1 Ateneul Sfântului Pantelimon (Periodicul programului „Hristos împărtăşit copiilor”, contact: tel. 0723237318, teleanub@yahoo.com)

Nr. 3, Anul II - Material didactic www. ateneulsfantuluipantelimon.blogspot.com

Periodicul programului parohial „Hristos împărtăşit copiilor” din cadrul parohiei bisericii Sfântul Pantelimon (Protoieria II Capitală, Arhiepiscopia Bucureştilor)

Editorial

UMANISMUL CURAJULUI DE A CREDE ÎN HRISTOS

de Pr. Dr. Teleanu Bogdan-Aurel Dacă aş fi pus să aleg între o minune şi Mântuitorul

Hristos, cu siguranţă L-aş alege pe cel din urmă. Din păcate, constatăm cum – după judecata lumească - drept este numai ceea ce-i convine omului, nu şi lui Dumnezeu.

Lucrând la sceneta cu titlul Hristos a înviat - care se va juca în ziua de Paşti la biserica Sfântul Pantelimon de la Foişorul de Foc din Bucureşti -, inspirat de scena Marelui Inchizitor din romanul “Fraţii Karamazov” al lui Feodor Dostoievski, atribuiam fostului mare preot Ana, socrul lui Caiafa următoarea replică: “Omul e mult mai nevolnic şi mai ticălos decât l-a crezut Hristos. Dacă ar fi să aleagă între minuni şi Dumnezeu, omul ar alege minunea. Prin urmare, omenirea are nevoie de minuni, nu de Hristos!”. Acestui autor rus i se atribuie următoarea afirmaţie: “Dacă ar fi să aleg între Adevăr şi Hristos, cu siguranţă L-aş alege pe Cel din urmă”. Parafrazând celebra lui mărturisire de credinţă, aş putea spune la fel: “Dacă aş fi pus să aleg între o minune şi Hristos, cu siguranţă L-aş alege pe Cel din urmă”. Spun aceasta având în minte tot scena Marelui Inchizitor care reprezintă cealaltă faţetă a semnificaţiei Înfricoşătoarei Judecăţi. Aşa cum pune problema Dostoievski, asistăm în romanul amintit la o judecată omenească a lui Dumnezeu, săvârşită de o instituţie bisericească – aşa cum a fost celebra Inchiziţie romano-catolică. Prezenţa lui Dumnezeu pare a tulbura intereselor lumeşti ale inchizitorului. “Dă-le mai întâi de mâncare, şi abia după aceea le poţi cere să respecte virtutea!, stă scris pe steagul celor care se vor scula împotriva lui Hristos”, spune Dostoievki ca o concluzie a acestei dramatice întâlniri imaginate de el între un inchizitor şi Mântuitorul Hristos (în “Marele Inchizitor” din Fraţii Karamazov, RAO, 1997, p. 392).

Biserica ne îndeamnă să renunţăm la autosuficienţă şi să lucrăm pentru viaţa noastră de după moarte, trecând de marele obstacol pe care îl reprezintă Ziua cea Înfricoşătoare a Judecăţii, după cum se spune şi în Slava Luminândei din duminica Înfricoşătoarei Judecăţi: „Iată, vine ziua Domnului Atotstăpânitorului, şi cine va suferi frica venirii Lui? Căci cuptor arzător şi zi a mâniei este, întru care Judecătorul va şedea, dând fiecăruia după faptele sale“. Dacă autosuficienţa omului este cauza nedreptăţii în lume, a fost nevoie de generozitatea lui Dumnezeu care s-a jertfit pe Sine, prin Fiul Său, pentru mântuirea noastră. De aceea spune Sf. Ap. Pavel că, la Judecata de Apoi, “dreptatea lui Dumnezeu se va manifesta prin credinţa în Iisus Hristos” (Romani 3, 22), rezultând de aici nevoia omului de Hristos. În cazul adevăraţilor creştini, nevoia aceasta de Hristos prin care se manifestă dreptatea lui Dumnezeu ia forma foamei şi a setei: „Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura” (Mt. 5, 6). De fapt, foamea şi setea aceasta de Hristos - pentru care renunţ la luxul de a apela la orice minune pe care ar putea-o săvârşi de dragul meu, inclusiv la pretenţia de a beneficia de un loc mai în faţă în Împărăţia lui Dumnezeu după Judecata de Apoi - reprezintă dragostea dezinteresată pe care El ne-o cere. Această dragoste dezinteresată îi defineşte pe adevăraţii creştini. Chiar dacă este o dragoste nebună, ea este eficientă! Când vom fi renunţat la tot, abia atunci vom putea începe să câştigăm ceva. Acesta este şi scopul următorului mesaj al Său: “Îndrăzniţi! Eu am biruit lumea!" (Ioan 16, 33).

