1

Protecţia muncii în laboratorul de chimie

1. Lucrează numai cu aparatele şi ustensilile indicate în instrucţiuni.2. Foloseşte numai substanţele şi reactivii din flacoanele etichitate.3. Lucrează cu cantităţi mici de substanţă.4. Nu mirosi direct sau nu gusta substanţele chimice.5. La turnarea reactivilor se va evita aplecarea peste vasul în care se toarnă, pentru a nu

fi stropiţi.6. Se va evita aşezarea dopurilor cu partea umedă pe masă şi nu se vor deschide mai

multe sticle deodată.7. La încălzirea eprubetelor acestea se prind în cleşte de lemn sau clemă (în suport

universal).8. Aprinderea spirtierelor se face numai cu băţul de chibrit.9. Pentru a mirosi o substanţă se duce o cantitate mică de vapori spre nas printr - o

mişcare cu mâna.10. Agitarea corectă a unui lichid se face prin mişcări circulare ale baghetei în interiorul

lichidului din vas.11. După terminarea experimentului, se lasă ordine pe masa de lucru şi se spală bine

mâinile cu apă şi săpun.12. Nu turna înapoi în flacon substanţele în exces.13. Nu arunca în canal deşeurile.14. Pericol de moarte

Clor Fosfor Oxid de mercur Dioxid de sulf / azot

15. Coroziv Hidroxid de calciu Litiu Sodiu Hidroxid de sodiu Acid azotic Acid clorhidric concentrat Acid sulfuric concentrat

16. Radioactiv Uraniu

17. Toxic Amoniac Iod Sulfat de cupru Oxid de plumb

18. Inflamabil

2

Alcool etilic19. Poluant

Acid sulfhidric Monoxid de carbon

20. Puternic oxidant Azotat de amoniu Azotat de potasiu Permanganat de potasiu Acid azotic Acid sulfuric

21. Pericol de explozie Dinamită Amestec de potasiu, sulf, carbon

Momente în evoluţia chimiei ca ştiinţă

Chimia este ştiinţa care studiază compoziţia, structura şi proprietăţile substanţelor.

5000 î.H. – 1000 î.H. – Epoca metalelor

Epoca bronzuluiBronz – aliaj al cuprului cu staniu şi zinc

Epoca fierului

1000 î.H. – 300 î.H.

Thales din Milet

Leucip

Democrit

Epicur

Aristotel

Perioada alchimiei

3

300 î.H. – 1800 d. H.

Paracelsus – descoperă substanţe chimice în medicină

F. Bacon

R. Boyle – formulează noţiunea de element chimic

Chimia devine ştiinţă

1800 – 1900

M. V. Lomonosov – Legea conservării masei substanţelor

A. L. Lavoisier – Legea conservării masei substanţelor, bazele chimiei moderne

J. J. Berzelius – bazele chimiei moderne

J. Dalton

H. Helmholtz

Alfred Nobel

Perioada chimiei contemporane

Sec. XX

J. Chadwick – descoperirea neutronului

A. Sommerfeld – un nou model atomic

D. J. Mendeleev

H. Bequerel, M. Curie şi P. Curie

E. Rutherford

J. Thomson

N. Bohr – modelul atomului cu orbite circulare

Chimişti români

4

Nicolae Teclu

Gheorghe Spaclu

Constantin I. Istrati

Gheorghe Gh. Longinescu

Petru Poni – a creeat primul manual de chimie în lb. română

Lazăr Edeleanu

Radu Cernătescu

Costin D. Neniţescu – considerat cel mai mare chimist român din lume

Descoperirea focului

Deşi nu se cunoaşte nici locul, nici cine a descoperit focul, arderea lemnului a fost utilizată încă din cele mai vechi timpuri.

Descoperirea primelor elemente chimice

Iniţial, au fost descoperite metale care se găsesc în natură ( aur, argint, mercur ). Apoi au urmat pucioasa ( sulf ) şi cărbunele.

Descoperirea experimentului chimic de laborator şi folosirea balanţei au permis descoperirea legilor de bază a chimiei.

Descoperirea teoriei atomo – moleculare.

Noţiunea de atom, ca cea mai mică particulă

Marile descoperiri de la sfârşitul secolului al XIX – lea

Electronul

Radioactivitatea

Teoria cuantelor

Marile descoperiri ale secolului al XX – lea

5

Procesul de fotosinteză, hârtia, haina care nu arde, firul de borangic, mai subţire decât pânza de păianjen, dar mai tare decât oţelul şi mai alb decât laptele. Toate oglindesc dorinţele de veacuri purtate de oameni în gând.

