METODOLOGIA

CERCETARII STIINTIFICE IN

DOMENIUL ST. ECONOMICE

note de curs

Prof.univ.dr.

Cornel Ionescu

1 UNIVERSITATEA SPIRU HARET - FSE

2015-2016

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

I. În loc de introducere

1.1. De ce este nevoie de cercetare?

1.2. De ce active avem nevoie?

1.3. Teoria cunoaşterii. Delimitari conceptuale.

1.4. Formele cercetării ştiinţifice.

1.5. Nivelurile cunoaşterii ştiinţifice.

1.6. Verificarea cunoştinţelor ştiinţifice.

2

1.1. De ce este nevoie de cercetare?

• Rolul cercetării al creativităţii şi inovaţiei ca resursă economică este

aproape evident în zilele noastre.

• Conceptul de “economie creatoare” descrie o nouă etapă a dezvoltării

economice bazată şi condusă de un curent masiv şi constant de

creativitate care produce noi idei şi soluţii. Există o evoluţie comună

a cunoaşterii, inovaţiei şi creativităţii, pe de-o parte, şi a economiei

cunoaşterii şi a societăţii cunoaşterii, pe de altă parte. Cu cât sunt mai

avansate şi mai mature, atât economia cunoaşterii (economia

creatoare), cât şi societatea cunoaşterii (societatea creatoare), pot

absorbi şi chiar solicita, în vederea obţinerii unui progres viitor, mai

multă cunoaştere, inovaţie şi creativitate. Economia creatoare uneşte,

din punct de vedere creativ, inovaţiile tehnologice cu inovaţiile sociale.

• Investiţia în cercetare, creativitate şi inovaţie ar trebui să fie, legată de

investiţiile în oameni, educaţie, medii de lucru creative, “Medii de

cunoaştere creative” şi nu doar de investiţiile în tehnologie.

3

1.2. De ce active avem nevoie?

• Capitalul natural: include specii, habitate, ecosisteme, resurse de subsol etc. inclusiv terenuri agricole, atmosfera, oceanul, hrana, servicii de ecosistem, precum şi valori estetice, spiritual şi recreaţionale.

• Capital prelucrat sau care se poate reconstrui: infrastructura cu drumurile, clădiri, porturi, maşinării, echipamente, utilaje, locuinţe, transport personal şi commercial, etc.

• Capitalul uman: include educaţia, aptitudinile, cunoştinţele, sănătatea.

• Capitalul de cunoştinţe: include ştiinţa şi tehnologia, artele şi ştiinţele umaniste.

• Capitalul instituţional (sau social): gradul de aranjamente formale sau informale între oameni, inclusiv statul de drept, normele sociale de comportament, practicile sociale, pieţele economice, tradiţiile, guvernarea la toate nivelurile.

4

1.3. Teoria cunoasterii. Delimitari conceptuale

5

Teoria cunoaşterii - examinarea metodelor de testare sistematică la care trebuie supusă orice idee, dacă este "să fie luată în serios"; pentru a raţionaliza, a explica şi stăpâni lumea (realitatea)

Metodologia cercetării: sistemul de metode, procedee, tehnici, reguli, postulate, principii şi instrumente precum şi know-how-ul afarent angajate în procesul cunoaşterii ştiinţifice

Cercetarea ştiinţifică: formularea şi testarea sistematică a unor enunţuri şi sisteme de enunţuri; formularea de ipoteze, construirea de sisteme teoretice şi confruntarea acestora cu experienţa, prin observaţie şi experiment

Logica cercetării (cunoaşterii): analiza logică a procesului de cunoaştere, a metodei de cercetare, o teorie a metodei ştiinţei care se ocupă de felul cum trebuie tratate enunţurile ştiinţifice în funcţie de scopuri

Epistemologia: studiul specificului cunoaşterii, principiilor, legilor şi ipotezelor ca geneză, evoluţie, valoare de cunoaştere şi metodă folosită

Altfel spus:

• Epistemologia – poziţia de pe care se realizează cunoaşterea (cercetarea) UNDE?

• Metodologia – mijloacele prin care se realizează cunoaşterea (cercetarea) CU CE?

• Cercetarea – acţiunea de cunoaştere – prin inovare, descoperire, căutare de soluţii CUM?

• Teoria cunoaşterii: examinarea modului de testare a ideilor, enunţurilor, legilor PROBA

• Logica cercetării: sensul cercetării, ca mod de tratare a enunţurilor ştiinţifice MECANISMUL LOGIC

6

1.4. Formele cercetarii stiintifice

A. După scopul urmărit:

- fundamentală: generalizarea teoretică,

construcţia sau reconstrucţia teoretică;

- aplicativă: căutarea de soluţii practice pe baza

teoriei;

- predictivă sau de simulare: foloseşte structuri

formale pentru a anticipa;

- experimentală: pe baza de reproducere în

laborator a condiţiilor reale.

