1

Jocurile psihologice ca tipare

disfunctionale de relatie

Psih. Dr. Ioana DUMA

1. Definirea conceptului de „joc psihologic” în accepţiunea Analizei

Tranzacţionale; caracteristicile jocurilor

Jocul psihologic este un tipar de interacţiune între doua sau mai multe persoane, la

finalul căreia interlocutorii se simt disconfortaţi şi au sentimentul ca au mai repetat în trecut

acest tipar de interacţiune. Adesea, participanţii la un joc psihologic îşi vor spune: „De ce mi

se tot întâmplî acest lucru?”, „ Cum de mi se intâmplă din nou?”, „Credeam ca el (sau ea)

este altfel ” etc.

Caracteristicile jocurilor:

- Jocurile sunt repetitive – fiecare persoană joacă jocurile sale preferate de-a lungul

timpului, mereu. Ceilalţi jucători şi circumstanţele sociale se pot schimba însă tiparul

jocului rămâne acelaşi;

- Jocurile sunt jucate fără ca persoanele să fie conştiente. In pofida faptului că oamenii

repetă jocurile din nou si din nou, ei parcurg jocul de fiecare dată fără să fie conştienţi

că fac asta. Până la sfârşitul jocului persoana nu se poate întreba „Cum de mi se

întâmplă din nou?”. Chiar şi în acest moment oamenii de obicei nu realizează că ei au

ajutat la realizarea acelui joc.

- Jocurile se finalizează mereu cu trăirea unor sentimente inautentice (adesea

disconfortante);

- In joc exista întotdeauna două nivele ale comunicarii: nivelul social si nivelul

psihologic. Cele doua mesaje sunt incongruente – sunt diferite; Interlocutorul simte,

intuieste, percepe intr-un anumit fel faptul ca exista doua mesaje diferite şi acest lucru

sporeşte confuzia „jucătorului”. Mesajul de la nivel social este mesajul transmis prin

cuvinte iar mesajul de la nivel psihologic – mesajul ascuns – este transmis nonverbal

sau paraverbal si este cel care da cursul acţiunii viitoare ale celor doi interlocutori.

2

- Jocurile includ întotdeauna un moment de surpriză sau confuzie – în acest moment

jucătorul are impresia că se întâmplă ceva neaşteptat. Cumva oamenii şi-au schimbat

rolurile.

2. Prezentarea modalităţilor de analiză a jocurilor psihologice

Triunghiul dramatic (Karpman, 1986)

Conceptul de „Triunghi Dramatic” este introdus în literatura AT de către Karpman

(1968), ca o modalitate de analiză a poveştii scenariale. El consideră că sunt necesare doar

trei roluri pentru a descrie răsturnările emoţionale din drama scenariului şi foloseşte cele trei

roluri despre care Berne vorbea deja în cartea sa „Games people Play” (1966) şi anume:

Victimă, Salvator şi Persecutor.

Karpman (1968) descrie dinamica acestor roluri arătând că nu există poveste (drama)

fără schimbări de roluri (mutări pe diferite poziţii în triunghi). De exemplu, în analiza

poveştii Scufiţa Roşie - aceasta este la început Salvatorul bunicii şi al mamei, apoi este

Victima lupului-Persecutor. Lupul devine ulterior Victima padurarului. Pădurarul este în

acelaşti timp Perseucutorul lupului şi Salvatorul bunicii şi al Scufiţei roşii. Şi tot aşa...

Karpman aseamănă drama scenariului cu jocurile, subliniind că drama are un numar

mai mare de evenimente, de schimbări de roluri şi aceeaşi persoană joacă adesea mai multe

roluri în acelaşi timp. Jocurile sunt mai simple şi există doar o mutare majoră (comutare) -

vezi formula jocurilor

Triunghiul Dramatic devine un instrument (un model) de analiză a jocurilor şi aşa

este cel mai cunoscut în literatura AT. Atunci când joacă jocuri, persoana începe pe o poziţie

(deschide jocul – un stimul tranzacţional), apoi jocul evoluează astfel încât persoana trece la

altă poziţie. Aceasta schimbare a rolului în Triunghiul Dramatic coincide momentului de

Comutare din formula jocului.

Descrierea celor trei roluri

ROLUL DE PERSECUTOR

- Realitate: urmărirea satisfacerii propriilor nevoi;a acţiona în interes propriu (Choy,

1990)

3

- Desconsideră emoţiile, valoarea, demnitatea, importanţa şi uneori chiar dreptul la viaţă

şi sănătate a persoanelor care sunt afectate de acţiunile sale, de aceea se comportă astfel

încât alţii suferă sau sunt incomodaţi.