Materie. Corp. Substanţă. Propietăţi fizice şi chimice.

Fenomene fizice şi chimice

Materia reprezintă realitatea care există independent de noi şi constituie izvorul tuturor transformărilor din natură.

Propietăţile materiei :

1. Ocupă un spaţiu.2. Nu dispare şi nici nu se creează.3. Se găseşte într – o continuă mişcare.4. Prezintă o masă propie.5. Apare sub diferite forme.

Corpul reprezintă o porţiune limitată de materie, cu formă proprie şi volum bine determinat.

Corpurile sunt alcătuite din materie cu compoziţie:

1. Omogenă – numite substanţe chimice Alcool Diamant Piatră vânătă Aluminiu

2. Eterogenă – numite materiale Beton Ciment Lemn Sticlă Hârtie

Din acelaşi material pot fi confecţionate diferite corpuri ( Hârtie, mobilă ).

Din aceeaşi substanţă pot fi confecţionate diferite corpuri.

Fenomene fizice

6

Fenomenele fizice sunt transformări de stare şi de formă a corpurilor, fără schimbarea compoziţiei substanţelor din care provin.

Fenomene: Electromagnetice Termice Electrice Optice Mecanice

Fenomene chimice

Fenomenele chimice sunt transformări care schimbă compoziţia unei substanţe.

Aprinderea hidrogenului

Propietăţi fizice

Reprezintă însuşirile rezultate din acţiunea fenomenelor fizice. Piatra vânătă se dizolvă în apă.

Propietăţile fizice ale substanţelor sunt1. Observabile cu organele de simţ

Culoare Miros

2. Măsurabile cu aparatele Duritate Densitate Solubilitate

Propietăţi chimice

Propietăţile chimice se referă la transformările care modifică compoziţia substanţelor.

Spunem că Fierul rugineşte Magneziul arde Hidrogenul arde

Amestecuri

7

Substanţa pură este perfect curată; are compoziţie bine determinată; prezintă aceleaşi propietăţi în aceleaşi condiţii; nu – şi schimbă compoziţia prin fenomene fizice.

Simplă – are o singură specie chimică în compoziţie (oxigen, azot, sulf). Compusă – are 2 sau mai multe specii chimice în compoziţie; se poate descompune

(apă, sare de bucătărie, glicerină).

Amestecul este rezultatul punerii în comun a 2 sau mai multe substanţe chimice; se obţine prin operaţii fizice; substanţele componente nu reacţionează între ele; se pot separa prin procedee fizice; compoziţia şi propietăţile pot fi variabile.

Omogen – prezintă în toată masa aceeaşi compoziţie şi aceleaşi propietăţi (aer, spirt medicinal, oţet).

Eterogen – prezintă în toată masa sa componente şi propietăţi diferite ( apa de mare, ceaţa, sănge).

Stările de agregare ale materialelor

Metode de separare

a) Decantare Se aplică unui amestec eterogen, solid – lichid, în care densitatea solidului

este mai mare decât a lichidului Materiale – saramură, nisip, 2 pahare berzelius, 1 baghetă

b) Filtrare

Solid

Topire

Solidificare Lichid

Topire

Solidificare

Gazos

Top

ire

Soli

difi

car

e

8

Se aplică unui amestec eterogen, solid – lichid, în care densitatea solidului este egală sau mai mică decât cea a lichidului

Materiale – saramură, suport universal, inel pentru susţinerea pâlniei, mufă, 2 pahare berzelius, 1 pâlnie pentru filtrare, 1 baghetă, hârtie de filtru, foarfece

c) Cristalizare Se aplică pentru separarea unui amestec omogen prin fierbere Materiale – saramură filtrată, trepied, sită cu azbest, spirtieră, capsulă de

porţelan, cleşte pentru cleuzet, chibritd) Distilare

Se aplică pentru separarea unui amestec omogen în care componentele au puncte de fierbere diferite (ex.: apă – 100oC, alcool – 78oC)

Materiale – 1 balon würtz, refrigerent, 2 suporturi universale, termometru, spirtieră, chibrit, sursă de apă rece continuă

Soluţii

Dizovarea

Dizolvarea este fenomenul fizic prin care moleculele unei substanţe se împrăştie printre moleculele altei substanţe având ca rezultat un amestec omogen numit soluţie.