7

Formele cercetarii stiintifice

B. În funcţie de modul de realizare:

- descriptivă – pentru cunoaşterea elementară, pe baza identificării şi relatării faptelor sau evenimentelor;

- explicativă – propunând descoperirea relaţiilor cauzale pentru a verifica enunţuri avansate anterior şi a favoriza predicţia;

- fundamentală – realizează generalizarea şi construcţia teoretică;

- aplicativă – propusă pentru rezolvarea unor probleme concrete ale practicii.

8

1.5. Nivelurile cunoasterii stiintifice a) empiric: fapte şi date empirice, înregistrări, "decupaje specifice" • Faptele ştiinţifice: prelucrări teoretice ale fenomenelor şi

proceselor reale (faptice) b) teoretic: enunţurile şi teoriile ştiinţifice prin care se formulează legi ale realităţii; componentele acestui nivel: - concept (noţiune): abstracţie desemnând o anumită trăsătură sau proprietate esenţială a unei clase de obiecte, fenomene; - enunţ teoretic: o aserţiune (afirmaţie sau negaţie) referitoare la relaţia dintre caracteristici ale faptelor ştiinţifice; legarea logică a termenilor teoretici conceptuali; - lege ştiinţifică: un enunţ teoretic prin care este surprinsă o relaţie generală, esenţială, relativ constantă şi repetabilă dintre caracteristici ale fenomenelor sau proceselor definite prin conceptele la care se recurge; - teorie; set de enunţuri teoretice de tip demonstrativ, corelate logic între ele; explică şi anticipează desfăşurarea fenomenelor dintr-un anumit domeniu;

9

1.6. Verificarea cunostintelor stiintifice

• Proceduri de verificare:

a) - proceduri empirice:

- observarea naturală;

- observarea ştiinţifică;

- experimentul ştiinţific;

b) - proceduri teoretice: concordanţa logică a enunţului cu

celelalte enunţuri ale teoriei respective sau cu enunţurile

altor teorii:

10

Proceduri teoretice

• Teoretic – conceptual:

- pertinenţa şi coerenţa enunţurilor de bază din referinţele bibliografice studiate;

- operaţionalitatea conceptelor teoretice cu care se va opera în cercetare;

- filosofia şi fiabilitatea măsurării;

• Calitatea proiectului de cercetare (fiabilitatea proiectului):

- conformitatea dintre acţiunile propuse şi scopul şi obiectivele stabilite prin proiect;

- corelarea dintre acţiuni, etape de parcurs şi conţinutul acestora ;

- compararea cu proiecte similare sau asemănătoare realizate anterior etc.

• Verosimilitatea rezultatelor realizate:

- validarea internă a cercetării(cercetatorul);

- validarea externă a cercetării (confruntarea cu teoria existentă şi cu faptele reale ; analiza derulării procesului de cercetare, aplicarea de teste statistice);

- fiabilitatea rezultatelor obţinute: confruntarea cu alte rezultate obţinute anterior.

11

II. Realizarea proiectului de cercetare

2.1. Problema de cercetat

2.2. Proiectul de cercetare

2.3. Etapele cercetării ştiinţifice

2.4. Testarea iniţială a proiectului

12

2.1. Problema de cercetat

• În general: dificultate, situaţie instabilă, întrebare,

îndoială etc. pentru care se caută soluţii,

răspunsuri, decizii, modalităţi de depăşire…

• În economie: dominant o anumită cerere şi,

posibil, o anumită revelaţie sau construcţie a

spiritului cercetătorului.

13

Problema de cercetat

• Problemele teoretice de rezolvat provin din unele dileme sau incertitudini:

- necesitatea de evaluare sau verificare prin confruntarea cu faptele a unor teorii, enunţuri sau concepte;

- apariţia unor dezacorduri sau paradoxuri în literatura de specialitate a domeniului;

- nevoia de a construi noi modele, paradigme în teoria economică

• Cererea practică: rezultate din dezbateri ale specialiştilor practicieni, solicitări ale întreprinderilor sau instituţiilor.

14

2.2. Proiectul de cercetare

• O reflexie anticipată pornind de la o temă de cercetare

vizată (problemă teoretică sau cerere socială). Trecerea de la un mod teoretic de a acţiona în gândire la unul de a gândi în acţiune.

• Un plan şi structurarea documentelor de cercetare:

- problematizare;

- conceptualizarea problemei;

- operaţionalizare;

- alegerea şi justificarea unei strategii;

- planificarea operaţională;

- realizare;

- validare.

