi vezi pisic Mătuşa Judith spune că pot s-o păstresă-i pun numele Snowball. Elena se întoarse, stră gerată de o idee.




— Ce drăguţă e, spuse Matt ca să-i facă pe plac fetiţei, aplecându-se peste bulgărele de be lui Margaret. Rămase şocat să vadă cum Elena îi smulge fără menajamente pisica de nas. —Margaret, hai să-i arătăm pisica ta noului prieten al lui Robert, spuse ea şi îi aşeză lumon în braţe guguloiul pufos de blană, aproape aruncându-i-l. Şi se declanş . Snowball seîncă o dată pe cât era, zburlindu-şi blana. începu să scoată nişte sunet care sfârâie pe

, apoi se transformă într-un ciclon scuipător cu colţi, car gârie pe Elena, se năpusti asua lui Damon şi ricoşa în perete înainte să apuce s-o zbughe din cameră. Pentru o clipă, Elavu satisfacţia să vadă ochii întunecaţi ai lui Damon măr se de surprindere. Apoi pleoapeli se lăsară, acoperindu-i din nou, iar Elena se înto arse pentru a vedea şi reacţiile celorlalţi. Margaret deschise gura, pregătindu-se să scoa tă un urlet ca un ţignal de locomotivă cu aburi. Robert încercă să o potolească, zorind-o a ca să caute pisica. Bonnie se lipicu spatele de perete, cu o privire disperată. M att şi mătuşa Judith, care tocmai îşi făcea apariţia întrerupându-şi treburile din b cu gura căscată.

— Cred că nu-ţi prea plac animalele, îi spuse Elena lui Damon şi se aşeză la masă. Ii făcue care, fără tragere de inimă, se dezlipi de perete şi se grăbi să-şi ocupe scaunul masă îa Damon să apuce să-l atingă. îşi miji ochii căprui ca să-l urmărească în tim a locul. Dup

e, Robert îşi făcu din nou apariţia, cu o Margaret plânsă toată, o privire încruntată Elenîşi împinse şi el scaunul în tăcere, cu toate că avea och pele de uimire. După ce veni şith şi cina începu, Elena se uită în jurul ei la zaţi la masă. Peste toate părea să se fi asoi de ceaţă strălucitoare şi avea o sen fundă de ireal, dar scena din care ea însăşi făcpărea incredibil de completă, parc upată dintr-o reclamă. Suntem doar o familie obişnuităaşezată la masă şi mâncând curcan, . O mătuşă fată bătrână, uşor agitată că mazărea s-ar psau că s le, un viitor unchi care se simte în largul lui, o nepoată adolescentă cu părul de aur şi surioara ei cu păr cânepiu. Un tânăr cu ochi albaştri, genul băiatului din vecinispiri uş de prietenă şi un vampir seducător care întinde celorlalţi castronul cu cartofilci. U cămin american tipic.




Bonnie petrecu prima jumătate a mesei transmi-ţându-i din priviri Elenei mesaje disperate de „Ce să fac?". Dar văzând că singurul răspuns din partea Elenei era „Nimic", păru sîn voia sorţii. începu să mănânce. Elena habar nu avea ce să facă. Să fie prinsă în l acesultă, umilinţa extremă, iar Damon ştia asta. Ii ameţea pe Robert şi pe mă Judith cu tot fde complimente pentru mâncare şi cu discuţia agreabilă despre facult atea lor comună. Acu

m până şi Margaret îi zâmbea, iar în curând până şi Bonnie avea să se p —Fell’s Ghurch celi săptămâna viitoare, îl informă mătuşa Judith pe Da ajii ei slabi uşor îmbujoraţi. Ar fidacă te-ai putea întoarce pentru sărbăto -ar face plăcere, răspunse Damon afabil. Mătuşa Jpăru încântată. — Anul acesta, Elena rol important. A fost aleasă să reprezinte „Spiritul". — Probabil că sunteţi mând ea, zise Damon. — Oh, sigur că suntem, răspunse mătuşa Judito să încerci să vii?

Elena interveni, ungându-şi furioasă cu unt o chiflă: — Am auzit nişte lucruri despre Vick, spuse ea. Mai ţii minte, fata care a fost atacată, se uită ea fix spre Damon. Se lăsă unmoment scurt de tăcere, apoi Damon răspunse: —Mă tem că nu o cunosc. —Oh, ba sunt sigurăcam de aceeaşi statură cu mine, ochi căprui, păr castaniu deschis... In fine, se simt edin ce în ce mai rău. — Vai de mine! făcu mătuşa Judith. — Da, se pare că doctorii nu înţ

implu e din ce în ce mai rău, ca şi când atacurile nu s-ar fi încheiat. Elena r se cu privirea aţintită asupra lui Damon în timp ce vorbea, dar el nu manifesta decât un interes amabil. — Mai ia din umplutura pentru curcan, încheie ea, îmbiindu-l cu un ca stron. — Nu, mulţumesc. In schimb mai vreau puţin din asta. Ridică o lingură plină cu sos d merişoaredreptul uneia dintre lumânări, făcându-l să sclipească în lumină. E o culoare pititoare. Bca toţi ceilalţi de la masă, se uită spre lumânare când el făcu acest ge Dar Elena observvirea ei rămase prinsă acolo. Stătea cu ochii pironiţi în dansul




flăcării şi, încetul cu încetul, privirea i se goli de orice expresie. Oh, nul se gândi Ela, în timp ce un fior de înţelegere o străbătu. Mai văzuse privirea aceea. încercă să îi aie, dar aceasta părea să nu mai vadă altceva decât lumânarea. — ...iar copiii din c aseleimare pun în scenă un spectacol despre istoria oraşului, îi spunea mătuşa Judith lu Damon.fârşitul ceremoniei însă este susţinut de elevii mai mari. Elena, câţi liceeni vor ti rolu

anul acesta? — Numai trei. Elena fusese nevoită să se întoarcă să-i răspundă mă aşa că auipa în care privea chipul zâmbitor al mătuşii Judith. — Moartea. Mă th se înecă. Robert răfurculiţa în aer, nemişcată. Elena tânji cu disperare, dar ab fără nici o speranţă, după Moartea, spuse din nou vocea. Moartea e în aceasta a. Elena se uită la cei din jurulmesei şi constată că nimeni de acolo nu putea să o ajute . Se uitau cu toţii la Bonnie, nemişcaţi ca nişte personaje din fotografii. Bonnie însăşi r cu privirea aţintită în flacăraea chipul alb, ochii

larg deschişi, la fel cum mai fusese şi altă dată când vocea aceasta vorbise prin intermediul ei. Acum, ochii aceia lipsiţi de orice expresie se întoarseră spre Elena. —Moarteat a, spuse vocea. Moartea ta aşteaptă, Elena. Este... Bonnie păru să se înece. Apoi se aruncă ainte şi aproape că ateriza în farfuria cu mâncare. O clipă de încremenire şi apoi toa

mişcă. Robert sări şi o prinse pe Bonnie de umeri, ridicând-o. Pielea lui Bonnie era alb -albăstrie, iar ochii îi ţinea închişi. Mătuşa Judith se agită pe lângă ea, tamponând-o peprivea totul gânditor şi uşor încruntat. — Se simte bine, anunţă Robert, ridic ochii spreu o uşurare evidentă. Cred că doar a leşinat. A fost, probabil, vreun ac ces de isterie.Dar Elena nu-şi recapătă suflul decât după ce Bonnie deschise ochii şi, cu privire ameţitebă la ce se zgâiau cu toţii. Episodul acesta puse definitiv punct nei. Robert insistă ca Bonnie să fie imediat condusă acasă, iar în agitaţia care urmă, Elen i un moment cât săe două cuvinte cu Damon. — Ieşi afară! — Poftim? făcu el, ridicând râncene.




— Am spus să ieşi afară! Acum! Pleacă sau le spun tuturor că tu eşti ucigaşul. El o priviu crezi că un oaspete merită ceva mai mult respect? zise el, dar, văzându-i expresi , zâmbi şi ridică din umeri. — Vă mulţumesc pentru invitaţia la masă, spuse el tare pentru dith,e tocmai trecea cu o pătură spre maşină. Sper să pot să vă întorc serviciul cândva i vedemoi doar pentru Elena. Curând! Ei bine, asta era clar, se gândi Elena în timp ce Robert

pleca încet cu maşina, împreună cu un Matt sumbru şi o Bonnie somnoroasă. M Judith vorbeaa telefon cu doamna McCullough. —Nici eu nu ştiu ce e cu fetele aste a în ultima vreme, spunea ea. Mai întâi Vickie, acum Bonnie... şi nici Elena nu a fost t ocmai ea însăşi. împ ce mătuşa Judith vorbea la telefon, iar Margaret îşi căuta pisica, wball, Elena se plimba în lungul şi în latul camerei. Va trebui să-l sune pe Ştefan. Asta era tot. Nu îşi făcei pentru Bonnie; când se mai întâmplaseră episoade din astea, nu e să fie afectată permane. Iar Damon avea probabil lucruri mai bune de făcut în seara asta decât să-i hărţuiască peetenii Elenei.

Venise aici ca să-şi ia recompensa pentru „favorul" pe care i-l făcuse. Ştia sigur că ăstasul ultimelor lui cuvinte. Şi asta însemna că trebuia să-i spună lui Ştefan totul, pent uvea nevoie de el în seara asta, avea nevoie de protecţie. Dar ce putea să facă Ştefan în c

da tuturor rugăminţilor şi insistenţelor ei de săptămâna trecută, el refuzase să-i p ele.că Puterile îi vor reveni şi fără el, dar Elena ştia că era încă vulnerabil ment. Chiar dafi fost aici, cum l-ar fi putut el opri pe Damon? Ar fi p utut oare să o facă fără să fieucis? Casa lui Bonnie nu mai era un refugiu pentru ea. Iar Meredith era plecată.Nu mai avea pe nimeni care să o ajute, pe nimeni în care să poată a vea încredere. Dar gânl că va trebui să aştepte aici singură în noaptea asta, ştiind că D ea să vină, era insupoO auzi pe mătuşa Judith punând receptorul în furcă. Automat, dreptă spre bucătărie, cu numŞtefan în minte. Dar se opri brusc şi se întoarse înc vind spre livingul din care tocmaiplecase. Se uită la ferestrele din podea până în tava n şi la şemineul elaborat, cu minunale lui muluri. Camera asta făcea parte din casa veche, cea care arsese aproape complet în




timpul Războiului Civil. Dormitorul ei era chiar deasupra. O străfulgerare de speranţă îilumină gândurile. Elena se uită la mulurile de pe marginea tavanului, spre locul undese întâlneau cu sufrageria mult mai modernă. Aproape că o luă la goană spre scări, cu inimi cu putere. — Mătuşă Judith? Mătuşa ei se opri pe scări. Mătuşă Judith, spune-mi, te rogva în living? — Poftim? clipi distrată spre ea mătuşa Judith. — Robert 1-a condu pe Damon

iving? Te rog, gândeşte-te bine, mătuşă Judith! Trebuie neapărat să ştiu. — P red. Nu, nuAu venit şi au intrat direct în sufragerie. Elena, ce Dumnezeu. ..? făcu ea nedumerităcând Elena o îmbrăţişa strâns, într-un impuls de bucurie. — Iartă-mă r sunt fericită! spusnd, se întoarse cu spatele, ca să coboare scările. — Mă ur că măcar cineva e fericit, dupăcele întâmplate la cină. Deşi tânărul acela, Damon să se simtă bine. Ştii, Elena, părea cnat de tine, în ciuda felului în care te-a purtat.

