UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

„JUSTINIAN PATRIARHUL”

Sfintii Trei Ierarhi si actualitatea gandirii lor despre preotie

Actualitatea gandirii Sfintilor Trei Ierarhi despre preotie

Biserica i-a numit pe Sfintii Trei Ierarhi : Mari. Si pe buna dreptate, caci ei au

fost mari prin sfintenia vietii lor, prin cugetarea lor geniala, prin ortodoxia invataturii

prin dragostea lor fierbinte fata de Dumnezeu si fata de semeni, prin lucrarea lor

uriasa pentru imbunatatirea vietii semenilor in sufletul rarora ei vedean chipul lui

Dumnezeu, prin virtutea lor, prin slujirea lor intr-o vreme de mari framantari, de

ambitii, de neliniste, de contradictii, de tensiune in interiorul Bisericii.

In secolul al IV-lea, numit secolul de aur al crestinismului, s-a inregistrat un

progres considerabil in dezvoltarea literaturii teologice, in cult si in arta crestina,

in organizarea bisericeasca si in dezvoltarea vietii monahale. Cele doua Sinoade

ecumenice din Niceea (325) si Constantinopol (381) cu hotararile dogmatice luate si

canoanele fixate, au contribuit si ele la ridicarea Ortodoxiei pe noi culmii alle

dezvoltarii ei.

Sfintii Trei Ierarhi, inzestrati cu calitati morale si intelectuale deosebite, au dat

stralucireBisericii timpului lor, atat ca teologi, dar mai ales ca preoti si ierarhi. Ei au

slujit Biserica lui Hristos cu toata ravna si cu toata dragostea. Ei au dorit ca Biserica,

Mireasa lui Hristos, sa fie pururea frumoasa si fara pata, prin grija, oboseala, credinta

si dragostea preotilor, carora li s-a incredintat aceasta slujire prin porunca

dumnezeiasca. Sfintii Trei Ierarhi s-au straduit sa traiasca preotia in toata

dimensiunea acestei Taine Sfinte, constituind in aceasta privinta, de-a lungul

timpului, pilde neintrecute de urmat, pentru preoti si pentru cei ce se pregatesc sa

devina preoti. Mai este si astazi actuala gandirea Sfintilor Trei Ierarhi despre preotie ?

Din tezaurul de gandire teologica si de viata crestina al Sfintilor Trei Ierahi, bogat in

teme si probleme, care fac neincetat obiect de studiu, Sfanta Taina a Preotiei,

constituie punctul central al intregii activitati si al intregii vieti pentru acesti mari

luceferi ai Bisericii Ortodoxe. De aceea cercetarea invataturii Sfintilor Trei Ierarhi cu

privire la preotie, la pregatirea pentru preotie si la implinirea acestei vrednicii, de

catre preoti si de catre viitorii preoti, este si o datorie, dar si un omagiu, cel mai

frumos omagiu pe care-l aducem celor intre Sfintii Parinti ai nostri Vasile cel Mare,

Grigorie de Nazianz sau Teologul si Ioan Gura de Aur.

Sfintii Trei Ierarhi au meditat indelung asupra Tainei preotiei. Sfintii Grigorie de

Nazianz si Ioan Gura de Aur socoteau preotia o taina atat de sublima si o raspundere

atat de mare si sfanta incat au stat mult in cumpana pana sa o primeasca socotindu-

se nevrednici si nepregatiti pentru o slujire asa de aleasa. Ei au scris doua tratate

despre Preotie. Sfantul Vasile cel Mare a alcatuit rugaciuni minunate pentru preoti, a

dat sfaturi cu privire la tinuta preotilor, a alcatuit canoane pentru indreptarea

moravurilor; si a luat masuri hotarate, in timpul episcopatului sau, pentru ca preotii

de sub jurisdictia sa sa-si implineasca slujirea lor cu demnitatea cuvenita.

Sfintii Trei Ierarhi afirma ca este o singura preotie sacerdotala, cea care vine

de la Mantuitorul Hristos, prin Sfintii Apostoli, implinita prin alegere si hirotonie, de

catre episcopi, preoti si diaconi. Demnitatea fiecarei trepte din ierarhia

bisericeasca pretinde insa aceeasi pregatire si aceeasi tinuta morala. Preotia este

randuita de Dumnezeu. "Dupa cum in trup, unele madulare conduc si stau in frunte,

iar altele sunt conduse sl supuse, spune Sfantul Grigorie, tot asa si in Biserica a

randuit Dumnezeu - atat in virtutea dreptatii Sale, care da fiecaruia dupa merit, cat si

in virtutea purtarii Sale de grija, prin care uneste pe toate - ca unii sa fie pastoriti si

condusi si indreptati prin cuvant si fapta spre cele de trebuinta, iar altii, care

depasesc marea multime in virtute si in asemanarea cu Dumnezeu, sa fie pastorii si

invatatori, spre desavarsirea Bisericii (Efes. 4, 11-12) ; sa fie ceea ce este sufletul

pentru trup sau mintea pentru suflet, pentru ca cele doua parti, pastorii si pastoritii,

unindu-se si impreunandu-se, in chipul madularelor trupului si legandu-se intre ei prin

legatura Duhului, sa arate un trup desavarsit, vrednic cu adevarat de insusi Hristos,

Capul nostru".