15

Etapele procesului de cercetare

- conceperea problemei şi întrebărilor la care trebuie găsite răspunsuri, explicaţii etc.;

- punerea în aplicare a proiectului: realizarea unui program, relaţionarea dintre concepte şi fapte, stabilirea colectivităţii şi eşantionului, culegerea datelor, prelucrarea datelor;

- analiza şi evaluarea rezultatelor prelucrării: obţinerea de explicaţii corecte şi testarea validităţii acestora;

- elaborarea documentului final şi comunicarea rezultatelor: redactarea textului studiului de cercetare, evidenţierea contribuţiilor teoretice şi aplicative, precizare limitelor şi sugerarea unor direcţii posibile de cercetare.

16

Etapele procesului de cercetare

• Etapa 1: Alegerea unei probleme (teme) de rezolvat motivele alegerii

importanţa teoretică şi/sau practică a problemei

la ce rezultat se doreşte să se ajungă

relevanţa problemei

• Etapa 2: Investigarea a ceeace se cunoaşte în domeniu

cunoaşterea datelor fundamentale

documentarea la zi a bibliografiei, a stadiului actual

angajarea responsabilă în urma evaluării la realizarea ob.

• Etapa 3: Stabilirea metodologiei activităţii de cercetare formularea ipotezelor de lucru

alegerea metodelor şi tehnicilor de lucru

stabilirea listei cu mijloacele necesare cercetării

proiectarea logisticii de organizare în teren (eşantionare)

17

Etapele procesului de cercetare

• Etapa 4: Culegerea şi prelucrarea datelor din teren

în funcţie de natura fenomenelor studiate

datele culese trebuie să reproducă ob. cercetat

• Etapa 5: Analiza şi interpretarea datelor rezultate

datele obţinute confirmă cunoştinţele, validează teoriile

datele obţinute infirmă cunoştinţe sau teorii în domeniu

datele obţinute aduc cunoştinţe noi

• Etapa 6: Prezentarea concluziilor şi recomandărilor concluziile reprezintă sintetic rezultatele cercetării

valorificarea recomandărilor

• Etapa 7: Prezentarea (redactarea) lucrării ştiinţifice

18

Testarea initiala a proiectului

19

III. Documentarea în activitatea de

cercetarea ştiinţifică

3.1. Documentarea bibliografică

3.2. Documentarea directă asupra realităţii

3.3. Cercetarea “de laborator”

20

3.1. Documentarea bibliografică

1. Revederea principalelor lucrări bibliografice cu

caracter fundamental şi general în domeniu;

2. Consultarea de lucrări cu caracter de orientare

(eseistică, popularizare, recenzii)

3. Studiul şi interpretarea literaturii ştiinţifice

propriu zise;

4. Raportarea la observarea continuă a realităţii.

21

3.2. Documentarea asupra realităţii

• Orientarea tactică în funcţie de:

- tema (problema) asumată spre cercetare (rezolvare);

- obiectivele şi scopul propuse prin elaborarea lucrării;

- caracteristicile sistemului real de referinţă (una sau mai multe întreprinderi, grupuri de clienţi sau furnizori, profesionişti sau specialişti din profesii, sectoare sau grupuri de sectoare de activitate, zone sau regiuni economice, sociale sau culturale etc.);

- normele comportamentale şi atitudinile dominante ale actorilor economici cu care se va desfăşura "jocul«;

- sistemul de norme şi reglementări legale în materie (legi, decrete, ordonanţe, decizii locale sau interne etc.);

- perioada de timp ce poate fi alocată documentării.

22

3.3. Cercetarea “de laborator”

• Cercetarea "de laborator": operaţii, raţionamente, calcule,

prelucrări, analize şi interpretări prin care se tinde spre

obţinerea unui ansamblu coerent sub aspect teoretic,

conceptual-metodologic şi practic-aplicativ care va

deveni, în final, o lucrare ştiinţifică. (etape) a) - Incubaţia

b) - Reformularea ipotezelor şi conceperea planului definitiv de lucru;

c) - Inventarierea şi confruntarea ipotezelor, ideilor, enunţurilor, tezelor, concepţiilor, definiţiilor şi dezvoltărilor metodologice existente;

d) - Stabilirea (alegerea) metodologiei de cercetare;

e) - Construirea schemei cadru de cercetare;

f) - Dezvoltarea raţionamentelor logice;

23

IV. Metode şi tehnici de cercetare în

economie

4.1. Despre metodologie

4.2. Metode şi instrumente de cercetare

4.3. Strategia de cercetare

4.4. Inducţia şi deducţia. Construcţia ipotezei

4.5. Abordarea calitativă vs abordarea cantitativă

4.6. Observaţia ştiinţifică

4.7. Măsurarea sau cuantificarea în economie

4.8. Stabilirea unităţilor de analiză şi eşantionarea

4.9. Instrumente si unitati de masura

4.10.Tehnici şi instrumente de căutare şi culegere a datelor

4.11. Construcţia modelului

4.12. Tehnici de tratare şi analiză a datelor

24

4.1. Despre metodologia de cercetare

• Metodologia de cercetare are preponderent

caracter normativ şi este constituită din principii

teoretice (concepţia teoretică a disciplinei),

metode şi tehnici de culegere a datelor

(suportul informaţional-faptic), metode şi tehnici

de tratare a datelor (dimensiunea prelucrării

cantitative), procedee logice de analiză şi

generalizare (construcţia şi sistematizarea

teoriei) si componenta pentru punerea in

aplicarea a acestora (know-how).

