4. Ilie Moromete

2

Click here to load reader

Transcript of 4. Ilie Moromete

Page 1: 4. Ilie Moromete

4. Ilie Moromete

A. Încadrarea în tipologie: Se construieşte o imagine inedită a „ţăranului - filosof”; Ilie Moromete este un personaj exponenţial, prototip al ţăranului patriarhal, al

cărui destin exprimă moartea unei lumi („cel din urmă ţăran”) Reprezintă concepţia tradiţională faţă de pământ şi faţă de familie Tipologie – modelul patern

B. Evoluţie: Ilie Moromete îşi face apariţia în universul literaturii „stând degeaba” şi

fumând pe stănoaga podiştii, creând astfel imaginea unui personaj ce nu se lasă copleşit de viaţă

Are o evidentă autoritate asupra familiei: „stăpânindu-i parcă cu privirea”, reuşeşte să-i ţină uniţi

Relaţiile sociale se descoperă treptat: Se simte superior din punct de vedere intelectual faţă de Tudor

Bălosu Ocupă prim – planul dezbaterilor la întâlnirile duminicale din

poiana lui Iocan Este un neîntrecut manipulator al cuvintelor Este destul de inteligent încât să scape de mai multe ori de plata

datoriilor, a funcirii Participă activ la viaţa comunităţii Nu se simte dator să se explice în faţa celorlalţi, în cadrul familiei

deţinând rolul de pater familias Viaţa şi statutul său încep să se destrame atunci când este trădat de fii:

Nu mai are încredere în puterile sale Nu mai are puterea de a se bucura de viaţă Se simte înfrânt şi umilit, nemaifiind nimic din ceea ce a fost Ajunge să fie omul înfrânt de „timpul care nu mai avea răbdare”

C. Raportarea la alte personaje Poate fi pus în paralel cu personajul principal al romanului „Ion” (Liviu

Rebreanu) Deosebiri: pentru Moromete, pământul nu este un scop, ci un mijloc de

asigurare al traiului decent, fiind un mijloc de menţinere a unităţii familiale