6.Portul popular

Portul popular trebuie considerat un element etnografic de cultură materială definitoriu pentru identitatea culturală a poporului român şi, totodată, o componentă fundamentală a artei populare Prin formă, croi, ornamentică, cromatică şi funcţionalitate, portul popular a contribuit substanţial la configurarea specificului etnic Pentru argumentarea originii noastre, concludente ni se par şi asemănările dintre vestimentaţia dacilor reprezentaţi pe Columna lui Traian cu portul ţăranilor români de la munte a.Izvoare documentare pentru reconstituirea îmbrăcămintei tradiţionale româneşti -reprezentările grafice ale ţăranilor români din Cronicum Pictum Vidobonense din secolul al XIV-lea -lucrări-descrieri –din sec.XIV-XVII aparţinând unor călători străini -numeroase colecţii de albume din secolele XVII-XIX ce conţin informaţii cu privire la piesele de îmbrăcăminte -mărturiile etnografice din Descriptio Moldaviae a cărturarului-domnitor Dimitrie Cantemir Lucrări de referinţă privind portul popular românesc datorăm unor etnografi de prestigiu, ca: Tzigara Samurcaş, Cornel Irimie, Tancred Bănăţeanu, Hedwig Formagiu, Maria Bâtcă şi alţii, care abordează atât funcţia utilitară, ceremonială şi de distincţie socială cât şi valoarea estetică a pieselor de port. b. Piesele portului popular tradiţional românesc. Piesa de bază a portului tradiţional românesc a fost cămaşa din cânepă, in sau bumbac, în unele cazuri din lână subţire, purtată atât de către bărbaţi cât şi de către femei, în variante diferenţiate pe sexe şi în raport cu folosirea în activităţi lucrative (haine de lucru) sau în costumul de sărbătoare. Pentru acoperirea părţii de jos a corpului în costumul bărbătesc s-au folosit iţarii sau cioarecii pentru bărbaţi, în timp ce costumul femeiesc a fost întregit de la brâu în jos cu două pânzături numite catrinţe, sau cu o piesă dreptunghiulară mai lată, din lână, strâns înfăşurată pe corp, numită fotă, tipul iniţial al fustei. Varianta mai lejeră a fotei este vâlnicul, tipul iniţial al rochiei Dintre hainele de lână ţesute la război, principala piesă de tradiţie autohtonă este sarica, protectoare contra frigului. Confecţionat din blană de oaie, de veche tradiţie este pieptarul, protectorul pieptului, purtat atât de bărbaţi cât şi de către femei şi căciula,moştenită de la daci. În portul femeiesc, funcţia de acoperitoare de cap o îndeplinea vălitoarea, o piesă de pânză albă cu care mireasa se gătea la schimbatul portului şi pe care apoi, ca nevastă, o purta la sărbători şi o păstra până la moarte, când făcea parte din îmbrăcămintea destinată călătoriei în lumea de dincolo. O altă piesă comună atât costumului bărbătesc, cât şi celui femeiesc, era brâul, cu funcţii importante în protejarea mujlocului (şalelor), moştenit de la daci, el coexistând cu o altă pisă cu aceleaşi funcţii, preferată de bărbaţi la muncă, numită curea. După cum indică şi termenii cu care sunt numite, aceste piese aparţin fondului autohton dacic. Ele sunt răspândite pe un areal, la interferenţa pieselor de port specifice nordului friguros, croite din ţesături mai groase, cu cele confecţionate, mai ales, din pânzeturi, aparţinând lumii mediteraneene.

Redăm o tipologie funcţională a pieselor componente ale portului popular românesc:

a. piesa de bază- cămaşa -pentru bărbaţi-pentru femei

b.piese care îmbracă trupul de la brâu în jos-cioarecii sau iţarii pentru bărbaţi- catrinţa sau fota pentru femei

c.haine de deasupra de tradiţie autohtonă1.haine care acoperă trupul

-ţolul-gluga

2. haine care îmbracă trupul2.1. lucrate din textile

-laibărul-sarica din lână ţesută în război,-sumanul

2.2.lucrate din blană de oaie -pieptarul din blană de oaie

-cojocul-cu pielea în afară-cu lâna în afară

3.. acoperitoare de cap -căciula şi pălăria pentru bărbaţi - vălitoarea pentru femei 4. cingătorile-piese pentru protejarea mijlocului (şalelor) -brâul-pentru bărbaţi şi pentru femei -cureaua-chimirul-şerparul pentru bărbaţi la muncă

