Dosar nr(...)

R O M Â N I ACURTEA DE A P E L G A L A Ţ I

SECŢIA PENALĂDECIZIA PENALĂ Nr. 364/R

Şedinţa publică din data de 27 Mai 2009Completul compus din:

PREŞEDINTE - (...) (...) - judecătorJudecător - (...) (...) (...)

Judecător - (...) I.Grefier - H. E.

M i n i s t e r u l P u b l i c a fost reprezentat de procuror N. E. - din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de A P E L G A L A Ţ I

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluţionarea recursului declarat de inculpatul E. T., domiciliat în B, sector 4,(...), împotriva deciziei penale nr. 574 din 19.12.2008 a T r i b u n a l u l u i G a l a ţ i.

La apelul nominal a răspuns recurentul inculpat, în stare de libertate, asistat de av. E. U., apărător ales în baza împuternicirii avocaţiale nr. 39/14.04.2009, lipsă fiind intimatele părţi vătămate SC „E. O.” SRL şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice G.

Procedura completă.S-a făcut referatul cauzei, după care;S-a procedat la verificarea identităţii recurentului inculpat, acesta prezentând

cartea de identitate din care rezultă că CNP (...).Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată şi

acordă cuvântul în dezbateri. Apărătorul recurentului inculpat consideră că se impune admiterea

recursului declarat de acesta pentru motivele invocate pe larg în scris, pe care astăzi le va prezenta succint.

În plus, faţă de motivele scrise, consideră că se impune casarea deciziei recurate, cu trimitere spre rejudecare, şi motivat de faptul că instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra unei probe.

În acest sens, solicită să se verifice încheierea din 28 octombrie 2008, prin care a solicitat efectuarea unui nou raport de expertiză, iar instanţa de judecată a prorogat discuţia asupra acestei probe după administrarea probei cu martori. Consideră că

instanţa a uitat să se pronunţe asupra acestui mijloc de probă, sancţiunea fiind aceea a casării deciziei cu trimitere spre rejudecare.

În susţinerea motivelor de recurs, arată că inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea a trei infracţiuni.

În ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală, solicită să se aibă în vedere că articolul 11 lit. c din Legea 87/1994 a intrat în vigoare pe data de 21.05.2004, dată la care inculpatul nu mai îndeplinea funcţia de administrator la SC „E. O.”. Consideră că fapta de care, ipotetic, inculpatul se face vinovat se încadrează în art. 13 din Legea 87/1994, text care are un regim sancţionator mai blând. Din punctul său de vedere, se impunea schimbarea încadrării juridice, evident, cu consecinţe asupra cuantumului pedepsei. Precizează că, în apel, şi reprezentantul Parchetului a fost de acord cu acest punct de vedere.

În ceea ce priveşte fapta prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea 31/1991, referitor la folosirea cu rea-credinţă a sumelor de bani sau bunurilor societăţii, arată că a interpretat noţiunea de „rea-credinţă” ca fiind o intenţie directă. Într-adevăr, pe parcursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti a fost de acord cu expertiza contabilă, într-un fel, respectiv că nu se justifică prin documente contabile suma de 2.700.000.000 lei. Apărarea inculpatului a fost constantă, în sensul că a formulat o plângere împotriva celorlalţi administratori şi asociaţi, motivat de faptul că au distrus o parte din documente, inculpatul susţinând că acele documente se află printre documentele arse. În cauza respectivă s-a dispus neînceperea urmăririi penale. Însă, esenţial este faptul că s-au efectuat o serie de expertize de-a lungul procesului, prin care s-a demonstrat că acea sumă de bani, pentru care nu există documente justificative, a fost utilizată în interesul societăţii. În acest sens, se referă la faptul că imediat după plecarea inculpatului de la SC „E. O.” SRL, s-a efectuat o expertiză şi s-a stabilit că existau anumite cantităţi de vin pentru care nu existau documente. Evident, aceste cantităţi de vin nu puteau fi făcute decât prin cumpărarea de struguri, iar strugurii nu puteau fi aduşi decât prin anumiţi zilieri. S-a făcut o expertiză de normare a muncii cu privire la aceste cantităţi de struguri şi a rezultat că valoarea acestora ajunge la un cuantum de 1.917.000.000 lei, sumă care a fost utilizată în interesul societăţii.

De asemenea, s-a mai efectuat o expertiză contabilă cu privire la valoarea îmbunătăţirilor efectuate. Solicită să se observe că, în cursul urmăririi penale, a fost de faţă la efectuarea acestei expertize directorul general al SC E. O. şi nu a contestat sub nicio formă existenţa, dimpotrivă, a participat la identificarea acelor îmbunătăţiri. Consideră că trebuie reţinută şi această sumă.

Susţine că a depus la dosarul cauzei un contract de muncă încheiat în Israel, prin care inculpatul era remunerat pentru funcţia de administrator cu suma de 3.000 dolari pe lună, iar în eventualitatea în care firma avea profit, inculpatul urma să fie remunerat cu suma de 5.000 dolari. Arată că este evident că aceste sume au fost utilizate în interesul societăţii. Cu privire la faptul că nu s-au găsit documente contabile, solicită să se aibă în vedere că, pe de o parte a precizat că o parte din acte

2

au fost arse iar, pe de altă parte, inculpatul a recunoscut o oarece culpă în ţinerea strictă a contabilităţii.

