VInca de la o varsta frageda, Virginia avusese o evolutie diferita fata de ceilalti copii. Fusese mezina familiei, cu doi frati mai mari, iar comportamentul initial al parintilor fusese unul protector si grijuliu. Dar Vicky nu avea nevoie de protectie. Cand cadea din leagan nu plangea si nu cerea sa fie luata in brate, ci se ridica si isi relua jocul, constienta ca fusese vina ei. Parintii ii facusera toate poftele, dar nu le fusese greu, fiindca Vicky nu vroia prea multe. In loc sa ceara papusa mare cu rochita roz din vitrina magazinului de jucarii, prefera sa confectioneze singura, din diverse materiale, jucarii carora le lipea partile componente cu rabdare. Orice fetita de 10-11 ani isi doreste macar un frate mare care sa le apere de copiii mai agresivi. In schimb Vicky avea doi, care nu au avut ocazia de a-si etala latura eroica a personalitatii. Cand era ofensata, isi facea singura dreptate, cu cuvintele sau cu palmele, in cazurile de forta majora. La scoala, colegele de clasa care se trezeau tachinate de cate un baiat obraznic, se aparau cu cuvintele: “Ii spun lui Vicky ca ma enervezi, sa vezi ce-ti face!”. Intr-adevar, Vicky nu suportase niciodata nedreptatea. Alfel, nu era o fire agresiva. Ii placea sa vorbeasca si sa se joace, iar mai tarziu sa isi cumpere haine, sa se aranjeze si sa flirtreze. Dar de cate ori vreun prieten era insultat sau acuzat pe nedrept, Vicky intervenea cu fermitate in favoarea celui in cauza, punand la punct agresorul. Atunci cand nu reusea, se simtea frustrata si abatuta pentru un timp. La televizor vazuse atatea catastrofe provocate de oameni si de natura, si inconstient se incarca cu aceste poveri. Pentru ea nu erau scene din viata altora in fata carora majoritatea reactioneaza spunandu-si: “bine ca nu ni se intampla noua”, ci simtea nevoia sa intervina. Odata le spuse celor din familie:- Intr-o zi am sa ajut la capturarea acestor criminali. Vor infunda puscaria datorita mie. Fratii sai i-au luat in zeflemea afirmatia. Insa cand a reusit sa intre la Facultatea de Politie, apoi la specializarea Criminalistica, si-au dat seama ca vorbise serios si i-au acordat respect pentru asta.Dar frumusetea si delicatetea lui Vicky intrau mereu in conflict cu firea sa puternica. Iar oamenii nu reuseau sa o priveasca decat dintr-un punct de vedere sau altul, fara sa imbine cele doua parti: fie era considerata o “papusica” blonda si fara minte, care orice ar fi spus era anulat de aspectul ultra-feminin, fie o leoaica feroce fara inima, din calea careia trebuia sa te feresti. Din acest motiv Vicky suferea cand realiza ca fusese etichetata intr-um mod superficial. Dar nu spunea la nimeni. Nu se plangea si nu facea caz de nimic, preferand sa-si reprime supararea in muzica data la maxim sau jogging. Parintii ei nu au realizat in zece ani ca uneori fata lor este nemultumita, ca sufera. Pentru ca invata bine si nu avusese perioade critice de razvratire, au considerat ca dupa doi baieti a caror educare a creat batai de cap, al treilea copil e perfect capabil sa traiasca in lume fara eforturi suplimentare din partea lor. In sfarsit puteau sa se relaxeze mental din acest punct de vedere. Uneori, tatal ei le zicea in gluma cunostintelor sau rudelor: “Suntem familie cu trei baieti.”. Si uitandu-se pe geam, o vedeau pe Vicky jucandu-se cu mingea, impreuna cu Raul si Mihai. Vacantele la tara, in vila parintilor erau frumoase de fiecare data. Dar cu timpul, farmecul lor a capatat o alta consistenta, activitatile celor trei frati preschimbandu-se de la cele specifice copiilor la cele pentru adolescenti, apoi pentru tineri.

Cea mai frumoasa vacanta pentru Vicky fusese insa abia cu doi ani inaintea intalnirii cu Maria.

