Prezentaţi două instituţii centrale ale statelor române, în secolele XIV-XVIII (3), ale statelor medievale româneşti (2), din spaţiul românesc în Evul Mediu – secolele XIV-XVIII (6), ale românilor în Evul Mediu şi/sau la începuturile modernităţii (2);

DOMNIA – a reprezentat instituţia politică centrală în Ţara Românească şi Moldova, fiind o formă specifică românilor. A luat naştere pe cale internă, odată cu întemeierea statelor medievale româneşti, prin unirea cnezatelor, ţărilor şi a altor tipuri de formaţiuni prestatale în jurul unui voievod întemeietor. Domnul - era şef al unei monarhii de tip medieval: statul era identificat cu domnul (toate instituţiile medievale au fost indisolubil legate de domn).

ÎNSEMNELE puterii domneşti: coroana, sceptrul, hlamida, stindardul, buzduganul etc. PREROGATIVELE Domnului: era şef al statului; apărător al Bisericii; proprietar de drept al întregului pământ al ţării; comandantul

suprem al armatei; reprezenta instanţa judecătorească supremă; bătea monedă; stabilea dările; conducea întreaga administraţie a statului; conducea politica externă a statului; avea dreptul de a declara război şi încheia pace; dreptul de a încheia pace; numea şi revoca pe dregători, ambasadori; acorda privilegii şi decoraţii.

DOMNIA – a reprezentat instituţia politică centrală în Ţara Românească şi Moldova, fiind o formă specifică românilor. A luat naştere pe cale internă, odată cu întemeierea statelor medievale româneşti, prin unirea cnezatelor, ţărilor şi a altor tipuri de formaţiuni prestatale în jurul unui voievod întemeietor. Domnul - era şef al unei monarhii de tip medieval: statul era identificat cu domnul (toate instituţiile medievale au fost indisolubil legate de domn).

ÎNSEMNELE puterii domneşti: coroana, sceptrul, hlamida, stindardul, buzduganul etc. PREROGATIVELE Domnului: era şef al statului; apărător al Bisericii; proprietar de drept al întregului pământ al ţării; comandantul

suprem al armatei; reprezenta instanţa judecătorească supremă; bătea monedă; stabilea dările; conducea întreaga administraţie a statului; conducea politica externă a statului; avea dreptul de a declara război şi încheia pace; dreptul de a încheia pace; numea şi revoca pe dregători, ambasadori; acorda privilegii şi decoraţii

Sfatul Domnesc- Era format din marii boieri cu care domnul se consulta în problemele de conducere a statului. A luat fiinţă odată cu formarea statelor medievale româneşti, fiind atestate încă din a doua jumătate a secolului al XIV-lea: la 1384, în Moldova şi la 1352 în Ţara Românească.

Sfatul domnesc a luat naştere pe 2 căi: 1. boierii, ca vasali ai domnului, erau obligaţi să-i acorde acestuia „consilium et auxilium” (sfat şi ajutor); erau interesaţi să fie prezenţi la

Curte pentru a controla deciziile monarhului/domnului; 2. domnul avea nevoie de dregători pentru întreţinerea fastului curţii sale; la început, boierii mai apropiaţi de persoana domnului (oamenii de

încredere, rudele domnului). Compoziţia Sfatului: sec. XIV-XV: în Sfat erau prezenţi numeroşi boieri fără dregătorie; după 1450 – majoritatea membrilor Sfatului sunt dregători; sec. XVI-XVII – în Sfatul domnesc numai dregătoriAtribuţiile Sfatului

1. politică internă: Sfatul avea datoria de a informa pe domn asupra stării de spirit din ţară şi chiar din cadrul boierimii;2. politica externă: Sfatul era consultat la încheierea tratatelor; sec. XV-XVI – presta alături de domn jurământul de fidelitate/omagiu. Exemple: în 1456, alături de Petru Aron, la plata primului tribut către Imperiul Otoman; în 1510, semnat şi de 12 boieri; la fel, în 1519. Pentru Ţara Românească, la 1594, Mihai Viteazul cere asentimentul Sfatului cu privire la decizia de răzvrătire antiotomană. Membrii Sfatului mai erau consultaţi cu privire la tactica de luptă. După sec. XVII – atribuţiile politice s-au redus, domnii fanarioţi reuşind să devină independenţi faţă de boieri.