Preotia este randuita de Dumnezeu. Dupa cum spune Sfantul Ioan Gura de

Aur, preotia coboara din ceruri, caci preotului i s-au incredintat lucruri ceresti atunci

cand Mantuitorul nostru Iisus Hristos a spus ucenicilor Sai: "Cate veti lega pe pamant,

vor fi legate si in cer" (Matei 16, 19). Iar in alta parte: "Preotia se savarseste pe

pamant, dar are randuiala a lucrurilor ceresti. Si pe buna dreptate; caci slujba

aceasta n-a randuit-o un om, sau un inger sau un arhanghel, sau alta putere creata,

ci insusi Paracletul. Sfantul Duh a oranduit ca preotii, inca pe cand sunt in trup sa

aduca lui Dumnezeu aceeasi slujba pe care o aduc ingerii in ceruri. De aceea, trebuie

ca preotul sa fie asa de curat, ca si cum ar sta in ceruri intre puterile cele ingeresti".

Sfantul Grigorie de Nazianz precizeaza ca preotia are drept scop ca sa faca sufletul sa

pazeasca chipul lui Dumnezeu (Fac. 1, 26) daca nu l-a pierdut; daca e in primejdie sa-

l piarda, sa-i arate calea, ca sa-l pastreze; iar daca si l-a striciat, sa-l aduca din nou la

starea cea dintai. Preotia urmareste sa faca sa locuiasca, prin Duhul Sfant, Hristos, in

inimile oamenilor (Efes. 3, 17). Si, in sfarsit, scopul cel mai de seama al preotiei este

sa-l faca Dumnezeu si partas fericirii celei de sus, pe om". Cu alte cuvinte, scopul

preotiei este mantuirea credinciosilor: "In vederea acestui scop, continua Sfantul

Grigorie, a venit Omul cel nou in locul omului vechi, adica Mantuitorul Hristos S-a

intrupat, a patimit, a murit, a inviat, S-a inaltat, si tot ceea ce s-a petrecut, s-a

propovaduit. Toate acestea au fost invatatura data noua de Dumnezeu si vindecare a

slabiciunii noastre... Preotii sunt slujitorii si lucratorii acestei vindecari", adica ai

restaurarii chipului lui Dumnezeu in credinciosii pe care ii pastoresc, iar acest lucru il

cere de la preoti toata iconomia dumnezeiasca pentru care S-a intrupat Mantuitorul.

La randul sau Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca pretul preotiei si demnitatea

acesteia este Mantuitorul Iisus Hristos Fiul Unul Nascut al lui Dumnezeu, Care n-a

pregetat sa se goleasca de slava Sa, sa se faca om si sa ia chip de rob, sa fie scuipat

si palmuit si sa moara cu trupul de moarte de ocara.

Preotia din secolul al IV-lea este aceeasi cu cea exercitata de Apostoli, caci

Jertfa euharistica este neschimbata. "Este aceeasi Jertfa spune Sf. Ioan Gura de Aur,

pe care Hristos a dat-o ucenicilor si pe care o savarsesc preotii acum. Aceasta nu

este cu nimic mai mica decat aceea ca si pe aceasta nu oamenii o sfintesc ci Acela

care a sfintit-o si pe aceia. Dupa cum cuvintele pe care le-a rostit Dumnezeu sunt

aceleasi pe care le zice preotul si acum, tot asa si Jertfa euharistica este aceeasi...

Cel ce socoteste ca aceasta este mai mica, decat aceea nu stie ca Hristos este

prezent si acum si lucreaza si acum".

Sfantul Ioan Gura de Aur numeste preotia semnul iubirii pentru Hristos si

semnul iubirii credinciosilor, aratand prin aceasta cat de minunata este puterea cu

care Dumnezeu poate investi un om. Preotul trebuie sa-i iubeasca pe credinciosi cu

iubirea Mantuitorului Hristos si sa faca pentru credinciosi ce a facut El. De aceea,

preotia este nu numai taina sfanta dar si infricosatoare. Nu este o slujire ca oricare

alta, ci este o slujire mai mare decat cea a ingerilor. "Daca ai putea sa te gandesti ce

lucru mare este ca om fiind si imbracat inca in trup si sange sa te poti apropia de

fericita si nemuritoarea Fire a Dumnezeirii, atunci ai putea intelege bine cu cata

cinste a invrednicit pe preoti harul Sfantului Duh. Prin preoti se savarseste si sfanta

Jertfa si alte slujbe, intru nimic mai prejos de Sfanta Jertfa si in ce priveste vrednicia

preoteasca si in ce priveste mantuirea noastra. Oameni care traiesc pe pamant si

locuiesc pe el au primit ingaduinta sa administreze cele ceresti si au luat o putere pe

care Dumnezeu n-a dat-o nici ingerilor, nici arhanghelilor. Nu s-a spus ingerilor, ci

oamenilor : "Oricate veti lega pe pamant vor fi legate si in cer si oricate veti dezlega

pe pamant vor fi dezlegate si in cer" (Matei 18, 18)... Puterea de a lega a preotilor

leaga sufletele si strabate cerurile. Dumnezeu intareste sus in ceruri cele facute de

preoti jos pe pamant. Stapanul aproba hotararea data de robi. Ce oare altceva a

dat Dumnezeu preotilordecat toata puterea cereasca ? Domnul a spus : "Carora

veti ierta pacatele se vor ierta si carora le veti tine vor fi tinute" (Ioan 20, 23). Ce

putere poate fi mai mare decat aceasta? Domnul a spus iarasi: "Tatal a dat toata

judecata Fiului" (Ioan 5, 22). Vad insa ca toata aceasta putere a fost incredintata de

Fiul, preotilor. Au fost inaltati la slujba aceasta atat de mare ca si cum de acum s-ar fi

mutat in ceruri, ca si cum ar fi depasit firea omeneasca, ca si cum ar fi scapat de

toate patimile omenesti".