Biserica noastră UNITATEA, CONTINUITATE ŞI COEZIUNE LA BISERICA

SF. PANTELIMON DE LA FOIŞORUL DE FOC

Şcoală de învăţătură pentru copiii mahalalei. Chiar dacă

trecutul bisericii Sf. Pantelimon (Foişorul de foc) din Bucureşti se pierde în negura vremurilor, ştim cu certitudine că pe lângă biserica cu hramul Sf. Pantelimon a existat şi o şcoală de învăţătură pentru copiii mahalalei, slujitorii acestei biserici contribuind la răspândirea ştiinţei de carte pe aceste locuri. Modesta şcoală s-a dezvoltat pe parcursul secolului al XIX-lea, dascălii primind într-un mod inedit mulţumiri din partea elevilor pentru că i-a învăţat carte. Astfel, cei dornici să înveţe cititul luau cu împrumut cărţile de cult ale Bisericii pe care făceau însemnări de genul: "Să şcie că am luat această carte de la biserică pentru ca să mă învăţu să citescu şi o să o pui la biserică" (Mineiul lunii iulie, Buda, 1805, însemnare făcută la p. 72-73), spune unul dintre aceştia. (Continuare p. 2)

Ştiaţi că…:

La Biserica Sf Mc. Pantelimon s-a născut un nou voluntar

În atenţia tuturor prietenilor şi colaboratorilor noştri! Cu bucurie vă împărtăşim vestea că părintele Bogdan

Teleanu, colegul nostru, şi doamna Cristina, colega noastră de la Radio TRINITAS, au din data de 9 februarie 2010, un fiu care urmează să primească la botez numele THEODOR şi IOAN. (sursa: BIROUL DE PRESA AL PATRIARHIEI ROMANE).

P.S. Aceasta ştire este de reţinut, nu de difuzat!

2 Ateneul Sfântului Pantelimon (Periodicul programului „Hristos împărtăşit copiilor”, contact: tel. 0723237318, teleanub@yahoo.com)

Biserica noastră UNITATEA, CONTINUITATE ŞI COEZIUNE LA

BISERICA SF. PANTELIMON DE LA FOIŞORUL DE FOC (Urmare p. 1)Din nefericire, la începutul secolului al XX-lea, şcoala de învăţătură pentru copiii mahalalei deja nu mai exista. Ultimul dascăl care s-a ostenit cu învăţarea copiilor la această biserică a fost cântăreţul Ioan (Enache) Teodorescu. Într-o vară, pe când se afla cu copiii la umbra pomilor, învăţându-i să scrie şi să citească, a fost văzut şi admirat de scriitorul Ion Heliade Rădulescu (1802–1872, militat activ pentru unificarea limbii române literare), care apropiindu-se şi văzându-l că este surprins de privirea lui îi zise: "...să-şi vază de învăţat copii că bine face...", mărturisindu-i că este Heliade (Monografia Bis. Sf. Pantelemon din Bucureşti, p. 8). La începutul secolului al XX-lea şcoala nu mai funcţiona. (cf. POPESCU GH. EUGEN, în „Glasul Bisericii”, nr. 1-2/1971, pp. 128-142).

