DEFINIŢII PRIVIND CERCETAREA, DEZVOLTAREA, INOVAREA

dr. Aurel Pisoschi prof.univ.dr. Emilian M. Dobrescu

1. Consideraţii generale asupra definiţiilor privind cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea, inovarea şi activitatea de planificare strategică a acestora

Conform definiţiei dată în enciclopedie [1] cercetarea este un proces activ şi sistematic pentru a descoperi, interpreta sau revizui fapte, evenimente, comportamente sau teorii, sau să facă aplicaţiile practice cu ajutorul unor astfel de fapte, legi sau teorii.

În iunie 1963, Organizaţia de Cooperare şi de Dezvoltare Economică a organizat o reuniune a unor experţi naţionali din domeniul statisticii cercetării-dezvoltării (C-D) în vila Falconieri din localitatea Frascati, Italia. Rezultatul acestei reuniuni a fost realizarea primei lucrări intitulate “Metodă tip propusă pentru anchete asupra cercetării şi dezvoltării”, lucrare cunoscută şi sub numele de Manualul Frascati [2], disponibil şi sub formă electronică pe site-ul web al O.C.D.E. Manualul Frascati, ca rezultat al eforturilor experţilor din domeniu, este azi o referinţă importantă pentru foarte multe ţări, chiar nemembre ale organizaţiei (menţionăm inclusiv participarea Comisiei Comunităţii Europene la lucrările O.C.D.E., conform art.13 al Convenţiei O.C.D.E). În afara acestui manual, au mai fost realizate alte două, denumite după oraşele în care s-au întrunit grupurile de experţi: Manualul Oslo (care are ca obiect de analiză inovarea) [3] şi Manualul Canberra (cu obiect de studiu resursele umane ale sistemului C-D) [4]. Aceste manuale prezintă definiţiile unanim acceptate în ţările O.C.D.E., în ţările U.E. cât şi în alte ţări şi preluate, ca atare, de Eurostat, organism specializat al U.E.

Spre exemplu, Manualul Canberra ţine cont atât de experienţa, cât şi de polii de interese ale organizaţiilor internaţionale, ca U.N.E.S.C.O., Biroul Internaţional al Muncii, Comisia Europeană (DGXII şi Eurostat) sau ale unor direcţii şi organisme ale O.C.D.E., cum ar fi Direcţia pentru ştiinţă, tehnologie şi industrie, Direcţia pentru educaţie, muncă şi afaceri sociale etc.

Amintim aceste lucruri pentru a arăta că la nivel mondial a existat şi există preocuparea constantă de a defini noţiunile specifice cercetării (pentru a avea un sistem unitar de referinţă) şi că, aceste definiţii ar trebui preluate ca atare, ele reprezentând de fapt experienţa celor mai avansate ţări din lume (începând cu anul 1963 în cazul manualului Frascati).

Manualul Frascati, ediţia 2002, defineşte astfel cercetarea şi dezvoltarea aexperimentală, în capitolul 2 intitulat “Definiţii şi convenţii de bază”: Cercetarea şi dezvoltarea experimentală (C-D) înglobează lucrările de creaţie făcute în mod sistematic în vederea înbogăţirii ansamblului de cunoştinţe, inclusiv cunoaşterea omului, a culturii şi a societăţii, precum şi utilizarea acestor cunoştinţe pentru noi aplicaţii. Termenul C-D

1

acoperă trei activităţi: cercetarea fundamentală, cercetarea aplicativă şi dezvoltarea experimentală.

Cercetarea fundamentală constă în lucrări experimentale şi teoretice realizate în principal în vederea dobândirii de noi cunoştinţe asupra bazelor fenomenelor şi faptelor observabile fără a prevedea o aplicaţie sau o utilizare specială. Cercetarea fundamentală analizează proprietăţi, structuri şi relaţii pe baza cărora se formulează şi se pun la încercare ipoteze, teorii sau legi.

Rezultatele cercetării fundamentale nu sunt, în general, negociate şi se comunică în mod obişnuit prin intermediul sesiunilor ştiinţifice, în publicaţii, reviste ştiinţifice sau sunt schimbate direct între organisme sau persoane interesate. În unele circumstanţe, difuzarea rezultatelor cercetării fundamentale poate să fie restrânsă, din raţiuni de securitate.

Cercetarea fundamentală (denumită de unii oameni de ştiinţă şi cercetare de bază) analizează proprietăţi, structuri şi relaţii în vederea formulării şi supunerii la încercări a diferitelor ipoteze, teorii sau legi. Menţiunea din definiţie ”fără a prevedea o aplicaţie sau o utilizare specială” este esenţială deoarece executantul nu cunoaşte în mod necesar aplicaţiile efective în momentul când realizează cercetarea. Cercetarea fundamentală poate fi dirijată către diferite domenii de interes general, cu un obiectiv explicit - realizarea unei palete largi de aplicaţii,şi poartă numele, în acest caz, de cercetare fundamentală orientată. Pentru a putea distinge cercetarea fundamentală pură, de cea fundamentală orientată, manualul Frascati precizează:

- cercetarea fundamentală pură este executată în vederea obţinerii de progrese în cunoaştere, fără intenţia de a realiza avantaje economice sau sociale pe termen lung, fără eforturi pentru aplicarea rezultatelor acestei cercetări şi nici pentru a le transfera către sectoare însărcinate cu punerea în aplicare;

- cercetarea fundamentală orientată se face în speranţa că ea va ajunge la o bază largă de cunoaştere care va permite rezolvarea problemelor sau concretizarea oportunităţilor de azi sau din viitor.

Datorită “orientării” unei categorii a cercetării fundamentale, o parte importantă a oamenilor de ştiinţă consideră că nu există o demarcaţie netă între cercetarea fundamentală şi cea aplicată, cea de a doua având izvorul în prima [5,6].

Cercetarea aplicată este îndreptată spre un obiectiv sau scop practic determinat şi cuprinde lucrări originale realizate pentru a obţine cunoştiinţe noi. Rezultatele unei cercetări aplicate conduc, în primul rând la un produs unic sau un număr limitat de produse, de operaţii, metode sau sisteme. Acest tip de cercetare permite transpunerea în formă operaţională a ideilor. Cunoştinţele sau informaţiile rezultate din cercetarea aplicată sunt adesea brevetate, dar pot, în acelaşi timp, să fie considerate secrete.

Cercetarea aplicată este deci întreprinsă fie pentru a determina utilizările posibile ale rezultatelor cercetărilor fundamentale, fie pentru stabilirea metodelor sau mijloacelor noi, permiţând atingerea obiectivelor determinate. Rezultatele cercetărilor aplicate se referă în primul rând la un produs unic sau la un număr limitat de produse, de operaţii, de metode sau de sisteme. Rezultatele acestor cercetări, cunoştinţele, informaţiile obţinute sunt adesea brevetate, dar pot, de asemenea, să fie păstrate secrete.

Dezvoltarea experimentală constă în lucrări sistematice bazate pe cunoştinţe existente obţinute prin cercetare şi/sau experienţă practică, cu scopul de a lansa

2

fabricarea de noi materiale, produse sau dispozitive, de a stabili noi procedee, sisteme şi servicii sau de a le ameliora considerabil pe cele deja existente.

Cercetarea-dezvoltarea cuprinde în acelaşi timp C-D formală a unităţilor de C-D şi C-D informală sau ocazională a altor unităţi.

Manualul Frascati, defineşte şi un număr important de activităţi conexe care, deşi sunt bazate pe ştiinţă şi tehnologie, trebuie disociate de sistemul C-D:

- activităţi de învăţământ şi formare, cu excepţia cercetărilor doctoranzilor care trebuie luate în considerare ca activităţi C-D;

- alte activităţi ştiinţifice şi tehnologice conexe, cum ar fi colectarea de date de interes general, indexarea, înregistrarea, clasificarea, difuzarea, traducerea, analiza, evaluarea, realizate de servicii bibliografice, de brevete, de difuzare a informaţiei ştiinţifice, de conferinţe ştiinţifice. Există şi în acest caz excepţia dată de acele activităţi care sunt realizate exclusiv pentru susţinerea C-D (spre exemplu, pregătirea raportului original asupra rezultatelor cercetării va fi inclus în activitatea de C-D). În mod similar, nu sunt activităţi de C-D analizele practicate obişnuit pentru materiale, compuşi, produse, sol, atmosferă etc., studiile de fezabilitate, cu excepţia celor bazate pe cercetare, lucrările de practică curentă şi de aplicare obişnuită a cunoştinţelor medicale specializate, studiile de natură politică cum ar fi studiile de analiză şi evaluare a programelor, a activităţii ministerelor sau altor instituţii etc., cât şi activităţile curente legate de calculatoare;

- alte activităţi industriale, împărţite în două grupe: lucrări de inovare şi producţia cu activităţile conexe ei (cum ar fi studiul de piaţă);

- administrarea şi alte activităţi de susţinere, care cuprind activităţile conduse de ministere, organizaţii de cercetare, fundaţii etc., de gestionare şi distribuire a fondurilor către executanţi, dar şi activităţile de susţinere indirectă cum ar fi transportul, intermedierea, curăţenia, reparaţiile, întreţinerea, paza etc.

Deşi conform manualului Frascati, activitatea de învăţământ nu face parte din cercetare-dezvoltare, este greu de stabilit graniţa dintre cercetare-dezvoltare şi învăţământ/formare din învăţământul superior, plecând de la ideea că cele două activităţi sunt stâns legate: o bună parte dintre profesori exercită ambele activităţi şi baza materială (clădiri, instrumente, echipamente) este folosită pentru ambele activităţi. Această dificultate apare într-un număr de cazuri cum ar fi cel al doctoranzilor, al supervizării lucrărilor şi proiectelor de licenţă/master de către personalul universitar, al îngrijirilor medicale specializate în spitale (clinici) universitare, unde participă şi studenţi. Condiţia principală ca aceste tipuri de activitate să fie considerate activităţi de cercetare-dezvoltare este ca ele să fie direct legate de un proiect care să aibă caracter de noutate.

Manualul Frascati pune la îndemâna cercetătorilor, evaluatorilor şi statisticienilor criteriile complementare după care se pot distinge activităţile de C-D (realizate printr-un proiect) de activităţile ştiinţifice, tehnologice şi industriale conexe (vezi Tabelul I).

Tabel I - Criterii complementare pentru a separa activităţile de C-D de alte activităţi ştiinţifice, tehnologice şi industriale

Număr Tipul de criteriu

3

curent1. Care sunt obiectivele proiectului?

2.

În proiect există un element nou sau inovator? Se referă la fenomene, structuri sau relaţii necunoscute până în prezent?Constă în aplicarea într-o manieră nouă de cunoştinţe şi tehnici deja dobândite?Există o mare probabilitate ca proiectul să deschidă o nouă înţelegere (mai largă sau aprofundată) a fenomenelor, relaţiilor, sau principiilor de tratare susceptibile de a interesa mai mult decât o organizaţie?Sunt rezultatele brevetabile?

