2 Funcţiile familiei

7/28/2019 2 Funcţiile familiei

http://slidepdf.com/reader/full/2-functiile-familiei 1/6

1. Funcţiile familiei - măsură a stabilităţii familiale

Familia îndeplineşte anumite funcţii pentru cei care fac parte din ea, dar şi pentrsocietate în general.

Familia este o instituţie universală, întâlnită pretutindeni şi îndeplinind aceleaşi funcţi

principale: transmiterea moştenirii biologice şi culturale, asigurarea protecţiei materiale şi emoţional

pentru descendenţi, formarea unui climat de dezvoltare a personalităţii tuturor membrilor ei. în oricsocietate familia s-a distins ca grup specific caracterizat printr-o puternică sudură internă, menţinută atât prin acţiunea unor forţ

interne, cât şi prin presiunea societăţii.

Forţele interne care unesc familia contemporană sunt sentimentele de dragoste şi ataşament al soţilor, precum şi al părinţilo

şi copiilor, respectul reciproc, solidaritatea membrilor. Alte forţe interne importante sunt nevoile de sprijin material şi psihologic -atâ

ale copiilor cât şi ale adulţilor. Supravieţuirea este mai uşoară într-o familie decât pe cont propriu, în special în societăţile sărace. Ia pentru ca toate aceste aspecte să fie îndeplinite în mod armonios, familia dezvoltă anumite funcţii care asigură dezvoltarea fizic

psihologică şi socială. (Măria Voinea, Iulian Apostu, 2008)

G.P. Murdock, pornind de la afirmarea caracterului universal al familiei nucleare, aprecia că aceasta îndeplineşte în esenţ

patru funcţii: sexuală, reproductivă, economică şi educaţională sau socializatoare. W.F. Ogburn apreciază că în societăţile tradiţiona

familia îndeplinea funcţiile de: reproducere, economică, educaţională, recreaţională, religioasă şi social psihologică.

In opinia lui T. Parsons funcţiile fundamentale şi exclusive ale familiei sunt cea de

socializare primară a descendenţilor cu scopul integrării corespunzătoare a acestora în societatşi cea de asigurare a securităţii emoţionale a adulţilor. O încercare de clasificare a funcţiilo

familiei întâlnim la Jacques Sabran, care sugerează următorul model:

a. funcţii fizice, în care include funcţia de reproducere, economică şi funcţia d

protecţie; b. funcţii culturale, care vizează dimensiunile afective şi sociale concretizate î

funcţie de educaţie şi în cea de asigurare a bunăstării fiecărui membru al familiei.

R. Hill (1973) prezenta drept funcţii ale familiei următoarele:

• subzistenţa fizică a membrilor familiei, prin procurare de hrană, adăpost şi îmbrăcăminte

• creşterea numărului de membri ai familei prin reproducere sau adopţie;

• socializarea copiilor pentru rolurile de adulţi în familie şi în alte grupuri sociale;

• menţinerea ordinii între membrii familiei, între aceştia şi străini;

• păstrarea moralei motivaţiei necesare pentru îndeplinirea unor sarcini în familie şi alte grupuri sociale;

• producerea şi distribuţia de bunuri şi servicii necesare pentru menţinerea unităţii familiei.

In literatura românească de specialitate întâlnim opinii interesante şi precizări importante legate de funcţiile familiei.

Sociologul român Traian Herseni aprecia că familia, ca instituţie socială organizată şi sancţionată prin reguli colectivecuprinse în obiceiuri, norme, legi are, mai ales, două funcţii: creşterea copiilor şi completarea social-economică a sorilor pentru

forma împreună o unitate socială eficientă.

Una dintre cele mai des întâlnite abordări funcţionale arată organizarea vieţii de familie pe patru mari funcţii: funcţi

biologică, funcţia economică, funcţia de socializare şi funcţia de solidaritate.

Funcţia biologicăIn cadrul acestei funcţii se delimitează două compartimente - satisfacerea necesităţilo

sexuale ale partenerilor şi procrearea, asigurarea descendenţei - care permit departajarea omulusub aspectul comportamentului sexual, de celelalte specii.