Ora de cateheză "Hristos împărtăşit copiilor" la

biserica Sf. Pantelimon de la Foişorul de Foc. La distanţă de un secol, de aproape un an de zile, a

devenit un obicei al parohiei ca la biserica Sf. Pantelimon de la Foişorul de Foc, în fiecare zi de vineri, la ceas de Vecernie să se ţină ore de cateheză pentru copii care au creat deja o legătură sufletească între preoţii şi copiii credincioşilor care vin la această biserică. Cateheza, susţinută pe baza unui ghid catehetic, se desfăşoară în biserică, pentru a spori şansele fiecărui copil de a deveni un creştin practicant. Scopul acestor ore - desfăşurate în cadrul proiectului cu titlul "Hristos împărtăşit copiilor" - este de a transmite copiilor, încă de la cele mai fragede vârste, învăţăturile biblice şi a-i ajuta astfel să atingă maturitatea întru credinţă. Pentru ca lecţiile să fie plăcute şi a se crea legături de prietenie între copii fiecare etapă a cursurilor s-a finalizat cu câte un proiect practic care a constat fie în punerea în scenă a unor piese de teatru religios, fie în editarea unei reviste, fie în organizarea unei expoziţii artistico-religioase.

Teatru religios. Piesele de teatru, realizate la biserica Sfântul Pantelimon de la Foişorul de Foc, de către copiii care au avut bunăvoinţa de a lucra în acest mod pentru Dumnezeu au devenit un imbold pentru derularea proiectului cu titlul "Hristos împărtăşit copiilor" în această parohie. Până acum au fost jucate trei piese de teatru, două, de Crăciun, sub numele de Irozii şi Poveste de Crăciun, cealaltă, pregătită pe timpul verii, de hramul bisericii, sub numele de Sfântul Pantelimon.

În ciuda emoţiilor fiecărui copil implicat în realizarea

acestor piese, piesele de teatru s-au bucurat de un binemeritat succes, ultima dintre ele, cea fiind difuzate în premieră, datorită originalităţii lor, şi pe postul de radio Trinitas al Patriarhiei Române.

În perspectivă, se află în pregătire piesa de teatru

“Hristos a înviat!”, care urmează să fie jucată în prima zi de Paşti. Ateneul Sfântului Pantelimon. În paralel cu realizarea

pieselor de teatru, în duhul bisericesc al unităţii şi continuităţii care animă viaţa parohială, prin redactarea ca material didactic pentru ora de cateheză "Hristos împărtăşit copiilor", a fost reanimată revista “Ateneul Sfântului Pantelimon”, a cărui publicare a fost iniţiată de P.C. Pr. Gheorghe Popescu-Colibaşi (+ 1974). Precizăm că, deocamdată, reeditarea revistei parohiale “Ateneul Sfântului Pantelimon” se deruleaze în cadrul programului intitulat “Hristos împărtăşit copiilor”, dar nădăjduim ca în viitor să devină o adevărată revistă parohială care să reflecte din punct de vedere religios viaţa socială şi culturală din această parte a Bucureştiului.

Expoziţie. Însă, cel mai recent proiect îl constituie

expoziţia de artă religioasă ATENEUL CREŞTIN cu ocazia sărbătorii Naşterii Domnului. În fiecare zi de vineri, la orele de cateheză, fiecare copil a pregătit câte o lucrare artistică care a fost inclusă în cadrul expoziţiei amintite.

Cerc literar religios. Dar, pe lângă icoanele din cadrul

expoziţiei au fost relizate şi o serie de creaţii literare, înfiripate în cadrul unui început de cenaclu literar religios. Astfel, printre primele lucrări literare, s-au numărat poezile lui Mihail Tănăselea (Ajută-mă, Doamne!), Alina Bîgioiu (Sf. Cuvioasa Parascheva), Camelia Oprea, Cristea Marina şi Dumitru Roxana.

“Şanse pentru fiecare copil!”. Ţinând cont de iniţiativele mai vechi ale preoţilor de la biserica Sf. Pantelimon de la Foişorul de Foc, prin derularea acestor programe cultural-misionare, derulate în acest an sub numele “Şanse pentru fiecare copil!”, am dorit să contribuim la întărirea coeziunii sociale dintre credincioşii care frecventează biserica parohiei noastre. Intenţionăm să dezvoltăm proiectul “Şanse pentru fiecare copil!” prin acţiuni din ce în ce mai concrete care să anime viaţa bisericească din parohia noastră, la nivelul educaţiei religioase a copiilor, într-un procent de 100% în spiritul unităţii şi continuităţii specifice bisericii Sf. Pantelimon de la Foişorul de Foc.