Soluţia

1. Solvat = Dizolvat (Substanţa care se dizolvă)2. Solvent = Dizolvant (Substanţa în care se face dizolvarea)

Ex.: Saramura: solvat = sare de bucătărie; dizolvant = apă

Factori care influenţează dizolvarea

a) Suprafaţa de contact (pentru praf sau pulbere este mai mare)b) Temperatura - favorizează dizolvarea solidelor în lichide, dar defavorizează dizolvarea

gazelor în lichid.c) Agitarea soluţiilor - favorizează dizolvarea solidelor sau a lichidelor în lichide, dar

defavorizează dizolvarea gazelor în lichid.

Tipuri de soluţii

a) După cantitatea de solvat Soluţie nesaturată - se mai poate dizolva o cantitate de solvat Soluţie saturată - conţine o cantitate maximă de solvat Soluţie suprasaturată - cantitate mai mare decât maximă de solvat amestec

eterogen

9

b) După concentraţie Soluţie diluată - concentraţie < 5% Soluţie concentrată - concentraţie 5%

Solubilitatea

- Este propietatea unei substanţe de a se dizolva în altă substanţă.

Exprimare: masa maximă de solvat din 100g solvent la o anumită temperatură.

Ex: Solubilitatea clorurii de amoniu (o sare) în apă la 0C este 29,4.

Semnificaţie: La 0C în 100g apă se pot dizolva maxim 29,4g clorură de amoniu.

Sau

SNH4Cl( 0C ) =29,4

Clasificarea substanţelor după solubilitatea lor în apă

a) SolubileEx: NaCl (sare de bucătărie), zahăr, piatră vânătă (CuSo4 * 5H2O), solcaustră, sodă de rufe, acid clorhidric, acid sulfuric

b) Greu solubileEx.: oxigen, var stins

c) Insolubile

Ex.: cretă, ulei, grăsimi, metale, marmură.

Factori care influenţează solubilitatea

a) Natura solventuluib) Natura solvatuluic) Creşterea temperaturii

Concentraţia procentuală de masă

- Indică masa de solvat din 100g de soluţie.

c

100=md

ms

c - Concentraţia soluţiei

md - masa dizolvatului

ms - masa soluţiei

10

Regula dreptunghiului

a) În colţurile de sus ale dreptunghiului se scrie c1 şi c2. b) La intersecţia diagonalelor - cf.c) Se scad valorile pe diagonale şi se scriu diferenţele în colţurile de jos.d) Se adună valorile obţinute şi se scrie regula de trei compusă.

c2c1

11

12

Atomul

Democrit şi Leucip atomos = ce nu poate fi „tăiat”.

Atomul este cea mai mică particulă dintr - o substanţă ce nu poate fi divizată prin procedee chimice obişnuite.

1 Å (Ångstroni) = 10-10 m= 1

10000000000 m

Simbolul chimic

Totalitatea atomilor de acelaşi tip formează un element chimic.

Simbolul chimic este notaţia prescurtată a denumirii unui element chimic.

Jöns Jacob Berzelius - 1813 - simbol cu litere

Elementul SimbolHidrogen H

Bor BCarbon COxigen O

Fluor FSulf S

Vanadiu VIod I

Wolfram WHeliu HeLitiu Li

Beriliu BeNeon Ne

Aluminiu AlSiliciu Si

Clor ClArgon ArCalciu CaCrom CrBariu Ba

Nichel NiCupru CuGaliu Ga

Germaniu GeSeleniu Se

13

Brom BrKripton KrBismut Bi

Poloniu PoFranciu Fr

Radiu RaMagneziu Mg

Mangan MnFier FeZinc Zn

Arsen AsRubidiu RbStrontiu Sr

Argint AgCadmiu Cd

Indiu InStaniu SnStibiu SbCesiu Cs

Plumb PbAstatin AtRadon Rn

Azot/Nitrogenium NSodiu/Natrium Na

Fosfor/Phosphorum PPotasiu/Kalium K

Mercur/Hidrargirum HgSimbolul chimic are o dublă semnificaţie:

Calitativă - reprezintă un anumit element; Cantitativă - la scară atomică reprezintă un atom al elementului respectiv.

Simbolurile chimice utilizate în prezent sunt aprobate din 1996 de Uniunea Internaţională de Chimie Pură şi Aplicată - I.U.P.A.C. (International Union of Pure and Applied Chemistry).

Structura atomului

Atomul

1. NucleuA. Protoni p+1

1

B. Neutroni n01

2. Înveliş de electroni

14

A. Electroni e−10

Protonul este particula materială încărcată pozitiv şi cu masa egală cu o unitate atomică de masă (1 u.a.m.).

