2.Secolul al XX-lea între democraţie şi totalitarism. Ideologii şi practici politice în Europa şi România

Ideologii şi practici în Europa Context Secolul al XX-lea reprezintă perioada din istoria omenirii în care:-s-au impus principiile legate de democraţie şi respectarea drepturilor omului-s-au instaurat regimuri totalitare,s-au încălcat drepturile în unele ţări Cele 2 războaie mondiale au stat la originea apariţiei şi înmulţirii mişcărilor şi regimurilor totalitare. Totalitarismul a ajuns la maturitate în preajma anului 1930 în state ca URSS,Germania,Italia Ideologii şi practici politice totalitare Caracteristici-întreaga putere aparţine unei singure persoane, care o exercita prin intermediul unei singure formaţiuni politice admise(Partidul Fascist în Italia, Partidul Naţional Socialist în Germania, Partidele Comuniste în URSS şi România)-puterea este exercitată cu ajutorul terorii prin intermediul poliţiei politice(Gestapo în Germania, KGB în URSS).Totalitarismul a generat spaţii de exterminare unde erau aruncaţi opozanţii regimului (închisori,lagăre de muncă şi de exterminare)-controlul absolut al economiei, culturii, şi societăţii civile-baza socială a regimului o constituiau masele îndoctrinate politic cu ajutorul mijloacelor de propagandă-drepturile şi libertăţile cetăţeneşti sunt încălcate; urmărea acestor încălcări au fost crimele împotriva umanităţii: ex. Holocaustul PRINCIPALELE REGIMURI TOTALITARE-fasciste.: Italia,Ungaria,Spania,Portugalia-naziste: Germania-comuniste: URSS, România, Polonia, Bulgaria, Cehoslovacia, Albania, Iugoslavia, Germania de Est, China, Coreea de Nord,Vietnam, Cuba)

Ideologia fascistă şi practicile politice ITALIA Fascismul italian, ideologia politică radicală, naţionalista şi autoritară în manifestări, rămâne unul dintre cele mai macabre fenomene din ultimele decenii, chiar secole, prin violentele şi crimele infăptuite. Perioada de după primul razboi mondial, puterea pe care tocmai puterea muncitorească o căpătase, şi, îndeosebi leninismul ,aşa cum istoricii au numit curentul, au dat naştere fascismului, printre promoterii lui aflându-se Benito Mussolini şi, desigur, Adolf Hitler. Benito Mussolini, pe numele întreg de Benito Almicare Andrea Mussolini s-a născut la 29 iulie 1883 şi a murit la 28 aprilie 1945. Considerat pilonul fascismului italian, Mussolini a reuşit să distrugă sistemul democratic, prin eliminarea rivalilor, a partidelor politice. În Italia, conceptul de stat era foarte puternic, atât de puternic încât individul anilor 1922-1943 trebuia să renunţe la propria-i personalitate, la propriile sale gânduri şi manifestări ce aveau să-l diferenţieze probabil de restul oamenilor. De fapt, un om trebuia să gândească în acelaşi timp cu ceilalţi, masele aveau o singură voce, clară şi slabă ce trebuia neapărat să îşi închine vorbele discatorului care cu ridicare unui singur deget, grăbea ritmul inimii oamenilor sau cu ridicare ambelor mâini declanşa uralele mulţimii. Astfel cultul personalităţii dădea roade. Însă nu era atât de simplu pe cât ar putea părea în zilele noastre. De pildă, cei care îndrăzneau să ridice capul din mulţime şi să nu fie de acord cu ceea ce tiranii promovau, erau eliminaţi adică existau organizaţii speciale, unele secrete, care monitorizau îndeaproape populaţia. S-a instituit în acest fel psihologia de masă. Egalitarismul era şi el interzis, invocându-se acelaşi motiv. Însă fascismul italian prin caracterul său antidemocratic și antiproletar a îndreptat economia cel puţin în aparenţă spre prosperitate. Perioada de aur în ceea ce priveşte fascismul italian este reprezentată de anul 1932. Mai întâi s-a înfiinţat Partidul Naţional Fascist( Partito Nazionale Fascistă) desigur de către Benito Mussolini. S-au recurs la diverse modalităţi de îndoctrinare chiar din timpul şcolii, cum ar fi taberele organizate în spiritul fascist, casele fasciste de cultură etc. Oricum într-un timp scurt, Partidul Fascist a devenit partidul de masă, unicul şi cel mai puternic de altfel. Regimul poliţienesc îşi avea rădăcinile în disciplina religioasă, educaţie şi în lupta pentru propriul stat, toate controlate. Chiar şi aşa spunea Mussolini, fascismul italian nu trebuie să rezide în credinţa oamenilor, căci ’’biserica nu e suverană’’ (deşi s-a referit la o instituţie în toate documentele vremii, Biserica aparţine cu litera mică, semn ca dictatorul deţinea controlul asupra tuturor lucrurilor care ar fi putut avea un substrat împotriva ideologiilor). Cu alte cuvinte, liderul Italiei a mizat pe faptul că o religie are o putere imensă asupra oamenilor, şi dacă deţinea controlul Bisericii era mult mai facil să manipuleze oamenii. Partidul fascist a fost de fapt înfiinţat la Roma, la 9 noiembrie 1921, şi la fel ca şi alte regimuri totalitare, îşi exercită puterea pe străzi prin manifestări cu tinerii propagandişti, defilări etc. Fascismul Italian a fost până la urma reprezentat de partid dar ca şi democraţia,

