OMILETICĂ

SEMESTRUL II

VI. PREGĂTIREA PREDICII

28. Alegerea textului (Invenţia)

1. Sensul termenului:

Termenul de "text" în omiletică are un sens aparte. Sensul cuvântului în

dicţionar este: "ceea ce este exprimat în scris; cuprinsul unei opere literare sau

ştiinţifice, al unui discurs, al unei legi, etc. Fragment, parte dintr-o scriere. Cuvintele

unei compoziţii muzicale". (Dicţionarul explicativ al limbii române, 953). Cuvântul

îşi are originea din limba latină: texere = a împleti, a ţese. Texum = ţesătură. În sens

literal: împletirea ideilor.

În omiletică, se face distincţie între distincţie între text, şi expunerea, sau

comentariul predicatorului. Textul este un fragment scurt sau lung din Scripturi,

folosit ca idee de bază a predicii, sau ca citat pe care se sprijină enunţările

predicatorului.

Când vorbim despre alegerea textului, ne gândim la textul biblic din care

porneşte predica. În cazul unei predici "textuale", folosim text de bază. În cazul

predicii tematice, folosim text introductiv.

2. Folosirea textului:

Cunoaştem din practica serviciului sinagogal că se foloseau fragmente mai

lungi din torah, sau din profeţi, înainte de comentariu. Luca 4:17-19 este o dovadă a

acestui fapt. Cercetările făcute în trecutul istoricului predicării arată că, primii creştini

foloseau fragmente mai lungi ale Scripturii, în baza cărora îşi desfăşurau

propovăduirea. Apoi această predică s-a schimbat, recurgându-se la texte scurte. Când

s-a început practica predicilor tematice, textul cel mai scurt era cel mai potrivit pentru

asemenea predici. Legendarul Bossuet, în predica sa celebră rostită la căpătâiul

Împăratului Soare (Ludovic XIV). a folosit ca text de bază trei cuvinte din Ioan 1:39:

"Veniţi să vedeţi". Dar textul i-a fost doar un pretext pentru dezvoltarea propriilor lui

idei. Aceasta este mai mult artă literară, sau poetică, decât "vestirea Cuvântului".

În secolul nostru s-a ajuns chiar la practica rostirii predicii "fără text"! În

SUA şi astăzi se mai practică acest gen de predică tematică, fără text de bază, sau fără

text introductiv. Considerăm că a predica Cuvântul, presupune pornirea din Cuvânt,

dezvoltarea predicii axată pe Cuvânt şi rostirea unui apel prin Cuvânt.

3. Reguli privind alegerea textului:

Alegerea textului unei predici este o problemă de importanţă majoră.

Predicatorul să aibă un caiet de notiţe pentru evidenţa textelor. Când studiază

Scriptura, sau citeşte lucrări teologice, biografii, sau predicile altora, vor apare

constant texte care pot forma subiectul unei predici. Aceste texte trebuie notate în

carnet, iar strângerea de texte pentru predici trebuie să devină un obicei. Dacă în

momentul intuiţiei textul apare sub forma unei posibile dezvoltări logice, să schiţăm

imediat ideile care vor forma scheletul unui studiu ulterior. Dacă ne apare o ilustraţie

potrivită, s-o notăm imediat în vecinătatea textului.

Din când în când să răsfoim caietul cu aceste planuri iniţiale şi vom fi

inspiraţi să facem noi cercetări, pentru a umple golurile constatate. Astfel ideile

studiate şi prinse în sclipirea unui moment de har, fiind notate, ele vor deveni

elemente importante în corpul unei predici viitoare. În alegerea textului, ar fi bine să

ţinem cont de următoarele reguli:

a. Textul trebuie să fie clar: Trebuie considerată ca o regulă, ca textul să fie

de la sine înţeles. Altfel ascultătorul va fi şocat de ceea ce i se pare neclar, sau va avea

doar o curiozitate firească de a afla ce poate face predicatorul din text.