Funcţia biologică este o dimensiune esenţială, asigurând satisfacerea unor nevoi vitale pentr

indivizi, grup şi, prin aceasta, pentru societate şi anume:

• satisfacerea necesităţilor sexuale;

• asigurarea reproducerii;

• întărirea unităţii, coeziunii, a solidarităţii familiale;

• crearea premiselor pentru îndeplinirea celorlalte funcţii, pentru armonia şi stabilitatesocietăţii.



esenţiale în modelul activităţilor familiale, în destinul familiei şi al societatii.

Comportamentul procreării sau reproducţiei alături de cel nupţial este expresia unui 'e

cultural complex care se formează într-un timp îndelungat şi care suportă influenţaor factori diverşi .



La nivelul unui cuplu, comportamentul reproductiv poate fi influenţat de: vârsta

soţiei; durata căsătoriei; starea de sănătate a cuplului (în special a şotiei); utilizarea

mijloacelor contraceptive; dorinţa cuplului (în special a soţiei) de a avea copii; nivelul deinstrucţie al partenerilor; angajarea profesională a soţilor; distribuţia rolurilor şi autorităţii,

comunicarea între parteneri.Funcţia economică

Problematica circumscrisă funcţiilor economice ale familiei rezidă, în principal, înrealizarea unor venituri suficiente pentru satisfacerea nevoilor familiei şi organizarea unei

gospodării pe baza unui buget comun de venituri şi cheltuieli. Responsabilităţile familiei private din această perspectivă par să fie extrem de importante, asigurând cadrul material

indispensabil vieţii, satisfacerea corespunzătoare a tuturor trebuinţelor membrilor familiei,dobândirea unor bunuri şi valori care să permită siguranţa, bunăstarea şi confortul

indivizilor şi grupului.

In mod tradiţional, funcţia economică a cuprins trei dimensiuni importante:

• componenta productivă, care vizează producerea în gospodărie a bunurilor şi

serviciilor necesare traiului familiei;• componenta privind pregătirea profesională a descendenţilor, transmiterea

ocupaţiilor de la părinţi la copii;

• latura financiară constând în administrarea unui buget de venituri şi cheltuieli pentru

acoperirea nevoilor familiei şi realizarea unor economii, sursă a dobândirii unor bunuri şi valori.

De-a lungul istoriei familiei s-au înregistrat substanţiale modificări în funcţia

economică în general şi cu privire la fiecare dimensiune a ei, în mod special.In mediul rural tradiţional, familia reprezenta o unitate de producţie, un atelier de

muncă unde se asigurau cele necesare traiului prin munca tuturor în interiorul grupului.

Date fiind particularităţile acestei forme de organizare familială, satisfacerea de către grupa necesităţilor de trai, munca împreună a şotiilor şi copiilor, potrivit unei riguroase

diviziuni a sarcinilor, structura de autoritate, relaţiile dintre ascendenţi şi descendenţifuncţia economică asigură bunul mers al familiei, unitatea şi durabilitatea sa. Părinţii erau

interesaţi ca proprii lor copii să le moştenească nu doar numele şi bunurile dobândite, ci şi

ocupaţiile, să asigure o continuitate a neamului, o transmitere a pământului, a dragostei pentru el, cunoştinţele necesare deprinderilor de a-1 munci. In mediul rural tradiţional - şi