25

Sisteme, modele metodologice clasice

(Churchman şi Mitroff):

1. Sistemul formal deductiv (Leibnitz), bazat pe reflexii teoretice exploratorii şi construcţii logico-matematice (formale) elaborate prin respectarea unor principii logice ale domeniului de referinţă. 2. Sistemul consensual - inductiv (Locke): culegerea de opinii şi judecăţi ale specialiştilor în domeniu pentru formalizarea unei problematici necesare generării de date şi informaţii. 3. Sistemul reprezentării sintetice (Kant): construcţia şi operarea pe două modele alternative concurente dintre care ar trebui ales cel mai potrivit. 4. Modelul dialectic - conflictual (Hegel): dezbateri menite a lămuri caracteristicile şi natura unei probleme. 5. Modelul pragmatic interdisciplinar (Singer şi Churchman): construcţii sintetice cu caracter interdisciplinar şi holistic prin care se poate ajunge la clarificari

26

4.2. Metode şi instrumente de cercetare • Metoda (metodos = cale, mijloc, mod de expunere – grec.): element

care prescrie un anumit mod de a acţiona într-o cercetare ; sistem de principii, reguli şi mijloace de cunoaştere şi transformare a realităţii; conceptia de baza din cercetare.

• Exemple: observaţia, experimentul, statistică, istoric-comparativă, dialectică

• Tehnica (tekne = procedeu, vicleşug): ansamblu de prescripţii metodologice folosite pentru a realiza o acţiune eficientă, grup de

procedee folosite pentru a realiza o lucrare sau a obţine un rezultat determinat.

• Exemple: convorbirea, întreţinerea, cele mai mici pătrate, analiza factorială, ajustarea statistică, analiza documentară, eşantionarea, aşchierea etc.

• Procedeu: element al tehnicii care permite obţinerea directă a unui anumit rezultat sau soluţia practică la care se recurge pentru a efectua o acţiune sau lucrare.

• Exemple: gruparea statistică, estimarea varianţei, clasificarea etc. • Instrument: unealta sau artificiul tehnic prin intermediul căruia se

realizează o lucrare sau o acţiune de cercetare. • Exemple: tabelul, foaia de observaţie, fişa de înregistrare, ghidul

interviului, indicele, coeficientul, elasticitatea, scala de măsurare sau programul utilitar.

27

4.3. Strategia de cercetare

• Mixaj între metode, tehnici, reguli, principii, instrumente şi know-how specific, in funcţie de natura problemei de cercetare, scop şi obiective

• Strategii de cercetare:

- experimentală şi neexperimentală;

- comparativă şi necomparativă;

- studiu de caz (cazuistica sau monografica) sau pentru fenomene de masă (statistice);

- longitudinale (în timp sau diacrone) sau transversale (la un moment dat sau sincrone);

- interacţionale (cercetător-subiect) sau noninteracţionale;

- calitative sau cantitative;

28

Etapizarea strategiei de cercetare

• Strategia de cercetare urmează etapizarea demersului: căutare şi culegere date: metode, tehnici şi instrumente de observare şi investigare a realităţii;

• tratare-prelucrare: analiza preliminară: metode, tehnici şi instrumente de tratare a datelor, de analiză logică şi interpretare;

• formularea ipotezelor: procedee de construcţie a enunţurilor şi soluţiilor propuse, cu caracter provizoriu, pentru a fi verificate;

• construcţie, verificare ipoteze şi testare a modelului: tehnici calitative şi cantitative, principii formale şi logice de construcţie a modelelor;

• generalizarea şi construcţia teoretică (partea concluzivă a cercetării): metode şi tehnici de sinteză şi generalizare, principii şi reguli de construcţie teoretică şi aplicativă.

29

4.4. Inducţia şi deducţia. Construcţia ipotezei

• Inferare: operaţiune logică, prin care se avansează o judecată provizorie (concluzie), neprobată, pe baza unei relaţii cu alte judecăţi considerate adevărate (premise).

• Inferarea: inductivă (realizarea analizei faptelor) şi deductivă (sinteza în vederea construirii concluziei); descriptivă (a distinge variaţiile sistematice de cele nesistematice ale fenomenului sau procesului studiat) şi cauzală (a explica prin cauze şi efecte un fenomen sau proces).