Ateneul Sfântului Pantelimon

3 Ateneul Sfântului Pantelimon (Periodicul programului „Hristos împărtăşit copiilor”, contact: tel. 0723237318, teleanub@yahoo.com)

Scenetă de teatru

HRISTOS A ÎNVIAT!

Una din încăperile templului din Ierusalim. La o masă

cu pe care se află un sfeşnic cu multe lumânări aprinse, marele preot Caiafa redactează o scrisoare, supravegheat atent de socrul său, fost mare preot, Ana. SCENA 1 Caiafa(agitat): Nu-mi vine să cred! Credeam că Mesia va lupta cu arma în mână împotriva romanilor. Şi, când colo, ce să vezi? Tâlharul acela de Hristos învaţă poporul să se supună romanilor spunând că stăpânirile vremii sunt de la Dumnezeu. (Iuda intră în mare grabă). Ana (glumeţ): Ei, Iudo! Da`, ce alergi aşa, de parcă te fugăresc romanii? Iuda (respiră greu, obosit): Hristos şi ucenicii Lui se află în grădina Ghetsimani! Caiafa(neliniştit): Eşti sigur? (Din spate răzbat, tot mai răsunător, paşii regelui Irod Antipa. Ana şi Caiafa se postează de-a dreapta şi de-a stânga uşii, aplecaţi, în semn de profund respect. Cei doi aşteaptă încordaţi, fără să se mişte, cu privirile aţintite asupra uşii. Iuda se târăşte în genunchi spre uşă). Irod Antipa (nervos): Aşa îl primiţi pe regele vostru? Gata! În noaptea aceasta vreau să mă scapaţi de Hristos. Nu mai suport! Convocaţi Sinedriul! Ana: Mai bine să fie judecat de procuratorul Iudeii. Irod Antipa: De cine? De Pilat? Caiafa: Abia l-am ucis pe Ioan Botezătorul. Nu e bine să-l omorâm tot noi şi pe Hristos. Stârnim mânia mulţimii. Ana: Noi ne vom face că-l vom judeca, dar, de omorât, să-l omoare mai bine Pilat! Caiafa: Pilat e crud, corupt şi nu se dă înapoi de la nimic. Îl poate trimite la moarte fără să-i pese de judecată. Irod (către Ana şi Caiafa): Că bine ziceţi! Să-L ducem lui Pilat! Iuda (târându-se în genunchi la picioarele lui Irod, trâgându-l de haină spre a fi şi el băgat în seamă): Chiar acum, Hristos se află în grădina Ghetsimani! Irod Antipa (către soldatul afla în preajma sa): Soldat! Ai auzit? Înhaţă-l imediat şi adu-L în lanţuri pe Hristos înaintea Sinedriului! (soldatul iese din încăpere) Iuda (târându-se în genunchi de la Ana la Caiafa şi de la Caifa la Irod, îi întreabă pe fiecare în parte): Mi-am făcut treaba. Pot primi banii?... Soldatul (reintră ducând în mână nişte lanţuri): Iată dovada înlănţuirii lui Hristos! Irod Antipa (luând lanţurile de la soldat): Mulţumesc, soldat! Eşti liber. Lasă-ne singuri! Caiafa (rosteşte în şoaptă, privind spre Ana): Ana! Dă-i o pungă cu galbeni lui Iuda! Ana (privind curios lanţurile pe care le ia din mâna lui Caiafa, pipăindu-le): Ce rost are să-i mai plătim 30 de galbeni? E jenant! Mai ales acum, după ce Hristos a fost prins… Caiafa (vorbind mai răstit cu Ana şi arătând spre Iuda): Dă-i banii! (luând lanţurile din mâna lui Irod) Lanţurile acestea care îl ţin încătuşat pe Hristos îşi merită preţul acesta. (Ana aruncă punga de bani pe care Iuda o prinde din zbor şi o priveşte cu