Elena se întoarse din nou spre ea. Şi? — Mă gândeam că poate îi acorzi o şansă, atâta tot.arte plăcut. Genul de tânăr pe care mi-ar plăcea să-l mai văd pe-aici. Elena f ii mari, apînghiţi în sec, încercând să-şi înăbuşe râsul isteric. Mătuşa ei tocmai îi su efan în schentru că Damon era mai de încredere. Genul de tânăr care iar plăcea oricărei mătuşi. — Mătîncepu ea gâfâind, dar apoi îşi dădu seama c . Scutură tăcută din cap, ridicându-şi mâini

ajutorare, şi îşi privi mătuşa e obicei, Elena dormea cu uşa închisă. Dar în seara asta ose întinse în p nd spre culoarul cufundat în întuneric. Din când în când, arunca o privire cifrele lu inoase ale ceasului de pe noptiera de alături. Nu exista pericolul că ar fi putut ad ormi. In timp ce minutele se târau cu greu, aproape că îşi dorea să fi pututsă adoarmă. Ti l trecea cu o încetineală agonizantă. Unsprezece... unsprezece şi jumătatemiezul nopţii Unu. Unu şi jumătate. Două. La 2:10 auzi un sunet.




Ascultă, încă întinsă pe pat, zgomotul slab ca o şoaptă din josul scărilor. Ştiuse că el vdacă voia. Dacă era hotărât, nici o încuietoare nu-l putea ţine departe pe Damon uzica divisul pe care-l avusese în noaptea petrecută acasă la Bonnie răsună uşor în minte i, un măde note fragile, argintii. Trezeau sentimente stranii în sufletul ei. Ea însăşi aproapecuprinsă de visare, se ridică şi rămase în prag. Pe culoar era beznă, da Elenei avuseseră

tul timp pentru a se obişnui cu ea. Putea să vadă silueta aceea puţin mai întunecată careca scările. Când ajunse sus, văzu sclipirea vicleană şi mortală a zâ i lui. Aşteptă, fărăel ajunse la ea şi statură faţă în faţă, despă de podea din lemn. în casă domnea o liniştegaret dormea de cealaltă parte a culoarului; iar la capătul etajului, mătuşa Judith se cufundase în visare, fără ca măcar să scă ce se petrecea chiar dincolo de uşa ei. Damon nue nimic, dar o privi lung, în cămaşa ei albă de noapte până în pământ, cu guler înalt, dena o alesese pentr a mai decentă pe care o avea, dar era evident că lui Damon i se părea îmbietoare.

Se forţă să rămână tăcută, dar îşi simţea gura uscată şi inima bătându-i nebuneşte. Acum en pas înapoi, fără să spună vreun cuvânt sau să facă vreun gest lăsând cadrul uşii gol. Văugară din ochii lui adânci şi îl privi înaintând ne ea. Apoi îl văzu oprindu-se. Stătea pu

u în pragul camerei ei, complet debusolat . încercă din nou să înainteze, dar nu reuşi. Cepărea să îl împiedice să păşească peste lui, surpriza lăsă loc uimirii, apoi furiei. Riditrecându-şi ochii peste pra gul de sus, cercetând tavanul de ambele părţi ale cadrului uş. Apoi, înţelegând perfect d re ce era vorba, buzele îi dezgoliră colţii, într-un mârâit dîntărâtat. Simţindu-s nţă de partea ei a uşii, Elena râse încetişor. Funcţionase. — Camerl de ded unt tot ce a mai rămas din vechea casă, îi spuse. Şi, desigur, fac parte dintr-o cu totu l altă locuinţă. Una în care nu ai fost invitat şi nici nu vei fi vreodată. Piepl lui tre altă de furie, nările i se dilataseră, ochii o fixau sălbatic. Emana valuri deturbare c umplită. Arăta de parcă ar




fi fost gata să dărâme pereţii cu mâinile goale, care acum erau rigide şi încleştate de fuful şi uşurarea îi dădură Elenei o senzaţie de ameţeală. — Ar fi mai bine să pleci acum a.nimic de făcut aici. O clipă mai târziu, ochii aceia ameninţători se afundară r-ai ei, iaDamon îi întoarse spatele. Dar nu se îndreptă spre scări. în schimb, înainta p ol şi îşi pclanţa uşii de la camera lui Margaret. Elena se repezi instinctiv în te fără ca măcar să-ş

seama ce face. Se opri în cadrul uşii, apucându-se de canat, sim respiraţia din ce în ce mai grea. El îşi întoarse capul şi îi zâmbi, încet şi crud. Răsuci ca măcar să se uite la e, ca două lacuri adânci de abanos lichid, rămaseră fixa asupra Elenei. — Tu alegi, spuse el. Elena rămase complet nemişcată, simţindu-se străbătută uflul îngheţat al iernii. Margaroar un copil. Doar nu vorbea

serios; nimeni nu putea să fie aşa un monstru încât să omoare un copil de patru ani. Dar pe chipul lui Damon nu se vedea nici o urmă de blândeţe sau de compasiune. Era un prădător, un ucigaş, iar prada lui erau cei slabi. Ea îşi aminti de mârâitul acela animalic ce-i tr ansfigurase minunatele trăsături şi ştiu că nu putea s-o lase pe Margaret în mâinile luil părea să se întâmple cu încetinitorul. Văzu mâna lui Damon pe clanţă; şi văzu ochii aceio de prag, lăsând în urmă singurul loc sigur pe care-l ştia pe lumea asta. Moart ea era în

asă, spusese Bonnie. Iar acum Elena ieşea de bunăvoie în întâmpinarea Morţii. îş jos ca sărimile de neajutorare care-i umpluseră ochii. Totul se sfârşise. Dam on câştigase. Nu-şi rică privirile ca să-l vadă venind spre ea. Dar simţi aerul fremătând ei, făcând-o să tremuse simţi cuprinsă de întunericul moale şi nesfârşit, care o recum aripile unei păsări uri




grele. Lumina zorilor începea să se zărească pe la marginile draperiilor. Constată că-i ergreu să se mişte, aşa că se întinse la loc în pat şi încercă să-şi amintească ce se întâmpenise aici şi o ameninţase pe Margaret. Aşa că Elena i se oferise. Şi el gase. Dar de ce nu terminase totul? Elena ridică o mână moale ca să-şi atingă gâtul, ştiind ce avea să găseau acolo: două mici înţepături dureroase şi sensibile la atinge totuşi, era vie. Se oprise

u puţin înainte să-şi ducă promisiunea până la capăt. De ce? Am e ei despre ultimele ore enfuze şi înceţoşate. Ochii lui Damon privind-o, umplându-i întreaga lume. înţepătura ascuţapoi Damon Elena se foi, apoi îşi deschise pleoapele

desfăcându-și cămaşa, sângele lui Damon curgând dintr-o mică incizie în gât. O obligase ate lui. Dacă a obliga era cuvântul cel mai potrivit. Nu-şi amintea să fi opus rez istenţă ssă fi simţit repulsie. La momentul respectiv, chiar şi-o dorise. Dar nu era mo artă şi nici măcar foarte slăbită. N-o transformase în vampir. Asta era ceea ce nu putea să agă. Elavea nici etică şi nici conştiinţă, îşi aminti sieşi. Atunci, cu siguranţă nu mi se. Probsă prelungească jocul, să te facă să suferi din ce în ce mai mult înai te omoare. Sau poarea să fii la fel ca Vickie, cu un picior în lumea umbrelor şi c u celălalt în lumină. Săebunească astfel încetul cu încetul. Un lucru era sigur: nu să se lase prostită şi să crea

sese bunătate din partea lui. Damon nu era capabil de nătate. Nu putea să-i pese de altcineva în afară de el însuşi. împingând păturile într-o pa idică din pat. O auzi pe mătuşlând pe coridor. Era luni dimineaţă şi trebuia să regătească să plece la şcoală.




Dragă Jurnalule, N-are nici un rost să pretind că nu mi-e frică, pentru că îmi este. Mâineiua Recunoştinţei, iar ziua Oraşului e peste încă două zile. Şi încă n-am găsit o metodă se şi pe Tyler. Nu ştiu ce să fac. Dacă nu pot să-mi iau înapoi jurnalul de la aroline, o scitească în faţa tuturor. Va avea ocazia perfectă; ea e una dintre cei tre i liceeni aleşisă recite o poezie în-timpul ceremoniei de final. Aleasă de consiliul pr ofesoral, în c

are este membru tatăl lui Tyler, aş putea să adaug. Mă întreb oare ce va spun el când toatastea se vor fi terminat. Dar ce mai contează? Dacă nu-mi vine vreo ide e, când toateastea se vor fi terminat puţin o să-mi mai pese. Iar Ştefan va fi plecat, alungat dinoraş de bunii cetăţeni din Fell’s Church. Sau va fi mort, dacă nu-şi va recâşti r o parteteri. Iar dacă el moare, mor şi eu. E atât de simplu. Asta înseamnă că treb ie să găsesc ode a pune mâna pe jurnal. Trebuie. Dar nu pot. Miercuri, 27 noiembrie

Ştiu, aştepţi să o spun. Există o cale să-mi recuperez jurnalul: cea a lui Damon. Nu trebudecât să-i accept preţul. Dar nu înţelegi cât de mult mă sperie perspectiva. Nu doar pentre frică de Damon, ci pentru că mi-e fiică de ce s-ar putea întâmpla dacă noi doi am fi d nou împreună. Mă tem de ce s-ar putea întâmpla cu mine... cu mine şi Ştefan. Nu pot să ma bspre asta. E mult prea greu. Mă simt confuză, pierdută şi singură. N-am cui să-mi de chid

fletul. Nu am pe nimeni care ar putea cumva să înţeleagă. Oare ce-o să fac? Joi, 28 noiembrie, ora 23:30 Dragă Jurnalule, Lucrurile par mai limpezi azi, poate pentru că am luat o decizie. E o decizie care mă îngrozeşte, dar e mai bună decât orice altă alte tivă lae m-aş putea gândi. O să-i spun totul lui Ştefan. E singurul lucru pe care pot să-l mai fac acum. ziua Oraşului e sâmbătă şi eu nu am reuşit să găsesc singură un plan. Da fan o să




înţelege cât este de disperată situaţia. Mâine o să mă duc să-mi petrec ziua la pensiune şo să-i spun tot ce ar fi trebuit să-i spun de la bun început. Totul. Inclusiv despreDamon. Nu ştiu ce va spune. îmi tot amintesc de chipul lui din visele mele. Felul în care mă priveşte, cu atâta amărăciune şi furie. De parcă nu m-ar iubi deloc. Dacă ita aşa lne... Oh, mi-e teamă. Mi se strânge stomacul. Abia dacă pot să mă ating cina de ziua Recun

oştinţei şi nu-mi găsesc liniştea. Mă simt de parcă aş putea să mă sparg de bucăţi. Ce săomn la noapte. Nici gând! Te rog fa-l pe Ştefan să înţele să mă ierte. Partea amuzantă estam să devin un om mai bun pentru el. Voiam să fiu emnă de dragostea lui. Ştefan are principii legate de onoare, de ce e bine şi ce e rău. Şi acum, când o să afle că l-am minţit,să creadă despre mine? O să mă creadă când o săvoiam decât să-l protejez? O să mai aibă îvreodată? Mâine am să aflu. Oh, aş vrea să treacă toate odată. Nu ştiu cum o să trăiesc p