30

Inducţia şi deducţia. Construcţia ipotezei

• Inducţia: demersul de la premise individuale la concluzii generale; prin abstractizare ştiinţifică, construcţie de modele pentru a parcurge drumul de la ipoteză la lege (generalizare) şi teorie;

FORMELE INDUCŢIEI:

• inducţia completă: generalizarea unei propoziţii pe baza unui numări limitat şi finit de cazuri care nu acoperă categoria sau clasa respectivă de fapte sau obiecte; tehnici specifice: interpolarea şi extrapolarea;

• inducţia incompletă: asocierea unei anumite proprietati pentru fiecare element al unei colectivităţi şi extinderea acesteia pentru toate elementele făcând parte din respective clasă.

31

Inducţia şi deducţia. Construcţia ipotezei

• Deducţia: obţinerea (deducerea) de propoziţii (enunţuri) adevărate din alte enunţuri (propoziţii) adevărate, pe baze logice. Inferenţa este logic-necesară şi subiectiv-sigură:

- premisele sunt suficiente pentru a asigura cu necesitate concluzia;

- concluzia are valoarea de adevăr furnizată de valoarea de adevăr a premiselor;

- acceptarea premiselor este suficientă pentru impunerea concluziei;

- acceptarea concluziei are gradul de certitudine al acceptării premiselor.

32

Inducţia şi deducţia. Construcţia ipotezei • Procedeele deducţiei:

- Axiomatizarea: stabilirea de noţiuni şi enunţuri cu înţeles evident şi universal acceptat (axiome) pe baza cărora pot fi deduse şi aplicate toate celelalte enunţuri ale teoriei, enunţuri numite teoreme;

- Formalizarea: recursul la simboluri abstracte şi la reguli pentru a realiza operaţiile logice ale enunţurilor; semnele folosite au caracter general în respectiva teorie şi au semnificaţii strict prestabilite;

- Modelarea: construirea şi folosirea de scheme sintetice, abstracte şi simplificatoare care pot fi folosite în demonstrarea enunţurilor şi care pot fi extinse în studiul altor fenomene sau fapte decât cele considerate în explicaţiile anterioare ale respectivei teorii

Inducţia furnizează inferenţe nedemonstrabile iar deducţia realizează inferenţe demonstrabile.

33

4.5. Abordarea calitativă vs abordarea

cantitativă • Abordarea cantitativă este raţională şi recurge la

măsurare, cuantificare, exprimare cifrică şi abstractizare şi dezvoltare formală.

• Avantaje ale abordării cantitative:

- economia de timp : cercetarea poate fi sistematizată, structurată şi dezvoltată pe baze raţionale, prin recurs la măsurare şi elemente simbolice de exprimare, la sisteme de operatori logici şi structuri formale anterior construite;

- oferă un suport puternic pentru acceptarea rezultatelor obţinute, a concluziilor sau consecinţelor ce derivă;

- raportarea la teorie, la legi şi legităţi ale acesteia face posibilă aplicarea deducţiei şi generalizarea pe această cale;

- face posibilă axiomatizarea şi, implicit, construcţia sau reconstrucţia teoretică din domeniul vizat.

34

Abordarea calitativă vs abordarea cantitativă

• Abordarea calitativă: interpretare, explicaţie naturalistă, comprehensiune. Generalizarea prin trecerea de la individual la general, prin recurs la inducţie; se realizează prin colectarea de fapte diferite sau de materiale empirice (cazuri, experienţe personale, relatări, texte sau date etc.) din analiza cărora se poate obţine descrierea momentelor obişnuite sau a acelora deosebite privind starea sau evoluţia entităţilor în cauză.

• Abordările cantitativa si calitativa sunt complementare în aproape orice cercetare

35

Abordarea calitativă vs abordarea cantitativă

36

4.6. Observaţia ştiinţifică

• “Contemplare metodică” asupra realităţii şi datelor, faptelor şi cunoştinţelor. Realizează perceperea realităţii aşa cum este ea. Trebuie să permită transferul informaţiilor în sistemul raţional-logic şi interpretativ al cercetătorului printr-un limbaj specializat.

• Depinde de: - calităţile şi performanţele organelor de simţ ale cercetătorului; - nivelul cunoştinţelor şi experienţa acumulate de cercetător; - nivelul de dotare şi calitatea aparaturii de cercetare

disponibile; - maniera formată de sistematizare a cercetătorului; - receptivitatea culturală faţă de cercetare.

• Este un proces continuu, realizat pe întreg parcursul cercetării. Obligă la relaţionarea între abordarea sistemică, holistică şi

individualizat-structurată, între cea cauzal - deterministă şi cea hermeneutic-teleologică.