Dar pot fi ocazii, când un text aparent obscur, prin metode exegetice poate fi

făcut clar, ceea ce va da o dublă satisfacţie: pe de o parte vorbitorului, că a reuşit să

înţeleagă textul, pe de altă parte ascultătorului, a cărui curiozitate se poate transforma

în interes real, urmărind progresivitatea desfăşurării. Textul ales trebuie să corespundă

la două criterii: să fie instructiv şi practic.

b. Să folosim mai rar texte cu elocvenţă şi lingvistică specială: Acestea

pot promite prea mult, iar când la început se ridică aşteptări supradimensionate,

bineînţeles, cu greu pot fi satisfăcute. Dar aceasta nu înseamnă să le neglijăm. Multe

dintre pasajele înălţătoare şi impresive au şi grandoare naturală a expresiei, şi ar fi o

serioasă deficienţă înlăturarea lor totală. Uneori putem folosi texte foarte simple, iar

cele reprezentative pot fi introduse în construcţia predicii ca stâlpi susţinători ai

subiectului dezvoltat. Sunt anumite ediţii de Biblii, care scot în evidenţă anumite

texte, considerate "texte de aur", tipărindu-le cu litere groase. Ar fi o metodă

condamnabilă ca pastorul să predice numai din aceste texte subliniate. El trebuie să

predice "toată Scriptura".

c. Să fim prevăzători în a alege numai texte extraordinare: Căutarea de

neobişnuit va sacrifica valoarea pentru câştigarea unui mic interes iniţial. Elementele

de surpriză şi şoc, de umor şi neobişnuit au valoarea lor în predică, dar nu au valoare

în cadrul, ci în desfăşurarea textului, adică în predică, în prezentare.

d. Nu omite un text pentru faptul că este prea cunoscut: Este o greşeală a

fugi după noutăţi şi a neglija, sau omite din predicile noastre textul din Ioan 3:16, doar

pentru că este atât de cunoscut! Nevoia amvonului nu este "noutatea", ci prospeţimea

cu care se prezintă texte arhicunoscute! Pe drept cuvânt spune o remarcă omiletică:

"Unii, în grija lor de a evita subiectele banale, omit pe cel mai mari, chiar cum am

descrie Elveţia, omiţând Alpii!" (J.W.Alexander, Thoughts on Preaching, 1864, 10-

12). Marii predicatori, fără excepţie, au predicat frecvent despre textele şi subiectele

mari ale Bibliei.

e. Să nu ne obişnuim a omite careva parte a Scripturii: Unora le place să

predice numai din VT, altora numai din NT. Unii predică din rapoartele istorice şi din

biografii, alţii numai din epistole sau din profeţi. Sunt predicatori care nu au luat

niciodată textului din Psalmi, sau - Cântarea Cântărilor.

Cum se realizează folosirea nediscriminatorie a textelor Bibliei?

În primul rând prin adoptarea sistemului "lectio continua". Aceasta a fost

uzanţa lui Zwingli, Bullinger şi Calvin. Care sunt virtuţile şi lipsurile acestui sistem?

Avantajul lui constă în faptul că "toată Scriptura" este predicată, nimic nu este

neglijat. Ne scuteşte de alegerea pericopelor. Neajunsul sistemului: Este imposibil să-l

adaptezi nevoilor concrete ale comunităţii, la împrejurările şi evenimentele acesteia.

Ascultând mult timp acelaşi autor, predicile devin fără interes şi plicticoase.

O altă metodă ar fi planul de predicare făcut pe o durată mai lungă, pe un an,

pe şase luni, etc. Sau alternarea celor două metode (“lectio continua” şi plan de

predicare sistematic).

f. Nevoia concretă a comunităţii să determine textul: Pastorul va fi

confruntat cu aceste nevoi, dacă stă de vorbă cu turma cu ocazia vizitelor în familiile

lor. Dar trebuie să fie atent de a nu transforma predica într-o vorbire de acuzare sau

atacare personală.

g. Lasă ca textul să aleagă persoana: Meditând intens asupra Bibliei,

anumite texte vor lumina mintea şi inima sa. Când se va întreba: "Ce să predic?"

Anumite texte îi vor răspunde promt: "Predică despre mine!" Textul care "îl alege" pe

predicator, este uşor de dezvoltat şi va da tuturor o supremă satisfacţie. Lăsaţi ca

textele care v-au dat un răspuns problemelor spirituale personale, să facă aceiaşi

lucrare şi asupra membrilor comunităţii. Ei vor fi "atinşi", vor primi răspuns în

predică la frământările şi suspansurile lor.