Vrednicia preotiei sta si in faptul ca preotilor li s-a incredintat zamislirea

noastra cea duhovniceasca; ei sunt aceia carora li s-a dat sa ne nasca prin botez; prin

preoti ne imbracam in Hristos ; prin preoti suntem ingropati impreuna cu Fiul lui

Dumnezeu; prin preoti ajungem madulare fericitului cap al lui Hristos. Ei sunt mai

mult decat parintii nostri trupesti, caci preotii ne nasc pentru viata viitoare. Privind la

maretia, la natura dumnezeiasca, la raspunderile infricosatoare ale preotiei, Sfintii

Trei Ierarhi au pus un accent cu totul deosebit pe pregatirea morala si intelectuala a

preotului, pe alegerea si hirotonia acestuia, ca si pe activitatea lui. Invatatura lor in

privinta pregatirii pentru preotie au scos-o mai intai din experienta lor personala,

pentru ca ei au facut din preotia lor o realitate profunda, cuceritoare si

transformatoare de inimi. "Pentru preot e nevoie de multa pricepere, spune Sf. Ioan

Gura de Aur, iar inainte de pricepere e nevoie de mult har de la Dumnezeu, de

purtari bune, de viata curata, de virtute mai mare decat omeneasca".

Este necesara o pregatire temeinica inainte ca cineva sa fie investit cu

puterea preotiei, care sa fie indreptata spre cele trei laturi ale slujirii sacerdotale: de

conducere, de invatare si de sfintire. Sfantul Grigorie Teologul spunea ca "preotia,

arta de a conduce pe om, fiinta cea mai complexa si mai felurita in gand si fapta,

este arta artelor si stiinta stiintelor", aratand prin aceasta ca preotul trebuie sa fie

pregatit temeinic. Comparatia pe care o face el intre preotie si medicina, duce la

concluzia ca preotia este mai grea prin natura ei si prin scopul lucrarii ei, caci

"preotia se ocupa cu sufletul, care-i din Dumnezeu si dumnezeiesc". "Ca a incerca sa

inveti pe altii, continua el, inainte de a fi tu destul de invatat, sa inveti olaritul, dupa

cum spune proverbul, facand de-a dreptul oale, sa inveti tu adica dreapta

credinta atunci cand inveti pe altii, ei bine, acest lucru mi se pare tare nebunesc si

indraznet. Nebunesc, pentru ca nu-ti dai seama de nestiinta ta; indraznet, pentru ca

tu cutezi sa faci un lucru pe care stii bune ca nu il stii".

Pregatirea pentru preotie cere timp si efort, "zabovire cu cap" cum zice acelasi

Parinte. "Cine este cel ce pune graba inaintea temeiniciei faptei si a folosului? Cine

este cel ce crede ca poate plasmui, intr-o singura zi, ca pe o statuie de lut, pe preot,

pe aparatoruldreptei credinte, pe cel ce va sta impreuna cu ingerii, pe cel ce va slavi

pe Dumnezeu impreuna cu arhanghelii, pe cel ce va inalta jertfele la jertfelnicul cel

de sus, pe cel ce va fi preot impreuna cu Hristos, pe cel ce va plasmui din nou pe om,

pe cel ce va reface chipul lui Dumnezeu in om". Pregatirea nu are limita anumita ; nu

se termina cu dobandirea harului preotiei. Intr-adevar, "cel ce adauga stiinta adauga

durere" (Ecll. 1, 18), pentru ca nu-i mai mare bucuria pentru stiinta ce am dobandit-o,

decat durerea pentru stiinta care ne lipseste".

Pentru zidirea Bisericii trebuie curaj, interes si dragoste, dar mult contribuie la

aceasta, zice Sfantul Ioan Gura de Aur, ca preotii sa fie invatati, caci altfel Bisericile

sufera mult. De aceea, Apostolul Pavel, impreuna cu alte virtuti, cu iubirea de

ospitalitate, cu bunavointa, cu purtarea frumoasa, numara si pe aceasta zicand :

preotul trebuie sa fie invatat. Invatatura este necesara mai cu seama la explicarea

dogmelor. Asaltati de invataturi eterodoxe,credinciosii ortodocsi din secolul al IV-lea

erau sfatuiti sa fie si ei pregatiti pentru apararea credintei. In ceea ce priveste pe

preoti, au indoita cinstire cei ce se ostenesc cu cuvantul si cu invatatura (I Tim. 5,

17). Preotul este un invatator desavarsit atunci cand si prin cele ce face si prin cele

ce invata conduce pe credinciosi la viata cea fericita pe care a poruncit-o Mantuitorul

Hristos. Si trairea si invatatura sunt necesare pentru o desavarsita zidire sufleteasca.

Dar, se intreaba Sfantul Ioan, "ce traire va putea sa-i dea cuiva viata sa imbunatatita,

cand incepe lupta pentru credinta si cand toti lupta cu argumente din aceleasi

Scripturi? La ce-i va folosi atata munca daca dupa atatea osteneli cade, din pricina

nestiintei sale, in erezie si se desparte de trupul lui Hristos ?... Credinciosii care nu

sunt destul de intariti in credinta, daca ar vedea ca povatuitorul lor e infrant, nu pun

infrangerea pe seama nestiintei acestuia ci pe netrainicia credintei lor... Chiar daca

credinciosii nu trec cu totul de partea protivnicilor, totusi sunt siliti sa puna la indoiala

invataturile de care mai inainte se apropiau cu credinta nezdruncinata" .