Solicită să se observe că expertul contabil E. E. a făcut precizarea că din expertizele contabile şi tehnice efectuate anterior rezultă că s-au efectuat plăţi în interesul societăţii. Se referă la plata muncitorilor zilieri, la achiziţia de struguri, pentru care nu sunt documente justificative. Valoarea acelor plăţi este de 1.900.000.000 lei.

Deci, este evident că acele sume au fost utilizate în interesul societăţii.În atare situaţie, din punctul său de vedere, se impunea achitarea inculpatului

în temeiul art. 10 lit. d Cod procedură penală, nefiind întrunit unul din elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv, latura subiectivă - nu este vorba de o rea-credinţă.

Nu înţelege să mai facă discuţii cu privire la aspectele reţinute prin rechizitoriu referitor la angajarea unui avocat, la achiziţionarea „Hanului dintre vii”, întrucât, din punctul său de vedere, aceste aspecte au mai puţină relevanţă, iar pe parcursul procesului inculpatul şi-a făcut apărări în acest sens.

În ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală şi şi cea prevăzută de art. 40 din Legea 82/1991 - legea contabilităţii, susţine că doctrina şi practica judiciară reţine, în conformitate cu o decizie fostei Curţi Supreme de Justiţie, o singură infracţiune, şi anume, cea de evaziune fiscală, deoarece consideră că există o suprapunere a celor două laturi obiective.

În atare condiţii, se impune achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. a Cod procedură penală.

În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de legea contabilităţii, se referă doar la art. 40 din Legea 82/1991, consideră că s-a împlinit şi termenul de prescripţie a răspunderii penale. Urmează ca instanţa să verifice acest aspect.

Faţă de susţinerile făcute astăzi pe scurt şi motivele prezentate pe larg în scris, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi trimiterea cauzei spre rejudecare, din punctul său de vedere, la J u d e c ă t o r i a T e c u c i, pentru a se putea continua judecata şi a se răspunde la toate apărările făcute cu privire la care instanţa nu a răspuns în nici un fel.

Reprezentantul M i n i s t e r u l u i P u b l i c consideră că situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului a fost corect reţinută de către instanţa de fond şi de instanţa de apel şi că hotărârea este motivată.

Consideră că recursul este fondat doar în ce priveşte încadrarea juridică a infracţiunii prev. de art. 11 lit. c din Legea 87/1994, reţinută în sarcina inculpatului. Într-adevăr, consideră că, în mod corect, trebuia reţinută infracţiunea prev. de art. 13 din Legea 87/1994, cu aplicarea disp. art. 13 Cod penal, şi nu cea prev. de art. 11 lit. c din Legea 87/1994 cu aplicarea art. 13 Cod penal. Apreciază că aceasta este încadrarea juridică corectă întrucât limitele de pedeapsă pentru infracţiunea prev. de art. 13 din Legea 87/94 sunt de la 6 luni la 5 ani închisoare sau amendă, spre deosebire de infracţiunea prevăzută de art. 11 din aceeaşi lege, pentru care limitele de pedeapsă se situează între 2 ani şi 8 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi, iar

3

inculpatul a săvârşit fapta în perioada 13 februarie 2001-24 martie 2003. Astfel că, aplicându-se legea mai favorabilă ca urmare a modificărilor intervenite, devin aplicabile disp. art. 13 din Legea 87/1994 cu 13 Cod penal.

În ce priveşte intervenirea prescripţiei, arată că termenul special ar fi de 7 ani şi J. Faţă de data epuizării faptei - 2003, consideră că acest termen nu s-a împlinit.

În ce priveşte vinovăţia inculpatului, apreciază că în mod corect s-au avut în vedere expertiza judiciară întocmită în cauză, aflată la filele - 423-434 dosar urmărire penală, dar şi celelalte probe administrate în cauză. Astfel, declaraţiile martorilor I. N. şi O. B. sunt relevante asupra modalităţii în care inculpatul desfăşura activitatea şi ţinea evidenţa contabilă. B. martori arată că doar inculpatul ridica banii din conturile societăţii sau din casierie şi semna dispoziţiile şi ordinele de plată, folosea sumele fără să prezinte ulterior documente justificative în vederea operării în contabilitate. De asemenea, actele contabile, bilanţul contabil pe anul 2002, reflectă activitatea infracţională a inculpatului.

În ce priveşte reţinerea a două infracţiuni, apreciază că în mod corect s-au reţinut în concurs. Falsul a avut drept consecinţă reflectarea necorespunzătoare a activităţii societăţii în documentele contabile, chiar dacă reprezintă o modalitate prin care inculpatul s-a sustras de la plata impozitului. Consideră că în mod corect s-au reţinut în concurs aceste fapte.

În ce priveşte trimiterea cauzei spre rejudecare, solicită să se aibă în vedere că inculpatul a avut apărător şi cu ocazia soluţionării cauzei şi susţinerii concluziilor, acesta nu a reiterat cererea privind suplimentarea raportului de expertiză. Din acest motiv consideră că nu s-ar impune casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În concluzie, consideră că se impune admiterea recursului doar în ce priveşte încadrarea juridică a faptei prevăzută de Legea 87/1994 şi menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei.