Elena se strecură afară din casă fără să-i spună mătuşii Judith unde se duce. Se săturaseu voia să mai aibă parte şi de tevatura care s-ar fi creat dacă i-ar fi spus că se duce laŞtefan. De când venise Damon la cină, mătuşa Judith nu mai vorbea decât de el, făc luziimult sau mai puţin subtile în fiecare conversaţie. Iar Robert era aproape la fel de rău.Uneori Elena credea că el o aţâţa şi pe mătuşa Judith. Apăsă obosită butonul s la pensiun

unde umbla doamna Flowers în ultima vreme? Când uşa se deschise în cele din urmă, în spate ei era Ştefan. Era îmbrăcat ca pentru ieşit afară, cu gulerul hai ridicat. —Mă gândeam cfacem o plimbare, îi zise el. — Nu, spuse ferm Elena. Când î e, zâmbetul nu-i venise spontan pe buze, aşa că încetase să mai încerce. Să mergem sus, Şte da? Avem de discutat. El oi surprins. Probabil că întrezărise ceva pe chipul ei, de vreme ce expresia lui se schimbă încetul cu încetul, devenind întunecată şi rece. Inspir dânc şi încuviinţă din cap. F




să mai spună un cuvânt, se întoarse şi o conduse în camera lui. Cuferele, dulapurile şi rae de cărţi fuseseră de mult aranjate la loc, desigur. Dar Elena se simţi ca şi când ar fiservat acest lucru pentru prima oară. Din nu se ştie ce motiv, se simţea ca în prima s eară când venise aici, când Ştefan o salvase din îmbrăţişarea dezgustătoare a lui Tyler. Oceste obiectele de pe comodă: florinii de aur din secolul al cincisprezecele a, pum

nalul cu mâner de fildeş, cupa de agat, caseta de fier cu capacul prins în balam ale. încercase să-l ridice în prima seară, dar el trântise capacul la loc. Se întoarse cătr l. Ştstătea aşezat la fereastră, încadrat de peticul dreptunghiular de cer gri şi moho . Toatătămâna fusese frig şi ceaţă în fiecare zi, iar azi era exact la fel. Expresia lu n nu făcecât să reflecte vremea de afară. —Ei bine, zise el încet, despre ce vrei să di tăm? Mai avoar o clipă să aleagă, iar Elena se hotărî, întinse mâna după caseta de meta schise. înăunată de mătase de culoarea caisei strălucea într-un luciu tăcut. Pang a ei de păr. Ii aduseminte de vară, de zilele acelea de sfârşit de vară care i se păreau

acum atât de departe. O scoase şi i-o întinse lui Ştefan. — Despre asta, zise ea. El făcuscâţiva paşi înainte când ea pusese mâna pe casetă, dar acum părea confuz şi surprins. — Deru că ştiam că e aici, Ştefan. Am găsit-o mai demult, într-o zi când ai ieşit pu ameră. Nu

e simţeam nevoia să ştiu ce e înăuntru, dar nu m-am putut abţine. Aşa că anglica. Şi apoi.ri şi trase aer adânc în piept. Apoi am scris despre asta în jurn alul meu. Ştefan o privea din ce în ce mai nedumerit, ca şi când nu se aşteptase deloc la una ca asta. Elena căutacuvintele potrivite. — Am scris pentru că mi s-a părut că era dov ada că ai ţinut tot timl la mine, destul cât să o iei şi să o păstrezi. Nu m-am gândit ni tă că ar putea fi şi unde dovadă. Apoi, dintr-odată, începu să vorbească precipita povesti cum dusese jurnalul acasă la Bonnie si cum îi fusese furat. Ii spuse despre bileţelele pe care le primise şidespre cum îşi dăduse seama că cea care i le trimitea era Caroline. Apoi, întorcându-se şicându-şi mecanic




printre degetele nervoase bucata de mătase de culoarea verii, îi povesti despre planul lui Caroline şi al lui Tyler. Vocea aproape că i se stinse pe final. — Mi-e foartefrică de-atunci, şopti ea, cu ochii aţintiţi încă la panglică. Mi-a fost teamă că ai putemine. Mi-a fost teamă pentru ce ar putea face ei. Mi-a fost pur şi simplu teamă. Am încercat să-mi iau jurnalul înapoi, Ştefan. Ba chiar am fost acasă la Caroline. Dar 1a ascun

s prea bine. Şi m-am tot gândit şi răzgândit, dar nu pot să găsesc nici o metodă ca edic sască. In sfârşit, Elena se uită spre el. îmi pare rău. — Aşa şi trebuie! i-o cu o vehemenţprinse. Ea simţi cum sângele i se scurge din obraji. Dar Ştefan nu se opri aici. — Ar trebui să-ţi pară rău pentru că mi-ai ascuns aşa ceva când ştiai foar că te-aş fi putut ajutde ce nu mi-ai spus? — Pentru că e numai vina mea. Şi am visat ceva... încercă să-i descricum arăta în vis, amărăciunea şi privirea lui acuzatoare d că aş muri dacă te-ai uita aşaîncheie ea, simţindu-se jalnic. Dar în privirea l efan, îndreptată acum spre ea, se vedeaun amestec de uşurare şi mirare.

— Deci asta era, spuse el, aproape şoptind ca pentru sine. Asta te supăra. Elena deschise gura, dar el continuă. — Ştiam că ceva nu este în regulă. Ştiam că-mi ascunzi ceva. Dut... Scutură din cap şi schiţă un zâmbet. Nu mai contează. N-am vrut să-ţi invadez inti e

i măcar nu am vrut să te întreb. Şi în tot acest timp, tu îţi făceai griji cum să mă i pea îşi simţi limba lipită de cerul gurii. Şi vorbele păreau să i se fi blocat um în minte.u e tot, se gândi ea, dar nu putu să o spună cu voce tare, nu acum, cân d ochii lui Ştefanarătau aşa, nu când chipul lui era dintr-odată atât de luminos. — Azi, c i-ai spus că tresă stăm de vorbă, am crezut că te-ai răzgândit în privinţa mea, spuse lu, Iară urmă de aue. Şi nu te-aş fi învinovăţit. Dar în schimb... Clătină din . Elena, spuse el, iar ea i sede piept. Era atât de bine în braţele lui, era exa ct aşa cum trebuia să fie. Nici măcar ndăduse seama cât de prost stătuseră lucrurile î până acum, când senzaţia de rău dispăruseea ea, aşa se simţise în acea




minunată primă noapte, când Ştefan o luase în braţe. Toată dulceaţa şi blândeţea din lumelo unde îi era locul. Acolo unde va fi întotdeauna locul ei. Toate celel alte fuseseră uitate. La fel ca la început, Elena se simţea de parcă i-ar fi putut citi gândurile luiŞtefan. Erau legaţi unul de altul, erau unul parte din celălalt. Inimile l or băteau în acelaşi ritm. Un singur lucru mai lipsea ca totul să fie complet. Elena ştia asta şi îşi dă

ul într-o parte, trăgându-l spre spate ca să-şi elibereze gâtul. Iar de Ştefan nu mai protnici nu-i mai rezistă. In loc de refuz, radia de o profundă acc eptare — şi de o profundănevoie. Sentimente de dragoste, de încântare, de preţuire, toate copleşiră şi, cu o bucuriincredibilă, realiză că erau sentimentele lui. Pentru o clipă, văzu prin ochii lui şi simţde mult ţinea la ea. Ar fi putut să fie înfricoşător, dacă tele ei pentru el nu ar fi fosta fel de puternice. Nu simţi nici o durere când dinţi i lui îi străpunseră pielea gâtului,ci măcar nu-i trecu prin minte faptul că, fără să ma, îi oferise partea neatinsă, chiar daele rănilor lăsate de Damon se vindecaseră de a. Se agăţă de el când încercă să-şi ridicel nu cedă şi în cele din urmă ea

trebui să îl lase să facă ce vrea. Fără să-i dea drumul din braţe, Ştefan întinse mâna sprmâner de ivoriu şi, cu o mişcare scurtă, îşi lăsă propriul sânge să curgă. Când g ei se în

. Apoi se ţinură pur şi simplu în braţe, fără să-şi dea seama mpului sau de orice altceva.imţea că nu mai exista nimic în afară de ei doi. — Te iubesc, spuse el încet. La început,ala ei plăcută, Elena acceptă pur şi simplu cuv e. Apoi, cu un fior dulce, înţelese ce-i ssese el. 0 iubea. O ştiuse dintotdeauna, d ar era prima oară când o spunea. — Te iubesc,Ştefan, îi şopti ea răspunsul. Se miră când e arse şi se retrase uşor în spate, până cânde făcea. îşi băgase mâna pe su e afară lanţul pe care îl purta la gât de când îl ştia. Pede aur, perfect t, împodobit cu lapislazuli. Era inelul lui Katherine. în timp ce Elena îl privea, el îşi desfăcu lanţul, scoţând de pe el inelul delicat de aur.




— Când Katherine a murit, spuse el, am crezut că n-am să mai pot iubi vreodată pe altcineva. Chiar dacă ştiam că ea ar fi vrut s-o fac, eram sigur că nu se va mai întâmpla. Dar m-lat. Am păstrat inelul pentru că era un simbol al ei, continuă el după o scurtă pauză. Aşputeam păstra în inima mea. Dar acum aş vrea să fie un simbol pentru altceva. Ezită din nou, aproape temându-se să-i întâlnească privirea. Având în vedere cum stau lucrurile, n-a

un drept să-ţi cer asta. Dar, Elena... Îşi feri privirea câteva minute, ascunzându-şi z iudar în cele din urmă cedă, iar ochii lui îi întâlniră pe ai ei. Elena nu mai putea s beasmai putea nici măcar să respire. Dar Ştefan îi interpretă greşit tăcerea. Speran ochii lustinse şi-şi întoarse privirea. — Ai dreptate, spuse el. E imposibil. Sunt prea multe obstacole, toate din cauza mea. Din cauza a ceea ce sunt. Cineva ca t ine n-ar trebui să se lege vreodată de unul ca mine. N-ar fi trebuit nici măcar să suger ez... — Ştef! îl întrerupse Elena. Ştefan, dacă vrei să taci o clipă... — ... aşa că uită us... — Ştefefan, uită-te la mine. încet, el se supuse şi se întoarse din n spre ea. Se uită în ochiişi expresia amară de autoacuzare i se şterse de pe chip,

înlocuită de o privire care o făcu să-şi piardă din nou răsuflarea. Apoi, tot încet, luă mîntinsese. Cu grijă, aproape ceremonios, în timp ce amândoi se priveau, el îi pus e inelu

l pe deget. Se potrivea ca şi când ar fi fost făcut pentru ea. Aurul străluci bog at în lumină, iar piatra de lapislazuli aruncă o sclipire albastră desăvârşită şi vibrantă, c adânde zăpadă neatinsă. — Va trebui să păstrăm secretul o vreme, spuse ea, a tremurai din vocuşa Judith ar face atac de cord să ştie că m-am logodit înainte să t in liceul. Dar vara vtoare împlinesc optsprezece ani şi nu ne mai poate opri. — Elen a, eşti sigură că-ţi doreşa? Viaţa alături de mine nu va fi uşoară. Voi fi mereu altf tine, oricât de mult aş încercacă vrei să te răzgândeşti vreodată... — Atâta timp cât m i răzgândi niciodată. El o luă dsimţi cum o cuprind din nou pacea şi a. Dar mai era încă o temere care pândea la limita conştiinţei ei. —Ştefan, în legătură cu ne: dacă Tyler şi Caroline îşi duc planul la