De asemenea, Sfantul Grigorie Teologul socoteste ca cea dintai dintre

indatoririle preotesti este predicarea cuvantului, adica a invataturii celei

dumnezeiesti si inalte. Ca sa chiverniseasca bine adevarul dogmelor crestine, preotul

trebuie sa vorbeasca despre toate invataturile aflate in Sfanta Scriptura legate de

mantuire si anume, despre lume si lumi, despre materie, despre suflet, despre spirit,

despre firile cele spirituale, atat ale ingerilor cat si ale demonilor, despre pronia lui

Dumnezeu, care uneste si carmuieste totul, despre pacea cea dintai a omului, despre

restaurarea sa cea din urma, despre simboale si adevar, despre legaminte, despre

intaia si a doua venire a lui Hristos, despre intruparea Lui, despre patimileLui, despre

moartea Lui, despre inviere, despre sfarsitul lumii, despre judecata, desprerasplatirea

celor buni si pedepsirea celor rai si despre invatatura cea mai inalta, Sfanta Treime.

Sfantul Grigorie ridica vocea in repetate randuri impotriva celor care erau nepregatiti

si care vorbeau de Dumnezeu in orice imprejurare. Nu poate oricine sa vorbeasca

despre Dumnezeu. "Voi adauga, spune el, ca nu se cade a vorbi despre Dumnezeu

nici in orice vreme, nici oricui si nici orice, ci este o vreme cand trebuie sa vorbim

despre El si cui trebuie sa vorbim despre El si cat trebuie sa vorbim despre El. Nu

este in puterea oricui sa filozofeze despre Dumnezeu, fiindca lucrul atesta pot sa-l

faca cei care s-au cercetat cu de-amanuntul si care au inaintat pas cu pas pe calea

contemplatiei si care, inainte, de aceste indeletniciri, si-au curatat si sufletul si trupul,

sau care cel putin se silesc sa se curete".

Preotul este deci chemat sa teologhiseasca, sa invete cuvantul adevarului.

Sfantul Ioan Gura de Aur vorbeste pe larg despre insusirile pe care sa le

aiba predicatorul si predica pentru a face sa patrunda cuvantul lui

Dumnezeu la inima credinciosilor. O astfel de predica cere osteneala, simt critic si

mai ales smerenie. Singurul indreptar si singura calauza in alcatuirea desavarsita a

predicilor este Dumnezeu. Predicile, asadar, trebuie sa fie alcatuite astfel, ca "ele sa

placa lui Dumnezeu". Preotului i se cere, nu numai invatatura ci si o viata

ireprosabila. Sfintii Trei Ierarhi se opresc cu multa staruinta asupra acestei laturi a

preotiei.Sfantul Vasile cel Mare da sfaturi preotilor pentru a avea o tinuta cu totul

vrednica de slujirea preoteasca, mai ales in timpul savarsirii Sfintei Liturghii. El

socoteste ca cel ce vine la hirotonie a fost, deja examinat cu multe marturii cu privire

la invatatura si purtare, de aceea indemnul se indreapta la implinirea Tainei

Preotiei cu multa atentie. "Ia seama la tine insuti, o preotule, spune Arhiepiscopul

Cezareei Capadociei, si fii cu luare aminte la dregatorda preoteasca, pe care ai

primit-o, cu scopul s-o savarsesti intru frica lui Dumnezeu (Col. 4, 17). Gandeste-te

bine, ca nu ti s-a incredintai o slujire pamanteasca, ci cereasca, nu omeneasca, ci

ingereasca. Invata ca sa te infatisezi lucrator cinstit, drept indreptand cuvantul

adevarului. Ia seama ca sa nu stai la rugaciune avand dusmanie cu cineva ca sa nu

te departezi de Mangaietorul. Pana la ceasul Liturghiei, citeste si te roaga si numai

asa sa te apropii de Sfantul Altar, fiind adanc patruns de duhul pocaintei". Sfantul

Grigorie de Nazianz socoteste ca preotul trebuie sa fie el mai intai curat si apoi sa

curateasca pe altii. Sa fie el intelept ca sa intelepteasca pe altii. Sa fie el lumina, ca

sa lumineze pe altii. Sa fie elaproape de Dumnezeu, ca sa apropie pe altii. Sa fie el

sfant, ca sa sfinteasca pe altii. Preotul trebuie sa fie curat, fara pacate si sa nu fie

rau. Dar aceasta nu e de ajuns, ci el trebuie sa straluceasca si in bine, potrivit

poruncii care spune : "Sa se abata de la rau si sa faca binele" (Ps. 36, 27). Preotul "nu

trebuie numai sa stearga din sufletul lui pildele cele rele, ori sa intipareasca in ei si

pe cele bune, in asa fel incat sa covarseasca pe credinciosii sai cu virtutea mai mult

decat ii, depaseste cu dragostea. Nu trebuie sa cunoasca hotar binelui si propasirii in

bine si nici sa nu se uite mai mult la castigul binelui savarsit decat la paguba ce-o are

de pe urma binelui pe care a evitat sa-l faca, ci sa faca totdeauna din binele savarsit

treapta pentru pasii urmatori. Sa nu se mandreasca daca intrece pe pastoritii sai, ci

sa socoteasca paguba daca viata sa e mai prejos de vrednicia dregatoriei sale. Sa-si

masoare faptele sale cu poruncile, nu cu faptele vecinilor, fie rai, fie savarsitori de

fapte de virtute".

