RĂSPÂNDIREA MICROORGANISMELOR ÎN NATURĂ.

MICROFLORA ORGANISMULUI OMULUI

Microbiomul – fiinţele care trăiesc în noi, controlându-ne viața

Microbii reprezintă forma de viaţă care domină Terra. Organismele bacteriene care trăiesc pe

planeta noastră le depășesc numeric pe toate

celelalte la un loc. Microbii nu domină doar

planeta, însă, ci şi pe noi, oamenii. Putini

știu că în corpul fiecăruia dintre noi există

de 10 ori mai multe celule microbiene decât

celule care compun organismul uman, iar

numărul genelor microbiene îl depășește de

150 de ori pe cel al genelor umane. Toate

aceste ființe care trăiesc în corpul nostru şi

pe suprafața sa formează un ecosistem ce

poartă numele de „microbiom”, iar simbioza acestor mici fiinţe cu celulele umane dă naștere

unui veritabil „super-organism”. Termenul de „microbiom” a fost elaborat de Joshua

Lederberg, unul din titanii biologiei moleculare, pentru a desemna totalitatea microbilor, a

elementelor lor genetice şi a interacțiunilor acestora într-un mediu. În 1958, Lederberg a

devenit unul dintre cei mai tineri laureați ai Premiului Nobel, obținând cea mai importantă

distincție în domeniul medicinei la doar 33 de ani. Microflora normală a omului s-a stabilit

în urma interacțiunii micro- şi macroorganismelor în procesul evoluției, biocenoza

microbiană - „microbiom”- o condiție necesară pentru activitatea vitală normală a

organismului. Dereglarea activității microbiomului, apariția microorganismelor

nespecifice pentru ea, îndeosebi a formelor patogene, condiționează dezvoltarea bolii.

Relaţii ecologice între microorganisme

În ceea ce privește stilul de viată microorganismelor este de precizat la modul general ca

majoritatea microorganismelor trăiesc în habitate ca solul și apa, unde sunt relativ inofensive

și adesea beneficiile. Un organism liber îi poate procura toate nutrimente necesare, ca și alți

factori, direct din mediul neanimat (biotic). Un număr mic de microorganisme vii, numite

parazite, sunt găzduite și se hrănesc pe seama altor organisme vii (numite gazde). Prin acțiunile

sale un parazit determină prejudicii gazdei, cunoscute ca boli infecțioase. Un număr mic de

microorganisme pot exista fie liber, fie ca paraziți.

Din punct de vedere calitativ şi cantitativ floră microbiană diferă în funcție de localizarea ei,

de vârsta, sexul, felul de alimentație, condițiile de viață ale omului, starea organismului etc.

Corpul uman, în decursul dezvoltării sale, a acumulat în anumite regiuni sisteme micro

ecologice specifice de asociații microbiene. Organismul omului şi flora lui microbiană prezintă

un sistem de autoreglare. Floră microbiană este menținută atât de concurență, sinergismul şi

antagonismul dintre microorganisme, cât şi de activitate fiziologică a organismului prin

descuamația epiteliul, de peristaltica intestinală, excreții, activitatea enzimelor şi substanțelor

cu acțiune anti microbiană secretată de glandele salivare, lacrimogene, de sucul gastric, acizii

biliari etc. Floră microbiană poate fi permanentă (obligată, rezidențială, autohtonă, indigenă)

şi nepermanentă (facultativă, de tranzit, temporară). Din flora microbiană permanentă a omului

fac parte, în special, microorganismele care s-au adaptat pe parcursul evoluției lor la viața pe

pielea organismului şi în unele cavități ale lui; din floră microbiană nepermanentă –

microorganismele care nimeresc în organismul uman împreună cu aerul, alimentele sau apa şi

apoi sunt eliminate. Tipurile de relații:

Neutralismul – relații de indiferență între două sau mai multe specii.

Mutualismul – dezvoltarea simultană pe un substrat comun a diferitor specii, care exercită

una asupra alteia o influentă favorabilă.

Comensualismul sau metabioza este caracterizat prin creșterea împreună a două specii de

microorganisme aflate într-o relație în care una profită de asociere, iar cealaltă , în aparență,

nici nu profită, nici nu este influențată negativ.

În habitate unde se acumulează densități mari de microorganisme apar interacțiuni negative

care limitează una sau alta din populații. Aceste interacțiuni negative sunt:

Competiţia apare între microorganisme pentru un factor limitat de mediu (aceiași sursă de

carbon, azot, fosfor, factori de creștere) , spațiu vital.