CURTEA, având în vedere motivele de recurs şi concluziile puse în momentul dezbaterilor, aduce în discuţie împrejurarea dacă infracţiunile prevăzute de art. 40 din Legea 82/1991 şi art. 13 din Legea 87/1994 ar putea exista în concurs, în condiţiile în care s-ar reţine art. 13 şi nu art. 11 din Legea 87/1994.

Reprezentantul M i n i s t e r u l u i P u b l i c arată că a pus concluzii cu privire la acest aspect.

Apărătorul recurentului inculpat consideră că nu se pot reţine ambele infracţiuni.

Cu privire la latura civilă a cauzei, precizează că îşi menţine punctul de vedere exprimat prin motivele scrise de recurs. Susţine că părţile civile au urmat calea civilă şi că în prezent acel dosar este suspendat.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, susţine că a pus bazele acestei afaceri cu bună-credinţă şi că a acţionat în aşa fel încât aceasta să funcţioneze bine.

Arată că a adus bani de acasă pentru a pune pe picioare această afacere şi că nu a luat nici un E. de la societate. De asemenea, arată că nu a primit nici un salariu, lucru care se poate verifica.

4

Întrebat fiind, dacă s-a acoperit vreo parte din prejudiciu către DGFP G sau către SC E. O. SRL, precizează că personal nu a achitat nicio sumă de bani.

C U R T E A

Asupra recursului penal de faţă;Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin sentinţa penală nr. 87/12.02.2008 pronunţată de J u d e c ă t o r i a T e c

u c i, Judeţul G a fost condamnat inculpatul E. T. la pedeapsa închisorii în cuantum de 1 an pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 R.

A fost condamnat acelaşi inculpat la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 40 din Legea 82/1991, precum şi la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 11 litera c din Legea nr. 87/1994 R cu aplicarea art. 13 Cod penal ; corelativ acestei ultime infracţiuni inculpatului i-a fost aplicată şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 litera a teza II litera b şi c Cod penal pe o durată de 2 ani.

În conformitate cu disp. art. 33 literele a şi b Cod penal / art. 34 litera b Cod penal şi art. 35 al 1 Cod penal s-a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare precum şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 litera a teza II literele b şi c Cod penal pe o durată de 2 ani.

I-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 litera a teza II şi literele b şi c Cod penal.

În conformitate cu disp. art. 81, 82 şi art. 71 alin 5 Cod penal s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi accesorii pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

În temeiul disp. art. 359 Cod procedură penală a fost atrasă atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal.

A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile DGFP G suma de 4776,36 lei RON cu titlu de despăgubiri civile.

A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile SC E. O. SRL. Suma de 273. 490, 94 lei RON cu titlu de despăgubiri civile.

S-a dispus comunicarea sentinţei astfel pronunţate la ORC G şi a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre penală prima instanţă de judecată a avut în vedere următoarele:

SC E. O. – SRL G, denumită iniţial SC D. J. - SRL G, a luat fiinţă în baza actului constitutiv autentificat nr.6669/12.01.1998, fiind înregistrată la ORC B sub nr.J.40/10433/1998.

5

Conform actului adiţional autentificat sub nr.1319/30.03.2001, asociaţii societăţii sunt K. H. şi E. H. ( cu părţi egale din capitalul social - câte 48% din acţiuni) şi inc.E. T. ( cu 4% din acţiuni).

Societatea şi-a schimbat sediul social în comuna O., sat E., jud.G, fiind înregistrată la ORC G, sub nr. J(...), cât şi denumirea ( actuala SC E. O. – SRL G – filele 64-87, vol.I. dosar urmărire penală).

Obiectul principal de activitate al firmei constă în fabricarea băuturilor şi în special a vinului din struguri.

Pentru buna desfăşurare a activităţii proprietarii şi asociaţii majoritari - fraţii H., cetăţeni israelieni, au împrumutat societatea cu 700.000 USD, prin intermediul firmei „B.” ( ai cărei reprezentanţi legali sunt), fiind stipulate condiţii clare de rambursare a împrumutului.

Totodată, prin contract asociaţii au cedat din activele lor inc. E. T. (ajungând la un procent de 25,30%), desemnându-l pe acesta ca administrator unic al societăţii, cu puteri depline de reprezentare a societăţii, singurul cu drept de semnătură în raporturile cu instituţiile bancare, începând din 13.02.2001 ( filele 67 – 76 dosar urmărire penală).

Inculpatul E. T. a exercitat funcţia de administrare şi conducere a societăţii, în perioada 13.02.2001 – 24.03.2003, când, urmare unui control intern, ce a evidenţiat gestionarea cu rea-credinţă a resurselor societăţii, a fost revocat, fiind desemnat un nou administrator, prin Hotărârea AGA nr.1754/13.04.2003, înregistrată la ORC G (cerere admisă, prin decizia civilă nr.400/2004 a T r i b u n a l u l u i G a l a ţ i, definitivă prin decizia civilă nr.366/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) ( filele 314 – 335, vol. I. dosar urmărire penală).