3. Care este tipul de personal afectat acestui proiect?4. Care sunt metodele utilizate?5. Sub titlul cărui program este finanţat proiectul?6. În ce măsură concluziile şi rezultatele acestui proiect vor avea un

caracter general?7. Ar fi mai normală clasificarea proiectului în altă categorie de activităţi

ştiinţifice, tehnologice sau industriale?

Se observă cu uşurinţă clasificarea pe mai multe tipuri a criteriilor. Astfel, criteriul al doilea este referitor, în exclusivitate, la caracterul original, de noutate, al proiectului.

Aplicarea acestor criterii, de exemplu în domeniul medicinii, poate fi ilustrată cu următoarele exemple:

- o autopsie de rutină, care serveşte la stabilirea cauzei unui deces, relevă o practică curentă şi nu este considerată cercetare-dezvoltare; autopsia efectuată în vederea studierii cauzei (cauzelor) mortalităţii, în particular cu scopul de a constata efectele secundare ale unui tratament contra cancerului este considerată însă cercetare;

- controalele obişnuite cum ar fi recoltarea de sânge sau examenele bacteriologice prescrise de un medic nu sunt activităţi de cercetare-dezvoltare, dar un program special de recoltare întreprins cu ocazia introducerii unui nou produs farmaceutic este considerat ca făcând parte din cercetare-dezvoltare.

Demarcaţia dintre cercetare-dezvoltare şi activităţile industriale este ceva mai uşor de stabilit deşi în numeroasele sectoare ale activităţilor industriale este uneori dificil de a determina acea parte de noutate dintr-un produs sau dintr-o tehnologie ce poate fi luată în considerare.

Demarcarea dintre cercetare-dezvoltare de alte activităţi industriale este supusă şi ea unor criterii după care se exclud din C-D acele activităţi care, deşi fac parte din procesul de inovare, nu fac apel la C-D. Aceste situaţii sunt ilustrate de activităţi de tipul: depunerea de brevete, concesiunea de licenţe, studii de piaţă, pregătirea lansării în fabricaţie.

Baza practică de determinare a liniei de demarcaţie a fost stabilită de Fundaţia Naţională pentu Ştiinţă (N.S.F.) din S.U.A. care a introdus următoarea regulă: “Dacă obiectivul principal al lucrărilor este de a aduce noi îmbunătăţiri tehnice produsului sau procedeului, lucrările se încadrează în definiţia C-D. Dacă, din contră, produsul, procedeul sau abordarea sunt în mare parte “fixate” şi obiectivul principal este de a găsi

4

soluţii, de a stabili planuri de preproducţie sau de a se asigura că sistemul de producţie sau control funcţionează bine nu este vorba de C-D”.

În cazul demarcaţiei de alte activităţi industriale, conform regulei introdusă de N.S.F., trebuie să amitim câteva cazuri particulare. Un prim caz este cel al prototipului.

Prototipul este definit ca un model original care are toate calităţile tehnice şi toate caracteristicile de funcţionare ale noului produs. Deoarece, de regulă, până la rezultatul final se execută mai multe tipuri, până când se obţine produsul corespunzător, concepţia, construcţia şi încercările prototipurilor se încadrează în activităţi de C-D.

În cazul instalaţiilor pilot construcţia şi utilizarea fac parte din activităţile de C-D atât timp cât obiectivul principal este dobândirea de experienţă şi strângerea de date tehnice sau de altă natură pentru verificarea ipotezelor, elaborarea unor noi formule de produs, stabilirea unor noi specificaţii de produs, conceperea de echipamente şi structuri speciale necesare unui procedeu nou, redactarea modului de lucru sau a manualelor de exploatare. În acelaşi mod, se pune problema în cadrul instalaţiilor pilot costisitoare sau a proiectelor la scară mare. Construcţia lor nu este considerată în totalitate ca activitate C-D. Ca exemple, se pot da construirea de centrale nucleare sau spărgătoare de gheaţă. Producţia cu titlul de încercare, detecţia defecţiunilor, utilajul şi ingineria industrială sunt activităţi industriale care pot, în anumite condiţii, să conţină activităţi de C-D.

Studiile clinice sunt necesare înainte de a introduce pe piaţă medicamente, vaccinuri sau tratamente noi şi reprezintă supunerea acestor produse unor încercări sistematice pe subiecţi umani voluntari pentru a se asigura de siguranţa şi eficacitatea produselor. Studiile clinice cuprind patru faze, din care numai ultima, care se desfăşoară după autorizarea producţiei, nu face parte din C-D. Dacă şi în această fază, prin continuarea studiilor se obţin progrese ştiinţifice sau tehnologice, se poate considera şi faza a patra ca făcând parte din C-D.

Administrarea şi alte activităţi de susţinere precum cele ale ministerelor, altor instituţii de administrare (conducere) a cercetării ca şi activităţile de susţinere indirectă nu fac parte din activităţile de C-D. Dacă unele activităţi, cum ar fi acelea de bibliotecă sau servicii de informatică, sunt exclusiv destinate sistemului de C-D, atunci ele sunt cosiderate ca parte a C-D.

În concluzie, problemele ridicate de cele trei categorii (cercetare fundamentală, aplicată şi dezvoltare tehnologică) se referă nu atât la definirea lor, ci la determinarea graniţelor care le separă, atât între ele, cât şi de alte activităţi. Cea mai grea delimitare este aceea dintre tipurile de cercetare deoarece au până la un punct acelaşi obiect, aceleaşi scopuri şi se realizează cu acelaşi personal. Manualul Frascati prezintă următorul exemplu pentru a delimita tipurile de activităţi: determinarea lanţului aminoacizilor dintr-o moleculă de anticorpi este o cercetare fundamentală. Lucrările întreprinse pentru a diferenţia anticorpii corespunzători diferitelor afecţiuni devine cercetare aplicată. Descoperirea unei metode de obţinere prin sinteză a anticorpilor corespunzători unei afecţiuni, pe baza a ceea ce se ştie despre structura sa, cât şi studiile clinice de verificare a acestor anticorpi de sinteză asupra voluntarilor este dezvoltarea experimentală.

5

Inovarea este un concept şi un mod de acţiune specific, care a fost analizat şi definit în Manualul Oslo [3]. Manualul distinge inovarea Tehnologică de Produs şi inovarea de Proces, prescurtate împreună, inovare TPP.

Prin inovare tehnologică de produs se înţelege punerea la punct/comercializarea unui produs mai performant cu scopul de a furniza consumatorului servicii în mod obiectiv noi sau ameliorate.

Prin inovare tehnologică de procedeu se înţelege punerea la punct/adoptarea de metode de producţie sau de distribuţie noi, sau în bună măsură ameliorate. Ea poate face să intervină schimbări care afectează separat sau simultan materialele, resursele umane sau metodele de lucru.

Rezultatul trebuie să fie semnificativ în ceea ce priveşte nivelul de producţie, calitatea produselor sau costurile de producţie şi de distribuţie. Sunt excluse schimbările pur estetice, fenomenele de modă, schimbările organizaţionale etc.

Inovarea ştiinţifică şi tehnologică poate fi considerată ca transformarea unei idei: - într-un produs nou sau îmbunătăţit, introdus pe piaţă;- într-un procedeu operaţional nou sau îmbunătăţit utilizat în industrie

sau în comerţ;- într-un nou demers în privinţa unui serviciu social.

Ţările dezvoltate, U.E., pun un mare accent pe procesul de inovare şi pe crearea de întreprinderi inovante [7-9] considerându-se pe bună dreptate că inovarea este un proces complex, care continuă pe cel de cercetare, făcând practic legătura sistemului de C-D cu piaţa, permiţând astfel transformarea progreselor cercetării în beneficii pentru societate. România are şi ea, alături de alte ţări candidate (între timp unele admise în U.E.), o “foaie de parcurs”, rezultatele până în martie 2002 fiind prezentate într-un raport al Comisiei Europene [10], iar după acest an existând alte rapoarte [11-13] şi referinţe despre România [14-18].

După prima sa aplicaţie mondială, inovarea TPP se răspândeşte - prin intermediul mecanismelor pieţei sau în alt mod - în alte ţări şi regiuni precum şi în diferite industrii, pieţe şi firme. Această răspândire este denumită difuzie. Se menţionează că fără difuzie inovarea TPP nu va avea impact economic.

UNESCO defineşte activităţile ştiinţifice şi tehnice (care, de fapt, includ activităţile de cercetare-dezvoltare), astfel: activităţi sistematice strâns legate de producţie, promovare, difuzie şi aplicare a cunoştinţelor ştiinţifice şi tehnice în toate domeniile ştiinţei şi tehnologiei. Ele includ activităţile precum cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea experimentală, învăţământul şi formarea ştiinţifică şi tehnică şi serviciile tehnice şi ştiinţifice.

Organizaţia Naţiunilor Unite, prin Departamentul pentru afaceri economice şi sociale, emite următoarea definiţie pentru cercetare-dezvoltare: orice activitate sistematică creativă, întreprinsă cu scopul de a îmbogăţi cunoaşterea, inclusiv cunoaşterea omului, culturii şi societăţii şi utilizarea acestor cunoştinţe pentru a construi noi aplicaţii. Include cercetare fundamentală, cercetare aplicativă în domenii cum ar fi agricultura, medicina, industria chimică şi dezvoltarea experimentală conducând la noi produse.

Resursele umane înalt calificate constituie factorul esenţial al creaţiei şi al difuziei cunoştinţelor ştiinţifice şi tehnologice. Resursele umane constituie atât legătura dintre progresul tehnologic şi creşterea economică, cât şi între dezvoltarea societăţii şi

6

protecţia mediului [4]. Începând cu anii ‘60, numărul de cercetători, de ingineri din sistem, devine un indicator extrem de important în evaluarea eforturilor făcute de diferitele ţări în domeniul ştiinţific şi tehnologic. Astăzi, alături de acest parametru se iau în considerare şi alte fenomene ca “exodul elitelor” sau ”îmbătrânirea personalului”.

Un raport din anul 1992 al O.C.D.E. intitulat “Tehnologia şi economia: relaţii determinante” sublinia că o ofertă adecvată de resurse umane, care au primit o instruire şi o formare adecvate, reprezintă un parametru esenţial pentru inovare.