îndeplinire, nu mai contează dacă mă răzgândesc sau nu. — Atunci va trebui să ne asigurămla îndeplinire. Dacă mă ajută Bonnie şi Meredith, sunt sigur că pot să iau jurnalul la Cane. Dar chiar dacă nu reuşesc, n-am să fug. Nu te părăsesc, Elena; o să rămân aic să lupt.face rău, Ştefan, iar eu n-aş suporta asta. — Iar eu n-aş putea să t m decis. Lasă-mă pemi fac griji pentru ce va urma; o să găsesc eu o metodă. Şi dac .. ei bine, indiferent c

e se va întâmpla, rămân cu tine. O să fim împreună. — O să fim împr Elena, şi îşi lăsă capcită că în sfârşit putea să nu se mai gândească ineri, 29 noiembrie

Dragă Jurnalule, E târziu, dar nu pot să dorm. Separe că nu mai am nevoie de atât de multsomn ca înainte. Ei bine, mâine e ziua cea mare. Am vorbit astă-seară cu Bonnie şi Meredith. Planul lui Ştefan e definiţia simplităţii. Ideea e că, oricât de bine l-ar fi ascuns,oline trebuie să ia mâine cu ea

jurnalul. Dar lecturile noastre sunt ultimele puncte din program, iar ea trebuiemai întâi să ia parte la paradă şi la toate celelalte. Va trebui să ascundă jurnalul undet acest timp. Aşa că, dacă o urmărim din clipa în care pleacă de acasă şi până când pune si să putem vedea unde îl ţine. Şi, de vreme ce nici măcar nu bănuieşte că n em suspicioşi,

e în gardă. Atunci punem mâna pe el. Motivul pentru care planul va funcţiona este că toatăumea va fi îmbrăcată în costume de epocă. Doamna Grimesby, biblio a, o să ne ajute să ne phainele de secol XIX înainte de paradă şi nu putem să avem cu oi nimic altceva care nuface parte din costum. Nici genţi, nici rucsacuri. Nici j urnale! Caroline va trebui să-l lase undeva la un moment dat. O să o urmărim pe rând. Bo nnie o să aştepte în faţaei şi o să vadă ce are cu ea când pleacă. Eu o voi urmări c e îmbrace acasă la doamna GriApoi, în timpul paradei, Ştefan şi Meredith or să intre casă sau în maşina familiei Forbeacă acolo îl ascunde, şi or să-şi facă treaba.




Nu văd cum am putea să dăm greş. Şi nici nu pot să spun cât de bine mă simt acum. E atât dut să împărtăşesc povestea asta cu Ştefan. Mi-am învăţat lecţia; n-o să-i mai ascund odatărt inelul. Dacă doamna Grimesby mă întreabă ce e cu el, o să-i spun iar mai vechi decât selul al XIX-lea, că e din epoca Renaşterii, din Italia. Mi-ar p lăcea să văd ce faţă face csă-i spun asta. Mai bine încerc să adorm. Sper să nu visez




Bonnie tremura în timp ce aştepta în faţa casei înalte, în stil victorian. Aerul era îngheimineaţa asta şi, cu toate că era d ra 8, soarele încă nu se ivise. Cerul era pur şi simplo masă compactă de nori negri şi ce uşii, creând dedesubt un crepuscul nepământean. Începua să bată din picioare şi să-şi ile una de alta când uşa familiei Forbes se deschise. Bonne dădu puţin mai în spate, în tufişul care-i servea drept ascunzătoare, şi privi familia î

du-se spre maşină. Domn Forbes nu ducea decât camera de filmat. Doamna Forbes avea geanta şi un scaun pliant . Daniel Forbes, fratele mai mic al lui Caroline, avea şi elun scaun pliant. Iar Caroline... Bonnie se aplecă înainte, răsuflând satisfăcută. Carolinera îmbrăcată în jean ver gros şi avea în mână un fel de

geantă în formă de săculeţ strâns la gură. Nu era prea mare, dar suficient cât să încapă îtriumf, Bonnie aşteptă în spatele tufişului până când maşina se îndepărt pre intersecţiah Street şi Hawthorne Drive. —Uite-o, mătuşă Judith, opreşte, e olţ. Maşina încetini şi ap, iar Bonnie se strecură pe bancheta din spate, lângă E a. — Are-o geantă ca un săculeţ alpti ea Elenei la ureche, în timp ce mătuşa Judith din nou. Furnicături de entuziasm îi cuprinseră Elenei tot trupul şi îi strânse mâna lui B ie. — Bun, şopti ea. Acum să vedem dacăea la doamna Grimesby. Dacă nu, îi spui lui Meredith că e în maşină. Bonnie încuviinţă di

strânse şi ea mâna Elenei. Ajunser mesby exact la timp ca să o vadă pe Caroline intrând încu gentuţa albă pe braţ. Bonn lena schimbară o privire. Acum era treaba Elenei să vadă unavea s-o lase Caroline în casă. — Cobor şi eu imediat, domnişoară Gilbert, îi spuse Bonnii Judith, în timp ce sărea din maşină. Avea să aştepte afară cu Meredith până când Elena lunde-i ascu a. Important era să nu o facă pe Caroline să bănuiască ceva neobişnuit.




Doamna Grimesby, care îi deschise Elenei după ce bătuse la uşă, era bibliotecara oraşului.sa ei arăta şi ea aproape ca o bibliotecă; erau peste tot rafturi de cărţi şi alte cărţi zri pe jos. Tot ea era şi păstrătoarea artefactelor istorice ale oraşului, inclusiv a hainelor care datau încă din primele zile de la înfiinţarea oraşului. In acea clipă, casa răsde voci tinere, iar dormitoarele erau pline de eleve aflate în stadii diferit e de

dezbrăcare. Doamna Grimesby supraveghea întotdeauna costumaţia pentru paradă. Elena tocmai se pregătea să o roage s-o bage în aceeaşi cameră cu Caroline, dar nu mai era nevo ie.Doamna Grimesby o şi grăbea să intre. Caroline, îmbrăcată doar în lenjeria ei de firmă, ei ceea ce ar fi trebuit să fie, cu siguranţă, o privire nonşalantă, dar Elena dete ta satisfacţia mârşavă pe care o ascundea. Se forţă să privească rochia pe care doamna Grim o ridpe pat. — Poftim, Elena. Una dintre piesele noastre cel mai bine păstrat e. Totul este cât se poate de autentic, inclusiv panglicile. Se presupune că această r ochie i-aaparţinut Honoriei Fell. — E minunată, spuse Elena, iar doamna Grimesby scut ură delicat faldurile albe ale rochiei. Din ce e făcută?

— Din muselină de Moravia şi voal de mătase. De vreme ce e destul de rece azi, ai puteasă porţi jacheta asta de catifea pe deasupra, îi arătă bibliotecara o hăinuţă de un roz pa

pătarul unui scaun. Elena aruncă o privire furişă spre Caroline, care începuse să se sc im. Da, iată şi geanta, la picioarele lui Caroline. Se întrebă dacă să pună mâna pe ea, d ammesby era încă în încăpere. Rochia de muselină era foarte simplă, materialul era st sus, si, cu o panglică roz pal. Mânecile uşor bufante şi lungi până la cot erau şi el ate cu pani de aceeaşi culoare. Hainele fuseseră suficient de largi la jumătatea s ecolului al XIX-lea încât rochia să i se potrivească unei tinere din secolul XX, mai ale s dacă era subrică. Elena îi zâmbi doamnei Grimesby în timp ce era condusă spre oglindă. a fost a HonoriFell? întrebă ea, gândindu-se la imaginea de marmură a doamnei care zăc ea în mormântul evechea biserică aflată în ruine. — Cel puţin aşa se spune, răspunse imesby. Chiar menţionetfel de rochie în jurnalul ei, aşa că suntem destul de sigur i. — Avea un jurnal? făcu Elena uimită.




— Oh, desigur. Îl am într-o cutie, în living; o să i-l arăt când ieşim. In ceea ce priveştce e asta? Ceva violet pluti până pe podea când Elena ridică haina. Simţi cum îi în aţă crinse bileţelul, înainte ca doamna Grimesby să se aplece, şi aruncă o privire te el. Un singur rând. îşi aminti că scrisese asta în vechiul ei jurnal pe 4 septembrie, în prima ei zde şcoală. După aceea, tăiase ceea ce scrisese. Cuvintele acestea însă nu erau ate; erau c

re şi apăsate. Azi o să se întâmple ceva îngrozitor. Elena abia se abţinu să n toarcă spree şi să nu-i trântească bileţelul în faţă. Dar asta ar fi însemnat să st e strădui să rămâtolea bucăţica de hârtie şi o arunca într-un coş d işte gunoi, spuse ea şi se întoarse sprGrimesby, cu umerii încordaţi. Caroline nu spuse nimic, dar Elena putea să-i simtă ochii verzi privind-o triumfător. Aşteaptă tu num ai puţin, şi-ai să vezi, se gândi ea. Aşteappână îmi iau jurnalul înapoi. O să-l a şi cu tine o să stăm puţin de vorbă.

— Sunt gata, îi spuse apoi doamnei Grimesby. —Şi eu, spuse şi Caroline pe un ton sfios. Elena îi aruncă celeilalte fete o privire plină de indiferenţă rece. Veşmântul verde al luiine, cu cingătorile lui lungi albe şi verzi, nu era nici pe departe la fel de frumos ca al ei. — Minunat. Fetelor, mergeţi şi aşteptaţi-vă trăsurile. Oh, Caroline, nu-ţi uitu-l uit, zâmbi Caroline şi se aplecă după săculeţul de la picioarele ei. Noroc că din a în

era nu putea să-i vadă faţa Elenei, pentru că în clipa acea indiferenţa rece disp ca prinrmec. Elena se uita, prostită, cum Caroline îşi prindea săculeţul în talie. Uimi ea ei nucăpă însă doamnei Grimesby. — E un reticul, strămoşul genţilor noastre moderne ică femeialitate. Doamnele obişnuiau să-şi ţină în el mănuşile şi evantaiul. Carol it şi 1-a luat săsă-i repare nişte mărgele stricate... Foarte amabil din p ea ei. —Sigur că da, reuşi să îElena cu vocea sufocată. Trebuia sa iasă imediat, alt ceva îngrozitor s-ar putea întâmplachiar atunci. Era gata să înceapă să ţipe sau să mătur




jos cu Caroline sau pur şi simplu să explodeze. — Am nevoie de puţin aer curat, spuse ea. Ţâşni din cameră şi din casă, năpustindu-se afară. Bonnie şi Meredith o aşteptau în maşenei bătea ciudat în timp ce se îndrepta spre ea şi se apleca pe fereastră. — Ne a făcut fa, spuse ea încet. Săculeţul face parte din costumaţie şi o să-l poarte cu ea tă ziua. BonMeredith căscară ochii mari mai întâi la ea, apoi una la cealaltă. — Păi unci ce-o să fac

ebă Bonnie. — Nu ştiu, spuse Elena şi realiză, în sfârşit, în ce si oare se afla. Nu ştiu!urmărim în continuare. Poate îl scoate la prânz sau altu deva... Dar vocea lui Meredithsuna goală. Ştiau cu toatele adevărul, se gândi Elena, ia r adevărul era că nu mai aveauci o speranţă. Pierduseră. Bonnie privi în oglinda retrovi oare, apoi se răsuci pe scaun.-a venit trăsura. Elena se uită şi ea. Doi cai albi trăg pe stradă o trăsurică proaspăt retă. Roţile erau împodobite cu hârtie creponată, ban ra decorată cu ferigi, iar un banner

uriaş amplasat lateral proclama „Spiritul oraşului Fell's Church". Elena nu mai avu timp decât pentru un singur mesaj disperat. — N-o scăpaţi din ochi, spuse ea. Şi dacă rămâne şi pentru o clipă... Apoi trebui să plece. Dar în toată dimineaţa aceea lungă şi cu u exnici o clipă în care Caroline să fi rămas singură. Fusese înconjurată de o mulţi spectatontru Elena, parada era pură tortură. Stătea în trăsură alături de primar şi a lui, încercâ