5.piese care protejează picioarele- obiala-opincile

c. Evoluţia portului popular românesc Din tipurile iniţiale, datorită evoluţiei tehnicilor de prelucrare a materiilor prime şi a tradiţiilor locale de ornamentare, costumul popular românesc capătă anumite particularităţi zonale. Elementele tradiţionale s-au îmbogăţit prin: -ingeniozitatea meşterilor populari

-împrumuturi interzonele -împrumuturi din arta meşteşugarilor din oraşe

-brandemburgurile de pe costumul bărbătesc-caţaveica

-influenţele diferitelor etnii-în Oaş, Maramureş:

-gacii caracteristici slavilor şi maghiarilor-cămaşa foarte scurtă, carcteristică Slovaciei, Ungariei, Sloveniei, nordului Serbiei

-în sudul ţării şi Dobrogea

-pantalonii cu croiala largă asemănători cu şalvarii turceşti

c.1. Etape în evoluţia portului popular 1.conturarea elementelor de bază ale portului popular şi individualizarea în raport cu cel al altor popoare o dată cu individualizarea celorlalte componente definitorii pentru identitatea culturală a poporului român .Treptat se diferenţiază şi tipurile zonale de îmbrăcăminte datorită unui complex de factori -factori geografici-clima -factori economici-ocupaţiile 2.accentuarea unor influenţe interzonale prin adoptarea în componenţa unor tipuri zonale de costum popular a unor piese din alte zone datorită contactelor intermediate de transhumanţa pastorală şi dezvoltarea legăturilor economice, a economiei de schimb.Sunt adoptate şi piese de port inspirate din vestimentaţia orăşenească cum sunt caţaveica şi dulama, precum şi componente ale costumului orăşenesc, la început cu rol de protecţie a pieselor tradiţionale (în costumul femeiesc şorţul pentru protejarea zadiei şi bluza pentru protejarea cămăşii).Treptat zadiile au fost înlocuite cu rochii şi şorţuri, iar cămăşile cu ciupag şi fodori mari cu cămăşile simple. 3.începutul declinului portului tradiţional prin accentuarea influenţelor orăşeneşti la sfârşitul secolului al XIX- lea şi începutul secolului al XX-lea.Factorii care au determinat schimbări în portul popular au fost: -factorul economic-evoluţia tehnicii şi apariţia de noi materii prime-bumbacul şi materiale textile produse în manufacturi şi fabrici textile. -moda

d. Costumul femeiesc -cămaşa-ia în Muntenia şi sudul Transilvaniei -catrinţa-opregul,fota sau vâlnicul -învelitoarele de cap-velitoarea -brâul -ilicul -opincile d.1.Tipuri de cămăşi- având drept criteriu croiul stanului şi modul de racordare a mânecii la stan: -cămăşi cu stanul drept şi mânecile încreţite la gât, tipic portului românesc -cămăşi cu stanul drept şi mâneca prinsă din umăr d.2. Găteala capului -fetiţele până la vârsta de 14 ani purtau părul pieptănat cu cărare la mijloc,împletit în două codiţe legate cu fundiţe -fetele de măritat purtau părul pieptănat şi împletit la spate într-o singură coadă -femeile măritate purtau părul împletit în două cozi strânse pe creştetul capului într-un conci, capul era acoperit cu o căiţă,vălitoare, gimbir, în zilele de sărbătoare cu ştergarul sau cu marama d.3. Cingătorile -brâiele înguste-brăciile sau brăcirile d.4.Hainele de deasupra-se îmbracă peste cămaşă 1.haine care acoperă trupul

-ţolul -gluga 2.haine care îmbracă trupul 2.1.lucrate din textile -ilicul,leibărica-fără mâneci -scurteica-fără mâneci -guba cu mâneci 2.2.lucrate din piele -pieptarul-fără mâneci -pieptarul înfundat -pieptarul despicat -cojocul -cu pielea în afară -cu lâna în afară 3.piesele care protejează picioarele -obiala din dimie -ciorapul împletit din lână ţigaie -opincile -cizmele şi ghetele d.5.Podoabele