Avea optsprezece ani iar Mihai tocmai terminase liceul. - Vara asta vreau sa ma distrez, spunea el, in timp ce stateau la o masuta in curte, in fata unui castron cu cirese. Am fost prea stresat lunile astea si pana nu pierd cateva nopti de dans nu voi fi pe deplin odihnit. - Ma bucur pentru tine, Mihaita, spuse Vicky. Te gandesti sa mergem diseara in oras cu Raul si ceilalti?- Nu chiar diseara. Astept pe cineva pe la ora opt. Un coleg care a fost de acord sa-si petreaca vacanta cu noi.- Vai, Mihaita, cat ma bucur ca nu te vei mai simti singur! Credeam ca ai facut mai multe invitatii pe care le-au refuzat amicii “extrem de ocupati” de la oras.- De fapt, Liviu e primul pe lista mea. Si pe deasupra foarte de treaba.- Ce-mi aud urechile, interveni Raul, iesind din casa, Miki asteapta pe cineva? Ce minune, Doamne! Dupa care il stranse de ceafa, intr-un gest prietenesc, dar cu superioritate.- Raul, facu Mihai calm, daca nu ma insel, cineva sta de juma’ de ora in soare, pe tocuri de zece centimetri, sa te astepte. Si tu ma tii de ceafa pe mine, care nu intarzii niciodata la intalniri.Raul ii dadu drumul, isi saluta fratii si se duse catre fata blonda, in rochie scurta care il astepta in fata casei. O saruta si plecara cu masina. - Ce idee buna a avut tata cu terenul de sport, zise Vicky, privind la tatal sau care, cocotat pe o scara de lemn, tocmai termina de montat al doilea cos de baschet. Pe partea cealalta a scarii, un alt barbat cu bormasina il ajuta.- Sa jucam si noi un meci, dupa ce termina, spuse Mihai. - Eh, nu indeplinim standardul de inaltime. Nu stii ca trebuie sa ai peste 1,82 pentru baschet? - Intr-adevar, surioara, de fapt tata mi-a spus ca nu pot juca atata timp cat numele meu de familie nu e Jordan. Vicky rase, scuipand un sambure de cireasa in pumn. - Stii ca nu prea ma pricep la jocul asta. Accept provocari la handbal, volei sau chiar fotbal, dar baschetul… nu e pentru mine.- Cum vrei! In ceea ce ma priveste, mingea cea noua ma asteapta nerabdatoare, spuse el ridicandu-se de pe scaun si plecand pe teren. Peste cateva minute, mama iesi vizibil iritata din casa si intreba:- Unde e frate-tu?- Care dintre ei?- Mihaita. - Pe teren.- Ar fi bine sa vina inauntru, i-a sunat telefonul de trei ori. M-a inebunit soneria aia!!Vicky se ridica alene, cu burta plina de cirese si il striga pe Mihai iar acesta alerga catre telefon. Sora sa il urma linistita, apoi urca in camera ei. Se privi in oglinda si stramba din nas. Parul ii era ciufulit, ca de obicei. Si-l perie viguros, aranjand suvitele blonde. Facu o coada stransa si isi prinse cateva clame, pentru a imblanzi podoaba capilara. Chiar si inlantuit cu atata efort, parul tot se putea confunda cu al papusii Barbie, lucrul pe care Vicky il evita cat putea. Deschise sifonierul si alese o camasa in stil de marinar si o pereche de pantaloni scurti, care ii puneau in evidenta coapsele albe si subtiri. Cand sa scoata capacul balsamului de buze, auzi un ciocanit in usa.Inbracata intr-o rochie subtire de vara, Carmen intra vesela si remarca:

