PRIMĂVARĂ ÎN SUFLET DE COPIL

CONSTANTINESCU CONSTANTIN

A păşit primăvara şi în viaţa mea. Simt cum mă cuprinde un val de energie. Simt că parcă acum m-am trezit dintr-un somn lung şi adânc. Un vânt călduţ de primăvară parcă adie prin mine. Simt cum o rază vicleană de soare se strecoară tiptil-tiptil, în inima mea, iar inima mea de copil începe să bată mai tare şi mai puternic şi simt, simt… În fapt, nu pot explica ce simt. Mă simt atât de minunat... totul e pe placul meu. Parcă primesc puteri noi, neobişnuite şi cred , chiar cred că pot să dau viaţă. Totul în jur parcă se trezeşte odată cu mine. Nu ştiu ce se întâmplă. E aşa ciudat. Dar e frumos să vezi cum merii, cireşii şi toţi pomii primesc dintr-o dată o minunată coroană de flori albe, care îmi aminteşte de o păturică pufoasă pe care mi-a dăruit-o bunica atunci când aveam doar câţiva anişori...

Rătăcesc prin grădină. Parcă fiecare fir de iarbă îmi dă putere, mă îndeamnă să merg mai departe. Nu pot rezista să nu privesc viorelele cu movul lor nobil. Una parcă acum dă să se deschidă. Ia să mă uit mai atent! Minunat! Şi-a deschis coroana în aceste clipe, în faţa mea. Doamne, câtă faşcinaţie mă copleşeşte! O zambilă mă cheamă parcă la ea, o miros uşor şi acel parfum îmi taie răsuflarea.

Mă simt de parcă am trăit o lungă aşteptare care este pe cale să ia sfârşit. Inima şi sufletul îmi sunt pline de speranţă, de dragoste, dragoste faţă…faţă de natură, faţă de tot. Ador acest sentiment. Florile, iarba, pomii, roua care încă se află pe fiecare fir de iarbă mă fac să mă simt tot mai bine, să fiu tot mai bun, mai puternic şi îmi încălzesc sufletul. Sunt un copil care simte, care crede, care e nerăbdător să descopere alte lucruri minunate în natură. Aşteptarea a trecut. Toata natura reînvie şi eu fac parte din ea. Simt cum mă contopesc cu floriile, cu iarba şi fluturii, cu cerul de un senin fără egal...

Sufletul meu este invadat de bucurie şi de iubire, pe care simt nevoia să le împart cu altcineva, să le dăruiesc tuturor, să simtă toată lumea primăvara, să-şi împrimăvăreze inimile, să simtă bucuria, să simtă toată lumea ceea ce simt eu, ceea ce naşte această superbă primăvară în inima mea...

Dintr-o dată, privirea mi se aţinteşte spre o frezie care pare tristă. Dar m-am înşelat. Privită mai de aproape, frezia se bucură de primăvară ca toate celelalte flori. Ca toate celelalte fiinţe, ca şi mine.

Razele soarelui de primăvară mi-au încălzit trupul. Mi-au încălzit inima dar mai ales mi-au luminat mintea. Sentimentul acesta mă copleşeşte şi sper... şi sper să dureze căt mai mult...

Parcă se aude ceva. O privighetoare începe să cânte şi prin cântecul ei ne vesteşte că a venit minunata şi extraordinara primăvară. Îmi încântă inima. Plăcerea e atât de mare încât nu

rezist tentaţiei şi mă întind în iarbă, pentru a mă contopi cu tot ce mă înconjoară. Plăcerea de a asculta un cântec de primăvară cu minunata voce a unei privighetori e ca o binecuvântare. Parcă devin dependent de primăvară.

Peisajul ei divin, căldura, cerul senin mi-au umplut sufletul cu multă bucurie, m-au făcut să mă simt plin de viaţă, m-au făcut să iubesc natura, să fiu bun, dar mai ales toate astea, m-au făcut să simt o mare împlinire venită parcă după o lungă aşteptare.