într-o oarecare măsură şi în cel actual (mai evident în SUA şi în Australia) transferarea

meseriilor şi ocupaţiilor de la părinţi la copii este un fapt universal ce oferă familiei o

incontestabilă responsabilitate.Societatea contemporană, bazată pe diviziunea muncii între membrii săi şi pe

specializarea acestora antrenează o serie de schimbări în planul vieţii economicediminuând componentele sale tradiţionale. Secolul al XX-lea, prin procesele de

industrializare, modernizare, mobilitate socială a schimbat locul de muncă al indivizilor,

dcplasându-l din interiorul familiei în exterior în întreprinderi şi servicii sociale.Dacă ne referim la situaţia din Franţa, spre exemplu, cei mai mulţi indivizi sunt

angajaţi într-un sector de muncă pentru care sunt salarizaţi; familiile ţărăneşti produc



pentru piaţă furnizând produse celorlalte clase şi categorii sociale. O idee interesantă, ce se

desprinde din studiile franceze de specialitate, este aceea că familia oferă azi mai putină

securitate materială decât în trecut. Sunt făcute referiri în acest sens cu privire la familiilecu şomeri, la riscurile legate de pierderea locului de muncă, la precaritatea unor rezerve şi a

unui patrimoniu utilizabil în caz de crize (şomaj, boală, accidente etc.). In familiile tradiţionale

părinţii realizau instrucţia şi formarea profesională a tinerilor prin transmiterea cunoştinţelor in chiar procesul muncii.

Există o serie de cauze care au contribuit la reducerea rolului familiei modeme în instrucţia copiilor şi anume:1. părinţii lucrează în afara familiei şi sunt mai puţin timp împreună cu copii lor care sunt duşi, adesea, de la

vârstele cele mai fragede, în creşe şi grădiniţe;

2. munca părinţilor în domenii diferite, diversificarea ocupaţiilor şi transformărilor lor nu mai determină cu

obligativitate transmiterea „meseriei familiale";

3. copiii trebuie să înveţe mai multe lucruri decât în trecut şi părinţii lor nu le mai pot satisface nevoia de

instrucţie la aceste exigenţe.

In general vorbind, evoluţia familiei în societatea contemporană înregistrează următoarele particularităţi:

• familiile sunt interesate să realizeze cât mai multe venituri;

• tinerii sunt dornici să parcurgă un proces de instruire, indiferent de costuri;

• tânăra generaţie doreşte să deprindă o profesie (nu neapărat pe cea a

părinţilor) cu standard ridicat şi aducătoare de venituri mari;

• gestionarea bugetului, structura cheltuielilor este foarte diversificată, în funcţie de

exigenţele societăţii moderne .Prin exigenţa unei locuinţe corespunzătoare cerinţelor şi aspiraţiilor membrilor

grupului, prin asigurarea resurselor necesare traiului, funcţia economică influenţează şi

potenţează celelalte funcţii, contribuind la solidaritatea şi intimitatea cuplului, lasocializarea descendenţilor, la protecţia şi siguranţa indivizilor.

Funcţia de socializareFamilia este una dintre principalele instituţii socializatoare ale societăţii, înţelegând

prin socializare „procesul social fundamental prin care orice societate îşi proiecteazăreproduce şi realizează prin conduite adecvate ale membrilor săi, modelul normativ şi

cultural".Mecanismele şi agenţii socializării cunosc o mare varietate asigurând, fiecare în

parte şi toţi împreună, stabilitatea şi funcţionalitatea structurilor sociale, coeziunea internă,

continuitatea şi permanenţa structurilor grupale. Luând drept sintetizatoare a procesului desocializare cunoscută afirmaţie a lui R .E. Park: „omul nu se naşte uman, ci devine în procesul educaţiei" şi

revenind la familie ca agent al socializării, putem afirma că aceasta este nu numai primul agent, dar şi cel care pune bazele

socializării cuplului.

In cadrul familiei, copilul îşi însuşeşte normele şi valorile sociale, devenind apt să relaţioneze cu ceilalţi membrii ai

societăţii. Socializarea în familie are mai multe componente:• normativă, prin care se transmit copilului principalele norme şi reguli sociale;

• cognitivă, prin care copilul dobândeşte deprinderi şi cunoştinţe necesare acţiunii ca

adult;

• creativă, prin care se formează capacităţile de gândire creatoare şi de a da răspunsuri adecvate în situaţii noi;

• psihologică, prin care se dezvoltă afectivitatea necesară relaţionării cu părinţii, cu viitorul partener, cu proprii copii

şi cu alte persoane, această componentă

fiind sintetizată prin expresia „comunicare psihologică".

