ACŢIUNEA PAULIANĂ

Sora NicoletaDREPT, ANUL II, GRUPA 1

ACŢIUNEA PAULIANĂ

I. Noţiunea de acţiune pauliană.

Acţiunea pauliană sau revocatorie, după cum s-a arătat, face parte din mijloacele juridice reparatorii, pe care creditorii o pot exercita pentru a-şi apăra interesele. Creditorii, în ciuda dreptului de gaj general, nu-l pot împiedica pe debitor să încheie acte juridice, dar în doctrină s-a afirmat că: ,,...libertatea de acţiune a debitorului trebuie să aibă o anumită limită; nu se poate admite ca debitorul să compromită patrimoniul său, prin acte frauduloase, îndreptate tocmai împotriva creditorilor...”1. Este vorba de situaţiile în care debitorul, pentru a-şi sustrage anumite bunuri de la urmărirea creditorilor, le donează sau le vinde la preţuri mai mici ori le înstrăinează pur şi simplu, primind alte bunuri în schimb, care sunt mai uşor de ascuns (spre exemplu, un automobil expus la urmărirea creditorilor este înstrăinat pe o sumă de bani care poate fi sustrasă cu uşurinţă de la urmărirea creditorilor); dacă prin asemenea acte debitorul devine insolvabil ori îşi măreşte insolvabilitatea, creditorii nu-şi pot realiza creanţele în tot sau în parte. În astfel de cazuri, creditorii pot recurge la acţiunea pauliană şi pot solicita instanţei de judecată competentă ca respectivele acte juridice încheiate de debitor cu terţul pârât, în prejudiciul drepturilor lor, să le fie inopozabile, în măsura necesară acoperirii valorii creanţelor pe care le au împotriva debitorului2.

In noul Cod civil acţiunea revocatorie este reglementată în articolele 1562-1565, astfel, ,,Dacă dovedeşte un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile faţă de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul îşi crează sau îşi măreşte o stare de insolvabilitate”.

Acţiunea revocatorie este acea acţiune prin care creditorul poate cere revocarea (desfiinţarea) pe cale judecătorească a actelor juridice încheiate de debitor în vederea prejudicierii sale3.

III. Originea acţiunii pauliene

Acţiunea pauliană îşi are originea în dreptul roman de la sfârşitul Republicii, în timpul Regalităţii această acţiune nu era necesară deoarece la acea vreme obligaţia era considerată o legătură corporală dintre debitor şi creditor (vinculum corporis); dreptul de creanţă era un ,,jus in personam”, adică un drept al creditorului asupra persoanei debitorului.La sfârşitul perioadei Republicii, raportul de obligaţii civile se transformă încet şi sigur dintr-o legătură corporală într-o legătură juridică (vinculum juris), astfel, creditorul, în caz de neplată a datoriei de către debitor, putea să pornească executarea silită numai asupra bunurilor acestuia. Acţiunea pauliană a fost creată pe cale pretoriană, denumirea ei venind de la pretorul Paulus, care este creatorul acesteia. Sancţiunea care însoţea acţiunea pauliană era o

1 C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, vol. II, Ed. All, Bucureşti, 2002, p. 351.2 L. Pop, Acţiunea pauliană, Curierul judiciar nr. 4/2006, p. 69.3 C. Stătescu, C Bîrsan, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, ed. a IX-a, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008, p. 355.

condamnare pecuniară egală cu valoarea totală a bunurilor sustrase urmăririi creditorului; această condamnare opera numai atunci când lucrurile nu erau repuse în situaţia anterioară, prin restituirea de către terţ a ceea ce a primit de la debitor prin actul fraudulos. De altfel, prin această acţiune se urmărea în mod indirect chiar acest rezultat, adică restituirea bunurilor, ceea ce însemna revocarea actului fraudulos, de unde şi denumirea de acţiune revocatorie.

O condiţie pentru admiterea acţiunii pauliene era insolvabilitatea debitorului, cunoscută la romani ca falimentul civil. În dreptul roman avea caracter colectiv pentru că era exercitată de acel ,,curator bonorum” în numele tuturor creditorilor; în dreptul civil actual, în lipsa falimentului civil organizat prin lege, acţiunea pauliană este individuală, admiterea ei profitând numai creditorului reclamant.