Neutronul este particula materială, neutră din punct de vedere electric şi cu masa egală cu a protonului.

Electronul este particula materială negativă, şi cu masa considerată nulă.

Z = nr. atomic = sarcină nucleară = nr. de ordine = nr. p+ = nr. e-

A = nr. de masă = nr. nucleonilor = nr. p++ nr. n0

N = A – Z

XZA

Totalitatea atomilor cu acelaşi Z formează un element chimic.

Atomul este neutru din punct de vedere electric.

Învelişul de electroni

În învelişul de electroni, electronii sunt aşezaţi pe straturi începând de la nucleu spre exterior, adică în ordinea creşterii enegiei acestora.

În înveliş pot exista maxim 7 straturi notate cu litere ( K, L, M, N, O, P, Q ).

Numărul maxim de electroni pe fiecare strat se calculează cu formula 2m2 unde m este numărul stratului.

Pe ultimul start pot exista maxim 8 electroni.

Strat K L M N O P QNr.max.e- 2 8 18 32

Modelarea grafică a structurii atomului

15

Be49 {4 p+1

1

5n01

4e−10

K

2e−¿ L2e−¿¿

¿

Izotopii

Speciile de atomi cu acelaşi număr de protoni, dar cu un număr diferit de neutroni, se numesc izotopi.

H11 (Protiu )

H12 (Deuteriu) – apă grea

H13 (Tritiu) – apă super grea

C614 – datarea rocilor

C616 – datarea copacilor

Co❑60 – tratarea tumorilor

I❑127 – diagnosticarea tumorilor

P❑30 – diagnosticarea tumorilor

Legea periodicităţii

Propietăţile chimice şi fizice ale elementelor se repetă în mod periodic în funcţie de nr. atomic.

Sistemul Periodic

Grupa este coloana ce cuprinde elementele cu acelaşi număr de electroni pe ultimul strat.

- Se notează cu: Cifre arabe ( 1 – 18 ) Cifre romane ( I – VIII )

- Se adaugă litera: A – pentru grupe principale B – pentru grupe secundare

+4

16

Perioada este linia ce cuprinde elementele cu acelaşi număr de straturi în înveliş.

- Se notează cu cifre arabe 1 – 7

Sistemul/Tabelul Periodic este un tabel ce cuprinde simbolurile tuturor elementelor cunoscute.

Grupa:

I A (1) – metale alcaline II A (2) – metale alcalino-pământoase III A (13) – metale pământoase VI A (16) – calcogeni VII A (17) – halogeni VIII A (18) – gaze rare

H ¿¿ K

1e−¿¿

He ¿¿ K

2e−¿¿

Li37 ¿

K

2e−¿ L1e−¿¿

¿

Be ¿¿

B511 ¿

C612 ¿

N ¿¿

O816 ¿

F ¿¿

Ne ¿¿

Na ¿¿

+1

+2

+3

+4

+5

+6

+7

+8

+9

+10

+11

17

Mg¿¿

Al¿¿

Si¿¿

P ¿¿

S¿¿

Cl¿¿

Ar ¿¿

K ¿¿

Ca ¿¿

Valenţa

Capacitatea de combinare a atomilor unui element cu atomii altui element se numeşte valenţă.

Valenţa metalelor din grupele principale este egală cu numărul grupei.

Electrovalenţa metalelor este pozitivă şi egală cu numărul grupei.

Exemple:

Na – VNa = I; ENa=+1

Ca – VCa =II; ECa = +2

Valenţa nemetalelor este variabilă. Valoarea maximă este egală cu numărul grupei şi scade din 2 în 2.

Excepţie – Oxigenul este constant divalent, etc.

Electrovalenţa nemetalelor este negativă şi egală cu diferenţa dintre 8 şi numărul grupei.

Covalenţa nemetalelor se poate exprima ca:

Covalenţă faţă de hidrogen – valoarea cea mai mică; Covalenţă faţă de oxigen – celelalte valori.

Exemple:

S – VS = VI/IV/II; ES = -2

Formula chimică

Formula chimică reprezintă notaţia prescurtată a unei substanţe folosind simbolurile

chimice şi indici.

+12

+20

+13

+14

+15

+16

+17

+18

+19

18

Ca2IIO2 /∶ 2

II ⟹CaO - oxid de calciu/var nestins

Fe2IIO2/ ∶2

II ⟹FeO - oxid de fier (II)/oxid feros

Fe2IIIO3

II⟹ Fe2O3 - oxid de fier (III)/oxid feric

Molecula

Molecula este cea mai mică particulă dintr-o substanţă care poate exista în stare liberă şi care prezintă toate propietăţile substanţei respective.