Fiind „instanţa" care realizează socializarea primară, primul grup în care copiii au



contact continuu şi primul context în care se manifestă modelele socializării, familia nu

poate fi concurată de nici o altă instanţă.

M. Bouchard defineşte trei modele ale comportamentelor educative ale părinţilor,acestea fiind definitorii pentru stilurile educative parentale şi, în consecinţă, pentru

dezvoltarea copilului, incluzând aici dezvoltarea cognitivă, integrarea socială şi reuşita

şcolară.

Primul dintre modele este cel raţional, caracterizat prin faptul că gestiunea activităţiieducative este ierarhică, părinţii fiind cei care decid asupra devenirii copilului şi care

impun aşteptările lor acestuia din urmă. Comunicarea dintre părinţi şi copii este ierarhică, părinţii având tendinţa de a le impune copiilor propriul sistem de valori, credinţe, atitudini.

Modelul umanist plasează părintele mai degrabă pe o poziţie de ghid al copilului, lăsându-l să aibă propriile

opţiuni şi să decidă autonom. Copilul deţine puterea şi gestionează resursele propriei educaţii, în timp ce părintele îl sprijină, îlîncurajează, îl stimulează (Măria Voinea, 2005).

Modelul simbio-sinergetic, corespunde unei co-gestiuni a puterii, părinţii şi copiii fiind parteneri în activităţi care-i interesează în egală măsură, relaţia educativă fiind bazată pe

schimb şi reciprocitate.

Unii autori abordează socializarea ca proces fundamental prin care se transmite moştenirea culturalănormele şi valorile perene, ca mecanism prin care cultura unei Societăţi formează personalităţile umane. Cunoscuta afirmaţie a

lui R.E. Park „omul nu se naşte uman, ci devine în procesul educaţiei", redă sinteza procesului de socializare. Sociologul

polonez Jan Szczepanski definea socializarea drept acea parte a influenţei mediului care determină individul să participe la viaţasocială, îl învaţă să înţeleagă cultura, îl face capabil să îndeplinească anumite roluri sociale. Fiind un proces complex, care

cuprinde educaţia fără să se rezume doar la ea, socializarea se manifestă pe tot parcursul vieţii individului, implicând forme şi

mijloace specifice de realizare. Cele mai semnificative aspecte pe care le cuprinde sunt:

1. socializarea formează educaţia, stăpânirea instinctelor şi nevoilor, satisfacerea lor într-un mod prevăzut de societatea

respectivă;

2. socializarea insuflă aspiraţii şi năzuinţe în vederea obţinerii unor lucruri sau cali taţi, a unui prestigiu;

3. socializarea permite transmiterea unor cunoştinţe şi posibilitatea satisfacerii unor roluri;

4. socializarea asigură o calificare profesională şi alte calităţi necesare în viaţă.In orice societate „familia constituie factorul primordial al formării şi socializării copilului, reprezentând

cadrul fundamental în interiorul căruia sunt satisfăcute nevoile sale psihologice şi sociale şi împlinite etapele întregului său

ciclu de creştere şi dezvoltare".Asupra valenţelor educogene ale familiei, ocrotirii şi protecţiei pe care le oferă copiilor s-au pronunţat numeroase

personalităţi. Astfel, dacă Auguste Comte atrăgea atenţia asupra faptului că familia trebuie preferată „mănăstirilor scolastice"

Andre Berge afirma că ambianţa familială este o unitate fundamentală pentru specie. Familia, ca mediu afectiv, oferă prin

tandreţe „vitamina psihologică" creşterii copilului, iar neachitarea de această funcţie nutritivă spirituală constituie unul din marile

defecte ale părinţilor.