lăcomie. Chiar atunci, în încăpere intră Pilat din Pont, guvernatorul roman al Iudeei, împreună cu soţia sa). Pilat: Bani! Imperiul are nevoie de ei şi voi îi rispiţi pe toţi cerşetorii? Dă punga-ncoace, Iudo! (Iuda fuge). A fugit ticălosul cu banii! Scena 2 Irod Antipa (luându-l de gât pe Pilat): Trădatorul ăsta de Iuda tocmai ne-a scăpat de mânia împăratului tău, Pilate. Hristos, şeful lui, care Se crede Mesia, vroia să ajungă împăratul iudeilor. El l-a predat soldaţilor pe tâlharul acela de Hristos. Caiafa (cu mâinile împreunate şi glas linguşitor): Nemărginită este grija faţă de evrei a lui Pilat, guvernatorul roman al Iudeii! Noi, preoţii şi fariseii iudeilor, o să avem grijă să afle şi împăratul Tiberiu despre devotamentul tău când o să ne scapi de Cel ce îşi spune Mesia. Ana (trăgându-l deoparte pe Caiafa): Caiafa, ce faci? Nu uita că suntem în sclavie romană. Caiafa: În binecuvântată sclavie, Ana. (către Pilat) Împăratul Tiberiu este cel mai iubit conducător al poporului evreu! (către Irod) Până şi tu, Iroade, ştii asta. Irod: În semn de aleasă preţuire şi profundă recunoştinţă i-L vom preda înlănţuit pe Hristos. (Soldatul evreu, la semnul lui Irod, îi dă lui Pilat lanţurile pe care le ia de la Ana) Pilat (se aşază, cântârind cu mâna greutatea lanţurilor; face semn soţiei sale să îi aducă să bea un pahar cu apă): Mulţumesc! O să am grijă să se audă la Palat cât de devotaţi îi sunteţi împăratului roman. Irod: Lanţurile acestea, care Îl ţin legat pe Hristos, vor asigura o unitate de nezdruncinat popoarelor noastre. Caiafa: Hristos Se credea un om mai liber decât oricare alt om de pe lumea aceasta. La ce i-ar putea folosi libertatea doar unui singur om? Ana: Este doar un hulitor, Caiafa! Să fiţi mai precauţi! Este mult mai de folos să moară un singur om decât să sufere întreg poporul din cauza Lui. Caiafa: Aşa-i trebuie! Ce-a căutat să ne tulbure liniştea? Ana: Omul e mult mai nevolnic şi mai ticălos decât l-a crezut Hristos. Dacă ar fi să aleagă între minuni şi Dumnezeu, omul ar alege minunea. Prin urmare, omenirea are nevoie de minuni, nu de Hristos! Irod: Ana! Caiafa! Gata cu teama! Hristos e în mâinile noastre. Pentru El, cel ce se credea regele iudeilor, totul s-a sfârşit... Peste scurt timp îşi va primi răsplata îndrăznelilor Sale: Mormântul din care nu se va mai scula niciodată!!! Pilat (aspru): Dacă era rege, unde-i e coroana? Irod: Un rege învins nu poate purta decât o coroană plină de spini! (îi întinde lui Pilat coroana din spini pe care acesta o priveşte încercându-i cu degetul spinii ascuţiţi). Pilat (îşi cheamă un soldat roman): Soldat! Să-i fie imediat pusă pe cap! Dar, rege find, unde-i sunt acum avuţiile? Irod (scoţând o cutie plină cu cuie): Poftim, Pilat! Vistieria unui rege ce se crede Mesia trebuie să fie plină doar cu piroane. Pilat: Dar, tronu-I, Iroade, care este? Irod (luând din braţele unui soldat o cruce mare de lemn): Astă cruce mare, mărite Pilate!!! Scena 3 Soţia lui Pilat se apropie de scaunul soţului. Un clopot bate în dungă a moarte. După un moment de linişte… Soţia lui Pilat: S-a sfârşit! Sub povara durerii, bolta cerească se frânge... Cumplit blestem! Om nevrednic! O, Pilat, ce-ai făcut? Pilat: Cu sau fără Hristos, istoria va merge înainte, nevastă! Soţia lui Pilat: Nu huli, doamne! Pilat: Ştiu! Sunt un pumn de pământ… În nimicnicia mea, n-aveam dreptul să Te judec, Dumnezeule! Dar, nici Tu, Hristoase, nu mi-ai dovedit că eşti Însuşi Mesia!!! Eu sunt nevinovat de sângele Tău! Soţia lui Pilat: Nu vorbi cu păcat, Măria Ta! (întorcându-se către Ana, Caiafa şi Irod): Numai din răutate L-aţi dat pe mâna lui Pilat, nelegiuiţilor! Irod (către Pilat): Sângele Lui să fie asupra noastră şi a copiilor noştri! Caiafa: Doamne, ne-am adus aminte că înşelătorul acela, pe când era în viaţă, a zis: “După trei zile voi învia”. Dă poruncă, Pilate, ca mormântul să fie bine păzit până a treia zi ca nu