“Stocul” de Resurse umane din Ştiinţă şi Tehnologie (R.U.Ş.T.) cât şi “intrările” sunt considerate ca o resursă esenţială care condiţionează evoluţia economică, cea tehnologică şi în final bunăstarea colectivităţii. Mărimea, compoziţia şi utilizarea rezervelor de R.U.Ş.T. permit evaluarea potenţialului naţional. Manualul Canberra arată principalii factori de care depind resursele umane din ştiinţă şi tehnologie:

- tendinţele demografice generale pot servi la proiectarea ofertei viitoare de studenţi;

- legătura dintre învăţământul superior şi piaţa muncii (în special către ştiinţă şi tehnologie) se face prin măsurarea fluxului de absolvenţi absorbiţi de către piaţă şi este un indicator ce trebuie luat în seamă şi analizat;

- atitudinea studenţilor (absolvenţilor) faţă de sistemul de cercetare-dezvoltare, atitudine determinată de nivelul salariilor, dotarea laboratoarelor, modul defectuos şi discreţionar de a conduce unele unităţi etc.;

- caracteristicile “stocului” de resurse umane (vârstă, distribuţie pe domenii de specializare, pe competenţe etc.) dau măsura sistemului. Ţările dezvoltate din Europa sunt puternic preocupate de îmbătrânirea cadrelor, cât şi de exodul de competenţe către continentul american (S.U.A şi Canada) şi caută să ia măsuri în consecinţă;

- restructurarea economică influenţează puternic resursele umane, în mod direct sau indirect, prin dispariţia cererii de cercetare-dezvoltare. Tot aici trebuie luate în seamă dezechilibrele ce pot apare pe piaţa muncii, determinate de lipsă de cadre sau de şomaj.

Şomajul, ca o neutilizare a resurselor, mai ales printre tinerii absolvenţi, va avea consecinţe grave pe termen mediu şi lung, generând de cele mai multe ori şi lipsa anumitor competenţe în anumite domenii.

Cuvântul educaţie este definit de UNESCO drept comunicarea organizată şi susţinută, vizând să determine învăţarea. Învăţământul de gradul al treilea se referă la studiile postliceale universitare care se încheie cu o diplomă (licenţă sau echivalent) cât şi cele superioare acestora. El începe de regulă la 17-18 ani şi durează cel puţin 3 ani obţinându-se cel puţin un prim grad universitar.

Conform manualului Canberra, R.U.Ş.T. se compune din: a) persoane care au făcut studii complete de gradul trei într-un domeniu

de studiu al ştiinţei şi tehnologiei;b) persoane care fără a avea calificare formală (diplomă) exercită

profesiuni ştiinţifice şi tehnice pentu care, în mod obişnuit, trebuie să aibă calificare.

Dacă prima categorie este uşor de înţeles, cea de a doua categorie trebuie exemplificată cu următoarele: director de vânzări care nu are studii universitare dar care

7

are o experienţă suficientă obţinută în timpul serviciului; programator, care nu are studii universitare etc.

Nu fac parte din R.U.Ş.T. persoanele care, deşi exercită activităţi legate de C-D, aceste activităţi nu sunt relevante pentru C-D: secretar(ă), bibliotecar, operator în servicii de date, etc., chiar dacă au studii superioare. R.U.Ş.T. sunt împărţite de manualul Canberra în resurse umane în ştiinţă şi tehnologie de nivel universitar şi de nivel tehnician. Linia de demarcaţie între cele două categorii este dată de nivelul de educaţie şi deci, de competenţe.

Personalul din sistemul de C-D face parte, conform standardelor internaţionale elaborate de U.E. (ISCO-88-COM) şi de ONU (ISCO-88), din grupa majoră a 2-a –specialişti cu ocupaţii intelectuale şi ştiinţifice: Această mare grupă cuprinde profesiunile ale căror sarcini principale necesită, pentru ducerea lor la îndeplinire, cunoştinţe de înalt nivel în domeniul ştiinţelor fizice, ale vieţii, sau ştiinţelor sociale şi umane. Aceste sarcini constau în a îmbogăţi cunoştinţele dobândite, în a pune în practică concepte şi teorii pentru rezolvarea problemelor sau, prin procesul de învăţământ, în a asigura propagarea sistematică a acestor cunoştinţe.

Conform Clasificării ocupaţiilor din România [19], Grupa majoră 2 cuprinde specialiştii cu ocupaţii intelectuale şi ştiinţifice care îndeplinesc sarcini profesionale care necesită cunoştinţe de înalt nivel în ştiinţe fizice, biologice, sociale şi umane; întreprind analize şi cercetări, elaborează concepte, teorii şi metode; aplică în practică cunoştinţele dobândite sau avizează lucrări realizate în domeniul respectiv; predau în învăţământ de diverse grade, teoria şi practica uneia sau mai multor discipline; instruiesc şi educă persoane handicapate; oferă consultaţii în domeniul comercial, juridic şi social; crează şi interpretează opere de artă; susţin comunicări ştiinţifice şi întocmesc rapoarte. Grupa majoră 2 trece în revistă toţi specialiştii care se încadrează în criteriile enumerate pe tipuri de specialităţi, menţionând şi cercetătorii, asistenţii de cercetare, inginerii de cercetare, pe domenii de activitate.

UNESCO defineşte astfel personalul ştiinţific şi tehnic: ansamblu de persoane care participă direct la activităţile de Ştiinţă-Tehnologie în cadrul unei instituţii sau unei unităţi şi care primeşte o remuneraţie în contrapartidă. Acest personal cuprinde oamenii de ştiinţă, inginerii, tehnicienii şi personalul auxiliar.

Resursa umană poate fi diferenţiată în două categorii:- în sens larg, este totalitatea celor care îndeplinesc condiţiile de studii şi

competenţe, reprezentând bazinul din care se recrutează personalul din ştiinţă şi tehnologie;

- în sens restrâns, este totalitatea celor care lucrează în sistem şi care îndeplinesc condiţiile de studii specifice postului şi condiţiile de competenţă.

Este evident că prima categorie include pe cea de a doua. Definiţia cercetătorilor este: profesionişti angajaţi în conceperea sau crearea unei noi cunoaşteri, a unor produse, procese, metode şi sisteme şi în managementul proiectelor acestora [20]. Definiţia menţionată acoperă activităţi profesionale din domeniile cercetare fundamentală (de bază), cercetare aplicativă, cercetare strategică, dezvoltare experimentală şi transfer de cunoştinţe, incluzând capacităţile de inovare şi de expertizare. Conform terninologiei EUROSTAT, cercetătorul este specialistul care lucrează la concepţia sau la crearea de cunoştinţe, de produse, procedee, metode şi

8

sisteme noi, precum şi la gestiunea proiectelor respective. Din această categorie fac parte şi cadrele de conducere şi aministratorii, care desfăşoară activităţi de planificare şi de gestionare a aspectelor stiinţifice şi tehnice a lucrărilor cercetătorilor, precum şi studenţii cu diplomă (absolvenţi ai ciclului I), având activităţi de cercetare-dezvoltare (aceştia vor fi raportaţi eparat). Prin convenţie, orice membru al forţelor armate, care execută activităţi de cercetare-dezvoltare şi posedă calificări asemănătoare, trebuie să fie inclus în această categorie.

Recomandarea Comisiei 2005/251/CE [21], intitulată „Cu privire la carta europeană a cercetătorului şi un cod de conduită pentru recrutarea cercetătorilor” recurge la definiţia internaţională recunoscută, conform manualului Frascati. În consecinţă, cercetătorii sunt descrişi ca mai sus [20]. Mai specific, recomandarea priveşte toate persoanele profesional ocupate în C-D în oricare stadiu al carierei lor, independent de clasificarea lor. Această definiţie cuprinde orice activitate în domeniile “cercetării fundamentale”, a “cercetării strategice”, a “cercetării aplicate”, a “dezvoltării experimentale” şi a “transferului de cunoştinţe”, inclusiv inovarea şi activităţile de consiliere, de supervizare şi de învăţământ, administrarea cunoaşterii şi a drepturilor de proprietate intelectuală, exploatarea rezultatelor cercetării sau jurnalismul ştiinţific.

O distincţie s-a stabilit între cercetător începător şi cercetător experimentat:- termenul de “cercetător incepător” face referinţă la cercetătorii în

cursul primilor 4 ani (echivalent în program integral) ai activităţii lor de cercetare, inclusiv perioada de formare ca cercetător;

- termenul de “cercetător experimentat” a fost definit ca fiind cercetătorul care are minimum 4 ani de experienţă în cercetare (echivalent în program integral) după obţinerea unei diplome universitare care îi da accesul la studii doctorale în ţara în care diploma universitară a fost obţinută sau cercetători având deja titlul de doctor, indiferent de timpul consacrat obţinerii diplomei de doctorat.

J.D. Bernal, în cartea sa, “Ştiinţa în istoria societăţii” (Editura Politică, Bucureşti, 1964) arată că în limba engleză, în anul 1840, s-a introdus termenul de scientist de către Whewell. Acesta, în lucrarea sa Filozofia ştiinţelor inductive spune: ”Avem mare nevoie de un nume pentru a înfăţişa pe cel care se îndeletniceşte cu ştiinţa în general. Eu aş fi de părere să-i zicem scientist (om de ştiinţă)”. Astăzi, în lume, termenul de scientist este larg răspândit şi defineşte persoana care are o profesiune de sine stătătoare ce presupune, alături de alte calităţi, o îndelungată pregătire.

Semnalăm şi o definiţie belgiană a proiectului, înţeles ca ansamblu de documente emise de către un iniţiator care descrie în termeni de produs, de procedeu sau de serviciu, atât obiectivele de urmat şi mijloacele umane, cât şi materialele necesare la realizarea acestora [22].

Alături de această definiţie, în actul normativ citat mai semnalăm definiţia cercetării industriale de bază ca fiind activitatea teoretică sau experimentală originală al cărei obiectiv este achiziţia de cunoştinţe noi sau mai buna cunoaştere a legilor ştiinţei şi tehnologiei în aplicarea lor eventuală într-un sector industrial sau în activităţile unei întreprinderi date.

2. Definiţii specifice evaluării

9

Cercetarea-dezvoltarea şi inovarea se bazează, pe lângă altele, pe evaluare şi pe gestiunea bazată pe rezultate. Din acest motiv, prezentăm o parte a unui ”vocabular” de termeni întocmit (nu în mod expres pentru cercetare, dar extrem de util pentru aceasta), de către O.C.D.E. prin Grupul de lucru al Comitetului de Asistenţă în Dezvoltare [23]. Grupul de lucru a reunit 30 de reprezentanţi ai ţărilor membre O.C.D.E. şi ai unor bănci ca Banca Mondială, B.E.R.D., Banca Asiatică de Dezvoltare, Banca Interamericană de Dezvoltare precum şi instituţii internaţionale ca P.N.U.D. sau F.M.I. cu scopul de a preciza unele concepte şi de a limita confuziile terminologice, dându-se atenţie deosebită clarităţii şi conciziei:

- acţionar – agenţie, organizaţie, grup sau individ, ce are un interes direct sau indirect, în acţiunea de dezvoltare sau în evaluarea ei;

- acţiune de dezvoltare – instrument sau formă de lucru utilizat(ă) de un partener (care oferă fonduri sau nu), în vederea promovării proiectului/programului respectiv, pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare propuse;

- apreciere prealabilă – apreciere globală asupra justeţei, fezabilităţii şi durabilităţii probabile ale unei acţiuni de dezvoltare, înainte ca decizia de finanţare să fie luată; termen conex - evaluare ex ante;

- atribuire – confirmare a unei relaţii cauzale între schimbările observate (sau cele la care ne aşteptăm) şi o acţiune specifică;