- Te-ai cam aranjat, draga mea. Pot sa intreb cu ce ocazie?- Poti intreba si deja ai facut-o.- De fapt eu stiu motivul, continua ea, ignorand mica ironie. - Pai toata lumea il stie. Vreau sa nu mai arat ca o oaie. Incerc asta de optsprezece ani. - Daca as avea si eu parul tau… nu mi-ar fi rusine cu el. - Al tau e mai frunos. Drept, bogat, castaniu... spuse ea fara intentia de a lingusi, ci mai mult pentru a combate laudele care o stanjeneau- Sa lasam parul meu, facu Carmen insufletita. Astazi e o seara deosebita, probabil va schimba cursul istoriei – daca nu pe Mapamond cel putin in casa asta. Presimt ca tu vei fi vedeta serii. Si ai motive sa-ti doresti asta! - De ce spui asta?- Fratele tau vorbea la telefon. Se pare ca trenul a mers bine, n-a avut intarzieri si in cateva minute ajunge in gara. Of, trenurile astea! Intotdeauna iti aduc persoana dorita si tot ele ti-o iau inapoi…Vicky ridica din spranceana. - Vrei sa ma prinzi intr-o capcana de intelesuri? Explica-mi ce seara asa speciala va fi asta si de ce as vrea sa ma aranjez.Carmen se tranti pe pat oftand:- Nu-mi vine sa cred ca nu ai aflat. Mihai asteapta un coleg in seara asta, care urmeaza sa stea pana la sfarsitul lui august. Toata luna august sub acelasi acoperis cu noi, repeta ea, prinvind-o cu subinteles. - Stiam deja. Si ce are de-a face cu hainele mele?- Am presupus ca esti interesata… stii tu… intr-un anumit fel…La auzul acestor cuvinte, Vicky se rusina vizibil si arunca rujul in sertarul noptierei. Dupa care lua o pozitie dreapta si usor intepata, ca si cum tocmai ar fi cazut pe gheata in public - Imi cer scuze ca am lasat sa se inteleaga asa ceva. Nu il cunosc pe respectivul baiat si cu atat mai putin vreau “sa incerc ceva”. Nici macar nu sunt genul ala de fata. Iar hainele sunt pentru plimbarea pe care o facem in fiecare seara.- Inseamna ca n-ai auzit ce am auzit eu: e frumos foc acest prieten al lui Mihai, ba chiar facea furori prin liceul lor. Stiu din surse sigure ca are niste ochi tulburatori, un corp superb si un zambet… dar nu mai spun nimic, stai numai sa-l vezi!- Carmen, ma cunosti destul de bine, nu-mi sta in fire sa alerg dupa feti frumosi.- Dar nu trebuie sa alergi! Exista privitul pe sub gene, mersul elegant si replicile inteligente. Restul e treaba lui. - Prefer sa pastrez aceste “arme” pentru cineva cu adevarat important, cu calitati morale, nu numai fizice. - Hai, Vicky, se lamenta ea, de ce nu esti mai relaxata? Eu incerc de atata vreme sa te scot din carapace, in zadar. Nu vrei ca macar acum, pe timp de vara, sa nu mai iei totul in serios?Carmen veni in spate si-si puse barbia pe umarul ei. Se privira amandoua in oglinda, iar Vicky casca fara chef.- Am o prietena grozava si ii vreau binele. Dar nu voi face alegeri in locul ei. Daca ea nu vrea nici un iubit acum, nu o s-o oblig sa-l placa pe Liviu. Dar daca alta fata va pune mana pe el intre timp, va fi cu adevarat trist.- Las-o pe alta sa-l cucereasca. Cel mai probabil si el va fi interesat de acea “alta”.

Asa mai trecu o ora din seara calda de vacanta. Vicky si Carmen asteptau in curte sosirea lui Mihai, care se duse in intampinarea prietenului la gara. Dupa care toti trei urmau sa-i arate noului venit imprejurarile. Poarta se deschise, iar Mihai isi facu aparitia cu zambetul pe buze. Liviu arata intocmai cum il descrise Carmen mai devreme. In afara de asta, era inalt, bine legat si imbracat simplu: tricou albastru si pantaloni de vara. Isi purta rucsacul voluminos pe umar si privea admirativ casa de vacanta la care tocmai sosise. Cand se apropie de cele doua fete parea usor intimidat si zise numai:- Buna. Mihai facu prezentarile, apoi il invita intr-una din camerele libere din casa. - Ti-am spus eu, sopti Carmen la urechea lui Vicky.Aceasta din urma se prefacu ca nu observase, fiind convinsa ca prezenta lui Liviu nu-i va influenta in nici un fel vacanta. Cel mult va fi un amic bun. O adiere de vant incarcata cu aer curat inunda curtea, iar lui Vicky nu i se clinti nici un fir de par. Si ea se bucura ca prinsese clamele foarte bine.