Urmare expertizelor judiciare efectuate, a rezultat că în perioada în care a administrat şi condus SC E. O. SRL G, inculpatul E. T. a cauzat prejudicierea societăţii cu suma de 273.490,94 lei RON, iar bugetul de stat cu suma de 4776,36 lei RON

Astfel, instanţa a reţinut următoarele acte săvârşite de inculpat în paguba intereselor societăţii prin folosirea creditului societăţii:

1. Expertiza documentelor contabile ale societăţii a stabilit că în perioada 02 aprilie 2001 - august 2003, inculpatul E. T., în calitate de administrator al SC E. O. SRL G a ridicat din conturile societăţii, bani cu titlul de „avansuri trezorerie” în cuantum total de 2.517.923.805 lei vechi a căror folosire nu a putut să o justifice prin documente legale ( în condiţiile în care, conform legislaţiei privind disciplina de casă, avansurile de trezorerie trebuie justificate în maxim 3 zile ( fila 320 dosar urmărire penală). La sfârşitul anului 2003 în fişa contului 542 – B. trezorerie, inculpatul E. T. figurează cu un debit nejustificat de 2.313.719.483 lei vechi, la care se adaugă soldul nejustificat al contului pe trimestrul I. 2003 ( raport expertiză contabilă filele 314 – 423 vol. I. dosar urmărire).

Din documente şi declaraţii, rezultă că inculpatul era singurul care ridica banii din conturile societăţii, sau din casierie, semnând dispoziţiile şi ordinele de plată, şi folosea sumele fără a prezenta ulterior documente justificative în

6

vederea operării în contabilitate ( declaraţii contabil şef I. N. – filele 158 – 160, declaraţii contabil – filele 152-154).

2. La data de 29.03.2002, inculpatul E. T. a participat la licitaţia organizată de Corpul F. Bancari ai BRD V Sucursala Focşani, unde şi-a adjudecat în nume propriu, imobilul licitat, denumit „ Hanul dintre vii”, amplasat în localitatea N., jud.V, pentru suma de 1.125.000.000 lei vechi ( act adjudecare nr.10/29.03.2002).

Suma a fost achitată integral de către adjudecatar prin consemnarea sumei la CEC conform recipiselor nr. (...)/28.03.2002 şi nr.(...)/29.03.2002 şi nr. (...)/12.03.2002.

Inculpatul s-a apărat susţinând că a plătit valoarea imobilului, cu bani personali, invocând un buletin de schimb valutar de 30.000 USD, echivalentul sumei de 982.500.000 lei vechi, fără a putea face dovada provenienţei lor (declaraţii inculpat).

Martorele I. N. şi O. B. - contabil şef şi casier la SC E. O. SRL, au declarat că inculpatul a ridicat de mai multe ori, sume din conturile sau casieria societăţii, care în aceeaşi zi au fost depuse la CEC, ca rate pentru plata imobilului „Hanul dintre vii” ( declaraţii filele 152 – 160, extrase de cont).

Astfel:- 04.03.2002 – 30 milioane lei vechi;- 06.03.2002 – 340 milioane lei vechi;- 12.03.2002 – 250 milioane lei vechi;- 14.03.2002 – 130 milioane lei vechi;- 29.03.2002 – 110 milioane lei vechi;- 02.04.2002 – 150 milioane lei vechi;- 03.04.2002 – 120 milioane lei vechi ( raport expertiză contabilă

filele 427 şi următoarele, vol.I. dosar urmărire).Or, documentele contabile şi soldul nejustificat al contului 542 „B.

trezorerie” la data de 12.03.2003, precum şi concluziile expertizelor contabile judiciare că există legătură directă între operaţiunile de retragere a banilor societăţii, şi consecutiv, plăţile făcute de inculpat în contul debitorului SC B. N., CEC sau BRD Focşani, demonstrează folosirea de inculpat, în scop personal a creditului societăţii ( expertiză contabilă - filele 456-462, 356-360 dosar urmărire penală)

3. În baza contractului de prestări servicii nr.207/13.09.2003, încheiat de inculpat ca reprezentant legal al SC E. O. SRL G şi SC G. – SA B, s-au executat lucrări de forare şi alimentare cu apă, la imobilul „Hanul dintre vii” din localitatea N., proprietatea inculpatului.

Deşi acesta este beneficiarul lucrărilor care nu au avut nicio legătură cu societatea, operaţiunile efectuate au fost înregistrate din dispoziţia inculpatului, în contabilitatea SC E. O. SRL G, potrivit facturii fiscale nr.(...)/19.09.2002, în baza dispoziţiilor de plată din 16.09.2002 şi 05.09.2002, semnate de către inculpat, respectiv a ordinului de plată nr.355/13.12.2002, s-au efectuat plăţi de

7

către SC E. O. SRL, în valoare totală de 84.618.780 lei vechi, către executantul SC G. – SA B ( copii facturi fiscale – 92-101, nota Gărzii Financiare – fila 374, raport expertiză fila 321, declaraţii martor I. fila 152, martor O. A, contract fila 158 dosar urmărire penală).

B. SC E. O., confirmă că în vara anului 2003, plătiţi fiind pe statele de plată ale societăţii, au păzit sau efectuat lucrări de amenajare, la imobilul „Hanul dintre vii”, despre care ştiau că este proprietatea inculpatului (declaraţii martori filele 150, 154, 172, 178).