37

4.7. Măsurarea sau cuantificarea în economie

• Măsurarea sau cuantificarea ştiinţifică: traducerea în expresii calitative sau cantitative, cifrice sau simbolice a fenomenelor şi proceselor din economie şi administrarea afacerilor.

• Se realizează prin: indicatori, indici, relaţii, ecuaţii, parametri cu ajutorul unor metode şi tehnici specifice (calitative: tehnica concordanţei, a diferenţei, a variaţiilor concomitente, a gradientului sau soldului, interferarea prin analogie; cantitative: tehnica substituţiei în lanţ, balanţieră, a corelaţiei, cercetări operaţionale - simularea Monte Carlo, tehnici probabilistice, programarea matematică etc.).

38

4.8. Stabilirea unităţilor de analiză şi

eşantionarea • Unitatea de observare şi analiză: prestabilită şi

selectată pe bază de criterii şi tehnici potrivite. • Eşantion: subgrup de unităţi ale colectivităţii sau

populaţiei totale, special selectat, stabilit pe baza unor criterii şi tehnici specifice, care urmează a fi observat, studiat şi analizat în scopul obţinerii informaţiilor dorite asupra întregii colectivităţi.

• Conditii: reprezentativ şi sistematic. * Elementele planului de eşantionare: concepte, raţiuni şi

argumente, referinţe la populaţia vizată, tehnici şi instrumente de eşantionare.

* Principii de bază ale eşantionării: • selecţie aleatoare; • reproducerea fidelă a structurii şi caracteristicilor

populaţiei de bază.

39

4.9. Instrumente şi unităţi de măsură

• Măsura este rezultatul operaţiei de măsurare iar unitatea de măsură este instrumentul de bază cu ajutorul căruia se realizează măsurarea. Reperul fizic al unităţii de măsură este un instrument de măsură.

• Elementele masurarii:

- conceptul;

- unitatea de măsură;

- intrumentul de măsurare;

- procedeul de măsurare.

40

4.10. Tehnici şi instrumente de căutare şi

culegere a datelor

• Tehnici de culegere a datelor:

- tehnici de culegere mediată a datelor;

- tehnici de culegere prin contact direct;

- tehnici de simulare (bazate pe scenarii)

Tehnici mediate:

• Documente de prezentare şi popularizare;

• Statistici oficiale;

• Documente curente de gestiune;

• Rapoarte, studii şi sinteze ocazionale sau periodice;

• Arhive;

• Biografii şi autobiorgrafii.

41

Tehnici şi instrumente de căutare şi

culegere a datelor

Tehnici de culegere directă

- Observaţia (observarea): Cercetătorul alege, provoacă, înregistrează şi codifică după anumite reguli, comportamente, fapte, evenimente sau împrejurări caracteristice colectivităţii observate şi în funcţie de scopul şi obiectivele cercetării

- Interviul: structurat, nestructurat sau mixt

- Chestionarul: cu întrebări deschise sau închise, cu alegere prestabilită sau cu răspunsuri libere etc.

42

4.11. Construcţia modelului

• Model: instrument ştiinţific pentru reprezentarea unor realităţi care, prin scara şi complexitatea lor, depăşesc capacitatea de cuprindere a intuiţiei sau logicii cu care stăpânim realitatea

• Tipuri de model:

- imitativ (iconic): imagini mentale sau material-fizice;

- index: menţine doar caracteristicile esenţiale, cele care descriu componentele şi sistemele intime de relaţii;

- simbolic (ipoteză, lege, teorie): înlocuirea elemntelor sistemului cu simboluri definite şi relaţii logico-formale;

- cibernetic: sistem simbolic cu feed-back (auto-reglare);

- euristic: bazat pe un set de reguli intuitive.

43

Construcţia modelului

• Etapele modelării:

- definirea problemei;

- conceptualizare;

- analiza teoretică;

- selectarea şi exprimarea variabilelor;

- elaborarea ipotezelor;

- stabilirea structurii generale;

- parametrizarea (structura concretă a modelului sau estimarea);

- testarea verosimilităţii;

- interpretarea rezultatelor;

- aplicarea;

- revizuirea şi actualizarea soluţiei.

44

4.12. Metode de tratare şi analiză a datelor

I. ANALIZA CALITATIVĂ

1. Analiza comparativă:

- empirică (eşantioane, situaţii, cazuri, populaţii etc.);

- metodologică (strategii diferite de cercetare, între rezultate diferite obţinute prin metode diferite, la momente diferite etc.);

- teoretică (validarea rezultatelor cercetării prin teorii diferite). Sau:

- Funcţionalistă: identificarea influenţelor deterministe ale contextelor situaţionale şi logicilor de acţiune şi a cuantifica efectele;

- Culturalistă: evaluarea determinantelor mediului cultural asupra practicilor şi comportamentelor şi a asura efectele respective;

- Configuraţională: punerea în evidenţă a coerenţei sistemelor complexe; managementul resurselor umane în diferite contexte;