- Pare plictisitoare zona la prima vedere, dar daca esti cu ai tai sigur gasesti multe de facut. Satul e foarte linistit. Cum pe noi ne asurzeste linistea, preferam orasul. Deva se afla la douazeci de minute de mers cu masina, iar noi obisnuim sa mergem seara, ca sunt mai multe de facut acolo. Daca preferi drumetiile, poti merge catre munti, spre est. Drumul e ceva mai lung, dar merita. Parintii mei au planificat sa mergem intr-o zi in excursie, de dimineata pana seara. - Frumosi Apusenii nostri, completa Carmen. Mergeau cate doi, admirand frumusetea plaiurilor mioritice si apusul rosiatic care se revarsa deasupra unui deal mai mic. Vicky era tacuta, lasand in seama celorlalti insotitori rolurile de ghizi turistici. Pentru ea plimbarile in grup erau mult mai putin atractive decat cele de una singura. I se parea ca glasurile celorlalti strapung linistea dealurilor, iar drumetiile nu mai au farmec. Exista la o oarecare departare de sat un schit pe care Vicky il vizitase o singura data. Si atunci fusere impresionata de linistea spirituala care ii invaluia pe calugari. Acei oameni, care locuiau departe de orice urma de civilizatie, traind cu strictul necesar din munca propriilor maini, reuseau sa inteleaga fiecare planta si animal si sa interpreteze la perfectie semnele trimise de la divinitate. Calugarii nu vorbeau mult, petreceau mare parte din timp in rugaciune. Dar Vicky admira faptul ca ei stiau ceea ce majoritatea oamenilor uitasera sau nu stiusera vreodata: fiinta umana e vulnerabila si efemera. Observa cum cei din familie – ca si majoritatea oamenilor – veneau aici sa se relaxeze, dar aduceau cu ei zarva orasului. Dealurile ofereau ce aveau ele mai bun, dar nu primeau nimic in schimb. Unii chiar credeau de cuviinta sa-si lase resturile de la picnic pe iarba, sau sa-si striveasca tigarile de scoarta copacilor. Acest comportament egoist si detestabil o facea sa admire si mai mult solidaritatea calugarilor cu mediul in care traiau. Dusa pe ganduri, nici nu observase ca Mihai si Carmen o luasera mult inainte, angrenati intr-o discutie aprinsa. Dar Liviu nu era cu ei, ceea ce i se paru curios pentru moment. Se uita de jur imprejur, in speranta de a gasi membrul lipsa. In cele din urma il vazu. Statea aplecat, incercand sa fotografieze o veverita pe trunchiul unui copac. Vicky nu vazu veverita ci doar spatele baiatului si alerga in directia sa:- Hei, Mihai si Carmen s-au dus… - Nu! spuse el dezamagit, lasand aparatul jos.

Se privira in ochi cateva secunde: el dezolat si ea nedumerita. Apoi isi dadu seama ce facuse.- Scuze, spuse ea posomorata.- Nici o problema, mai sunt si alte veverite, ii raspunse zambind prietenos. Un zambet frumos pentru un baiat, care ii facea cute fine de ambele parti ale gurii. Virginiei ii era greu sa admita ca prietena sa avusese dreptate cand il descrisese. - Observ, Vicky, continua el, vad ca iti plac mult plimbarile. Se vede ca le simti cu adevarat.- Mda, sunt invatata de mica sa hoinaresc. Bunicii nostri au trait aici cat am fost noi copii. - Sa inteleg ca ei nu mai sunt…?- Bunicul nu, dar bunica traieste, au mutat-o ai mei la oras. Nu mai avea putere sa isi tina gospodaria, sa urce si sa coboare… Acum are o garsoniera chiar in vecinatate, iar mama ii asigura toate conditiile pentru o batranete linistita.- Bunicii mei stau toti in oras. Daca nu m-ar fi invitat Mihai, nu vedeam aceste locuri. - N-ai mai fost la munte pana acum?- Ba da, cu siguranta, ce fel de om as fi sa locuiesc intr-o tara cu relief montan si sa nu vad niciodata muntii? Dar, sa fiu sincer, prefer marea in mod egal. - Aproape am uitat ca exista si mare. Nu am fost decat o data, la varsta de cinci ani.- Marea iti ofera confort si libertate, pe cand muntele numai libertate.