Ateneul Sfântului Pantelimon

4 Ateneul Sfântului Pantelimon (Periodicul programului „Hristos împărtăşit copiilor”, contact: tel. 0723237318, teleanub@yahoo.com)

cumva să vină ucenicii Lui noaptea să-L fure trupul şi să spună norodului că a înviat din morţi! PILAT: Luaţi straja şi mergeţi de păziţi mormântul cum puteţi. (straja e luată de braţ de Caiafa, care pecetluieşte piatra şi o postează în faţa mormântului. Soldatul 1 (după ce ies din scenă Ana şi Caiafa. Se retrag din scenă, de asemenea, Pilat, soţia sa şi Irod Antipa. Soldaţii se aşează lângă mormânt): A murit crucificat între tâlhari, în locul lui Baraba! Soldatul 2: Această pedeapsă se aplică de legea romană doar celor mai sângeroşi criminali. Soldatul 1: Oare chiar a fost cum pretindea El, Însuşi Fiul lui Dumnezeu? Soldatul 2: Atunci de ce se află îngropat în mormântul acesta, în loc să şadă pe nori de-a dreapta puterii lui Dumnezeu? Dacă era Fiul lui Dumnezeu, munţi peste munţi de-ar fi fost îngrămădiţi deasupra mormântului Său, şi tot ar fi putut ieşit până acum afară. Soldatul 1: Pe alţii i-a mântuit, dar pe Sine nu S-a putut mântui. Soldatul 2 (dezamăgit): Mai bine, hai să dăm cu zarul să vedem căruia dintre noi doi îi revine cămaşa, că doar nu o să o rupem în două. (Soldaţii dau cu zarul, în timp ce de mormânt se apropie Maica Domnului. Deodată, se iveşte o ceată de îngeri cu lumânări în mână, la vederea căruia soldaţii romani se prăbuşesc leşinaţi. Îngerii dau jos piatra de la intrarea în mormânt. După ce îngerii dispar din scenă, ostaşii se ridică în picioare şi, cu picioarele tremurânde, clătinându-se ca nişte oameni beţi, merg înspre tronul lui Pilat aflat într-o margine a scenei. Fecioara Maria rămâne lângă mormânt privind ceata de îngeri care se îndepărtează). Îngerul 1 (unul din ceata îngerilor, reintră în scenă şi vorbeşte cu Maica Domnului): Chiar dacă îi vezi pe acei paznici cutremuraţi de frică, nu te teme, ci bucură-te! Eu ştiu că Îl cauţi pe Fiul Tău, Iisus cel răstignit, dar El S-a trezit, nu mai este aici. Nu numai că închizătorile, zăvoarele, peceţile iadului, ale morţii şi ale mormântului nu-L pot ţine, ci, mai mult: El este Împăratul Măririi, Domnul nostru, al îngerilor celor nemuritori şi cereşti, singur Domn al lumii întregi! Vino de vezi locul unde a zăcut! (Îngerul dispare, Maica Domnului pleacă şi ea de la mormânt, iar între timp Ana şi Caiafa intră gâfâind în scenă, alergând după soldaţi). Soldaţii (către oamenii din sală): Cel care a fost răstignit de noi a fost Înuşi Fiul lui Dumnezeu. Am auzit cum îngerii Îl numeau Împăratul Măririi! Caiafa: Staţi! Staţi! (Ana şi Caiafa dau mită soldaţilor romani responsabili pentru păzirea mormântului sigilat) Ana: Soldaţi romani! Să nu spuneţi la nimeni ce aţi văzut! Luaţi banii aceştia şi răspândiţi zvonul că ucenicii lui Hristos I-au furat trupul în timp ce dormeaţi. Caiafa: Vă implor! Nici lui Pilat nu o să-I placă o astfel de veste. Să nu-i spuneţi nici lui că a Hristos a-nviat!