La randul sau Sfantul Ioan Gura de Aur subliniaza ca preotul este pandit de

multe primejdii, intre care slava desarta, mania si invidia tin loc de frunte. La acestea

se adauga tristetea, cearta, hula, para, minciuna, fatarnicia, uneltirea, urgia

impotriva celor ce nu ne-au facut nici un rau, bucuria si multumirea sufleteasca

pricinuite de greselile celorlalti slujitori, mahnirea cauzata de succesele si bunastarea

altora, placerea de a fi laudati, dorinta dupa onoruri. De aceea este necesar ca

preotul sa depuna eforturi statornice pentru a-si pastra nevatamata frumusetea cea

duhovniceasca. "Sufletul lui trebuie sa fie mai curat decat razele soarelui, pentru ca

Duhul Sfant sa nu-l paraseasca niciodata si pentru ca sa poata spune : "Iar de acum

nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine" (Gal. 2, 20)... Ca si cum i s-ar fi

incredintat intreaga lume, ca si cum ar fi parintele tuturor oamenilor, asa se apropie

preotul de Dumnezeu, rugandu-se sa se stinga razboaiele de pretutindeni, sa

inceteze tulburarile si cerand, atat in rugaciunile de acasa cat si in rugaciunile din

biserica, pace, an imbelsugat, izbavire grabnica de toate necazurile ce supara pe

fiecare... Spune-mi, te rog, unde vom pune pe preot cand cheama Duhul Sfant, cand

savarseste prea infricosata jertfa si cand atinge necontenit pe Stapanul obstesc ? Cat

de mare curatie, cat de mare evlavie ii vom cere. Gandeste-te, ce fel trebuie sa fie

mainile acelea care slujesc, ce fel trebuie sa fie limba aceea care rosteste acele

cuvinte? Nu trebuie sa fie oare mai curat si mai sfant decat orice sufletul care a

primit atata Duh ?".

Sfintii Trei Ierarhi constata cu durere ca sunt unii nedemni de slujirea preoteasca.

Dupa cum remarca Sfantul Grigore de Nazianz, acestia intra in locurile cele preasfinte

cu maini nespalate si cu sufletele necurate si fara a fi vrednici se apropie de cele

sfinte, se ating de altar, se imping in jurul sfintei mese, ca si cum ar socoti ca preotia

nu este un mod de a trai virtuos, ci un mijloc de trai, nu este slujire plina de

raspundere, ci domnie fara indatoriri. Preotia spune Sfantul Ioan Gura de Aur, nu are

nici o vina de pacatele celor ce o practica, dar preotia ne va invinui, pe buna

dreptate, daca nu o intrebuintam cum trebuie, de aceea el face urmatoarea

recomandare : "Din respect fata de preotie, daca i se intimpla cuiva sa savarseasca

un pacat care trebuie pedepsit cu caterisirea, sa nu astepte sa-l judece altii, ci sa o ia

inaintea judecatii lor parasind aceasta inalta slujire".

Pentru a preintampina astfel de cazuri, adica de patrundere in randul preotilor

a unora nepregatiti sau nedemni, Sfintii nostri Parinti recomanda unele masuri, sau,

in vremea pastoriei lor iau ei insisi masurile trebuitoare. Astfel Sfantul Ioan Gura de

Aur accentueaza necesitatea cercetarii canonice, adica cercetarea mai dinainte a

vietii si a sufletului celui propus pentru preotie pe baza unor marturii serioase, la care

sa se adauge si parerea multimii. Sfantul Vasile cel Mare, la inceputul episcopatului

sau, scrie horepiscopilor ca sa fie mult mai atenti si sa aplice canoanele Parintilor,

atunci cand recomanda pe cineva pentru diaconie sau preotie, deoarece subliniaza

el, s-au strecurat in randul clerului multi nevrednici, admisi fie din motive de rudenie,

fie din alte motive afective, mai ales ca multi vor sa scape de serviciul militar.

Intreaga activitate pastorala si misionara, teologica si invatatoreasca,

desfasurata de Sfintii Trei Ierarhi ca diaconi, preoti si episcopi se poate caracteriza ca

un act de dragoste fata de Mantuitorul Hristos si fata de turma sa lasata in paza

dragostei Sfintilor Apostoli si a ierarhiei bisericesti de mai tarziu. Din dragoste fata de

oameni a aparut Vasiliada, cetate a milei crestine dupa marturia Sfantului Grigorie de

Nazianz, si din floarea dragostei a rasarit apelativul de "Ambasadorul saracilor" dat

Sfantului Ioan Gura de Aur, pentru dragostea fierbinte pe care le-a aratat-o cu inima

si cu fapta, miilor de oropsiti din timpul lui. De altfel, el afirma ca "fara dragoste si

unire intre oameni toate celelalte calitati si fapte ale omului n-au valoare, pentru ca

nu promoveaza viata si fericirea. Dragostea este viata, este mers inainte, este

lumina, este izvor spre inaltimi, este biruinta asupra intunericului si a mortii.

Dragostea trebuie sa infloreasca in orice om si in orice situatie, mai ales in

imprejurarile grele. Trebuie sa iubim pe orice om, indiferent daca ne este prieten sau

nu, cunoscut sau necunoscut, drept sau pacatos. Omul e cel mai pretios lucru din

cate exista in lume si mai valoros decat lumea intreaga".

O problema majora din timpul Sfintilor Trei Ierarhi, ca si a tuturor timpurilor a fost

realizarea pacii intre oameni. Bunul pacii spune Sfantul Vasile este un lucru mare si

minunat si vrednic de cercetat de cei care iubesc pe Domnul. "Nimic nu este, intr-

adevar, mai propriu crestinului decat sa fie facator de pace, de aceea, pentru acest

lucru, Domnul ne-a fagaduit cea mai mare rasplata". "Ce este mai dulce de auzit

decat numele pacii ? Sau ce este mai sfant si mai placut Domnului decat sa te

straduiesti pentru ea ?... Nu pot sa ma numesc adevarat slujitor al lui Hristos, fara

dragpstea mea fata de altii si fara sa fiu in pace cu toti atat cat depinde de mine".