Amensalismul constă în producerea de microorganismele unei specii de metaboliţi organici,

anorganici solubili, care influențează negativ creșterea altor microorganisme asociate din

mediu.

Antibioza, relația antagonistă are la bază producerea de către anumite microorganisme a

unor compuși chimici specifici care în concentrații mici au efect inhibitor sau letal asupra

altor microorganisme, indiferent de mediu, condiții. Asemenea substanțe sunt:

antibioticele, bacteriocinele (substanțe codificate plasmidic bactericid).

Parazitismul şi prădarea dezvoltarea pe seama organismelor vii.

În microbiologia medicală, interacțiunile negative între populațiile microbiene au mai multe

implicații privind:

transportul şi conservarea prelevatelor patologice intens contaminate;

izolarea unor microorganisme patogene din asemenea prelevate;

terapia antiinfecțioasă;

identificarea unor marcheri epidemiologici;

echilibrul ecologic şi rolul de barieră ecologică al microflorei normale a organismului viu.

Micro biocenozele organismului uman

Bacteriile ce formează microbiomul colonizează tractul

nostru digestiv încă din primele 24 de ore de la naștere şi

se stabilizează în jurul vârstei de doi ani, devenind o

prezență permanentă în viată noastră şi formând un

veritabil „organ”.

Microbiomul nostru variază încă de la naștere: oamenii de

știință au descoperit că bebelușii născuți natural sunt

acoperiții cu microbii existenți în canalul nașterii, iar cei

ce vin pe lume prin operație cezariană sunt acoperiții de

microbii care există în mod normal pe pielea adulților.

Specialiștii estimează că miile de miliarde de microbi ce

trăiesc în corpul nostru cântăresc în total aproape 2

kilograme. Cei mai mulți dintre ei trăiesc în intestine, iar distrugerea lor poate avea consecințe

neplăcute, precum obezitatea sau dezvoltarea de afecțiuni ale colonului.

Relația noastră cu bacteriile care trăiesc în noi este una simbiotică: în schimbul hranei, ele ne

ajută să digerăm alimentele, să producem vitaminele de care avem nevoie şi să ne întărim

sistemul imunitar. Pentru a coexista cu microbiomul nostru, sistemul imunitar trebuie să

tolereze mii de specii de bacterii inofensive. În schimb, aceste bacterii joacă un rol important

în lupta împotriva agenților patogeni. Din punct de vedere fiziologic, interacțiunea dintre

organismul uman şi microorganisme are un caracter simbiotic, în care microflorei îi revine un

rol important şi pozitiv pentru organism.

Floră microbiană contribuie la reactivitatea imunobiologică a organismului prin stimularea

sistemului imun şi al factorilor nespecifici de rezistență (complementul, fagocitoză, lizozimul,

anticorpi normali etc.).

Embrionul omului în timpul dezvoltării intrauterine este steril. Deja în timpul naşterii în

organismul fătului din organismul matern nimeresc unele microorganisme. Ele, de asemenea,

nimeresc de pe pielea maniei, mâinile personalului medical, obiectele înconjurătoare şi din

aer.

Organismul fătului fiind steril, pe parcursul vieții acumulează diverse microorganisme,

inițial de pe pielea mamei, mâinile personalului medical, obiectele înconjurătoare si din aer.

Caracterul microflorei se schimbă, însă în linii mari el rămâne constant şi este specific

pentru diferite organe. Organele interne ale omului, de regulă sunt sterile, organele ce

contactează cu mediul înconjurător conțin numeroase microorganisme formând anumite

microbiocenoze: microflora pielii, cavității bucale, tractului gastrointestinal, căilor

respiratorii, microflora vaginală, căilor urinare, microflora conjunctivei.

Microflora pielii este relativ constantă. Pielea în condiții normale este populată

de stafilococi nepatogeni, sarcine, difteroizi, streptococi, uneori specii de ciuperci

microscopice (de ex., Candida). Acestea folosesc în calitate de substrat nutritiv eliminările

glandelor sebacee şi sudoripare, celulele moarte şi produsele de descompunere. Pe

suprafața pielii unui om se decelează de la 85 de milioane până la 1 miliard de

microorganisme. În contact cu solul, obiecte, pe suprafața părților degajate ale corpului,

în special mâinile pot fi întâlniți specii de microbi cu spori. Unele microorganisme,

nimerind pe pielea sănătoasă curată, de regulă, mor sub acțiunea eliminărilor produse de

diverse glande şi bacterii, care populează permanent suprafața pielii. Încălcarea

regimului sanitar igienic, traumatismele pot aduce la piodermii, derrmatomicoze.