- audit (control) – activitate de control, în materie de calitate, efectuată de o manieră obiectivă şi independentă şi destinată a ameliora operaţiunile unei organizaţii şi a-i creşte valoarea. Auditul ajută o organizaţie să-şi atingă obiectivele graţie unei abordări sistematice şi riguroase, pentru a constata şi a ameliora eficacitatea gestiunii riscurilor, a controlului şi procesului de conducere. Remarcă: trebuie operată distincţia dintre auditul de regularitate (de control, cum ar fi control financiar) care se referă mai ales la conformitatea cu procedurile şi regulile în vigoare şi auditul de performanţă, care se ocupă de pertinenţă, de economie şi de eficienţă. Auditul intern furnizează o apreciere făcută de o unitate subordonată direcţiei (conducerii), în timp ce auditul extern este executat de către un organism independent;

- context – descrierea stării de fapt, a stării lucrurilor în care va fi implementată acţiunea de dezvoltare propusă;

- durabilitate – continuarea beneficiilor acţiunii întreprinse, după ce programul de dezvoltare a fost finalizat. Probabilitatea unor beneficii pe termen lung. Situaţia în care avantajele nete sunt mai puternice decât riscurile;

- efect – schimbare aşteptată sau nu, atribuită direct sau indirect unei acţiuni de dezvoltare; vezi şi rezultat;

- eficacitate (succes, reuşită) – măsură după care obiectivele acţiunii de dezvoltare au fost atinse sau sunt pe cale de a fi atinse, ţinând cont de importanţa lor relativă. Mai poate fi defintită ca măsura în care intervenţia a atins sau este pe cale să atingă principalele sale obiective pertinente, în manieră eficientă şi durabilă, cu un impact pozitiv în termeni de dezvoltare instituţională;

10

- eficienţă – măsura în care resursele (fonduri, timp etc.) sunt convertite în rezultate economice credibile;

- etalon – obiect sau instrument care materializează o unitate de măsură şi serveşte de referinţă, de model de rezultat către care se tinde;

- evaluabilitate – măsura după care o activitate sau un program sunt evaluate în manieră fiabilă şi credibilă. Presupune, mai întâi, examinarea activităţii proiectate cu scopul de a verifica dacă obiectivele sale sunt definite în manieră adecvată şi dacă rezultatele sunt verificabile;

- evaluare – apreciere sistematică şi obiectivă a unui proiect, program sau politici, în curs de desfăşurare sau terminate, a concepţiei lor, a punerii în practică şi a rezultatelor. Scopul evaluării este de a determina pertinenţa şi îndeplinirea obiectivelor, eficienţa, iar în materie de dezvoltare, eficacitatea, impactul şi durabilitatea. O evaluare ar trebui să furnizeze informaţii credibile şi utile. Termenul de evaluare desemnează de asemenea un proces cât mai sistematic şi obiectiv prin care se determină valoarea şi scopul unei acţiuni de dezvoltare proiectate, în curs sau terminate. Remarcă: evaluarea presupune definirea de norme adecvate, aprecierea performanţelor în raport cu normele precum şi analiza rezultatelor aşteptate şi obţinute;

- evaluare grupată – evaluarea unui ansamblu de activităţi, de proiecte sau de programe conexe;

- evaluare ex ante – evaluare condusă înainte de punerea în operă (practică) a unei acţiuni; termen conex-apreciere prealabilă;

- evaluare ex post – evaluarea unei acţiuni după terminarea acesteia. Remarcă: acest tip de evaluare poate fi realizată imediat după terminarea acţiunii sau la mult timp după aceea. Evaluarea ex post are ca scop identificarea factorilor de succes sau de eşec, durabilitatea rezultatelor şi impactul acestora precum şi de a trage concluziile ce pot fi generalizate pentru alte acţiuni;

- evaluare externă – evaluare a unei acţiuni de dezvoltare condusă de servicii şi/sau persoane din afara organizaţiei;

- evaluare formativă (endoformativă) - evaluare care vizează ameliorarea performanţelor, cel mai des efectuată în cursul etapei de punere în operă a unui proiect sau program. Remarcă: evaluările formative pot fi realizate şi pentru alte motive decât cele de verificare a conformităţii şi a respectării obligaţiilor legale sau ca parte a unei evaluări mai largi; termen conex: evaluare de proces;

- evaluare internă – evaluare condusă de către un serviciu şi/sau de către persoane care depind de responsabilii acţiunii (organizaţiile însărcinate cu punerea în lucru, parteneri, finanţatori); termen conex: autoevaluare;

- evaluare independentă – evaluarea unei acţiuni condusă de servicii sau de persoane care nu au legătură cu responsabilii concepţiei sau acţiunii. Remarcă: credibilitatea unei evaluări depinde în parte de independenţa cu care este condusă. Independenţa implică libertatea în raport cu influenţele politice sau presiunile organizaţiilor. Ea este caracterizată prin accesul liber şi complet la informaţii şi printr-o autonomie totală în conducerea investigaţiilor şi în tragerea concluziilor;

11

- evaluare partenerială – evaluare la care participă diferite organisme finanţatoare şi/sau partenerele lor. Remarcă: pot exista mai multe grade de parteneriat după cum partenerii cooperează mai mult sau mai puţin la procesul de evaluare, regrupează fondurile lor şi dau împreună rezultatele. Evaluările parteneriale pot ajuta la tratarea problemelor de atribuire, apreciind eficacitatea programelor şi strategiilor, complementaritatea eforturilor diferiţilor parteneri, calitatea coordonării etc;

- evaluare participativă – metodă de evaluare prin care reprezentanţii agenţiei finanţatoare şi celelelte părţi (inclusiv beneficiarii) colaborează pentru a concepe şi conduce o evaluare şi pentru a trage concluziile;

- evaluare demi-parcurs – evaluare condusă la jumătatea punerii în lucru a acţiunii; termen conex: evaluare formativă;

- evaluare recapitulativă – studiu făcut la sfârşitul unei acţiuni sau a unei etape a acţiunii pentru a determina în ce măsură au fost atinse estimările. Evaluarea recapitulativă urmăreşte furnizarea informaţiilor cu privire la validitatea programului; termen conex: evaluare de impact;

- evaluare a procesului – evaluarea dinamicii interne a organismelor însărcinate cu punerea în operă a acţiunilor, a instrumentelor şi a politicilor lor de intervenţie, a mecanismelor lor de prestări de servicii, a practicilor lor de gestiune şi a legăturilor dintre toate aceste elemente; termen conex: evaluare formativă;

- evaluare a programului – evaluarea unui ansamblu de acţiuni, structurat pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare specifice la scară sectorială, de ţară, de regiune sau globală. Remarcă: un program de dezvoltare are o durată limitată şi implică activităţi multiple care pot interesa mai multe sectoare, teme şi/sau zone geografice; termen conex: evaluare de ţară, de program naţional, strategică;

- evaluare a proiectului – evaluarea unei acţiuni de dezvoltare individuală concepută pentru atingerea obiectivelor specifice cu ajutorul unor resurse. Remarcă: analiza costuri-avantaje este un instrument important în evaluarea proiectelor care prezintă beneficii măsurabile.

- ipoteze – supoziţii deduse de factori sau de riscuri, care pot avea repercusiuni asupra progresului sau succesului acţiunii de dezvoltare. Remarcă: termenul ”ipoteză” poate fi de asemenea aplicat factorilor ce condiţionează însăşi validitatea evaluării. Într-o “abordare teoretică” a evaluării, ipotezele emise sunt verificate sistematic în raport cu înlănţuirea (succesiunea) rezultatelor scontate;

- fiabilitate – consistenţa sau coerenţa datelor şi a interpretării evaluării, cu referire la calitatea instrumentelor, procedurilor şi analizelor folosite pentru realizarea acelei evaluări;

- finalitate – obiectiv global la care acţiunea de dezvoltare trebuie să contribuie. Vezi şi obiectiv de dezvoltare;

- grup ţintă – indivizi sau organizaţii, care sunt beneficiari direcţi ai acţiunii realizate;

- impact – efect pe termen lung, pozitiv sau negativ, primar sau secundar, direct sau indirect, intenţionat sau nu. Se vorbeşte de un impact în termenii

12

dezvoltării instituţionale, ce măsoară efectele unei acţiuni de dezvoltare, care afectează, mai mult sau mai puţin, capacitatea unei ţări sau a unei regiuni de a utiliza resursele sale proprii (umane, financiare şi naturale), în maniera cea mai eficientă, echitabilă şi durabilă, ca de exemplu:

a) mecanisme instituţionale mai bine definite, mai stabile, transparente şi efectiv aplicate în manieră previzibilă, şi/sau

b) schimbări instituţionale, ajustate în funcţie de obiectivele şi capacităţile instituţiilor respective);

- instrument – procedeu cu ajutorul căruia se măsoară o acţiune aflată în desfăşurarea ei;

- meta evaluare - evaluare concepută ca o sinteză a constatărilor făcute de mai multe evaluări; termenul este, de asemenea, utilizat pentru a desemna aprecierea unei evaluări în vederea judecării calităţii sale şi/sau pentru a aprecia performanţa evaluatorilor;

- examen – apreciere a performanţei unei acţiuni, periodic sau ad-hoc. Remarcă: termenul evaluare este adesea aplicat pentru o apreciere mai complexă şi/sau mai profundă decât cel de examen. Totuşi, uneori, termenii examen şi evaluare sunt folosiţi ca sinonime;

- management bazat pe rezultat – tip de strategie de management, orientat spre performanţă şi îndeplinirea rezultatelor aşteptate;

- metodă – intervenţie raţională a spiritului cu scopul de a ajunge la cunoaşterea sau la demonstrarea unui adevăr. Ansamblu ordonat în manieră logică a principiilor, mijloacelor, regulilor, etapelor, tehnicilor, care permit să se ajungă la un rezultat;

- metodologie – studiu sistematic al principiilor pe care se bazează şi al metodelor de cercetare utilizate. Ansamblu al metodelor şi al tehnicilor dintr-un domeniu particular;

- mijloc de analiză – tehnică utilizate pentru a trata şi a interpreta informaţia, în timpul evaluării acesteia;

- mijloc (instrument) pentru culegerea datelor – tehnică utilizată pentru adunarea informaţiilor, cu scopul de a le prelucra în cursul evaluării, în conformitate cu obiectivele urmărite. Exemple de instrumente pentru culegerea datelor: chestionarul, observaţia, interviul, studiul de caz, studiul documentelor etc;

- model de rezultat – programul logic prin care se explică în ce fel va fi atins scopul acţiunii, incluzând relaţiile cauzale şi ipotezele implicite; Vezi şi cadru logic.