Sfantul Grigorie Teologul numeste pacea "prietena scumpa" si nu gaseste

nimic asemanator cu ea, caci "Dumnezeul nostru este in mod esential, spune el,

Dumnezeul pacii si al dragostei. In aceasta stau toate atributele care plac cel mai

mult inimii Sale. Ii place sa se numeasca Dumnezeul pacii si al dragostei ca sa ne

avertizeze ca prin practicarea acestei virtuti ne apropiem cel mai mult de El". "Pacea

este chezasia armoniei si frumusetii universului: "popoarele, orasele, familiile,

comunitatile se conserva prin pace, de aceea, e mai bine sa ne facem mijlocitori de

unire si iubire, decat de dezbinare si despartire".

La fel, Sfantul Ioan Gura de Aur, cel mai mare iubitor, propovaduitor si

aparator al pacii, socoteste pacea ca mama a tuturor bunurilor si temelie a bucuriei si

darul cel mai minunat al sufletului omenesc. Pacea trebuie sa domneasca mai intai in

sufletul fiecaruia de acolo, ea trece la semeni si-i uneste pe toti intr-o comunitate a

pacii. Imploram pacea spune Sfantul Ioan Gura de Aur, caci nimic nu este asemenea

ei, iar daca lipseste aceasta toate celelalte sunt de prisos.

Lucrarea preotului este sublima si complexa. Ea pretinde de la preot calitati

deosebite, pregatire temeinica, suflet ales, perseverenta, rabdare, dar mai

ales dragoste fata de Dumnezeu si fata de oameni. "Nimic nu ne poate face imitatori

ai lui Hristos, observa Sfantul Ioan Gura de Aur ca zelul pentru binele semenului. Poti

sa postesti si sa te culci pe pamant, sa te mortifici, daca nu ai grija de aproapele n-ai

realizat nimic...Daca nu aduci un folos semenului n-ai facut nimic". Preotul este pilda

vie pentru credinciosi. Credinciosii doresc ca preotul lor sa fie bun, curat si sfant, cu

sufletul alaturi de ei. 

Cuvant despre preotie

Cuvant despre preotie

 

O, minune preaslavita ! O, putere negraita ! O, infricosatoare taina a preotiei!

Spirituala si sfanta, cinstita si fara de prihana, pe care Hristos, cand a venit, a daruit-

o celor vrednici. Cad si ma rog cu lacrimi si suspine, ca sa ma oglindesc in aceasta

comoara a preotiei. Ca este o comoara pentru cei ce o pazesc cu vrednicie si

cuviosie; este pavaza stralucitoare si neasemuita; este turn neclintit, zid de

nedaramat; este temelie tare, care de pe pamant se inalta pana la bolta cereasca.

Dar ce spun, frati lor ? Preotia este atarnata de boltile cele mai inalte ale cerului;

intra fara de impiedicare in insesi cerurile cerurilor si merge stralucit si lesnicios prin

mijlocul ingerilor si al puterilor celor netrupesti. Dar pentru ce spun prin mijlocul

puterilor celor de sus ? Sta de vorba cu insusi Stapanul ingerilor, cu Ziditorul si

Datatorul de lumina. Si, numai ce voieste, ca indata si primeste, cu multa indraznire,

cererile pe care I le face.

Nu incetez, fratilor, a canta si a slavi treapta vredniciei pe care Treimea a dat-

o fiilor lui Adam, prin care lumea s-a man tuit si zidirea s-a luminat; prin care muntii

si padurile, dealurile si vaile s-au umplut de vietuirea luminoasa si cinstita a neamu

lui celui fericit, adica al monahilor, asa precum a spus Isaia cel cu preastralucit glas:

"din varfurile muntilor vor da glasurile lor" (Isaia 42, 11) oamenii spre slavoslovie;

prin care si farade legea de pe pamant s-a ridicat; prin care si cumpatarea pe pa

mant se salasluieste; prin care diavolul cazand s-a nimicit, destrabalatii au ajuns

povatuitori ai dreptatii, iar cei faradelege, buni si credinciosi; prin care stapanirea

mortii s-a surpat, iadul si-a pierdut puterea, blestemul lui Adam s-a dezlegat, iar

Mirele cel ceresc s-a pregatit; prin care firea omeneasca se schimba in puterea celor

fara de trupuri

Ce sa spun sau ce sa laud ? Darul treptei preotesti depaseste si gandul si

cuvantul. Si, dupa cum socot, aceasta este aceea de care, spaimantandu-se Pavel, o

arata atuncea cand spune: "O, adancul bogatiei si intelepciunii si cunoasterii lui

Dumnezeu! Ca nepatrunse sunt judecatile Lui si de negasit urma cailor Lui " (Rom.

11, 33). Preotia zboara de pe pamant la cer, du cand lui Dumnezeu cu foarte mare

graba cererile noastre. Preotia mijloceste pentru robi pe langa Stapan.

Sa fim cu foarte mare luare-aminte, fratilor, la cuvintele acestea tainice si

infricosatoare, ca fara cinstirea preotiei nu se da iertare de pacate. Luati aminte,

fratilor, voi, in care straluceste lumina invataturilor, voi, cei indragostiti de buna

credinta!