Socializarea primară este etapa pr oce su lu i de socializare care orientează evoluţia copilului în primii 6-7

ani de viaţă. Socializarea primară sau de bază permite deprinderea regulilor de comportare, a normelor şi valorilor ce pot fi

asimilate la vârste mici şi care constituie bagajul informaţional şi afectiv al oricărui individ, in această etapă el se consolidează

în „urzeala relaţiilor trăite în copilărie", adică în relaţiile de comportament cu persoane întâlnite zilnic, cu modul lor de a

explica, de a comunica, de a cere, de a exprima sentimente, preocupări.

Funcţia de solidaritatePentru fiecare om familia reprezintă un univers inconfundabil de care se leagă strâns

naşterea, creşterea, formarea şi dezvoltarea personalităţii, mediul în care învaţă să

articuleze sunetele, să decodifice primele semne şi simboluri ale vieţii. Familia este mediul

social-afectiv unic în care copilul se pregăteşte pentru confruntarea cu viaţa, cu munca, cugreutăţile şi obstacolele inerente ascensiunii sale, oaza de linişte, bucurie, confort şi

securitate în raport cu trepidaţiile societăţii. în familie se învaţă de timpuriu normele şi



categoriile eticii, ale comportării, se delimitează binele de rău, dreptul de injust, se

formează conduite dezirabile în raport cu modelul normativ al societăţii. Familia, prin

mijloacele sale specifice, afective şi morale furnizează individului informaţii utile formăriişi integrării lui sociale.

Familia şi sarcinile pe care familia le îndeplineşte în raport cu membrii ei asigură

atât socializarea şi integrarea acestora în viaţa socială, cât şi funcţionalitatea şi continuitatea

instituţiei, echilibrul social şi normativ dorit.Una din funcţiile fundamentale exercitate de familie, cea de solidaritate, asigură unitatea, intimitatea

coeziunea, trăirea grupului, condiţia de bază a coeziunii familiei, a realizării sudurii ei interne" (J. Szczepanski), oconstituie convergenţa acţiunii tuturor membrilor grupului în realizarea unui scop comun şi anume, desfăşurarenormală, armonizarea vieţii grupului.

Asigurând „succesul căsniciei", această funcţie este fundamentală din cel putin trei

motive:• asigurând indivizilor securitate emoţională, încredere, sprijin, protecţie şi

posibilitatea dezvoltării armonioase a personalităţii;

• orice dereglare în această funcţie duce la subminarea unităţii grupului, antrenează perturbări în celelalte funcţii, ceea ce reprezintă un indiciu al începutului dezagregării

familiei;• solidaritatea şi coeziunea familială antrenează, practic, toate momentele vieţii cuplului şi, de asemenea, toţi

membrii familiei. Realizarea acestui deziderat al solidarităţii şi al unităţii presupune o relaţie funcţională întrparteneri, între aceştia şi descendenţii lor şi, după caz, între ceilalţi membrii ai familiei.

Manifestarea solidarităţii şi unităţii familiale începe încă din familiile de origine ale partenerilor, prin modul încare ei au fost pregătiţi, educaţi, orientări spre înţelegerea celuilalt, spre oferirea protecţiei şi afectivităţii. Anticipareaunor roluri viitoare (soţ, părinte etc.), furnizarea unor informaţii şi a unor modele de conduită, care vor asigurasatisfacerea optimă a acestor exigenţe, sunt sarcini ale familiei de origine.

Unitatea şi solidaritatea familiei depind de motivaţia căsătoriei, de intensitatea şi trăinicia sentimentelor dintrparteneri, în asigurarea acestora fiind antrenaţi atât factori interni - dragostea reciprocă în alegerea parteneruluisentimentul datoriei faţă de acesta şi faţă de copii, aspiraţii comune, grija pentru casă şi gospodăria comună, năzuinţaconştientă sau nu de a îndeplini aşteptările mediului social - cât şi de factori externi, în a căror categorie putem include

sancţiunile magice sau religioase, referitoare la dificultăţile de organizare a unei gospodării în afara căsniciei, ca şi cele legatede asigurarea unei locuinţe, opinia publică etc.

2 Funcţiile familiei

Documents

Transcript of 2 Funcţiile familiei