fascismul a trebuit acceptat de populaţie sau cel puţin să existe sentimentul că populaţia accepta închizând ochii în faţa puterii tiranice deja instalată în vârful societăţii. Apoi s-a creat iluzia conform căreia, după primul război mondial, aceasta era singura şansă a Italiei de a supravieţui de a-şi mări considerabil nivelul de a trăi. Desigur, în acest caz a fost invocată şi puterea militară pe care în cele din urmă Italia a şi obţinut-o împreună cu Germania lui Hitler. Italia Fascista a intrat în Cel de-al Doilea Război Mondial alături de Germania lui Hitler, făcându-şi, în cele din urmă, din puterile aliate, duşmani care aveau să-i răpună ţară. Propaganda şi dezinformarea nu au rămas în picioare, deşi fascismul italian era considerat unul dintre cele mai puternice regimuri totalitare din Europa, ceea ce a dus la înfrângerea Italiei şi căderea dictaturii. Fiindu-i destul de clar că Puterile Axei(Germania Nazistă, Italia Fascistă şi Japonia Imperialistă )au pierdut războiul, Mussolini a fugit cu amanta lui, Clara Petacci în Elveţia, însă comuniştii italieni îi recunosc şi îi împuşcă ’’pentru crime împotriva poporului italian.’’ GERMANIA Nazismul sau naţional-socialismul este o ideologie totalitară care a fost aplicată în timpul dictaturii naţionaliste a lui Adolf Hitler în Germania între 1933 și 1945. În 1921 Hitler a devenit liderul Partidului Naţional Socialist German al Muncitorilor, iar la 30 ianuarie 1933 cancelarul Reich-ului german. Nazismul a evidențiat în permanență primatul acţiunii asupra gândirii. În timp ce se afla în închisoarea Landsberg, Hitler şi-a dictat prima parte din ’’Mein Kampf’’ care a devenit ’’biblia ’’ național- socialismului. Ideile lui Hitler s-au întemeiat pe o concepţie rasistă .El considera că omenirea este alcătuită pe baza unei ierarhii valorice a raselor şi că viaţa nu reprezintă nimic altceva decât supravieţuirea celor adaptabili. ’’Poporul de stapani’’(Herrenvolk) era de rasă ‚’’ariană’’, alcătuit fiind din populaţiile Europei de Nord. La baza piramidei rasiale, Hitler plasează: negrii, slavii, ţiganii şi evreii, pentru aceştia din urmă având sentimente de ură exacerbată. Hitler socotea rasa evreiască ‚ ’un cancer ce roade trupul Germaniei’, o boală ce trebuie tratată. De facilităţile oferite de un asemenea regim nu puteau beneficia,bineînţeles ,decât cei care aparţineau poporului german. Naţionalismul lui Hitler dorea crearea unui ‚’’Reich’’ care să-i cuprindă pe toţi acei membri ai poporului german ce trăiau dincolo de frontierele Germaniei:germanii austrieci, germanii sudeți, comunităţile germane ce trăiau de-a lungul coastei baltice-toti urmau să fie cuprinşi în limitele teritoriale ale Noii Germanii. Totuşi, ţelurile lui Hitler nu se sfârşeau aici. Visa la Germania Mare, o supraputere capabilă să rivalizeze cu Imperiul Britanic şi cu Statele Unite. Un asemenea obiectiv nu putea fi atins decât printr-o extindere teritorială de mari proporţii. Acesta a fost motivul pentru care Hitler ceruse‚’’Lebensraum’’(spațiu vital) pentru Germania. Numai prin cucerirea Poloniei,Ucrainei şi Rusiei putea obţine Germania puterea, adică, ar fi dus la distrugerea Rusiei, centrul comunismului mondial. El susţinea în‚ Mein Kampf:’’Poporul german trebuie să i se asigure teritoriul necesar existenţei sale pe pământ…Oamenii de acelaşi sânge trebuia să aparţină unui imperiu” (Reich).