- Universalist/evoluţionistă: cercetarea unui număr finit de configuraţii, punerea în evidenţă a convergenţelor situaţionale;

45

Metode de tratare şi analiză a datelor

II. ANALIZA CANTITATIVĂ

1. Sistematizarea (gruparea, seria, tabelarea, graficul,

diagrama)

Rezultatele sistematizării sunt de tip serii, tabele, grafice,

diagrame etc. cuprinzând date ordonate după anumite criterii

2. Uniformizarea şi ajustarea

• Procedee de ajustare:

- media mobilă;

- graficul de ajustare;

- sporul mediu ;

- ritmul mediu ;

- cele mai mici pătrate.

46

V. Realizarea unui text ştiinţific

47

5.1. Rezultatele cercetării

5.2. Redactarea unui text ştiinţific

5.3. Reguli de redactare a textelor ştiinţifice

5.4. Anexe si elemente suport

5.1. Rezultatele cercetării • Rezultate:

- confirmarea sau infirmarea ipotezelor;

- obţinerea de soluţii formale sau practice;

- conturarea de recomandări, sugestii, linii de acţiune;

- identificarea de contradicţii, sau limite;

- sesizarea de noi direcţii de cercetare etc.

• Concluzii:

- sublinierea rezultatelor cercetării întreprinse;

- sistematizarea într-un subsistem coerent, integrat structurii generale a domeniului, a rezultatelor obţinute;

- marcarea diferenţelor faţă de ceea ce se realizase anterior, deci a contribuţiei efective a cercetătorului;

- evidenţierea unor limite, dificultăţi şi direcţii posibile de cercetare ce ar putea fi parcurse pentru o dezvoltare a teoriei, sau găsirea altor soluţii.

48

5.2. Redactarea unui text ştiinţific

• CONDIŢII ÎN REDACTAREA UNUI TEXT ŞTIINŢIFIC:

- Rigurozitatea: enunţuri exacte, corecte şi conforme cu sensul avut în vedere prin mesajul dorit;

- Coerenţa: logica de fond a tratării problemei şi aspectele de ordin lingvistic ale lucrării

- Completitudinea (integralitatea): realizarea unei abordari integrale a cercetării întreprinse

- Eleganţa stilului: combinarea între estetica textului şi caracterul personal (original), concret, focalizat şi adaptat al acestuia;

- Corectitudinea: elementele de fond şi de formă a prezentării; folosirea şi definirea conceptelor, scrierea şi interpretarea simbolurilor şi relaţiilor de calcul, sistematizarea ideilor, tipologizarea unor elemente structurale sau de ordine;

- Onestitatea: caracterului cercetătorului: discernământ şi buna credinţă;

49

5.3. Reguli de redactare a textelor ştiinţifice

• 5.4.1. Abrevieri, Codificări, Simboluri - apud (după), pentru citatele reproduse după alţi autori sau în cazul unor informaţii sau referinţe din autori ale căror lucrări nu au fost direct studiate. - cf. sau conf. (compară sau confruntă, în latină), pentru a face o trimitere la o sursă sau o lucrare de referinţă în care pot fi găsite detalii şi elemente lămuritoare cu privire la aspectul avut în vedere. - e.g. (de exemplu), în cazul unei enumerări cu caracter exemplificator; - etc. - et cetera sau et caetera = "si celelalte lucruri", si restul" sau "si asa mai departe") - se pune dupa o enumerare de lucruri, obiecte, fapte care poate continua implicit; - et al. - et alii, cu sensul de "si altii" - dupa o enumerare de nume de persoane care poate continua in maniera implicita; - ibid (în acelaşi loc - ibidem) aceeaşi sursă (invocata anterior) pentru un citat sau o informaţie folosită în text.

50

Reguli de redactare a textelor ştiinţifice

• 5.4.2. Simboluri: elemente speciale de codificare (abreviere) cu ajutorul cărora se operează în demersurile formale (demonstraţii logice sau formale). Reguli în economie:

1. Termeni, concepte şi definiţii consacrate: simbolurile intrate în uzul internaţional, fără precizări suplimentare sau amendamente: K - capital (în general, ca factor de producţie); L-factor de muncă (u.s.); i-coeficient (rată) de actualizare; r-rentabilitate, randament;

2. Corectarea sensului pentru unele concepte sau definiţii poate fi marcată printr-un asterisc ataşat simbolurilor intrate în uz cu semnificaţia de bază;

3. Pentru desemnarea unor mărimi absolute:numai litere mari din alfabetul latin etc.

51

Structura orientativă a unei disertaţii

52

- Rezumat (lb română)

- Executive summary (lb. engleză, franceză sau germană)