- Poziţia de viaţă: I+U-; operaţiunea socială „Get rid of...” (Ernst, apud. Joines, 1987)

- Caracteristici comportamentale: critică, acuză, pedepseşte; îşi foloseşte puterea într-un

mod distructiv

ROLUL DE SALVATOR

- Realitate: preocupare faţă de situaţia grea a Victimei (Choy, 1990);

- Credinţa: “Trebuie să-i ajut pe ceilalţi pentru ca ei nu sunt suficient de buni pentru a se

ajuta singuri” (Stewart & Joines, 1987)

- Desconsideră:

o abilitatea celuilalt (a Victimei) de a evalua situaţia, de a acţiona adecvat şi de a

cere ajutor dacă are nevoie; desconsideră capacitatea celuilalt de a gîndi pentru

sine şi de a acţiona conform propriei iniţiative, astfel că preia gândirea şi

rezolvarea de probleme pentru celalalt;

o conştientizarea proprie legată de ce anume vrea să facă şi de partea care îi revine

într-o “distribuţie echitabilă a poverilor în relaţie” (Steiner, 1984, p. 172 apud.

Choy, 1990)

- Poziţia de viaţă: I-U-; Operaţiunea socială „Get nowhere with...” (Ernst, apud. Joines,

1987) pentru că, în relaţie cu o Victimă, nici o parte nu-şi îndeplineşte nevoile;

- Caracteristici comportamentale:oferă ajutor dintr-o poziţie de superioritate, unei

persoane pe care o consideră vulnerabilă, fără să verifice dacă persoana vrea ajutor.

ROLUL DE VICTIMA

- Realitate: suferinţa: cei care încep jocul din această poziţie suferă(Choy,…);

- Credinţa: “Nu mă pot descurca prin forţe proprii” (Stewart & Joines, 1987)

- Desconsiderări:

o Victima care caută un Salvator îşi desconsideră propriile resurse de a rezolva

problema. Acţionează ca şi cum nu are resurse pentru rezolvarea problemelor, ca

şi cum resursele trebuie să vină din exterior, ca şi un cum se poate simţi OK doar

dacă cineva face ceva sau schimbă ceva(Choy,1990)

4

o Victima care caută un Persecutor îşi desconsideră valoarea umană şi dreptul la

demnitate şi respect, se vede pe sine ca pe cineva care merită să fie respinsă,

depreciată (Stewart & Joines, 1987)

- Poziţia de viaţă: I-U+; operaţiunea socială „Get away from...” (Ernst, apud. Joines,

1987) pentru Salvatorul său, devenind Victimă;

- Caracteristici comportamentale: uneori Victima caută un Persecutor pentru a o pune la

pământ şi a o rejecta, alteori caută un Salvator care să-I ofere ajutor şi să-I confirme

credinţa (Stewart & Joines, 1987)

Dinamica rolurilor în Triunghiul Dramatic. Mut ări în interiorul Triunghiului Dramatic

Exemple:

� Salvatorul obosit să facă lucruri pentru altul şi să nu-şi satisfacă nevoile începe să se

simtă victimizat şi sfârşeşte prin a fi Persecutorul Victimei pe care a salvat-o (Choy);

� Victima , obosită să tot fie abuzată şi simţind ca lucrurile nu sunt în controlul său, se

mută pe poziţia în care este Persecutorul Salvatorului său (Choy);

� Persecutorul se poate muta în Salvator atunci când începe să se simtă vinovat pentru

că a fost groaznic (sau preia acuzele Victimei); Persecutorul se poate muta şi în

Victimă atunci când cei persecutaţi de el încep să se răzbune (Choy)

Atunci când oamenii joacă jocuri şi parcurg astfel de mişcări între rolurile din

triunghiul dramatic, sfârşesc prin a se simţi prost („beneficiul negativ” al jocului) şi prin a

bombăni “ ştiam eu că ....”. (Berne,1972).

Totuşi, oamenii au opţiunea de a ieşi din joc, de a renunţa la aceste tipare

disfuncţionale de relaţie şi de a adopta o poziţie autonomă (liberă de scenariu) în care îşi

asumă responsabilitatea pentru modul în care îi afectează pe ceilalţi, recunosc şi folosesc

opţiuni, sunt dispuşi să rişte greşeli, şi toate acestea în favoarea creşterii şi autonomiei.