Operaţiunile inexacte au fost înregistrate în contabilitate reflectându-se şi în bilanţul contabil pe anul fiscal 2002, date pe baza cărora organele de control fiscal ( Garda Financiară G), au concluzionat că inculpatul datora bugetului de stat suma de 31.287.616 lei vechi, reprezentând 17.777.058 lei vechi impozit pe profit şi 13.510.561 TVA rambursat nelegal de către acesta.

4. Pentru modernizarea şi amenajarea imobilului „ Hanul dintre vii” inculpatul a achiziţionat diferite materiale constând în geamuri, PVC, agregate, etc., plăţile efectuându-se direct din casieria SC E. O. – SRL G

Astfel de cheltuieli, în valoare totală de 26.367.117 lei vechi s-au înregistrat, din dispoziţia inculpatului în contabilitatea societăţii ( facturi fiscale nr.(...)/26.03.2002, (...)/13.09.2002, (...)/13.01.2002, 79086/14.09.2002).

Operaţiunile evident, au denaturat situaţia cheltuielilor şi veniturilor societăţii (bilanţ contabil 2002), în baza acestora organele de control fiscal stabilind că administratorul E. T., datora bugetului de stat suma de 9.749.186 lei vechi, reprezentând 5.539.310 lei vechi impozit pe profit şi 4.209.876 lei vechi TVA ( file 362-369).

5. De asemenea, inculpatul prin ordinul de plată 5/22.05.2001, a achitat 6 milioane lei vechi, din casieria societăţii, martorei E. E. (prietena acestuia), pentru prestarea unui serviciu personal, conform ultimei expertize judiciare efectuate în faza urmăririi penale.

6. În perioada în care nu mai avea calitatea de administrator, inculpatul a ridicat din contul bancar al societăţii suma de 100 milioane lei vechi (virată prin OP nr.155/15.04.2003 de către debitoarea SC M. şi Fructe – SA). Din această sumă, 50 milioane lei vechi i-a plătit drept onorariu apărătorului său ales, restul sumei incluzându-se în avansurile de trezorerie nejustificate.

După revocarea din funcţie, inculpatul E. T. a efectuat plăţi nelegale în valoare de 100 milioane lei vechi din casieria societăţii către avocatul D. N., pentru servicii prestate în interesul personal - de asistenţă juridică şi reprezentare în litigii aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti în contradictoriu cu asociaţii majoritari, reprezentanţi legali ai SC E. O. SRL G (raport expertiză file 326 – 330 dosar urmărire penală).

În perioada administrării societăţii ( 2001 - august 2003), inculpatul a achiziţionat 17 telefoane mobile, valoarea cheltuielilor pentru abonamentele SC N. – SA, ridicându-se la 893.769.358 lei vechi.

8

Pentru a se putea defalca prejudiciul în dauna societăţii, cercetările au evidenţiat că utilizatorii telefoanelor mobile ( de serviciu) erau şi persoane din afara societăţii, potrivit intereselor directe ale inculpatului.

S-a apreciat ca fiind dovedită situaţia faptică mai sus expusă cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, precum şi cu expertizele documentelor contabile întocmite şi cu actele financiar-contabile anexate.

La individualizarea şi dozarea pedepselor aplicate au fost avute în vedere criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal ;

În privinţa laturii civile a cauzei s-a dat eficienţă disp. art. 14 Cod procedură penală raportat la art. 998- 999 Cod civil.

Împotriva hotărârii penale mai sus detaliate, în termen legal, a promovat apel inculpatul E. T. atât cu privire la latura penală cât şi în privinţa laturii civile a cauzei.

Astfel, a apreciat inculpatul-apelant că pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina sa se impune achitarea pentru următoarele considerente:

Infracţiunea prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 nu poate fi reţinută - nefiind întrunit conţinutul juridic al acesteia nici sub aspectul laturii obiective, nici sub cel al laturii subiective - fapta nefiind comisă cu rea-credinţă, fiind mai degrabă vorba de o neglijenţă în ţinerea contabilităţii.

S-a arătat, astfel, în detalierea motivaţiei căii de atac faptul că suma pe care inculpatul trebuie să o justifice se regăseşte în valorile stabilite prin expertizele relative normării muncii, a cantităţilor de vin găsite după plecarea inculpatului din societate şi prin expertizarea construcţiilor – şi a fost cheltuită în interesul societăţii.

Nu există astfel nici un prejudiciu pentru societatea pe care o administrase, de altfel, neexistând vreo constituire de parte civilă a SC E. O. SRL.

Cu privire la infracţiunile prev. de art. 40 din Legea 82/1991 şi art. 11 litera c din Legea 87/1994, inculpatul a apreciat că există o suprapunere a laturii obiective a acestora – prima infracţiune fiind inexistentă şi impunându-se achitarea în conformitate cu disp. art. 10 litera a Cod procedură penală; iar raportat la infracţiunea prev. de art. 11 litera c din Legea 87/1994 – achitarea în temeiul disp. art. 10 litera d Cod procedură penală. De altfel, cu privire la această ultimă faptă (prev. de art. 11 litera c din Legea 87/1994) inculpatul a solicitat anterior dezbaterilor schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prev. de art 13 din acelaşi act normativ cu aplicarea art. 13 Cod penal, întrucât inculpatul nu îndeplinea funcţia de administrator al părţii civile SC E. O. SRL la data intrării în vigoare a textului de lege menţionat (21.05.2004).