IV. Domeniul de aplicare

Acţiunea pauliană presupune cu necesitate existenţa fraudei. În principiu, toate actele juridice pot fi supuse acţiunii pauliene: acte cu titlu oneros sau gratuit, acte unilaterale sau contracte, acte de înstrăinare de drepturi existente, etc.. De la acest principiu există şi excepţii:

1. Actele juridice referitoare la drepturi patrimoniale exclusive ale debitorului. Sunt exceptate actele debitorului încheiate cu privire la drepturile sale patrimoniale care au un caracter exclusiv şi strict personal, în sensul că implică o apreciere din partea titularului. Fac parte din această categorie actele privitoare la drepturi inalienabile şi incesibile ale debitorului

2. Actele juridice privitoare la drepturile şi bunurile insesizabile ale debitorului. Sunt scoase din domeniul de aplicare al acţiunii pauliene şi actele juridice încheiate cu terţii de către debitor referitoare la bunurile sau drepturile sale insesizabile, precum: renunţarea la o bursă de studii, renunţarea la dreptul de diurnă, renunţarea la dreptul de a primi alocaţii de stat, etc..

În mod excepţional, acţiunea pauliană este admisibilă în cazul unor acte din această categorie, atunci când frauda debitorului în prejudiciul creditorilor săi îmbracă forma intenţiei sau dolului.

În acest context se pune problema în legătură cu contractul de întreţinere, care conferă practic debitorului multiple posibilităţi de fraudare a creditorilor.

Trebuie luate în considerare anumite situaţii, astfel:Creditorii întreţinătorului, vor putea promova acţiunea pauliană când acesta, ştiind că

îi pune pe creditorii săi în imposibilitate de a-şi realiza creanţele, încheie un contract de întreţinere cu titlu gratuit. Debitorul întreţinător ar mai putea frauda pe creditorii săi şi renunţând la dreptul său faţă de întreţinut, drept în considerarea naşterii căruia şi-a asumat datoria de a-i presta întreţinerea.

În ceea ce-i priveşte pe creditorii întreţinutului, vor putea promova acţiunea pauliană, când debitorul lor, prin contractul de întreţinere cu titlu oneros, înstrăinează un bun, punându-i pe creditori în imposibilitatea de a-şi realiza creanţa. De asemenea, creditorii întreţinutului au fiecare în parte posibilitatea de a ataca prin acţiune pauliană şi eventuala remitere de datorie făcută de întreţinut în favoarea întreţinătorului, constând în renunţarea sa cu titlu gratuit la întreţinerea care i se datorează, dacă prin acea remitere îşi crează sau agravează starea de insolvabilitate existentă.

4. Plata unei datorii. Doctrina şi jurisprudenţa este unanimă, afirmând că acţiunea pauliană nu este admisibilă dacă prin ea se atacă plata unei datorii făcută de debitor în favoarea unui creditor al său, chiar dacă debitorul este insolvabil. S-a argumentat prin faptul că plata este un act neutru şi nu de însărăcire a a debitorului care o face;

5. Contractarea unor noi obligaţii. În principiu, se admite că debitorul poate contracta noi datorii, deşi în acest mod îşi agravează insolvabilitatea, argumentându-se prin dreptul său de a-şi administra patrimoniul şi prin faptul că aceste acte au un caracter de îndatorare a debitorului, nu de însărăcire. S-a afirmat şi opinia, acceptată de doctrină, potrivit căreia asumarea de datorii prin contract poate fi atacată prin acţiunea pauliană dacă un creditor anterior poate dovedi frauda.

6. Hotărârile judecătoreşti. Hotărârea judecătorească este un act juridic care poate poate fi obţinut de părţile aflate în proces, în unele situaţii, în frauda drepturilor creditorilor uneia dintre ele. Hotărârea judecătorească are în raport cu părţile puterea de lucru judecat, în principiu, ea nu mai putând fi schimbată, dar puterea lucrului judecat este relativă deoarece există numai în raport de părţile din acel proces. Hotărârea produce efecte indirecte în raport cu terţele persoane, ea fiindu-le în unele situaţii opozabilă.Cu toate că hotărârile judecătoreşti sunt opozabile terţilor, în anumite condiţii pot fi atacate de către terţii interesaţi; aşadar, când sunt îndeplinite condiţiile C. civ. , creditorii pot ataca prin acţiune pauliană hotărârea judecătorească rămasă definitivă, prin care debitorul s-a lăsat obligat în urma unei înţelegeri frauduloase, încheiate cu adversarul său. Este neîndoielnic că, printr-o tranzacţie, se poate ajunge la fraudarea creditorilor, dacă acea tranzacţie are efecte constitutive ori translative de drepturi, în temeiul căreia o parte se obligă să execute numai prestaţii ( plata unei sume de bani, transmiterea în proprietate a unui bun), în schimbul renunţărilor făcute de cealaltă parte4.