- monitorizare – proces continuu de colectare sistematică de informaţii, conform indicatorilor aleşi, pentru a furniza administratorilor elemente asupra progreselor realizate, obiectivelor atinse şi a utilizării fondurilor alocate;

- monitorizarea performanţei – proces continuu, de colectare şi analizare a datelor, pentru a aprecia modul de implementare în proiect sau program, faţă de rezultatele aşteptate;

- obiectiv de dezvoltare – atingerea scopului propus, având ca beneficiar, una sau mai multe societăţi, comunităţi sau grupuri de persoane;

13

- obiectiv al programului sau al proiectului – rezultate pe care programul sau proiectul se presupune că le va genera, în termeni fizici, financiari, instituţionali, sociali, de mediu sau alţii;

- partener – persoană sau organizaţie, care lucrează pentru atingerea scopului comun stabilit. Exemplu: o asociaţie profesională, organizaţie guvernamentală sau neguvernamentală, o universitate, o înterprindere privată etc;

- public ţintă – beneficiarul sau oricare alt acţionar al derulării acţiunii. Vezi şi grup ţintă;

- referinţă – normă care permite aprecierea performanţei sau a rezultatelor obţinute; acestea se compară cu situaţii similare sau cu ceea ce s-a propus a fi realizat/obţinut, într-un context dat;

- relevanţă - măsura prin care obiectivele unei acţiuni sunt conforme cu necesităţile beneficiarului, cu nevoile ţării, priorităţile globale, politicile partenerilor şi donatorilor;

- resursă - mijloc financiar, uman şi material utilizat pentru realizarea acţiunii de dezvoltare;

- rezultat - efectul pe termen scurt sau mediu, dorit sau atins, prin ieşirile acţiunilor/activităţilor realizate;

- scop – obiectiv enunţat relativ la un proiect sau program; - sector - include activităţi de dezvoltare, grupate în interes public, precum:

agricultura, sănătatea, educaţia, transporturile;- starea lucrurilor – analiză, care descrie situaţia înainte de lansarea acţiunii de

dezvoltare şi prin raport cu care se pot aprecia schimbările viitoare sau face comparaţii cu acest scop;

- tehnică – ansamblu al procedeelor şi al instrumentelor convenite pentru evaluarea şi aprecierea evoluţiei unei acţiuni/unui fenomen.

3. Definiţiile EUROSTATÎn anul 1953 are loc, crearea serviciului statistic al Comunităţii cărbunelui şi

oţelului care în anul 1958 devine parte a Comunităţii europene. Anul 1959 este anul în care serviciul statistic al Comunităţii europene capătă denumirea Eurostat cu rolul de oficiu statistic al Comunităţilor europene. Astfel a luat naştere Sistemul Statistic european ca un instrument în luarea deciziilor pe baza statisticilor fiabile şi comparabile. Eurostat nu lucrează singur ci împreună cu ministere, institute naţionale de statistică, bănci centrale şi cu orice organism naţional sau internaţional care colectează date. Eurostat îşi coordonează acţiunile cu Fondul monetar internaţional, cu O.N.U. şi cu O.C.D.E.

Pentru armonizarea, corelarea şi compararea statisticilor naţionale cât şi europene, Eurostat a introdus definiţii şi indicatori în toate domeniile.

Pentru domeniile cercetare, dezvoltare şi inovare s-au folosit, în general, manualele O.C.D.E. amintite mai sus, în special manualul Frascati ediţia 1993, dar şi alte surse [24-28].

Faţă de definiţiile deja prezentate, putem lua în considerare şi următoarele definiţii:

14

- activitate de inovare - orice intervenţie ştiinţifică, tehnologică, organizaţională, financiară şi comercială, care conduce sau vizează să conducă la realizarea produselor sau procedeelor tehnologic noi sau ameliorate. Unele din aceste activităţi pot să fie prin ele însele, în mod veritabil novatoare, în timp ce altele nu prezintă noutate;

- cheltuieli din P.I.B. cu C-D - reprezintă cheltuiala totală intra-muros aferentă lucrărilor de C-D executate pe teritoriul naţional într-o perioadă de timp dată raportată la P.I.B.. Acest tip de cheltuială ia în considerare acţiunile finanţate din străinătate dar nu ţine cont de cheltuielile cu C-D efectuate în afara ţării. Reprezintă un indicator al comparaţiilor internaţionale în ceea ce priveşte sistemul C-D;

- cheltuieli cu C-D – reprezintă totalul cheltuielilor intramuros, efectuate de o unitate sau de un sector economic indiferent de originea fondurilor. Termeni conecşi sunt: cheltuieli interne cu C-D, input-uri ale C-D, cheltuieli cu C-D pe surse de fonduri;

- cheltuieli intra-muros şi extra-muros – reprezintă cheltuielile efectuate în unitatea analizată (intra-muros) sau în afara ei (extra-muros);

- cheltuieli intra-muros - reprezintă cheltuielile efectuate în cadrul unităţii analizate sau în cadrul sistemului analizat;

- cheltuieli extra-muros cu C-D – sunt cheltuielile aferente C-D executate în afara unei unităţi sau unui sistem completând datele statistice referitoare la cheltuielile intra-muros. Aceste date sunt indispensabile pentru determinarea C-D efectuate în stăinătate dar finanţate de instituţii naţionale;

- coeficient de cercetare – reprezintă fracţiunile sau proporţiile de cercetare ce se aplică statisticilor care descriu ansamblul de resurse din sectorul învăţământului superior. Cota parte a cercetării în totalul cheltuielilor din învăţământul superior reprezintă un indicator extrem de util în evaluarea instituţiilor şi a cercetătorilor;

- inovare de procedeu – este considerată inovare de procedeu adoptarea de metode de producţie noi sau sensibil ameliorate. Aceste metode pot implica modificări asupra echipamentului sau a organizării producţiei sau asupra ambelor aspecte.

- inovare de produs – poate avea două mari forme:- inovare radicală de produs;- inovare progresivă de produs.Aceste tipuri de inovare corespund produselor tehnologic noi, respectiv

produselor tehnologic ameliorate;- inovare tehnologică de procedeu – constă în adoptarea de metode

tehnologice noi sau sensibil ameliorate, inclusiv metodele de livrare ale produsului. Aceste metode pot implica modificări asupra echipamentului sau organizării producţiei, sau o combinaţie a acestor modificări, şi pot decurge din utilizarea cu profit de noi cunoştinţe. Aceste metode pot să vizeze producţia sau livrarea de produse tehnologic noi sau ameliorate, care este imposibil să fie produse sau livrate cu ajutorul metodelor clasice, sau creşterea randamentului producţiei sau eficacităţii livrării produselor existente;

15

- inovare tehnologică de produs – se aseamănă cu inovarea de produs, având două componente:

- produs tehnologic nou;- produs tehnologic ameliorat;

- inovare TPP – inovarea tehnologică de produs şi de procedeu (ITPP) se referă la produsele şi procedeele noi din punct de vedere tehnologic precum şi îmbunătăţirile tehnologice importante de produse şi de procedee care au fost realizate. O inovare TTP a fost îndeplinită din momentul în care ea a fost introdusă pe piaţă (inovare de produs) sau utilizată într-un procedeu de producţie (inovare de procedeu). Inovarea TPP determină tot felul de activităţi ştiinţifice, tehnologice, organizaţionale, financiare şi comerciale;

- inovare tehnologică – acoperă noile produse şi noile procedee, precum şi modificările tehnologice importante de produse şi procedee. O inovare este îndeplinită din momentul când ea este introdusă pe piaţă (inovare de produs) sau folosită într-un procedeu de producţie (inovare de procedeu). Inovarea determină tot felul de activităţi ştiinţifice, tehnologice, organizaţionale, financiare şi comerciale;

- instalaţie pilot – construcţia şi utilizarea unei instalaţii pilot face parte din sistemul C-D dacă obiectivul principal este de a dobândi experienţă sau de a aduna date tehnice sau de altă natură. Dacă instalaţia pilot funcţionează ca o unitate normală de producţie comercială, activitatea sa nu mai poate fi considerată ca făcând parte din C-D, chiar dacă ea se numeşte în continuare instalaţie pilot.

- investiţii imateriale (intangibile) – reprezintă toate cheltuielile curente vizând dezvoltarea firmei de la care se speră un beneficiu, dincolo de anul în care s-au făcut. Nu există o definiţie normalizată (standardizată) dar se consideră, în general, că acioperă alte cheltuieli curente, cheltuielile de formare, de comercializare excepţionale, de calculatoare. Ele acoperă cheltuielile curente de inovare TPP cum ar fi ansamblul de cheltuieli de formare şi de comercializare cu caracter general ale firmei şi nu cheltuielile de formare sau de comercializare legate direct de introducerea de produse şi procedee tehnologice noi. Nu acoperă investiţiile materiale cum sunt cheltuielile de capital de inovare TPP, care se referă la cheltuielile de capital în C-D şi achiziţia de maşini şi echipamente noi în relaţie cu inovarea TPP.

- întreprindere inovantă – este o întreprindere care a comercializat produse sau servicii noi sau ameliorate, sau a introdus procedee noi sau ameliorate în sistemul său de producţie;

- măsuri de inputs (intrări) – intrările în sistemul C-D pot fi măsurate cu următorii indicatori:

- credite bugetare publice;- cheltuieli de C-D;- personal de C-D;

- resursele umane ale ştiinţei şi tehnologiei – se compun din persoanele care răspund la una sau la alta din condiţiile următoare:

- persoane care au făcut studii complete de gradul 3 într-unul din domeniile ştiinţei şi tehnologiei;

16

- persoane care, fără a avea calificările formale (diplome), exercită profesiuni ştiinţifice şi tehnice, pentru care în mod obişnuit este necesară o calificare;

- stocul de resurse umane ale ştiinţei şi tehnologiei – este numărul de persoane, care la un moment dat îndeplinesc condiţiile enunţate în definiţia resurselor umane;

- tehnologia informaţiei – cuprinde atât materiale cât şi calculatoare. Se admite că dezvoltarea acestora cât şi difuzia lor au un impact hotărâtor asupra profilurilor producţiei şi locurilor de muncă într-un evantai larg de activităţi economice. Eurostat apreciază că trebuie cunoscută atât data la care o societate (firmă) inovează lansând un material de T.I. tehnologic nou sau ameliorat cât şi proporţia de T.I. care intră în stocul total de echipament, inclusiv cumpărările ulterioare de noi maşini din acelaşi model.

4. Definiţii specifice sistemului de cercetare-dezvoltare românesc Sistemul de cercetare-dezvoltare din România are un set de definiţii, care au fost

aprobate prin lege, cu scopul de a aborda noţiunile specifice într-un mod unitar. Deşi aceste definiţii pot fi discutate, existând diferenţe de opinii asupra lor, ele trebuie respectate, prevederile legii fiind obligatorii. Aceasta nu exclude punerea lor în discuţie şi modificarea sau înlocuirea definiţiilor, acolo unde este cazul. În finalul studiului prezentăm punctul nostru de vedere cu privire la acest lucru. Definiţiile adoptate în România au fost reformulate în urma unor numeroase dezbateri în lumea ştiinţifică încă din anul 1997 şi se află prezentate în anexa la Legea nr. 324 din 8 iulie 2003 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică [29]:

1. Cercetarea fundamentală - activitatea desfăşurată, în principal, pentru a dobândi cunostinţe noi cu privire la fenomene şi procese, precum şi în vederea formulării şi verificării de ipoteze, modele conceptuale şi teorii.