Microflora pe întreg tubul digestiv, din punct de vedere cantitativ şi calitativ, este situată

neuniform. Flora microbiană din cavitatea bucală enumeră peste 90 de specii de

microorganisme, majoritatea cărora sunt facultative. 1 ml de salivă conţine până la 10 mln de

microorganisme aerobe (streptococi, micrococi, lactobacterii, stafilococi, bacterii hemofile

etc.) şi circa 100 mln de microorganisme anaerobe (veilonele, bactoriozi, peptococi,

peptostreptococi, leptotrihii, spirochete, fuzobacterii etc.). Speciile de streptococi au un

tropism vădit fată de epiteliul mucoasei cavității bucale şi ale celui de pe suprafața dentară,

care în anumite condiții provoacă carie dentară. În stomac, duoden şi partea proximală

a intestinului subțire microorganismele lipsesc ori sunt reprezentate numai de câteva specii de

lactobacterii, coci, ciuperci, numărul de indivizi ai cărora ajunge la o mie într-un ml de suc

cavitar. În partea distală a intestinului subțire numărul de microorganisme creste treptat şi

ajunge la circa 1 mln într-un ml de conținut. Cea mai numeroasă şi mai bogată în

microorganisme, precum şi de o însemnătate mare pentru organism este microflora intestinului

gros (1 g de mase fecale conține până la 250 mlrd de microorganisme). Peste 95% din această

microfloră revin microorganismelor anaerobe (bacterioizilor, bifidumbacteriilor,

clostridiilor etc.) şi mai puțin de 5% – microorganismelor aerobe (colibacteriilor,

lactobacteriilor, enterococilor, bacililor etc.). La sugaci, în intestinul gros predomină

bifidumbacteriile, care rețin dezvoltarea bacteriilor aerobe şi putrefacția. Spre bătrânețe,

numărul de lactobacterii se micșorează considerabil, activitatea enzimatică a unor microbi (de

ex., a eşerihiilor) slăbește şi apar diferite variante de colibacterii cu proprietăți virulente.

Clostridium perfringens, care se află permanent în intestinul omului, elaborează enzime

digestive.

Unele microorganisme ale florei microbiene, prin activitatea lor de antagoniști, inhibă

multiplicarea agenților patogeni, protejând astfel organismul contra bolilor. De ex.,

colibacteriile şi lactobacteriile reţin dezvoltarea în intestine a vibrionilor holerei, bacteriilor

dizenteriei, tifosului abdominal etc.; bifidumbacteriile oprimă creșterea bacteriilor de

putrefacție, etc,. Floră microbiană asigură activitatea morfocinetică a mucoasei intestinelor şi,

prin urmare, îi menține funcția fiziologică normală, se include activ în sistemul de circulație

„intestin-ficat” al unor substanțe prin transportarea pigmenților biliari, a colesterinei şi altor

substanțe în compuși neabsorbanți sau nepericuloși pentru organism, asigură prevenirea

dezvoltării precoce a arteriosclerozei prin descompunerea colesterinei.

Floră microbiană sintetizează pentru organism substanțe biologic active, circa 9 tipuri de

vitamine (mai ales, vitamina K şi vitaminele din grupa B: B1, B2, B12), iar prin utilizarea

rămășiților de produse alimentare nefermentate asigură metabolismul organismului cu acizi

organici şi aminoacizi. Glucidele care nu pot fi digerate fără ajutorul bacteriilor intestinale

sunt: fibrele alimentare, anumite forme de amidon și unele oligozaharide. Prin fermentarea

acestor substanțe de către flora intestinală se produc acizi grași cu lanțuri scurte, cum ar fi

acidul acetic, acidul propionic și acidul butiric. Acești acizi pot fi folosiți de celulele umane,

fiind o sursă importantă de energie și nutrienți, ajutând în același timp la absorbția unor

minerale esențiale, cum ar fi calciul, magneziul și fierul.