1.mărgele-din coral aduse de negustori austrieci şi boemi-lătiţarele-mărgele mici colorate

2. din metal-salbe de monede-lucrate de meşteri

-cingători-paftale-zale, inele ,balţi

d.6. Tipurile principale ale costumului femeiesc

1..costumul femeiesc cu catrinţe sau cu zadii- acoperă zona centrală a ţării noastre din Maramureş până la Dunăre -cătrinţele negre în sudul Transilvaniei din Haţeg ,Mărginimea Sibiului până în Tara Oltului -cătrinţele vărgate în restul zonelor 2 costumul femeiesc cu fotă- este răspândit în întreaga Moldovă şi în Muntenia cu zonele Buzău, Prahova, Muscel, Argeş, Ilfov,Vlaşca şi Bărăgan

3. costumul femeiesc cu vâlnic –evoluat din fotă, lărgită şi încreţită pentru a fi mai comodă la mers şi la muncă; este răspândit în Dolj şi Mehedinţi şi în unele sate din Gorj unde vâlnicul este numit zăvelcă

4.costumul femeiesc cu oprege-evoluate din catrinţe; este răspândit în Banat

5. costumul femeiesc cu rochii albe-evoluate din catrinţe, răspândit din nordul Banatului până în Ţara Oaşului cu zonele Câmpia Aradului,Ţara Zărandului, Bihorul, Sălajul, Sătmarul şi Ţara Oaşului.

e.Costumul bărbătesc e.1.Piesele da bază sunt: -cămaşa albă confecţionată din pânză -cioarecii sau iţarii în creţuri ori purtaţi strânşi pe picior -brâul din lână ţesut în război -şerparul din piele -pieptarul din blană de oaie Pe timp răcoros purtau sumanul,zeghea ,ţundra, sarica din lână ţesută în război şi cojocul din blană de oaie e.2.Acoperitorile de cap -pălăria -căciula e.3. Cingătorile -brâiele late ţesute în război -curelele late-chimire sau şerpare e.4. Haine care acoperă trupul -ţolicul -gluga –caracteristică costumului bărbătesc din Haţeg e.5.Haine care îmbracă trupul a.lucrate din textile -vesta-leibărica -guba şi sumanul -elemente principale în portul din Tara Oaşului -sumanul -buboul în Ţara Oltului -sumanul şi mantaua în Bucovina -mânecarul şi sarica, caracteristice portului păstorilor transhumanţi b.lucrate din piele -pieptarul -cojocul -cu pielea în afară -cu lâna în afară-bunda mocănească

Stilul zonal al portului popular românesc În ansamblul său portul românesc se bazează pentru femei pe cămaşa albă cu poale şi tot pe cămaşă, completată cu pantaloni pentru bărbaţi. Dintre provinciile istorice româneşti, Moldova prezintă cea mai mare unitate stilistică a zonelor etnografice, evidenţiată în costumul femeiesc cu fotă şi ştergarul ca podoabă a capului, iar cel bărbătesc cu cămaşa până la genunchi şi iţarii foarte strâmţi precum şi în unitatea structurală, cromatică şi ornamentală a hainelor de deasupra, în special a sumanelor, preferat de culoare închisă. Ca particularităţi zonale putem remarca în zona Neamţ cămaşa cu fustanelă, pieptarul cu blăniţă brumărie şi iţarul strâmt şi încreţit în portul bărbătesc; în zona Vrancea cămaşa cu mâneca răsucită aparţinând costumului femeiesc. Zonele Iaşi, Bârlad, Vaslui, în parte Botoşanul şi Romanul se înscriu în tipul de costum cu cămăşile lucrate din ţesătură de lână; în portul femeiesc este prezent androcul şi fustele largi, creţe, asociate în genere cu cămăşi de tip „poncho”. Ca învelitoare de cap, vălitoarea din nordul Moldovei este înlocuită în aceste zone cu