A mai fost criticată sentinţa primei instanţe de judecată şi sub aspectul nemotivării hotărârii în conformitate cu disp. art 356 Cod procedură penală.

Prin decizia penală 574/2008 a T r i b u n a l u l u i G a l a ţ i s-a respins ca fiind nefondat apelul formulat de inculpatul E. T. împotriva sentinţei penale nr. 77/12.02.2008 pronunţată de J u d e c ă t o r i a T e c u c i.

În conformitate cu disp. art 192 alin 2 Cod procedură penală a fost obligat apelantul inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului în apel în sumă de 100 lei.

Pentru a decide astfel, s-au reţinut următoarele:

9

S-a apreciat că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică - fiind motivată în fapt şi în drept în conformitate cu disp. art. 356 Cod procedură penală, instanţa evaluând corect şi criteriile de individualizare a sancţiunilor aplicate în cauză.

Astfel, s-a reţinut că conţinutul juridic al infracţiunii prev. de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 este evidenţiat de probatoriul administrat cauzei: declaraţiile martorilor I. N. şi O. B., expertiza judiciară ( filele 423- 434 dosar urmărire penale vol. I).

S-a mai arătat că sumele invocate de către inculpat – reprezentând valoarea unor drepturi salariale achitate şi neevidenţiate în contabilitate, contravaloarea construcţiilor realizate pentru care nu există documente şi a unei cantităţi de struguri – nu au legătură cu prejudiciul reţinut în sarcina acestuia – neputându-se deduce aceste sume din soldul avansului de trezorerie nejustificat de inculpat.

De altfel, s-a precizat că prejudiciul cauzat părţii vătămate SC E. O. SRL ( 273.490,94 RON) a fost reclamat în termenul legal prevăzut de disp. art. 15 alin 2 Cod procedură penală – existând constituire de parte civilă ( fila 360 vol. I dosar urmărire penală )

De asemenea, s-a mai arătat că nu poate fi vorba de o suprapunere a laturii obiective a infracţiunilor prevăzute la Legea contabilităţii şi Legea evaziunii fiscale şi reţinute în sarcina inculpatului atâta vreme cât dispoziţia prevăzută de art. 11 litera c din Legea nr. 87/1994 vizează un anume mobil (scopul de a nu plăti ori diminua impozitul, taxa ori contribuţia).

Totodată, s-a apreciat că nu poate fi primită nici schimbarea de încadrare juridică solicitată din infracţiunea prev. de art. 11 litera c din Legea 87/1994 republicată în infracţiunea prev. de art. 13 din acelaşi act normativ în considerarea faptului că inculpatul în cauză a fost trimis în judecată prin actul de sesizare, implicit condamnat pentru infracţiunea prev. de art. 11 litera c din Legea 87/1004 republicată cu aplicarea disp. art 13 Cod penal – regimul situaţiei tranzitorii fiind deja avut în vedere de către instanţa de fond, ca şi cuantum pedeapsa reflectând aşa cum s-a reţinut gradul de pericol social al faptei, nivelul prejudiciului cauzat .

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul E. T. criticând-o pe motive de nelegalitate şi netemeinicie, reiterând în mare parte cele invocate în faţa instanţei de apel.

Astfel, în ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală s-a solicitat să se aibă în vedere că articolul 11 lit. c din Legea 87/1994 a intrat în vigoare pe data de 21.05.2004, dată la care inculpatul nu mai îndeplinea funcţia de administrator la SC E. O., astfel încât consideră că fapta de care ipotetic inculpatul se face vinovat se încadrează în art. 13 din Legea 87/1994, text ce are un regim sancţionator mai blând, motiv pentru care se impune schimbarea încadrării juridice în această infracţiune.

Totodată, s-a solicitat achitarea inculpatului în conformitate cu dispoziţiile art. 10 lit. d Cod procedură penală pentru această infracţiune, arătându-se că aceasta are ca latură subiectivă o intenţie calificată prin scop, însă acest element constitutiv nu e îndeplinit.

10

Referitor la infracţiunea prev. de art. 266 pct. 2 din Legea 31/1991 au fost reiterate apărările formulate în apel, respectiv s-a solicitat achitarea inculpatului în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a în referire la art. 10 lit. d Cod procedură penală, arătându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv latura subiectivă, nefiind vorba de o rea credinţă.

În ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 11 lit. c din Legea 87/1994 şi cea prevăzută de art. 40 din Legea 82/1991 s-a susţinut că doctrina şi practica judiciară au reţinut în conformitate cu o decizie a fostei Curţi Supreme de Justiţie o singură infracţiune, şi anume, cea de evaziune fiscală deoarece există o suprapunere a celor două laturi obiective. În atare condiţii, s-a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. a Cod procedură penală pentru infracţiunea prev. de art. 40 din Legea 82/1991.

Referitor la această infracţiune s-a arătat că s-a împlinit şi termenul de prescripţie a răspunderii penale.

În ceea ce priveşte latura civilă, s-a arătat că din cuprinsul dosarului nu rezultă vreo constituire de parte civilă a SC E. O. SRL şi în aceste condiţii obligarea sa la plata acestei sume e eronată.