încercând să arate normal. Dar groaza morbidă o apăsa ca o g e piept. Undeva, în faţa ei,ntre grupurile care mărşăluiau, printre fanfare şi maşini d potabile deschise, era Caroline. Elena uitase să fie atentă în ce car alegoric era. Pr obabil în primul; mulţi tineri costumaţi erau acolo. Nu mai conta. Oriunde ar fi fost, jumătate de oraş era cu ochii peCaroline. Masa de după paradă a avut loc în cantina şcoli . Elena era în continuare reţinla masă cu primarul Dawley şi cu soţia lui. Caroline stă la o masă din apropiere; Elena putea să-i vadă din spate părul roşcat strălucitor. Iar ală i, uneori aplecându-se posesiv ca, şedea Tyler Smallwood.




Elena era aşezată în poziţia perfectă ca să observe micul incident care se petrecu pe la jatea mesei. Inima îi bătu să o sufoce când îl văzu pe Ştefan, cu un aer relaxat, apropiindale de masa lui Caroline. Vorbi cu Caroline. Elena îi privea, uitând chiar şi să se m aijoace cu mâncarea care-i rămăsese neatinsă în farfurie. Dar ceea ce văzu apoi îi făcu inin piept. Caroline îşi lăsase capul într-o parte şi îi răspunsese scurt, apoi se în la mân

. Tyler ţâşnise în picioare, cu faţa roşie ca racul, gesticulând furios, şi ai aşeză la loe Ştefan le întoarse spatele. Ştefan se uită la Elena în timp c pentru o clipă, ochii lorîntâlniră într-o legătură mută. Deci nu putea să facă nimic. Puterile îi reveniseră, Tylea distanţă de Caroline. Greutatea cumplită co a să-i apese plămânii Elenei, aşa încât abiaea respira. După aceea, nu mai putu dec e adâncească într-o negură de disperare şi deznădepână când cineva o bătu uşor pe umăr mpul să urce pe scenă. Ascultă aproape cu indiferenţăe bun venit al primarului Dawley, care vorbea despre „vremurile de încercări" ce se

abătuseră de curând peste Fell's Church şi despre spiritul comunităţii care îi susţinuse pte ultime luni. Apoi se înmânară premiile, bursele de studiu pentru elevi, pentru sportivi şi pentru servicii aduse comunităţii. Matt câştigase titlul de „Cel mai bun atlet l alui" şi Elena îl văzu uitându-se ciudat la ea. Apoi începu spectacolul. Copiii de la ş oal

primară chicotiră, se împiedicară şi îşi uitară replicile în timp ce prezentau scene d meilui Fell's Church până în vremurile Războiului Civil. Elena îi privi fără să î . De asearămeţită şi tremura, iar acum se simţea de parcă tocmai o lovea o grip eierul ei, de obiceiplin de calcule şi de strategii, era acum gol. Nu mai putea să gândească. Aproape că nicinu-i mai păsa. Spectacolul se încheie cu licăriri de bliţuri şi ze frenetice. Când şi ultisoldăţel confederat părăsi în sfârşit scena, primarul Dawley re. —Şi acum, spuse el, urmeacare vor susţine ceremonia de închidere. Vă rog să a udaţi Spiritul Independenţei, SpirituFidelităţii şi Spiritul oraşului Fell's Church! Apla zele erau şi mai furtunoase. Elena stea lângă John Clifford, elevul genial din anul te rminal care fusese ales să reprezinte




Spiritul Independenţei. De cealaltă parte a lui John era Caroline. Cercetând-o cu o privire detaşată, aproape apatică, Elena observă că arăta minunat: cu capul dat pe spate, cchii strălucind şi cu obrajii îmbujoraţi. John începu primul, potrivindu-şi ochelarii şi mnul înainte să deschidă cartea maronie groasă de pe pupitru. Oficial, elevii din anul terminal aveau libertatea să aleagă singuri ceea ce voiau să citească; în realitate, aproa p

e de fiecare dată era vorba de lucrările lui M.C. Marsh, singurul poet pe care-l dăduse vreodată oraşul Fell's Church. Pe toată durata lecturii lui John, Caroline atrase atenţia asupra ei. Zâmbi publicului, îşi scutură părul, cântări săculeţul atârnat în taliel trăistuţei, iar Elena se trezi că nu-şi putea lua ochii de la ea, hipnoti zată, memorândocul fiecărei mărgeluţe. John făcu o plecăciune şi îşi reluă locul lângă El reptă umerii şa paşi până la pupitru cu o ţinută de manechin. De data a aplauzele erau amestecate cu fluierături. Dar Caroline nu zâmbi; arborase un aer de responsabilitate tragică. Cu o coordonare impecabilă, aşteptă până când liniştea perfectă aura în sală şi abia apoi vorbi.

—Îmi propusesem să citesc azi o poezie a lui M.C. Marsh, spuse ea, apoi adăugă, în linişteind de curiozitate: dar n-am s-o fac. De ce să citesc de aici, făcu ea, ridicând vol umul de poezii din secolul al XIX-lea, când există ceva mult mai... relevant... într-o

altă carte pe care am găsit-o întâmplător? „Sau, mai bine zis, pe care ai furat-o întâmplăa. Ochii ei trecură peste chipurile din mulţime, în căutarea lui Ştefan. Era aşezat ndevapate, cu Bonnie şi Meredith de-o parte şi de alta, gata parcă să-l protejeze. Ap oi, Elena observă altceva. Tyler, împreună cu Dick şi alţi câţiva băieţi, stătea doar la câ patelrau mai mari decât cei de liceu, erau cinci şi păreau destul de duri. Du-te, se gândi Elena, întâlnindu-i din nou privirile lui Ştefan. îl implora să înţeleagă să-i spună. Du-te,rog, pleacă înainte să se întâmple. Pleacă acum. Foarte înce e imperceptibil, Ştefan scutuap. Degetele lui Caroline pipăiau săculeţul, cuprinse de nerăbdare. — Ceea ce am să citescste legat de oraşul Fell's Church de azi, nu de a cum o sută sau două sute de ani, spuse ea, însufleţită parcă de o febră plină de exaltare. important acum, pentru că este vorbspre




cineva care trăieşte în acelaşi oraş cu noi. De fapt, se află chiar aici, în această încăper îi scrisese discursul, hotărî Elena. Luna trecută, în sala de sport, demonstra e un oarecare talent pentru astfel de lucruri. Oh, Ştefan, oh, Ştefan, mi-e atât de fr ică... Gândurile ei o luară razna când Caroline băgă mâna în săculeţ. — Cred că o să înţele d o să asine şi, cu o mişcare scurtă, scoase la iveală din trăistuţă o lită în catifea şi o ridică

ramatic. Cred că va aduce multe explicaţii în leg ceea ce se întâmplă în ultima vreme în FChurch. Respirând repede, îşi întoarse privir a publicul vrăjit la cărţulia din mâna ei. Eproape că-şi pierdu cunoştinţa când Carol ase la iveală jurnalul. Puncte strălucitoare denă îi înceţoşară marginile privirii. Am o cuprinse cu totul, gata să o copleşească, dar înea Elena observă ceva. Probabi l că vederea îi juca feste. Probabil că o ameţiseră reflectrele de pe scenă şi luminile M rilor. Cu siguranţă, se simţea gata să leşine în orice momeci nu era de mirare că nu vedea bine. Coperta cărţuliei din mâna lui Caroline părea verde,nu albastră. Probabil că iau razna... sau poate că totul e doar un vis... sau poate căe o iluzie optică,

din cauza luminii. Dar ia te uită la figura lui Caroline! Caroline se uita cu guracăscată la cărţulia de catifea. Părea să fi uitat cu totul de public. Răsuci iar şi iar j

ni, uitându-se la el pe toate părţile. Gesturile ei deveneau disperate. Băgă din no a în seţ, ca şi când ar fi sperat să găsească, printr-o minune, altceva înăuntru. Apoi perată peşi când ceea ce căuta ar fi putut să-i cadă pe undeva, pe drum. Publicu urmura, pierzândurăbdarea. Primarul Dawley şi directorul şcolii schimbau între ei privi i încruntate şi strau din buze. Negăsind nimic pe jos, Caroline se uită din nou la cărţ e. Dar acum o privea de parcă ar fi fost vreun scorpion. Cu un gest brusc, o desch ise şi se uită înăuntru, de parcă ar fi sperat ca numai coperta să fi fost schimbată, iar c ntele dinăuntru să fi fost încă ale Elenei. Apoi se uită din nou, încet, de la carte la sal înţesată de oameni. See din nou tăcerea, iar timpul se scurgea agonizant, în timp ce toţi ochii erau aţintiţi asupra fetei în veşmânt verde pal. Cu un ţipăt nearticulat, Caroli răsuci şi coborî ca o furpe scenă. In trecere, vru să o izbească pe Elena, cu chip desfigurat de furie şi ură.