Teoria economică nazistă se baza pe interesele locale imediate, dar încercă să se îmbine şi cu concepţii ideologice economice recunoscute pe plan internaţional. Politica economică internă era focalizată pe trei obiective principale:*eliminare şomajului*eliminare inflaţiei devastatoare*extinderea producţiei de bunuri de larg consum pentru a îmbunătăţi standardul (nivelul) de viaţă al claselor de mijloc şi jos. În ceea ce priveşte evoluţia economică, partidul a avut mare succes. Expansiunea economică a scos Germania din criză economică în care se afla după primul război mondial şi a redus drastic şomajul în mai puţin de patru ani. Ideologia internaţională Din punct de vedere internaţional, partidul nazist credea că o conspiraţie internaţională a marilor bancheri a creat criză economică din anii 1930. Capul acestei conspiraţii era considerat ca fiind un grup de evrei, ceea ce motiva încă o dată distrugerea acestei etnii în timpul Holocaustului. Toate aceste teorii au fost folosite pentru a justifica rezultatele totalitare, de ură rasială şi opresiune, folosind toate mijloacele statului. Acestea sunt pe scurt:*Naţionalismul etnic, inclusiv definiţia germanilor drept ‚’’rasa stapână’’ (Herrenvolk)*Rasismul şi antisemitismul*Anticomunismul*Anticlericalismul*Eugenia (omorârea raselor ‚’’sclave’’ şi a celor ‚’’parazitare’’ pentru a purifica ‚’’rasa stăpână’’). ‚Principiul conducatorului (Fuhrerprinzip) era un element cheie în ideologia fascistă, în care conducătorul simbolizează întruparea mişcării politice şi a naţiunii. Cel mai proeminent nazist a fost Hitler, care a condus Germania drept cancelar(=prim ministru) între 30 ianuarie 1933 şi până ce s-a sinucis la 30 aprilie 1945. El a împins Germania în Al Doilea Război Mondial şi a fost responsabil pentru moartea a peste 20 milioane de oameni precum şi pentru Holocaust. În timpul lui Hitler, naţionalismul şi rasismul au fost combinate într-o ideologie şi politica militaristă de stat exaltată şi extremă, care servea propriilor sale ţeluri. Alte aspecte:După război, mulţi nazişti de rang înalt au fost judecaţi, condamnaţi în Procesul de la Nurnberg, iar unii chiar executaţi pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii. COMUNISMUL În luna februarie a anului 1917, Rusia se transformase într-un colos cu picioare de lut, din cauza sărăciei generalizate.

Bolşevicii (comuniştii) au profitat de anarhia din Rusia, sporindu-şi popularitatea în rândul muncitorilor, al sovietelor (comitetelor)acestora, pe fondul revoluţiei condusă de Partidul Constituţional Democrat şi de PS-D și al grevelor tot mai numeroase.Conduşi de V.I. Lenin, bolşevicii au declanşat acţiunile în forță pentru preluarea puterii, realizată prin lovitura de stat de la 25 octombrie/76 noiembrie 1917, de la Petrograd. Denumită Revoluţia din Octombrie, aceasta este considerată actul de naştere al statului sovietic.