A fost criticată, de asemenea, hotărârea primei instanţe, arătându-se că e nemotivată, fiind încălcate dispoziţiile art. 356 Cod procedură penală.

De altfel, s-a precizat că aspectele de nelegalitate învederate anterior au fost susţinute şi în faţa instanţei de apel şi că motivarea T r i b u n a l u l u i G a l a ţ i e lapidară, necuprinzând o analiză a probelor care au fost avute în vedere, nesatisfăcând cerinţele impuse de dispoziţiile legale în materie.

Oral, în faţa instanţei de recurs, s-a arătat că instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra unei probe, respectiv, s-a arătat că la termenul de judecată din 28 octombrie 2008 s-a solicitat efectuarea unui raport de expertiză, iar instanţa a prorogat pronunţarea asupra acestei probe după administrarea probei cu martori, însă ulterior a uitat să se pronunţe asupra probei solicitate.

Faţă de toate acestea, s-a solicitat admiterea recursului promovat, casarea hotărârii pronunţate în cauză şi trimiterea cauzei spre rejudecare la J u d e c ă t o r i a T e c u c i pentru a se răspunde la toate apărările făcute cu privire la care instanţa nu a răspuns în nici un fel.

Cu privire la recursul inculpatului, apreciem că acesta e fondat, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 3859 pct. 9 şi 10 Cod procedură penală, motiv pentru care se impune casarea deciziei penale nr. 574/19.12.2008 a T r i b u n a l u l u i G a l a ţ i şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, având în vedere următoarele:

Astfel, constatăm că în apel, la termenul de judecată din 28 octombrie 2008 inculpatul, prin apărător, a solicitat efectuarea unui nou raport de expertiză contabilă, T r i b u n a l u l G a l a ţ i prorogând pronunţarea asupra acestei probe după administrarea probei cu martori. Ulterior, la termenul de judecată din 21.11.2008, termen la care au avut loc dezbaterile, instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra acestei probe.

11

Chiar dacă apărătorul inculpatului nu a reiterat cererea privind efectuarea expertizei, instanţa, în baza rolului activ şi pentru justa soluţionare a cauzei trebuia să se pronunţe asupra cererii formulate de inculpat.

Din examinarea dispoziţiilor art. 6 paragraf 3 lit. d din CEDO, precum şi potrivit art. 11 şi art. 20 din Constituţie, rezultă că, încă înainte de a stabili temeinicia demersului de tragere la răspundere a unei persoane trimise în judecată (acuzat) acesta are dreptul fundamental la un proces echitabil.

Ori, în înţelesul unui proces echitabil intră, aşa cum reglementează art. 6 paragraf 3 lit. d din Convenţie şi cum relevă jurisprudenţa CEDO, asigurarea dreptului inculpatului trimis în judecată şi aflat în faţa instanţei de a i se admite probe care să se efectueze în mod nemijlocit, în contradictoriu cu celelalte părţi, în vederea stabilirii adevărului. Faţă de toate acestea, apreciem că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unei cereri esenţiale pentru inculpat, de natură să garanteze drepturile acestuia şi să influenţeze soluţia procesului.

Considerăm, de asemenea, că hotărârea instanţei de apel nu e motivată corespunzător, e lacunară şi succintă, nefăcându-se o analiză a probelor administrate. Instanţa de apel nu a răspuns argumentat tuturor apărărilor formulate de inculpat, sens în care motivarea nu întruneşte cerinţele de exigenţă necesare asigurării dreptului la un proces echitabil.

Or, conform dispoziţiilor art. 383 din C o d u l d e procedură penală, decizia instanţei de apel trebuie să cuprindă în expunere temeiurile de fapt şi de drept care au dus la respingerea sau admiterea apelului.

De asemenea, potrivit art. 378 alin. 2 Cod procedură penală, instanţa poate da o nouă apreciere probelor administrate în faţa primei instanţe, iar conform alineatului 3 al aceluiaşi articol, instanţa e obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor de apel invocate.

Astfel, se constată că inculpatul a formulat o serie de cereri de achitare, cereri pe care, de altfel, le-a reiterat şi în recurs cu privire la toate infracţiunile reţinute în sarcina sa, precum şi o cerere de schimbare a încadrării juridice.

În ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 11 lit. c din Legea 87/1994, a invocat o serie de argumente în susţinerea cererilor formulate. Instanţa de apel, printr-o motivare succintă şi extrem de lacunară, a apreciat că nu pot fi reţinute aceste cereri şi nu a făcut o analiză proprie a probelor administrate, mulţumindu-se să înlăture în 3-4 fraze întreaga apărare .

Motivarea nu e explicită, ci foarte sumară - instanţa de recurs neputând aprecia care au fost argumentele care au stat la baza pronunţării soluţiei date în cauză.

Totodată, instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra cererii de achitare formulată de inculpat în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 1 lit. a în referire la art. 10 lit. d Cod procedură penală în ce priveşte infracţiunea prev. de art. 11 lit. c din Legea 87/1994, încălcând astfel dispoziţiile art. 378 alin. 3 Cod procedură penală.

