Tema 3

Interpretarea, reformularea şi resemnificarea în cadrul dialogului psihoterapeutic1

Prin interpretare, psihanalistul consideră că îi aduce la cunoştinţă pacientului sensul primar al trăirilor sale (relatate de acesta atunci când evocă propriile experienţe, vise etc.), că topeşte treptat în cadrul îndelungatului travaliu psihanalitic iluziile, minciunile şi fantasmele provocate de mecanismnele de apărare ale eului, înlocuindu-le cu o cunoaştere corectă de sine.

Identificaţi dacă este utilizat simbolul, concept-cheie în procesul interpretării, în textul care urmează, extras din cazul Dora al lui S. Freud. “[…]Mai avem totuşi încă o mare parte a visului de interpretat. Am întrebat mai departe: “Ce este cu caseta de bijuterii pe care mama vrea să o salveze?” - Mama iubeşte foarte mult bijuteriile şi a primit multe de la papa.- Şi dv.?- Iniţial şi eu am iubit foarte mult bijuteriile; de când sunt bolnavă, nu mai port. Cu patru ani în urmă (un an înainte de vis), papa şi mama s-au certat rău din cauza unei bijuterii. Mama dorea să poarte ceva anume: cercei cu perle în formă de picături. Papa nu agrea aşa ceva şi i-a adus în locul perlelor o brăţară. Ea a fost mânioasă şi i-a spus că dacă a cheltuit atât de mulţi bani pentru a-i dărui ceva care nu-i place, atunci trebuie să-i dăruiască altceva. - V-aţi gândit atunci că aţi fi luat brăţara cu plăcere?- Nu ştiu şi mai ales nu ştiu cum de apare mama în vis; ea atunci nu a fost în oraşul L. - Vă voi explica aceasta mai târziu. Nu vă trece prin minte nimic altceva în legătură cu caseta de bijuterii? Până acum aţi vorbit numai despre bijuterii, nimic despre o casetă. - Da, dl. K. mi-a făcut cadou cu câtva timp în urmă o casetă de bijuterii preţioasă. - Atunci poate nu era deplasat un cadou în schimb. Poate nu ştiţi, “casetă de bijuterii” este o denumire preferată pentru ceea ce nu demult aţi indicat prin intermediul poşetuţei, adică organele genitale feminine.- Am ştiut că dumneavoastră veţi spune astfel.- Asta înseamnă că dv. aţi ştiut despre această semnificaţie. Sensul visului devine acum mai clar. V-aţi spus: „Acest bărbat mă urmăreşte, el vrea să pătrundă în camera mea, caseta mea de bijuterii este ameninţată şi dacă se va produce o nenorocire va fi vina lui papa. […]”.

Teoretizată de Carl Rogers, reformularea, ca tehnică terapeutică, este validă mai ales dacă întruneşte acordul clientului căruia îi este oferită. Prin reformulare, terapeutul spune ceea ce clientul tocmai a exprimat, dar o face într-o manieră mai concisă sau mai explicită. Terapeutul trebuie să asculte cu atenţie şi să înţeleagă ceea ce exprimă clientul, iar reformularea pe care i-o returnează să fie expresia acestei înţelegeri.

C.R.: Încă nu ne-am cunoscut şi nu ştiu despre ce vei dori să vorbim, dar aş fi bucuros să aflu, indiferent care ar fi problema.

1 Pentru desfăşurarea actovităţilor la această temă, studenţii să aibă la îndemână un fragment (pp. 119-133) din capitolul V, Structura verbală a psihoterapiei, din lucrarea Elemente de psihoterapie integrativă a prof. dr. Ion Dafinoiu, publicată în 2000 la Polirom Iaşi.

26

J.: Problema mea este că îmi este extrem de greu să spun NU. Eu lucrez în consiliere, dar nu numai în interiorul profesiei, ci şi în afara ei, găsesc că este prea greu să spun NU oamenilor. Simt că îmi pasă prea mult. C.R.: Aha…J.: Dacă spun nu, mă simt vinovată. Este ca şi cum ar trebui să fiu acolo numai pentru ceilaţi şi este neobişnuit să mă gândesc la mine ca la o persoană. C.R.: Asta înseamnă că găseşti dificil să te protejezi?J.: Da, cred ca în exterior îmi este greu să mă protejez. Dar în interior mi-am confecţionat ceva ca o mască de oţel, astfel încât nimeni nu mai poate să vadă cine sunt eu de fapt.C.R.: Aşadar tu nu spui NU şi faci foarte multe lucuri din grijă pentru alţii, dar cumva, în interiorul tău, spui NU. Ţi-ai confecţionat o protecţie ca de oţel… J.: Da, este ca un fel de zid în jurul meu…C.R.: Un zid.J.: Emotional. Aşa încât nimeni nu poate vedea ce simt eu. Eu văd ce simt alţii, mă dedic şi mă consum mult, dar pe mine nimeni nu mă ascultă. C.R.: Nimeni nu te ascultă, dar asta se întâmplă în parte şi pentru că tu pui un zid, astfel încât nimeni să nu te poată vedea sau asculta, dacă înţeleg bine.J.: Cred că da, aşa este..C.R.: Aşadar tu dăruieşti, tu asculţi, ajuţi, acorzi suport, dar nu există nimeni care să te asculte pe tine, care să ajungă până la tine.J.: Da, aşa esteC.R.: Trebuie să fie o senzaţie de singurătate...J.: Da, aşa este şi nu ştiu de ce, nu ştiu ce să fac să opresc această stare, să ies către oameni din această singurătate…C.R.: Problema devine acum mai presantă, asta vrei să spui?J.: Da este mai presantă pentru că realizez că am nevoie de timp pentru mine, pentru a explora această însingurare..