SCENA 4 Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salome se apropie de taraba unui vanzator de mirodenii.

Maria Magdalena (ia de pe tarabă o sticlă de mirodenii şi întreabă pe vânzător): Cât costă mirul acesta? Vânzătorul: 300 de dinari. Salome: Asta înseamnă preţul a 300 de zile de lucru, nu, negustor hapsân? Ăsta-i furt! Maria, mama lui Iacov: Salome, draga mea, Maria Magdalena vrea să-I ofere mirul acesta Mântuitorului Hristos chiar din toată inima ei. Maria Magdalena: Ori mirul acesta, ori inima mea, e acelasi lucru. Haideţi degrabă la mormânt! Salome: Aşa, dis-de-dimineaţă? E prea devreme! Ce vom face singure acolo? Maria Magdalena: Ce-i cu voi? Daţi-mi o mână de ajutor… Eu plec la mormânt! Salome: Da? Şi cum crezi că vom da noi, trei biete femei, ditamai piatra de pe mormânt la o parte? Maria Magdalena: Dacă mergeţi cu mine, ar cam trebui să ne grăbim. Deja cocoşii au început să cânte… (S-au apropiat de mormânt înainte de răsăritul soarelui ca să ungă trupul lui Iisus cu mirodenii. Piatra mormântui e dată la o parte). Maria, mama lui Iacov: O, cerule! Dar piatra nu se mai află la gura mormântului!!! (Apropiindu-se de mormânt, au fost şocate de prezenţa în dreptul mormântului a doi tineri îmbrăcaţi cu veşmânt alb) Îngerul 2: Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? Maria, mama lui Iacov: Da. Am venit să-I ungem trupul cu mirodenii! Îngerul 3: Dar, El nu este aici! Salome (către Maria Magdalena): Vai, Maria!!! L-au furat! MARIA MAGDALENA (către înger): De L-ai luat, tu, Doamne, spune: unde L-ai pus? Îngerul 2: Dar de ce căutaţi pe Cel viu printre cei morţi? (Maria Magdalena începe să plângă). Îngerul 3: Femeie, de ce plângi? MARIA MAGDALENA (către înger 3): Pentru că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus. Îngerul 2: Nu este aici. A înviat! Aduceţi-vă aminte cum v-a vorbit, fiind încă în Galileea, zicând că Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoşi şi să fie răstignit, iar a treia zi să învieze. Îngerul 3: Mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge în Galileea, aşa cum a făgăduit. (Maria Magdalena, Maria mama lui Iacov şi Salome fac semn cu mâna Sfinţilor Apostoli Petru şi Ioan, invitându-i să intre în scenă. Petru şi Ioan se apropie aleargând de mormânt. Petru se mişcă mai încet, fiind vârstnic, în timp ce Ioan, fiind mai iute de picior şi mai tânăr soseşte primul, dar se opreşte înlemnit în faţa mormântului. În cele din urmă, ajunge şi Petru care găseşte giulgiul Mântuitorului Hristos frumos aşezat în mormânt. Ambii îngenunchează înaintea mormântului). Sf. Ap. Petru (strângând giulgiurile în mână): Aceste femei neobosite n-au dat somn ochilor şi nici genelor dormitare până când nu au aflat că Cel Preaiubit de noi a înviat! Sf. Ap. Ioan: În tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii cuvintele lor! Dar ce aud? Parcă sunt paşii Maicii Domnului nostru. (De mormânt se apropie din nou Maica Domnului). Fecioara Maria (îngenunchează lângă Apostoli): O, Dumnezeule milostiv! Lumea este încă plină de suflete pierdute, care Te caută pe Tine doar sub lespedea grea şi rece a acestui mormânt! Odată, sub povara necredinţei lor, Cerul s-a frânt şi Dumnezeu – chip muritor luând - a coborât în mormânt. Dar, Doamne, ce minunat! Pentru ca toţi oamenii să se mântuie, Hristos a înviat!

Toţi (în cor): Adevărat a înviat!

SFÂRŞIT