- Mulțumiri

- Cuvinte-cheie

- Conținut:

o stadiul curent al cercetării în materie

o natura cercetării (conceptuală, metodologică, de testare, de aplicare empirică etc.)

o scopul și obiectivele cercetării

o metodologia/tehnologia utilizată

o sursa și calitatea datelor empirice utilizate (dacă este cazul)

o corpul propriu-zis al cercetării

o evidențierea rezultatelor obținute și a gradului și calității de atingere a scopului și

obiectivelor propuse

o evidențierea contribuțiile proprii aduse la cercetare, pe clase de contribuții

o impactul prezumat al cercetării

o direcții de cercetare pentru viitor în materie

- Lista bibliografiei studiate

- Anexe grafice (dacă este cazul)

- Anexe statistice (dacă este cazul)

- Anexe matematice (dacă este cazul)

- Glosar de termeni (dacă este cazul)

- Indice de nume și de termeni

- Indice de figuri

- Indice de tabele

Etica cercetarii ştiinţifice Trei concepte de bază definesc conduita etică: Protecţia subiecţilor, prin:

- confidenţialitate: informaţiile „crude” furnizate de actorii sociali (ceea ce

povestesc ei) sunt cunoscute doar de operatori şi membrii echipei de cercetare

; nu sunt făcute publice decît rezultatele obţinute în urma prelucrărilor ; uşor de

realizat în cazul anchetelor prin chestionar, dar mai dificilă în cazul cercetărilor

calitative; nu e necesară întotdeauna (dacă nu există nici un risc real pentru

actorii sociali, ori dacă ei îşi asumă riscurile, după ce au fost informaţi corect);

- anonimat: informaţiile „crude” pot fi dezvăluite (putem reproduce pasaje

lungi din interviuri), dar numele actorilor sociali (persoane, institutii, organizaţii,

colectivităţi) nu sunt dezvăluite; nimeni în afara de cercetători nu poate face cu

certitudine legătura între o relatare şi un actor social; anonimizarea începe

chiar din momentul înregistrării datelor (în fişele sau notele de observaţie, în

transcrierea interviurilor) – numele actorilor sociali sunt şterse sau modificate;

nu e nici posibil nici necesar întotdeauna.

- consimţământul informat al subiectului sau al tutorelui legal: acesta

trebuie să accepte să fie intervievat, observat etc., după ce i s-au furnizat toate

detaliile cu privire la: instituţia care girează cercetarea; tema, scopul şi

beneficiarul cercetării; ce se întâmplă cu înregistrările, în ce fel vor fi citate

extrasele din interviuri etc.

53

Prevederi legislative privind etica in

cercetare Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare

Normele de bună conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare includ:

a) norme de bună conduită în activitatea ştiinţifică;

b) norme de bună conduită în activitatea de comunicare, publicare, diseminare şi popularizare ştiinţifică,

c) norme de bună conduită în activitatea de evaluare şi monitorizare instituţională a cercetării-dezvoltării, de evaluare şi monitorizare de proiecte de cercetare-dezvoltare obţinute prin acţiuni din cadrul Planului Naţional de Cercetare, d) norme de bună conduită în funcţiile de conducere în activitatea de cercetare-dezvoltare;

e) normele de bună conduită privind respectarea fiinţei şi demnităţii umane, evitarea suferinţei animalelor şi ocrotirea şi refacerea mediului natural şi a echilibrului ecologic.

54

Abateri de la norme

Abaterile de la normele de bună conduită:

a) plagiatul;

b) autoplagiatul;

c) includerea în lista de autori a unei publicaţii ştiinţifice a unuia sau mai multor coautori care nu au contribuit semnificativ la publicaţie ori excluderea unor coautori care au contribuit semnificativ la publicaţie;

d) includerea în lista de autori a unei publicaţii ştiinţifice a unei persoane fără acordul acesteia;

e) publicarea sau diseminarea neautorizată de către autori a unor rezultate, ipoteze, teorii ori metode ştiinţifice nepublicate;

f) introducerea de informaţii false în solicitările de granturi sau de finanţare, în dosarele de candidatură pentru abilitare, pentru posturi didactice universitare ori pentru posturi de cercetare-dezvoltare.

55

Sugestii bibliografice

• Fabrice Buschini, Serge Moscovivi, Metodologia științelor

socio-umane, Ed. Polirom, Iași, 2007

• Oscar Hoffman, Gheorghe Popescu, Probleme de

metodologie în analiza realității sociale, Editura

Universitară, București, 2009

• Ana-Lucia Ristea, Valeriu Ioan-Franc Editura Expert,

București, 2006

• Don E. Ethridge, Research Methodology in Applied

Economics, Blackwell Publishing House, London, 2004

• Bruno S. Frey, Why Economists Disregard Economic

Methodology, WP nr. 58, Institute for Empirical Research in

Economics, University of Zurich, September 2010

56