Carl Rogers accentuează foarte mult importanţa dezvoltării empatiei la psihoterapeuţi. Empatia 2 este, alături de atitudinea pozitivă necondiţionată faţă de client şi de congruenţa, onestitatea terapeutului, o caracteristică a acestuia fără de care nu poate avea loc o bună terapie.

Atunci când, prin reformulare, ne străduim să fim empatici, avem de returnat clientului un mesaj prin care să îl lăsăm să vadă că îi respectăm punctul său de vedere, fără ca noi să adăugăm ceva din propria noastră viziune asupra situaţiei lui.

Citim dialogul de mai jos. El are loc între doi studenţi care joacă rolurile de client şi, respectiv, de terapeut. Terapeutul are sarcina de a-i returna clientei o reformulare rezumat. În ce măsură consideraţi că reformularea este corectă? Argumentaţi.

„Clienta”: După cum poţi vedea, deşi nu sunt o frumuseţe, nici urâtă nu sunt. Ceea ce probabil nu poţi observa în legătură cu mine este că sunt o persoană inteligentă. Din păcate, primul lucru pe care oamenii îl observă la mine este defectul meu de vorbire. Eu nu îi acuz, dar de fiecare dată cînd am ceva de spus, oamenii, în loc să fie atenţi la ceea ce vorbesc, se concentrează asupra defectului meu şi asta mă face să fiu mereu în defensivă. Inteligenţa mea şi defectul meu de vorbire sunt evaluate împreună, şi asta mi se pare foarte nedrept.

2 Empatia presupune, pe de o parte, cunoaşterea „din interior” a celuilalt şi pe de altă parte, suferinţa, după cum indică verbul grecesc pathein. Din perspectivă psihoterapeutică, cuvintele empathie în limba franceză şi empathy în limba engleză, reprezintă traducerea cuvântului german Einfühlung, a simţi împreună, sau mai degrabă uniune în sentiment (Lebovici, 2006, p.98).

27

„Terapeutul”: Dacă înţeleg bine, oamenii nu ascultă ceea ce ai tu de spus, şi asta te înfurie. Ai vrea să le spui ceea ce nu îţi convine, dar ei nu te ascultă şi atunci tu eşti mereu în ofensivă.

Se discută erorile făcute de studentul cu rol de terapeut, dar şi despre probabilitatea foarte mare de a face astfel de greşeli în absenţa unui antenament, ca efect al limitelor atenţiei, al influenţei propriilor credinţe sau prejudecăţi etc.

Este necesar să ne dezvoltăm aceasta abilitate de a răspunde empatic. Gerard Egan, în lucrarea sa Exercises in helping skills, le recomandă începătorilor să exerseze, organizând informaţia primită de la pacient în trei domenii: fapte, gânduri, emoţii.

Pentru fiecare problemă a pacientului de mai jos, extrageţi în trei coloane (fapte gânduri, emoţii), ideile potrivite din mesajul pacientului. Realizaţi apoi, o reformulare rezumat şi una de tip clarificare, cu ajutorul ideilor scoase în tabel.

a) F, 40 ani „Ieri vorbeam la serviciu cu unul dintre operatori când a intrat şeful nervos. A început să ţipe la mine şi să îmi reproşeze o greşeală pe care eu nu o făcusem. Am încremenit şi am rămas un timp ca în stare de şoc. Întreaga zi m-am gândit numai la asta; orice făceam, scena asta mă urmărea. În cele din urmă m-am enervat atât de tare, încât am dat buzna în biroul lui şi i-am răspuns cu vârf şi îndesat, multe pe care aveam să i le reproşez. M-a concediat în momentul imediat următor, iar eu am fost deprimată toată noaptea. De dimineaţă mă tot gândesc unde să îmi găsesc alt serviciu sau cum să îl recapăt pe cel dinainte.”

b) B, 37 ani„Soţia mea mă ţine mereu în umbră. De exemplu, săptămâna trecută s-a angajat fără ca măcar să mă întrebe dacă sunt de acord. Nici măcar nu m-a întrebat cum m-aş simţi. Ia singură decizii fără să mă implice. Sunt sigur că mă consideră un ratat. Soacra mea nu m-a vrut niciodată de ginere, a considerat că fiica sa este prea bună pentru mine. Soţia mea vrea acum să arate că mama ei a avut dreptate şi nu m-aş mira să ajungă să câştige mai mult ca mine. Aţii divorţează din motive mult mai puţin întemeiate decât aş avea eu. Dar eu nu am să le dau această satisfacţie.”

Intervenţia numită resemnificare, promovată de Şcoala de la Palo Alto, urmăreşte să faciliteze schimbarea comportamentală dorită prin schimbarea mai întâi a semnificaţiei pe care clientul o acordă problemei sale. Resemnificarea permite pacientului să se reorienteze către o serie de comportamente posibile, altele decât până atunci.

În lucrarea „Elemente de psihoterapie integrativă” (Dafinoiu, 2000) vedeţi, la pagina 130, tabelul lui Wilkinson cu exemple de resemnificare (coloana din dreapta) la plângerile pacienţilor (coloana din stânga). Identificaţi şi formulaţi şi alte posibile resemnificări pentru pacienţii care au astfel de acuze şi în plus, pentru pacienţii care se plâng de timiditate.

28