Încet, cu o senzaţie de plutire, Elena se aplecă să ridice obiectul cu care Caroline încercase să o lovească. Jurnalul lui Caroline. Agitaţia se declanşa în spatele Elenei, unde clergară după Caroline, dar şi în faţa ei, unde cei din public începură să comenteze furibte, să se certe. Elena dădu din nou cu ochii de Ştefan. Părea să jubileze. Dar era el la fel de uluit ca şi Elena. La fel erau şi Meredith şi Bonnie. Când ochii lui Ştefan îi tâlni

ai ei, Elena simţi un fior de mulţumire şi de bucurie, dar sentimentul care o d ominaera teama. Era un miracol. Rămaşi fără orice speranţă, fuseseră salvaţi. Şi atunci oc descn cap întunecat în mulţime. Damon stătea rezemat — într-un fel detaşat, l peretele dinspred. Buzele lui schiţau o jumătate de zâmbet, iar privirea lui susţin u cu îndrăzneală priviElenei. Primarul Dawley era lângă ea, împingând-o înainte, obligâ ea să facă linişte, încetaureze ordinea. Era complet inutil. Elena îşi citi d sul cu o voce visătoare în faţa unuigrup de oameni care bolboroseau fără să-i acorde nici ea mai mică atenţie. Nici ea nu eraatentă; habar nu avea ce cuvinte

pronunţa. Din când în când, ridica ochii şi se uita la Damon. Când încheie, se auziră aplaice şi distrate, iar primarul anunţă restul programului pentru după-amiaza aceea. Ap oise termină totul, iar Elena era liberă. Pluti jos de pe scenă, fără să aibă nici cea mai g

conştientă încotro se îndrepta, dar picioarele o pur-tară către peretele dinspre no Damonfăcu semn cu capul spre uşa laterală, iar ea îl urmă. Aerul din curte era plăcut ritor cânai din sala aglomerată, iar norii de deasupra erau argintii şi se rostogo leau pe cer. Damon o aştepta. încetini paşii, dar nu se opri. Se apropie până ajunse la o palmă diste el, căutându-i chipul cu privirea. Urmă un lung moment de tăcere, după ca vorbi: — De ceCredeam că te interesează mai mult cum. Am fost invitat la cafea de d imineaţă, după ce amfăcut cunoştinţă întâmplător săptămâna trecută, spuse el, bătându-se u — Dar de ce? El ride-o clipă, ceva care semăna a consternare trecu peste trăsăturile lui perfect conturate. Elenei i se




păru că nici el nu ştia de ce, sau că nu voia să recunoască. — Am eu motivele mele, spusecred. Ceva se lega între ei, ceva a cărui putere o îngrozea pe Elena. — Nu cred că aste asunt motivele. O sclipire periculoasă se aprinse în ochii aceia întunecaţi. — Nu mă provo, Elena. Ea veni şi mai aproape, gata să-l atingă, şi îl privi drept în ochi. — Cred, spuscă poate ai nevoie să fii provocat. Faţa lui era la doar câţiva centimetri distanţă de a ,

Elena nu avea să ştie niciodată ce s-ar fi putut întâmpla în momentul acela dacă nu a geaei o voce. — Deci ai reuşit să ajungi până la urmă! Mă bucur foarte mult! Era m h. Elenaimţi de parcă ar fi fost trasă dintr-o lume într-alta. Clipi ameţită şi se dăd i, respirânrul pe care până atunci nu-şi dăduse seama că-l ţinuse în piept. — Şi asculţi şi pe Elenauşa Judith, din ce în ce mai

fericită. Elena, te-ai descurcat minunat, dar nu ştiu ce s-a întâmplat cu Caroline. Fetele din oraşul ăsta se poartă din ce în ce mai ciudat în ultima vreme. — Emoţiile, sugerăchipul studiat şi solemn. Elena simţi impulsul să chicotească, apoi o cuprinse iritar ea. Era foarte bine că-i era recunoscătoare lui Damon pentru că-i salvase, dar totuşi, d acă nu ar fi fost Damon, n-ar fi avut probleme în primul rând. Damon comisese crimele pe care Caroline voia să i le pună în cârcă lui Ştefan. — Dar unde e Ştefan? zise ea, gândi

e. Le văzuse pe Bonnie şi pe Meredith singure în curte. Mătuşa Judith nu-şi ascunse ezaprorea. — Nu l-am văzut, spuse ea scurt, apoi zâmbi afectuos. Dar am o idee; ce-a r fi să vii cu noi la cină, Damon? Şi apoi poate că tu şi Elena aţi putea... — Termină! se e ElenaDamon. El arboră o expresie nedumerită şi politicoasă. — Poftim? făcu mătuşa J . — Termindin nou Elena lui Damon. Ştii bine ce. încetează imediat!




se enerva rareori, dar acum era furioasă. Eşti prea mare ca să te mai porţi aşa. — Nu e lide politeţe! Nu înţelegi... — Ba înţeleg Foarte bine. Te porţi la fel ca atunci când Damonnoi la cină. Nu crezi că un musafir merită ceva mai mult respect? Pe Elena o cupr inseun sentiment de frustrare. — Nici măcar nu ştii despre ce vorbeşti, spuse ea. Era d ejaprea mult. Să audă cuvintele lui Damon ieşind de pe buzele mătuşii Judith... era de ne su

portat. — Elena! o repezi mătuşa Judith, în timp ce un val de roşeaţă îi urca în obraji. trtamentul tău! Şi trebuie să spun că purtarea asta copilărească a început de cân zi cu băiOh, „băiatul ăla", îl străpunse Elena cu privirea pe Damon. Elena, eşti nepoliticoasă! Mătth




— Da, băiatul ăla! răspunse mătuşa Judith. De când ţi-ai pierdut capul din cauza lui, eştirsoană. Iresponsabilă, secretoasă şi sfidătoare! A avut încă de la început o influ asupraam de gând să mai tolerez acest lucru. — Serios? Elena se simţea ca şi când fi vorbit cu Don şi cu mătuşa Judith în acelaşi timp şi se uita întruna de la unul la cel . Toate emoţiicare şi le reţinuse în ultimele zile — ba chiar în ultimele săptămâni, le luni, de când Şt

se în viaţa ei — dădeau năvală. Simţea în interior un fel de v supra căruia nu avea nici ucontrol. îşi dădu seama că tremură. — Ghinion! O să tre că să-l tolerezi. N-o să renunţ nan, pentru nimic în lume. Şi în nici un ca u tine ! Aceste ultime cuvinte îi fuseseră adresate lui Damon, dar mătuşa Judith simţi că s sufocă. — Destul! izbucni Robert, care îşi făriţia împreună cu Margaret, întunecat omnişoară, dacă aşa te încurajează băiatul ăla să vo— Nu e „băiatul pas înapoi, ca să-i poată vedea pe toţi. Se dădea în spectacol, toată lumte se u la ea. Dar nu-i păsa.

îşi ascunsese atât de mult sentimentele, îşi reţinuse atâta vreme neliniştea, teama şi furetului! Toate temerile pentru Ştefan, toată teroarea pe care i-o provoca Damon , toată ruşinea şi umilinţa de la şcoală, pe toate le îngropase adânc. Dar acum toate ieşea pradintr-odată, într-o avalanşă de o violenţă imposibil de stăpânit. Inima îi b ebuneşte şi s

sc urechile. Nimic nu mai conta, decât să-i rănească pe oameni are stăteau acum în faţa eie arate ea tuturor! — Nu e „băiatul ăla", spuse ea din nou o voce rece ca moartea. E Ştefan şi e singurul om la care ţin. Şi ne-am logodit. — Oh, nu fi ridicolă! tună Robert. Era uima picătură. — Ţi se pară că e ridicol? întrebă ea, ridic ei mâna cu inelul. O să ne căsăsă vă căsătoriţi, începu Robert. Toată lume Damon îi prinse mâna şi se uită la inel, apoirusc şi se îndepărtă, cu fiecar reunat de o sălbăticie abia reţinută. Robert bolborosea cesperat. Mătuşa Judith fierb a. — Elena, îţi interzic cu desăvârşire... — Nu eşti mama mea!lacrimile stă nevoia să plece, să fie singură, sau cu cineva care o iubea. Dacă întreabă Şspune-i




aştept la pensiune, adăugă ea şi îşi croi drum prin mulţime. Se aştepta, într-un fel, ca Bh să o urmeze, dar se bucură când n-o făcură. Parcarea era plină de maşini, dar aproa lipsoameni. Majoritatea familiilor rămâneau să participe la activităţile de după-ami Dar un Fd sedan ponosit era parcat în apropiere şi o figură familiară descuia portiera . — Matt! Pleci? Se hotărî pe loc. Era prea frig ca să meargă pe jos până la pensiune. — Po Nu, trebu

l ajut pe antrenorul Lyman să scoată mesele. Lăsam asta aici, spuse el, aruncând premiulde „Cel mai bun atlet al anului" pe scaunul din faţă. Te simţi bine? Făcu chii mari văzânfaţa. — Da... Nu. M-aş simţi mai bine dacă aş pleca de-aici. Pot să iau a? Măcar puţin? —r, dar... Ce-ar fi să mă laşi să te conduc? Mă duc să-i spun a ui. — Nu! Vreau să fiu puţi.. te rog, nu mai întreba nimic, spuse ea, aproape sm ulgându-i cheile din mână. Promitsă ţi-o aduc repede înapoi. Eu sau Ştefan. Dacă-l vezi, s i că sunt la pensiune. Şi îţi mu

Trase uşa după ea în ciuda protestelor lui şi ambala motorul, pornind cu un hârâit al cutide viteză, căci nu era obişnuită cu o maşină cu schimbător manual. Îl lăsă pe Matt în mijle după ea. Merse fără să vadă sau să audă cu adevărat ceva afară, plângând, pr i furtună dcu Ştefan... o să evadeze cu iubitul ei... O să le arate ei uror. N-o să mai pună piciorulniciodată în Fell's Church. Şi atunci o să-i pară rău mătuşi Iar Robert o să vadă cât de

. Dar Elena n-o să-i ierte niciodată. Niciodat despre ea, Elena nu avea nevoie de nimeni. Şi cu siguranţă nu avea nevoie de bătrânul lice u „Robert E. Lee", unde puteai să tensformi peste noapte din cea mai populară fată înt r-un paria doar pentru că iubeai pe cine nu trebuia. Nu avea nevoie nici de famili e, nici de prieteni, de nimeni..: Încetinind ca să intre pe aleea care ducea la pens iune, Elena simţi cum şi gândurile i semai liniştesc. Ei bine, nu era furioasă chiar pe t oţi prietenii ei. Bonnie şi Meredithnu-i făcuseră nimic. Şi nici Matt. Matt chiar era în r gulă. De fapt, poate că nu avea neie de el, dar maşina lui se dovedise destul de uti lă. Fără să vrea, Elena simţi cum un chotit îi urcă în gât. Bietul Matt. Toată lumea




împrumuta dinozaurul lui hârşâit de maşină. Probabil credea că ea şi Ştefan nu prea erau îcoteala o făcu să mai scape câteva lacrimi pe care şi le şterse, apoi scutură din p. Oh, Dmne, oare cum luaseră lucrurile întorsătura asta? Ce mai zi! Ar fi trebuit să-şi serbeze victoria acum, pentru că o învinseseră pe Caroline, şi, în schimb, stătea şi plâng aşina luCaroline fusese totuşi al naibii de caraghioasă. Elena se scutură din to t corpul de h

ohote aproape isterice de râs. Oh, ce faţă făcuse! Spera ca cineva să fi înreg strat momenl cu o cameră video. In cele din urmă se potoliră şi suspinele şi chicotelile , iar Elenasimţi cum o cuprinde oboseala. Se aplecă peste volan, încercând să nu se mai gâ dească lac o vreme, apoi coborî din maşină. O să urce să-l aştepte pe Ştefan şi după a meargă amânddezastrul pe care-l provocase ea. O să aibă mult de lucru, se gân i ea obosită. Biata mătuudith. Elena ţipase la ea în faţa a jumătate de oraş. De ce se adă unei supărări atât de memoţiile ei erau încă vii, după cum avea să constate în are găsi uşa pensiunii încuiată şi răspunse la sonerie,