Dar ce inteles au cuvintele pe care le-am spus mai inainte despre taina

preotiei ? Mladita vitei de vie si bobul de grau si preotia sunt strans unite unele de

altele. Mladita de vie si bobul de grau sunt slujnice, iar preotia, stapana. Cand se

aduna impre una acestea trei ca sa se salasluiasca deasupra comorilor, atunci fiecare

din ele aduce imparatului, intru buna mireasma, puterea propriilor lor roade: mladita

vitei de vie aduce sangele, bobul de grau aduce painea, iar preotia, cu buna

indraznire, zboara de pe pamant la cer, ca sa contemple pe Cel nevazut; si

inchinandu-se inaintea inaltului scaun, stand, se roaga Stapanului pentru robi,

purtand cu ea lacrimile si suspinele celor impreuna robi si le duce Stapanului; duce

de asemeni si ruga si cainta lor si cere pentru ei de la prea milostivul imparat iertare

si mila, ca sa vina Duhul-Mangaietorul si sa sfinteasca darurile cele puse inainte aici,

pe pamant. Iar cand sunt aduse tainele cele infricosatoare si pline de nemurire de

preotul care face rugaciuni pentru toti, atunci sufletele se apropie si prin sfintele

taine primesc curatire de intinaciuni. Vedeti, iubitorilor de Dumnezeu, ca cele doua -

vita de vie si bobul de grau - nu lucreaza pe pamant daca nu vine hotararea cea

cereasca si sfinteste darurile ?

Ai vazut, omule, stralucitoare facere de minunii ? Ai vazut cum treapta sfanta

a preotiei curateste cu lesnire intinaciunile sufletelor ? Binecuvantat fie Mantuitorul,

Care a randuit pe pa mant acest prea stralucit si curatitor dar, Care a luminat cu har

pe preoti ca sa lumineze ca niste luminatori in lume !

Poporul cel mai inainte de noi a primit corn purtator de unt delemn (1 Regi 16,

1, 13), care aducea spor; iar noi, nevrednicii robi ai Celui binecuvantat, n-am primit

nici corn, nici untdelemn, ci pe insusi Cel ce este Cap, pe Cel inalt si infricosator, Care

s-a pogorat din cer si ne-a daruit, prin punerea mainilor, Duhul Sau Care a venit ca

foc peste apostoli (Fapte 2, 3). O, putere negraita, care ai fost invrednicita sa

locuiesti in noi prin punerea mainilor preotilor ! O, ce mare treapta este

infricosatoarea preotie! Fericit este cel care vietuieste in ea curat si ne patat ! Petru,

cel numit Chefa (Ioan 1, 42), cel care a fost prins in mreaja pe tarmul lacului (Matei 4,

18-20), de care a dat mar turie Marele Pastor, zicandu-i: "Pe aceasta piatra voi zidi

Bise rica Mea" (Matei 16, 18), prin preotie a primit si cheile ceru rilor (Matei 16, 19).

La fel Pavel, cel altadata prigonitor (Fapte 22, 4; 26, 11; 1 Cor. 15, 9; Gal. 1, 13; Filip.

3, 6), dupa ce a fost invrednicit de harul preotiei, a strabatut ca un intraripat intreaga

lume,predicand invierea din morti.

Sa ne intoarcem la Abel cel drept, care a fost preot la incepu tul creatiei, si sa

aflam de la el ca dintru inceput aducea ca preot jertfa sa lui Dumnezeu. Nu s-a

pogorat, oare, foc din cer si a mistuit jertfa lui ? Iar cand aducea lui Dumnezeu

pargile sale (Fac. 4, 4), precum zice Scriptura, "a cautat Dumnezeu la jertfa lui Abel,

iar la a lui Cain n-a binevoit" (Fac. 4, 4-5). Si iarasi Noe, cel mantuit in corabie, cand a

incetat apa si s-a asezat corabia pe muntele Ararat (Fac. 8, 4), a primit iarasi indata

aceasta preotie si a adus, cu inima curata, lui Dumnezeu jertfa intru miros de buna

mireasma (Fac. 8, 19-20). De aceea a si fa cut Dumnezeu legamant cu el sa nu mai

aduca potop pe pamant; si i-a dat binecuvantarea sa creasca si sa se inmulteasca

(Fac. 9, 7-17). Ai vazut facerea de minuni a preotiei ? Ai vazut pe cel dintai preot, pe

Abel, intru cea dintai creatie, ca Dumnezeu a pogorat foc din cer pe pamant peste

jertfa lui cea fara de pri hana ? Ai vazut iarasi pe Noe, pe cinstitul preot, intru cea de

a doua creatie, ca Dumnezeu a facut legamant cu el ? De preotie a fost invrednicit sa

aiba parte si Avraam, si a adus lui Dumnezeu jertfa pe Isaac; si-a jertfit propria sa

inima (Fac. 22, 1-12). In jertfa aceea Dumnezeu arata taina mare, nasterea

Domnului, in copacelul cel stufos (Fac. 22, 13), cresterea intr-o clipeala si

binecuvantarea cu care Dumnezeu l-a binecuvantat pe Avraam: Jntru samanta ta se

vor binecuvanta toate neamurile" (Fac. 22, 18). De preotie a fost invrednicit si Moise

cand s-a suit in Muntele Sinai la Dumnezeu si a primit de la El legea (les. 19, 3). De

aceea si fata lui era plina de slava, ca se vedea mai stralucitoare decat soarele (les.

34, 35). La fel si Aaron a fost invred nicit de preotie (les. 28, 27; Lev. 8, 1-12), fiind

mijlocitor catre Dumnezeu pentru pacatele poporului. "Moise si Aaron intre preotii

Lui" (Ps. 98, 6), spune Scriptura. La fel si Finees cu atotcinstita preotie a oprit

moartea din poporul acela (Num. 25, 11). Iar Ilie, iarasi, fiind imbracat cu preotia, a

fost auzit in foc si a injunghiat pe preotii rusinii (3 Regi 18, 38-40)

Sa invatam, deci, din acestea, fratilor, ca mare, peste masura de mare, este

vrednicia preotiei. Slava Unuia-Nascut! Slava Singurului Bun, Care a dat preotia

apostolilor Sai, prin noul si sfantul Lui Testament, ca si ei sa ne arate pilda prin

punerea mainilor lor peste cei vrednici.