- Imi place confortul dar pentru mine e ca o tentatie pe care incerc sa o evit pe cat posibil. Cat sunt tanara vreau sa ma mentin in forma. Ca dovada, fac parte din echipa de handbal a liceului si urc dealuri vara de vara. Iarna merg cu ai mei deseori la schi, iar primavara si toamna sunt anotimpuri ideale pentru jogging.- Din cate spui esti una dintre cele mai active persoane pe care le cunosc.- Poate din cauza ca am doua mari temeri: sa nu devin grasa si lenesa.Liviu rase.- Nu cred ca ai sanse.Vicky privea drept la drumul pe care urcau. In departare, abia se mai vedeau siluetele fratelui si prietenei sale. Evita sa-l priveasca pe Liviu in ochi, dar el evita mai putin acest lucru. - Dar cu tine cum ramane? Cu ce te ocupi… in afara scolii?Liviu era redactor la o revista de economie din Marea Britanie. Scria lunar articole si castiga suficient pentru a-si asigura banii de buzunar.- Le trimit prin e-mail articole de aproximativ doua pagini. Am fost la multe concursuri de limba engleza, pe toata perioada scolii. Si cum facultatea pe care doresc sa o urmez e pe profil economic, am incercat sa imbin cele doua pasiuni intr-una singura. - Foarte frumos! Mihai nu mi-a povestit niciodata de tine…de fapt de nimeni pe care cunoaste indeaproape. Din cate stiu, sunteti cei mai buni prieteni. - Inseamna ca Mihai nu prea vorbeste, raspunse amuzat. Pentru ca nici mie nu mi-a povestit de fratii lui. - Uneori e mai bine sa nu ti se descrie anumite persoane inainte de a le cunoaste. Iti poti crea o imagine falsa, fara ca macar sa-i adresezi respectivului o vorba. Si daca ai incredere nemeritata in cel care face descrierea, sunt sanse sa capeti chiar si idei preconcepute. De aceea eu evit sa fac judecati personale in astfel de situatii, mai ales daca cei doi urmeaza sa se cunoasca. De ce sa nu-si faca singuri o idee proprie si mai ales, de ce sa alterez o posibila relatie?- Deci e mai bine ca Mihai a tacut in privinta… noastra.- Mda, raspunse usor incurcata, eu am vorbit la modul general.

Ultimele cuvinte fusesera ca o aparatoare. Poate Carmen avusese dreptate cand ii spusese ca ia totul prea in serios. Natura reusea sa o relaxeze, dar numai cand era de una singura. - Liviu! Se auzi vocea puternica a lui Mihai, cu ecou pronuntat, in poiana in care se plimbau de ceva vreme. Cei doi se vedeau cat betele de chibrit.- Sa marim putin pasul, o indemna el. Cand ii ajunsesera, Vicky observa un zambet discret triumfator la Carmen. - Hai sa ne intrecem pana in varf, isi provoca Mihai prietenul, dupa care incepu sa numere pana la trei, fara sa-i lase acestuia posibilitatea de a refuza. Liviu se intoarse catre fete si ridica din umeri neputincios, dupa care sari ca din pusca sa-l ajunga pe fratele lui Vicky, care deja isi luase un avans de cativa metri. Fetele privira intrecerea care dura cateva minute. Mihai alerga cat putea de repede, dar Liviu era si mai rapid. Il ajunsese din urma aproape de linia imaginara de sosire, dupa care o depasi cu cativa pasi inaintea lui. - Bravo, Liviu, striga Carmen entuziasmata, batand din palme, dupa care o inghionti pe Vicky cu cotul. - Ce e, Carmen, ce anume iti produce aceasta bucurie fara margini, spuse Vicky putin enervata.Carmen parea ca nu ia in seama iritarea prietenei.- Incercam sa ne simtim bine, atata tot. Ar fi frumos sa o faci si tu.- Dar o fac, ma simt grozav!- Nu se vede. Parca ai fi incordata. Dar nu ma supar, te inteleg perfect. Si eu as fi in locul tau.Carmen ii facu cu ochiul si se intoarse catre baietii care coborau istoviti panta. Pana sa apuce sa nege vehement spusele prietenei, vocea acesteia se auzi din nou:- Vreti sa mergem spre casa?Se intunecase, iar fetele celor patru abia se mai zareau.- Luati-o inainte, iar noi ramanem in spate, spuse Mihai, inca suparat de pierderea intrecerii.In seara aceea, Vicky urca in camera imediat dupa cina si ramase adancita in ganduri pana adormi.