Prezentaţi două tratate încheiate/semnate de Ţările Române cu alte ţări, în Evul Mediu (1), de români cu state europene, de români pentru apărarea statului lor, în Evul Mediu (1)în Evul Mediu şi/sau la începuturile modernităţii (1), în afara celor precizate în texte (2), de domnitorii români în Evul Mediu (1); Prezentaţi două tratate internaţionale încheiate/semnate care vizează spaţiul românesc între anii 1401-1600/în în Evul Mediu şi/sau la începuturile modernităţii (3). De exemplu, varianta 48: in sinteze, varianta 28, 33, Dintre tratalele internaţionale încheiate de români în Evul Mediu/începuturile modernităţii, putem menţiona: 1. tratatul încheiat între Ştefan cel Mare şi regele Ungariei, Matei Corvin, în 1475; 2. tratatul încheiat de Mihai Viteazul în anul 1598 cu împăratul Rudolf al II-lea, la mănăstirea Dealu, în 1598. În privinţa primului tratat, acesta a fost încheiat în contextul expansiunii otomane, care ameninţa ambele state. Prin semnarea acestui tratat, se stabileau condiţiile de ajutor reciproc între cei doi suverani, în condiţiile unui atac turcesc. Ca urmare, în 1476, când trupele turceşti au invadat Moldova, matei Corvin i+a oferit sprijin lui Ştefan, acest fapt contribuind la retragerea turcilor din Moldova. Cel de-al doilea tratat, dintre Mihai şi Rudolf al II-lea, a fost semnat în condiţiile în care domnul muntean dorea să înlocuiască tratatul încheiat cu principele Transilvaniei, Sigismund Bathori în 1595, prin care era locţiitor în propria ţară. Aceasta în contextul în care Sigismund renunţase la tron, iar atitudinea fratelui său, Andrei Bathori era împotriva atât intereselor lui Mihai cât şi a împăratului. În plus, era vorba şi de continuarea luptei antiotomane în cadrul Ligii Sfinte, în care Mihai intrse din 1595. O consecinţă a fost trecerea munţilor în 1599 şi ocuparea Transilvaniei de către Mihai

Afirmaţia conform căreia autonomiile locale au contribuit la constituirea statului în spaţiul medieval românesc.

„Afirmaţia conform căreia autonomiile locale au contribuit la întemeierea statului în spaţiul medieval românesc” poate fi susţinută prin argumentul că aceste autonomii (exemple din Ţara Românească, Moldova, Dobrogea, chiar Transilvania, dacă e vorba despre acele autonomii româneşti din Maramureş, Ţara Bârsei ori Făgăraş), care au constituit baza politico-teritorială pe care s-a întemeierea statului în spaţiul medieval românesc!

priveşte întrebarea Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia…

autonomiile locale au contribuit la: întemeierea/constituirea statului/procesul de formare a statului în spaţiul medieval românesc (30 ori); o instituţie centrală este necesară pentru: funcţionarea unui stat român, între secolele XVII-XVIII (12 ori), are un rol important pentru

funcţionarea unui stat român (6 ori), diplomaţia domnitorilor români: promovată de statele române/românească face parte integrantă din relaţiile internaţionale ale Evului

Mediu/sfârşitul Evului Mediu şi începutul modernităţii (10 ori), diplomaţia românească, la începutul modernităţii, este parte integrantă din relaţiile internaţionale (6 ori), diplomaţia: domnitorilor români/promovată de statele române/conducătorii politici/domnitorii/românească este o componentă a relaţiilor

internaţionale ale Evului Mediu şi la începutul modernităţii (6), statele medievale româneşti s-au implicat, prin diplomaţie, în relaţiile internaţionale de la începutul epocii moderne (4 ori), conflictele militare: la care participă români/voievozi români/participarea românească la confruntări militare/conduse de voievozi români/ale

Europei la care participă românii fac parte din relaţiile internaţionale (4), acţiuni militare: la care participă românii/de către domnitorii români se integrează în relaţiile internaţionale, în secolele XIV-XV (5), acţiunile diplomatice promovată de: statele româneşti/conducătorii Ţărilor Române/de români se integrează în relaţiile internaţionale ale

Europei/începutul epocii moderne (3), tratatele semnate de statele medievale româneşti/ Ţările Române: fac parte integrantă/reprezintă o componentă a relaţiile

internaţionale/a diplomaţiei europene din Evul Mediu/ începutul epocii moderne (4).