2. Cercetarea aplicativă - activitatea destinată, în principal, utilizării cunoştinţelor ştiinţifice pentru perfecţionarea sau realizarea de noi produse, tehnologii şi servicii.

3. Dezvoltarea tehnologică este formată din activităţile de inginerie a sistemelor şi de inginerie tehnologică, prin care se realizează aplicarea şi transferul rezultatelor cercetării către agenţii economici, precum şi în plan social, având ca scop introducerea şi materializarea de noi tehnologii, produse, sisteme şi servicii, precum şi perfecţionarea celor existente, şi care cuprinde:

a) cercetarea precompetitivă, ca activitate orientată spre transformarea rezultatelor cercetării aplicative în planuri, scheme sau documentaţii pentru noi produse, procese ori servicii, incluzând fabricarea modelului experimental şi a prototipului, care nu pot fi utilizate în scopuri comerciale;

b) cercetarea competitivă, ca activitate orientată spre transformarea rezultatelor cercetării precompetitive în produse, procese şi servicii care pot răspunde, în mod direct, cererii pieţei, incluzând şi activităţile de inginerie a sistemelor, de inginerie şi proiectare tehnologică;

17

4. Inovare - activitate orientată către generarea, asimilarea şi valorificarea rezultatelor cercetării-dezvoltării în sfera economică şi socială;

5. Inovarea de produs - introducerea în circuitul economic a unui produs nou sau cu unele caracteristici îmbunătăţite în mod semnificativ, astfel încât să se ofere consumatorului servicii noi sau îmbunătăţite;

6. Inovarea tehnologică - introducerea în circuitul economic a unui proces sau a unei tehnologii ori ameliorarea semnificativă a celor existente, inclusiv imbunătăţirea metodelor de gestiune şi organizare a muncii;

7. Transfer tehnologic - ansamblul de activităţi desfăşurate cu sau fără bază contractuală, pentru a disemina informaţii, a acorda consultanţă, a transmite cunoştinţe, a achiziţiona utilaje şi echipamente specifice, în scopul introducerii în circuitul economic a rezultatelor cercetării, transformate în produse comerciale şi servicii;

8. Valorificare - procesul prin care rezultatele cercetării competitive ajung să fie utilizate, conform cerinţelor activităţii industriale sau comerciale, în viaţa socială, economică şi culturală;

9. Diseminare - transmiterea informaţiilor, a experienţei şi a bunelor practici, precum şi cooperarea pentru promovarea inovării, pentru sprijinirea celor care vor să-şi creeze întreprinderi inovative şi pentru sprijinirea proiectelor inovative;

10. Absorbţia inovării - capacitatea mediului socioeconomic de a îngloba inovarea, în mod deosebit în întreprinderi, de a utiliza, de a transforma şi de a lărgi cunoştinţele despre rezultatele inovării, în scopul de a se extinde posibilitatea aplicării acestor rezultate în noi produse, procese sau servicii;

11. Plan naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare - instrumentul prin care statul realizează politica generală în domeniul cercetării-dezvoltării, al inovării şi prin care asigură corelarea acestora;

12. Plan sectorial - instrument prin care organele administraţiei publice centrale şi locale, precum şi academiile realizează politica de cercetare menită să asigure dezvoltarea domeniului coordonat şi creşterea eficienţei activităţilor;

13. Program de cercetare-dezvoltare-inovare - component al Planului naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare, alcătuit dintr-un set de obiective care au legătură între ele şi cărora le pot corespunde subprograme. Prin program se urmăreste implementarea unei politici într-un domeniu specific. Realizarea programului se efectuează prin intermediul proiectelor;

14. Obiectiv în program - necesitate a unui sector sau domeniu al societăţii, a cărei rezolvare implică mai multe discipline in domeniul cercetării-dezvoltării. Realizarea obiectivului se face prin intermediul proiectelor de cercetare-dezvoltare;

15. Proiect de cercetare-dezvoltare - modalitatea de atingere a unui obiectiv al unui program, cu un scop propriu bine stabilit, care este prevăzut să se realizeze într-o perioadă determinată, utilizând resursele alocate şi căruia îi este ataşat un set propriu de reguli, obiective şi activităţi;

16. Program-nucleu de cercetare - program propriu al institutelor naţionale sau al instituţiilor publice de cercetare-dezvoltare, care fac parte din sistemul de

18

cercetare de interes naţional, care poate fi finanţat direct de către autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare;

17. Lucrare de cercetare-dezvoltare - componentă a proiectelor de cercetare-dezvoltare care are un obiectiv concret ce trebuie atins în cursul unui an;

18. Raport de cercetare-dezvoltare - document tehnico-ştiinţific care prezintă obiectivul şi rezultatele activităţilor desfăşurate în cadrul unei lucrări de cercetare, precum şi acţiunile concrete pentru valorificarea rezultatelor obţinute;

19. Atestare - proces de confirmare a unui nivel de competenţă acceptabil unei unităţi în domeniul cercetării-dezvoltării, conform unei proceduri specifice bazate pe criterii şi standarde;

20. Acreditare - proces prin care se recunoaşte şi se garantează că o unitate de cercetare-dezvoltare corespunde unor criterii şi standarde de competenţă în domeniu, care-i permit să facă parte din sistemul de cercetare-dezvoltare de interes naţional.

5. Alte definiţii specifice sistemului de cercetare-dezvoltare din RomâniaDefiniţiile prezentate în acest subcapitol se referă în primul rând la noţiunile

specifice contractării, finanţării, monitorizării şi evaluării programelor, proiectelor şi acţiunilor cuprinse în Planul naţional şi care se găsesc în Anexa nr.1 la Normele metodologice [30]. Ele sunt absolut necesare celui care face o propunere de proiect în cadrul unui program al Planului naţional sau încheie un contract de finanţare după câştigarea competiţiei în cadrul unui program al Planului naţional:

1. autoritate contractantă - parte într-un contract de finanţare, care, fie în baza legii, fie în baza unui alt contract de finanţare legal încheiat, la care a avut calitatea de contractor, finanţează realizarea unui obiectiv, stabilind în mod univoc condiţiile în care cealaltă parte va realiza contractul ce se încheie în acest scop;

2. bugetul proiectelor - valoarea totală şi, după caz, defalcată pe proiecte a contractelor de finanţare subsidiare pe care conducătorul de program se angajează, prin contractul de finanţare principal, să le încheie pentru atribuirea conducerii respectivelor proiecte. Bugetul proiectelor este prevăzut sub acest titlu în specificaţia financiară a contractului de finanţare principal, în care conducătorul de program/proiect are calitatea de contractor;

3. caracter de recurenţă al unui contract - caracterul unui contract de a prevedea anumite drepturi şi obligaţii în funcţie şi subsecvent celor conţinute în alt contract, anterior încheiat;

4. comitet de evaluare (comitet) - grup format din 5 sau 7 persoane, desemnate de autoritatea contractantă după criterii de competenţă, multidisciplinaritate, obiectivitate şi imparţialitate, în vederea evaluării ofertelor în cadrul unei licitaţii sau al unor proceduri competiţionale simplificate;

5. conducător de program/proiect - autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare, în cazul programelor conduse de aceasta, sau contractorul, într-un contract de finanţare al cărui obiect este procurarea de servicii de conducere

19

de program/proiect şi, după caz, de realizare/execuţie a proiectelor situate pe ultimul nivel de detaliere a programului;

6. conducere de program/proiect - activitatea de a controla un program/proiect prin monitorizarea performanţelor şi prin decizie, în baza unui plan predefinit;

7. contract de finanţare - contractul în care una dintre părţi, denumită autoritate contractantă, are dreptul şi obligaţia de a impune în mod univoc celeilalte părţi, denumită contractor, obiectivele pentru care se face finanţarea şi condiţiile în care se realizează această finanţare;

8. contract de finanţare principal - contractul de finanţare care stă la baza încheierii unui alt contract de finanţare şi prin care se conferă contractorului competenţa de a se constitui autoritate contractantă pentru acest ultim contract;

9. contract de finanţare subsidiar - contractul de finanţare încheiat de o autoritate contractantă, în baza obligaţiilor pe care aceasta şi le-a asumat, în calitate de contractor, printr-un contract de finanţare principal. Contractul de finanţare subsidiar nu poate conţine, sub sancţiunea nulităţii, prevederi care contravin clauzelor contractului de finanţare principal;

10. contractor - parte într-un contract de finanţare, care, acceptând finanţarea şi condiţiile asociate acesteia, stabilite de autoritatea contractantă, se obligă să asigure realizarea contractului;

11. contractori asociaţi - ofertanţi asociaţi a căror ofertă comună/propunere de proiect comună a fost acceptată şi contractată de către autoritatea contractantă;

12. director de program/proiect - persoana stabilită de către şi la nivelul conducătorului de program/proiect, în scopul de a asigura conducerea acestuia;

13. evaluare - analiza rezultatelor obţinute în timpul şi după implementarea programului/proiectului şi indicarea unor acţiuni corective, acolo unde este cazul, în vederea obţinerii rezultatelor şi atingerii obiectivelor prevăzute prin instrumentele de planificare a programului/proiectului;

14. expresie de interes - notificarea interesului de a participa la o licitaţie adresată autorităţii contractante, în forma stabilită de aceasta, fie de către un potenţial contractor înscris in Registrul central al potenţialilor contractori ai autorităţii de stat pentru cercetare-dezvoltare, în urma invitării sale de către autoritatea contractantă, fie de către o altă persoană juridică sau, în urma anunţului autorităţii contractante privind intenţia de a lansa licitaţia, anunţ care se publică în presa scrisă de răspândire naţională şi se difuzează prin medii de informare specifice domeniului;

15. lista propunerilor de proiecte care se pot finanţa - listă cuprinzând acele propuneri de proiect care, în urma evaluării, clasificării şi aplicării criteriilor suplimentare stabilite prin pachetul de informaţii al programului, pot fi finanţate de autoritatea contractantă în cadrul respectivului program;

16. monitorizare - activitatea de a urmări, a observa, a măsura şi a verifica în mod sistematic, precum şi de a promova măsurile adecvate pentru a menţine pe calea predefinită o operaţiune, un proces sau altele asemenea;

20

17. monitor de program - persoana stabilită de către şi la nivelul autorităţii de stat pentru cercetare-dezvoltare, în scopul de a asigura monitorizarea şi evaluarea unui program;

18. ofertant - potenţial contractor care a depus o ofertă/propunere de proiect;19. ofertanţi asociaţi - potenţiali contractori asociaţi, care au depus o ofertă

comună/propunere de proiect comună;20. ofertă - propunerea tehnică şi propunerea financiară asociată acesteia,

elaborate de către un potenţial contractor, în baza invitaţiei primite de acesta de la autoritatea contractantă pentru a participa la licitaţie sau la o procedură competiţională simplificată;