Cu totii, dar, sa cinstim cu inima curata, cu totii sa fericim pe cei care au

treapta cinstitei preotii, cunoscand ca daca cineva iubeste pe prietenul imparatului,

pe acela cu mult mai mult il iubeste imparatul. Sa iubim, dar, pe preotii lui

Dumnezeu, pentru ca sunt prieteni ai lui Dumnezeu si mijlocesc pentru noi si pentru

lume. Cinsteste pe preoti, implinind porunca lui Hris-tos, care spune: "Cel care

primeste cu bucurie prooroc in nume de prooroc, plata de prooroc va lua" (Matei 10,

41). Iara daca nu stii de este vrednic sau nevrednic de treapta preotiei cel ce se

intampla a fi preot, tu, pentru porunca lui Hristos, nu-l dispretui. Dupa cum aurul cel

stralucitor nu se vatama cand este amestecat cu tina si nici margaritarul cel luminos

nu-si schimba lumina daca-l pui langa materii necurate, tot asa nici preotia nu se

intineaza cu ceva, chiar daca e nevrednic cel care e preot. Daca cineva a fost

invrednicit sa ajunga la aceasta vrednicie si va um bla in ea cu vrednicie si fara de

prihana, aduce asupra lui viata si cununa nestricacioasa; iar daca cineva indrazneste

sa intre cu nevrednicie in aceasta treapta, aduce asupra lui intunericul cel mai

dinafara (Matei 8, 12; 22, 13; 25, 30) si osanda fara mila.

Alta pilda iti dau, o, omule, ca sa nu indraznesti, intru man dria ta, sa iei cu

nevrednicie treapta preotiei; ca Dumnezeu Cel curat nu cauta cu bunavointa spre cei

car e se hirotonesc manati de mandrie. Afla ce au patit ticalosii aceia care s-au

impotrivit odinioara lui Moise si lui Aaron, care au indraznit cu nerusinare si

obraznicie sa tamaieze lui Dumnezeu. Nu i-a mistuit, oare, pe toti foc din cer pentru

ca au indraznit la o treapta mai presus de ei? (Num. 16, 1-25). Iarasi si Mariam,

proorocita lui Dumne zeu, a defaimat pe Moise, pentru preotia lui, numai cu un

cuvant neinsemnat (Num. 12, 2); si Dumnezeu Cel Preainalt, pentru o ocara ca

aceasta, a hotarat sa se umple toata de lepra (Num. 12, 10) si sa fie scoasa sapte zile

afara din tabara (Num. 12, 14).

Si acum, fratilor, traiti preotia in curatie, imitand pe Moise, pe Aaron si pe

Eleazar (Num. 27, 2). Uitati-va la preotii acestia binecredinciosi, ca au nimicit cu

preotia taberile dusmanilor. Moise, avand preotia, a ridicat mainile catre Dumnezeu si

a ra nit pe Amalec cu rana nevindecata (Ies. 17, 8-13). Cu preotia fi ind si Avraam

incins, a biruit pe imparati (Fac. 14, 14-15). Melchisedec, avand preotia, a

binecuvantat pe Avraam cel ales, cu binecuvantare deosebita (Fac. 14, 18-20).

Ai fost invrednicit, frate, sa primesti treapta preotiei ? Ai sarguinta, ca sa placi

Celui ce te-a primit in armata Lui ! Slujeste-I Lui cu curatie, cu dreptate,

cu intelepciune duhovniceasca si cu feciorie stralucita. Fii ravnitor ca Ilie, purtator de

grija ca Ieremia, cuminte ca Iosif, curat ca Isus al lui Navi, iubitor de straini ca

Avraam, iubitor de saraci ca Iov, plin de dragoste ca David si bland ca Moise. Pe cel

ratacit calauzeste-l, pe cel schiop sprijina-l, pe cel cazut ridica-l, pe cel bolnav ajuta-l

si fa toate cate sunt asemenea.

Eu ma spaimantez, iubitilor, de cele ce obisnuiesc unii a le indrazni si de cele

pe care le incearca unii, cu nerusinare si cu obraznicie, ca sa puna mana pe preotie,

fara sa fie chemati de harul lui Hristos. Nu-si dau seama, ticalosii, ca foc si moarte

gramadesc asupra lor.

Nu-ti spun, omule, sa nu primesti cu obraznicie numai preotia, dar nici de

vreunul din vasele preacinstitei slujiri sa nu te atingi ! Ai citit ce a patit Uza (2 Regi 6,

3-8), pentru ca s-a atins de chivotul lui Dumnezeu ! Adu-ti aminte totdeauna, frate

iubite, de acest cuvant dumnezeiesc al Celui Preainalt, rostit prin profetul Isaia: "Spre

cine voi cauta fara numai spre cel bland, smerit, linistit, care tremura de cuvintele

Mele" (Isaia 66, 2). Adu-ti aminte pururea de porunca aceasta, ca sa castigi comoara

gandul cel bland, ca sa poti asa sa te sui la Ierusalimul cel de sus, sa aduci jertfe

spirituale imparatului si lui Dumnezeu pe jertfelnicul cel de sus, unde se impletesc

cununile nestrica-ciunii. Si acolo, inaintea ingerilor, te va incununa Hristos cu cu nuna

nemuririi si impreuna cu cetele cele de sus vei canta Sfintei Treimi imn de biruinta, in

vecii vecilor. Amin