tulpănele, albe sau colorate, Tot în aceste zone erau în uz şi caţaveicile din postav, îmblănite cu garnituri de vulpe roşie. În Dobrogea, grupurile de aromâni au costumul tradiţional cu decor cu broderie cu fir auriu şi aplicaţii de pasmanterii, accesorii bogate şi podoabe metalice, multe din argint filigranat. În costumele turceşti de veche tradiţie sunt feregeaua, închisă la culoare şi şalvarii, purtaţi atât de către bărbaţi cât şi de către femei. Costumul femeiesc, românesc din Dobrogea este acelaşi cu cel din estul Munteniei cu cămaşa de tip poncho, purtată cu două catrinţe cu şorţ, sau fuste cu catrinţă, iar capul se împodobeşte cu tulpănele albe. În Muntenia anumite caracteristici specifice delimitează portul din zonele subcarpatice de portul din zonele de câmpie. În zonele Muscel, Argeş, Prahova , în costumul bărbătesc specifică este cămaşa până la genunchi, din pânză cu „chenare”şi pantalonii strâmţi, în timp ce în zonele de câmpie, Vlaşca, Teleorman, Ilfov, cămaşa este lungă până la glezne şi pantalonii din pânză, largi, tubulari. În zonele Buzău, Râmnicu Sărat, Muscel se continuă aria costumului femeiesc cu fotă, dar intervine şi o fotă mai mică, asociată cu o catrinţă în faţă. Zona Argeşului, aflată sub influenşa curţilor domneşti de la Curte de Argeş şi Târgovişte, prezintă cel mai somptuos costum femeiesc, cu decor din fir şi paiete şi cu o cromatică dominată de roşu rozaliu. În Ilfov şi Teleorman portul femeiesc se bazează pe prezenţa a două catrinţe, diferit dimensionate şi ornamentate una faţă de alta. În zona Vâlcea costumul femeiesc cunoaşte două variante: tipul cu două zăvelci-catrinţe şi tipul cu opreg-vâlnic. Costumul bărbătesc, pe vreme friguroasă foloseşte o piesă amplă, spectaculoasă, din dimie albă, numită şubă, împodobită cu bârnaş negru În zona Dolj se poartă vâlnicul, realizat dintr-o ţesătură de lână foarte fină. În zona Gorj, costumul schileresc impresionează printr-un tip unic de compoziţie decorativă realizat prin aplicarea de găitane negre de mătase pe fondul alb al hainelor din dimie. Cele mai valoroase piese ale costumului bărbătec sunt vesta şi minteanul, o haină scurtă cu mâneci. În Mehedinţi specifică portului bărbătesc este şuba lungă din dimie albă cu decor bogat conturat cu găitan negru. Costumul femeiesc prezintă două variante: la munte –portul cu două zăvelci-catrinţe, iar la câmpie-portul cu vâlnic creţ. Elementele care individualizează costumul tradiţional din Banat sunt opregul cu franjuri şi conciul-boneta, purtate de femei. Remarcabile sunt şi pieptarele şi cojoacele, bogat împodobite cu broderii dinmătase policromă, cu oglinzi, cu bumbi şi aplicaţii din piele, dar şi vestele bărbăteşti şi şubele purtate atât de către bărbaţi cât şi de către femei pentru frumuseţea decorului realizat cu aplicaţii de şinoare negre pe fondul alb al ţesăturii. În Transilvania, femeile poartă cămaşă cu ciupag şi catrinţe cu trup vânăt, susţinute pe talie cu bete ţesute din lână. indiferent de vârstă şi statut civil-fată sau femeie măritată. Specificul costumului bărbătesc este dat de croiul cămăşii drepte şi de lărgimea pantalonilor care diferă de la o zonă la alta: în partea de nord-vest sunt foarte largi, din pânză şi se numesc gaci, iar în centrul şi sudul Transilvaniei au o lărgime normală. De mare valoare artistică în portul transilvănean sunt şubele, pieptarele şi cojoacele. În zonele Arad, Bihor, Oaş, în costumul femeiesc cămăşile sunt bogat împodobite cu broderii puternic colorate, poalele cămăşilor au rol de fustă şi peste ele se poartă o catrinţă sau şorţ. Costumul bărbătesc se caracterizează prin izmene largi şi cămăşi scurte. Se poartă sumane albe , cu aplicaţii de postavuri colorate şi cu