3. Descrierea motivaţiilor pentru care oamenii folosesc aceste tipare disfuncţionale

de interacţiune – ce „beneficii” avem atunci cînd nu comunicăm autentic

Berne (1962) descrie 6 beneficii pe care oamenii le au din jucarea acestor jocuri. Ne

vom referi acum doar la ununl - foarte semnificativ – acela legat de unele nevoi umane

fundamentale: stimulare, recunoaştere şi structură. Berne a numit aceste nevoi ca „foame de

stimulare, foame de recunoaştere şi foame de structură”. El a folosit conceptul de „Stroke”

5

pentru a numi unitatea de recunoaştere. De exemplu, atunci cind vad un vecin si il salut - ii

trimit un „stroke” - un semn de recunoaştere (ii arăt că l-am văzut).

Berne susţine că ne organizăm – structurăm – toată viaţa pentru a obţine aceste

recunoaşteri, stimulare şi contact uman. Autorul vorbeşte despre 6 tipuri de organizare a

existenţei - de structurare a timpului – menite să ne aducă satisfacerea acestor nevoi

fundamentale.

1. Retragerea: când persoana stă singură şi desfăşoară o activitate mentală ... stă cu ea,

stă pe gânduri ...

2. Ritualul: când ne angajam in interacţiuni ritualice fără o prea mare implicare

personală: imi salut vecinii si vorbim despre vreme ... (obţinem o oarecare

recunoaştere, stimulare si contact uman)

3. Petrecerea timpului: când ne angajăm in discuţiile practicate în sala de aşteptare de la

medic, în sala profesorală etc...

4. Activităţile: atunci când lucrăm ceva împreună ...

5. Jocurile

6. Intimitatea (emoţională, psihologică şi cea sexuală). Intimitatea este văzută de analiza

tranzacţională ca forma de structurare a timpului şi de contact uman care aduce cele

mai intense forme de recunoaştere şi contact uman. Este acel mod autentic de a

împărtăşi celorlalţi emoţii, gînduri, dorinţe şi de a ne interesa autentic ce se întâmplă

cu celălalt. Aceasta este o formă de contact uman care implica a fi vulnerabil, deschis

spre celălalt şi autentic.... ceea ce poate sa nu fie uşor pentru unii oameni. Si atunci ...

pentru ca totuşi avem nevoie de contact uman, recunoaştere şi stimulare – recurgem al

jocuri pentru ca acolo vulnerabilitatea personala nu este la fel de mare. Jocul are un

final cunoscut – ştim unde ajungem – am mai ajuns acolo de atâtea ori! In intimitate,

cind suntem autentici nu ştim cum va reacţiona celalalt ... poate ne va rani!!! Sau

poate nu ... insa nu riscam!!!

4. Prezentarea modalităților de a deveni conştient şi de a ieşi din aceste tipare de

interacţiune nesănătoase

MUTAREA SĂNĂTOASĂ SPRE POZIŢII AUTONOME

Karpman (2007) răspunde la întrebarea „Cum pot ieşi din triunhiul dramatic?” astfel:

6

� începe prin a cunoaşte rolurile şi mutările din triunghi, cum ai ajuns acolo şi

consecinţele faptului că te afli în acel rol/roluri;

� evită locurile, oamenii şi gândirea alunecoase;refuză invitaţia la o nouă dramă.

Conform lui Cowper Johnson (apud Choy, 1990) funcţionarea oamenilor în

Triunghiul Dramatic alternează între două roluri şi îl evită pe al treilea. Astfel, ieşirea

din Triunghiul dramatic implic ă conştientizarea semnificaţiei personale a celui de al

treilea colţ şi practicarea abilităţilor necesare pentru a ieşi din acel rol.

Choy (1990) descrie trei roluri/pozi ţii autonome pe care le plasează pe un triunghi,

în corespondenţă directă cu rolurile din triunghiul dramatic. Triunghiul lui Choy se numeşte

Triungiul Câştigătorului (1990). Autorul dezvoltă în articolul său abilităţile de care are

nevoie cineva pentru a ieşi din poziţiile scenariale şi pentru a funcţiona autonom.

ROLUL VULNERABIL

Realitate: suferinţa (la fel ca în rolul de Victima).