IDEOLOGIE ŞI PRACTICĂ POLITICĂ ÎN STATELE COMUNISTE În Rusia, apoi în Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, stat creat de Rusia Sovietică, Ucraina, Bielorusia şi Transcaucazia, toate domeniile de activitate au fost organizate conform concepţiei lui Lenin. Încă de la preluare puterii, teroarea a fost instituită în stat.Orice formă de opoziţie a fost desfiinţată, fiind interzisă funcționarea tuturor partidelor, în afara celui comunist (bolşevic) rus, denumit apoi Partidul Comunist al Uniunii Sovietice (P.C.U.S). A fost creată,în anul 1917 poliţia politică a regimului,cunoscută cu abrevierile C.E.K.A., N. K.V.D apoi K.G.B. Viaţa religioasă a fost obstrucţionata. Statul şi-a impus controlul în economie, prin naţionalizarea întreprinderilor. Proprietatea privată a fost înlocuită cu cea de stat sau colectivă. Teroarea asupra populaţiei s-a intensificat în perioada în care s-a aflat la conducere Stalin (1924-1953). Acesta a impus o economie centraliată şi planificată rigid. Din 1929 s-a trecut la colectivizarea forţată a agriculturii (căreia i-au căzut victime milioane de ţărani ce nu voiau să-şi cedeze pământurile în gospodăriile colective sau de stat),în paralel cu industrializarea forţată şi planificarea producţiei prin planurile cincinale. Opozanţii politici fie au fost executaţi, fie li s-au înscenat procese în urma cărora au fost trimişi în închisoare sau în lagărele de muncă forţată din ţară, care formau GULAG-ul. În acelaşi timp, cultul personalităţii lui Stalin a căpătat proporţii făra precedent, presa era cenzurata sever, iar întreaga cultură se găsea în slujba intereselor Partidului Comunist al Uniunii Sovietice şi al dictatorului. Regimul stalinist şi-a păstrat caracteristicile în anii celui de-al Doilea Război Mondial, ca şi în primii ani postbelici,când regimul comunist a fost impus şi în alte state europene. Deşi au aplicat modelul sovietic, regimurile comuniste europene au avut şi trăsături specifice. Astfel, au existat o mai mare libertate economică în Iugoslavia, păstrarea proprietăților asupra pământului în Polonia, naţionalismul şi interzicerea vieţii religioase în Albania etc. Erodarea sistemului comunist s-a petrecut repetat,începând din 1953. Puternice mişcări antisovietice, înăbuşite în cele din urmă, au avut loc în mai multe ţări comuniste: Republica Democrată Germană (1953), Polonia şi Ungaria (1956).

Anii 1970-1989 au scos în evidenţă falimentul economic al sistemului comunist, incapabil să satisfacă nevoile de bază ale populaţiei. Prin contrast, succesele economice ale lumii occidentale şi regimurile în ochii propriilor dictatoriale din majoritatea statelor europene foste comuniste. Criza în care se zbătea Uniunea Sovietică nu a putut fi depăşită, comunismul s-a prăbuşit, iar statul s-a destrămat (1991). IDEOLOGII ŞI PRACTICI POLITICE DEMOCRATICE ÎN EUROPA Statul de drept este inseparabil de democraţie şi de respecatrea drepturilor omului; Practica drepturilor omului cunoaşte mai multe tipuri de drepturi şi libertăţi:-drepturi civile, care se referă la libertatea individuală-drepturi politice, definite prin dreptul la vot (sec XIX)-drepturi sociale (dreptul la educaţie) Practica democraţiei liberale implica existenţa regimurilor constituţionale; constituţiile au fundament regimurile reprezentaţie şi separarea puterilor; considerau că naţiunea este sursa suveranităţii; Constituţia prevedea alegerea de către cetăţeni prin vot universal a deputaţilor reuniţi în adunări (Ad. Națională- Franţa,Camera Deputaţilor-MB)-democrația liberală presupune:libertatea de expresie, libertatea de întrunire, libertatea presei-partidele politice structurează și organizează opinia publică-puterea aparţine unui guvern susţinut de majoritatea deputaţilor-puterea guvernului este dirijată de un şef de guvern şi de şeful statului La încheierea I RM, regimurile democratice s-au consolidat în statele de vestul şi nordul Europei şi s-au instaurat în unele state din centrul şi estul Europei( Franţa,Marea Britanie,Cehoslovacia)

REGIMURI ŞI IDEOLOGII ÎN ROMÂNIA sec.XX România era o monarhie constituțională, bazată pe principiul separării puterilor în stat, iar regele Carol I (1866-1914) şi-a îndeplinit rolul de arbitru al vieţii politice. În condiţiile exercitării votului censitar ( doar de către bărbaţi), în primii ani ai secolului al XX-lea, cele două formaţiuni erau Partidul Liberal şi Partidul Conservator. Acestea erau exponentele a doua ideologii diferite cu privire la evoluţia României:-Liberalismul, reprezentat de oameni politici precum Ion I.C.Brătianu, care se pronunţa pentru dezvoltarea rapidă a ţării, după model occidental, pe baza capitalului autohton.