21. pachet de informaţii al programului - prezentare detaliată a scopului, obiectivelor, conţinutului tematic, a calendarului acţiunilor, fondurilor publice alocate cu această destinaţie, precum şi a modului de acces la un program elaborat de către autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare sau, după caz, de către altă autoritate contractantă, având calitatea de conducător de program/proiect, în vederea selectării contractorilor (conducătorilor de proiecte) prin procedura de evaluare a propunerilor de proiecte;

22. panel de evaluatori - grup compus din 3 experţi, alcătuit de autoritatea contractantă după criteriul domeniilor de specialitate ale experţilor, în vederea evaluării uneia sau mai multor propuneri de proiecte;

23. plan anual - instrument de planificare a implementării unui program/proiect, elaborat de conducătorul de program/proiect pentru durata unui an bugetar din derularea programului/proiectului, pe baza planului strategic şi a sumelor alocate anual programului/proiectului. In cazul începerii şi încheierii programului/proiectului în cursul unui singur an bugetar, planul strategic coincide cu planul anual;

24. plan strategic - principalul instrument de planificare a implementarii unui program/proiect, elaborat de conducătorul de program/proiect pentru întreaga durată a programului/proiectului, pe baza contractului de finanţare, care cuprinde:

a) planul operaţional prin care sunt descrise principalele activităţi necesare implementării programului/proiectului, modul de implementare, termenele pentru atingerea obiectivelor propuse, termenele pentru elaborarea şi prezentarea programelor de lucru;

b) planificarea implementării programului/proiectului, conţinând eşalonarea în timp a principalelor activităţi şi termenele prevăzute, inclusiv pentru anunţarea/organizarea de competiţii/licitaţii;

c) după caz, descrierea proiectelor;25. program de lucru - instrument de programare a implementării unui

program/proiect, pe baza căruia se fundamentează derularea finanţării, elaborat de conducătorul de program/proiect pentru durata unui trimestru/semestru din derularea programului/proiectului. Programul de lucru detaliază acţiunile necesare realizării obiectivelor din planul strategic;

21

26. propunere de proiect - solicitare de finanţare a unui proiect iniţiat de un potenţial contractor, elaborat de către acesta în cadrul tematic şi cu respectarea condiţiilor indicate prin pachetul de informaţii al unui program, în scopul de a participa la o competiţie de selectare a contractorilor, organizată în cadrul acelui program/proiect prin procedura de evaluare a propunerilor de proiecte;

27. propunere de proiect comună - propunere de proiect unică, elaborată în comun de mai mulţi potenţiali contractori;

28. raport de consens - document elaborat de panelul de evaluatori, în faza evaluării în panel din cadrul etapelor de evaluare ştiintifică/tehnică şi de evaluare a managementului, a oportunităţii, a impactului şi a costurilor propunerii de proiect, prin care se stabilesc notele şi comentariile în consens ale panelului de evaluatori, pe baza notelor acordate şi a comentariilor consemnate anterior, în faza evaluării individuale, de către fiecare evaluator, pentru fiecare propunere de proiect şi, în cadrul propunerii, pentru fiecare criteriu evaluat;

29. raport de activitate - document elaborat de conducătorul de program/proiect, pe baza comparării stadiului efectiv al programului/proiectului cu stadiul prevăzut prin instrumentele de planificare şi programare. În cazul în care conducătorul de program/proiect este autoritate contractantă, raportul de activitate se elaborează pe baza informaţiilor conţinute în rapoartele de activitate ale proiectelor finanţate prin program/proiect, rapoarte, care, la rândul lor, se elaborează de către conducătorii de proiecte. Raportul de activitate descrie activităţile desfăşurate în perioada de referinţă, evidenţiază întârzierile şi necorelările apărute în derularea programului/proiectului şi cauzele acestora, propune măsuri corective;

30. raport final de activitate - instrument de monitorizare a implementării unui program/proiect, elaborat de conducătorul de program/proiect la încheierea implementării programului/proiectului, pe baza comparării stadiului final obţinut cu cel prevăzut prin instrumentele de planificare şi programare;

31. raport de evaluare - document elaborat numai de către sau prin grija autorităţii contractante. Raportul de evaluare a programului se elaborează de către monitorul de program, iar raportul de evaluare a proiectului se elaborează de către responsabilul de proiect. Raportul intermediar de evaluare a programului se elaboreaza la periodicitatea prevăzută prin contractul de finanţare, de regulă trimestrial sau semestrial, iar raportul de evaluare intermediar al proiectului se elaborează anual. Raportul independent de evaluare se elaborează de către echipe de evaluatori externi programului/proiectului, alcătuite la solicitarea autorităţii contractante. Raportul de evaluare se elaborează pe baza comparării rezultatelor efective cu cele planificate, cu accent pe analiza eficienţei utilizării fondurilor. Raportul de evaluare a programului/proiectului se elaborează pe baza informaţiilor conţinute în rapoartele de activitate ale programelor/proiectelor finanţate prin program/proiect. În cazul în care conducătorii acestor proiecte sunt, la rândul lor, autorităţi contractante, raportul de evaluare a programului/proiectului se elaborează şi pe baza rapoartelor de evaluare a proiectelor finanţate prin program/proiect;

22

32. responsabil de proiect - persoana stabilită de către şi la nivelul autorităţii contractante, în scopul de a asigura monitorizarea şi evaluarea unui proiect pentru care autoritatea contractantă procură, printr-un contract de finanţare, serviciile de conducere şi, după caz, de realizare/execuţie;

33. registrul central al potenţialilor contractori - registru de evidenţă a potenţialilor contractori, înfiinţat şi ţinut la zi de către autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare. Registrul central al potenţialilor contractori se actualizează pe baza informaţiilor furnizate de autorităţile contractante şi poate fi consultat de acestea în vederea selectării contractorilor;

34. specificaţie financiară - anexa la contractul de finanţare, prin care se prevede modul de alocare a sumelor totale angajate într-un program/proiect;

35. subcontractor - persoana juridică sau fizică menţionată într-un contract de finanţare, către care contractorul poate subcontracta o parte din acel contract, cu aprobarea autorităţii contractante. Subcontractorul trebuie să îndeplinească criteriile de eligibilitate pentru partea din contract care urmează să îi fie subcontractată;

36. tarif - contravaloarea serviciilor de conducere a unui program/proiect şi, după caz, de realizare/execuţie a proiectelor situate pe ultimul nivel de detaliere a programului, prevăzut sub acest titlu în specificaţia financiară care este anexă la contractul de finanţare prin care o autoritate contractantă procură respectivele servicii;

37. termeni de referinţă - document prin care se stabilesc cerinţele ce trebuie respectate de potenţialii contractori în elaborarea ofertei, document elaborat de către autoritatea contractantă în vederea atribuirii contractului de finanţare prin licitaţie, proceduri competiţionale simplificate sau prin atribuire directă.

5. Concluzii şi propuneriA defini înseamnă a preciza şi delimita caracteristicile unui termen. Definiţia

poate reprezenta o enunţare a caracteristicilor esenţiale, a calităţilor lui proprii. Definiţiile sunt piese esenţiale în domeniul cunoaşterii, dar şi al comunicării

deoarece ele descriu, enumeră proprietăţile claselor de obiecte şi disting conceptele. Nu de puţine ori, definiţiile româneşti diferă de cele adoptate internaţional şi nu au claritatea şi nici concizia acestora.

În privinţa definirii termenilor prin acte normative, în lume există mai multe tendinţe, dintre care enumerăm:

a) absenţa totală a definiţiilor din textele actelor normative, cazul Elveţiei, Slovaciei, Australiei, Spaniei, S.U.A. etc;

b) prezenţa unor definiţii reduse ca număr şi generale. În această direcţie o situaţie foarte interesantă o prezintă Danemarca şi Cehia; acestea nu mai prezintă definiţii sau dacă le prezintă sunt extrem de simple, ca în cazul Cehiei. În Danemarca, în apendixul 1 la Ordinul ministerial nr. 58 din 22 iunie 2000 al ministrului tehnologiei informaţiei şi cercetării se precizează: “definiţiile OCDE ale activităţilor care pot fi considerate ca cercetare şi dezvoltare experimentală sunt date în manualul Frascati 1993. Stipulările din manualul Frascati nu sunt statice; acestea sunt revizuite în concordanţă cu evoluţiile tehnologice şi ştiinţifice”. O altă afirmaţie din acest ordin este aceea

23

că “toate activităţile de C-D trebuie să includă un element apreciabil de noutate”.

Legea din Cehia referitoare la C-D, (nr.1/1995) defineşte doar două componente ale cercetării şi anume: cercetarea cognitivă (munca creatoare ce lărgeşte graniţele cunoaşterii…) şi cercetarea cu scop (munca creatoare orientată spre obţinerea cunoştinţelor într-un anumit domeniu, formulată potrivit intereselor economice). În aceeaşi categorie de ţări se află Republica Africa de Sud, Argentina, Irlanda, Croaţia etc.

Academia de Ştiinţe din S.U.A. a definit cercetarea, dezvoltarea, activităţile de demonstrare, instalaţia de C-D cât şi domeniile ştiinţei şi ingineriei, S.U.A. neavând în lege definiţii. Periodic, N.S.F. realizează o anchetă cu privire la definirea termenilor prin consultarea factorilor interesaţi. Astfel, în intervalul februarie-septembrie 1999 s-au primit răspunsuri de la cele 32 de agenţii federale, de la subdiviziunile acestora şi de la persoane. În urma analizelor efectuate au rezultat unele definiţii, precum:

- activităţi de demonstare – acea parte a activităţilor de C-D, care urmăreşte să dovedească sau să verifice dacă o metodă sau tehnologie funcţionează;

- instalaţii de C-D – echipamente şi dotări cum ar fi reactoare, acceleratoare de particule etc. În aceast categorie se includ: achiziţia, construcţia, reparaţiile capitale, modificarea structurilor, lucrul, echipamentul, dotarea şi terenul folosit pentru instalaţii. În aceaşi categorie nu se includ materialele şi echipamentele consumabile sau mobile (de exemplu spectrometre, microscoape etc) şi echipamentele şi furniturile de birou;

c) prezentarea exhaustivă a definiţiilor, cum este cazul României.

În lumea cercetării româneşti, nu sunt cunoscute şi folosite definiţiile în mod corect, fiind prezentate cu diferite ocazii în mod trunchiat sau aproximativ, adăugând la acesta faptul că multe definiţii sunt confuze. Aceste definiţii pot fi perfecţionate pentru a oferi un supliment de precizie şi de concizie.

Propunerile noastre sunt stâns legate de viitorul european al României şi de alinierea ţării noastre la cerinţele Comunităţilor europene. Cel mai important lucru este însuşirea tuturor definiţiilor folosite de Eurostat, cu ajutorul Institutului Naţional de Statistică. Ţările membre U.E sunt obligate să folosească aceleaşi unităţi de măsură şi aceleaşi definiţii pentru identificarea fără echivoc a conceptelor.