V. Condiţii de admisibilitate a acţiunii pauliene A) Creanța creditorului trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă. Art. 1563 C.civil se rezumă să prevadaă caă dreptul de creanță al creditoruli trebuie să

fie cert la momentul introducerii acțiunii. Necesitatea unei creanțe certe, lichide și exigibile este justificată de pregătirea

valorificaării silite a bunului ce constituie obiectul actului ataca, cât și a executării silite. - Creanța creditorului trebuie să fie de regulă amterioară încheierii de către debitor a

actului a cărui inopozabilitate se solicită- Admisibilitatea nu depinde de existența unui titlu executoriuB) Actul încheiat de debitor cu terțul să fi cauzat un prejudiciu creditorului reclamant.C) Frauda debitoruluiD) Complicitatea tertulu la frauda debitorului.

.2. Condiţii din punct de vedere al creditorilor care atacă actul:

a) În principiu, doctrina şi jurisprudenţa hotărăsc că singurii creditori a căror creanţă este anterioară actului atacat, pot ataca acest act; dovada anteriorităţii creanţei fiind în sarcina creditorilor.Creditorii posteriori actului nu-l pot ataca, deoarece faţă de aceşti creditori, un act al debitorului nu poate fi în general fraudulos.Dacă prin excepţie, actul fraudulos a fost făcut în vederea creditorilor viitori, în acest caz, creditorii în cauză, deşi posteriori actului, îl vor putea ataca – situaţia în care actul fraudulos a fost încheiat de debitor cu intenţia de a-l prejudicia pe un creditor viitor, cu care există perspectiva certă de a intra într-un raport obligaţional5; .

4 L. Pop, Acţiunea pauliană, Curierul judiciar nr. 4/2006, pp. 73-79.5 L. Pop, Acţiunea pauliană, Curierul judiciar nr. 4/2006, p. 81.

b) Cu privire la exigibilitatea creanţei, majoritatea doctrinei o susţine, dar trebuie făcute precizările : - creditorii condiţionali (sub condiţie suspensivă), au un drept nesigur şi nu vor beneficia de acţiunea pauliană; - creditorii sub termen, pot folosi acţiunea pauliană, devenind pur şi simpli, deoarece insolvabilitatea atrage căderea debitorului din beneficiul termenului. c) Necesitatea ca respectivul creditor sa aibă un titlu executoriu.Într-o primă opinie, majoritară, exercitarea acţiunii pauliene nu este condiţionată de existenţa unui titlu executoriu al reclamantului, argumentându-se prin faptul că această acţiune nu e un act de executare, ci prin ea se urmăreşte revocarea unui act juridic prin care este fraudat dreptul de gaj general al creditorilor.În cea de-a doua opinie, se precizează că existenţa titlului executoriu este o condiţie necesară pentru motivul că reclamantul creditor, dacă nu a recurs la procedura executării silite a creanţei sale în prealabil intentării acţiunii pauliene are de întâmpinat dificultăţi, de regulă, insurmontabile în ce priveşte dovedirea prejudiciului suferit prin efectul actului atacat ce a determinat sau agravat insolvabilitatea debitorului. Doar pe calea executării silite poate fi constat cu mare certitudine impactul actului fraudulos asupra patrimoniului debitorului, iar executarea silită este de neconceput fără existenţa titlului executoriu6.

3. Condiţii din punct de vedere al debitorului. Actul prejudiciabil al debitorului trebuie să fie făcut în frauda creditorilor.

4. Condiţii din punct de vedere al terţilor care au încheiat actul cu debitorul. În privinţa terţilor dobânditori trebuie să deosebim actele cu titlu oneros de cele cu titlu gratuit. În cazul actelor cu titlu oneros, atât terţul cât şi creditorul tind la evitarea unui prejudiciu, astfel, ele vor fi revocate numai dacă se dovedeşte complicitatea terţului la fraudă7.Dacă actul este cu titlu gratuit, este suficient să se stabilească prejudiciul pricinuit şi frauda debitorului; în acest caz nu contează buna sau reaua-credinţă a terţului, deoarece acesta dobândeşte un avantaj patrimonial fără a suferi vreun prejudiciu în cazul desfiinţării actului. În literatura de specialitate se afirmă că terţul creditor din contractul cu titlu oneros este ,,certat de damno vitando” (luptă pentru a evita pierderea), iar terţul dobânditor prin act cu titlu gratuit este ,,certat de lucro captando” (luptă pentru a păstra un câştig)8.În ceea ce-l priveşte pe terţul subdobânditor, acţiunea pauliană va putea fi introdusă împotriva lor, doar dacă se dovedeşte atât frauda dobânditorului, cât şi a celui care a dobândit de la el, deci nu va putea fi introdusă împotriva subdobânditorului cu titlu oneros de bună-credinţă.