broderie. Ca haină de deasupra caracteristică Maramureşului, Lăpuşului şi Chioarului este guba, o haină albă din lână cu fire lungi, introduse în băteală, purtată de ambele sexe. În Maramureş, costumul femeiesc are ca piese distincte zadiile-catrinţe din lână- cu dungi late, orizontale,colorate în roşu cu negru sau galben cu albastru şi guba., iar costumul bărbătesc păstrează tipologia portului din vestul ţării cu izmene largi şi cămaşa scurtă, purtată pe dinafară. Caracteristice costumului de Năsăud sunt pieptarele bărbăteşti cu canaci, decorate cu ciucuri din mătase policromă, cojoacele lungi purtate de femei, brodate cu aplicaţii de meşină şi ciucuri mari din mătase, ca şi pălăriile cu roată de păun, simbol al feciorilor şi păuniţele, o podoabă specifică tinerelor fete-unice în ţară. În zona Pădureni, cu cele 32 de sate de pe platourile Munţilor Poiana Ruscăi întâlnim un port original şi unic în ţară. Cea mai valoroasă piesă a costumului femeiesc, cămaşa impresionează prin cromatica şi decorul mânecilor, brodate cu arnici roşu sau negru în tehnici arhaice. Peste poalele cămăşii , mărginite cu dantele femeile purtau două oprege-cătrinţe-din lână, cel din faţă mai scurt. Cu timpul opregul din faţă a fost înlocuit de catrinţa vânătă, un şorţ din postav. Pentru acoperit capul nevestele folosesc ceapsa brodată-bonetă- de care se prinde cu ace cu gămălii florale, cârpa lungă, care se poartă petrecută pe sub cingătoare sau băgată sub cojoc. Specific numai pădurencelor este purtatul podoabelor metalice pe talie: lanţurile cu chei şi inele din alamă, balţii cu zimţi de cositor şi cheile pe chici, un grupaj de cinci cordele cu zimţi de cositor terminate fiecare cu una-două chei, purtate pe şold, podoabe pe care femeia le primea la nuntă, ca mireasă şi era obligată să le poarte până la moarte. În zona Haţeg dintre piesele de port femeiesc specifice se impun: ceapsa cu coarne, care acoperă doar conciul-cocul-nevestelor, lăsând la vedere frumuseţea pieptănăturii, cămaşa lungă, peste poale catrinţoiul, ţesut din lână purtat la spate, iar în faţă catrinţa, mult mai scurtă lucrată din cânepă pentru vară şi din lână pentru iarnă. Piese tipice care există doar în această zonă sunt laibărul muieresc din şubi-haina scurtă- şi şuba lungă- haina bărbătească, lucrate din ţesătură albă de lână precum şi pieptarul crăpat-despicat-din blană. În zona Sibiu costumul femeiesc aparţine tipului cu două catrinţe neagre, cu cămaşă cu broderie tot neagră, cu mânecile terminate cu fodori. Găteala capului are specifică vălitoarea cu ciurel şi basmaua neagră cu franjuri. Costumul bărbătesc are ca piesă de bază specifică, cămaşa cu barbure, peste care este îmbrăcat pieptarul mic foarte bogar ornamentat şi bituşca din blană, iar ca acoperitoare de cap pălăriuţa lucrată de meşteri din Sălişte . În zona Ţara Oltului-Făgăraş, costumului femeiesc îi aparţine păstura-cătrinţă-neagră în spate, asociată cu şorţul din dimie roşie în faţă.. Peste căiţa cu reţe, capul se înfăşoară cu pomeselnicul mare, alb. Ca haină de deasupra tipic zonei este recălul de culoare neagră şi buboul cu miţul lung.

BIBLIOGRAFIE 1.Arta populară românească (colectiv de autori)Editura Academiei,Bucureşti,1969 2.Maria Hedwig Formagiu,Portul popular din România,Bucureşti,1974 3.Doina Işfănoni,Costumul românesc de patrimoniu din colecţiile Muzeului Naţional al Satului,Bucureşti,2008