-Conservatorismul, dorea dezvoltarea organică a statului, prin crearea instituțiilor moderne pe măsură ce societatea simţea nevoia apariţiei lor. IDEOLOGII ŞI PRACTICI POLITICE DUPĂ PRIMUL RĂZBOI MONDIAL În perioada interbelică, în viaţa politică românească, adepţi numeroşi au avut ideologii politice democratice, precum neoliberalismul, reprezentat de Partidul Naţional Liberal, şi ţărănismul,având ca exponent principal Partidul Naţional Ţărănesc. Aceste formaţiuni politice s-au aflat şi cele mai lungi perioade la guvernare. În condiţiile afirmării în Europa a unor ideologii antidemocratice, extremismul de stânga (comunismul) şi dreapta (legionarismul) s-au manifestat şi în viaţa politică românească, începând din deceniul al treilea al secolului al XX-lea. Legiunea Arhanghelului Mihail (mişcare fascistă) şi Partidul Comunist fondat în 1921 au fost principalele forţe antidemocratice din România între cele două războaie mondiale. Ambele mişcări totalitare au căutat să profite de slăbiciunile democraţiei româneşti din acea perioadă, de fragilitatea mentalităţilor şi instituțiilor democratice, pentru a submina autoritatea statului. Legiunea Arhanghelului Mihail, înfiinţată în 1927 de către Corneliu Zelea Codreanu a practicat violență faţă de minoritatea evreiască, faţă de adversari politici şi de autorităţi, mergând până la asasinat. Favorizată de victoria Germaniei naziste în prima fază a celui de-al doilea război mondial, L.A.M a fost adusă la putere, cu sprijinul Berlinului,la 6 septembrie 1940. Silită să împartă puterea cu generalul Antonescu, Legiunea a reuşit totuşi să imprime statului un caracter totalitar,declarând România „”stat naţional-legionar”,impunându-se ca partid unic şi creând poliţia legionară, vinovată de numeroase persecuţii, abuzuri, asasinate. ´´Despărţirea´´ dintre Antonescu şi Legiune a fost la 21-23 ianuarie 1941 ,când o tentativă a legionarilor de a-l răsturna pe generală a fost zdrobită de armată română. Antonescu a instaurat apoi un regim care nu avea un caracter propriu zis totalitar, fiind o dictatură militară, naţionalista şi antisemită ,care nu făcea apel la sprijinul vreunui partid politic. Regimul comunist a fost singurul regim totalitar deplin constituit pe care l-a cunoscut România. Instaurarea totalitarismului comunist a zdrobit speranţele majorităţii românilor într-o democratizare a ţării după al Doilea Război Mondial. Calea către instaurarea comunismului în România a fost deschisă de câteva acte profund democratice: impunerea de către Uniunea Sovietică a guvernului comunist de Petru Groza (1945), falsificarea alegerilor parlamentare din 1946 în beneficiul comuniştilor şi al aliaţilor acestora, lichidarea principalelor partide de opoziţie în cursul anului 1947. După 30 decembrie 1947 când regele Mihai e obligat să abdice; s-a proclamat Republica Populară Română,instaurându-se oficial regimul comunist ,care a durat până la 22decembrie 1989. Partidul Comunist Român a fost până la începutul anilor 1960 unul dintre cei mai fideli imitatori şi aliaţi ai Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. A pus capăt libertăţilor fundamentale şi respectării drepturilor omului, înlăturând orice formă de pluralism politic. A

naţionalizat industria, băncile şi comerţul, dar şi casele unor familii nu odată modeste ;a desfiinţat proprietatea privată în agricultură şi a impus colectivizarea terenurilor agricole. Deşi după 1960, s-a îndepărtat într-oarecare măsură de Uniunea Sovietică, mai ales în privinţa politicii externe, şi a atenuat represiunea politică, PCR a rămas unul dintre cele mai conservatoare şi nereformate partide comuniste din E Europei. În perioada când în frunte s-a aflat Nicolae Ceauşescu (1965-1989), PCR a adoptat o ideologie naţionalista agresivă şi a impus cultul conducătorului său şi al soţiei acestuia . Prăbuşirea regimului comunist şi executarea soţilor Ceauşescu a însemnat sfârşitul totalitarismului. Încă de la dec.1989 au fost recunoscute libertăţile cetăţeneşti fundamentale –libertatea de exprimare, temeiurile pluralismului politic şi condiţii de bază pentru reconstituirea unei vieţi politice democratice, care a însemnat un proces dificil, unele aspecte continuând şi astăzi.