De asemenea, şi cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 11 lit. c din Legea 87/1994 în infracţiunea prev. de art. 13 din acelaşi act

12

normativ a fost necorespunzător motivată, învederându-se că inculpatul a fost deja trimis în judecată prin actul de sesizare şi condamnat pentru infracţiunea prev. de art. 11 lit. c din Legea 87/1994 republicată, cu aplicarea art. 13 Cod penal - arătându-se că regimul situaţiei tranzitorii a fost deja avut în vedere de prima instanţă, ca şi cuantum pedeapsa reflectând aşa cum s-a reţinut gradul de pericol social al faptei şi nivelul prejudiciului cauzat.

Considerăm că hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se motivează soluţia, cu toate că în orice fază a procesului penal se impune motivarea în fapt şi în drept a hotărârii pronunţate în cauză.

Motivarea hotărârii reprezintă un element de transparenţă a justiţiei, inerent oricărui act jurisdicţional.

Hotărârea judecătorească nu este un act discreţionar, ci rezultatul unui proces logic de analiză ştiinţifică a probelor administrate în cauză în scopul aflării adevărului, proces de analiză necesar stabilirii stării de fapt desprinse din acestea prin înlăturarea unor probe şi reţinerea altora, urmare a unor raţionamente logice făcute de instanţă şi care îşi găsesc exponenţialul în motivarea hotărârii judecătoreşti.

Hotărârea reprezintă astfel, rezultatul concret, sinteza operei de judecată, iar motivarea acesteia reprezintă argumentarea în scris a raţiunii ce determină pe judecător să adopte soluţia dispusă în cauză. Motivarea hotărârilor justifică echitatea procesului penal, pe de o parte, prin dreptul justiţiabilului de a fi convins că justiţia a fost înfăptuită, respectiv că judecătorul a examinat toate mijloacele procesuale şi procedurale propuse de participanţi şi, pe de altă parte, prin dreptul acestuia de a cunoaşte oportunitatea promovării căilor de atac.

Pentru a conchide, curtea constată o nemotivare a soluţiei pronunţate atât sub aspectul laturii penale cât şi a celei civile. Nerăspunzând apărărilor formulate de părţi instanţa de apel a încălcat reguli de bază ale procesului penal.

Deşi formarea propriei convingeri a judecătorului printr-o muncă de reflecţie şi de conştiinţă constituie suportul raţional al demersului judiciar pentru cunoaşterea faptelor, drept garanţie a unui proces echitabil şi în concordanţă cu disp. art. 6 paragraf 2 din Convenţia Europeană şi Protocolul nr. 7, instanţa are obligaţia de a-şi motiva soluţia dată cauzei, ceea ce implică justificarea procesului de convingere în mecanismul silogismului judiciar al aprecierii probelor.

Această poziţie a instanţei de apel este reliefată şi de practica CEDO - cauza Boldea contra României în care se arată că „judecătorul trebuie să răspundă cu argumente la fiecare dintre criticile şi mijloacele de apărare invocate de părţi”, precum şi în cauza Reiner şi alţii contra României.

Faţă de toate acestea, apreciem că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 3859

pct. 9 şi pct. 10 Cod procedură penală, motiv pentru care se impune admiterea recursului promovat de inculpat, casarea deciziei pronunţate de T r i b u n a l u l G a l a ţ i şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Consideră că se impune trimiterea cauzei la instanţa de apel şi nu la instanţa de fond întrucât considerăm că hotărârea primei instanţe e motivată corespunzător, cu respectarea dispoziţiilor art. 356 lit. c Cod procedură penală.

13

În rejudecare, instanţa va motiva în fapt şi în drept hotărârea ce va fi pronunţată, va analiza motivele de apel invocate de inculpat, argumentând pe baza materialului probator şi a legislaţiei în materie, respingerea sau admiterea acelor motive.

Se vor avea în vedere toate apărările invocate, precum şi motivele de recurs, respectându-se dispoziţiile art. 3858 Cod procedură penală.

În ceea ce priveşte completarea probatoriului - eventual efectuarea unei noi expertize contabile - instanţa de apel, în rejudecare, va avea în vedere în virtutea efectului devolutiv şi a rolului activ dacă pentru justa soluţionare a cauzei se impune completarea probatoriului.

Se vor menţine actele procedurale efectuate până la termenul din 21.11.2008.Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. 3 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVEÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

ADMITE recursul declarat de inculpatul E. T. (fiul lui M. şi E., născut la data de 25.04.1946 în Tg. N, judeţul N, CNP (...), domiciliat în B, sector 4,(...)) împotriva deciziei penale nr. 574 din 19.12.2008 a T r i b u n a l u l u i G a l a ţ i (sentinţa penală nr. 77/12.02.2008 a J u d e c ă t o r i e i T e c u c i).

Casează decizia penală nr. 574 din 19.12.2008 a T r i b u n a l u l u i G a l a ţ i şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Menţine actele procedurale efectuate în cauză până la termenul de judecată din 21.11.2008.

Conform art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea prezentului recurs rămân în sarcina statului.

DEFINITIVĂ. Pronunţată în şedinţă publică azi, 27 mai 2009.

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, (...) (...) (...) (...) (...) (...) I.

14

Grefier,

Red. D.L. (...)/12.06.2009Tehnored. G.V./2 ex./26.06.2009Fond: D. E.Apel: (...) D., B. D.

15