Microflora căilor respiratorii. Omul împreună cu aerul inspiră cantități enorme de

microorganisme. Însă majoritatea lor se rețin în cavitatea nasului sau se elimină în

exterior cu ajutorul epiteliului ciliat al căilor respiratorii superioare. Mucoasa nazală produce

mucină și lizozim, care au efecte bactericide. În cavitatea nazală se conțin și anticorpi

secretorii. Microflora nazofaringiană este reprezentată de stafilococi, streptococi, difteroizi,

neiserii, branhamele, veilonele, moracsele, bacterii hemofile, microbacterii, de unele specii

enterobacteriene. Căile respiratorii inferioare (traheea, alveolele pulmonare), sinusurile

maxilare, frontale şi etmoidale, vezicula biliară, vezica urinară, uterul, uretrul, uretra

proximală, precum şi bila şi urina sunt sterile. La slăbirea organismului (suprarăcire,

istovire, traume), microorganismele însoțitoare ale căilor respiratorii superioare pot

condiționa dezvoltarea diferitelor boli, care afectează şi regiunile inferioare ale

aparatului respirator (bronșitele, pneumoniile).

Microflora membranei mucozitate a ochilor este foarte săracă datorită acțiunii lizozimului

conținut în lacrimi. Totuşi pe membrana conjunctivei se înregistrează prezența

stafilococilor şi difteroizilor.

Microflora vaginului se schimbă pe parcursul vieţii femeilor. Vaginul la nou-născute este

steril, cu timpul în el apar Lacto bacteriile Dederlein, difteroizi, streptococi ne patogeni etc.

Bacteria care asigură mediu vaginal favorabil sănătăţii şi pH-ul potrivit face parte din familia

Lactobacillus. Lactobacillus Acidophilus este aşa numita bacterie a fermentației lactice.

Aceasta transformă glucidele care se află în mucoasa vaginului în acid lactic care la rândul lui

formează mediul uşor acid în vagin (pH 3,8 – 4,5). Acest mediu uşor acid şi favorabil sănătății

împiedică apariția şi dezvoltarea infecției vaginale. După numărul de leucocite și bacterii

distingem 4 grade de puritate a conținutului vaginal: gradele I și II se constată la femeile

sănătoase (pH acid 4,0 – 5,5) prin prezența de bacterii acidolactice, leucocite și diplococi

grampozitivi în număr redus. Gradele III și IV de puritate corespund proceselor inflamatorii

în vagin cu sporirea numărului de leucocite, lipsa bacteriilor acidolactice, reacție slab acidă

sau bazică.

Perturbarea echilibrului şi prin urmare, riscul apariției infecției sunt cauzate de diverși factori.

Printre factorii interni ar fi de menționat, mai ales, schimbările hormonale de exemplu

menopauză, graviditate, alăptare, precum şi unele afecțiuni şi tulburări ale sistemului imunitar

(tulburări ale capacităților de apărare a organismului). În perioada vieții sexuale microflora

vaginală se modifică prin aport cu mediul extern, după avort, afecțiuni ginecologice intervin

modificări esențiale.

Cavitatea bucală constituie un mediu favorabil de habitat pentru numeroase

microorganisme, deoarece în ea există o cantitate suficientă de nutrimente, temperatură

optimă, reacție ușor bazică, umiditate constantă. Microflora cavității bucale reprezintă o

biocenoză naturală, numită și biofilm format din o concentrare densă de microorganisme,

sub forma de conglomerate mono - sau multispecii, atașate la diferite suprafețe (rareori

se pot desprinde și pot flota în mediul înconjurător) și care vor fi îmbrăcate în proteine

și polizaharide (cu dubla origine: bacteriană și de gazdă). Conglomeratele poseda canale

de apa (80%) prin care nutrimentele intră în biofilm și prin care produșii toxici sunt

excretați. Placa dentara care este calcificata se definește ca și tartru sau calculus. Placa

dentara se formează în mod natural, ca și parte a mecanismului de protecție a organismului

împotriva patogenilor exogeni. Important pentru practica medicală (preventivă și curativă) este

cunoașterea faptului că placa bacteriană nu este îndepărtată ușor de un flux moderat de apă de

gură (spray de gură). Placa bacteriană este reprezentată de diversele comunități microbiene ce

există pe suprafața dinților (dinții putându-se identifica ca și structuri “înfipte” într-o matrice

de polimeri de origine bacteriană și salivară).

Rolul microorganismelor în macroorganism.