Molecula simplă este formată din acelaşi fel de atomi.

Molecula compusă este formată din atomi diferiţi.

Clasificarea substanţelor

A. Substanţe chimice1. Anorganice

a. Simple Metale Nemetale

b. Compuse Oxizi Baze Acizi Săruri

2. Organice

CH4/gaz metan

C2H5OH/alcool etilic

C2H2/acetilină; glicerină; amidon; glucoză; zahăr

Oxizi

Substanţe binare ce conţin pe lângă oxigen, un alt element. Formulă Generală E2On

19

Denumirea) Oxizii metalici

Oxid de ...(numele metalului)...Obs.: Pentru metalele cu valenţă variabilă se indică valenţa metalului la

sfârşitul numelui sau se adaugă sufixul -os pentru valenţă inferioară şi -ic pentru valenţă superioară.

b) Oxizii nemetalici (mono-, di-, tri-, tetra-, penta-...) -oxid de ..numele nemetalului..

Baze

Substanţele ce conţin pe lângă un metal, una sau mai multe grupări hidroxid. Formulă Generală Me(OH)m

Denumire:Hidroxid de ...numele metalului...Obs: Pentru metalele cu valenţă variabilă se indică valenţa metalului la

sfârşitul numelui sau se adaugă sufixul -os pentru valenţă inferioară şi -ic pentru valenţă superioară.

Baze solubile: NaOH, KOH, NH4OH, Ca(OH)2 Baze greu solubile: Cu(OH)2, Fe(OH)3, Mg(OH)2, Al(OH)3.

Acizi Substanţe compuse ce conţin pe lângă hidrogen un radical acid Formulă Generală HaA

1. HCl – acid clorhidrica) Cl – clorură; V=1

2. H2S – acid sulfhidrica) HS – sulfură acidă; V=1b) S – sulfură; V=2

3. HNO3 – acid azotic/acid nitric/apă tarea) NO3 – azotat; V=1

4. HNO2 – acid azotosa) NO2 – azotit; V=1

5. H2SO4 – acid sulfuric/vitriola) HSO4 – sulfat acid; V=1b) SO4 – sulfat; V=2

6. H2SO3 – acid sulfurosa) HSO3 – sulfit acid; V=1b) SO3 – sulfit; V=2

7. H2CO3 – acid carbonic/sifona) HCO3 – carbonat acid; V=1

20

b) CO3 – carbonat; V=2

Săruri

Substanţe compuse ce conţin pe lângă un metal, un radical acid. Formulă Generală MeaA

NaCl – clorură de sodiuNaHS – sulfură acidă de sodiuNa2S – sulfură de sodiuNaNO3 – azotat de sodiu/salpetru de ChileNaNO2 – azotit de sodiuNaHSO4 – sulfat acid de sodiuNa2SO4 – sulfat de sodiu/Sarea lui GlauberNaHSO3 – sulfit acid de sodiuNa2SO3 – sulfit de sodiuNaHCO3 – carbonat acid de sodiu/bicarbonat de sodiuNa2CO3 – carbonat de sodiu/sodă de rufe

Molecula

Molecula este cea mai mică particulă dintr-o substanţă care poate exista în stare liberă şi care prezintă toate propietăţile substanţei respective.

Molecula simplă este formată din acelaşi fel de atomi.

Molecula compusă este formată din atomi diferiţi.

Mol

Mol = cantitatea de substanţă care cuprinde 6.022∙1023 particule stabile în condiţii normale.

Masa molară este masa unui mol de substanţă.

Masa molară μ

μH 2O=2 ∙1+1 ∙16=2+16=18g /mol

ν=mμ

ν=nr .mol i

21

ν= NN A

N A=nr . Avogadro=nr . particule/mol=6,022 ∙1023

N = nr. de particule (molecule/atomi)