Analizând definiţiile prezentate în actele normative citate [29, 30], credem că trebuie revizuite următoarele, nemai luând în calcul definiţiile care trebuie preluate de la Eurostat, via manualul Frascati (Oslo, sau Canberra) (în ordine alfabetică):

- absorbţia inovării;- conducere de program/proiect;- contract de finanţare; - evaluare;- lucrare de C-D

24

- monitor de program;- monitorizare;- obiectiv în program;- proiect de C-D- panel de evaluatori;- plan naţional de C-D şi I- program de lucru;- propunere de proiect;- raport de evaluare;- responsabil de proiect;- valorificare etc.

Cu privire la termenii specifici domeniului C-D şi I propunem următoarele observaţii sau definiţii revizuite ale termenilor (tot în ordine alfabetică):

- absorbţia inovării – să se elimine deoarece, conform definiţiei date, este practic imposibil să se măsoare;

- autoritate contractantă - parte într-un contract de finanţare care, fie în baza legii, fie în baza unui alt contract de finanţare - legal încheiat, finanţează realizarea unui obiectiv şi stabileşte în mod univoc condiţiile în care cealaltă parte va realiza contractul ce se încheie în acest scop;

- conducător de program/proiect – un contractor sau autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare în cazul programelor conduse de aceasta, care asigură servicii de conducere a realizării de program/proiect şi, după caz, de realizare/execuţie a proiectelor situate pe ultimul nivel de detaliere a programului;

- conducere de program/proiect - activitatea de a administra şi controla un program/proiect, prin monitorizare şi prin decizie, în baza unui plan predefinit;

- contract – orice acord între două sau mai multe părţi, prin care se crează şi se definesc drepturi şi obligaţii între părţi; una dintre părţi este autoritatea contractantă, iar cealaltă este contractorul;

- contract de finanţare - contractul în care autoritatea contractantă, are dreptul şi obligaţia de a impune în mod univoc contractorului, obiectivele şi condiţiile pentru care se face finanţarea;

- evaluare - apreciere sistematică şi obiectivă a unui proiect, program sau politică de C.D.I., în curs de desfăşurare sau finalizate, a concepţiei respective, a punerii în practică şi a rezultatelor obţinute;

- lucrare de C-D - lucrare întocmită pe baza unei teme date, care cuprinde documentarea, calcule tehnico-economice, desene, instrucţiuni etc. necesare realizării unui proiect de cercetare-dezvoltare. Lucrarea are obiective concrete ce trebuie atinse în cursul unui an;

- monitorizare - proces continuu de colectare sistematică de informaţii, conform indicatorilor aleşi, pentru a furniza conducătorilor (administratorilor) elemente asupra rezultatelor realizate, obiectivelor atinse şi a utilizării fondurilor alocate;

25

- monitor de program – propunem eliminarea deoarece monitorizarea şi evaluarea trebuie realizate, pe bază de contract, de instituţii specializate şi nu de către o singură persoană, care poate deveni eventual, persoană de contact dar nu monitor. Monitorul de program nu are nici timpul nici pregătirea de a asigura monitorizarea în sensul definiţiei şi deci instituţia monitorului de program, aşa cum este ea concepută, trebuie desfinţată.

- obiectiv în program - rezultate pe care programul sau proiectul se presupune că le va genera, în termeni fizici, financiari, instituţionali, sociali, de mediu sau alţi termeni;

- panel de evaluatori – grup de experţi, alcătuit după criteriul domeniilor de specialitate ale experţilor şi după competenţă în vederea evaluării;

- plan naţional de C-D şi I - instrumentul prin care statul realizează politica generală în domeniul cercetării-dezvoltării şi al inovării şi prin care se asigură corelarea acestora sub forma unei colecţii de componente de cercetare finanţate. Aceste componente pot fi programe, subprograme, proiecte sau chiar unităţi de lucru individuale. Programul poate acoperi o singură disciplină sau mai multe discipline integrate pe verticală sau pe orizontală;

- proiect de C-D - ansamblu de documente emise de către un iniţiator care descrie în termeni de produs, de procedeu sau de serviciu, atât obiectivele de urmat şi mijloacele umane, cât şi materialele necesare la realizarea acestora;

- propunere de proiect – o solicitare de finanţare a unui proiect pe baza unui set de documente şi de condiţii prestabilite de către finanţator;

- raport de evaluare – document care cuprinde aprecierea sistematică şi obiectivă a unui proiect, program sau politici, în curs de desfăşurare sau terminate, a concepţiei lor, a punerii în practică şi a rezultatelor raportate la obiective. Raportul de evaluare poate fi intern, sau de autoevaluare şi extern;

- responsabil de proiect - persoana stabilită de către şi la nivelul autorităţii contractante, în scopul de a asigura monitorizarea şi evaluarea unui proiect;

- valorificare - acţiunea prin care orice rezultat al cercetării este pus la dispoziţia societăţii cu scopul de a-i creşte valoarea şi impactul;

Propunem introducerea definiţiei diseminării, care trebuie înţeleasă ca proces de comunicare a informaţiei unui auditoriu specific, cu rolul de a răspândi cunoaşterea şi, uneori, pentru a modifica unele practici sau politici.

Ca urmare, în legătură cu schimbarea (modificarea, perfecţionarea) cadrului legislativ, trebuie introdusă şi modificarea unor definiţii şi adoptarea, după model european sau internaţional, numai a acelor definiţii recunoscute, citate în actele normative şi utilizate în practică. Aceste propuneri de modificări au mai fost făcute [31,32], dar sunt încă operaţionale.

Adoptarea unui nou set de definiţii pentru întreaga activitate de cercetare, dezvoltare şi inovare presupune adoptarea formulării lor, într-un breviar al conceptelor din domeniu, care să fie una din anexele Programului ROST. Breviarul conceptelor din domeniu porneşte de la definiţii ca explicaţii ale sensului sau înţelesului unor termeni şi definiţiile teoretice şi lexicale trebuie să fie specifice, precise, teoretice şi convingătoare. Fără îndeplinirea acestor condiţii, definiţiile nu sunt operante.

26

6. Bibliografie1. The FreeDictionary com by Farlex-Encyclopedia,

http://encyclopedia.thefreedictionary.com/science2. O.C.D.E., La mesure des activités scientifiques et technologiques-Méthode

type pour les enquêtes sur la recherche el le développement expérimental, Manuel de Frascati, Ed. a 5-a 1993 şi Ed. a 6-a, 2002

3. O.C.D.E., La mesure des activités scientifiques et technologiques-Principes directeurs proposés pour le recueil et l’interprétation des données sur l’innovation technologique, Manuel d’Oslo, Ed. a 2-a, 1997

4. O.C.D.E., La mesure des activités scientifiques et technologiques- Manuel sur la mesure des ressurces humaines consacrées a la science et la technologie, Manuel de Canberra, Paris, 1995

5. C. Goux, La recherche scientifique dans la Belgique fédérale: examen de la répartition des compétences, Faculté de Droit de Namur, Centre de Droit Régional, Namur, Ed. La charte, 1995

6. J. Calvert şi B.R.Martin, Changing conceptions of basic research, Workshop on policy relevance and measurement of basic research, Oslo, 29-30 october, 2001

7. Communication de la Commission au Conseil et au Parlement européen, L'innovation dans une économie fondée sur la connaissance, COM/2000/0567 final /

8. M. Dodgson, D.M. Gann şi A.J. Salter, The intensification of innovation, International Journal of Innovation Management, Vol.6, No.1, March 2002, p.53

9. J.L. Perry, K.L. Kraemer, D. Dunkle şi J. King, Motivations to innovate in public organisations, National Public Management Research Conference, Syracuse, New York, September 20, 1991

10. European Commission, Directorate General Entreprise “Innovation and SME’s Programme”, European Trend Chart of Innovation, Theme-Specific Country Report: Romania, covering period to march 2002

11. European Commission, Enterprise Directorate-General, A publication from the Innovation/SMEs Programme European Trend Chart on Innovation, Annual Innovation Policy Trends and Appraisal Report ROMANIA, 2004-2005

12. European Commission, European Innovation Scoreboard 2004, http://trendchart.cordis.lu/scoreboards/scoreboard2004/index.cfm

13. European Commission, Innovation Trend Chart Romania-Covering Period September 2003-August 2004, http://trendchart.cordis.lu/reports/documents/CR_Romania_September2004.pdf

14. Government of Romania, Addendum (July - August 2004) to the 2004 Report on the progress in preparing the accession to the European Union, http://www.mie.ro/Dialog_structurat/English/documente/Addendum2004.pdf

15. Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Strategia Naţională pentru Cercetare, Dezvoltare şi Inovare, 2002, http://www.mct.ro/web/2/default.htm

27

16. Ministerul Educaţiei şi Cercetării, 2003, Cercetarea, Dezvoltarea şi Inovcarea între 2001-2002, http://www.mct.ro/web/2/default.htm

17. Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Analiza Planului Naţional de C-D şi I în 2003, http://www.mct.ro/web/2/default.htm

18. Institutul Naţional de Statistică, Anuarul Statistic, 2002, 2003, 200419. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Comisia Naţională pentru Statistică,

Clasificarea Ocupaţiilor din România, Editura Lumina Lex, Ed. a II-a, Bucureşti, 2003

20. Comunicarea Comisiei către Consiliu şi Parlamentul European: “Cercetătorii în Aria Cercetării Europene: o profesiune, multiple cariere”, COM(2003)436 final

21. Recomandation de la Commission du 11 mars 2005 concernant la charte européenne du chercheur et un code de conduite pour le recrutement des chercheurs (Texte présentant de l'intérêt pour l'EEE) (2005/251/CE)

22. Décret relatif aux aides et aux interventions de la Région Wallonne pour la recherche et les technologies, 5 juillet 1990, Moniteur Belge du 17/10/1990, p. 19887

23. O.E.C.D., Glossary of Key Terms in Evaluation and Results Based Management, 2002, www.oecd.org/dac/evaluation.

24. The Eurostat Concepts and Definitions Data Base, http://forum.europa.eu.int/irc/dsis/coded/info/data/coded/en.htm

25. Eurostat et DG Entreprise, Statistiques sur l'innovation en Europe, Panorama, Édition 2000

26. La dimension régionale des statistiques de la R-D et de l'innovation - Manuel Régional, p. 79

27. Eurostat, Recherche et developpement: statistique annuelles28. Eurostat et DG Entreprise, Panorama, Statistiques sur l’innovation en Europe,

Ed. 2000, p.11129. Legea nr. 324 din 8 iulie 2003 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.

57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, Monitorul Oficial nr. 514 din 16 iulie 2003

30. Hotărârea Guvernului nr. 1.265 din 13 august 2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind contractarea, finanţarea, monitorizarea şi evaluarea programelor, proiectelor de cercetare-dezvoltare şi inovare şi a acţiunilor cuprinse în Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare, Monitorul Oficial nr. 776 din 25 august 2004

31. P.I. Otiman şi A. Pisoschi, Unele consideraţii asupra legii privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, Revista de Politica Ştiinţei şi Scientometrie, Vol.I, No.3, 2003, p.128

32. A. Pisoschi şi A. Ardelean, Introducere în metodologia cercetării ştiinţifice - curs de iniţiere, Vasile Goldiş University Press, Arad, 2005

28

29