Rolul pozitiv al microflorei normale la om este confirmat în mod indirect de gnotobiologie –

ramură a biologiei şi medicinii experimentale care se ocupă cu obținerea şi creșterea

animalelor sterile, precum şi a animalelor, a căror microfloră conține una sau câteva specii de

microorganisme cunoscute, în scopul studierii mecanismelor şi formelor de acțiune reciprocă

dintre microbi şi microorganisme. S-a constatat, că la gnotobionţi (animalele sterile), datorită

lipsei microflorei, au loc dereglări ale unor procese vitale de mare însemnătate pentru

organism, de ex., ale dezvoltării țesutului limfoid, metabolismului hidric, se reduce numărul

de anticorpi din serul sanguin etc. Microflora normală a omului reprezintă una din condițiile

păstrării sănătății lui.

Floră microbiană nu este dăunătoare atâta timp, cât forțele de rezistență ale organismului nu

sunt dereglate; însă atunci când organismul se îmbolnăvește, slăbește, ori este supus acțiunii

supradozate de raze ionizate sau tratament în mod nerațional cu diferite preparate hormonale,

chimioterapice, poate apărea așa-numita dis bacterioză (dereglarea echilibrului dinamic al

microflorei). Ca urmare, se modifică procesele de fermentație, de asimilare a substanțelor

nutritive, de sinteză a vitaminelor etc., care, la rândul lor, pot provoca dispepsie intestinală,

toxiinfecții, etc.

Profilaxia şi tratamentul dis bacteriozei depinde, în mare măsură, de administrarea în doze

cuvenite (după recomandațiile medicului) a antibioticilor. Dacă ultimele sunt administrate

timp îndelungat şi nejustificat, atunci microorganismele tipice, dominante sau permanente ale

florei normale per în masă, cea ce slăbește şi predispune organismul omului la diferite boli. În

locul lor se dezvoltă concomitent microorganismele ne tipice, așa numitele microorganisme

potențial-patogene, care în condiții obișnuite sunt inofensive, aflându-se în stare de echilibru

cu alți reprezentanți ai microflorei normale, dar care la dereglarea acestui echilibru au devenit

rezistente fată de antibioticele agresive, cu proprietății de virulență, provocând procese

inflamatorii locale sau generale. Produsele metabolice ale acestor microbi pot cauza

intoxicație şi alergie.

Restabilirea echilibrului dinamic al florei microbiene se face în corespundere cu

recomandațiile medicului printr-o dietă specială sau tratament de lungă durată; se prescriu şi

preparate (bifidumbacterină, colibacterină, lactobacterină, bificol), care conțin reprezentanți

tipici ai microflorei normale.

Numeroase cercetări realizate în ultimii ani au arătat că dereglarea microbiomului poate avea

consecințe neplăcute asupra sănătății umane, printre acestea numărându-se alergiile, eczemele,

astmul şi obezitatea.

În ultimele decenii, s-a observat că în zonele industrializate ale planetei numărul pacienților

cu alergii a crescut într-un ritm alert. După ani de studiu, cercetătorii au ajuns la concluzia că

„obsesia curățeniei” este principala cauză. Ipoteza a fost confirmată de un studiu elvețian

realizat anul trecut, în cadrul căruia cercetătorii au ajuns la o concluzie fermă: creșterea

dramatică a bolilor alergice în societățile industriale este legată de dispariția rapidă a

microorganismelor care populează corpul uman. Conform unui studiu realizat de specialiști în

microbiologie şi imunologie din cadrul Stanford School of Medicine, persoanele care au în

organism bacteria Helicobacter pylori prezintă un risc mai mic de a suferi de astm, rinită

alergică sau alergii ale pielii, în comparație cu celelalte. De asemenea, oamenii de știință

afirmă că Helicobacter pylori joacă un rol important în funcționarea hormonului ghrelină,

dispariția bacteriei contribuind la dezvoltarea obezității, a diabetului de tip 2 şi a altor afecțiuni

metabolice.

Doi cercetători americani, Jeffrey Gordon şi Ruth Ley de la Universitatea Washington, au

efectuat câteva experimente pe șoareci care au avut rezultate interesante. Ei au descoperit pe

șoarecii de laborator că cauza obezității reprezintă flora intestinală. Cei doi cercetători au

monitorizat 12 voluntari obezi timp de un an, perioadă în care aceștia au urmat o cură de

slăbire. Pe măsură ce voluntarii au slăbit, structura bacteriană din intestinele acestora s-a

modificat.