VI. Natura juridică şi efectele acţiunii revocatorii

Acţiunea revocatorie este o acţiune personală, deoarece creditorii exercită un drept al lor propriu care este personal; nu este reală deoarece creditorii chirografari nu au niciun drept real asupra patrimoniului debitorului.

6L. Pop, Acţiunea pauliană, Curierul judiciar nr. 4/2006, p. 83.7 C. Stătescu, C Bîrsan, op. cit., p. 358.8 D. Văduva, A. Tabacu, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, ed. a II-a, Ed. Paralela 45, Piteşti, 2003, p. 159.

Răspunzând la întrebarea dacă este o acţiune în nulitate sau o acţiune în reparaţie a prejudiciului cauzat, doctrina a afirmat faptul că este o acţiune în daune-interese9, de unde rezultă efectul ei relativ.

Acţiunea pauliană are un caracter subsidiar. Ea este justificată numai în ipoteza în care creditorul nu-şi poate realiza creanţa împotriva debitorului, datorită faptului că acesta şi-a diminuat substanţial patrimoniul sau a devenit insolvabil10.

Urmare a admiterii acţiunii pauliene, actul încheiat în mod fraudulos de către debitor cu terţul nu va fi opozabil creditorului care a intentat acţiunea, astfel că, acesta va putea urmări bunul, obiect al contractului fraudulos, ca şi cum acesta s-ar fi aflat permanent în patrimoniul debitorului său11.

Este o acţiune în inopozabilitatea actului încheiat de debitor, este proprie creditorului care o intentează, astfel că produce efecte relative, fiind reparat numai prejudiciul suferit de reclamant; faţă de ceilalţi creditori acţiunea nu produce niciun efect. Terţul poate păstra bunul, oferind creditorului o anumită valoare necesară satisfacerii creanţei sale, excedentul rămas după satisfacerea creanţei creditorului care a intentat acţiunea aparţinând terţului dobânditor, fără a intra în patrimoniul debitorului sub incidenţa dreptului de gaj general12.

Aceleaşi efecte sunt stipulate şi în noul Cod civil, art. 1565, reglementându-se şi posibilitatea intervenirii şi celorlalţi creditori în cauză.

VII. Prescripţia acţiunii pauliene Noul Cod civil prevede în articolul 1564: ,,Dacă prin lege nu se prevede altfel, dreptul

la acţiune se prescrie în termen de un an de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat.”

VIII. Concluzii

Importanţa acţiunii pauliene este foarte mare, deoarece numeroşi debitori urmăresc să sustragă patrimoniul lor de la urmărirea creditorilor, prin înstrăinări şi acte încheiate cu terţii; mijloacele întrebuinţate sunt variate: donaţii unor rude apropiate, înstrăinări de imobile pentru a le înlocui cu sume de bani, mai uşor de sustras, etc..

Astfel, acţiunea pauliană are o configuraţie autonomă şi reprezintă un mijloc eficient de revocare a actelor încheiate în fraudarea creditorilor, invalidarea acestora putând fi exercitată pe cale de acţiune sau opusă pe cale de excepţie13.

9 C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, op. cit., p. 362.10

11 D. Văduva, A. Tabacu, op. cit., p. 159.12 C. Stătescu, C Bîrsan, op. cit., p. 359.13 Ibidem, p. 352.

BIBLIOGRAFIE

I. Tratate, cursuri, monografii1. Chelaru, E., Drept civil. Drepturi reale principale, ed. a III-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2009.2. Hamangiu C., Georgean N., Codul civil adnotat, vol. II, Bucureşti, 1925.3. Hamangiu C., Rosetti-Bălănescu, Băicoianu Al., Tratat de drept civil român, vol. II, Ed. All, Bucureşti, 2002.4. Pop L., Teoria generală a obligaţiilor, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 20005. Stătescu C., Bîrsan C., Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, ed. a IX-a, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008.6. Văduva D., Tabacu A., Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, ed. a II-a, Ed. Paralela 45, Piteşti, 2003.

II. Articole şi legislaţie 1. Pop L., Acţiunea pauliană, Curierul Judiciar nr. 4/2006. 2. Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, cu

modificările ulterioare. 3. Legea nr. 287/2009 publicată în M.Of. al României nr. 511/24 iulie 2009.