Minunat, se gândi ea, simţind cum o înţeapă din nou ochii. Doamna Flowers s-a dus şi ea laua Oraşului. Iar acum nu putea decât să stea în maşină, sau afară, în furtuna asta, şi săprima oară când observa vremea, iar când o făcu, privi îngrijorată în jurul ei. a începus

ori şi răcoare, dar acum ceaţa plutea pe pământ, ca şi când ar fi ieşit dire câmpurile dinrii nu numai că se rostogoleau pe cer, ci clocoteau. Iar vântul e ra din ce în ce maiputernic. Gemea printre crengile stejarilor, smulgându-le ultime le frunze şi suflându-le departe, în vârtejuri. Zgomotul devenea din ce în ce mai puternic şi se transforma din geamăt în vuiet. Şi mai era ceva. Ceva care nu venea numai de la vân t, ci direct dinaer sau din spaţiul dimprejur. O senzaţie de presiune, de ameninţare, de forţă inimaginabilă. Devenea din ce în ce mai puternică, venea tot mai aproape, se strâ gea în jurul ei. Elena se întoarse cu faţa spre stejari. Erau câţiva în spatele casei şi al ai departe, amescându-se cu pădurea. Şi dincolo de toate erau râul şi cimitirul. Ceva... era acolo. Ceva... foarte rău... — Nu, şopti Elena. Nu-l vedea, dar putea să-l simtă. Ca o umbră uriaşă caridica să o cuprindă,




întunecând cerul. Simţea răul, ura, furia animalică. Setea de sânge. Ştefan folosise acestnte, dar ea nu le înţelesese. Acum simţi această sete de sânge... îndreptată împotriva eiîn ce mai intensă, o domina. încă nu vedea nimic, dar era ca şi când nişte aripi ur se deu, întinzându-se să cuprindă orizontul de-o parte şi de alta. Ceva cu o Putere d ncolo deorice capacitate de înţelegere... şi care voia să ucidă... —Nu! Alergă spre maşină momentu

acel ceva se năpustea către ea şi se desfăcea ca să o înşface. Mâinile se jurul mâneruluiui să descuie maşina. Vântul urla, ţipa, o trăgea de păr. Zgrunţ gheaţă îi intrau în ochi,ar în clipa aceea cheia se răsuci şi reuşi să deschidă siguranţă! Trânti uşa în urma ei şirea cu pumnul. Apoi se aplecă peste sc in dreapta, ca să verifice şi încuietoarea din cealaltă parte. Vântul urla afară cu mii de oci. Maşina începu să se zgâlţâie. — Termină! Da

Ţipătul ei slab se pierdu în vuietul general. îşi puse mâinile pe torpedou, ca şi când arprească maşina din zgâlţâit, dar aceasta se zdruncina din ce în ce mai tare, lovită d de gatunci văzu ceva. Luneta maşinii se aburise, dar reuşi să distingă forma prin Părea un soie pasăre mare, albă, făcută din ceaţă sau din zăpadă, cu conturul neclar. Nu ură decât căpi uriaşe, cuprinzătoare... şi venea după ea. Bagă cheia în cont o! Pleacă, acum! Mintea era comenzi. Bătrânul Ford hârâi, iar cauciucurile scrâşnir e decât vântul de afară în timp

e în mişcare. Iar forma din spatele ei o urmări, f se din ce în ce mai mare în oglinda retrovizoare. Du-te în oraş, du-te la Ştefan! Du-te! D u-te! Dar în timp ce roţile scârţâirăstânga pe Old Creek Road, lumina unui ful ntecă cerul. Dacă n-ar fi încetinit şi dacă n-ari fost deja cu piciorul pe frână, copacul fi căzut direct pe ea şi ar fi strivit-o. Astfel, impactul violent zgudui maşina ca u n cutremur, ratând la milimetru aripa din dreapta faţă. Copacul era o masă compactă de cre ngi grele şi unduitoare, iar trunchiul bloca de-acum complet drumul spre oraş.




Era prinsă în capcană. Singura ei cale spre casă era închisă. Era singură, nu mai avea nicare de Puterea asta teribilă... Putere. Asta era; asta era cheia. „Cu cât îţi sunt mai ariPuterile, cu atât eşti mai afectat de anumite limitări. Cu cât aparţii mai mult întuner cui, cu atât eşti mai legat de legile lui." Apă curgătoare! Dădu în spate, întorcând maşi aForma albă viră şi ea, năpustindu-se asupra maşinii, ratând-o la limită, l copacul căzut.

acceleră spre Old Creek Road prin mijlocul celei mai cumplite furtuni. încă era pe urmele ei. Un singur gând îi bubuia acum Elenei în minte. Trebuia să t averseze o apă curgătre, să lase chestia asta în urma ei. Urmară mai multe fulgere şi văz lţi copaci prăbuşiţi,strecură printre ei. Nu putea să mai fie mult. Văzu apa râului cind în stânga ei prin furta de gheaţă. Apoi văzu podul. Era acolo; reuşise! O rafală îi lapoviţa pe parbriz, dar o do parte cu ştergătoarele şi reuşi să mai arunce o privi afară. Asta era, trebuia să coteaci. Maşina se clătină şi derapa pe construcţia de le lena simţi roţile prinzându-se pe scâalunecoase, apoi blocându-se.

Disperată, încercă să o întoarcă din derapaj, dar nu vedea bine şi nici nu avea loc... Separapet, iar lemnul vechi al podului cedă sub greutatea pe care nu o mai putu susţine. O senzaţie cumplită de răsucire, de cădere, apoi maşina lovi apa. Elena auzi ţipet dar

eau să nu aibă vreo legătură cu ea. Râul o cuprinse în apele lui şi totul înjur deve ot, ce şi durere. O fereastră se sparse, lovită de bucăţi din pod, apoi alta. Apa înt necată seti asupra ei cu cioburi de sticlă ca nişte bucăţi de gheaţă. Era înghiţită d ai vedea; nua să iasă. Şi nu mai putea să respire. Era pierdută în tumultul ca de ad şi nu mai avea aerebuia să respire. Trebuia să scape de aici... — Ştefan, ajută-mă! . Dar din gura ei nu ieici un sunet. In schimb, apa ca gheaţa îi pătrunse în plămâni, i dând-o. încercă să i se oa peste puterile ei. Se împotrivi din ce în ce mai săl , mai dezlânat, apoi se opri. Şi înele din urmă totul se linişti. Bonnie şi Meredith scru au îngrijorate zona din jurul şcolii. Îl văzuseră pe Ştefan venind încoace, mai mult sau ma uţin forţat de Tyler şi de noii leteni. O luaseră pe urmele lui când începuse poveste aia cu Elena. Apoi Matt le informase că Elena o




luase din loc. Aşa că plecaseră din nou după Ştefan, dar nu mai era nimeni acolo. Nu mai erau nici măcar clădiri, în afară de o baracă semicirculară izolată, făcută din tablă onduşi furtuna! spuse Meredith. Ascultă şi tu ce vânt! Cred că o să plouă. — Sau o să n BonniOare unde s-au dus? — Nu-mi pasă; tot ce vreau e un acoperiş deasupra ca pului. Uitecă începe! Meredith gâfâi când prima rafală de apă îngheţată o lovi şi fugi împ spre cel m

ost — baraca. Acolo îl găsiră pe Ştefan. Uşa era întredeschisă, nie privi înăuntru şi săriTyler, şopti ea. Ai grijă! Intre Ştefan ş e băieţi aşezaţi în semicerc. Caroline stătea înebuie să fie la el! Mi 1-a a; ştiu sigur! zicea ea. — Ce a luat? întrebă Meredith cu vocetare. Toată lumea se întoars spre ea. Caroline se strâmbă când le văzu la uşă, iar Tyler mfară, le spus să fiţi implicate în povestea asta.

Meredith îl ignoră. — Ştefan, pot să vorbesc cu tine? — Imediat. Ai de gând să-i răspunzi-am luat? Ştefan se concentra complet asupra lui Tyler. — Sigur că-i răspund la într ebare. Imediat după ce-ţi răspund ţie. Tyler îşi strânse mâna butucănoasă pumn şi făcu un p rupore. Câţiva dintre durii din încăpere chicotiră. Bonnie deschise gura să spună: — Să ieşimDar ceea ce spuse de fapt fu: — Podul. Fusese destul de stran u cât să le atragă atenţia tuturor. — Poftim? întrebă Ştefan. — Podul, zise Bonnie din nou, ea sa spună asta. Făcu och

ari, îngrijorată. Auzea vocea ieşindu-i din gâtlej, dar nu av a nici un control asupra ei. Apoi ochii i se făcură şi mai mari, iar gura i se deschis e îngrozită, recăpătându-şi poce. — Podul, Dumnezeule, podul! Acolo e Elena! Ştefan buie s-o salvăm... oh, repede! —Bonnie, eşti sigură?




—Da, pentru Dumnezeu... acolo s-a dus. Se îneacă! Grăbeşte-te! Valuri de întuneric o copleBonnie. Dar nu putea să leşine acum; trebuia să ajungă la Elena. Ştefan şi Meredith ezitamoment, dar în clipa următoare Ştefan trecea de gaşca de golani, trântindu-i într-o partalta ca pe un castel din cărţi de joc. Se repezi direct spre parcare, trăgând-o pe B onnie după el. Tyler porni pe urmele lor, dar se opri în clipa în care vântul îl izbi cu p u

tere. — De ce să fi plecat pe furtuna asta? strigă Ştefan când urcară în maşina lui Meredipărată; Matt mi-a zis că a plecat cu Fordul lui, rosti pe nerăsuflate Meredith în lin iştedin maşină. Porni rapid şi goni împotriva vântului, accelerând periculos. A spus că s e lasiune. — Nu, e la pod! Meredith, grăbeşte-te! Oh, Dumnezeule, o să ajungem prea târziu! Lacrimile şiroiau pe obrajii lui Bonnie. Meredith apăsă acceleraţia până la podea. a se legăvită de suflul vântului şi de lapoviţă. Tot drumul acela de coşmar, Bonnie s cu degetele îte în scaunul din faţa ei. Atenţionările ferme ale lui Ştefan o împiedica Meredith să intr-un copac căzut de-a latul străzii. Ieşiră cu toţii

afară şi imediat simţiră biciuirea ca de pedeapsă a vântului. — E prea mare ca să poată fiui să mergem pe jos, ţipă Ştefan. Bineînţeles că era prea mare ca să poată fi mutat, Bonniurându-se deja printre ramuri. Era un stejar ajuns la maturitate. Da r odată trecută d

e partea cealaltă, rafala îngheţată îi alungă din minte orice gând. In cât e era deja ameţrumul păru să dureze ore întregi. încercară să alerge, dar vântul apoi. Abia dacă puteau stea lor. Dacă nu era Ştefan, ar fi căzut peste malul râ Bonnie începu să se împleticească,Era cât pe ce să se prăbuşească la pământ când rigând în faţă. Braţul lui Meredith se încouară din nou la fugă, împl . Dar când ajunseră lângă pod, imaginea din faţa ochilor le făcrească. — Dumnezeu lena! ţipă Bonnie. Podul Wickery era o masă compactă de moloz şi lemn.petul dispăruse omplet dintr-o parte a podului, iar scândurile cedaseră ca şi când le pocnise un pumn ur iaş. Dedesubt, apa întunecată se învolburase peste o grămadă de sfărâmăturiscufund arte din ele, ajunse complet sub apă, cu




excepţia farurilor, reprezentau maşina lui Matt. Meredith ţipa şi ea, dar ţipa la Ştefan.Nu poţi să te duci acolo jos! El nu aruncă nici măcar o privire înapoi. Plonja de pe mal ,iar apa se închise la loc în urma lui. Mai târziu, amintirile lui Bonnie despre această oră aveau să fie — din fericire — foarte vagi. îşi amintea că-l aşteptaseră pe Ştefancontinuare cu sălbăticie. îşi amintea că îşi pierduse aproape orice speranţă o siluetă înc

nându-se din apă. îşi amintea că nu simţise nici un fel de i doar o senzaţie copleşitoareere văzând trupul inert pe care Ştefan îl întinse pe m inea drumului. Şi îşi amintea faţa. Îşi amintea cum arăta atunci când încercau c re să o ajute pe Elena. Numai că cea care zcolo jos nu era Elena, ci doar o păpuşă de ceară cu trăsăturile Elenei. Nu era ceva în cari existat vreodată viaţă şi, cu sigura viaţă nici acum. Lui Bonnie i se păru chiar caraghio scuturau şi o apăsau pe piept î una, încercând să-i scoată apa din plămâni şi tot aşa. Pu respiră. îşi am când în cele din urmă renunţă. Când Meredith se luptase cu el