De asemenea, Gordon şi Ley au arătat că atunci când șoarecii care trăiesc într-un mediu steril

sunt colonizați cu bacterii extrase din corpul șoarecilor obezi, tind să se îngrașe mai mult decât

atunci când sunt colonizați cu bacterii extrase din corpul șoarecilor cu o greutate normală.

Acest studiu pare să explice efectul contagios al obezității întâlnit în rândul oamenilor. Astfel,

obezitatea nu se transmite doar genetic, ci şi social, prin schimbul de bacterii ce are loc între

prieteni şi rude. Așadar, se poate spune că omul, fiind un super-organism, se aseamănă cu

ecosistemul unei păduri, depinzând de prezența a numeroase creaturi care prin diversitatea lor

mențin un echilibru al sistemului.

Microflora mediului ambiant

Microorganismele sunt prezente în mediul ambiant: aer, apă, sol, plante, produse alimentare,

obiecte. Ele pot folosi în procesele metabolice metanul, hidrogenul, azotul molecular, oxizii

de carbon, transformându-le în compuși asimilabili pentru plante și animale.

Microorganismele purifiante, scindând materialele plantelor moarte și cadavrelor de animale,

pun în circulația atmosferică 90 % de CO2 asimilat de plante. La circulația azotului participă

bacteriile azot fixatoare, actinomicetele, algele verzi-albastre. În sol au loc procesele de

amonificare (putrefacția proteinelor cu formare de amoniac) și de nitrificare (oxidarea sărurilor

de amoniu până la compuși azotici, ce sunt ușor asimilate de plante). Viața macroscopica este

susținută de fixarea carbonului prin fotosinteză. La toate nivelele bacteriile sunt fundamentale

ecosistemului global, deoarece numai prin activitatea lor (reacții chimice complexe) materiile

existente în cantități limitate pe pământ pot fi reciclate și reutilizate, asigurându-i-se viața.

Microorganismele marine și de apa dulce formează baza lanțului trofic în oceane, râuri și

lacuri. Rezervele de oxigen, balanța globala a altor gaze importante din atmosfera, ca dioxidul

de carbon și metanul, sunt in mare măsura controlate prin metabolismul microbian.

Microorganismele aduc numeroase beneficii de ordin comercial. În industrie sunt utilizate

curent tehnici microbiologice pentru cultivarea microorganismelor în scopul utilizării lor la

sinteza unor produși (acetona, glicerina, acizi organici, enzime, alcooli, numeroase

medicamente) mai ușor și mai ieftin decât prin sinteza chimica.

Încă de la începuturile civilizației s-a observat ca prin acela și proces unele alimente se

alterează sau produc îmbolnăviri, în timp ce altele devin delicatese.

În fiecare zona în care este exploatată natura beneficială a microorganismelor au apărut

progrese explozive. Sugestiv este exemplul bioremedierii: introducerea microorganismelor

pentru a restaura stabilitatea în mediile poluate sau dezechilibrate. Este autorizata utilizarea

tot mai mult a microorganismelor pentru a curăța petrolul sau îndepărta poluanții din lacuri și

surse de apă.

Două gaze sunt considerate responsabile de încălzirea globală: metanul (22% la 100) și

dioxidul de carbon, cu creșterea efectului de seră pe Terra. Principalii responsabili pentru

emisiile de metan sunt microorganismele atribuite subproduselor umane: acestea se hrănesc

cu hidrogen și acetați din sol și emit metan în atmosferă. Se armonizează un fel de ciclu:

încălzirea înmulțește microorganismele și acestea produc tot mai mult metan. Noul studiu

sugerează că ciclu ar putea fi întrerupt cu emisiile de sulf. În regiunile umede concomitent cu

bacteriile care produc metan, există bacteriile care mănâncă sulf. Între acestea există o

permanentă competiție. Conform unui studiu se presupune că poluarea cu sulf (ploile acide)

va limita emisiile de metan.

Ne bazăm pe microorganisme care apar natural pentru degradarea materiilor biodegradabile

din sol, ca și pentru epurarea apelor reziduale, purificarea mineralelor extrase și în general

reciclarea nutrimentelor în toate ecosistemele planetei.

Surse bibliografice suplementare

Buiuc D., Neguţ M., Tratat de microbiologie clinică, Bucureşti, 1999.

Bâră C., Imunologie fundamentală: biologia răspunsului imun, Bucureşti, 1996.

Debeleac Lucia, M.C.Popescu – Drânda, Microbiologie, Editura medicală AMALTEA,

2003.

http://www.descopera.ro/stiinta/9456823