ν= VV μ

V μ=Volummolar=22,4 L/mol

Calcule pe baza formulelor chimice

A. Compoziţia procentuală

(NH4)2CO3 – carbonat de amoniu

μ¿ ¿¿

96g (NH4)2CO3 ...28g N... 8g H... 12g C... 48g O

100g...............p1.........p2........p3.........p4

96100

=28p1

p1=28 ∙100

96≅ 29,17 %N

p2=8 ∙100

96≅ 8,33%H

p3=12 ∙100

96=12.5%C

p4=48 ∙100

96=50%O

B. Raport atomic (NH4)2CO3

r ν (N ∶ H ∶C ∶O )=2 ∶ 8 ∶ 1∶ 3

C. Raport de masă (NH4)2CO3

μ¿ ¿

rm (N ∶ H ∶C ∶O )=28 ∶ 8 ∶ 12∶ 48¿∶ 4=7 ∶ 2∶ 3 ∶ 12

22

D. Determinarea formulei unei substanţe din raportul de masă

rm (N ∶ H ∶C ∶O )=7 ∶ 2 ∶ 3∶ 12

N ⋮ 712

=0,5∥ 0,5∶ 0,25=2

H ⋮ 21=2∥2 ∶ 0,25=8

C ⋮ 312

=0,25∥0,25 ∶ 0,25=1

O ⋮ 1216

=0,75∥0,75 ∶ 0,25=3

Reacţii chimice

Transformarea, prin care una sau mai multe substanţe se transformă în alte substanţe cu propietăţi noi se numeşte reacţie chimică.

NaOH + HCl = NaCl + H2O

Reactanţi Produşi de reacţie

Lomonosov, Lovoisier ⇒Legea conservării masei substanţei

Într-o reacţie chimică masa reactanţilor este egală cu masa produşilor de reacţie.

În natură, nimic nu se pierde, nimic nu se creează, totul se transformă.

Mg + 2HCl = MgCl2 + H2↑

2Al + 3O2 = 2Al2O3 – ecuaţie stoechiometrică

2KOH + CuSO4 = Cu(OH)2↓ + K2SO4

Turnesol Fenolftaleină Metil oranjAcid Roşu Incolor Roşu

Neutru Violet Incolor OranjBază Albastru Roşu Galben

Reacţia de combinare

A + B = C

4Na + O2 = 2Na2O

N2H8CO3⇒ (NH4)2CO3

23

CO + ½ O2 = CO2↑

N2 + 3H2 = NH3

NH3 + HCl = NH4Cl

Reacţia de descompunere

A = B + C

1) 2KClO3t C→

2KCl + 3O2↑(RD)

2) S + O2 = SO2↑(RC)

3) 3Fe + O2t C→

Fe3O4(RC)

4) (NH4) 2Cr2O7t C→

N2 + Cr2O3 + 4H2O(vap.)(RD)

5) CuCO3t C→

CuO +CO2↑(RD)

Obs:

1) Oxigenul molecular obţinut ca produs de reacţie se pune în evidenţă cu ajutorul unui băţ cu jar în capăt. Oxigenul este gazul care întreţine arderea, deci băţul se aprinde şi arde cu flacără.

2) Produsul de reacţie format este un gaz toxic cu miros de ou clocit. Sulful se aprinde şi arde cu flacără lividă (alb-violet).

3) Pilitura de fier arde cu scăntei de culoare galben-deschis. Steluţele din artificii de diverse culori se datorează arderii piliturii diverselor metale (calciu – roşu; cupru – albastru-verzui).

4) Această reacţie se numeşte reacţia vucanului deoarece desfăşurarea ei se aseamănă cu erupţia unui vulcan. Dintr-un reactant solid, cristalizat, de culoare roşu-corai se obţine un solid amorf de culoare verde-închis şi o cantitate mare de gaze.

5) În această reacţie dintr-un solid de culoare verde-turcoaz se obţine un solid negru (CuO) şi CO2 care se pune în evidenţă cu un chibrit aprins. Dioxidul de carbon, fiind un gaz care nu întreţine arderea, stinge chibritul.

Reacţia de înlocuire

A + BC = AC + B

Fe + CuSO4 = FeSO4 + Cu↓

Mg + H2SO4 = MgSO4 + H2↑ - exotermă

24

Reacţia de schimb

AB + CD = CB + AD

HCl + AgNO3 = AgCl ↓ + HNO3

AgCl – precipitat alb-brânzos care lăsat la lumină se înnegreşte deoarece se descompune şi pe suprafaţă se depune argint fin divizat.

H2SO4 + BaCl2 = BaSO4↓ + 2HCl

BaSO4 – precipitat alb-cretos

2NaOH + CuSO4 = Na2SO4 + Cu(OH)2↓

Cu(OH)2 – precipitat albastru-gelatinos

KI + AgNO3 = AgI ↓ + KNO3

AgI – precipitat galben deschis

KB + AgNO3 = AgB↓ + KNO3

AgB – precipitat alb-gălbui