şi ţipase, spunându-i ceva despre lipsa aerului mai mult de o oră şi despre cum poate afecta asta creierul. Cuvintele îşi făcuseră loc până în mintea lui Bonnie, dar nu şi sensulpărea ciudat doar faptul că, în timp ce ţipau unul la altul, Ştefan şi Meredith plângeau uea, Ştefan încetase să mai plângă. Rămăsese pur şi simplu acolo, strângând la piept eredit

o vreme, dar el n-o mai asculta. Stătea, pur şi simplu. Iar Bonnie n-avea să uite niciodată expresia de pe chipul lui. Apoi un fior o străbătu pe Bonnie, a ducând-o la viaţă,nştientizând teroarea. O strânse de braţ pe Meredith şi se uită în jur a-i descoperi sursava rău... ceva cumplit venea. Era aproape acolo. Ştefan păru să s imtă şi el. Era agitat,rdat, ca un lup care adulmeca. — Ce s-a întâmplat? strigă Mered . Ce-ai păţit? — Trebuie saţi! Ştefan se ridică, strângând încă în braţe forma aceea aici! — Ce vrei să spui? Nu putBa da, puteţi! Plecaţi de-aici! Bonnie, de aici! Nimeni nu-i mai spusese lui Bonniepână atunci să aibă grijă de cineva. Toată lume avea grijă de ea. De data aceasta, o prinsMeredith de braţ şi începu să o tragă. Ştef avea




dreptate. Nu mai puteau să facă nimic pentru Elena şi, dacă rămâneau, acelaşi lucru care îe hac ei le-ar fi distrus şi pe ele. — Ştefan! ţipă Meredith în timp ce era trasă împot vode-acolo. — O s-o las sub copaci. Sub sălcii, nu sub stejari, strigă el după el e. într-un colţ ascuns al minţii ei, care încă nu-i fusese copleşit de teamă şi de furtună, se întrle spusese asta acum. Răspunsul era simplu, iar mintea ei i-l dădu pro mpt. Pentru că

mai târziu nu va mai fi acolo ca să le spună.




pe străzile întunecate ale Florenţei, înfometat, înspăimântat şi extenuat, Ştefan îşi făcunte, de fapt, legate de modul în care să folosească Puterile pe care le si mţise în el şigate de felul în care să-i trateze pe cei slabi, ezitanţi, dar încă oameni jurul său. Iarum avea să le încalce pe toate. Ii sărutase Elenei creştetul îngheţat şi se sub o salcie.e întoarcă aici, dacă va putea, ca să-i fie alături după. Aşa cum an ase, unda de Putere t

se, ignorându-le, de Bonnie şi Meredith şi îl urmase pe el, dar se retrăsese din nou, iaracum stătea în aşteptare. Nu voia s-o lase să aştepte prea mult. Rămas fără povara trupuluei, înainta ca un prădător pe drumul pustiu. Lapoviţa şi vân t nu-l deranjau prea mult. Delt,

Simţurile lui de vânător răzbăteau dincolo de ele. Şi le concentra pe toate ca să localizeda pe care şi-o dorea. Nu trebuia să se mai gândească la Elena acum. O va face mai târzi u, când toate se vor termina. Tyler şi prietenii lui erau încă în baracă. Bun. Nici n-an şti-a lovit când fereastra se făcu ţăndări şi furtuna năvăli înăuntru. Ştefan era pregăti uc-şi înfipse colţii. Fusese una dintre regulile lui, să nu ucidă, dar o încălca deliberat.altul dintre bătăuşi veni spre el chiar înainte să-l golească Tyler. Tipul nu încerca să-şe conducătorul prăbuşit acum, ci voia doar să scape. G ionul lui că drumul trecea exact pr

in dreptul lui Ştefan. Ştefan îl puse la pământ şi îşi î răbdător colţii în noua venă. Gusru îl învioră, îl încălzi, îl inundă ca făcu să-şi dorească mai mult. Putere. Viaţă. Ei ooie de ea. Cu valul de astator de putere care-l cuprinsese odată cu ceea ce băuse deja, îi năuci cu uşurinţă. Apoi ecu de la unul la altul, sugând profund şi apoi aruncându-ica şi când ar fi dat pe gâ o duzină de energizante.




Ajunsese deja la ultimul când o zări pe Caroline chircită într-un colţ. Din colţul gurii îeau picături de sânge când îşi înălţă capul s-o privească. Ochii aceia verzi, de obicei mde jur împrejur, ca ochii unui cal îngrozit. Buzele ei erau două pete pali de care îngăimau rugăminţi mute. O ridică în picioare, apucând-o de eşarfele verzi din tali mea, iar ochi se roteau în orbite. îşi înfipse mâna în părul ei roşcat, aşezându-i capul erfectă care

scă gâtul aşa cum îşi dorea el. îşi lăsă capul pe spate, gata să Caroline ţipă şi leşină.oricum. Era plin de sânge, ca o căpu se simţise niciodată atât de puternic, atât de încărcputere fundamentală. Acum era v ea lui Damon. Ieşi din baracă la fel cum intrase. Darnu sub formă umană. Un şoim de vânăto ţâşni pe fereastră şi se avântă spre cer. Noua formăernic... şi crud. Ia îi era ascuţită. II purta oriunde îşi dorea, plutind peste stejarii dpădure. Căuta un l niş anume. II găsi. Vântul îl izbi, dar el coborî în cercuri, cu un ţide provoc mon, care stătea jos în formă umană, îşi

ridică mâinile ca să-şi apere faţa în timp ce şoimul spinteca aerul spre el. Ştefan îi smudin braţ şi auzi răspunsul lui Damon: un ţipăt de durere şi furie. Mu mai sunt frăţi tăumai slab. Ii transmise gândul lui Damon într-o uluitoare explozie de Pute re. De data asta, am venit pentru sângele tău. Simţi ura clocotitoare a lui Damon, dar răspunsul

lui era batjocoritor. Deci asta e mulţumirea după ce v-am salvat pe tine şi p e logodnica ta? Ştefan îşi strânse aripile şi coborî iar în picaj, toată lumea lui concentr asuprasingur ţel. Să ucidă. Ţinti ochii lui Damon, iar băţul pe care acesta îl ridic de pe jos vr pe lângă noul lui corp. Ghearele se înfipseră în obrazul lui Damon, sângele ţâşni. FoartMu trebuia să mă laşi în viaţă, îi spuse el lui Damon. Trebuia pe amândoi odată. Voi corecos această eroare! Până acum, Damon fusese luat prin s urprindere, dar acum Ştefan îi putea simţi Puterea adunându-se, întărindu-l, ridicându-l în are. Dar mai întâi va trebui să-me cine se presupune că am ucis de data asta.




Creierul şoimului nu putea să facă faţă valului de emoţii stârnite de această întrebare. Ţvântă din nou asupra lui Damon, dar de data aceasta ciomagul greu lovi în plin . Rănit,cu o aripă atârnându-i, şoimul căzu în spatele lui Damon. Ştefan se schimbă imedia ria-i fmţind cumplit durerea în braţul rupt. înainte ca Damon să se poată întoarce, e degetele demâna sănătoasă în gâtul fratelui şi îl răsuci. Când vorbi, era aproape ama lena, şopti el

re gâtul lui Damon. Era întuneric şi foarte frig şi cineva e rănit. Cineva avea nevoie deajutor. Dar ea era îngrozitor de obosită. Genele Elenei s e zbătură şi se deschiseră, iarnericul dispăru. Cât priveşte frigul... era îngheţată p etrită de ger, pătrunsă până la măra de mirare, căci era acoperită cu ghe picioare. Ce se întâmplase? Era acasă, dormea... Nu, azi era Ziua Oraşului. Fusese în sală pe scenă. Faţa cuiva arătase ciudat. Era peste purea ei de înţelegere; nu putea să gânde Feţe fără chip pluteau prin faţa

ochilor ei, fragmente sparte de propoziţii îi răsunau în urechi. Era extrem de confuză. Şia atât de obosită. Mai bine să adoarmă la loc. Gheaţa nu era chiar atât de rea. începu săchiar atunci ţipetele ajunseră din nou la ea. Le auzea, dar nu cu urechile, c i cumintea. Erau ţipete de furie şi de durere. Cineva era foarte nefericit. Rămase pe rfect nemişcată, încercând să înţeleagă. Fusese un freamăt, o mişcare undeva, la marginea c vi

veriţă. O simţea cu mirosul, ceea ce era ciudat, pentru că nu mai mirosise n iciodată o veveriţă. Aceasta se uită la ea cu nişte ochi negri şi strălucitori, apoi se caţ lcie. Elenaseama că întinsese mâna să o prindă numai după ce se trezi cu mâna goa degetele înfipte înEra chiar caraghioasă. Pentru ce Dumnezeu şi-ar fi dorit o ve veriţă? îşi bătu capul cu asreţ de vreun minut, după care se întinse din nou, epuizată. încă se mai auzeau. încercă săe urechile, dar nu-i era de nici un folos ca să ţi tele departe. Cineva era rănit şi nefericit şi se lupta. Asta era. Undeva se dădea o lup tă. Bun. Deci înţelesese. Acum putea sdoarmă.




Şi totuşi, nu putea. Ţipetele o zgâriau pe creier, o atrăgeau spre ele. Simţi nevoia ireziibilă să le găsească sursa. Şi abia apoi o să poată să doarmă. După ce-o să-l vadă... pe ente. îşi amintea de el. El era cel care o înţelegea, care o iubea. El era c l cu care ea-şi dorea să fie împreună toată viaţa. Chipul lui îi apăru din ceaţă în faţa oc tă cu drag. Pentru el o să se ridice şi o să meargă prin lapoviţa asta nesu erită până o să ajungă î

re trebuie. Până când va putea fi alături de el. Şi a împreună.

Doar gândul la el păru să o încălzească. In interiorul lui era un foc pe care puţini puteadă. Şi totuşi, ea îl văzuse. Era la fel ca focul din ea. El părea să fie în dificultate Cese auzeau o groază de strigăte, de durere şi de luptă. Ajunsese destul de apro ape ca săle poată auzi la fel de bine cu urechile ca şi cu mintea. Acolo, în spatele st ejarului ăluia secular. De acolo venea zarva. El era acolo, cu ochii lui insondabi li, şi cu zâmbetul lui tainic. Şi avea nevoie de ajutorul ei. Iar ea o să-l ajute. Scutu rându-şicristalele de gheaţă din păr, Elena pătrunse în luminişul din pădure.

71450495 51310447 Jurnalele Vampirilor Vol II Lupta

Documents

Transcript of 71450495 51310447 Jurnalele Vampirilor Vol II Lupta