Caracteristici: persoana vulnerabilă menţine accesul la logica Adultului şi se angajează

în rezolvarea de probleme; îşi foloseşte capacitatea de conştientizare pentru a se acorda la

propriile emoţii, ca o sursă de date absolut necesară schimbării; e conştientă că poate gândi şi

simţi în acelaşi timp; când rezolvă probleme ştie că are opţiunea de a cere ajutor, resurse,

suport iar dacă e refuzată, caută în altă parte;

Abilităţi necesare: rezolvarea de probleme; e folositoare orice tehnică pentru a gândi în

legătură cu opţiunile şi consecinţele (iniţiative de auto-ajutorare, tehnici terapeutice de

facilitare a rezolvării de probleme, invitaţii de a gândi şi rezolva probleme în contexte non-

terapeutice – vezi articolul lui Choy).

ROLUL GRIJULIU

Realitate: persoana grijulie e motivată de o preocupare autentică pentru persoane

vulnerabile (la fel ca majoritatea Salvatorilor)

Caracteristici: respectă abilitatea de a gândi, rezolva probleme şi de a cere ajutor a

persoanelor vulnerabile; nu preia aceste sarcini decât dacă i se cere şi dacă e dispusă; nu face

ceea ce nu vrea să facă; îşi foloseşte capacitatea de conştientizare pentru a

monitorizapropriile nevoi şi emoţii acest lucru permiţându-i să decidă responsabil dacă e

dispusă să ofere sprijin persoanei vulnerabile într-un anumit aspect; daca nu vrea să fie

disponibilă, afirmă asertiv acest lucru, fără a se simţi vinovată; această „punere a sa pe primul

7

loc” previne sentimentul de a fi păcălită, sentiment care aproape întotdeauna pregăteşte o

mişcare a Salvatorului spre Persecutor.

Abilităţi necesare: abilitatea de a asculta. În absenţa unui contract terapeutic, cel mai

protectiv mod de a fi disponibil util pentru o persoană vulnerabilă este de a o asculta.

A asculta implică a te acorda empatic la persoana vulnerabilă şi a-i reflecta înapoi

esenţa a ceea ce a spus şi contextul emoţional subiacent pe care îl detectează ascultătorul.

Sunt evitate interpretarea şi evaluarea. Ascultarea este adsea singura intervenţie grijulie

solicitată şi este foarte eficientă atâta timp cât ascultîtorul este de încredere (dezvăluirile

persoanei vulnerabile tratate cu respect) şi sincer (ascultătorul este autentic şi dezvăluie

modul în care e afectat de ceea ce spune cel care vorbeşte).

ROLUL ASERTIV

Realitate: folosirea energiei pentru satisfacerea nevoilor şi pentru apărarea drepturilor

fără interesul de a pedepsi pe cineva.

Caracteristici: se luptă pentru a schimba lucrurile, astfel încât să-şi obţină drepturile şi

nu pentru a pedepsi; sunt conştienţi de faptul că a face schimbări asertive poate cauza distres

în cei care vor ca lucrurile să rămână neschimbate; nu amplifică suferinţa acestora „răsucind

cuţitul în rană” şi nici nu Salvează suferindul renunţând la dreptul lor; consideră negocierea

ca pe o parte a procesului de rezolvare de probleme.

Abilităţi necesare: asertivitate. Asertivitatea se refeă la satisfacerea nevoilor fără a fi

punitiv.

Bibliografie:

• Berne, E., 1967, Games People Play. The psychology of Human relationships, New

York, Grove Press

• Choy,A., 1990, The Winner’s Triangle, Transactional Analysis Journal, vol. 20, No.1, January, p.

40-46

• Clarkson, P., 1992, Transactional Analysis Psychotherapy: An Integrated Approach.

London: Routledge.

• Clarkson, P., 1987, The Bystander Role, Transactional Analysis Journal, vol. 17, No.3, July, p.

82-87

8

• Karpman, S.B., 1968, Fairy Tales and Script Drama Analysis, publicat original in Transactional

Analysis Bulletin, 7(26), p. 39-43, gasit la adresa http://www.karpmandramatriangle.com, in data

20.03.2010

• Karpman S. B., 2007, The New Drama Triangles, USATAA/ITAA conference lecture August

11, gasit la adresa http://www.karpmandramatriangle.com/pdf, in data 20.03.2010

• Mills, R., 2010, The Karpman Drama Triangles, gasit la http://www.therapyideas.net, in data

20.03.2010

• Summerton, O., 1993, Three-Dimensional Transactional Analysis: The Drama Triangle

and the Game Pentagon, Transactional Analysis Journal, vol. 23, nr. 1 , p. 30-35.

• Summerton, O., 1992, The Game Pentagon, Transactional Analysis Journal, vol. 22, nr.

2, p. 66 - 75.

• Summerton, O., 1992, Game Analysis in Two Plans, Transactional Analysis Journal,

vol. 22, nr. 4, p. 210-215.